Anomalii cromozomiale

Cromozomii reprezintă unităţile structurale şi funcţionale ale materialului genetic la

nivel celular. Numărul de cromozomi constituie o caracteristică de specie. Astfel, la specia
umană există 46 de cromozomi grupaţi în 23 perechi (2 seturi cromozomice). Dintre aceste
perechi, 22 sunt identice la cele două sexe (autozomii) iar una este diferită (cromozomii sexuali
sau gonozomii): XX la femeie, respectiv XY labărbat. Fiecare persoană moşteneşte un set
cromozomic de la mamă şi un set cromozomic de la tată. Din punct de vedere structural fiecare
cromozom are două elemente longitudinale identice – cromatide – unite la nivelul centromerului,
care împarte fiecare cromatidă în două braţe: unul scurt, notat p şi unul lung, notat q.

Cromozomii pot fi examinaţi printr-o serie de tehnici speciale, numite tehnici citogenetice.
Aceste metode se bazează în principiu pe obţinerea de celule în diviziune (de obicei, limfocite
din sânge sau amniocite din lichidul amniotic), blocarea diviziunii într-o anumită etapă,
realizarea preparatului cromozomic, examinarea la microscop şi
realizarea cariotipului (dispunerea sistematizată a cromozomilor fotografiaţi dintr-o singură
celulă, pe baza unor criterii valabile în toată lumea). În final, este stabilită formula cromozomică
a individului investigat. La persoanele normale, formula cromozomică este 46,XX sau 46,XY. În
cazul prezenţei unei anomalii cromozomiale, formula cromozomică va fi anormală şi va
specifica tipul anomaliei şi cromozomul (cromozomii) implicaţi. Bolile cromozomice sunt
maladii determinate de mutaţii genomice (anomalii numerice ale cromozomilor) sau
cromozomice (anomalii ale structurii normale a cromozomilor).

Mutații cromozomiale au frecvența de 1 la 500 de nașteri. Sunt determinate de ruperea unor

fragmente de cromozomi sub acțiunea factorilor ambientali, fragmentul rupt conținând un anumit
număr de gene. Segmentele cromozomiale desprinse se pot pierde sau se pot rearanja într-o
combinație nouă dar anormală.

Anomaliile cromozomiale reprezintă o importantă componentă a patologiei genetice

umane, atât datorită frecvenţei globale, cât mai ales datorită consecinţelor fenotipice şi
reproductive. Până în prezent au fost identificate peste 100 de sindroame cromozomice.
Anomaliile cromozomice afectează aproximativ: 0,7% din nou-născuţi, 2% din sarcinile femeilor
cu vârsta peste 35 de ani în momentul concepţiei şi se regăsesc la peste 50% din produşii
avorturilor spontane din primul trimestru.

Anomaliile cromozomiale pot fi clasificate pe baza mai multor criterii, cele mai
importante fiind: tipul anomaliei şi numărul de celule modificate. În raport cu numărul de
celule afectate, anomaliile cromozomice pot fi împărţite în: omogene şi în mozaic. Anomaliile
omogene se caracterizează prin prezenţa anomaliei în toate celulele individului afectat.

Anomaliile în mozaic sunt caracterizate de prezenţa a două sau mai multe linii (clone) celulare,
care diferă prin numărul de cromozomi.

În raport cu modul de afectare a materialului cromozomic, anomaliile pot fi împărţite în:

numerice şi structurale. Prin anomalie cromozomială numerică se înţelege orice modificare a
numărului de cromozomi în raport cu numărul normal de cromozomi (46 cromozomi).

Anomaliile numerice se clasifică în: poliploidii şi aneuploidii.

Poliploidiile sunt caracterizate prin prezenţa în plus a unuia sau mai multor seturi complete de
cromozomi (triploidie – 69 cromozomi; tetraploidie – 92 cromozomi).

Aneuploidiile se caracterizează prin absenţa (monosomie – 45 cromozomi) sau prezenţa în plus

a unuia sau mai multor cromozomi (trisomie – 47 cromozomi, tetrasomie – 48 cromozomi,
pentasomie – 49 cromozomi) din aceeaşi pereche sau din perechi diferite.

Anomaliile cromozomiale structurale se caracterizează prin modificarea structurii normale a

cromozomilor. Ele se împart, în raport cu efectul fenotipic (modificarea stării de sănătate) în:
anomalii echilibrate şi anomalii neechilibrate.

Bolile cromozomiale produse prin anomalii neechilibrate ale autozomilor sunt numeroase
(peste 100 de entităţi). Există numai trei anomalii complete şi omogene compatibile cu
supravieţuirea:

 trisomia 21 (sindromul Down),

 trisomia 18 (sindromul Edwards) şi
  trisomia 13 (sindromul Patau);

Alte trisomii autozomale sunt rare şi se găsesc în mozaic.

Anomaliile de structură neechilibrate produc trisomii sau monosomii parţiale. Cele mai frecvente
boli de acest fel sunt:

 sindromul velo-cardio-facial (deleţie 22q11)

 sindromul Wolf-Hirschhorn (deleţie 4p) şi
 sindromul cri du chat (deleţie 5p).

Bolile cromozomiale determinate prin anomalii ale cromozomilor sexuali sunt mai puţin grave
decât cele generate prin anomalii autozomale şi, de regulă, se asociază cu o rată normală de
supravieţuire şi o inteligenţă normală sau aproape normală. În schimb, datorită implicării
cromozomilor sexuali în formarea şi funcţionarea organelor genitale, anomaliile gonozomale se
asociază cu sterilitate sau cel puţin hipofertilitate.

Principalele afecţiuni gonozomale sunt:

 sindromul Turner (monosomie X)

 sindromul Klinefelter (trisomie XXY)
 sindromul triplo X (trisomie X)
 sindromul dublu Y (trisomie XYY).

Sindromul Down
Sindromul Down este o boala genetica cromozomiala
ce afecteaza aproximativ unul din o mie de copii. Cel
care a descris sindromul pentru prima oara, în anul
1866, a fost medicul britanic John Langdon Down.
 Persoanele cu sindrom Down au trasaturi fizice si caracteristici distincte si, desi
sindromul Down este permanent, majoritatea celor afectati, beneficiind de o îngrijire adecvata,
pot duce o viata normala si activa.

Sindromul Down este cauzat de diviziunea celulara anormala, cel mai frecvent la
nivelul ovocitului, inainte sau in momentul conceptiei. Mai putin frecvent, diviziunea celulara
anormala poate afecta spermatozoidul in momentul conceptiei.

Nu se cunosc factorii care determina celulele sa se divida anormal. Genele sunt grupate
sub forma de cromozomi. In mod normal, un copil mosteneste 46 de cromozomi, cate 23 de la
fiecare parinte. In urma diviziunii celulare anormale, din Sindromul Down rezulta material
genetic suplimentar, de obicei un extra cromozom.

Sindromul Down este clasificat in conformitate cu modul specific in care materialul genetic
suplimentar este produs.

Simptomele Sindromului Down :

E xista mai mult de 50 de trasaturi caracteristice ale Sindromului Down. Simptomele fiecarui
copil variaza ca numar si severitate. Oricum, multe dintre aceste caracteristici si trasaturi apar de
asemenea si la copiii care nu au Sindrom Down.

Majoritatea copiilor cu Sindrom Down au cateva din urmatoarele trasaturi fizice:

 statura mica: copilul are de obicei un ritm de crestere mai lent, iar la varsta adulta, inaltimea este
mai mica decat media

 tonus muscular scazut (hipotonie): un copil poate avea mai putina forta musculara decat alti copii
de aceeasi varsta; tonusul scazut al musculaturii abdominale determina, de asemenea, protruzia
stomacului;

 in mod normal, la copil musculatura gastrica se tonifica progresiv pana in jurul varstei de 2 ani

 gat scurt, gros cu tesut adipos (grasime) si piele in exces: de obicei, aceasta trasatura devine mai
putin evidenta pe masura ce copilul creste
 brate si picioare scurte si indesate: unii copii pot prezenta un spatiu mai larg intre degetul mare si
degetul al doilea de la picior

 un singur pliu la nivelul partii centrale a palmei: acesta este numit pliu palmar transvers sau linia
simian
Trasaturi faciale
In Sindromul Down se intalnesc frecvent trasaturi faciale distincte, cum ar fi:

 urechi de forma modificata: de obicei mici si jos inserate

 gura si limba anormal constituite: limba copilului poate protruziona partial, iar cerul gurii
(palatul) poate fi foarte arcuit si ingust

 punte nazala aplatizata: portiunea aplatizata a nasului situata intre cei 2 ochi (punte nazala) este
frecvent infundata

 pete Brushfield: un fragment tisular pe portiunea colorata a ochiului (iris); aceste pete nu
afecteaza vederea

 dinti atipici si incovoiati: dintii copilului pot sa apara mai tarziu si intr-un mod neobisnuit.
 Sindromul Edwards
Copiii cu trisomia 18 sau sindromul Edwards, o malformatie cromozomiala comuna, au
trei copii ale cromozomului 18, in loc de doua copii, asa cum se intampla in mod normal. Acest
cromozom in plus este letal pentru majoritatea copiilor nascuti cu aceasta malformatie,
provocand anomalii majore fizice (trasaturi faciale anormale, probleme de crestere, probleme ale
membrelor, probleme renale si cardiace) si retard mental sever. Foarte putini copii care sufera de
aceasta boala traiesc mai mult de un an de zile.

Trisomia 18 este cel de-al doilea cel mai frecvent tip de trisomiei, dupa trisomia 21
(sindromul Down). In lume, unul din fiecare 3000 pana la 5000 de copiii se naste cu trisomia 18.
Afectiunea este de trei ori mai frecventa la fete decat la baieti, sustin expertii de la Institutul
National American de Sanatate (NIH – National Institutes of Health). Multe sarcini in care copiii
sunt afectati de trisomia 18 nu sunt duse la termen, iar jumatate din toti copiii cu aceasta
afectiune sunt morti la nastere, conform datelor furnizate de Fundatia Trisomia 18 din Statele
Unite ale Americii.

Cele mai multe cazuri nu sunt mostenite, ci apar din cauza unei greseli intamplatoare in
intervenite in procesul de diviziune celulara.

La fel ca in cazul trisomiei 13 (Sindromul Patau), exista 3 forme ale trisomiei 18, din care
trisomia 18 completa este cea mai comuna si cea mai grava forma:

• Trisomia 18 completa: fiecare celula a organismului are trei copii ale cromozomului
18. Bebelusii cu aceasta forma prezinta dizabilitati complexe.
• Trisomia 18 mozaicata: unele celule au doua copii ale cromozomului 18, cum se
intampla in mod normal, si unele prezinta trei copii ale cromozomului 18.
• Trisomia 18 partiala: toate celulele corpului au un fragment in plus al cromozomului
18.

Trisomia 18 completa este fatala. Bebelusii cu trisomie 18 mozaicata sau partiala pot supravietui
pana la maturitate, desi aceast lucru se intampla foarte rar. Este dificil de spus cat de grave sunt
efectele trisomiei 18 partiale sau mozaicate inainte de nasterea bebelusului.
Cum este diagnosticata si confirmata trisomia 18?

In primul trimestru de sarcina (saptamanile 10-14) se recomanda un test de screening pentru

depistarea mai multor malformatii, printre care si trisomia 18. Este vorba de testul combinat,
compus dintr-un test de sange si o ecografie de morfologie fetala, cu ajutorul caruia se depisteaza
si trisomia 21 (sindromul Down) si trisomia 13 (sindromul Patau). Mai tarziu, in trimestrul II de
sarcina saptamanile 18 – 21), medicul curant iti va recomanda o noua ecografie cu ajutorul careia
pot fi identificate anomalii fizice si 11 afectiuni rare, printre care si trisomia 18.

In cazul in care testele de screening arata ca ai un risc mai mare de a avea un copil cu trisomia
18, iti vor fi recomandate si unul din cele doua teste de diagnostic: amniocenteza si biopsia
vilozitatilor coriale (CVS - chorionic villus sampling).

Exista tratament pentru trisomia 18?

Din nefericire, nu exista tratament pentru trisomia 18. Ingrijirea acestor bebelusi se concentreaza
asupra hranei, prevenirii infectiilor si tulburarilor cardiace. Multi bebelusi pot fi ingrijiti si acasa
cu ajutorul unei asistente specializate.

Sindromul Patau
Trisomia 13 sau sindromul Patau este o boala genetica rara care se manifesta prin
prezenta unui cromozom 13 in plus in fiecare celula. Este asociata cu dizabilitati intelectuale
severe si numeroase anomalii fizice.
Trisomia 13 are 3 forme
Exista 3 forme ale acestui sindrom, dintre care trisomia 13 completa este cea mai comuna si cea
mai grava forma:
• Trisomia 13 completa: fiecare celula a organismului are trei copii ale cromozomului 13.
Bebelusii cu aceasta forma prezinta dizabilitati complexe.
• Trisomia 13 mozaicata: unele celule au doua copii ale cromozomului 13, cum se intampla in
mod normal, iar alte celule prezinta trei copii ale cromozomului 13
• Trisomia 13 partiala: in toate celulele corpului exista un fragment in plus al cromozomului
13.
Trisomia 13 completa este fatala. Bebelusii cu trisomie 13 partiala sau mozaicata pot
supravietui pana la maturitate, dar acest lucru este foarte rar.
Toti bebelusii cu trisomie 13 au o varietate de probleme de sanatate. Din pacate, aceste probleme
sunt foarte grave si pot include anonalii majore. Copiii cu trisomia 13 au adesea malformatii
cardiace, anomalii ale maduvei spinarii, malformatii renale, ochi foarte mici sau slab dezvoltati
(microftalmie), degete suplimentare la maini si picioare, despicaura de buza superioara (buza
cleft sau buza de iepure) sau despicatura valului palatin (palatoschizis), dar si tonus muscular
slab (hipotonie). In unele cazuri, pot fi prezente si urmatoarele defecte: coaste subtiri, bazin
subdezvoltat, hernii sau dezvoltarea anormala a pancreasului.
Este dificil de spus cat de grave sunt efectele unei trisomii 13 partiale sau mozaicate inainte de
nasterea copilului.
Trisomia 13 este o boala cromozomiala rara, fiind identificata la aproximativ 2 din 10.000 de
nasteri. Desi femeile de orice varsta pot avea un copil cu trisomia 13, sansele cresc odata cu
varsta femeii.
Trisomia 13 poate fi suspectata la testul „combinat” sau screeningul de trimestru 1 - un test
prenatal care ofera devreme in sarcina informatii despre riscul copilului de a avea anumite
anomalii cromozomiale, printre care si sindrom Down (trisomia 21) si sindrom Edwards
(trisomia 18). Frecvent, un rezultat pozitiv va impune efectuarea unor teste diagnostice
secundare: amniocenteza si biopsia vilozitatilor coriale (CVS - chorionic villus sampling).
Semne cum ca babelusul ar avea trisomia 13 pot fi observate si la ecografia pentru anomalii
fetale, efectuata intre saptamanile 18 si 21 de sarcina.
Din nefericire, nu exista tratament pentru aceata boala.
Majoritatea bebelusilor cu trisomia 13 completa mor inainte sau la scurt timp dupa nastere. Cei
cu trisomie 13 partiala sau mozaicata pot trai peste varsta de un an, dar acest lucru se intampla
foarte rar. Bebelusii care prezinta aceasta trisomie au afectiuni fizice si psihice complexe.
Tratamentul pentru acesti bebelusi se concentreaza asupra hranei, prevenirii infectiilor si
anomaliilor cardiace. Multi bebelusi pot fi ingrijiti si acasa cu ajutorul unei asistente.
 Sindromul Cri-du-Chat

Sindromul cri-du-chat este cauzat de lipsa (deleţia) unui fragment al braţului scurt al
cromozomului 5. Acest lucru se notează prin convenţie 5p- (p este braţul scurt al oricărui
cromozom). Dimensiunile acestui fragment diferă de la un individ afectat la altul, cu cât
fragmentul este mai mare, cu atât boala este mai severa. Semnele şi simptomele bolii sunt
determinate de pierderea mai multor gene localizate pe fragmentul cromozomial care lipseşte. Se
pare că absenţa genei CTNND 2 este asociată cu retardul mental sever. Cercetătorii caută şi alte
gene ale acestei regiuni cromozomiale care să poată explica trăsăturile caracteristice acestei boli.

Majoritatea cazurilor nu sunt moştenite. Deleţia 5p apare ca eveniment întâmplător în timpul

formării celulelor reproductive (spermatozoizi sau ovule) sau în timpul vieţii embrionare
precoce. Cauzele nu sunt cunoscute, iar boala nu poate fi prevenită.

Aproximativ 10% din persoanele cu sindrom cri-du-chat moştenesc cromozomul 5 „incomplet”

de la unul din părinţi, deşi acesta este sănătos. În acestă situaţie, părintele este purtătorul unui alt
tip de anomalie cromozomială, numită translocaţie reciprocă „echilibrată”, în care nici nu se
pierde şi nici nu se câstigă ADN( 2 sau mai mulţi cromozomi schimbă între ei fragmente, dar
cantitatea totală de ADNdin celulă rămâne constantă, de aceea individul respectiv nu prezintă
niciun semn de boală). În schimb, aceste anomalii de structură cromozomială pot deveni
„neechilibrate” când sunt transmise generaţiilor următoare. Copiii pot moşteni rearanjamente
cromozomiale cu un fragment suplimentar sau fără un fragment de cromozom.

Semne clinice

Tabloul clinic variază de la un individ la altul, probabil în funcţie de lungimea fragmentului care
lipseşte:

• plâns caracteristic, „ascuţit”

• greutate mică la naştere şi dezvoltare fizică întârziată

• retard mintal (dezvoltare psihică întârziată)

• dezvoltare întârziată sau incompletă a achiziţiilor motorii

• cap mic (microcefalie)

• anomalii ale feţei: ochi îndepărtaţi (hipertelorism), şi îndreptaţi în jos (fante antimongoliene),
epicantus (pliu cutanat suplimentar în unghiul intern al ochiului)

• bărbie mică (micrognaţie), urechi jos implantate şi malformate

• fuzionarea degetelor

• pliu palmar unic

• hernie inghinală

• tonus muscular scăzut (hipotonie)

Sindromul Turner

Sindromul Turner este caracterizat ca o tulburare genetica prezenta doar la femei si se crede ca
afecteaza aproximativ 1 din 2.000 de copii nascuti in Marea Britanie.

Principala diferenta genetica la Sindromul Turner este ca femeia va avea un singur cromozom
X in loc de doi, XX. Aceasta manifestare este considerata intamplatoare si nu a putut fi legata de
niciun alt factor extern, precum varsta mamei la momentul conceptiei.

Caracteristicile Sindromului Turner pot varia si din pacate deseori trec nediagnosticate pana
cand femeia atinge pubertatea. Motivul este varsta la care o femeie atinge in mod normal
pubertatea. Daca o femeie prezinta Sindromul Turner, dezvoltarea sa va fi diferita in perioada
pubertatii.

Din pacate nu exista optiuni eficiente de tratament pentru pacientii afectati de Sindromul Turner.
Totusi, cu controale medicale regulate, cei afectati au posibilitatea sa duca o viata absolut
normala.