CEREMONIALUL DIPLOMATIC.

Termenul “ceremonie” a
desemnat mai întîi riturile unui cult religios, iar apoi s-a extins şi asupra
domeniului activităţilor publice, inclusiv diplomatice., care necesită în mod
obligatoriu un comportament deosebit. Astăzi c.d. semnifică regulile
protocolare şi de curtoazie privind onorurile şi distincţiile acordate
diplomaţilor în funcţie de rangul lor. C.d. cuprinde indicaţii referitoare la
ordinea de precădere a oficialităţilor, la ceremonia sosirii şi a plecării din ţară,
la distribuirea locurilor de onoare cu ocazia recepţiilor şi a audienţelor
solemne sau particulare, la vizitele de curtoazie, la distincţiile cu care este
onorat un diplomat străin cu anumite ocazii etc. Fiecare stat îşi stabileşte
propriul c.d., ţinînd cont şi de uzanţele internaţionale.
CEREMONIALUL PRIMIRII SOLIILOR STRĂINE ÎN
MOLDOVA. Venirea unei solii, ori trecerea ei pe teritoriul ţării Moldovei
era anunţată din timp, fapt ce permitea stabilirea traseului, locurilor de popas,
precum şi a modului de cazare şi tratare a solului. Potrivit rangului şi
însemnătăţii misiunii, solul era întîmpinat la hotarele ţării de anumiţi
dregători, rangul cărora nu era mai mic decît al solului.Aceştia aveau grijă de-
a lungul traseului să creeze condiţii bune pentru membrii soliei. Aproape de
reşedinţa domnească, solul era întîmpinat fie de domnitorul Moldovei, fie de
unii dintre membrii familiei sale sau de către unii dintre dregătorii înalţi ai
ţării, fiind condus mai apoi la locuinţa ce i-a fost rezervată. Ceva mai tîrziu
avea loc vizita protocolară a solului la curtea domnească, unde era primit, de
obicei, în sala Divanului. După prezentarea scrisorilor de acreditare aveau loc
audienţa la domn şi ospăţul solemn, în ziua următoare domnitorul urma să
facă o vizită protocolară de răspuns. La plecare solul era condus de către
domnitor, ori de cei ce-1 întîmpinaseră în apropierea reşedinţei domneşti. Mai
apoi, solia îşi continua drumul pînă la hotar, împreună cu dregătorii
însărcinaţi cu această misiune.
DIPLOMAŢIA: ISTORIE  TERMINOLOGIE  PERSONALITĂŢI 243

CLASE ŞI RANGURI DIPLOMATICE, afirmate în practica diplomatică şi fixate în dreptul internaţional,

corespund gradului de gestionare a reprezentanţelor diplomatice şi determină statutul lor. l. Clasele diplomatice
au fost stabilite pentru prima dată la Congresul de la Viena (1815) şi completate la Congresul de la Aachen
(1818), prin introducerea categoriei de ministru - rezident. Conform Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile
diplomatice internaţionale din 1961, şefii reprezentanţelor diplomatice se împart în trei clase: ambasadori şi
nunţii, acreditaţi pe lîngă şefii de stat şi ceilalţi şefi de misiune avînd rang echivalent; trimişi şi internunţii,
acreditaţi pe lîngă şefii de stat; însărcinaţi cu afaceri, acreditaţi pe lîngă ministerele afacerilor externe.
Convenţia de la Viena stipulează că în relaţiile de precădere şi de etichetă se exclude diferenţierea dintre şefii
reprezentanţelor pe motivul apartenenţei lor la o clasă sau alta. Deosebirea dintre diferitele clase apare numai în
ceea ce priveşte ceremonialul şi protocolul diplomatic. În conformitate cu Convenţia, clasa la care aparţine şeful
reprezentanţei diplomatice se stabileşte prin acordul dintre state. Ritualul diplomatic de primire a şefilor de
reprezentanţe, stabilit în fiecare stat, urmează să fie acelaşi pentru toate clasele diplomatice. De regulă, statele
fac schimb de reprezentanţi diplomatici de una şi aceeaşi clasă. 2. Rangurile diplomatice - grade deosebite de
serviciu, conferite personalului diplomatic de departamentul afacerilor externe şi de reprezentanţele diplomatice
de peste hotare. Fiecare stat îşi are sistemul său de ranguri diplomatice, stabilit de legislaţia în vigoare, în
legislaţia mai multor state sînt prevăzute următoarele ranguri: ataşat, secretarul III, secretarul II, secretarul I,
consilier, trimis şi ambasador. Gradele de serviciu ale diplomaţilor, de regulă, corespund funcţiilor lor şi poartă
denumiri analogice. Gradele de serviciu ale ambasadorului şi trimisului se conferă, de obicei, de către şeful
statului, iar toate celelalte de ministrul afacerilor externe. Dacă clasele diplomatice sînt determinate de dreptul
internaţional, atunci rangurile diplomatice sînt reglementate de legislaţia internă a statului