Naşş ul lui Dumnezeu şş i prietenul Mirelui

Aştaă zi praă znuim Naşş terea Sfaâ ntului Ioan Botezaă torul. Caâ teva reflectşii cred caă
şunt neceşare îân aceaştaă auraă de har a naşş terii lui.

Mai îântaâ i caă Dumnezeu raâ nduieşş te revaă rşarea de luminaă a voii Lui atunci caâ nd
voieşş te El. E o ştraă fulgerare de libertate abşolutaă care şchimbaă euhariştic
lumea şş i o tranşformaă îân Bişericaă , prin naşş terea oamenilor doritşi şş i iubitşi de El.
Toataă viatşa Sfintşii naă şcaă tori ai lui Ioan au plaâ nş faă raă şaă şş tie de ce, din tihna
şfintşeniei lor, Dumnezeu NU a dorit şaă zaă mişleaşcaă viatşaă de prunc. Au raă bdat şş i
ş-au rugat o viatşaă de om, ca şaă devinaă roditori de umanitate. Sş i nimic. Au albit
aşş teptaâ nd, au îâmbaă traâ nit adaâ nc plaâ ngaâ nd la fiecare şcaâ ncet de prunc, oftaâ nd la
fiecare privire de copil pe care o îâmbraă tşişş au îân colbul drumului. O viatşaă rişipitaă
printre lacrimi, zeci de ani de durere şş i de şlujire la templu pentru Zaharia, îân
care o şinguraă dorintşaă a avut, acolo, îân umbra Chivotului Slavei lui Dumnezeu.
Sş i trupul i ş-a ştafidit, gaâ rbovindu-şe şpre paă maâ nt, privirea ageraă ş-a arat de
caă tre ghearele baă traâ netşii, frumuşetşea şş i vigoarea tinereaşcaă ş-a ofilit şş i ş-a
vaă zut cum şe şcufundaă îâncet îân îântuneric. Sş i atunci, dupaă o viatşaă de plaâ nş, îân
taina Templului a vaă zut pe IÎngerul Domnului ştaâ nd de-a dreapta altarului
taă maâ ierii. Aceşt lucru ne îânvatşaă caă Dumnezeu alege şemintşie de preot şfaâ nt
pentru a naşş te pe Naşş ul lui Dumnezeu. Alege şlujire paă trunşaă de lacrimi
pentru a daă rui şlujirea IÎmpaă ratului cereşc. Revelatşia are loc doar îân templu,
oriunde altundeva tranşformaă lumea îân templu (a şe vedea Betel) şş i o
ştraă fulgeraă şpre rai. Sş i deodataă tot oceanul de lacrimi de durere al unei vietşi
adapaă cea mai şfaâ ntaă plantaă a neamului omeneşc: îântre cei naă şcutşi îântre femei,
nu eşte nimeni mai mare ca Ioan Botezaă torul.

Aşş adar viatşa şe îânfiripeazaă nu caâ nd îâi eşte şorocul, ci caâ nd vrea Dumnezeu, şş i
atunci tranşformaă baă traâ netşea îân rai roditor de viatşaă.

De aşemenea, necredintşa preotului baă traâ n caă ar mai putea naşş te pe paă maâ nt
altceva decaâ t lacrimi, eşte aşpru taxataă de arhanghelul bucuriei. Aceşta nu
numai aduce Veştea cea bunaă ci poate lega îân ceruri limbile oamenilor. Adicaă ,
dacaă chiar preotul care ar trebui şaă vorbeaşcaă cuvaâ ntul lui Dumnezeu şe arataă
neîâncrezaă tor, atunci din cer vine mutşenia pentru preotşii care nu-şş i îândeplineşc
vocatşia de veştitori ai harului.

Un alt element important din hermeneutica aceştei şaă rbaă tori eşte acela caă
Numele eşte definitoriu, programatic şş i neceşar îân iconomia harului. Din
ceruri ş-a roştit numele Ioan, şş i apoi oamenii naă şcaă tori ai Sfetnicului lui
Dumnezeu a trebuit şaă aşculte. Numele nu eşte o conventşie, ci un izvor Nomen
est Omen. Numele eşte o şcrişoare de iubire a Paă rintelui iubirii, pentru fiintşa
care exiştaă îân viitor. E un cutremur de fiintşaă îân poşibilitatea fiintşei. E amprenta
infinit de dişcretaă şş i de duioaşaă a maâ inii lui Dumnezeu aşupra celulei care va
deveni IÎnaintemergaă torul lui Dumnezeu pe paă maâ nt.

Aşş adar praznic al Duhului Sfaâ nt pentru un aşemenea bebeluşş , care din şcutece
îân puştie ş-a şaă laă şş luit şş i a devenit Marele Botezaă tor al Celui ce boteazaă cu
luminaă univerşul.