Sunteți pe pagina 1din 16

BARIERELE COMUNICARII

INTERCULTURALE
BARIERELE COMUNICARII
INTERCULTURALE
1. Stereotipuri si prejudecati
Este un lucru normal ca modul nostru de a fi si stilul nostru de viata sa ni se para firesc si sa
privim cu o urma de incertitudine si radicalitate stilurile de viata si comportamentele diferite.
Multimi de refugiati si imigranti se deplaseaza continuu traversand diferite regiuni ale globului,
fie incercand sa evite conflicte, fie din cauza saraciei, in cautarea unei vieti mau bune.
Ajungand intr-o alta tara, acestia descopera ca nu sunt acceptati cu totul in comunitatea in
care isi doresc sa se dezvolte. Asa se intampla, de exemplu, cu multi oameni care vin in Statele
Unite, acestea fiind o societate de imigranti; populatia originara. Indienii americani mai
alcatuiesc sub 1% din intreaga populatie a tarii. (A.Giddens, 2000, 232)
Etnicitatea se refera la ,,practicile culturale si atitudinile unei anumite comunitati de persane,
care ii diferentiaza de ceilalti'' (A.Giddens, 2000, 232).
Grupurile etnice au anumite caracteristici pentru a se deosebi intre ele, precum limba, istoria
stramosilor, religia si portul. Ideea de ,,rasa'' a stat la baza multor conflicte sociale. Membrii
unui grup minoritar sunt ,,dezavantajati'' fata de majoritatea populatiei, acestia creand asanumita ,,solidaritate de grup''. (A.Giddens, 2000, 233)
Printre tensiunile dintre grupurile etnice, cele mai puternice sunt cele pe motive rasiale. De
exemplu, un tip des intalnit, acela de ,,niger'', se presupune ca este il reprezinta persoanele cu
pielea inchisa la culoare, par negru si cret. Astfel ca din cauza acestor diferente, unii oamnei
devin motive pentru discriminarea sociala si pentru prejudecati.
Prejudecatile se refera la ,,opinii sau atitudini manifestate de membrii unui grup fata de altul'',
in timp ce discriminarea face referire la,,comportamentul real fata de celalalt
grup'' (A.Giddens, 2000, 235). Desi prejudecatile stau cel mai adesea la baza discriminarii,
acestea pot exista si separat, in conditiile in care oamenii pot avea atitudini marcate de
prejudecati, dar carora nu le dau curs.
Opiniile preconcepute ale unei persoane sunt adesea bazate pe conventii verbale si sunt
rezistente la schimbare chiar si in fata unor informatii noi. Oamenii pot manifesta prejudecati
favorabile despre grupurile cu care se identifica si negative despre celelalte.

Membrii grupurilor minoritare tind sa se considere un popor diferit fata de ceilalti. Grupurile
minoritare sunt, de opicei, izolate din punct de vedere social. Minoritatile sunt diferite atat
etnic, cat si fizic de restul populatiei. Asa se intampla, de exemplu, cu afro-americanii, scinezii
sau alte grupuri din Statele Unite. Diferentele fizice, cum ar fi culoarea pielii, sunt considerate
de obicei rasiale.
Rasismul ,,este prejudecata bazata pe distinctiile fizice semnificative, din punct de vedere
social. O persoana rasiala este aceea care crede ca, unii indivizi sunt superiori sau inferiori
altora, ca rezultat al acestor diferente rasiale''(A.Giddens, 2000, 234).
Prejudecatile isi fac simtita prezenta prin intermediul gandirii stereotipe, ceea ce inseamna ,,a
gandi in termenii unor norme fixe si inflexibile''(A.Giddens, 2000, 235). Stereotipia este adesea
legata de ideea de substitutie, in care sentimentele de ostilitate si furie sunt indreptate spre
obiecte, care nu se afla in realitate la originea acestor sentimente.
In formele sale concrete de manifestare, etnocentrismul poate fi de doua feluri: pasiv sau activ.
Varianta pasiva cuprinde toate acele prejudecati si stereotipii care le ofera multor oameni
avantajul de a face economie de reflectie personala pe tema alteritatii. Mai cu seama daca
exista niste clisee adanc inradacinate in mentalul colectiv, este extrem de comod ca ele sa fie
preluate de indivizi ca adevaruri care nu se mai discuta, o data ce sunt impartasite de un
numar semnificativ de membri ai societatii.
Stereotipiile se bazeaza pe tendinta general umana de simplificare si rationalizare, careia ii
datoram pe langa unele erori de judecata regretabile, si cele mai mari cuceriri ale stiintei.
Doctrine criminale precum comunismul sau nazismul s-au bazat pe astfel de simplificari,
mentinute in Occidentul democratic in zona stereotipurilor "inofensive", dar care, o data
activate, au dovedit ca pot conduce la tragedii umane de proportii mondiale. Marele pericol al
acestor idei consta tocmai in faptul ca, aparent neprimejdioase in conditii de pace sociala, ele
sunt folosite, de indata ce izbucneste un conflict, ca justificari ale violentei impotriva celor
vizati. Ele au asadar o valoare anticipativa, pregatind si prevestind o agresiune viitoare, ca in
cazul prejudecatilor rasiste.
Privind lucrurile in perspectiva istorica, putem afirma ca geneza rasismului a fost una inocenta.
La inceputurile sale, rasismul s-a prezentat ca o teorie antropologica bazata pe factori
obiectivi: deosebirile de aspect exterior dintre reprezentantii diferitelor rase umane sunt
vizibile "cu ochiul liber", asadar incontestabile. Notiunea de rasa nu a fost creatia unor ideologi
perversi, interesati in ridicarea unor oameni impotriva altora, ci un concept elaborat de
stiintele omului si, ca atare, la fel de onorabil ca orice alta notiune vehiculata de acestea.
Nimeni altul decat parintele pozitivismului, Auguste Comte, evidentia, inca in 1852, ca indivizii
apartinand diferitelor rase nu au acelasi creier, fara a trage insa de aici vreo concluzie care sa
il faca pasibil astazi macar si de cea mai vaga banuiala de rasism.
Nu trebuie sa se inteleaga ca dispretul fata de alte popoare si rase este o achizitie moderna.
Grecii si romanii care ii numeau "barbari" pe toti strainii practicau si ei un etnocentrism pe care
l-am putea numi "protorasist", dar avantul ideilor rasiste se leaga de fenomene specifice
secolului al XIX-lea, precum colonialismul, urbanizarea si imigrarea, combinate cu exacerbarea
nationalismului. La elaborarea doctrinei rasiste si-au adus contributia o multime de ganditori

din cele mai variate domenii: filosofi si teologi, fiziologi si anatomisti, istorici si filologi, pentru a
nu-i mai aminti pe scriitorii, poetii si calatorii influentati de teoriile biologice la moda in secolul
darwinismului.
In Anglia, unul dintre parintii gandirii statistice, Francis Galton, intemeiat pe ideile lui Charles
Darwin, care ii era si ruda, organizeaza in cadrul Societatii de Sociologie din Londra dezbateri
despre eugenism la care participa nume de prim plan ale stiintei si literaturii vremii printre
care Max Nordau, Bertrand Russel, Ferdinand Tnnies, George Bernard Shaw sau H. G. Wells. In
Germania, ginerele lui Richard Wagner, istoricul si antropologul Houston Steward Chamberlain,
fiu de amiral britanic stabilit la Dresda, a incercat sa fundeze antisemitismul pe elemente de
antropometrie a raselor, motiv pentru care este considerat astazi drept unul dintre principalii
precursori ai nazismului. (Michel Wieviorka, 1994, p.48).
In mod paradoxal, teoriile sale, combatute pe buna dreptate de antropologi, au lasat urme
chiar in gandirea victimelor holocaustului, care continua sa califice drept "rasiste" manifestarile
antisemite, desi evreii nu sunt si nu au fost niciodata o rasa distincta, ca, de pilda, negrii sau
mongolii. De altfel, nici termenul "antisemitism" (introdus de Guillaume Marr abia in 1893) nu a
fost unul fericit ales, o data ce el nu se aplica decat evreilor, cu toate ca, in acceptiunea
etimologic corecta, ar trebui sa se refere si la alte neamuri semite, ca, de pilda, arabii. S-a
putut ajunge astfel ca, in mod paradoxal, unele ziare sa califice drept "antisemite" atentatele
antiisraeliene puse la cale de palestinieni, desi acestia sunt ei insisi semiti.
Ciudata ne apare astazi si faptul ca intelectuali evrei din Franta celui de al doilea Imperiu,
influentati de interesul general european pentru studiul unor trasaturile fenotipice precum
dimensiunea craniilor si a oaselor, pigmentarea pielii, culoarea ochilor si a parului, etc., s-au
straduit, la randul lor, sa demonstreze cu argumente antropometrice tocmai superioritatea
"rasei" evreiesti asupra popoarelor indoeuropene (Michel Wieviorka, 1994, p.23).
O data cu instaurarea nazismului in Germania, termenul de "rasa" si-a extins sfera imbracand
formele cele mai aberante. Chiar si tiganii, indoeuropeni sadea, au fost tratati drept o rasa
aparte (evident, inferioara si deci pasibila de eliminare fizica). Ba, mai mult decat atat, politica
rasista a statului a asimilat pana si homosexualii si bolnavii mintal unui grup rasial, justificand
astfel exterminarea acestora. Nu numai antropologia, ci si medicina, biologia, genetica,
etnologia, psihiatria, stiintele juridice, arheologia si demografia au fost puse in slujba
demonstrarii superioritatii ariene si, pe cale de consecinta, a imperativului eliminarii
reprezentantilor celorlalte rase.
Simpla parcurgere a eseisticii si a presei interbelice ne arata cat de obsedanta era ideea de
rasa pentru intelectualii si oamenii politici ai vremii. Pana si reprezentantii stangii europene, in
nici un caz suspectabili de atitudini propriu-zis rasiste, apelau in discursul public la o retorica
rasiala.
Parintilor sociologiei le revine meritul de a fi sapat la temelia edificiului teoriilor rasiste, prin
deplasarea accentului dinspre deosebirile rasiale catre cele socio-culturale. Reconsiderarea
socio-psihologica a raporturilor interrasiale isi are insa originea in conceptia lui Max Weber,
care, a aratat ca ceea ce conteaza nu este atat realitatea obiectiva a rasei, cat sentimentul
apartenentei la o rasa anume. "Nu exista rasa, afirma Weber, decat daca exista o constiinta de

rasa ancorata intr-o apartenenta comunitara care poate conduce la actiuni de tipul segregarii,
bazate nu pe caracteristici ereditare, ci pe habitus". Pe aceeasi linie, sociologul american
William Sumner a atras atentia asupra erorii de a se atribui rasei ceea ce tine de moravuri sau
de ethosul popoarelor (M.Weber, 2007, 82)
Se pleaca de la premisa ca daca exista conflicte intre albi si negri, acestea se datoreaza nu
diferentei de rasa, ci problemelor sociale, faptului ca unii au fost stapani iar ceilalti sclavi si, ca
urmare, exclusi apriori din competitia sociala.
Dupa abolirea sclaviei, s-a creat un sistem de caste in care raporturile interumane erau reglate
de o "eticheta" specifica, un ansamblu de ritualuri, un protocol social conform caruia fiecare
individ si fiecare grup facea exact ceea ce se astepta de la el. O data acceptata, noua situatie
a asigurat un echilibru vremelnic, ceea ce facut ca nici de aceasta data problema concurentei
sa nu se puna, intrucat competitorii prezumtivi continuau inca sa alerge pe culoare diferite.
Dar treptat, aparitia unei paturi de intelectuali negri si migratia masiva a oamenilor de culoare
dinspre Sudul rural catre Nordul industrializat au tins sa dezagrege sistemul castelor,
antrenand incercari ale albilor de a-i impiedica pe negri sa intre in concurenta cu ei.
Rasismul se naste din dorinta albilor de a-si mentine anumite privilegii de ordin social, pe care
este insa inevitabil sa le piarda cu trecerea timpului, ceea ce va antrena o reducere a
importantei deosebirilor rasiale in viata societatii americane.
Anii '30 ai secolului al XX-lea marcheaza inceputul unei noi orientari, evidente mai ales in
cercetarile lui John Dollard. Acesta, dupa mai multe luni de locuire intr-un oras american din
Sudul indepartat, desemnat conventional prin numele fictiv de "Southtown", elaboreaza un
studiu extrem de amplu si amanuntit al vietii economice, politice si private din aceasta
localitate, incercand sa evidentieze mecanismele psihologice care stau la baza prejudecatilor
rasiale. Concluzia sa este ca atitudinile albilor fata de negri nu decurg din contactul cu ei, ci din
contactul cu atitudinea predominanta fata de ei. Prejudecatile par sa se reproduca fara un
motiv obiectiv si, de aceea, Dollard considera ca pentru a le intelege este necesar sa se
analizeze formarea personalitatii celor ce sunt purtatorii si transmitatorii mai departe ai
acestor prejudecati. (L.Berger, si T.Luckman, 1999, 217)
Preocuparile lui Dollard pentru substratul psihic al prejudecatilor rasiste au fost reluate, intr-o
noua forma, de Theodor Adorno. Acesta a analizat rasismul in general si antisemitismul in
particular ca produse ale unui anumit tip de personalitate: autoritara, conservatoare,
antidemocratica, etnocentrista. Reprezentant al scolii de la Frankfurt, amestec paradoxal de
marxism si freudism, Adorno sustinea ca un atare tip psihologic nu poate fi decat produsul unei
copilarii frustrante, rod al educatiei religioase care ar impune supunerea neconditionata fata de
parinti, dar o supunere lipsita de dragoste, un fel de identificare superficiala cu modelul
paternal, grevata de un la fel de puternic resentiment fata de opresiunea exercitata de acestia.
Rezultatul ar fi o combinatie exploziva de conformism si dorinta de a distruge stalpii autoritatii
traditionale a institutiilor consacrate. Adaugandu-se la aceste tendinte si aceea a transferarii
propriilor slabiciuni si defecte asupra altora se obtine portretul caricatural al nazistului a carui
distrugere in efigie constituia un obiectiv de baza al neo-marxistilor din Scoala de la Frankfurt.
(S.Chelcea, 2006, 62)

Termenul antisemitism este el insusi de data relativ recenta. Nu orice agresiune la adresa unor
evrei poate fi calificata drept antisemitism. Egiptenii antici, asirienii sau romanii au macelarit
mii de iudei, dar nu au facut-o pentru ca ar fi fost antisemiti. Motivele masacrarii evreilor erau
de aceeasi natura cu acelea care au stat la baza tuturor razboaielor si represiunilor
consemnate de istorie: dorinta de a acapara teritorii si bogatii sau interesul de a-si mentine
dominatia asupra unor popoare subjugate care incearca sa-si recucereasca libertatea. Pot sa iti
displaca evreii la cum iti pot displace rusii, americanii, germanii sau turcii, dar atata vreme cat
atitudinea ta se justifica prin motive de ordin economic, ideologic, social sau religios care te-au
adus in conflict cu indivizii sau cu comunitatea detestata nu este inca vorba despre
antisemitism, chiar daca diferendul ajunge sa imbrace forme violente.
Antisemitismul se deosebeste de antievreism intrucat presupune un rationament rasturnat, in
care concluzia precede demonstratia. Prejudecata tine loc de motivatie, iar justificarea
teoretica este intotdeauna una aposteriori. Violenta antievreiasca, oricat de cruda ori
nedreapta, se intemeiaza pe acuzatii concrete, indiferent daca ele sunt reale sau fabricate.
Antisemitismul, in schimb, nu se justifica. Comportamentul concret, fie el nobil sau josnic, al
evreului nu il poate influenta, deoarece ura impotriva acestuia nu isi are sorgintea in evaluarea
unei stari de fapt, ci in "ideea" fixa ca insasi apartenenta la neamul lui Israel este o crima si ca
deci nu poate exista nici o alta solutie a problemei in afara exterminarii membrilor comunitatii
respective.
Daca Inchizitia i-a prigonit pe evrei, a fost nu din pricina apartenentei lor la o rasa ori etnie
diferita (cu atat mai mult cu cat era vorba chiar de aceea a Mantuitorului si a apostolilor), ci
pentru acelasi motiv pentru care ii persecuta si pe crestini: erezia. Exista banuiala, de altfel nu
o data confirmata, ca evreii convertiti (maranii), se botezasera numai pentru a obtine avantaje
de ordin social sau material si ca isi continuau in secret vechile practici iudaice. Ei se abateau
prin aceasta de la dreapta credinta, intocmai cum o faceau si ereticii sau vrajitoarele si, de
aceea, "meritau" sa aiba soarta acelora. O convertire sincera ii scotea insa de sub acuzatie,
ceea ce insemna ca, cel putin in principiu, aveau sansa salvarii. Or, antisemitismul veritabil le
refuza aceasta optiune. Pentru autoritatile hitleriste, evreul crestinat nu era cu nimic mai putin
"vinovat" decat cel de religie mozaica, o data ce "vina" se afla inscrisa in propriul sau sange.
Un defect major al acestui concept de antisemitism este insa acela ca el, ca si notiunea de
"popor ales", tinde sa creeze o falsa exceptie. Se lasa impresia ca ura impotriva evreilor este
de o natura radical diferita in raport cu cea impotriva tuturor celorlalte etnii sau natiuni, ceea
ce plaseaza poporul evreu intr-o pozitie cu totul aparte, fara echivalent pe scena istoriei. Or,
realitatea este ca si reprezentantii altor neamuri au fost sau continua sa fie dispretuiti ori
discriminati pentru unicul motiv al apartenentei lor la natiunile respective. Asa cum exista
romani sau maghiari antisemiti exista si romani antimaghiari si maghiari antiromani, iar
atitudinea acestora din urma nu difera principial de a celor dintai. Ambele sunt la fel de
irationale, intrucat "justificarea" lor nu are nici o legatura cu comportamentul, conceptiile sau
credinta celuilalt, ci exclusiv cu originea sa etnica. Acuzatia este in acest caz absurda fiindca
nu ii lasa "invinuitului" nici o posibilitate de ispasire a "vinei". Cat timp ceea ce i se reprosa
putea fi schimbat exista pentru el o sansa de "recuperare". Daca gandea altfel decat noi, putea
fi convins sa renunte la ideile proprii si sa le adopte pe ale noastre. In schimb, daca ceea ce i
se imputa este faptul de a fi de alt neam, atunci, cum aceasta caracteristica nu poate fi

schimbata, rezulta ca nu i se ofera nici o alternativa, iar condamnarea sa este una fara drept
de apel.
Dupa Michel Wieviorka, rasismul cunoaste patru niveluri, progresiv tot mai bine consolidate, pe
masura organizarii sale intr-o ideologie coerenta:
1.

Infrarasismul apare ca un fenomen minor si dezarticulat. El se prezinta sub


forma unor prejudecati si opinii personale, mai degraba xenofobe decat rasiste,
care nu sunt impartasite de marea masa a populatiei. De aceea tentativele de
discriminare bazate pe ele si actele izolate de violenta carora le dau nastere
sunt repede stigmatizate de societate, neajungand sa ia proportii.

2.

Rasismul fragmentat se exprima cu claritate sub forma unei doctrine


difuzate prin publicatii si prin vocea unor lideri de opinie sau a unor grupuri de
influenta. Nivelul sau poate fi evaluat obiectiv cu ajutorul sondajelor. Actele de
violenta se inmultesc. Tendintele de segregare si discriminare sunt tot mai
marcate.

3.

Rasismul politic presupune aparitia unei miscari, a unui partid care sa si-l
inscrie ca principiu in programul sau de actiune. Aceasta forta politica va
capitaliza si orienta prejudecatile rasiale, mobilizand si antrenand segmente
importante ale populatiei. Un numar de intelectuali autentici vor fi atrasi in
miscare, pe care o vor legitima din punct de vedere teoretic, "demonstrand"
totodata ca ea se inscrie intr-o traditie nationala respectabila. Miscarea va
solicita imperativ adoptarea de masuri politice discriminatorii si va elabora un
proiect de segregare rasiala popularizat prin dezbateri publice.

4.

Rasismul de stat reprezinta ultimul nivel al spiralei rasiste. El marcheaza


momentul in care statul insusi se organizeaza pe principii rasiste, punand in
aplicare programe de excludere, discriminare masiva si sistematica si chiar
distrugere fizica a grupurilor socotite indezirabile. Se poate vorbi de un rasism
total din clipa in care toate institutiile statului sunt mobilizate in scopul
indeplinirii acestui program, care cuprinde componente sociale, economice,
juridice, militare, etc. Stiinta insasi este pusa in slujba ideologiei rasiste si ea
sufera, in consecinta, un proces de degradare si discreditare intrucat renunta
la obiectivitate si isi subordoneaza cercetarile intereselor factorului politic.
(Michel Wieviorka, Spatiul1994, pp.67-69.)

Aceasta segmentare a fenomenului in patru "rasisme" relativ autonome pune sub semnul
indoielii unitatea fenomenului rasist si sustinerile potrivit carora ar exista o continuitate
perfecta de la cea mai vaga aluzie antisemita pana la camerele de gazare. De fapt, pastrand
justa masura a lucrurilor, nu este cazul sa se absolutizeze nici autonomia ipostazelor
rasismului si nici interdependenta lor, intrucat e la fel de exagerat sa se afirme ca istorisirea
unor anecdote cu evrei (ei sunt, de altminteri, primii care le apreciaza, atunci cand nu sunt
chiar autorii lor) ar conduce direct la Auschwitz, dar, totodata, si ca vehicularea insistenta prin
literatura si presa a unor teze rasiste nu ar avea consecinte periculoase.

Exista, de fapt, doua tipuri de rasism, mai intotdeauna impletite, primul generand discriminare
si cel de al doilea excludere. Cel dintai porneste de la ideea ca singura perspectiva justa
asupra lucrurilor este cea a rasei dominante, posesoare a unui sistem de criterii si principii de
valoare universala. Aceasta era pozitia majoritatii conchistadorilor la care ne-am referit
anterior si a continuat sa fie aceea a tuturor colonialistilor. Din punctul lor de vedere, nu exista
alternativa la obligativitatea ca celelalte grupuri umane sa se supuna rasei "superioare"
(Seplveda invoca, precum s-a vazut, autoritatea lui Aristotel pentru a argumenta ca aceasta
supunere constituie o cerinta naturala).
A doua pozitie pare mai obiectiva, mai rationala si toleranta. Se accepta existenta unor criterii
diferite, corespunzand pluralitatii culturilor, dar se considera ca existenta acestora reprezinta o
amenintare pentru identitatea culturala a grupului propriu. De aici o logica a omogenitatii
culturale, a puritatii rasiale si apeluri la expulzarea elementelor alogene. Daca prima viziune
stimuleaza inferiorizarea alteritatii si discriminarea pe criterii de rasa, cea de a doua
incurajeaza respingerea si segregarea, ambele dovedindu-se la fel de nocive, mai cu seama
atunci cand se combina intre ele, cum s-a intamplat, de exemplu, in Africa de Sud in vremea
apartheidului: autoritatile practicau simultan si discriminarea rasiala (in institutiile de stat,
transporturi, scoli, spitale, etc.), dar si segregarea (prin gruparea in bantustane a bastinasilor).
Lagarele de concentrare naziste au constituit cazul limita al segregarii duse pana la forma
extrema care este nimicirea celor segregati.
Cat priveste etiologia violentei rasiste, i s-au propus acesteia mai multe explicatii si anume:
Schimbarea de comportament a indivizilor atunci cand acestia se afla in
multime. Psihologia maselor, asa cum a fost ea caracterizata de Gustave Le
Bon, presupune predominanta emotivitatii asupra ratiunii si o tendinta marcata
catre radicalism, care se asociaza cu un nivel ridicat de credulitate. De aici si
vulnerabilitatea crescuta la mesajele manipulatorii ale cautatorilor de tapi
ispasitori si sensibilitatea la zvonurile referitoare la crime nedovedite sau, pur
si simplu, inventate (omoruri rituale, etc.).
Masificarea societatii in sensul distrugerii legaturilor comunitare, avand drept
consecinta o atomizare frustranta pentru individ, care se simte tot mai alienat
si are tendinta de a deveni agresiv. Ura acumulata este dirijata catre strain si
conduce, in circumstante favorizante, la manifestari de violenta interetnica
sau/si interrasiale.
Lezarea unor interese (materiale, sociale, sexuale, de prestigiu, etc.) sau
dorinta de a atinge obiective in raport cu care exista o concurenta cu
reprezentantii altor grupuri etnice sau rasiale. In acest caz, violenta nu este un
scop in sine, ci un mijloc de a se obtine bunurile jinduite.
Exacerbarea prejudecatilor, violenta reprezentand forma radicala a acestora.
Linsajele, pogromurile, ca manifestari populare nepremeditate, dar si
exterminarea sistematica organizata de autoritatile unui stat rasist sunt
manifestari violente ale unor prejudecati acumulate pe parcursul timpului si
care si-au atins "masa critica" necesara pentru declansarea exploziei.

2. Perspective diferite asupra conceptelor de


cultura si civilizatie
Cand vorbim despre o civilizatie, oricare ar fi aceea, vorbim despre
comportamentul uman si stilu de comunicare, religie, limba, evolutie culturala si nu in
ultimul timp perceptia asupra timpului.
Ipoteza conform careia ar exista cineva care sa cunoasca totul despre o anumita cultura
sau civilizatie este total eronata . Indiferent ca este vorba despre o persoana pasionata
care isi dedica in intregime timpul acestei activitati sau unui om de afaceri care intra in
contact cu multe culturi datorita jobului sau . Ar fi imposibil !In schimb , o solutie
pertinenta ar fi studierea punctelor comune ce influenteaza comunicarea la nivel
international. Cunoasterea caracteristicilor unei civilizatii ar facilita cu mult legaturile
dintre un francez si un brazilian, spre exemplu .
Religia
Religia este un aspect foarte important care poate fi altfel de la un stat la altul.
Desi aparent ar putea parea cumva bizara legatura dintre incheierea unei afaceri intre doi
oameni din doua tari diferite, care incheie o afacere si cultul religios al carui adept este
fiecare . Totusi nu este deloc asa . Este adevarat ca in majoritatea tarilor exista o
delimitare clara intre religie , politica si stat , fiecare fiind liber sa adere la ce religie
doreste . Aici religia nu are nimic a face cu politica sau cu incheierea afacerilor. Dar
exista si tari unde religia, economia si politica sunt intr-o perfecta concordanta si atunci
este un aspect cat se poate de important ,destul de greu de evitat, sa zicem, data fiind
aceasta legatura atat de stransa. De exemplu daca se incheie o afacere cu musulmani , ar
fi o gafa imensa sa li se faca o invitatie la vanatoare sau sa li se ofere la o masa carne de
porc . La fel de importante sunt si sarbatorile, care difera si ele de la o religie la alta.
Fiecare are dreptul sa faca alegerea pe care o considera potrivita pentru el, la fel cum
fiecare are obligatia sa respecte alegerea celuilalt.
Limba
Cea mai utilizata limba a devenit engleza , probabil cea mai importanta limba de
circulatie internationala. Aceasta pozitie porneste de la faptul ca America, asemeni
Angliei in secolul al XIX lea ,detine primul loc in tehnologie, cercetare, economie si
mass-media. Bineinteles ca orice limba cunoscuta contituie un avantaj .
Nu putem afirma cu precizie ca necunoasterea limbii engleze este de neingaduit, dar
lucrurile s-ar complica putin.

In ajutorul acestei afirmatii voi veni cu un exemplu concret. O prietena a fost in urma cu
ceva timp in vacanta in Turcia, fara a cunoaste nici o limba straina si a avut nefericita
surpriza de a realiza ca i s-a furat din camera de hotel geanta cu bani, acte, carduri.
Datorita faptului ca nimeni nu stia limba romana acolo iar ea nu cunostea la randul ei nici
limba engleza,nici turca a intampinat mari dificultati in a-i face pe cei de acolo sa o
inteleaga. Intr-un final a reusit sa se intoarca acasa fara bani,fara acte si profund
dezamagita intrucat vacanta ei a costat de trei ori mai mult decat era planificata si pentru
ca in locul relaxarii pentru care mersese a avut parte de nenumarate neintelegeri, dureri
de cap si drumuri la Ambasada Romaniei doar pentru a reusi sa se inteleaga cu bastinasii.
De asemeni, intamplari stanjenitoare pot avea loc si atunci cand este vorba despre
intalniri oficiale,traduse de un intermediar. Se pot crea situatii absolut dificile care ar
putea fi cu usurinta evitate daca ambii parteneri de afacere ar cunoaste o limba de
circulatie internationala.Este destul de greu de gasit un translator care sa cunoasca atat de
amanuntit un domeniu incat sa traduca perfect absolut fiecare cuvant si de aici se pot isca
adevarate neintelegeri.
Ar mai putea fi vorba si despre lipsa traducerii motamo a anumitor cuvinte sau expresii
dintr-o limba in alta.
Timpul
Timpul este o resursa limitata, o secunda trecuta este o secunda pierduta definitiv
Nu putem produce timpul, trecerea sa fiind ireversibila. Multe studii ne-au aratat cat de
important este timpul, cat de valoroasa este aceasta resursa care nu se defineste ci se
percepe prin simturi, fiind o notiune primara si corelata cu cea de eveniment.
Proverbul american "Time is money" este preluat pe zi ce trece de
multe tari, intelegand cat de important este timpul pentru finalizarea afacerilor. Daca
americanii lasa diplomatia la o parte si accepta comportamentele nepotrivite in afaceri
doar pentru a respecta termenele limita, profesionisti de alta nationalitate pun accent mai
mult pe aspectele sociale si pe protocol. Intotdeauna americanii doresc sa treaca direct la
subiect, fiind de multe ori grabiti si nepoliticosi pentru a respecta acele termene limita.
De exemplu, o importanta companie americana a ofensat o firma din Turcia impunandule data si ora cand avea sa se desfasoare intalnirea, acestia din urma considerand
comportamentul americanilor lipsit de bun simt.
Comportamentul uman
Comportamentul reflecta atitudinile indivizilor iar reactiile celorlalti indivizi sunt
influentate de comportamentele acestora. Este o afirmatie universal valabila in toate
culturile,diferentele constand atitudini. Acestea variaza de la o cultura la alta si fiind
foarte diferite unele de celelalte de pot parea lipsite de sens, deplasate, socante Orice
mesaj nonverbal, gestica, mimica, pot strica intr-un singur moment tot demersul facut
pentru eforturile depuse pana in acel moment pentru a crea o apropiere. Cele mai simple
sau banale lucruri pot fi considerate comunicarea interculturala sau internationala, de

exemplu expunerea anumitor parti ale corpului utilizarea numerelor sau culorilor. Fiecare
tara are astfel de numere aducatoare de noroc sau ghinion. Neluarea in calcul a
semnificatiei cifrelor poate cauza de asemenea confuzii comunicationale. In unele culturi
cifra 13 este ghinionista in timp ce numerele 7 sau 3 sunt considerate sacre.
Aceste lucruri aparent nesemnificative pot crea situatii stanjenitoare. Ele pot fi
evitate printr-o documentare prealabila, prin studierea semnificatiilor mesajelor
nonverbale dintr-o anumita cultura, inainte de interactiunea cu membrii acelei culturi.
Exista multe exemple in acest sens , unul dintre ele se refera la o firma americana
producatoare de pantofi a trebuit sa reia o intreaga campanie publicitara desfasurata in
unele tari arabe, deoarece a folosit imagini in care erau expuse picioare desculte, iar
acest lucru este considerat drept o insulta in aceste tari.
Stiluri de comunicare
Din pacate, foarte multe tari au adoptat stilul american de comunicare scrisa in
afaceri, in parte datorita utilizarii raspandite a cartilor si textelor americane in multe
dintre universitatile si bibliotecile din intreaga lume si, de asemenea, datorita utilizarii pe
scara larga a practicilor de afaceri americane. Lipsa alineatelor la inceputul randului,
utilizarea stilului american de scriere a datei (luna/zi/an), utilizarea celor "doua puncte" la
sfarsitul formulei de adresare (Stimate Domnule: ), stilul informal si uneori preapersonal utilizat in majoritatea comunicarilor. Fiecare tara doreste sa isi pastreze unele
trasaturi specifice legate de traditia in comunicare (stil, tonalitate), iar aceste lucruri,
apartinand fiecarei culturi ltrebuie apreciate deoarece le definesc cultura.

3 Diferente culturale in lume


1 Diferitele moduri de gandire,
sentimente, comportament si gesturi

Gesturile si comportamentele umane au o semnificatie arbitrara si poate fi diferita


de la o cultura la alta sau chiar de la o perioada la alta in cadrul aceleiasi culturi. Acelasi
gest poate avea o semnificatie intr-o cultura si o cu totul alta conotatie intr-o alta. Ceea ce
este nornal intr-o societate poate fi anormal intr-o alta.
Vestimentatia, de pilda, difera de la o cultura la alta, de la un popor la altul
fiecare avand un port traditional ce ii reprezinta identitatea nationala. Tocmai de aceea,
cand analizam vestimentatia in contextul comunicarii, trebuie sa luam in considerare
determinarile geografice, culturale si istorice. "De la Polul Nord la Ecuator, oamneii isi
protejeaza corpul impotriva gerului sau a caldurii excesive: imbraca haine adecvate,
diferite in ceea ce priveste materialele (blanuri, stofe, voaluri), culoarea (reflectanta sau
absorbanta a razelor solare), croiala (stransa pe corp sau lejera)." (S.Chelcea, 2008, 59)
Istoria, isi spune si ea cuvantul, imbracamintea din Europa Occidentala de azi, adia daca

mai aminteste de cea din Evul Mediu, cand majoritatea populatiei se multumea cu un
minim de vesminte.
Diferentele vestimentare intre culturi sunt evidente , femeile din cultura
occidentala isi arata buricul, pe care il impodobesc cu diverse pietre pretioase sau
semipretioase in timp ce in tarile arabe, femeile nu lasa privirii nici macar glezna,capul si
fata le sunt acoperite de un val iar corpul, de vesminte lungi si largi; in caz contrar
femeile sunt judecate drept imorale si pedepsite aspru.
In Japonia, kimonoul, portul tradittional japonez le este pus la dispozite stranilor
numai cu ocazii speciale (o cina festiva la restaurant).Kimonoul se cere a fi incheiat
neaparat cu partea stanga peste partea dreapta, invers simbolizand ofensa adusa gazdei
intrucat numai mortiilor li se leaga kimonoul cu partea dreapta peste partea stanga.
Gesturi comune precum contactul vizual pot ridica adevarate bariere in
comunicarea interculturala. De pilda, in cultura americana, "a nu privi in ochii
celuilalt"cind vorbeste poate genera suspiciune si deasemenea, a vorbi cu cineva care
poarta ochelari de soare poate crea un disconfort psihic. In alte culturi insa a privi in ochii
interlocutorului este considerat o lipsa de respect, mai ales fata de persoane cu pozitii
sociale superioare.In Nigeria, Porto Rico, Thailanda sau Japonia tinerii si copiii nu sunt
incurajati sa realizeze contacte directe la nivelul ochilor cu profesorii lor sai in
interactiunile cu alti adulti.In schimb, arabii utilizeaza numeroase contacte la nivelul
ochilor in relatiile interpersonale, cu o durata care ar putea fi stanjenitoare pentru indivizii
din alte culturi. In general, populatiile din Asia, Indiile de Vest, ca si portoricanii sau afroamericanii considera ca a privi direct in ochii altor peroane este nepoliticos, o incercare
de intimidare sau un semnal avand conotatie sexuala.
Privirea "ochi in ochi" (asa zisa "holbare") este considerata un gest indraznet an
cadrul multor culturi; in Japonia, de exemplu, a privi interlocutorul in ochi este un semn
al lipsei de respect, se recomanda a privu "marul lui Adam".
Un alt comportament unam controversat este "salutul" indivizilor intr-o
cultura.Spre exemplu, stringerea mainii,este un model de salut , cultural determinat,
indivizii isi exprima sentimente adaugand si alte semnale: apropierea spatiala, contactul
vizual prelungit, zambetul, atingerea antebratului sau a umarului."In unele culturi (nordamericana sau europeana), copii sunt invatati sa-i privesca in ochi pe cei cu care dau
mana.In alte culturi (de exemplu India), copii sunt invatati sa plece privirea, sa se inchine
in fata celuilalt, sa adopte o pozitie de supunere, de ruga chiar"(S.Chelcea, 2008, 85). In
Thailanda se practica acelasi ritual de salut, sub numele de wai.
Eschimosii si vechile populatii din Samoa si din Insulele Filipine se salutau
atingandu+si nasurile, fapt ce ar putea parea fara sens daca nu am sti ca semnalele
olfactive servesc la recunoasterea similaritatii genetice. R.E. Axtell sustine ca populatia
maori din Noua Zeelanda, exprima chiar si azi bucuria reintilnirii celor dragi frecandu-si
nasurile (S.Chelcea, 2008, 85). Atingerea nasurilor reprezinta mai mult decat un gest de

salut, prin miros, persoanele in cauza se identifica si se recunosc unele pe celelalte ca


facand parte din acelasi grup.
In cultura musulmana, adesea ducerea mainii drepte la piept , reprezinta tot o
forma de salut.
Tiparul frumusetii feminine este perceput diferit in culturi, in cea europeana, o
femeie frumoasa este slaba si se apropie de tiparul 90-60-90, pe cand in cultura
musulmana, cu cat o femeie este mai voluptoasa, cu atat este mai apreciata.
Semnificatia semnului cunoscut sub numele de "OK", este diferita de la o cultura
la alta. Atingerea varfului degetului mare cu carful degetului aratator,formand un cerc,
pastrand celelalte degete drepte si palma orientata spre spectator, traduce cuvintele "all
correct"(este in regula). OK-initialele transcrierii gresitea cuvintelor "all correct" s-a
raspandit in toata lumea. Aceasta este o expresie "mcdonalizarii" comunicarii nonverbale.
Acelasi gest, inseamna "nimic", "zero". In Japonia, acest semn sugereaza cuvantul "bani".
In unele tari mediteraneene, precum Grecia sau Turcia, respectivul semn, indica
"homosexualitatea" sau o invitatie sexuala vulgara, iar in statele arabe,expima ostilitatea
si este o insulta daca este insotit de aratarea dintilor.
Un alt gest cu semnificatii culturale diferite, este descrierea unui cerc in jurul
urechii cu degetul aratator intins si celelalte degete stranse. Aceste comunica in unele tari
( de exemplu, Argentina si Romania), intentia de a telefona (amintind de telefoanele cu
disc) iar in alte tari ca America de Nord , Germania, Franta si Rusia, gestul, sugereaza
interlocutorului un mesaj cu semnificatia: "Esti nebun !"
Introducerea degetului mare iintre aratator si degetul mijlociu, cu pumnul strans,
transmite la romani o injuratura grava cu o conotatie sexuale, in timp ce in Brazilia,
acelasi gest are simbolistica unei urari "Noroc".
Gesturile de miscarea a capului de la stranga la dreapta si de la dreapta la stanga ,
care in majoritatea culrurilor substituie negatia "nu"; si aplecarea si didicarea repetata a
capului, care substituie o aprobare "da", in tari precum Bulgaria, Turcia si Grecia,
semnificatia gesturilor este inversata: miscarea capului de la stanga la dreapta si de la
dreapta la stanga inseamna "da", iar aplecarea si ridicarea repetata a capului inseamna
"nu".
Daca in majoritatea culturilor occidentale, comercializarea si consumul de carne
de porc ssi a bauturilor alcoolice este un lucru normal, in unele culturi musulmane
(Arabia Saudita), acestea sunt subiecte tabu ssi sunt ilegale.In majoritaea tarilor,
saptamana de lucru incepe lunea si se termina vinerea (sau sambata ca in unele state din
America) insa in unele tari arabe ( de exemplu, Arabia Saudita), saptamana de lucru
incepe sambata si se termina miercurea, iar vinerea nimeni nu are voie sa munceasca
intrucat este considerata ziua sfanta a musulmanilor. In acesta lume araba, mana stanga
este considerata a fi "murdara" iar gesturi ce sunt facute cu aceste mana, ce in alte culturi
sunt normale, pentru musulmani sunt ofense si jigniri aduse la adresa islamului.

Daca in culturile europene barbatilor le este permis sa poarte podoabe, acest fapt
fiind considerat normal, in lumea araba este interzis barbatilor sa poarte lanturi. Daca un
barbat este observat pe strada purtand lant, este arestat, fie el si un simplu turist.

2. Caracteristicile culturale ale unor tari europene


Pe baza cercetarilor sale, S. Ronen a oferit o scurta descriere a caracteristicilor culturale ale
tarilor studiate de Hofstede.
Belgia. Accentul este pe indeplinirea datoriei, dar toleranta fata de risc este scazuta.
Important este sa fii descurcaret; este mai putin important sa fii tolerant sau ganditor. Belgienii
au un grad ridicat de evitare a incertitudinii, sunt moderati in ceea ce priveste masculinitatea
si au o puternica distantare fata de putere.
Germania are o toleranta fata de risc scazuta, accentul fiind pus pe realizarea de sine,
conducere si independenta ca obiective in viata. (Vest) Germanii sunt foarte competitivi,
acordand o mica importanta rabdarii si increderii. Masculinitatea este ridicata, iar distanta fata
de putere este redusa.
Olanda. Olandezii sunt preocupati de specializari si sarcini de serviciu, fiind mai putini
interesati de realizarea de sine. Au un grad ridicat de toleranta a riscului si prefera sa fie mai
degraba reactivi decat activi, cu accent pus pe a fi descurcaret.
Franta. Francezii pun mare accent pe logica si ratiune, tinand seama de opiniile individuale.
Stilul si energia sunt esentiale prin succesul organizational. Este important sa fii in aceeasi
masura descurcaret, matur, stabil si om de incredere. Comunicarea intr-un singur sens este
relativ acceptata. Autoperceptia este una de toleranta a conflictului. Franta are un grad ridicat
de evitate a incertitudinii, un grad redus de masculinitate si o puternica distanta fata de
putere.
Italia are un grad redus de toleranta a riscului si un grad ridicat de evitare a incertitudinii.
Italienii sunt receptivi la afectiune si caldura, dar prezinta totusi un grad ridicat de
masculinitate. Sunt competitivi, dar prefera sa foloseasca deciziile de grup si prezinta un grad
moderat de distanta fata de putere.
Danemarca, ca si celelalte tari scandinave, se situeaza deasupra mediei tolerantei fata de
risc; cu accentul pe maturitate si stabilitate si un premiu oferit pentru toleranta si sociabilitate.
Feminitatea este combinata cu o slaba evitare a incertitudinii si o distanta fata de putere
redusa.
Marea Britanie. In aceasta tara exista puternice traditii ale claselor sociale. Securitatea este
un obiectiv de baza, desi placerea este prezentata ca un scop in viata. Inventivitatea, logica si
adaptabilitatea sunt considerate importante; britanicii sunt foarte competitivi. Prezinta un
indice al distantei fata de putere si al evitarii incertitudinii destul de redus, un puternic
individualism si o masculinitate relativ ridicata.

Negocierea in patru tipuri de culturi


Sfaturi pentru oamenii de afaceri care negociaza cu parteneri de afaceri din alte
tar(J.M. Hiltrop, 1998, 116):
Culturi orientate spre realizari

Asigurati-va ca dumneavoastra sau altcineva din echipa de negociere detine


suficiente cunostinte si experienta pentru a convinge cealalta parte ca propunerea
dumneavoastra va functiona foarte bine.

Respectati placerea celeilalte parti de a parea puternica, competenta si


experimentata. Provocarea adusa profesionalismului lor este posibil sa produca
resentimente si razbunare.

Folositi-va de calificarile si titlurile profesionale pentru a sublinia competenta si


realizarile dumneavoastra personale.
Culturi orientate spre statutul social

Asigurati-va ca echipa dumneavoastra are suficienti membrii in varsta sau


importanti, cu roluri formale si statut bine stabilit in societate. Trimiterea unui
tanar, chiar foarte inteligent, ca reprezentant in unele negocieri in India sau China,
se va percepe ca o insulta grava la adresa negociatorilor indieni sau chinezi.

Asa cum Trompeaars a aratat, este foarte deranjant pentru unii oameni din culturi
ce pun accentul pe statut sa negocieze cu tineri agresivi, care isi etaleaza
cunostintele ca si cum ar fi un gen de munitie, in fata carora cealalta parte este
asteptata sa se predea.

Respectati linia ierarhica a celeilalte echipe de negociere. Nu subminati


credibilitatea celui mai varstnic membru al echipei (care deseori este si persoana
care vorbeste), chiar daca il suspectati ca nu are pregatirea necesara. Nu uitati ca
in multe parti ale lumii, cand se negociaza cu cineva de acelasi nivel sau nivel
superior se obisnuieste sa se spuna public ca cealalta persoana ar dori mai
degraba sa auda decat sa ofere informatii.

Folositi titluri si simboluri pentru a indica statutul dumneavoastra in societate. Din


acest motiv, japonezii intotdeauna isi prezinta cartile de vizita inainte de a incepe
conversatia.

Folositi o tinuta conservatoare. Nu apelati persoanele folosind prenumele. Abtinetiva de la glume. Evitati negocierile la telefon sau prin posta; este considerat mult
mai politicos si mai eficient sa tratati afacerile prin contact direct.
Culturi orientate spre viitor

Evitati sa va afisati nerabdarea. Asteptati si acceptati perioadele in care nu se


discuta nimic concret pe parcursul negocierilor. Americanii, fiind in mod special
preocupati de orizonturi scurte de timp, se asteapta ca negocierile sa dureze o
perioada minima de timp. Acest spirit de graba ii dezavantajeaza comparativ cu
partenerii mai putin grabiti din culturi cu orientare pe termen lung, cum ar fi
Brazilia, Singapore si Taiwan. De exemplu, o companie braziliana a invitat un grup
de negociatori americani pentru a discuta reinnoirea unui contract cu o saptamana
inainte de expirarea acestuia, stiind ca americanii vor face mai multe concesii
intrucat se vor grabi.

Acordati mai mult timp relatiilor interpersonale pe parcursul negocierii. Oamenii


proveniti din culturi cu orientare pe termen lung deseori au incredere in prietenie si
respect personal, mai degraba decat in sistemul legislativ atunci cand este vorba
de adoptarea unui contract. Ei pun accent pe relatia dintre oameni, nu pe
intelegerile scrise. De aceea, ganditi-va la propunerea dumneavoastra in
perspectiva unei relatii pe termen lung cu cealalta parte.

Reciprocitatea salutului, cadourilor si favorurilor personale este un ritual social


foarte important in culturile cu orientare spre viitor. Preocuparile legate de costuri,
castig si salvarea aparentelor sunt in general subordonate mentinerii relatiilor
interpersonale.
Culturi orientate spre evitarea incertitudinii

Nativii din tarile cu puternica orientare spre evitarea incertitudinii (cum ar fi


Germania, Belgia si Franta) se simt amenintati de situatiile ambigue si
necunoscute. Atunci cand cumpara ceva, ei se asteapta ca acel lucru sa fie
prezentat intr-un anume mod si sa fie descris in detaliu. De aceea cand se
negociaza cu oameni ce provin din astfel de culturi ar fi intelept sa fiti pregatiti,
avand toate detaliile la indemana.

Nevoia sentimentala de reguli si reglementari intr-o cultura orientata spre evitarea


incertitudinii solicita un spirit considerabil de punctualitate. Nu uitati de intalniri,
programati-le in avans si nu intarziati. Discutati doar un subiect o data. Evitati
intreruperile si intarzierile

In aceste culturi exista si o nevoie acuta de formalitati. In Germania, Japonia si alte


tari este potrivit sa va adresati oamenilor folosind titlurile lor formale. Comentarii
critice referitoare la situatii, conditii si oameni nu se fac niciodata in public. Astfel
de remarci vor insulta profund simtul de proprietate si auto-pretuire al persoanelor
respective.

Oamenii apartinand culturilor orientate spre evitarea incertitudinii au reputatia de


a negocia greu. Ei folosesc din obisnuinta cereri deschise si fac foarte greu
concesii. Tocmeala este obisnuita si este asteptata ca fiind o parte esentiala a
jocului.