METODA MOZAIC FOLOSITĂ ÎN PREDAREA RELIGIEI

Prof. Ileana-Mihaela BOLDIȘOR

Liceul de Arte „Marin Sorescu” Craiova, Dolj

Educaţia religioasă creştină este o acţiune umană care se desfăşoară conştient de către
un educator, conform unui plan şi unei metode bine precizate. Ea este susţinută de iubire, de
încredere, de libertate şi, în cele din urmă, harul lui Dumnezeu, având drept scop realizarea
caracterului religios-moral cu desăvârşirea lui în personalitatea creştină.1
Învăţământul religios are ca scop cunoaşterea şi trăirea învăţăturii creştine, a valorilor
religios-morale ce stau la baza vieţii şi faptelor religios-morale ale omului. Formulării şi
cunoaşterii teoretice a învăţăturii de credinţă a Bisericii şi a istoriei ei îi urmează explicarea
practicii religios-morale sub aspectul ei intern şi extern. Scopul ultim al învăţământului
religios-moral este formarea conştiinţei morale, a caracterului religios-moral, a conduitei
morale şi a personalităţii creştine.
Educaţia religios-morală, fără a forţa libertatea elevului şi fără a-l îndoctrina, pune în
valoare relaţia omului cu Dumnezeu.2

Mozaicul
Este o strategie bazată pe învăţarea în echipă. Fiecare elev are o sarcină de studiu în care
trebuie să devină expert. El are în acelaşi timp şi responsabilitatea transmiterii informaţiilor
asimilate celorlalţi colegi. Această metodă prezintă următoarele etepe:
 Pregătirea materialului de studiu:
Profesorul stabileşte tema de studiu (de exemplu „Familia în religiile monoteiste”) şi o
împarte în patru sau cinci subteme.
Organizează colectivul clasei în echipe de învăţare de câte 4 sau 5 elevi (în funcţie de
numărul în clasă). Fiecare elev din echipă primeşte un număr de la 1 la 4 sau 5 şi are ca
sarcină să studieze în mod independent subtema corespunzătoarenumărului său. El trebuie să
devină expert în subtema dată.
 Constituirea grupurilor de experţi:

1
Pr. Dumitru Călugăr, Catehetica, Manual pentru Institutele teologice, Ediţia a II-a, Ed. IBMBOR, Bucureşti,
1984.., p. 75.
2
Ana Danciu Metodica predării Religiei în învăţământul preuniversitar, Ed. „Gheorghe Alexandru”, Craiova,
2005, p. 24.
 După ce au parcurs faza de lucru independent, experţii cu acelaşi număr se reunesc,
constituind grupe de experţi, pentru a dezbate problema împreună. Astfel, elevii cu numărul 1
părăsesc echipele de învăţare iniţiale şi se adună la o masă pentru a aprofunda subtema cu
numărul 1. La fel procedează şi ceilalţi elevi cu numerele 2, 3, 4 sau 5. Dacă grupul de experţi
are mai mult de 6 membri, acesta se divide în două grupe mai mici.
 Faza discuţiilor în grupuri de experţi:
Elevii prezintă un raport individual asupra a ceea ce au studiat independent. Au loc
discuţii pe baza datelor şi a materialelor avute la dispoziţie, se adaugă elemente noi şi se
stabileşte modul în care noile cunoştinţe vor fi transmise şi celorlalţi membri din echipa
iniţială. Fiecare elev este membru într-un grup de experţi şi face parte dintr-o echipă de
învăţare.
Mesele de lucru ale grupurilor de experţi trebuie plasate în diferite locuri ale sălii pentru
a nu se deranja reciproc. Scopul comun al fiecărui grup de experţi este să se instruiască cât
mai bine, având responsabilitatea propriei învăţări şi a predării şi învăţării colegilor din echipa
iniţială.
 Reîntoarcerea în echipa iniţială de învăţare:
Experţii transmit cunoştinţele asimilate, reţinând la rândul lor cunoştinţele pe care le
transmit colegii lor, experţi în alte subteme. Modalitatea de transmitere trebuie să fie scurtă,
concisă, atractivă, putând fi însoţită de suporturi audio-video şi de diverse materiale.
Specialiştii într-o subtemă pot demonstra o idee, pot citi un raport, pot folosi computerul, pot
ilustra ideile cu ajutorul diagramelor, desenelor, fotografiilor. Membrii sunt stimulaţi să
discute, să pună întrebări şi să-şi noteze, fiecare realizându-şi planul de idei.
 Evaluarea:
Grupele prezintă rezultatele întregii clase. În acest moment elevii sunt gata să
demonstreze ce au învăţat. Profesorul poate pune întrebări, poate cere un raport sau un eseu,
ori poate da spre rezolvare o fişă de evaluare fiecărui elev.
BIBLIOGRAFIE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005.

2. CĂLUGĂR, Pr. prof. dr. Dumitru, Catehetica, Manual pentru Institutele
teologice, Ediţia a II-a, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1984.
3. DANCIU, Ana, Metodica predării Religiei în învăţământul preuniversitar, Ed.
„Gheorghe Alexandru”, Craiova, 2005.