Graul

Fertilizarea. Pentru a creşte şi a se dezvolta, plantele au nevoie de o serie de elemente, provenite

direct din mineralele din sol sau de la mineralizarea substanţelor organice intrate în putrefacţie.
Fertilizarea constituie un mijloc de suplimentare, prin aplicarea îngrăşămintelor, a cerinţelor
plantelor faţă de azot, fosfor, potasiu, microelemente şi alte substanţe necesare. Fertilizarea poate fi:
• de bază sau anterioară semănatului, efectuată în scopul asigurării plantei cu elemente nutritive
pentru întreaga perioadă de vegetaţie, îndeosebi în perioada consumului maxim; • la semănat,
urmărind asigurarea plantelor cu elemente nutritive la începutul perioadei de vegetaţie; • fazială, pe
parcursul vegetaţiei, cu ajutorul căreia se completează necesarul de elemente nutritive la anumite
faze de vegetaţie; faze critice cu un consum mai mare de elemente nutritive. În funcţie de modul de
aplicare a îngrăşămintelor, fertilizarea poate fi: • prin împrăştiere la suprafaţa solului, localizat, pe
rând,simultan cu semănatul; • prin apa de irigare; • extraradiculară sau foliară.

Sa elibereze devreme terenul, pentru ca acesta să fie bine pregătit; să acumuleze apă şi nitraţi; să fie
disponibil pentru lucrări de distrugere a buruienilor; • să lase terenul liber de buruieni, cu însuşiri
fizice şi chimice ameliorate, bogat în substanţe organice şi nutritive. Cele mai bune premergătoare
sunt culturile recoltate devreme: leguminoasele, mazărea, fasolea, borceagul de toamnă şi
primăvară, porumbul cultivat pentru masă verde şisiloz, cartoful timpuriu.

Lucrarea solului. Tradiţional lucrarea solului constituie principalul mijloc de asigurare a unor condiţii
optime pentru incorporarea, germinarea, răsărirea seminţelor şi pentru reglarea regimului aerohidric
şi de nutriţie, necesar creşterii şi dezvoltării plantelor. Lucrarea solului influenţează însuşirile lui
fizice, chimice şi biologice; implică afânarea, care asigură pătrunderea plantelor în sol, fapt ce le
permite să se ramifice mai uşor, să absoarbă mai multă apă şi elemente nutritive. Afânarea nu
trebuie, însă, să depăşească anumite limite. În funcţie de tipul solului, perozitatea (care asigură toate
cerinţele) este de circa 48-60%, inclusiv 30-35% – perozitatea capilară şi 18-25% – perozitatea de
aeraţie. Nu se recomandă nici tasarea solului.

Dezmiriştirea, ca primă procedură de lucrare a solului, se efectuează imediat după recoltarea plantei
premergătoare. Dezmiriştirea trebuie: • să asigure un amestec cât mai omogen al miriştii şi resturilor
vegetale cu solul; • să se realizeze la adâncimea stabilită, cât mai uniform pe întreaga suprafaţă
lucrată; • să asigure o cât mai bună mărunţire şi nivelare a solului; • să asigure distrugerea a peste
98% din buruieni. Dacă solul este bine aprovizionat cu apă, la două săptămâni după dezmiriştire se
efectuează aratul, la o adâncime de 20-22 cm, utilizându-se pluguri utilate cu grape. În condiţii de
secetă, este mai indicat să se lucreze solulsuperficial, la o adâncime de 10-12 cm. În acelaşimod,
trebuie lucratsolul şi după mazărea cultivată pentru boabe.

Triticale
Triticale de toamnă are cerinţemari faţă de premergători. Sunt mai potrivite culturile care părăsesc
câmpul devreme: borceaguri de toamnă şi de primăvară, leguminoase pentru boabe (mazărea,
fasolea), ierburile perene (lucerna,sparceta), cartoful timpuriu, porumbul pentru siloz, porumbul
pentru boabe (hibrizi timpurii).

Lucrarea solului. Drept lucrare de bază a solului, efectuată după ce premergă- torii părăsesc câmpul,
este considerată arătura la 20-22 cm (în anii asiguraţi cu 2. Cerealele 127 precipitaţii). În
aniisecetoşi,se recomandă ca, după plante premergătoare ce părăsesc târziu câmpul, solul să fie
lucrat cu grapa cu discuri într-o singură sau în 2 direcţii, lucrarea de bază a solului contribuind la
acumularea apei şi nimicirea buruienilor încă înaintede semănat. Înainte de semănatse realizează şi
cultivaţia laadâncimea încorporării seminţelor – element tehnologic ce ajută la formarea unui pat
germinativ uniform.

Fertilizarea. După cantitatea de elemente nutritive exportate, triticale este comparabilă cu grâul şi
secara. În baza anumitor date, a fost stabilit sistemul de fertilizare: 100% din PK şi 25-50% din N se
utilizează pentru fertilizarea de bază, restul de azot se administrează primăvara, pentru hrană
suplimentară.

Metoda de semănat. Triticale se seamănă în rânduri dese, distanţa dintre rânduri trebuie să
constituie 7,5 şi 15 cm. Metoda de semănat trebuie să prevadă formarea de fâşii tehnologice; să
favorizeze implementarea unui sistem de îngrijire (întreţinere) a semănăturilor şi promovare a
lucrărilor eficiente de combatere a buruienilor, bolilor şi dăunătorilor.

Lucrări de întreţinere .Concomitent cu semănatulsau imediat după trebuie realizată tăvălugirea.Alte

elemente de bază ale întreţinerii semănăturilor sunt: fertilizarea suplimentară radiculară şi foliară;
protecţia plantelor contra bolilor şi dăunătorilor; utilizarea retardanţilor şi reglatorilor de creştere
etc.

Recoltarea .În funcţie de starea semănăturilor şi de condiţiile climaterice, recoltarea triticaleise

realizează prin 2 metode: direct şi divizat. Metoda directă de recoltare se aplică la faza de coacere
deplină, când umiditatea boabelor este cât mai aproape de 14%; astfel pierderile sunt minime şi
boabele se păstrează mai bine. Durata optimă a recoltării este de 5-6 zile. Metoda divizată de
recoltare se aplică la faza de coacere în pârgă, umiditatea boabelor constituind 30-32%. Plantele se
cosesc cu ajutorul secerătorii, la înălţimea de 20-25 cm de la suprafaţa solului şi rămân suspendate
pe mirişte câteva zile, până când umiditatea lor atinge circa 14-18%; apoi se treieră cu o combină
echipată cu ridicător de brazdă. Producţia recoltată se curăţă,se condiţionează şi se depoziteaza la
umiditatea de baza a boabelor de 14 % .

Orzul
Fertilizarea se efectuează ca la grâul comun de toamnă.Fertilizarea poate fi: • de bază sau anterioară
semănatului, efectuată în scopul asigurării plantei cu elemente nutritive pentru întreaga perioadă de
vegetaţie, îndeosebi în perioada consumului maxim; • la semănat, urmărind asigurarea plantelor cu
elemente nutritive la începutul perioadei de vegetaţie; • fazială, pe parcursul vegetaţiei, cu ajutorul
căreia se completează necesarul de elemente nutritive la anumite faze de vegetaţie; faze critice cu
un consum mai mare de elemente nutritive.

Lucrarea solului. Se recomandă ca lucrarea de bază a solului să se realizeze superficial, fără a utiliza
plugul, cu ajutorul dezmiriştitorului sau grapei grele cu discuri BDT-7. Metoda trebuie aplicată în
aniisecetoşi, după toate premergătoarele, inclusiv după cele care părăsesc terenul devreme. În anii
cu umiditate suficientă, premergătoarele cu un termen timpuriu de recoltare se pregătesc printr-o
arătură cu răsturnarea brazdei, la 20-22 cm, sau o arătură fără răsturnarea brazdei, la 14-16 cm, în
funcţie de condiţiile pedoclimatice. Orzoaica de primăvară se amplasează, înmajoritatea cazurilor,
dupăporumb,sfeclă pentru zahăr etc.; lucrarea de bază a solului se efectuează prin metoda arăturii
de toamnă târzie, care include discuirea în 1-2 direcţii şi arătura cu răsturnarea brazdei la o adâncime
de 20-22 sau 23-25 cm. Înainte de semănat,se efectuează cultivaţia, la adâncimea
încorporăriiseminţelor (4-5 cm), creând un pat germinativ uniform.

Secara
Fertilizarea Secara valorifică elementele nutritive cu forme mai greu solubile şi are producţii mari
atât ca efect al fertilizării directe cu îngrăşăminte minerale, cât şi al postacţiunii acestora.
Îngrăşămintele minerale utilizate în cazul secareisunt eficiente. 1 kg de NPK contribuie la formarea
unuispor de 6-7 kg, iar în condiţii de irigaţie – până la 10 kg de producţie-marfă. Dozele de elemente
nutritive se determină în funcţie de nivelul preconizat al producţiei, potenţialulsoiului, gradul de
asigurare a solului cu elemente nutritive solubile.

Lucrarea solului La cultivarea secarei, lucrarea solului urmăreşte aceleaşi obiective şi se realizează în
acelaşi mod ca şi în cazul grâului comun de toamnă. Există însă şi o excepţie: mărunţirea şi aşezarea
patului germinativ trebuie efectuată minuţios şi intensiv, fiindcă secara se însămânţează cu 1-2 cm
mai în faţă decât grâul. O altă problemă o constituie faptul că perioada optimă de semănat a secarei
începe cu 8-10 zile mai devreme, planta formează nodul de înfrăţire mai aproape de suprafaţa solului
şi este expusă la „descălţare”.

Amplasarea culturii Secara are o durată lungă de vernalizare. Premergătorii optimi ai secarei sunt
leguminoasele anuale ori perene, ogorul ocupat (borceagul de toamnă, borceagul de primăvară),
rapiţa, porumbul pentru siloz, porumbul pentru boabe. Suportă şi cultura repetată. Secara valorifică
terenuri slab fertile şi poate fi amplasată şi pe pante. Când este utilizată ca plantă furajeră, poate fi
semănată în amestec cu măzărichea de toamnă. Este o premergătoare bună pentru majoritatea
plantelor de primăvară: porumbul, cartoful, sfecla-de-zahăr şisfecla furajeră etc.

Ovazul
Amplasarea culturii Ovăzul se cultivă dupăporumb, cartof, bostănoase, după floarea-soarelui. Nu se
recomandă cultura repetată şi nici cultivarea după sfeclă, pentru că riscă să fie afectat de nematozi
comuni ambelorspecii.La rândul lui, ovăzul este o bună premergătoare pentru porumb,floarea-
soarelui, leguminoasele pentru boabe, lucerna. Când ovăzul se cultivă pentru masă verde, în amestec
cu măzărichea de primăvară, după else amplasează grâul,secara, triticale.

Fertilizarea Ovăzul consumă cantităţi mari de substanţe nutritive. Pentru o tonă de boabe şi
producţia aferentă de paie, indicii de extragere constituie N33P11K27 kg. Ovăzulrealizează
producţiimari în urma acţiunii directe a îngrăşămintelor. Dozele de îngrăşăminte se stabilesc în
funcţie de nivelul producţiei, asigurarea solului cu substanţe solubile de NPK, planta premergătoare
etc. Dozele scontate de PK şi parţiale de N se administrează în timpul lucrării de bază a solului, iar
restul de azot se aplică primăvara,sub formă de hrană suplimentară. Ovăzul valorifică bine resturile
de substanţe nutritive din sol rămase de la planta premergătoare (efectul de postacţiune). O parte
din îngrăşăminte poate fi aplicată concomitent cu semănatul, mai ales în anii când desprimăvărarea
este timpurie se administrează 50 kg de superfosfat granulat ori 50 kg de amofos.

Lucrarea solului După recoltarea plantei premergătoare, solul se pregăteşte la fel ca pentru alte
culturisemănate primăvara timpuriu (grâu, orz, triticale), fiind obligatorie nivelarea arăturii din
toamnă. Primăvara, la maturitatea fizică a solului, se pregăteşte patul germinativ, cât mai nivelat şi
mărunţit, având în vedere faptul că adâncimea de semănat a ovăzului este mică (2-3 cm).

Porumbul
Amplasarea culturii Porumbul nu manifestă pretenţiifaţă de planta premergă- toare, dar asigură
producţiimai mari după culturile care lasă terenul liber de buruieni, asigurat cu apă şi elemente de
nutriţie. Cele mai bune premergătoare pentru porumb sunt cerealele de toamnă şi tutunul; mai puţin
indicată e sfecla pentru zahăr, care întrebuinţeazămultă apă şi extrage un şir de microelemente, în
special zinc, necesar pentru creşterea şi dezvoltarea porumbului. Indiferent dacă se aplică macro- şi
microelemente, această premergătoare asigură oricum producţii scăzute. Porumbul poate fi cultivat
pe acelaşispaţiu 2 ani consecutiv, iar dacă se introduce sistematic gunoi de grajd – 3-5 ani pe
aceeaşisolă. Este o bună premergătoare pentru culturile de primăvară, deoarece, fiind o prăşitoare,
contribuie la distrugerea buruienilor şi la afânarea solului; datorită îngrăşămintelor chimice şi celor
organice ce i se aplică, lasă solul în stare bună de fertilitate. Este un bun premergător şi pentru grâul
de toamnă, dacă se utilizează hibrizi cu perioada de vegetaţie scurtă. În cazul în care este utilizat ca
premergătoare pentru grâul de toamnă, trebuie luat în calcul efectul remanent al erbicidelor pe bază
de Atrazin. Mazărea, cartoful, soia, lucerna sunt destul de rezistente la acţiunea remanentă a dozelor
de Atrazin.

Fertilizarea Pentru a forma 1 t de boabe şi a asigura dezvoltarea în bune condiţii a celorlalte părţi ale
plantei, porumbul consumă 26-30 kg de N; 11-12 kg de P2O5 şi 24-25 kg de K2O. Cele mai importante
pentru alimentarea porumbului sunt perioadele care includ: 1. Formarea primelor 5-7 frunze, când se
pune temelia organelor generative ale plantei. În acest timp, insuficienţa de hrană conduce la
micşorarea numărului şi dimensiunii ştiuleţilor. 2. Apariţia paniculului, când se atestă o creştere
intensivă a tuturor organelor porumbului şi o absorbţie intensivă a substanţelor nutritive. Perioada
durează 20 de zile şi epuizează ½ din cantitatea de substante nutritive.

Insuficienţa zincului (mai puţin de 0,3 mg la 1 kg de sol) şi surplusul de fosfaţi mobili provoacă cloroza
plantelor. La insuficienţa de zinc, plantele tinere au culoarea mai deschisă, albicioasă, cu fâşii
galbene, nervura rămânând totuşi verde. Creşterea este redusă, internodurile sunt scurte şi înguste.
Cu timpul, aceste semne dispar, dar se formează ştiuleţi mici, slab dezvoltaţi. Pentru prevenirea
clorozei, în sol se introduc 10-15 kg/ha de sulfat de zinc, sub formă de soluţie cu stropitor cu bară.

Îngrăşămintele ce conţin microelemente sunt mai eficiente când sunt introduse în brazdă în timpul
aratului. Dacănu s-a introdus înbrazdă,sulfatulde zinc trebuie introdus primăvara, împreună cu
erbicidele. Acţiunea negativă a clorozei poate fi micşorată prin aplicarea, extraradicular, a unor
îngrăşăminte suplimentare (soluţie de sulfat de zinc de 0,8%). Plantele bolnave se tratează la faza de
5-6 şi de 10-12 frunze.
Lucrarea solului La lucrarea solului se ţine cont de condiţiile de climă, premergători şi gradul de
îmburuienare a câmpurilor. După culturile timpurii, câmpul trebuie lucrat cu dezmiriştitoarele cu
discuri sau cu grape cu discuri,la o adâncime de 6-8 cm. m. Când terenurile sunt îmburuienate cu
buruieni cu lăstărire din rădăcină, discuirea se înlocuieşte cu lucrări de cultivaţie, realizate cu ajutorul
cultivatorului Prima cultivaţie se face imediat după recoltare, la adâncimea de 8-10 cm; a doua –
după apariţia rozetei cu frunze la buruienile multianuale cu lăstărire din rădăcină – la adâncimea de
10-12 cm.Afânarea solului (cu un cultivator)se efectuează sub unghi de 45 g faţă de lucrarea
precedentă. Peste 2 săptămânise aplică arătura de toamnă, la o adâncime de 25-27 cm.

Sorgul
Premergatoarele Cele mai potrivite premergătoare pentru sorg sunt cerealele de toamnă, deoarece
părăsesc devreme terenul, lăsând timp suficient pentru combaterea buruienilor şi pregătirea
terenului; bune premergătoare sunt şi cerealele de primăvară, porumbul, alte prăşitoare, care lasă
terenul liber de buruieni. După sorg se pot amplasa doar culturi de primăvară, întrucât el lasă solul
secătuit de apă şi de substanţe nutritive, în special de azot.

Lucrarea solului Arătura trebuie executată la o adâncime de 25-27 cm, cu pluguri de care se
ataşează scormonitori. După ce sunt colectate premergătoarele care lasă resturi vegetale, terenul se
discuieşte la 10-15 cm, apoi se ară. Înainte de semănat, terenul se cultivă la adâncimea de 3-4 cm.

Semănatul Seminţele ce urmează a fi semănate (de regulă, de clasa I) se 2. Cerealele 167 incrustează
cu fungicide şi insecticide împotriva bolilor şi dăunătorilor. Semănatul se realizează la temperatura
solului de 14-15oC, la o adâncime de 10 cm.Adâncimea de încorporare a seminţelor trebuie să
reprezinte 3-4 cm. Distanţa dintre rânduri trebuie să constituie 60-70 cm. Distanţa dintre plante se
stabileşte în funcţie de scopul culturii şi de caracteristicile soiului. La recoltare,sorgul pentru boabe
trebuie să aibă densitatea de 150-200 mii plante/ha, cel pentru siloz –100-120mii plante/ha, 60-80
mii plante /ha pentru mături. Lucrările de întreţinere sunt asemănătoare celor pentru porumb.

Meiul
Amplasarea culturii. În primele 30-35 de zile meiul manifestă creştere slabă, fapt ce argumentează
intoleranţa meiului faţă de îmburuienare. Din aceste motive, e preferabil ca meiul pentru boabe să
fie cultivat după premergătoare ce corespund acestor cerinţe. Rezultate bune se obţin şi după
prăşitoare (porumb,sfeclă-de-zahăr,sfeclă furajeră, cartof, etc.). În unele cazuri, poate fi cultivat şi
după borceagurile de toamnă sau de primăvară. Meiul se foloseşte la reînsămânţarea terenurilor de
pe care au fost distruse, de diverse calamităţi(secetă, inundaţie), cerealele de toamnă. Se poate
semăna cu succes şi ca a doua cultură (succesivă) în miriştea unor plante care părăsesc terenul
devreme (orz, grâu de toamnă). După recoltarea meiului, rămân încă cel puţin 100 de zile cu
temperaturi moderate, când o nouă cultură (meiul având o perioadă scurtă de vegetaţie) poate
realiza o nouă producţie de boabe sau demasă vegetală preţioasă pentru animale. La rândul său,
meiul este bun premergător pentru culturile de primăvară şi poate fi utilizat ca plantă protectoare
pentru lucernă.

Fertilizarea Pentru 1 t de boabe şi producţie secundară, meiul extrage din sol substanţe nutritive în
proporţie de N30P12K30. Dozele programate de fosfor şi de potasiu şi, parţial, de azot se
administrează la lucrarea de bază a solului. Restul de azot trebuie aplicat ca hrană suplimentară în
timpul vegetaţiei, în baza diagnozei foliare. Meiul foloseşte eficient şi efectul remanent al
îngrăşămintelor administrate pentru cultura protectoare (porumb, sfeclă etc.).

Lucrarea solului este asemănătoare celei pentru porumb. După culturile timpurii, câmpul trebuie
lucrat cu dezmiriştitoarele cu discuri sau cu grape cu discuri,la o adâncime de 6-8 cm. m. Când
terenurile sunt îmburuienate cu buruieni cu lăstărire din rădăcină, discuirea se înlocuieşte cu lucrări
de cultivaţie, realizate cu ajutorul cultivatorului Prima cultivaţie se face imediat după recoltare, la
adâncimea de 8-10 cm; a doua – după apariţia rozetei cu frunze la buruienile multianuale cu lăstărire
din rădăcină – la adâncimea de 10-12 cm.Afânarea solului (cu un cultivator)se efectuează sub unghi
de 45 g faţă de lucrarea precedentă. Peste 2 săptămânise aplică arătura de toamnă, la o adâncime de
25-27 cm.

Hrisca
Fiind extrem de solicitată pe piaţă, hrişca are o tehnologie de cultivare complet mecanizată, fără
aplicarea preparatelor chimice şi cu eficacitate economică.

Amplasarea culturii Terenul pe care urmează a fi semănată hrişca trebuiecurăţat de buruieni,

deoarece, la începutul vegetaţiei, ca efect al creşterii reduse, cultura este atacată de buruieni. hrişca
poate fi plantată după premergătoare precum sfecla-de-zahăr, sfecla furajeră, cartoful, porumbul
pentru boabe, porumbul pentru siloz, cerealele de toamnă şi de primăvară, legumele timpurii, soia,
rapiţa etc. În zona centrală şi de sud, poate fisemănată ca a doua cultură, după orz şi grâu de toamnă
(prima şi a doua decadă ale lunii iulie). Ca a doua cultură, în zona de nord, poate fi semănată după
borceagul de toamnă şi de primăvară, rapiţa pentru masă verde, cartoful timpuriu etc.

Fertilizarea Dacă nu se aplică îngrăşăminte suplimentare, producţii stabile de hrişcă nu pot fi

obţinute nici chiar pe solurile fertile. Hrişca trebuie fertilizată cu elemente nutritive, deoarece
sistemul ei radicular este slab dezvoltat. Pentru a forma 1 t de boabe şi 3 t de paie, din sol se extrag
44 kg de azot, 30 kg de fosfor, 75 kg de potasiu. Hrişca utilizează postacţiunea îngrăşămintelor
administrate plantelor premergătoare. La lucrarea de bază a solului,se recomandă administrarea
N30P60K60, a substanţelor active sau a 80 kg de salpetru amoniacal, 300 kg de fosfor, 150 kg de
potasiu. Îngrăşămintele sunt eficiente dacă sunt administrate concomitent cu seminţele: câte 50-75
kg de superfosfat granulat sau 50 kg de amofos la fiecare hectar. Lucrarea soluluise efectuează în
funcţie de cultura premergătoare, asigurarea cu umiditate şi gradul de îmburuienare a solului.