Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Se spune că marile creații iau naștere în subconștient, în acel moment când mintea
zburdă nestingherită pe pajiști deschise. Este momentul când eul creator, prin libertatea sa
infinită, domină mintea umană. De altfel, ființa se transformă într-o trestie creatoare.
Probabil fiecare dintre noi a experimentat ce înseamnă să fii eliberat de apăsările
interioare și dominat de pacea supremă, simțindu-și trupul ușor și mintea calmă ca un lac
liniștit sub luna plină și cerul înstelat. Din imperfecțiune vine naturalețea umană, tot ce este
imperfect ne face să ne simțim mai familiar și mai în largul nostru. Imperfecțiunea descrie
slăbiciunea umană, diversitatea noastră, cee ace creionează această lume a diversității.
Rebel și nonconformist al vremurilor sale, dominat de dorințe naturale, abuzând de
mintea și trupul său, Nichita Stănescu a reflectat asupra a ceea ce nu putea să atingă, adică
asupra perfecțiunii.
În poezia “Lecția despre cub”, el descrie modul cum imperfecțiuna focalizează mesajul
și reține atenția:
Se ia o bucată de piatră
se cioplește cu o daltă de sânge,
se lustruiește cu ochiul lui Homer,
se răzuiește cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
si mai ales cu gura infantei.
După aceea
se ia un ciocan
si brusc se fărâmă un colț de-al cubului.
Toți, dar absolut toții zice-vor :
-Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colț sfărâmat!