Sunteți pe pagina 1din 3

Recuperarea copiilor cu Autism

Autismul este considerat o tulburare de dezvoltare. Diagnosticul de autism este stabilit


prin observarea caracteristicilor comportamentale din respectivele domenii. Deoarece
nu există caracteristici fizice pe care cei din spectrul autismului să le aibă în comun şi
pentru că există o gamă largă de abilităţi şi dizabilităţi – acesta nu este întotdeauna uşor
de identificat.

Terapia ABA – ”Applied Behavior Analysis”, în traducere, Analiză Comportamentală


Aplicată, ABA, este o metodă de terapie comportamentală intensivă care ajută la
descreşterea comportamentelor nefuncţionale în exces şi la îmbunătăţirea
comportamentelor deficitare.

Terapia ocupațională are drept scop ajutorarea oamenilor să îşi recâştige independenţa
în majoritatea ariilor de existenţă; această terapie îmbunătăţeşte abilităţile cognitive,
fizice şi motrice ale persoanelor cu dizabilităţi şi contribuie la creşterea încrederii de sine
şi la reintegrarea socială a unui individ. Cu ajutorul terapiei ocupaţionale, un copil/tânăr
sau adult cu TSA sau alte tulburări de dezvoltare învaţă să interacţioneze cu membrii
familiei şi să dezvolte relaţii sociale cu alţi copii şi parteneri de joc.

Sesiunile de terapie prin joc și dramaterapie sunt frecventate de către copiii și adulții
beneficiari. Orele de terapie prin joc și dramaterapie se desfășoară cu grupuri de câte 4-5
beneficiari de vârstă și nivel de dezvoltare apropiate, iar pentru tineri și adulți în grupuri mai
largi.

Kinetoterapia sau terapia prin mișcare pentru copiii cu autism are ca scop dezvoltarea
abilităților motrice grosiere si de finete, dezvoltarea capacității de percepție, orientare și
organizare spațio-temporală, formarea percepției corecte a schemei corporale, educarea
verticalității și a mecanismelor controlului motor, a stabilității și a echilibrului, dar și
îmbunătățirea sau corectarea abilităților deja existente, dar insuficient sau deficitar
dezvoltate.iind organizate activități în aer liber sau întâlniri cu alți tineri care doresc să
socializeze cu grupul țintă.

Logopedia sau Terapia Tulburărilor de Limbaj este definită ca disciplina care se ocupă cu
educarea şi reeducarea limbajului. Rolul logopedului este acela de a restaura şi stabiliza
limbajul, prin aplicarea diferenţiată a tehnicilor specifice.
1
Dacă la copiii tipici, cu tulburări/întârzieri în dezvoltarea limbajului, logopedul foloseşte
tehnicile de bază ale logopediei şi exerciţii specifice pentru corectarea diverselor probleme, la
copiii cu autism, abordarea presupune parcurgerea anumitor etape, în funcţie de abilităţile
copilului şi de gradul de afectare. În cazul copiilor cu tulburări din spectrul autismului,
comunicarea și limbajul reprezintă una din ariile major afectate, absența vorbirii fiind adesea
motivul care îi determină pe părinți să caute răspunsuri.

Complex de exercitiipentru educarea atitudinii corecte a corpului

1.Stand cu spatele lipit de un plan vertical(perete sau scara fixa )- ducerea bratelor prin lateral sus
,simultan cu indoirea genunchilor , pastrand spatele si bratele lipite pe planul vertical in timpul
executarii exercitului.

2.Stand cu maninile pe sold , cu spatele lipit de perete-indoirea trunchiului spre dreapta sis pre
stanga,trunchiul ramane lipit de perete in timpul miscarii.

3.Stand cu genunchii indoiti cu un baston mentinut la spate ,trecut pe sub coate –trecerea prin
saritura in indepartartat stand cu trunchiul usor aplecat inainte ,inspiratie-revenire, expiratie.

4.Stand spate in spate cu un partener ,bratele lateral sus ,de maini apucat – indoirea genunchilor
,pastrand spatele lipit de al partenerului atit la indoirea genunchilor ,cat si la revenire.

5.Stand cu fata la scara fixa , cu piciorul drept intins ,sprijinit pe sipca a-5-a-trecerea greutatii pe
piciorul din fata cu indoirea lui,simultan cu ducerea bratelor lateral.In timpul executarii miscarii
bratelor ,piciorul din spate se se mentine intins.Aceeasi miscare se excuta cu sprijinirea picorului
stang.

6.Sezand incrucisat ,cu mainile pe genunchi-ducerea capului in extensie cu tragerea


umerilor,inapoi,inspiratie-relaxare-expiratie.

7.Sezand cu spatele lipit de scara fixa,bratele in sus pe linga cap,mainile apucate deasupra capului-
indoire laterala spre dreapta sis pre stanga trunciului,pastrand tot timpul contactul spatelui cu scara
fixa.

8.Culcat dorsal pe sol sau pe o banca de gimnastica in lungul ei cu bratele intinse in prelungirea
corpului-tarare prin impulsul alternative al picioarelor.

9.Atirnat cu spatele la scara fixa- indoirea si intinderea genunchilor la piept,pastrand trunchiul

Lipit de vertical.

10. Mers –la 3 pasi indoirea si intinderea alternative a unui genunchi inainte ,lateral si in spate.

2
Pognostic
Copil diagnosticat la varsta de 2 ani cu intarziere de dezvoltare si elemente de autism.

Cea mai buna si eficienta metoda de tratament in asemenea cazuri este terapia comportamentala
(ABA).

A fost nevoie de munca titanica care a durat ani de zile, dar rezultatele nu au intarziat sa apara. La
inceput foarte modest si apoi, din ce in ce mai bine, toate rezultatele au dus la integrarea completa a
copilului nostru in colectivitate si inlaturarea tuturor manifestarilor din spectrul autist.

Face sport de performanta in clubul sportiv de kockey. Optional face inot de la 3 ani si inoata foarte
bine. n vacante face snorkeling si inotam fara probleme fie in mare, fie in ocean.

In 2014 impreuna cu tatal lui, a obtinut certificat de scufundare pentru incepatori si a inceput
scufundari subacvatice impreuna cu instructorul la adancime de sub 10 metri.

Este un sahist mediu si are ceva rabdare atunci cand infrunta un adversar.

In general nu ne vine sa credem ca am trecut prin cativa ani de terapie ABA.

Biblografie

http://www.copiiidecristal.ro/terapii/

http://www.autisminfantil.ro/2016/07/familia-bivol/

Dr Silviu Gabriel Cioroiu –Notiuni Elementare de Kinetologie si Masaj

S-ar putea să vă placă și