MicroARN-uri Cu Relevanta Clinica in Oncologie PDF

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE, ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGIE DIN
TÎRGU MUREȘ
FACULTATEA DE FARMACIE
MicroARN-uri cu relevanță clinică în oncologie
Coordonator Absolvent
Conf.Dr. Amelia Tero-Vescan Cristina Lazăr
Tîrgu Mureș
2019
Cuprins
Introducere ………………………………………………………………… 4
CAPITOLUL 1 – Noțiuni de Biochimie a microARN-urilor ………… 5
1.1. Scurt istoric ………………………………………………………… 5
1.2. Biosinteza microARN ……………………………………………... 6
1.2.1. Transcripția genică ………………………………………… 6
1.2.2. Etapele procesului de transcripție genică ………………. 7
1.2.3. Procesarea nucleară a microARN-urilor ………………… 8
1.2.4. Transportul nuclear al microARN-urilor …………………. 9
1.2.5. Procesarea citoplasmatică a microARN-urilor …………. 9
1.2.6. Complexul de amortizare indus de ARN (RISC) ………. 10
1.2.4.1. Încărcarea duplexului ………………………………….. 10
1.2.4.2. Fixarea duplexului ……………………………………… 11
1.2.4.3. Evacuarea ………………………………………………. 11
1.3. Mecanismul de acțiune al microARN-urilor …………………... 12
1.3.1. Interacțiunea microARN-urilor cu ținta ………………….. 13
1.3.2. Mecanismul de reprimare a translației ………………….. 14
1.3.2.1. Translația ………………………………………………... 14
1.4. Funcțiile biologice ale microARN-urilor ……………………….. 18
CAPITOLUL 2 – MicroARN-uri cu relevanță clinică în oncologie .. 20
2.1 Introducere …………………………………………………………. 20
2.2. Implicațiile microARN-urilor în cancerul pulmonar …………. 21
2.2.1 MicroARN-uri cu rol oncogen în carcinomul pulmonar ... 22
2.2.1.1. MicroARN-ul let-7 ………………………………………. 22
2.2.1.2. MicroARN-ul 451 ……………………………………….. 23
2.2.1.3. MicroARN-urile 221 și 222 ……………………………. 23
2.2.2 MicroARN-uri cu rol supresor tumoral în cancerul 23
pulmonar …………………………………………………….
2.2.2.1 MicroARN-ul 373 ……………………………………….. 23
2.2.2.2 MicroARN-ul 126 ……………………………………….. 24
2.2.2.3. MicroARN-ul 145 ……………………………………….. 24
2.3. Implicațiile microARN-urilor în cancerul de sân ……………... 25
2.3.1. MicroARN-uri cu rol oncogen în cancerul de sân ……… 26
2.3.1.1 MicroARN-ul 526b și 655 ……………………………… 26
2.3.1.2. MicroARN-ul 23b si microARN-ul 27b ……………….. 28
2.3.2 MicroARN-uri cu rol supresor tumoral în cancerului de 29
sân …………………………………………………………...
2.3.2.1 MicroARN-ul 140-5p …………………………………… 29
2.3.2.2. MicroARN-ul 216a ……………………………………… 30
2.4. Implicațiile microARN-urilor în cancerul pancreatic ………… 30
2
2.4.1.
MicroARN-uri cu rol oncogen în adenocarcinomul 32
pancreactic ………………………………………………….
2.4.1.1. MicroARN-ul 24 ………………………………………… 32
2.4.1.2. MicroARN-ul 15b ……………………………………….. 32
2.4.1.3 MicroARN-ul 23a ……………………………………….. 33
2.4.2. MicroARN-uri cu rol supresor tumoral în 34
adenocarcinomul pancreatic ……………………………...
2.4.2.1 MicroARN-ul 217 ……………………………………….. 34
2.4.2.2. MicroARN-ul 130b ……………………………………… 35
2.4.2.3. MicroARN-ul 141 ……………………………………….. 35
2.4.2.4. MicroARN-ul 100 ……………………………………….. 36
2.5. Implicațiile microARN-urilor în cancerul ovarian ……………. 37
2.5.1. MicroARN-uri cu rol oncogen în cancerul ovarian …….. 38
2.5.1.1 MicroARN-ul 1251-5p …………………………………. 38
2.5.1.2. MicroARN-ul 96-5p …………………………………….. 40
2.5.1.3. MicroARN-ul 590-3p …………………………………… 41
2.5.1.4. MicroARN-ul 393-3p …………………………………… 42
2.5.1.5. MicroARN-ul 934 ………………………………………. 42
2.5.1.6. MicroARN-ul 310b-3p …………………………………. 43
2.5.2. MicroARN-uri cu rol supresor tumoral în cancerul 43
ovarian ………………………………………………………
2.5.2.1. MicroARN-ul 654-5p …………………………………… 43
2.5.2.2. MicroARN-ul 15b ………………………………………. 44
2.5.2.3. MicroARN-ul 34 ………………………………………… 45
2.5.2.4. MicroARN-ul 377-3p …………………………………… 45
2.5.2.5. MicroARN-ul 200b și microARN-ul 200c …………….. 46
2.5.2.6. MicroARN-ul 132 …………………………….…………. 47
2.5.2.7. MicroARN-ul 655-3p …………………………………… 48
CAPITOLUL 3 – MicroARN-uri UTILIZATE CA BIOKMARKERI …… 49
3.1. Potențialele tipuri de microARN utilizate ca biomarkeri în 50
cancerul pancreatic ...................................................................
cancerul de sân ..........................................................................
cancerul pulmonar .....................................................................
cancerul ovarian ........................................................................
Concluzii ............................................................................................. 58
Bibliografie .......................................................................................... 59
3
Introducere
MicroARN-urile reprezintă o clasă de ARN-uri de dimensiuni mai mici,

monocatenare, codificate endogen și conservate în celulele eucariote cât și
procariote. Sunt componente ale comunicării celulare, cu rol în procesele de
reglementare a expresiei genice [3].
MicroARN-urule sunt biosintetizate în etapa de transcripție genică și își
exercită rolul reglator la nivel post-transcriptional, fiind implicate în 2 procese
importante: reprimarea translației și degradarea ARN-ului mesager. Practic, aceste
molecule inhibă procesul fiziologic de biosinteză a proteinelor specifice organismului
cu o serie de repercusiuni, fiind responsabile pentru comportamentul anormal al
diferitelor tipuri de celule și apariția unor procese patologice și a cancerului [3].
O funcție importantă a microARN-urilor este aceea de a reglementa
oncogene în cadrul diferitelor tumori [8].
În funcție de tipul microARN-ului și gradul de exprimare într-un anumit tip de
celulă, el se poate comportă fie că supresor tumoral, fie că oncogenă determinând
apariția unui process tumoral [8].
În ultimii ani, s-a descoperit rolul terapeutic al microARN-urilor și anume rolul
de biomarkeri. Aceste molecule de microARN pot fi folosite ca biomarkeri în procesul
de diagnosticare a tipului de tumoră, cât și pentru a stabili prezența sau absența
tumorii în organism. Rolul de biomarkeri al microARN-urilor este încă unul
controversat și incomplet elucidat, însă o parte din programele terapeutice bazate
pe microARN-uri ca și biomarkei s-au dovedit a fi eficiente [3,8].
4
CAPITOLUL 1 – Noțiuni de Biochimie microARN-urilor
1.1. Scurt istoric
MicroARN-urile au fost descoperite la începutul anilor 90’ și reprezintă o clasă

de compuși care fac parte din categoria ARN-urilor. Sunt molecule de dimensiuni
mai mici, necodificante și cu o lungime de aproximativ 19-24 de nucleotide care
acționează la nivel post-transcriptional, fiind implicate în procesul de reprimare al
genelor [1,2].
Primul microARN, lin-4 a fost descoperit în anul 1993 de către un grup de
cercetători, printr-un studiu efectuat pe nematozii din specia Caenorhabditis
elegans. În urma cercetărilor, s-a observat faptul că microARN-ul lin-4 controlează
procesul de dezvoltare al nematozilor prin reprimarea genei lin-14. În mod normal,
microARN-ul lin-4 ar trebui să conducă la generarea unui ARN mesager capabil să
codifice proteine specifice în organism. S-a observat însă faptul, că microARN-ul lin-
4 a fost implicat în sinteza unor fragmente mai mici de ARN, a căror secvență de
baze azotate din regiunea 3’ netranscrisă, era complementară cu secvență de baze
a microARN-ului lin-4 [2].
Al-doilea microARN, let-7 a fost descoperit în anul 2000 la aceeași specie de
nematozi (Carnorhabditis elegans), de către un alt grup de cercetători. Cercetătorii
au descoperit faptul că acest microARN let-7 produce reprimarea genei let-41
intervenind astfel în procesul de dezvoltare al nematozilor. Ulterior, s-a descoperit
faptul că acești două tipuri de microARN let-7 și lin-4 sunt prezente și la specia
Drosophilla și chiar în celulele umane [1].
5
Figura 1.1. Structura unui fragment de microARN
1.2. Biosinteza microARN

1.2.1. Transcripția genică
ADN-ul reprezintă molecula eredității în care este înglobată informația

genetică. Molecula de ADN are o structura helicoidală, de dublu helix și este formată
din 2 catene de baze azotate legate între ele pe baza complementarității. Bazele
azotate sunt reprezentate de adenină, guanină, citozină și timină și sunt grupate
astfel: adenina este legată prin 2 legături de hidrogen de timină, iar citozina prin 3
legături de hidrogen de guanină. Cele două catene nu sunt identice, ele sunt
complementare între ele și doar una dintre ele servește drept matriță la sinteza ARN-
ului [3].
Procesul de transcripție genică reprezintă procesul în care are loc sinteza
ARN-ului prin copierea unei secvențe specifice de ADN care servește drept matriță,
proces care se află sub acțiunea catalitică a unei ARN polimeraze. ARN
polimerazele sunt enzime care catalizează sinteză ARN-ului și sunt capabile să
recunoască anumite semnale de inițiere și de terminare a procesului de transcriere.
În funcție de tipul ARN-ului sintetizat, ele se clasifică în:
6
 ARN polimeraza I, care catalizează sinteza ARN-ului ribozomal

 ARN polimeraza II, care catalizează sinteza ARN-ului mesager
 ARN polimeraza III, care catalizează sinteza ARN-ului de transfer și a
ARN-ului ribozomal [3].
1.2.2. Etapele procesului de transcripție genică
Procesul de transcripție genică parcurge 3 etape similare atât la procariote,

cât și la eucariote (inițierea trascrierii, elongarea catenei polinucleotidice și
terminarea transcrierii):
Inițierea transcrierii
Subunitatea alfa a ARN polimerazei va recunoaște o secvență specifică de
nucleotide din structura ADN-ului (zona promotor) și va iniția procesul de transcriere.
În funcție de tipul celulei, există mai multe tipuri de promotori. Astfel, promotorii
celulei procariote sunt reprezentați de secvență 5’ TTGACA 3’ și 5’ TATAAT 3’, iar
promotorul celulei eucariote este reprezentat de secvență 5’ TATAAA 3’ și 5’ CAAT
3’ [3].
După recunoașterea promotorului, ARN polimeraza se va lega de promotor
și va formă primul complex de inițiere (complexul închis de inițiere). Pe măsură ce
înaintează de-alungul ADN-ului helicoidal în direcția 5’-3’, produce despiralizarea
acestuia cu formarea celui de-al doilea complex de inițiere (complexul deschis de
inițiere). În continuare, ARN polimeraza inaiteaza de-alungul catenei de ADN și
adaugă legături fosfat diesterice între 2 nucleotide [3].
Elongarea
Pe baza complementarității cu catena anti-sens, se sintetizează catena de
ARN în direcția 5’-3’ prin adăugarea de ribonucleotide la capătul 3’ terminal. Se
formează bucla de transcriere, un complex format între ARN polimeraza, catena de
ADN despiralizată și copia de ARN. În acest complex, primele 12-17 perechi de baze
azotate formează un dublu helix temporar. Bucla de transcriere se va deplasa de-
alungul catenei de ADN cu o viteză care depinde de numărul secvențelor de ADN
citite de ARN polimerază [3].
7
Terminarea transcrierii
În ceea ce privește etapa de terminare a procesului de transcripție genică,
există 2 modalități prin care transcrierea poate fi oprită, una dintre modalități fiind
dependentă de prezența unui factor proteic reglator ce poartă denumirea de RHO
[3].
În cadrul procesului RHO dependent, factorul proteic reglator are capacitatea
de a recunoaște ARN polimeraza pe care o oprește la nivelul situsului terminal pe
baza activității sale catalitice, cât și pe baza afinității față de ARN-ul monocatenar,
eliberând astfel ARN-ul primar cu refacerea ulterioară a ADN-ului helicoidal [3].
În cadrul procesului RHO independent, ARN polimeraza este frânată datorită
unor regiuni bogate în adenină și guanină, care practic îngreunează deplasarea
complexului de-alungul catenei de ADN [3].
MicroARN-urile sunt sintetizate în decursul procesului de transcripție genică
sub acțiunea ARN polimerazei II. ARN polimeraza se leagă de o zona promotor de
pe structura ADN-ului și codifică transcriptele cu formarea unei structuri în formă de
buclă. Moleculă rezultată reprezintă primul precursor din care se va forma
microARN-ul, un microARN primar (pri-microARN) poliadenilat la capătul 5’. La
rândul său, pri-microARN-ul va fi scindat la o moleculă de pre-microARN cu lungime
de aproximativ 70-120 de nucleotide și procesat la un microARN matur sub acțiunea
unui complex multiproteic format din 2 tipuri de proteine, Dicer în citoplasmă și
Drosha în nucleu. Aceste două proteine fac parte din categoria ARN polimerazelor,
mai exact sunt proteine de tipul ARN polimerazei III [1,4].
1.2.3. Procesarea nucleară a microARN-urilor
Proteina Drosha va recunoaște și se va lega de molecula de microARN primar

(pri-microARN) și va scinda microARN-ul primar la un precursor de microARN (pre-
microARN) din care se va forma microARN-ul matur [1].
Drosha este o proteină care se găsește preponderant în nucleul celulei
animale și face parte dintr-un complex multiproteic de tipul ARN polimerazei III.
Activitatea proteinei Drosha necesită prezența unei alte proteine componente a
8
complexului multiproteic, DGCR8. Proteină DGCR8, numită și Pasha, este o

proteină responsabilă de legarea fragmentelor de ARN formate. Astfel, prelucrarea
molecule de microARN primar necesită prezența ambelor proteine, Drosha și
DGCR8 [1,5].
În nucleu, proteina DGCR8 se asociază cu proteina Drosha pentru a forma
complexul multiproteic. Acest complex multiproteic format va recunoaște molecula
de microARN primar 5’ poliadenilat, se va lega de ea și va produce scindarea ei la
un precursor de microARN (pre-microARN) [1,4].
1.2.4. Transportul nuclear al microARN-urilor
Precursorii microARN-urilor sunt transportați din nulceu în citoplasmă pentru

a putea fi proceați în nucleu. Precursorul de microARN va fi apoi recunoscut la
capătul 3’ de o moleculă transportoare, exportina 5 care va forma un complex ternar
cu precursorul de microARN și va fi transportat din nulceu în citoplasmă prin
intermediul unor pori nuclear cu consum de energie, proces GTP dependent. Ajuns
în citoplasmă, complexul disociază prin hidroliză produsă de GTP și eliberează
precursorul de microARN [1,2].
1.2.5. Procesarea citoplasmatică a microARN-urilor
Precursorul de microARN sintetizat în nucleu, va fi recunoscut în citoplasmă

de cea de-a 3-a proteină a complexului multiproteic, proteina Dicer. Proteina Dicer
va recunoaște precusorul de microARN, se va lega de acesta și va intreactiona cu
capetele 5’ și 3’ ale pre-microARN-ului și va produce clivarea lui. Noua moleculă
formată va fi recunoscută de proteina ArgonauteII (AGO II) care va produce
despiralizarea moleculei. În urma despiralizării vor rezulta două catene de
microARN, una dintre ele cu pereche stabile de baze azotate la capătul 5’ și cealaltă
cu pereche instabilă de baze azotate la capătul 5’. Secvența de microARN cu
perechea instabilă de baze azotate la capătul 5’ va fi păstrată pe structura proteinei
AGO, va fi inclusă în complexul de amortizare indus de ARN (RISC) și utilizată ca și
catena de ghidare a complexului [1].
9
Figura 1.2. Procesarea citoplasmatică a microARN-urilor
1.2.6. Complexul de amortizare indus de ARN (RISC)
MicroARN-urile, sunt molecule care nu pot funcționa singure că și entitate.

Pentru a putea fi capabile să își exercite rolul regulator la nivelul celulelor, ele trebuie
să interacționeze cu o proteină Argonaute și să fie incluse într-un complex de
amortizare indus de ARN (RISC) [6].
Asamblarea complexului de amortizare indus de ARN, parcurge 3 etape
distincte: încărcarea duplexului, fixarea și ejecția
1.2.6.1. Încărcarea duplexului
Prima etapă a asamblării complexului de amortizare indus de ARN o reprezintă

încărcarea duplexului. Această etapă se referă la încărcarea unei molecule de
microARN sintetizată pe o proteină Argonaute cu consum de energie furnizată de o
10
moleculă de ATP. MicroARN-ul cu structură dublu catenară fixat pe proteina AGO,

va fi despiralizat și în funcție de polaritatea sa, se va decide care dintre catene va fi
păstrată pe structura proteinei AGO și utilizată că și secvență de ghidare a
complexului RISC, cealaltă catena a microARN-ului va fi eliberată în citoplasmă și
degradată. Catena cu perechea de baze azotate mai puțîn stabile la capătul 5’ va
funcționa ca și secvență de ghidare a complexului RISC [6].
Complexul de încărcare RISC (RLC) este cel care va recunoaște duplexul de
microARN și va dicta care dintre cele două catene va fi păstrată în structura
complexului, în funcție de gradul de polaritate al moleculei. Complexul de încărcare
RISC este compus din 2 tipuri de proteine (proteina Dcr-2 și proteina R2D2).
Proteina R2D2 se va lega de capătul cel mai stabil al microARN-ului, iar protein Dcr-
2 se va lega de capătul cel mai puțin stabil al microARN-ului în poziție 5’ [6].
1.2.6.2. Fixarea duplexului
În cea de-a două etapă, o secvență de perechi de baze azotate de la capătul

3’ al duplexului va fi deschisă de subunitatea N a proteinei AGO. Subunitatea N a
proteinei AGO va produce modificări termodinamice în structura duplexului de
microARN prin perturbarea unei secvențe de perechi de baze azotate de la capătul
3’ al catenei de ghidarea. Aceste modificări produse de subunitatea N sunt necesare
pentru a putea fi inițiat procesul de evacuare a celeilalte catene de pe structura
microARN-ului care va fi eliberată în citoplasmă și degradată [6].
1.2.6.3. Evacuarea
În ultima etapă, are loc ejecția catenei mai stabile a duplexului în citoplasmă,
urmată de degradarea acesteia. Acest proces poate avea loc în 2 moduri diferite
(clivaj dependent și clivaj independent) [6].
În ceea ce privește procesul de evacuare clivaj dependent, capătul 5’ al catenei
de ghidare, puțin stabilă este fixat puternic pe structura proteinei AGO, în timp ce
capătul 5’ al celeilalte catene mai stabile este fixat în proporție mică, fiind astfel labil
11
și putând fi eliberat în citoplasmă. Proteina AGO va produce clivarea duplexului de

microARN, cu ejecția uneia dintre catene și degradarea ei sub acțiunea unei
endoribonucleaze C3PO [6].
În cazul procesului de evacuare clivaj independent, este necesară intervenția
subunității PAZ a proteinei Argonaute care acționează prin legare de capătul 3’ al
catenei de ghidare. După procesul de fixare al duplexului, subunitatea PAZ se va
lega de capătul 3’ al catenei de ghidare și va produce îndepărtarea unei perechi de
baze azotate din poziție 3’ [6].
1.3. Mecanismul de acțiune al microARN-urilor
MicroARN-ul inclus în complexul de amortizare indus de ARN, are rolul de a

ghida complexul miRISC pentru a recunoaște ținta (ARN-ul mesager). După
recunoașterea țintei, complexul va produce o reglare post-transcriptională a genelor.
Reglarea post-transcriptionala a genelor poate fi efectuată prin 2 mecanisme
distincte: [4]
 Degradarea ARN-ului mesager
 Reprimarea procesului de translație
Gradul de complementaritate reprezintă un punct cheie în ceea ce privește
mecanismul de acțiune al microARN-urilor. In cazul în care există o
complementaritate crescută a bazelor azotate între molecula de mARN si cea de
microARN, complexul miRISC va iniția procesul de degradare a țintei. În caz contrar,
când între cele două molecule nu există complementaritate, complexul miRISC va
iniția procesul de reprimare a translației [7].
Pentru a putea interacționa cu ARN-ul mesager, complexul miRISC trebuie să
se lege de un situs de legare localizat pe structura ARN-ului mesager. Acest situs
de legare este localizat în regiunea 3’ netranscrisă (3’UTR). După legarea miRISC
de situs, se va forma un complex între miRISC și ARN-ul mesager (miARN-mARN),
complex format pe baza complementarității bazelor azotate. Cu cât gradul de
complementaritate este mai mare, cu atât capacitatea de degradare a ARN-ului
mesager sub acțiunea proteinei Argonaute este mai mare. În caz contrar, în
12
momentul în care există un grad de complementaritate scăzut, se va iniția

mecanismul de reprimare a translației [4].
În mod normal, în cadrul procesului de translație, ARN-ul mesager se leagă la
nivel ribozomal de un complex de inițiere eIF4F (compus din 3 subunități distincte
eIF4FA, eIF4FE și eIF4FG). După legarea de complexul de inițiere, ARN-ul mesager
captează subunitățile ribozomale și formează cu acestea structuri ciclizate care
favorizează inițierea procesului de translație. În momentul în care miRISC se va lega
de ARN-ul mesager, se va produce reprimarea procesului de translație, proces care
poate fi reprimat prin 4 modalități distincte: [4]
1. Prin reprimarea la nivelul stadiului de inițiere a translației
2. Prin reprimarea etapei de recrutare la nivelul subunității ribozomale 60s
3. Prin împiedicarea ciclizării ARN-ului mesager
4. Prin producerea separării premature a complexului ARN mesager-
ribozom, ceea ce va avea drept efect la reprimarea translației în etapa de
postinițiere.
1.3.1. Interacțiunea microARN-urilor cu țintă
După biosinteză și includere în complexul de amortizare indus de ARN,

microARN-ul interacționează cu ținta. Ținta microARN-ului este ARN-ul mesager.
Interacțiunea complexului miRISC cu ARN-ul mesager se stabilește în regiunea 3’
netranscrisă (3 UTR). Cercetătorii consideră că legarea de zona 3’ netranscrisă este
posibilă datorită existenței unei complementarități a bazelor azotate sau a unei
metilări la atomul N6 al adenozinei din structura ARN-ului mesager.
Numărul țintelor poate fi variabil, astfel un ARN mesager poate să fie
reglementat de un singur timp de microARN, în timp ce alte ARN-uri mesagere pot
să fie reglementate de mai multe tipuri de microARN-uri, în funcție de tipologia
celulei.
13
1.3.2. Mecanismul de reprimare a translației
1.3.2.1. Translația
Procesul de translație reprezintă procesul de biosinteză a proteinelor prin

traducerea informației genetice înscrise în ARN-ul mesager de-alungul procesului
de transcripție genică. ARN-ul mesager conține mesajul genetic sub forma unei
secvențe de nucleotide specifice, secvență care va fi tradusă în citoplasmă la o
secvență specifică de aminoacizi. Fiecare aminoacid corespunde unei secvențe
specifice de nucleotide, astfel prin traducerea unei secvențe de nucleotide înscrise
în ARN-ul mesager, în direcția 5’-3’, se vor sintetiza o serie de aminoacizi specifici
unei catene polipetidice. [3]
În organismul mamiferelor există 20 de aminoacizi, fiecăruia corespunzându-i
o secvență de 3 nucleotide numită codon. [3]
Tabelul 1.1. Codul genetic

I II III
U C A G
UUU, UUC UCU, UCC, UAC, UAC UGU, UGC U
U Phe UCA, UCG Tyr Cys C
UUA, UUC Ser UAA, UAG UGA A
Leu Codoni Codon G
terminatori terminator
UGG
Trp
CUU, CCC, CCU, CCC, CAU, CAC CGU, CGC, U
CUA, CUG CCA, CCG Hys CGA, CGG C
C Leu Pro CAA, CAG Arg A
Gln G
14
AUU, AUC, ACU, ACC, AAU, AAC AGU, AGC U

AUA ACA, ACG Asn Ser C
A Ile Thr AAA, AAG AGA, AGG A
AUG Lys Arg G
Met
GUU, GUC, GCU, GCC, GAU, GAC GGU, GGC, U

GUA, GUG GCA, GCG Asp GGA, GGG C
G Val Ala GAA, GAG Gly A
Glu G
Citirea codonilor se face în mod continuu de la un codon la altul, începând

cu codonul START reprezentat de tripletul de nucleotide AUG și se termină cu
codonii STOP reprezentați de tripletele de nucleotide UAA, UGA și UAG. În
momentul în care de-alungul secvenței de nucleotide este întâlnit un codon non-
sens de tipul UAA, UGA sau UAG procesul de citire este oprit [3].
Biosinteza proteinelor implică 5 etape:
1. Activarea aminoacizilor
Activarea aminoacizilor este un proces ATP dependent, se formează un

complex aminoacil-ATP care ulterior hidrolizează sub acțiunea pirofosfatazei și
deplasează echilibrul reacției spre dreapta, aceasta devenind ireversibilă.
Aminoacidul activat va ceda restul aminoacidic unui ARN de transfer, care va lega
aminoacidul la gruparea hidroxil din poziție 2’ sau 3’ a nucleotidului adenilic, proces
catalizat de tARN sintetaze [3].
2. Inițierea lanțului polipeptidic
Proteinele sunt sintetizate de la capătul N-terminal spre capătul C-terminal,

în directie 5’-3’. Ribozomul se va lega de codonul de inițiere al aminoacidului de la
capătul N-terminal [3].
Prima etapă a procesului de inițiere presupune legarea ARN-ului mesager de
subunitatea 30S ribozomala, proces mediat de factorul de inițiere eIF4F și
15
consumator de energie (GTP dependent). După legarea ribozomului de codonul de

inițiere AUG din capătul 5’, se formează un complex care va fi ghidat în direcția 5’-
3’. Ghidarea complexului este posibilă datorită existenței unei complementarități
între secvența de nucleotide a capatului 5’ a ARN-ului mesager și o secvență de
nucleotide adiacentă situată la nivelul grupării hidroxil din poziție 3’ a ARN-ului de
transfer de pe structura subunității 16S ribozomale [3].
A doua etapă a procesului de inițiere presupune formarea unui complex între
mARN-30S și o moleculă de N-formil-metionil-tARN, proces consumator de energie
(GTP dependent). Complexul format va genera aminoacidul inițiator care mai apoi
se va lega de codonul de inițiere al capatului N-terminal din poziție 5’ a ARN-ului
mesager [3].
Etapa a treia a procesului de inițiere presupune legarea complexului format
în etapa a doua a inițierii (complexul mARN-30S-N-formil-metionil-tARN) de
subunitatea 50S ribozomală și generarea complexului de inițiere a lanțului polipetidic
[3].
3. Elongarea lanțului polipeptidic
Procesul de elongare a lanțului polipeptidic presupune atașare unei

succesiuni specifice de aminoacizi cu generarea unei proteine specifice [3].
Etapele procesului de elongare a lanțului polipeptidic sunt următoarele:
A. ARN-ul de transfer care are atașat un aminoacid specific, va recunoaștea
codonul specific aminoacidului de pe structura ARN-ului mesager, proces care
necesită prezența unui factor de elongare Tu și consumator de energie (GTP
dependent) [3].
B. Formarea unei legături peptidice prin tranferul grupării formil-metionil pe
gruparea amino a aminoacil-tARN-ului. Procesul este catalizat de factorul de
elongare G și consumator de energie, energia fiind furnizată prin desfacerea legăturii
complexului aminoacid inițiator-tARN [3].
C. Translocarea, procesul în care are loc glisarea ribozomului spre capătul 3’
al secvenței de nucleotide și hidroliza complexului N-fomil-metionil-tARN cu
eliberarea sa în citoplasmă. Procesul este catalizat de o translocaza și anumiți factori
de elongare, fiind un process consumator de energie (GTP dependent) [3].
16
D.Terminarea sintezei lanțului polipeptidic:

Procesul de elongare a lanțului polipeptidic se încheie în momentul în care
ARN-ul de transfer întâlnește de-alungul secvenței de nucleotide unul dintre codonii
non-sens, aceștia nefiind complementari cu nicio secvență codon din structura ARN-
ului de transfer. În această etapă are loc:
 hidroliza complexului polipeptid-tARN, proces catalizat de o peptidil
transferaza și eliberarea polipeptidei în citoplasmă
 refacerea subunităților ribozomale
 degradarea ARN-ului mesager [3]
4. Reprimarea translației
Mecanismul de reprimare al translației este încă un mecanism controversat

și incomplet elucidat de către cercetători. Astfel, de-alungul timpului o serie de
cercetători au emis ipoteze care are ar putea reprezenta posibile mecanisme de
reprimare a translației. Se consideră că etapele în care microARN-ul își exercită rolul
de reprimare a translației sunt etapele de inițiere și elongare a translației, dar există
și alte mecanisme adiacente [4].
Primul mecanism posibil propus de cercetători pentru reprimarea translației
mediate de microARN-uri, presupune reprimarea etapei de inițiere a translației prin
detașarea timpurie a subunităților ribozomale de pe structura ARN-ului mesager [4].
A două ipoteza care explică mecanismul de reprimare a translației în etapa
de inițiere presupune faptul că miRISC intră în competitie cu factorul de inițiere eIF4F
pentru a se lega de capătul 5’ din structura ARN-ului mesager, ceea ce duce în final
la inhibarea procesului de inițiere [4].
Al treilea mecanism de reprimare al translației presupune inhibarea etapei de
asamblare a unității 60S ribozomale cu complexul de pre-initiere 40S. Practic,
subunitatea 40S rămâne atașată ARN-ului mesager, în timp de subunitatea 60S este
incapabilă să se lege de ARN-ul mesager. De asemenea, inhibarea circularizării
ARN-ului mesager reprezintă un posibil mecanism de reprimare a translației [4].
Reprimarea translației mai poate fi efectuată prin acumulare de ARN
mesager, proces miRISC dependent, la nivelul corpurilor de procesare. Corpurile de
17
procesare sunt reprezentate prin anumite zone formate prin separarea fazelor în
citoplasma unei celule și au în structura lor anumite enzime care sunt implicate în
turnoverul ARN-ului mesager. Corpurile de procesare nu dispun de mecanism
translational, drept urmare, cât timp moleculă de ARN mesager este acumulată în
interiorul lor, procesul de translație nu mai are loc [4].
5. Degradarea ARN-ului mesager
Procesul de degradare a ARN-ului mesager este realizat de complexul

miRISC sub acțiunea catalitică a proteinei Argonaute. Pentru a putea fi degradat,
este necesară existența unei complementarități între bazele azotate ale microARN-
ului și bazele azotate ale ARN-ului mesager [4].
Studiile sugerează fapul că în procesul de degradare a ARN-ului mesager
intervin o serie de mecanisme. Aceste mecanisme sunt reprezentate prin
următoarele procese: [4]
 Procesul de deadenilare a capătului poliadenilat al ARN-ului mesager
 Procesul de clivare al capătului terminal al ARN-ului mesager
 Procesul de digestive exonucleotidică
Degrdarea ARN-ului mesager de către complexul miRISC, necesită prezența
proteinei Argonaute, a proteinei GW182, respectiv a mecanismelor de deadenilare
și de clivare a capatului terminal al ARN-ului mesager [4].
1.4. Funcțiile biologice ale microARN-urilor
În cadrul genomului, există aproximativ 1000 de microARN-uri și 30.000 de

ARN-uri mesagere. Acest lucru denotă faptul că o moleculă de microARN este
capabilă să reglmenteze sute de molecule de ARN-uri mesagere [7].
MicroARN-urile joacă roluri importante în organism, fiind implicate într-o
multitudine de procese biologice cum sunt: [7]
 Diferențierea celulară
 Proliferarea celulară
 Apoptoza
18
 Răspunsul imun
 Secreția de insulină
 Biosinteza unor neurotransmițători
 Ritmul circadian
 Replicarea unor virusuri
 Procese cancerigene
În ceea ce privește procesul oncogen, mecanismul de acțiunea al microARN-
urilor este unul dual și în funcție de profilul expresiei microARN-urilor, acestea pot fi
modulate de oncogene și supresoare tumorale sau ele la rândul lor pot modula
oncogene și supresoare tumorale în organism. Totodată, microARN-urile pot fi
utilizate că biomarkeri pentru a diagnostica diferitele tipuri de tumori [7,8].
O serie de cercetări au demonstrat faptul că microARN-urile se comportă fie
că supresoare tumorale, fie că orcogene (oncomiR) în procesele tumorale de la nivel
pulmonar, ovarian, pancreatic și la nivelul glandei mamare [8].
19
CAPITOLUL 2 – MicroARN-uri cu relevanță clinică în oncologie
2.1. Introducere
Moleculele de microARN acționează la nivel post-transcripțional și produc o

serie de modificări în organism prin reprimarea genelor care codifică proteine. Ca
urmare a interacțiunii cu genele și reprimarea acestora, se instalează o serie de
modificări la nivelul celulelor. De exemplu, anumite tipuri de microARN pot inhiba
procesul de proliferare celulară prin țintirea unei gene specifice și drept urmare
produc inhibarea dezvoltării tumorilor. Alte tipuri de microARN acționează prin
stoparea ciclului cellular sau a inactivării unor căi specifice de semnalizare celulară.
Există microARN-uri care sunt implicate în procesul de inhibare a rezistenței
dobândite la anumite medicamente sau microARN-uri care pot acționa drept
biomarkeri în organism și sunt utili pentru diagnosticarea anumitor tipuri de tumori.
Efectul microARN-urilor în organism este strâns legat de tipul acestora, de
gradul de exprimare, respectiv de natura țesutului în care se află. De exemplu,
anumite tipuri de microARN-uri pot acționa ca și oncogene în organism atunci când
au un grad de exprimare crescut la nivelul unui anumit tip de celule sau pot acționa
ca supresoare tumorale atunci cand au un grad de exprimare scăzut la nivelul
aceluiași tip de celule.
MicroARN-urile au implicații inclusiv în procesul de diagnosticare a tumorilor.
Lipsa biomarkerilor in momentul actual, conduce din nefericire la depistarea tardivă
a diverselor tumori, scăzând astfel șansa de supraviețuire a indivizilor diagnosticați
cu cancer. MicroARN-urile s-au dovedit a fi potențiale ținte terapeutice utile în
depistarea cancerului în stadii incipiente, ducând astfel la o creștere a ratei de
supraviețuire.
Implicațiile MicroARN-urilor în ceea ce privește patologia tumorala, respectiv
diagnosticarea și stabilirea unui prognostic al tumorii vor fi dezvoltate în continuare.
20
2.2. Implicațiile microARN-urilor în cancerul pulmonar
Cancerul pulmonar reprezintă una dintre cauzele principale de mortalitate la

nivel mondial. Rata mortalității în ceea ce privește cancerul pulomonar este în
continuă ascensiune, anual sute de mii de indivizi mor datorită acestei patologii.
Majoritatea tumorilor pulmonare sunt diagnosticate în stadii tardive și avansate, iar
rata de supraviețuire în cazul acestor indivizi este scăzută. În funcție de stadiul în
care se află tumora, cancerul pulmonar poate fi tratat cu diferite substanțe
medicamentoase sau chimioterapice pentru a îmbunătăți calitatea vieții individului
[10].
Există două tipuri de tumori pulmonare:
 Carcinoame pulmonare cu celule mari
 Carcinoame pulmonare cu celule mici
În cadrul carcinomului pulmonar cu celule mici, există două subtipuri de
carcinoame a căror răspuns la terapia convențională și chimioterapie este foarte
diferit:
 Adenocarcinomul
Carcinomul cu celule scuamoase
În cazul carcinoamelor pulmonare cu celule mari, șansele de supraviețuire a
individului sunt mult mai scăzute comparativ cu cel de-al doilea tip de carcinom,
deoarece carcinomul pulmonar cu celule mari progresează rapid spre metastazare,
iar celulele tumorale sunt mult mai sensibile [10].
În utimii ani, s-a demonstrat că moleculele de microARN joacă un rol
important în patologia tumorilor pulmonare. În funcție de tipul microARN-ului și
gradul său de exprimare în diferitele celulele tumorale, aceste molecule pot avea rol
în dezvoltarea tumorii pulmonare, în tranziția epitelio-mezenchimatică și pot fi folosiți
inclusiv că biomarkeri pentru diagnosticarea tumorii cât și pentru a determina
predicția răspunsului la tratament.[9]
De-a lungul anilor, cercetătorii au studiat rolul microARN-urilor în ceea ce
privește carcinogeneza tumorală. S-a observat faptul că majoritatea microARN-urilor
21
implicate în procesul tumoral au fost localizate în regiunile genomice asociate

cancerului [9].
Tabelul 2.1. Tipuri de microARN-uri si rolul lor în cancerul pulmonar

TIP Țintă Functie
Oncogen Supresor tumoral
MicroARN let-7ș KRAS DA NU
MicroARN 451 RAB-14 DA NU
MicroARN 221, PTEN DA NU
223
MicroARN 373 IRAK2, LAMP1 DA NU
MicroARN 126 PI3KR2 NU DA
MicroARN 145 c-MYC NU DA
După cum am specificat și anterior, microARN-urile se pot comporta fie ca

oncogene, fie că supresoare tumorale în funcție de expresia acestora în celula
tumorală și în funcție de tipul microARN-ului. [9]
2.2.1. MicroARN-uri cu rol oncogen în carcinomul pulmonar

2.2.1.1. MicroARN-ul let-7
În cazul carcinomului pulmonar cu celule mari, s-a observat o reducere a

expresiei microARN-ului let-7 care se comportă că și oncosupresor în dezvoltarea
carcinomului pulmonar cu celule mari. Practic, expresia crescută a microARN-ului
let-7 produce supresie tumorală, în timp ce expresia scăzută a microARN-ului let-7
duce la progresia tumorii [9].
Ultimele studuii arată existența unei nucleotide (nucleotide SNP) capabile să
moduleze activitatea microARN-ului let-7 pe baza unui polimorfism de
complementaritate existent între această nucleotida și microARN-ul let-7. Prezența
nucleotidei SNP este asociată cu creșterea ratei de dezvoltare a carcinomului
pulmonar cu celule mari la persoanele fumătoare. [9]
Capacitatea de proliferare a celulelor tumorale la nivel pulmonar, este
controlată de gena KRAS. În mod normal, expresia crescută de microARN let-7
inhibă capacitatea genei KRAS de a activă procesul de proliferare celulară. Însă, în
prezența nucleotidei SNP se va modifica capacitatea microARN-ului let-7 de a-și
22
exercita rolul inhibitor asupra genei KRAS, fapt care va duce în final la o
supraexprimarea genei KRAS cu creșterea ratei de dezvoltare a carcinomului
pulmonar cu celule mari [9].
2.2.1.2. MicroARN-ul 451
În cadrul procesului tumoral, microARN-ul 451 interacționează cu activitatea

proteinei RAS, mai exact subtipul RAB-14. Proteina RAS este o oncogenă implicată
în semnalizarea celulară, expresia crescută a acestei proteine favorizeazând
procesul tumoral. În mod normal, expresia crescută de microARN-451 este
responsabilă pentru inhibarea efectului pro-oncogen al proteinei RAB-14, suprimând
astfel semnalizarea celulară în cadrul celulelor tumorale. Însă, în cazul carcinomului
pulmonar cu celule mari, expresia microARN-ului 451 este scăzută, ceea ce permite
oncogenei RAB-14 să declanșeze procesele de semnalizare celulară și progresia
tumorală [9].
2.2.1.3. MicroARN-urile 221 și 222
MicroARN-urile 221 și 222 produc migrarea celulelor tumorale prin activarea

caii de semnalizare AKT. Acest mecansim se datorează interacțiunii microARN-ului
cu gena PTEN și inhibitorii metaloproteinazei 3 care vor induce factorul de necroză
tumorală asociat ligandului inductor de apoptoză TRAIL [9].
2.2.2. MicroARN-uri cu rol supresor tumoral în cancerul pulmonar

MicroARN-ul 373 acționează că și supresor tumoral în cazul carcinomului

pulmonar cu celule mari subtipul epitelio-mezenchimatic atunci când se găsește
supraexprimat în celulele tumorale.
În cazul tumorii pulmonare epitelio-mezenchimatice, microARN-ul 373 se
găsește subexprimat, mai ales în celulele A549 și Calu-6. Prin studii s-a demonstrate
23
faptul că transfectia microARN-ului 373 în celulele A549 și Calu-6 produce o

supresie tumorală, cu scăderea ratei de proliferare a celulelor tumorale [9].
Alte studii demonstrează faptul că microARN-ul 373 are că și ținte gena
IRAK2 și proteina LAMP1. Aceste două gene acționează similar cu microARN-ul,
atunci când se găsește supraexprimat la nivelul celulei tumorale [9].
Supraexprimarea microARN-ului 126 la nivelul celulelor tumorale ale

carcinomului pulmonar produce scăderea ratei de proliferare celulară și scade
procesul de creștere tumorală prin țintirea genei PI3KR2 și reprimarea translației
sale la proteina specific [9].
MicroARN-ul 145 are rol supresor tumoral și importanță clinică la nivelul

celulelor tumorale datorită scăderii ratei de proliferare a celulelor tumorale,
promovării procesului de apoptoză celulară și a scăderii ratei de metastazare a
țesuturilor adiacente sănătoase [25].
Conform unor studii efectuate asupra celulelor A549 de la nivel pulmonar,
cercetătorii au observat că supraexprimarea microARN-ului 145 în aceste celule
produce scăderea ratei de proliferare, de metastazare, de invazie celulară și
promovează apoptoza celulară în cazul adenocarcinomului pulmonar cu celule mici
[25].
MicroARN-ul 145 acționează prin modularea activitatatii genei c-Myc și a
factorului de ințiere al translației eIF4E. Prin interacțiunea cu gena c-Myc, care este
oncogenă la nivelul celulelor tumorale, produce inhibarea activității acestei gene cu
scădere proliferării celulare. Interacțiunea cu factorul de inițiere eIF4E produce
inhibarea tranziției în perioada G1/S a ciclului celular și scade proliferarea celulară
în celulele A546 și H23 [9].
24
2.3. Implicațiile microARN-urilor în cancerul de sân
Cancerul de sân reprezintă în zilele noastre cel mai frecvent tip de tumoră
care afectează femeile din întreaga lume. Rata de incidență și de mortalitate este
destul de mare în momentul actual și se află în continuă creștere. Una din cauzele
care produc creșterea incidenței de dezvoltare a cancerului de sân o reprezintă
înaintarea în vârstă, astfel femeile care au depășit vârstă de 50 de ani au un risc mai
mare de dezvoltare a cancerului de sân. Alți factori care contribuie la creșterea ratei
de instalare a cancerului de sân sunt: menarha timpurie, menopauza care se
intalează la vârste înaintate, alăptarea, utilizarea pe termen lung a hormonilor
estrogenici, obezitatea, acoolul [10].
Există și femei la care cancerul de sân are etiologie genetică. De exemplu,
femeile cu mutații genetice la nivelul genelor BRCA-1/BRCA-2 au o incidența
crescută a dezvoltării cancerului de sân [10].
Cancerul de sân este o tumoră malignă care se dezvoltă la nivelul celulelor
epiteliale ale ductelor și lobulilor de la nivelul sânului. Celulele maligne de la nivelul
sânului au o diviziune rapidă și necontrolată, fapt care poate promova invadarea
țestulurilor normale aflate în apropiere [10].
Tumora primară începe să se dezvolte într-o prima etapă la nivelul sânului,
mai apoi devine invazivă și progresează spre ganglionii limfatici regionali
(axilari/mamari) sau poate produce metastaze la nivelul plămânilor, oaselor, ficatului
sau a țesuturilor moi. Majoritatea cancerelor de sân au etiologie ductală de tip
medulară, papilară sau tubulară, cancerul de sân de etiologie lobulară având o
incidența mai scăzută în rândul femeilor [10].
Tabelul 2.2. Tipuri de microARN-uri si rolul lor în cancerul de sân
Tipul Ținta Funcție
Oncogen Supresor
MicroARN 526b CPEB2A DA NU
MicroARN 655 CPEB2A DA NU
MicroARN 23b NR5A2 DA NU
CREB1
25
MicroARN 27b NR5A2 DA
CREB1
MicroARN 140-5p VEGF-A NU DA
MicroARN 216a PRKCA NU DA
În ultimii ani, cercetătorii au studiat implicațiile microARN-urilor în cancerul de

sân și au demonstrat că aceste molecule au rol în metastazare și angiogeneză prin
interacțiunea lor cu ARN-ul mesager. În funcție de expresia lor în diferitele celule, ei
pot acționa fie prin inhibarea proceselor de metastazare și angiogeneză, fie ca
biomarkeri pentru a identifica prezența și tipul tumorii [11].
2.3.1. MicroARN-uri cu rol oncogen în cancerul de sân

2.3.1.1. MicroARN-ul 526b și 655
MicroARN-ul 526b și microARN-ul 655 fac parte din categoria microARN-

urilor ocogene, care determină dezvoltarea proceselor tumorale la nivelul sânului.
Prezența acestor microARN-uri este dependentă de prezența ciclooxigenazei 2
(COX-2), aceasta reglând expresia microARN-ului 526b și microARN-ului 655 în
celulele canceroase.
În cazul cancerului de san, dar și a altor tipuri de cancer studiile arată că
enzima COX-2 se găsește supraexprimata, fapt care duce la progresia tumorii și
metastazare [12].
Ciclooxigenaza 2 este o enzima care catalizează procesul de formare a unor
molecule cu rol inflamator, prostaglandine, prostacicline și tromboxani. Formarea de
prostaglandine E2 va produce în organism legarea acestora de receptori specifici
cuplați cu proteine G. Legarea PGE2 de receptor se va face prin patru situsuri de
legare care sunt localizate pe structura proteinei G. Astfel, situsul 1 de legare este
cuplat cu proteine Gq, situsul 3 de legare este cuplat cu proteine Gi, iar situsurile 2
și 4 sunt cuplate cu proteine Gs. În funcție de situsul de legare, se va alege și calea
de semnalizare celulară că va fi urmată. Spre exemplu, legarea de situsul patru, va
duce la activarea căii de semnalizarePI3K/AKT și ERK care va activă la rândul ei
procesul de proliferare celulară [12].
26
Prostaglandina E2 produce angiogeneză printr-un mecanism de up-

regulation. PGE2 determina supraexprimarea genei VEGF, genă care controlează
expresia factorului de creștere endotelio-vascular 1 și totdată PGE2 produce
creșterea numărului de receptori pentru prostaglandine [12].
Studiile sugereazaă faptul că supraexprimarea ciclooxigenazei 2 în celulele
tumorale de la nivelul sânului, produce o modificare a genei și a expresiei microARN-
urilor 526b și 655 care la rândul lor determină dezvoltarea tumorii primare, invazia
și proliferarea celulară, precum și metastazarea țesuturilor adiacente sănătoase
[12].
MicroARN-ul 562b și microARN-ul 655 au drept țintă gena CPEB2A. În mod
normal, gena CPEB2A acționează că și supresor tumoral la nivelul celulelor
canceroase, dat în urma interacțiunii cu microARN-ul 625b și microARN-ul 655,
funcția ei fiziologică este inhibată și sunt activate procesele de angiogeneză,
limfangiogeneză și metastazare a tumorii [12].
Angiogeneza și limfageneza reprezintă două procese esențiale în procesele
de dezvoltare a tumorilor și de metastazare. O tumoră metastazează în momentul
în care celulele tumorale sunt capabile să pătrundă în sânge și în vasele limfatice
pentru a ajunge la nivelul țesuturilor învecinate [12].
Studiile au sugerat faptul că o supraexprimare a microARN-ului 625b și a
microARN-ului 655 la nivelul celulelor MCF7 a dus la scăderea expresiei factorilor
de creștere endotelio-vasculari de tip A și D. Factorul de creștere endotelio-vascular
de tip D, reprezintă un marker al activării procesului de limfangeneză, în timp ce
factorul de creștere endotelio-vascular de tip A reprezintă un marker al activării
procesului de angiogeneză [12].
MicroARN-ul 526b și microARN-ul 655 reprezintă două tipuri de oncogene
importante în dezvoltarea cancerului de sân și metastazarea acestora, atât prin
activarea proceselor de angiogeneză și limfangeneză și totodată prin reglarea
acestor tipuri de microARN de către ciclioxigenza 2 [12].
27
2.3.1.2. MicroARN-ul 23b si microARN-ul 27b
MicroARN-ul 23b și microARN-ul 27b fac parte din familia microARN-urilor

23-27-24 și sunt localizate pe structura cromozomului 9 la nivelul genei C9orf3. În
ceea ce privește rolul lor în patologia cancerului, aceste două tipuri de microARN au
rol dihotom. În funcție de gradul de exprimare a acestor tipuri de microARN în celele
tumorale din sân, se stabilește rolul acestora în organism, fie oncogen, fie suprimant
tumoral [13].
Ținând cont de gradul său de exprimare, microARN-ul 23b se poate comporta
fie că supresor tumoral, fie că oncogenă. Atunci când el se găsește supraexprimat
în celulele tumorale din sân va inhiba dezvoltarea tumorii, va suprima invazia
celulelor tumorale, a angiogenezei și totodată va scădea rezistență celulelor
tumorale și va împiedica metastazarea tumorii în țesuturile adiacente sănătoase. În
caz contrar, când el se găsește subexprimat în celulele tumorale, se comportă că
oncogen și va determina progresia tumorii [13].
Funcția microARN-ului 27b depinde tot de gradul de exprimare al acestuia în
celulele tumorale din sân. Astfel, în momentul în care acest tip de microARN se
găsește supraexprimat, va avea rol oncogen și va determina creșterea și
dezvoltarea tumorii, va activa procesul de proliferare celulară, va inhiba apoptoza
celulară și va produce metastazarea tumorii în țesuturile adiacente sănătoase. În
caz contrar, când el se găsește subexprimat în celulele tumorale din sân, se
comportă că și supresor tumoral și va inhiba progresia tumorii [13].
MicroARN-ul 27b joacă un rol important și în cancerul de sân hormon
dependent. În urmă unui studiu, cercetătorii au sugerat faptul că supraexprimarea
microARN-ului 27b la nivelul celulelor tumorale din sân, produce o sensibilizare a
celulelor la femeile tratate cu tamoxifen. În caz contrar, atunci când microARN-ul
27b se află subexprimat la nivelul celulelor tumorale din sân, acesta produce
rezistență la femeile tratate cu tamoxifen. Mecanismul rezistenței se intalează printr-
un fenomen de up-regulation al genelor NR5A2 și CREB1 [13].
28
2.3.2. MicroARN-uri cu rol supresor tumoral în cancerului de sân

2.3.2.1. MicroARN-ul 140-5p
Studiile au demonstrat faptul că microARN-ul 140-5p produce supresie

tumorală la nivelul celulelor canceroase din sân. În cancerul de san, expresia
microARN-ului 140-5p este scăzută comparativ cu țesuturile normale adiacente, fapt
care conduce la progresia tumorii.
Supraexprimarea microARN-ului 140-5p la nivelul celulelor canceroase din
sân produce o supresie tumorală prin inhibarea metastazării și a angiogenezei.
MicroARN-ul 140-5p inhibă invazia celulelor canceroase prin țintirea zonei 3’
netranscrise (3’-UTR) a genei VEGF-A [11].
Factorul de creștere endotelio-vasculară A (VEGF-A) este o glicoproteină
dimerică care controlează procesul de angiogeneză. Această glicoproteină este
secretată de mai multe tipuri de celule, inclusiv cele canceroase [11].
Gena VEGF-A codifică în organism o serie de factori: VEGF-A, VEGF-B,
VEGF-C, VEGF-E. Dintre aceștia, factorul VEGF-A are o importanță deosebită
datorită favorizării angiogenezei la nivelul sânului. Creșterea expresiei proteinei
VEGF-A necesită prezența genei VEGF-A pentru a putea fi exprimată în celulele
canceroase. Prin inhibarea genei VEGF-A, microARN-ul 140-5p va inhiba creșterea
expresiei factorului de creștere endotelio-vascular A și va produce inhibarea
metastazării țesuturilor și a angiogenezei în cancerul de sân [11].
Totodată, cercetătorii au sugerat faptul că transfecția celulelor umane MCF-
7 și MDA-MB-231 cu microARN 140-5p a dus la o inhibare a proceselor de
metastazare și angiogeneză. Infectarea celulelor cu microARN-140-5p reduce
semnificativ creșterea și dezvoltarea celulelor și totodată inhibă procesul de
proliferare celulară cu reducerea numărului de colonii în celulele MCF-7 și MDA-MB-
321 [11].
Prin transfecția celulei MCF-7 cu microARN 140-5p, s-a demonstrat faptul că
volumul și greutatea nodulilor regionali tumorali este mai mică în cazul celulelor
infectate cu microARN 140-5p comparativ cu celulele în care microARN 140-5p este
absent [11].
29
2.3.2.2. MicroARN-ul 216a
MicroARN-ul 216a face parte din categoria de microARN-urilor cu funcții

spresoare tumorale în cadrul mai multor tipuri de cancer, inclusiv în cancerul de sân
[40].
Potrivit unor studii, gradul de exprimare al microARN-ului 216a în celulele
tumorale de la nivelul sânului este scăzut. În urmă unui studiu realizat pe celulele
MCF-7 de la nivelul sânului care au fost transfectate cu microARN 216a, s-a
observat o scădere a proceselor de proliferare și migrare a celulelor tumorale [40].
Mecanismul prin care microARN-ul 216a își exercită funcția supresoare
asupra celulelor tumorale de la nivelul sânului este strâns legată de interacțiunea
acestuia cu gena PRKCA care în organism codifică protein kinaza C alfa (PKC alfa).
Protein kinaza C alfa aparține familiei de protein kinaze C și a fost identificată că
fiind răspunzătoare pentru promovarea tumorilor de sân estrogen dependente și
totodată pentru favorizarea procesului de migrare și invazie a celulelor tumorale [40].
Ca urmare a interacțiunii microARN-ului 216a cu ținta, gena PRKCA, s-a
produs o scădere a ratei de dezvoltare a tumorii datorită inhibării efectelor pro-
oncogene produse în mod normal de proteina PKC alfa. [40]
2.4. Implicațiile microARN-urilor în cancerul pancreatic
Cancerul pancreatic reprezintă în momentul actual unul dintre cele severe

tipuri de cancer, rata de supraviețuire fiind mică atât la femei, cât și la bărbați.
Incidența dezvoltării cancerului pancreatic este una foarte mare în zilele noastre, iar
cercetătorii preconizează faptul că rata de incidență și de mortalitate este în continuă
creștere [4].
În momentul actual, cauzele dezvoltării cancerului pancreatic nu sunt bine
cunoscute, însă există o serie de factori de risc care produc dezvoltarea unei tumori
pancreatice: fumatul, obezitatea, diabetul zaharat, consumul de alcool, dieta
inadecvată, factori genetici.
30
Cel mai frecvent tip de cancer pancreatic este adenocarcinomul pancreatic,

care se dezvoltă din celulele ductale pancreatice. Adenocarcinomul pancreatic este
divizat în mai multe subtipuri în funcție de caracteristicile moleculare și celulare [15]:
1. Subtipul clasic de adenocarcinom pacreactic este caracterizat printr-o
supraexprimare a genelor AGR2 și S100PBP.
2. Subtipul quasi-mezenchimal este caracterizat printr-o supraexprimare a
genelor mezenchimale TWIST1 și S100A2
3. Subtipul exocrin este caracterizat perintr-o supraexprimare a genelor
implicate în procesele digestive, genele REG3A și PRSS1
Noi studii sugerează existența a patru tipuri de adenocarcinom pancreatic
(scuamos, immunogenetic, patogenic și un tip de adenocarcinom pancreatic cu
diferențe histologice între partea exocrina și endrocrina a pancreasuli), studiile
bazându-se pe gradul de exprimare al ARN-ului la pacienți cu adenocarcion
pancreatic [15].
Genele KRAS, TP53 și SMAD sunt oncogene implicate în apariția și
dezvoltarea adenocarcinomului pancreatic, însă nici în momentul de față nu există
molecule anticanceroase capabile să țintească aceste gene și să producă regresia
tumorii, fiind necesare studii suplimentare în viitorul apropiat [16].
Tabelul 2.3. Tipuri de microARN-uri si rolul lor în cancerul pancreatic

Tipul Ținta Funcția
Oncogen Supresor
MicroARN 24 BIM DA NU
MicroARN 15b SMURF2 DA NU
MicroARN 23a APAF1 DA NU
MicroARN 27 SIRT1 NU DA
KRAS
MicroARN 130b STAT3 NU DA
MicroARN 141 MAP4K4 NU DA
MicroARN 100 FGFR3 NU DA
Noi cercetări demonstrează importanța microARN-urilor în patologia

adocarcinomului pancreatic. MicroARN-urile sunt molecule implicate în procesele de
proliferare celulară, de migrare, de invazie celulară și chemorezistența tumorală. S-
31
a demonstrat că majoritatea microARN-urilor au o expresie aberantă în celulele

tumorale, acționând ca reglatori post-transcriptionali și în funcție de gradul de
exprimare în celulele tumorale, ei se pot comportă fie că oncogene determinând
apariția și dezvoltarea tumorii, fie că supresori tumorali ducând la regresia tumorii
[16].
2.4.1. MicroARN-uri cu rol oncogen în adenocarcinomul pancreactic

În ceea ce privește funcția microARN-ului 24, cercetătorii au stabilit prin studii

faptul că acest tip de microARN se comportă ca și oncogenă în celulele tumorale
pancreatice prin inhibarea genei BIM. Gena BIM, este o gena codificatoare de
proteine în organism și anume codifică o proteină specifică (BCL-like-protein 1) [22].
Funcția genei BIM în cazul adenocarcinomului pancreatic este de a induce
procesul de apoptoză celulară. Studiile sugerează faptul că prezenâa microARN-
ului 24 în celulele tumorale pancreatice, produce o scădere a expresiei genei BIM,
având drept consecință inhibarea procesului de apoptoza celulară, dar și
promovarea angiogenezei și dezvoltării celulelor tumorale prin accelerarea
procesului de vascularizare a acestora [22].
2.4.1.2. MicroARN-ul 15b
MicroARN-ul 15b este un ARN necodificator, care are în organism funcție de

oncogenă. Rolul său oncogen este strâns legat de interacțiunea acestuia cu gena
SMURF2 [23].
Gena SMURF2 este o gena codificatoare de proteine care are rolul de a
controla procesul de tranziție epitelio-mezenchimală. Studiile au demonstrat faptul
că o scădere a expresiei genei SMURF2 în celulele pancreatice HPDE6c7 a condus
la creșterea ratei de activare a procesului de tranziție epitelio-mezenchimala, în timp
ce supraexprimarea genei SMURF2 a dus la o inhibiție a factorului de creștere beta
1 (TGFB1) cu scăderea ratei de activare a procesului de tranziție epitelio-
mezenchimala [23].
32
Studiile sugerează faptul că ținta microARN-ului 15b o reprezintă gena

SMURF2. Ca urmare a interacțiunii cu țintă, microARN-ul 15b produce o suprimare
a efectelor supresive produse de aceasta prin capacitatea lui a degrada ținta.
Totodată, microARN-ul 15b promovează procesul de tranziție epitelio-
mezenchimala și metastazarea țesuturilor adiacente sănătoase [23].
2.4.1.3. MicroARN-ul 23a
MicroARN-ul 23a face parte din categoria microARN-urilor cu funcții

oncogene în organism. Rolul său oncogen se află în strânsă legătură cu țintirea
genei APAF1 care codifică în organism o proteină specifică și anume factorul
activator al proteazei apoptotice 1 cu rol în activarea procesului de apoptoză celulară
[24].
Conform studiilor, în cazul celulelor tumorale de la nivelul pancreasului,
expresia genei APAF1 este scăzută, în timp ce expresia microARN-ului 23b este
crescută. În urmă transfectiei celulelor pancreatice cu microARN 23b și APAF1,
cercetătorii au observat că acest tip de microARN interacționează cu ținta prin
legarea de regiunea 3’ netranscrisă (3’ UTR) și produce scăderea expresiei acesteia.
Ca urmare a subexprimării genei APAF1, în celulele pancreatice a fost activat
procesul de proliferare celulalară și de formare a coloniilor de celule și totdată inhibat
procesul de apoptoză celulară [24].
Studiile concluzionează faptul că microARN-ul 23b se comportă că și oncogenă
în celulele tumorale pancreatice, ducând la dezvoltarea tumorii prin inhibarea
apoptozei celulare și activarea procesului de proliferare celulară [24].
33
2.4.2. MicroARN-uri cu rol supresor tumoral în adenocarcinomul

pancreatic
MicroARN-ul 217 se comportă că și supresor tumoral în adenocarcinomul

pancreatic prin țintirea genelor SIRT1 și KRAS și totodată are importantă clinică și
în patologia pancreatitei cornice [17].
Țintirea genei SIRT1 are ca și efect inhibarea procesului de tranziție epitelio-
mezenchimala. Procesul de tranziție epitelio-mezenchimala reprezintă un tip de
răspuns în inflamator, care are un rol important în procesul de dezvoltare a tumorilor.
Studiile arată faptul că atât în adencarcinomul pancreatic, cât și în pacreatita cronică,
procesul de tranziție epitelio-mezenchimala este present [17].
Totodată, cercetătorii au observant faptul că microARN-ul 217 este
subexprimat atunci când în celulele tumorale pancreatice este prezent factorul de
creștere beta 1 (TGFB1). Factorul de creștere beta 1 este răspunzător de
producerea citokinelor, molecule implicate în procesul inflamator. Prezența factorului
de creștere beta 1 în celulele tumorale de la nivelul pancreasului produce un
fenomen de down-regulation al microARN-ului 217, având drept consecință
incapacitatea acestuia de a mai tinti gena SIRT1 și drept urmare procesul de tranziție
epitelio-mezenchimala va fi activat [17].
Supraexprimarea microARN-ului 217 în celulele tumorale de la nivel
pancreatic joacă un rol important în progresia tumorii. Supraexprimarea acestui tip
de microARN, va inhibă dezvoltarea tumorii prin țintirea genei SIRT1 și inhibarea
procesului de tranziție epitelio-mezenchimală [17].
Țintirea genei KRAS are ca și efect inhibarea dezvoltării celulei tumorale,
inhibarea proliferării celulare și formării de colonii de celule. Studiile demonstrează
că supraexprimarea microARN-ului 217 în celulele tumorale de la nivel pancreatic
produce o scădere a ratei de dezvoltare a celuleleor tumorale, o inhibare a proliferării
și dezvoltării coloniilor de celule. Că urmare a supraexprimarii microARN-ului 217,
34
se produce scădere concentrației de proteină KRAS și inactivarea căii de

semnalizare AKT [18].
MicroARN-ul 130b se comportă că și un supresor tumoral la nivelul celulelor

tumorale pancreatice și are importantă clinică în adenocarcinomul pancreatic prin
țintirea genei STAT3 care codifică în organism factorul activator al transcripției 3
[19].
Similar celorlalte tipuri de microARN, expresia microARN-ul 130b în celulele
tumorale de la nivel pancreatic a fost găsită aberantă. Supraexprimarea acestui tip
de microARN în celulele tumorale pancreatice, a demonstrate faptul că principal țintă
a acestui tip de microARN fost gena STAT3. Studiile în vitro și în vivo, demonstrează
faptul că în urmă interacțiunii cu ținta și suprimarea acesteia, microARN-ul 130b a
suprimat procesul de proliferare a celulelor tumorale, și a indus apoptoza celulară și
a promovat blocarea ciclului celular în faza S [19].
Totodată, supraexprimarea microARN-ului 130b a produs inhibarea invaziei
celulare și limfatice, cu inhibarea dezvoltării tumorii și metastazarea acesteia [19].
MicroARN-ul 141 reprezintă un supresor tumoral la nivelul adenocarcinomului

pancreatic și are relevanță clinică prin țintirea genei MAP4K4, gena codificatoare de
proteine în organism [20].
Studiile demosntrează faptul că expresia microARN-ului 141 suferă un
process de down-regulation în celulele tumorale ale adenocarcinomului pancreactic.
Totodată, scădere expresiei microARN-ului 141 în celulele tumorale, este asociată
cu creșterea dimensiunii celulelor tumorale, cu invazia celulară, prezența tumorii la
nivelul ganglionilor limfatici regionali și metastazarea tumorii la nivelul țesuturilor
adiacente sănătoase [20].
Cercetătorii au sugerat faptul că o supraexprimare a microARN-ului 141 în
celulele tumorale pancreatice, produce inhibarea dezvoltării tumorii prin țintirea
35
genei MAP4K4. Interacțiunea cu țintă se produce prin legarea microARN-ului 141

de regiunea 3’ netranscrisa (3’-UTR) a genei MAP4K4 și inhibarea expresiei
acesteia în celulele tumorale [20].
Că urmare a interacțiunii cu țintă și suprimării acesteia, este inhibat procesul
de proliferare celulară, procesul de clonare și invazie a celulelor tumorale. Totodată,
ca urmare a interacțiunii cu gena MAP4K4, se produce blocarea ciclului celular în
faza G1 și inducerea procesului de apoptoză celulară [20].
MicroARN-ul 100 este un tip de ARN necodificator, care acționează că și

supresor tumoral în adenocarcinomul pancreatic și este relevant din punct de vedere
clinic datorită interacțiunii sale cu gena FGFR3. FGFR3 este o genă codificatoare
de proteine în organism, ea codifică receptorul factorului de creștere a fibroblaștilor
3 [21].
Prezența microARN-ului 100 în celulele tumorale pancreatice este asociată
cu o scădere a ratei de proliferare a celulelor tumorale și totodată, o creștere a
sensibilității celulelor tumorale în cazul pacienților tratați cu cisplatin [21].
În urmă studiu în vivo, s-a determinat funcția microARN-ului 100 în celulele
tumorale pancreatice prin utilizarea unui retrovirus care să imite rolul microARN-ului
și totodată prin utilizarea unui ARN de interferență (siARN) care a avut rolul de a
scădea expresia genei FGFR3. Acest studiu a avut drept scop observarea efectelor
produse de microARN-ul 100 în ceea ce privește scăderea procesului de proliferare
celulalară și creșterea sensibilității la chimioterapie [21].
Potrivit studiului, s-au cercetat două tipuri de țesuturi, un tip de țesut
pancreatic tumoral și altul sănătos. În urma studiului, cercetătorii au observant o
scădere a exprimării microARN-ului 100 în țesutul pancreatic tumoral, comparativ cu
testulul sănătos [21].
În ceea ce privește rolul microARN-ului 100 în inhibarea procesului de
proliferare celulară, celulele pancreatice MIA-PaCa 2 și CFPAC1 au fost transfectate
cu un retrovirus care să imite funcțiile microARN-ului 100. S-a observant faptul că
prin producerea unei supraexprimări a acestui de tip de microARN a fost inhibat
36
procesul de proliferare a celulelor tumorale. Totodată, supraexpresia microARN-ului

100 în cadrul acestor tipuri de celule, a dus la o scădere a sensibilității celulelor
tumorale în ceea ce privește tratamentul cu cisplatin și o creștere a ratei de
spravieturire, comparativ cu celulele în care nu s-a produs transfectie cu retrovirus
[21].
În ceea ce privește țintă microARN-ului 100 (gena FGFR3), studiile au
sugerat faptul că prezența acestui tip de microARN în celulele MIA-PaCa-2 și
CFPAC1 produce o scădere a expresiei genei prin legarea de zona 3’ netranscrisă
(3'-UTR) a acesteia, producând modificări în expresia ARN-ului mesager. Totodată,
transfecția celulelor MIA-PaCa-2 și CFPAC1 cu un ARN de interferență (siARN) a
dus la scăderea expresiei genei FGFR3, drept urmare s-a observant o inhibare a
procesului de proliferare celulară și o scădere a rezistenței la tratament cu cisplatin
[21].
2.5. Implicațiile microARN-urilor în cancerul ovarian
În zilele nostre, cancerul ovarian reprezintă unul dintre cele mai frecvente
tipuri de cancer în rândul femeilor, cu o rată de supravieturie de aproximativ 5 ani la
femeile diagnosticate cu acest tip de tumoră. Conform studiilor, riscul de apariție a
cancerului ovarian crește cu înaintarea în vârstă și apare la femeile care au depășit
vârstă de 40 de ani [26].
Totodată, predispoziția genetică favorizează apariția cancerului ovarian,
astfel antecedentele familiale cresc șansele de dezvoltare a cancerului în special în
rândul femeilor la care rudele de gradul I au dezvoltat în trecut acest tip de tumoră.
În rândul cancerelor ovariene cu predispoziție genetică, un rol important îl
reprezintă mutațiile genetice. Majoritatea mutațiilor genetice se datorează genei
BRCA, în special subtipului BRCA1 a cărui mutație genetică are un risc mai crescut
de apariție a cancerului ovarian comparativ cu subtipul BRCA2. Importantă clinică o
au și genele BRIP1 și RAD51, a căror mutație genetică predispune la apariția
cancerului ovarian [26].
37
Mecanismul de apariție al cancerului ovarian nu este încă complet elucidat,

dar conform studiilor cercetătorii au demonstrat faptul că modificarea fiziologică a
epiteliului ovarian reprezintă principalul mecanism prin care se instalează cancerul
ovarian. Cercetătorii susțin faptul că ovulatiile repetate în rândul femeilor, produc
afectarea epiteliului ovarian. Astfel, cu cât o femeie are mai multe ovulatii pe
parcursul vieții, cu atât riscul de dezvoltare al cancerului ovarian este mai mare.
Ovulația recurentă și regenerarea repetată a epiteliului ovarian scad capacitatea de
reparare a ADN-ului și favorizează carcinogeneza [26].
Factori de risc implicați în apariția cancerului ovarian: predizpozitia genetică
(mutația genelor BRCA), menarha timpurie, menopauza târzie, graviditatea,
alăptatul, medicația utilizată pentru inducerea fertilității, contraceptivele orale,
medicația estrogenică de substituție în menopauza, diabetul zaharat, greutatea
corporală, alcoolul, tutunul.
De-a lungul timpului, cercetătorii au studiat rolul microARN-urilor în ceea ce
privește implicațile acestora în diferite tipuri de tumori, inclusiv în cancerul ovarian.
Studiile demonstrează faptul că în funcție de gradul de exprimare al microARN-ului,
acesta poate acționa fie că oncogen producând promovarea tumorii, fie că supresor
tumoral inhibând dezvoltarea tumorii.
2.5.1. MicroARN-uri cu rol oncogen în cancerul ovarian

2.5.1.1. MicroARN-ul 1251-5p
MicroARN-ul 1251-5p este localizat pe structura cromozomului 12q23 și

funcționează că și oncogenă la nivelul celulelor tumorale ovariene. Funcția lui diferă
în diferitele tipuri de cancer, spre exemplu în cancerul gastric el este subexprimat și
funcționează ca supresor tumoral, însă în ceea ce privește cancerul ovarian, studiile
demonstrează faptul că în liniile celulare ale cancerului ovarian microARN-ul 1251-
5p se găsește supraexprimat și promovează dezvoltarea tumorii [27].
În urmă unui studiu, s-a observat că mecanismul de acțiunea al microARN-
ului 1251-5p la nivelul celulelor ovariene este strâns legat de țintirea TBCc care
reprezintă unul dintre co-factorii de legare ai tubulinei. Prin transfecția celulelor
38
ovariene cu TBCc s-a observat inhibarea expresiei genelor CDK4 și LC3BII și

creșterea expresiei tubulinei alfa și beta, cât și a proteinei p53 [27].
Tabelul 2.4. Tipuri de microARN-uri si rolul lor în cancerul ovarian

Tipul Ținta Funcția
Oncogen Supresor
MicroARN 1251-5p TBCc DA NU
MicroARN 96-5p CAV1 DA NU
MicroARN 590-3p FOXO3CCNG2 DA NU
MicroARN 393-3p SPARCL1 DA NU
MicroARN 934 BRMS1L DA NU
MicroARN 310b-3p CPEBB/EGFR DA NU
MicroARN 654-5p CDP1PLAGL2 NU DA
MicroARN 15b LPAR3 NU DA
MicroARN 34 NOTCH1 NU DA
MicroARN 377-3p JAG1 NU DA
MicroARN 200b BIM1 NU DA
MicroARN 200c BMI1 NU DA
MicroARN 132 ADN metiltransferaza NU DA
MicroARN 655-3p RAB1A NU DA
Prin introducerea microARN-ului 1521-5p în celulele tumorale ovariene, s-a

observat că în urmă interacțiunii acestuia cu țintă TBCc, s-a produs o scădere a
expresiei co-factorului de legare al tubulinei. Ca urmare, efectul supresiv al genelor
CDK4 și LC3BII, al proteinei p53, cât și al alfa și beta tubulinei au fost inhibate de
către prezența microARN-ului 1521-5p în celulă care acționează ca și oncogenă.
Totodata, a fost inhibat controlul supresiv a dezvoltării celulelor tumorale și controlul
inhibitor asupra autofagiei [27].
Prin transfectia celulelor ovariene HEY și SKOV3 cu un inhibitor de
microARN-1521-5p, s-a observat o scădere a ratei de proliferare a celulelor cât și a
formării de colonii de celule. În cazul celulelor netratate cu inhibitor de microARN
1521-5p, s-a observat o creștere a ratei de proliferare a celulelor și de formare a
coloniilor, drept urmare microARN 1521-5p promovează procesul de proliferare
celulară și formare a coloniilor [27].
39
Similar și altor tipuri de microARN-uri implicate în dezvoltarea tumorilor,

microARN-ul 96-5p acționează ca și o oncogenă la nivelulul celulelor tumorale. În
ceea ce privește gradul de expirmare al microARN-ul 96-5p în celulele ovariene,
studiile au sugerat faptul că expresia acestui tip de microARN este crescută în
tesutruile overiene tumorale, comparativ cu testururile ovariene sănătoase [28].
Mecanismul de acțiunea al microARN-ului 96-5p este strâns legat de
interacțiunea acestuia cu gena CAV1. Gena CAV1 denumită și Caveolae1, este
reprezentată structural sub formă unor invaginatii în membrană citoplasmatică și
este implicată în procese de transport macromolecular, endocitoză, transducție a
semnalului celular și în mod special în procesul de progresie sau supresie al tumorii.
În procesul tumoral, proteina CAV1 acționează fie că oncogen, fie că supresor
tumoral în funcție de tipul celulei tumorale. Studiile demonstrează faptul că proteină
CAV1 se comportă că și supresor tumoral la nivelul celulelor tumorale ale ovarului
[28].
Numeroase cercetari au dus la concluzia că locul de legare al microARN-ului
96-5p de gena CAV1 se face la nivelul regiunii 3’ netranscrise (3'-UTR) de pe
structura ARN-ulii mesager al genei CAV1. Prin interacțiunea microARN-ului 96-5p
cu gena CAV1, studiile au sugerat faptul că acest tip de microARN produce o
scădere a expresiei genei CAV1, producând inhibarea efectului supresiv al acesteia
cu promovarea procesului de migrare și proliferare celualară [28].
Totodată, cealea de semnalizarea celulară AKT joacă un rol important în ceea
ce privește efectul oncogen al microARN-ului 96-5p. În mod normal,
supraexprimarea genei CAV1 inhibă procesele de fosforilare a căii de semnalizare
AKT, a ciclinei D1 și a proteinei p70, implicate în carcinogeneză. În urma tranfecției
celulelor ovariene cu microARN 96-5p, s-a observat că acest tip de microARN
promovează procesul de fosforilare a căii de semnalizare AKT și crește gradul de
expresie a ciclinei D1 și a proteinei p70 [28].
Prin funcția sa oncogenă și scăderea expresiei genei CAV1, microARN-ul 96-
5p este implicat în promovarea procesului de proliferare și migrare celulară, având
importantă clinică în patologia cancerului ovarian [28].
40
MicroARN-ul 590-63p este un tip de microARN cu funcție oncogenă la niveul

celulelor ovariene. Rolul sau oncogen se află in strnânsă legătură cu țintirea genelor
FOXO3 CCNG2. MicroARN-ul 590-3p interacționează cu regiunea 3’ netranscrisă
(3'-UTR) a genelor FOXO3 și CCNG2 și produce reprimarea acestora [29].
Gena CCNG2 codofica în organism o proteină specifică, ciclina G2 care joacă
un rol important în procesele de stopare a ciclului celular și are efect supresor
tumoral în diferite tipuri de cancer. Studiile au sugerat faptul că o creștere a expresiei
genei CCNG2 în celulele tumorale de la nivelul ovarului are efecte benefice în ceea
ce privește progesia tumorii. Astefel, supraexpresia genei CCNG2 a condus la
scăderea ratei de proliferare celulară, a inhibat procesul de tranziție epitelio-
mezenchimatică, precum și procesul de invazie celulară și de metastazare a
țesuturilor adiacente sănătoase. În urma studiilor, a fost sugerat faptul că principala
cale prin care gena CCNG2 își exrcită funcția supresivă asupra tumorii, este prin
inhibarea căii de semnalizare WNT/beta-catenin [29].
Proteina FOXO3 este un factor de transcripție care are rolul de a regla
procesul de dezvoltare al tumorii. Studiile au sugerat faptul că absența, respectiv
scăderea expresiei proteinei FOXA3 în celulele tumorale de la nivelul ovarului a dus
la o creștere a ratei de proliferare și migrare celulară. Drept urmare, rolul proteinei
FOXO3 este supresor tumoral și previne apariția și dezvoltarea cancerului.
Totodată, fiind un factor de transcripție, s-a demonstrat că proteina FOXO3 crește
rata procesului de transcripție a genei CCNG2 [29].
După cum am specificat și anterior, situsul de legare al microARN-ului 590-
3p este localizat în regiunea 3’ netranscrisă de pe structura ARN–ului mesager al
genelor FOXO3, respectiv CCNG2. Prin transfecția celulelor ovariene SKOV3 și ES-
2 cu microARN 590-3p, cercetătorii au observat că acest tip de microARN a produs
o reducere a expresiei proteinei FOXO3.
Țînând cont de faptul că proteina FOXO3 este un factor de transcriere
implicat în transcrierea genei CCNG2, studiile au sugerat că o scădere a expresiei
proteinei FOXO3 produce e subexprimare a genei CCNG2 și că urmare a acestor
procese s-a observat o creștere a ratei de proliferare și de migrare celulară [29].
41
Datorită funcției sale oncogene, microARN-ul 590-3p promovează procesele

de proliferare și migrare celulară, favorizează invazia și metastazarea țesuturilor
adiacente sănătoase. Totodată, cercetătorii au sugerat că acest tip de microARN
contribuie la dezvoltarea formelor sferoide în cadrul celulelor tumorale de la nivelul
ovarului [29].
MicroARN-ul 393-3p acționează ca și oncogenă la nivelul celuleleor tumorale

ale ovarului prin țintirea genei SPARCL1. Conform studiilor, tranfecția celulelor
ovariene SKOV3 cu microARN 393-3p a condus la o scădere a expresiei genei
SPARCL1 și promovarea proceselor de proliferare, invazie și migrare a celulelor
tumorale [30].
În urma studiilor, microARN-ul 934 s-a deovedit a avea un oncogen la nivelul

ceulelor tumorale ovariene. Mecanismul oncogen al acestui tip de microARN este
corelat cu țintirea genei BRMS1L și legarea de regiunea 3’ netranscrisă a genei
respective. Studiile sugerează faptul că expresia microARN-ului 934 este crescută
în celulele tumorale ovariene, în timp ce expresia genei BRMS1L este semnificativ
scăzută [31].
În urma unui studiu realizat pe celulele HO8910 și OVCAR3 ovariene, s-a
produs tranfecția acestor celule cu un inhibitor de microARN 934 și s-au observat
efectele produse de acesta. Conform studiului, prin inhibarea microARN-ului 934 s-
a observat o scadere a ratei de proliferare și de migrare a celulelor, cercetătorii
sugerând faptul că o supraexprimare a acestui tip de microARN are efecte oncogene
în celulele tumorale ovariene, inhibând procesul de apoptoza și activând procesul
de migrare și proliferare celulară [31].
42
2.5.1.6. MicroARN-ul 310b-3p
MicroARN-ul 310-9p face parte din categoria oncogenelor în cadrul

carcinomului sero-ovarian. Studiile au sugerat faptul că acest tip de microARN se
găsește supraexprimat în celulele tumorale ale carcinomului sero-ovarian [32].
Studiile sugerează că mecanismul de acțiunea al microARN-ului 310b-3p
este strâns legat de interacțiunea acestuia cu axa CPEB3/EGFR și legarea sa de
elementul citoplasmatic poliadenilat fixator de proteine 3 (CPEB3) [32].
Expresia crescută a microARN-ului 310b-3p a fost asociată conform studiile
cu creșterea ratei de proliferare și de migrare celulară și totdată cu promovarea
procesului de metastazare a țesuturilor adiacente sănătoase [32].
2.5.2. MicroARN-uri cu rol supresor tumoral în cancerul ovarian

În urma studiilor, cercetătorii au demonstrat faptul că printre factorii supresivi

care produc regresia cancerului ovarian, se regăsește și un tip de microARN de
dimensiuni mici, necodificant. Acest tip de microARN 654-5p își exercită funcția
supresivă asupra tumorii prin interacțiunea cu genele CDCP1 și PLAGL2 și totodată
inhibă activarea căilor de semnalizare celulare AKT, MYC și WNT cu potențial
oncogenic [33].
Totodată, studiile au sugerat faptul că microARN-ul 654-5p este subexprimat
în celulele tumorale ovariene, comparativ cu țesutul ovarian sănătos [33].
MicroARN-ul 654-5p este localizat pe structura cromozomului 14, mai exact
în regiunea cromozomială q32.31, o regiune cromozomială frecvent modificată în
diferite tipuri de cancer. În mod normal, în această regiune au loc o serie de procese
de metilare, în special la nivelul CpG. Conform studiilor, prin inhibarea ADN-
metiltransferazei în celulele OAW28 și A2780, s-a observat o creștere a expresiei
microARN-ului 654-5p. Acest lucru sugerează faptul că procesele de metilare din
regiunea q32.31 produc o scădere a expresiei microARN-ului în țesuturile tumorale.
43
Ca urmare a inhibării ADN-metiltransferazei, a avut loc o creștere a expresiei

microARN-ului 654-5p, a cărui supraexprimare în celulele ovariene are efect
supresiv asupra tumorii [33].
Coform studiilor, calea de semnalizare PI3K/AKT este implicată în procesele

de proliferare și de migrare a celulele tumorale în cancerul ovarian [34].
Datorită mecanismului său de acțiune, microARN-ul 15b exercită o funcție
supresoare asupra celuleleor tumorale de la nivelul ovarului. Principala țintă a
microARN-ului 15b o reprezintă receptorul 3 al acidului lizofosfatidic (LPAR3), cu
implicarea uterioara a căii de semnalizare PI3K/AKT [34.]
Conform studiilor, gradul de expresie al receptorului 3 al acidului lizofosfatidic
a fost crescut în celulele tumorale ovariene, în timp ce gradul de expresie al
microARN-ului 15b a fost scăzut.
Prin creșterea gradului de exprimare al microARN-ului 15b în celulele
ovariene, s-a observat o creștere a expresiei genei BCL2, genă implicată în reglarea
procesului de apoptoză celulară. Consecința creșterii expresiei genei BCL2, a fost
promovarea procesul de apoptoză celulară [34].
O altă consecință a creșterii gradului de exprimare a microARN-ului 15b în
celulele tumorale de la nivelul ovarului, a fost scăderea expresiei receptorului 3 al
acidului lizofosfatidic și totdată inhibarea proceselor de fosforilare care conduc la
activarea căilor de semnalizare PI3K/AKT, drept urmare, a scăzut rată proceselor
de proliferare, migrare celulară, cât și de invaziei a celulelor tumorale. Totodată,
supraexprimare microARN-ului 15b a avut rol benefic și în ceea ce privește
dezvoltarea și creșterea în dimensiune a tumorii, microARN-ul 15b exercitând un rol
supresiv asupra creșterii tumorii [34].
44
MicroARN-ul 34 reprezintă un potențial supresor tumoral în cadrul tumorilor

ovariene. În urma studiilor, cercetătorii au observat că gradul de exprimare al
microARN-ului 34 în celulele tumorale ovariene este semnificativ scăzut [35].
În urmă unui studiu efectuat asupra celulelor OVACAR3 ovariene, s-a produs
supraexprimarea microARN-ului 34 și s-a observat o scădere a ratei de proliferare
celulară și totodată o creștere a rate de apoptoză și autofagie [35].
Ținta microARN-ului 34 o reprezintă calea de semnalizare NOTCH1. Conform
studiilor, în celulele tumorale de la nivelul ovarul, această cale de semnalizare se
găsește supraexprimată și contribuie să dezvoltarea tumorii, comparativ cu
țesuturile necanceroase, unde expresia NOTCH1 este semnificativ scăzută [35].
Ca urmare a interacțiunii cu țintă, microARN-ul 34 a produs reglementări post-
transcriptionale la nivelul genei și condus la o scădere a exprimării acesteia în
celulele ovariene OVACAR3 și a indus apoptoza și autofagia celulelor [35].
Conform studiilor, microARN-ul 377-3p are un rol supresor tumoral la nivelul

celulelor tumorale ovariene. Efectul său este corelat cu gradul de expresie în celule,
astfel studiile arată faptul că în celulele tumorale, microARN-ul 377-3p este
subexprimat, comparativ cu țesuturile ovariene sănătoase [36].
O supraexprimare a microARN-ului 377-3p, a condus la scăderea proceselor
de proliferare și migrare celulară în cazul celulelor tumorale. Principala țintă a
microARN-ului 377-3p o reprezintă proteină JAG1, care intervine în calea de
semnalizare NOTCH1.
Conform unui studiu anterior, calea de semnalizare NOTCH1 este asociată
cu procesul de dezvoltare al tumorilor. Prin producerea reprimării proteinei JAG1,
microARN-ul 377-3p, exercită un rol supresor asupra celulelor tumorale, inhibând
invazia celulelor tumorale și totodată inhibând capacitatea de creștere a tumorii [36,
35].
45
2.5.2.5. MicroARN-ul 200b și microARN-ul 200c
În ceea ce privește chimioeterapia, cisplatina este unul dintre cele mai

utilizate anticanceroase, fiind util inclusiv în tratamentul cancerului ovarian. Însă,
rezistență la cisplatin s-a dovedit a fi din ce în ce mai mare în zilele noastre, fapt
care influențează semnificativ prognosticul bolii [37].
Studiile demonstrează faptul că o anumită categorie de microARN-uri de
dimensiuni mici, necodificatoare, ar putea îmbunătății prognosticul bolii prin
scăderea rezistenței celulelor tumorale de la nivel ovarian la femeile tratate cu
cisplatin [37].
MicroARN-urile 200b și 200c, reprezintă două tipuri de microARN cu rol
supresor tumoral la nivelul celulelor tumorale ovariene. Conform studiilor efectuate
pe celulele tumorale de la nivelul ovarului, microARN-urile 200b și 200c au fost
găsite subexprimate. Studiile sugerează că femeile tratate cu cisplatin, au o rată de
supravieturie mai mare atunci când celulele tumorale sunt supraexprimate cu aceste
tipuri de microARN [37].
Studii anterioare demonstrează că un potențial mecansim care intervine în
dobândirea rezistenței la cisplatin în rândul femeilor cu cancer ovarian, îl reprezintă
procesul de hipermetilare al ADN-ului. O serie de medicamente dobândesc
rezistență datorită metilarii repetate a ADN-ului [37].
Conform studiilor, creșterea expresiei ADN-metiltransferazei are drept
repercusiune instalarea rezistenței la cisplatin în rândul femeilor tratate cu acest
chimioterapic. Au fost identificate trei tipuri de ADN-metiltransferaze [37]: ADN -
metiltransferaza 1, ADN-metiltransferaza A, ADN-metiltransferaza B.
ADN- metiltransferaza 1 este izoforma cea mai întâlnită în celulele
mamiferelor și reprezintă enzima cheie în menținerea hipermetilarii ADN-ului în
procesele de replicare a ADN-ului, de dezvoltare și de diferențiere a celulelor și
totodată are rolul de a reduce expresia multor gene cu rol supresor tumoral [37].
MicroARN-urile 200b și 200c, fac parte din familia microARN-urilor implicate
în inhibarea procesului de hipermetilare a ADN-ului. Mecanismul prin care
acționează aceste două tipuri de microARN, este stâns legat de țintirea ADN-
metiltransferazei. Cercetătorii au observat că expresia crescută de microARN-uri
46
200b și 200c a dus la inhibarea ADN-metiltransferazei A și B și scăderea expresiei

ADN-metiltransferazei 1 [37].
Prin supraexprimarea celulelor ovariene cu microARN 200b și 200c, s-a
observant o scădere a a proliferării celulare, totodată a fost indus procesul de
apoptoză celulară și a scăzut rezistență la tratamenul cu cisplatin în rândul femeilor
cu cancer ovarian [37].
MicroARN-ul 132 reprezintă un alt tip de microARN implicat în scăderea

rezistenței la cisplatin în rândul femeilor cu cancer ovarian. Totodată, studiile arată
că acest tip de microARN are rol supresor tumoral în celulele ovariene prin inhibarea
procesului de invazie celulară și metastazare a țesuturilor adiacente sănătoase [38].
Modul în care microARN-ul 132 este capabil să scadă rezistență celulelor
tumorale la cisplatin este strâns legat de interacțiunea acestui tip de microARN cu
gena BIM1. Gena BIM1, este o gena codificatoare de proteine specifice în organism
și anume codifică proteină Bim-1, care are rol oncogene [38].
În urmă unui studiu, s-a urmărit capacitatea microARN-ului 132 de a scădea
rezistență la cisplatin și de a inhiba invazia și metastazarea celulelor în urmă
interacțiunii cu gen BIM1. Studiul a fost realizat pe celulele SKOV3 ovariene,
utilizând două tipuri de celule: o serie de celule cu rezistență dobândită la cisplatin,
cealaltă serie sensibilă la cisplatin. Mai apoi, ambele serii de celulele au fost
tranfectate cu microARN 132. În urmă studiului, cercetătorii au observat că în
celulele ovariene rezistente la cisplatin, expresia microARN-ului 132 a fost scăzută,
comparativ cu celulele ovariene sensibile la cisplatin. Totodată, expresia genei BIM1
a fost considerabil crescută în cazul celulelor rezistente la cisplatin, comparativ cu
celulele senibile la cisplatin [38].
Supraexprimarea microARN-ului 132 în celulele ovariene ar putea conduce
la efecte favorabile în ceea ce privește progresia cancerului ovarian, prin inhibarea
invaziei și metastazarii celulelor datorită scăderii expresiei genei BIM1 și totodată o
47
scădere a rezistenței celulelor tumorale la cisplatin în rândul femeilor cu cancer

ovarian [38].
În ceea ce privește funcția sa în cancerul ovarian, cercetătorii au observat că

microARN-ul 655-3p are un rol supresor asupra celulelor tumorale de la nivelul
ovarului [39].
Similar și altor tipuri de microARN-uri care exercită un rol supresor în cancer,
expresia microARN-ului 655-3p în celulele tumorale ovariene este semnificativ
scăzută. Conform unui studiu, s-a produs tranfecția celulelor ovariene SOKC3 cu
microARN 655-3p și s-au observat efectele produse de acesta. Principala țintă a
microARN-ului 655-3p a reprezentat-o gena RAB1A, genă care în organism codifică
o proteină specifică și anume Rab1a [39].
Creșterea gradului de exprimare al microARN-ului 655-3p a fost corelată cu
o scădere a proceselor de proliferare celulară, de metastazare a celulelor tumorale
la nivelul altor țesuturi adiacente sănătoase și totodată a fost observată scăderea
ratei de tranziții epitelio-mezenchimale [39].
48
CAPITOLUL 3 – MicroARN-uri utilizate ca biokmarkeri
MicroARN-urile fac parte din clasa ARN-urilor, sunt molecule de dimensiuni

mai mici și monocatenare și nu au capacitate de a codifica gene. Aceste fragmente
de microARN monocatenar sunt implicate în reglarea proceselor post-
transcripționale, acționând fie prin reprimarea unor gene pe care le țintesc, fie prin
degradarea ARN-ului mesager [41].
Datorită capacității acestora de a produce modificări post-translaționale, sunt
implicați într-o serie de procese în organism: dezvoltarea celulelor, proliferarea celulară,
diferențierea celulară, apoptoza celulară, metabolismul celular, homeostazie [41].
Expresia microARN-urilor a fost găsită aberantă în cadrul multor patologii (boli
cardiovasculare, boli neurodegenerative, diabet zaharat, infecții virale, hepatită C,
tuberculoză pulmonară), inclusiv în tumorile diferitor țesuturi. Fiecare tip de
microARN are un grad de exprimare specific țesutului în care este localizat, drept
urmare poate fi utilizat pentru identificarea tipului de tumoră si originea acesteia [41].
MicroARN-urile circulă legate de proteina AGO2 în plasmă sau în diferitele
fluide ale organismului și sunt rezistente la acțiunea degrandantă a ARN
polimerazelor. Aceste molecule se găsesc înmagazinate și în exozomi, niște
microvezicule secretate de celule și eliberate în plasmă, sânge,spută, suc
pancreatic, urină, salivă, dar și alte fluide ale organismului. Faptul că aceste
fragmente de microARN circulă libere în organism, face posibilă utilizarea lor ca
biomarkeri în diagnosticarea diferitelor tipuri de tumori și totodată în stabilirea
prognosticului tumorii [41].
Cancerul reprezintă un proces de creștere anormală și necontrolată a
celulelor la nivelul diferitor tipuri de țesuturi, cu posibilitatea migrării și invadării
țesuturilor adiacente sănătoase. Datorită implicării microARN-urilor în procesele de
proliferare celulară, apoptoză celulară, diferențiere celulară, angiogeneză, cât și alte
procese, aceste molecule pot influența debutul, progresia, cât și metastazarea
tumorii [41].
49
Prin identificarea alterărilor genetice specifice produse de microARN-uri, în

special prin intermediul genelor care codifică proteina AGO2, proteina DICER si
exportina EXP5, a fost sugerat faptul că aceste reglementări genice joacă un rol
important în procesele de transformare celulară [42].
În funcție de contextul celular (tipul celulei și țesutul în care aceasta se află)
și tipul genei cu care interacționează, microARN-urile pot acționa dihotom. Fie se
comportă ca oncogene și modulează progresia tumorii, fie au rol supresor tumoral
și promovează regresia tumorii [42].
Potrivit sutdiilor, majoritatea microARN-urilor sunt localizate în regiunile
genomice asociate tumorilor și datorită reglementărilor produse de acestea, au un
rol important în prognosticul tumorii. O serie de microARN-uri au avut expresii
aberante în zonele genomice asociate tumorilor pancreatice, mamare, ovariene sau
pulmonare [42].
În ceea ce privește tehnicile de detectare a acestor molecule, cele mai
utilizate tehnici au fost Northern blot analysis, hibridizarea în situ, analiză PCR în
timp real, respectiv tehnici microarray. Cu ajutorul acestor tehnici, cercetătorii au
făcut posibilă identificarea tipului de microARN, cât și funcția acestuia la nivelul
diferitelor țesuturi. Potrivit studiilor, anumite tipuri de microARN au fost deja validate
ca fiind potențiale ținte terapeutice în diagnosticarea și punerea prognosticului în
cadrul unor tumori [42].
Deși este un domeniu înca incomplet elucidat de către cercetători, microARN-
urile pot fi utilizate drept biomarkeri neinvazivi și totodată drept ținte terapeutice
promițătoare pentru diagnosticarea, respectiv stabilirea prognosticului bolii la
tratament [42].
3.1. Potențialele tipuri de microARN utilizate ca biomarkeri în

cancerul pancreatic
Cancerul pancreatic reprezintă în zilele noastre unul dintre cele mai agresive
tipuri de cancer la nivel mondial. Rata de supravietuire a pacienților diagnosticați cu
cancer pancreatic este slabă și se află în continuă scădere, datorită lipsei de
50
biomarkeri care ar facilita diagnosticarea precoce a tumorii și stabilirea

prognosticului în vederea alegerii celui mai optim tratament [43].
Studiile sugerează faptul că microARN-urile joacă un rol important în procesul
de diagnosticare al tumorii pancreatice, fiind utili datorită funcției lor de biomarkeri.
Deși sunt molecule de dimensiuni mici, microARN-urile s-au demonstrat a avea roluri
importante asupra genelor implicate în promovarea, respectiv supresia carcinomului
pancreatic [43].
După cum am specificat și anterior, microARN-urile circulă în diferitele fluide
ale organismului fie legate de proteina AGO2, fie înmagazinate în exozomi, fiind ușor
detectabile în plasmă, sânge, urină sau alte fluide ale organismului, ceea ce face
ușoară detectarea acestor molecule [43].
Conform sutdiilor, o serie de microARN-uri au fost identificate de către
cercetători, ca fiind posibili biomarkeri în carcinomul pancreatic [43].
Tabelul 3.1. microARN-uri cu rol diagnostic în cancerul de pancreas
TIPUL Ținta Gradul de Procesul biologic în care

microARN- exprimare în este implicat
ului celulele
pancreatice
MicroARN-ul PDCD4, Supraexprimat Invazie celulară,
21/23a/27b BTG2, proliferarea celulară,
NEDDL4, apoptoza celulară
PTEN
MicroARN-ul TIP30, p16 Supraexprimat Invazie celulară
10b
MicroARN-ul MMP-2, Supraexprimat Proliferare celulară,
221 MMP-9 invazia celulară, apoptoza
celulară
MicroARN-ul MMP-2, Supraexprimat Proliferarea celulară,
222 MMP-9 invazia celulară, apoptoza
celulară
MicroARN-ul TP53INP1 Supraexprimat Apoptoza celulară
155
MicroARN-ul MIR31HG Subexprimat Apoptoza celulară, invazia
193b celulară, progresia ciclului
celular
MicroARN-ul FOXM1, beta- Subexprimat Proliferarea celulară,
494 catenina migrarea celulară, invazia
51
celulară, scăderea
rezistenței la gemcitabină
MicroARN-ul KRAS, MAPK Subexprimat Proliferarea celulară
let-7
MicroARN-ul KRAS, Subexprimat Apoptoza celulară,
206 ANXA2 proliferarea celulară,
invazia celulară, progresia
ciclului celular
MicroARN-ul IGF2 Subexprimat Proliferarea celulară,
615-5p invazia celulară, migrarea
celulară, creșterea în
dimensiune a tumorii
MicroARN-ul MUC4 Subexprimat Migrarea celulară,
219-1-3p creșterea în dimensiune a
tumorii
MicroARN-ul Rac1 Subexprimat Proliferare celulară,
124 invazie celulară,
metastazare

cancerul de sân
În momentul actual, cancerul de sân reprezintă unul dintre cele mai frecvente
tipuri de cancer în rândul femeilor, cu o rată de mortalitate crescută la nivel mondial
[44].
De obicei, procedurile de diagnosticare a cancerului de sân sunt bazate pe
imagistică si biopsie, utilizarea biomarkerilor în scop diagnostic fiind deficitară. În
acest context, cercetătorii au studiat de-alungul anilor posibilele utilizări ale
microARN-urilor în ceea ce priveste diagnosticarea cancerului de sân și totodată
stabilirea prognosticului tumorii, în vederea alegerii tratamentului optim la femeile
diagnosticate cu acest tip de tumoră [44].
Prin legarea de regiunea 3’-netranscrisă, microARN-urile scad expresia
diferitor tipuri de ARN mesager la nivel posttranscripțional și acționează fie prin
reprimarea genelor care codifică proteine implicate în cancerul de sân, fie prin
degradarea ARN-ului mesager [44].
Similar și altor tipuri de cancer, expresia microARN-urilor în cadrul cancerului
de sân este aberantă, fie supraexprimată, fie subexprimată. Expresia modificată a
52
microARN-urilor nu reprezintă doar un factor important în progresia, respectiv

suprimarea tumorii, ci și un potențial factor deosebit de util în diagnosticarea tumorii.
Totodată, circularea liberă a microARN-urilor în diferitele fluide ale organismului,
facilitează detectarea acestora în cancerul de sân. Datorită acestor doi factori
(gradul de exprimare, respectiv detectarea ușoară), microARN-urile reprezintă
posibile ținte terapeutice care ar putea facilita procesul de diagnosticare a cancerului
de sân și totodată stabilirea prognosticului tumorii [44].
Conform studiilor, o serie de microARN-uri au fost identificate ca fiind
potențiali biomarkeri în identificarea cancerului de sân [44].
Tabelul 3.2. microARN-uri cu rol diagnostic în cancerul de sân
TIPUL Gradul de exprimare în celulele Procesul biologic în care este

microARN- tumorale de la nivelul sânului implicat
ului
MicroARN-ul SUBEXPRIMAT în cancerul de Induce procesul de proliferare
10b sân non-metastatic celulară și metastazare
SUPRAEXPRIMAT în cancerul
de sân metastatic
MicroARN-ul SUPRAEXPRIMAT în cancerul Produce invazia celuleleor
34a de sân metastatic tumorale și metastazare
MicroARN-ul SUPRAEXPRIMAT Necunoscut
155 Potențial biomarker
MicroARN-ul SUPRAEXPRIMAT Scade rezistența celulelor
21 tumorale la chimioterapice
MicroARN-ul SUBEXPRIMAT Induce progresia tumorii
125b
MicroARN-ul SUBEXPRIMAT Importanță clinică în
92a diferențierea tumorilor
maligne vs beningne
MicroARN-ul SUBEXPRIMAT Inhibarea proliferării celulare
214 Inhibarea invaziei celulare
MicroARN-ul SUBEXPRIMAT Inhibarea proliferării celulare
206
MicroARN-ul SUBEXPRIMAT Corelat cu metastazarea
124 nodulilor limfatici regionali
MicroARN-ul SUBEXPRIMAT Supresia metastazelor
30b
53

cancerul pulmonar
Cancerul pulmonar este clasat ca fiind principala cauză de mortalitate în zilele
noastre și este asociat cu o rată scăzută de supraviețuire, rata de mortalitate fiind în
continuă ascensiune la nivel mondial [45].
Din punct de vedere histologic, cancerul pulmonar poate fi clasificat în cancer
pulmonar cu celule mici, respectiv cancerul pulmonar cu celule mari. În ceea ce
privește incidența și agresivitatea tipului de cancer, carcinomul pulmonar cu celule
mari are o incidență mai crescută și este mult mai agresiv, comparativ cu tumora
pulmonară cu celule mici [45].
Celulele tumorale de la nivel pulmonar încep să dezvolte rezistență la terapia
anticanceroasă, ducând astfel la o scădere a eficacității tratamentului. Totodata,
cancerul pulmonar este diagnoticat în stadii tardive în majoritatea cazurilor, datorită
lipsei biomarkerilor care ar putea diagnostica tumora în stadii incipiente. Din aceste
considerente, cercetătorii au studiat în ultimii ani potențialul rol al microARN-urilor
ca și biomarkeri în diagnosticarea, respectiv în stabilirea prognosticului tumorii, in
vederea stabilirii unui tratament eficient [45].
Numeroase studii au demonstrat expresia modificată a microARN-urilor în
liniile celulare alre carcinomului pulmonar, comparativ cu țesuturile pulmonare
sănătoase. Datorită modificărilor produse de aceste molecule la nivelul celulelor
tumorale pulmonare, cercetătorii au concluzionat faptul ca microARN-urile pot fi
utilizate ca biomarkeri în depistarea prezentei tumorii, tipului de tumoră. Totodată,
studiile concluzionează faptul că microARN-urile joacă un rol cheie inclusiv în
procesul de scădere a rezistenței celulelor tumorale la medicația anticanceroasă
[45].
potențiali biomarkeri în identificarea cancerului pulmonar [45].
Tabelul 3.3. microARN-uri cu rol diagnostic în cancerul pulmonar
54
TIPUL Ținta Gradul de exprimare Procesul biologic în care

microARN- în celulele tumorale este implicat
ului pulmonare
MicroARN- CCND2, SUBEXPRIMAT Inhibarea proliferării și
ul let-7 E2F2 tranzițiilor epitelio-
mezenchimale, inducerea
apoptozei celulare
MicroARN- SDF1, SUBEXPRIMAT

ul 1 HDAC4
MicroARN- ATF2 SUBEXPRIMAT Inhibare proliferării și
ul 190 migrării celulare, inducerea
apoptozei celulare,
blocarea ciclului celular în
faza G1
MicroARN- RGS3, SUBEXPRIMAT Inhibarea proliferării
ul 25 CDC42 celulare, inducerea
apoptozei celulare
MicroARN- CX3CR1 SUBEXPRIMAT Inhibarea proliferării
ul 296 celulare, scăderea
rezistenței la
chimioterapice
MicroARN- SH2B1 SUBEXPRIMAT Inhibarea proliferării
ul 34a celulare, inhibarea
metastazării
MicroARN- E2F3, SUBEXPRIMAT Inhibarea proliferării
ul 34c-3p AXL celulare, creșterea
sensibilității la cisplatin
MicroARN- ABGE1 SUBEXPRIMAT Inhibarea proliferării
ul 92 celulare, inducerea
apoptozei celulare
MicroARN- PTEN SUBEXPRIMAT Inducerea metastazării și a
ul 96 chemorezistenței
MicroARN- KLF8 SUBEXPRIMAT Inhibarea invaziei celulelor

ul 135-a
MicroARN- EZH2 SUBEXPRIMAT Inhibarea creșterii tumorii
ul 138
MicroARN- OGF1R SUBEXPRIMAT Inhibarea proliferării

ul 139-5p celulare
MicroARN- HMGB1 SUBEXPRIMAT Inhibarea proliferării

ul 142-3p celulare, inducerea
apoptozei celulare
55
MicroARN- SOX4, SUBEXPRIMAT Inhibarea proliferării

ul 145 OCT4 celulare, inducerea
apoptozei celulare
MicroARN- MRP1 SUPRAEXPRIMAT Creșterea rezistenței la
ul 7 chimioterapie
MicroARN- PEBP4 SUPRAEXPRIMAT Creșterea rezistenței la

ul 156 chimioterapie
MicroARN- PDCD4, SUPRAEXPRIMAT Creșterea rezistenței la

ul 21 PTEN chimioterapie, promovarea
metastazelor
MicroARN- ATG4A SUPRAEXPRIMAT Inducerea autofagiei
ul 24-3p
MicroARN- PTPN13 SUPRAEXPRIMAT Inducerea migrării celulare

ul 26a

cancerul ovarian
Cancerul ovarian este clasificat conform studiilor, ca fiind cel de-al doliea tip
de tumoră malign pe care o dezvoltă femeile la nivel mondial și este frecvent
diagnosticat în stadia tardive, datorită lipsei biomarkerilor. Drept consecință, rata de
mortalitate a cancerului ovarian este mare și în continuă creșter [46].
Totodată, rezistența la chimioterapia bazată pe compuși de platină a inceput
în ultimii anis ă dezvolte rezistență, ceea ce duce la o scădere a eficacității
chimioterapiei și totodată la scăderea șansei de supraviețuire a femeilor
diagnosticate cu cancer ovarian [46].
Lipsa biomarkerilor care să permit diagnosticarea canceruluo ovarian în
stadia incipiente a condus la cercetarea microARN-urilor ca potențiale molecule
biomarkere în diagnosticarea tumorii [46].
Datorită modificărilor produse de microARN-uri la nivel post-transcripțional si
totodată faptul că aceste molecule circulă libere in diferitele fluide al organismului, a
facut posibila descoperirea utilității acestor molecule în cancerul de sân. Astfel, în
56
urma studiilor s-a observat circularea liberă a microARN-urilor tumorale în sânge,

ceea ce a condus la ipoteza că aceste molecule pot fi utilizate drept biomarkeri în
diagnosticarea tumorii. Totodată, studiile sugerează faptul că microARN-urile joacă
un rol important și în procesul de scădere a sensibilității celulelor tumorale la cisplatin
[46].
potențiali biomarkeri în identificarea cancerului de sân [46].
Tabelul 3.4. microARN-uri cu rol diagnostic în cancerul dovarian
TIPUL Ținta Procesul biologic în care este implicat

microARN-ului
MicroARN-ul KPNA2, Inhibarea dezvoltării tumorii, inhibarea
26b OCT4 metastazării, inhibarea tranzițiilor epitelio-
mezenchimale
MicroARN-ul AKT2/AKT3 Inhibarea dezvoltării tumorii, inhibarea
29b metastazării
MicroARN-ul ETaR Inhibarea dezvoltării tumorii
30a-5p
MicroARN-ul Rho C Inhibarea dezvoltării tumorii
93-5p
MicroARN-ul Rho C Inhibarea dezvoltării tumorii
106b-5p
MicroARN-ul SET Inhibarea dezvoltării tumorii, inhibarea
125b metastazării, inhibarea tranzițiilor epitelio-
mezenchimale
MicroARN-ul IGF1R Inhibarea dezvoltării tumorii
133a
MicroARN-ul - Inhibarea dezvoltării tumorii
137
MicroARN-ul MTDH Inhibarea dezvoltării tumorii, inhibarea
145 metastazării
MicroARN-ul p27 Scade rezistența celulelor tumorale la etaposid
124
MicroARN-ul Twist1 Inhibarea tranzițiilor epitelio-mezenchimale,
186 scade rezistența celulelor tumorale la cisplatin
MicroARN-ul mTOR Scade rezistența celulelor tumorale la cisplatin
497
MicroARN-ul RAD51 Scade rezistența celulelor tumorale la cisplatin
506 și olaparib
MicroARN-ul ABCB1 Scade rezistența celulelor tumorale la cisplatin
873
57
Concluzii
În contextul actual, în care tumorile reprezintă unul dintre cele mai cercetate
și controversate subiecte la nivel mondial, descoperirea acestor fragmente
necodificatoare de microARN reprezintă un nou punct de plecare în ceea ce privește
studiul proceselor tumorale, cât și de diagnosticare si de stabilire a prognosticului
tumorilor.
Depistarea ușoară a acestor molecule la nivelul țesuturilor, respectiv în
diferitele fluide ale organismului, joacă un rol important în procesele tumorale.
Totodată, țintirea specifică a unor gene în organism face posibilă explicarea
mecanismului prin care anumite tipuri de tumori iau naștere sau prin care se produce
regresia unor tipuri de cancer.
În altă ordine de idei, rezistența la medicatia anticanceroasă este în continuă
ascensiune în zilele noastre, multe celulele tumorale au dobandit deja rezistență la
chimioterapia convențională. Studiile au sugerat un potențial rol al microARN-urilor
în ceea ce privește scăderea rezistenței celulelor tumorale la chimioterapia
convenținală ceea ce poate duce la o creștere a ratei de supraviețuire a indivizilor
diagnoasticați cu cancer.
Domeniul este în momentul actual unul controversat și incomplet elucidat de
către cercetători, tehnicile de prelucrare a probelor biologice necesită o acuratețe
mai ridicată și un nivel de performanță superior, însa rezultatele studiilor efectuate
în ultimii ani, sugerează o potențială utilizare a acestor molecule în viitorul apropiat.
58
Bibliografie
1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4013251/
2. https://en.wikipedia.org/wiki/MicroRNA#Targets
3. Tratat de biochimie medicală Veronica Dinu
4. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0167488910001837
5. https://en.wikipedia.org/wiki/Drosha
6. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26303205
10. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1357303911002532
17. https://sci-
hub.tw/https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/?term=Chronic+pancreatitis+and+pa
ncreatic+cancer+demonstrate+active+epithelial-
mesenchymal+transition+profile%2C+regulated+by+miR-217-SIRT1
59
38. https://www.europeanreview.org/article/17787
39. https://www.europeanreview.org/article/17786
44. www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/30332982
60

MicroARN-uri Cu Relevanta Clinica in Oncologie PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MicroARN-uri Cu Relevanta Clinica in Oncologie PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE, ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGIE DIN

MicroARN-uri cu relevanță clinică în oncologie

MicroARN-urile reprezintă o clasă de ARN-uri de dimensiuni mai mici,

CAPITOLUL 1 – Noțiuni de Biochimie microARN-urilor

1.1. Scurt istoric

MicroARN-urile au fost descoperite la începutul anilor 90’ și reprezintă o clasă

Figura 1.1. Structura unui fragment de microARN

1.2. Biosinteza microARN

ADN-ul reprezintă molecula eredității în care este înglobată informația

 ARN polimeraza I, care catalizează sinteza ARN-ului ribozomal

1.2.2. Etapele procesului de transcripție genică

Procesul de transcripție genică parcurge 3 etape similare atât la procariote,

1.2.3. Procesarea nucleară a microARN-urilor

Proteina Drosha va recunoaște și se va lega de molecula de microARN primar

complexului multiproteic, DGCR8. Proteină DGCR8, numită și Pasha, este o

1.2.4. Transportul nuclear al microARN-urilor

Precursorii microARN-urilor sunt transportați din nulceu în citoplasmă pentru

1.2.5. Procesarea citoplasmatică a microARN-urilor

Precursorul de microARN sintetizat în nucleu, va fi recunoscut în citoplasmă

Figura 1.2. Procesarea citoplasmatică a microARN-urilor

1.2.6. Complexul de amortizare indus de ARN (RISC)

MicroARN-urile, sunt molecule care nu pot funcționa singure că și entitate.

1.2.6.1. Încărcarea duplexului

Prima etapă a asamblării complexului de amortizare indus de ARN o reprezintă

moleculă de ATP. MicroARN-ul cu structură dublu catenară fixat pe proteina AGO,

1.2.6.2. Fixarea duplexului

În cea de-a două etapă, o secvență de perechi de baze azotate de la capătul

și putând fi eliberat în citoplasmă. Proteina AGO va produce clivarea duplexului de

1.3. Mecanismul de acțiune al microARN-urilor

MicroARN-ul inclus în complexul de amortizare indus de ARN, are rolul de a

momentul în care există un grad de complementaritate scăzut, se va iniția

1.3.1. Interacțiunea microARN-urilor cu țintă

După biosinteză și includere în complexul de amortizare indus de ARN,

1.3.2. Mecanismul de reprimare a translației

Procesul de translație reprezintă procesul de biosinteză a proteinelor prin

Tabelul 1.1. Codul genetic

AUU, AUC, ACU, ACC, AAU, AAC AGU, AGC U

GUU, GUC, GCU, GCC, GAU, GAC GGU, GGC, U

Citirea codonilor se face în mod continuu de la un codon la altul, începând

Activarea aminoacizilor este un proces ATP dependent, se formează un

2. Inițierea lanțului polipeptidic

Proteinele sunt sintetizate de la capătul N-terminal spre capătul C-terminal,

consumator de energie (GTP dependent). După legarea ribozomului de codonul de

Procesul de elongare a lanțului polipeptidic presupune atașare unei

D.Terminarea sintezei lanțului polipeptidic:

Mecanismul de reprimare al translației este încă un mecanism controversat

5. Degradarea ARN-ului mesager

Procesul de degradare a ARN-ului mesager este realizat de complexul

1.4. Funcțiile biologice ale microARN-urilor

În cadrul genomului, există aproximativ 1000 de microARN-uri și 30.000 de

CAPITOLUL 2 – MicroARN-uri cu relevanță clinică în oncologie

Moleculele de microARN acționează la nivel post-transcripțional și produc o

2.2. Implicațiile microARN-urilor în cancerul pulmonar

Cancerul pulmonar reprezintă una dintre cauzele principale de mortalitate la

implicate în procesul tumoral au fost localizate în regiunile genomice asociate

Tabelul 2.1. Tipuri de microARN-uri si rolul lor în cancerul pulmonar

După cum am specificat și anterior, microARN-urile se pot comporta fie ca

2.2.1. MicroARN-uri cu rol oncogen în carcinomul pulmonar

În cazul carcinomului pulmonar cu celule mari, s-a observat o reducere a

2.2.1.2. MicroARN-ul 451

În cadrul procesului tumoral, microARN-ul 451 interacționează cu activitatea

2.2.1.3. MicroARN-urile 221 și 222

MicroARN-urile 221 și 222 produc migrarea celulelor tumorale prin activarea