PSIHIATRIE

CURS 1
 PSIHISMUL
Psihismul uman
este o formă complexă de manifestare a creierului,
cu scopul adaptării continue la cerinţele exterioare
şi interioare ale organismului.

Este de 3 tipuri:
- psihism conştient- se referă la starea la care psihismul este vigil
- psihismul inconştient- reprezentat de somn
- psihismul subconștient
1. Psihismul conştient: e echivalent cu conştienţa.
Deşi este întrerupt de 7-8 ore de psihism inconştient, el are continuitate.
Această continuitate se pierde în comă şi în stările confuzionale.
- Câmpul actual de conştienţă: viaţa psihică este alcătuită dintr-o succesiune
nesesizabilă de câmpuri actuale de conştienţă, în funcţie de care ne
adaptăm comportamentul. Acesta face ca omul să poată supravieţui
datorită următoarelor atribute:
 Intenţionalitatea= dirijarea activităţii psihice spre realitatea
înconjurătoare cu receptarea informaţiilor şi spre realitatea
interioară
 Reflectivitatea: prin intermediul organelor de simţ, reflectăm
realitatea obiectivă cu un anumit grad de subiectivism
 Structurarea câmpului perceptiv: e un demers în vederea
înţelegerii raţionale a momentului Subconştientul
 Orientarea temporo-spaţială. acumulează tot, iar toate
psihotraumele
nerezolvate duc la
2. Psihismul inconştient= somnul. nevroze.
Pe analiza
3. Psihismul subconştient cuprinde toate actele care au fost odată subconştientului se
conştiente,dar care, în prezent, se desfăşoară fără controlul conştientului. Este bazează psihoterapiile
acea parte care cuprinde: amintirile, deprinderile, ticurile, automatismele. analitice.
SOMNUL
 SOMNUL
= starea opusă vigilităţii, în timpul căreia se regenerează
toate celulele organismului, se sedimentează şi se
structurează tot ceea ce este achiziţionat
în timpul zilei.

• Durata normală a somnului

este in medie de 7-8 ore;
• acesta se derulează în ritmul circadian
cuprins între 20-28 ore.
 SOMNUL
Somnul se derulează în cicluri de 80-90-110 minute, din care
• 75-80% constituie somnul lent
şi
• 20-25% somnul paradoxal

• Intrarea se face progresiv în somnul lent, printr-o perioadă care precede somnul= fază hipnogogică,
în care vigilitatea se pierde progresiv.
• La începutul nopţii predomină somnul lent, în timpul căruia scade TA, scade frecvenţa cardiacă,
permiţând o bună irigare a unor organe; musculatura are tonus normal şi sunt posibile mişcările.
• În timpul somnului paradoxal nu este posibilă nici o altă mişcare în afară de cea a globilor oculari,
deoarece musculatura e hipertonă. Tot în această perioadă, TA poate să crească paroxistic, creşte
frecvenţa cardiacă şi apar visele. În vis, activitatea psihică este aparent haotică. Fazele de somn
paradoxal sunt mai scurte la începutul nopţii (5-10 minute) şi mai lungi spre dimineaţă.
• La trezire, se trece printr-o fază intermediară= fază hipnopompică.
 Tulburările de somn
pot fi:
- Cantitative: în plus sau în minus
- Calitative

1. Tulburările de somn cantitative pot fi:

în minus= insomniile
în plus= hipersomniile

a. Insomniile:
 de adormire: apar în stările anxioase
 de trezire: apar constant şi specific în depresie, de aceea riscul suicidar
este cel mai crescut dimineaţa
 vigilă: este o insomnie de adormire, în care starea de vigilitate este atât de bună,
încât adormirea nu se produce. Apare în oboseala marcată şi nevroza astenică
 pe toată durata nopţii: apare în stări maniacale. În normalitate poate apărea
în cazul consumului de substanţe psihoactive (cafea, amfetamine)
 Tulburările de somn
b. Hipersomniile:
- în normalitate apar mai ales la obezi
(mai ales dacă au sindrom Pickwick)

- în patologie apar sub forma instalării somnului

în plină stare de vigilitate,
care durează perioade scurte de 30 secunde-10-15 minute.
Intrarea se face direct în somnul paradoxal.
Astfel pot apărea crize de somn diurne = narcolepsie.
Dacă subiectul şi cade= catalepsie.
În toate cazurile se impune examen neurologic.

- se mai poate întâlni după administrarea de psihotrope

inhibitoare ale SNC: sedative, tranchilizante, hipnotice,
neuroleptice.
 Tulburările de somn
2. Tulburările calitative de somn= parasomnii
- au loc în faza de somn lent.

a. Somnambulismul: apare frecvent la băieţi la început de noapte,

când se ridică din pat, prezintă diferite automatisme motorii
fără să se instaleze vigilitatea (sunt în psihism inconştient),
după care se culcă înapoi şi au amnezia momentului.
ATENŢIE!: poate fi o suferinţă epileptică.

b. Pavor nocturn apare la copii în timpul somnului

şi constă din crize în care copilul plânge, e neliniştit, agitat,
eforturile mamei de a-l linişti sunt nule;
nu există satre de vigilitate;
după câteva minute copilul readoarme şi are amnezia completă a momentului.
ATENŢIE!: Se suspectează o epilepsie temporală.
CONŞTIENŢA
 CONŞTIENŢA
= cunoștința
= cunoaştere imediată pe care fiecare dintre noi o are
despre existenţa sa,
despre actele sale şi despre lumea exterioară.

ATENȚIE!!!

CONȘTIENȚA
Conștiența realizează adaptarea şi
integrarea persoanei în viaţa de zi
cu zi. A fi conştient înseamnă a
gândi, a comunica, a stabili relaţii,
a sintetiza probleme, a te adapta la
situaţii noi
≠ CONȘTIINȚA
Conştiinţa morală reprezintă
totalitatea ideilor şi principiilor unei
persoane, care îi imprimă o conduită
adecvată, în raport cu societatea,
familia, persoanele apropiate.
 CONŞTIENŢA
Tulburările de conştienţă sunt legate de starea de vigilitate şi cuprind 2 categorii:
- tulburări legate de nivelul de vigilitate= cantitative
- tulburări legate de arie/câmp de conştienţă= calitative

1. Tulburările de conştienţă cantitative:

a. Starea de obnubilare= tulburare de nivel de vigilitate,
în care există o stare de înceţoşare a cunoştinţei.
La individ ajung doar stimuli foarte puternici; realitatea este foarte simplificată
- toate funcţiile psihice sunt perturbate, cel mai evident la nivelul funcţiei cognitive (de cunoaştere); atenţia este grav
perturbată, fixarea mnezică şi evocarea sunt diminuate, judecata este dificilă
- Poate exista şi în starea de normalitate, în fazele hipnogogică şi hipnopompică ale somnului, după consum de alcool, în
oboseala accentuată, după medicaţie psihotropă
- În patologia somatică se întâlneşte în: stări febrile, insuficienţa hepatică, insuficienţa renală
- este considerată o tulburare strict de conştienţă, dacă se exclud cauzele somatice.
• În tulburările de conştiinţă aproape întotdeauna se suspectează o cauză sau un substrat organic.

b. Starea de sopor = stare de somn profund, din care pacientul nu poate fi trezit decât cu stimuli foarte puternici. Implică un
substrat organic sau o intoxicaţie medicamentoasă. Pacientul poate fi trezit câteva secunde, după care adoarme la loc.
c. Starea de comă= stare de inhibiţie corticală caracterizată prin pierderea, mai mult sau mai puţin persistentă a stării de
conştienţă şi a unor funcţii ale vieţii de relaţie. Se datorează unor suferinţe somatice, fiind posibilă şi după medicaţia
psihotropă, în special în tentativele de suicid.
 CONŞTIENŢA
2. Tulburările de conştienţă calitative:
a. Starea crepusculară: apare brusc, este o stare tranzitorie, durează minute-ore-zile
bolnavul prezintă automatisme motorii (uneori poate fi agresiv până la omucidere).
Ieşirea din această stare se face rapid, cu amnezie lacunară.
Mişcările bolnavului par coordonate, el poate părea normal,
dar nivelul de conştienţă este perturbat
- apare la alcoolici, cei care suferă de „beţie patologică” (au leziuni cerebrale
şi sunt sensibili la cantităţi foarte mici de alcool).
În timpul acestei stări se îngustează aria de conştienţă, discernământul este abolit
(la prima abatere bolnavul nu este pedepsit)
- starea crepusculară mai poate apărea la persoanele isterice în situaţii de frustrare
se face diagnostic diferenţial cu epilepsia temporală.
b. Starea confuzională = este o tulburare de câmp de conştienţă dar şi de vigilitate, care se caracterizează prin
dezorientare temporo-spaţială auto- şi alopsihică.
- comportamentul este haotic: bolnavul este neliştit, agitat, se pierde dacă este lăsat singur, nu mai ştie să mănânce, să
se îmbrace, pierde controlul sfincterian. În încercarea de dialog, nu ştie să răspundă şi este incapabil să înţeleagă
întrebarea (funcţia cognitivă este perturbată)
- pot exista şi halucinaţii
- nu este specifică psihiatriei; apare în sindroame psihoorganice cerebrale (intoxicaţii, infecţii, TCC, tulburări
circulatorii cerebrale, tumori, epilepsie) sau în suferinţe exterioare creierului (insuficienţă hepatică, insuficienţă renală).
INSTINCTUALITATEA
INSTINCTUALITATEA
Instinct= comportament spontan, înnăscut şi variabil, comun tuturor indivizilor dintr-o specie şi care pare adaptat unui scop de
care subiectul nu este conştient.
Instinctualitatea este un nivel bazal al psihismului, foarte puternic încărcată energetic; reprezintă condiţia indispensabilă
supravieţuirii.
La fiinţa umană, instinctualitatea este insuficientă, deoarece oamenii au un nivel valoric superior = conştiinţa morală.
Astfel, instinctualitatea este controlată de către conştiinţa morală cu ajutorul voinţei.
Nu putem conştientiza instinctualitatea, ci doar ceea ce derivă din ea= nevoia.
Nevoia instinctuală trebuie satisfăcută complet, altfel devine parazitantă.

Instinctele se împart în 2 mari categorii:

I. Instinctele de perpetuare a speciei:
1. instinctul sexual
2. instinctul matern
II. Instincte pentru menţinerea vieţii şi a integrităţii corporale:
1. Instinct alimentar
2. Instinct de apărare a vieţii
3. Instinct gregar
INSTINCTUALITATEA
I. Instinctele de perpetuare a speciei:
1. Instinctul sexual normal este reprezentat de contactul genito-genital între 2 persoane de sex opus.
Tot ce se abate de la definiţie= sexopatie: homosexualitatea, gerontofilia, pedofilia, necrofilia, zoofilia, masochism,
sadomasochism, exhibiţionism, travestitism.
1. Instinctul matern se dezvoltă treptat la femeia gravidă, pe măsură ce sarcina avansează, având intensitate maximă la
naştere. La tată, se instalează iniţial instinctul de apărare a progeniturii şi apoi se dezvoltă instinctul patern.
- în cadrul patologiei există pruncuciderea
- perturbarea instinctului matern mai poate interveni în psihozele postpartum sau ale perioadei de lactaţie.
I. Instinctele pentru menţinerea vieţii şi a integrităţii corporale
1. Instinctul alimentar: tulburările sunt:
a. inapetenţa= tulb. în minus a inst. alimentar; e modificată nevoia de a mânca
b. anorexia= tulb. în minus a inst. Alimentar, e abolită nevoia de a mânca.
• Anorexia mentală a tinerelor fete: este o tulburare instinctuală gravă,
care are ca origine incapacitatea identificării cu propria schemă corporală
- apare frecvent la pubertate, mai frecvent la fetele care au un surplus ponderal:
ideea că sunt grase capătă intensitate de idee delirantă (nu poate fi combătută logic).
Se ajunge la nealimentare totală, ceea ce poate duce la aspect scheletic, caşectic
- în alte situaţii pofta de mâncare este păstrată sau chiar crescută (=bulimie),
dar după ce au mâncat îşi provoacă vărsături, care până la urmă devin spontane.
Fetele pot face abuz de purgative, diuretice
- se însoţeşte întotdeauna de amenoree; nu afectează randamentul intelectual.
c. Bulimia= apetit excesiv care îl face pe subiect să mănânce în mod exagerat.
Apare la pacienţii maniacali, în unele nevroze depresive, când unica satisfacţie
este cea alimentară.
d. Pica= pervertirea instinctului alimentar cu ingerarea de substanţe necomestibile.
Apare la deficienţii mentali în stadiile cele mai profunde şi la demenţi.
În normalitate apare la gravide
e. Potomania= ingestie excesivă de lichide. Rareori este o tulburare instinctuală
propriu-zisă. În psihiatrie apare în afecţiuni în care se administrează săruri de litiu
2. Instinctul de apărare a vieţii şi integrităţii corporale: este puternic dezvoltat,
întregul nostru comportament este controlat de dorinţa de a ne menţine în viaţă.
Este absolut necesar menţinerii vieţii.
• Tulburări ale instinctului de apărare a vieţii şi integrităţii corporale:
a. suicid= sinucidere= acţiune de luare a propriei vieţi, în mod voluntar, cel mai adesea
pentru a scăpa de o situaţie devenită intolerabilă. Se produce în momentul de depresie
maximă (insomnia matinală). Bolnavul nu anunţă pe nimeni, recurge la metode sigure,
în momente în care nu poate fi oprit de alte persoane.
a. Parasuicid= tentativă de suicid care are ca scop impresionarea anturajului şi obţinerea unor beneficii. Apare mai ales la
isterici, din nevoia acestora de a se plasa în centrul atenţiei. Subiectul anunţă anturajul, şantajează, lasă scrisori, alege o metodă
care sigur este inofensivă (cel mai frecvent medicamente: aspirină, antibiotice, rar diazepam, dar în doze mici; venesecţie;
consumă acetonă, insecticide, mercur de la termometre). Lasă urme, îşi aleg un moment când membrii familiei trebuie să ajungă
acasă sau chiar în prezenţa acestora. În acţiunile lor pot greşi (pot deceda) ► atitudinea medicală e aceeaşi ca în cazul suicidului.
b. Automutilarea: poate apărea la personalităţi de tip psihopat, care, cânde se află într-o situaţie conflictuală, se automutilează. La
schizofreni poate avea ca substrat o tulburare de tip delirant / tulburare de percepţie
a schemei corporale.

3. Instinctul gregar= instinctul care îl face pe om să se asocieze în grup.

Patologia acestui instinct duce la izolare, întâlnită în depresii profunde, în schizofrenie,
la pacienţii autişti. Mai poate exista la retardaţii mintal şi la demenţi.
AFECTIVITATEA
 AFECTIVITATEA
= ansamblul stărilor afective: sentimente, emoţii şi pasiuni ale unei persoane.
este o funcţie de relaţie ce facilitează sau îngreunează relaţiile interumane.

Tulburările afective sunt:

1. Depresia= stare caracterizată de tristeţe şi de o scădere a tonusului şi energiei
- este echivalentul patologic al tristeţii din normalitate, calitativ diferită de aceasta
- depresivul suferă, se autodevalorizează, deci depresia este o suferinţă morală
2. Anxietatea= trăire afectivă exprimată prin frică nejustificată, fără obiect
- are caracter devastator, individul o trăieşte ca pe un presentiment al unei nenorociri
3. Fobia= teamă iraţională şi obsedantă referitoare la anumite obiecte sau situaţii
4. Mania= este echivalentul patologic al veseliei din normalitate. Maniacalul se supravalorizează, este fericit, îşi trăieşte
viaţa ca pe o sărbătoare continuă.
5. Inversiunea afectivă se referă la modificarea sentimentelor faţă de cei dragi, în sentimente de ură. Apare frecvent în
schizofrenie.
6. Ambivalenţa afectivă se manifestă prin trăiri contradictorii în acelaşi timp: ură-iubire, veselie-tristeţe. Apare în
schizofrenie.
7. Atimhormie= sărăcire/pustiire afectivă= incapacitatea de trăire afectivă. Bolnavul nu poate urî, nu poate iubi, nu se
emoţionează, nu se bucură, viaţa este într-o platitudine supărătoare. Apare în schizofrenie, de obicei în faza de remisiune cu
defect a acestei boli. Persoana este fără iniţiativă, apatică, nu are disponibilităţi de comunicare socială, nu are atracţie pentru
exterior.
PERCEPŢIA
 PERCEPŢIA
=reflectarea subiectivă a realităţii obiective
= conduită psihologică complexă, prin care un individ îşi organizează senzaţiile
şi ia cunoştinţă de realitate.
se constituie din ceea ce este dat în mod direct de organele de simţ.

Tulburări patologice ale percepţiei:

1. Iluziile
2. Halucinațiile

1. Iluzia= eroare a simţurilor sau a spiritului care ne face să luăm aparenţa drept realitate
= percepţia deformată a unui obiect existent în realitate, dar căruia, prin deformare, i se schimbă
semnificaţia.
- în normalitate, iluzia poate apărea sub aspectul confundării unei persoane/ iluzie optică.
• În patologie pot apărea:
- iluzia sosiilor: pacientul vede în 2 persoane diferite aceeaşi persoană. Apare în nevroze şi în schizofrenie
- iluzia de schemă corporală: pacientul îşi percepe în mod deformat propria schemă corporală (cap mare, nas
strâmb etc.). este legată de depersonalizare şi se întâlneşte în schizofrenie.
 ILUZII OPTICE
FATA MORGANA ILUZIA SOSIILOR
 PERCEPŢIA
2. Halucinaţia= percepere de către un subiect în stare de veghe, a unui obiect care în realitate nu există.
= percepţia clară, fără obiect, cu proiecţie spaţială, imposibil de combătut cu argumente logice şi necriticată de către bolnav.
Halucinaţiile pot fi: vizuale, auditive, gustative, olfactive, tactile.
a. halucinaţiile vizuale: obiecte pe care pacientul afirmă că le vede, dar care nu există în realitate
- pot fi văzute imagini care se derulează ca un film= halucinaţii vizuale scenice
- pacientul poate vedea animale mici, la care se adaugă halucinaţii tactile – în delirium tremens
- halucinaţiile vizuale sunt mai frecvente în stările confuzionale, mai rare în schizofrenie. Mai apar şi în parafrenie, unde
îmbracă forma unor „viziuni” (cel mai frecvent cu conţinut religios)
b. halucinaţiile auditive sub formă de: zgomote, tunete, împuşcături, paşi, voci etc.
- Halucinaţii auditive cu conţinut verbal apar cel mai frecvent în schizofrenie şi la rândul lor pot fi:
 Cu conţinut apelativ: vocea îl strigă pe nume pe bolnav
 Cu conţinut comentativ: întotdeauna neplăcute, comentariul devenind injurios= halucinaţii injurioase, în care vocile se referă
la moralitatea bolnavului, îl înjură
 Halucinaţii auditive imperative: vocile dictează bolnavului să facă anumite acte; bolnavul nu se poate sustrage acestor voci.
• Pe lângă schizofrenie, halucinaţiile auditive mai pot apărea în psihozele paranoide şi în parafrenie.
c. Halucinaţii olfactive= pacientul simte mirosuri plăcute sau dezagreabile. Câteodată pot fi însoţite şi de halucinaţii gustative, care
se corelează cu delirul de otrăvire.
d. Pseudohalucinaţia= percepţie clară, fără obiect, proiectată în interiorul corpului. De obicei este auditivă, gustativă, kinestezică.
• Exemple: bolnavul aude voci în cap, stomac, inimă; alţi bolnavi văd în interiorul capului, simt tot felul de animale care se mişcă în
corp. Apar cel mai frecvent în schizofrenie.
 HALUCINAȚII
AUDITIVE VIZUALE
 CE
VEDEȚI
ÎN
IMAGINI?
PERSONALITATEA
 PERSONALITATEA
= element stabil al conduitei unei persoane, ceea ce o caracterizează şi o diferenţiază de altă persoană.
Dezvoltarea personalităţii = PERSONOGENEZA, are loc în primii 25 de ani de viaţă.
Odată încheiată aceasta, trăsăturile individului rămân permanente.

TIPURI DE PERSONALITATE

Personalitatea obsesiv-compulsivă Personalitatea distimică

Personalitatea histrionică ( isterică) Personalitatea paranoidă
Personalitatea de tip schizotipal Personalitatea schizoidă
Personalitatea antisocială ( dissocială) Personalitatea pasiv-agresivă
Personalitatea impulsivă Personalitatea narcisistă
Personalitatea evitantă ( anxioasă) Personalitatea de graniţă (borderline)
Personalitatea dependentă
• Personalitatea obsesiv-compulsivă
- manifestarea trăsăturilor obsesionale la o persoană
normală: persoana este de încredere, precisă, punctuală,
are ţeluri înalte, este hotărâtă. Stabilitatea dispoziţiei sale
inspiră încredere.
Chiar şi în cadrul personalităţii normale, aceste calităţi au şi
o altă latură: uneori fermitatea face loc încăpăţânării,
apare preocuparea pentru detalii fără importanţă, iar
standardele morale înalte duc la comportament conservator.
- Cea mai mportantă trăsătură a acestei personalităţi este
lipsa de adaptare la situaţii noi. Persoana este rigidă în părerile sale, inflexibilă. Schimbarea o nelinişteşte şi preferă
o rutină sigură, fără risc, pe care o cunoaşte. Individul are un perfecţionism inhibant, care tansformă munca obişnuită
într-o povară, se pierde în detalii nesemnificative.
- Alte caracteristici: standarde morale înalte, teama de a nu greşi, atitudine critică excesivă, lipsă de umor. Persoana
este adesea meschină, până la avariţie, deloc bucuroasă să dăruiască sau să primească un dar.
- Indecizia este o altă trăsătură de bază a acestor oameni. Pentru ei este dificil să cântărescă avantajele sau
dezavantajele unor situaţii noi, îşi amână deciziile cât mai mult.
- Sensibilitatea la critică: indivizii sunt preocupaţi exagerat de părerea celorlalţi.
- Adesea ei exteriorizează puţină emoţie, nu îşi exprimă sentimentele de mânie şi ostilitate.
Personalitatea histrionică ( isterică)
- la o persoană normală, trăsăturile histrionice minore pot fi avantajoase pentru
relaţiile sociale. Această persoană este o gazdă simpatică, se descurcă bine ca actor amator,
vorbeşte cu uşurinţă în public, îşi exteriorizează întotdeauna emoţiile, plânge şi râde uşor,
dar aceste stări sunt foarte rapid depăşite.
- Când aceste calităţi sunt exagerate (în tulburarea de personalitate de tip histrionic),
persoanele devin mai puţin acceptabile. Ele dramatizează totul, par să joace un rol.
În locul bucuriei pentru noutate a persoanelor normale, în tulburarea histrionică de
personalitate există o neobosită căutare de noi experienţe, dar cu entuziasm de scurtă durată,
persoana plictisindu-se rapid şi tânjind după ceva nou.
- Istericul este lipsit de consideraţie pentru cei din jur, pare că se gândeşte doar la
interesele proprii. El este superficial, nechibzuit, cere tot timpul ceva şi poate recurge
la măsuri extreme pentru a-şi îndeplini dorinţele. Şantajul emoţional, scenele de furie
şi încercările demonstrative de suicid, constituie o parte din arsenalul folosit.
- Persoana isterică este capabilă să-şi susţină minciunile elaborate, mult timp după ce
au fost descoperite. Acest model de comportament este observat în forma sa extremă la
„mincinoşii patologici” şi la escroci.
- Viaţa sexuală este afectată: în special la femei, există o provocare sexuală combinată cu
frigiditate; ele cochetează, îşi etalează afecţiunea, dar sunt adesea incapabile de sentimente adânci.
- Astfel de persoane încearcă în mod constant să pară mai mult decât sunt în realitate
şi au pretenţii exagerate în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi.
Personalitatea paranoidă
- trăsăturile paranoide nu au aspecte pozitive. În tulburarea
de personalitate de tip paranoid, persoana este permanent
în gardă, ca nu cumva alţii să profite de ea, să o înşele sau
să se amuze pe socoteala ei.
- indivizii nu îşi fac prieteni cu uşurinţă, evită pe cât pot
participarea la grup;
- au un simţ al umorului redus, sun foarte geloşi şi
încăpăţânaţi
- o altă caracteristică este simţul crescut al propriei
importanţe
- sensibilitatea este un alt aspect important al personalităţii
paranoide: ei se ruşinează uşor, se simt umiliţi, se ofensează
rapid şi văd ostilitate acolo unde aceasta nu există.
- cei din jur îi găsesc dificili, înţepaţi, nerezonabili
- o asfel de persoană, fiind confruntată cu o experienţă
profund umilitoare, dezvoltă idei de suspiciune, care pot să
se transforme cu uşurinţă în delir de persecuţie.
Personalitatea distimică
- funcţia afectivă= funcţia timică
- unele persoane prezintă tulburări de reglare a dispoziţiei.
Există 3 categorii de tulburări distimice:
a) tulburare depresivă
- persoanele par să fie întotdeauna indispuse, au o imagine sumbră a vieţii
- meditează mult asupra nefericirii lor, sunt iritabili şi greu de stăpânit.
- manifestă o capacitate redusă de a se bucura, se arată nemulţumiţi de viaţa lor
b) tulburare hipertimică
- persoana este de obicei veselă şi optimistă, cu poftă de viaţă impresionantă
- poate avea o judecată inadecvată, iar concluziile la care ajunge sunt pripite şi
mai puţin critice
- buna dispoziţie este adeseori întreruptă de perioade de iritabilitate, în special
când sunt frustraţi.
c) tulburare ciclotimică
- persoana oscilează între extremele depresivă şi hipertimică
- acestă instabilitate a dispoziţiei este mult mai distrugătoare decât oricare din cele 2 tulburări
- individul trece prin perioade în care este foarte activ, vesel şi productiv. În aceste perioade îşi ia angajamente suplimentare
în muncă şi în viaţa socială. Apoi, dispoziţia se schimbă, optimismul fiind înlocuit de o sumbră abordare a vieţii.
Energia este scăzută, iar deciziile sunt diferite faţă de cele anterioare.
Personalitatea schizoidă
- în această tulburare, persoana este introspectă şi înclinată mai
degrabă spre fantezie decât spre realitate
- din punct de vedere emoţional, este glacială şi detaşată de
ceilalţi.
- Trăsătura cea mai izbitoare este lipsa căldurii şi a relaţiilor
emoţionale
- Arată puţin interres pentru opiniile celorlalţi, nu îşi fac prieteni
intimi, sunt singuratici
- Preocupările şi interesele lor sunt solitare şi mai mult intelectuale
decât practice
- Gradele mai atenuate ale acestor trăsături ( care fac parte dintr-o
personalitate normală), pot să-i confere avantaje în unele situaţii
de viaţă: activitatea intelectuală de cercetare poate fi mai uşor
îndeplinită de către astfel de persoane, care se pot detaşa de
problemele înconjurătoare.
Personalitatea antisocială ( dissocială)
- aceste persoane prezintă o varietate şocantă de trăsături anormale, dintre
care 4 sunt mai importante:
a) insuccesul de a realiza legături bazate pe afecţiune, însoţit de egocentrism
(tendinţa de a face din sine centrul universului) şi nepăsare. În forma sa extremă,
există un grad de duritate, care-i permite individului respectiv să săvârşească acte
crude, dureroase sau degradante.
a) Comportamentul impulsiv-este adesea reflectat de schimbarea frecventă a
locurilor de muncă şi de frecvente concedieri
b) Lipsa sentimentului de vinovăţie este asociată cu repetate încălcări ale legii,
care încep din copilărie
c) Incapacitatea de a învăţa din experienţe negative
- personalităţile sociopate pot deveni părinţi inadecvaţi, care îşi neglijează şi
maltratează copiii.
Personalitatea impulsivă
- indivizii cu acest tip de tulburare de personalitate nu pot să-şi
controleze adecvat emoţiile şi prezintă bruşte descărcări de
mânie, care nu se limitează întotdeauna la cuvinte, ci pot
include violenţa fizică, cu vătămări serioase.
- Spre deosebire de personalitatea antisocială, acest grup nu are
dificultăţi în ceea ce priveşte relaţiile sociale.

Personalitatea evitantă (anxioasă)

- aceste persoane sunt tot timpul anxioase, sunt stânjenite în
societate, temându-se de critici şi dezaprobări
- sunt precauţi, nu agrează întâlnirile cu necunoscuţi
• se deosebesc de personalităţile schizoide prin faptul că nu sunt
reci emoţional; în realitate, ei doresc relaţii sociale, dar nu le
pot obţine.
Personalitatea dependentă
- persoanele au voinţă slabă, sunt binevoitoare, exagerat de
atente la dorinţele altora
- au capacitate redusă de a se bucura, evită responsabilităţile,
sunt lipsiţi de încredere în sine
- dacă se căsătoresc cu o persoană mai energică şi mai hotărâtă,
pot fi protejate de multe din urmările acestei tulburări de
personalitate
- lăsaţi fără sprijin, unii decad spre partea de jos a societăţii, iar
alţii sunt găsiţi printre şomerii pe termen lung şi fără locuinţă.

Personalitatea de tip schizotipal

- este caracterizată prin: anxietate socială,
incapacitate de a avea prietenii apropiate,
comportament excentric, ciudăţenii de limbaj,
afectivitate neadecvată, suspiciozitate, idei ciudate.
Se presupune că acest tip de personalitate ar fi înrudit cu
schizofrenia.
Personalitatea narcisistă
- există un sentiment exagerat al importanţei propriei persoane şi o
activitate imaginativă privind succese nelimitate, putere şi strălucire
intelectuală
- narcisiştii pretind atenţie din partea celorlalţi, dar acordă în
schimb puţină căldură. Îi exploatează pe ceilalţi şi cer favoruri pe
care ei însă nu le oferă.

Personalitatea pasiv-agresivă
• - este caracteristică persoanelor care, atunci când li se cere ceva,
răspund printr-o formă de rezistenţă pasivă: amânarea, pierderea de
vreme, încăpăţânarea, pretinsa uitare etc.
Personalitatea de graniţă ( borderline)
• Termenul de borderline a fost folosit în psihiatrie în 2 sensuri: primul
descrie simptomele şi comportamentele considerate înrudite genetic
cu schizofrenia, iar al doilea sens se referă la un tip de tulburări de
personalitate
- aceste persoane sunt instabile, caracterizate prin 8 trăsături, dintre
care 5 sunt necesare pentru a stabili diagnosticul.
Acestea sunt:
- relaţii instabile,
- comportament impulsiv, dăunător pentru persoană (cheltuieli
nesăbuite, jocuri de noroc, excese de alimentaţie),
- dispoziţie fluctuantă,
- furie fără motiv,
- ameninţări sau tentative de suicid repetate,
- nesiguranţă asupra propriei identităţi,
- plictiseală permanentă,
- eforturi pentru a evita un abandon real sau imaginar.
VĂ MULȚUMESC !