Sunteți pe pagina 1din 12

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA

VETERINARA BUCURESTI

FACULTATEA DE HORTICULTURA

CONTROLUL CALITĂȚII MATERIALULUI SĂDITOR


FLORICOL
OBȚINEREA A 1000 DE ZAMBILE ÎN VEDEREA COMERCIALIZĂRII
CA PLANTE LA GHIVECI, CU OCAZIA ZILEI DE 8 MARTIE

Masterand:

Dinu Mădălina-Valentina

2017
1
CUPRINS

1. INTRODUCERE

2. EXIGENȚE ECOLOGICE

3. PRODUCEREA MATERIALULUI SĂDITOR

4. ÎNFIINTAREA CULTURII FORȚATE DE ZAMBILE

5. ÎNGRIJIREA CULTURII FORȚATE DE ZAMBILE

6. VALORIFICAREA PLANTELOR

7. BIBLIOGRAFIE

2
1. INTRODUCERE

Zambilele au fost aduse din Turcia. Acestea sunt apreciate pentru parfumul lor intens.
Bulbii lor erau foarte scumpi acum câteva sute de ani și de aceea erau păstrați în casele
oamenilor foarte bogați ca drept trofeu al bogăției acestora.
O veche legendă grecească descrie originea zambilei. Doi dintre zei, Apollo și Zephyr,
adorau un chipeş adolescent grec pe nume Hyakinthis. Apollo l-a învățat pe Hyakinthos arta de a
arunca cu discul. Zephyr, care a fost zeul vântului de vest, a fost copleşit de gelozie și a suflat
discul înapoi. Acesta l-a lovit pe Hyakinthos în cap şi l-a ucis. Din sângele lui a crescut o floare,
pe care zeul soarelui Apollo a numit-o dupa el. “Zambila” cuvântul a apărut, de asemenea, dintr-
o limbă antica denumită “Thracopelasgian”, care a fost rostit pentru prima dată acum 4000 de
ani. Zambila sălbatică este originară din Turcia şi Orientul Mijlociu, de-a lungul malurilor de est
ale Mediteranei.
Zambilele au fost cultivate în Europa în timpul grecilor şi al romanilor. Atât Homer cât şi
Virgil au remarcat mirosul lor frumos. După aceasta, zambila a dispărut din istorie şi a reapărut
până în secolul al XVI-lea când, a fost reintrodusă în Europa de Vest, Turcia şi Iran. Leonhardt
Rauwolf, un medic german a adunat câteva zambile când a vizitat Turcia în 1573. Zambilele au
fost cultivate pentru comerț încă din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. În Europa zambilele
au devenit foarte populare în secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea.
Bulbii sunt acum cultivați cu scop comercial în Olanda şi Regatul Unit. În Olanda,
zambilele sunt vândute și ca flori tăiate. Zambila comuna este cultivată într-o mică măsură în
Olanda si pentru producerea parfumurilor.
Zambila este foarte apreciată pentru parfumul deosebit al florilor sale campanulate, variat
colorate, dispuse într-o inflorescență spiciformă aproape perfect cilindrică. Este o specie
geophytă rustică, cu bulbi tunicați având repausul vara.
Genul Hyacinthus reuneşte circa 30 specii rustice cu bulbi, originare din Asia Mică şi
bazinul mediteranean.
Dintre acestea, specia cea mai frecvent cultivată, atât în câmp cât şi în culturi forţate în
seră este Hyacinthus orientalis L.

3
Olanda deţine supremaţia în privinţa producţiei de bulbi de zambile, fiind ţara unde s-au
creat şi cele mai multe soiuri cu inflorescenţe mari, aproape cilindrice, alcătuite din 40–50 de
flori.
Printre cele mai frumoase şi cultivate soiuri de zambile se numără următoarele:
 ‘La Victoire’, ‘Amsterdam’, ‘Jan Bos’, ‘Red Magic’ (flori roşii);
 ‘White Pearl’, ‘L’inocence’, ‘Carnegie’, ‘Aiolos’, ‘White Giant’ (flori albe);
 ‘Pink Pearl’, ‘Lady Derby’, ‘Pink Frosting’, ‘Anne Marie’ (flori roz);
 ‘Yellow Hammer’, ‘Yellow Queen’, ‘City of Haarlem’, ’Gipsy Princess’, (flori galbene);
 ‘Gypsy Queen’, ‘Orange Bowen’ (flori oranj);
 ‘Blue Ice’, ‘Ostara’, ‘Bismark’, ‘Purple Voice’, ‘Blue Magic’, ‘Blue Giant’, ‘Blue Star’
(flori albastre);
 ‘Peter Stuyvesant’, ‘Amettyste’ (flori violet).

2. EXIGENȚE ECOLOGICE

Zambila este o plantă perenă geophytă rustică.


Temperatura. Zambila este o plantă geophytă rustică, rezistentă la frigul din timpul
iernii. Pentru înrădăcinarea bulbilor este nevoie ca aceştia să treacă printr-o perioadă de
temperaturi scăzute, de 4–5 °C timp de 8–12 săptămâni, în funcţie de soi şi perioada forţării.
În timpul repausului bulbii se menţin la temperaturi constante de 20–22 °C sau, în
funcţie de posibilităţile de dirijare a temperaturii, se aplică diferite scheme de tratamente termice,
în raport cu perioada când se doreşte înflorirea.
În timpul creşterii şi înfloririi temperatura optimă este de 16–18 °C, o temperatură mai
ridicată determinând scurtarea semnificativă a perioadei de înflorire.
Lumina. Atât în câmp cât şi în culturile forţate zambila are nevoie de multă lumină, mai
ales în timpul creşterii şi colorării florilor. Pentru loturile destinate producerii florilor tăiate în
culturi forţate, lumina în primele zile de la începerea forţării propriu-zise va fi difuză pentru a
permite o ușoară alungire a tijelor florale.
Apa. În substrat apa se va administra în cantităţi moderate dar constant în timp ce în
atmosferă este nevoie de o umiditate relativă ridicată, de 70–80 %.
4
Aerul. Pentru culturile realizate în seră sunt necesare aerisiri regulate atât pentru
menţinerea echilibrului dintre componentele aerului cât şi pentru reglarea temperaturii.
Substratul de cultură. Zambila preferă solurile şi substraturile de cultură uşoare, bogate
în humus, foarte bine drenate, fertile, cu pH uşor acid.

3. PRODUCEREA MATERIALULUI SĂDITOR

Zambila formează în sol un bulb tunicat, sferic sau uşor turtit, cu circumferinţa de 12–20
cm. Acest bulb matern poate da naştere în decurs de 3–4 ani la 1 până la 4 bulbi de înlocuire,
coeficientul de înmulţire fiind deci foarte mic.
Bulbii sunt organe subterane tuberizate, cu frunze cărnoase, rezistente la frig şi uscăciune.
La zambilă organele subterane se găsesc în repaus relativ în cursul verii, recoltarea se
face începând cu luna iunie, când 70-80% din frunze s-au uscat. După recoltare bulbii se ţin 7-8
zile pentru zvântare, în straturi de 5-6 cm grosime, în şoproane sau magazii bine ventilate, apoi
se curăţă de pământ şi de resturile vegetale.
Materialul săditor destinat înfiinţării culturilor florifere este reprezentat de bulbi cu
circumferinţa de minim 18 cm. Aceştia se preiau din culturi realizate în câmp, fiind necesară o
perioadă de 2–4 ani de cultură pentru atingerea dimensiunilor de bulbi floriferi. Lucrările de
îngrijire aplicate culturilor producătoare de bulbi floriferi constau în: afânarea solului,
combaterea buruienilor, udatul în primăverile secetoase, fertilizarea fazială la intensificarea
vegetaţiei primăvara (administrând 20 g/mp îngrăşăminte minerale complexe NPK în raportul
7:8:10), tratamentele sanitare. La acestea se adaugă şi lucrarea de eliminarea eventualelor flori.
Coeficientul de înmulţire este mic, de numai 1–3 bulbi noi la un bulb matern.
De aceea, pe lângă producerea prin culturi de ţesuturi in vitro a materialului săditor se
mai pot aplica şi diferite tratamente de incizare a bulbilor materni. Astfel, vara, după scoaterea
bulbilor se aleg bulbii cei mai mari, se curăţă de pământ, se zvântă şi se dezinfectează într-o
soluţie de permanganat de potasiu 1 % timp de 15–20 minute după care se zvântă bine la
temperaturi de 20–30 °C, timp de 2–3 zile.
În continuare, discul bulbilor fie se crestează în cruce, îndepărtându-se în această formă
un segment de 2–3 mm de ţesut fie se scobeşte central în formă de con, în dreptul mugurelui

5
florifer. Odată cu eliminarea mugurelui florifer se îndepărtează şi dominanţa apicală pe care
acesta o exercită asupra mugurilor adventivi fapt ce va determina creşterea acestora şi formarea
unui număr superior de bulbi comparativ cu înmulţirea tradiţională. Bulbii pregătiţi prin crestarea
sau excavarea discului se plantează apoi cu vârful în jos, în lădiţe, în turbă sau în nisip, pe 2/3 din
volumul lor. Aşezarea bulbilor cu vârful în jos se mai poate face şi în plăci alveolare sau pe plasă
Rabitz cu ochiurile mici. Indiferent de varianta de susţinere a bulbilor aceştia se introduc în spaţii
întunecoase, calde şi umede (20–25 °C temperatura şi 70–80 % umiditatea relativă a aerului).
În aceste condiţii, calusarea rănilor se realizează în 3–4 săptămâni iar în decurs de 2–3
luni mugurii adventivi situaţi la punctul de inserţie a tunicilor pe fragmentele de disc rămase în
urma crestării sau excavării dau naştere la numeroşi bulbili.
Bulbilii formaţi în urma acestor intervenţii se plantează în luna octombrie pe brazde în
pepinieră, la distanţele de circa 10 cm şi adâncimea de 5 cm. După plantare solul se acoperă cu
un strat de circa 5 cm materiale organice pentru a asigura o mai bună protecţie a bulbililor
împotriva frigului din timpul iernii, aceştia fiind mai sensibili la frig comparativ cu bulbii maturi.
După 2–4 ani de cultură în pepinieră bulbii devin capabili să înflorească.
Prin metoda generativă, bulbii cresc de la 3-4 mm diametru în primul an, la 7-9 mm (anul
II), 13-14 mm (anul III) şi peste 15 mm în anul IV.
Înmulţirea vegetativă se face prin despărţire şi separare sau poate fi stimulată prin
crestarea în cruce a discului la bulbii maturi.
Recoltarea se face în fiecare an în luna iunie (iulie), după uscarea frunzelor.
Condiţionarea constă în curăţare, sortare şi calibrare pe dimensiuni. Materialul este sensibil la
deshidratare. Păstrarea se face la întuneric, în spaţii curate şi aerisite, la 13-200C şi UR 85-90%.
Durata depozitării este de 2-6 luni, până la forţare (septembrie-decembrie) sau plantare
(octombrie), pe stelaje de sârmă sau în ambalaje stivuite cu spaţii de aerisire. Stratul de bulbi va
fi subţire, iar materialul va fi controlat permanent. Maturarea continuă şi în depozit. Bulbii
comercializaţi în vederea forţării trebuie să aibă diametrul peste 15 mm, să fie tari, grei şi bine
maturaţi. Starea de sănătate se verifică prin sondaj, prin secţionare, urmărindu-se să fie lipsiţi de
pete liniare galbene-cafenii, cu discul nevătămat. Ei trebuie produşi în culturi cu tehnologie bine
pusă la punct, unde s-au efectuat tratamentele, iar florile au fost îndepărtate, urmărindu-se
maturarea deplină şi acumularea unei cantităţi maxime de substanţe de rezervă. Temperatura de
îngheţ a bulbilor de Hyacinthus este de -1,5⁰C.

6
Unele soiuri pot fi înmulţite şi prin butaşi de fragmente de inflorescenţe prelevaţi după
ofilirea florilor sau prin butaşi de frunze, formarea bulbilor floriferi în cazul acestor variante de
înmulţire realizându-se în pepinieră, în decurs de 3–4 ani.
După scoaterea din teren, vara, bulbii destinaţi culturilor forţate se supun, în tehnologiile
moderne, diferitelor scheme de tratamente termice, în funcţie de perioada când se doreşte
obţinerea înfloririi.
Aspecte specifice ale tehnologiilor de valorificare şi păstrare la bulbii de zambile
Bulbii de Hyacinthus (zambile) se produc în culturi cu durata de 2-4 ani. Prin metoda
generativă, bulbii cresc de la 3-4 mm diametru în primul an, la 7-9 mm (anul II), 13-14 mm
(anul III) şi peste 15 mm în anul IV. Înmulţirea vegetativă se face prin despărţire şi separare
sau poate fi stimulată prin crestarea în cruce a discului la bulbii maturi.
Recoltarea se face în fiecare an în luna iunie (iulie), după uscarea frunzelor.
Condiţionarea constă în curăţare, sortare şi calibrare pe dimensiuni. Materialul este sensibil la
deshidratare. Păstrarea se face la întuneric, în spaţii curate şi aerisite, la 13-200C şi UR 85-
90%. Durata depozitării este de 2-6 luni, până la forţare (septembrie-decembrie) sau plantare
(octombrie), pe stelaje de sârmă sau în ambalaje stivuite cu spaţii de aerisire. Stratul de bulbi
va fi subţire, iar materialul va fi controlat permanent. Maturarea continuă şi în depozit.
Bulbii comercializaţi în vederea forţării trebuie să aibă diametrul peste 15 mm, să fie
tari, grei şi bine maturaţi. Starea de sănătate se verifică prin sondaj, prin secţionare,
urmărindu-se să fie lipsiţi de pete liniare galbene-cafenii, cu discul nevătămat. Ei trebuie
produşi în culturi cu tehnologie bine pusă la punct, unde s-au efectuat tratamentele, iar florile
au fost îndepărtate, urmărindu-se maturarea deplină şi acumularea unei cantităţi maxime de
substanţe de rezervă. Temperatura de îngheţ a bulbilor de Hyacinthus este de -1,50C.

4. ÎNFIINTAREA CULTURII FORȚATE DE ZAMBILE

4.1 Calculul necesarului de materiale pentru obținerea a 1000 de zambile în


vederea comercializării ca plante la ghiveci
Am achiziționat 1100 de bulbi de zambile (1000 + rezervă de 10%) de diferite cculori.

7
Plantarea bulbilor (Fig.1) s-a făcut în ghivece cu diametrul de 12 cm, într-un substrat
uşor (Turbă Kekilla achiziționată din comerț), reavăn şi bine drenat. Deoarece această cultură
este realizată în ghivece şi destinată comercializării ca plante în ghiveci, bulbii au fost
plantați superficial, rămânând în afara substratului pe treimea superioară.

Sursa: https://7coline.wordpress.com/2013/03/17/zambile-fortarea-bulbilor/
Figura 1. Plantarea bulbior de zambile

Plantarea bulbilor s-a făcut în data de 20 noiembrie 2016.


Materiale necesare:
 1000 ghivece cu diametrul de 12 cm + rezerva de 10 % = 1100 ghivece;
 1000 bulbi floriferi de zambilă cu circumferinta de aproximativ 12 cm +
rezerva de 10 % = 1100 bulbi;
 Turbă Kekilla – dintr-un m³ de amestec se pot umple aproximativ 2500 de
ghivece cu diametrul de 12 cm, deci necesarul turbă este de 0,4 m³.

8
4.2 Pregătirea solarului
Pregătirea solarului a constat în efectuarea următoarelor operații tehnologice:
 evacuarea resturilor vegetale şi a materialelor adiacente de la cultura
anterioară;
 dezinfecţia chimică a scheletului solarului, a parapeţilor și a bacurilor înălţate
folosind o soluţie de fungicid + insecticid: Dithane M 45 0,4 % + Sinoratox 0,2
%.

Necesarul de substanţe pt. dezinfecţia chimică a scheletului solarului, a parapeţilor și


a bacurilor înălţate folosind o soluţie de fungicid + insecticid: Dithane M 45 0,4 % + Sinoratox
0,2 %. Dezinfecţia se face cu o cantitate de aproximativ 600 l soluţie/ha. Suprafața solarului
unde a fost înființată cultura forțată de zambile este de 500 m².
Pt. 10.000 m² se folosesc 600 l soluție, deci pt. 500 m² necesarul de soluție este de: (500
x 600)/10.000 = 30 litri soluție.
Necesar Dithane M 45 0,4 % = (30 l × 0,4 kg)/100 = 0,12 kg;
Necesar Sinoratox 0,2 % = (30 l × 0,2 kg)/100 = 0,06 kg.

5. ÎNGRIJIREA CULTURII FORȚATE DE ZAMBILE

Îngrijirea culturilor forţate de zambile are în vedere dirijarea factorilor de mediu, în


raport cu etapa forţării. Astfel, după plantare (20 noiembrie 2016) bulbii au avut nevoie de o
perioadă de 12 săptămâni de temperaturi scăzute, de 4–5 °C, în vederea înrădăcinării. În acest
scop, aceștia au fost menținuți într-un depozit unde se înregistra o temperatură constantă de 4–
5 °C.
După parcurgerea perioadei de înrădăcinare a bulbilor ghivecele, așezate în lădiţele, au
fost aduse în solar, la data de 10 februarie 2017. În solar, temperatura a fost menținută la 22–
23 °C până la începutul colorării bobocilor când a fost scăzută la 20 °C după care, de la
colorarea deplină şi până la valorificarea florilor temperatura a fost menținută la nivelul de 15
°C. Pe tot parcursul forţării substratul a fost menţinut permanent reavăn (au fost făcute udări
la interval de aproximativ 5 zile) iar umiditatea atmosferică a avut nivelul de 70–80 %.

9
Combaterea bolilor. Dintre boli, mai frecvent întâlnite sunt mucegaiul cenuşiu,
bacterioza galbenă şi putregaiul bacterian. Tratarea bulbilor înainte de introducerea în
depozite şi înainte de plantare precum şi respectarea condiţiilor privitoare la măsurile igienice
şi lucrările agrotehnice constituie mijloace eficiente de prevenire a atacului acestor boli.
Datorită folosirii unui material săditor de calitate, liber de boli și dăunători, precum și
datorită dezinfecției prealabile a solarului, plantele nu au fost afectate de boli sau dăunători.

6. VALORIFICAREA PLANTELOR

Valorificarea celor 1000 de zambile la ghiveci s-a facut începând cu data de 2 martie
2017 (Fig.2).

Sursa: http://florighiveci.ro/ghid/cultivarea-zambilelor/
Figura 2. Aspectul zambilelor în momentul valorificării

Zambilele la ghiveci sunt plante cu durată de păstrare scurtă.


Calitatea florilor la ghivece este reglementată prin standarde. Condiţiile tehnice generale
de calitate ale plantelor la ghivece trebuie să permită creşterea şi dezvoltarea acestora şi după

10
livrare. În momentul livrării, florile la ghivece trebuie să prezinte un grad de dezvoltare
corespunzător modului de întrebuinţare şi să corespundă prin caracteristicile exterioare, genului,
speciei sau soiului sub denumirea cărora sunt comercializate. Integritatea, prospeţimea şi
sănătatea (lipsa bolilor şi dăunătorilor) sunt obligatorii. Ghivecele sau vasele de vegetaţie trebuie
să fie întregi, nedegradate, curate, în măsură să asigure o bună dezvoltare a plantelor. Nu se
admite prezenţa buruienilor.
Diferenţierea pe clase de calitate se referă la următoarele criterii: caracteristicile speciei
sau soiului, deprecierile provocate de boli/dăunători, urme de materii străine (tratamente) care
influenţează aspectul, vătămări mecanice, defecte de creştere. Ghivecele/vasele de vegetaţie
trebuie să fie curate, proporţionale cu habitusul plantei, pentru ca planta să-şi poată continua
creşterea/dezvoltarea, drenajul va fi corespunzător. Toate speciile (excepţie, cele cu rădăcini
aeriene), vor avea rădăcinile acoperite cu substrat de pământ care să asigure udarea
corespunzătoare, cu spaţiu şi permeabilitate care să împiedice revărsarea apei de udare peste
margini.
La categoriile inferioare de calitate se admit unele derogări. Până la 10 % din numărul
exemplarelor din care 5% pot prezenta urme de atac (boli/dăunători) dar fără a fi afectată
utilizarea produsului (la cal. II). În aceeaşi proporţie, se acceptă şi uşoare materii străine vizibile,
uşoare vătămări mecanice şi uşoare deformări. Vasele pot fi degradate, dar fără a influenţa
creşterea şi dezvoltarea plantei. Derogările şi defectele admise nu trebuie însă să compromită
ţinuta, aspectul şi buna utilizare a plantelor la ghivece. Livrarea se face prin ambalare
individuală sau în containere, conţinând acelaşi număr de exemplare din acelaşi produs (gen, soi,
specie, calitate, caracteristici), etichetate corespunzător. Transportul trebuie realizat cu mijloace
rapide, izoterme, pentru evitarea deprecierilor şi pentru continuarea creşterii/dezvoltării plantelor
la beneficiari.

11
7. BIBLIOGRAFIE

1. Beceanu D., A. Chira, 2002. Tehnologia produselor horticole. Valorificare în stare


proaspătă și industrializare. Editura Economica, București.
2. Chira A., 2011. Tehnologia valorificării produselor horticole. USAMV București.
3. Cantor, Maria, 2003, Floricultură generală şi specială, Editura Risoprint, Cluj
Napoca.
4. Cantor Maria, 2009. Floricultură generală. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi
Medicină Veterinară, Cluj-Napoca. Departamentul Învăţământ la Distanţă, Facultatea de
Horticultură.
5. Draghia Lucia, 2005. Floricultură. USAMV Iași, Facultatea de Agricultură,
Învățământ la Distanță.
6. Iacomi Beatrice, 2010. Fitopatologie. USAMV Bucureşti.
7. Șelaru Elena, 2007. Flori cultivate în grădină. Editura Fermierul, București.
8. Șelaru Elena, 2008. Flori cultivate în grădină. Editura M.A.S.T., București.
9. Toma Fl., 2009: Floricultură şi Artă florală; vol. II: Specii utilizate pentru producerea
florilor tăiate. Editura Invel Multimedia, București.
10. Toma Fl., 2010. Floricultură, curs pentru Învăţământul la distanţă. Atelierele AMC
ale USAMV Bucureşti.
11. Toma Fl., 2012. Floricultură generală – curs pentru studenții Facultății de
Horticultură. Editura EX-TERRA AURUM USAMV, Bucureşti.
12. https://7coline.wordpress.com/2013/03/17/zambile-fortarea-bulbilor/
13. http://florighiveci.ro/ghid/cultivarea-zambilelor/

12