UNIVERSITATEA OVIDIUS-FACULTATEA DE MEDICINA GENERALA

SINDROMUL ACUT
DE IRADIERE

Dumitru Oana
Dumitru Georgiana
Grupa 9 MG IV Seria A

1
 CUPRINS

Sindromul acut de iradiere

I. INTRODUCERE………………………………………………………………………………………………………….3

I.I Scurt istoric……………………………………………………………………………………………………………….3

I.II Informatii generale……………………………………………………………………………………………………3

II. TABLOU CLINIC…………………………………………………………………………………………….6

III. TRATAMENT……………………………………………………………………………………………………………..8
IV. METODE DE PROTECTIA MUNCII……………………………………………………………………………….9
V. CONCLUZII………………………………………………………………….…………………………………………….11
VI. BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………………….12

2
 I. INTRODUCERE

I.I SCURT ISTORIC

În acord cu standardele internaţionale de radioprotecţie un accident este „orice

eveniment neasteptat, incluzând si erorile de operare, disfuncţionalităţi ale echipamentelor sau
alte întâmplări nefericite, consecinţele sau consecinţele potenţiale neputând fi neglijate din
punct de vedere al protecţiei sau securităţii.” [1]
Un accident radiologic este definit ca un eveniment neprevăzut care presupune
supraexpunerea sau contaminarea persoanelor si/sau a mediului cu material radioactiv.Desi
apar mai rar, comparativ cu situaţiile de accidente convenţionale, totusi apariţia acestor
accidente în ultimii 50 de ani au oferit date suficiente pentru a obţine recomandări medicale
pentru managementul victimelor expuse la radiaţii ionizante.
Accidentul nuclear major de la Cernobâl (Ucraina) si cel din Goiania (Brazilia) au
oferit informaţii importante pentru diagnosticul, monitorizarea si tratamentul afecţiunilor
produse de expunerea la radiaţii ionizante. Explozia apărută în aprilie 1986 la centrala
nucleară de la Cernobil, care nu avea cupolă, a dus la spitalizarea a 237 de pacienţi identificaţi
ca având supraexpunere. Dintre acestia, 134 au dezvoltat un sindrom acut de iradiere; 28
dintre acesti pacienţi au decedat prin sindrom acut de iradiere combinat cu arsuri radiologice
extinse.
Experienţa a arătat că, în afară de medicul de medicina muncii, în managementul
complet al cazurilor de urgenţă sunt implicaţi si alţi specialisti, cum ar fi: hematologi,
oncologi,chirurgi plasticieni, dermatologi, chirurgi de chirurgie vasculară, psihiatri, precum si
consultanţi din alte specialităţi medicale.

I.II INFORMATII GENERALE

Tipuri de accidente potentiale:

a) O sursă radioactivă care este necorespunzator plasată, pierdută sau furată.

b) O sursă radioactivă poate deveni neprotejată ca urmare a neglijenţei în timpul

operaţiunilor de rutină.

c) Un material radioactiv poate fi dispersat. De exemplu, o fiolă ce conţine o soluţie

radioactivă poate duce la apariţia unor scurgeri pe perioada depozitării.

3
 În toate cazurile există posibilitatea unei expuneri necontrolate a persoanelor dacă nu
se iau masuri potrivite de radioprotecţie.

Din punct de vedere al planificării este utilă o clasificare a accidentelor, conform cu

severitatea lor, numărul indivizilor afectaţi (de exemplu mai mult de 5 persoane face ca
accidentul să fie considerat major), si consecinţele radiologice posibile, cum ar fi: expunerea
externă, contaminarea internă si externă si combinaţiile dintre ele.

TIPURI DE RADIATIE IONIZANTA

TIPUL DE RADIATIE SPECIFICATII PUTEREA DE

PENETRARE
ALPHA Direct ionizanta Putere de penetrare slabă:
- parcurge câţiva
centimetri în aer;
- este oprita de stratul
cornos al epidermului sau
de o foaie de hârtie
- nu reprezintă un risc
semnificativ, decât dacă
pătrund în organism prin
inhalare, ingestie sau prin
soluţiile de continuitate
BETA Direct ionizanta Putere de penetrare limitată:
- parcurge câţiva metri în aer;
- în organism parcuge
distanţe mici ( aprox. 1 cm
atunci când sursa este situată
în exterior)
- este oprită de o folie de
aluminiu sau de materiale
cu masa atomică mică
(plexiglas)
- deosebit de periculos
pentru ţesuturile superficiale
(cum ar fi epiteliul cutanat
alveolele pulmonare, sau
vilozităţile intestinale);
pentru organele interne
prezintă risc numai în cazul
de încorporare sau
depozitare în organism.
GAMMA Indirect ionizanta Putere de penetrare mare:
- parcurge câteva sute de

4
 metri în aer;
- traversează hainele şi
corpul;
- este oprită sau atenuată de
ecrane de beton, oţel sau
plumb.
- pericol şi pentru organele
interne
X Indirect ionizanta - parcurge câteva sute de
metri în aer;
- traversează hainele şi
corpul;
- este oprită sau atenuată de
ecrane de beton,
oţel sau plumb.
- pericol şi pentru organele
interne

Mecanismele de acţiune ale radiaţiilor ionizante asupra materiei sunt:

- Acţiune directă prin afectarea directă a ADN – este un efect fizico-chimic prin care apare
ionizarea sau excitarea unei molecule care antrenează o reorganizare a electronilor, conducând
la susceptibilitatea de ruptură chimică sau distrugere.

- Acţiune indirectă prin afectarea moleculelor din preajma AND şi producerea de radicali
liberi (radicalii liberi sunt atomi neutri din punct de vedere electric, cu un număr impar de
electroni, cu reactivitate foarte mare), ca urmare a radiolizei apei.

5
TABLOU CLIINIC

Aparitia manifestarilor clinice depinde de o serie de factori printre care

amintim:
1. Durata de timp in care persoana a fost expusa la radiatii
2. Tipul radiatiei si puterea acesteia
3. Doza absorbita
4. Tipul de expunere-totala sau partiala
5. Sensibilitatea tesutului afectat la radiatii (ex. sistemul diegestiv si
maduva osoasa sunt extrem de sensibile la radiatii)

Efectele biologice ale acestor radiatii se manifesta sub forma:

a. acuta (sindromul acut de iradiere);

b. cronica(boala de iradiere cronica);
c. efecte tardive

SINDROMUL ACUT DE IRADIERE prezinta urmatoarele manifestari clinice:

1.simptome generale : dureri de cap , insomnie, vertij, senzatii anormale gustative,

iritabilitate, febra;
2.simptome gastrointestinale : anorexie, greata, varsaturi, diaree;
3.simptome cardiovasculare : tahicardie, aritmii, hipotensiune, dispnee;
4.hematologice : leucopenie, trombocitopenie, hemoragii,cresterea VSH-ului.

Radiosensibilitatea organelelor este diferita.

Cele mai afectate la expunerea la radiatii ionizante sunt: creierul , intestinul si sistemul
hematopoietic .

Afectarea acestora determina conturarea a 3 sindroame:

1.Sindromul cerebral

6
 Acesta survine la doze mari de iradiere, efectele instalandu-se rapid in minute sau ore .
Apar reactii inflamatorii prin staza vasculara, meningita insotita de edem ce dau simptome
ca: letargie,apatie,somnolenta si in final,ataxie,convulsii ca expresie a mortii celulelor
nervoase.
Faza convulsiva se manifesta prin tremuraturi musculare, convulsii ( ce seamana cu forma de
grand- mal a epilepsiei) fiind fatale, expresie a vasculitelor si meningitelor cu edem cerebral .

2. Sindromul gastrointestinal

Apare la doze mici,avand debut persistent si prompt la 6 - 8 ore, manifestat prin greata
si varsaturi .
Simptome : febra, diaree, anorexie, greata, voma .
Simptomele dispar dupa 2-3 zile, ca sa reapara in a 5-a zi, cand aparent starea pacientului s-
a imbunatatit, dar epiteliul intestinal este lezat .
Apare dezechilibrul hidro-electrolitic, datorita greturilor, varsaturilor si anorexiei, la care
se adauga simptome de febra si diaree cu apa si sange, ce inchid cercul pierderilor de apa si
electroliti.
Se instaleaza ileusul paralitic sever , prin oprirea tranzitului intestinal , pacientul avind
abdomenul destins de gaze.
Decesul pacientului este la 1-2 saptamani prin coma, ce are mecanisme multiple, cum ar fi
prabusirea TA , hemoconcetrarea prin deshidratare, pierderile de electroliti, etc.

NB.Exista teoretic posibilitatea ca epiteliul intestinal sa se refaca dupa o terapie

hidroelectrolitica sustinuta, dar lucrul acesta este valabil doar 2-4 saptamini, apoi aplazia
maduvei osoase si pancitopenia fac ca recuperarea sa devina imposibila .

3. Sindromul hematopoietic

Survine la doze si mai mici, dar cu o latenta de aparitie in 3 saptamini prin leucopenie,
trombocitopenie si anomalii hemostatice .
Concomitent apare febra, cefalea, oboseala , anorexia , dispneea, caderea parului, echimoze,
ulceratii ale gingiilor si amigdalelor manifestate prin sangerari .
Evolutia este grava datorita anemiei si agranulocitozei , limfopeniei, ce conduce la infectii
grave. Moartea poate aparea din cauza acestui sindrom, la 12-14 zile.

NB.Uneori constitutia pacientului si tratamentul aplicat permit proceselor reparatorii si

regenerative sa refaca tesuturile afectate si dupa 2 luni incepe convalescenta.
Prognosticul este nefast cand este prezent sindromul cerebral.

TRATAMENT

Scopurile tratamentului in Sindromul acut de iradiere sunt urmatoarele:

7
 1. Prevenirea contaminarii radioactive ulterioare a altor
persoane (inlaturarea si izolarea sursei de radiatii)
2. Tratarea simptomelor amenintatoare de viata
3. Managementul durerii si ameliorarea simptomelor precum
febra,greata si varsaturile

Decontaminarea=inlaturarea a cat mai multe particule radioactive externe

posibile. Hainele si incaltamintea pacientului sunt cele mai contaminate,astfel ca acestea
trebuie eliminate,inlaturandu-se aproximativ 90% din contaminarea radioactiva externa.
Decontaminarea pielii este de asemenea importanta.
NB. Tot personalul medical care intra in contact cu pacientul/pacientii trebuie sa poarte
echipament de protectie.

Tratamentul stimulant al maduvei hematopoietice este urmatorul pas dupa

decontaminare.
Tratamentul contaminarii interne,avand ca scop reducerea afectarii organelor interne.
Pentru ca tratamentul intern sa fie realizat,este nevoie de cunoasterea tipului de radiatie la
care a fost expus pacientul.
Se administreaza:
-iodura de potasiu-are scopul de a scadea absorbtia iodului radioactiv la nivel tiroidian. Iodul
radioactiv se va elimina prin urina. Nu este un antidot ci doar un tratament adjuvant.
-albastru de Prusia-leaga particulele radioactive de cesiu si taliu. Utilizat in cazul contaminarii
cu aceste elemente.

Pe langa aceste tratamente menite sa grabeasca eliminarea particulelor radioactive

din organism se efectueaza şi tratament suportiv pentru infecţiile bacteriene (una dintre
complicaţiile post-expunere),cefalee,greaţă şi vărsături , diaree, febră, deshidratare şi arsuri.
Persoanele care au fost expuse dozelor foarte mari de radiaţii, au şanse foarte mici de
supravieţuire. In funcţie de severitatea bolii de iradiere, decesul poate să apară intr-o
perioadă cuprinsa intre 2 zile şi 2 saptamani. Persoanele care au fost expuse unei doze letale
de radiaţii vor primi medicamente pentru controlul durerii şi vărsăturilor, tratamentul avand
un rol strict paleativ, de ameliorare a simptomelor.

METODE DE PROTECTIA MUNCII

Principalele grupe de persoane expuse profesional la radiaţii ionizante sunt:

8
- profesiile medicale, care însumează aproximativ 75% din persoanele expuse profesional
(medici, mai ales radiologi, specialişti în medicină nucleară, radioterapie, cardiologi,
oftalmologi şi ortopezi, echipele asociate ale acestora şi alţii, implicaţi în tehnici radiologice
speciale de radiologie intervenţională, ş.a);
- personalul din centre de cercetare ce utilizează radiaţii sau materiale radioactive;
- utilizatorii de surse de radiaţii în scopuri industriale;
- lucrătorii din domeniul industriei nucleare, nu numai cei din centralele nucleare
energetice ci şi cei implicaţi în activităţile legate de diferitele faze ale ciclului combustibilului
nuclear;
- lucrătorii din minele uranifere şi din uzinele de procesare a minereului, unde sunt
prezente cantităţi semnificative de minereuri radioactive.

Cerinţe generale privind protecţia sănătăţii si securităţii lucrătorilor cu expunere profesională

la radiaţii ionizante

Angajator

-dispune măsurile generale, administrative şi tehnice pentru a asigura prevenirea accidentelor

de muncă şi a bolilor profesionale.
-ia măsurile necesare pentru a reduce expunerea la radiaţii a lucrătorilor la cel mai -mic nivel
posibil
-răspunde de evaluarea şi implementarea măsurilor de radioprotecţie pentru lucrătorii expuşi,
de verificarea echipamentelor şi a dispozitivelor de radioprotecţie şi a instrumentelor de
măsură dozimetrică
-asigură informarea, pregătirea şi autorizarea lucrătorilor expuşi la radiaţii
-asigură monitorizarea radiologică a mediului de lucru şi monitorizarea individuală a
lucrătorilor expuşi
-asigură înregistrarea şi păstrarea rezultatelor monitorizarilor; au obligaţia de a aduce la
cunoştinţa persoanei implicate rezultatele monitorizării sale individuale; au obligaţia de a
pune la dispoziţia medicului abilitat aceste rezultate
-desemnează persoană competentă în radioprotecţie
-realizează clasificarea locurilor de muncă (delimitează zona supravegheată, controlată,
interzisă)

Lucrator

Lucătorul trebuie să ştie că nicio persoană nu este angajată sau acceptată într-un post
de muncă cu expunere la radiaţii ionizante, pentru orice perioadă, dacă concluzia medicală
stabileşte acest lucru.
Lucătorul trebuie să ştie că rezultatele examinărilor medicale preventive de medicina
muncii (cum ar fi cele ca urmare a examenului medical la angajare, a examenului medical
periodic ş.a.), precum şi cele din supravegherea medicală specială sunt puse, la cerere, la
dispoziţie persoanei expuse profesional. La încheierea examenului medical de medicina
muncii lucrătorul va primi o fisa de aptitudine completată şi semnată de medicul de medicina
muncii abilitat în supravegherea medicală specială a expuşilor professional la radiaţii
ionizante.
Lucătorul trebuie să ştie că un dosar medical se realizează pentru fiecare persoană
expusă profesional la radiaţii ionizante şi este completat pe toată durata cât lucrătorul rămâne
în această categorie. Dosarul medical este păstrat până când lucrătorul atinge vârsta de 75 de

9
ani sau pentru o perioadă de cel puţin 30 de ani, începând cu data încheierii activităţii
profesionale care implică o expunere la radiaţii ionizante.
Lucătorul trebuie să ştie că are obligaţia de a anunţa orice eveniment ce poate/sau a
dus la situaţii de expunere peste limitele de doză.
Lucătorul trebuie să ştie că are obligaţia de a respecta regulile de radioprotecţie colective şi
individuale.

Lucrătorii tineri

Este interzisă angajarea tinerilor cu vârste de până la 18 ani în locuri de muncă unde
există riscul de expunere la radiaţii ionizante. Pot fi exceptaţi de la aceasta regulă tinerii cu
varste intre 16 si 18 ani, care în cursul pregatirii lor profesionale trebuie să dobândeasca
cunoştinte practice în domeniul radiologic sau nuclear, cu condiţia respectării limitelor de
doză efectivă.

Medicul de medicina muncii

Pentru fiecare persoană expusă profesional la radiaţii ionizante se întocmeşte un dosar

medical special şi este completat pe toată durata cât lucrătorul rămâne în această categorie.
Dosarul medical conţine informaţii privind factorii condiţiei de muncă, rezultatele
examinărilor medicale (la angajare, periodice şi în situaţii de expunere specială), clasificarea
în categoria locului de muncă şi dozele rezultate din monitorizarea individuală, puse la
dispoziţie de catre angajator.
O supraveghere medicală specială se va asigura în toate cazurile în care o persoană
expusă profesional la radiaţii ionizante a primit doze superioare celor prevăzute.
Rezultatele examinărilor medicale preventive, precum şi cele din supravegherea
medicală specială sunt puse, la cerere, la dispoziţie persoanei expuse profesional şi medicilor
din reţelele de specialitate ale Ministerului Sănătăţii (medicina muncii şi igiena radiaţiilor).
O situţie dificilă în activitatea medicului de medicina muncii abilitat este semnalarea
cancerului profesional radioindus, ca efect stocastic al expunerii la radiaţii ionizante.
Este necesar un protocol standard de semnalare şi declarare a cancerului profesional indus de
expunerea la radiaţii ionizante. Importanţa calităţii datelor care pot afirma rolul expunerii
profesionale în carcinogenezặ precum şi precauţia cu care trebuie interpretate datele se
datorează etiologiei complexe, plurifactoriale a tumorilor neoplazice.

CONCLUZII

1. Accidentele nucleare majore au oferit informaţii importante pentru diagnosticul,

monitorizarea si tratamentul afecţiunilor produse de expunerea la radiaţii ionizante.

10
2. In afară de medicul de medicina muncii, în managementul complet al cazurilor de
urgenţă sunt implicaţi si alţi specialisti, cum ar fi: hematologi, oncologi,chirurgi
plasticieni, dermatologi, chirurgi de chirurgie vasculară, psihiatrii, precum si
consultanţi din alte specialităţi medicale.
3. Din punct de vedere al planificării este utilă o clasificare a accidentelor, conform cu
severitatea lor, numărul indivizilor afectaţi si consecinţele radiologice posibile.

4. Exista mai multe tipuri de radiatie ionizanta. Puterea de penetrare este un parametru
esential pentru claficare.
5. Exista doua modalitati de actiunea a radiatiei ionizante: direct-producand rupturi in
structura ADN sau chiar distrugerea totala; indirect-prin producerea de radicali liberi
6. Tabloul clinic depinde de o serie de factori precum: timpul si tipul de expunere,tipul
radiatiei, doza absorbita,sensibilitatea tesutului.
7. Efectele expunerii se pot manifesta acut,cronic sau tardiv.
8. Radiosensibilitatea organelor difera. Cele mai afectate sunt: creierul,sistemul digestiv
si sistemul hematopoietic
9. Simptomele sunt dintre cele mai diverse,de la manifestari generale
(greata,varsaturi,febra,diaree) pana la tahicardie,hipotensiune,dispnee,convulsii si
deces.
10. Prognosticul este nefavorabil cand este prezent sindromul cerebral.
11. Asigurarea zonei (inlaturarea si izolarea sursei de radiatii) este esentiala pentru
evitarea contaminarii ulterioare a altor persoane.
12. Decontaminare externa a pacientului(eliminarea hainelor si incaltarilor) este prima
modalitatea de inlaturare a peste 90% din particulele de radioactive externe.
13. Nu exista antidot impotriva radiatiilor. Diferitele substante administrate,au rol
adjuvant.
14. Persoanele care au fost expuse dozelor foarte mari de radiatii, au sanse foarte mici de
supravietuire. Tratamentul,in acest caz,are rol strict paleativ,de ameliorare a simptomelor.
15. Exista o multime de domenii expuse profesional la radiatii ionizante (profesii
medicale,centre de cercetare,lucratorii din industria nucleara,lucratorii din minele de
uraniu).
16. Atat angajatorul cat si lucratorii trebuie sa aiba in vedere respectarea regulilor de
protectie privind expunerea profesioanala la radiatii ionizante.
17. Angajatorul va asigura informarea,pregatirea,protectia si monitorizarea individuala a
lucratorilor expusi.
18. Controlul medical periodic al lucraorilor este obligatoriu.
19. Lucatorul trebuie sa stie ca are obligatia de a anunta orice eveniment ce poate/sau a
dus la situatii de expunere peste limitele de doza.
20. Este interzisa angajarea tinerilor,cu varsta sub 18 ani,in locuri de munca unde exista
riscul de expunere la radiatii ionizante.
21. Medicul de medicina muncii va asigura o supraveghere medicala speciala in cazul
persoanelor expuse la radiatii ionizante,mai ales in cazul celor ce au primit doze
superioare celor prevazute.
22. Cancerul profesional radioindus este o situatie dificila in activitatea medicului de
medicina muncii.
Bibliografie

1. SUPRAVEGHEREA MEDICALĂ SPECIALĂ A LUCRĂTORILOR EXPUSI

PROFESIONAL LA RADIATII IONIZANTE-Ghid-Ministerul Sanatatii
Institutul National De Sanatate Publica

11
2. DIAGNOSTICUL SI TRATAMENTUL AFECTIUNILOR PRODUSE DE
EXPUNEREA LA RADIATII IONIZANTE-Agentia Internationala pentru
Energia Atomica-Viena,1998

12