Minorități naționale în România secolului al XX-lea

1. Minoritățile din România în perioada interbelică

- Marea Unire de la 1918 a modificat esenţial configuraţia politică si teritorială a României, la
sfârsitul Primului Răboi Mondial.

- Suprafaţa ţării crește de la 137 903 Km pătraţi la 295 049 Km pătraţi, iar populaţia crește de la
7 771 341 locuitori, la 14 670 000

- Se înregistrează o sporire a diversităţii etnice, culturale și religioase: românii – creștini

ortodocși și greco- catolici (românii transilvăneni); maghiarii - religie calvină; germanii - luterani
și romano-catolici.

- Prin integrarea teritoriilor istorice, România Mare a inclus între frontierele sale o importantă
comunitate maghiară, care a devenit cea mai numeroasă; a crescut numărul etnicilor germani
(Transilvania, Banat și Bucovina), ucraineni (Bucovina și Basarabia), ruși (Basarabia) precum și
noi comunități evreiești, răspândite în toate teritoriile unite cu România.

- Potrivit recensământului din 1930, românii reprezentau 71,9% din populația țării, maghiarii
7,9%, germanii 4,1%, evreii 4%, ucrainenii 3,3%.
- După 1918, „problema minorităților” este specifică și altor state din Europa centrală și de
răsărit.

- Prin destrămarea Imperiului Austo-Ungar, prin înfrângerea Germaniei și prin dispariţia

ImperiuluiŢarist apar state noi: Cehoslovacia,Iugoslavia, Polonia.

- Comunități etnice, ca germanii din Polonia și Cehoslovacia sau maghiarii din România,
Iugoslavia și Cehoslovacia, au suportat greu trecerea de la statutul lor de membre ale unei
națiuni dominante la cel de minorități în cadrul noilor state. Circa 200 000 de maghiari,
majoritatea funcționari și profesori însoțiți de familiile lor, au părăsit Transilvania după Primul
Război Mondial, plecând în Ungaria.

- În politica lor revizionistă, state ca Germania, Uniunea Sovietică și Ungaria, au utilizat

problema minorităților naționale, dar și pe unii membri ai acestor minorități ca instrumente de
subminare a Poloniei, Cehoslovaciei, României și Iugoslaviei.

Relațiile dintre statul român și majoritatea românească, pe de o parte, și minoritățile naționale,

pe de altă parte, nu au fost lipsite de tensiuni și, uneori, chiar de conflicte.
- Deși au dobândit dreptul la cetăţenie română, cetăţenii de origine neromână erau consideraţi
străini.

-Minoritățile se bucurau de dreptul de avea reprezentanţi politici: apar Partidul Maghiar,

Partidul German din România, Partidul Evreiesc

-Minoritățile beneficiau de dreptul la învăţământ în limba proprie, însă politica centralizatoare

a statului român determină conflicte cu reprezentanţii diferitelor comunităţi etnice.

- Deși după 1918, România a acordat cetățenie locuitorilor de origine evreiască, se înregistrează
o amplificare a antisemitismului politic în perioada interbelică

Cauze:

-apariția de noi partide politice, cu un mesaj antisemit precum Liga Apărării Național-
Creștine (LANC, fondată în 1923) sau Legiunea Arhanghelului Mihail (1927);

- exemplul politicii antisemite a Germaniei hitleriste a încurajat amplificarea

antisemitismului și în alte țări, printre care și România

Măsuri antisemite:

- guvernul condus de Octavian Goga a reintrodus oficial o politică antisemită de stat,

desființând mai multe ziare redactate sau conduse de ziariști evrei (Adevărul, Dimineața,
Lupta);

-retragerea cetățeniei române unui număr de 225 000 de persoane.

2. România și Holocaustul
Apogeul antisemitismului de stat a fost atins în România între 6 septembrie1940 și 23 august
1944, respectiv în perioada în care țara a fost condusă de Ion Antonescu.

-Are loc așa-zisa „românizare” -trecerea în proprietatea statului a proprietăților deținute de

evrei.

- Concedierea angajaților evrei, interzicerea efectuării serviciului militar — înlocuit cu

munca obligatorie.

- Excluderea actorilor evrei din teatre, a jurnaliștilor evrei din redacțiile ziarelor, a
avocaților evrei din barou, a medicilor evrei din Colegiul Medicilor, a profesorilor, elevilor și
studenților evrei din învățământul de stat.
Tragismul antisemitismului a fost dat de pogromurile, deportările și exterminarea în masă a
unei părți a populației evreiești de pe teritoriul românesc.Pogromul dezlănțuit de legionari cu
ocazia rebeliunii din 21–23 ianuarie contra generalului Ion Antonescu a dus la uciderea a 120 de
evrei și la devastarea a numeroase sinagogi, locuințe și magazine din București.

Pogromul de la Iași din 28-30 iunie 1941 a fost unul dintre cele mai violente pogromuri din
istoria evreilor din România, inițiat de generalul Ion Antonescu, împotriva cetățenilor de etnie
evreiască din Iași. În conformitate cu datele prezentate de autoritățile române, în cele trei zile
au fost uciși 13.266 evrei. Trenurile morţii (vagoane de marfă) închise ermetic circulat cu viteză
redusă între diferite gări din Moldova, câteodată în direcţii dus-întors. Cei mai mulți
mureau din cauza asfixierii şi a deshidratării. Cadavrele erau jefuite şi îngropate în gropi
comune, în preajma gărilor de pe traseu.

Operațiunea „Barbarossa” .Sub pretextul că populația evreiască din Basarabia și Bucovina de

nord întâmpinase favorabil trupele sovietice în iunie 1940, Ion Antonescu a ucis numeroși
evrei basarabeni în cursul eliberării acestei provincii de sub ocupația sovietică,în vara anului
1941, iar în toamna aceluiași an autoritățile române au început deportarea dincolo de Nistru, în
Transnistria, a majorității evreilor — peste 120 000 — care supraviețuiseră masacrelor în
Bucovina de nord și Basarabia. Închiși în lagăre de concentrare, pradă foamei și epidemiilor, cei
mai mulți dintre aceștia — aproape 90 000 — au murit până la sfârșitul anului 1943.

Masacrul de la Odesa este considerat ca fiind cea mai mare crimă săvârșită vreodată
de armata română . În urma unui atentat cu bombă, la 23 octombrie 1941, asupra clădirii
comandamentului militar român din orașul Odessa — care a provocat moartea a 128 de militari
și civili români —Ion Antonescu a ordonat uciderea unui număr cuprins între 25 000 și 40 000
de evrei aflați în oraș.

Deportarea evreilor din Ardealul de Nord

În primăvara anului 1944, între 140 000 și 150 000 de evrei din nord-estul Transilvaniei, anexat
de către Ungaria, cu sprijinul lui Hitler, la 30 august 1940, au fost deportați de către trupele
germane cu ajutorul autorităților maghiare. În lagărelor de exterminare naziste, unde
majoritatea au fost uciși.

Personalități care s-au opus activ persecutării și uciderii evreilor

-Iuliu Maniu – președintele PNȚ, alături de alți lideri politici au cerut în mai multe rânduri lui
Ion Antonescu să pună capăt deportării evreilor în Transnistria.

- Regina Elena, mama regelui Mihai, a intervenit personal pe lângă Ion Antonescu, contribuind
la salvarea a mii de evrei care urmau să fie sau fuseseră deja deportați în Transnistria.
- Traian Popovici, primar al orașului Cernăuți, după alungarea trupelor sovietice, a protestat
contra deportării evreilor din oraș în Transnistria și a reușit să salveze de la deportare 19 000
dintre aceștia.

Au existat multe alte persoane care, uneori cu prețul vieții lor, au adăpostit, au hrănit sau au
salvat viețile a mii de evrei.

3.Statul și minoritățile din România postbelică

Abolirea legislației antisemite din România a condus la o ameliorare a situației minorităților
nu și la o rezolvare favorabilă a problemelor acestora.

- Fiind acuzați în bloc de colaborare cu Germania nazistă, de către forțele de ocupație

sovietice, 70 000–80 000 de sași transilvăneni au fost duși cu forța în lagărele de muncă din
Siberia.

- După instaurarea regimului comunist unele minorități religioase, considerate

periculoase prin legăturile lor în afara României, îndeosebi catolicii și greco-catolicii, au fost
ținta persecuțiilor. Biserica Greco-Catolică a fost desființată oficial în 1948 și o parte dintre
slujitorii ei aruncați în închisori, unde mai mulți episcopi și preoți greco-catolici au murit.

- Între 1945 și 1951 aproximativ 150 000 de evrei au părăsit România .

- Circa 14 000 de germani au emigrat anual, între anii 1970 – 1980, în Republica Federală
Germania.

- Spre deosebire de alte minorități, comunitatea maghiară a rămas, fiind cea mai
numeroasă. În 1952, a fos creată Regiunea autonomă maghiară, desființată

în 1968, atunci când România a revenit la împărțirea administrativă în județe. Tensiunile

între minoritatea maghiară și populația majoritată au persistat, culminând cu evenimentele
de la Târgu Mureș din martie 1990.