Heterofobia

Libertatea mea trebuie să meargă până acolo, la frontiera unde nu poate răni pe ceilalţi. Această definiţie
genială a libertăţii arată limitele ei, şi de aici izvorăşte legea morală. Ceea ce fac nu trebuie să altereze
conştiinţa celuilalt, nu trebuie să lezeze libertatea lui. Cu alte cuvinte, libertatea este un dat al iubirii, căci
libertăţile oamenilor se întâlnesc în grija de a nu răni pe celălalt, în înţelegerea diversităţii lui, în dăruirea
de sine a omului pentru aproapele.

Asta este realitatea şi în credinţa cea adevărată, credinţa în Hristos. Toate celelalte, valoric, axiologic
vorbind, sunt ori nişte scheme negaţioniste şi dedundante ale universului, ori un minimalism sau o
radicalizare a credinţei adamice. Şi nu, nu se duc în iad toţi necreştinii, ci doar oamenii care îşi convertesc
sinele în cuţit împotriva celorlalţi. Ahaa, deci am ajuns din nou la rana pe care o putem face lumii şi nouă
înşine, prin păcat.

Există de circa 50 de ani în occident o mişcare radicalistă, agresivă, neo-liberală, globalist-stalinistă, care
de dragul „libertăţii” răneşte, ucide şi murdăreşte societatea. Ea este finanţată generos de magnaţi şi
familii care au averea însumată cât miliarde de amărăşteni cu salariu. Această mişcare operează mereu
cu o formulă numită „discriminare”, şi prin ea introduce în societate, cu forţa, prin media în principal,
toată urâciunea iadului: avort, crimă, eutanasie, perversitate, pasiune erotică pentru animale, copii,
oameni de acelaşi sex, mai precis, sub pretextul „iubirii” tot ceea ce aduce moartea veşnică şi erotizarea
excesivă şi abuzivă a fiinţei umane, şi prin asta imbecilizarea ei totală. Omul obsedat sexual nu mai
gândeşte, nu se mai revoltă, nu mai citeşte poeme, literatură, artă, ci stă pironit în faţa hălcilor de carne
din faţa lui.

Toţi oamenii care nu împărtăşesc această abominaţie de iad sunt numiţi troglodiţi, medievali, imbecili,
pupători de oase, homofobi etc.

Să ne oprim puţin la ultima. Homofobia e frica de homosexuali (etimologic vorbind) şi extinzând sensul
este ura faţă de ei. Orice încercare de a umili această categorie de oameni este catalogată homofobie.
Însă homofobia nu există în ţările occidentale şi nici la noi. Nu intră nimeni în dormitorul nimănui să-l
aresteze. Fiecare face ce vrea, asta e esenţa libertăţii, însă cu adagiul că va răspunde pentru asta în faţa
lui Dumnezeu. Şi nici măcar. Dacă nu crezi în Dumnezeu, chemarea Bisericii la pocăinţă este nulă şi inutilă
pentru tine.

Însă în spatele acestui termen, homofobie, stă un monstru mult mai mare: heterofobia. E călcarea în
picioare a oamenilor heterosexuali, familişti, care doresc să îşi crească pruncii în tradiţia bimilenară
creştină. E ura împotriva firescului, lupta contra bunului simţ, decenţei, cuviinţei, nevinovăţiei, sfinţeniei.
E ridiculizarea fecioriei, bunătăţii, seriozităţii, angajamentului, fidelităţii, smereniei, înfrânării. E tăvălugul
agresiv de a băga cu forţa în minţile oamenilor obligativitatea acceptării păcatului. Este înverşunarea
imundă de a învăţa pe copilaşi educaţia sexuală de la vârste ridicol de mici, când conştiinţa (şi implicit
plăcerea) sexuală este zero. Este valul de poluare media, paradele deşănţate în care mi se ucide liniştea şi
curăţia ochilor, în care omul firesc este inundat cu nefiinţă născătoare de moarte. Este obligaţia de a
asista la păcate strigătoare la cer. Este infestarea spectacolelor, filmelor, programelor, ştirilor, cu imagini
de la orgii sodomice. A propos, aţi văzut ce costume frumoase aveau ăia de la „Army of love”, la
Eurovizion? Erau doar nişte fâşii de piele din ritualurile sado-masochiste.

Heterofobia este să zdrobeşti viclean alegerea a milioane de români pentru nişte vloggeri nimeni, despre
care peste zece ani nu va ma şti nimeni nimic ever. E să umileşti familiile, credinţa, neamul, Biserica,
satul, tradiţia, istoria unui popor cu celebrări din bolgia sodomei mutată prin cauterizare în cele mai de
jos ale pământului. Să calci în picioare valoarea pentru a promova o agendă politică globalistă. Aşa s-a
întâmplat la mai toate concursurile de talente şi de muzică europene şi americane (ex. Românii au talent,
Eurovision, X-factor etc.), unde, mediocrităţi minoritare sexual şi nulităţi axiologie au luat marele premiu
în defavoarea unor talente uriaşe, dar fireşti.

Ar trebui legi care să stipuleze interdicţia heterofobiei. Legi care să oprească întinarea minţile copiilor
noştri cu pornografie, violenţă, ură, crimă, moarte. Legi care să îngrădească păcatul în intimitatea
păcătoasă. Legi care să protejeze atent copiii, şi oamenii în general, de indecenţa arborată viclean şi
strigătoare la cer. Deja, societatea s-a trezit. Dacă acum 20 de ani, o şleahtă de ong-uri stângiste
vânzătoare de neam şi de credinţă ne băgau pe gât mizerii la foc continuu, astăzi mai vedem ceva
rezistenţă la adresa ororii. Să dea Dumnezeu ca oamenii să se adune în cuget, şi să dăruiască lumii legi
care să anuleze obligativitatea păcatului. Un mare ierarh al Bisericii noastre, îmi spunea, zâmbind trist:
„Omul şi aşa-i slab, dacă mai e şi ispitit...”.