Care este noua capitală a lumii?

Forţat de ploaia torenţială de afară să rămân indoors, să facem niţică geo-

strategie spirituală. Oare care este capitala lumii? Unde se însumează, se
cheamă şi se nutresc valorile umanităţii? De unde va pleca şi unde priveşte
Dumnezeu atunci când va judeca neamul omenesc?

Unii de prin răsărit ar spune Beijing, capitala unui miliard şi jumătate de

chinezi. Armată cât toţi locuitorii unei ţări mari, zgârie nori pe pâine,
economie imensă. Însă dincolo de bula lor, spiritul cultural chinez riscă să
rămână provincial. Nimeni (aproape) nu visează ca vis suprem să devină
chinez, să locuiască în smogul pekinez şi să mănânce veşnic amestecul ăla de
orez cu altceva, ca să eufemizez.

Alţii, mai mulţi ar spune Washington. Acolo e forţa lumii noastre, gardianul
planetei, acolo se fac şi se desfac iţele strategice ale lumii. America deţine în
prezent supremaţia militară şi economică a lumii, deşi americanii sunt de cinci
ori mai puţini decât chinezii. Finanţele acestui pământ sunt dominate copios
de capitalul american. Însă, dincolo de splendoarea tehnologică, americanii
visează la alte tărâmuri, mai liniştite, cu mii de ani de cultură, nu cu trei sute.
Idealul omului de pe această planetă e cel puţin „să aibă bani cât un american”,
însă e greu de spus că stilul lumii noi e dorinţa majorităţii oamenilor de pe
pământ.

Un alt miliard ar spune Mecca. Dar aici, dincolo de splendoarea ambetant

barocă a moscheilor şi a minaretelor e doar un bolovan negru, sacru, care
aminteşte despre trecerea pe acolo a profetului lor.

Cele două miliarde de oameni din arealul creştin vor spune fără tăgadă:
Ierusalimul. Acolo s-au ţesut iţele vorbirii omului cu Dumnezeu, acolo s-a
pogorât Cel atotputernic, Dumnezeul unic şi adevărat. Acolo a venit Hristos,
Fiul lui Dumnezeu să moară şi să învieze pentru umanitate. Acolo e
Mormântul Învierii, şi acolo Dumnezeu a păşit cu paşi firavi de om, pe pământ.
Însă capitala iudeo-creştinilor a fost mereu un tărâm asediat, un centru de
războaie între neamuri, o pricină de revendicare şi revanşă continuă. După ce
Hristos a plecat spre ceruri, rămânând în Taina Euharistiei prezent în Biserică
până la sfârşitul veacurilor, tărâmul păcii a fost frământat cu sânge, cucerit de
sute de ori, zdrobit de neamuri barbare, dărâmat şi reconstruit mereu, ca o
icoană a zădărniciei acestui pământ, şi a Ierusalimului ceresc, prefigurat de
Biserică. Creştinii sunt minoritari toleraţi în cel mai bun caz, într-o luptă pe
viaţă şi pe moarte între proprietarii de acum trei şi două milenii (şi de azi), şi
cei care s-au pripăşit pe aici de vreo mie de ani. Simbolisme ale războiului s-au
creat şi s-au clădit tot mai mult pe acest tărâm al suferinţei omului şi a lui
Dumnezeu.

Însă Ierusalimul se cere înlocuit urgent din inimile oamenilor. Se cere o altă
capitală, mai largă, neasediată de nimeni pentru că nu crede în nimic, decât în
plăcerea absolută. E o capitală care nu mai există în istorie, dar care s-a
reconstituit prin toţi cei care au aparţinut de ea şi o au în inimă. Sodoma. A
fost o dată arsă cu foc din cer, însă se cere mereu şi mereu, reconstruită.
Sistemele politice ale acestei lumi (în marea lor majoritate) tânjesc şi lucrează
temeinic pentru restaurarea polisului bunului plac, a păcatului ca lege, a
plăcerii ucigaşe, a premiului şi a morţii. O capitală unde nimic nu e interzis
dacă gâdilă simţurile, chiar dacă omoară pe ceilalţi. O aglomeraţie urbană a
desfrâului, a diversităţii şi a morţii. O metropolă a egoismului, urii, bogăţiei
nemăsurate, vicleniei, căutării psihotice după slavă deşartă, a exploziei
humanoidului şi a eliberării de sub jugul moralei şi a legilor. Un megalopolis
unde viaţa umană nu are nici o valoare dacă e a altuia şi e totul dacă e a ta (ca
în filmele cu bătăi în care un maestru scelerat omoară două mii de oameni
pentru că unul dintre ei i-a masacrat câinele).

De fapt această capitală dorită există peste tot. Mugurii de pir axiolologic încep
să se ridice din ţărâna firii. Impunerea aberaţiilor sexuale, desfiinţarea familiei
prin parazitarea ei cu anormalităţi şi enormităţi păcătoase, uciderea unui
miliard de prunci în pântece într-o sută de ani, omorârea nazistă a bătrânilor
suferinzi, înverşunarea vorace a demonului corupător de copii, gura iadului
căscat prin plăcere tot mai mare până devine supra-doză letală, toate acestea
şi multe altele definesc o capitală ubicuă, nevăzută, dar efectivă. Oamenii ei
sunt vexaţi de biserica aflată în inima fiecărei localităţi, pe care doresc să o
dărâme din inimile oamenilor, decredibilizând Biserica. Se doreşte ca în
răscrucea fiecărui sat să se afle un bordel sau o crâşmă, unde să se disipeze
orice nostalgie de rai. Mai mult, sistemul social amendează orice tresărire de
moralitate, impune legi ucigaşe de suflet, măsluieşte orice referendum,
sufragiu sau concurs (chiar şi pe cele ridicole de la televizor) pentru a zdrobi
frumuseţea şi nevinovăţia.

Ştim că vine sfârşitul lumii, însă noi putem amâna urgia lui Dumnezeu pentru
răutatea acestei lumi. Biserica şi neamul românesc sunt chemate să
mărturisească lumii Ierusalimul cel ceresc din inimile creştinilor, capitala
iubirii sfinte şi născătoare.