Sunteți pe pagina 1din 2

Normele sociale sunt reguli pe care trebuie să le urmeze persoanele pentru o mai bună

conviețuire, norme la care trebuie să își ajusteze comportamentele, îndatoririle și activitățile


specifice de ființe umane.

Regulile reprezintă un set de principii sau instrucțiuni care îți spun ce ai voie să faci și ce nu,
pentru a avea success sau a obține anumite beneficii.

De ce avem nevoie de reguli?

Regulile au rolul de a ne face viața fericită și de a crea un mediu sigur. Când toți oamenii
respectă regulile, ei nu vor fi răniți și se vor trata unul pe celălalt cu respect și bunătate. Părinții,
educatorii, învățătorii au rolul de a crea un mediu sigur pentru copii, iar regulile ne ajută să fim
siguri că nimeni nu face lucruri periculoase, riscante sau lipsite de bunătate și dragoste.

Tipuri de reguli

Ce se întâmplă când nu respectăm regulile (consecințele încălcării regulilor)?

De fiecare dată când nu respectăm o regulă, apar consecințele sau urmările, fie naturale, fie
impuse de cineva cu autoritate (în primul rând Dumnezeu, apoi cei pe care El i-a investit cu
autoritate – părinții, educatorii, învățătorii, polițiștii, judecătorii).

Nu putem să facem nimic în viață fără consecințe/urmări. Orice am face, mereu vom culege
urmările/roadele acelei fapte, acelei vorbe, acelui gând, în viața aceasta și în cea viitoare.
Dumnezeu vede tot ceea ce noi gândim, vorbim, facem și scrie toate lucrurile, iar la final vom fi
judecați pentru fiecare gând, faptă, vorbă. Dar dacă ne pocăim de tot ceea ce este rău și ne pare
rău de păcatele noastre, Dumnezeu ne iartă și ne schimbă în ființe noi, cu inimi curate și El vine
să locuiască în inima noastră. Nu e minunat? Atunci toate foile cu păcatele noastre sunt șterse de
sângele lui Hristos și ele rămân albe.

Dumnezeu a lăsat în lume principiul cauză-efect. În natură, de exemplu, acesta se manifestă


astfel: dacă plouă, pământul este udat și cresc plantele, dacă nu plouă, este secetă; în viața de zi
cu zi, de asemenea, sunt numeroase situații care reflectă acest principiu. De exemplu, dacă nu
punem hainele în coșul de rufe, pentru ca mama să le pună la spălat, ele nu vor fi spălate și nu
vom putea purta hainele noastre preferate. Dacă nu învățăm pentru școală, este posibil să luăm o
notă mică, dacă mâncăm multe dulciuri și nu ne spălăm pe dinți, pot apărea cariile, dacă nu ne
spălăm pe mâini, ne putem îmbolnăvi, dacă ne îmbrăcăm iarna cu tricou, ne va fi frig, dacă nu
avem un serviciu, nu avem bani să ne întreținem familia sau să îi ajutăm și pe alții. În societate,
dacă nu salutăm și nu ne purtăm frumos, e posibil ca oamenii să nu dorească să fie prieteni cu
noi, dacă trecem strada când semaforul arată culoarea roșie sau dacă trecem pe unde nu e permis,
e posibil să fim accidentați sau amendați, dacă furăm, vom fi pedepsiți.

CUM SĂ RESPECTĂM REGULILE?


1. Regulile trebuie respectate din dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele. Să
iubești înseamnă să te joci frumos, fără să te cerți, să vorbești cuvinte frumoase,
prietenoase, să nu lovești. Când cineva are o jucărie cu care vrei să te joci și tu, nu i-o lua
din mână, ci așteaptă până când termină. Împarte lucrurile cu ceilalți copii și când apar
neînțelegeri, rezolvă-le discutând problemele, fără ceartă și cuvinte urâte. Isus a spus:
„Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel”.
2. Regulile trebuie urmate cu bunătate și prietenie
3. Pentru a respecta regulile, trebuie să te auto-disciplinezi – Atunci când te cerți sau te bați
cu cineva, nu rezolvi problema, dimpotrivă o crești. Dacă nu te înțelegi cu cineva, pleacă
de acolo și caută pe altcineva cu care să te joci. Încearcă să iubești și să ierți cât mai
repede pe cel care ți-a greșit. Nu fi certat cu nimeni.
4. Cu mulțumire – folosim cuvintele “te rog, mulțumesc, iartă-mă”.

S-ar putea să vă placă și