Sunteți pe pagina 1din 1

Islamul 

(Arabă:‫ )إسالم‬este o religie avraamică, monoteistă,

fiind a doua religie în lume în ceea ce privește numărul de adepți,


după creștinism.

Sensul general al cuvântului Islam este pace și supunere față


de Allah, Creatorul tuturor lucrurilor.

 Religia a fost fondată în secolul al VII-lea în Peninsula Arabă, pe


teritoriul actual al Arabiei Saudite, de către profetul Muhammad și
bazată pe textul religios cunoscut sub numele de Coran. Pe parcursul
timpului s-a răspândit pe un larg teritoriu care se întinde în Europa, Asia și Africa de Nord.
Centrul religios se află în orașele sfinte Mecca și Medina.

Musulmanii cred că Islamul este ultimul din mesajele dumnezeiești, de asemenea,


că Muhammad este ultimul profet și mesager al lui Allah; ei cred și în toți profeții și apostolii care
au fost trimiși pentru umanitate înainte de Profetul Mohamed, precum Avraam, Iosif, Moise, Isa
ibn Maryam și mulți alții, care sunt sau nu menționați în Coran, cred în scrierile lor și în mesajele
pe care le-a dat Allah lor pentru a le explica oamenilor, precum Tora, Psalmii și Evanghelia.

Majoritatea musulmanilor (circa 75-90%) sunt sunniți. A doua confesiune, Șiia, aproximativ 10-


20%. Cea mai mare țară cu populație musulmană este Indonezia cu 12,7% din musulmani, urmată
de Pakistan cu 11%, India cu 10,9% și Bangladesh cu 9,2%. Comunități mari se mai găsesc
în China, Rusia și, parțial, în Europa. Cu 1,57 - 1,65 miliarde de adepți sau 22 - 24% din populația
globului. Islamul este a doua și una din religiile cu cea mai rapidă creștere după numărul adepților
din lume.

Islam (ar.:‫اسالم‬ islam) și musulman (ar.: ‫مسلم‬ muslim) sunt două derivate, primul, nume de acțiune,


al doilea, participiu activ, de la verbul ‫أسلم‬aslama "a se supune", așadar sensul lor fiind de
"supunere", respectiv de "supus", subînțelegându-se, față de Dumnezeu. Verbul aslama este
derivat de la rădăcina slm care are sensul de "integritate", "desăvârșire", "sănătate", "pace",
"tihnă" etc. Un cuvânt derivat de la aceeași rădăcină ‫سالم‬ salām "pace", "tihnă", "mântuire" este
folosit de musulmani în formula de salut ‫السالم عليكم‬ as-salāmu 'alaikum (pacea/mântuirea fie asupra
ta). De aici, o altă interpretare dată termenului "islam" ar fi aceea de "aflare a păcii
întru Dumnezeu".

S-ar putea să vă placă și