Poveste cap 5

Pe când eram în Marina Militară, într-o seară eu şi câţiva prieteni stăteam de vorbă
despre cum să facem nişte salturi cu paraşuta din avion. Lucrul acesta nu era o cerinţă
în cadrul serviciului militar, ci amuzament pentru timpul nostru liber. În ziua
următoare, când trebuia să ne întâlnim la aeroport numai unul dintre prietenii aceia a
apărut; restul s-au răzgândit! Erau opt civili la hangar, plus prietenul meu şi cu mine.
Cu toţii am ascultat, timp de patru ore, instructajul despre: ,,Cum să execuţi saltul cu
paraşuta din avion." Mie îmi este puţin frică de înălţime şi mi-aduc aminte că
gândeam atunci:,,Chiar am să fac asta?” Instructorul ne-a spus că este ca şi când ai
sări de pe o masă pe nisip. De fapt seamănă mai mult cu săritura de pe acoperiş pe
ciment! Toţi ascultam cu foarte mare atenţie la ceea ce spunea instructorul, în timp ce
eu îmi doream să fi fost în cu totul altă parte şi încercam să găsesc o cale de a ieşire.
Când a venit timpul să ne îmbarcăm în avion, toţi cu excepţia mea
au alergat spre avion. Eu stăteam, îi priveam şi mă gândeam cât de curajoşi erau ei
toţi. Aşa că am ajuns agale la avion gândind în sinea mea: ,,Dacă ei pot să facă asta
atunci pot şi eu.” Am fost prea prost să ştiu că ultima persoană în avion va fi prima
persoană care va sări! Eu eram aşezat chiar lângă uşă lîngă singurul spaţiu rămas liber.
De fapt, nu exista nicio uşă, doar o deschizătură acolo unde în mod normal ar fi trebuit
să fie uşa care fusese îndepărtată în vederea paraşutării. Poate crezi că stând acolo
lângă uşă ştiam că voi fi primul care va sări din avion, dar nu aveam încă nici cea mai
mică idee că voi face asta. Nu eram încă sigur că vreau să sar, dar eram sigur că nu
doream să fiu primul care să sară şi să arate celorlalţi cum se face.
Avionul a decolat şi eu priveam cum tot ce este pe pământ se depărtează de noi;
mă gândeam în sinea mea: ,,Cum de am ajuns în postura aceasta?” Apoi deodată, am
observat coardele pentru desfacerea paraşutei care fuseseră prinse de o bară metalică
la urcarea în avion, astfel încât în momentul săriturii să nu trebuiască să deschidem
noi paraşuta, ci să se deschidă automat în timp ce părăseam avionul. Am studiat
situaţia aceasta timp de un minut şi am observat că coarda mea era deasupra tuturor
celelalte şi atunci mi-a venit în minte un gând îngrozitor. M-am întors şi i-am zis
instructorului ,,Nu sunt eu primul la rând, nu-i aşa?” Toţi s-au uitat la mine şi au dat
afirmativ din cap; unii chiar au râs tare.
Atunci când avionul a atins înălţimea de o mie de metri, pilotul a oprit motorul
şi instructorul mi-a spus: ,,Ieşi afară pe aripă.” Slujisem până atunci în armată timp
de trei ani şi când un superior îmi dădea un ordin îl ascultam pur şi simplu; aşa că am
ieşit pe aripa avionului! La o altitudine de o mie de metri copacii arătau doar de un
centimetru înălţime. În timp ce priveam încordat în jos frica mi-a cuprins întregul
trup. Îmi ziceam: ,,Idiotule, ce faci?” Instructorul ţipa la mine să sar. M-am uitat la el
şi am dat din cap că sar, dar când am privit din nou în jos nu m-am putut desprinde de
aripa avionului. Asta s-a întâmplat de câteva ori, instructorul ţipa la mine şi eu
dădeam din cap că da, dar nu eram în stare să mă desprind de avion. Stăteam acolo
blocat pe aripa avionului. L-am văzut pe instructor vorbind cu pilotul; nu erau siguri
ce să facă cu mine. Mai târziu am aflat că ei se gândeau la varianta aterizării cu mine
pe aripă!
Eram prea speriat ca să sar şi prea jenat ca să merg de-a buşilea înapoi în avion.
Toţi mă priveau cu feţele lipite de geamul ferestrei întrebându-se dacă voi sări sau nu.
Nu mă puteam gândi decât la: ,,Cum de am ajuns în această situaţie?” şi chiar mai
important: ,,Cum voi ieşi din ea?”, ,,Cum iese altcineva din aşa ceva?” Îmi
ziceam: ,,Ştiu: Trebuie folosită paraşuta. Da, lucrul acesta este stupid, nu-l voi mai
face niciodată, dar va funcţiona cel puţin încă o dată.” Aşa că, m-am desprins de
avion!
Am spus această întâmplare într-una dintre biserici odată şi o doamnă în vârstă
a venit la mine şi m-a întrebat:
,,Tinere, până la urmă a funcţionat?”
,,Ce să funcţioneze?”, am zis.
,,Ştii tu, paraşuta, a funcţionat?”
,,Da, a funcţionat.”
Cum să nu funcţioneze? Sunt încă în viaţă!