Subiecte examen practic fiziologie S2

1.Ligaturile lui Stannius

Au ca scop punera în evidență a centrilor de automatism din cordul de broască
Cordul de broasca prezintă 3 grupuri de cellule cu rol în controlul automatismului organizate în
ganglioni : ganglionul Remak(situat în sinusul venos), ganglionul Ludwig(în peretele interatrial) și
ganglionul Bidder(in șanțul atrioventricular).
După spinalizarea broaștei se motează mai multe ligaturi poziționate diferit:
a)Prima ligatură- este localizată la joncțiunea sinusului venos cu atriul drept. Sinusul venos se
contractă cu fregvența obișnuită în timp ce atriile si ventriculul intră sub controlul ggl. Ludwig care
inhibă contracțiile cordului și ggl. Subsidiar
b)A doua legătură- se păstrează prima legatură și se adaugă încă una intre atrii și ventricul. Ventriculul
iese astfel de sub influența ggl. Ludwig și se contractă sub influența ggl Bidder ce îi impune ritmul
idioventricular. Sinusul venos continuă să se contracte sub Remak iar atriile nu se contractă aflânsu-se
tot sub influența ggl inhibitor Ludwig.
c)A treia legătură- Se desface prima legătură dintre atrii și sinusul venos, atriile reintră sub influența ggl
Remak bătând la acceași fregvență cu sinusul venos. Ventriculul se află tot sub Bidder, deci se contractă
în ritmul idioventricular

2.Legea inexcitabilității periodice a cordului

Inima se contractă periodic ca răspuns la stimulii electrici generați în sistemul excitocnductor.
Capacitatea cordului de a răspunde prin contracție la diferiți stimuli se numețe excitabilitate.
Fibrele musculare ale cordului nu se contractă oricând un stimul este aplicat în comparație cu fibrele
musculare striate, deci cordul nu poate tetaniza.
Legea inexcitabilității periodice afirmă că nu se poate obține un nou răspuns contractil pe parcursul
sistolei, inima fiind inexcitbilă. În diastolă la aplicarea stimulului poate să apară însă contracția cu
intensitate variabilă în funcție de momentul aplicării stimului- cu cât stimulul este aplicat mai aproape
de debutul contracției cu atât răspunsul contractil este mai scăzut.
La nivel molecular, explicația acestei legi este dată de activitatea canalelor de Na voltaj dependente în
cadrul potențialului de acțiune ale fibrelor cu răspuns rapid. Aceste canale prezintă doua porți una
internă și una externă.
În funție de poziția porților canalul prezintă 3 conformații:
a)activ- ambele porți se deschid, contribuind la faza 0 a PA
c)inactiv- se inchid ambele porți împiedicând fluxul de Na (1, faza 2 si 3)
b)închis- poarta internă deschisă, cea externă închisă
Perioada refractară corespunde perioadei de timp când este greu de obținut un nou PA (fazele 1,2,3) si
este împărțită în mai multe perioade:
a)refractară absolută- ambele porți sun inchise-celula inexcitabila indiferent de valoarea stimului
b)refractară relativă- pe parcursul fazei 3 de repolarizare, începând cu Vm de -55 mv, parte din
canale se recupereaza, deschizându-și poarta internă. Stimulii foarte puternici pot determina un nou PA.

3.Efectele mediatorilor chimici asupra activității cordului. Scăparea vagală.

Efectele SNV sunt mediate prin eliminarea neurotransmițătorilor de la nivelul terminațiilor
postganglionare simpatice (adrenalină) și parasimatice(acetilcolină).
Receptorii acetiloclinici sunt de tip nicotinic iar cei adrenergici sunt de tip muscarinici.
La nivelul cordului fibrele simpatice provin din ggl cervical mijlociu, ggl stelat, T2,T3 și T4. Fibrele
parasimpatice aparțin nervului vag.
STIMULAREA SIMPATICA (receptori beta adrenergici) are efect INOTROP+, crește curentul funny din
fibrle cu raspuns lent—crește Fregvența cardiacă
STIMULAREA PARASIMPATICA – are efecte scăzute asupra fibrelor miocardice inotrope datorită
răspândirii restrânse a fibrelor vagale, , insă pe fibrele cu răspuns lent, scade curentul If si activează un
curent de K prin canalele de potasiu dependente de ACH( important in protecția celulei miocardice de
efectul ischemiei)

4.Măsurarea prin bioimpedanță a debitului cardiac, FEVS, EDI, RVS.

Bioimpedanța reprezintă o metoda non-invazivă de explorare a sistemului crdiovascular.
PRINCIPIU: Impedanța (rezistenta) toracelui variază datorită variațiilor volumului intratoracic—variații
ale volumului cardiac, deci debitul cardiac.
METODA: Se aplică un curent cu F=70kHz si I=2,5 mA la nivelul toacelui. Variația de impedanța a
toracelui va determina apariția unor tensiuni la nivelul toracelui, inregistrate cu un voltmetru. Variația
impedanței va fi direct proporțională cu variația de tensiune.
Pentru determinarea DC se foloseste formula
ΔZ
Δt
𝐷𝐶 = 𝐾 × × 𝑇𝐸𝑉 k- constantă ce depinde de pacient
𝑍0
Z0- impedanța toracică bazala
TEV- timpul de ejecție ventriculară

Cu ajutorul bioimpedanței putem determina și următorii parametrii:

a) Fracția de ejecție a ventriculului stâng:

𝑃𝐸𝑃 PEP- perioada de preejecție

𝐹𝐸𝑉𝑆 = 0,84 − 0,64 ⋅ PEVS-perioada de ejecție a VS
𝑃𝐸𝑣𝑠
FEVS= 50-60%
𝐼𝐶
b) EDI (indexul volum telediastolic al VS) 𝐸𝐷𝐼 = 𝐹𝐸𝑣𝑠 valori normale: 62-17ml/m2
𝑇𝐴𝑚 −𝑃𝑉𝐶
c) Rezistent vasculară sistemică(RVS) 𝑅𝑉𝑆 = × 80 valori normale=800-1200dyne×s×cm-5
𝐷𝐶

PROTOCOL EXPERIMENTAL:
 Se lipesc cate 2 electrozi pe gât și regiunea lombară astfel:
ALB I+ superior gât VERDE V- superior lombar
ROȘU V+ inferior gât NEGRU I- inferior lombar
 Se măsoară disanța dintre electozii de pe gât și cei lombari și se noteaza valoarea
 Se cnecteaza inca 2 electrozi unul pe mâna dreaptă și unul pe glezna stâgă
 Se realizează calibrarea aparatului si apoi seasteaptă 5 minute inainte de înregistrare

5.Zgomotele cardiace. Fonocardiograma

Zgomotele cardiace reprezintă fenomene acustice care Focarele de auscultație:
reprezinta vibrații mecanice produse pe parcursul revoluției Focarul aortic: Sp2 IC PSdr
cardiace. Focarul pulmonar: Sp2 IC PSst
Există 4 zgomote cardiace din care doar primele 2 sunt
percepute prin auscultație, următoarele 2 fiind surprinse doar Focar mitral: SP5 IC linia MC
prin fonocardiogramă. Focar tricuspid: apendice xifoidian
Zgomotul 1 (zgomot sisolic)
 Fegvența scăzuta (30-40Hz) și durată lungă (120-150ms). Debuteaza la 30-35s dupa inchiderea
mitralei si la 0,02 dupa unda Q
 Corespunde: închiderea M, închiderea Tr, CIV, deschiderea P și Ao, ejectia rapidă și lentă
 Închiderea valvelor sigmoidiene este inaudibilă, în vreme ce inchiderea A-V generează sunete,
cel mai puternic fiind sunetul mitral (audibil în Sp5 IC linia MC).
 Prezintă 3 componente
 Z1a – componenta de fregvență înaltă dată de torsionarea pereților ventriculari
 Z1b - componenta de fregventă înaltă dată de deschiderea valevlor Ao și P
 Z1c - componenta de amplitudine joasă dată de trecerea de la ejecția rapidă la cea
lentă
Amplitudinea (Intensitatea) zg1 depinde de:
a) Grosimea foițelor valvulare- cu cât sunt mai groase cu atât generează un zgomot mai intens. Ex:
debutul stenozei mitrale
b) Gradul de indepărtare a foițelor valulare la începutul sistolei- cu cat sunt mai indepărtate cu atât
provoacă un zgomot mai puternic- depinde de segmentrul PR ( in sd. De preexcitație avem un zg 1
intens)
c) Contracilitatea ventriculară
d) Gr presional trio-ventricular PA mare comparative cu PV=> valvele sunt menținute deschise
e) Grosimea peretelui toracic

Zgomotul 2 (diastolic)
 Fregvență crescuta (50-70 Hz) si o durată mai scăzuta (80-120ms)
 Corespunde: inchiderii valvelor Ao si P, vibrațiilor coloanei sanguine ce ia un traiect retrograd
după închiderea valvelor, vibrația pereților atriali, deschiderea T si M.
 Începe la 5 ms după închiderea sigmoidiene(Ao si P), concomitent cu finalul undei T si cu incizura
dicrotă de pe carotidogramă.
 Cel mai bine se acultă in focarul aortic (sp 2 IC PSdr).
Dedublarea zgomoului 2 poate fi:
A. Dedublarea fiziologică
VALVA PULOMARA SE INCHIDE CU 40-50 MS DUPA CE CEA AORTICA S-A INCHIS
In inspir crește întoarcerea venoasa la inima dreapta și scade la cea stânga, întârziind
suplimentar inchiderea valvei pulmonare.- 80-90ms zgomotul 2 fiind perceput dedublat
B. Dedublarea largă
Cauze:
-se împiedică inchiderea pulmonarei ex. Bloc de ram dr, hipertensiune pulmonara
-închiderea prematura a valvei Ao ex: defect septal, tamponadă cardiacă.
C. Dedublarea paradoxala
 Producerea componentei pulmonare inaintea celei aortice : bloc de ram st, stenoza
aoritca severa
D. Dedublarea fixă
In defectele septale interatriale dedublarea persistă atât în inspir cât și în expir

Zgomotul 3
 Fregvență joasă cu durată de 20-40 ms, produs la 0.1-0,15 s dupa zgomotul 2
 Se poate asculta la tinerii sub 45 de ani cu perete toraci subțire si adipozitate scăzută
 Corespunde vibraților ventriculilor din timpul umplerii rapide
  Patologici este semn de insuficiență cardiacă severă si se asculta la nivelul apexului în
decubit lateral
 Apare atunci cand complianța ventriculară este anormala, sau în creșteri de presarcina

Zgomotul 4 (presistolic)
 Fregvență joasa, precede zg1 la (0.04-0.10 sec), înregistrat pe fonocardiograma dupa unda P
de pe EKG
 Apare intodeauna in situatii patologice

Suflurile au durata mai mare de 0,15sec și sunt datorate curgerii turbulente ale sângelui de la nivelul
orificiilor valvulare îngustate. Pot fi fiziologice in cazul sarcinii, anemiilor sau hipertiroidismului. Suflurile
patologice se inregistreaza in cazul stenozei valvulare sau in defectele septale

Clik-uri și Clac-uri au durată scurta dar fregvență mijlocie spre înaltă. Clikurile apar la inceputul sistolei
fiind generate de trecerea turbulentă a sangelui la nivelul valvelor sigmoide iar clac-urile sunt generate
de închiderea anormală a valvelor în diastolă

Fonocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a sunetelor cardiace, și trebuie colerată cu EKG-ul și

încă o mecanogramă minim. Se folosesc nisre microfoane speciale aplicate precordial.
Analiza fonocardiogramei trebuie sa cuprindă:
 Localizarea zgomotului cardiac
 Durata zgomotului, amplitudine, fregvență
 Nr vibraților pentru fiecare fenomen.

6.Carotidograma
Reprezintă înregistrarea grafică a undei pulsatile propagate la nivelul arborelui vascular arterial, mai
precis evalund pulsul carotidian.
Diagrama cuprinde următoarele componente:
Unda “a”- sistola ariala
Punctul “e”-deschiderea valvelor sigmoidiene
Panta anacrota- curba rapid ascendenta cu un unghi de 75-80 cu orizontala, ce da nastere la 2 unde:
 Unda “p” de percutie
 Unda “t” de reascensiune, representând ecoul provocat de zidul arteriolar
 Timpul dintre cele 2 se numește platou sistolic (0,14s). Cele doua vârfuri se contopesc în
arterioscleroză
Panta caracrotă- curba descendentă întreruptă de punctul I= incizura dicrotă (inchiderea valvelor
sigmoidiene)
Unda D- pseudo-expulzia provocată de sângele din baza aortei ce se izbește de valvele sigmoidiene
închise.

Parametrii investigați:
a) Timpul de ascensiune (0,06-0,10s) si cel de hemiascensiune apreciază fucnția contractilă a VS
precum si severitatea unei stenoze
b) PEVS- perioada de timp cuprinsa intre punctele e si i
Analiza morfologica permite identificarea diverselor tipuri de puls arterial:
a) Pulsul parvus et tardus – miscoreaza unda P, se alungește timpul de ascensiune si punctul i devine
pozitionat mai sus. Ex: stenoza valvulară aortic
 b) Pulsul bisferiens – cele 2 unde sunt bine reprezentate cu o incizură mezosistolică adâncă între ele.
Ex: insuficienta aortică severă .
c) Pulsul alternans- pulsatii puternice alterneaza regulat cu cele mai slabe ex: disfuncția severă a VS

7. Apexocardiograma
Reprezintă înregistrarea grafică a expansiunii peretelui toracic determinată de șocul apexian.
Pe apexocardiogramă se înregistrează:
a) Unda a – sistola atrială
b) Unda c - Sistola ventrculară
c) Punctele C, E,H si O- corespund îM, dA, îA, dM (*singura mecanograma care indică dM*)
d) Panta CE rapid ascendentă- CIV a VS
e) Segment EH- PEVS
f) Segment EH”- protodiastola
g) Panta descendenta H”O- RIV
h) Unda f- umplerea rapida VS
i) Unda f”- umplerea lentă VS
Apexocardiograma este mecangrama de elecție in evaloarea intervalelor diastolice
Modificări de moroflogie:
a) În stenoza mitrală – crește amplitudinea undei a datorita cresterii fortei cu care atriul
impinge sangele pentru a invinge obstagolul – HIPERTROFILIE St. Crește si durata unfei f.
b) În stenoza aortica- creste amplitudinea undei a datorita cresterii presiunii telediastolice a VS

8. Jugulograma
Înscrierea grafica a variaților pulsatile venoase înregistrate la nivelul venelor jugulare. Atunci când apar
creșteri presionale in Ad, datorită transmiterii retrograde apare si destinderea jugularelor, arcată pe
grafic cu o undă pozitiva.
Elemente:
a) Unda a- sistola atriala, pe parcursul caruia o mica cantitate de sange care ar trebui sa ajunga in
Vd are tendința unui traiect retrograd
b) Unda x- diastola si umplerea atriilor
c) Unda c-reflecta contractia izovolumetrica a VD ce determina usoara bombare a planseului AV
d) Unda x”- ejectia ventriculara, cu coborârea planșeului av, cu distensia brusca a AD
e) Unda v- revenirea protodiastolica a planșeului la pozitia initiala consecutiva intoarcerii venoase
f) Panta y- marcheaza umplerea rapida ventriculară, consecutiva deschiderii tricuspidei,
determinand cresterea intoarcerii venoase- colapsul diastolic al pulsului venos
g) Unda H- umplere atriala drepte dar si fazei de umplerer lenta ventriculaara
Modificări de morfologie:
a) Stenoza tricuspidiana- hipertrofilie ventriculara dr- unda a ampla cu panta y mai lenta
b) Insuficienta tricuspidiana -undele c si v devin din ce in ce mai ample iar unda x diminueaza chiar
se sterge

9.ECG- Măsurarea ritmului și fregvenței

Ritmul cardiac normal este ritmul sinusal, care este caracterizat de:
-Prezenta unde P inaintea fiecarui complex ventricular pe cel puțin o derivație
-Unda P pozitiva in toate derivatiile mai putin aVR
-Intervalele PP, PR si PQ constante
-fregventa cardiaca intre 60-90 batai/minut
-axul unde P intre 0 si 90
Determinarea fregventei se poate face folosind una dintre metodele:
a)se masoara distanta intre dou varfuri R succesive, si se inmulțeste cu 0,04 pentru a obține durata unui
ciclu cardiac. Apoi împartim durata unui minut la durata unui ciclu cardiac și obținem fregvența
b)Metoda rapida Dublin: căutăm 2 complexe succesive a caror unda R se suprapune cu linia groasa a
hârtiei de ECG. 300,150,100,75,60,50

10 ECG- determinarea axei QRS

Reprezintă vectorul mediu al depolarizarii ventriculare în plan frontal. Se determina pe doua din
derivatiile standard, sau pe derivațiile membrelor.
a)Metoda geometrica
Se aleg 2 derivații in plan frontal, se calculeaza suma algebrica a complexului QRS in fiecare derivație,
apoi se proiecteză vecrtii pe cele 2 derivatii alese.
Se traseaza perpendiculare pre varful vectorilor trasati aterior.
Se uneste centrul sistemului hexaxial cu punctul de intersectie al perepndicularelor
Valorile normale sunt intre -30,+90grade.
*Ax orizontalizat -30,0gr (gravide, obezi)
; Ax verticalizat 60-90gr (slabi si inalti)
Derivatie axială stângă -90,0gr
Derivație axială dreaptă- 90,-180gr
Derivație maximală dreapta -180, -90gr
b)Metoda inspecției
 Dacă amplitudinea complexului QRS este minima sau nula(complex echidifazic) înt-o derivație,
Axa QRS este perpendiculara pe acesta derivație
Dacă avem complex echidifazic (A=0) axa QRS este perpendiculara pe aceasta, dar verificam si
vecinii perpendicularei
Ex: QRS bifazic in D2 – aVF maximal daca D2=D3 axa este la +90
Daca D2≥D3 axa este intre +60 si +90
Daca D2≤D3 axa este intre +90 si +120
 Dacă avem 2 derivații cu complex QRS maximal Axul va fi dat de bisectoarea celor 2 derivatii cu
QRS maximal

11. ECG- intervale si segmente

Segmente: ↑K subdenivelat
a) Segmentul PQ(PR)-linia izoelectrica de la finalul undei P pana la ↓K Supra/subdenivelat
debutul complexului ventricular ↑Ca Durată crescută
Are o durată scauzta ˃0,12s în sd. De preexcitație: ↓Ca Durată crescută
Ex: F. Kent-˃ Sd. Wolf Parkinson Wide ↓K, ↓Ca Durată crescută
F.James, F.Mahaim
↑Ca,↓K Durată crescută
b) Segmentul ST, împrună cu unda T poartă numele de fază
terminală si oferă informații despre tulburările de irigație coronariană sau diselectrolitemii
Sg ST- repolarizarea lenta ventriculară , Unda T- repolarizarea rapidă
Zona subendocardică Zona epicardica
Leziune ST subdenivelat ST supradenivelat
(reversibila, mai rau ca ischemia)
Ischemie Undă T inaltă și simetrică Undă T negativa
(reversibilă)
Necroză Undă Q adâncă
(ireversibilă)
 c) Segmentul QRS
Amplitudine :
a.Crescuta in HVD HVS
b.Scazuta in infarcte, pericardita,obezitate, emfizem pulmonar
Durata: crescuta in blocuri de ramura si Hipertrofii ventriculare

Intervale: (segment+undă)
a) Intervalul PR(PQ) -distanța între 2 unde R successive= durata unui ciclu cardiac
Durata: 0,12-0,20sec, se scurteaza cu creșerea FC și cu tonusul vagal
Corespunde: depolarizării ariale si conducerii intraatriale si A-V
Durata PQ˃21sec - blocuri AV (BAV)
Gr. 1 : [PQ] alungit >0.21 sec ; complexele QRS se conduc
Gr.2 : Mobitz I : PQ se alungeste progresiv
Mobitz II: PQ alungit constant,transmitere 2:1 3:1 4:1
Gr.3 : bloc complet- disociere atrioventriculara-atriile si ventriculii bat separat

b) Intervalul QT- durata totală a depolarizării si repolarizării ventriculare (sistola electromecanică)

-variază invers proportional cu fregventa cardiaca, si se corecteaza conform
formulei Bazett :QTc=QT√RR, limita superioară este de 0,45

TOATE ASTEA + PENTRU EKG:

Durată crescută P-˃ P mitral (hipertrofilie atrial st)

Amplitudine crescură P -˃ P aortic (hipertrogilie atriala dr)
NU avem unde Q in V1,V2 -˃patologic

Fibrilatia atrială- focare ectopice care descarc neregulat

-Ritm neregulat ,nu exista unde P -exista mici unde de fibrilatie ( f )
-distante R-R inegale -Frecventa atriala peste 400 bat/min

Flutter atrial: -ia nastere intr -un focar ectopic atrial unic
-undele de flutter ( F )survin in succesiune rapida si sunt identice=aspect de “dintii de fierastrau”
-ritm regulat,frecventa atriala 250 – 350 bat/min

Ritmul joncțional- fregvență joasă, ritm regulat, undă P absentă sau dupa complex, QRS cu
durată mica

12. Poligrama
Repprezintă înregistrarea grafică simultană a mai multor explorări, cuprinzând mecanogramele,
fonocardiograma și EKG-ul.
Intervalele de timp din timpul diastole sunt appreciate cu ajutorul apexocardiogramei.În vederea
analizei intervalelor sistolice este necesară coroborarea cu celelalte grafice din poligrama.
Intervalele sunt:
a) Sistola mecanică – intervalul de timp dintre cele doua zgomote cardiace (Mî-˃Aî)
debut S1-debut s2
b) Sistola electromecanică- debutul undei Q pe ECG,-˃debutul S2
 c) PEVS- Carotidogramă (e-˃i), jugulogramă C-˃H
d) Perioada de preejectie(PPE) – perioada dintre debutul depolarizării ventriculare (Unda Q) și
debutul ejecției ventriculare (punctul e). Nu se poarte măsura direct datorită decalajului
dintre activitatea mecanică și cea electrică. PPE= SEM-PEVS
e) Perioada de mulare preizovoluemtrică- perioada dintre începutul undei Q pe EKG și
închiderea valvel mitrale pe fonocardiogramă(d S1)
f) Perioada de CIV- durează de la inchiderea mitralei pana la deschiderea valvei Ao(s1 fono)
Pâna la deschiderea Ao pe carotidogramă (e)
PPE
g) PEVS – indexul funției ventriculare apreciază performanța sistolică a VS 0,35+/-0,04
O valoare mai mare de 0,44 indică o performanță ventriculară scăzută si o FE scăzută
𝑃𝑃𝐸
h) 𝐹𝐸 = 0,84 − 0,64 × valori normale 55-70%
𝑃𝐸𝑉𝑆

13. Măsurarea presiunii arteriale

Presiunea arterială reprezintă forța exercitată de sângele circulant pe unitatea de suprafață a peretelui
vascular arterial.
Are la bază energia generată de cord și întreținută pasiv de pereții vasculari prin prorpietățile de
distensibilitate și elastnanță și activ prin vasomotricitate periferică.
Există mai multe tipuri de presiuni:
a) Presiune arterială sistolică și diastolică
1
b) Presiune arterială medie= 𝑃𝐴𝑚 = 𝑃𝐴𝑠 + !! Important in exprimarea perfuziei
3(𝑃𝐴𝑠−𝑃𝐴𝑑)
tisulare
c) Presiunea arterială diferențială (Presiunea Pulsului) – Pad=Pas-Pad

Metode de măsorare a presiunii arteriale

1. Măsurare invazivă
Presupune inserarea unui ac sau cateter, conectat la un tub ce conține solutie salină fiziologica, ce
preia fructuațiile mecanice și le transmie unui transductor de presiune
2. Măsurarea noninvazivă
Preiau semnalul de suprafață provocat de unda expansiunile peretelui vasculat la trecerea undei
pulsatile. Toate metodele utilizează n manșon conectat la o pară de cauciuc și un dispozitiv de
măsurare a presiunii din interiorul manșonului pe care o aplicăm.
În funție de dispozitivul de măsurare a pulsului pe care il folosim, metodele de determinare se
împart astefel:
– un stetoscop (metoda ausculotrie)
- transductor de emite si recepționează ultrasunete (Ec. Dopler)
- un senzor fotopletismografic (metoda fotopletismografică)
-palpare a pulsului (metoda palpatorie)

a) Metoda auscultorie
Se umflă progresiv manșeta până de-asupra valorii anticipate de noi ca fiind Pas, în acest
moment, vasul este colabat coplet, circulația fiind întreruptă.
Se dezumfla manșeta treptat, când presiunea din manșetă devine puțin mai mică decât
presiunea sistolica a sângelui, unda de puls va trece de acest baraj si stetacusti se va auzi
un prim zgomot vascular, și se va citi valoarea presiunii indicare de manometru fix in
acest moment -˃PaS
Ultimul zgomot audibil corespunde tensiunii diastolice si este urmat de siletiumul stetacustic
 b) Metoda ecografică
Este o metodă utilizată în cazul in care vasul este mic si nu se pot decela zgomotele
Korotkoff (ex la copii)
Transductorul emite un fascicul de ultrasunete cu o anumita fregvență si recepționează
ecoul cu o altă fregvență. Diferența dintre cele doua frevențe apreciaza marimea fluxului
sau a vitezei de circulatie a sângelui.
Nu se poate măsura PaD, metoda de lucru este asemanătoare cu cea folositp in medota
auscultorie

c) Metoda palpatorie
Se palpează cu o mână pulsul areteri radiale, în timp ce cu cealaltă se umfla manșonul,
până când nu se mai simte pulsul arterial. Se continuă umflarea inca 20-30 mmHg
Se dezumfla manșeta si asteptăm să simțim prima pulsație a arteri radiare ce corespunde
PaS. Nu se poate masura Pad

d) Metoda osciloetrică
Determinarea PA făraă stetoscop sau palpare, depinzând foarte mult de experiența
examinatorului
Când manșeta este complet umflată, circulația sângelui este abolită distal. Pulsațiile
arteriale sistolice sunt transmise sub forma unor oscilații fine presiunii aerului din
manșonul de cauciuc.
La decomprimare, prima creștere bruscă a amplitudinii oscilațiilor din cadranul superior
al oscilometrului -˃PaS. Oscilațiile ating un maxim= indice osilometric-˃ PaM.

14. Tensiunea arterială- Testul presor la rece, testul postural & testul de adaptare la efortul fizic
a) Tesul presor la rece
Evaluează activitatea vasculară și acțiunea simpatică la stresul termic.
Protocol experimental:
 Intr-un ambient confortabil, subiectul râmâne intr-o poziție comodă (șezând/clinostatism) 10m
 Se realizeaza mai multe determinari PA, până când se obțin valori bazale . Manșeta rămâne în
poziție
 Subiectul introduce mâna, până la încheietură, într-un vas cu apă rece sau fierbinte, pana apare
senzatia dureroasa.
 Se masoara din nou TA, la interval de 20 sec, timp de 1 minut.
Se va constata o creștere cu 10-20 mmHg, datorită reacției simpatice. Mecanismul fiziologic este
reprezentat de creșterea rezistenței vasculare periferice la tineri sau a DS la bătrâni.
Reacția anormala este reprezentata de cresterea Pad cu peste 20mmHg si a Pas cu peste
40mmHg, eventual cu persistenșa acestor valori. Ex: hiperreactivitate vasculară, HTA,
hipertiroidism.

b)Testul postural
Ilustreaza capacitatea TA la schimbarea brusca a pozitiei
 Subiectul adoptă o pozitie comodă de decubit, urmând ca dupa cateva minute de relaxare
să se inregistrese ta si fregventa cardiacă
 Subiectul este rugat sa revină in ortostatism si sa mențină poziția pentru 3minute
 Se determina din nou TA si F.C
La indivizii sănătoși TAD ↑, TAS↓ puțin ambele prin barorelfex:
Revenire brusca la clinostatism-˃ 500-800ml se acumuleaza in vasele mb inf-˃ ↓întoarcerea venoasă-˃
stimulare baroreceptori carotidieni-˃ creșterea tonusului simpatic si scaderea celui PS-˃ Efect INORTOP+
și vasodilatație periferică
Hipotensiunea ortostatică este asociata unei simptomatologii specifice (amețeli,vârtej, senzatie de
lesin) și este definită ca o scătere a TAS 20 si a TAD cu 10 dupa 3 minute de ortostatism.
Se datorează hipovolemiei, efecte adverse ale anumitor medicamente (beta blocante)

c)Testul de adaptare la efort fizic

 Dupa examinarea in repaus subiectul este pus să facă câteva exercitii simple,
 Se determina din nou TA, TaS ↑ cu 30-80mmHg iar TaD ↓ sau neschimbat, cu revenire la
valorile normale in 2-3 minute. (↑tonus simpatic cu adaptarea debtului sistolic)

15. Spriograma (volume și capacitărți pulmonare, VEMS, Fef)

Volumul de aer pe care o persoana il respira si inspira poate sa fie masurat cu ajutorul spirometrului.
Un spirometru clopot este format dintr-un cilindru cu pereți dublii separati printr-un spațiu cu apă, si un
clopot inversat peste cilindru, continand aer. Clopotul este conectat printr-un scripete la o penită care
inregistrează un traseu pe kinograful ce se roteste cu o viteza constantă. Se obține astfel spirograma.
Prin spirometrie se măsoară VC, VIR, VER, nu VR. Se calculeaza capacităștile CI si CV iar apoi se corelează
CV estimată (există niste formule) cu cea obținută, valori de peste 80% indica o CV normală.
Protocol experimental:
 Subiectului ii se aplica o pensă nazală si este istruit sa sufle numai prin piesa bucală, astfel încât
transductorul de flux să înregistreze corect.
 Se respiră normal pt 3 respirații
 Inspir profund(CPT), urmat de o expirație pana la nivelul unei expiratii normale
 Se resira normal inca 3 respiratii
 Expir complet
 Se respira normal inca 3 respiratii
CV este determinata prin analiza graficului pe perioada celor 3 respiratii normale. VIR si VER

VEMS-volumul expirator maximal pe secundă

Procedeu: dupa 3 respirații normale, subiectul inspiră adânc, expiră maximal(min 6sec) și imediat înca
un expir maximal.
Valoarea VEMS izolată nu are o utilitate mare, ea este semnificativă cand scade ˂1800ml
Corelat cu Capacitatea rezidual vitală forțata (CVF=)-˃ indicele de reactivitate bronșica indicee Tiffneau
𝑉𝐸𝑀𝑆
𝑅𝐵𝐼 = × 100
𝐶𝑉𝐹
Indicele ↓ în disfuncții OBSTRUCTIVE (și VEMS) și ↑ în cele RESTRICTIVE
+ceva de pe la 16 daca nu-i convine 😊))))

16.Bucla flux volum

Masurarea capaciaților si volumelor pulmonare nu are sensibilitate mare in depistare afectiunilor
pulmonare.
Determinarea Izolata a VEMS-ului nu poate oferi informatii exacte legate la localizarea sau stadiul in
care se afla obstructia
Bucla flux-volum are utilitatea cea mai mare dintre teterminarile spirometrice.

Graficul prezinta doua componente:

a. Segmentul inspirator in forma literei u
b. Segment expirator cu forma triunghiulară.
Vârful triunghiului corespunde PEF ce se coreleaza cu VEMS. Iar distanța de la originea sistemului axial la
sfârșitul bulcei indică CAPACITATEA VITALA.
Segmentul expirator cuprinde la randul lui 2 subsegmente: unul ascendent, cu directie aproape verticală
si unul descendent de la PEF la VR
 FEF 25% (forced expiratory flow) – debitul expirator instantaneu cand s-a eliminat 25% din
CVF(capacitatea vitala forțată) se coreleaza cu MEF 75%-debitul expirator maximal cand mai
raman 75% din CVF de elimint -˃ BRONHII MARI spre MEDII, nu este influentat foarte mult act
pulmonara
 FEF 50%-- Bronhii mecii spre mici-MEF 50%
 FEF 25% -Bronhii mici -MEF 75% SE MODIFICA inca din stadiile precoce ale bolilor obstructive
FEF 25-50% depind de reculul elastic pulonar si de rezistenta la flux a cilor aeriene

Valoarea medie a debitelor expiratorii instantanee este un parameru foare sensibil in depistarea
obstuctiilor cailor aeriene mici
Corespunzator FEF si MEF avem FIF si MIF pentru segmentul inspirator
PIF(peak inspiratory flow) este mai mare decat PEF.

Modificările buclei flux-volum:

A. Sd. Restrictive
Datorate ↓complianței cutiei toracice si pulmonare-˃↓ volumelor si capacitatilor pulmonare .
Debitele respiratorii N sau ↑ cu Indice Tiffneau normal sau crescut
Cauze
a) Anomalii pulmonare
b) Afecțiuni ale structurilor adiacente plamanilor
c) Tulburari neuro-musculare ex miastenia gravis
d) Cauze intraabdominale
Aspectul buclei : normal, dar de dimensiuni mici.

B. Sd. Obstructive
Datorate îngustarea cailor aeriene cu cresterea timpilor de expir, ↓ CVF si debitele instantanee
expiratorii si/sau inspiratorii .
VEMS si Indicele Tiffneau ↓ datorită faptului ca plamanii nu se pot goli eficient-˃ ↑VR si CRF
Cauze:
a) Formațiuni tumorale in lumen
b) Acumulari de secreții ex edem
c) Hiperreactivitata bronșică prin bronhoconstrictie ex. Astm
d) Pierderea reculului pulmonar datorita distrugerii parechimului pulmonar (emfizem)

a) Disfuncții obstructive VARIABILE ale cailor aeriene mici (ASTM SI EMFIZEM)

 Porțiunea expiratorie a buclei flux-volum este ingustată, subsegmentul
descendent devine concav dspre final (in ostructiile usoare si moderate)
In ostrucțiile severe se observa o prabușire imediat dupa atingerea PEF
Aspectul curbei devenind ʺin coadă de cățelʺ
  Segmentul inspirator este normal
 o buclă flux volum normală dar cu o scădere a FEF25-75% indică o obstrucție in
stadiu precoce
 IN CAZUL ASTMULUI, SE NORMALIZEAZA BUCLA DUPA ADMINISTRARE DE
BRONHODILATATORI

b) Disfuncții obstructive VARIABILE intratoracice ale cailor aeriene mari

 Prin obstructie variabila se intelege ca diametrul caii aeriene la nivelul
obstructiei variaza pe parcurusul ciclului respirator
 Segmentul inspirator nealterat
 Segmentul expirator este aplatizat
 Ex tumori traheale, traheomalacia
c) Difuntii obstructive VARIABILE extratoracice ale cailor respiratorii majore
 In paralizia de corzi vocale, afecțiuni ale laringelul
 In timpul inspirului se genereaza presiuni negative intratoracice ceea ce
genereaza succtionarea spre interior a pereților segmentului obstructionat
ducand la agravarea obstructieir
 In expir se intampla fix pe dos.
 In concluzie graficul v-a aparea normal in porțiunea expiratorie si aplatizat
in portiunea inspiratorie
d) Disfunții obstuctive fixe
 ex: gușa, tumori traheale
 abele componente sunt aplatizate
 diametrul caii aeriene nu variaza pe timpul expirului si inspirului

17. Determinare O2 și CO2-ului din aerul expirat. Pulsoximetrie

O2 si CO2 se dozează dn aerul expirat si din aerul alveolar.
Se colectează aerul printr-un expir simplu într-un dispozitiv etanș- un amestec intre aerul din sp. Mort si
aerul alveolar. Acest aer conține mai puțin CO si mai mult O2 decat aerul din alveole.
Aerul alveolar se obține la finalul unui expir forțat si este sarac in O2 si mai bogat in CO2
Coeficientul respirator (QR) = raportul dintre CO2-ul produs in cadrul met. Intermediar si cantitatea de
O2 utilizată pe unitatea de reapus. = rata de schimb respirator (RER)
Dozarea
- se realizeaa prin metode chimice(volumetrice) sau fizice
- Aerul colectat se trece peste substanțe care fixează O2(pirogalol) si CO2(KOH) și se măsoară
volumul înlocuit care se convertește apoi in presiune partiala
- Calculam volumul spatiului mort VE= VA+VM
𝐶𝑂 −𝐶𝑂
CO2expirat x VE=CO2alveolar x VA + CO2 mort x Vm -˃ 𝑉𝑀 = 𝐶𝑂 2𝐴−𝐶𝑂 2𝐸 × 𝑉𝐸
2𝐴 2𝑀
𝐶𝑂2𝐴 −𝐶𝑂2𝐸
CO2m este aproximativ o =˃ Vm= 𝐶𝑂2𝐴
× 𝑉𝐸
Pulsoximetria
Pulxosimetrul prezinta 2 diode care emit lumina cu lungimi de unda diferite si un fotodetector. Lumina
este absorbita de tesuturi, iar cantitatea absorbita este determinata de fotodetector.
Una dintre diode emite lumina cu lungime de unda 660 nm ,deoxiHb având capacitatea de absorție
mai mare aici.Iar cealaltă emite la o lungime de 940 nm unde oxiHb absoarbe mai multă lumină
Aparatul calculeaza concentratia de oxi Hb si deoxi Hb .Pentru a determina gradul de saturatie in
oxigen(SpO2) aparatul iparte concentratia OxiHb la concentrația totală a Hb
18. Proprietățile fizico chimice ale urinei. Examenul sumar de urină.
Sumarul de urină reprezintă analiza proprietăților fizice, biochimice si microscopice ale unei probe de
urină.
Urina se recoltează dimineața, din jetul mijlociu după igienizarea cu atenție a organelor genitale.Ex se
realizează in maxim 2 h dupa recoltare.

A.Proporietăți fizice
a. Volumul(diureza)= 1200-1800 mL/24h, nu se măsoară de rutină.
 Fiziologic variză cu aportul hidric, sarcina, vârsta, sexul
 Patologic se întâlnesc următoarele situații:
a) Poliurie (˃2000ml/24h)
Ex: Diabet insipid neurogen(transmis genetic sau dobândit)
Diabet insipid nefrogen (amiloidoză, hipercalcemie, siclemi)
Polidipsie (primară-lezat centru setei; psihogenă
Diabet zaharat
b) Oligurie (˂1000 mL/24h)
Ex: cauze prerenale: ↓DC, hipovolemine, șoc septic(alergie)
renale: glomeluronefrită, necroză tubulară acută
postrenale: obstrucția căilor renale
c) Anurie (˂100 mL/24h)
b. Culoarea -este determinată de prezența a 3 pigmenți ( urocrom, uroeritin și urobilină)
- variază în funție de starea de hidratare, densitate, ph (urina ac. este închisă la culoare)

Maronie Roșie Portocalie Albastră Negru

Bilirubină-ICTER Hematurie(clară) Urobilină Infecții cu Melanină
Mioglobină Hemoglobinurie(tulbure) Pseudomona Met-Hb

c. Transparența- normal transparentă, fosfați oxalați urați

în urina lăsată la temperatura Se clarifica dupa Se clarifică după Se clarifică după
camerei apare NUBECULA adăugare de adugare de încălzire
Acid acetic HCl

d. Mirosul- Se datoreză substanțelor cetoacidoză Miros de mere

urinoide Inf. Proteus Miros amoniac
Fistule Miros fecaloid
hiperstenurie Glicozurie, secreție
e. Densitatea – exprimă capacitatea inadecvată de ADH
rinichilor de a concentra/dilua urina. hipostensurie Diabet insipid,
(1015-1025g/cm3) insuficiență
-variază invers proporțional cu renală/adrenală,
starea de hidratare a organismului ↑aldosteron
Izostenurie(1010) Insuficiență renală
f. pH-ul urinar variză între 4,5-8. Mai fregvent ușor acid. In dietele hiperproteince avem ph acid iar
în cele vegetariene ph ușor alcalin
Urina acidă la un bolnav cu litiază biliară-˃ calculi de acid uric!!
B. .Proprietăți biochimice
a. Ureea= 1,5-5g/24h, ↑diabet, hipoT ↓insuficiență renală
b. Creatina= 0,8-2g/24h ↑effort fizic, boala Chushing ↓ i.R
c. Ac. Uric = 0,3-08g/24h ↑gută
d.Proteine= 0,03-0,2 g/24h proteine cu GM˂20.000D – proteinuria fiziologică. Nu intră in
această categorie protiena Tamm-Horsfall excretă de ansa Henle.
Proteinuria ˃150mg/zi (10/20mg/dl) – glomerulară (albumina), tubulară( proteine cu gm
mică), prin hiperfiltrare (mioglobinurie, hemoglobinurie)

e. Glucoza= glucoza filtrată este în totalitate reabsorbită. Când glicemia atinge valori de 180-
200mg/dl) apare glicozuria
f. Corpii cetonici -2,6 mg% (acetona, ac. Acetoacetic, acid βhidroxibutiric) Metaboliți lipidici.
g. Nitriții-nu se găsesc în urină decât atunci cand este vorba despe infecții urinare cu G-
h.Bilirubina-0,02 mg/dl. Bilirubina conjugată în urină-˃ boli hepatice/ obstrucția cailor biliare
i. Urobilinogen- 1% din cel sintetizat (0,1-1 mg/dl) ↑boli hepatice, anemii hemolitice.
j. Esteraza leucocitară- enzimă sintetizată de neutrofilie, prezenta ei indică infecție urinară7

C. Examenul microscopic
Se centriguchează 10mL de urină proaspătă, se elimină supernatantul si se omogenizează
sedimentul. Se picură pe o lamă si se analizează la microscop.
1. Cristalele
Cauzele apariției cristalelor sunt normale și patologice.
urați -Roz macroscopic, galben microscopic
-granulații în sedimentul urinar(se dizolvă la încalzire)
Acid uric -galbe-maro
-formă rombică
Cistină -culoare galben
-forma de plic
Ac. hipuric conglomerate
Urina
Oxalat de Ca acidă -incolore, de 2 tiprui:
A)Monohidrat- formă ovală, înalt refringente, intoxicații cu
etilen gicol
B)dIhidrat, fără semnificașie clinică
Fosfați -icoloare
Urină -aspect granular
Fosfat de Ca alcalină -rari
CaCO3 -rari
Fosfați amino -formă de sicriu
magnezieni -infecții urinare cu bacterii care sintetizează urează-Proteus
STRUVIȚI

2. Cilindrii-reprezintă elemente ale sedimentului urinar, formate prin polimerizarea proteinei

Tamm Horsfall (glicoproteina secretata de ansa henle 25-50mg/zi) . Aceștia preiau forma
locului in care s-au format fiind mulaje ale căilor urinare.-
Factorii ce stimuleaza formarea: albumina, staza, resturile celullare,ph acid,↑osmolaritatea.
Alcăturie:- matrice formată de mucoproteine- hialină și prin îmbătrânire ceroasă
-incluziuni
 a. cilindrii hialini- mucoproteine fără incluziuni
b. cilindrii eritrocitari- matrice hiline, incluziuni eritrocite depigmentate-˃ glomeluronefrite
c. cilindrii meatici-matrice ceroasă
d. cilindrii leucocitari- matrice hialină, incluiuni neutroile-˃ pielonefrite
e. cilindrii epiteliali- matrice hialină, incluziuni celule epiteliale-˃ sd. Nefritic, rejet de grefa
f. cilindrii granluri- matrice hialină clasificați în
Tip I- cresturi celulare
 Tip II- citoplasma degenerată- degradarea uroteliului
g. cilindrii ceroși- ca cei granulari, dar cu matrice ceroasă
h. cilindrii grăsoși- contin incluziuni lipidice in matricea hialină -˃ sd. Nefrotic
i. cilindrii largi- apar in stadiul terminal al bolii renale cronice

3.Hematii- Preznența ˃3hematii/câm în 2-3 probe-˃ hematurie

-fiziologic ˂1000
Cauzele hematuriei :
a. Glomerulare- glomerulonefrita. Se asociază cu proetinurie și cilinrii eritrocitari-
NEFROPATIA cu IgA (boala Berger)
b. Renale- boli metabolice (necroza papilară) + proetinurie -cilindrii eritrocirari
c. Urologice- adenom de prostata
d. Medicamente- ANS, heparina
e. Traumatisme
4.Leucocie- Prezența a mai mult de 5/camp.
- Piurina- Infecții urinare superioare (pielonefrite) sau inferioare (cistite, uretrite)
5.Bacterii, urocultură pozitivă când avem ˃105 UFC
6.Levuri- Candida albicans
7.Celule epieliale- uroteliale, tubulare renale, epiteliale de tranzitie

19. Proba de diluție și concentrare a urinei

Se efectuează cu bolnavul spitalizat, dimineața pe nemâncate. Se măsoara greutatea corporală și
bolnavul urinează pentru a goli vezica.
Primește 1500 mL ceai îndulcit pe care trebuie să îl consume intr-o jumătate de ora (7:30-8:00)
De la 8 pana la 12 pacientul urinează din 30 in 30 de minute, si se analizaeaza ensiatea la fiecare proba
Dupa ora 12 pacientul nu mai bea nimic, fiindu-I permisă alimentația ușoară. El v-a urina din 2 în 2 ore,
iar la fiecare rpoba se măsoara densitatea s cantitatea.
REZULTATE:
- Lichidul ingerat se elimină în 4h, iar cantitatea de urină din una dintre probe trebuie sa fie peste
300 mL
- Densitatea urinei in primele probe trebuie sa fie 1001-1003, iar după masa 1015-1025.
Proba nu are specificitate mare deoarece eliminarea de apa depinde si de alti factori (edem, isuficienta
cardiacă)
In cazul insuficienței renale lichidul se elimină cu întârziere, iar capacitatea de concentrare a urinei de
pierde-izostenurie

20.Determinarea clearence-ului renal al creatininei, PAH, inulinei și ureei. Estimarea ratei de filtrare
glomerulare.
Capacitatea rinichilor de a epura plasma de diferite substanțe a determinat introducerea noțiunii de
clearence.
Clearence-ul= volumul de plasma(mL) epurată complet de o substanță/unitatea de timp (min)
O substanță se reabsoarbe în cantități mari -˃ Cl mic
Clearencul este util pentru apreciere ratei filtrării glomerulare

a. Clearenceul Inulinei
Inulina face parte dintre substanțele exogene care se elimină în totalitate în urină, fără să se
reabsoarbă sau să se secrete -˃ mg de inulină filtrată/minut = mg de inulină eliminata/minut,
deci volumul plasemei filtrare/minut= volumul plasmei complet curățate/min
Datorită acestei proprietăți inulina reprezintă un indice foarte bun de apreciere a RFG
P=C/F unde P= concentratia inulinei in plasma
C=mg inluină filtrată/minut
F=volumul filtratului pe minut
U=C/V unde U=concentratia inulinei în urina
C=mg de inulina eliminata
V= volumul urinar/minut
Din astea rezulta UxV=PxF -˃ F=UxV/P -˃ Clearenceul=UxV/P= RFG
Pentru inulină Clearence-ul este de 120-125 ml/min la barbati si 110-117ml/min la femei

b. Clearence-ul creatininei.
Deși inulina reprezintă un standar de aur in determinare RFG, acesta fiind strict exogenă
necesită introducerea ei in sânge prin puncționare.
Creatinina reprezinta produsul de catabolism al creatinei, gasindu-se in cantitatea ce mai mare
în muschi. La nivel renal se filtreaza si se excretă dar nu se reabsoarbe. Datorită acestor
proprietăți reprezintă un bun indice de determinare a RFG-ului
Cl= V*U/P

c. Clearence-ul PAH (paraaminohipuric acid)

Este folosit pentru aprecierea FPR(fluxului plasmatic renal)
PAH-ul este o subsață pe care rinichiul nu o metabolizează si nu a o produce, singura sursă de
intrare fiind artera renală.
Rinichiul filtreaza doar 20% din PAH-ul provenit din FPR, restul trecând în arteriola eferentă apoi
din sistemul capilar peritubular este secretat in tubii colectori. Astfel aproape intreaga cantitate
de PAH este excretată(prox 90%)
Clearence-ul PAH este de 585ml/minut
585…………………..90%
FPR…………………….100% Fluxul plasmatic renal=650ml/minut
Sangele este format 54% din plasma deci:
54ml plasmă…………………..100ml sange
650ml plasmă……………….x ml sange =˃ x=1200ml deci FSR(fluxul sanguin renal)= 1200ml/minut
(5%DC de repaus)

d. Clearenceul Ureei
Ureea este un metabolit final al metabolismului proteic,fiind obtinuta prin degradarea aa in ficat.
Ureea se filtreza iar 40% din cea filtrată este reabsorbită.
Pentru masurarea clearenceului se masoara volumul urinar, ureea plasmatica si cea din urina
Cl=72ml/minut