1

Masterul de Psihoterapie
cognitiv-comportamentală

Manifestarea inconştientului în vis

Pentru prima data FREUD (în“ Interpretarea viselor “) explica ce este Inconstientul, cum
functioneaza, cu ce se deosebeste de alte parti ale psihicului si in ce relatie se afla cu acestea.
Toate aceste elemente sunt reluate mai apoi, pe parcursul dezvoltarii teoriei freudiene, punctul
cel mai important fiind “ Eul si Se-ul “ ( 1923 ).
Sigmund Freud considera visul ca fiind “calea regala de acces la Inconstient”. În perioada
începuturilor psihanalizei, visul era principalul instrument al terapiei psihanalitice, analiza
viselor dadea continut analizelor scurte, ulterior el şi-a pierdut parţial importanţa terapeutică,
însă rămîme o importantă modalitate de acces la Inconştient.

Conform teoriei lui Freud, visul ar fi o realizare deghizatã, mascatã a unei dorinte refulate,
reprimate. El are un continut manifest, constituit din datele explicite apartinând visãtorului
(imagini, sentimente, idei, impresii, pe care visãtorul si le aminteste la trezire) si continutul
latent, ansamblul de informatii inconstiente care sunt la originea visului si la care nu avem acces
decât ca rezultat al interpretãrii psihanalitice a visului. Conţinutul latent, cu caracter simbolic,
reprezintă semnificaţia conţinutului manifest, al sensului imaginilor din cursul visului, fiind în
relaţie directă cu motivele care stau la baza acestora.

Interpretarea psihanalitică pune în valoare prin extragerea conţinutului latent, anumite

resturi diurne, amintiri şi dorinţe din copilărie, impresii corporale, sauz aluzii transferenţiale la
analist. Imaginile ornirice provin prin transformarea figurativ-simbolică a conţinutului latent al
visului (pulsiuni refulate, complexe ideo-afective, situaţii conflictuale, simptome nevrotice), iar
procesul prin care acestea se transformă în conţinutul manifestse numeşte travaliu oniric.

Interpretarea psihanaliticã a visului ar consta tocmai în restituirea dorintei refulate.

Ceea ce Freud numeste cenzurã este un fel de instantã superioarã care are privilegiul de a
permite constiintei accesul la anumite tendinte ale subiectului în cauzã.
Anumite vise însã, par a nu se supune modelului propus de Freud. Astfel este cazul viselor
angoasante, a cosmarurilor, pe care el le trateazã ca pe tulburãri mentale precum fobia sau
nevroza, considerând cã emotia resimtitã poate sã nu fie în raport cu contextul intrinsec al
elementelor onirice.

Visul apare ca un fel de rebus, un cumul de semne codificate si nu ca o înşiruire de imagini

independente, asemeni “descifrării unei hieroglife”. Travaliul oniric, cantitatea impresionantã de
asociatii care apar în imaginile prezente în vis, este subordonatã câtorva idei fundamentale,
 2
gânduri de bazã. Visul este o formã de gândire distinctã de cea din starea de veghe constientã,
care are rolul de a sustrage cenzurii elementele visate. Travaliul oniric constă în transformările
conţinutului latent în conţinut manifest, respectiv în imagini onirice prin “elaborarea inconştientă
a gândirii preconştiente”, prin mecanisme de condensare-aglutinare, deplasare, dramatizare,
simbolizare, neomorfizare.

Visul este considerat un fel de substitut al unei scene infantile modificate prin transfer si
actualizate în prezent. Este vorba despre o regresie care îmbracã mai multe forme si expresii, de
la pasajul de la o instantã psihicã spre o alta, la “retrãirea” unei satisfactii din trecut si pânã la
exprimarea unei “expresivitãti primitive”.

Cele douã procese care intrã în joc, respectiv procesul primar, legat de functionarea
inconstientului ce tinde spre mentinerea si afirmarea “identitãtii de perceptie” si procesul
secundar caracteristic constientului care tinde spre “identitatea de gândire”. Elaborarea secundară
se aplică asupra rezultatelor procedeelor aminitite mai sus, cu specificaţia faptului că visele
complet ininteligibile indică fie o intervenţie redusă, fie un eşec al elaborării secundare. Cu cât
conţinutul manifesyt este mai clar, cu atât se întrevede acţiunea elaborării secundare.

Toate visele, indiferent de forma lor au rolul de a satisface Eul individului şi de a descărca
Inconştientul de tensiunea pulsiunilor sale acumulate, într-o manieră simbolică. Freud spunea că
orice vis în curs de formare impune, cu concursul inconştientului “ceva anume din partea Eului”.
Ceea ce remarcă visul este fie satisfacearea unei pulsiuni, fie lichidarea unui conflict, înlăturarea
unei îndoieli, realizarea unui proiect. Metoda lui Freud de interpretare a viselor consta în
descifrarea semnificaţiei conţinutului latent, cu caracter simbolic al visului, prin metoda “liberei
asociaţii” de către subiect, într-o manieră dirijată de psihanalist.

Studierea si interpretarea viselor, în scop profilactic, de cãtre psihanalizã este un procedeu

“revolutionar” pe care Freud îl introduce in stiinta psihicului uman. În timp ce metoda popularã
propune o cheie de simboluri mai mult sau mai putin arbitrarã, psihanaliza utilizeazã simbolurile
individuale care sunt deci specifice pentru un individ anume. Acesta este motivul pentru care
analistul are nevoie de asociaţiile pacientului pentru a delimita ce înseamnă simbolul pentru
acesta. Ulterior Jung completează aceastã analizã introducând notiunea de arhetip, un fel de
simbol colectiv, precum si metoda asociatiei dirijate de idei.

Pentru Jung, sursa conţinutului latent al viselor îl reprezintă temele arhetipale, sau
complexele individului, date de sfera inconştientului, care sunt exteriorizate în cursul viselor sub
formă de imagini şi simboluri. Considerând că visele îşi au originea în inconştient, Jung distinge
două categorii de vise: visele net conturate, bogate în detalii, care se raportează la o problemă
strict individuată, respectiv visele ce îşi au originea în sfera personală şi subiectivă a
 3
inconştientului personal; şi vise mai puţin clare, cu detalii mai şterse, sau chiar lipsite de detalii,
reprezentând simple imagini în raport cu marile probleme ale vieţii, visele ce îşi au origivea în
spera colectivă şi obiectivă a Inconştientului colectiv.

Pentru Jung, visul, în principal, compensează perspectivele limitate ale Eului conştient.
Jung postulează faptul că experienţa vieţii interioare ― şi visul este o trăire în acest registru ―
este la fel de valoroasă ca şi experienţa vieţii exterioare. Include şi evenimente ce nu se petrec în
viaţa exterioară, care sunt caracteristice visului şi eului din vis precum: schimbări bruşte de timp
şi loc, schimbări în vârsta subiectului, prezenţa unor persoane moarte sau fantastice, sau a unor
animale ce nu au existat. Au loc schimbări în identitatea Eului de la un personaj la altul sau chiar
fără personaj, atunci când cel ce visează pare să vadă evenimente de parcă s-ar afla într-o poziţie
omniscentă sau de plutire. Actul de reamintire poate schimba relaţia individului cu lumea asa
interioară. Eul din vis este cel care observă şi diferă esenţial de Eul vigil. Acest Eu interior al
visului păstrează funcţia Egoului ca centru al conştiinţei, mai puţin pe cea de purtător al
continuităţii şi identităţii. Este în esenţă limitat la visul în care este implicat.

Rolul compensator al visului creează premisele unei mai bune adaptări a individului la
problemele sale cotidiene, sau generării de răspunsuri la anumite probleme suprapersonale, cu
caracter universal uman, probleme care frământă individul. Analiza viselor constituie calea cea
mai directă, cea mai bogată şi mai sigură în rezultate, legat de investigarea Inconştientului
nevroticilor, a conţinutului conflictual al acestora, la care face apel psihanaliza clasică.

Schultz-Hencke afirma că visul pune în discuţie două forme de experienţă sufletească, cu

aplicabilitate în sfera vieţii psihice: experienţa conştiinţei, sau “viaţa Eului” şi experienţa visului
sau “viaţa Inconştientului” ― între conştiinţa clară şi starea de vis existând un paralelism
absolut, pe care autorul îl consideră ca pe o dublă imagine în oglindă, una reflectându-se pe
cealaltă. În acest fel se pun în evidenţă aspecte funcţionale şi caracteristici de complementaritate
între conştient şi inconştient, sau între Eu şi Sine. În acest cadru, visul are mai multe funcţii:
retrăirea amintirilor uitate de individ ca pulsiuni refulate; apoi aducerea în sfera Eului a
pulsiunilor refulate şi prin acesta favorizarea unei descărcări a tensiunii psihice a Inconştientului;
oferirea de soluţii compensatorii la situaţiile conflictuale, stimularea producţiilor imaginaţiei.
Însă în orice cadru ar putea fi analizat visul, acesta contribuie la maturizarea individului.

Bibliografie:

C.G. Jung - Amintiri, vise, reflectii, editura Humanitas, 2001, Bucuresti

Sigmund Freud - Interpretarea viselor, editura Trei, 2003, Bucuresti
Mihaela Minulescu – Introducere în analiza Jungiană, Editura Trei, 2001, Bucureşti.