Asistența copiilor cu tulburări de limbaj: bariere și soluții

Ana Plotnicu

studenta grupei PP31z

Rezumat

Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi concepută ca un fel de limbaj, iar
această concepție, precum o adevărată metodă, deschide chestionări noi în toate direcțiile.
Putem vorbi despre un limbaj al muzicii și unul al sculpturii, despre un limbaj al justiției, despre
un limbaj al tehnicii.
În prezent, o mare exigență se manifestă asupra modului de recepționare, comunicare și
înțelegere pentru integrarea și adaptarea persoanelor în viața socială. Procesul instructiv -
educativ, însuși, pune accentual pe dezvoltarea și formarea capacităților de vorbire, care
ușurează învățarea și deprinderea de a comunica eficace.
În ultimile decenii, studierea limbajului, primește o mare atenție de la cercetători, fapt ce
a dus la acumularea unui multiplu material, atît practic cît și teoretic.

Pentru diminuarea retardului de limbaj și mutismului electiv sunt propuse numeroase

intervenții teraputice.

Intervențiile logopedice folosite pentru diminuarea retardului de limbaj se axează pe

îmbogățirea și activitatea vocabularului, corectarea tulburărilor de limbaj, diversificarea și
amplificarea complexității propozițiilor și frazelor, concomitent cu creșterea expresivității
vorbirii și dezvoltarea capaității de verbalizare a experiențelor cotidiene și a cunoștințelor deja
însușite

După Constantin Păunescu etapele intervenției logopedice se referă la:

 „Psihoterapie: precede și însoțește terapia propriu-zisă, avînd rolul prodominant;

scopurile sale sunt: eliminarea sau diminuarea stărilor conflictuale care afectează copilul,
echilibrarea lui afectiv-motivațională, depășirea reticenței față de comunicare și relații
interpersonale, lichidarea trăirilor de inferioritate;
 Modelul stimulării lingvistice: are drept scop realizarea unei comunicări verbale fiabile
cu anturajul apropiat, corectarea tulburărilor fono-articulatorii, creșterea clarității și
expresivității vorbirii, obținerea tempoului și a melodicității vorbirii, formarea și
consolidarea deprinderilor de a iniția și întreține un dialog;
 Modelele de interferență lingvistică: etapă orientală, pe de-o parte, către eliminarea
modelelor verbale și comportamenle negative ce pot fi imitate cu ușurință de către copil
 sau care pot genera repulsie și evitarea participării la comunicare, iar, pe de altă parte,
favorizarea celor pozitive (de pildă, ale bunicilor interesați de stimularea și îmbogățirea
vorbirii copilului, ale prietenilor fără deficiențe de limbaj, ale educatorilor etc.)” (apud 1,
p. 317)
În aceeași ordine de idei, C. Păunescu afirmă că „către vîrsta de 6-7 ani se face un asalt și
este de reținut recetivitatea mărită pentru tratament logopedic și medico-pedagogic a acestei
vîrste.” (apud 1, p. 317)

Emil Verza afirmă că „citirea imaginilor” la vîrsta preșcolară are o mare importanță în
„simularea verbală și în înțelegerea acțiunilor cauzale plauzibile”. 96

Ioan Sima, abordînd subiectul vizat, susţine că „ în unitățile preșcolare, pe lîngă jocurile
didactice de dezvoltarea vorbirii, activitățile de educație muzicală, de memorizare sau de
gimnastică ritmică, educatoarele trebuie să aplice, pe bază de organizare planică, treptat o serie
de măsuri cu caracter general, cum ar fi:

- Exerciții pentru educarea respirației;

- Exerciții pentru educarea mișcărilor articulatorii;
- Exerciții pentru educarea corectă a sunetelor;
- Exerciții pentru educarea auzului fonematic.

Asemenea exerciții, pe lîngă faptul că sunt un mijloc de prevenire a deficiențelor de vorbire,

constituie, totodată, un procedeu excelent de dezvoltare a dicției, chiar și în cazul copiilor fără
defecte de vorbire.

În activitatea profilactică, educatoarea trebuie să țină seama de faptul că limbajul copiilor

se dezvoltă pe baza procesului de imitație, și din motivul acesta ea trebuie să ofere copiilor un
permanent exemplu de pronunție corectă. Atitudinea educatoarei față de copiii cu deficiențe de
vorbire, nu trebuie să fie compătimitoare, ci calmă și binevoitoare.” (6, p. 33)

Prin intermediul unor analize complexe, I. Mușu surprinde o serie de aspecte

privind „principiile generale de organizare terapeutică a mutismului electiv:

 Scoaterea copilului din mediul traumatizant sau remedierea rapidă și completă a

factorilor cauzali;
 Stabilirea unei relații de încredere cu copilul, înainte de debutul oricărei activități
logopedice concrete;
 Asigurarea unor condiții relaxante și securizante pentru desfășurarea activității;
 Evitarea oricăror evaluări depreciative privind copilul și instalarea pe educarea
concomitentă a familiei în acest sens;
 Deplasarea activității de pe comunicarea directă pe interacțiuni de tip joc didactic;
 Folosirea tehnicilor de psihoterapie adecvate, cu accent pe artterapie și meloterapie;
  Adaptarea traptată a copilului la toate tipurile de situații și interacțiuni sociale;
 Cultivarea unei imagini de sine pozitive.” (apud 1, p. 319)

Etapele intervenției terapeutice urmăresc:

 Activitatea desfășurată în cabinetul logopedic – accentul cade pe sarcini neverbale,

motivante pentru copil, care nu implică performanță, evaluare sau comparare cu un
etalon, și care pot fi realizate cu efort moderat; apoi, logopedul se va apropia treptat de
copil, ignorînd în mod deliberat deficiențele sale de limbaj; treptat, logopedul va începe
să i se adreseze, folosind stilul impersonal și vitînd fixarea lui cu privirea […];
 Adaptarea copilului la microgrupul școlar se recomandă ca, la începutul activității
logopedice, copilul să fie introdus într-o grupă formată din subiecți ce prezintă tulburări
de limbaj bgrave și evidente, nu numai pentru a-l pune, psihologic, într-o postură
avantajoasă, dar mai ales pentru a-l antrena în activități neverbale competitive. Pe măsură
ce rezistența copilului la terapie se reduce, el va fi încurajat să manifeste inițiative ludice
și să se exprime comportamental și verbal. Ulterior, se va continua cu jocul cu subiect și
roluri, urmărindu-se integrarea treptată a copilului în grupul de terapie, după care, în
urma unei pregătiri temeinice, se va trece la reintegrarea în colectivul școlar.
 Antrenarea familiei se va insista atît pe atragerea părinților ca parteneri ai actului
terapeutic, cît și pe formarea la aceștia a unor atitudini corecte față de copil.” (apud 1, p.
319-320)

Uneori mutismul electiv necesită o intervenție terapeutică individuală, care are 2 elemente
principale:

1. Psihoterapia
2. Terapia medicamentoasă

Psihoterapia ( terapia comportamentală) – „ este o formă de psihoterapie ce se concentrează

pe problemele practice pe care le întîmpină copilul, folosind diferite tehnici. Tehnicile sunt:

 Gradarea stimulilor – copilul comunică fără dificultăți doar cu o persoană cunoscută, de

încredere, cum ar fi unul dintre părinți. Apoi se introduce o persoană nouă în conversație.
Pe măsură ce copilul se obișnuește cu aceasta, părintele poate părăsi încăperea și ulterior,
pot fi introduse mai multe persoane în acest fel.
 Recompensarea pozitivă – răsplătirea de fiecare dată cînd copilul manifestă un
comportament pozitiv (vorbește într-o situație în care nu o făcea), pe baza unui sistem
stabilit anterior cu acestea.
 Ignorarea comportamentului negativ (extincție) – în locul obligării copilului să
vorbească, este ignorat mutismul șiactivitatea se concentrează pe alte lucruri.
  Desensibilizare – tatonarea comunicării în afara sferei de confort, prin dispozitive și
tehnici auxiliare. […]
 Modelare – se încurajează comunicarea de orice fel (non-verbal), urmată de rostirea unor
sunete (clicuri, zumzzete, litere), abia apoi urmate de rostirea unui cuvînt.
 Expunere gradată – tehnică folosită mai ales la copiii mai mari. Aceștia evaluează gradul
de anxietate asociat cu anumite situații sociale, apoi se începe cu expunerea la cele mai
puțin stresante. Prin expuneri gradate și repetate, se realizează scăderea anxietății în
situații din de în ce mai dificile. […]

Terapia cognitiv – comportamentală – „este mai folositoare pentru copiii mari, adolescenți și
adulți. Aceasta se axează pe desoperirea și modularea influenței gîndurilor și percepțiilor despre
sine și lume asupra sentimentelor și comportamentului.

Terapia medicamentoasă – „cea mai folosită clasă de medicamente în combaterea anxietății din
mutismul electiv o reprezintă antidepresivele. Inhibitorii selectivi ai recaptării de serotină și-au
dovedit eficiența în fobiile sociale și mutismul electiv. […] Acestea pot fi prescrise ca un ajutor
la tehnicile de psihoterapie, accelerînd procesul vindecării.

Recomandări pentru părinți

Pentru a facilita comunicarea părinții sunt sfătuți să:

- „Nu oblige copilul să vorbească

- Nu-și arate anxietatea proprie
- Asigure copilul că va putea vorbi atunci cînd dorește și este pregătit
- Se concentreze pe starea de bine dintr-o situație social
- Încurajeze comunicarea de orice fel
- Încurajeze activitățile sociale ale copilului
- Nu arate surpriză sau să atragă atenția asupra copilului atunci cînd acesta vorbește, ci să
recompenseze discret acest comportament.”

În concluzie pot spune că toate exercițiile și terapiile care au fost selectate trebuie să țină cont de
cît de grav este forma retardului de limbaj și mutismului electiv, dar tot odată și de
particularitățile de vîrstă și trăsăturile de personalitate a celui logopat.

CONCLUZII
1. Evoluţia permanentă şi inovaţiile în domeniul educaţiei duc la schimbării de poziţii şi a
rolului profesorului de sprijin. Aceştia sunt consideraţi profesionişti apreciaţi care au un rol
imnportant în susţinerea activităţii elevilor, profesorilor şi a întregii şcoli.
2. Rolul cadrului didactic de sprijin nu este doar acela de a acorda asistenţă educaţională
individualizată copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, ci şi acela de a furniza consultanţa şi
sprijin cadrelor didactice, părinţilor şi membrilor comunităţii.
 3. În îndeplinirea sarcinilor menţionate în conţinutul lucrării, accentul activităţii cadrului
didactic de sprijin trebuie să fie pus nu pe un specific pronunţat informativ, ci pe valenţe
formative.
4. Rolul cadrului didactic de sprijin este multifuncţional: de fapt munca lui este strînsă
legătură şi coordonare cu ceilalţi profesionişti, el lucrează în echipă cu ceilalţi învăţători şi
reprezintă punctul de referinţă în relaţia cu elevul cu dizabilităţi. În plus, el desfăşoară în acelaşi
timp atît activităţi de reabilitare individuală cît şi în grup.
5. Una din sarcinile importante ale cadrului didactic de sprijin este îndrumarea pregătirii
lecţiilor elevilor, activitate cu deosebite consecinţe în dezvoltarea elevilor. Importanţa acestei
sarcini nu trebuie supraevaluată, dar nici subapreciată. În mod eronat, din supraaprecierea
semnificaţiei timpului acordat acestei activităţi, unele cadre didactice de sprijin o consideră, ca
fiind sarcina lor esenţială, uitînd că cel mai însemnat lucru pe care îl au de realizat este educarea
copiilor.
 REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
1. BUICĂ, B.,Cristian. Bazele defectologiei. București : Aramis Print, 2004. 416 p.
2. GHERGUȚ, Alois. Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și
examene de obținere a gradelor didactice. Iași : Ed. Polirom, 2005. 423p. ISBN 973-681-
887-X. ISBN 973-679-161-0.
3. JURCĂU, E., JURCĂU, N. Cum vorbesc copiii noştri : Ghid psihopedagogic pentru
educatoare, învăţători şi părinţi. Cluj-Napoca : Ed. Dacia, 1989. 231 p. ISBN: 973-35-
0037-2
4. MOȚET, Dumitru. Tulburări de vorbire la copii. București : Ed. Semne, 2011. 65p. ISBN
978-960-615-023-94.
5. PĂUNESCU, Constantin, et al.Nedezvoltarea vorbirii copilului. București : Ed. Didactică
și Pedagogică, 1972. 230 p.
6. SIMA, Ioan. Psihopedagogie specială: studii și cercetări Vol. II. București : Ed. Didactică
și Pedagogică, R.A., 1998. 113 p. ISBN 973-3046-6.
7. STĂNICĂ, C., VRĂŞMAŞ, E. Terapia tulburărilor de limbaj : Intervenţii logopedice.
Bucureşti : Ed. Didactică şi Pedagogică, 1997. 328 p. ISBN: 973-30-5788-6.
8. VERZA, Emil. Conduita verbală a școlarilor mici. București: E.D.P, 1973
9. VERZA, Emil. Limbaj, învățare și personalitate la preșcolari, în culegere metodică
editată de Revista de pedagogie, Educația intelectuală a copiilor preșcolari. București.
1975
10. VERZA, Emil. Psihopedagogie specială: Manual pentru clasa a XIII-a , școli normale.
București : Ed. Didactică și Pedagogică, R.A., 1996. 136 p. ISBN 973-30-4141-6.
11. VERZA, Emil. Psihopedagogie specială: Manual pentru clasa a XIII-a , școli normale.
București : Ed. Didactică și Pedagogică, R.A., 1998. 136 p.
12. VERZA, Emil. Tratat de logopedie. București: Ed. Pro Humanitate, I. 2003
13. ФИЛИЧЕВА, Т. Б., ЧЕВЕЛЕВА, Н. А.,ЧИРКИНА, Г. В. Основы логопедии : учеб.
пособие для студентов пед. ин-тов по спец. "Педагогика и психология
(дошкольная)". M. : Просвещение, 1989. 222 p. ISBN: 5-09-000967-8.
14. http://www.creeaza.com/didactica/gradinita/Educarea-Limbajului-la-varsta-264.php
[vizitat pe 24.09.16]
15. http://www.elearning.ro/defecte-de-vorbire-specifice-varstei-prescolare [vizitat pe
10.09.16]
16. http://www.referateok.ro/referate/3866_1274359036.pdf [vizitat pe 10.09.16]
17. http://www.scritub.com/gradinita/Principalele-tulburari-de-limb81241.php [vizitat pe
10.09.16]
18. http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/Diagnosticarea-si-
clasificarea13101441.php [vizitat pe 10.09.16]
19. http://www.ultrapsihologie.ro/psihologie/tulburari-de-limbaj-intalnite-la-prescolari/
[vizitat pe 10.09.16]
20. https://profesoriitineranti.files.wordpress.com/2013/01/programa-ttl.pdf [vizitat pe
10.09.16]
21. https://ru.scribd.com/doc/180014099/Referat-STIMULAREA-COMUNICARII-la-copii-
cu-dizabilitati-si-tulburari-de-vorbire-doc [vizitat pe 10.09.16]
22. http://www.romedic.ro/mutismul-selectiv [ vizitat pe 17.11.16]
23. http://www.creeaza.com/familie/medicina/Mutismul-electiv-blocare-a-vor943.php [vizitat
pe 21.11.17]