Ortodoxie şi românitate

Coordonate ale prezenţei şi lucrării Bisericii strămoşeşti în

edificarea unităţii poporului român

†Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului

Biserica Ortodoxaă Romaâ naă este „mama neamului romaâ nesc” asş a cum a
spus poetul natşional, Luceafaă rul poeziei romaâ nesş ti, Mihail Eminescu. Aceastaă
afirmatşie nu e nicidecum o metaforaă poeticaă sau o alegorie, ci o realitate
fundamentalaă a fiintşei poporului romaâ n.
Identitatea neamului romaâ nesc s-a realizat prin douaă coordonate
fundamentale: limba română comună sş i credinţa strămoşească în Dumnezeu.
Acestea realitaă tşi sunt cei doi plaă maâ ni ai neamului romaâ nesc, care au alimentat
cu viatşaă sş i unicitate consş tiintşa natşionalaă romaâ neascaă .
IÎncaă din zorii istoriei, straă romaâ nii, mosş tenitorii amestecului neunitar
dintre dacii traă itori de milenii pe aceste plaiuri sş i romanii invadatori posesori
ai unei civilizatşii dominante politic sş i militar, au avut consş tiintşa unitaă tşii de
neam, de credintşaă sş i de limbaă . De la incursiunile marelui rege Burebista, al
caă rui imperiu getic se îântindea din Caâ mpia Panonicaă paâ naă la Crimeea, sş i de la
Balcani paâ naă dincolo de Carpatşii nordici, asş a cum unanim maă rturisesc istoricii
vremii, locuitorii spatşiului carpato-danubiano-pontic au realizat unitatea lor
de neam, prin îântşelegerea îântre ei îân aceeasş i limbaă , chiar dacaă îâmpaă rtşitaă firesc
îân mai multe dialecte. De asemenea, credintşa veche henoteistaă îân Zamolxes, sş i
consş tiintşa jertfei pe caâ mpul de luptaă , a dreptaă tşii sş i a moralitaă tşii, sunt iaraă sş i
coordonate fundamentale ale creaă rii poporului romaâ n. Herodot îâi numea pe
getşi: „cei mai viteji sş i mai dreptşi dintre traci”, iar raă zboaiele daco-romane aduc
maă rturie adevaă rataă despre aceste valori supreme ale dacilor.
O dataă cu Sfaâ ntul Apostol Andrei, cel îântaâ i chemat la apostolie de caă tre
Maâ ntuitorului Hristos, care a ajuns îân Scythia Minor (Dobrogea de astaă zi) sş i a
hirotonit episcopi sş i preotşi pentru îântreaga regiune a Scythiei, zaă bovind, asş a
cum unanim maă rturisesc izvoarele epigrafice, îân aceastaă zonaă , poporul romaâ n
s-a naă scut cresş tin. Este asş a cum afirmaă PF. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Romaâ ne, un „Botez adaâ nc”, îân care neamul romaâ nesc sş i-a aflat consş tiintşa
identitaraă îân credintşa cresş tinaă , iar cresş tinismul imprimat indelebil îân
consş tiintşa neamului a luat o formaă (morphe) specific romaâ neascaă , faă raă a fi prin
asta mai putşin universalaă sş i ortodoxaă .
Prezentşa sş i lucrarea a zeci de tronuri episcopale îân Scythia Minor îâncaă
din veacul al doilea, sutele de locatşii arheologice de basilici cu sfinte moasş te
ale martirilor cresş tini, toponimia adaâ nc sş i definitiv cresş tinaă a tuturor locurilor
din Romaâ nia, epigrafia care daă maă rturie despre inscriptşiile cresş tine funerare,
izvoarele scrise ale vremii care arataă prezentşa sş i ubicuitatea cresş tinismului îân
teritoriul straă -romaâ n, toate acestea sunt pietre de hotar pentru afirmarea faă raă
echivoc a faptului caă poporul romaâ n s-a naă scut cresş tin, iar cresş tinaă tatea s-a
imprimat total îân fiintşa sa. Dacaă îân alte civilizatşii, Botezul a fost urmarea unei
decizii politice de la vaâ rf sş i s-a realizat formal, la romaâ ni, Botezul s-a faă cut îân
sute de ani, cu consş tiintşa adevaă rului credintşei cresş tine, cu imprimarea duhului
cresş tin de jertfaă sş i de iubire îân fiintşa poporului sş i cu exercitarea libertaă tşii de
alegere. De aceea, poporul romaâ n n-a putut fi decresş tinat nici de hoardele
barbare, nici de imperiile acaparatoare, nici de jugul otoman, nici de dictatura
comunistaă .
 IÎn ceea ce privesş te Marea Unire de la 1918, Biserica a sprijinit,
fundamentat sş i alimentat dorul poporului dupaă unitate. Toataă literatura, arta,
arhitectura, civilizatşia romaâ neascaă au un caracter unitar, facilitat de
schimburile comerciale, artistice sş i culturale dintre cele trei provincii
romaâ nesş ti. Unirea realizataă efemer de voievodul martir Mihai Viteazul îân 1600
a fost doar o consecintşaă fireascaă a acestei realitaă tşi de limbaă , de simtşire sş i de
credintşaă romaâ neascaă . Detractorii acestei realitaă tşi vor intra îân obliviune totalaă
îân caâ teva zeci de ani, iar unirea lui Mihai va daă inui ca un simbol al dorului
unitar al romaâ nilor dupaă o tşaraă unicaă .
Una dintre caracteristicile unice ale spatşiului romaâ nesc este prezentşa
Bisericilor sş i maă naă stirilor îân tot tşinutul locuit de romaâ ni. Poporul romaâ n,
oriunde ar sta, îâsşi zidesş te biserici, cum se vede acum îân diaspora romaâ neascaă
din Italia, Spania etc. Cu ataâ t mai mult cu teritoriul mamaă , paă maâ ntul sfaâ nt
locuit de romaâ ni de mii de ani. El este îâncercuit de o salbaă de maă naă stiri sş i
biserici unice, care au fost dintotdeauna semnaă tura sş i pecetea de identitate a
neamului romaâ nesc. Aceastaă realitate, prezentaă îân mentalitatea romaâ neascaă , a
faă cut ca romaâ nii, de oricine ar fi fost staă paâ nitşi politic, saă sş tie pentru totdeauna
caă poporul romaâ n este una cu paă maâ ntul straă bun, sfintşit de martiri, de voievozi
sş i de luptaă tori pentru libertate. Cu toate ororile istoriei, printre care amintim
dezastrul faă cut de generalul austriac Bucow care a daă raâ mat peste o sutaă de
biserici cu tunul, paă maâ ntul romaâ nesc a fost una cu poporul romaâ n, îân
consş tiintşa natşionalaă . E paă maâ ntul cu biserici, cu sate straă bune, cu maă naă stiri
falnice, pe care se vorbesş te limba curataă romaâ neascaă izvoraâ nd din latinaă .
O a doua consideratşie din expunerea de fatşaă este faptul caă ortodoxia
neamului romaâ nesc, firesc grefataă îân ADN-ul spiritual al neamului de 2000 de
ani, s-a unit îân mod unic cu identitatea romanicaă a neamului. Suntem singurii
din istoria umanitaă tşii care unesc cresş tinaă tatea raă saă riteanaă cu limba romanicaă .
Suntem îânconjuratşi de popoare de sorginte slavaă sş i ugricaă . Pe de o parte, toate
neamurile slave au adoptat cresş tinaă tatea raă saă riteanaă , iar celelalte neamuri
romanice au primit cresş tinaă tatea apuseanaă , catolicaă . Poporul romaâ n este
singurul popor romanic sş i ortodox, paă straă tor al limbii latine vorbite pe
teritoriul straă -romaâ n sş i al cresş tinaă taă tşii ortodoxe adevaă rate a celor 7 sinoade
ecumenice. Aceastaă unicitate de structuraă identitaraă a îânsemnat sş i consş tiintşa
neamului nostru de punte îântre orient sş i occident. Stilul moldovenesc, pentru a
da doar un exemplu, a fost o sintezaă unicaă sş i genialaă a stilului bizantin din
Imperiul constantinooplitan aflat îân agonie, cu stilul gotic, dominant îân
occidentul septentrional al Europei.
O a treia remarcaă a referatului nostru este caă Biserica neamului
romaâ nesc a dat nasş tere, a sprijinit activ sş i a îâncurajat formarea unor nuclee
sociale care saă cearaă unirea, pentru caă îân zadar un popor avea consş tiintşa
unitaă tşii de neam, dacaă nu îâsşi cere public unirea, dacaă nu promoveazaă acest
deziderat pe plan politic, strategic sş i extern. Este proverbialaă raă bdarea istoricaă
a neamului romaâ nesc, dar sş i straă fulgeraă rile de demnitate natşionalaă sş i de
cucerire a identitaă tşii sş i libertaă tşii de neam.
O generatşie importantaă de oameni politici, multşi sş colitşi îân Occident,
acolo unde se fraă maâ ntau dezideratele natşionale ale tuturor popoarelor
Europei, a îânfiintşat îân Tş aările Romaâ ne un curent cultural sş i spiritual de unire.
Spuneam deja caă toataă literatura, arta, arhitectura, cultura îân general, chema
irezistibil la unirea tuturor romaâ nilor. Generatşia pasş optistaă , revolutşionaraă sş i
reactşionaraă fatşaă de tarele medievale sş i fanariote ale vremii, a fost cea care a
infuzat îân mentalitatea publicaă nu consş tiintşa de neam, prezentaă de milenii, ci
necesitatea ridicaă rii maselor pentru a cere libertate sş i unire îântr-un singur
popor. Apoi Liga pentru unitatea culturală a românilor de pretutindeni 1 a fost
un organism de promovare activaă a dezideratului de unire a romaâ nilor.
Istoriografia romaâ neascaă care cerea urgent unirea ca realizare a tşelului
suprem al neamului, de asemenea, a conturat cultural aceastaă misş care. Nicolae
Iorga, Ionel Braă tianu, Sş tefan Pascu, Vlad Georgescu, Ioan Scurtu, sunt doar
caâ tşiva dintre istoricii de marcaă , care au fundamentat istoriografic cererea
legitimaă de unire. Spre exemplu Sş tefan Cicio Pop, unul dintre artizanii unirii de
la 1918, rostea despre Adunarea de la Alba Iulia: „Niciun alt neam nu a dovedit
maturitate ataâ t de perfectaă sş i iubire de neam pe care a dovedit-o îân 1918
poporul romaâ n”2. Profesorul Ilie Cristea, îân articolul Învierea, îânchina unirii o
odaă de slavaă : „ A sosit plinirea vremii. Azi stea dulce sş i fermecaă toare îâsşi
cunoasş tem taina. Azi sş tim de ce tşi-era legataă venirea. Azi cei caă rora le aduci
solia sunt pregaă titşi pentru primirea ta. Dorul taă u se revarsaă nu numai asupra
noastraă cuprinde cu razele ei alinaă toare de dureri pe totşi cei ce au suferit. Azi
venirea ta îânseamnaă saă rbaă toarea tuturor celor asupritşi”3. Exista asş adar un
mesianism natşional, îân care romaâ nii asupritşi de pretutindeni credeau cu toataă
fiintşa lor, mai ales caă sute de ani fuseseraă despaă rtşitşi de fratşii lor din cauza
ambitşiilor imperiale ale colosş ilor militari îânvecinatşi, dar caă rora le lipsea tocmai
consş tiintşa de neam, de limbaă sş i de credintşaă.
Existaă , ca niciunde îân istorie, o coroborare totalaă a fortşelor politice,
culturale sş i sociale ale vremii, pentru îânfaă ptuirea acestui deziderat unic.
Profesorul Nicolae iorga spunea despre aceasta: „Faă raă a uita pe nimeni din cei
ce au colaborat la aceastaă faptaă a Unirii, de la general sş i de la fruntasş ardelean,
paâ naă la ultimul ostasş sş i tşaăranomagiul recunosş tintşei noastre saă se îândrepte
1
Vasile Netea, Liga culturală pentru unitatea românilor de pretutindeni, Editura Liga Culturală pentru unitatea
românilor de pretutindeni, 2003, p. 25.
2
Ştefan Pascu, Făurirea statului naţional unitar român, vol. II, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1983, p. 209.
3
Glasul Ardealului, I,nr. 19, din 3 decembrie 1918.
astaă zi caă tre poporul acestaintreg de oriunde sş i din toate veacurile, martir sş i
erou”4.
IÎn aceastaă efuziune natşionalaă eroicaă , nu uitaă m rolul fundamental jucat
de Regele Ferdinand IÎntregitorul Romaâ niei, îâmpreunaă cu toataă Casa Regalaă a
Romaâ niei. Astfel, Regele Ferdinand I, spunea la primirea Delegatşiei Marelui
Sfat Natşional de la Alba Iulia: „Ne-atşi adus nu numai dorul îâmplinit a caâ torva
milioane de suflete, ne-atşi adus îân inimile lor, sş i îân primirea plinaă de dragoste
fraă tşeascaă ce atşi gaă sit-o la noi, atşi putut simtşi pulsul Tş aării Mame ce bate acelasş i
ritm cu al vostru... dupaă Basarabia, Bucovina sş i Ardealul” 5.
Remarcaă m sş i Sfaâ ntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romaâ ne, care deja îâsşi
declarase autocefalia fatşaă de Patriarhia de Constantinopol îân 1885. Totşi
episcopii ortodocsş i romaâ ni au sustşinut cu toataă fiintşa lor aceastaă faptaă de unire
natşionalaă . Unitatea era deja un dat de fiintşaă sş i de credintşaă, care trebuia doar
realizat politic sş i ratificat de cancelariile Marilor Puteri ale Europei post-
belice. Amintim aici numele marilor profesori de teologie Nicolae Baă lan sş i
Silviu Dragomir de la Sibiu, amaâ ndoi promotori neobositşi ai Unirii, episcopul
Miron Cristea, viitor patriarh al tuturor romaâ nilor. Revistele Bisericii îân toataă a
doua jumaă tate a veacului XIX sş i îânceputul sec. XX, au generat o undaă de sş oc
unionist îân toate provinciile romaâ nesş ti, din Ardealul îâncaă ocupat paâ naă îân
Basarabia, „lacrima neamului romaâ nesc”: Telegraful Romaâ n (Sibiu), Biserica sş i
sş coala (Arad), Foaia Diocezanaă (Caransebesş ), Cuvaâ ntul Moldovenesc
(Chisş inaă u), Glasul Bucovinei (Cernaă utşi) sunt doar caâ teva dintre revistele
teologice care au promovat intens Unirea tuturor romaâ nilor.
Mentşionaă m sş i faptul caă îân Adunarea Natşionalaă de la Alba Iulia, printre
delegatşiile natşionale mentşionaă m: 5 episcopi, 5 vicari, 129 de protopopi, totşi
4
Ioan Scurtu, Regele Ferdinand, Editura Garamond, Bucureşti, p. 153.
5
Ioan Scurtu, Monarhia în România (1866-1947),Editura Danubius, Bucureşti, 1991, p. 70-71.
îâmpreunaă cu cei peste o sutaă de mii de romaâ ni venitşi de pretutindeni pentru a
saluta Unirea sfaâ ntaă .
Putem concluziona prin a afirma faă raă taă gadaă caă Unirea mare de la 1918
a fost îâncununarea a douaă milenii de suferintşe, de naă dejdi sş i de credintşaă
nestraă mutataă a neamului romaâ nesc, lovit din toate paă rtşile de furtuni sş i de
raă zboiae, dar care sş i-a paă strat identitatea de neam, unitatea de credintşaă, de
limbaă sş i de simtşire romaâ neascaă . Ortodoxia, credintşa cea adevaă rataă a fost
fermentul care a dospit toataă fraă maâ ntaă tura natşionalaă sş i a copt-o euharistic îân
focul iubirii lui Dumnezeu. Romaâ nia ca o paâ ine caldaă , mama namului romaâ nesc
s-a naă scut îân inimile romaâ nilor credinciosş i îân Dumnezeu sş i s-a araă tat îân istorie
ca un stat natşional, unitar sş i indivizibil.