Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în Până când să creadă lumea, o!

copii de
nemişcare, Românie!
N-auziţi prin somnul vostru acel glas C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din
triumfător, voi?
Ce se-nalţă pân' la ceruri din a lumii Până când să ne tot plece cruda, oarba tiranie
deşteptare, Şi la caru-i de trufie
Ca o lungă salutare Să ne-njuge ea pe noi?
Cătr-un falnic viitor?
Până când în ţara noastră tot străinul să
Nu simţiţi inima voastră că tresare şi se bate? domnească?
Nu simţiţi în pieptul vostru un dor sfânt şi Nu sunteţi sătui de rele, n-aţi avut destui
românesc stăpâni?
La cel glas de înviere, la cel glas de libertate La arme, viteji, la arme! faceţi lumea să
Ce pătrunde şi răzbate privească
Orice suflet omenesc? Pe câmpia românească
Cete mândre de români!
Iată! lumea se deşteaptă din adânca-i
letargie! Sculaţi, fraţi de-acelaşi nume, iată timpul de
Ea păşeşte cu pas mare cătr-un ţel de mult frăţie!
dorit. Peste Molna, peste Milcov, peste Prut, peste
Ah! treziţi-vă ca dânsa, fraţii mei de Carpaţi
Românie! Aruncaţi braţele voastre cu-o puternică
Sculaţi toţi cu bărbăţie, mândrie
Ziua vieţii a sosit! Şi de-acum pe vecinicie
Cu toţi mâinile vă daţi!
Libertatea-n faţa lumii a aprins un mândru
soare, Hai, copii de-acelaşi sânge! hai cu toţi într-o
Ş-acum neamurile toate către dânsul aţintesc unire
Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi Libertate-acum sau moarte să cătăm, să
mântuitoare dobândim.
Se cerc vesel ca să zboare Pas, români! lumea ne vede... Pentru-a
Către soarele ceresc! Patriei iubire,
Pentru-a mamei dezrobire
Numai tu, popor române, să zaci vecinic în Viata noastră să jertfim!
orbire?
Numai tu să fii nevrednic de-acest timp Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!
reformator? Care vede-n a lui ţară libertatea re-nviind,
Numai tu să nu iei parte la obşteasca Fericit, măreţ acela care sub un falnic soare
înfrăţire, Pentru Patria sa moare,
La obşteasca fericire, Nemurire moştenind.
La obştescul viitor?