PSIHOSEXUALITATEA

Scopul fundamental al educaţiei psihosexuale este promovarea sănătăţii sexuale şi implicit a

sănătăţii psihice, fizice, emoţionale, sociale şi spirituale, cu alte cuvinte, a stării generale de bine.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte sănătatea sexuală ca "integrarea aspectelor fizice,
emoţionale, cognitive şi sociale în procesul dezvoltării pozitive a personalităţii, în care fiecare
persoană are dreptul la informaţii adecvate şi relaţii sexuale responsabile."

Pe lângă faptul că psihosexualitatea este o componentă esenţială a procesului de dezvoltare a

unei personalităţi armonioase, mai există o serie de motive pentru care abordarea acesteia este
esenţială:

• scăderea vârstei la care adolescenţii devin activi sexual;

• creşterea incidenţei contaminării HIV - SIDA;

• creşterea incidenţei contaminării cu alte boli cu transmitere sexuală;

• creşterea numărului de sarcini nedorite în rândul adolescentelor;

• creşterea numărului de abuzuri sexuale - viol, hărţuire sexuală, incest;

• numărul crescut de avorturi în rândul adolescentelor privind sexualitatea proprie şi a celorlalţi.

Valorile sexualităţii:

• Sexualitatea este o componentă sănătoasă şi naturală a vieţii.

• Toate persoanele sunt sexuale.

• Sexualitatea include dimensiuni fizice, etice, spirituale, psihologice şi emoţionale.

• Toate persoanele au dreptul şi obligaţia să ia decizii sexuale responsabile.

• Toate deciziile sexuale au consecinţe emoţionale, comportamentale sau de sănătate.

• Indivizii şi societatea beneficiază când copii discută despre sexualitate ca de un proces natural
in atingerea maturităţii psihice.

• Implicarea prematură în comportamente sexuale presupune riscuri.

• Tinerii care sunt implicaţi într-o relaţie sexuală au nevoie de acces la informaţie despre
serviciile de planificare familială şi îngrijire medicală.

• Persoanele îşi exprimă sexualitatea în moduri diferite.

• Oamenii trebuie să respecte şi să accepte diversitatea valorilor şi credinţelor despre sexualitate

care există în comunitatea respectivă.

• Abstinenţa sexuală este cea mai eficientă metodă de a preveni sarcina nedorită şi infecţia

HIV/SIDA.
Educaţia pentru sănătatea sexuală este un proces de formare de atitudini, convingeri şi valori despre
identitate de sine, imagine corporală, relaţii interpersonale, intimitate şi iubire, comunicare, decizie şi
responsabilitate. Educaţia sexuală se adresează componentelor psihologice (cognitivă, emoţională,
comportamentală) sociale, spirituale şi biologice ale sănătăţii

Miturile adolescenţilor despre sexualitate:

Este inacceptabil pentru un bărbat să fie virgin.

Doar făcând dragoste ne vom dovedi unul altuia cât de mult ne iubim.
Bărbaţii trebuie să-şi manifeste masculinitatea: fizică şi sexuală.
Impulsurile sexuale sunt mai puternice la bărbaţi.
Bărbaţii trebuie să aibă relaţii sexuale cu cât mai multe fete pentru a dobândi experienţă.
Fetelor le face plăcere la fel de mult ca şi băieţilor să facă SEX, dar ele trebuie să spună NU pentru a-şi
menţine reputaţia.
Când fetele spun NU este de fapt POATE sau DA.
Bărbaţii nu vorbesc despre SEX, ei îl practică.
Dacă nu fac dragoste cu el am să îl pierd.
Fetelor le face plăcere să fie convinse mai mult timp (chiar şi lacrimile fac parte din ritualul firesc).
Băieţii trebuie să fie iniţiatorii actului sexual.
Fetelor le plac băieţii care deţin controlul.
După ce un băiat se excită, el nu se mai poate controla.
O fată nu poate rămâne gravidă după primul act sexual. Poate am noroc şi nu rămân gravidă.
Dacă o fată foloseşte metode contraceptive probabil nu este prea "cuminte".
Iubirea între doi tineri înseamnă întotdeauna şi relaţii sexuale.
Contactul fizic trebuie întotdeauna să ducă la sex.
Bărbaţii trebuie să fie performanţă în domeniul sexual.
O femeie modernă trebuie să aibă relaţii sexuale premaritale.
Bărbatul trebuie să aibă controlul în relaţiile sexuale.
Femeia trebuie să răspundă întotdeauna iniţiativelor sexuale ale bărbatului.
Bărbaţii doresc întotdeauna să facă sex.
Este prea jenant să vorbesc cu prietena/prietenul meu despre prezervative.
Prezervativele diminuează spontaneitatea şi plăcerea actului sexual.
Cei mai mulţi adolescenţi şi-au început viaţa sexuală.
Viata sexuală este o cale de a deveni adult.
HIV/SIDA
Astăzi, când boala SIDA a ajuns să fie denumită "flagel mondial" şi riscul contaminării cu virusul HIV
"pandemie" (viteză şi arie de contaminare mai mare decât în cazul unei epidemii), educaţia sexuală nu
poate ignora această realitate "postmodernă":

• pe mapamond, în fiecare zi, aproximativ 16.000 de persoane se infectează cu HIV;

• în lume există aproximativ 40 milioane de persoane infectate cu HIV;

• de la declanşarea epidemiei au murit 18,8 milioane de oameni;

• numai în anul 1999, 620.000 de copiii sub 15 ani au fost infectaţi cu virsul HIV;

• Centrul de Statistică al Statelor Unite estimează că dacă prevenţia nu este intensificată, în anul 2010,
SIDA va produce o creştere a mortalităţii infantile cu pană la 75%; "

• România se situează pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul de copii bolnavi de SIDA; *

• în ultimii ani a crescut îngrijorător de mult numărul tinerilor din România infectaţi cu HIV.

• nu există tratament sau vaccin pentru SIDA.

• simptomatologia bolii poate fi ameliorată sau întârziată, dar SIDA este o boală letală.

Ce este SIDA ? SIDA este o boală infecţioasă denumită sindromul imunodeficienţei dobândite, provocată
de virusul HIV care, pătruns în organism, distruge sistemul de apărare imunitar. SIDA este manifestarea
finală, gravă a infecţiei cu HIV. Cele mai multe persoane infectate evoluează la stadiul de SIDA în decurs
de câţiva ani: 5-7 ani la copiii şi 7-10 ani la adulţi. Virusul HIV este limfotrop şi neurotrop. El atacă
limfocitele T4 şi produce o distrugere progresivă a acestor celule. în timp ce la o persoană sănătoasă
numărul limfocitelor este de 800-1200/mm3, aceasta poate ajunge sub 200 limfocite T4/mm3 la
persoanele infectate, decesul survenind la aproximativ 50 celule/mm3. Rezultatele clinice ale distrugerii
limfocitelor T4 sunt reprezentate de apariţia unor infecţii severe, adesea letale, infecţii care ar fi evitate
dacă organismul ar putea să se apere. Alte consecinţe severe frecvente sunt encefalita subacută şi
demenţa subcorticală. Perioada în care virusul declanşează boala este de 5-10 ani de la contaminare.
Este foarte important ca elevii să ştie că în această perioadă persoana infectată nu are manifestări ale
infectării (nu pare bolnav) însă ea poate transmite virusul. Virusul imunodeficienţei umane (HIV),
agentul care cauzează SIDA, se transmite în primul rând prin schimbul de lichide corporale. Virusul HIV
se transmite prin trei căi: transmitere sexuală: prin contact sexual vaginal, anal sauoral neprotejat (fără
prezervativ); transmitere sangvină: prin folosirea de seringi şi instrumente medicale tăioase
nesterilizate, prin transfuzie sau contact cu sânge infectat; transmitereperinatală: în timpul sarcinii,
naşterii sau alăptării. Virusul nu se transmite: prin mângâierea sau îmbrăţişarea unei persoane care are
SIDA; prin contactul cu obiecte utilizate în comun cu o persoană bolnavă de SIDA - pahar, stilou, carte;
prin transpiraţie, sărut, salivă; dacă împărţi sandwich-ul sau bei din acelaşi pahar cu un seropozitiv; dacă
o persoană tuşeşte sau strănută pe tine; prin bazinul de înot. Persoane cu risc crescut pentru infectarea
cu HIV sunt persoanele care au contacte sexuale neprotejate, persoanele care nu au un partener stabil şi
nu utilizează prezervativul, persoanele dependente de droguri - prin injectarea intravenoasă a drogului,
cele ale căror partener sexual este dependent de droguri, copiii născuţi de mame seropozitive
(purtătoare ale virusului HIV). Este fals să se echivaleze riscul pentru HIV/SIDA cu promiscuitate şi
imoralitate. Este adevărat că aceste comportamente cresc riscul de contaminare, dar orice persoană
poate fi contaminată datorită unui singur comportament neprecaut, naiv, neţealist.

Testul HIV este un test de identificare a virusului în organism pe care ar trebui să îl facă partenerii
persoanelor care au comportamente sexuale riscante, persoanele care au avut contacte sexuale
neprotejate, persoanele care au avut transfuzii de sânge, copiii ai căror mame sunt HIV pozitive,
dependente de droguri (sau au fost), prostituate, dependenţii de droguri. Prevenirea transmiterii
infectării cu HIV pe cale sexuală se realizează prin utilizarea obligatorie a prezervativului, prin efectuarea
testului HIV de către ambii parteneri, prin păstrarea fidelităţii în cuplu. Singura cale perfect sigură de a
evita infectarea cu HIV este abstinenţa sexuală.

Cele mai frecvent utilizate mecanisme defensive faţă de riscul contaminării HIV sunt:

• negarea - "Eu nu mă pot îmbolnăvi de SIDA!";

• proiecţia - "Numai prostituatele şi homosexualii pot să se infecteze cu virusul HIV.";
• raţionalizarea - "Nici prietenii mei nu folosesc prezervativ şi nu s-au îmbolnăvit!";
• represia - "De ce să ne gândim la ce poate fi mai rău? Dacă este să se întâmple, oricum nu poţi face
nimic!".

Prevenţia abuzului sexual

Nu de puţine ori copii şi adolescenţi sunt implicaţi în activităţi sexuale contrar voinţei lor. Acest
fenomen, nu atât de rar şi neobişnuit pe cât ne-ar plăcea să credem, poartă numele de abuz
sexual.
Abuzul sexual include exercitarea de influenţă, prin forţă fizică sau morală, asupra unui copil în
scopul de a întreţine relaţii sexuale, de a avea contacte fizice nepotrivite şi de a-1 expune la
mesaje pornografice. Studiile din domeniu estimează că între 5 şi 15 % dintre copii sub 16 ani
(fete şi băieţi) au fost abuzaţi sexual. Numărul creşte semnificativ, până la 40%, în cazul copiilor
instituţionalizaţi (orfelinate). în general, un sfert din violurile raportate au ca victimă fete cu
vârste cuprinse între 11 şi 17 ani. Intre adolescentele-mame sau gravide se află un număr
semnificativ de mare de tinere fete care, în perioada copilăriei, au fost victimele unor abuzuri
sexuale.

Bibliografie
 Adriana Baban, Consiliere educationala, ed. ASCR, Cluj 2011