041 - 054 - Drept Penal Partea Speciala I, II PDF

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT
NOTE DE CURS
DREPT PENAL
PARTEA SPECIALĂ
(Ciclul I)
AUTORI:
Artur Airapetean
dr. în drept, conf. univ.
Diana Ioniță
dr. în drept, conf. univ.interim.;
Svetlana Prodan
dr. în drept, lector superior,
Ruslan Popov
dr. în drept, lector univ.
Aprobat la şedinţa Catedrei Științe penale

din: 20.05.2013, proces-verbal Nr. 10
Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM

la 24.05.2013, proces-verbal Nr. 5
Aprobat la ședința Senatului USEM

din: 01.07.2013, proces-verbal Nr. 9
CHIŞINĂU – 2013
DREPTUL PENAL
***
PARTEA SPECIALĂ
Capitolul I. INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI SECURITĂŢII OMENIRII,
INFRACŢIUNI DE RĂZBOI
Articolul 135. Genocidul
Articolul 136. Ecocidul
Articolul 137. Tratamente inumane
Articolul 138. Încălcarea dreptului umanitar internaţional
Articolul 139. Planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea războiului
Articolul 140. Propaganda războiului
Articolul 141. Activitatea mercenarilor
Articolul 142. Atacul asupra persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie
internaţională
Articolul 143. Aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului
Articolul 144. Clonarea
Capitolul II. INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII ŞI SĂNĂTĂŢII PERSOANEI
Articolul 145. Omorul intenţionat
Articolul 146. Omorul săvârşit în stare de afect
Articolul 147. Pruncuciderea
Articolul 148. Lipsirea de viaţă la dorinţa persoanei (eutanasia)
Articolul 149. Lipsirea de viaţă din imprudenţă
Articolul 150. Determinarea la sinucidere
Articolul 151. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Articolul 152. Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Articolul 153. Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Articolul 154. Maltratarea intenţionată sau alte acte de violenţă
Articolul 155. Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii
Articolul 156. Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de
afect
Articolul 157. Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din
imprudenţă
Articolul 158. Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru
transplantare
Articolul 159. Provocarea ilegală a avortului
Articolul 160. Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale
Articolul 161. Efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără
consimţământul pacientei
Articolul 162. Neacordarea de ajutor unui bolnav
Articolul 163. Lăsarea în primejdie
Capitolul III. INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII, CINSTEI ŞI DEMNITĂŢII
PERSOANEI
Articolul 164. Răpirea unei persoane
Articolul 165. Traficul de fiinţe umane
Articolul 166. Privaţiunea ilegală de libertate
Articolul 167. Sclavia şi condiţiile similare sclaviei
Articolul 168. Munca forţată
Articolul 169. Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică
Articolul 170. Calomnia
Capitolul IV. INFRACŢIUNILE PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ
Articolul 171. Violul
Articolul 172. Acţiuni violente cu caracter sexual
Articolul 173. Constrângerea la acţiuni cu caracter sexual
Articolul 174. Raportul sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 14 ani
Articolul 175. Acţiuni perverse
Capitolul V. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE,
DE MUNCĂ ŞI ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
Articolul 176. Încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor
Articolul 177. Încălcarea inviolabilităţii vieţii personale
Articolul 178. Violarea dreptului la secretul corespondenţei
Articolul 179. Violarea de domiciliu
Articolul 180. Încălcarea intenţionată a legislaţiei privind accesul la informaţie
Articolul 181. Împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral sau a activităţii organelor
electorale
Articolul 182. Falsificarea rezultatelor votării
Articolul 183. Încălcarea regulilor de protecţie a muncii
Articolul 184. Violarea dreptului la libertatea întrunirilor
Articolul 185. Atentarea la persoană şi la drepturile cetăţenilor sub formă de propovăduire a
credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
Articolul 186. Furtul
Articolul 187. Jaful
Articolul 188. Tâlhăria
Articolul 189. Şantajul
Articolul 190. Escrocheria
Articolul 191. Delapidarea averii străine
Articolul 192. Pungăşia
Articolul 193. Ocuparea bunurilor imobile străine
Articolul 194. Însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor
naturale
Articolul 195. Însuşirea în proporţii mari şi deosebit de mari
Articolul 196. Cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere
Articolul 197. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor
Articolul 198. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a bunurilor
Articolul 199. Dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost
obţinute pe cale criminală
Articolul 200. Neglijenţa criminală faţă de paza bunurilor proprietarului
Capitolul VII. INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI ŞI MINORILOR
Articolul 201. Incestul
Articolul 202. Eschivarea de la plata pensiei alimentare sau de la întreţinerea copiilor
Articolul 203. Eschivarea de la acordarea ajutorului material părinţilor sau soţului
Articolul 204. Divulgarea secretului adopţiei
Articolul 205. Abuzul părinţilor şi altor persoane la adopţia copiilor
Articolul 206. Traficul de copii
Articolul 207. Scoaterea ilegală a copiilor din ţară
Articolul 208. Atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvârşirea
unor fapte imorale
Articolul 209. Atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente şi alte
substanţe cu efect narcotizant
Articolul 210. Antrenarea minorilor în acţiuni militare sau propaganda războiului în
rândurile lor
Capitolul VIII. INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBLICE ŞI
CONVIEŢUIRII SOCIALE
Articolul 211. Transmiterea unei boli venerice
Articolul 212. Contaminarea cu maladia SIDA
Articolul 213. Încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei
medicale
Articolul 214. Practicarea ilegală a medicinii sau a activităţii farmaceutice
Articolul 215. Răspândirea bolilor epidemice
Articolul 216. Producerea (falsificarea), transportarea, păstrarea sau comercializarea
produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor
Articolul 217. Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor
Articolul 218. Prescrierea ilegală a preparatelor narcotice sau psihotrope
Articolul 219. Organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor
narcotice sau psihotrope
Articolul 220. Proxenetismul
Articolul 221. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură
Articolul 222. Profanarea mormintelor
Capitolul IX. INFRACŢIUNI ECOLOGICE
Articolul 223. Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice
Articolul 224. Încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor
radioactive, bacteriologice sau toxice
Articolul 225. Tăinuirea de date sau prezentarea intenţionată de date neautentice despre
poluarea mediului
Articolul 226. Neîndeplinirea obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor
ecologice
Articolul 227. Poluarea solului
Articolul 228. Încălcarea cerinţelor de protecţie a subsolului
Articolul 229. Poluarea apei
Articolul 230. Poluarea aerului
Articolul 231. Defrişarea ilegală a vegetaţiei forestiere
Articolul 232. Distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere
Articolul 233. Vânatul ilegal
Articolul 234. Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor
Articolul 235. Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale
protejate de stat
ABREVIERI:
abr. = abreviat, abreviere
alin. = alineat şi derivatele
AP = revista Avocatul poporului
art. = articol şi derivatele
BNM = Banca Naţională a Moldovei
cap. = capitolul şi derivatele
CC = Codul civil
CCA = Codul contravenţiilor administrative
CE = Consiliul Europei
CEDO = Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale
ale Omului
CEl = Codul electoral
CEx = Codul de executare
CF = Codul familiei
CFisc. = Codul fiscal
CG = Convenţiile de la Geneva din 1949
CIP = Curtea Internaţională Penală
CÎS = Camera Înregistrării de Stat
CJC = Codul jurisdicţiei constituţionale
CM = Codul muncii
CP = Codul penal
CPC = Codul de procedură civilă
CPP = Codul de procedură penală
CRM = Constituţia Republicii Moldova
CU = Curtea Europeană a Drepturilor Omului
DE = Dicţionarul enciclopedic, Cartier, 2000
Dec. CA = Decizia Curţii de Apel
Dec. Tr. Chişinău = Decizia Tribunalului Chişinău
DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române
DTI = Departamentul Tehnologii Informaţionale
DUDO = Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
FMI = Fondul Monetar Internaţional
HG = Hotărârea Guvernului
HP CSJ = Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie
HP JSRM = Hotărârea Plenarei Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova
JM = Judecătoria Militară
M = monitor şi derivatele
MA = Ministerul Apărării
MAI = Ministerul Afacerilor Interne
MF = Ministerul Finanţelor
MO = Monitorul Oficial
MS = Ministerul Sănătăţii
nr. = număr şi derivatele
ONU = Organizaţia Naţiunilor Unite
ord. = ordin şi derivatele
p. = punct şi derivatele
pag. = pagina şi derivatele
PPA = Primul Protocol adiţional
rec. = recomandare şi derivatele
reg. = regulament şi derivatele
rez. = rezoluţie şi derivatele
RM = Republica Moldova şi derivatele
RND = Revista Naţională de Drept
sec. = secţiune şi derivatele
sent. = sentinţa şi derivatele
SFS = Serviciul Fiscal de Stat
TI = Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte
TVA = taxa pe valoarea adăugată
ULIM = Universitatea Liberă Internaţională din Moldova
USM = Universitatea de Stat din Moldova
Noţiune, importanţă şi sistem al părţii speciale a dreptului penal
Noţiune. Dreptul penal, după cum vă daţi seama, este un sistem structurat in două
părţi legate între ele cu interdependenţă: Partea Generală şi Partea Specială.
Noţiunea de drept penal poate fi prezentată sub trei aspecte ca:
1) ramură de drept;
2) ramură a ştiinţei dreptului;
3) disciplină de studiu juridică.
Astfel, Partea Specială a dreptului penal ca Parte a ramurii de drept constituie

totalitatea normelor penale care determină atît semnele obiective şi subiective ce
califică fapta prejudiciabilă drept infracţiune concretă, cît şi cercul în care sunt
incluse faptele ce pot fi recuoscute infracţiuni, precum şi stabilesc categoriile şi
mărimile pedepselor aplicabile persoanelor care comit astfel de fapte.
Sub aspectul de ramură a ştiinţei dreptului Partea Specială a dreptului penal

reprezintă ansamblul teoriilor, concepţiilor, ideilor despre Partea Specială ca parte
a ramurii de drept, privită în complexitate şi dinamism.
În aspectul de parte a disciplinii de studiu Partea Specială easte privită ca un ciclu

de lecţii, prelegeri, expus într-un limbaj adecvat exigenţelor didactice, în cadrul
cărora sunt studiate cele mai importante soluţii teoretice privind Partea Specială a
dreptului penal ca ramură de drept.
Conclizia este că, obiect de studiu atît a ştiinţei dreptului penal precum şi a
disciplinei de studiu îl constituie partea specială ca ramură de drept.
Toate aceste aspecte se află într-o corelaţie organică şi indisolubilă astfel, încît
conţinutul normelor din Partea Specială a dreptului penal în vigoare la un moment
dat este legat de realizările Părţii Speciale a ştiinţei dreptului penal; la rîndul lor
realizările Părţii Speciale a ştiinţei dreptului penal sunt mai multe sau mai puţine în
funcţie de gradul de eficienţă a procesului educaţional-universitar şi
postuniversitar-în materie de Parte Specială a dreptului penal.
Importanţă.Vordind despre importanţa Părţii Speciale a dreptului penal ca

ramură de drept se indică că, normele penale speciale de rînd cu cele generale
exercită nu doar sarcina dc apărare a ordinii de drept împotriva infracţiunilor, ci şi
funcţia de garantare a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
cetăţenilor în domeniul înfăptuirii justiţiei penale. Acest rol al ramurii dreptului
penal este mai proeminent anume în Partea Specială, parte care, reflectînd
interesele primordiale ale persoanei, societăţii şi statului, stabileşte actele de ilicit
penal prin carc sunt încălcate aceste interese, precum şi pedepsele aplicabile celor
care au săvîrşit asemenea acte. Pedepsele aplicate persoanelor vinovate şi
prevăzute în sancţiunile normelor penale speciale corespund caracterului şi
gradului prejudiciabil al infracţiunilor descrise în aceleaşi norme, sunt necesare
finalmente şi suficiente în vederea restabilirii echităţii sociale, nu cauzează
suferinţe fizice şi nu înjosesc demnitatea persoanei celor care execută pedepsele.
În alt context incriminînd genocidul, ecocidul, propaganda războiului, clonarea şi
alte fapte infracţionale de acelaşi gen, normele din Partea Specială a dreptului
penal protejează pacea şi securitatea omenirii, adică acele valori sociale
fundamentale, a căror existenţă depinde de perpetuarea (a face să dureze veşnic)
civilizaţiei umane.Prevăzînd faptele orientate împotriva atributelor prioritare ale
persoanei, stabilind pedepse de maximă severitate pentru făptuitorii unor asemenea
fapte, normele penale speciale ocrotesc viaţa, sănătatea, libertatea, cinstea ,
demnitatea, inviolabilitatea şi libertatea sexuală, precum şi drepturile
constituţionale ale cetăţenilor, adică valorile sociale declarate esenţiale într-un stat
democratic și de drept, în care libera dezvoltare a personalităţii umane este
garantată. Prevăzînd răspunderea penală pentru furt, jaf, tîlhărie, şantaj,
escrocherie, ocuparea bunurilor imobile străine, şi alte infracţiuni contra
patrimoniului, normele cuprinse în Partea Specială a dreptului penal apără
proprietatea şi posesia de fapt asupra averii mobiliare şi imobliare,considerate
drept factori de bază a economiei naţionale. În acelaţi context normele penale
speciale prevăd şi sancţionează în raport cu gravitatea lor fabricarea sau punerea
în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false, spălarea banilor,
limitarea concurenţei libere, contrabada şi alte fapte de acelaşi gen, prin aceasta
răspund necesităţilor economice ale statului. La fel normele penale care formează
Partea Specială a dreptului penal protejează împotriva infracţiunilor mediului
înconjurător, sănătatea publică şi convieţuirea socială, suveranitatea, independenţa
şi integritatea teritorială a RM, precum şi alte valori sociale, fundamentale care
constituie ordinea de drept. Reieşind din cele expuse, se consideră că Partea
Specială a dreptului penal cu plenitudine îşi justifică importanţa şi semnificaţia sa
aplicativă.
In contextul importanţei sale Partea Specială a ştiinţei dreptului penal reprezintă

un instrument plurifuncţional care permite:
4) analiza eficacităţii normelor penale speciale în funcţie de soluţiile practicii
judiciare în materie în scopul sesizării eventualelor devieri de la principiul
legalităţii;
5) fundamentarea concepţiei legislaţiei penale nou adoptate, precum şi
necesităţii modificării sau abrogării unor norme penale speciale;
6) investigarea în plan comparat a incriminărilor autohtone şi străine, în
scopul identificării unor căi de inspiraţie nouă în contextul prevenirii şi combaterii
actului de ilicit penal;
7) asigurarea unui echilibru între stabilirea legislaţiei penale şi perfecţionarea
cadrului reglementar penal în raport cu evoluţia relaţiilor sociale;
8) elaborarea de recomandări de lege ferenda adresate legiuitorului în vederea
concepereii celor mai bune soluţii de politică penală, ce pot fi aplicate problemelor
de fond şi de formă pe care le ridică fenomenul infracţionalităţii.
Cit priveşte importanţa Părţii Speciale a dreptului penal ca parte a disciplinei de
studiu juridice în planul formării profesionale continuie, aceasta este remarcabilă
din două perspective: una proximă - de acumulare a cunoştinţelor penale speciale,
şi alta mai îndepărtată - de însuşire a deprinderilor de a propune îmbunătăţiri
permanente ale normelor penale speciale, pe baza concluziilor rezultate din
investigarea lor ştiinţifică, atît sub aspect treoretic cît şi practic. Cei care vor fi
antrenaţi în viitor la înfăptuirea actului de justiţie penală trebuie să înveţe nu doar a
înţelege şi a aplica corect norma penală specială, dar şi a-i descoperi
imperfecţiunile, confruntînd în permanenţă soluţiile practice cu voinţa
legiuitorului, căreia normele penale speciale sunt chemate să-i dea expresie.
Sistemul părţii speciale ca ramură de drept . Partea Specială a dreptului penal

integrează în plan sistemic anumite grupuri de norme penale speciale. În
sistematizarea normelor din Partea Specială a dreptului penal este folosit criteriul
obiectului juridic, sau în alţi termeni, al valorii sociale şi a relaţiilor sociale
aferente, protejate prin normele deja menţionate şi implicit vătamate prin comiterea
faptelor incriminate. În cadrul dreptului penal normele penale speciale, şi
bineînţeles componenţele de infracţiuni prevăzute de aceste norme sunt
sistematizate în optsprezece capitole, după obiectul juridic generic al infracţiunii.
În general capitolele date sunt structurate în mod succesiv după criteriul
importanţei valorilor şi relaţiilor sociale ocrotite de legea penală, respectiv pe o
scară degresivă, de la cel mai important spre cel mai puţin important, de la cel mai
grav spre o gravitate mai redusă. Consacrînd prioritatea valorilor general-umane
succesiunea capitolelor din Partea Specială a dreptului penal urmează schema
“persoana - societatea- statul” .
La rîndul său sistemul Părţii Speciale a ştiinţei dreptului penal este alcătuit din
totalitatea de cunoştinţe despre normele penale speciale, din concepţiile şi ideile
elaborate pe parcursul timpului prin investigarea normelor care prevăd şi
sancţionează faptele considerate infracţiuni. Aceste cunoştinţe, concepţii, idei sunt
dependente între ele şi formează un sistem care crează ordinea în domeniul de
gîndire teoretică a Părţii Speciale a dreptului penal reglementînd clasificarea
materilului în acest domeniu al ştiinţei. Dacă Partea Specială a ramurii de drept
penal este în acelaşi timp şi parte specială a Codulu Penal, atunci sistemul Părţii
Speciale a ştiinţei dreptului penal poate fi şi altfel.De exemplu infracţiunile contra
vieţii şi sănătăţii persoanei cuprinse în Capitolul II al Părţii Speciale a Codului
penal al RM pot fi împărţite în trei subgrupe: infracţiunile atentează la viaţa
persoanei, infracţiuni care atentează la viaţa şi sănătatea persoanei şi infracţiuni
care pun în pericol viaţa şi sănătatea persoanei (accidentele rutiere, neglijenţa).
Sistematizarea mai poate continua în cadrul acestor subgrupuri. De exemplu
infracţiunile care atentează la viaţa persoanei pot fi clasificate în : omoruri şi alte
infracţiuni contra vieţii persoanei; infracţiuni intenţionate şi infracţiuni săvîrşite
contra vieţii persoanei din imprudenţă etc...In aşa mod sistemul Părţii Speciale a
ştiinţei dreptului penal este un sistem mai elaborat, mai concret, mai detaliat, mai
aproape de necesităţile practicii dreptului penal în raport cu sistemul Părţii Speciale
a ramurii dreptului penal.
Sistemul Părţii Speciale a dreptului penal în calitatea disciplinei de studiu coincide

dar nu în întregime cu sistemul Părţii Speciale a dreptului penal ca ramură de drept.
După cum vedem, elementar numerotarea capitolelor în Sistemul Dreptului penal
ca disciplină de studiu nu coresunde celui de ramură de drept, în cazul disciplinii
dispunînd de mai multe capitole, primul capitol fiind dedicat tradiţional noţiunii,
importanţei şi sistemului Părţii Speciale a dreptului penal, în aşa mod disciplina
dreptului penal PS conţinând cu un capitol mai mul , adică 19. Expunerea materiei
în fiecare capitol începe cu prezentarea noţiunii, caracterizării generale a tipurilor
infracţiunilor incriminate. Analiza fiecărei componenţe de infracţiuni se face după
următorul sistem:
Definiţia noţiiunii legislative a componenţei de infracţiune; Obiectul juridic
special,Obiectul material dacă există;Victima (după caz);Conţinutul faptei
prejudiciabile;Urmările prejudiciabile ale infracţiunii şi legătura cauzală (după
caz); alte semne ale laturii obiective ale infracţiunii (dacă ele sunt obligatorii
pentru calificarea faptei ) Indicarea tipului componenţei de infracţiune în funcţie de
rezultatul infracţiunii (comp. mat sauformală);momentul de consumare a
infracţiunii;forma şi tipul vinovăţiei;motivul, scopul, emoţiile (dacă acestea sunt
necesare pentru calificarea faptei);condiţii generale şi speciale după caz ale
subiectului infracţiunii;circumstanţe agravante.
Unii autori ruşi definesc noţiunea de Parte Specială a dreptului penal ca totalitate
a normelor juridico-penale, care stabilesc cercul şi semnele juridice ale faptelor
periculoase pentru persoană, societate sau stat, recunoscute infracţiuni, precum şi
pedepsele concrete aplicabilc pentru comiterea acestora, (autori Juravlev, Nuamov,
Niculin, A.L Rarog-sub redacţia Ciuceaev. Moscova 2004), nefăcîndu-se în
special careva deosebire în funcţie de domeniul de aplicare (ramură de drept,
ramură a ştiinţei sau disciplină de studiu)
Unii autori români ,precum ar fi Alexandru Boroi Bucureşti 2006 definesc partea
specială a dreptului penal ca parte care cuprinde ansamblul normelor penale prin
care se stabilesc faptele de pericol social considerate ca infracţiuni, precum şi
pedepsele aplicabile celor vinovaţi de comiterea lor.
PARTEA SPECIALĂ
CAPITOLUL I
INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI SECURITĂŢII OMENIRII, INFRACŢIUNI DE
RĂZBOI
OBIECTUL juridic generic al infracţiunilor din acest capitol îl constituie
relaţiile sociale cu privire la pacea şi coexistenţa paşnică dintre state, bazele şi
securitatea umanităţii în întregime. Aceste infracţiuni pun în pericol nu doar
existenţa şi securitatea oamenilor, poporului unui singur stat sau a unui grup de
state, ci ameninţă bazele comunităţii internaţionale în totalitate.
Pacea în calitatea valorii sociale apărate de legea penală şi care alături de relaţiile
sociale aferente constituie obiectul juridic al infracţiunilor contra păcii ( art. 139,
-planificarea pregătirea, declanşarea sau ducerea războialeor, 140-propaganda de
război, 142 atacul asupra persoanelor instituţiilor care beneficiază de protecţie
internaţională CP RM) este starea care se caracterizează prin reglementarea
paşnică a conflictelor şi lipsa războiului, conflictului armat sau operaţiunilor
militare de facto, adică cu sau fără declararea oficială de către autoruităţile statului
a stării de război.
Obiectul juridic al infracţiunilor contra umanităţii îl constituie relaţiile sociale
din contextul existenţei omenirii în întregime sau a unor grupuri demografice în
parte (generate de rasă, naţiune, religie..) care sunt puse în pericol de exterminare
fizică.
Obiectul juridic al infracţiunilor de război art. 137,138,141,143 CP RM-
tratamente inumane, încălcarea dreptului umanitar internaţional, toate acţiunile
legate de armele de distrugere in masă, aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise
de ducere a războiului) relaţiile sociale din contextul legilor şi obiceiurilor
internaţionale sau interne de ducere a războiului.
Obiectul material se poate manifesta sub forma corpului persoanei dacă-i vorba de
genocid, tratament inuman, diferitor specii ale florei şi faunei dacă este ecocid, in
alte cazuri obiectul material lipseşte etc.
Latura obiectivă a acestor infracţiuni se manifestă prin acţiune, ceea ce presupune
un comportament activ al persoanei, mai rar prin inacţiune (alin. 3 art. 138 CP -
neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzătore a obligaţiunilor de preintîmpinare
a săvîrşirii infracţiunilor). Se consideră consumate majoritatea infracţiunilor
nomializate odată cu săvîrşirea faptelor prejudiciabile indiferent de producerea
consecinţelor, adică sunt nişte componenţe formale. Unele, însă se consideră
consumate odată cu survenirea consecinţelor prejudiciabile, fiind astfel considerate
materiale (ex. art.l44-clonarea), fie sunt nişte componenţe mixte, adică formal-
materiale (art.136-ecocidul.) La unele componenţe se cere stabilirea semnelor
secundare ale laturii oiective precum ar fi : metoda -propaganda războiului
săvîrşită verbal, în scris, prin intermediul radioului...; timpul de război sau conflict
armat.
Latura subiectivă se manifestă de cele mai deseori sub forma intenţiei directe, în
unele cazuri fiind posibilă şi cea indirectă art. 136 -ecocidul, fie imprudenţa acelaşi
aliniat 3 al art. 138 C.p.. Uneori se insistă stabilirea obligatorie a scopului, astfel,
genocidul avînd scopul de nimicire în parte sau totalitate a unui grup naţional.
Motivul poate avea un rol atenuant sau agravant la individualizarea răspunderii şi
pedepsei penale.
Subiectul acestor infracţiuni de regulă este unul general, adică pot fi comise de
orice persoană fizică responsabilă care la momentul săvîrşirii faptei a atins vîrsta
de 16 ani. In cazul unor infracţiuni, însă cum este activitatea mercenarilor-este unul
special, fiind instituit semnul obligatoriu- calitatea de mercenar a individuului etc.
O trăsătură specifică a acestor infracţiuni constituie imperscriptibilitatea lor
(art. 60 alin.8 CP RM).
Planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea războiului-art. 139 CP RM,

acest articol incriminează fapta de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a
războiului.Tribunalul de la Niurnberg a declarat :”învinuirea conform căror
acuzaţii ar fi pregătit sau dus războaie de agresiune este capitală. Războiul este un
rău al căror consecinţe nu se limitează la singurele state beligerante, dar afectează
întreaga lume. Declanşarea unui război de agresiune nu este doar o crimă
internaţională: aceasta este crima internaţională supremă, care nu diferă de alte
crime de război decît prin faptul că le conţine pe toate”.
Art. 139 nu precizează expres, însă trebuie de înţeles că răspunderea penală în

această normă este prevăzută anume pentru războuiul de agresiune. Comisia de
Drept intrnaţional ONU include la agresine şi actele care derivă de la aceasta,
precum: ameninţarea recurgerii la un act de agresiune, pregătirea utilizării forţei
armate contra altui stat, organizarea sau tolerarea bandelor armate pe teritoriul său
ori participarea la activităţile lor în scopul efctuării incursiunilor pe teritoriul altui
stat etc...
Obiectul juridic special al infracţiunii date este format din relaţiile sociale
privitoare la pacea și coexistenţa paşnică dintre state.
Latura obiectivă a faptei prevăzute de alin. 1 art. 139 se manifestă în fapta
prejudiciabilă exprimată prin unul din următoarele tipuri de activităţi alternative-
planificarea, pregătirea sau declanşarea RĂZBOIULUI.
Planificare - elaborarea concepţiei militare a statului agresor, elaborarea strategiei
de ducere a operaţiunilor militare, planurilor de mobilizare a armatei şi de trecere
la stare de război, a planurilor de mobilizare a mijloacelor şi resurselior tehnice,
materiale şi umane, desfăşurarea activităţii de informare, dezinformare..etc.
Pregătirea-realizarea planurilor elaborate deja de declanşare şi ducere a războiului
de agresiune, manifestîndu-se prin întreprinderea reală a unui complex de măsuri
cu caracter organizatorico-militar şi material-tehnic în scopul asigurării pregătirii
pentru începutul războiului de agresiune.
Declanşarea războiului se poate manifesta prin acaparara corăbiilor militare şi
comerciale ale statului străin, ocuparea porturilor, desfâşurarea atacurilor asupra
forţelor armate străine.
Alin. 2 art. 139 incriminează fapta de ducere a războiului, prin care înţelegem
agresiunea armată, invazia pe scară largă, ocuparea teritoriilor întregi ale statelor
străine,înlocuirea organelor puterii ale statului străin cu cele ale statului agresor
etc.. Este o componenţă formală şi se consumă odată cu comiterea faptelor
menţionate.
Latura subiectivă se manifestă prin intenţie directă, făptuitorul îşi dă seama că prin
actele sae el planifică, pregăteşte sau declnşază un război de agresiune şi doreşte
săvîrşirea anume acestor fapte.
Subiectul este unul general, persoana fizică responsabilă care la mom. săvîrşirii
infracţiunii a atins vîrsta de 16 ani. In realit. sunt persoanele care ocupă poziţii de
vîrf în careva stat...
Propaganda războiului 140 CP Potrivit definiției legale, răspîndirea de
informaţii tendenţioase ori inventate, instigatoare la război sau orice alte acţiuni
orientate spre declanşarea unui război, săvîrşite verbal, în scris,prin intermediul
radioului, televiziunii, cinematografului sau prin alte mijloace.”
Obiectul juridic special relaţiile sociale cu privire la pacea şi coexistenţa paşnică
dintre state, în funcţie de metoda de comitere acesta poate avea și obiect material
dacă informaţia se răspîndeşte prin intermediul ediţiilor periodice obiectul material
îl constituie : foile volante, ediţiile periodice ziarele...adică purtătorii de informaţie
instigatoare la război.
Latura obiectivă se caracterizează prin fapta prejudiciabilă exprimată în acţiune şi
anume răspîndirea de informaţii tendenţioase, ori inventate, instigatoare la
război...Răspîndire - aducerea la cunoştinţă unui număr nedeterminat de persoane
a informaţiei orientate spre declanşarea războiului....
Informaţii tendenţioase ori inventate sunt cele care nu corespund adevărului şi
care promovează cultul războiului. Alte acţiuni orientate spre declanşarea
războiului presupun derularea filmelor, punrea în exemplu a guvernele statelor care
promovează o politică militaristă etc...Metodele - le-am discutat, verbal , scris, prin
intermediul mijloaxcelor mass- media etc. Componenţa de infr. este formală şi se
consumă odată cu răspîndirea informațiilor respective.
Latura subectivă-intenţie directă, subiectul conştientizează ce face, comite şi
doreşte să comită anume aceste fapte. Motivul şi scopul pot fi diverse şi la
calificare nu importă.Subiectul în cazul alin 1 art. 140 este general, pers, fizică
responsabilă ca
re la momentul comiterii infracţiunii a atins 16 ani.Alin. 2 stabilește comiterea
acţiunilor primului aliniat de către o persiană cu înaltă funcţie de
răspundere(preşed RM, Preşed. Guvern, Pariam, deput...)
Răspîndirea de informaţii sau comiterea acţiunilor orientate spre declanşarea
războiului treb. de deosebit de actele instigatoare în vederea săvîrşirii infracţiunii
în cauză. Propaganda războiului presupune concretizare mică cu un nivel mare de
ideologizare, pe cînd instigarea se comite către persoane concrete, propaganda
fiind adresată unui cerc nedeterminat de ppersoane.
Atacul persoanelor sau instituţiilor carebeneficiază de protecţie internaționala -
independent art. 142
Articolul 135. GENOCIDUL-este negarea dreptului la existenţă nu a unor

indivizi luaţi în particular ci a întregilor grupuri umane. Pe calea incriminării faptei
de genocid a fost stabilită răspunderea penală pentru faptele care urmăresc
distrugerea de popoare şi naţiuni.Genocidul în redacţia art. 135 CP are la bază şi
citează practic întocmai formularea înserată de Convenţia pentru prevenirea şi
reprimarea crimei de genocid, adoptată la 09.12.1948 la New York.
Săvîrşirea, cu intenţia de a distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional, etnic,
rasial sau religios, a uneia dintre următoarele fapte:
a) omorul membrilor grupului;
b) vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii membrilor grupului;
c) supunerea grupului la condiţii de existenţă de natură să ducă la distrugerea fizică, totală
sau parţială, a acestuia;
d) impunerea de măsuri vizînd împiedicarea naşterilor în cadrul grupului;
e) transferul forţat de copii aparţinînd unui grup în alt grup,
se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
[Art.135 în redacţia LP64 din 04.04.13, MO115/21.05.13 art.359]
Genocidul comis atât în timp de pace, cât şi în timp de război este o crimă de drept
internaţional penal. Componenţa de infracţiune este formulată pornind de la
prevederile art.2 al Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid
din 9 decembrie 1948 (TI, vol.1, pag.100-104).
Obiectul juridic principal al genocidului îl constituie relaţiile sociale cu privire la
starea de siguranţă a grupului naţional, etnic, rasial sau religios, existenţa lui fizică
care este ameninţată. Obiectul juridic secundar îl constituie viaţa sănătatea,
integritatea fizică şi mintală a membrilor grupărilor vizate.
Obiectul material îl constituie corpul persoanelor, membrilor grupărilor vizate,
contra cărora este orientată infracţiunea.
Astfel, victima genocidului este grupul ca atare şi nu individul în calitate de
reprezentant al acestui grup. Codul penal se referă doar la grupări caracterizate prin
anumite legături stabile, pe cînd altele, precum ar fi cele politice sau culturale nu
sunt incluse în această listă.
Grup naţional - colectivitate de oameni care au aceiaşi cetăţănie şi care
beneficiază de aceleaşi drepturi şi obligaţii.
Grup etnic - se caracterizează prin trăsături fizice ereditare care vorbesc aceiaşi
limbă şi împărtăşesc aceiaşi cultură.
Crup rasial-se caracterizează prin trăsături fizice ereditare, care se identifică
frecvent cu anumite zone giografice, indiferent de factorul cultural, lingvistic,
naţional sau religios.
Grupul religios este constituit din membri care împărtăşesc aceiaşi religie...
Latura obiectivă se exprimă prin fapta prejudiciabilă concretizată- prin acţiunile
sau inacţiunile indicate în lege, care au drept scop distrugerea fizică a grupului
naţional etnic rasial sau religios.
Prima formă a laturii obiective constă în omorîrea membrilor unui grup
demografic faptă care are drept urmare prejudiciabilă decesul unei persoane sau de
regulă a unui număr însemnat de persoane şi care îzolat se încadrează în semnele
comp. de infracţiune 145 CP-omor intenţionat. Omorârea se poate produce atît prin
acţiune cît-şi inacţiune. Prin inacţiune se subînţelege omiterea intenţionată de a-şi
îndeplini obligaţiile de păstrare a vieţii, fapt care duce la moartea victimei.
Următoarea formă a laturii obiective este 2. atingerea gravă a integrităţii fizice
sau mintale ale membrilor grupului, care poate fi interpretată, manifestată prin
vătămări grave ale integrităţii corporale sau sănătăţii, acte de tortură fizică sau
psihică.Jurisprudenţa internaţională ne arată că şi prin acte de viol, alt tip de
violenţă sexuală sau prin persecuţie se poate aduce atingere gravă integrităţii fizice
sau mintale...
3. Luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sînul grupului presupune:
mutilarea organelor sexuale, controlul forţat al naşterilor, sterilizarea, separarea
forţată a sexelor, interzicerea sau limitarea căsătoriilor, practica gravidităţilor
forţate într-o societate patriarhală în care copilul născut nu va aparţine grupului din
care face parte mama sa naturală.(femei musulmane violate în fosta Iugoslavie)
4. Prin traficul copiilor ce ţin de grupul se înţelege transferul
lor forţat dintr-un grup protejat în altul, precum şi ameninţările sau
traumatizarea copiilor care ar-duce la transfer forţat. Acest transfer cauzează o
atingerea gravă de ordin mintal atît copiilor cîtşli părinţilor aceatora. Nu se
menţionează expres în lege dar transferul trebuie să fie orientat în privinţa
persoanelor de pînă la 18 ani, fapt despre care faptuitorul trebuia să ştie cu
certitudine.
5. Supunerea intenţiona tă a grupului la condiţii de existenţă care conduc
la exterminarea lui fizică totală sau parţială presupun anumite practici care nu
provoacă imediat moartea membrilor grupului, distrugerea fizică fiind scopul
final urmărit de făptuitor. Condiţiile de existenţă trebuie să fie preconizate a
distruge grupul în totalitate sau în parte, ceea ce înseanină privarea intenţionată a
grupului de resurse indispensabile supravieţuirii(privarea de adăpost, hrană,
condiţii elementare de igienă, haine, medicamente pentru perioadele îndelungate
de timp, supunerea membrilor grupului la muncă excesivă etc..)
Genocidul nu presupune obligatoriu exterminarea de fapt a grupului:
săvîrşirea doar a unei fapte din latura obiectivă a infracţiunii va fi suficientă pentru
constituirea componenţei date de infracţiune.
Genocidul îmbină trăsăturile unei infracţiuni materiale cu cele ale unei
infracţiuni formale, primele două forme ale infracţiunii consumîndu-se odată cu
survenirea consecinţelor prejudiciabile, iar pentru ultimile trei forme nu este
necesară survenirea consecinţelor prejudiciabile, acestea din urmă fiind
componenţe formale şi se consideră terminate odată cu comiterea faptelor
prejudiciabile.
Latura subiectivă a G. se exprimă prin intenţie directă şi scop de a distruge în
totalitate sau în parte un grup naţional, etnic, rasial sau religios ca atare. Făptuitorul
conştientizează caracterul prejudiciabil al acţiunilor sau inacţiunilor sale, iar în
cazul primelor două forme mai doreşte şi suvenirea consecinţelor.
Subectul este general-pers. Fizică, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 1351. Infracţiuni împotriva umanităţii

(1) Săvîrşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva
unei populaţii civile şi în cunoştinţă de acest atac, a uneia dintre următoarele fapte:
a) supunerea la sclavie sau traficul de fiinţe umane;
b) deportarea sau transferarea forţată, cu încălcarea regulilor generale de drept
internaţional, a unor persoane aflate în mod legal pe teritoriul unde a fost lansat
atacul;
c) arestarea sau altă formă de privare de libertate fizică cu încălcarea regulilor
generale de drept internaţional;
d) torturarea unei persoane aflate sub paza făptuitorului sau asupra căreia acesta
exercită controlul în orice alt mod, cauzîndu-i vătămări grave integrităţii corporale
sau sănătăţii, dureri sau suferinţe psihice, ce depăşesc consecinţele sancţiunilor
admise de dreptul internaţional;
e) violul, exploatarea sexuală, constrîngerea la prostituţie, detenţia ilegală a unei
femei rămase gravidă în mod forţat, în scopul modificării compoziţiei etnice a unei
populaţii, sterilizarea forţată sau orice altă formă de violenţă sexuală;
f) persecutarea unui grup sau a unei colectivităţi determinate, prin privare de
drepturile fundamentale ale omului sau prin restrîngerea exercitării acestor
drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios, sexual
ori în funcţie de alte criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul internaţional;
g) provocarea dispariţiei forţate a unei persoane, în scopul de a o sustrage de sub
protecţia legii, prin răpire, arestare sau deţinere, la ordinul unui stat sau organizaţii
politice ori cu autorizarea, sprijinul sau permisiunea acestora, urmate de refuzul de
a admite că această persoană este privată de libertate sau de a furniza informaţii
reale privind soarta care îi este rezervată ori locul unde se află, de îndată ce aceste
informaţii au fost solicitate;
h) aplicarea practicilor de apartheid;
i) alte fapte inumane cu caracter similar ce cauzează cu intenţie suferinţe fizice
sau psihice grave ori vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei,
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani.
(2) Săvîrşirea, în condiţiile indicate la alin. (1), a uneia dintre următoarele fapte:
a) omorul uneia sau mai multor persoane;
b) supunerea unei populaţii sau părţi a acesteia, în scopul de a o distruge în tot
sau în parte, la condiţii de viaţă menite să determine distrugerea fizică a acesteia,
[Art.1351 introdus prin LP64 din 04.04.13, MO115/21.05.13 art.359]
ARTICOLUL 136. ECOCIDUL

Distrugerea intenţionată în masă a florei sau a faunei, intoxicarea atmosferei ori a
resurselor acvatice, precum şi săvîrşirea altor acţiuni ce pot provoca sau au provocat o
catastrofă ecologică,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani.
1. Etimologia termenului este greco-latină: oikos în greceşte înseamnă casă, gospodărie, iar
cido în latină înseamnă a omorî. Literalmente ideea de ecocid se descifrează prin a omorî casa.
2. Infracţiunile de ecocid sunt aceleaşi infracţiuni ecologice, însă de proporţii globale sau
regionale cu consecinţe ireversibile pentru natură şi om. Din acest motiv şi deoarece atentează la
menţinerea securităţii omenirii, infracţiunea de ecocid este plasată în primul capitol.
3. Comunitatea internaţională a elaborat un şir de convenţii prin care este recunoscut şi
garantat dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos şi echilibrat. RM, ratificând
convenţiile respective (Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale
din Europa, adoptată la Berna la 19.09.1979; Convenţia privind evaluarea impactului asupra
mediului în zonele transfrontaliere, adoptată la Espoo, Finlanda, la 25.02.1991; Carta Mondială
pentru natură, adoptată la New York la 28.10.1982, a se vedea TI, vol.7, pag.59-65), şi-a
demonstrat ataşamentul faţă de ideile exprimate, conştientizând faptul că distrugerea mediului
duce, ireversibil, şi la distrugerea fiinţei umane.
4. Problema mediului este o problemă primordială pentru stat şi societate. Art.137 din
CRM proclamă dreptul la un mediu sănătos: "1) Fiecare om are dreptul la un mediu neprimejdios
din punct de vedere ecologic pentru viaţă şi sănătate, precum şi la produse alimentare şi obiecte
de uz casnic inofensive...".
5. Latura obiectivă a ecocidului se realizează prin distrugere intenţionată în masă a florei
sau a faunei; intoxicare a atmosferei ori a resurselor acvatice; săvârşire de alte acţiuni ce pot
provoca sau au provocat o catastrofă ecologică.
Esenţa ideatică a sintagmei distrugere intenţionată în masă a florei sau a faunei presupune
acţiuni intenţionate de nimicire a speciilor de animale sau a plantelor care există într-un anumit
mediu sau regiune într-un număr sau proporţie care pun în primejdie perpetuarea speciei.
Noţiunea de intoxicare a atmosferei ori a resurselor acvatice înglobează acţiunile de
impurificare a aerului, apelor cu substanţe chimice, deşeuri, gaze de eşapament şi reziduuri
industriale, agricole, comunale, de transport auto etc., care depăşesc limitele şi normele stabilite
de legislaţie.
Prin catastrofă ecologică se înţelege un eveniment tragic de proporţii regionale sau globale,
ireversibil pentru natură şi fiinţa umană (catastrofa de la Cernobâl).
6. La stabilirea cuantumului despăgubirilor cauzate naturii se vor aplica prevederile din
Codul silvic, Codul funciar, Codul apelor, Codul subsolului, Legea regnului animal etc.
7. Latura subiectivă a infracţiunii de ecocid se realizează prin intenţie directă sau indirectă.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani.
Articolul 137. Infracţiuni de război împotriva
persoanelor
(1) Săvîrşirea, în cadrul unui conflict armat cu caracter internaţional, a uneia dintre
următoarele fapte:
a) constrîngerea, prin violenţă sau ameninţare, a uneia sau mai multor persoane prevăzute la
art. 1271 lit. a) la înrolare în forţele armate inamice;
b) constrîngerea cetăţenilor părţii inamice să ia parte la operaţiunile militare îndreptate
împotriva ţării lor, chiar dacă ei erau înrolaţi în forţele armate ale acestei părţi inamice înainte de
începerea conflictului armat;
c) menţinerea ilegală în detenţie sau întîrzierea nejustificată a repatrierii uneia sau mai multor
persoane prevăzute la art. 1271 lit. a);
d) transferarea, în mod direct sau indirect, de către un agent al părţii ocupante, a unei părţi a
populaţiei civile căreia el îi aparţine, în teritoriul ocupat, deportarea sau transferarea de către
acesta în interiorul sau în afara teritoriului ocupat a întregii populaţii civile din acest teritoriu sau
a unei părţi a acesteia,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.
(2) Expunerea, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional, a unei persoane
protejate de dreptul internaţional umanitar la un pericol de moarte sau de vătămare gravă a
sănătăţii prin:
a) efectuarea experienţelor de orice fel, care nu sînt determinate de un tratament medical,
terapeutic, spitalicesc, cu privire la care persoana nu a consimţit în mod voluntar, expres şi
prealabil şi care nu sînt efectuate în interesul acesteia;
b) prelevarea de ţesuturi sau organe în scopul transplantului, cu excepţia prelevării de sînge
sau piele efectuate în scop terapeutic în conformitate cu principiile medicale general recunoscute
şi cu consimţămîntul voluntar, expres şi prealabil al persoanei;
c) supunerea la metode de tratament nerecunoscute medical, fară ca acestea să fie necesare
pentru sănătatea persoanei şi fără ca ea să fi consimţit în mod voluntar, expres şi prealabil,
se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 12 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.
(3) Săvîrşirea, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional, împotriva uneia
sau mai multor persoane protejate de dreptul internaţional umanitar a uneia dintre următoarele
fapte:
a) cauzarea cu intenţie de suferinţe fizice sau psihice grave ori vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii;
b) aplicarea torturii sau supunerea la tratamente inumane ori degradante, precum şi mutilarea;
c) violul, exploatarea sexuală, constrîngerea la prostituţie, detenţia ilegală a unei femei rămase
gravidă în mod forţat, în scopul modificării compoziţiei etnice a unei populaţii, sterilizarea
forţată sau orice altă acţiune violentă cu caracter sexual;
d) luarea de ostatici;
e) deportarea sau transferarea forţată, cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional, a
unor persoane aflate în mod legal pe teritoriul unde are loc conflictul armat;
f) recrutarea şi încorporarea copiilor care nu au împlinit vîrsta de 18 ani în forţele armate
naţionale, precum şi determinarea acestora, prin orice mijloace, să participe activ la operaţiuni
militare;
g) privarea de dreptul de a fi judecată de către o instanţă legal constituită şi imparţială,
pronunţarea condamnării sau executarea acesteia fară respectarea unei proceduri legale şi
imparţiale, care să ofere garanţiile impuse de dreptul internaţional,
(4) Săvîrşirea, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional, a omorului uneia
sau mai multor persoane protejate de dreptul internaţional umanitar
Articolul 1371. Infracţiuni de război împotriva
proprietăţii şi altor drepturi
(1) Săvîrşirea, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional, a uneia dintre
următoarele fapte:
a) distrugerea, însuşirea sau confiscarea de bunuri ale părţii inamice, cu încălcarea dreptului
internaţional şi fără ca aceasta să fie justificată de necesităţile militare;
b) jefuirea unei localităţi, inclusiv a celei luate cu asalt,
(2) Declararea, în cadrul unui conflict armat cu caracter internaţional, ca fiind stinse,
suspendate sau inadmisibile în justiţie drepturile şi acţiunile unuia sau mai multor cetăţeni ai
părţii inamice
(3) Jefuirea pe cîmpul de luptă a morţilor sau a răniţilor săvîrşită în cadrul unui conflict armat
cu sau fară caracter internaţional
Articolul 1372. Utilizarea de mijloace interzise
de purtare a războiului
Utilizarea, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional, a:
a) otrăvii sau armelor otrăvitoare;
b) gazelor asfixiante, toxice sau asimilate şi a oricăror lichide, materii sau procedee similare;
c) armelor, proiectilelor, materialelor de natură să cauzeze suferinţe fizice inutile;
d) gloanţelor care se dilată sau se aplatizează cu uşurinţă în corpul uman, cum sînt gloanţele al
căror înveliş dur nu acoperă în întregime mijlocul sau sînt perforate de tăieturi,
Articolul 1373. Utilizarea de metode interzise
de purtare a războiului
(1) Rănirea unei persoane prevăzute la art. 1271 lit. c) sau rănirea prin recurgere la perfidie a
unui membru al forţelor armate inamice sau a unui combatant al forţelor inamice, săvîrşită în
cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional,
(2) Declararea, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional, că nu va fi
îndurare pentru învinşi
(3) Declanşarea, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional, a unui atac:
a) împotriva populaţiei civile sau a unor civili care nu participă direct la ostilităti;
b) împotriva bunurilor cu caracter civil protejate de dreptul internaţional umanitar, în special
clădiri consacrate cultului religios, învăţămîntului, artei, ştiinţei sau acţiunilor caritabile,
împotriva monumentelor istorice, spitalelor şi locurilor unde bolnavii sau răniţii sînt adunaţi,
precum şi împotriva localităţilor, locuinţelor sau construcţiilor care nu sînt apărate şi care nu sînt
folosite ca obiective militare;
c) împotriva personalului misiunii de ajutor umanitar sau de menţinere a păcii, împotriva
instalaţiilor, materialului, unităţilor sau vehiculelor folosite în cadrul acesteia conform Cartei
Naţiunilor Unite, cu condiţia ca acestea să aibă dreptul la protecţia pe care dreptul internaţional
umanitar o garantează civililor şi bunurilor cu caracter civil;
d) împotriva clădirilor, materialului, unităţilor şi mijloacelor de transport sanitar şi a
personalului care utilizează semnele distinctive prevăzute de Convenţiile de la Geneva din 12
august 1949;
e) ştiind că acesta va cauza pierderi de vieţi omeneşti în rîndul populaţiei civile, răniri ale
persoanelor civile, pagube bunurilor cu caracter civil sau daune extinse, de durată şi grave,
mediului înconjurător, care ar fi vădit disproporţionate în raport cu ansamblul avantajului militar
concret şi direct aşteptat,
(4) Utilizarea, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional, a:
a) unor metode de luptă de natură să cauzeze suferinţe fizice inutile;
b) înfometării intenţionate a civililor prin privarea acestora de bunurile indispensabile
supravieţuirii sau a împiedicării intenţionate a acestora de a primi ajutoare, contrar dreptului
internaţional umanitar;
c) unei persoane protejate de dreptul internaţional umanitar pentru a evita ca anumite puncte,
zone sau forţe militare să devină ţintă a operaţiunilor militare ale părţii inamice
(5) Omorul uneia sau mai multor persoane prevăzute la art. 1271 lit. c), săvîrşit prin recurgere
la perfidie în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional
Articolul 1374. Utilizarea fără drept a semnelor
distinctive de drept internaţional
umanitar
Utilizarea fără drept a semnelor distinctive prevăzute de Convenţiile de la Geneva din 12
august 1949, a pavilionului parlamentar, a drapelului, a insignelor militare sau a uniformei
inamicului sau ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, ca mijloc de protecţie în cadrul unui conflict
armat cu sau fără caracter internaţional, dacă aceasta a provocat:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii uneia sau mai multor persoane;
b) decesul uneia sau mai multor persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani.”
Articolul 139. PLANIFICAREA, PREGĂTIREA, DECLANŞAREA SAU DUCEREA

RĂZBOIULUI.
(1) Planificarea, pregătirea sau declanşarea războiului
(2) Ducerea războiului
1. Activitatea organizatorică, îndreptată spre planificarea, pregătirea, declanşarea sau

ducerea războiului, se consideră o infracţiune deosebit de periculoasă contra păcii şi omenirii. În
plan universal războiul este considerat una dintre cele mai grave crime internaţionale.
2. În articolul 1 al Rezoluţiei nr.3314 (XXIX) din 14 decembrie 1974 a Adunării Generale a
ONU agresiunea era definită astfel: "Folosirea forţei armate de către un stat împotriva
suveranităţii, integrităţii teritoriale ori a independenţei politice a unui alt stat sau în orice alt mod
este incompatibil cu Carta ONU". Art.2 al aceleiaşi rezoluţii prevede că folosirea forţei armate,
prin violarea Cartei, de către un stat care acţionează primul constituie dovada suficientă, prima
facie a unui act de agresiune.
3. Infracţiunea de planificare a războiului înseamnă alcătuirea planului strategic şi tactic de
declanşare şi de ducere a războiului concret (alegerea ţării care urmează a fi atacată,
determinarea termenelor şi a amploarei conflictului, potenţialul implicării altor state, fixarea
rezultatelor agresiunii etc.).
4. Etapă de pregătire a războiului de agresiune se consideră acţiunile concrete prin care se
realizează scopul de perspectivă al infracţiunii de război agresiv (de exemplu, concentrarea
forţelor armate într-o regiune apropiată de zona de interes a inamicului, săvârşirea unor
antrenamente tactice apropiate de luptele reale, creşterea producţiei industriale de război:
armament, tehnică militară; pregătirea surplusurilor de hrană, medicamente, lubrifianţi şi
carburanţi, activizarea acţiunilor de informare asupra statului şi zonei respective, pregătirea
rezervelor de unităţi de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru bărbaţi etc.).
5. Noţiunea de declanşare a războiului înseamnă începerea propriu-zisă a războiului,
realizarea actului concret de agresiune prin declararea sau nedeclararea acestuia.
6. Prin noţiunea de ducere a războiului se înţelege continuarea războiului deja declanşat.
7. Printre multiplele forme de agresiune se numără: atacarea armată a teritoriului unui stat
străin sau orice tip de ocupaţie militară (chiar temporară), invazia, atacul, orice anexare din
teritoriul statului atacat, bombardarea sau folosirea oricăror alte arme împotriva statului care a
constituit ţinta agresorului, blocarea porturilor şi a frontierelor statului atacat, folosirea armatei
altui stat aflate în baza unor acorduri pe teritoriul statului atacat, folosirea bandelor de mercenari
etc.
8. Latura subiectivă a infracţiunii de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a unui
război agresiv se caracterizează prin premeditare şi se realizează întotdeauna prin intenţie
directă.
9. Subiect al infracţiunilor de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a războiului
poate fi preşedintele ţării sau, în lipsa unei asemenea funcţii, persoana care deţine funcţia
supremă de conducere în stat: preşedintele parlamentului, primul ministru.
Articolul 140. PROPAGANDA RĂZBOIULUI

(1) Propaganda războiului, răspîndirea de informaţii tendenţioase ori inventate,
instigatoare la război sau orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război, săvîrşite
verbal, în scris, prin intermediul radioului, televiziunii, cinematografului sau prin alte mijloace,
se pedepsesc cu amendă în mărime de pînă la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
pînă la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
(2) Săvîrşirea acţiunilor prevăzute la alin.(1) de o persoană cu funcţie de demnitate publică
[Art.140 al.(2) modificat prin LP245 din 02.12.11, MO25-28/03.02.12 art.77].
1. Propaganda războiului este o infracţiune contra păcii şi securităţii omenirii. Art.20 al

Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice stipulează direct : "Orice
propagandă în favoarea războiului este interzisă prin lege. Orice îndemn la ură naţională, rasială
sau religioasă care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau violenţă, este interzisă
prin lege" (TI, vol.1, pag.38-39).
2. Prin noţiunea de propagandă a războiului se înţelege răspândirea ideilor, doctrinelor în
favoarea războiului.
3. Răspândirea de informaţii tendenţioase ori inventate instigatoare la război înseamnă
aducerea la cunoştinţa publicului a unor fapte denaturate complet sau parţial, care au drept scop
înrădăcinarea în conştiinţa membrilor societăţii a unei stări de tensionare psihică sau psihoză a
războiului.
4. Prin orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război se înţelege orice formă şi
tip de manifestare, de îndemnare în favoarea războiului. Acţiunile în cauză pot fi săvârşite oral
sau în scris, prin intermediul radioului, televiziunii, cinematografului, prin internet etc.
5. Alin.2 art.140 CP prevede propaganda războiului, săvârşită de un subiect special - o
persoană cu înalte funcţii de răspundere (a se vedea prevederile art.123 CP).
6. Propaganda războiului se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama de
caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, creează o stare de pericol în domeniul menţinerii păcii,
a prevăzut urmările prejudiciabile pentru securitatea omenirii şi le-a dorit.
7. Subiect al infracţiunii de propagandă a războiului poate fi orice persoană fizică
responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, iar pentru acţiunile prevăzute de alin.2 art.140 CP -
persoana cu înaltă funcţie de răspundere, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 1401. Utilizarea, dezvoltarea, producerea, dobîndirea

în alt mod, prelucrarea, deţinerea, stocarea sau
conservarea, transferarea directă sau indirectă,
păstrarea, transportarea armelor de distrugere
în masă
(1) Utilizarea, dezvoltarea, producerea, dobîndirea în alt mod, prelucrarea, deţinerea, stocarea
sau conservarea, transferarea directă sau indirectă, păstrarea, transportarea armelor chimice,
armelor biologice, armelor nucleare, dispozitivelor explozive nucleare ori a altor arme de
distrugere în masă cu încălcarea prevederilor legislaţiei naţionale sau ale tratatelor internaţionale
la care Republica Moldova este parte
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 3.000 la 5.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de la 8 la 12 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 5.000 la .8000 unităţi convenţionale cu privarea de
dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani sau cu lichidarea acesteia.
(2) Aceleaşi acţiuni:
b) săvîrşite de două sau mai multe persoane;
c) săvîrşite de un grup criminal organizat sau de
o organizaţie criminală;
d) soldate cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari;
e) soldate cu decesul persoanei
se pedepsesc cu închisoare de la 16 la 20 de ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă
în mărime de la 8.000 la 10.000 unităţi convenţionale cu lichidarea acesteia.
(3) Proiectarea, producerea, dobîndirea în alt mod, deţinerea, păstrarea, transferarea sau
transportarea echipamentului, a materialului, a softului sau a tehnologiei aferente care contribuie
esenţial la proiectarea, producerea sau livrarea armelor de distrugere în masă cunoscînd că acest
echipament, material, soft sau tehnologie sînt destinate acestui scop
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei
juridice, în mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita
o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani sau cu lichidarea persoanei juridice.
(4) Proiectarea, producerea, dobîndirea în alt mod, deţinerea, păstrarea, transferarea sau
transportarea materiei prime, a materialului fisionabil special, a echipamentului sau a
materialului proiectat sau preparat pentru prelucrarea, utilizarea sau producerea materialului
fisionabil special cunoscînd că această materie, acest material sau echipament este destinat
pentru a fi utilizat în activitatea de explozii nucleare sau în altă activitate nucleară care
contravine tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte
se pedepseşte cu închisoare de pînă la 5 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă,
aplicată persoanei juridice, în mărime de la 4000 la 7000 unităţi convenţionale cu privarea de
dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani sau cu lichidarea persoanei
juridice.
Articolul 141. ACTIVITATEA MERCENARILOR

(1) Participarea mercenarului într-un conflict armat, la acţiuni militare sau la alte acţiuni
violente orientate spre răsturnarea sau subminarea orînduirii constituţionale ori violarea
integrităţii teritoriale a statului
(2) Angajarea, instruirea, finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor, precum şi folosirea lor
într-un conflict armat, în acţiuni militare sau în alte acţiuni violente orientate spre răsturnarea
sau subminarea orînduirii constituţionale ori violarea integrităţii teritoriale a statului,
1. Activitatea mercenarilor prejudiciază relaţiile sociale care menţin şi apără pacea, securitatea
omenirii. Gradul prejudiciabil sporit al infracţiunii este relevat şi în prevederile Convenţiei
internaţionale împotriva recrutării, folosirii, finanţării şi instruirii mercenarilor, în preambulul
căreia se stipulează că mercenarii sunt recrutaţi, folosiţi, finanţaţi şi instruiţi pentru activităţi care
violează principiile dreptului internaţional, cum ar fi suveranitatea, independenţa politică şi
integritatea teritorială a statelor, precum şi autodeterminarea popoarelor.
2. Prin termenul mercenar se înţelege "orice persoană: a) care este special recrutată în ţară
sau în străinătate pentru a lupta într-un conflict armat; b) care, în fapt, ia parte la ostilităţi; c) care
ia parte la ostilităţi în special în vederea obţinerii unui avantaj personal şi căreia îi este efectiv
promisă, de către o parte la conflict sau în numele ei, o remunerare superioară aceleia promise
sau plătite combatanţilor având un grad şi o funcţie analoage în forţele armate ale acestei părţi;
d) care nu este nici resortisant al unei părţi la conflict şi nici rezident al teritoriului controlat de o
parte la conflict; e) care nu este membru al forţelor armate ale unei părţi la conflict şi f) care nu a
fost trimisă de către un stat, altul decât o parte la conflict, în misiune oficială ca membru al
forţelor armate ale statului respectiv" (art.47 PPA la CG, în TI, vol.5, pag.215).
3. Noţiunea mercenar este descifrată şi în art.130 CP.
4. Prin participarea mercenarului la un conflict armat sau la acţiuni militare se înţeleg
acţiunile de luptă, participarea la ostilităţi în vederea obţinerii unui avantaj personal.
5. Prin noţiunea de angajare se are în vedere activitatea unei persoane privind atragerea a
două sau mai multor persoane în conflictul militar sau acţiunile militare în calitate de mercenar.
6. Instruirea mercenarilor constituie activitatea profesională privind pregătirea
mercenarului angajat în conflictele armate sau în acţiunile militare.
7. Finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor presupune asigurarea materială a activităţii
mercenarilor, adică oferirea mijloacelor băneşti, a oricăror alte valori materiale, armament etc.
8. Folosirea mercenarului constă în utilizarea serviciilor oferite de mercenari în conflictele
militare sau în acţiunile militare.
9. Noţiunea de conflict armat exprimă o neînţelegere, o ciocnire de interese, un dezacord
între state, care se soluţionează prin implicarea forţelor armate.
10. Prin acţiuni militare se înţeleg acţiunile propriu-zise săvârşite de forţele armate ale
statelor implicate în conflictul armat.
11. Latura subiectivă a infracţiunii de mercenariat se săvârşeşte prin intenţie directă.
Persoana care recurge conştient la acţiunile de mercenariat este conştientă de caracterul
prejudiciabil al acţiunilor sale, prevede urmările şi doreşte în mod conştient săvârşirea actelor de
violenţă în schimbul unei remunerări materiale.
12. Subiect al infracţiunii de mercenariat poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a
atins vârsta de 16 ani.
Articolul 142. ATACUL ASUPRA PERSOANELOR (SAU INSTITUŢIILOR Exclus)

CARE BENEFICIAZĂ DE PROTECŢIE INTERNAŢIONALĂ
(1) Săvîrşirea unui act de violenţă asupra oficiului, locuinţei sau mijlocului de transport al
persoanei care beneficiază de protecţie internaţională, dacă acest act poate periclita viaţa,
sănătatea sau libertatea persoanei în cauză,
(2) Răpirea sau săvîrşirea unui alt atac asupra persoanei care beneficiază de protecţie
internaţională sau asupra libertăţii acesteia
(3) Omorul persoanei care beneficiază de protecţie internaţională
(4) Acţiunile prevăzute la alin. (1) sau (2), săvîrşite în scopul provocării războiului sau
conflictului internaţional,
se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani sau cu detenţiune pe viaţă.
(5) Ameninţarea cu săvîrşirea unei acţiuni prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4), dacă a existat
pericolul realizării acestei ameninţări,
[Art.143 abrogat prin LP64 din 04.04.13, MO115/21.05.13 art.359]
1. Drept bază juridică pentru protecţia persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie
internaţională în dreptul internaţional servesc prevederile convenţiilor internaţionale: Convenţia
de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961, Convenţia de la Viena cu
privire la relaţiile consulare din 24 aprilie 1963, Convenţia cu privire la prevenirea şi
reprimarea infracţiunilor contra persoanelor care se bucură de o protecţie internaţională,
inclusiv agenţii diplomatici, din 14 decembrie 1973, Convenţia privind reprezentarea statelor în
relaţiile cu organizaţiile internaţionale cu caracter universal din 1975 de la Viena, Convenţia
europeană asupra terorismului din 1976 etc.
2. Noţiunea de persoană care se bucură de protecţie internaţională este descifrată în art.1
al Convenţiei cu privire la prevenirea şi reprimarea infracţiunilor contra persoanelor care se
bucură de o protecţie internaţională, inclusiv agenţii diplomatici, din 14 decembrie 1973: "Orice
şef de stat, inclusiv fiecare membru al organului colegial care exercită în virtutea prevederilor
constituţionale funcţiile şefului statului şi orice şef de guvern sau orice ministru al afacerilor
externe, dacă o asemenea persoană se găseşte într-un stat străin, precum şi membrii familiei sale
care îl însoţesc; oricare reprezentant, funcţionar sau personalitate oficială a unui stat şi orice
funcţionar, personalitate oficială sau alt agent al organizaţiei interguvernamentale care, la data şi
în locul unde s-a comis o infracţiune împotriva persoanei sale, a localurilor sale oficiale, a
domiciliului privat sau a mijloacelor sale de transport, are dreptul, conform dreptului
internaţional, la o protecţie specială împotriva oricărui atentat la persoana, libertatea sau
demnitatea sa, ca şi a membrilor familiei sale care locuiesc împreună cu ei".
3. Noţiunea de persoană care se bucură de protecţie internaţională este stipulată în
articolul 122 CP.
4. Noţiunea de misiune diplomatică desemnează un oficiu sau o reprezentanţă diplomatică
cu grad de ambasadă sau de legaţie, care este creată prin acordul dintre state în urma stabilirii
relaţiilor diplomatice. Misiunea diplomatică a unui stat se bucură de inviolabilitatea localului,
arhivelor, documentelor, corespondenţei. Angajaţii misiunii diplomatice - agenţii diplomatici şi
consulari (şi membrii familiilor lor) - se bucură de inviolabilitatea domiciliului, a propriei
persoane, imunitate de jurisdicţie, scutiri de taxe şi impozite personale.
5. Prin atac asupra reprezentantului unui stat străin sau asupra colaboratorului unei
organizaţii internaţionale se înţelege o comportare violentă a persoanei, o atitudine ofensivă ce
se materializează într-o acţiune îndreptată împotriva persoanelor sau instituţiilor care beneficiază
de protecţie internaţională.
6. Prin provocare de război se înţeleg acţiunile orientate spre discreditarea statului în care
se află persoana ce se bucură de protecţie internaţională sau a statului reprezentat de o asemenea
persoană sau a oricărui alt stat cu scopul de a fi atras în conflicte militare. Prin complicare a
relaţiilor internaţionale se înţelege întreruperea relaţiilor diplomatice, a relaţiilor contractuale, a
altor relaţii dintre statele implicate.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă, indiferent de motiv, în
scopul de a provoca război sau de a complica relaţiile internaţionale.
8. În calitate de subiect apare orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani.
Articolul 143. APLICAREA MIJLOACELOR ŞI METODELOR INTERZISE DE
DUCERE A RĂZBOIULUI Exclus
ARTICOLUL 144. CLONAREA

Crearea fiinţelor umane prin clonare
1. Termenul clon defineşte descendenţa rezultată dintr-un singur individ prin înmulţire asexuată.
Prin clon se mai înţelege şi "un grup de indivizi rezultaţi prin mitoză (proces complex prin care
nucleul se divide indirect) dintr-un singur ascendent". Membrii unui clon sunt identici genetic,
au acelaşi genotip, adică au aceeaşi totalitate de proprietăţi ale organismului la un moment dat
sau, altfel zis, toţi indivizii manifestă aceeaşi informaţie genetică: dimensiuni, comportare,
formă, culoare, funcţii fiziologice, compoziţie chimică, structură internă şi externă, structură
microscopică şi macroscopică etc.
2. A clona înseamnă a izola indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generaţii, iar
clonare constituie acţiunea de a clona şi rezultatul ei.
3. ONU, Adunarea Parlamentară a CE, Comisia Europeană etc. au chemat statele membre
să interzică crearea fiinţelor identice prin clonare sau oricare alte metode (Anexa I. 14 mai 1997 -
Rezoluţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii despre clonaj în reproducerea umană - Raportul
directorului general al OMS Hirishi Nakajima Clonarea, tehnologiile biomedicale şi rolul
normativ al OMS; Anexa II. 26 iunie 1997 - Extras din comunicatul final al Summitului din
Deniver despre clonajul uman; Anexa III. 25 februarie 1997 - Declaraţia secretarului general al
CE; Anexa IV. 11 martie 1997 - Atitudinea Comisiei Ştiinţă şi Tehnologie a Adunării
Parlamentare a Consiliului Europei; Anexa V. 12 martie 1997 - Rezoluţia Parlamentului Europei
despre clonaj; Anexa VI. 28 mai 1997 - Avizul grupei de consilieri pentru etica biotehnologiei
de pe lângă Comisia Europeană: aspecte etice ale tehnicilor de clonaj; Anexa VII. Amsterdam
16-17 iunie 1997. Consiliul Europei. Concluziile preşedinţiei; Avizul nr.202 (1997) al Adunării
Parlamentare a Consiliului Europei privind proiectul de protocol adiţional la Convenţia
Drepturilor Omului şi a Biomedicinii referitor la interzicerea clonării fiinţelor umane. Anexa I).
4. Latura obiectivă a acţiunii de clonare se realizează prin orice intervenţie având drept
scop crearea unei fiinţe umane identice din punct de vedere genetic cu altă fiinţă umană.
5. Latura subiectivă a infracţiunii de clonare se caracterizează prin intenţie directă, fiindcă
făptuitorul conştientizează că întreprinde acţiuni ce cad sub incidenţa art.144 şi le doreşte.
6. Subiect al infracţiunii de clonare poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani.
CAPITOLUL II
INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII ŞI SĂNĂTĂŢII PERSOANEI
Noţiune, caracteristică generală şi tipurile infracțiunilor contra vieţii şi
sănătăţii persoanei.
Infracţiunile contra vieţii şi sănătăţiui persoanei sunt faptele prejudiciabile, comise cu intenţie
sau imprudenţă, care vatămă sau pun în pericol în exclusivitate sau principial relaţiile sociale
privind viaţa sau sanătatea persoanei, acestea fiind obiectul juridic generic al grupului dat de
infracţiuni.În corespundere cu art. 2 al CP RM,persoana, fiind componentă a ordinii de drept,
este valoarea socială fundamentală, reprezentînd obiectul juridic suprageneric comun pentru
infracţiunile incluse-n cap. 2,3,4,7 din Partea specială a codului Penal al RM.Viaţa şi sănătatea
constituie valorile sociale care desemnează atributele de bază ale persoanei. Viaţa analogic
reprezintă existenţa socială a persoanei, adică realizarea posibilităţii de a participa la relaţiile
sociale, de a-ţi exercita drepturile şi interesele şi de a-şi executa obligaţiile. Din întregul arsenal
de atribute inerente cel mai important pentru persoană îi este propria viaţă, restul atributelor,
precum ar fi sănătatea, demnitatea libertatea etc. îşi pierd sensul şi simnificaţia odată cu
suprimarea vieţii persoanei.Alături de viaţa persoanei o altă valoare socială protejată de legea
penală şi care reprezintă obiectul juridic generic al infracţiunilor analizate este sănătatea
persoanei , care trebuie înţeleasă ca o stare psihosomatică, oricare ar fi gradul de morbiditate a
unei persoane. De aceea anomaliile, disfuncţionalităţile sau defecienţile de ordin fizic sau psihic
nu influiențează asupra facultăţii persoanei de a beneficia pe tot parcursul vieţii de apărarea
sănătăţii sale prin mijloacele dreptului penal.Fiecare componenţă de infracţiune din acest capitol
a Părţii Speciale a CP are un obiect special format din relaţiil sociale din contextul anumitor
valori sociale. Aceste valori le constituie de regulă viaţa persoanei şi sănătatea acesteia, regulă
de la care există şi excepţii: integritatea corporală (art. 154) şi libertatea psihică (art.l 55).
Majoritatea infracţiunilor discutate au un obiect special simplu: relaţii sociale cu privire la viaţa
persoanei (art. 145 CP (cu excepţia cazurilor agravante), 146, 147,148 etc. CP.). relaţiile cu
privire la sănătatea persoanei (151-152CP); relaţiile cu privire la viaţa sau sănătatea persoanei
(art. 159-161 CP RM). Cu toate acestea, sunt cazuri cînd componenţa de infracţiune are obiect
juridic special complex, de exemplu cazul de comitere a omorului intenţionat însoţit de luarea
persoanei în calitate de ostatic (art. 145 lit.f alin.2 CP), aici ca obiect juridic secundar apar
relaţiile sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei sau relaţiile sociale privind securitatea
publică.
Obiectul material al majorităţii infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii este corpul persoanei, prin
care se înţelege expresia corporală a vieţii sau sănătăţii persoanei, adică ansamblul dc funcţii şi
procese organice, care asigură individului prezenţa biologică şi care, odată distruse suprimpă
calitatea de fiinţă vie şi sănătoasă a persoanei. Nu contează vîrsta corpului, precum nu contează
nici faptul dacă persoana se află în plinătudinea facultăţilor fizic sau dacă cu victima faptuitotul
era în careva relațiide familie... 145-femeia gravidă;copil nou născut- art.147 etc.Sub aspectul
laturii obiective menţionăm în primul rind că infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei se
comit în primul rind prin acţiune sau inacţiune, unora din ele fiindu-le caracteristică în
exclusivitate acţiunea (ex. Art.l55,158-ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, constrîngerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru
transplantare).În alte cazuri infracţiunea se poate concretiza doar prin inacţiune (art. 162, 163-
neacordarea de ajutor unui bolnav, lăsarea în primejdie).Majoritatea infracţiunilor din acest
capitol au nişte componenţe materiale (art. 145, 154, 156. 157 CP-vătămările grave ori medii a
integrităţii corporale săvîrşite în stare de afect sau din imprudenţă etc.) în această ipoteză în
calificarea faptei este necesară stabilirea raportului de cauzalitate între fapta prejudiciabilă şi
consecinţele intervenite.Celelalte infracţiuni din acest capitol sunt componenţe formale.Sub
aspectul semnelor secundare ale laturii obiective acestea sunt irelevante pentru calificarea
infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei. Cu toate acestea pentru unele componenţe
existenţa unor semne este obligatorie 1) metoda -deosebită cruzime it h) alin. 3 art. 145 CP;
schingiuire sau tortură-lit. e) alin. 2 art. 151 lit.f. a alin.2 art. 152; mijloacele-mijloace
periculoase pentru viaţa şi sănătatea mai multor persoane lit. K alin.3 art 145 din CP; instrumente
speciale de tortură lit.g alin.2 art. 154;locul: în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor
medicale autorizate îăn scopul întreeruperii saarcinii-lit. a) alin.l art. 159;timpul-timpul naşterii
sau imediat dupănaştere (art. 147 pruncuciderea);alte circumstanţe:condiţii antisanitare
lit.e alin.l art. 159 CP RM.Sub aspectul laturii subiective, menţionăm în primul rînd că la
majoritatea infracţiunilor forma vinovăţiei se exprimă în primul rînd prin intenţie (art. 145-148.
150-156, 158-163 CP RM). Infracţiunile stabilite în art. 149 şi 157 sunt comise din imprudenţă.
Existenţa a două forme dc vinovăţie se atestă în cadrul infrcţiunii stabilite de art. 151 alin. 4 -
vătămarea intenţionat gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii, care au provocat decesul
victimei.
De regulă motivul din care a acţionat făptuitorul sau scopul urmărit de acesta, starea sa
emoţională ce l-a caracterizat nu prezintă relevanţă la calificarea infracţiunii, avînd semnificaţie
doar petru individualizarea pedepsei. Cu toate acestea, în anumite cazuri sunt specificate de
legiuitor semnele indicate ale laturii subiectivei: interes material;motive de duşmănie sau ură
socială,rasială, naţională sau religioasă.Scopul-de a ascunde o altă infracţiune; de a preleva şi
sau utiliza sau comercializa organele sau ţesuturile victimei;Starea emoţională-stare de afect,
stare de tulburare fizică sau psihică cu diminuarea descemămîntului cauzată de naştere (art. 147
CP).
De regulă subiectul infracţiunii contravieţii şi sănătăţii persoanei poate fi orice persoană fizică
respnsabilă care la momentul comiterii infracţiunii a împlinit vîrsta de 14 ani (art. 145.147,151,
alin.2 art. 152) sau 16 ani în restul cazurilor. Totuşi la calificarea unor infracţiuni legea cere ca
subiectul să aibă o anumită calitate-special-mama victimei (art. 147 CP); persoană care nu are
studii medicale superioare speciale-lit.b, alin. 1 art. 159 CP; persoana care în virtutea legii sau
regulilor speciale era obligată să acorde ajutor unui bolnav (art. 162 CP).
Cît priveşte tipologia infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei aceasta poate li prezentată
astfel:
1) infracţiuni contra vieţii persoane (art. 145-150 din CP RM);
2) infracţiunni contra sănătăţii opersoanei (art. 151-153, 156, 157 CP RM);
3) infracţiuni care pun în pericol viaţa şi sănătatea persoanei art. 158-163 CP RM;
Deosebirea principală dintre infracţiunile care fac parte din primele două categorii pe de o parte
şi infracţiunile celei de-al treilea categorii pe de altă parte constă în aceea că în primul caz
obiectului infracţiunii-relaţiile sociale cu privire la viaţa sau respectiv sănătatea persoanei-i se
aduce o vătămare, pecînd în al doi-lea caz el este pus doar în pericolul de a fi vătămat.
Articolul 145. OMORUL INTENŢIONAT
(1) Omorul unei persoane

(2) Omorul săvârşit:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) cu intenţii huliganice;exclus
d) în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti;
e) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de
neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii,
handicapului fizic sau psihic ori altui factor;
f) cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic;
g) asupra a două sau mai multor persoane;
h) asupra unui reprezentant al autorităţii publice ori a unui militar, ori a rudelor apropiate ale
acestora, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea de către reprezentantul autorităţii publice sau
militar a obligaţiilor de serviciu;
i) de două sau mai multe persoane;
j) cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice;
k) cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvîrşirea ei;
l) din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
m) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
n) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei;
o) de către o persoană care anterior a săvîrşit un omor intenţionat prevăzut la alin.(1);
p) la comandă
[Art.145 al.(2) sancţiunea modificată prin LP119 din 23.05.13, MO130-134/21.06.13 art.423
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi
natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil
al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă a omorului se realizează prin uciderea unei persoane, adică prin orice
activitate ilegală care pricinuieşte moartea unui om. De cele mai multe ori, această activitate
constă într-o acţiune (de împuşcare, strivire, înjunghiere, otrăvire, ardere, lovire, provocare a
unei sperieturi, provocare a unei emoţii, despre care făptuitorul ştie că îi va provoca victimei
moartea, folosire a unor animale sălbatice, folosire a unor alte forţe puse în mişcare de făptuitor
etc.). Omorul poate fi săvârşit şi prin inacţiune, dar numai în acele cazuri în care făptuitorul avea
obligaţiunea de a acţiona pentru împiedicarea morţii persoanei. De exemplu, mama nu-şi
hrăneşte copilul.
4. Deosebim trei categorii de omor: a) simplu (alin.1 art.145 CP); b) agravat (alin.2 art.145 CP);
c) omorul deosebit de grav (alin.3 art.145 CP).
5. Omorul simplu săvârşit fără circumstanţe agravante şi atenuante, prevăzut de alin.1 art.145
CP, poate fi comis din motive de gelozie şi din alte imbolduri josnice, cu excepţia intenţiilor
huliganice şi interesului material, din motive de răzbunare, pe baza de relaţii personale, din cauza
certurilor, în timpul unei bătăi, al efectuării unui experiment ştiinţific etc.
6. Omorul intenţionat se consumă o dată cu producerea rezultatului: moartea victimei.
7. Omorul săvârşit cu premeditare (lit.a) alin.2 art.145 CP) presupune întrunirea concomitentă a
trei condiţii. O primă condiţie priveşte trecerea unui interval de timp din momentul luării deciziei
şi până în momentul executării omorului. Durata acestui interval este apreciată în fiecare caz în
funcţie de calităţile subiective ale făptuitorului, precum şi de celelalte împrejurări ale cauzei. O
persoană poate avea nevoie de un interval mare de timp pentru a chibzui, pe când o altă persoană
poate chibzui cu multă eficienţă chiar într-un interval de timp foarte scurt. O a doua condiţie
priveşte activitatea psihică a făptuitorului de reflectare, de chibzuire asupra modului în care va
săvârşi infracţiunea. Dacă făptuitorul nu a avut posibilitatea să mediteze, să cântărească şansele
de realizare a deciziei, fiind într-o activitate continuă, circumstanţa premeditării se exclude. În
sfârşit, pentru existenţa premeditării se mai cere ca, în intervalul de timp cuprins între momentul
luării hotărârii infracţionale şi momentul începerii executării omorului, făptuitorul să treacă la
săvârşirea unor acte de pregătire de natură să consolideze decizia luată şi să asigure realizarea ei.
De exemplu, pregătirea instrumentelor şi mijloacelor pentru săvârşirea omorului. Dacă lipseşte
vreuna dintre condiţiile menţionate, omorul este simplu, nu agravat.
Premeditarea atribuie omorului caracter agravant, deoarece, presupunând, pe de o parte, o
concentrare a forţelor psihice ale făptuitorului, iar pe de altă parte, o pregătire a comiterii faptei,
asigură acestuia şanse sporite de reuşită.
8. Omorul săvârşit din interes material (lit.b) alin.2 art.145 CP) este cel săvârşit în scopul de a
obţine un folos, avantaj sau beneficiu de natură patrimonială, fiind un interes egoist, josnic.
Potrivit p.10 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară pe dosarele
despre omorurile intenţionate, drept omor săvârşit din interes material urmează a fi calificat
omorul intenţionat, săvârşit cu scopuri de a primi un venit material pentru vinovat sau pentru alte
persoane (bani, bunuri sau drepturi la primirea lor, drepturi la spaţiu locativ, remunerare din
partea unei terţe persoane etc.) sau cu intenţia de a fi scutit de cheltuieli materiale (restituirea
bunurilor, datoriei, plătirea serviciilor, îndeplinirea obligaţiunilor patrimoniale, plătirea pensiei
alimentare etc.).
Nu este necesar ca interesul material din imboldul căruia a acţionat făptuitorul să fie realizat; este
suficient ca acest interes să fi existat în momentul săvârşirii omorului.
Omorul în scopul de a păstra averea nu poate fi considerat omor din interes material, pentru că
lipseşte intenţia de a dobândi un câştig material.
Dacă omorul intenţionat a fost săvârşit concomitent cu un atac de tâlhărie, fapta trebuie calificată
în concurs (lit.b) alin.2 art.145 CP şi lit.c) alin.3 art.188 CP), deoarece tâlhăria nu este prevăzută
de dispoziţia art.145 CP.
10. Omorul săvârşit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor de serviciu sau
a celor obşteşti (lit.d), alin.2 din art.145 CP) presupune uciderea unui reprezentant al unei
organizaţii nestatale sau a oricărui cetăţean (fiindcă uciderea unui reprezentant al autorităţii
publice ori a unui militar constituie un omor deosebit de grav (a se vedea prevederile lit.c) alin.3
art.145 CP), pentru a-i împiedica să înfăptuiască acţiuni legate de activitatea lor de serviciu sau
cea obştească. Un asemenea omor poate fi săvârşit şi din motive de răzbunare împotriva victimei
pentru faptul că mai înainte ea, în genere, şi-a îndeplinit datoria de serviciu sau obştească.
Dacă atentarea la viaţă este săvârşită în legătură cu acţiunile ilegale ale victimei, de exemplu -
aceasta şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, un atare omor nu se încadrează în această agravantă,
fiindcă acţiunile ilegale nicicând nu constituie îndeplinirea datoriei. Cele săvârşite, în lipsa altor
agravante, constituie un omor simplu.
Potrivit p.12 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, responsabilitatea pentru omorul săvârşit în
legătură cu îndeplinirea de către victimă a îndatoririlor de serviciu sau a celor obşteşti survine
indiferent de timpul când au fost săvârşite acţiunile care au servit drept pretext pentru răzbunare.
11. Omorul săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei (lit.e) alin.2 art.145 CP). Pentru
aplicarea agravantei se cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii: a) victima se află în stare de
neputinţă de a se apăra şi b) făptuitorul profită de această stare a victimei.
Sunt în neputinţă de a se apăra persoanele care, din cauza unei stări fizice sau psihice ori a altor
împrejurări, nu pot reacţiona împotriva agresorului (persoanele care suferă de o infirmitate fizică
sau psihică, cele de vârstă fragedă sau de o vârstă foarte înaintată, cele aflate în totală stare de
epuizare fizică, cele care dormeau, cele aflate în stare de beţie completă etc.). Starea de neputinţă
de a se apăra a victimei trebuie să fie exterioară activităţii făptuitorului, adică să nu se datoreze
acestuia. Actele de natură să pună victima în neputinţa de a se apăra, săvârşite de făptuitor,
constituie acte de pregătire sau de tentativă a omorului, care, după săvârşirea omorului, sunt
absorbite de infracţiunea consumată de omor.
A doua condiţie de aplicare a agravantei constă în faptul că făptuitorul a folosit conştient de
starea de neputinţă a victimei pentru a o ucide. Dacă victima a fost în stare de neputinţă de a se
apăra, dar făptuitorul nu a cunoscut această stare a ei, agravanta nu este aplicabilă.
12. Omorul săvârşit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (lit.f) alin.2 art.145
CP) presupune că răpirea sau luarea de ostatici sunt săvârşite anterior omorului sau coincid cu
timpul comiterii, sau omorul este săvârşit nemijlocit sau imediat după săvârşirea faptelor
menţionate. În toate aceste trei cazuri lipsirea de viaţă a victimei are rolul unei circumstanţe de
înlesnire a acestor infracţiuni sau a unei răzbunări, sau al ascunderii acestor activităţi
infracţionale. La săvârşirea omorului cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic se
încalcă nu numai relaţiile sociale care condiţionează ocrotirea vieţii persoanei, dar şi relaţiile
sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală condiţionează ocrotirea libertăţii persoanei sau a
securităţii publice.
13. Omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane (lit.a) alin.3 art.145 CP) presupune
uciderea a doi sau mai multor oameni.
Există două opinii asupra acestei agravante. Potrivit primei opinii, moartea a două sau a mai
multor persoane trebuie să fie rezultatul unei singure acţiuni (de exemplu, punerea de otravă în
mâncarea destinată mai multor persoane, urmată de moartea a cel puţin două dintre acele
persoane). A doua opinie, susţinută şi de Plenul Judecătoriei Supreme a RM în p.13 al hotărârii
sale din 15 noiembrie 1993, presupune că rezultatul prevăzut de lege poate să se producă şi prin
acţiuni diferite, dar cuprinse de unitatea intenţiei şi săvârşite, de regulă, concomitent.
Mai corectă ni se pare prima opinie, deoarece ea dă posibilitatea de a delimita strict această
agravantă de agravanta prevăzută de lit.g) alin.3 art.145 CP (omorul săvârşit în mod repetat),
care, evident, presupune săvârşirea omorurilor prin acţiuni diferite.
Agravanta este aplicabilă numai dacă se produce efectiv moartea a cel puţin două persoane. Dacă
atentatul la viaţa a două sau mai multor persoane nu produce moartea nici uneia dintre acele
persoane, avem de a face cu prezenţa tentativei acestui omor deosebit de grav, art.27 şi lit.a)
alin.3 art.145 CP.
Dacă rezultatul prevăzut de lege se produce numai parţial, în sensul că încetează din viaţă o
singură persoană, unitatea infracţională creată de legiuitor dintr-un concurs formal de omoruri
consumate nu mai există, deci agravanta nu este aplicabilă. Faptele menţionate, formate dintr-un
omor consumat şi o tentativă de omor, urmează a fi calificate separat, potrivit literei şi alineatului
corespunzător al art.145 CP şi potrivit art.27, literei şi alineatului corespunzător al art.145 CP cu
excepţia literei a) alin.3 art.145 CP.
Din aceste considerente nu sunt corecte indicaţiile Plenului din 15 noiembrie 1993 (p.13 alin.2),
potrivit cărora omorul unei persoane şi tentativa de omor a altei persoane trebuie calificate
conform prevederilor art.89 sau 88 şi art.15 şi alin.4 art.88 CP al RM din 1961, fiindcă nu putem
lua în consideraţie pentru calificare de două ori una şi aceeaşi faptă.
14. EXCLUS În cazul unui omor săvârşit asupra soţului (soţiei) sau a unei rude apropiate
(lit.b) alin.3 art.145 CP), agravanta se referă la calitatea de soţ sau de rudă apropiată a
făptuitorului în raport cu victima infracţiunii - VIOLENTA IN FAMILIE.
Calitatea de soţ (soţie) trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei. Calitatea de soţ
(soţie) rezultă numai dintr-o căsătorie legal încheiată. Nu se cere ca la data săvârşirii omorului
soţii să fi convieţuit în fapt. Dacă calitatea de soţ a încetat ca urmare a divorţului, sau dacă
căsătoria făptuitorului cu victima a fost anulată, sau dacă făptuitorul şi victima erau legaţi printr-
o căsătorie nulă, fapta, în lipsa altor agravante, constituie omor simplu. Omorul săvârşit asupra
concubinului este de asemenea un omor simplu.
Potrivit art.134 CP, sunt rude apropiate ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii
acestora, precum şi verii primari.
Sunt recunoscute ca rude apropiate şi persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel
de rude. Rude apropiate sunt considerate persoanele care cad sub incidenţa prevederii art.134
CP.
Calitatea de soţ (soţie) sau de rudă apropiată a făptuitorului în raport cu victima este o
circumstanţă personală, de aceea în caz de săvârşire a omorului cu participaţie, ea nu se răsfrânge
asupra participanţilor. De exemplu, inculpatul care îşi ucide soţia, în timp ce alt inculpat, prieten
al primului inculpat, ţinea victima pentru a nu se putea apăra, răspunde pentru omor deosebit de
grav (lit.b) alin.3 art.145 CP), iar participantul, în lipsa altor agravante, - pentru omor săvârşit de
două sau mai multe persoane (art.145 alin.3 lit f).
15. Omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide (lit.c) alin.3 din art.145 CP)
presupune suprimarea vieţii unei femei care poartă cu sine încă o viaţă, aceea a fătului. Acţiunile
criminale ale făptuitorului sunt îndreptate asupra femeii gravide, care, de regulă, are posibilităţi
reduse de apărare. Este necesar ca starea de graviditate să fie reală indiferent de termenul
gravidităţii şi ca vinovatul să ştie cu certitudine că femeia este în starea în cauză. Dacă
făptuitorul a crezut că femeia este gravidă, fapt care l-a determinat să săvârşească acest omor, dar
în realitate sarcina era inexistentă, cele săvârşite trebuie calificate ca o tentativă (art.27 şi lit.c)
alin.3 art.145 CP). Dacă inculpatul nu a ştiut, în momentul săvârşirii faptei, că victima este o
femeie gravidă, cele săvârşite, în lipsa altor agravante, trebuie calificate ca un omor simplu.
16. Omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor (lit.d) alin.3 art.145 CP) presupune
uciderea unei persoane care nu a împlinit vârsta de optsprezece ani, cu excepţia pruncuciderii
care este un omor cu circumstanţe atenuante. Este necesar ca vinovatul să ştie cu bună-ştiinţă că
victima nu a împlinit vârsta de optsprezece ani. Se cere verificată, atât obiectiv cât şi subiectiv,
situaţia cunoaşterii cu certitudine de către vinovat că victima este un minor.
17. Omorul unui reprezentant al autorităţii publice ori al unui militar în timpul sau în legătură
cu îndeplinirea de către acesta a obligaţiunilor de serviciu (lit.e) alin.3 art.145 CP) se
deosebeşte de omorul în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor de serviciu sau
a celor obşteşti numai prin statutul victimei, de aceea facem trimitere la explicaţiile agravantei
prevăzute de lit.d) alin.2 art.145 CP.
Reprezentanţi ai autorităţii publice sunt funcţionarii organelor de stat învestiţi cu dreptul de a
înainta cerinţe, precum şi de a lua decizii obligatorii pentru executare de către cetăţeni,
întreprinderi, instituţii şi organizaţii publice, indiferent de apartenenţa şi subordonarea lor
departamentală (deputaţii, conducătorii, adjuncţii şi membrii Consiliilor raionale şi locale,
judecătorii, procurorii, lucrătorii organelor de poliţie, inspectorii de stat etc.).
În calitate de militar se socot militarii Forţelor Armate, militarii din organele securităţii
naţionale, ale afacerilor interne, alte persoane, în privinţa cărora există indicaţii speciale în
legislaţie.
18. În cazul omorului săvârşit de două sau mai multe persoane (lit.f) alin.3 art.145 CP) se cer
luate în consideraţie faptele la care:
a) au participat două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin două, potrivit alin.6 din
art.42 CP, trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii;
b) ele s-au înţeles să comită un omor împreună până a începe desfăşurarea actului sau chiar
în acelaşi moment, dar nu mai târziu de consumarea omorului;
c) au participat nemijlocit la realizarea laturii obiective a omorului două sau mai multe
persoane, dintre care cel puţin doi participanţi ai infracţiunii au acţionat în calitate de coautori.
Dacă la săvârşirea omorului participă şi alte persoane în calitate de organizatori, instigatori sau
complici, acţiunile lor trebuie calificate conform situaţiei concrete - potrivit art.42 şi alin.1 din
art.145 sau art.42 şi lit.f) alin.3 art.145 CP. De exemplu, dacă o persoană (instigatorul) a
determinat o altă persoană să săvârşească un omor, acţiunile autorului trebuie calificate potrivit
alin.1 art.145 CP, iar acţiunile instigatorului - potrivit art.42 şi alin.1 art.145 CP. În cazul în care
instigatorul a implicat două persoane la săvârşirea infracţiunii de omor, acţiunile lui trebuie
calificate potrivit art.42 şi lit.f), alin.3 art.145 CP, iar acţiunile coautorilor - potrivit lit.f) alin.3
art.145 CP.
19. Omorul săvârşit de către o persoană care a mai săvârşit un omor intenţionat prevăzut la
alin.1 sau 2 este prevăzut de lit.g) alin.3 art.145 CP. Potrivit art.31 CP, se consideră repetare a
infracţiunii săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni identice sau omogene, prevăzute de
aceeaşi normă penală, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a
expirat termenul de prescripţie.
Se consideră omor repetat numai dacă persoana a mai săvârşit un omor prevăzut la alin.1 sau 2
art.145 CP, dar nu şi un omor prevăzut la alin.3 art.145 CP.
Toate aceste noi principii de calificare au fost aduse în concordanţă cu standardele internaţionale.
Prin Hotărârea nr.1298-XIII din 24 iulie 1997 Parlamentul RM a ratificat CEDO, precum şi
Protocolul nr.7. Iar conform art.4 din CRM dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi
libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu DUDO, cu pactele şi cu celelalte
tratate la care RM este parte.
Potrivit alin.1 art.4 al Pr. nr.7, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile
aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o
hotărâre definitivă conform legii procedurii penale a acestui stat.
Aceste indicaţii şi recomandări au fost preluate de Plenul CSJ a RM în hotărârea sa Privind
aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 19 iunie 2000 nr.17,
precum şi de procurorul general al RM în indicaţiile sale cu privire la aplicarea stipulărilor
dreptului internaţional nr.12-2d/2000 din 29 septembrie 2000, potrivit cărora condamnările
anterioare trebuie luate în consideraţie doar la individualizarea pedepsei penale. Deci în calitate
de repetare a unei infracţiuni trebuie luate în consideraţie numai faptele pentru care făptuitorul
încă nu a fost condamnat.
Dacă făptuitorul a săvârşit mai întâi un omor prevăzut de alin.3 art.145 CP, iar pe urmă - un
omor prevăzut de alin.1 sau 2 din acest articol, faptele săvârşite trebuie calificate separat. Orice
pregătire sau tentativă de omor trebuie calificată separat, iar o dată ce faptele date sunt
condamnate în aşa mod, ele nu pot fi luate în consideraţie la săvârşirea după ele a unui omor
consumat, deci în aceste cazuri agravanta în cauză nu este aplicabilă. Din contra, dacă sunt
repetate două pregătiri de omor sau două tentative de omor, agravanta poate fi aplicată conform
art.26 sau 27 CP.
Pentru calificare nu are importanţă dacă făptuitorul a acţionat în calitate de autor, organizator,
instigator sau complice.
20. În cazul unui omor săvârşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice (lit.h) alin.3
art.145 CP), noţiunea de cruzime deosebită se îmbină cu acţiuni sadice, adică cu o tendinţă
anormală spre cruzime, plăcere bolnăvicioasă de a vedea pe cineva suferind sau de a pricinui
suferinţe.
Potrivit p.15 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, semnul unei cruzimi deosebite există în cazurile
în care, înainte de a-i curma viaţa sau în procesul săvârşirii omorului, victima este supusă
torturilor, schingiuirilor, batjocurii sau în care omorul a fost săvârşit prin metode care cu bună-
ştiinţa vinovatului au fost îmbinate cu aplicarea faţă de victimă a unor suferinţe deosebite
(aplicarea unui număr mare de leziuni corporale, folosirea unei toxine cu acţiune chinuitoare,
arderea de viu, înecarea, înăbuşirea, lipsa îndelungată de hrană, apă etc.). O cruzime deosebită se
poate manifesta de asemenea prin săvârşirea omorului în prezenţa rudelor apropiate ale victimei,
când vinovatul îşi dă seama că prin acţiunile sale le pricinuieşte acestora mari suferinţe.
Nimicirea sau dezmembrarea cadavrului cu scopul de a tăinui infracţiunea nu poate servi drept
bază pentru calificarea omorului ca săvârşit cu o cruzime deosebită.
Omorul intenţionat comis în stare de afect şi cu o deosebită cruzime, potrivit prevederilor lit.d)
art.117 CP, se califică numai în baza art.146 CP.
21. Omorul săvârşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei,
precum şi cel însoţit de viol (lit.i) alin.3 art.145 CP), se deosebesc tranşant.
Omorul cu scopul de a ascunde o altă infracţiune prevede, de exemplu, uciderea victimei,
martorului, persoanei care deţine probele (dovezile) infracţiunii cu scopul de a le sustrage şi a le
nimici. Prin înlesnirea săvârşirii noii infracţiuni se înţelege suprimarea vieţii persoanei care,
după închipuirea ucigaşului, poate să împiedice înfăptuirea infracţiunii ori să contribuie la
descoperirea sau demascarea făptuitorului. Legea nu precizează dacă infracţiunea ascunsă sau a
cărei comitere a fost înlesnită trebuie să prezinte o anumită gravitate. Nu interesează dacă scopul
de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei a fost sau nu realizat.
Prin omor intenţionat însoţit de viol trebuie înţeles omorul săvârşit în momentul violării, în
procesul luptei cu victima şi învingerii rezistenţei ei sau nemijlocit după viol, pentru a evita
demascarea, precum şi omorul comis, de exemplu, din motive de răzbunare pentru rezistenţa
opusă. Ţinând cont că prin aceasta se săvârşesc două infracţiuni de sine stătătoare, ele trebuie
calificate în concurs, potrivit lit.i) alin.3 art.145 CP şi lit.f) alin.3 art.171 CP.
22. În cazul omorului săvârşit din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau
religioasă (lit.j) alin.3 art.145 CP), agravanta prevede, de fapt, trei circumstanţe, una dintre care
este suficientă pentru aplicarea agravantei date. Ele se caracterizează prin intoleranţă faţă de
persoanele altei naţionalităţi, rase, religii şi reprezentanţilor lor, bazată pe ideologia superiorităţii
sale şi, dimpotrivă, imperfecţiunea altor naţiuni, rase sau confesiuni.
Este necesar de a dovedi nu numai faptul că ucigaşul şi victima aparţin unor diverse naţiuni, rase
sau confesiuni. Este important să existe pe această bază duşmănie sau ură socială (cel puţin din
partea vinovatului) în momentul atentatului şi anume acesta să constituie motivul omorului. În
unele cazuri concrete nu se exclud situaţiile de conflict dintre persoanele naţiunilor ostile în alte
baze, de exemplu, în baza condiţiilor de trai - nu pot împărţi sectoarele pentru păşunatul vitelor,
nu se pot înţelege în privinţa ordinii aprovizionării cu apă sau a altor condiţii de trai.
De regulă, victime ale infracţiunii devin persoanele altor etnii, confesiuni decât cea de care
aparţine făptuitorul. E posibilă şi situaţia în care victimă devine un coreligionar sau o persoană
de aceeaşi naţionalitate sau rasă. De exemplu, din răzbunare pentru pasivitate, conciliere cu cei
de altă etnie sau uciderea în scopul de a da vina pentru cele săvârşite pe altă parte pentru a stârni
duşmănie sau ură socială naţională, rasială sau religioasă.
23. Omorul săvârşit prin mijloace periculoase pentru viaţa ori sănătatea mai multor persoane
(lit.k) alin.3 art.145 CP) presupune întrebuinţarea unor mijloace de natură să pună în pericol
viaţa mai multor persoane: substanţe explozive, toxice, bombe, grenade, incendierea caselor,
tragerea unui foc de armă într-o mulţime de oameni.
Potrivit p.16 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, pentru calificarea omorului intenţionat, săvârşit
prin mijloace periculoase pentru viaţa mai multor persoane, este necesar să fie stabilit dacă
vinovatul, realizând intenţia de omor a unei persoane anumite, îşi dădea seama că a folosit
mijloace de omor periculoase nu numai pentru viaţa unei singure persoane. În cazul aplicării
vătămărilor integrităţii corporale sau a sănătăţii altor persoane acţiunile vinovatului trebuie
calificate, în afară de agravanta în cauză, şi în baza art.151, 152 sau 153 CP, care prevăd
responsabilitatea pentru aplicarea intenţionată a vătămărilor integrităţii corporale sau ale
sănătăţii.
24. Omorul săvârşit cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile
victimei (lit.l) alin.3 art.145 CP) presupune uciderea persoanelor care se află la lecuire, sau a
persoanelor aduse în instituţiile medicale din locurile incidentelor (avarii, catastrofe, accidente,
încăierări etc.), sau a altor persoane în scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele
sau ţesuturile victimei.
Autori, coautori ai acestei infracţiuni, de regulă, sunt medicii, deoarece sunt necesare cunoştinţe
speciale pentru prelevarea organelor în procesul omorului. Dar nu se exclude că în calitate de
autor, coautor poate fi şi o altă persoană care a luat consultaţiile corespunzătoare ale
specialiştilor.
Lista organelor şi ţesuturilor utilizate pentru transplantare este aprobată de MS al RM.
Comiterea omorului în scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile
victimei, de obicei, are scop de profit ori acela de a salva viaţa sau sănătatea unei persoane
apropiate sau de a efectua un experiment medical.
25. Omorul săvârşit la comandă (lit.m) alin.3 art.145 CP) presupune, de obicei, uciderea unei
persoane în scop de profit, adică pentru o anumită plată, remunerare, despăgubire. Dar pot exista
şi alte motive, din solidaritate cu persoana care a comandat omorul sau din motive de luptă cu
eterodoxii etc.
Persoana care a comandat omorul, a instigat făptuitorul pentru a-l comite sau care a contribuit la
săvârşirea infracţiunii prin sfaturi, indicaţii, prestare de informaţii, acordare de mijloace etc.
trebuie trasă la răspundere penală potrivit art.42 şi lit.m) alin.3 art.145 CP.
26. Dacă omorul intenţionat este prevăzut de diferite agravante din alin.2 şi alin.3 art.145 CP,
atunci, potrivit lit.c) art.117 CP, calificarea se va efectua numai în baza agravantei alin.3 din
art.145 CP. De exemplu, a fost săvârşit un omor la comandă în scop de profit. Acesta se va
clasifica numai în baza lit.m) alin.3 art.145 CP, indiferent de faptul că el este prevăzut şi de lit.b),
alin.2 art.145 CP.
27. Dacă omorul intenţionat este prevăzut de diferite agravante ale unui singur alineat, calificarea
se va efectua în baza tuturor agravantelor care încadrează fapta săvârşită.
28. Omorul intenţionat săvârşit în timpul atacului unei bande armate constituie o concurenţă a
normelor juridico-penale şi cele săvârşite, potrivit art.118 CP, trebuie calificate numai în baza
art.283 CP (banditism). De aceea sunt incorecte indicaţiile din p.22 al HP CSJ din 15 noiembrie
1993, potrivit cărora faptele menţionate constituie un concurs de infracţiuni.
29. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani.
Articolul 146. OMORUL SĂVÂRŞIT ÎN STARE DE AFECT.

Omorul săvârşit în stare de afect, survenită în mod subit provocată de acte de violenţă sau
de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau ar
fi putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui,
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani.
[Art.146 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
3. Latura obiectivă se realizează prin omorul săvârşit în stare de afect, provocată de acte de
violenţă sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au
avut sau ar fi putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui.
4. Starea de afect constituie o stare a psihicului omului, în care acesta, deşi îşi dă seama de
acţiunile sale, în mare măsură pierde controlul asupra propriilor sale acţiuni şi capacitatea de a le
conduce. În acest caz omul acţionează în stare de afect fiziologic. În această ordine de idei,
important este a nu confunda starea de afect fiziologic cu starea de afect patologic, când psihicul
făptuitorului se află în stare de iresponsabilitate, adică persoana nu poate să-şi dea seama de
acţiunile sale ori să le conducă, din cauza unei tulburări psihice.
În starea de afect fiziologic persoana răspunde pentru acţiunile sale, dar aceasta este considerată
o circumstanţă atenuantă.
5. Omorului în stare de afect îi premerg trei categorii de acţiuni exprimate prin:
a) acte de violenţă prin care trebuie înţeleasă atât violenţa fizică, adică orice atentat la
integritatea corporală sau sănătate (lovituri, bătăi, vătămări corporale, tentativă de omor), cât şi
violenţa psihică - ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice. Aceste acte de violenţă sunt cuprinse
de dispoziţia art.146 CP numai atunci când nu au fost folosite drept mijloc de apărare contra
violenţei ilegale, pentru că în acest caz ele trebuie calificate după regulile legitimei apărări;
b) insulta gravă presupune cuvinte şi acţiuni ale victimei, care, din punct de vedere moral,
se consideră deosebit de insultătoare şi care au provocat ucigaşului o stare de afect, ca rezultat al
înjosirii cu adevărat grosolane a cinstei şi demnităţii vinovatului sau a rudelor lui;
c) prin alte acte ilegale sau imorale ale victimei se înţelege orice acţiune ilegală sau
imorală care a avut sau a putut să aibă consecinţe grave pentru vinovat. De exemplu, incendierea
casei, călcarea cu automobilul a unui copil, distrugerea unui bun material important, închiderea
unicului drum spre casă, o înşelare grosolană din partea unei persoane apropiate, infidelitate
conjugală etc.
6. Răspunderea pentru omorul în stare de afect poate fi stabilită numai în cazul în care starea de
afect şi intenţia de a săvârşi omorul apar subit în timpul comportării ilegale a victimei sau îndată
după aceasta şi se aduce la îndeplinire fără întârziere. Dacă însă starea de afect nu a apărut
imediat după acţiunile ilegale ale victimei sau omorul a fost comis după un anumit răstimp,
omorul nu poate fi calificat potrivit art.146 CP.
7. Potrivit indicaţiilor HP CSJ din 15 noiembrie 1993, omorul săvârşit în stare de afect şi în
prezenţa circumstanţelor agravante prevăzute de alin.2 sau 3 art.145 CP trebuie calificate numai
potrivit art.146 CP.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
Articolul 147. PRUNCUCIDEREA

Omorul săvîrşit în stare de afect survenită în mod subit, provocată de acte de violenţă sau de
insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei,
se pedepseşte cu închisoare de pînă la 5 ani.
3. Latura obiectivă a pruncuciderii se realizează prin omorul copilului nou-născut, săvârşit în
timpul naşterii sau imediat după naştere de către mama care se află într-o stare de tulburare fizică
sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naştere.
4. Starea copilului nou-născut (prunc) durează în unele legislaţii anumite termene, determinate
de legislaţie, de exemplu: în Franţa - 3 zile, în Italia - 5 zile etc. Legea noastră nu stabileşte nici
un termen formal ce ar determina starea de copil (prunc) nou-născut, lăsând ca problema în
cauză să fie rezolvată în mod concret în baza expertizei medico-legale pornind de la prevederile
art.147 CP, potrivit cărora timpul stării de prunc nou-născut este limitat de noţiunile: timpul
naşterii sau imediat după aceasta.
5. Pruncuciderea, fiind o varietate de omucidere, se comite prin orice acţiune (inacţiune) în
măsură să suprime viaţa victimei: sufocarea, lovirea, abandonarea în frig, îngroparea de viu,
neacordarea la timp a îngrijirilor absolut necesare vieţii etc. Fapta trebuie să fie comisă în timpul
naşterii sau imediat după naştere, când pe corpul copilului să mai fi existat urmele naşterii
recente. Dacă uciderea a avut loc mai târziu, mama răspunde potrivit lit.d) alin.3 art.145 CP.
Dacă moartea s-a produs până la expulzarea fătului, ca urmare a unor acţiuni de întrerupere a
gravidităţii în condiţii ilegale, avem de a face cu un avort ilegal (art.159 CP).
6. O trăsătură obligatorie a componenţei pruncuciderii este starea de tulburare fizică sau psihică a
mamei, cauzată de naştere, cu diminuarea discernământului ei. Starea psihofiziologică provocată
exclusiv de procesul naşterii se poate ivi ca urmare a unor acţiuni determinate de toxicoze în
perioada de gestaţie, a şocului hemoragic, a naşterii copilului în condiţii neobişnuite sau din
cauza ruşinii, a fricii de consecinţele sociale, familiale, de reacţia părinţilor, ostilităţii celor din
jur etc.
7. Fiind o circumstanţă personală, atenuanta nu se răsfrânge asupra participanţilor, aceştia
urmând să răspundă în baza lit.d) alin.3 art.145 CP.
8. Pruncuciderea poate fi comisă numai intenţionat. Omorul din imprudenţă a copilului nou-
născut nu atrage răspunderea penală.
Articolul 148. LIPSIREA DE VIAŢĂ LA DORINŢA PERSOANEI (EUTANASIA)

Lipsirea de viaţă a persoanei în legătură cu o maladie incurabilă sau cu caracterul insuportabil
al suferinţelor fizice, dacă a existat dorinţa victimei sau, în cazul minorilor, a rudelor
acestora, se pedepseşte cu închisoare de pînă la 6 ani.
3. Latura obiectivă a eutanasiei se realizează prin lipsirea de viaţă a persoanei în legătură cu o
maladie incurabilă sau cu caracterul insuportabil al suferinţelor fizice, dacă a existat dorinţa
victimei sau, în cazul minorilor, a rudelor acestora. Aceste prevederi sunt determinate de art.34
din Legea nr.411-XIII din 28.03.95 ocrotirii sănătăţii (modificat): MO nr.34/373 din 22.06.1995.
4. În CP din 1961 eutanasia se socotea un omor simplu, săvârşit fără circumstanţe atenuante sau
agravante, şi se încadra în baza art.89 CP din 1961.
5. Fiind o formă atenuantă a omorului, eutanasia se realizează, ca şi omorul, printr-o activitate de
ucidere (a se vedea explicaţiile corespunzătoare la art.145 CP).
6. Pentru atenuanta în cauză, legea înaintează două cerinţe cumulative:
a) omorul persoanei care suferă de o maladie incurabilă sau cu caracter insuportabil al
suferinţelor fizice;
b) omorul săvârşit la dorinţa victimei sau a rudelor acesteia în cazul minorilor.
7. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie.
Articolul 149. LIPSIREA DE VIAŢĂ DIN IMPRUDENŢĂ

(1) Lipsirea de viaţă din imprudenţă
(2) Lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau mai multor persoane
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează printr-o acţiune sau inacţiune în măsură să
producă direct sau indirect decesul unei persoane.
4. Se consideră lipsire de viaţă din imprudenţă fapta în care vinovatul nu a prevăzut posibilitatea
survenirii morţii victimei ca rezultat al acţiunii sau inacţiunii sale, deşi trebuia şi putea s-o
prevadă (neglijenţa criminală). De exemplu, un muncitor, făcând curăţenie într-o clădire în curs
de finisare, a aruncat de la etajul nouă nişte rămăşiţe de beton, care au lovit în cap un pieton,
cauzându-i moartea.
5. Lipsirea de viaţă din imprudenţă poate fi un rezultat al încrederii exagerate în sine, când
vinovatul prevede că acţiunea sau inacţiunea sa poate avea ca urmare moartea victimei, dar
considera că o va evita. Calculul conform căruia moartea victimei ar putea fi evitată presupune
întotdeauna un plan referitor la o circumstanţă concretă, care ar putea, după părerea infractorului,
să zădărnicească posibilitatea provocării consecinţelor fatale. Asemenea circumstanţe ar putea fi:
acţiunile sale (profesionalismul, isteţimea etc.), acţiunile altor persoane, acţiunea forţelor naturii
etc. Dar speranţa făptuitorului se dovedeşte neîntemeiată şi moartea totuşi survine. De exemplu,
un ofiţer a tras cocoşul armei, crezând că e descărcată, şi a provocat moartea unui soldat; un
sportiv de performanţă la haltere şi-a ridicat prietenul deasupra balustradei unui palc şi l-a scăpat
de la etajul şapte etc.
6. Dispoziţia art.149 CP (lipsirea de viaţă din imprudenţă) concurează cu un şir întreg de norme
penale în care se prevede drept consecinţe decesul persoanei din imprudenţă. De exemplu, alin.4
art.151, lit.c) alin.2 art.159, lit.c) alin.3 art.160, lit.b) alin.2 art.162, lit.b), alin.3 art.164, lit.e),
alin.3 art.171, lit.b) art.216, lit.b) alin.3 art.224, lit.b) alin.3 art.264, lit.b) alin.3 art.278 CP ş. a.
m. d.
În aceste cazuri, potrivit alin.1 art.116 CP şi art.149 CP, este o normă generală, iar articolele
menţionate sunt norme speciale şi, în cazul concurenţei dintre norma generală şi cea specială, se
aplică numai norma specială.
7. Lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau a mai multor persoane (alin.2 art.149 CP) se
referă la rezultatul produs. Nu interesează dacă moartea a survenit din imprudenţă simplă ori
profesională, ori dacă făptuitorul s-a aflat în stare de ebrietate, dar toate aceste circumstanţe
determină limitele legale de pedeapsă.
Articolul 150. DETERMINAREA LA SINUCIDERE

(1) Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin persecutare, clevetire, jignire
sau înjosire sistematică a demnităţii victimei de către cel vinovat
(2) Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere:
b) a unui minor;
c) a unei persoane care se află într-o dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de cel
vinovat;
d) prin comportare plină de cruzime;
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin determinarea la sinucidere sau la tentativă de
sinucidere prin persecutare, clevetire ori jignire din partea celui vinovat.
4. Prin persecutare se înţelege urmărirea victimei cu scopul de a-i pricinui un rău, a-i provoca
necazuri, lipsuri, nedreptăţi, de a o prigoni, asupri, oropsi.
5. Prin clevetire se înţelege răspândirea scornirilor mincinoase ce defăimează onoarea şi
demnitatea victimei.
6. Prin jignire se înţelege lezarea intenţionată a onoarei şi demnităţii persoanei prin diferite
acţiuni verbale sau în scris.
7. Este necesar ca făptuitorul, prin acţiunile sale menţionate, să fi făcut ca victima să ia hotărârea
de a se sinucide.
8. Pentru existenţa infracţiunii se cere ca acţiunea făptuitorului să aibă ca rezultat sinuciderea sau
tentativa de sinucidere a persoanei. Între acţiune şi rezultat trebuie să existe un raport de
cauzalitate.
9. Agravantele prevăzute de literele b) din alin.2 art.150 CP au aceleaşi explicaţii ca şi
agravantele corespunzătoare ale omorului intenţionat, de aceea facem trimitere la explicaţiile
art.145 CP.
10. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere a unei persoane care se află într-o
dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de cel vinovat (lit.c) alin.2 art.150 CP). Prin
dependenţă materială se înţelege că victima a fost întreţinută material de vinovat sau că ajutorul
lui material a constituit una din principalele surse de existenţă ale victimei.
Drept altă dependenţă trebuie înţeleasă dependenţa de serviciu, dependenţa de locul domicilierii,
de raporturile conjugale etc.
11. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin comportare plină de cruzime
(lit.d) alin.2 art.150 CP) presupune lipsirea victimei de hrană, de îmbrăcăminte, de libertate,
expunerea acesteia la bătaie şi tortură etc.
12. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin înjosirea sistematică a
demnităţii victimei (lit.e) alin.2 art.150 CP) presupune lezarea intenţionată a onoarei şi demnităţii
persoanei prin diferite acţiuni verbale sau în scris, săvârşite sistematic, adică de cel puţin trei ori.
13. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie indirectă sau imprudenţă. Intenţie
directă nu poate fi, pentru că, dacă vinovatul doreşte moartea victimei, constrângerea victimei la
sinucidere trebuie calificată ca omor.
14. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16
ani.
Articolul 151. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ GRAVĂ A INTEGRITĂŢII

CORPORALE SAU A SĂNĂTĂŢII
(1) Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care este periculoasă
pentru viaţă ori care a provocat pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori
încetarea funcţionării acestuia, o boală psihică sau o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de
pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă, ori care a condus la
întreruperea sarcinii sau la o desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente,
[Art.151 al.(1) sancţiunea modificată prin LP119 din 23.05.13, MO130-134/21.06.13
art.423]
(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:
a) exclus,
b) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de
c) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau
obşteşti;
d) de două sau mai multe persoane;
e) cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice;
[Art.151 al.(2), lit.e) în redacţia LP252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855]
f) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
g) din interes material;
i) din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
j) asupra a două sau a mai multor persoane;
k) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
l) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei;
m) la comandă
(4) Acțiunile prevăzute la alin. (1) sau (2), care au provocat decesul victimei,
se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 15 ani
normală sunt condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei.
3. Spre deosebire de CP din 1961, care clasifica vătămările corporale în trei categorii (grave, mai
puţin grave şi uşoare), noul CP şi noul Regulament de apreciere medico-legală a gravităţii
vătămării corporale (MO nr.170-172 din 08.08.2003) deosebesc patru categorii de vătămări ale
integrităţii corporale sau ale sănătăţii: grave, medii, uşoare şi leziunii corporale fără cauzarea
prejudiciului sănătăţii. Pentru primele trei este prevăzută răspunderea penală, iar pentru ultima se
prevede răspundere administrativă. Noul regulament determină şi termenul dereglării sănătăţii:
a) dereglarea îndelungată a sănătăţii pe un termen mai mare de 21 de zile;
b) dereglarea de scurtă durată a sănătăţii pe un termen de la 6 până la 21 de zile;
c) leziuni ce nu generează o dereglare a sănătăţii sau o incapacitate temporară de muncă.
4. Latura obiectivă a vătămărilor intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii se
poate realiza prin provocarea a cel puţin unei daune din cele catalogate produse sănătăţii
persoanei:
a) acţiuni periculoase pentru viaţă în momentul săvârşirii lor;
b) pierderea vederii;
c) pierderea auzului;
d) pierderea graiului;
e) pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia;
f) boală psihică;
g) pierderea stabilă a cel puţin unei treimi din capacitatea de muncă;
h) întreruperea sarcinii;
i) desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente.
5. Din rândul acţiunilor periculoase pentru viaţă fac parte vătămările care prin însăşi natura lor
sunt primejdioase pentru viaţa victimei în momentul producerii lor sau care în evoluţia lor
obişnuită, fără un tratament corespunzător, provoacă moartea victimei. Prevenirea morţii prin
acordarea asistenţei medicale nu poate fi considerată ca motiv obiectiv pentru a renunţa la
calificarea vătămărilor în cauză drept periculoase pentru viaţă.
Ipoteza în cauză e concepută de legiuitor ca o componenţă de infracţiune formală, deoarece
infracţiunea se consideră consumată o dată cu săvârşirea acţiunilor primejdioase prin ele însele
pentru viaţa victimei în momentul producerii lor, indiferent de dauna cauzată sănătăţii persoanei.
De exemplu, plăgile abdomenului fără lezarea organelor interne pot necesita pentru vindecare
doar câteva zile. Dacă s-ar lua în seamă numai dauna reală produsă sănătăţii, aceasta ar putea
constitui numai vătămări uşoare, pe când, după cum s-a constatat deja, asemenea acţiuni se socot
vătămări grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii.
Lista completă a acestor acţiuni este stabilită în regulamentul menţionat, iar fiecare acţiune
periculoasă pentru viaţă în momentul săvârşirii ei se determină printr-o expertiză medico-legală.
6. Prin pierderea vederii se înţelege orbirea completă de ambii ochi sau starea vederii când
obiectele nu pot fi desluşite bine la o distanţă de 2 metri şi mai puţin (acuitatea vederii 0,04 şi
mai mică).
Pierderea vederii la un ochi are drept consecinţă o incapacitate permanentă de muncă mai mult
de 1/3, din care cauză este inclusă la categoria vătămărilor corporale grave.
7. Prin pierderea auzului se înţelege surditatea completă sau o stare ireversibilă, când victima nu
percepe vorbirea obişnuită la o distanţă de 3-5 cm de la pavilionul urechii.
Pierderea auzului de o ureche antrenează o incapacitate de muncă permanentă, mai puţin de 1/3,
din care cauză ea face parte din vătămările corporale medii.
8. Prin pierderea graiului (limbii) se înţelege pierderea capacităţii de exprimare a gândurilor pin
sunete articulate. Această stare poate fi condiţionată de pierderea limbii, de afecţiuni anatomo-
funcţionale ale coardelor vocale sau de origine nervoasă.
9. Pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia presupune pierderea mâinii,
piciorului ori încetarea funcţionării acestora, a capacităţii de reproducere.
Pierderea mâinii, a piciorului constă în detaşarea lor de la trunchi sau pierderea funcţiilor
acestora (paralizia sau o altă stare care exclude funcţionarea lor). Prin pierderea anatomică a
mâinii sau a piciorului se înţelege detaşarea completă de la trunchi a mâinii sau a piciorului,
precum şi amputarea lor nu mai jos de articulaţia cotului ori a genunchiului. Celelalte cazuri
trebuie considerate drept pierdere a unei părţi a membrului, având drept criteriu de calificare
incapacitatea permanentă de muncă.
Pierderea capacităţii de reproducere constă în pierderea capacităţii de coabitare sau pierderea
capacităţii de fecundare, concepere şi naştere.
10. Boala psihică şi legătura ei cauzală cu trauma victimei se stabileşte de către expertiza
psihiatrică. Gradul de gravitate a acestei consecinţe a vătămării se apreciază cu concursul
medicului legist.
11. Pierderea stabilă a cel puţin unei treimi din capacitatea de muncă se stabileşte în procente
(mai mult de 33%) în baza datelor obiective şi în conformitate cu datele tabelului pentru
aprecierea incapacităţii de muncă.
Prin pierdere stabilă se înţelege pierderea capacităţii de muncă pe tot restul vieţii.
Se ia în consideraţie pierderea capacităţii generale de muncă. În cazurile în care se va dovedi că
intenţia făptuitorului este îndreptată nemijlocit spre pierderea capacităţii de muncă profesională
se poate lua în consideraţie şi aceasta. Incapacitatea stabilă de muncă se stabileşte prin expertiză
medico-legală.
12. Întreruperea sarcinii, indiferent de termenul ei, face parte din vătămările integrităţii
corporale sau ale sănătăţii grave, dacă nu e o consecinţă a particularităţilor individuale ale
organismului şi dacă se află în legătură cauzală directă cu vătămarea. Expertiza medico-legală în
astfel de cazuri se efectuează împreună cu medicul obstetrician-ginecolog.
13. În cazul desfigurării iremediabile a feţei şi/sau a regiunilor adiacente expertiza medico-
legală apreciază după semnele obişnuite caracterul şi gradul de gravitate ale leziunilor produse
feţei şi/sau regiunilor adiacente (gâtul) constatând dacă acestea pot fi reparabile sau nu în mod
obişnuit.
Prin vătămări reparabile se înţeleg leziunile care pot fi lecuite fără intervenţii chirurgicale
însemnate.
Prin vătămări ireparabile, care de fapt se consideră desfigurări iremediabile, se înţeleg leziunile
care pot fi înlăturate numai printr-o intervenţie chirurgicală sau operaţie cosmetică.
15. Agravantele prevăzute din alin.2, precum şi de literele art.151 CP, au aceleaşi explicaţii ca
şi agravantele corespunzătoare de la art.145 CP, de aceea, pentru a exclude repetarea, facem
trimitere la aceste explicaţii.
16. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, săvârşită prin
schingiuire sau tortură (lit.e) alin.2 art.151 CP). Schingiuirea sau torturarea nu prezintă o
categorie aparte de vătămări corporale, ci determină originea acestora, metodele de cauzare a lor.
Schingiuirea reprezintă nişte acţiuni care provoacă victimei suferinţe prin lipsirea de hrană, de
băutură sau de căldură ori prin abandonarea victimei în condiţii nocive pentru viaţă etc.
Torturarea se manifestă prin acţiuni care produc dureri acute repetate sau îndelungate prin
pişcături, biciuire, împunsături cu obiecte ascuţite, cauterizări cu agenţi termici sau chimici etc.
Nu interesează dacă daunele produse sănătăţii, prevăzute de alin.1 art.151 CP, sunt rezultatul
acţiunilor de schingiuire sau torturare sau dacă aceste acţiuni se săvârşesc după producerea
vătămărilor menţionate.
17. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii săvârşită de un grup
criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.c) alin.3 art.151 CP). Noţiunea grupului
criminal organizat este prevăzută de art.46 CP, iar a organizaţiei criminale - de art.47 CP, de
aceea se iau în seamă reglementările indicate.
18. Vătămările intenţionate grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii prevăzute la alin.1,
2 sau 3, care au provocat decesul victimei (alin.4 art.151 CP). Această agravantă constituie o
infracţiune unică complexă, formată din două activităţi infracţionale: a) vătămarea intenţionată
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, prevăzută de alin.1, 2 şi 3 art.151 CP, şi b) lipsirea
de viaţă din imprudenţă, prevăzută de art.149 CP. De aceea latura subiectivă a infracţiunii acestei
agravante trebuie determinată aparte pentru fiecare activitate infracţională menţionată. Potrivit
art.19 CP, aceasta nu reprezintă o a treia formă de vinovăţie, ci o infracţiune săvârşită cu două
forme de vinovăţie (intenţie şi imprudenţă). În consecinţă, infracţiunea se consideră intenţionată.
Deci, trebuie să determinăm dacă intenţia făptuitorului a fost îndreptată numai spre cauzarea
vătămării grave şi dacă decesul victimei a survenit din imprudenţă.
ani.
Articolul 152. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ MEDIE A INTEGRITĂŢII

CORPORALE SAU A SĂNĂTĂŢII
(1) Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care nu este
periculoasă pentru viaţă şi nu a provocat urmările prevăzute la art.151, dar care a fost urmată
fie de dereglarea îndelungată a sănătăţii, fie de o pierdere considerabilă şi stabilă a mai puţin
de o treime din capacitatea de muncă,
se pedepseşte cu arest de până la 6 luni sau cu închisoare de până la 4 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) exclus;
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c) asupra soţului (soţiei) sau unei rude apropiate; Exclus
c1) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de
d) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau
obşteşti;
e) de două sau mai multe persoane;
f) cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice;
[Art.152 al.(2), lit.f) în redacţia LP252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855]
g) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
h) din interes material;
i) cu intenţii huliganice;Exclus
j) din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
k) la comandă
art.423].
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin provocarea dereglării îndelungate a sănătăţii
sau pierderea considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă.
4. Dereglarea îndelungată a sănătăţii este determinată nemijlocit de un şir de vătămări, maladii,
dereglări de funcţie care au o durată de peste 21 de zile, dar cu condiţia că victima îşi recapătă
sănătatea iniţială.
5. Prin pierderea considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă se
are în vedere o incapacitate generală de muncă pe viaţă de la 10% până la 33%. Incapacitatea
stabilă de muncă înseamnă pierderea pentru totdeauna a capacităţii de muncă, iar incapacitatea
considerabilă de muncă presupune pierderea a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă,
adică de la 10 până la 33%.
7. Explicaţiile agravantelor infracţiunii enumerate în alin.2 art.152 CP corespund cu lămuririle
date agravantelor corespunzătoare la art.145 şi 151 CP.
ani, în condiţiile alin.1, şi de 14 ani, în condiţiile alin.2.
Articolul 155. AMENINŢAREA CU OMOR ORI CU VĂTĂMAREA GRAVĂ A
INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A SĂNĂTĂŢII
Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, dacă a
existat pericolul realizării acestei ameninţări,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu
muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 1 la
3 ani.
[Art.155 sancţiunea modificată prin LP119 din 23.05.13, MO130-134/21.06.13 art.423].
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă
a integrităţii corporale sau a sănătăţii, dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări.
4. Prin ameninţare se înţelege o acţiune de influenţă psihică prin care făptuitorul insuflă victimei
temerea de a i se produce o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau a lipsirii de
viaţă. Metodele ameninţării pot fi diferite: orale, în scris, prin gesturi, prin telefon, prin alte
persoane, prin semne simbolice etc.
5. Acţiunea de ameninţare trebuie să fie de natură să alarmeze pe cel ameninţat, să fie percepută
de el ca reală, serioasă, prezentând suficiente temeiuri că se va realiza într-un viitor nu prea
îndepărtat. Dacă din acţiunea făptuitorului nu rezultă că acesta va trece la înfăptuirea ameninţării
sau dacă ameninţarea în mod obiectiv nu poate fi realizată, fapta nu constituie infracţiunea în
cauză.
6. Infracţiunea dată trebuie deosebită de descoperirea intenţiei criminale care constituie o etapă
infracţională ce nu se pedepseşte penal. Dispoziţia art.155 CP ne permite să constatăm că ea
stipulează realizarea intenţiei prin acţiuni concrete de ameninţare, la săvârşirea cărora nu poate fi
vorba numai de o descoperire de intenţie.
7. Infracţiunea se consumă în momentul în care victimei conştiente de ameninţare îi apare starea
de temere care îi răpeşte libertatea morală.
8. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.
ani.
Articolul 156. VĂTĂMAREA GRAVĂ ORI MEDIE A INTEGRITĂŢII CORPORALE

SAU A SĂNĂTĂŢII ÎN STARE DE AFECT
Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect survenită în
mod subit, provocată de acte de violenţă, de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale
victimei, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu
muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la
3 ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin vătămarea gravă ori medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii în stare de afect, provocată de acte de violenţă, de insulte grave ori de
alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau au putut avea urmări grave
pentru cel vinovat sau rudele lui.
4. În ceea ce priveşte explicaţiile privind noţiunea vătămărilor grave sau medii, facem trimitere
la lămuririle date semnelor constitutive ale acestora, prevăzute în art.151 şi 152 CP.
5. Circumstanţele săvârşirii acestei infracţiuni şi ale condiţiilor stării de afect sunt aceleaşi ca şi
la omorul în stare de afect. (A se vedea explicaţiile corespunzătoare de la art.146 CP.)
ani.
Articolul 157. VĂTĂMAREA GRAVĂ ORI MEDIE A INTEGRITĂŢII CORPORALE

SAU A SĂNĂTĂŢII CAUZATĂ DIN IMPRUDENŢĂ
Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din imprudenţă
se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.
1.Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi
2.Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, cauzată din imprudenţă.
4. Explicaţiile noţiunii de vătămare gravă sau medie sunt date la art.151 şi 152 CP.
5. Latura subiectivă a infracţiunii este aceeaşi ca şi în cazul infracţiunii de lipsire de viaţă din
imprudenţă (a se vedea explicaţiile de la art.149 CP).
6. Vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a provocat decesul victimei din
imprudenţă, presupune imprudenţă (neglijenţă sau încredere în sine) atât faţă de provocarea
vătămărilor grave, cât şi faţă de lipsirea de viaţă a victimei.
7. Răspunderea penală faţă de vătămările medii sau uşoare ale integrităţii corporale sau ale
sănătăţii din imprudenţă se exclude.
ani.
Articolul 158. Traficul de organe, ţesuturi
şi celule umane
(1) Prelevarea ilicită de ţesuturi şi/sau celule umane prin extragerea acestora din corpul
persoanei vii sau decedate de către persoane neautorizate şi/sau în instituţii neautorizate în
acest sens conform legislaţiei sau fără respectarea prevederilor legale ce se referă la
consimţămîntul persoanei la donarea acestora, sau în scopul obţinerii unor venituri din aceasta,
precum şi vinderea, procurarea, sustragerea, utilizarea, păstrarea, deţinerea, transmiterea,
primirea, importarea, exportarea sau transportarea ilegală a acestora
se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 5 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată
persoanei juridice, în mărime de la 1000 la 3000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul
de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
(2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite cu organe umane sau părţi ale acestora
(3) Acţiunile prevăzute la alin. (1) sau (2), săvîrşite:
a) de către o persoană care anterior a săvîrşit o faptă prevăzută la alin. (1) sau (2);
b) prin constrîngere fizică sau psihică;
c) asupra a două sau mai multor persoane;
d) asupra unei femei gravide sau a unui copil;
f) de o persoană publică, de o persoană cu funcţie de răspundere, de o persoană cu funcţie de
demnitate publică, de o persoană publică străină sau de un funcţionar internaţional,
persoanei juridice, în mărime de la 5000 la 7000 de unităţi convenţionale cu privarea de
dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
(4) Acţiunile prevăzute la alin. (1), (2) sau (3):
a) săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, cu decesul persoanei
sau sinuciderea acesteia,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani, cu amendă, aplicată
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală
sunt condiţionate de ocrotirea vieţii sau sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin constrângerea persoanei la prelevarea
organelor sau ţesuturilor pentru transplantare sau în alte scopuri, săvârşită cu aplicarea violenţei
ori cu ameninţarea aplicării ei. Reglementările sunt prevăzute de Legea nr.473-XIV din 25.06.99
privind transplantul de organe şi ţesuturi umane (MO nr.94-95/474 din 26.08.1999) şi ordinul
MS nr.297 din 16.12.99 despre aplicarea Legii privind transplantul de organe şi ţesuturi umane
în RM (MO nr.29-30/99 din 16.03.2000).
4. Conform regulilor existente, prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare este
posibilă numai cu condiţia că donatorul şi-a expus în scris liber şi intenţionat dorinţa în această
privinţă.
5. Victimă a acestei infracţiuni poate fi orice persoană aleasă de făptuitor în calitate de donator.
Nu se admite prelevarea organelor şi ţesuturilor de la persoanele minore, bolnave de maladia
SIDA, boli venerice şi alte boli infecţioase ce prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea
recipientului.
6. Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru prelevare presupune
aplicarea violenţei sau ameninţarea cu aplicarea ei.
7. Prin aplicarea violenţei se înţelege uzul forţei fizice asupra victimei prin aplicarea loviturilor
sau a altor acte de violenţă care provoacă o daună sănătăţii victimei sub formă de maltratări,
vătămări uşoare, medii sau chiar grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii. Dacă în urma
constrângerii cu aplicarea violenţei se produc dureri fizice, vătămări uşoare sau medii ale
integrităţii corporale sau ale sănătăţii, prevăzute de art.152, 153 sau 154 CP, fapta săvârşită se
încadrează numai în baza alin.1 art.158 CP, iar dacă victimei i se produc vătămări grave ale
integrităţii corporale sau ale sănătăţii, fapta săvârşită constituie un concurs de infracţiuni
prevăzut de alin.1 art.158 CP şi alin.1 art.151 CP.
8. Prin ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice se înţelege ameninţarea victimei cu astfel de
cuvinte sau acţiuni, din care se vede intenţia făptuitorului de a aplica imediat violenţa fizică faţă
de victimă. Violenţa psihică trebuie să fie reală şi destul de serioasă pentru ca victima să aibă
motive de a se teme de realizarea ei. Ameninţarea cu distrugerea averii sau răspândirea unor ştiri
calomnioase nu este condamnabilă penal.
9. Infracţiunea se consumă din momentul constrângerii în scopul prelevării organelor sau
ţesuturilor pentru prelevare. Dacă făptuitorul a reuşit, în urma constrângerii, să preleveze
organele şi ţesuturile victimei, infracţiunea dată intră în concurs real cu vătămările corporale
corespunzătoare, în funcţie de dauna produsă.
11. Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare,
săvârşită asupra unei persoane despre care cel vinovat ştia cu certitudine că se află în stare de
neputinţă ori în dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de el (alin.2 art.158 CP). Noţiunea
de stare de neputinţă este explicată la lit.e) alin.2 art.145 CP, iar noţiunea de dependenţă
materială sau altă dependenţă faţă de făptuitor este aceeaşi ca şi a agravantei prevăzute de lit.c)
alin.2 art.150 CP.
ani.
Articolul 159. PROVOCAREA ILEGALĂ A AVORTULUI

(1) Întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvîrşită:
a) în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale;
c) în cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămîni, în lipsa indicaţiilor medicale, stabilite de
Ministerul Sănătăţii;
d) în cazul contraindicaţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii;
e) în condiţii antisanitare
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu privarea de
dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la
3 ani, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune:
a) săvârşită repetat;Exclus
b) care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii;
c) care a provocat din imprudenţă decesul victimei
se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 6 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
normală sunt condiţionate de ocrotirea vieţii sau sănătăţii persoanei.
Latura obiectivă a avortului se realizează prin întreruperea sarcinii prin orice mijloace, săvârşită
în vreunul din următoarele cazuri:
a) în afara instituţiilor medicale autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale;
c) când sarcina depăşeşte 12 săptămâni;
d) în cazul contradicţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii;
e) în condiţii antisanitare.
3. În RM femeii i se garantează dreptul de a dispune personal de fructul procreării. Regulamentul
MS despre ordinea efectuării avortului interzice un şir de avorturi, efectuarea acestora este
pasibilă de răspundere penală (a se vedea şi prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din
28.03.95 (MO nr.34/373 din 22.06.1995).
4. Sintagma avortul săvârşit în afara instituţiilor medicale autorizate în acest scop elucidează
sensul de întrerupere a sarcinii femeii în orice alte locuri decât cele medicale care dispun de
autorizaţii pentru a efectua asemenea operaţii chirurgicale. Conform regulamentului menţionat,
efectuarea avortului se admite numai în instituţiile curative staţionare. Orice avort săvârşit, de
exemplu, acasă la medic, acasă la victimă sau în orice alt loc, se consideră ilegal.
5. Sintagma avortul săvârşit de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale
înglobează sensul că operaţia a fost săvârşită de către o persoană care nu este competentă, care
nu este licenţiat în materie de obstetrică şi ginecologie. Avortul se admite a fi efectuat numai de
un medic obstetrician-ginecolog. De aceea avortul săvârşit de către orice alt lucrător medical sau
de către orice altă persoană se consideră avort ilegal. Săvârşirea avortului de către un medic
obstetrician-ginecolog în afară de spital sau cu încălcarea altor condiţii presupune numai
răspundere disciplinară.
6. Orice avort săvârşit în cazurile sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni şi nu este prescris de medici
este periculos pentru viaţa sau sănătatea victimei şi este socotit avort ilegal.
7. Întreruperea sarcinii dacă există interdicţii medicale pentru efectuarea acestei operaţii
prezintă un pericol deosebit pentru viaţa sau sănătatea victimei, deoarece poate duce la daune
grave sănătăţii victimei sau chiar la decesul ei.
8. Avortul săvârşit în condiţii antisanitare este întotdeauna legat de infectarea victimei şi
prezintă un pericol deosebit pentru viaţa sau sănătatea acesteia.
9. Provocarea ilegală a avortului se consumă în momentul în care în urma acţiunii făptuitorului a
fost întreruptă sarcina şi a fost nimicit fătul, indiferent de dauna cauzată sănătăţii femeii.
10. Latura subiectivă a avortului ilegal se caracterizează prin intenţie directă.
11. Avortul ilegal săvârşit în mod repetat presupune săvârşirea a două sau a mai multor avorturi
ilegale până la condamnarea vinovatului cel puţin pentru unul dintre ele, bineînţeles, dacă n-au
expirat termenele de prescripţie pentru urmărirea penală stabilite de lege. (A se vedea şi celelalte
explicaţii ale repetării infracţiunilor la art.145 CP.)
12. Avortul ilegal care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii. Noţiunea vătămărilor grave şi medii este explicată în comentariul de la
art.151 şi 152 CP.
13. Avortul ilegal care a provocat din imprudenţă decesul victimei are aceleaşi explicaţii ca şi
agravanta prevăzută de alin.4 art.151 CP.
ani.
Articolul 160. EFECTUAREA ILEGALĂ A STERILIZĂRII CHIRURGICALE

(1) Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către medic
se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 200 unităţi convenţionale cu (sau fără)
privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un
termen de pînă la 3 ani.
a) în unităţi medico-sanitare nespecializate;
b) de către o persoană fără studii medicale superioare speciale
se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care:
a) au fost săvârşite repetat; Exclus
b) au cauzat din imprudenţă o dereglare îndelungată a sănătăţii ori o vătămare gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) au provocat din imprudenţă decesul pacientului,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 6 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale
de către un medic în afara condiţiilor determinate de prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-
XIII din 28.03.95 (MO nr.34/373 din 22.06.1995) şi ale Legii nr.185-XV din 24.05.2001 cu
privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea familială (MO nr.90-91/697 din
02.08.2001.
4. Prin sterilizare se înţelege acţiunea chirurgicală de a-l face pe un om să devină steril, incapabil
de a procrea; a castra. Adică, a supune victima unei operaţii chirurgicale de extirpare a glandelor
sexuale. Este necesar că această operaţie să fie efectuată de către un medic cu studii superioare
speciale. Dacă extirparea glandelor sexuale sau pierderea funcţiilor lor s-a efectuat fără o
operaţie de sterilizare chirurgicală de către alte persoane, răspunderea penală va surveni potrivit
daunei concrete cauzate sănătăţii victimei.
5. Dacă operaţiunea sterilizării chirurgicale pentru extirparea glandelor sexuale a fost săvârşită
de către un medic cu studii superioare speciale, dar în condiţii medico-sanitare nespecializate,
cele săvârşite trebuie încadrate potrivit lit.a) alin.2 art.160 CP.
6. Aceleaşi acţiuni săvârşite de către o persoană fără studii medicale speciale se vor califica
potrivit lit.b) alin.2 art.160 CP.
7. Agravantele alin.3 art.160 CP au aceleaşi explicaţii ca şi agravantele de la art.145, 151, 152
CP.
8. Infracţiunea se consideră consumată din momentul extirpării glandelor sexuale sau al încetării
funcţiilor lor.
ani.
Articolul 161. EFECTUAREA FECUNDĂRII ARTIFICIALE SAU A IMPLANTĂRII

EMBRIONULUI FĂRĂ CONSIMŢĂMÂNTUL PACIENTEI
Efectuarea de către medic a fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără
consimţămîntul scris al pacientei
se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 300 unităţi convenţionale
sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 240 de ore, în ambele cazuri cu
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin efectuarea de către un medic a fecundării
artificiale sau a implantării embrionului fără consimţământul în scris al pacientei cu excepţia
condiţiilor determinate de prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO
nr.34/373 din 22.06.1995) şi ale Legii nr.185-XV din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii
reproductive şi planificarea familială (MO nr.90-91/697 din 02.08.2001.
4. Prin fecundare se înţelege înzestrarea pe cale naturală sau artificială a unei femei cu celule de
sex masculin în vederea procreării.
5. Fecundarea artificială sau implantarea embrionului, efectuate de către un medic, presupune
înzestrarea femeii cu celule de sex masculin în vederea procreării printr-o operaţie chirurgicală
sau cu ajutorul unor instrumente, aparate medicale.
6. Efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului trebuie să fie săvârşită fără
consimţământul în scris al pacientei.
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul unirii a două celule de sex opus şi al
apariţiei unui germen nou.
ani.
Articolul 162. NEACORDAREA DE AJUTOR UNUI BOLNAV

(1) Neacordarea de ajutor, fără motive întemeiate, unui bolnav de către o persoană care, în
virtutea legii sau a regulilor speciale, era obligată să îl acorde
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale
sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 240 de ore.
(2) Aceeaşi faptă care a provocat din imprudenţă:
a) o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul bolnavului
se pedepseşte cu închisoare de pînă la 5 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin neacordarea de ajutor, fără motive întemeiate,
unui bolnav de către o persoană care, în virtutea legii sau a regulilor speciale, era obligată să îl
acorde (a se vedea şi prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO
nr.34/373 din 22.06.1995).
4. Neacordarea de ajutor unui bolnav constă în neacordarea de ajutor persoanei care are nevoie
de asistenţă medicală în legătură cu o traumă gravă, intoxicarea, otrăvirea, apendicită purulentă,
un infarct sau cu alte boli periculoase pentru viaţă. Inacţiunea făptuitorului se poate manifesta
prin neprezentare la bolnav, refuz de a-l consulta, de a-i administra medicamente etc.
5. Legea are în vedere neacordarea de ajutor fără motive întemeiate. Printre motivele întemeiate
se enumără: cataclismele naturale, extrema necesitate, efectuarea în aceeaşi vreme a unei operaţii
altei persoane, care nu poate fi amânată, etc. Nu se consideră motive întemeiate ca aflarea
medicului în concediu, la odihnă, la o nuntă, sfârşitul zilei de muncă etc.
6. Infracţiunea se consumă o dată cu neacordarea ajutorului medical, indiferent de dauna cauzată
sănătăţii bolnavului.
8. Subiecţi ai infracţiunii pot fi numai medicii şi alţi lucrători medicali, sarcina cărora este de a
îngriji de bolnavi (felceri, obstetricieni-ginecologi, moaşe, surori de caritate, infirmieri etc.).
9. Neacordarea de ajutor unui bolnav, care a provocat din imprudenţă vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii sau decesul bolnavului, are aceeaşi explicaţie ca şi
agravanta de la alin.4 art.151 CP.
Articolul 163. LĂSAREA ÎN PRIMEJDIE

(1) Lăsarea, cu bună-ştiinţă, fără ajutor a unei persoane care se află într-o stare periculoasă
pentru viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza vîrstei fragede sau înaintate, a
bolii sau a neputinţei, dacă cel vinovat ştia despre primejdie şi a avut posibilitatea de a acorda
ajutor părţii vătămate fie că el însuşi a pus-o într-o situaţie periculoasă pentru viaţă,
(2) Aceeaşi faptă care a provocat din imprudenţă:
a) o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul victimei
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin lăsarea, cu bună-ştiinţă, fără ajutor a unei
persoane care se află într-o stare periculoasă pentru viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se
salva din cauza vârstei fragede sau înaintate, a bolii sau a neputinţei, în cazurile în care cel
vinovat fie că a avut posibilitatea de a acorda ajutor părţii vătămate, fiind obligat să îi poarte de
grijă, fie că el însuşi a pus-o într-o situaţie periculoasă pentru viaţă (a se vedea şi prevederile
Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO nr.34/373 din 22.06.1995).
4. Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca victima să se afle într-o stare periculoasă pentru
viaţă, de exemplu - ea este rănită, se îneacă şi nu poate înota, în condiţiile unui cataclism natural
sau al unui accident de producţie şi în alte condiţii care expun victima unor vătămări imediate.
5. Lăsarea în primejdie este condiţionată de două circumstanţe:
a) făptuitorul era obligat să-i poarte de grijă victimei; b) vinovatul însuşi a pus victima într-
o situaţie periculoasă pentru viaţă.
6. Obligaţiunea de a îngriji de victimă poate să apară când există legături de rudenie (grija
părinţilor de copiii minori, datoria copiilor maturi de a îngriji de părinţii în vârstă înaintată),
îndatoriri profesionale (ale medicului, pompierului, poliţistului etc.), raporturi contractuale (cu
dădaca, călăuza etc.), fapte concludente (cu şoferul, maşinistul).
7. Obligaţiunea de a îngriji de victimă apare şi în cazul în care făptuitorul însuşi, prin acţiunile
sale, a pus victima într-o situaţie periculoasă pentru viaţă (de exemplu, vinovatul şi-a luat
îndatorirea să treacă victima cu luntrea peste un râu, luntrea s-a răsturnat, iar victima nu poate
înota), generarea unui accident de producţie (o persoană s-a angajat călăuză pentru o trecere prin
munţi şi s-a rătăcit împreună cu victima) etc.
Părăsirea locului accidentului rutier, lăsând în primejdie victima accidentată, se
încadrează în baza art.266 CP.
8. Infracţiunea se consumă din momentul părăsirii cu bună-ştiinţă a persoanei care se află într-o
stare periculoasă.
9. Pentru agravantele prevăzute de alin.2 art.163 CP sunt valabile explicaţiile respective de la
art.151 CP.
10. Latura subiectivă se caracterizează numai prin vinovăţie intenţionată.
ani.
CAPITOLUL III
INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII, CINSTEI ŞI DEMNITĂŢII PERSOANEI
Caracteristica generală
Acestea sunt faptele prejudiciabile săvîrşite cu intenţie care vatămă în mod exclusiv sau
principial relaţiile sociale cu privire la libertatea persoanei.
Obiectul juridic generic al infracţiunilor din acest grup-relaţiile sociale cu privire la libertatea
persoanei, deoarece toate fără careva excepţii vatămă această relaţie socială şi relaţiile sociale
aferente.(cinstea şi demnitatea era vatamată cînd exista art. 170 -calomnia)
Libertatea este un atribut al persoanei din momentul naşterii. In context Declaraţia Universală a
drepturilor omului indică că „toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în
drepturi, elesunt inzastrate cu raţiune şi conştiinţă că trebuie să se comporte unul faţă de celălalt
în spiritul fraternităţii”. De aici se conchide că libertatea permite valorificarea tuturor însuşirilor,
intereselor şi dorinţelor legitime şi raţionale, singura limită fiind cea a legii. Fără libertate
persoana nu-şi poate găsi afirmarea, iar restul atributelor în marea sa parte îşi pierd valoarea.
Fiecare din infracţiunile Cap.III are un obiect juridic special, format din relaţiile sociale care
reprezintă, după cum am mentionat, deja libertatea persoanei.In funcţie de fiecare infracţiune în
parte, libertatea poate fi vătămată în deplinătatea sa (art. 167) sau sub anumite aspecte ca de ex.
libertatea fizică (164 166) sau libertatea alegerii muncii.-168.
Obiectul juridic spedcial simplu este reliefat în cazul majorităţii componenţelor din acest capitol,
obiectul juridic special complex se indică în cazul traficului de fiinţe umane (art. 165 CP)
Obiectul material nu există decît în cazurile care specifică modalitatea de realizare a intenţiei
criminale (lit.f),g) alin.2 art. 165; poate apărea şi un obiect material.)în anumite cazuri sunt
specificate calităţile speciale ale victimei precum ar fi femeia gravidă- lit.c) alin. (2) art. 165 C.p.
Latura obiectivă a acestor componenţe indică la faptul că majoritatea acestor infracţiuni, de
rgulă se comit prin acţiune, totuşi privaţiunea ilegală de libertate putînd fi realizată prin
inacţiune!!!!
Toate componenţele din acest capitol sunt componenţe formale, însă în cazul anumitor agravante
acestea devin materiale (lit.b alin.3 art. 164, lit. balin3 art. 165)
In unele cazuri semnele secundare ale laturii obiective poartă un caracter obligatoriu ca metoda
prin înşelăciune, constrîngere; mijloace: armă sau alte obiecte folosite în calitate de armă.
In contextul laturii subiective se indică că toate infracţiunile se comit cu intenţie, deşi nu se
exclude manifestarea imprudenţei pentru urmările prejudiciabile.
Subiectul acestor componenţe este persoana fizică responsabilă care la momentul comiterii
infracţiunii a atins vîrsta de 14 ani (art. 164 şi alin 2 şi 3 ale art. 166) sau de 16 ani pentru restul
cazurilor. In cazul cînd se specifică de legislator comiterea traficului de fiinţe umane prin abuz
de putere, aici se cere calitatea specială a subiectului de persoană cu funcţie de răspundere sau
persoană cu funcție de demnitate publică dintrun organ al autorităţii publice.
Articolul 164. RĂPIREA UNEI PERSOANE

(1) Răpirea unei persoane
[Art.164 al.(1) sancţiunea modificată prin LP119 din 23.05.13, MO130-134/21.06.13 art.423]
a) repetat; Exclus
c) cu bună-ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de
f) din interes material;
g) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
a) au fost săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori
decesul victimei,
Aceasta componenţă prezintă un pericol social vădit, pe motivul extragerii victimei fară acordul
acesteia din micromediul său social. Mai mult, oricare răpire a persoane presupune în
potenţialitate aplicarea violenţei către victimă, prin acest fapt fiind evidenţiat gradul de pericol
social al faptei în raport cu alte componenţe din grup.
Obiectul juridic special al răpirii persoanei îl formează relaţiile cu privire la libertatea fizică a
persoanei.(libertate este posibilitatea persoanei de a se mişca, de a circula şi activa în limitele
voinţei sale.)
Totodată se recunoaşte posibil ca prin răpirea unei persoane să fie vătămate în mod adiacent
relaţiile sociale cu privire la integritatea corporală, sănătatea sau libertatea psihică a persoanei. In
asemeneacazuri aceste relaţii sociale reprezintă obiectul juridic secundar al infracţiunii analizate
în calitatea consecinţei, relaţiile sociale cu privire la libertatea fizică fiind / obiectul juridic
principal.
Deoarece răpirea persoanei nu presupune o careva influienţare nemijlocită asupra corpului
victimei, această componenţă nu are obiect material,cu toate acestea, admiţînd aplicarea violenţei
către victimă, atunci corpul persoanei se transformă în obiect material.
Victimă a acestei componenţe poate fi oricare persoană fizică, deşi această componenţă nu se
manifestă atunci cînd între persoana răpită şi răpitor există careva raporturi reglamentate de
normele spre ex. dreptului familiei - cînd unul din părinţi ia copilul mic în situaţia cînd are
impedimente în comunicarea cu acesta create de alt pîrinte), adică cînd se consideră că
făptuitorul acţionează în interesele victimei-copilului în cazul dat.
Latura obiectivă se exprimă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de răpire a persoanei.
De regulă comiterea acestei infracţiuni presupune existenţa a trei etape succesive: 1) capturarea
persoanei; 2) luarea şi deplasarea acesteia din habitatul ei permanent sau provizoriu (loc de trai,
muncă, odihnă,tratament...) 3) reţinerea persoanei (cu privarea deplină de libertatejîmpotriva
voinţei sale.
Acţiuni adiacente care pot însoţi răpirea unei persoane: aplicarea violenţei, ameninţarea cu
aplicarea violenţei, înşelăciunea etc..astfel, latura obiectivă devenind mai complicată ,
transformîndu-se în una complexă.
Aplicarea violenţei la răpirea unei persoane este absorbită în cazul cînd aceasta apare ca
necesitate întru realizarea răpirii, aplicarea violenţei, însă care depăţeţte această necesitate
realizează concursul de infracţiuni între răpirea unei persoane şi vătămarea integrităţii corporale.
Durata reţinerii ilegale a persoanei răpite nu are importanţă la calificarea infracţiunii.
Infracţiunea de răpire a unei persoane este o infracţiune formală
Latura subiectivă se exprimă în vinovăţie sub forma intenţiei directe, Motivele putînd fi dintre
cele mai variate.. Dacă motivul se exprimă în interes material atunci răspunderea obţine un
caracter agravant, fapta fiind calificată în baza lit. a alin.2 art.164 CP RM.
Subiectul-pers. fiz. responsabilă care la moment.comiter. infracț. a atins 14 ani.
lit.a alin.2 art. 164 CP-răpirea unei persoane comise în interes material
In cazul de răpire a persoane din motivul сel mai răspîndit, frecvent este interesul material, care
se poate manifesta prin năzuința făptuitorului de a obţine de la victimă sau persoanele apropiate
acesteia un folos material.
În general răpirea persoanei însoţită de cererea de a i se transmite bunurile proprietarului nu
necesită a fi calificată conform alin.4 art. 189 (şantaj) şi cu luarea în considerare a art. 118 în
asemenea cazuri nu se cere calificarea suplimentară în baza art. 164 CP.Uneori revendicările de
transmitere a baniior sau bunurilor materiale de către victimă sunt precedate de datoria acesteia,
sau prejudiciul cauzat. Dacă aceste circumstanţe se vor proba, cele comise se vor califica în baza
art. 164 CPRM cu excepţia iit. f) din alin.2 şi art.352 CP al RM.(samavolnicie).
Răpirea unei persoane comisă cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în
calitate de armă -lit.g alin.2 art.164 CP
Răpirea unei persoane comise în astfel de circumstanţe se consideră mai gravă, iar persoana
făptuitorului cu pericol social mai sporit, care recurge la alte mijloace în măsură să-i asigure
reuşita.
arme-art. 129 alin.l CP RM, Legea cu privire la arme din 18.05.1994.
Este important ca în raportul de expertiză să fie stabilit dacă obiectul aplicat la răpirea unei
persoane reprezintă sau nu armă. În cazul existenţei temeiurilor acţiunile făptuitorului se mai pot
califica în baza art. 290 CPRM (purtarea, păstrarea, fabricarea, procurarea, armei.)
Alte obiecte folosite în calitate de armă-obiecte cu altă destinaţie decît cea de vătămare a unei
persoane, a unui animal ori decît cea de apărare contra unui atac sau pentru imitarea
proprietăţilor de luptă, acestea pot fi folosite chiar contrar destinaţiei lor -topor, bîtă, foarfec,
cuţit etc.
Aplicarea în cadrul răpirii a unei arme inutilizabile sau defectate sau a une machete nu formează
această circumstanţă agravantă, cu excepţia cînd acestea sunt folosite ca obiecte folosite în
calitate de armă.
normală sunt condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin răpirea unei persoane.
4. Prin răpirea unei persoane înţelegem capturarea ei contrar dorinţei sau voinţei sale, însoţită de
schimbarea locului de reşedinţă ori de aflarea temporară în alt loc şi de privarea ei de libertate.
5. Capturarea, schimbarea locului de reşedinţă şi privarea de libertate a victimei constituie două
elemente obligatorii ale laturii obiective ale răpirii persoanei.
6. De obicei, răpirea persoanei se realizează prin îmbinarea ei cu alte acţiuni infracţionale:
ameninţări, violenţă, privarea de libertate, viol, şantaj etc. Potrivit regulii generale, o calificare
suplimentară se cere numai în cazul în care se comite o infracţiune mai gravă decât răpirea
persoanei sau există un concurs real de infracţiuni. De exemplu, vătămări grave ale integrităţii
corporale, omor, viol, şantaj etc.
7. Răpirea persoanei are trăsături asemănătoare cu privaţiunea ilegală de libertate (art.166) şi cu
luarea de ostatici (art.280). Însă există şi deosebiri.
Privaţiunea ilegală de libertate se deosebeşte de răpirea persoanei prin faptul că ea nu este
însoţită de schimbarea locului de aflare a victimei. Ea se efectuează prin reţinerea persoanei în
locul unde ea se afla de bună voie.
Spre deosebire de răpirea persoanei, luarea de ostatici are alt obiect de atentare - securitatea
publică, precum şi alt conţinut al cerinţelor înaintate (dacă există de acestea). La răpirea
persoanei acestea nu se afişează, vinovatul se străduieşte să acţioneze pe ascuns, inclusiv de
autorităţi.
8. Metodele răpirii pot fi diferite: a) pe ascuns (de exemplu, a unei persoane care dormea); b)
deschis (prin aplicarea violenţei fizice: legare, închiderea într-o încăpere, sau a violenţei psihice:
ameninţare cu violenţa fizică, răspândirea unor informaţii pe care nu le dorea); c) prin
înşelăciune sau abuz de încredere.
9. Răpirea persoanei se consideră consumată din momentul capturării şi schimbării locului de
aflare a victimei contrar dorinţei şi voinţei sale. Durata privării de libertate (ore, zile, săptămâni,
luni) nu are importanţă.
10. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Motivele pot fi diferite:
răzbunare, gelozie, huliganism, carierism, dorinţa de a săvârşi unele tranzacţii în perioada
privării de libertate etc. Cele mai răspândite sunt motivele acaparatoare. Motivele se iau în
consideraţie numai la individualizarea pedepsei penale.
11. Victimă a răpirii poate fi orice persoană fizică, indiferent de vârstă, sex, cetăţenie, religie,
origine naţională sau socială, capacitatea de a înţelege cele ce se petrec etc.
12. Interpretarea noţiunilor agravantelor din alin.2 şi 3 la art.164 este aceeaşi ca şi a agravantelor
infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei. (A se vedea explicaţiile la art.145-154.)
Articolul 1641. Răpirea minorului de către rudele

apropiate
Răpirea minorului de către rudele apropiate
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 6
luni.
Articolul 165. TRAFICUL DE FIINŢE UMANE
(1) Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane, cu sau fără
consimţămîntul acesteia, în scop de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin
muncă sau servicii forţate, pentru cerşetorie, în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, de
folosire în conflicte armate sau în activităţi criminale, de prelevare a organelor, ţesuturilor
şi/sau celulelor, precum şi de folosire a femeii în calitate de mamă-surogat, săvîrşită prin:
[Art.165 al.(1), dispoziţia modificată prin LP270 din 07.11.13, MO290/10.12.13 art.794]
a) ameninţare cu aplicarea sau aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru
viaţa şi sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscare a documentelor şi prin
servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil,
precum şi prin ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau altor
persoane atît fizice, cît şi juridice;
b) înşelăciune;
c) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăţi sau
beneficii pentru a obţine consimţămîntul unei persoane care deţine controlul asupra unei alte
persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 de unităţi convenţionale, cu privarea de
dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.
[Art.165 al.(1), sancţiunea modificată prin LP270 din 07.11.13, MO290/10.12.13 art.794]
(2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite:
a) de către o persoană care anterior a săvîrşit o faptă prevăzută la alin.(1);
c) asupra unei femei gravide;
e) de o persoană publică, de o persoană cu funcţie de răspundere, de o persoană cu funcţie de
demnitate publică, de o persoană publică străină sau de un funcţionar internaţional;
[Art.165 al.(2), lit.e) în redacţia LP270 din 07.11.13, MO290/10.12.13 art.794]
[Art.165 al.(2), lit.e) modificată prin LP245 din 02.12.11, MO25-28/03.02.12 art.77]
f) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei;
g) cu deosebită cruzime pentru a asigura subordonarea persoanei ori prin folosirea violului,
dependenţei fizice, a armei,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la 7000 de unităţi convenţionale, cu privarea de
[Art.165 al.(2), lit.g) modificată prin LP252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855]
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
a1) însoţite de contaminarea cu o boală venerică sau cu maladia SIDA;
[Art.165 al.(3), lit.a1) introdusă prin LP270 din 07.11.13, MO290/10.12.13 art.794]
b) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a persoanei, cu
decesul ori sinuciderea acesteia,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 7000 la 9000 de unităţi convenţionale, cu privarea de
(4) Victima traficului de fiinţe umane este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile
săvîrşite de ea în legătură cu această calitate procesuală.
În ultima perioadă de timp pe motivul obţinerii acestei componenţe de infracţiune a unei amplori
în RM s-au întreprins paşi concreţi în vederea prevenirii,combaterii şi sancţionării traficului de
fiinţe umane.A fost creat Comitetul naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane, s-a
adoptat planul naţional de acţiuni pentru combaterea, acestui, fenomen s-a adoptat Legea privind
prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane.
Luînd în consideraţie caracterul complex al faptei prejudiciabile din contextul traficului de fiinţe
umane, obiectul juridic special al acestei componenţe este şi el complex.
Astfel, obiectul juridic principal al infracţiunii stabilite de art. 165 CP îl constituie relaţiile
sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei, obiectul juridic secundar al tr. de fiinţe umane
îl formează relaţ sociale cu privire la libertat. psihică, integritate corporală, sănătatea,
inviolabilitatea sexuală, ori viaţa personală sau alte valori sociale.
Cînd se produce vătămarea obiectului juridic secundar pe calea influienţării infracţionale
nemijlocite asupra corpului victimei, traficul de fiinţe urrane obţine şi obiect material.
Victimă a acestei componenţe poate fi doar persoana care la momentul comiterii infracţiunii a
împlinit vîrsta de 18 ani. Prin acest fapt, componenţa art. 165 c.p. se deosebeşte de componenţa
art. 206 c.p..
Potrivit alin.4 art.165 victima traficului de fiinţe umane este absolvită de răspunderea penală
pentru infracţiunile comise de ea în legătură cu această calitate, dacă a acceptat colaborarea cu
organul de urmărire penală în cauza dată.
Latura obiectivă a traficului de fiinţe umane se exprimă în fapta prejudiciabilă care cuprinde
două acţiuni cu caracter alternativ: acţiunea principală constînd în recrutarea, transportarea,
transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane; 2) acţiunea adiacentă care se concretizează în
a) ameninţarea cu aplicarea sau aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi
sănătatea persoanei inclusiv prin răpire, prin confiscarea documentelor, inclusiv prin servitute b)
înşelăciune c) abuz de poziţia de vulnerabilitate a victimei sau abuz de putere, dare sau primire a
unor plăţi sau beneficii.
Acţiunea principală se exprimă:
- recrutare-racolarea persoanelor traficate pentru deplasarea lor la punctul destinaţiei în
care se preconizează să fie exploatate sexual sau prin muncă sau servicii forţate;
- transportarea - deplasarea persoanelor traficate peste frontiera RM sau pe teritoriul RM în
vederea folosirii în scopurile art. 165 CP;
- transferul-transmiterea persoanelor traficate de la un traficant la altul prin v-c , schim'),
dare în chirie, cesiune în contul unei datorii, donaţii sau alte tranzacţii ilegale.;
- adăpostirea-plasarea persoanelor traficate întrun loc ferit întru nedescoperirea de reprezent.
organelor de drept sau de terţele persoane...
- primirea-luarea în custodie a persoanelor traficate de către un traficant la altul ca umare a
unor tranzacţii ilegale care se pot prezenta sub oricare din modalităţile lit. a-c alin.l art.
165CPRM
Nu contează cînd a fost aplicată violenţa specificată sau ameninţarea cu ea - pînă la confiscarea
documentelor sau deţinerea în stare de servitute ori concomitent cu aceasta. Este important ca
aceasta să urmărească scopul de facilitare a confiscării documentelor de la victimă sau să aibă
scopul de a o deţine în stare de servitute sau de a o răpi.
Potrivit Convenţiei ONU cu privire la abolirea sclavajului a traficului de sclavi şi a instituţiilor şi
practicilor similare prin servitute se înţelege starea sau condiţia care rezultă din faptul că un
debitor pentru datorie s-a oferit să dea drept garanţie serviciile sale personale sau a unei alte
persoane asupra căreia îşi exercită autoritatea dacă valoarea echitabilă a acestor servicii nu este
destinată lichidării datoriei.
Altă modalitate care alcătuieşte acţiunea adiacentă se manifestă prin înşelăciune care se exprimă
în prezentarea vădit falsă a realităţii fie în trecerea sub tăcere a. realităţii, cînd are loc asunderea
faptelor şi a circumstanţelor care trebuie communicate dacă se încheia o tranzacţie legală.
Altă modalitate sînt acţiunile adiacente manifestate prin abuz de poziţie de vulnerabilitate, abuz
de putere sau dare sau primire a unor plăţi sau beneficii Abuz de poziţia de vulnerabilitate-uzarea
în mod exagerat de situaţia vulnerabilă a victimei sub aspect economic (sărăcie extremă), juridic
(lipsa de încredere în organele de drept care adeseori sunt concrescute cu reţelile de traficanţi,
precum şi necunoaşterea prevederilor legale în materie de protecţie a persoanelor traficante),
afectiv-încrederea victimei în promisiunile unei persoane apropiate care se dovedeşte a fi autorul
traficului sau complicele...
Abuz de putere-persoana cu funcţie de răspundere care reprezintă autoritatea publică şi s
efoloseşte exagerat de atribuţiile sale (în asemenea caz nu este calificarea suplimentară în baza
art. 327 CP)
Darea sau primirea unor plăţi sau beneficii presupune oricare plată care are rol de recompensă
ilicită. Ipoteza de primire a plăţilor presupune realizarea unei comenzi a persoanei interesate.
Aici persoana care dă comanda are rolul de instigator sau organizator, iar cea care deţine
controlul asupra victimei-complice..
Este o componenţă formală şi se consideră consumată din momentul obţinerii controlului asupra
victimei care nu se poate deplasa nestingherit în spaţiu.
Latura subiectivă-vinovăţie sub forma intenţie directe în primul rînd, motivele fiind de regulă
concretizate în interesul material.
Dispoziţia specifică anumite scopuri speciale-în scopul exploatării sexuale comerciale sau
necomerciale, exploatării prin muncă sau servicii forţate, exploatării în sclavie sau condiţii
similare acesteia, sau a folosirii în conflicte armate, activităţi criminale,prelevării organelor sau
ţesuturilor pentru transplantare; sau în raport cu acţiunea adiacentă-în scopul întoarcerii unei
datorii al cărei mărime nu este estimabilă în mod rezonabil...
Exploatare sexuală comercială-activitatea aducătoare de profituri care are drept urmare
majorarea activului patrimonial al făptuitorului, exprimîndu-se în folosirea victimei prin
constrîngere în prostituţie sau în industria pornografică.
Expl. Sexuală necomercială-nu are impact asupra măririi patrimoniului, fiind exprimat în
căsătorie (inclusiv poligamică), concubinaj sau alte forme de coabitare, realizate pentru propria
consu,maţie a făptuitorului.
La calificare nu se cere realizarea oricăruia dintre scopurile principale menţionate, fiind
suficientă probarea existenţei acestuia la făptuitor la momentul comiterii infracţiunii.
Subiectul-persoana fizică responsabilă care la momentul comiterii infracţiunii a atins vîrsta de 16
ani.Comiterea abuzuluyte putere în context reclamă calitatea specială a subiectului- persoană cu
funcţie de răspundere^are reprezintă autoritatea publică centrală sau locală.
Agravantekle fară corespondent în componenţele de infracţiune anterior examinate.
Traficul de fiinţe umane comis cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică şi
psihică a persoanei lit.e) din alin.2 al art. 165 CP RM.
Violenţă periculoaă pentru viaţă şi sănătate-aplicarea intenţionată a violenţei care s-a soldat cu
vătămarea medie sau uşăară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cere deşi n-a cauzat
asemenea consecinţe dar constituie la momentul aplicării sale un pericol real pentru viaţa şi
sănătatea victimei(datorită metodei de operare).
Traficul de fiinţe umane însoţit de vătăm intenţ. Gravă a integrit corpor. Sau sănăt. Se va califica
prin concurs in baza art. 165 CP RM şi art. 151 CP RM
Traficul de fiinţe umane comis prin folosirea torturii, tratamentelor inu,ane sau degradante întru
asigurarea subordonării persoanei ori prin folosirea violului, a dependenţei fizice, a armei,a
amaninţării cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau altor persoane, precum
şi a apltor mijloce (lit.f) alin.2 art. 165 CP)
Este important ca tratamentul inuman sau degradant să fie folosit în raport cu victima anume
pentru a asigura subordonarea ei faţă de făptuitor. Doar prezenţa acestui scop este susceptibil să
agraveze răspunderea penală pentru traficul de fiinţe u,mane. Violul se va caracteriza cu prilejul
analizei infracţiunii stabilite de art. 171 CP.
Dependenţă fizică sau psihică rezultă+ din interacţiunea organismului uman cu substanţe
narcotice sau psihotropice, utilizabile sau inutilizabile în scopuri medicale, stare caracterizată
prin modificare de comportament şi alte reacţii însoţite de nevoia administrării unor astfel de
preparate.
Deoarece formula”precum şi alte mijloace” din finalul prevederii de la lit.f alin.2 art. 165 CPRM
este susceptibilă de interpretare extensivă defavorabilă, aceasta se apreciază că n-ar trebui luată
în considerare la aplicarea răspunderii penale pentru traficul de fiinţe umane pentru a exclude
încălcarea principiului legalităţii

3. Latura obiectivă a traficului de fiinţe umane se formează din două categorii de acţiuni de sine
stătătoare legate între ele. Aceste acţiuni sunt reglementate de Rec. Adunării Parlamentare a CE
nr.1325 (1997) cu privire la traficul de femei şi prostituţia forţată în statele membre ale CE; Rec.
nr.R(2000)11 adoptată de Consiliul de Miniştri al CE la 19.05.2000 şi Raportul explicativ; Rec.
1526 (2001) a Adunării Parlamentare a CE privind traficul de minori (cazul Moldovei);
Protocolul cu privire la prevenirea, suprimarea şi sancţionarea traficului de persoane, în
special femei şi copii, care completează Convenţia ONU pentru combaterea crimei organizate
transnaţionale, ONU, 2000; Rezoluţia ONU din 18.01.2000; Convenţia ONU contra crimei
organizate transfrontaliere.
4. Prima categorie de acţiuni infracţionale poate avea următoarele varietăţi: a) recrutarea; b)
transportarea; c) transferul; d) adăpostirea; e) primirea unei persoane. Acţiunile enumerate
trebuie comise în scop de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau
servicii forţate, în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în
activităţi criminale, de prelevare a organelor sau ţesuturilor pentru transplantare.
5. Acţiunile infracţionale din a doua categorie pot fi realizate prin: a) ameninţare cu aplicarea
violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire,
prin confiscarea documentelor şi prin servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime
nu este stabilită în mod rezonabil; b) înşelăciune; c) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz
de putere, dare sau primire a unor plăţi sau beneficii pentru a obţine consimţământul unei
persoane care deţine controlul asupra altei persoane.
6. Pentru realizarea laturii obiective a traficului de fiinţe umane e necesară existenţa cel puţin a
unei varietăţi din prima categorie de acţiuni infracţionale şi cel puţin a uneia din a doua categorie
de acţiuni menţionate.
7. Recrutarea în scopul traficului de fiinţe umane presupune atragerea persoanei prin
selecţionare într-o anumită activitate, determinată de scopurile stipulate la alin.1 art.165.
8. Prin transportare înţelegem deplasarea cu un mijloc de transport a unei persoane dintr-un loc
în altul în aceleaşi scopuri.
9. Transferul presupune trecerea persoanei de la un serviciu la alt serviciu care permite
făptuitorului a utiliza victima în scopurile menţionate.
10. Prin adăpostire se înţelege ascunderea victimei într-un loc care să-i permită făptuitorului a o
folosi în scopurile infracţiunii analizate.
11. Primirea unei persoane presupune admiterea, includerea, încadrarea victimei într-o
întreprindere, într-o instituţie, într-o organizaţie sau găzduirea ei într-un loc care să-i permită
făptuitorului de a o folosi în scopurile traficului de fiinţe umane.
12. Prin violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei înţelegem loviturile care
produc numai dureri fizice şi vătămări neînsemnate integrităţii corporale sau sănătăţii, care cer
îngrijiri medicale pe un termen de până la 6 zile.
13. Noţiunea răpirii este dată de interpretările de la art.164.
14. Prin confiscarea documentelor în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este
stabilită în mod rezonabil înţelegem luarea documentelor de identitate ale victimei pe temeiul
datoriei.
15. Prin servitute în scopul întoarcerii unei datorii înţelegem supunerea unei persoane la robie
(slujire, aservire) pentru achitarea unei datorii care nu poate fi întoarsă la moment.
16. Înşelăciunea poate fi activă, când vinovatul comunică victimei informaţii cu bună-ştiinţă
false, sau pasivă, când el nu comunică victimei informaţiile pe care era obligat să le comunice,
pentru a realiza traficul de fiinţe umane.
17. Abuzul de poziţie de vulnerabilitate presupune traficul de fiinţe umane prin utilizarea părţii
slabe a victimei, a trăsăturilor ei sensibile sau negative.
18. Noţiunea abuzului de putere, dare sau primire a unor plăţi sau beneficii sunt asemănătoare
cu interpretările acestor noţiuni de la art.324, 325, 326, 327, 333, 334 şi 335.
19. Traficul de fiinţe umane face parte din componenţa de infracţiune formală şi se consideră
consumată din momentul săvârşirii celor două acţiuni obligatorii descrise în norma penală
indiferent de survenirea consecinţelor prejudiciabile.
20. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Alt semn constitutiv al
laturii subiective este scopul traficului de fiinţe umane descris detailat la alin.1 art.165.
21. Agravantele traficului de fiinţe umane din alin.2 şi 3 art.165 au aceleaşi explicaţii ca şi
agravantele corespunzătoare de la art.145-154.
22. Alin.4 art.165 stipulează liberarea de răspundere penală a victimei pentru infracţiunile
săvârşite de ea în legătură cu calitatea procesuală a ei, dacă a acceptat colaborarea cu organul de
urmărire penală în cauza dată.
ani.
Articolul 1651. Utilizarea rezultatelor muncii sau

serviciilor unei persoane care este
victimă a traficului de fiinţe umane
(1) Utilizarea produselor şi/sau serviciilor care constituie rezultatul exploatării în
infracţiunile de trafic de fiinţe umane sau trafic de copii, prestate de o persoană despre care
beneficiarul ştie că este victima acestor infracţiuni, dacă această faptă nu întruneşte elementele
traficului de fiinţe umane sau ale traficului de copii,
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în
mărime de la 1000 la 3000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate.
(2) Persoana care a săvîrşit fapta prevăzută la alin. (1) este liberată de răspundere penală în
cazul în care a declarat benevol despre comiterea de către alte persoane a infracţiunilor de
trafic de fiinţe umane sau trafic de copii, a ajutat la descoperirea infracţiunilor respective sau a
contribuit activ la cercetarea acestor cazuri.
Articolul 166. PRIVAŢIUNEA ILEGALĂ DE LIBERTATE

(1) Privaţiunea ilegală de libertate a unei persoane, dacă acţiunea nu este legată cu răpirea
acesteia,
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau cu
închisoare de pînă la 2 ani.
a) repetat; Exclus
c) cu bună-ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de
e) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei;
f) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), dacă au provocat din imprudenţă vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul victimei,
art.423].
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge

din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului
prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează printr-o acţiune sau inacţiune prin care este lipsită
de libertate o persoană de către alta, prin deţinerea ei într-o încăpere (casă, subsol), pe insulă, în
pădure sau în orice alt loc, unde aceasta se găsea de bună voie sau în urma unei înşelăciuni, şi
reţinerea victimei acolo împotriva dorinţei şi voinţei sale.
4. Latura obiectivă a faptei există numai dacă privarea de libertate s-a produs în mod ilegal,
adică aceasta să nu fie expres sau implicit admisă de lege. Atunci când lipsirea de libertate are
caracter legal, fapta nu constituie infracţiune. Este cazul privării de libertate a bolnavilor
contagioşi pentru tratament împotriva voinţei lor, a persoanelor reţinute în carantină, a militarilor
reţinuţi în cazarmă, al supravegherii minorilor de către părinţi, de către tutore, educator, lipsirea
de libertate a agresorului în caz de legitimă apărare, al reţinerii unei persoane în stare avansată de
ebrietate pentru a o împiedica să facă rău etc.
5. Lipsirea de libertate a persoanei trebuie să dureze atât timp (ore, săptămâni, luni), încât să
rezulte că persoana a fost efectiv împiedicată a se deplasa şi a acţiona în conformitate cu voinţa
sa. Dacă persoana trebuia să îndeplinească un anumit act şi nu l-a putut îndeplini din cauză că a
fost lipsită de libertate, fapta constituie infracţiune chiar dacă această lipsire de libertate a durat
extrem de puţin, de exemplu - câteva minute.
6. Pentru a vedea deosebirea dintre privaţiunea ilegală de libertate şi răpirea unei persoane sau
luarea de ostatici, facem trimitere la explicaţiile alin.5 art.164.
7. Fiind o infracţiune continuă, lipsirea de libertate în mod ilegal se consumă în momentul în
care începe această acţiune şi se epuizează când ea se termină.
8. Nu se socoate infracţiune izolarea persoanei într-un anumit loc la dorinţa şi cu consimţământul
acesteia.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Nu interesează pentru calificare
motivele infracţiunii. Ele pot fi josnice, cum sunt lăcomia, invidia, răzbunarea, gelozia etc., însă
trebuie luate în consideraţie la individualizarea pedepsei penale.
10. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană fizică particulară, responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2 şi 3. Dacă victima a fost
lipsită de libertate în mod ilegal de o persoană cu funcţii de răspundere sau care gestionează o
organizaţie nestatală, atunci - în funcţie de circumstanţele cauzei - cele săvârşite trebuie calificate
ca reţinere sau arestare ilegală (art.308) sau ca abuz de putere sau abuz de serviciu (art.327), sau
ca exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu (art.328), sau ca abuz de serviciu
(art.335), sau ca depăşire a atribuţiilor de serviciu (art.336).
11. Agravantele privaţiunii ilegale de libertate din alin.2 şi 3 art.166 au aceeaşi interpretare ca şi
agravantele corespunzătoare de la art.145-154.
Articolul 1661. Tortura, tratamentul inuman

sau degradant
(1) Cauzarea intenţionată a unei dureri sau a suferinţei fizice ori psihice, care reprezintă
tratament inuman ori degradant, de către o persoană publică sau de către o persoană care, de
facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice, sau de către orice altă persoană care
acţionează cu titlu oficial sau cu consimţămîntul expres ori tacit al unei asemenea persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani sau cu amendă în mărime de la 800 la 1000 de
unităţi convenţionale, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.
(2) Acţiunile prevăzute la alin. (1):
a) săvîrşite cu bună ştiinţă asupra unui minor sau asupra unei femei gravide ori profitînd
de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate,
bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor;
b) săvîrşite asupra a 2 sau a mai multor persoane;
c) săvîrşite de 2 sau de mai multe persoane;
d) săvîrşite prin folosirea armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui
scop;
e) săvîrşite de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu funcţie de
demnitate publică;
f) care din imprudenţă au cauzat o vătămare gravă sau medie integrităţii corporale sau
sănătăţii;
g) care din imprudenţă au cauzat decesul persoanei sau sinuciderea acesteia
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani sau cu amendă în mărime de la 800 la 1000 de
de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
(3) Tortura, adică orice faptă intenţionată prin care se provoacă unei persoane o durere sau
suferinţe fizice sau psihice puternice cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o
persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o
terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a exercita
presiune asupra ei sau asupra unei terţe persoane, sau din orice alt motiv, bazat pe o formă de
discriminare, oricare ar fi ea, atunci cînd o asemenea durere sau suferinţă este provocată de
către o persoană publică sau de către o persoană care, de facto, exercită atribuţiile unei
autorităţi publice, sau de către orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau cu
consimţămîntul expres sau tacit al unei asemenea persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 8 la 12 ani.
a) săvîrşite cu bună ştiinţă asupra unui minor sau asupra unei femei gravide ori profitînd
de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate,
bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor;
b) săvîrşite asupra a 2 sau a mai multor persoane;
c) săvîrşite de 2 sau de mai multe persoane;
d) săvîrşite prin folosirea armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui
scop;
e) săvîrşite de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu funcţie de
demnitate publică;
f) care din imprudenţă au cauzat o vătămare gravă sau medie integrităţii corporale sau
sănătăţii;
g) care din imprudenţă au cauzat decesul persoanei sau sinuciderea acesteia
se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
[Art.1661 introdusă prin LP252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855]
Articolul 167. SCLAVIA ŞI CONDIŢIILE SIMILARE SCLAVIEI

Punerea sau ţinerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpânire
asupra acesteia sau determinarea ei, prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau
ameninţării cu violenţă, să se angajeze sau să rămână în raport de concubinaj sau căsătorie
închisoare de la 3 la 10 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin trei acţiuni alternative: a) punerea unei
persoane în stare de sclavie; b) ţinerea unei persoane în stare de sclavie; c) determinarea unei
persoane la condiţii similare sclaviei.
4. A pune o persoană în stare de sclavie înseamnă a o transforma dintr-o persoană liberă într-un
simplu obiect al dreptului de proprietate.
5. A ţine o persoană în stare de sclavie înseamnă a exercita asupra unei persoane ajunse în stare
de sclavie prerogativele dreptului de proprietate.
6. A determina o persoană la condiţii similare sclaviei înseamnă a face ca o persoană ajunsă în
stare de sclavie, prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau a ameninţării cu violenţa,
să ia o hotărâre ca ea aparent să se angajeze la muncă la vinovat ori să rămână în raport de
concubinaj sau căsătorie cu el. Făptuitorul exercită asupra persoanelor indicate prerogativele
dreptului de proprietate.
7. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care o persoană este pusă, ţinută sau
determinată la condiţiile sclaviei. Sclavia, fiind o infracţiune continuă, se epuizează atunci când
încetează starea de sclavie.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Motivele n-au importanţă pentru
calificare.
9. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană particulară, responsabilă, care a atins vârsta
de 16 ani. Dacă infracţiunea este săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, cele săvârşite
trebuie încadrate potrivit art.327, 328, 335 sau 336.
Articolul 168. Munca forţată

(1) Obţinerea muncii de la o persoană împotriva voinţei ei, prin constrîngere sau înşelăciune,
dacă această acţiune nu întruneşte elementele traficului de fiinţe umane sau ale traficului de
copii,
a) asupra a două sau mai multor persoane;
b) asupra unui copil cu capacitate de muncă sau a unei femei gravide;
c) de două sau mai multe persoane;
d) de o persoană publică, de o persoană cu funcţie de răspundere, de o persoană cu funcţie de
demnitate publică, de o persoană publică străină sau de un funcţionar internaţional
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată
(3) Acţiunile prevăzute la alin. (1) sau (2):
b) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu decesul victimei,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în
mărime de la 1500 la 3000 de unităţi convenţionale cu lichidarea persoanei juridice.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin patru acţiuni alternative: a) forţarea unei
persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale; b) forţarea la muncă obligatorie; c) ţinerea
persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii; d) obţinerea muncii sau serviciilor prin
înşelăciune, constrângere, violenţă sau ameninţare cu violenţa.
4. Prin forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale se înţelege
determinarea unei persoane prin constrângere să îndeplinească o muncă pe care din propria sa
voinţă ea nu ar îndeplini-o.
5. Prin forţarea la o muncă obligatorie înţelegem punerea unei persoane în situaţia de a presta o
muncă la care nu este obligată, de parcă ar avea îndatorirea să o presteze.
6. Ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii înseamnă supunerea unei
persoane la robie (slujire, aservire) pentru achitarea unei datorii care nu poate fi întoarsă la
moment.
7. Obţinerea muncii sau serviciilor prin înşelăciune, constrângere, violenţă sau ameninţare cu
violenţa presupune dobândirea pentru sine sau în interesul altor persoane a unei munci sau
servicii prin eforturile menţionate.
8. Infracţiunea se consumă în momentul în care persoana este supusă la muncă, servicii forţate
sau obligatorii şi se epuizează în momentul în care persoana îşi redobândeşte libertatea.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă.
10. Subiectul poate fi o persoană fizică particulară, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 169. INTERNAREA ILEGALĂ ÎNTR-O INSTITUŢIE PSIHIATRICĂ

(1) Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică a unei persoane vădit sănătoase din punct de
vedere psihic
se pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a cauzat din imprudenţă:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul victimei

3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin internarea într-o instituţie psihiatrică a unei
persoane vădit sănătoase din punct de vedere psihic. Modul şi condiţiile de internare a persoanei
în instituţia psihiatrică sunt reglementate de Legea 1402 din 16.12.1997 privind asistenţa
psihiatrică şi de Legea cu privire la asistenţa psihiatrică.
4. Spitalizarea într-o instituţie psihiatrică poate fi aplicată numai în prezenţa concomitentă a trei
condiţii: a) persoana suferă de o boală psihică; b) persoana necesită îngrijiri medicale; c) există
rugămintea sau consimţământul bolnavului sau a reprezentanţilor lui legali.
5. Internarea într-o instituţie psihiatrică se efectuează în baza încheierii unui consiliu de medici
psihiatri sau a hotărârii instanţei de judecată.
6. Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică se poate manifesta prin: a) spitalizarea forţată a
unei persoane sănătoase sau b) spitalizarea persoanei cu tulburări psihice, dar fără temeiuri
legale.
7. Reţinerea într-o instituţie psihiatrică a persoanei care a primit îngrijirile medicale şi nu
necesită mai departe această izolare poate fi încadrată ca o privaţiune ilegală de libertate sau ca o
infracţiune comisă de persoane cu funcţii de răspundere.
8. Infracţiunea se consumă în momentul internării ilegale într-o instituţie psihiatrică a unei
persoane vădit sănătoase din punct de vedere psihic.
10. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană oficială din instituţiile curative sau un medic
specialist în neurologie, învestit cu dreptul de a decide internarea într-un spital de boli psihice.
11. Agravantele infracţiunii sunt identice cu agravantele corespunzătoare de la art.145-154.
CAPITOLUL IV
INFRACŢIUNILE PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ
Articolul 171. VIOLUL

(1) Violul, adică raportul sexual săvîrşit prin constrîngere fizică sau psihică a persoanei sau
profitînd de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa,
(2) Violul:
a) săvîrşit de către o persoană care anterior a săvîrşit un viol prevăzut la alin.(1);
b) săvîrşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
b1) săvîrşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide;
b2) săvîrşit asupra unui membru de familie
[Art.171 al.(2), lit.b2) introdusă prin LP167 din 09.07.10, MO155-158/03.09.10 art.551]
c) săvîrşit de două sau mai multe persoane;
d) săvârşit prin drogarea sau otrăvirea prealabilă intenţionată a victimei;Exclus
e) însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică;
f) săvîrşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice
[Art.171 al.(2), lit.f) în redacţia LP252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855]
(3) Violul:
a) persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul
făptuitorului;
b) unei persoane minore în vîrstă de pînă la 14 ani;
c) însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA;
d) care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) care a provocat din imprudenţă decesul victimei;
f) soldat cu alte urmări grave
Latura obiectivă-fapta prejudiciabilă concretizată în acţiuni de două tipuri.l )acţiunea principală
de raport sexual 2)acţiunea adiacentăa)constrîngerea fizică,b)psihicăc)profitarea de
imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
Latura obiectivă a violului este întregită doar atunci cînd acţiunea principală a fost comisă în
asociere cu oricare din acţiunile adiacente.
Raport sexual-act sexual normal sub aspect fiziologic care constă în introducerea membrului
veril în vagin, în aşa mod creîndu-se condiţii pentru concepere.Condiţie obligatorie este
producerea actului fiziologic de îmbinare a celor două sexe.Oricare alte acte sau contacte care nu
corespund condiţiilor expuse nu cad sub incidenţa de raport sexual.
Astfel, infracţiunea de viol prezintă raportul sexual fără a exista consimţămîntul persoanei cu
care se doreşte a avea raport sexual.
Constrîngerea fizică în scopul comiterii violului se exprimă în lovirea victimei, vătămarea
intenţionată a integrităţii corporale sau a sănătăţii, imobilizarea victimei prin legare, fixarea prin
interemediul cătuşelor de obiecte nemişcătoare, dezgolirea violentă a organelor genitale şi
atribuirea unei poziţii anumite a corpului victimei, răsucirea minilor în articulaţii...
Constrîngerea psihică se manifestăde cele mai dese ori prin ameninţarea aplicării imediate a
forţei fizice, dacă victima nu se va conforma cerinţelor făptuitorului. Este necesar ca această
ameninţare să fie percepută ca una reală care poate fi pusă imediat în executare, ceea ce
constituie factorul de presiune psihică.
Totodată dacă victima nu opune nicio rezistenţă făptuitorului, din conduita ei trebuie să rezulte
refuzul categoric de a intra în raport sexual.dacă rezistenţa victimei a fost de circumstanţă (de
formă) şi nu categorică (adică se putea interpreta şi în sensul acceptării raportului sexual), atunci
acţiunile făptuitorului nu vor putea fi calificate ca viol.
Atît constrîngerea fizică cît şi psihică trebuie aplicate anume pentru determinarea victimei de a
săvîrşi raportul sexual, daca însă constrîngerea s-a aplicat în alte scopuri, fapta nu se va califica
în baza art. 171 CPRM.La calificare nu importă dacă constrîngerea s-a comis de aceiaşi
persoanaă care a comis raportul sexual sau de către o altă persoană. Dacă rap. sexual se va
realiza de către o altă persoană, atunci vom avea în faţă coautoratul la infracţiunea de viol, cînd
fiecare din coautori exercită o parte din latura obiectivă a infracţiunii.
Raportul sexual contrar voinţei persoanei însoţit de răspîndirea informaţiei defăimătoare despre
victimă sau de ameninţarea distugerii bunurilor acesteia nu poate fi calificat ca viol, ci se va
califica în baza art. 173 CP RM.
în afară de constrîngerea fizică şi psihică, acţiunea adiacentă violului se mai poate exprima şi în
profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa (ex. în cazul
defecţiunilor fizice.vîrstei fragede, oboselii extreme, stării de somn hipnotic,starea leşinului, a
ebrietăţii de grad avansat, al comei, al morţii clinice etc.) Nu importă la calificare dacă această
stare este condiţionată de însăşi făptuitor.
Violul este o componenţă formală şi se consideră terminată din momentul începerii raportului
sexual.Pentru a considera violul consumat nu este obligatoriu confirmarea deflorării sau a
gravidităţii victimei sau a făptuitoarei de sex femenin.Acţiunile îndreptate spre comiterea
raportului sexual, însă care din motive independente de voinţa făptuitorului n-au condus la
începerea raportului sexual vor forma tentativa de viol doar dacă s-au întreprins în scopul
comiterii raportului sexual.
Latura,subiectivă-vinovăţie sub forma intenţiei directe. Motivele sunt: năzuinţa de satisfacere a
necesităţilor sexuale, răzbunare, năzuinţa de dezonorare a victimei în faţa altor persoane,
năzuinţa de a determina victima să se căsătorească.
Subiectul-persoana fizică responsabilă care la momentul comiterii infracţiunii a atins vîrsta de
14 ani.
Agravantele-
violul săvîrşit de către o persoană care anterior a mai săvîrșit un viol prevăzut la alin.
(1)lit.a)alin.2 art. 171 CP RM
Violul se consideră repetat dacă făptuitorul anterior a mai comis un viol cu condiţia că acesta n-a
fost condamnat pentru vre-o unul din ele şi cu condiţia neexpirării termenului de prescripţie
pentru tragerea la răspundere penală pentru ac. faptă.
Dacă făptuitorul comite mai multe raporturi sexuale asupra uneia şi aceleiaşi victime şi în
executarea aceleiaşi intenţii infracţionale, violul prezintă forma prelungită de săvîrşire a
infracţiunii unice, consumîndu-se în momentul comiterii ultimului raport sexual.Dacă însă
raportul sexual s-a comis cu două sau mai multe victime cu întrerupere pentru o scurtă perioadă
de timp, atunci acţiunile se vor califica potrivit lit. a, alin.2 art. 171 CP RM. La comiterea a 2 şi
mai multe violuri pentru care se stabileşte răspundere penală în baza diferitor aliniate ale art. 171
CP RM, cele comise se califică desinestătător conform regulii concursului de infracţiuni.
Calificarea este similară dacă întrun caz este vorba de autorat la viol sau viol consumat, iar în
altul de tentativa sau complicitatea la viol.
Violul comis cu bună ştiinţă asupra unui minor-lit.b) alin.2 art. 171 CPRM
Victima acestui viol trebuie să aibă vîrsta între 14-18 ani, iar făptuitorul trebuie să aibă
certitudinea privind vîrsta victimei (din maniera de conduită, aspectul exterior sau alte
surse).Dacă însă făptuitorul presupunea că victima a trebuit să atingă majoratul, ac. agravantă
nu-i poate fi imputată. Ac. situaţie este aplicabilă cînd victima are puţin sub 18 ani.
Violul comis cu bună știință asupra unei femei gravide alin.(2) lit.b/1c.p.
Violul comis asupra unui membru de familie lit.b/2 c.p.
Violul comis de 2 sau mai multe persoan lit. c)alin.2 art.171 CP RM.
Situaţia cînd asupra victimei violului acţionau de comun acord nu mai puţin de două persoane,
ac. formă a violului are loc în următ. Cazuri: l)coautoratul 2)comiterea infracţiunii de către o
persoană care întruneşte semnele subiectului infracţiunii în comun cu persoana care nu întruneşte
semnele subiectului şi 3) aceiaşi situaţie dar care se comite prin intermediul altei persoane care
nu întruneşte semnele subiectului.
Ac. agravantă are loc şi în cazul cînd raportul sexual a fost comis doar de una din ele, restul
persoanelor aplicînd categoriile indicate de violenţă asupra victimei.Coautor al ac. agravante
poate fi şi o femeie (cînd victima este o femeie), spre ex. Daca ace. Aplică violenţa, lovituri
asupra victimei pentru ca făptuitorul să poată comite raportul sexual.
Ac. agravantă necesită a fi deosebită de complicitatea la viol cînd acţiunile sunt calificate în baza
art. 42 şi 171 CP RM. Complice la viol este persoana care a ademenit victima într-un loc dinainte
convenit, comod pentru săvârşirea violului, a pus la dispoziţie mijlocul său de transport, în
scopul comiterii violului, chiar dacă a comis cu victima un raport sexual benevol, dar în scopul
de a facilita comiterea ulterioară a acestor rapoarte pentru alte persoane.Complicitate-cînd între
faptele complicelui şi viol există o legătură de cauzalitate.
Violul comis prin drogarea sau otravirea prealabilă intenţionată a victimei -lit.d). alin.2 art. 171
CP RM
Avem o ipoteză de profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa,
cînd insuşi făptuitorul crează ac. stare.Agravanta se justifică prin faptul că făptuitorul în vederea
creaării ac. stări utilizează nu oricare mijloace ci droguri sau substanţe toxice, care pot pune în
pericol nu doar sănătatea victimei ci şi viaţa acesteia.Administrarea ace. Preparate apare ca
înlocuitor al constrîngerii fizice sau psihice.
Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică lit. e) alin.2 art. 171 CP RM.
Boli venerice-sifilisul,blenoragia, limfogranulomatoza pubiană etc.
Condiţiile de aplicare a ac. agravante:l)faptuitorul trebuia sa ştie că suferă de o boală venerică2)
între comiterea raportului sexual cu victima şi boala de care aceasta s-a contaminat există
legătura de cauzalitate39 faţă de consecinţa de contaminare cu o bală venerică să existe intenţia
directă sau indirectă a făptuitorului. Calificarea suplimentară în baza art. 211 (contaminarea cu o
boală venerică) nu este necesară.
Violul însoţit de torturarea victimei-lit.f) alin. 2 art. 171 CP RM-explicaţiile în raport cu
tortura deja s-au făcut mai devreme.
Violul însoţit de ameninţarea victimei sau a rudelor ei apropiate cu moartea ori cu vătămarea
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii lit.g) alin.2 art. 171 CP RM
Este important ca ameninţarea să fie efectuată anume în scopul de a înfrînge rezistenţa victimei
violului care se va produce pînă la violul propriu zis, iar dacă ameninţarea se va produce după
comiterea violului în scop de ascundere a infracţiunii de viol acţiunile se vor califica în baza art.
171 (cu excepţia ac. aliniat-lit.g.) şi art 155 CP RM.
Violul persoanei care se află în grija, suub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul
făptuitorului-lit. a) alin.3 art. 171 CP RM.
Gradul de pericol social sporit al acestei agravante constă în faptul că victima aflată în grija
făptuitorului are o încredere specială în acesta fără a bănui de necesitatea protecţiei şi apărării de
acesta.Victima se află în grija făptuitorului atunci cînd acesta are obligaţia legală, contractuală
sau morală de a acorda victimei asistenţă socială, cînd se afşlă sub ocrotirea tapuitorului-are
calitatea de tutore sau curator în raport cu victima, sau cînd acesta şi-a sumat sarcina de a îngriji
un minor.Analogic se refera agravanta respectivă la făptuitorul -cadru didactic,la faptuitorul-
colaborator medical.
Violul unei persoane în vîrstă de pînă la 14 ani-lit.b alin.3 art. 171 CP RM
Se aplica agravanta respectivă cînd făptuitorul ştia cu certitudine despre vîrsta minorului.dacă s-a
produs violul unei persoane pînă la 14 iar apoi rap. Sexual s-a produs cu consimţămîntul
victimei, acţiunile se vor califica şi în baza art. 171 CP şi în baza art. 174 CP RM.
Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA lit. c) alin.3 art.171 CP RM.
Condiţiile de aplicabilitate a acestei agravante sunt practic aceliaşi ca şi la lit.e) alin.2 art. 171
CP. în acest caz nu este necesară atragerea la răspundere în baza art. 212 CP RM.
Violul care a provoat decesul victimei din impridenţă-explicaţiile oferite anterior.
Violul soldat cu alte urmări grave-lit.f) alin.3 art.171 CP RM
Alte urmări grave-sinuciderea, pierderea capacităţii de naştere normală, graviditatea
extrauterină, pierderea capacităţii de a duce o viaţă sexuală, apariţia gravidităţii în cazul
contraindicaţiilor
1. Infracţiunea de viol atentează asupra relaţiilor sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea
sexuală a persoanei, indiferent de sex.
2. Prin raport sexual se înţelege un act sexual normal dintre un bărbat şi o femeie.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de viol se realizează prin următoarele modalităţi: a)
constrângere fizică; b) constrângere psihică; c) profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra
ori de a-şi exprima voinţa.
4. Prin constrângere fizică se înţeleg actele de violenţă exprimate prin folosirea forţei fizice a
făptuitorului pentru a înfrânge rezistenţa victimei.
5. Constrângerea psihică se manifestă prin violenţe exprimate prin ameninţări de aplicare a
forţei asupra victimei, copiilor, rudelor, apropiaţilor acesteia cu scopul de a înfrânge rezistenţa
victimei şi de a o sili să întreţină cu făptuitorul relaţii sexuale.
6. Prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa se înţeleg
acţiunile pe care le întreprinde făptuitorul pentru a realiza raportul sexual cu victima, înţelegând
că ea nu se poate apăra sau nu îşi poate exprima voinţa: este minoră sau în vârstă avansată,
manifestă un handicap fizic sau suferă de o maladie psihică, ceea ce nu i-a permis să înţeleagă
caracterul şi esenţa acţiunilor făptuitorului.
7. Infracţiunea de viol se consideră consumată din momentul în care s-a început raportul sexual,
indiferent de consecinţe.
La soluţionarea cauzelor cu privire la tentativa de viol cu aplicarea forţei fizice sau a
constrângerii psihice trebuie constatat faptul dacă vinovatul a acţionat în scopul de a săvârşi
raportul sexual şi dacă forţa aplicată i-a servit drept mijloc spre a-şi atinge scopul. Numai dacă
există aceste circumstanţe, acţiunile vinovatului pot fi examinate ca tentativă de viol. În legătură
cu aceasta este necesar de a face deosebire între tentativa de viol şi alte atentate criminale care
lezează onoarea, demnitatea şi inviolabilitatea personalităţii victimei (acte de desfrâu,
huliganism, cauzarea leziunilor corporale, insulta etc.; a se vedea p.13 al HP CSJ nr.7 din
29.08.1994 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale, cu
modificările HP CSJ nr.38 din 20.12.1999 şi nr.25 din 29.10.2001).
8. Prin viol săvârşit repetat se înţeleg acţiunile făptuitorului care anterior a mai săvârşit o astfel
de infracţiune, pentru care nu a fost condamnat anterior şi pentru care nu au expirat termenele de
prescripţie.
În cazurile în care aplicarea forţei fizice asupra victimei nu s-a întrerupt sau s-a întrerupt pe un
termen scurt, iar circumstanţele raporturilor sexuale săvârşite forţat mărturisesc intenţia unică a
vinovatului, săvârşirea raporturilor sexuale ulterioare de către acesta nu poate să se examineze în
calitate de circumstanţă care dă temei de calificare a faptei săvârşite conform semnului repetării.
9. Săvârşirea a două sau a mai multor violuri, pentru care răspunderea este prevăzută de diferite
alineate ale art.171 CP, indiferent dacă, într-un caz, a fost săvârşită tentativa de viol ori
făptuitorul a apărut în calitate de organizator, instigator sau complice al acestei infracţiuni sau, în
alt caz, a fost săvârşită fapta de viol terminat, acţiunile întreprinse trebuie calificate de sine
stătător pentru fiecare dintre infracţiunile comise de făptuitor.
Violul nu poate fi recunoscut repetat, dacă la momentul săvârşirii unui alt viol au expirat
termenele prescripţiei urmăririi penale (a se vedea p.7 al HP CSJ nr.7 din 29.08.1994, cu
modificările HP CSJ nr.38 din 20.12.1999 şi nr.25 din 29.10.2001).
10. Violul săvârşit asupra unui minor este calificat astfel dacă făptuitorul cunoştea cu bună-
ştiinţă faptul că săvârşeşte un raport sexual forţat cu o persoană în vârstă de la 14 până la 18 ani.
11. Violul săvârşit de două sau mai multe persoane obţine o asemenea calificare dacă
infracţiunea a fost realizată de cel puţin două persoane care acţionau de comun acord în calitate
de coautori. Infracţiunea poate fi săvârşită şi prin participaţie complexă (a se vedea comentariul
de la art.45 CP).
12. Violul săvârşit prin drogarea sau otrăvirea prealabilă intenţionată a victimei se califică
astfel în cazurile în care vinovatul i-a administrat victimei substanţe narcotice, substanţe toxice
cu efect puternic, băuturi alcoolice cu scopul de a o lipsi de posibilitatea de a opune rezistenţă
acţiunilor întreprinse de făptuitor.
13. Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică este comentat la art.211 CP.
14. Violul însoţit de torturarea victimei se califică astfel în cazurile în care este săvârşit prin
supunerea victimei la dureri violente: chinuri fizice sau psihice.
15. Violul însoţit de ameninţarea victimei sau a rudelor ei apropiate cu moartea ori cu
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii se realizează prin acţiuni concrete care
demonstrează intenţia reală a făptuitorului de a aplica forţa fizică faţă de victimă sau de rudele
apropiate (de exemplu, demonstrarea armei, pistolului, cuţitului etc.).
Dacă ameninţarea cu moartea sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
victimei sau a rudelor ei apropiate s-a produs după viol şi a urmărit scopul de a speria victima
pentru a nu se adresa organelor competente cu o cerere de intentare a urmăririi penale, acţiunile
făptuitorului urmează a fi calificate în baza art.171 şi 155 CP.
16. Violul persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul
făptuitorului se realizează de către o persoană care, în baza unei obligaţiuni, avea datoria de a
îngriji, ocroti, educa, păzi sau trata victima. De exemplu, făptuitorul avea calitatea de tutore,
curator, pedagog, medic, antrenor etc.
17. Infracţiunea de viol al unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani se califică astfel în
cazul în care făptuitorul ştia sau admitea că săvârşeşte un raport sexual cu o minoră de până la 14
ani.
18. Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA (a se vedea comentariul de la
art.212 CP) se califică în baza agravantei prevăzute la lit.c) din alin.3 al prezentului articol şi a
prevederilor art.212 CP.
19. Noţiunea de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei din imprudenţă
este expusă în comentariul de la art.157.
20. Noţiunea de deces al victimei din imprudenţă este expusă în comentariul de la art.149 CP.
21. În sintagma viol soldat cu alte urmări grave pentru victimă legea penală include cazurile care
au drept consecinţă sinuciderea victimei, îmbolnăvirea ei de o maladie psihică, graviditatea sau
întreruperea sarcinii etc.
22. Latura subiectivă a infracţiunii de viol se realizează prin intenţie directă, făptuitorul este
conştient că realizează raportul sexual prin constrângere fizică sau psihică ori prin profitare de
imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, prevede urmările acţiunilor sale
şi le doreşte. Drept motiv al săvârşirii infracţiunii de viol serveşte dorinţa făptuitorului de a-şi
satisface pofta sexuală.
23. Subiect al infracţiunii de viol este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
14 ani.
Articolul 172. ACŢIUNI VIOLENTE CU CARACTER SEXUAL
(1) Homosexualismul,( lesbianismul) sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse,
săvârşite prin constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea
acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa,
a) săvârşite repetat;
b) săvârşite cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
b1) cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide;
b2) săvîrşite asupra unui membru de familie;
[Art.172 al.(2), lit.b2) introdusă prin LP167 din 09.07.10, MO155-158/03.09.10 art.551]
c) săvârşite de două sau mai multe persoane;
d) însoţite de contaminarea intenţionată cu o boală venerică;
e) însoţite de ameninţarea cu moartea sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii Exclus
g) săvîrşite cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice
[Art.172 al.(2), lit.g) în redacţia LP252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855]
a) au fost săvârşite asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a atins
vârsta de 14 ani;
a1) au fost săvîrşite asupra persoanei care se află în îngrijirea, ocrotirea, protecţia,
educarea sau în tratamentul făptuitorului;
b) au cauzat contaminarea intenţionată cu maladia SIDA;
c) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
d) au provocat din imprudenţă decesul victimei;Exclus
e) au provocat alte urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
[Art.172 modificat prin Legea nr.305-XV din 11 iulie 2003]
1. Noţiunea de homosexualism presupune raportul sexual dintre bărbaţi, realizat pe cale anală.
Este pedepsit doar homosexualul care îşi satisface poftele sexuale prin acţiuni violente sau prin
profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
2. Noţiunea de lesbianism desemnează acţiunile sexuale dintre persoanele de sex feminin,
homosexualitate feminină. Lesbianismul este calificat drept infracţiune în cazul în care este
săvârşit prin acţiuni violente sau prin profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-
şi exprima voinţa.
3. Prin satisfacere a poftei sexuale în forme perverse se înţeleg toate celelalte forme ale
raportului sexual, cu excepţia homosexualismului şi a lesbianismului, săvârşite prin constrângere
fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa.
4. Persoanele de sex opus care participă la realizarea acţiunilor violente de homosexualism sau
lesbianism (de exemplu, femeia participă la acţiunile de homosexualism, bărbatul - la cele de
lesbianism) sunt pasibile de răspundere penală în calitate de autori, organizatori, instigatori sau
complici, conform comentariului de la art.45 CP.
5. Noţiunile de constrângere fizică sau psihică ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa, precum şi agravantele prevăzute de alin.2 şi 3 ale art.172 CP,
sunt identice cu noţiunile explicate la art.171 CP.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie. Făptuitorul este conştient că aplică
acţiuni violente cu caracter sexual pentru a-şi satisface pofta sexuală sau pentru a leza onoarea
victimei.
7. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 173. Hărţuirea sexuală
Hărţuirea sexuală, adică manifestarea unui comportament fizic, verbal sau nonverbal, care
lezează demnitatea persoanei ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă,
umilitoare, discriminatorie sau insultătoare cu scopul de a determina o persoană la raporturi
sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite, săvîrşite prin ameninţare, constrîngere,
şantaj,
[Art.173 dispoziţia modificată prin LP306 din 26.12.12, MO27-30/08.02.13 art.104]
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă
ani.
[Art.173 în redacţia LP167 din 09.07.10, MO155-158/03.09.10 art.551]
Inviolabilitatea sexuală sau libertatea sexuală a persoanei pot fi lezate nu doar prin săvîrșirea
violului sau acțiunilor violente cu caracter sexual. Nu mai puțin periculos pentru desfășurarea în
condiții de normalitate a relațiilor sociale este cazul hărțuirii sexuale..În legislația penală
autohtonă ac. fapta a fost incriminată relativ recent, urmare a unor probleme cu care se confruntă
societatea noastră, dar și în intenția de a armoniza într-o oarecare măsură legislația națională
celei europene.
Ob. jur. spec. Are un caracter complex, în așa fel ob. jur. principal se constituie din relațiile
sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală sau libertatea sexuală a persoanei. Ob. juridic
secundar îl formează relațiile sociale cu privir. La libertatea psihică, integritatea corporală sau
sănătatea persoanei. De asemenea în secundar se aduce atingere și relațiilor sociale cu privire la
onoarea și demnitatea persoanei.
Prin onare trebuie înțeleasă aprecierea dată calităților persoanei pentru de către societate, prin
depminate-autoaprecierea de către persoană a calităților sale.
Ac. infracțiune are și ob. Material in cazul cînd acțiunea principală are o realizare fizică (de ex.
mîngîieri, îmbrățișări etc.) - corpul persoanei..
Victimă-orice persoană fizică.
Chiar dacă nu se face nici o distincție între persoanele ocrotite, este evident că incriminarea are
în primul rînd menirea de a contribui la eradicarea discriminării față de femei, or, hărțuirea
sexuală de cele mai dese ori sa manifestă față de femei....
Latura obiectivă constă în fapta prejudiciabilă alcătuită din acțiunea principală și cea adiacentă.
Acțiunea principală se manifetă într-un comportament fizic, verbal sau nonverbal, care lezează
demnitatea ersoanei ori care crează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitaore sau
insultătoare. La rîndul să, acțiunea adiacentă presupune oricare modalitate din :amenințare,
constrîngere, șantaj.
În sensul acestei norme, comportamentul care lezează demnitatea persoanei ori care crează o
atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare sau insultătoare se poate manifesta prin
:1)îngrădirea posibilității de exprimare a victimei (aceasta nu are posibilitatea de a-și expune
punctul de vedere în fața șefilor ierarhici, victima este întreruptă atunci cînd vorbește; colegii
împiedică victima să-și susțină punctul de vedere; colegii se adresează necuviincios, jignesc
victima, munca ei și viața personală sînt criticate, victimei i se retrage accesul la utilități, telefon,
calculator, fax...etc.); 2) izolarea victimei (nu se vorbește niciodata cu vict., victimei i se atribuie
un loc de muncă care o izolează de colegi, li se interzice colegilor să vorbească cu victima, se
ignoră prezența fizică a victimei);3) desconsiderarea victimei în fața colegilor (sînt utilizate către
ea gesturi de dispreț, oftături, priviri disprețuitoare, ridicarea umerilor etc.), victima este vorbită
de rău și se lansează diverse zvonuri despre ea și acțiunile , acesta este ridicularizată și
considerată bolnavă mintal, se glumește pe seama originii, naționalității, vieții particulare, se iau
în derîdere handicapurile sau fizicul victimei etc.).
Totodată nu reprezintă manifestarea unui asemenea comportament: masurile de penalizare a
absențelor de la lucru;cererea respectării indicatorilor de performanță pentru calificarea
respectivă; luarea de măsuri disciplinare; excluderea unui angajat de la realizarea unei sarcini ce
implică cerințe ocupaționale specifice pe care angajatul respectiv nu le îndeplinește.
Faptul că uneori hărțuirea sexuală este greu de sesizat este determinat și de cota ridicată cei
revine ce-i revine comunicării nonverbale subtile implicate în procesul hărțuirii. Astfel, limbajul
nonverbal, care înseamnă mimică, gestică, intonație și intensitate a vocii, poziție a corpului,
distanță zonală, aspect exterior este f. important în hărțuirea sexuală.
De exemplu un aspect important este distanța zonală a unei persoane, adică distanța dintre 2
persoane care stau una lingă alta. Ac. distanță este variabilă, în funcție de zona despre care
discutăm: zona publică, zona socială, zona personală și zona intimă. Studiile au arătat că că
pentru zona corporală intimă distanța este între 15 și 46 cm. Intrarea unor persoane străine în ac.
zonă este sesizată ca deranjantă, în zona intimă se poate pătrunde doar cu acordul persoanei-
intrarea neașteptată sau cu forța în ac. zonă intimă a unei persoane de sex. Opus poate fi
percepută ca hărțuire sexuală.
Latura subiectivă-vinovăție cu intenție directă, motivul fiind de cele ma dese ori exprimat în
năzuința făptuitorului de a-și satisface necesitățile sexuale....Scopul este unul special-de a
determina victima la raporturi sexuale sau alte acțiuni cu caracter sexual nedorite. Daca va lipsi
acest scop poate lipsi și încadrarea în baza art. 173 c.p..
Subiectul-pers. fiz. responsabilă de 16 ani, apartenența sexuală a subiectului la calificare nu are
relevanță. Deși legea nu impune calitati speciale p/u subiect, dar cel mai frecvent ac. infracț. Se
comite de persoana care are o autoritate pentru victimă (șef-subaltern, profesor-elev, student etc.)
Articolul 174. RAPORTUL SEXUAL CU O PERSOANĂ CARE NU A ATINS VÂRSTA

DE 16 ANI
(1)Raportul sexual altul decît violul, actele de penetrare vaginală, anală sau bucală şi altele,
comise asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a împlinit vîrsta de 16
ani, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani.
[Art.174 al.(1) în redacţia LP73 din 12.04.12, MO99-102/25.05.12 art.332]
(2) Persoana care a săvîrşit fapta prevăzută la alin.(1) nu este pasibilă de răspundere penală
dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea ce priveşte vîrsta şi dezvoltarea fizică şi psihică.
Obiectul juridic special - relaţ soc. cu privire la inviolabilitatea sexuală a persoanelor care nu au
atins 16 ani- nu este şi libertatea sexuală deoarece (aici nu sunt acţiuni violente e vorba de raport
benevol).
Obiectul material-corpul persoanei.
Victimă-persoana de sex masculin sau femenin care la momentul comiterii infracţiunii n- a atins
vîrsta de 16 ani.La calificare nu importă gradul de maturizare a victimei.
Latura obiectivă - fapta prejudiciabilă manifestată prin acţiune l) raport sexual,
homosexualismul.
Caracteristic pentru componenţa art. 174 este faptul că atît raportul sxual căt si acţiunile cu
caracter sexual se comit benevol fără aplicarea căreiva constrîngeri sau cu profitarea de starea de
dependenţă a victimei. Totodată, legislatorul admite şi posibilitatea comiterii acestei infracţiuni
sub acţiuni de ameninţare a victimei de a-i distruge bunurile sau alt fel de constrîngere explicită
sau implicită..
Infracţiunea art. 174 este una formală şi se consideră consumată din momentul începerii
raportului sexual a actului de homosexualism sau altor contacte stabilite în definiție.
Latura subiectivă-vinovăţie sub formă de intenşie dierctă. Motivul fiind acelaşi-năzuinţa
făptuitorului de a-şi satisface necesităţile sexuale. Esne necesar ca făptuitorul să ştie cu
certitudine că victima nu a atins vîrsta de 16 ani care se poate datora-cunoaşerii anterioare,
aspectuluie xterior, manierei de conduită a victimei.
Subiectul-pers. fiz. resp. care la momentul comiterii infracţiunii a împlinit 16 ani.subiect poate fi
reprezentantul ambelor sexe.
1. Infracţiunea de săvârşire a raportului sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani

atentează la relaţiile sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a minorilor şi este
evidenţiată de legiuitor aparte din cauza consecinţelor negative care se produc asupra dezvoltării
fizice şi psihice a acestor copii.
2. Raportul sexual natural, homosexualismul, lesbianismul se realizează de către făptuitor cu
consimţământul persoanei minore, fapt ce delimitează infracţiunea în cauză de cea de viol şi de
cea de acţiuni violente cu caracter sexual etc.
3. Noţiunile de raport sexual, homosexualism, lesbianism sunt explicate în comentariul de la
art.171 şi 172 CP.
4. În calitate de victime ale infracţiunii de raport sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de
16 ani apar copiii de ambele sexe.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Făptuitorul ştie cu
certitudine că persoana asupra căreia săvârşeşte acţiunile prevăzute de dispoziţia legii nu a atins
vârsta de 16 ani.
6. În calitate de subiect al infracţiunii apare orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit
vârsta de 16 ani.
Articolul 175. ACŢIUNI PERVERSE

Acţiunile perverse săvîrşite faţă de o persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a
împlinit vîrsta de 16 ani, constînd în exhibare, atingeri indecente, discuţii cu caracter obscen
sau cinic purtate cu victima referitor la raporturile sexuale, determinarea victimei să participe
ori să asiste la spectacole pornografice, punerea la dispoziţia victimei a materialelor cu
caracter pornografic, precum şi în alte acţiuni cu caracter sexual,
Art.l75-Acţiuni perverse
Obiectul juridic special - relaţiile sociale privind inviolabilitatea sexuală a minorilor care are
vărsta de pănă la 16 ani.
Obiect material-corpul persoanei
Victimă - persoana de sex masculin sau femenin care la momentul comiterii infracţiunii n-a
împlinit vîrsta de 16 ani.
Latura obiectivă se manifestă în fapta prejudiciabilă concretizată în. acţiuni persverse.
Prin acţiuni perverse-toate acţiunile cu caracter sexual (altele decît raportul sexual,
homosexualismul şi lesbianismul) care sunt comise fără constrîngere fizică sau psihică ori prin
şantaj, fără a se profita de dependenţa de orice natură a victimei sau prin ameninţarea ce i-a fost
adusă acesteia de a-i deteriora bunurile.
Modalităţi faptice a acţiunilor perverse:dezgolirea organelor genitale a victimei, însoţită de
contemplare, pipăire, sărutare, săvîrşirea raportului sexual, a actului de homosexualism,
lesbianism şi a altor acţiuni cu caracter sexual săvîrşite de făptuitor astfel ca victima să poată
urmări ac. Acţiuni etc.
Daca acţiunile perverse au fost însoţite de vătămarea gravă , medie a integrităţii corporale lipsind
condiţiile art. 171-173, cele comise se vor califica prin concurs în baza art.175 şi aii. 1 51,152
sau art. 157 (vătămare din imprudenţă) CP RM .
Astfel, acţiunile persverse se pot comite asupra victimei sau în prezenţa acesteia.
Latura subiectivă-vinovăţie sub forma intenţiei directe. Motivul diferit ca de ex. Năzuinţa
făptuitorului de a-1 iniţia pe minor în detaliile vieţii sexuale, în vederea exploatării lui sexuale pe
viitor, năzuinţa de a-şi satisface necesităţile sexuale. Etc.
Subiect - pers. Fiz. Responsabilă care la momentul comiterii infracţiunii a atins vîrsta de 14
ani.pers. sub poate fi de ambele sexe.
1. Noţiunea de acţiuni perverse desemnează nişte acţiuni reprobate de societate, care prezintă
devierea de la normal a instinctelor, a comportamentului persoanei, a ideilor, a judecăţii.
2. Acţiunile perverse (imoralitate, desfrâu) comportă un caracter sexual orientat spre satisfacerea
poftei sexuale a făptuitorului sau excitarea instinctului sexual al victimei. Aceste acţiuni pot fi de
natură fizică sau intelectuală.
3. În categoria acţiunilor perverse cu caracter fizic se includ: atingerile indecente, mângâierea
sau demonstrarea organelor sexuale proprii sau pe cele ale minorului, pozele indecente,
dezgolirea corpului, săvârşirea raportului sexual sau a raportului homosexual în prezenţa
victimei minore etc.
4. Actele de desfrâu cu caracter intelectual se pot exprima prin: discuţii cinice cu victima despre
relaţii sexuale; demonstrarea imaginilor pornografice; demonstrarea în faţa victimei a operelor
pornografice, înscrierile cu asemenea conţinut etc. (a se vedea p.21 al HP CSJ nr.7 din
29.08.1994, cu modificările HP CSJ nr.38 din 20.12.1999 şi nr.25 din 29.10.2001).
5. În calitate de victime ale acţiunilor perverse pot fi persoanele de ambele sexe, care nu au atins
vârsta de 16 ani.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Drept mobil pentru
făptuitor serveşte dorinţa de a-şi satisface pofta sexuală în formă perversă.
7. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană de orice sex, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 1751. Acostarea copiilor în scopuri sexuale

Propunerea, inclusiv prin intermediul tehnologiilor de informare şi de comunicare, a unei
întîlniri cu un copil în scopul săvîrşirii împotriva acestuia a oricărei infracţiuni cu caracter
sexual, dacă propunerea a fost urmată de fapte materiale care conduc la o astfel de întîlnire,
[Art.1751 introdus prin LP73 din 12.04.12, MO99-102/25.05.12 art.332]
CAPITOLUL V
INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCĂ ŞI ALTOR

DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
Caracteristica generală.
Art. 1 alin.3 al Constituţiei RM stabileşte că RM este un stat de drept, democratic, în care
demnitatea omului, drepturile şi libertăţile,libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi
pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate în statul nostru.
Cu privire la denumirea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor, subliniem că aceasta este
folosită întrun sens convenţional, cu semnificaţie de prescurtare terminologică, deoarece în fapt
prin această denumire se înţeleg în egală măsură, libertăţile inerente şi proprii tuturor fiinţelor
umane prevăzute de Constituţie.Vorbind despre drepturi constituţionale ale cetăţeanului, vom
înţelege de regulă drepturile şi libertăţile fiinţelor umane-cet. RM, cet. Străini şi persoanele fară
cetăţănie.
Obiectul juridic generic a infracţiunilor contra drepturilor politice, de muncă şi a altor drepturi
constituţionale ale cetăţenilor-relaţiile sociale cuu privire la realizarea drepturilor constituţionale
ale cetăţenilor.
Obiectul juridic special-relaţiile sociale referitoare la realizarea unui drept constituţional
concret al cetăţeanului, care sunt afectate prin comiterea uneia sau altei infracţiuni (de ex.
Relaţiile sociale cu privire la realizarea vieţii intime, familială şi privată, lezate prin componenşa
art. 77 -încălcarea inviolabilităţii vieţii personale; relaţiile sociale cu privire la realizarea
dreptului la secretul corespondenţei afectate prin componemţa art. 178 CP-violarea dreptului la
secretul corespondenţei; relaţiile sociale cu privire la realizarea dreptului la inviolabilitatea
domiciliului afectate prin componenţa art.l 79-violarea de domiciliu).
în unele componenţe din acest capitol este necesară stabilirea obiectului material ca de ex.
Trimiterile poştale, localurile secţiilor de votare, urnele de vot, documentele electorale sau
corpul persoanei-art.l 81 -violarea dreptului la libertatea întrunirilor.
Latura obiectivă- majoritatea componenţelor date de infracţiune sunt formale. în unele cauze
însă ele sunt construite ca materiale (art.l 80-încălcarea intenţionată a legii privind accesul la
informaţie, 183-încălcarea regulilor de protecţie a muncii, ) în cazul componenţelorl 76 şi 185
indicii materiali sunt combinaţi cu cei formali.în situaţia unor omponenţe formale în general
indicii unor agravante iau forma unei componenţe materiale (ex. Lit.b) d şi e) art.l81-
împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral sau a activităţii organelor electorale; alin.2
art.l84 CP etc.
Componenţele în discuţie se comit prin acţiune atît şi prin inacţiune, predominînd acţiunea.(art.
177, 178.182 CP RM)în cazul unor componenţe este importantă stabilirea mijloacelor de
comitere a infracţiunii care pot fi: mijloace mass-media la compoenţa alin.2 lit.a art 177;mijloace
tehnice speciale destinate pentru dobîndirea ilicită a informaţiei-lit.b alin.2 art. 178; armele sau
alte obiecte care au servit drept armă ori au fost special adaptate pntru vătămarea integrităţii
corporale sau a sănătăţii aplicate la comiterea faptei-lit.a alin.2 art,184CPRM.
Sub incidenţa art. 176-185/1 cad doar faptele comise în condiţii de ilegalitate. Art.54 al
Constituţiei stabileşte că nu este ilegală restrîngerea exerciţiului unui drept, dacă aceasta se face
în interesele securităţii naşionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii
publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi a infracţiunilor, protejării drepturilor şi
libertăţilor altor persioane, împiedicării divulgării informaţiilor confindenţiale sau garantării
autorităţii şi imparţialităţii justişţiei.Restrîngerea trebuie să fie proporţională situaţiei care a
determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.
02.12.2008
Articolul 176. ÎNCĂLCAREA EGALITĂŢII ÎN DREPTURI A CETĂŢENILOR
(1) Orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă în drepturi şi în libertăţi a persoanei
sau a unui grup de persoane, orice susţinere a comportamentului discriminatoriu în sfera
politică, economică, socială, culturală şi în alte sfere ale vieţii, bazată pe criteriu de rasă,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vîrstă, dizabilitate, opinie,
apartenenţă politică sau pe orice alt criteriu:
a) săvîrşită de o persoană cu funcţie de răspundere;
b) care a cauzat daune în proporţii mari;
c) săvîrşită prin amplasarea de mesaje şi simboluri discriminatorii în locurile publice;
d) săvîrşită în baza a două sau mai multe criterii;
e) săvîrşită de două sau de mai multe persoane,
sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 240 de ore, sau cu închisoare
de pînă la 2 ani, în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
(2) Promovarea ori susţinerea acţiunilor specificate la alin. (1), săvîrşită prin intermediul
mijloacelor de informare în masă,
neremunerată în folosul comunităţii de la 160 la 240 de ore, cu amendă, aplicată persoanei
juridice, în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 3 ani.
(3) Acţiunile specificate la alin. (1) şi (2) care au provocat din imprudenţă decesul persoanei
ori sinuciderea acesteia
mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate pe un termen de la 1 la 5 ani sau cu lichidarea persoanei juridice.
Obiectul juridic special- relaţiile sociale ce ţin de realizarea eficientă în conformitate cu art. 16
al Constituţiei a principiului egalităţii cetăţenilor.
în afară de aceste se mai pot leza şi relaţiile sociale cu privire la integritatea corporală, sănătatea,
libertatea psihică sau fizică a unei alte persoane.De regulă această componenţă nu presupune
obligatoriu prezenţa obiectului material, cu toate acestea dacă se influienţează direct corpul
persoanei, atunci aceasta va crea obiectul material al acestei infracţiuni.
Victima-oricare persoană indiferent de apartenenţa cetăţăniei.
Latura obiectivă include:a) fapta- acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă de încălcare a
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor garantate prin Constituţie şi alte legi.b)urmările
prejudiciabile sub formă de daune în proporţii considerabileC)legătura cauzală între fapta
prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor garantate prin Constituţie poate avea o formă
activă sau pasivă. în cazul formei active-fapta prejudiciabilă se exprimă prin acţiune (crearea
anumitor impedimente pentru realizarea drepturilor cetăţenilor). în cazul formei pasive fapta
prejudiciabilă se exprimă prin inacţiune, cînd victimei nu i se oferă posibilitatea să-şi realizeze
drepturile în mod egal cu ceilalţideşi făptuitorul putea şi trebuia să-i ofere această
posibilitate.Esenţa ambelor forme constă în limitarea directă sau indirectă a drepturilor
persoanelor la: angajarea sau disponibilizarea la muncă, soluţionarea problemelor locative,
înmatricularea sau exmatricularea din instituţia de învăţămînt, propunerea de înlesniri financiare
sau de alt gen etc.Art. 176 reflectă cazurile de încălcare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor
garantate nu doar prin Constituţie ci şi prin alte legi prin care trebuie de înţeles inclusiv tratatele
şi pactele internaţionale la care RM este parte.
Dacă această componenţă nu este comisă de o persoană cu funcţii de răspundere, se cere
survenirea daunelor considerabile. Dacă daunele cauzate nu pot fi recunoscute considerabile-
faptuitorul s eva trage la răspundere conform art. 346 CP.
Latura subiectivă-intenţie.în ipoteza în care fapta se soldează cu cauzarea daunelor în proporţii
considerabile intenţia poate fi directă sau indirectă.
Este important ca la bază componenţa să aibă un motiv de discriminare înfuncţie de sex, rasă,
culoare, religie etc.) - Legea cu privire la activitatea operativă de investigaţii din 12.04.1994-
informaţiile ce pun în pericol securitatea de stat militară, economică, ecologică a RM)
Prin răspîndire fără consimţămîntul victimei-comunicarea informaţiilor corespunzătoare măcar
unei singure persoane care nu avea dreptul să le afle în lipsa acordului victimei.
în unele cazuri aceste acţiuni se califică nu în baza art. 177 Cp ci în baza altor componenţe ca :
divulgarea secretului adopţiei se califică potrivit art. 204 CP, divulgarea tainei mărturisirii de
către un slujitor al cultelor trebuie calificată în baza art. 200 CCA.
Dacă informaţia se culege pe calea violării dreptului la secretul corespondenţei cu incălcarea
legislaţiei, atunci cele comise treb. Calificate prin concurs-art.177 şi art.178
Infracţiunea este formală şi se consideră consumată din momentul culegerii ilegale sau a
răspîndirii fără consimţămîntul victimei a informaţiilor rspective indiferent de urmările
prejudiciabile survenite etc.
Latura subiectivă - intenţia directă. Motivele infracţiunii pot consta în interesul material,
răzbunare, gelozie, carierism, năzuinţa de descreditare a concurentului etc.
Subiectul-pers. Fiz. Responsabilă care la momentul comiterii infracţ. A atins vîrsta de 16
Varianta agravantă a infracţiunii stabilită de alin. 2 art. 177 CP, presupune comiterea acesteia în
modalitatea descrisă sau indicată la al. 1.
9) întrun discurs public;
10) prin folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu.
în cazul modalităţii stabilite de art. 177 alin.2 lit.b subiectul infracţiunii este unul special-
persoana cu funcţie de răspundere sau persoana care gestionează o organizaţie comercială sau
obştească sau Ae(J) organiya'ie nestatalf. Nu este necesar[ calificarea suplimentar[ x.t baya art.
327,sau 335 CPRM.
Varianta agravantă a infracţiunii stabilită de alin. 2 art. 177 CP, presupune comiterea acesteia în
modalitatea descrisă sau indicată la al. 1.
11) întrun discurs public;
12) prin folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu.
în cazul modalităţii stabilite de art. 177 alin.2 lit.b subiectul infracţiunii este unul special-
persoana cu funcţie de răspundere sau persoana care gestionează o organizaţie comercială sau
obştească sau Ae(J) organiya'ie nestatalf. Nu este necesar[ calificarea suplimentar[ x.t baya art.
327,sau 335 CPRM.
1. Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi (art.1 DUDO din
10.XIV.1948). Art.16 CRM proclamă că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor
publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, origine socială.
2. Constituţia enumără drepturile fundamentale ale persoanei: dreptul la viaţă şi la integritate
fizică şi psihică, libertatea individuală şi siguranţa persoanei, dreptul la apărare, dreptul la libera
circulaţie etc. (A se vedea art.24-54 CRM.)
3. CRM prevede şi cazurile de restrângere a unor drepturi şi libertăţi, condiţionate de apărarea
siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, de desfăşurare a urmăririi penale,
prevenirea consecinţelor unor calamităţi naturale ori avarii (a se vedea art.54 CRM).
4. Componenţa de infracţiune există numai în cazul în care sunt încălcate drepturile şi libertăţile
cetăţenilor garantate de Constituţie sau de alte legi, acţiuni sau inacţiuni condiţionate de
apartenenţa persoanei la o anumită rasă, naţionalitate etc.
5. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează:
- de către o persoană cu funcţii de răspundere (a se vedea art.123 CP);
- prin cauzarea unor daune în proporţii considerabile (a se vedea art.126 CP).
6. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte prin intenţie directă sau indirectă. Făptuitorul
conştientizează că încalcă egalitatea în drepturi a cetăţenilor, prevede urmările prejudiciabile, le
doreşte sau le admite. Motivul infracţiunii este determinat de porniri josnice şi dispreţ faţă de
persoanele care fac parte din altă rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie,
apartenenţă politică, avere sau de origine socială.
7. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
În cazul prevăzut de lit.a) subiect al infracţiunii este persoana cu funcţii de răspundere.
Articolul 177. ÎNCĂLCAREA INVIOLABILITĂŢII VIEŢII PERSONALE

(1) Culegerea ilegală sau răspîndirea cu bună-ştiinţă a informaţiilor, ocrotite de lege,
despre viaţa personală ce constituie secret personal sau familial al altei persoane fără
consimţămîntul ei
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.
(11) Culegerea ilegală a informaţiilor menţionate la alin.(1), fără consimţămîntul persoanei,
cu utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei,
(2) Răspîndirea informaţiilor menţionate la alin.(1):
a) într-un discurs public, prin mass-media;
b) prin folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu privarea
de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de 1
an, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, cu amendă,
aplicată persoanei juridice, în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţional
1. Art.8 CEDO şi art.28 CRM stabilesc dreptul inviolabilităţii vieţii personale. Nu este admis
amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în limitele în care acest
amestec este prevăzut de lege şi numai dacă constituie o măsură care, într-o societate
democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică
a ţarii, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii, moralei ori a drepturilor
şi libertăţilor persoanei.
2. Prin noţiunea de viaţă personală se înţelege ansamblul de condiţii materiale şi morale
individuale, particulare, pe care şi le creează persoana pentru a exista aşa cum înţelege ea la
adăpost sigur, fără amestecul cuiva. Toate acestea formează mediul în care persoana îşi
desfăşoară existenţa.
3. CEDO utilizează termenul viaţă privată pentru a desemna dreptul la viaţa personală şi îl
exprimă prin art.8. În raportul Comisiei Europene a Drepturilor Omului asupra cauzei Van
Oosterwijk împotriva Belgiei (Rap. Com. din 1979) este consemnată următoarea interpretare a
noţiunii de viaţă privată: "Dreptul la respectarea vieţii private este dreptul la intimitate, dreptul
de a trăi aşa cum doreşti, protejat de publicitate [...]. El cuprinde, de asemenea, într-o anumită
măsură dreptul de a stabili şi întreţine relaţii cu alte fiinţe umane, în special în domeniul
emoţional, pentru dezvoltarea şi realizarea propriei personalităţi".
4. Prin noţiunea de a culege informaţii se înţelege faptul de a aduna, a strânge, a obţine, a căpăta
în mod ilegal informaţii despre viaţa personală ce constituie un secret personal sau familial al
altei persoane, fără consimţământul ei.
5. Prin noţiunea de a răspândi informaţii se înţelege faptul de difuzare, fără consimţământul
persoanei vizate, în mod ilegal, a unor veşti, ştiri, publicaţii, informaţii despre viaţa personală ce
constituie secret personal sau familial al acesteia.
6. Prin sintagma informaţii despre viaţa personală ce constituie secret personal sau familial se
înţeleg datele care fac parte din categoria informaţiei confidenţiale despre persoană, adică datele
ce se referă la o persoană privată, identificată sau identificabilă, a căror dezvăluire ar constitui o
violare a intimităţii persoanei vizate.
7. Conform Legii privind accesul la informaţie, nr.982-XIV din 11.05.2000, protejarea vieţii
private a persoanei include:
a) dreptul la consimţământul persoanei ale cărei interese sunt atinse în procesul de
divulgare a informaţiei cu caracter personal;
b) dreptul de a participa la procedura de luare a deciziilor în calitate de parte egală;
c) dreptul de a i se păstra anonimatul în cazul furnizării de informaţii cu caracter personal,
cu respectarea confidenţialităţii;
d) dreptul de a controla şi a rectifica informaţiile neadecvate, incorecte, incomplete,
neactualizate, nerelevante etc.
e) dreptul de a nu fi identificată, în mod automat, în cadrul procedurii de luare a deciziilor
asupra divulgării informaţiei;
f) dreptul de a se adresa în instanţele de judecată.
8. Noţiunea într-un discurs public, prin mass-media înglobează ideea de răspândire de către
făptuitor a informaţiilor care încalcă inviolabilitatea vieţii personale prin transferarea, difuzarea
unei asemenea informaţii câtorva persoane sau cel puţin unei persoane printr-o luare de cuvânt
publică sau prin mijloacele de informare în masă: ziare, reviste, mijloace radio şi TV, prin afişare
în locurile publice a placardelor, lozincilor, fotografiilor etc.
9. Prin folosire intenţionată a situaţiei de serviciu se înţelege situaţia în care făptuitorul
utilizează informaţiile deţinute, în virtutea funcţiei sale, în detrimentul acestor persoane, cauzând
astfel daune drepturilor şi intereselor lor. A se vedea noţiunea de persoană cu funcţii de
răspundere şi obligaţiunile lor în art.123-124 CP. În cadrul unor activităţi acestea sunt
reglementate de legi speciale (a se vedea art.8 al Legii privind accesul la informaţie nr.982-XIV
din 11.05.2000, art.40 al Legii audiovizualului etc.).
10. Infracţiunea se consideră consumată în momentul culegerii sau răspândirii informaţiei. Legea
nu prevede survenirea de consecinţe negative pentru victimă.
11. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte prin intenţie directă. Sintagma cu bună-ştiinţă
înseamnă că făptuitorul a conştientizat ilegalitatea acţiunilor sale de încălcare a inviolabilităţii
vieţii personale, a prevăzut consecinţele prejudiciabile şi le-a dorit. Motivul infracţiunii nu are
nici o relevanţă, această circumstanţă va fi luată în consideraţie la numirea pedepsei.
12. Subiect al infracţiunii poate deveni orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani.
Articolul 178. VIOLAREA DREPTULUI LA SECRETUL CORESPONDENŢEI
(1) Violarea dreptului la secretul scrisorilor, telegramelor, coletelor şi altor trimiteri poştale,
al convorbirilor telefonice şi înştiinţărilor telegrafice, cu încălcarea legislaţiei,
a) cu folosirea situaţiei de serviciu;
b) prin utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a
informaţiei;
c) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale
se pedepseşte cu amendă de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă
ani, sau cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a desfăşura o anumită
activitate pe un termen de pînă la 3 ani.
1. Art.30 CRM stipulează obligaţiunea statului de a asigura secretul scrisorilor, al telegramelor,
al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare.
2. Prin violare a dreptului la secretul corespondenţei se înţeleg acţiunile întreprinse de făptuitor
prin încălcarea prevederilor legii, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul scrisorilor, telegramelor,
coletelor, trimiterilor poştale, al convorbirilor telefonice şi al altor mijloace legale de
comunicare, fără acordul persoanei căreia i-a fost adresată informaţia.
3. Noţiunea de alte trimiteri poştale cuprinde informaţiile recepţionate de persoană prin
radiograme, banderole, containere poştale, mandate poştale, comunicările prin fax, poştă
electronică.
4. Sintagma folosirea situaţiei de serviciu desemnează acţiunile de violare a secretului
corespondenţei de către lucrătorii poştei, ai serviciilor de telecomunicaţie, ai celor de asigurare a
mesageriei prin internet etc.
5. Conţinutul sintagmei prin utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru dobândirea
ilicită a informaţiei înglobează ideea de folosire ilicită a uneltelor, maşinilor, aparatelor pentru
asigurarea procesului de interceptare şi descifrare a informaţiei cuprinse în mesajele persoanei.
6. Agravanta în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale a fost
explicată în comentariul de la art.46, 47 CP.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte prin intenţie. Făptuitorul conştientizează că prin
violarea dreptului la secretul corespondenţei el încalcă posibilitatea altei persoane de a primi
mesajul respectiv, prevede urmările prejudiciabile pe care le doreşte sau le admite.
8. Subiect al infracţiunii poare fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 179. VIOLAREA DE DOMICILIU

(1) Pătrunderea sau rămînerea ilegală în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane
fără consimţămîntul acesteia ori refuzul de a le părăsi la cererea ei, precum şi percheziţiile şi
cercetările ilegale,
se pedepsesc cu amendă în mărime de pînă la 300 unităţi convenţionale
de pînă la 2 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale
de pînă la 3 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvîrşite:
a) cu folosirea situaţiei de serviciu;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală,
1. Art.29 CRM stipulează inviolabilitatea domiciliului. Aceasta presupune că nimeni nu poate
pătrunde sau rămâne în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţământul acesteia,
decât în cazurile prevăzute de lege. Incriminând violarea de domiciliu, legiuitorul a asigurat, şi
pe această cale, realizarea dreptului persoanei de a-şi desfăşura viaţa personală la dorinţa sa fără
amestecul abuziv al reprezentanţilor organelor de stat sau al altor persoane.
2. Noţiunea de violare de domiciliu se conţine în textul legii (alin.1 art.179 CP). În acelaşi timp,
conform prevederilor art.29 CRM, nu se consideră violare de domiciliu în cazurile în care
imixtiunea în viaţa privată a persoanei prin violarea de domiciliu sau reşedinţă se face:
a) pentru executarea unui mandat de arest sau a unei hotărâri judecătoreşti;
b) pentru înlăturarea unei primejdii care ameninţă viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei
persoane;
c) pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.
3. Noţiunea de domiciliu desemnează locul în care persoana îşi are locuinţa stabilă, statornică sau
principală, iar noţiunea de reşedinţă indică atât sediul unei autorităţi sau al unei persoane
oficiale, cât şi al unei persoane fizice, precum şi localitatea sau clădirea în care se află temporar
sau permanent.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin două modalităţi: prin pătrundere sau prin
rămânere ilegală în domiciliul sau reşedinţa persoanei.
Acţiunea de pătrundere presupune survolarea spaţiului locativ, intrarea ilegală a făptuitorului în
domiciliul sau în reşedinţa persoanei. A rămâne înseamnă a nu părăsi locul în care se află
făptuitorul.
5. Percheziţiile şi cercetările sunt ilegale în cazurile în care ele se efectuează cu încălcarea
normelor de procedură penală: lipseşte ordonanţa motivată a organului de urmărire penală, se
efectuează în timpul nopţii, cu excepţia cazurilor care nu suferă amânare etc.
6. Noţiunea cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei este comentată la art.165 CP.
7. Agravante ale infracţiunii de violare de domiciliu pot constitui acţiunile săvârşite:
a) cu folosirea situaţiei de serviciu, adică făptuitorul realizează latura obiectivă a
infracţiunii folosind abuziv drepturile cu care este înzestrat în virtutea funcţiei pe care o deţine;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (a se vedea comentariul de
la art.46, 47 CP).
8. Infracţiunea se consideră realizată din momentul pătrunderii sau rămânerii ilegale în domiciliu
sau în reşedinţă.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul este conştient de
caracterul ilegal al pătrunderii sau rămânerii, fără consimţământul stăpânului, în domiciliul sau
în reşedinţa acestuia, încălcându-i astfel libertatea.
10. Subiect al infracţiunii, este orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16
ani.
Articolul 180. ÎNCĂLCAREA INTENŢIONATĂ A LEGISLAŢIEI PRIVIND ACCESUL
LA INFORMAŢIE
Încălcarea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere a procedurii
legale de asigurare şi de realizare a dreptului de acces la informaţie, încălcare ce a cauzat
daune în proporţii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei care a
solicitat informaţii referitoare la ocrotirea sănătăţii populaţiei, la securitatea publică, la
protecţia mediului,
se pedepseşte cu amendă de la 150 la 300 unităţi convenţionale cu (sau fără) privarea de
dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă
la 3 ani.
1. Art.36 CRM stipulează dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public.
Autorităţile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor în probleme publice.
2. Dreptul la informaţie nu poate fi îngrădit decât în cazurile în care informaţiile ar prejudicia
protecţia cetăţenilor sau siguranţa naţională.
3. Art.180 stabileşte răspunderea penală pentru încălcarea intenţionată a legislaţiei privind
accesul la informaţiile referitoare la ocrotirea sănătăţii populaţiei, la securitatea publică, la
protecţia mediului. Faptele penale cu referinţă la ocrotirea sănătăţii populaţiei sunt incriminate de
cap.VIII al CP (a se vedea comentariul); faptele ce ţin de securitatea publică sunt incriminate în
cap.XIII al CP (a se vedea comentariul); cele ce vizează protecţia mediului sunt stipulate în
cap.IX al CP (a se vedea comentariul).
4. Procedura legală de asigurare şi de realizare a dreptului de acces la informaţie este prevăzută
de Legea privind accesul la informaţie (MO nr.88-90/664 din 28.07.2000).
5. Posesorii de informaţie oficială sunt obligaţi să asigure informarea activă, corectă şi la timp a
cetăţenilor asupra chestiunilor de interes public, să garanteze liberul acces la informaţie etc.,
conform prevederilor art.11 al Legii cu privire la informaţie.
6. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni sau inacţiuni ce conduc la încălcarea
legislaţiei de către o persoană cu funcţii de răspundere, care a dus la cauzarea de daune în
proporţii considerabile solicitantului de informaţie.
7. Pentru a elucida noţiunea de persoană cu funcţii de răspundere a se vedea comentariul de la
art.123 CP.
8. Noţiunea de daune în proporţii considerabile este elucidată în comentariul de la art.126 CP.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama că
încalcă legislaţia privind accesul la informaţie, a prevăzut şi a dorit provocarea daunelor în
proporţii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale solicitantului de informaţie.
10. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani
şi deţine o funcţie de răspundere.
Articolul 1801. Împiedicarea intenţionată a activităţii

mass-media sau intimidarea pentru critică
(1) Împiedicarea intenţionată a activităţii mass-media sau a jurnalistului, precum şi
intimidarea mass-media sau a jurnalistului pentru critică
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 150 la 300 unităţi convenţionale cu (sau fără)
privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice pe un termen de pînă la 2 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite cu folosirea situaţiei de serviciu
(3) Acţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2):
a) săvîrşite cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei;
c) însoţite de sustragerea sau deteriorarea materialelor sau echipamentului jurnalistului în
scopul împiedicării activităţii jurnalistice,
Articolul 1802. Cenzura

(1) Denaturarea nejustificată a materialului jurnalistic sau interdicţia nejustificată de a
răspîndi anumite informaţii, impusă de către conducerea mass-media publice,
se pedepseşte cu amendă de la 300 la 500 unităţi convenţionale cu (sau fără) privarea de
la 5 ani.
(2) Indicaţia funcţionarului public sau a persoanei care exercită funcţie de demnitate
publică cu privire la activitatea editorială dată mass-media sau angajaţilor mass-media,
precum şi orice altă formă de împiedicare a tirajării sau răspîndirii informaţiei
se pedepsesc cu amendă de la 300 la 1000 unităţi convenţionale cu (sau fără) privarea de
la 5 ani.
Articolul 181. ÎMPIEDICAREA EXERCITĂRII LIBERE A DREPTULUI ELECTORAL

SAU A ACTIVITĂŢII ORGANELOR ELECTORALE
Împiedicarea prin orice mijloace a exercitării libere a dreptului electoral sau
împiedicarea activităţii organelor electorale:
a) săvîrşită prin blocarea sau atacarea localurilor secţiilor de votare prin orice mijloc şi în
orice formă;
b) săvîrşită prin sustragerea urnelor de vot sau a documentelor electorale;
c) săvîrşită cu periclitarea vieţii persoanei;
d) însoţită de vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) soldată cu alte urmări grave,
ani.
1. Art.38 din CRM stabileşte dreptul de vot şi dreptul de a fi ales. Art.181 CP este una din
garanţiile de realizare a acestui drept.
2. Noţiunile de drept electoral şi organe electorale sunt definite de CEl. Prin drept electoral se
înţelege dreptul constituţional al cetăţenilor de a alege, de a fi aleşi şi de a-şi exprima prin vot
atitudinea privind cele mai importante domenii ale statului şi ale societăţii în ansamblu şi/sau în
problemele locale de interes naţional. Prin organ electoral se înţelege o instituţie socială,
colaboratorii căreia au obligaţiunea de a organiza şi desfăşura alegerile la nivelul administraţiei
publice centrale: parlament, preşedinţie (CRM din 29 iulie 1994), organ al administraţiei publice
locale, precum şi desfăşurarea referendumurilor.
3. Sintagma împiedicare a exercitării libere a dreptului electoral sau a activităţii organelor
electorale explică acţiunile făptuitorului pe care acesta le întreprinde pentru a opri, a pune
piedici, a bloca activitatea organelor electorale şi exprimarea dreptului de vot al cuiva, prin
modalităţile indicate în dispoziţia legii.
4. Prin blocarea localurilor secţiilor de votare prin orice mijloc şi în orice formă se înţelege
întreprinderea diferitelor acţiuni care au drept scop stoparea funcţionării secţiilor de votare,
izolarea lor de alegători, punerea diverselor piedici, bariere în calea alegătorilor sau a membrilor
birourilor electorale, ale secţiilor de votare, consiliilor electorale de circumscripţie, Comisiei
Electorale Centrale.
5. Atacarea localurilor secţiilor de votare prin orice mijloc şi în orice formă presupune
întreprinderea de către făptuitor sau făptuitori a unor acţiuni violente, inclusiv cu aplicarea
armelor sau cu ameninţarea aplicării lor, care au drept scop împiedicarea exprimării dreptului
electoral al cetăţenilor.
6. Prin sustragerea urnelor de vot sau a documentelor electorale se înţeleg acţiunile făptuitorului
care ia, intenţionat şi ilegal, urnele de vot sau documentele electorale (lista electorală, lista de
subscripţie, buletinele de vot etc.) cu scopul de a împiedica exercitarea liberă a dreptului
electoral sau a activităţii organelor electorale.
7. Noţiunea săvârşit cu periclitarea vieţii persoanei desemnează acţiunile întreprinse de făptuitor
pentru a împiedica exercitarea liberă a dreptului electoral şi care au pus în primejdie viaţa unei
persoane.
8. Noţiunea însoţită cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii a fost explicată
în comentariul de la art.151 CP.
9. Prin sintagma soldată cu alte urmări grave se înţelege survenirea altor consecinţe grave:
decesul persoanei, anularea rezultatelor alegerilor, distrugerea localurilor secţiilor de votare etc.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul a conştientizat
caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, a prevăzut urmările indicate în dispoziţia legii şi le-a
dorit.
ani.
Articolul 1811. Coruperea alegătorilor
(1) Oferirea sau darea de bani, bunuri, servicii ori de alte foloase în scopul determinării
alegătorului să îşi exercite drepturile sale electorale într-un anumit mod în cadrul alegerilor
parlamentare, locale ori în cadrul referendumului
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
la un an la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000
unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea
persoanei juridice.
(2) În categoria bunurilor prevăzute la alin. (1) sînt incluse şi băuturile alcoolice, produsele
din tutun şi produsele alimentare.
(3) Nu intră în categoria bunurilor prevăzute la alin. (1) materiale şi obiecte de agitaţie
electorală, achitate din fondul electoral, ce poartă numele şi prenumele candidatului, respectiv
denumirea partidului politic, semne sau simboluri ale concurenţilor electorali, precum: afişe,
pliante, cărţi poştale, calendare, caiete, ilustrate, pixuri, brichete, cutii de chibrituri, insigne,
ecusoane, CD-uri, DVD-uri, suporturi de stocare USB, fanioane, steaguri, cărţi, pungi, tricouri,
chipiuri, eşarfe, fulare, a căror valoare pentru o unitate nu depăşeşte două unităţi
convenţionale.
Articolul 182. FALSIFICAREA REZULTATELOR VOTĂRII

(1) Votarea unei persoane: fără a avea acest drept, fie de două sau mai multe ori, fie prin
introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decît are dreptul, fie prin utilizarea unui act
de identitate fals sau a unui buletin de vot fals
ani.
(2) Falsificarea, prin orice mijloace, a rezultatelor votării
ani.
1. Articolul 38 din CRM proclamă voinţa poporului drept bază a puterii de stat. Această voinţă
se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct,
secret şi liber exprimat. Art.182 CP este o garanţie a realizării dreptului de vot şi a dreptului de a
fi ales.
2. A falsifica înseamnă: a) a face un lucru să semene cu altul, cu intenţia de a înşela; a contraface;
b) a prezenta lucrurile altfel decât sunt ele în realitate; a denatura, a mistifica.
3. Sintagma prin orice mijloace presupune orice acţiuni de falsificare: înlocuire sau suplinire de
liste, semnarea în liste în locul alegătorilor care nu s-au prezentat la sufragiu, înlocuirea
buletinelor de vot cu altele din timp pregătite, schimbarea urnelor cu buletinele de vot etc.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni de falsificare, folosind orice
mijloace, a rezultatelor votării. Pot fi falsificate procesele-verbale ale birourilor electorale ale
secţiilor de votare, ale consiliului electoral de circumscripţie şi, respectiv, cele ale Comisiei
Electorale Centrale care vizează:
a) numărul de alegători incluşi în listele electorale;
b) numărul de alegători incluşi în listele suplimentare;
c) numărul de alegători care au primit buletinele de vot;
d) numărul de alegători care au participat la votare;
e) numărul buletinelor de vot declarate nevalabile;
f) numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare concurent electoral;
g) numărul total de voturi valabil exprimate;
h) numărul buletinelor de vot primite de consiliul electoral de circumscripţie;
i) numărul de buletine neutilizate şi anulate.
5. Latura subiectivă se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul conştientizează că falsifică
rezultatele votării şi doreşte acest rezultat.
6. Subiectul infracţiunii de falsificare a votării este unul special. În această calitate apar membrii
biroului electoral al secţiei de votare, membrii consiliului electoral de circumscripţie, membrii
Comisiei Electorale Centrale, care au atins vârsta de 16 ani.
Articolul 183. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE PROTECŢIE A MUNCII

(1) Încălcarea de către o persoană cu funcţie de răspundere ori de către o persoană
care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a tehnicii
securităţii, a igienei industriale sau a altor reguli de protecţie a muncii, dacă această încălcare
a provocat accidente cu oameni sau alte urmări grave,
ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă decesul unei persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani..
1. Dreptul la protecţia muncii este stipulat în art.43 CRM, art.2 CM, Legea cu privire la protecţia
muncii, nr.625-XII din 02.07.91 etc.
2. Noţiunea de protecţie a muncii desemnează sistemul de măsuri şi mijloace social-economice,
organizatorice, tehnice, curative şi profilactice care au drept scop asigurarea securităţii
angajatului, păstrarea sănătăţii şi menţinerea capacităţii lui de muncă în procesul activităţii
profesionale.
3. Latura obiectivă a art.183 CP prevede responsabilitatea penală în cazurile în care încălcarea
regulilor de protecţie a muncii a provocat accidente de oameni, alte urmări grave sau decesul
unei persoane din imprudenţă. Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesar a stabili
legătura cauzală între încălcarea regulilor de protecţie a muncii şi urmările care au survenit.
4. Norma dispoziţiei art.183 CP este de blanchetă. Întrucât legile, standardele, normele, regulile,
instrucţiunile de protecţie a muncii sunt obligatorii pentru toate organele de stat şi cele
economice, întreprinderile, instituţiile, organizaţiile, toate persoanele oficiale şi pentru toţi
angajaţii, în fiecare caz concret este necesar a stabili ce prevederi ale acestor acte au fost
încălcate.
5. Prin accidente cu oameni se înţeleg faptele de pe urma cărora se produc, din imprudenţă, prin
încălcarea regulilor de protecţie a muncii, vătămări uşoare sau medii integrităţii corporale sau
sănătăţii angajatului.
În legislaţia muncii este folosită şi noţiunea de accident de muncă prin care se înţelege
evenimentul care a produs vătămarea violentă a organismului salariatului (leziune, electrocutare,
arsură, degerare, asfixiere, intoxicaţie acută profesională etc.) ca urmare a acţiunii unui factor de
risc propriu unui element al sistemului de muncă, provocând pierderea temporară a capacităţii de
muncă sau invaliditatea ori decesul salariatului (a se vedea p.2 al Regulamentului privind modul
de cercetare a accidentelor de muncă, aprobat prin HG RM nr.706 din 05.06.2002).
6. Prin alte urmări grave se înţeleg consecinţele, survenite de pe urma încălcării regulilor de
protecţie a muncii, care au cauzat angajatului, din imprudenţă, o vătămare gravă integrităţii
corporale sau sănătăţii, survenirea bolilor profesionale etc.
7. Alin.2 art.183 CP prevede în calitate de urmare provocarea din imprudenţă a decesului unei
persoane (a se vedea comentariul de la art.149 CP).
8. Noţiunile de persoană cu funcţii de răspundere şi persoană care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală sunt explicate în comentariile de la art.123
şi 124 CP.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin imprudenţă.
10. Subiect al infracţiunii este unul special: orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani şi deţine o funcţie de răspundere sau care gestionează o organizaţie comercială, obştească ori
altă organizaţie.
Articolul 184. VIOLAREA DREPTULUI LA LIBERTATEA ÎNTRUNIRILOR

(1) Violarea dreptului la libertatea întrunirilor prin împiedicarea ilegală a desfăşurării
mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii sau oricărei alte întruniri ori a
participării cetăţenilor la acestea fie prin constrîngerea lor la participare:
a) săvîrşită de o persoană cu funcţie de răspundere;
b) săvîrşită de două sau mai multe persoane;
c) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate,
ani.
a) săvîrşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte care au servit drept armă ori au fost
special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate;
c) soldată cu cauzarea de daune în proporţii mari;
d) soldată cu alte urmări grave
se pedepseşte cu închisoare de pînă la 5 ani..
1. Articolul 40 CRM stipulează că mitingurile, demonstraţiile, manifestaţiile, procesiunile sau

orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel
de arme.
2. Prin întrunire se înţelege: miting, demonstraţie, manifestaţie, procesiune, marş, pichetare,
grevă desfăşurată în locuri publice, în afara unităţii economice sau a locului de lucru, orice altă
adunare a cetăţenilor (a se vedea Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor
nr.560-XIII din 21.07.1995; MO nr.61/683 din 02.XI.1995).
3. Conform dispoziţiei articolului 184 CP, violarea dreptului la libertatea întrunirilor se
realizează prin următoarele modalităţi:
a) prin împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei,
procesiunii, întrunirilor;
b) prin împiedicarea participării cetăţenilor la aceste întruniri;
c) prin constrângerea cetăţenilor de a nu participa la aceste întruniri.
4. Împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii,
întrunirilor ori a participării cetăţenilor la acestea poate să fie realizată prin acţiuni sau
inacţiuni şi poate să se manifeste, de exemplu, prin interzicerea de către persoana cu funcţii de
răspundere, prin realizarea unor activităţi nominalizate, prin darea de indicaţii de a bloca accesul
cetăţenilor, traseul sau locul în care se desfăşoară mitingul, demonstraţia, manifestaţia,
procesiunea etc.
5. Împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii,
întrunirilor poate să fie realizată nu numai de persoane cu funcţii de răspundere, dar de orice altă
persoană.
Latura obiectivă a infracţiunii, în astfel de situaţie, se realizează de către făptuitor prin aplicarea
constrângerii fizice sau psihice, sau prin ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe.
6. Noţiunea de constrângere este comentată la art.171 CP.
7. Pentru elucidarea noţiunii săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, a se vedea
prevederile art.123 CP. Noţiunea săvârşită de două sau mai multe persoane este explicată în
comentariul de la art.44 şi 45 CP. Pentru înţelegerea noţiunii de acţiune însoţită de violenţa
nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate sunt valabile comentariile de la art.165 CP.
8. Pentru elucidarea sensului agravantelor: săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte care
au servit drept armă ori au fost special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a
sănătăţii a se vedea comentariul de la art.166 CP; pentru însoţită de violenţă periculoasă pentru
viaţă sau sănătate a se vedea comentariul de la art.165 CP; pentru soldată cu cauzarea de daune
în proporţii mari a se vedea prevederile art.126 CP. Prin sintagma soldată cu alte urmări grave
se înţelege situaţia în care survin alte urmări decât cele prevăzute de articolul dat, de exemplu -
moartea persoanei din imprudenţă etc.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Făptuitorul este conştient
că, împiedicând desfăşurarea mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii sau a altor
întruniri, întreprinde acţiuni de violare a dreptului cetăţenilor la libertatea întrunirilor şi doreşte
acest lucru.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 185. ATENTAREA LA PERSOANĂ ŞI LA DREPTURILE CETĂŢENILOR

SUB FORMĂ DE PROPOVĂDUIRE A CREDINŢELOR RELIGIOASE ŞI DE
ÎNDEPLINIRE A RITURILOR RELIGIOASE
Organizarea, conducerea sau participarea activă la un grup a cărui activitate,

desfăşurată sub formă de propovăduire a credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor
religioase, este însoţită fie de cauzarea de daune sănătăţii cetăţenilor, fie de alte atentate la
persoană sau la drepturile acesteia, fie de instigarea cetăţenilor la refuzul de a îndeplini
obligaţiile cetăţeneşti
ani.
1. CRM recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la libertatea de gândire, de
conştiinţă şi de religie (a se vedea art.10, 16, 31 CRM).
Acest drept trebuie să se manifeste prin spirit de toleranţă şi de respect reciproc, cuprinde
libertatea cetăţeanului de a-şi schimba religia sau convingerea, de a profesa religia sau
convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ,
practici şi prin îndeplinirea ritualului (a se vedea art.1 al Legii despre culte, nr.979-XII din
24.03.92, MO. nr.3/70 din 30.03.1992).
2. Legea despre culte stabileşte inadmisibilitatea prozelitismului abuziv, care constituie o
încercare de a influenţa conştiinţa religioasă a unei persoane prin violenţă sau abuz de autoritate,
precum şi responsabilitatea pentru intoleranţă confesională manifestată prin acte care stânjenesc
liberul exerciţiu al unui cult recunoscut de stat.
3. Latura obiectivă a infracţiunii, stabileşte responsabilitatea pentru organizarea, conducerea
sau participarea activă la un grup a cărui activitate atentează la persoană şi la drepturile
cetăţenilor sub formă de propovăduire a credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor
religioase.
A organiza înseamnă a face ca un grup de persoane să funcţioneze şi să acţioneze sub formă de
propovăduire a credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase.
A conduce înseamnă a dirija, a îndruma acest grup de persoane pentru a atinge scopul propus.
Prin sintagma a participa activ se înţelege activitatea unei persoane care realizează nemijlocit
planul de acţiuni al grupului.
4. Prin sintagma cauzare de daune sănătăţii se înţelege pricinuirea intenţionată a vătămărilor
uşoare, medii, grave integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane.
5. Noţiunea de alte atentate la persoană sau la drepturile acesteia include celelalte violări ale
drepturilor persoanei prevăzute de Constituţie sau de alte legi, de exemplu - atentatele asupra
averii persoanei, dreptului la muncă, inviolabilităţii domiciliului etc.
6. Prin sintagma instigare a cetăţenilor la refuzul de a îndeplini obligaţiunile cetăţeneşti se
înţelege activitatea de aţâţare, provocare a cetăţenilor pentru ca aceştia să-şi manifeste refuzul de
a-şi îndeplini obligaţiunile cetăţeneşti (de exemplu, a nu participa la alegeri, a nu fi încorporat în
forţele militare etc.)
7. Latura subiectivă a infracţiuni se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul
conştientizează că atentează la persoană şi la drepturile ei sub formă de propovăduire a
credinţelor religioase şi doreşte consecinţele indicate de lege.
ani.
Articolul 1851. Încălcarea dreptului de autor

şi a drepturilor conexe
(1) Încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe, dacă este în proporţii mari, săvîrşită
prin:
a) reproducerea operelor sau a obiectelor drepturilor conexe în cadrul desfăşurării activităţii
de întreprinzător tangenţiale activităţii intelectuale în domeniul dreptului de autor şi al
drepturilor conexe, în special în domeniul literaturii, artei şi ştiinţei, în scopul comercializării
sau oferirii spre comercializare, importului, exportului, precum şi stocarea, transportul
exemplarelor de opere sau de fonograme în scopurile menţionate, sau orice altă formă de
valorificare a obiectelor dreptului de autor sau ale drepturilor conexe în scopul obţinerii
profitului, fără acordul titularului de drepturi;
b) închirierea, schimbul sau altă formă de punere la dispoziţia terţilor cu titlu gratuit sau
oneros, precum şi depozitarea în scopurile menţionate sau altă valorificare a exemplarelor de
opere sau de fonograme, în orice mod şi sub orice formă, fără marcaj de control şi fără a deţine,
în momentul controlului, contractele de autor încheiate cu titularii de drepturi;
c) comercializarea sau oferirea spre comercializare, închirierea, importul sau depozitarea de
echipamente tehnice sau de componente ale acestora destinate pentru facilitarea accesului la
emisiunile organizaţiilor de difuziune ce comunică condiţionat prin eter, cablu, satelit în regim
interactiv, inclusiv prin Internet;
d) indicarea pe exemplarele de opere sau de fonograme a unei informaţii false despre
apartenenţa şi limitele exercitării dreptului de autor şi a drepturilor conexe, precum şi a unei
alte informaţii care-l poate induce în eroare pe beneficiar;
e) aplicarea necorespunzătoare a marcajelor de control, altele decît cele pentru suporturile
materiale specificate în anexele la cererea de eliberare a marcajelor de control, pe exemplarele
de operă ori de fonograme valorificate fără consimţămîntul titularului de drepturi;
f) modificarea, înlăturarea de pe exemplarele de opere sau de fonograme a simbolurilor şi
semnelor de protecţie a dreptului de autor şi a drepturilor conexe, indicate de titularul
drepturilor respective; înlăturarea de pe exemplarele de opere sau de fonograme a informaţiei
privind administrarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe; înlăturarea de pe exemplarele
de opere sau de fonograme a mijloacelor tehnice de protecţie a dreptului de autor şi a
drepturilor conexe;
g) însuşirea paternităţii ori constrîngerea la copaternitate
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 800 la 1000 de unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, iar persoana juridică se pedepseşte
cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
(2) Marcarea, comercializarea, importarea, exportarea, transportarea sau depozitarea
ilegală a marcajelor de control, falsificarea acestora, care au cauzat daune în proporţii mari,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 de unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, iar persoana juridică se pedepseşte
cu amendă în mărime de la 2000 la 6000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
(3) Acţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2), săvîrşite:
a) de două sau de mai multe persoane;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
c) prin constrîngere fizică sau psihică;
d) în proporţii deosebit de mari,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 4000 la 5000 de unităţi convenţionale sau cu
închisoare de la 3 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 8000 la 10
000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un
termen de la 1 la 5 ani sau cu lichidarea persoanei juridice.
Articolul 1852. Încălcarea dreptului asupra obiectelor
de proprietate industrială
(1) Răspîndirea informaţiilor privind invenţia, modelul de utilitate, desenul sau modelul
industrial, soiul de plantă, topografia circuitului integrat fără consimţămîntul autorului
(creatorului) sau al succesorului său în drepturi, pînă la publicarea oficială a datelor din
cererea de înregistrare, de către o persoană căreia aceste informaţii i-au fost încredinţate sau i-
au devenit cunoscute în alt mod, precum şi însuşirea frauduloasă de către un terţ a calităţii de
autor al invenţiei, al modelului de utilitate, al desenului sau al modelului industrial, al soiului de
plantă, al topografiei circuitului integrat sau constrîngerea la coautorat , care au cauzat daune
în proporţii mari,
[Art.1852 al.(1) modificat prin LP115 din 23.06.11, MO128-130/05.08.11 art.363]
se pedepsesc cu amendă de la 800 la 1.000 de unităţi convenţionale sau cu muncă
art.363]
(2) Utilizarea fără consimţămîntul titularului a mărcii protejate sau a unui semn care, din
cauza identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor
sau serviciilor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în percepţia
consumatorului, aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje, precum şi utilizarea lui în
calitate de ambalaj în cazul mărcilor tridimensionale, oferirea produselor sub acest semn spre
comercializare sau comercializarea ori stocarea lor în acest scop, sau, după caz, oferirea ori
prestarea serviciilor sub acest semn, importul sau exportul produselor sub acest semn, utilizarea
semnului în publicitate, multiplicarea, stocarea sau comercializarea semnului în scopurile
menţionate, precum şi îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni, care au cauzat daune în
proporţii mari,
[Art.1852al.(2) în redacţia LP115 din 23.06.11, MO128-130/05.08.11 art.363]
juridice, de la 3.500 la 5.000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate pe un termen de la 1 la 5 ani.
art.363]
(21) Utilizarea comercială directă sau indirectă a unei denumiri de origine/indicaţii
geografice înregistrate pentru produsele neacoperite de înregistrare în măsura în care aceste
produse sînt comparabile cu cele înregistrate sub această denumire sau în măsura în care
această utilizare permite de a profita de reputaţia denumirii protejate, precum şi uzurparea,
imitarea sau evocarea asociaţiilor legate de o denumire de origine/indicaţie geografică
înregistrată, chiar dacă originea adevărată a produsului este indicată sau dacă denumirea
protejată este folosită în traducere ori este însoţită de o expresie, cum ar fi „de genul”, „de
tipul”, „de stilul”, „imitaţie” ori de alte expresii similare, indicarea falsă sau înşelătoare cu
privire la provenienţa, originea, natura sau calităţile esenţiale ale produsului, care figurează pe
produs sau pe ambalajul acestuia, în publicitate, precum şi utilizarea în calitate de ambalaj a
unui recipient de natură să creeze o impresie eronată în privinţa originii produsului,
desfăşurarea unor practici susceptibile să-l inducă în eroare pe consumator în ceea ce priveşte
originea adevărată a produsului, precum şi îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni,
care au cauzat daune în proporţii mari,
se pedepsesc cu amendă de la 800 la 1000 de unităţi convenţionale sau cu muncă
juridice, de la 3500 la 5000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
[Art.1852 al.(21) introdus prin LP115 din 23.06.11, MO128-130/05.08.11 art.363]
(22) Orice practică susceptibilă să-l inducă în eroare pe consumator referitor la o denumire a
specialităţii tradiţionale garantate, orice imitare a unei denumiri înregistrate şi rezervate
conform legislaţiei cu privire la protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi
specialităţilor tradiţionale garantate, orice folosire în comerţ a denumirilor de produse care ar
putea fi confundate cu denumirile specialităţilor tradiţionale garantate înregistrate cu
rezervarea denumirii conform legislaţiei cu privire la protecţia indicaţiilor geografice,
denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, orice uzurpare abuzivă sau
înşelătoare a menţiunii „Specialitate tradiţională garantată” şi a simbolului naţional asociat
acesteia, precum şi îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni, care au cauzat daune în
proporţii mari,
(23) Utilizarea ilegală în sensul alin. (21) a unei denumiri de origine/indicaţii geografice
neînregistrate, protejate în baza acordurilor bilaterale la care Republica Moldova este parte,
precum şi îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni, săvîrşite în proporţii mari,
(3) Fabricarea, importul, exportul, transportarea, oferirea spre vînzare, vînzarea, alt mod de
punere în circulaţie economică sau stocarea în aceste scopuri a produsului, folosirea de
procedee, ceea ce constituie invenţii sau modele de utilitate ori include obiectul invenţiei sau al
modelului de utilitate protejate, pentru care, în conformitate cu legislaţia, este necesară
autorizare din partea titularului, efectuate fără această autorizare, precum şi îndemnarea
terţilor la efectuarea acestor acţiuni, care au cauzat daune în proporţii mari,
[Art.1852 al.(3) sancţiune modificată prin LP115 din 23.06.11, MO128-130/05.08.11 art.363]
(4) Fabricarea, importul, exportul, oferirea spre vînzare, vînzarea, alt mod de punere în
circulaţie economică sau stocarea în aceste scopuri a produsului obţinut prin aplicarea
desenului sau modelului industrial protejate, dacă acest produs, integral sau într-o măsură
substanţială, este o copie a desenului sau a modelului industrial protejate, pentru care, în
conformitate cu legislaţia, este necesară autorizare din partea titularului, efectuate fără această
autorizare, precum şi îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni, care au cauzat daune în
proporţii mari,
(5) Producerea, reproducerea, condiţionarea în scop de înmulţire, oferirea spre vînzare,
vînzarea sau alte forme de comercializare, importul, exportul sau stocarea în aceste scopuri a
materialului soiului de plantă pentru care, în conformitate cu legislaţia, este necesară autorizare
din partea titularului, efectuate fără această autorizare, precum şi îndemnarea terţilor la
efectuarea acestor acţiuni, care au cauzat daune în proporţii mari,
(6) Reproducerea topografiei circuitului integrat sau a unei părţi a acesteia, importul,
exportul, oferirea spre vînzare, vînzarea sau distribuirea în orice alt mod în scopuri comerciale
a topografiei circuitului integrat pentru care, în conformitate cu legislaţia, este necesară
autorizare din partea titularului, efectuate fără această autorizare, precum şi îndemnarea
terţilor la efectuarea acestor acţiuni, care au cauzat daune în proporţii mari,
(7) Acţiunile de la alin.(1), (2), 21), (22), (23), (3), (4), (5) şi (6) săvîrşite:
[Art.1852 al.(7) dispoziţie modificată prin LP115 din 23.06.11, MO128-130/05.08.11 art.363]
b) de două sau mai multe persoane;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) prin constrîngere fizică sau psihică;
e) în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu amendă de la 3.000 la 5.000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
3 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 7.000 la 10.000 de unităţi convenţionale
cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 5 ani sau cu
lichidarea ei.
Articolul 1853. Declaraţiile intenţionat false în documentele
de înregistrare ce ţin de protecţia proprietăţii
intelectuale
Declaraţiile intenţionat false, operarea intenţionată cu înscrieri false în documentele ce ţin de
protecţia proprietăţii intelectuale, precum şi falsificarea documentelor necesare eliberării
titlului de protecţie, perfectarea intenţionată a documentelor falsificate sau prezentarea
intenţionată de documente cu date care subminează autoritatea solicitantului de protecţie a
obiectului de proprietate intelectuală
CAPITOLUL VI
INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
Articolul 186. FURTUL

(1) Furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane,
ani.
a) repetat;exclus
c) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
d) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
ani.
(3) Furtul săvîrşit:
a) în timpul unei calamităţi;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1.000 la
3.000 unităţi convenţionale.
(4) Acţiunile prevăzute la alin. (1),(2) sau (3)săvîrşite în proporţii mari
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3) săvîrşite în proporţii deosebit de mari
Furtul este cea mai tipică şi fregventă formă de încălcare a relaţiilor sociale cu privire la
patrimoniu.Pe lîngă faptul că este cea mai fregventă formă a sustragerii,furtul este şi celmai pu'in
periculos din punct de vedere sociahfaptuitorul tinde să ia bunurile fară a se întilni cu persoana
care l-ar putea împiedica s-o facă.
Obiectul juridic special-relaţiile socale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile. în cazul
furtului comis cu pătrundere în locuinţă sunt vătămate în mod adiecent şi relaţiile sociale cu
privire la inviolabilitatea domiciliului. Obiectul materia! îl formează bunurile care au o existenţă
materială, sunt create prin munca omului, dispun de o valoare materială şi cost fiind bunuri
mobile şi străine pentru făptuitor.
Latura obiectivă a infracţiunii stabilite de art. 186 CP RM prezintă structura: 1 )fapta
prejudiciabilă care constă în acţiunea de luare ilegală şi gratuită 2)urmările prejudiciabile sub
forma prejudiciului material efectiv3) legătura de cauzalitate între fapta prejudiciabilă şi
urmări4)modul ascuns.
Pentru stabilirea modului ascuns de comitere a faptei de sustragere este esar a se ţine seama atît
de criteriul obiectiv cît şi de criteriul subiectiv.
Criteriul obiectiv se prezintă atunci cînd sustragerea este comisă:
1 )în lipsa posesorului sau a oricăror alte persoane;
13) în prezenza altor persoane dar pe neobservate pentru acestea(în astfel de cazuri se
presupune depunerea mai multor eforturi, deoarece trebuie să se apropie imperceptibil de victimă
sau de bunurile în astfel de mod în care să rămînă neobservat sau să se retragă pe neobservate cu
bunurile sustrase.)
14) în prezenţa altor persoane care observă luarea bunurilor dar care nu conştientizează
caracterul infracţional al faptei comise(sau aceste alte persoane nu cunosc stăpînul bunurilor
luate, admiţînd că acestea ar putea aparţine făptuitorului,sau înprezenţa persoanelor care dorm,
sau de vărstă fragedă,ebrietăţii,a bolii psihice sau altorstări specifice în care se află ac. persoane.
15) în prezenţa altor persoane care urmăresc luarea bunurilor şi conştientizează
caracterul infracţional al celor comise însă în virtutea raporturilor de rudenie sau afective nu-i
vor crea impedimente la comiterea sustragerii).
Doar criteriul obiectiv este insuficient pentru stabilirea în cazul furtului a modului ascuns de
comitere a faptei. Decisiv pentru stabilirea modului ascuns de comitere a furtului este criteriul
subiectiv care se exprimă în convingerea făptuitorului că cele comise de ele rămîn neobservate
sau neînţelese de către alte persoane ori că aceste persoane nu-i vor zădărnici comiterea
sustragerii.
Există însă cazuri de coliziune cînd cele două criterii nu concordă. Mai precis criteriul subiectiv
este prezent iar criteriul obiectiv lipseşte. In asemenea cazuri pentruu a califica fapta ca furt va fi
suficientă prezenţa criteriului subiectiv.De aceea cîn se consideră de către făptuitor că se comite
sustragerea pe ascuns iar în realitate acţiunea de sustragere i-a fost înţeleasă adecvat de alte
persoane nu există temeiuri de a-i califica fapta ca sustragere deschisă, deoarece făptuitorul n-a
conştientizat descoperirea sa considerînd pînă la urmă că a acţionat pe ascuns.
în funcţie de posibilul comportament al ulterior al făptuitorului pot fi specificate patru răspunsuri
la întrebarea ulterioară
1 )dacă făptuitorul înţelege că a gost descoperit, încetează realizarea sustragerii şi încearcă să
fugă, abandonînd bunurile, atunci cele comise vor forma tentativa de furt. (art.27 şi art 186 CP )
4) dacă în pofida faptului că a fost surprins în procesul sustragerii neconsumate,
făptuitorul continuă realizarea faptei, atunci sustragerea începută ca furt se transformă în jaf (art.
187 din CP RM), implicit intenţia iniţială de a comite furtul se transformă în intenţia
supravenită-de a comite jaful.
5) în cazul în care făptuitorul întîmpinănd rezistenţă, aplică violenţa faţă de persoana
care încearcă să împiediec lzuarea bunurilor sau să le reţină nemijlocit după deposedare, atunci
fapta se califică ca jaf cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea persoanei ori
cu ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe (lit.e alin.2artl 87 CP RM)sau ca tilhărie-art. 188
CP.
6) dacă făptuitorul aplică violenţa sau ameninţă cu aplicarea violenţei după consumarea
furtului, avînd scopul de a scăpa de urmărire sau de a evita reţinerea sa, atunci fapta nu mai poate
constitui jaf sau tilhărie. în această ipostază cele comise formează concursul real între
infracţiunea de furt şi, în funcţie de gradul de violenţă sau de caracterul ameninţării cu violenţa,
una din infracţiunile prevăzute la art. 145,151-155 CP RM.
Astfel, violenţa poate fi legată întrun fel sau altul de furt sau tentativa la furt,însă în niciun caz
violenţa nu pioate fi acţine adiacentă din cadrul faptei prejudiciabile din contextul furtului.Este o
componenţă materială şi se consideră consumată din momentul în care făptuitorul obţine
posibilitatea reală de a se folosi sau dispune de bunurile altuia la propria sa dorinţă.
Latura subieetivă-se manifestă în primul rînd prin vinovăţie sub formă de intenţie
directă.Obligatorii pentru calificare este stabilirea scopului de cupiditate, de profit.
Subiectul este persoana fiz. Resp. Care la moment. Comit. A atin 14 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor
sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
normală sunt condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.
Latura obiectivă a furtului se realizează prin sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane.
3. Sustragerea bunurilor altei persoane constă în scoaterea fizică a bunului din sfera de stăpânire
a persoanei în posesia sau deţinerea căreia se afla acel bun şi trecerea lui în sfera de stăpânire a
făptuitorului.
4. Bunul sustras poate fi numai un bun mobil. Bunul mobil poate fi animat sau neanimat. Nu
interesează dacă bunurile mobile sunt principale sau accesorii, divizibile sau indivizibile,
fungibile sau nefungibile, consumptibile sau neconsumptibile, iar cele neanimate, indiferent de
starea lor fizică (lichidă, solidă sau gazoasă).
5. Potrivit p.2 al HP al JS RM din 6 iulie 1992, sustragerea averii se consideră efectuată pe
ascuns dacă:
a) a fost săvârşită în lipsa victimei sau a unor persoane străine;
b) a fost comisă în prezenţa lor, dar ei n-au observat faptul;
c) a fost observată de victimă sau de persoana străină, dar infractorul, bazându-se pe
situaţia creată, consideră că acţionează pe ascuns;
d) a fost săvârşită în prezenţa unei persoane pe care infractorul o consideră inaptă a înţelege
caracterul şi esenţa celor ce se întâmplă din cauza vârstei fragede, a unei stări psihice sau a altei
stări bolnăvicioase, dacă dormea sau se afla în stare de ebrietate etc.;
e) a fost săvârşită în prezenţa persoanelor implicate în actul de însuşire a averii;
f) a fost săvârşită în prezenţa persoanelor în privinţa cărora infractorul e convins că, din
motive personale, nu vor împiedica săvârşirea infracţiunii.
6. Drept consecinţe ale infracţiunii de furt prevăzute de alin.1 art.186, pot apărea daunele
materiale în proporţii esenţiale pricinuite proprietarului.
7. Potrivit p.11 al HP CSJ din 6 iulie 1992, furtul trebuie delimitat de delapidarea averii.
Dacă sustragerea a fost săvârşită de persoanele care, conform funcţiilor lor de răspundere,
raporturilor contractuale sau însărcinării speciale a proprietarului, înfăptuiau împuterniciri de
dispunere, administrare, transportare sau păstrare (depozitor, expeditor, casier şi alte persoane),
cele comise trebuie calificate drept delapidare a averii străine (art.191 CP).
Dacă însă sustragerea a fost săvârşită de persoane cărora nu li s-au încredinţat bunurile, dar ele
au avut acces la ele în legătură cu munca îndeplinită (combineri, hamali, paznici, îngrijitori de
vite etc.), acţiunile lor trebuie să fie încadrate drept sustragere prin furt.
8. Potrivit p.30 al HP CSJ din 6 iulie 1992, în cazul în care persoana a săvârşit răpirea
mijloacelor de transport fără scopul de a şi le însuşi, însă cu scopul sustragerii ulterioare a averii
aflate în ele sau a unor părţi ale mijloacelor de transport, cele săvârşite trebuie calificate în baza
art.186 şi 273 CP.
9. Potrivit p.16 HP CSJ din 6 iulie 1992, furtul se consideră consumat dacă averea a fost sustrasă
şi infractorul are o posibilitate reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa. De aceea, dacă
făptuitorul a fost reţinut cu averea sustrasă pe teritoriul asigurat cu pază al uzinei, fabricii etc. sau
în camera de control a organizaţiei respective, acesta este un caz de tentativă de furt.
10. Furtul trebuie delimitat de samavolnicie. Sustragerea bunurilor în mod arbitrar, adică a unor
bunuri care, la presupunerea făptuitorului, îi aparţin, trebuie calificată drept samavolnicie
(art.352 CP).
11. Latura subiectivă a furtului se caracterizează prin intenţie directă şi scop de profit
(acaparator, hrăpăreţ, de a obţine avantaje materiale). Este necesar ca scopul cerut de lege să
existe în momentul săvârşirii faptei. Dacă acest scop lipseşte, fapta nu constituie infracţiunea de
furt. Într-un asemenea caz, fapta fie că nu constituie infracţiune (bunul a fost luat în glumă), fie
că realizează componenţa unei distrugeri (art.197 CP; bunul a fost luat pentru a fi distrus), fie că
constituie, după caz, o răpire a mijlocului de transport (art.273 CP) sau o răpire a mijlocului de
transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor de tracţiune (art.274 CP), fie un abuz de
putere sau abuz de serviciu (art.327 şi 335 CP; bunul a fost "împrumutat" temporar).
12. Furtul repetat. Potrivit alin.4 art.186-192, se consideră repetate infracţiunile săvârşite de o
persoană care, anterior, a comis una din infracţiunile prevăzute la alin.1 din articolele
menţionate, dar nu a fost condamnată pentru aceasta.
Este necesar să determinăm că nu au expirat termenele de prescripţie pentru faptele infracţionale
săvârşite.
Principiile calificării furtului repetat care rezultă din standardele internaţionale sunt aceleaşi ca şi
ale omorului repetat, de aceea facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare date la art.145 CP.
13. Furtul săvârşit de două sau mai multe persoane se consideră săvârşirea acţiunilor la care:
a) au participat două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin două, potrivit alin.6
art.42 CP, trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii;
b) ele s-au înţeles să comită un furt împreună până a începe desfăşurarea acţiunii sau chiar
în acel moment, dar nu mai târziu de consumarea furtului;
c) ele au participat nemijlocit la realizarea laturii obiective a furtului, adică cel puţin doi
participanţi ai infracţiunii trebuie să fie coautori. Dacă la săvârşirea furtului participă şi alte
persoane în calitate de organizatori, instigatori sau complici, acţiunile lor trebuie calificate
conform situaţiei concrete (un autor sau doi şi mai mulţi), potrivit art.42 şi alin.1 art.186 sau
art.42 şi alin.2 art.186 CP. De exemplu, dacă o persoană (instigatorul) a determinat o altă
persoană să săvârşească un furt, acţiunile autorului trebuie calificate potrivit alin.1 art.186 CP,
iar acţiunile instigatorului - potrivit art.42 şi alin.1 art.186 CP. În cazul în care instigatorul a
determinat două persoane la săvârşirea furtului, acţiunile lui trebuie calificate potrivit art.42 şi
potrivit prevederilor din lit.b) alin.2 art.186, iar acţiunile coautorilor - potrivit lit.b) art.186 CP.
Potrivit p.18 al HP CSJ din 6 iunie 1992, coautori ai însuşirilor trebuie considerate şi persoanele
cu care, deşi nu participă nemijlocit la sustragerea averii, coautorii s-au înţeles să stea la pândă
lângă locul săvârşirii infracţiunii, să ameninţe cu aplicarea violenţei, să percheziţioneze victima
sau să ia o atitudine ce le demonstrează victimelor că orice rezistenţă n-are nici un rost etc
14. Furtul săvârşit prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă.
Termenii pătrundere, încăpere, alt loc pentru depozitare şi locuinţă sunt explicaţi în p.21 al HP
CSJ din 6 iulie 1992.
Prin noţiunea de pătrundere se înţelege intrarea ilegală, pe ascuns sau deschis, într-o
încăpere, în alt loc pentru depozitare sau locuinţă cu scopul săvârşirii furtului, jafului sau
tâlhăriei. Pătrunderea poate fi comisă atât cu învingerea piedicilor şi a rezistenţei, cât şi fără
aceasta. Ea poate fi realizată de asemenea cu ajutorul dispozitivelor când infractorul extrage
obiectele fără a intra în încăperea respectivă.
Prin termenul încăpere se înţeleg construcţiile, edificiile, beciurile, hambarele, garajele şi
alte construcţii gospodăreşti, menite pentru păstrarea permanentă sau temporară a bunurilor
materiale, utilate cu un gard sau mijloace tehnice sau asigurate cu o altă pază; magazinele
mobile, limuzinele, refrigeratoarele, containerele, seifurile şi alte depozite asemănătoare.
Totodată, sectoarele de teritorii care nu sunt folosite pentru păstrare, ci, de exemplu, pentru
cultivarea unei oarecare producţii, nu se încadrează în noţiunea de alt loc pentru depozitare.
Termenul de locuinţă denumeşte o încăpere sau un grup de încăperi destinate traiului
permanent sau temporar al persoanelor, în care se află o parte sau întreaga avere de care dispun
ele. Tot la acest termen se referă părţile componente ale locuinţei în care oamenii pot să nu
locuiască nemijlocit. În afară de aceasta, trebuie considerate drept locuinţă nu numai încăperile
de locuit (odăile, antreurile, bucătăriile), dar şi cele alăturate nemijlocit lor, alcătuind o parte
indivizibilă, cum ar fi: balcoanele, loggiile, în casele individuale - verandele, mansardele,
beciurile, cămările etc.
Potrivit p.22 al HP CSJ din 6 iulie 1992, pentru încadrarea sustragerii averii proprietarului,
cu menţiunea pătrunderii în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau locuinţă, intenţia de a
sustrage trebuie să apară la infractor până la pătrunderea în această încăpere, în alt loc pentru
depozitare sau în locuinţă.
15. Furtul săvârşit cu cauzarea de daune în proporţii considerabile. Caracterul considerabil
sau esenţial al daunei cauzate se stabileşte luându-se în considerare valoarea, cantitatea şi
însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială şi venitul acesteia, existenţa persoanelor
întreţinute, alte circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei, iar în
cazul prejudicierii drepturilor şi intereselor ocrotite de lege - gradul lezării drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului.
16. Furtul săvârşit în timpul unei calamităţi. Prin calamitate se înţeleg nenorocirile mari,
dezastrele care lovesc o colectivitate. Prin noţiunea de furt săvârşit în timpul unei calamităţi se
înţelege situaţia în care se produce furtul, ca urmare a unui eveniment, a unei stări de fapt
păgubitoare sau periculoase pentru o colectivitate. De exemplu, starea de fapt produsă în timpul
unui cutremur, al unei inundaţii, pe timp de incendiu, în momentul unei catastrofe de cale ferată,
în timpul unei epidemii, molime etc. Este necesar ca fapta să fie săvârşită în perioada de timp
cuprinsă între momentul când se produce evenimentul care dă naştere stării de calamitate şi
momentul când această stare încetează.
17. Furtul săvârşit de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală. Noţiunea de
grup criminal organizat şi de organizaţie criminală este explicată în art.46 şi 47 CP.
18. Potrivit alin.2 art.186, dacă furtul a fost săvârşit în timpul unei calamităţi (lit.a) alin.3 art.186
CP) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.b) alin.3 art.186 CP) în mod
repetat (lit.a) alin.2 art.186 CP) sau de două sau mai multe persoane (lit.b) alin.2 art.186 CP), sau
prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă (lit.c) alin.2 art.186 CP),
sau cu cauzarea de daune în proporţii considerabile (lit.d) alin.2 art.186 CP), acţiunile
infractorilor, în lipsa concursului real al infracţiunilor, trebuie să fie încadrate numai în baza
alin.3 art.186 CP.
19. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 187. JAFUL

(1) Jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane,
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.
art.423]
(2) Jaful săvîrşit:
a)repetat ; Exclus
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
e) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu
ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe;
f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 7 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la
1000 unităţi convenţionale.
art.423]
(3) Jaful săvîrşit:
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
art.423]
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3) săvîrşite în proporţii mari
art.423]
(5) Acţiunile prevăzute la alin. (1), (2) sau (3) săvîrşite în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu închisoare de 12 la 15 ani.
art.423]
3. Latura obiectivă a jafului se realizează prin sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane.
4. Noţiunile de sustragere şi bunuri sunt identice cu cele folosite la explicarea noţiunii de furt.
(A se vedea explicaţiile date la p.2 şi 3 ale art.186 CP.)
5. Potrivit p.3 al HP CSJ din 6 iulie 1992, sustragerea averii se consideră efectuată în mod
deschis dacă a fost săvârşită cu bună-ştiinţă în prezenţa victimelor sau a altor persoane care îşi
dădeau seama de caracterul acţiunilor făptuitorului, dar el a ignorat această circumstanţă.
Nu poate fi considerată deschisă sustragerea averii proprietarului în prezenţa complicilor
sau a persoanelor care nu-şi dădeau seama de caracterul faptei săvârşite.
Acţiunile începute ca un furt, dar care nu au fost duse până la capăt din cauză că au fost
descoperite de către victimă sau de alte persoane, dar neţinându-se cont de aceasta, au fost
prelungite de către infractor cu scopul însuşirii averii sau reţinerii ei, se încadrează în
infracţiunea de jaf, iar în cazul aplicării unei violenţe periculoase pentru viaţă şi sănătate sau al
ameninţării cu o astfel de violenţă - în cea de tâlhărie.
6. Drept consecinţe ale infracţiunii de jaf prevăzute de alin.1 din art.187 CP pot apărea daunele
materiale atât în proporţii esenţiale, cât şi în proporţii mici.
7. Jaful are acelaşi moment de consumare ca şi furtul. (A se vedea explicaţiile la art.186.)
8. Potrivit p.28 al HP CSJ din 6 iulie 1992, în cazurile în care însuşirea averii a fost săvârşită în
timpul huliganismului, violului sau al altor acţiuni criminale, cele săvârşite trebuie să fie
încadrate în funcţie de scopul şi de metoda însuşirii averii în concurs de infracţiune
corespunzătoare împotriva patrimoniului şi huliganism, viol sau altă infracţiune.
9. Latura subiectivă a jafului este identică cu cea a furtului. (A se vedea explicaţiile la art.186.)
10. Noţiunea şi semnele jafului săvârşit în mod repetat, de două sau mai multe persoane, prin
pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă, cu cauzarea de daune în
proporţii considerabile, în timpul unei calamităţi, de un grup criminal organizat sau de o
organizaţie criminală sunt identice cu cele din cazul furtului (a se vedea explicaţiile
corespunzătoare de la art.186 CP).
11. Jaful săvârşit de o persoană mascată, deghizată sau travestită are drept agravantă folosirea
de către infractor a unui anumit procedeu pentru a nu putea fi recunoscut. În cazul mascării,
făptuitorul îşi acoperă faţa cu mască, adică cu o bucată de stofă, de mătase, de dantelă, de carton
etc., înfăţişând o faţă omenească sau figura unui animal, lăsând numai ochii descoperiţi; obrăzar.
În cazul deghizării sau travestirii, făptuitorul îşi creează o înfăţişare sau se îmbracă în aşa
fel încât să nu poată fi recunoscut. De exemplu, îşi pune barbă falsă, ochelari, foloseşte
îmbrăcămintea sexului opus etc.
12. Jaful cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu
ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe. Potrivit p.4 al HP CSJ din 6 iulie 1992, violenţă
nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei e considerată cauzarea unei vătămări
neînsemnate integrităţii corporale sau sănătăţii care nu a pricinuit o dereglare de scurtă durată
sănătăţii sau o pierdere neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de muncă, precum şi aplicarea
intenţionată a loviturilor sau a altor acţiuni violente care au cauzat numai dureri fizice (art.154
CP).
În conformitate cu Regulamentul de apreciere medico-legală a gravităţii vătămărilor
corporale, prin violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei se înţeleg vătămările
trecătoare sub formă de zgârieturi, echimoze (vânătăi) etc., care se încheie cu restabilirea
completă a sănătăţii într-un termen de cel mult 6 zile, precum şi durerile fizice fără o dereglare
pe un anumit termen a sănătăţii victimei.
Prin ameninţarea cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa ori sănătatea persoanei
păgubaşe se înţelege un act de violenţă psihică care poate paraliza rezistenţa victimei şi înlesni
sustragerea averii proprietarului. Ameninţările nedeterminate de tipul "va fi rău de tine", "ţi-arăt
eu ţie", "am să-ţi dau de cheltuială" şi altele sunt considerate ca ameninţări cu aplicarea violenţei
nepericuloase pentru viaţa ori sănătatea persoanei în cazurile în care circumstanţele obiective nu
mărturisesc intenţii mai serioase ale infractorului. De exemplu, făptuitorul ameninţă victima că
va fi rău de ea, începând să scoată un pistol din buzunar. Astfel de ameninţare se referă la
tâlhărie, şi nicidecum la jaf.
13. Agravanta în timpul unei calamităţi a fost comentată în art.151, iar cea de un grup criminal
organizat sau de o organizaţie criminală - la art.46 şi 47.
Articolul 188. TÂLHĂRIA

(1) Tîlhăria, adică atacul săvîrşit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor,
însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de
ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe,
art.423]
(2) Tîlhăria săvîrşită:
a)repetat; exclus
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
e) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă;
f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
art.423]
(3) Tîlhăria săvîrşită:
c) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
d) cu deosebită cruzime
[Art.188 al.(3), lit.d) în redacţia LP252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855]
art.423]
(4) Acţiunile prevăzute la alin. (1), (2) sau (3) săvîrşite în proporţii mari
art.423]
(5) Acţiunile prevăzute la alin. (1), (2) sau (3) săvîrşite în proporţii deosebit de mari
art.423]
3. Latura obiectivă a tâlhăriei se realizează printr-un atac săvârşit asupra unei persoane în scopul
sustragerii bunurilor, însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate
ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe.
4. Atacul în scopul săvârşirii unei tâlhării se manifestă prin acţiuni agresive active cu caracter
surprinzător pentru victimă, care creează un pericol real însoţit de aplicarea imediată şi
nemijlocită a unei violenţe periculoase pentru viaţa ori sănătatea persoanei sau de ameninţarea cu
aplicarea unei asemenea violenţe în scopul însuşirii avutului proprietarului. El poate avea un
caracter deschis, însă în unele cazuri poate fi săvârşit pe neaşteptate şi pe neobservate (pe
ascuns): o lovitură de după colţ, o împuşcătură din ambuscadă, atacul unui paznic care dormea
etc.
5. Doctrina penală şi practica judiciară recunosc drept atac şi aducerea victimei în stare de
inconştienţă sau imposibilitate de a se apăra ca rezultat al introducerii, contrar voinţei ei (inclusiv
prin înşelăciune), în organism a unor substanţe narcotice, cu efect puternic sau otrăvitoare,
periculoase pentru viaţă şi sănătate.
Altfel trebuie calificate cazurile în care drept rezultat al "cinstirii" cu băuturi alcoolice sau cu alte
substanţe, caracterul acţiunii cărora este cunoscut victimei, victima se pomeneşte într-o stare de
inconştienţă, iar infractorii, folosindu-se de aceasta, sustrag averea ei. Atare acţiuni sunt
calificate drept furt.
6. Drept violenţă periculoasă pentru viaţa ori sănătatea victimei, prevăzută de alin.1 din art.188
CP, trebuie considerată vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii (noţiunea este
explicată în art.153 CP) sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii (noţiunea este stipulată
în art.152 CP), precum şi alte acţiuni care, deşi nu au pricinuit vătămările menţionate, au creat la
momentul aplicării lor un pericol real pentru viaţa şi sănătatea victimei. De exemplu, aruncarea
victimei din tren, automobil, de la etaj, strangularea (sugrumarea) ei, reţinerea îndelungată a
capului victimei în apă etc.
Cauzarea vătămărilor grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii este considerată
circumstanţă agravantă, prevăzută la alin.3 din art.188 CP, şi nu un semn constitutiv al tâlhăriei.
7. Ameninţarea cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa şi sănătatea victimei trebuie să
aibă un caracter real, adică vinovatul poate imediat să transforme ameninţarea în acte de violenţă
fizică. Pentru constatarea acestui semn constitutiv al tâlhăriei trebuie să ţinem cont de toate
circumstanţele cauzei: caracterul ameninţării, al obiectelor sau armelor cu care ameninţa
infractorul, locul şi timpul săvârşirii infracţiunii, numărul infractorilor etc. Forma de manifestare
a ameninţării poate fi diferită: prin cuvinte, gesturi, demonstrare a armei, a cuţitului şi a altor
obiecte a căror folosire poate cauza daune vieţii ori sănătăţii persoanei atacate.
Ameninţarea cu aplicarea violenţei, dar nu imediat, ci în viitor, sau ameninţarea cu
răspândirea unor ştiri defăimătoare, cu deteriorarea sau distrugerea bunurilor proprietarului ori
cu răpirea victimei, nu constituie tâlhărie, ci şantaj (art.189 CP).
8. Potrivit p.16 al HP CSJ din 6 iulie 1992, tâlhăria se consideră consumată din momentul
atacului, însoţit de aplicarea sau ameninţarea de aplicare a violenţei periculoase pentru viaţa sau
sănătatea victimei, indiferent de faptul dacă a fost sau nu însuşită averea proprietarului.
Luând în consideraţie că tâlhăria săvârşită în scopul sustragerii averii proprietarului în
proporţii mari sau deosebit de mari trebuie încadrată potrivit art.195 CP, precum şi construcţia
materială a agravantei la lit.f) alin.2 art.188 CP, consecinţele tâlhăriei prevăzute de alin.1 art.188
CP pot fi un atac în scopul sustragerii bunurilor proprietarului în proporţii mici, esenţiale sau
considerabile, dacă din cauze indiferente de voinţa făptuitorului nu s-a realizat, precum şi
producerea daunei materiale proprietarului în proporţii mici sau esenţiale, valoarea cărora este
determinată de alin.1 art.126 CP.
9. Latura subiectivă a tâlhăriei este identică cu cea a infracţiunii de furt. (A se vedea explicaţiile
de la art.186.)
10. Tâlhăria săvârşită în mod repetat, de două sau mai multe persoane, prin pătrundere în
încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă, cu cauzarea de daune în proporţii
considerabile, în timpul unei calamităţi, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie
criminală este identică cu furtul, iar tâlhăria săvârşită de o persoană mascată, deghizată sau
travestită este identică cu jaful. (A se vedea explicaţiile corespunzătoare de la art.186 şi 187 CP.)
Aici vom analiza doar agravantele specifice tâlhăriei.
11. Tâlhăria săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă.
Potrivit lit.a) p.1 al HP CSJ din 9 noiembrie 1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele
penale despre purtarea, păstrarea, transportarea, fabricarea, comercializarea, sustragerea
armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc
şi a muniţiilor, prin armă de foc se înţelege arma a cărei funcţionare determină aruncarea unuia
sau a mai multor proiectile, datorită forţei de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei
capse ori prin explozia unei încărcături. Conform lit.b) p.1 al aceleiaşi hotărâri, armă albă se
consideră cea destinată şi adaptată pentru a vătăma, a omorî fiinţe umane cu aplicarea forţei
musculare prin contact nemijlocit cu tăiere (săbii, tesace etc.), înţepare (baionete unghiulare,
pumnale, stilete etc.), prin înţepare-tăiere (baionete plate, cuţite, arcuri, arbalete, pumnale cu tăiş
etc.), prin spargere-fărâmiţare (box, buzdugan, mlaciu, nunciaki etc.).
Prin alte obiecte folosite în calitate de armă se înţeleg orice obiecte care pot cauza daune
considerabile sănătăţii sau vieţii persoanei (topor, cuţit, brici, coasă, furcă sau orice obiect
metalic etc.).
Prin aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă se înţelege utilizarea
lor în timpul actelor de violenţă fizică sau ameninţarea cu aplicarea acestor arme, care creează un
pericol real pentru viaţa sau sănătatea persoanei.
Potrivit p.27 al HP CSJ din 6 iulie 1992, dacă infractorul în timpul tâlhăriei a ameninţat cu
o armă cu bună-ştiinţă imposibil de a fi folosită sau cu o imitaţie a armei, de exemplu - un
machet de pistolet, un pumnal-jucărie etc., neavând intenţia să folosească aceste obiecte pentru
cauzarea vătămărilor integrităţii corporale sau sănătăţii periculoase pentru viaţă şi sănătate, chiar
dacă victima a perceput-o drept armă, acţiunile lui (în lipsa altor circumstanţe agravante) trebuie
încadrate în baza alin.1 art.188 CP.
12. În cazul tâlhăriei săvârşite cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii noţiunea
vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii este determinată de alin.1 art.151 CP.
Potrivit p.7 al HP CSJ din 6 iulie 1992, atacul în scopul însuşirii averii, însoţit de violenţă,
care a atras după sine cauzarea unor vătămări grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii
victimei trebuie încadrat în baza lit.c), alin.3 din art.188 CP fără încadrarea suplimentară în baza
alin.1 art.151 CP. Dacă în urma vătămărilor integrităţii corporale sau a sănătăţii a survenit
moartea victimei, cele săvârşite trebuie să fie încadrate prin concurs de infracţiuni prevăzute de
lit.c) alin.3 art.188 CP şi alin.4 art.151 CP.
Tâlhăria săvârşită cu un omor intenţionat trebuie să fie încadrată conform concursului de
infracţiuni, prevăzute de lit.c) alin.3 art.188 CP şi lit.b) alin.2 art.145 CP.
Deoarece agravanta în cauză, spre deosebire de componenţa de bază din alin.1 art.188 CP,
este formulată ca o componenţă materială, în cazurile în care intenţia făptuitorului este îndreptată
spre cauzarea vătămărilor grave, dar de fapt el a pricinuit numai vătămări uşoare sau medii
integrităţii corporale, cele săvârşite trebuie calificate ca tentativă de infracţiune (art.27 şi lit.c)
alin.3 art.188 CP).
În cazul tâlhăriei prevăzute de alin.1 art.188 CP tentativa de tâlhărie se exclude; până la
începerea atacului poate fi vorba numai de o pregătire de infracţiune, iar din primul act de atac
tâlhăria se consideră consumată (componenţă formal redusă).
13. În cazul tâlhăriei săvârşite prin schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant, prin
schingiuire se înţeleg nişte acţiuni care provoacă victimei suferinţe prin lipsirea de hrană, de
băutură sau de căldură ori prin abandonarea victimei în condiţii nocive pentru viaţă etc.
Torturarea se manifestă prin acţiuni care produc dureri acute repetate sau îndelungate (prin
pişcături, biciuire, împunsături cu obiecte înţepătoare, cauterizări cu agenţi termici sau chimici
etc.).
Prin tratamente inumane sau degradante se înţelege supunerea victimei la experienţe
medicale sau ştiinţifice nejustificate de un tratament medical în interesul lor sau obligarea
victimei la condiţii de hrană, locuinţă, îmbrăcăminte, de igienă, asistenţă medicală etc. greu de
suportat fizic şi umilitoare din punct de vedere moral.
Articolul 189. ŞANTAJUL

(1) Şantajul, adică cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau
deţinătorului ori dreptul asupra acestora sau de a săvîrşi alte acţiuni cu caracter patrimonial,
ameninţînd cu violenţă persoana, rudele sau apropiaţii acesteia, cu răspîndirea unor ştiri
defăimătoare despre ele, cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului,
posesorului, deţinătorului ori cu răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor
sau a apropiaţilor acestora,
de la 3 la 5 ani.
art.423]
(2) Şantajul săvîrşit:
a)repetat; exclus
c) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate;
d) prin ameninţare cu moartea;
e) cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 7 ani cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi
convenţionale.
art.423]
b) săvîrşite cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă;
c) însoţite de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate;
d) săvîrşite cu deosebită cruzime;
[Art.189 al.(3), lit.d) în redacţia LP252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855]
e) urmate de dobîndirea bunurilor cerute;
f) soldate cu alte urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 10 ani cu amendă în mărime de la 1500 la 2000 unităţi
convenţionale.
art.423]
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), însoţite de răpirea proprietarului, posesorului
sau deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora,
art.423]
(5) Acţiunile prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4) săvîrşite în proporţii mari
art.423]
(6) Acţiunile prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4) săvîrşite în proporţii deosebit de mari
art.423]
3. Latura obiectivă a şantajului se realizează prin cererea de a se transmite bunurile
proprietarului, posesorului sau deţinătorului, ori dreptul asupra acestora sau de a săvârşi alte
acţiuni cu caracter patrimonial, ameninţând cu violenţa persoana, rudele sau apropiaţii acesteia,
cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre ele, cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor
proprietarului, posesorului, deţinătorului ori cu răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului,
a rudelor sau a apropiaţilor acestora.
4. Şantajul este format din două acţiuni de sine stătătoare legate între ele - cerinţa şi ameninţarea.
Cerinţele pot fi următoarele:
a) cerinţa de a se transmite, fără plată, infractorului sau reprezentantului lui bunurile ce se
află în proprietatea sau în posesia victimei;
b) cerinţa ca victima să transmită dreptul asupra bunurilor pe care le posedă infractorului
sau unor persoane numite de el, pentru ca acestea, folosindu-se de acest drept, să primească
bunuri sau alte foloase patrimoniale. De exemplu, întocmirea unei procuri pentru a căpăta
bunuri, perfectarea donaţiei, legalizarea unui testament, darea unei recipise care confirmă faptul
că a primit, chipurile, pe datorie, o sumă de bani etc.;
c) cererea de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, prin care se înţeleg asemenea
acţiuni de importanţă juridică ale victimei, în urma cărora şantajistul sau persoanele numite de el
pot primi foloase materiale sau să scape de anumite cheltuieli materiale. De exemplu, acordul
victimei de a încheia o tranzacţie nerentabilă pentru ea, nimicirea unei recipise de creanţă (de
datorie) a şantajistului, efectuarea fără plată a unei lucrări pentru el etc.
5. Metoda constrângerii victimei de a satisface aceste cereri se poate exprima prin
următoarele forme de ameninţări:
a) ameninţarea cu violenţa. Această ameninţare trebuie să fie reală şi concepută de victimă
drept realizabilă. Prin violenţă ca semn constitutiv al şantajului, prevăzută de alin.1 art.189 CP,
se înţelege ameninţarea cu aplicarea loviturilor ce cauzează o durere fizică (a se vedea
comentariul la art.154 CP), cu vătămări uşoare ale integrităţii corporale (art.153 CP), cu vătămări
medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii (art.152 CP) sau cu vătămări grave ale integrităţii
corporale sau ale sănătăţii (art.151 CP). Ameninţarea cu omor constituie agravantă prevăzută de
alin.2 art.189 CP.
Ameninţarea cu violenţa este proiectată, de obicei, în viitor, după un anumit răstimp, dacă
victima nu-i va îndeplini cerinţa de a-i transmite averea. Prin aceasta, de fapt, se deosebeşte
ameninţarea cu violenţa în cadrul infracţiunii de şantaj de cea aplicată în timpul tâlhăriei. Însă în
cazul cerinţei de transmitere a dreptului asupra unui avut, ameninţarea poate fi înfăptuită imediat,
dacă ea nu va fi satisfăcută. În atare caz caracterul ameninţării nu transformă faptul în tâlhărie
însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei, deoarece obiectul material al
atentării nu-l constituie averea propriu-zisă, ci dreptul asupra acesteia. Pe când obiectul material
al tâlhăriei, ca şi al oricărei alte forme de însuşire, poate fi numai dobândirea unei averi reale;
b) ameninţarea cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre victimă presupune
ameninţarea cu răspândirea unor informaţii care jignesc (umilesc) demnitatea persoanei. Nu
interesează dacă aceste informaţii sunt adevărate sau mincinoase. Dacă şantajul a fost urmat de
răspândirea scornirilor defăimătoare despre victimă, acţiunile trebuie calificate şi în baza art.170
CP (calomnia), deoarece componenţa infracţiunii de şantaj nu le conţine;
c) în metodele de şantaj se înscrie şi ameninţarea cu deteriorarea sau cu distrugerea
bunurilor victimei. De obicei, se ameninţă cu incendierea averii, cu producerea unei explozii,
organizarea unei inundaţii etc. Nu este obligatoriu ca metoda distrugerii averii să prezinte un
pericol social;
d) ameninţarea cu răpirea victimei presupune ameninţarea victimei cu luarea sau reţinerea
ei în scopul de a-l forţa pe proprietar să transmită ilegal avutul său.
6. În calitate de victimă a infracţiunii de şantaj pot fi proprietarii, posesorii şi deţinătorii averii
(şefii de depozit, casierii, expeditorii, paznicii etc.), rudele (bunic, tată, fraţi, surori) sau
apropiaţii (strănepoţi, fraţi şi surori vitrege, logodnici etc.).
7. Şantajul se consumă din momentul înaintării cerinţei însoţite de ameninţare, indiferent de
faptul dacă infractorul şi-a atins scopul sau nu.
8. Luând în consideraţie că cererea de a se transmite averea, dreptul asupra ei sau de a săvârşi
alte acţiuni cu caracter patrimonial, precum şi dobândirea acestora în proporţii mari sau deosebit
de mari, se încadrează în baza art.195 CP, iar şantajul urmat de dobândirea bunurilor cerute în
proporţii mici, esenţiale şi considerabile trebuie calificat potrivit lit.e) alin.3 art.189 CP, acţiunile
de şantaj din alin.1 art.189 CP presupun numai cererea de a transmite infractorului bunurile
victimei, drepturile asupra acestora sau de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial în
proporţii mici, esenţiale sau considerabile fără ca şantajistul să primească averea cerută.
9. Latura subiectivă a infracţiunii de şantaj este similară cu cea a infracţiunii de furt. (A se
vedea explicaţiile de la art.186.)
10. Şantajul săvârşit în mod repetat, de două sau mai multe persoane, cu aplicarea violenţei
nepericuloase pentru viaţă şi sănătate, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie
criminală, însoţit de acţiuni violente periculoase pentru viaţă sau sănătate, însoţite de schingiuire,
tortură, tratament inuman sau degradant, este identic cu agravantele corespunzătoare ale furtului,
jafului şi tâlhăriei. (A se vedea explicaţiile de la art.186, 187, 188.)
11. Şantajul săvârşit prin ameninţarea cu moartea presupune o metodă de influenţare psihică,
îndreptată spre intimidarea, înfricoşarea victimei, pentru a-i provoca nelinişte pentru securitatea
sa, o stare de disconfort. Metodele de manifestare a ameninţării pot fi diferite: oral, în scris, prin
gesturi, fără avertizare prealabilă, prin telefon, nemijlocit victimei sau prin alte persoane etc.
Atare acţiuni nu trebuie calificate şi în baza art.155 CP.
12. În cazul şantajului săvârşit cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor, deteriorare a unui bun
înseamnă degradarea acestuia, stricarea lui parţială, ceea ce are drept consecinţă pierderea totală
sau numai a unei părţi din capacitatea sa de folosinţă cu posibilitatea redobândirii acestei
capacităţi, prin reparaţiile ce i se vor face. Distrugerea unui bun presupune nimicirea totală sau
parţială a unui obiect, astfel că acesta devine total inutilizabil potrivit destinaţiei sale iniţiale.
Atare acţiuni sunt cuprinse de această agravantă şi nu cer o calificare şi în baza art.197 CP.
13. Şantajul urmat de dobândirea bunurilor cerute presupune transmiterea de către victimă a
bunurilor cerute de şantajist, a dreptului asupra acestora sau săvârşirea altor acţiuni cu caracter
patrimonial cerute, valoarea cărora este în proporţii mici, esenţiale sau considerabile.
14. Şantajul soldat cu alte urmări grave presupune sinuciderea victimei, falimentul
întreprinderii, autodizolvarea ei, nerealizarea veniturilor, fapt ce conduce la scăderea bruscă a
indicilor economici etc.
15. Şantajul însoţit de răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a
apropiaţilor acestora presupune luarea sau reţinerea lor în scopul de a-l forţa pe proprietar să
transmită ilegal avutul său. Atare acţiuni nu cer o calificare şi în baza art.164 şi 280 CP.
16. Dacă infractorul cere să i se transmită anumite bunuri, drepturile asupra acestora sau să i se
efectueze nişte lucrări deja plătite prin metode ilegale specifice samavolniciei, asemenea acţiuni
trebuie încadrate în baza art.352 CP (samavolnicie), şi nu în baza art.189.
17. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, în
condiţiile alin.1 şi de 14 ani, în condiţiile alin.2, 3 şi 4.
Articolul 190. ESCROCHERIA

(1) Escrocheria, adică dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau
abuz de încredere,
ani.
(2) Escrocheria săvîrşită:
c) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile;
d) cu folosirea situaţiei de serviciu
închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
(3) Escrocheria săvîrşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
3. Latura obiectivă a escrocheriei se realizează prin dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane
prin înşelăciune sau abuz de încredere.
4. Prin dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane se înţelege transmiterea benevolă
infractorului de către victimă a bunurilor sau a dreptului asupra bunurilor sub influenţa
înşelăciunii sau a abuzului de încredere.
Potrivit p.8 al HP CSJ din 6 iulie 1992, primirea bunurilor cu condiţia îndeplinirii unui
angajament (de exemplu, primirea unui bun în credit care trebuie plătit în rate) poate fi încadrată
drept escrocherie numai în cazul în care infractorul încă la momentul intrării în posesia acestor
bunuri avea drept scop însuşirea lor şi nu avea de gând să îndeplinească angajamentul asumat.
5. Înşelăciunea ca element al escrocheriei se poate manifesta prin prezentarea unor date false sau
prin ascunderea unor informaţii a căror anunţare era obligatorie. Datele false se pot referi atât la
personalitatea infractorului sau a altor persoane, cât şi la unele obiecte, fenomene. Actele de
înşelăciune pot fi înfăptuite pe cale verbală, în scris ori folosind ambele căi simultan. Când
înşelăciunea se efectuează prin falsificarea documentelor, ea constituie un concurs de infracţiuni
(art.190 CP şi art.332 sau art.361 CP). De obicei înşelăciunea se manifestă prin vinderea
mărfurilor şi obiectelor falsificate, primirea ilegală a pensiilor, a diferitelor indemnizaţii de la stat
etc.
6. Abuzul de încredere, fiind de fapt o varietate specifică a înşelăciunii, constă în faptul că
infractorul până la primirea averii sau a dreptului asupra acesteia îşi asumă obligaţiuni
patrimoniale care apar drept condiţie pentru a i se transmite averea. De exemplu, încheind un
contract de antrepriză, luând un avans, el promite să efectueze anumite lucrări; căpătând dreptul
la un apartament privatizat al unui pensionar, el se obligă să-l întreţină toată viaţa pe stăpân;
primind unele obiecte în credit, el se obligă să plătească în rate suma neachitată; comandând o
masă la restaurant, el îşi asumă, de obicei, obligaţiunea să o plătească etc. În realitate, făptuitorul
nu intenţiona să-şi îndeplinească obligaţiunile luate şi, folosindu-se de relaţiile de încredere cu
victima, îşi însuşeşte averea ei. Spre deosebire de înşelăciune, abuzul de încredere presupune că
infractorul primeşte averea de la victimă în aparenţă pe baze legitime, pe numele său, fără
falsificarea fenomenelor din trecut sau din viitor care l-ar împiedica să primească averea.
7. Escrocheria se consideră consumată dacă averea a fost dobândită de la victimă şi infractorul
are o posibilitate reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa.
8. Latura subiectivă a escrocheriei se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de profit.
9. Escrocheria săvârşită în mod repetat, de două sau mai multe persoane, cu cauzarea de daune
în proporţii considerabile, de un grup organizat sau o organizaţie criminală are aceleaşi
explicaţii ca şi agravantele infracţiunii de furt (a se vedea comentariul de la art.186).
10. Escrocheria săvârşită cu folosirea situaţiei de serviciu presupune că făptuitorul, având
calitatea de funcţionar, face victima să creadă că se află în exercitarea atribuţiilor sale de
serviciu, deşi în realitate nu se află în exerciţiul acestor atribuţii. Însă, dacă făptuitorul foloseşte
atribuţiile sale de serviciu la săvârşirea unei escrocherii, cele săvârşite constituie un concurs ideal
de infracţiuni (art.190 CP şi art.327 sau 335 CP).
11. Noţiunile de grup criminal organizat şi de organizaţie criminală au fost comentate la art.46
şi 47.
12. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în
condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2 şi 3.
Articolul 191. DELAPIDAREA AVERII STRĂINE

(1) Delapidarea averii străine, adică însuşirea ilegală a bunurilor altei persoane,
încredinţate în administrarea vinovatului,
(2) Delapidarea averii străine, săvîrşită:
c) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile;
d) cu folosirea situaţiei de serviciu,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o
organizaţie criminală,
3. Latura obiectivă a delapidării se realizează prin însuşirea ilegală a bunurilor altei persoane,
încredinţate în administrarea vinovatului.
4. Pentru delapidarea averii străine este caracteristic faptul că poate fi săvârşită numai de un
funcţionar sau de alt salariat, care gestionează sau administrează bunurile din avutul
proprietarului. Potrivit p.11 al HP CSJ din 6 iunie 1992, delapidare a averii străine trebuie
calificate acţiunile persoanelor care, conform funcţiilor lor de răspundere, raporturilor
contractuale sau însărcinării speciale a proprietarului, înfăptuiesc în privinţa bunurilor
încredinţate împuternicirile de dispunere, administrare, transportare sau păstrare (depozitor,
expeditor, casier etc.). De obicei cu aceste persoane proprietarul încheie contracte de răspundere
materială deplină pentru averea încredinţată.
5. Delapidarea averii străine constă în faptul că infractorul transformă bunul aflat în gestionarea
sau administrarea sa într-un bun al său, îl trece efectiv în stăpânirea sa, creând posibilităţi de a se
comporta faţă de bun ca faţă de un bun propriu, de a efectua acte de dispoziţie cu privire la acel
bun.
6. Delapidarea averii străine presupune nu numai însuşirea bunului administrat, dar şi irosirea
lui prin consumare, cheltuire, dăruire sau transmitere altor persoane fără restituirea
echivalentului lui.
7. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de profit.
8. Agravantele infracţiunii de delapidare a averii străine sunt aceleaşi ca şi ale infracţiunii de furt
şi escrocherie (a se vedea explicaţiile de la art.186 şi 190).
9. Delapidarea se consideră consumată din momentul în care vinovatul a obţinut posibilitatea de
a se folosi de această avere la dorinţa sa ori din momentul când a consumat-o.
10. Noţiunile de grup criminal organizat şi de organizaţie criminală au fost comentate la art.46
şi 47.
Articolul 192. PUNGĂŞIA

(1) Pungăşia, adică acţiunea în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare,
genţi sau din alte obiecte prezente la persoană,
de pînă la 2 ani.
(2) Pungăşia săvîrşită:
b) de două sau mai multe persoane,
se pedepseşte cu închisoare de pînă la 4 ani cu amendă în mărime de la 200 la 1.000 unităţi
convenţionale.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) săvîrşite în proporţii mari
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) săvîrşite în proporţii deosebit de mari
3. Latura obiectivă a pungăşiei se realizează prin săvârşirea acţiunilor în scopul sustragerii
bunurilor altei persoane din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoane.
4. Pungăşia constă în hoţia din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană.
5. Prin alte obiecte prezente la persoană se înţeleg diferite sacoşe, poşete, plase în formă de
săculeţ, serviete, saci, geamantane, valize, cufere etc. în care se pun lucrurile, obiectele necesare
pentru transportare sau călătorie.
6. Pungăşia se consideră consumată din momentul începerii acţiunii de a sustrage bani sau alte
bunuri din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană, indiferent de faptul dacă
infractorul şi-a realizat scopul scontat sau nu.
7. Deoarece acţiunile în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare, genţi sau din
alte obiecte prezente la persoană, precum şi sustragerea bunurilor din obiectele indicate în
proporţii mari sau deosebit de mari, trebuie încadrate în baza art.195 CP, pungăşia prevăzută de
alin.1 din art.192 presupune numai acţiunile în scopul sustragerii bunurilor din obiectele indicate
în proporţii mici, esenţiale sau considerabile, precum şi sustragerea averii în aceste proporţii.
9. Agravantele pungăşiei săvârşite în mod repetat sau de două sau mai multe persoane sunt
identice cu cele ale furtului (a se vedea explicaţiile de la art.186 CP).
condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2.
Articolul 1921. Răpirea mijlocului de transport
(1) Răpirea mijlocului de transport fără scop de însuşire
de la 1 la 3 ani.
a) săvîrşită de două sau mai multe persoane;
b) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea victimei sau de ameninţarea
cu aplicarea unei asemenea violenţe;
c) săvîrşită prin pătrundere în garaj, în alte încăperi sau spaţii îngrădite ori păzite
art.423]
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) însoţite de violenţă periculoasă pentru viaţa sau
sănătatea victimei sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe
art.423]
Articolul 1922. Răpirea mijlocului de transport cu tracţiune
animală, precum şi a animalelor de tracţiune
Răpirea mijlocului de transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor de tracţiune,
fără scop de însuşire, urmată:
a) de distrugerea de bunuri;
b) de îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite,
Articolul 193. OCUPAREA BUNURILOR IMOBILE STRĂINE exclus
Articolul 193. Tulburarea de posesie

Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia cu
aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării violenţei ori prin distrugerea sau strămutarea
semnelor de hotar
Articolul 194. ÎNSUŞIREA SAU UTILIZAREA ILICITĂ A ENERGIEI

ELECTRICE, TERMICE SAU A GAZELOR NATURALE
(1) Însuşirea energiei electrice, termice sau a gazelor naturale ori utilizarea ilicită a
acestora evitînd sistemele de evidenţă instalate în modul stabilit sau prin acestea, dar
deteriorate de consumator, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.500 unităţi convenţionale sau cu muncă
(2) Aceleaşi acţiuni care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1500 la 3000 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de 240 de ore.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin însuşirea energiei electrice, termice sau a
gazelor naturale ori utilizarea ilicită a acestora evitând sistemele de evidenţă instalate în modul
stabilit sau prin acestea, dar deteriorate de consumator, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
mari.
4. Însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale se poate
efectua numai din reţelele electrice, termice sau din conductele de gaze naturale. Însuşirea
gazelor naturale din depozite, cisterne, butelii va constitui o formă concretă de însuşire (furt, jaf
etc., în funcţie de metoda însuşirii).
5. Însuşirea acestor valori poate fi efectuată atât prin conectarea ilegală la aceste reţele, conducte,
cât şi prin reţelele, conductele instalate legal, dar prin deteriorarea sistemelor de control, de
exemplu - a diferitelor contoare.
6. Dacă, săvârşind infracţiunea, făptuitorul produce şi avarierea reţelei sau a conductei,
infracţiunea în cauză intră în concurs cu cea de distrugere (art.197 sau 198 CP), cu condiţia să fie
întrunite trăsăturile componenţelor acestor infracţiuni.
7. Însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale este
condamnabilă penal, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari, valoarea cărora,
potrivit alin.1 art.126 CP, este de la 500 până la 1500 de unităţi convenţionale de amendă.
Dacă valoarea celor însuşite depăşeşte 1500 de unităţi convenţionale de amendă, atare acţiuni
constituie agravanta prevăzută de alin.2 art.194 CP.
Articolul 195. ÎNSUŞIREA ÎN PROPORŢII MARI ŞI DEOSEBIT DE MARI exclus
Articolul 196. CAUZAREA DE PAGUBE MATERIALE PRIN ÎNŞELĂCIUNE SAU

ABUZ DE ÎNCREDERE
(1) Cauzarea de daune materiale în proporţii mari proprietarului prin înşelăciune sau
abuz de încredere, dacă fapta nu constituie o însuşire,
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, în ambele cazuri cu (sau fără)
termen de la 2 la 5 ani.
b) de două sau mai multe persoane
ani.
a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu
(4) Cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari prin înşelăciune sau abuz de
încredere, dacă fapta nu constituie o însuşire,
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin cauzarea de daune materiale proprietarului
prin înşelăciune sau abuz de încredere.
4. Obiectul material al infracţiunii îl poate constitui orice valoare materială care în momentul
săvârşirii infracţiunii încă nu a trecut în posesia proprietarului, dar trebuia să treacă, dacă
vinovatul nu ar fi săvârşit infracţiunea în cauză.
5. Cauzarea de daune materiale proprietarului se realizează în lipsa semnelor însuşirii averii, de
exemplu - a escrocheriei. Făptuitorul nu sustrage averea din posesia proprietarului. El săvârşeşte
infracţiunea printr-o inacţiune, neîndeplinind obligaţiunea juridică de a transmite averea sau
banii persoanelor fizice sau juridice corespunzătoare. Consecinţele materiale ale acestei inacţiuni
se manifestă prin pagube materiale sub formă de venituri nerealizate (ratate).
6. Înşelăciunea ca metodă de săvârşire a infracţiunii se poate manifesta atât prin acţiuni active,
care constau în comunicarea informaţiilor false despre anumite circumstanţe sau fapte, cât şi prin
inacţiuni, care rezidă în ascunderea, tăinuirea circumstanţelor sau faptelor, în trecerea lor sub
tăcere. De exemplu, înşelarea organelor notariale în privinţa preţului real de vânzare al caselor, al
autovehiculelor şi al altor valori preţioase la înregistrarea contractelor de cumpărare-vânzare în
scopul micşorării taxei de plată obligatorii stabilite de lege, precum şi alte acţiuni de înşelăciune
care au cauzat proprietarului pagube materiale sub formă de venituri nerealizate.
Dacă pentru eschivarea de la plata impozitelor sau a altor plăţi obligatorii vinovatul prezintă
documente falsificate de el însuşi, cele săvârşite intră în concurs de infracţiuni cu falsificarea
documentelor oficiale (art.361 CP).
7. Abuzul de încredere constă în folosirea relaţiilor speciale de încredere dintre vinovat şi
persoanele fizice sau juridice în scopul însuşirii ilegale a profiturilor materiale sau băneşti.
Asemenea relaţii apar în legătură cu funcţia ocupată sau munca îndeplinită legată de exploatarea
averii proprietarului (de exemplu, şoferii automobilelor, taxiurilor etc.) ori în timpul prestării
diferitelor servicii comunale şi sociale populaţiei (ceasornicarii, cizmarii, maiştrii de televizoare
etc.). Stabilind relaţii de muncă cu vinovatul şi punându-i la dispoziţie averea sa, proprietarul are
încredere în el, dar vinovatul îşi însuşeşte veniturile căpătate din exploatarea averii
proprietarului.
8. Cauzarea de pagube materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere se deosebeşte de
escrocheria săvârşită prin înşelăciune sau abuz de încredere după semnele sale obiective. Pentru
escrocherie este caracteristică trecerea ilegală a averii proprietarului din posesia acestuia în
posesia vinovatului. Pentru cauzarea de pagube materiale este specifică folosirea temporară
ilegală gratuită a averii proprietarului sau eschivarea de la actul de transmitere proprietarului a
averii care i se cuvine după lege.
9. Cauzarea de daune materiale proprietarului, prevăzută de alin.1 art.196 CP, presupune o
daună materială în proporţii mici, esenţiale sau considerabile. În cazul daunei în proporţii mici
trebuie să ţinem cont de prevederile alin.2 art.14 CP.
10. Infracţiunea se consumă din momentul survenirii daunelor materiale pentru proprietar.
12. Agravantele cauzării de pagube materiale săvârşite de două sau mai multe persoane, de un
grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, în proporţii mari sau deosebit de mari au
acelaşi sens ca şi agravantele însuşirilor averii proprietarului, de aceea, pentru a evita repetările,
facem trimitere la explicaţiile anterioare.
13. Cauzarea de pagube materiale săvârşite în mod repetat constă în săvârşirea a două sau
mai multor acţiuni prevăzute de alin.1 art.196, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată
pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie.
14. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani -
în condiţiile alin.1, 2, 3 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.4.
Articolul 197. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA INTENŢIONATĂ A
BUNURILOR
1) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii mari,
neremunerată în folosul comunităţii de 240 de ore.
a) săvîrşite prin incendiere, explozie sau prin o altă modalitate periculoasă;
b) săvîrşite din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
c) săvîrşite asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către aceasta a obligaţiilor
de serviciu sau obşteşti;
d) care au provocat din imprudenţă decesul persoanei
se pedepsesc cu închisoare de pînă la 6 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
normală sunt condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale urmate de distrugerea, deteriorarea,
însuşirea, pierderea sau pieirea bunurilor proprietarului.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin distrugerea sau deteriorarea
intenţionată a bunurilor, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari.
4. Distrugerea unui obiect presupune orice acţiune care are drept rezultat nimicirea lui
totală sau parţială, după care acesta devine total inutilizabil potrivit destinaţiei sale iniţiale.
5. Deteriorarea unui obiect înseamnă degradarea sau distrugerea lui parţială, ceea ce are
drept consecinţă pierderea totală sau numai a unei părţi din capacitatea sa de folosinţă cu
posibilitatea redobândirii acestei capacităţi, prin reparaţiile ce i se vor face.
6. Între acţiunile vinovatului şi consecinţele survenite sub formă de distrugere sau
deteriorare a avutului proprietarului în proporţii mari (de la 500 până la 1500 de unităţi
convenţionale de amendă) trebuie să existe legătură cauzală.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează atât prin intenţie directă, cât şi prin
intenţie indirectă. Vinovatul prevede că drept rezultat al acţiunilor sale poate fi, ilegal, distrusă
sau deteriorată averea proprietarului şi doreşte sau admite în mod conştient survenirea acestor
urmări. Motivul şi scopurile activităţii infracţionale pot fi foarte diferite: răzbunarea, tendinţa de
a ascunde urmele unei infracţiuni etc. Ele nu au importanţă pentru calificare, dar trebuie luate în
consideraţie la individualizarea răspunderii penale. Dacă vinovatul acţionează în scopul
subminării economiei naţionale, atare acţiuni trebuie încadrate în baza art.343 CP (diversiunea).
8. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor soldate cu decesul persoanei
presupune decesul a cel puţin unei persoane. Atitudinea psihică faţă de decesul persoanei trebuie
să fie imprudentă. Dacă vinovatul a urmărit şi omorul intenţionat al persoanei în procesul
distrugerii sau deteriorării intenţionate a bunurilor, va exista un concurs ideal de infracţiuni: lit.a)
alin.2 art.197 şi alineatul corespunzător, în funcţie de scopul omorului (art.145 CP).
9. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor soldate cu alte urmări grave
presupune sinuciderea victimei, schilodirea sau mutilarea oamenilor, sistarea pe un timp
îndelungat a activităţii unei întreprinderi, lăsarea fără locuinţe a unui număr considerabil de
oameni, daune materiale în proporţii deosebit de mari etc.
10. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani -
în condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2.
Articolul 198. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA DIN IMPRUDENŢĂ A
BUNURILOR Exclus
Articolul 199. DOBÂNDIREA SAU COMERCIALIZAREA BUNURILOR DESPRE

CARE SE ŞTIE CĂ AU FOST OBŢINUTE PE CALE CRIMINALĂ
(1) Dobîndirea sau comercializarea, fără o promisiune prealabilă, a bunurilor despre
care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală
a) de două sau mai multe persoane;
b) sub formă de îndeletnicire;
c) în proporţii mari
ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau la alin.(2) lit.a) şi b), săvîrşite în proporţii deosebit de
mari,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin dobândirea sau comercializarea, fără o
promisiune prealabilă, a bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală.
4. Dobândirea bunurilor presupune procurarea gratuită sau cu plată a averii în orice formă
(cumpărarea, primirea în dar, în schimb, în contul datoriei, compensării daunelor etc.), în urma
căreia făptuitorul capătă posibilitatea de a dispune de aceste bunuri la dorinţa sa.
5. Comercializarea bunurilor înseamnă transmiterea lor gratuită sau cu plată altor persoane prin
orice metodă (vânzare, donaţie, schimb, dare în contul unei datorii, compensare a unor pagube).
6. Prin dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale
criminală se înţelege că făptuitorul ştie cu siguranţă că averea a fost căpătată în urma săvârşirii
unei infracţiuni. Acest semn se exclude dacă averea căpătată printr-o infracţiune a fost dobândită
de făptuitor în condiţii care nu-i permit să tragă o concluzie univocă (de exemplu, la piaţă, de la
o persoană întâlnită întâmplător etc.).
7. Dobândirea sau comercializarea fără o promisiune prealabilă înseamnă că făptuitorul nu a
promis infractorului despre aceasta înainte ca ultimul să săvârşească infracţiunea. Dacă
făptuitorul a promis din timp că va procura sau va vinde obiectele dobândite pe cale criminală,
aceste acţiuni constituie o participaţie la săvârşirea infracţiunii în calitate de complice (alin.5
art.42 CP).
9. Valoarea bunurilor dobândite sau comercializate, prevăzute în alin.1 din art.199, poate fi în
proporţii mici, esenţiale sau considerabile. În cazul dobândirii bunurilor în proporţii mici trebuie
să ţinem cont de prevederile alin.2 art.14 CP.
10. Agravantele dobândirii sau comercializării bunurilor săvârşite de două sau mai multe
persoane, în proporţii mari sau deosebit de mari, au acelaşi sens ca şi agravantele însuşirilor
averii, expuse în explicaţiile de la art.186-192.
11. Dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale
criminală, săvârşite sub formă de îndeletnicire, presupune o repetare de cel puţin trei ori a
acestor acţiuni pentru care persoana încă nu a fost condamnată, în scopul de a trage foloase, fiind
o sursă de bază sau suplimentară de venituri a făptuitorului.
Articolul 200. NEGLIJENŢA CRIMINALĂ FAŢĂ DE PAZA BUNURILOR

PROPRIETARULUI
Neglijenţa criminală faţă de obligaţiile proprii, manifestată de o persoană căreia i-a fost
încredinţată paza bunurilor proprietarului, atitudine care s-a soldat cu însuşirea, nimicirea,
deteriorarea, pierderea sau pieirea în proporţii mari sau deosebit de mari a acestor bunuri,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de până la 3 ani.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală
sunt condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale urmate de distrugerea, deteriorarea,
însuşirea, pierderea sau pieirea bunurilor proprietarului.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin neglijenţa criminală faţă de obligaţiunile
proprii, manifestată de o persoană căreia i-a fost încredinţată paza bunurilor proprietarului,
atitudine care s-a soldat cu însuşirea, nimicirea, deteriorarea, pierderea sau pieirea în proporţii
mari sau deosebit de mari a acestor bunuri.
4. Prin neglijenţă criminală faţă de obligaţiunile propriii de a păzi bunurile încredinţate se
înţelege neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană a îndatoririlor
sale, drept rezultat al cărora a avut loc furtul, nimicirea, deteriorarea, pierderea sau pieirea averii
proprietarului în valoare ce depăşeşte 500 de unităţi convenţionale de amendă.
5. Atitudinea neconştiincioasă faţă de paza avutului proprietarului se poate manifesta sau printr-
o neglijare conştientă de către victimă a îndatoririlor de serviciu (plecarea de la serviciu, somnul
în timpul pazei etc.), sau prin neîndeplinirea obligaţiunilor proprii (paza neatentă, jocul în cărţi
sau altă ocupaţie de altă natură), sau provocarea neatentă a unui incendiu (de exemplu, a aruncat
o ţigară aprinsă şi s-a produs un incendiu etc.). În ultimul caz infracţiunea intră în concurs cu
infracţiunea din art.198 CP.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie indirectă şi prin imprudenţă (încredere
exagerată în sine sau neglijenţă).
CAPITOLUL VII
INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI ŞI MINORILOR
Articolul 201. INCESTUL
(1) Raportul sexual între rude pe linie dreaptă pînă la gradul trei inclusiv, precum
şi între rude pe linie colaterală (fraţi, surori),
(2) Persoanele prevăzute la alin.(1) nu sînt pasibile de răspundere penală dacă, la
momentul săvîrşirii faptei, nu au împlinit vîrsta de 18 ani şi diferenţa de vîrstă între ei nu este
mai mare de 2 ani.
1. Practicarea raporturilor sexuale între rude încalcă grav bazele morale ale familiei şi
prezintă un pericol pentru fondul biologic al speciei umane.
2. Obiectul infracţiunii de incest constă în relaţiile sociale referitoare la desfăşurarea vieţii
sexuale a persoanei în condiţii morale normale.
3. Latura obiectivă se realizează prin practicarea unui raport sexual firesc între două
persoane de sex opus care sunt rude pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv, sau şi între rude
pe linie colaterală (fraţi, surori, veri primari).
4. Noţiunea de rudenie desemnează legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o
altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz, rudenia
este în linie dreaptă, iar în al doilea caz - în linie colaterală. Gradul de rudenie se stabileşte prin
numărul de naşteri (a se vedea art.45 CF).
5. Latura subiectivă a infracţiunii date se caracterizează prin intenţie directă.
6. Subiectul incestului este unul special - rudele pe linie dreaptă sau pe cea colaterală, care
sunt responsabile şi au atins vârsta de 16 ani.
7. Răspunderea penală revine ambilor făptuitori, fiecare săvârşind infracţiunea de incest în
calitate de autor.
Articolul 2011. Violenţa în familie
(1) Violenţa în familie, adică acţiunea sau inacţiunea intenţionată, manifestată fizic sau verbal,
comisă de un membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, care a provocat suferinţă
fizică, soldată cu vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, suferinţă psihică ori
prejudiciu material sau moral,
a) săvîrşită asupra a doi sau mai multor membri ai familiei;
b) care a provocat vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau
cu închisoare de pînă la 5 ani.
(3) Aceeaşi acţiune care:
a) a cauzat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) a determinat la sinucidere sau la tentativă de sinucidere;
c) a provocat decesul victimei
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani.
Articolul 202. ESCHIVAREA DE LA PLATA PENSIEI ALIMENTARE SAU DE LA

ÎNTREŢINEREA COPIILOR Exclus
Articolul 203. ESCHIVAREA DE LA ACORDAREA AJUTORULUI MATERIAL

PĂRINŢILOR SAU SOŢULUI. Exclus
Articolul 204. DIVULGAREA SECRETULUI ADOPŢIEI

Divulgarea secretului adopţiei contrar voinţei adoptatorului, săvîrşită de o persoană
obligată să păstreze faptul adopţiei ca un secret profesional sau de serviciu,
luni, în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de 2 ani.
1. Conform art.134 CF, secretul adopţiei este ocrotit de lege. Răspunderea penală pentru
divulgarea secretului adopţiei reprezintă una din garanţiile de păstrare a acestui secret.
2. Obiect al infracţiunii sunt interesele familiei şi copilului, onoarea şi demnitatea
adoptatorilor, precum şi libertatea lor de a dispune de secretul adopţiei.
3. Latura obiectivă o constituie divulgarea secretului adopţiei contra voinţei adoptatorilor,
altfel zis - comunicarea (orală, scrisă, anonimă) a informaţiilor despre faptul că adoptatorii nu
sunt părinţi de sânge ai celui adoptat. Secretul poate fi comunicat rudelor, cunoştinţelor şi altor
persoane cărora nu le-a fost încredinţat oficial.
4. Conform jurisdicţiei CEDO, adoptatul are dreptul să cunoască istoria vieţii sale, de aceea
comunicarea faptului de adopţie adoptatului nu constituie componenţă de infracţiune (Cazul
Jaskin c. Regatului Unit, Hotărârea CEDO din 7.07.1989, nr.160).
5. Componenţa de infracţiune, potrivit alin.1 art.204, este formală. Infracţiunea se consideră
consumată din momentul divulgării secretului adopţiei - comunicarea de către cel vinovat cel
puţin unei persoane, indiferent dacă aceasta a fost cunoscută sau nu de către adoptatori.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Pentru existenţa
infracţiunii nu are importanţă motivul sau scopul faptei.
7. Subiect al alin.1 art.204 CP este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani.
8. Agravanta prevăzută de lit.a) alin.2 art.204 CP prevede răspunderea penală pentru
subiecţii speciali: lucrătorii oficiului stării civile, ai instituţiilor medicale etc. care au
obligaţiunea, în virtutea funcţiei ocupate, să păstreze faptul adopţiei ca un secret profesional sau
de serviciu.
9. Agravanta prevăzută de lit.b) alin.2 art.204 CP soldată cu urmări grave include în
calitate de consecinţă destrămarea familiei adoptatorilor, plecarea minorului din familie etc. ca
rezultat al divulgării secretului adopţiei.
Articolul 205. ABUZUL PĂRINŢILOR ŞI ALTOR PERSOANE LA ADOPŢIA
COPIILOR
(1) Primirea de către părinte, tutore (curator) sau alt reprezentant legal al copilului, de
către altă persoană a unei recompense sub orice formă pentru consimţămîntul la adopţie sau
în alte scopuri legate de adopţie
de pînă la 3 ani.
(2) Intermedierea, facilitarea sau încurajarea adopţiei unui copil în scop de profit, beneficiu
material sau alt beneficiu
se pedepseşte cu amendă de la 200 la 400 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 1
la 3 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 2000 la
4000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(3) Exercitarea sub orice formă a constrîngerii asupra părintelui, tutorelui (curatorului)
copilului în scopul obţinerii consimţămîntului pentru adopţie sau prezentării de date
neveridice pentru încuviinţarea adopţiei, instituirea tutelei (curatelei), plasamentul copilului
într-o instituţie rezidenţială, într-o familie sau casă de copii de tip familial
la 5 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 2.500 la
5.000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu
lichidarea persoanei juridice.
(4) Acţiunile prevăzute la alineatele (1)-(3), săvîrşite:
b) în privinţa a doi sau mai mulţi copii;
c) de o persoană cu funcţie de demnitate publică;
[Art.205 al.(4), lit.c) modificată prin LP245 din 02.12.11, MO25-28/03.02.12 art.77]
e) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală,
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu
amendă, aplicată persoanei juridice, de la 3.000 la 6.000 de unităţi convenţionale cu privarea
de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce vizează drepturile legale ale
copilului în procesul adopţiei.
2. Latura obiectivă se caracterizează prin acţiuni ilegale îndreptate spre primirea unei
recompense sub orice formă pentru consimţământul de adopţie din partea părinţilor copilului,
tutorilor, curatorilor, ocrotitorilor legali sau a altor persoane.
3. Prin sintagmele alt ocrotitor legal, de către o altă persoană se înţeleg:
a) tutorii, curatorii;
b) educatorii caselor de copii de tip familial;
c) conducătorii instituţiilor de stat pentru copii: case-internat, şcoli speciale, instituţii
curative sau orice altă persoană care deţine informaţii despre copii ce pot fi înfiaţi.
4. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care, la momentul
săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie exprimată prin intenţie
directă cu scop de profit sau în alte scopuri (interese, avantaje, foloase etc.) legate de adopţie.
Articolul 206. TRAFICUL DE COPII
(1) Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil, precum
şi darea sau primirea unor plăţi ori beneficii pentru obţinerea consimţămîntului unei
persoane care deţine controlul asupra copilului, în scopul:
a) exploatării sexuale, comerciale şi necomerciale, în prostituţie sau în industria
pornografică;
b) exploatării prin muncă sau servicii forţate;
b1) practicării cerşetoriei sau în alte scopuri josnice;
c) exploatării în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, inclusiv în cazul adopţiei ilegale;
d) folosirii în conflicte armate;
e) folosirii în activitate criminală;
f) prelevării organelor sau ţesuturilor umane;
g) abandonării în străinătate;
h) vînzării sau cumpărării,
se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 12 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana
juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 de unităţi convenţionale, cu
privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.
(2) Aceleaşi acţiuni însoţite:
a) de violenţă fizică şi psihică, de aplicare a armei de foc sau de ameninţare cu aplicarea
acesteia;
b) de abuz şi violenţă sexuală;
c) de profitare de abuz de autoritate sau de situaţia de vulnerabilitate a copilului, de
ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei copilului sau altor persoane;
f) de prelevare a organelor sau ţesuturilor umane
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la 7000 de unităţi convenţionale, cu
privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.
a) săvîrşite de o persoană care anterior a săvîrşit aceleaşi acţiuni;
b) săvîrşite asupra a doi sau mai multor copii;
c) săvîrşite de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu funcţie de
demnitate publică;
[Art.206 al.(3), lit.c) modificată prin LP245 din 02.12.11, MO25-28/03.02.12 art.77]
d) săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
e) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a copilului, cu
decesul sau sinuciderea acestuia;
e1) săvîrşite asupra copilului care se află în îngrijirea, sub ocrotirea, sub protecţia, la
educarea sau la tratamentul făptuitorului;
[Art.206 al.(3) lit.e1) introdusă prin LP73 din 12.04.12, MO99-102/25.05.12 art.332]
f) săvîrşite asupra unui copil în vîrstă de pînă la 14 ani
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani sau cu detenţiune
pe viaţă, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 7000 la 9000 de
unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu
(4) Victima traficului de copii este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile
săvîrşite de ea în legătură cu această calitate procesuală.
1. În corespundere cu art.1 al Convenţiei Cu privire la drepturile copilului din 20
noiembrie 1989 (New York), în vigoare pentru RM din 25 februarie 1993 (TI, vol.I, pag.43), prin
copil se înţelege orice fiinţă umană de până la 18 ani. Statele-părţi vor lua toate măsurile
corespunzătoare pe plan naţional, bilateral sau multilateral, pentru a împiedica răpirea, vânzarea
şi traficul de copii în orice scop şi în orice formă, se stipulează în art.35 al Convenţiei numite.
2. Prin trafic de copii se înţelege comerţul, negoţul cu copii în scopul de a obţine profit.
3. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile ce vizează dezvoltarea normală fizică şi
psihică a copilului, libertatea lui individuală.
4. Latura obiectivă a infracţiunii este complexă. Alin.1 art.206 CP prevede următoarele
modalităţi de realizare a laturii obiective a infracţiunii: recrutarea, transportarea, transferul,
adăpostirea sau primirea unui copil, precum şi darea sau primirea unor plăţi ori beneficii pentru
obţinerea consimţământului unei persoane care deţine controlul asupra copilului în scopurile
indicate în dispoziţia legii. Toate metodele de trafic enumerate se reduc la transmiterea copilului
unei alte persoane, pentru o anumită recompensă.
5. Recrutarea presupune căutarea, invitarea şi alegerea minorilor pentru vânzarea sau
pentru exploatarea muncii lor.
6. Transportarea constituie acţiunea de transferare a copilului - indiferent de mijloacele de
transport şi de locul de aflare a lor - în interiorul frontierelor unui stat sau peste frontierele
statului.
7. Transferul copilului presupune transmiterea lui la dispoziţia şi în posesia altei persoane
pentru un timp sau pentru totdeauna, în schimbul unei recompense.
8. Adăpostire este ascunderea copilului oferindu-i-se locuinţă, schimbându-i exteriorul,
înzestrarea lui cu documente falsificate, în scop de trafic.
9. Primirea unui copil are loc în cazul cumpărării-vânzării, adică obţinerea acestuia pentru
posesie permanentă.
10. Darea sau primirea de plăţi şi beneficii este o înţelegere între două persoane vinovate,
cointeresate în obţinerea acordului referitor la transmiterea copilului şi la folosirea lui în
scopurile enumerate în norma dată.
11. Legiuitorul prevede răspunderea penală pentru acţiunile enumerate, dacă ele se
săvârşesc în scopul:
a) exploatării sexuale, comerciale şi necomerciale, în prostituţie sau în industria
pornografică. Prin exploatare sexuală se înţelege tragerea de foloase de pe urma impunerii
abuzive a copilului la raporturi sexuale. În cazul în care de pe urma acestor raporturi se obţine un
profit în bani sau obiecte, acest fapt se numeşte exploatare sexuală comercială, iar în cazul în
care nu se urmăreşte un atare profit, faptul este denumit exploatare sexuală necomercială. Prin
exploatare sexuală, comercială şi necomercială, în prostituţie sau în industria pornografică se
înţelege folosirea abuzivă, degradantă, nedemnă a copiilor în raporturile sexuale şi în opere care
au caracter obscen, indecent, imoral, licenţios;
b) exploatării prin muncă sau prin servicii forţate, adică întreţinerea jertfelor în condiţiile
unei munci forţate plătite sau neplătite. Prin exploatare prin muncă se înţelege întreţinerea
victimei în condiţii forţate de muncă plătită sau neplătită pentru a trage sau obţine diverse
foloase. Prin servicii forţate se înţelege obligarea copiilor la efectuarea unor lucrări prestate în
folosul sau în interesul vinovatului;
c) exploatării în sclavie, adică impunerea copiilor la muncă forţată, ilegală ori în condiţii
echivalente cu cele ale sclaviei, inclusiv în cazul înfierii ilegale. Prin exploatare în sclavie se
înţelege tragerea de foloase de pe urma muncii copiilor, inclusiv a celor înfiaţi ilegal, în
condiţiile de stare de totală dependenţă economică în care aceştia sunt ţinuţi;
d) de folosire în conflicte armate. Sensul sintagmei a fost descris la comentariul art.210 CP;
e) folosirii în activitate criminală (a se vedea comentariul la art.208 CP);
f) prelevării organelor sau ţesuturilor pentru transplantare (a se vedea comentariul la
art.158 CP);
g) În scopul abandonării în străinătate (a se vedea comentariul la art.207 CP).
12. Alin.2 art.206 prevede răspunderea agravată pentru aceleaşi acţiuni însoţite:
a) de aplicarea violenţei fizice sau psihice asupra copilului (a se vedea comentariul la art.39
CP);
b) de abuz sexual asupra copilului, de exploatare sexuală comercială şi necomercială a
acestuia (a se vedea comentariul la p.11 al art.206);
c) de aplicare a torturii, a violenţei fizice, a tratamentelor inumane sau degradante pentru
a asigura subordonarea copilului, ori însoţite de viol, de profitare de dependenţă fizică a
copilului, de folosire a armei, de ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei
copilului sau altor persoane, ceea ce presupune subjugarea copilului pentru a satisface în mod
servil dorinţele vinovatului. Noţiunea de tortură a fost explicată în comentariul la art.151, 154
CP. Noţiunea de violenţă fizică a fost comentată în art.39 CP. Noţiunea de aplicare a
tratamentelor inumane sau degradante pentru subordonarea copilului a fost explicată în
comentariul la art.137 CP;
d) de exploatare în sclavie a minorului, deci cu privarea de toate drepturile şi libertăţile, ce
se află ca proprietate a celui ce-l deţine sau în condiţii similare robiei - exploatându-i munca (a se
vedea p.11 lit.a) comentariul articolului dat);
e) sintagma de folosire a copilului în conflicte armate înseamnă a face uz de persoana
copilului pentru ca să îndeplinească anumite misiuni pe timp de război sau în alte conflagraţii (a
se vedea comentariul la art.210);
f) de prelevare a organelor sau ţesuturilor pentru transplantare (a se vedea comentariul la
art.158 CP).
13. Alin.3 art.206 CP prevede răspunderea pentru anumite semne deosebit de agravante
prevăzute de alin.1 sau 2, dacă ele au fost săvârşite:
a) în mod repetat (a se vedea explicaţia la comentariul art.31 CP);
b) asupra a doi sau mai mulţi copii, adică victime ale infracţiunii făptuitorului sunt doi sau
mai mulţi copii;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (a se vedea comentariul la
art.46 şi 47 CP).
d) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a copilului
ori cu decesul acestuia (a se vedea comentariul la art.145 şi 151 CP).
14. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Specificul
motivelor este determinat de profit sau de dorinţa făptuitorului de a se izbăvi de cheltuielile
materiale ce apar la întreţinerea copilului.
15. Subiect al infracţiunii poate fi părintele, adoptatorul, orice altă persoană la care copilul
se află la întreţinere legală.
16. Norma alin.4 din articolul comentat stimulează comportamentul victimei şi prevede
absolvirea ei de răspundere penală pentru infracţiunile săvârşite, dacă aceasta a acceptat
colaborarea cu organele de urmărire penală.
Articolul 207. SCOATEREA ILEGALĂ A COPIILOR DIN ŢARĂ
Scoaterea copilului din ţară în baza unor acte false sau pe altă cale ilegală, precum şi
abandonarea lui în străinătate în scopuri altele decît cele indicate la art.206,
1. Obiect al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce ţin de drepturile şi libertăţile
copilului.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin două forme: a) prin acţiuni care constau
în scoaterea ilegală, adică prin trafic de copii din RM; b) prin inacţiunea ce include abandonarea
în străinătate a copilului, a cărui transportare (scoatere) poate fi realizată şi pe temeiuri legale.
3. Mijloacele de scoatere ilegală a copilului peste hotare pot fi cele mai diverse: a) prin
folosirea documentelor falsificate (a se vedea comentariul la alin.1 art.361 CP); b) prin alte căi
ilegale - eludarea controlului actelor de identitate etc.
4. Prin abandonare a copilului în străinătate se înţelege părăsirea într-o altă ţară, împotriva
regulilor morale, a copilului care a fost scos din ţara sa în mod legal.
5. În articolul comentat scopul scoaterii copilului peste hotare nu este indicat, totuşi el
trebuie să difere de scopurile indicate în art.206 CP.
6. Infracţiunea se consideră consumată din momentul scoaterii copilului din ţară sau din
momentul abandonării copilului în străinătate.
7. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă.
8. Subiect al infracţiunii poate fi părintele, adoptatorul, tutela, curatela, rudele sau orice
altă persoană la care copilul se află în baza unui temei legal.
Articolul 208. ATRAGEREA MINORILOR LA ACTIVITATE CRIMINALĂ SAU
DETERMINAREA LOR LA SĂVÂRŞIREA UNOR FAPTE IMORALE
(1) Atragerea minorilor la activitatea criminală sau instigarea lor la săvîrşirea
infracţiunilor, precum şi determinarea minorilor la săvîrşirea unor fapte imorale (cerşetorie,
jocuri de noroc, desfrîu etc.), săvîrşite de o persoană care a atins vîrsta de 18 ani,
ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite de părinţi sau de alţi ocrotitori legali ai copilului, precum şi de
pedagogii acestuia
ani.
a) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei;
b) prin atragerea minorilor într-un grup criminal organizat sau într-o organizaţie
criminală;
c) prin atragerea minorului la săvîrşirea unei infracţiuni cu caracter terorist,
1. Articolul 208 CP stabileşte răspunderea pentru acţiunile prejudiciabile ce constau în
influenţa dăunătoare asupra minorilor. Obiectul infracţiunii analizate îl constituie interesele
legitime ale copiilor, educarea şi dezvoltarea lor ca personalitate.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin următoarele modalităţi:
a) atragerea sau instigarea minorilor la activitate criminală desemnează acţiunile
îndreptate spre a provoca dorinţa minorilor de a participa la săvârşirea unei sau câtorva
infracţiuni, însoţite de aplicarea influenţei fizice sau psihice (lovituri, îndemnări, asigurări de
nepedepsire, măguliri, ameninţări, intimidări, mituire, înşelăciune, provocarea sentimentului de
răzbunare, invidie şi alte îndemnuri josnice, darea de sfaturi despre locul şi modul săvârşirii
crimei, promiterea de a acorda ajutor în comercializarea celor sustrase şi altele (HP CSJ Despre
practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul examinării cauzelor
privind infracţiunile săvârşite de minori nr.37 din 12.11.1997 p.12);
b) determinarea minorilor la săvârşirea unor fapte imorale constă în acţiunile persoanei
majore de a-l face pe minor să întreprindă unele acţiuni contrar moralei: cerşetoria, jocuri de
noroc, desfrâu etc.
3. Componenţa de infracţiune analizată în alin.1 art.208 CP este formală şi momentul
consumării se consideră săvârşirea propriu-zisă a acţiunilor de atragere a minorilor în activitatea
infracţională sau determinarea lor la săvârşirea unor fapte imorale.
4. Alin.2 art.208 CP prevede acţiunea săvârşită de părinte, pedagog sau de alte persoane
care prin lege au fost însărcinaţi cu obligaţiunile de educaţie a minorului, ceea ce face ca
infracţiunea dată să fie mai periculoasă. Semnul calificativ în acest caz se referă la subiectul
infracţiunii, care este unul special - părinte, pedagog, adoptator, tutore, curator, educator ş. a.
5. Agravantele prevăzute de alin.3 art.208 CP sunt:
a) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei - a se vedea comentariile la
art.152, 153, 187 alin.2 lit.e) CP;
b) într-un grup criminal organizat sau într-o organizaţie criminală: a se vedea comentariul
la art.46 şi 47 CP;
6. Alin.4 art.208 CP evidenţiază atragerea minorilor la săvârşirea infracţiunilor de
constrângere cu caracter sexual (art.173 CP); organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru
consumul substanţelor narcotice sau psihotrope (art.219 CP) şi proxenetismul (art.220 CP).
7. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă.
8. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care, la momentul săvârşirii
infracţiunii, a atins vârsta de 18 ani.
Articolul 2081. Pornografia infantilă

Producerea, distribuirea, difuzarea, importarea, exportarea, oferirea, vinderea, procurarea,
schimbarea, folosirea sau deţinerea de imagini sau alte reprezentări ale unui sau mai mulţi copii
implicaţi în activităţi sexuale explicite, reale sau simulate, ori de imagini sau alte reprezentări ale
organelor sexuale ale unui copil, reprezentate de manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă
electronică,
se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 2.000
la 4.000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
Articolul 2082. Recurgerea la prostituţia practicată
de un copil
Beneficierea, contra oricăror avantaje materiale, de serviciile sexuale prestate de către o
persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a împlinit vîrsta de 18 ani se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 7 ani.
Articolul 209. ATRAGEREA MINORILOR LA CONSUMUL ILEGAL DE

DROGURI, MEDICAMENTE ŞI ALTE SUBSTANŢE CU EFECT NARCOTIZANT
(1) Atragerea de către o persoană care a atins vîrsta de 18 ani a minorilor la consumul
ilegal de droguri, medicamente sau alte substanţe cu efect narcotizant
de pînă la 5 ani.
b) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei
de la 3 la 6 ani.
1. Obiectul infracţiunii analizate îl constituie sănătatea şi dezvoltarea normală a minorului
ca personalitate.
2. Prin noţiunea de drog (narcotic, stupefiant) se înţeleg substanţele de origine vegetală,
animală sau minerală, care servesc la prepararea anumitor medicamente.
3. Obiecte ale infracţiunii sunt:
a) substanţele toxice;
b) substanţele cu efect puternic;
c) mijloacele narcotice (a se vedea lista de mijloace narcotice şi de substanţe cu efect
puternic şi toxice, confirmată de Comitetul permanent de control asupra drogurilor al RM,
Convenţia ONU din 19 decembrie 1988, la care RM a aderat prin Hotărârea Parlamentului din 3
noiembrie 1994).
4. Substanţe toxice se consideră substanţele în stare solidă, lichidă sau sub formă de praf, a
căror utilizare de către o persoană, chiar şi în condiţiile unei neînsemnate depăşiri a dozei, poate
provoca moartea acesteia (sulfatul de atropină, arsenul, strihana, clorura mercurică, cianura de
potasiu etc.).
5. Substanţe cu efect puternic se consideră mijloacele medicamentoase şi alte mijloace, a
căror utilizare fără prescripţia medicului sau cu încălcarea normelor de dozare poate cauza daune
grave organismului omului (de exemplu, preparatele hormonale).
6. Mijloace narcotice se consideră plantele, materiile prime şi substanţele naturale sau
sintetice, prevăzute în convenţiile internaţionale, precum şi alte plante, materii prime şi substanţe
care prezintă pericol pentru sănătatea populaţiei în cazul în care se face abuz de ele. Obiectul
material îl constituie substanţele narcotice, medicamentele sau alte substanţe cu efect narcotizant
(HP CSJ 27 martie 1997 nr.12 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a
legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice şi substanţelor cu efect puternic şi
toxice).
7. Prin atragerea sau îndemnul minorilor la consumare de mijloace narcotice se înţeleg
orice acţiuni premeditate prin violenţă, înşelăciune, limitarea libertăţii, torturare sau batjocură la
adresa persoanei, precum şi înduplecarea, propunerea, darea de sfaturi şi alte acţiuni având
scopul de a provoca dorinţa de consumare a mijloacelor narcotice de către persoana, asupra
căreia se exercită influenţa (HP CSJ 27 martie 1997 nr.11).
8. Acţiunile vinovatului îndreptate spre atragerea minorului la consumul ilegal de droguri,
medicamente sau alte substanţe cu efect narcotizant, săvârşite repetat, cu aplicarea violenţei sau
cu ameninţarea aplicării ei, formează semnele alin.2 art.209. Noţiunea repetare a atragerii la
infracţiune este analizată în comentariul art.31 CP, violenţa şi ameninţarea cu aplicarea ei sunt
explicate în comentariile la art.152, 153, 187 alin.2 lit.e) CP.
9. Latura subiectivă a infracţiunii comentate o constituie intenţia directă.
10. Subiectul infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 18
ani.
Articolul 210. ANTRENAREA MINORILOR ÎN ACŢIUNI MILITARE SAU
PROPAGANDA RĂZBOIULUI ÎN RÂNDURILE LOR
Antrenarea minorilor în acţiuni militare sau propaganda războiului în rândurile lor
închisoare de la 2 la 5 ani. Exclus
CAPITOLUL VIII
INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBLICE ŞI CONVIEŢUIRII SOCIALE
Articolul 211. TRANSMITEREA UNEI BOLI VENERICE
(1) Persoana care, ştiind că suferă de o boală venerică, o transmite altei persoane
neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 200 de ore, sau cu închisoare de pînă la 1 an.
c) cu bună-ştiinţă asupra unui minor
ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale
decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării
gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
normală sunt condiţionate de ocrotirea sănătăţii publice.
3. Latura obiectivă se realizează prin transmiterea unei boli venerice altei persoane de
către persoana care ştie că suferă de astfel de boală.
4. Din lista bolilor venerice fac parte următoarele maladii: sifilisul, gonoreea (blenoragia),
şancrul moale, limfogranulomatoza inghinară, trichomonoza şi hlamidioza. Toate aceste boli
afectează organele genitale.
5. Prin transmiterea (contaminarea) unei boli venerice se înţelege transmiterea agenţilor
acestor boli prin contact sexual, precum şi prin alte modalităţi generate de condiţiile de trai.
Uneori, în special sifilisul, se transmite prin ereditate. Cel mai des contaminarea de o boală
venerică se produce în urma relaţiilor sexuale, dar ea poate avea loc şi pe alte căi: prin sărut,
utilizarea aceleiaşi vesele, a aceluiaşi prosop (şervet) etc.
6. Acţiunea de transmitere se poate realiza numai dacă făptuitorul este bolnav de o boală
venerică, iar victima, în momentul săvârşirii faptei, nu suferă de acea boală. Dacă ambele
persoane sunt bolnave, dar de boli venerice diferite, pe care şi le transmit reciproc, fiecare dintre
aceste persoane realizează infracţiunea dată.
7. Răspunderea pentru transmiterea unei boli venerice poate fi imputată numai persoanei
care ştie că suferă de o astfel de boală. MS a aprobat o formă specială de avertisment sub
denumirea Avertismentul persoanei bolnave de o boală venerică. De aceea organele ocrotirii
sănătăţii practică, sub formă scrisă, avertismentul persoanelor contaminate de o boală venerică,
impunându-le să-l semneze.
8. Infracţiunea se consumă o dată cu producerea rezultatului cerut de lege (componenţa
materială), adică o dată cu îmbolnăvirea persoanei de o boală venerică. Dacă prin comiterea
acţiunilor menţionate rezultatul nu s-a produs, atunci - în cazul intenţiei directe a făptuitorului -
atare acţiuni trebuie calificate potrivit art.27 şi alin.1 art.211.
9. Consimţământul victimei de a fi expusă primejdiei de a fi contaminată de o boală
venerică nu constituie un temei pentru liberarea de răspundere penală a persoanei care, ştiind că
suferă de o boală venerică, o transmite acestei persoane.
10. Răspunderea penală pentru transmiterea unei boli venerice poate avea loc atât în
perioada bolii şi tratamentului, cât şi în perioada supravegherii de control din partea organelor
ocrotirii sănătăţii, până la scoaterea de la evidenţă a bolnavului.
11. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, indirectă şi
imprudenţă sub formă de încredere exagerată în sine.
12. Alin.2 art.211 sporeşte răspunderea penală dacă transmiterea unei boli venerice este
săvârşită în mod repetat (lit.a) alin.2 art.211), sau dacă sunt contaminate cel puţin două persoane,
precum şi dacă cu bună-ştiinţă este contaminată o persoană care n-a împlinit vârsta de 18 ani.
13. Explicarea noţiunii de repetare este identică cu explicaţiile repetării de la art.145.
14. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani.
Articolul 212. CONTAMINAREA CU MALADIA SIDA
(1) Punerea intenţionată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA
se pedepseşte cu închisoare de pînă la 1 an.
(2) Contaminarea cu maladia SIDA de către o persoană care ştia că suferă de această
boală
(3) Acţiunea prevăzută la alin.(2), săvîrşită:
a) asupra a două sau mai multor persoane;
b) cu bună-ştiinţă asupra unui minor,
(4) Contaminarea cu maladia SIDA ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii
necorespunzătoare de către un lucrător medical a obligaţiilor sale profesionale
se pedepseşte cu închisoare de pînă la 5 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
(5) Persoana care a săvîrşit acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) nu este pasibilă de
răspundere penală dacă a comunicat din timp persoanei puse în pericol de a fi contaminată
despre existenţa la primul a maladiei SIDA sau dacă persoana pusă în pericol de a fi
contaminată ştia despre existenţa acestei maladii, dar benevol a săvîrşit acţiuni ce au
constituit pericol de contaminare.
3. Răspândirea rapidă a "ciumei sec.XX", cum adeseori e denumită maladia SIDA, a
determinat legislatorul RM să adopte Legea cu privire la profilaxia maladiei SIDA nr.1460-XII
din 25.05.93 (M nr.7/214 din 3.07.1993) în scopul depistării precoce a virusului imunodeficitar
uman (HIV) şi a maladiei SIDA, precum şi al sporirii răspunderii penale pentru încălcarea
regulilor de prevenire a răspândirii maladiei SIDA. În loc de două norme penale prevăzute de CP
din 1961, CP din 18 aprilie 2002 stipulează trei componenţe de infracţiuni:
a) punerea intenţionată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA;
b) contaminarea cu maladia SIDA de către o persoană care ştie că suferă de această boală;
c) contaminarea cu maladia SIDA de către un lucrător medical.
4. Latura obiectivă a punerii intenţionate a altei persoane în pericol de contaminare cu
maladia SIDA se realizează prin expunerea altei persoane - prin contact sexual sau prin alte acte
- primejdiei de a fi contaminată cu această maladie.
5. Prin alte acte de expunere primejdiei de contaminare trebuie înţelese atât încălcările de
către persoanele bolnave de maladia SIDA sau a celor infectaţi de HIV a regulilor de igienă a
muncii, de comportare în familie, la serviciu etc., alăptarea copilului, administrarea injecţiei altei
persoane de către un narcoman cu o seringă utilizată de el etc., cât şi încălcările obligaţiunilor
profesionale de către lucrătorii medicali (de exemplu, la efectuarea operaţiei, transfuziei de
sânge, injecţiei, analizei sângelui etc., în urma cărora pacientul este expus primejdiei de
contaminare).
6. O condiţie obligatorie a răspunderii penale pentru infracţiunea comentată este
determinarea că făptuitorul ştie cu certitudine că pune intenţionat altă persoană în pericol de
contaminare cu HIV. În aceeaşi vreme acordul victimei de a fi expus riscului contaminării nu
liberează făptuitorul de răspundere penală.
7. Expunerea altei persoane riscului de a fi contaminată de HIV se consumă o dată cu
comiterea acţiunilor (inacţiunilor) care creează primejdia contaminării.
8. Latura subiectivă a expunerii la contaminare se caracterizează numai prin intenţie
indirectă. Dacă subiectul prin contact sexual sau prin alte acte a dorit transmiterea virusului
imunodeficitar uman altei persoane (intenţie directă), dar, indiferent de voinţa lui, spre fericirea
victimei, contaminarea nu s-a produs, o atare acţiune constituie o tentativă a contaminării cu
maladia SIDA şi trebuie calificată potrivit art.27 şi alin.2 art.212.
9. Subiect al infracţiunii poate fi atât o persoană care a atins vârsta de 16 ani şi suferă de
maladia SIDA, cât şi un lucrător medical.
10. Latura obiectivă a contaminării cu maladia SIDA de către o persoană care ştia că
suferă de această boală se realizează prin transmiterea virusului imunodeficitar uman altei
peroane. În prezent ştiinţa nu dispune cu certitudine de modul în care se produce contaminarea
cu această maladie. Se consideră că există două metode de contaminare cu maladia SIDA - prin
raport sexual şi prin sânge (transfuzie de sânge, prin contactul suprafeţei corpurilor vătămate).
HIV atinge imunitatea omului, care-l apără de boli. Această maladie deocamdată e incurabilă,
produce iminent decesul.
11. Infracţiunea se consumă o dată cu producerea rezultatului - îmbolnăvirea de maladia
SIDA.
12. Latura subiectivă a contaminării cu SIDA se caracterizează prin intenţie directă,
indirectă şi prin imprudenţă sub formă de încredere exagerată în sine.
13. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană fizică responsabilă, care ştia că suferă
de această boală şi care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1-2 - şi de 14 ani - în condiţiile
alin.3.
Potrivit Legii nr.1460-XII din 25.05.93 (art.2), persoanele ale căror probe de testare atestă
infectarea cu virusul HIV (SIDA) sunt avizate în scris de organele sănătăţii şi instituţiile
medicale asupra necesităţii respectării regulilor de prevenire a răspândirii maladiei, precum şi
asupra răspunderii penale pentru punerea intenţionată în pericol de a se contamina sau pentru
infectarea intenţionată a altor persoane.
14. Alin.3 art.212 sporeşte răspunderea penală dacă sunt contaminate cel puţin două
persoane şi dacă cu bună-ştiinţă este contaminată o persoană care n-a împlinit vârsta de 18 ani.
15. Latura obiectivă a contaminării cu maladia SIDA de către un lucrător medical se
realizează prin transmiterea HIV ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a
obligaţiunilor lui profesionale. De exemplu, săvârşirea acestor încălcări în timpul operaţiei,
transfuziei de sânge, efectuării injecţiei, analizei sângelui, în urma cărora pacientul este
contaminat cu maladia SIDA.
16. Infracţiunea se consumă o dată cu îmbolnăvirea pacientului de această maladie.
17. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează prin imprudenţă, prin
încredere exagerată în sine şi prin neglijenţă.
Dacă contaminarea s-a produs prin intenţie, cele săvârşite - în funcţie de prejudiciul cauzat
sănătăţii - se cer calificate ca infracţiuni contra sănătăţii persoanei, conform art.151, 152 sau 153.
18. Subiecţi ai infracţiunii prevăzute în alin.4 pot fi numai lucrătorii medicali care
efectuează tratamentul şi deservirea bolnavilor de maladia SIDA (medicii, surorile medicale
etc.), precum şi cele care primesc sau păstrează sângele administrat acestor bolnavi (de exemplu,
lucrătorii punctelor de transfuzie a sângelui).
Articolul 213. ÎNCĂLCAREA DIN NEGLIJENŢĂ A REGULILOR ŞI
METODELOR DE ACORDARE A ASISTENŢEI MEDICALE
Încălcarea din neglijenţă de către medic sau de către un alt lucrător medical a regulilor
sau metodelor de acordare a asistenţei medicale, dacă aceasta a cauzat:
b) decesul pacientului,
se pedepseşte cu închisoare de pînă la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
3. Latura obiectivă se realizează prin încălcarea din neglijenţă a regulilor sau metodelor de
acordare a asistenţei medicale, dacă aceasta a cauzat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau
a sănătăţii sau decesul pacientului.
4. Regulile şi metodele de acordare a asistenţei medicale sunt determinate de cap.IV al
Legii privind ocrotirea sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (M nr.34/373 din 22.06.95) şi de alte
acte normative adoptate în baza acestei legi. De exemplu, Legea privind asistenţa psihiatrică
nr.1402-XIII din 16.12.97 (M nr.44-46/310 din 21.05.98) etc.
5. Pot fi încălcate metodele şi tipurile de acordare a asistenţei medicale (art.21), regulile de
acordare a consimţământului pentru prestaţii medicale (art.23), regulile asistenţei medicale în
cazuri de urgenţă şi în cazuri extreme (art.24), regulile aplicării metodelor de profilaxie,
diagnostic şi tratament, precum şi metodele de administrare a medicamentelor (art.28 al Legii
nr.411-XIII din 28.03.95).
6. Infracţiunea se consumă o dată cu cauzarea pacientului a vătămării grave a integrităţii
corporale sau a sănătăţii (a se vedea explicaţiile de la art.151) sau cu decesul pacientului.
7. Latura subiectivă se caracterizează numai prin imprudenţă sub forma de neglijenţă.
8. Subiect al infracţiunii poate fi numai o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta
de 16 ani şi este un lucrător medical obligat să acorde asistenţă medicală.
Articolul 214. PRACTICAREA ILEGALĂ A MEDICINII SAU A ACTIVITĂŢII
FARMACEUTICE
(1) Practicarea medicinei ca profesie sau a activităţii farmaceutice de către o persoană
care nu are licenţă sau altă autorizaţie, dacă aceasta a cauzat din imprudenţă o vătămare a
sănătăţii,
de pînă la 2 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni care au cauzat din imprudenţă decesul victimei
3. Latura obiectivă se realizează prin practicarea medicinii ca profesie sau a activităţii
farmaceutice de către o persoană care nu are licenţă sau altă autorizaţie, dacă aceasta a cauzat din
imprudenţă o vătămare a sănătăţii.
4. Prin practicarea medicinii ca profesie se înţelege acordarea sistematică a asistenţei
medicale fără licenţă sau altă autorizaţie în scopul obţinerii profitului. Asistenţa medicală se
efectuează cu înştiinţarea prealabilă a viitorilor pacienţi, constituie o activitate continuă (în mod
regulat) din contul mijloacelor personale ale cetăţenilor sau din contul instituţiilor de asigurare
medicală sau al altor organizaţii, în conformitate cu contractele de asistenţă medicală încheiate.
Exercitarea profesiunilor medicale este autorizată titularilor unei diplome, unui atestat sau
certificat eliberat de o instituţie de învăţământ superior sau mediu de specialitate respectivă din
republică sau din străinătate şi al unei licenţe pentru profesiunea medicală aleasă, eliberată de
MS.
5. Răspunderea penală pentru practicarea medicinii ca profesie survine numai dacă ea se
efectuează fără licenţă sau altă autorizaţie şi dacă aceasta a cauzat din imprudenţă o vătămare a
sănătăţii.
6. Licenţa pentru practicarea medicinii ca profesie se eliberează de către MS instituţiilor
medicale particulare.
7. Prin altă autorizaţie se înţelege deţinerea unei diplome, a unui atestat sau certificat
eliberat în modul stabilit, potrivit art.9 şi 10 ale Legii RM nr.411-XIII din 28.03.95. Autorizarea
practicării medicinii ca profesie presupune că după absolvirea instituţiilor de învăţământ superior
medicii şi farmaciştii fac o pregătire postdiplomatică, o dată în cinci ani trec o perfecţionare a
cunoştinţelor profesionale în instituţiile de reciclare, iar în cazul în care nu au exercitat profesiuni
medico-sanitare şi farmaceutice mai mult de trei ani şi doresc să le exercite îşi vor actualiza
cunoştinţele printr-o autorizare în modul stabilit.
8. Prin vătămare a sănătăţii se înţeleg vătămările uşoare, medii sau grave aduse integrităţii
corporale sau sănătăţii, noţiunile cărora sunt explicate la art.151, 152 şi 153.
9. Nu se consideră practicare ilegală a medicinii acordarea asistenţei medicale o singură
dată cu plată sau fără ea. Cauzarea vătămărilor sănătăţii pacientului se califică în funcţie de
prejudiciu, potrivit art.151, 152 sau 153.
10. Dacă de practicarea medicinii în scopul de a căpăta retribuire se ocupă o persoană ce nu
are cunoştinţe în medicină, înşelând cu bună-ştiinţă pacientul supus tratamentului, cele săvârşite
pot constitui o escrocherie, conform art.190.
11. Prin practicarea activităţii farmaceutice se înţelege fabricarea orişicărei forme de
medicamente sau preparate medicale după reţeta medicilor şi a cererii instituţiilor de profilaxie şi
tratament. Această activitate cuprinde de asemenea controlul asupra tehnologiei fabricării,
păstrării, asupra calităţii mijloacelor de tratament pregătite, primirii, păstrării, organizării,
transportării, livrării preparatelor medicale farmaciilor şi instituţiilor curative, vânzării lor
populaţiei şi instituţiilor de profilaxie şi tratament.
12. Răspunderea penală pentru practicarea activităţii farmaceutice survine, ca şi pentru
practicarea medicinii, numai dacă persoana activează fără licenţă sau altă autorizaţie şi dacă
aceasta a cauzat din imprudenţă o vătămare a sănătăţii. Pentru definirea acestor noţiuni a se
vedea explicaţiile de la punctele 4, 5 şi 6.
13. Infracţiunea se consumă din momentul survenirii vătămării sănătăţii pacienţilor.
14. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă atât prin încredere exagerată în
sine, cât şi prin neglijenţă. Dacă aceste activităţi care generează consecinţele stipulate de lege se
săvârşesc intenţionat, faptele trebuie calificate potrivit art.151, 152 sau 153 în funcţie de
prejudiciul produs.
15. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani şi practică medicina fără licenţă sau altă autorizaţie.
16. Alin.2 art.214 determină răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni care au cauzat din
imprudenţă decesul victimei.
Articolul 2141. Producerea sau comercializarea
medicamentelor contrafăcute
(1) Producerea sau comercializarea medicamentelor contrafăcute
termen de pînă la 3 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 3000 la 5000
unităţi convenţionale cu (sau fără) privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un
(2) Aceleaşi acţiuni dacă au provocat din imprudenţă vătămarea gravă sau medie a sănătăţii
ori decesul persoanei
se pedepsesc cu închisoare de pînă la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în
mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate pe un termen de pînă la 5 ani sau cu lichidarea întreprinderii.
Articolul 215. RĂSPÂNDIREA BOLILOR EPIDEMICE
(1) Nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă
aceasta a provocat răspîndirea unei asemenea boli,
de pînă la 1 an, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 2.000
unităţi convenţionale cu (sau fără) lichidarea persoanei juridice.
(2) Aceleaşi fapte soldate din imprudenţă cu vătămarea gravă sau medie a sănătăţii sau cu
decesul persoanei
se pedepsesc cu închisoare de pînă la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la
1000 la 2000 unităţi convenţionale cu lichidarea întreprinderii.
3. Latura obiectivă se realizează prin nerespectarea de către un lucrător medical a
măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a provocat răspândirea
unei asemenea boli sau alte urmări grave.
4. Potrivit art.2 al Legii privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei nr.1513-
XII din 16.06.93 (M., nr.9/256 din 30.09.93), legislaţia privind asigurarea sanitaro-
epidemiologică a populaţiei include prezenta lege şi alte acte normative emise în conformitate cu
ea de către autorităţile publice centrale şi locale, în limitele atribuţiilor acestora, inclusiv regulile
sanitare, precum şi actele internaţionale la care RM este parte. Această legislaţie este o condiţie
necesară a realizării drepturilor şi intereselor oamenilor, a menţinerii şi fortificării sănătăţii lor,
dezvoltării fizice şi mintale, asigurării longevităţii şi calităţii vieţii. Respectarea acestor acte
normative poate preîntâmpina răspândirea şi localizarea bolilor contagioase şi extrem de
periculoase.
5. Prin răspândirea bolilor epidemice (epidemie) se înţelege extinderea unei boli
contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate,
raion, regiune, ţară etc.
6. Legea RM nr.1513-XII din 16.06.93 determină două categorii de boli contagioase: a)
boală contagioasă; b) boală contagioasă convenţională şi extrem de periculoasă.
Boala contagioasă este o maladie infecţioasă a omului, care se răspândeşte în mijlocul
populaţiei prin intermediul factorilor mediului de viaţă de la om la om sau de la animal la om.
Boala contagioasă convenţională şi extrem de periculoasă este o maladie infecţioasă a
omului, cu capacitate de răspândire rapidă (epidemică) în mijlocul populaţiei, care se manifestă
prin stare clinică gravă, rată înaltă de mortalitate şi invaliditate şi care este reglementată de
convenţii interstatale şi de regulile medico-sanitare internaţionale (pestă, holeră, febre,
hemoragie şi alte maladii, conform indicaţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii).
7. Nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice poate fi
săvârşită atât prin acţiuni active, cât şi prin inacţiuni. Ele se pot manifesta prin ignorarea acestor
reguli, nerespectarea lor totală sau parţială, eschivarea de la respectarea standardelor igienice,
neefectuarea vaccinărilor obligatorii, ignorarea măsurilor de carantină etc.
8. Dispoziţia art.215 e de blanchetă, adică face trimitere la legislaţia privind asigurarea
sanitaro-epidemiologică a populaţiei, legislaţie care, după cum am menţionat în p.2 al acestui
comentariu, este destul de voluminoasă şi complicată ca structură.
De aceea orice nerespectare a acestor reguli (unele în mod exemplificativ au fost indicate în
p.4) trebuie determinată ţinându-se cont de actul normativ (internaţional, republican sau local) în
care e stipulată, făcându-se trimitere la articolul, alineatul sau punctul acestuia.
9. Infracţiunea se consumă din momentul răspândirii bolilor contagioase (epidemiei) sau
survenirii altor urmări grave. Noţiunea de epidemie a fost dată în p.3 al acestui comentariu.
10. Prin alte urmări grave se înţeleg vătămări ale sănătăţii populaţiei, decesul persoanelor
şi daunele materiale în proporţii mari.
11. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă: încredere exagerată în sine sau
neglijenţă.
ani, precum şi persoanele juridice. Dacă aceste obligaţiuni sunt încălcate de persoane cu funcţii
de răspundere, cele săvârşite se cer calificate potrivit art.329.
Articolul 216. Producerea, transportarea, păstrarea,
comercializarea, oferirea cu titlu oneros
sau gratuit a produselor (mărfurilor),
prestarea serviciilor, periculoase pentru
viaţa sau sănătatea consumatorilor
[Art.216 titlul modificat prin LP115 din 26.06.11, MO128-130/05.08.11 art.363]
(1) Producerea, transportarea, păstrarea, comercializarea, oferirea cu titlu oneros sau
gratuit a produselor (mărfurilor), prestarea serviciilor, periculoase pentru viaţa sau sănătatea
consumatorilor, săvîrşite în proporţii mari,
[Art.216 al.(1) dispoziţia modificată prin LP115 din 26.06.11, MO128-130/05.08.11 art.363]
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 600 la 800 unităţi convenţionale, iar persoana
juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 5.000 unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 2 ani sau cu
b) dacă au provocat din imprudenţă vătămarea gravă sau medie a sănătăţii ori decesul
persoanei;
c) săvîrşite în proporţii deosebit de mari
închisoare de pînă la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la
5.000 la 8.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate
pe un termen de pînă la 3 ani sau cu lichidarea persoanei juridice.
b) săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
c) dacă au provocat decesul a două sau mai multe persoane,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1.000 la 1.500 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la
pe un termen de pînă la 5 ani sau cu lichidarea persoanei juridice.

3. Latura obiectivă se realizează prin producerea (falsificarea), transportarea, păstrarea sau
comercializarea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor,
dacă aceasta a provocat îmbolnăviri grave sau decesul persoanei.
4. Potrivit p.2 al HP CSJ Cu privire la aplicarea legislaţiei penale şi administrative pentru
protecţia consumatorilor nr.23 din 10 iulie 1997, prin produse se înţelege atât producţia finită,
cât şi cea semifabricată, materia primă etc. La produse se referă roadele pământului, obţinute în
starea lor naturală prin aplicarea muncii (zăcămintele utile dobândite şi produsele obţinute prin
prelucrare, pomuşoarele, ciupercile, ierburile, fructele colectate şi altele).
O varietate a producţiei sunt mărfurile ca produse rezultate din activitatea industriei sau din
activitatea omului, create pentru satisfacerea unor necesităţi ale consumatorilor prin schimb, prin
vânzare-cumpărare. Particularitatea caracteristică a mărfii este valoarea ei utilă, capacitatea de a
satisface anumite necesităţi, de a avea preţ, adică cost, în forma bănească a valorii mărfii.
5. Prin produse şi mărfuri periculoase pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor se înţeleg
cele care, din cauza vechimii sau a condiţiilor de producţie, falsificare, transportare sau păstrare,
au suferit acţiunea unor agenţi chimici de putrefacţie sau de fermentaţie ori a altora de acelaşi fel,
determină modificarea substanţei şi vătămarea sănătăţii, prin aceasta înţelegându-se capacitatea
obiectivă a produselor (mărfurilor) de a produce o îmbolnăvire a oamenilor.
6. Potrivit Regulamentului cu privire la starea fabricării şi (sau) comercializării
produselor standardizate, de calitate inferioară, retragerea din circulaţie a produselor
falsificate şi nimicirea produselor ce prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor şi
pentru mediul ambiant nr.1300 din 31.12.98 (M nr.5-6/49 din 21.01.99), Legii protecţiei
consumatorilor nr.1453-XII din 25.05.93 (M nr.10/281 din 30.10.93), Legii standardizării
nr.590 din 22.09.95 (M nr.11-12, 96), Legii privind asigurarea sanitaro-epidemiologică nr.1513-
XII din 16.06.93 (M nr.9/256 din 30.09.93), producerea mărfurilor periculoase pentru viaţa sau
sănătatea consumatorilor trebuie sistată, iar făptuitorii - în funcţie de circumstanţele cauzei -
trebuie traşi la răspundere administrativă sau penală.
7. Potrivit p.2 al HP CSJ din 10 iulie 1997, cu modificările introduse prin HP CSJ din 20
decembrie 1999, consumatori ai produselor şi mărfurilor sunt cetăţenii, precum şi persoanele
juridice, inclusiv subiecţii activităţii de antreprenoriat, care procură şi utilizează produsele şi
mărfurile pentru necesităţile personale, de producţie şi în alte scopuri.
8. Prin producerea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea
consumatorilor se înţelege prepararea produselor (mărfurilor) interzise în mod permanent sau
temporar, din cauză că sunt vătămătoare sănătăţii. De exemplu, în timpul unei epidemii, în care
s-a interzis consumarea apei altfel decât fiartă, se foloseşte - pentru a prepara citronadă - apă
nefiartă.
9. Prin falsificarea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea
consumatorilor se înţelege modificarea compoziţiei lor în aşa fel încât, deşi par identice cu cele
autentice, în realitate ele au un conţinut diferit, vătămător sănătăţii consumatorului. De exemplu,
o băutură alcoolică cu alcool metilic în loc de alcool etilic.
10. Transportarea sau păstrarea produselor (mărfurilor) pot fi pedepsite penal, dacă ele se
efectuează în condiţii în care se alterează, se descompun, calitatea produselor (mărfurilor)
devenind astfel vătămătoare sănătăţii consumatorilor.
11. Infracţiunea se consumă din momentul îmbolnăvirii grave sau al decesului
consumatorului.
12. Prin îmbolnăviri grave se înţelege cauzarea, în urma folosirii produselor şi mărfurilor
periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, a unor vătămări corporale grave sau medii
cel puţin unei persoane, sau a unor vătămări uşoare mai multor persoane (p.14 al HP CSJ din 10
iulie 1997).
13. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă: încredere exagerată în sine sau
neglijenţă.
14. Subiect al infracţiunii privind protecţia consumatorilor, de regulă, pot fi persoanele
fizice responsabile, care au atins vârsta de 16 ani şi care poartă răspundere (obligaţiune) pentru
producerea, transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor (mărfurilor), inclusiv
fabricarea producţiei de calitate bună, efectuarea controlului calităţii producţiei (a se vedea p.1 al
HP CSJ citată deja), precum şi persoanele juridice.
Articolul 217. Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice,
psihotrope sau a analoagelor lor fără
scop de înstrăinare
(1) Semănatul sau cultivarea ilegală a plantelor care conţin substanţe narcotice sau
psihotrope, prelucrarea sau utilizarea a astfel de plante, săvîrşite în proporţii mari şi fără scop
de înstrăinare,
neremunerată în folosul comunităţii de pînă la 100 de ore, iar persoana juridică se pedepseşte
cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
(2) Producerea, prepararea, experimentarea, extragerea, prelucrarea, transformarea,
procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea substanţelor narcotice, psihotrope sau a
analoagelor lor, săvîrşite în proporţii mari şi fără scop de înstrăinare,
neremunerată în folosul comunităţii de pînă la 150 de ore, sau cu închisoare de pînă la 1 an,
iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea
persoanei juridice.
b1) de o persoană care a împlinit vîrsta de 18 ani cu atragerea minorilor;
c) cu utilizarea substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, a căror circulaţie
în scopuri medicinale este interzisă;
d) cu folosirea situaţiei de serviciu;
e) pe teritoriul instituţiilor de învăţămînt, instituţiilor de reabilitare socială, penitenciarelor,
unităţilor militare, în locurile de agrement, în locurile de desfăşurare a acţiunilor de educaţie,
instruire a minorilor sau tineretului, a altor acţiuni culturale sau sportive ori în imediata
apropiere a acestora,
se pedepsesc cu închisoare de pînă la 4 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), săvîrşite:
b) în proporţii deosebit de mari,
pedepseşte cu amendă în mărime de la 6000 la 10000 unităţi convenţionale cu privarea de
(5) Persoana care a săvîrşit acţiunile prevăzute la art.217 sau 2171 este liberată de
răspundere penală dacă a contribuit activ la descoperirea sau contracararea infracţiunii ce
ţine de circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor, după caz,
prin autodenunţare, predare benevolă a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor
lor, indicare a sursei de procurare a acestor substanţe, la divulgarea persoanelor care au
contribuit la săvîrşirea infracţiunii, la indicarea mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a
veniturilor rezultate din infracţiune. Nu poate fi considerată predare benevolă a substanţelor
narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ridicarea acestora la reţinerea persoanei, precum
şi la efectuarea acţiunilor de urmărire penală pentru depistarea şi ridicarea lor.

3. Spre deosebire de CP din 1961, care prevedea un şir întreg de infracţiuni legate de
mijloacele narcotice, CP din 2002 a reunit toate activităţile ilegale privind circulaţia substanţelor
narcotice, psihotrope sau a precursorilor într-un singur articol.
4. Informaţia despre circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a
precursorilor, noţiunea şi lista lor se conţine în următoarele acte normative:
a) Convenţia unică asupra stupefiantelor, adoptată la New York la 30 martie 1961, şi
Protocolul de modificare a acestei convenţii, adoptat la Geneva la 25 martie 1972 (TI, vol.8,
Chişinău, 1999);
b) Convenţia asupra substanţelor psihotrope, adoptată la Viena la 21 februarie 1971
(ibidem);
c) Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată la
Viena la 20 decembrie 1988 (ibidem);
d) Legea cu privire la circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope şi precursorilor nr.382-
XIV din 06.05.99 (M nr.73-77/339 din 15.07.99);
e) Legea privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumul ilicit de
droguri şi de alte substanţe psihotrope nr.713-XV din 06.12.2001 (M nr.36-38/208 din
14.03.2002);
f) alte acte normative elaborate de Comisia Interdepartamentală de Combatere a
narcomaniei şi a narcobusinessului şi de Comitetul permanent de control asupra drogurilor din
cadrul MS şi aprobate de Guvern.
5. Latura obiectivă a circulaţiei ilegale a substanţelor narcotice, psihotrope sau a
precursorilor se realizează prin următoarele activităţi ilegale alternative:
a) cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, prelucrarea sau
utilizarea acestor plante;
b) circulaţia ilegală a substanţelor narcotice;
c) circulaţia ilegală a substanţelor psihotrope;
d) circulaţia ilegală a precursorilor;
e) consumul sau organizarea consumului de atare substanţe fără autorizaţie.
6. Potrivit art.9 al Legii nr.382-XIV din 06.05.99, este interzisă cultivarea, prelucrarea sau
utilizarea următoarelor plante care conţin substanţe narcotice: macului somnifer (Papaver
Somiferum L.), cânepei (Cannabis) şi a arbustului coca (Erythroylon coca). Cultivarea acestor
plante poate fi autorizată numai în scopuri ştiinţifice sau pentru colectarea de seminţe.
7. În conformitate cu art.1 al Legii nr.382-XIV din 06.05.99 şi alin.1 al art.217, circulaţia
ilegală a substanţelor narcotice presupune elaborarea, producerea, fabricarea, extragerea,
prelucrarea, deţinerea, păstrarea, eliberarea, comercializarea, distribuirea, procurarea, livrarea,
expedierea, importul, exportul sau nimicirea lor.
8. Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99, prin substanţă narcotică (stupefiant) se înţelege
substanţa de origine naturală sau sintetică, precum şi preparatul conţinând o astfel de substanţă,
care provoacă dereglări psihice în urma consumului lor abuziv.
Substanţele narcotice şi substanţele psihotrope sunt denumite şi droguri.
Lista substanţelor narcotice este determinată de tabelele I, II, III şi IV ale Convenţiei din
1961. De exemplu: heroina, haşişul (anaşa), marihuana, morfina, opiul, cocaina, codeina etc.
9. Examinarea acţiunilor ilegale privind circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope sau a
precursorilor, stabilirea genului de mijloace narcotice, psihotrope sau a precursorilor, denumirii
şi proprietăţii lor este destul de dificilă. De aceea Plenul CSJ în hotărârea din 27 martie 1997
Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile
legate de mijloacele narcotice şi substanţele cu efect puternic şi toxic (art.1) cere ca instanţele
judecătoreşti să dispună de concluziile expertizei de specialitate, efectuate conform metodicii
aprobate de Comitetul permanent de control asupra drogurilor, pe care le vor aprecia în cumul cu
alte probe.
10. Drept elaborare a unei substanţe narcotice este calificată orice operaţiune necesară
pentru extragerea substanţei cu efect narcotic.
11. Termenul producere însemnă operaţiunea care constă din culegerea opiului, a frunzei
de coca, a cannabisului şi răşinii de cannabis din plantele care le produc (art.1 al Convenţiei
1961).
12. Termenul fabricare înseamnă toate operaţiunile, altele decât producţia, care permit
obţinerea stupefiantelor şi cuprind purificarea, precum şi transformarea stupefiantelor în alte
stupefiante (ibidem).
13. Prin extragere se înţelege separarea substanţei narcotice din plantele sau materialele ce
le conţin.
14. Termenul prelucrare înseamnă obţinerea unei materii prime sau a unui produs finit cu
efect narcotic prin modificarea unui material care conţine substanţe narcotice.
15. Termenul deţinere înseamnă faptul de a dispune, a poseda, a avea o substanţă narcotică.
16. Prin păstrarea de substanţe narcotice se înţelege orice acţiune intenţionată legată de
aflarea lor în posesia celui vinovat (asupra sa, în încăpere, în ascunzătoare sau în alt loc) (p.3 al
HP CSJ din 27 martie 1997).
17. Eliberarea presupune predarea substanţelor narcotice altei persoane.
18. Termenii import şi export înseamnă, fiecare cu particularităţile sale, transportul
materialului de stupefiante dintr-un alt stat sau de pe teritoriul unui stat pe alt teritoriu al
aceluiaşi stat (art.1 al Convenţiei din 1961).
19. Prin comercializare se înţelege punerea unei substanţe narcotice în comerţ,
transformarea ei în obiect de schimb prin cumpărarea şi vânzarea ei.
20. Termenul distribuire înseamnă repartizarea substanţelor narcotice în mai multe locuri
sau mai multor persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părţi.
21. Procurarea substanţelor narcotice este considerată obţinerea lor de către o persoană
printr-o tranzacţie ilicită, în urma căreia devine posesoarea lor (p.3 al HP CSJ din 27 martie
1997).
22. Prin livrarea substanţelor narcotice se înţelege furnizarea lor către alte persoane.
23. Expedierea de substanţe narcotice constă în transmiterea lor dintr-un punct în altul prin
poştă sau bagaj, adică fără participarea nemijlocită a expeditorului (HP CSJ din 27 martie 1997).
24. Prin nimicirea substanţelor narcotice supuse controlului se înţelege distrugerea lor
totală sau parţială, după ce acestea devin complet inutilizabile, potrivit destinaţiei lor iniţiale.
25. Drept circulaţie ilegală a substanţelor psihotrope, conform art.1 al Legii nr.382-XIV
din 06.05.99 şi alin.1 art.217, se califică orice acţiune sau inacţiune identică cu cele ale
circulaţiei substanţelor narcotice. Enumerarea şi explicaţiile lor au fost date în p.5 al acestui
comentariu.
26. Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99 şi art.1 al Convenţiei din 21.02.1971, expresia
substanţă psihotropă se referă la orice substanţă, fie de origine naturală, fie de origine sintetică,
sau la orice produs natural din tabelele I, II, III sau IV ale acestei Convenţii şi care provoacă
dereglări psihice şi dependenţa fizică de consumul lor abuziv.
Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99, substanţa psihotropă (stupefiant) şi substanţa narcotică
(stupefiant) se mai numesc droguri.
Substanţele psihotrope sunt: brolamfetaminul, catinonul, eticiclidinul, ametaminul,
amobarbitalul, aeporzalamul ş. a.
27. La examinarea acţiunilor ilegale privind circulaţia substanţelor psihotrope se referă
explicaţiile date la p.5.2.
28. Circulaţia ilegală a precursorilor este identică cu circulaţia substanţelor narcotice şi
psihotrope (a se vedea explicaţiile de la p.5).
29. Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99, prin precursor se înţelege substanţa de origine
naturală sau sintetică utilizată ca materie primă la producerea de substanţe narcotice ori
psihotrope.
Precursori se consideră substanţele incluse în tabelele I şi II ale Convenţiei din 20
decembrie 1988: acidul lisergic, efedrina, ergometrina, acidul antranilic, acidul fenilacitic etc.
30. Organizarea consumului de substanţe narcotice, psihotrope sau a precursorilor fără
autorizaţie presupune îndemnul la consumarea acestor substanţe, înduplecarea, propunerea, darea
de sfaturi şi alte acţiuni având drept scop provocarea dorinţei de consumare de către persoana
asupra căreia se exercită influenţa, în afară de organizarea ori iniţierea speluncilor pentru
consumul substanţelor narcotice sau psihotrope, care este stipulată în art.219.
31. Infracţiunea se consumă din momentul săvârşirii a cel puţin uneia dintre activităţile
ilegale privind circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor.
33. Deoarece circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor
adeseori se săvârşeşte de persoanele care consumă aceste substanţe, e necesar de a dispune de
concluziile expertizei psihiatrice în scopul excluderii atragerii la răspundere penală a persoanelor
iresponsabile, deoarece consumarea acestor substanţe provoacă întotdeauna anumite dereglări
psihice.
34. Alin.4 art.217 prevede o modalitate specială de liberare de răspunderea penală.
Persoana care a predat benevol substanţele narcotice, psihotrope sau precursorii acestora este
liberată de răspunderea penală pentru activitatea ilegală privind circulaţia stupefiantelor.
35. Alin.2 art.217 sporeşte răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni săvârşite în mod
repetat, de două sau mai multe persoane sau cu utilizarea substanţelor narcotice sau psihotrope
care prezintă un pericol sporit pentru sănătatea omului.
Noţiunile repetării, săvârşirii infracţiunii de către două sau mai multe persoane sunt
identice cu agravantele corespunzătoare de la infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei
(cap.II, art.151-153).
36. Genurile de substanţe narcotice sau psihotrope care prezintă un pericol deosebit pentru
sănătatea omului sunt specificate în anexa Legii din 06.05.99.
37. Noţiunea grupului organizat sau organizaţiei criminale din agravanta lit.a), alin.3 din
art.217 a fost explicată în comentariile de la art.46 şi 47.
38. Noţiunea de proporţie mare privind circulaţia substanţelor narcotice sau psihotrope nu
se determină prin valoarea bănească a acestora, ci prin anumite cantităţi (în grame) pentru fiecare
gen de astfel de substanţe aprobate de Comitetul Permanent pentru Controlul asupra drogurilor.
39. Subiect al infracţiunii analizate poate fi atât o persoană fizică responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2-3, cât şi o persoană
juridică.
Articolul 2171. Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice,
psihotrope sau a analoagelor lor în scop
de înstrăinare
(1) Semănatul sau cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope,
prelucrarea sau utilizarea a astfel de plante fără autorizaţie, săvîrşite în scop de înstrăinare,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 600 la 900 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 2 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000
unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea
persoanei juridice.
(2) Producerea, prepararea, experimentarea, extragerea, prelucrarea, transformarea,
procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea, distribuirea sau alte operaţiuni ilegale cu
substanţele narcotice, psihotrope sau cu analoagele lor, săvîrşite în scop de înstrăinare, ori
înstrăinarea ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor,
se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
a) de o persoană care anterior a săvîrşit aceleaşi acţiuni;
b1) de o persoană care a împlinit vîrsta de 18 ani cu atragerea minorilor;
c) cu utilizarea substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, a căror circulaţie în
scopuri medicinale este interzisă;
d) cu folosirea situaţiei de serviciu;
e) pe teritoriul instituţiilor de învăţămînt, instituţiilor de reabilitare socială, penitenciarelor,
apropiere a acestora;
f) în proporţii mari,
pedepseşte cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală ori în favoarea acestora;
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 de ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale cu lichidarea
acesteia.
Articolul 2172. Circulaţia ilegală a precursorilor
în scopul producerii sau prelucrării
substanţelor narcotice, psihotrope
sau a analoagelor lor
Producerea, prepararea, prelucrarea, experimentarea, procurarea, păstrarea, expedierea,
transportarea, înstrăinarea sau efectuarea oricăror alte operaţiuni cu precursori în scopul
producerii sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor,
de pînă la 2 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte
Articolul 2173. Circulaţia ilegală a materialelor şi
utilajelor destinate producerii sau
prelucrării substanţelor narcotice,
psihotrope sau a analoagelor lor
(1) Producerea, fabricarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transmiterea, transportarea
sau înstrăinarea materialelor ori a utilajelor destinate producerii, preparării sau prelucrării
substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ori cultivării plantelor care conţin
aceste substanţe
cu amendă de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
c) cu folosirea situaţiei de serviciu
exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte
cu amendă de la 2000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală ori în favoarea acestora;
b) pe teritoriul instituţiilor de învăţămînt, instituţiilor de reabilitare socială, penitenciarelor,
apropiere a acestora,
Articolul 2174. Sustragerea sau extorcarea
substanţelor narcotice sau psihotrope
(1) Sustragerea sau extorcarea substanţelor narcotice sau psihotrope
art.423]
c) cu folosirea situaţiei de serviciu;
d) prin pătrundere în încăpere, într-un alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
e) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu
ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe;
f) în proporţii mari,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1000 la
art.423]
b) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea
aplicării unei asemenea violenţe;
c) în proporţii deosebit de mari,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani cu aplicarea unei amenzi în mărime de la 3000
la 5000 unităţi convenţionale.
art.423]
Articolul 2175. Consumul ilegal public sau organizarea
consumului ilegal de substanţe narcotice,
psihotrope sau analoage ale acestora
(1) Consumul ilegal de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, săvîrşit în
mod public sau pe teritoriul instituţiilor de învăţămînt, instituţiilor de reabilitare socială,
penitenciarelor, unităţilor militare, în locurile de agrement, în locurile de desfăşurare a
acţiunilor de educaţie, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acţiuni culturale sau sportive
ori în imediata apropiere a acestora,
(2) Organizarea consumului ilegal de substanţe narcotice sau psihotrope
de la 2 la 5 ani.
Articolul 2176. Introducerea ilegală intenţionată în
organismul altei persoane, împotriva
voinţei acesteia, a substanţelor narcotice,
psihotrope sau a analoagelor acestora
(1) Introducerea ilegală intenţionată, indiferent de mod, în organismul altei persoane,
împotriva voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora
b) faţă de două sau mai multe persoane;
c) cu bună ştiinţă faţă de un minor sau de o femeie gravidă ori profitînd de starea de
e) cu substanţe narcotice sau psihotrope a căror circulaţie în scopuri medicinale este interzisă
Articolul 218. PRESCRIEREA ILEGALĂ A PREPARATELOR NARCOTICE SAU

PSIHOTROPE
(1) Prescrierea fără necesitate a preparatelor narcotice sau psihotrope
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale cu privarea de
dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Falsificarea reţetei sau a altor documente care permit obţinerea preparatelor şi
substanţelor narcotice sau psihotrope
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 1 an,
iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3.000 la 5.000
unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu
c) cu scopul de a obţine preparatele ori substanţele narcotice sau psihotrope în proporţii
deosebit de mari,
închisoare de pînă la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani, iar
persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5.000 la 10.000 unităţi
convenţionale cu lichidarea persoanei juridice.
(4) Încălcarea regulilor stabilite de producere, preparare, prelucrare, procurare, păstrare,
evidenţă, eliberare, înstrăinare, distribuire, transportare, expediere, utilizare, import, export,
nimicire a substanţelor narcotice sau psihotrope ori a materialelor sau utilajelor destinate
producerii sau prelucrării substanţelor narcotice sau psihotrope, de cultivare a plantelor care
conţin substanţe narcotice sau psihotrope, care a cauzat pierderea lor, săvîrşită de către
persoana în obligaţiile căreia intră respectarea regulilor menţionate,
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(4), săvîrşite din interes material sau care au cauzat din
imprudenţă vătămarea sănătăţii persoanei sau au avut alte urmări grave,
închisoare de pînă la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
3. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.1 al art.218 se realizează prin
prescrierea fără necesitate a preparatelor narcotice şi psihotrope.
4. Prin prescrierea fără necesitate a preparatelor narcotice şi psihotrope se înţelege
acordarea, predarea, înmânarea unei reţete sau a altor documente orişicărei persoane care nu are
dreptul de a le primi.
5. Infracţiunea se consumă o dată cu înmânarea acestor documente.
ani. Dacă infracţiunea este săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, cele săvârşire pot fi
încadrate în baza art.327 (abuz de putere sau de serviciu.
8. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.2 art.218 se realizează prin falsificarea
reţetei sau a altor documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau
psihotrope.
9. Prin reţetă se înţelege o dispoziţie scrisă a medicului despre un gen concret de preparat
sau medicament pentru tratament. Reţeta care permite obţinerea preparatelor şi substanţelor
narcotice sau psihotrope se autentifică atât cu ştampila medicului, cât şi cu ştampila persoanei
oficiale împuternicite cu întocmirea documentelor.
10. Prin alte documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau
psihotrope se înţeleg documentele în baza cărora se efectuează prescrierea şi primirea acestor
substanţe: fişa medicală, comanda instituţiei medicale pentru primirea acestor substanţe, licenţa
pentru efectuarea operaţiunilor cu substanţe narcotice sau psihotrope etc.
11. Prin falsificarea reţetei sau a altor documente care permit obţinerea substanţelor
narcotice sau psihotrope se înţelege contrafacerea unui document, introducerea, înscrierea într-
un document original a informaţiilor false, ştersăturile, corectările şi alte alterări ale acestor
documente.
12. Infracţiunea se consumă o dată cu falsificarea reţetei sau a altor documente.
14. Subiect al infracţiunii poate fi atât o persoană particulară, cât şi un lucrător medical
împuternicit să prescrie asemenea documente: medicii, unii lucrători ai farmaciilor, şefii
instituţiilor curative etc., precum şi o persoană juridică.
15. Noţiunile de repetare şi săvârşirea infracţiunii de către două sau mai multe persoane
sunt identice cu agravantele de la infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei, iar noţiunea de
proporţie mare din agravanta lit.c) alin.3 art.218 este dată în p.18 al comentariului de la art.217.
Articolul 219. ORGANIZAREA ORI ÎNTREŢINEREA SPELUNCILOR PENTRU

CONSUMUL SUBSTANŢELOR NARCOTICE SAU PSIHOTROPE
(1) Organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau
psihotrope, precum şi punerea la dispoziţie a localurilor în aceste scopuri,
de pînă la 4 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
3. Latura obiectivă a infracţiunii se poate realiza prin două forme de acţiuni alternative:
a) organizarea şi întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau
psihotrope;
b) punerea la dispoziţie a localurilor în aceste scopuri.
4. Potrivit p.l2 al HP CSJ din 27 martie 1997, organizarea unei spelunci înseamnă
activitatea uneia sau a mai multor persoane, îndreptată spre crearea sau care a condus la crearea
unei spelunci pentru consumul de mijloace narcotice sau psihotrope (găsirea localurilor,
pregătirea dispozitivelor pentru consumul acestor substanţe, alegerea clienţilor sau a complicilor,
angajarea lor, elaborarea sau pregătirea unor măsuri conspirative etc.).
5. Întreţinerea unei spelunci înseamnă, conform aceluiaşi punct, un sistem de acţiuni
vizând asigurarea funcţionării ei (asigurarea materială, deservirea clientelei, asigurarea
conspiraţiei etc.) (ibidem).
6. Punerea la dispoziţie a localurilor înseamnă acordarea uneia sau mai multor persoane a
posibilităţii de a consuma substanţe narcotice sau psihotrope, adăpostindu-se într-un asemenea
locaş (ibidem).
7. Prin speluncă se înţelege un local cu faimă rea, în care se adună elemente suspecte.
Speluncă pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope poate fi atât un local de locuit
(casă, apartament, vilă etc.), cât şi un local nelocuit (garaj, şopron, magazie, depozit, subsol etc.)
în care se adună persoanele doritoare de a consuma droguri.
8. Infracţiunea se consumă o dată cu comiterea uneia dintre acţiunile analizate.
16 ani şi care organizează, întreţine sau pune la dispoziţie localuri pentru consumarea
substanţelor narcotice sau psihotrope.
11. Alin.2 art.219 sporeşte răspunderea penală dacă aceste acţiuni sunt săvârşite de un grup
criminal organizat sau de o organizaţie criminală (noţiunile acestora au fost date în articolele 46
şi 47).
Articolul 220. PROXENETISMUL

(1) Îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei, ori
tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană
de la 2 la 5 ani.
c) săvîrşite faţă de două sau mai multe persoane;
d) săvîrşite cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu
ameninţarea aplicării ei faţă de persoana care practică prostituţia sau faţă de rudele sau
apropiaţii acesteia,
normală sunt determinate de ocrotirea normelor de convieţuire socială.
3. Latura obiectivă a proxenetismului se poate realiza prin următoarele forme de acţiuni
alternative:
a) îndemnul sau determinarea la prostituţie;
b) înlesnirea practicării prostituţiei;
c) tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei;
d) recrutarea de persoane pentru prostituţie.
4. Lupta comună a statelor pentru prevenirea şi reprimarea acestor forme de parazitism
social josnic s-a concretizat în Convenţia internaţională pentru suprimarea traficului femeilor şi
copiilor, adoptată la Geneva la 20 septembrie 1921, Convenţia Internaţională privitoare la
reprimarea traficului de femei majore din 11 octombrie 1933, Convenţia pentru reprimarea
traficului de fiinţe umane şi exploatării prostituării altuia, adoptată de Adunarea Generală a
ONU la 2 decembrie 1949, şi Convenţia privind lupta cu traficul de oameni cu exploatarea
prostituţiei de către terţe persoane din 21 martie 1980.
5. Îndemnul sau determinarea la prostituţie reprezintă în realitate două mijloace prin care o
persoană poate fi instigată la prostituţie.
6. Îndemnul la prostituţie constă în trezirea interesului unei persoane să practice prostituţia
prin propunerea, încurajarea, convingerea, înduplecarea, darea de sfaturi sau prin alte acţiuni
având drept scop provocarea dorinţei de a practica prostituţia. Îndemnul la prostituţie înseamnă
mai puţin decât instigarea la aceeaşi faptă, deoarece nu presupune neapărat determinarea
persoanei la executarea unor acte de practicare a prostituţiei. De aceea îndemnul la prostituţie se
consumă o dată cu comiterea acţiunilor enumerate, indiferent de faptul dacă victima a început
sau nu să practice prostituţia.
7. Determinarea la prostituţie constă în silirea, constrângerea persoanei să practice
prostituţia prin violenţă fizică sau psihică, înşelăciune, limitarea libertăţii, torturarea sau
batjocorirea victimei. Determinarea la prostituţie se consumă o dată cu trecerea victimei la
executarea a cel puţin unui act de practicare a prostituţiei.
8. Înlesnirea practicării prostituţiei constă în ajutorul dat unei persoane să practice
prostituţia. Este vorba de o activitate de complicitate la contravenţia administrativă de prostituţie,
pe care legislatorul a incriminat-o ca infracţiune. Ea se poate realiza sub orice formă şi prin orice
mijloace, care constituie o complicitate la prostituţie.
9. Tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană constă
în obţinerea de profituri sau a oricăror avantaje materiale din practicarea prostituţiei de către o
altă persoană, care trebuie să cunoască provenienţa lor.
10. Spre deosebire de îndemn sau determinare la prostituţie - prima modalitate de săvârşire
a infracţiunii de proxenetism prin care se convinge o persoană să practice prostituţia pe cont
propriu -, recrutarea presupune atragerea persoanei cu scopul ca aceasta să intre în slujba celui
care organizează practicarea prostituţiei sau a unei asociaţii de persoane care exploatează
prostituţia, fie în ţară, fie în străinătate. Nu interesează dacă persoana recrutată a mai practicat
prostituţia sau nu, şi nici nu se cere ca persoana recrutată să fi început practicarea prostituţiei în
slujba aceluia sau a acelora pentru care a fost recrutată. Este suficient ca ea să fi acceptat
propunerile ce i s-au făcut, să-şi fi dat consimţământul la această ocupaţie.
12. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
13. Alin.2 art.220 sporeşte răspunderea penală pentru proxenetism săvârşit faţă de o
persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie
criminală, pentru acţiuni soldate cu urmări grave.
14. Noţiunile grup criminal organizat, organizaţie criminală au fost date în art.46 şi 47.
15. Prin urmări grave se înţelege îmbolnăvirea victimelor de o boală venerică, de maladia
SIDA sau de alte boli contagioase. Instanţa de judecată stabileşte, în fiecare caz, în raport cu
împrejurările în care a fost săvârşită fapta, dacă aceasta cauzează sau nu urmări grave.
16. Adeseori proxenetismul este însoţit de săvârşirea altor infracţiuni: vătămări ale
integrităţii corporale sau ale sănătăţii, viol, acţiuni violente cu caracter sexual, acţiuni perverse
etc. În astfel de cazuri proxenetismul intră în concurs cu aceste infracţiuni.
MONUMENTELOR DE ISTORIE ŞI CULTURĂ
Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură sau a
obiectelor naturii, luate sub ocrotirea statului,
muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu arest de până la 6
luni, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
[Art.221 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
l. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale
3. Latura obiectivă se realizează prin distrugerea sau deteriorarea intenţionată a
monumentelor de istorie şi cultură sau a obiectelor naturii luate sub ocrotirea statului.
4. Potrivit art.l al Legii privind ocrotirea monumentelor nr.1530-XII din 22.06.93 (M nr.1/3
din JSO.01.1994), monumentele sunt obiecte sau ansambluri de obiecte cu valoare istorică,
artistică sau ştiinţifică, care reprezintă mărturii ale evoluţiei civilizaţiilor de pe teritoriul
republicii, precum şi ale dezvoltării spirituale, politice, economice şi sociale şi care sunt înscrise
în Registrul monumentelor RM, ocrotite de stat.
Art.3 al acestei legi clasifică monumentele, situate pe teritoriul RM, în două categorii:
a) de cultură;
b) obiecte ale naturii.
5. Monumente care fac parte din patrimoniul cultural sunt considerate:
a) operele de arhitectură, sculptură sau pictură monumentală, elementele sau structurile cu
caracter arheologic, inscripţiile, grotele şi grupurile de elemente care au valoare naţională sau
internaţională din punct de vedere istoric, artistic sau ştiinţific;
b) ansamblurile: grupuri de construcţii izolate sau grupate care, datorită arhitecturii, unităţii
şi integrării lor în peisaj, au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere istoric,
artistic sau ştiinţific;
c) siturile: lucrări ale omului sau operele rezultate din conjugarea acţiunilor omului, precum
şi zonele incluzând terenurile arheologice care au valoare naţională sau internaţională din punct
de vedere istoric, estetic, etnografic sau antropologic.
6. Monumentele care fac parte din patrimoniul natural sunt considerate:
a) formaţiunile fizice şi bibliografice care au valoare naţională sau internaţională din punct
de vedere estetic sau ştiinţific;
b) formaţiunile geologice şi fiziologice şi zonele constituind habitatul speciilor animale şi
vegetale ameninţate de dispariţie, care au valoare naţională sau internaţională din punct de
vedere ştiinţific sau din punctul de vedere al conservării;
c) siturile naturale sau zonele naturale care au o valoare naţională sau internaţională din
punct de vedere ştiinţific şi din punctul de vedere al conservării sau/şi al frumuseţii naturale.
7. Monumentele pot fi imobile (obiecte naturale, teritorii şi landşafturi naturale, aşezări
antice, curţi boiereşti, parcuri etc.) şi mobile (monede izolate, unelte de muncă, arme, podoabe,
picturi, sculpturi, grafică, documente scrise de mână, fotografii, filme, discuri, cărţi etc.).
8. Distrugerea unui monument presupune orice acţiune care duce la nimicirea lui totală sau
parţială, după ce acesta devine total sau parţial inutilizabil potrivit destinaţiei sale iniţiale.
9. Deteriorarea unui monument înseamnă degradarea sau stricarea lui parţială, ceea ce are
drept consecinţă pierderea totală sau numai parţială a capacităţilor sale. În cazul dat există
posibilitatea restabilirii capacităţilor obiectului prin reparaţiile ce i s-ar face.
10. Distrugerea sau deteriorarea monumentelor se poate realiza prin nimicirea, degradarea,
lichidarea, stârpirea lor sau prin alte acţiuni efectuate prin incendieri, explozii, inundaţii,
demolare, precum şi prin acţiuni mecanice, chimice sau termice.
11. Răspunderea penală pentru distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de
istorie şi cultură presupune existenţa concomitentă a trei condiţii obligatorii:
a) monumentele trebuie să posede o valoare naţională sau internaţională conform
caracteristicilor Legii nr.1530-XII din 22.06.93;
b) monumentele trebuie să fie luate sub ocrotirea statului din momentul înscrierii lor în
Registrul monumentelor RM sub o denumire concretă. De exemplu: Mănăstirea Adormirea
Maicii Domnului din Căuşeni sau Tezaurul obiectelor arheologice din Olăneşti, care se află în
fondurile Muzeului Republican de Istorie din Chişinău etc.;
c) monumentele trebuie să fie distruse sau deteriorate sau să existe încercarea reală de a le
deteriora.
12. Distrugerea sau deteriorarea monumentelor care nu sunt luate sub ocrotirea statului se
încadrează în norma art.197 - distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor.
14. Subiect poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, sau o
persoană juridică.
Articolul 222. PROFANAREA MORMINTELOR

1) Profanarea prin orice mijloace a unui mormînt, a unui monument, a unei urne
funerare sau a unui cadavru, precum şi însuşirea obiectelor ce se află în mormînt sau pe el,
b) din motive de ură socială, naţională, rasială ori religioasă
de pînă la 3 ani.
3. Latura obiectivă se realizează prin profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui
monument, a unei urne funerare sau a unui cadavru, precum şi însuşirea obiectelor ce se află în
mormânt sau pe el.
4. Profanarea presupune o acţiune prin care se aduce mormântului, monumentului, urnei
funerare sau cadavrului o ştirbire materială de natură a exprima lipsa de respect, batjocura,
injuria.
Această acţiune se realizează prin distrugerea, degradarea, murdărirea unui mormânt sau
monument funerar, dezgroparea celor înhumaţi şi lăsarea lor pe pământ lângă mormânt,
desenarea de imagini indecente pe mormânt, risipirea cenuşii dintr-o urnă etc.
5. Nu constituie infracţiunea de care ne ocupăm insultele orale aduse celui decedat, întrucât
acestea nu întrunesc cele două condiţii obligatorii ale infracţiunii:
a) o alterare cât de mică a obiectelor funerare;
b) exprimarea lipsei de respect.
6. Mormântul este locul în care se află înhumat un cadavru cu toate anexele teritoriului
propriu-zis, cum ar fi: împrejmuirea făcută din orice material, felinarele, candelele, obiectele
religioase, banca pusă uneori la câte un mormânt, ghivecele cu flori, coroanele etc.
7. Monumentul este orice lucrare artistică aflată pe un mormânt sau alăturea de un mormânt
cu scopul de a exprima sentimentele de pietate faţă de cel decedat (stele, mausolee etc.).
8. Urna funerară este caseta, cutia sau orice alt obiect în care se află cenuşa celui decedat.
9. Prin cadavru se înţelege rămăşiţa trupească a celui decedat, în orice formă s-ar găsi:
trupul inanimat, înainte de a fi intrat în putrefacţie, formele pe care le poate lua mai târziu prin
descompunere.
10. Dacă acţiunea de profanare întruneşte şi componenţa altei infracţiuni (distrugere,
vandalism, însuşirea bunurilor, perversiune sexuală etc.), se aplică regulile referitoare la
concursul de infracţiuni.
11. Însuşirea obiectelor ce se află în/sau pe mormânt presupune însuşirea hainelor de pe
cadavru, a unor obiecte de preţ care uneori se pun în cosciugul cu cadavrul, crucile sau unele
obiecte de valoare.
12. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă, iar în cazul însuşirii obiectelor
ce se află în mormânt sau pe el - şi prin scopul de a obţine profit.
13. Alin.2 sporeşte răspunderea penală, dacă aceste acţiuni sunt săvârşite de două sau mai
multe persoane sau din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială ori religioasă (a se
vedea explicaţiile acestor agravante de la art.145).
14. Subiect poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
CAPITOLUL IX
INFRACŢIUNI ECOLOGICE
Articolul 223. ÎNCĂLCAREA CERINŢELOR SECURITĂŢII ECOLOGICE
Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau
punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice
sau a altor obiective de către persoanele responsabile de respectarea lor, dacă aceasta a
provocat:
a) mărirea esenţială a nivelului radiaţiei;
b) daune sănătăţii populaţiei;
c) pieirea în masă a animalelor;
d) alte urmări grave,
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar
persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale
cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
[Art.223 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Includerea acestui articol în legislaţia penală este dictată de agravarea situaţiei ecologice
în ţară, situaţie strâns legată de încălcarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea,
amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor
industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective de către persoanele responsabile de
respectarea lor, şi de o serie de documente internaţionale cu privire la protecţia mediului, cum ar
fi materialele Conferinţei ONU cu privire la mediu şi dezvoltarea lui, care a avut loc la 3-14
iunie 1992 în Rio-de-Janeiro, etc.
Relaţiile omului cu mediul sunt reglementate de Constituţie, Legea nr.1515-XII din
16.06.1993 privind protecţia mediului, Legea nr.1422 din 17.12.1997 privind protecţia aerului
atmosferic, Legea nr.851 din 29.05.1996 privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului
asupra mediului şi alte legi şi acte normative ce ţin cont de problematica protecţiei mediului şi
folosirii raţionale a resurselor naturale.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie mediul, iar obiectul ei material sunt resursele naturale:
solul, subsolul, apele, flora şi fauna, aflate pe teritoriul republicii, precum şi aerul din spaţiul de
deasupra acestui teritoriu, ce formează patrimoniul naţional al RM.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în încălcarea regulilor de protecţie a mediului şi în
încălcarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în
exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor
obiective de către persoanele responsabile de respectarea lor, dacă aceasta a provocat: a)
schimbarea esenţială a fondului radioactiv; b) daune sănătăţii populaţiei; c) pieirea în masă a
animalelor; d) alte urmări grave.
4. Regulile de protecţie a mediului şi cerinţele securităţii ecologice la proiectarea,
amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor
industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective se conţin în legile indicate şi în alte acte
normative. Elaborarea proiectelor diferitelor obiecte, amplasarea, construcţia sau punerea în
exploatare, exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective
constituie infracţiune doar în cazul încălcării regulilor şi cerinţelor legilor indicate şi ale altor
acte normative (instrucţiuni, regulamente, hotărâri, ordine etc.). Dispoziţia acestui articol este de
blanchetă. De aceea, în rechizitoriu, ordonanţa de punere sub învinuire sau în sentinţa de
condamnare este necesar să indicăm care reguli concrete au fost încălcate.
5. Componenţa de infracţiune este materială, ea se consumă din momentul survenirii
consecinţelor prejudiciabile prevăzute în art.223 CP şi anume: a) mărirea esenţială a fondului
radioactiv; b) daune sănătăţii populaţiei; c) pierea în masă a animalelor; d) alte urmări grave.
Mărirea esenţială a fondului radioactiv constă în ridicarea nivelului radiaţiei ce depăşeşte
limita admisă, adică în cazul în care nivelul de radiaţie în aer depăşeşte 0,2 Roentgen/oră.
Daune sănătăţii populaţiei pot fi exprimate prin vătămarea corporală de orice grad cel puţin
a unei singure persoane sau îmbolnăvirea ei.
Pieirea în masă a animalelor se stabileşte nu numai după numărul animalelor pierite, ci se
ţine cont şi de mărimea populaţiei lor.
Alte urmări grave sunt orice consecinţe ce încalcă esenţial securitatea ecologică (echilibrul
ecologic), adică prezintă pericol pentru organismele vii, în acelaşi număr şi a oamenilor. De
exemplu, a fost proiectată emisia în atmosferă a reziduurilor industriale şi în zonă nivelul de
radiaţie s-a ridicat într-atât, încât a poluat sectoarele populate ale oraşului etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin două forme ale vinovăţiei (a se
vedea art.19 CP).
7. Subiectul infracţiunii este special: persoana învestită prin lege, act normativ sau ordin cu
asigurarea respectării regulilor şi cerinţelor indicate în dispoziţia articolului 223 CP de către alte
persoane ce efectuează sau execută proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în
exploatare, precum şi exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor
obiective. Condiţia existenţei acestei componenţe de infracţiune constă în cunoaşterea de către
persoana responsabilă a faptului că ea este învestită cu asemenea obligaţiuni. În cazul punerii în
exploatare a construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective, subiecţi ai
infracţiunii pot fi şi membrii comisiei de luare în primire, în limitele sarcinilor lor de profil.
Subiect al infracţiunii poate fi şi persoana juridică (a se vedea art.21 CP).
Articolul 224. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE CIRCULAŢIE A
SUBSTANŢELOR, MATERIALELOR ŞI DEŞEURILOR RADIOACTIVE,
BACTERIOLOGICE SAU TOXICE
(1) Încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul, îngroparea,
păstrarea, tran portarea sau utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor
radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi a pesticidelor, erbicidelor sau a altor
substanţe chimice, dacă aceasta creează pericolul cauzării de
daune esenţiale sănătăţii populaţiei sau mediului,
de pînă la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000
unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni:a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor;
a) exclus
b) săvîrşite în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale;
c) soldate cu impurificarea, otrăvirea sau infectarea mediului;
d) soldate cu pieirea în masă a animalelor
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1), care au provocat din imprudenţă:
a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor;
b) decesul persoanei,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă
în mărime de la 5.000 la 10.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), soldate cu decesul a două sau mai multor persoane,
1. Scopul acestei norme penale constă în neadmiterea producerii tipurilor de deşeuri
interzise şi asigurarea respectării regulilor stabilite cu privire la circulaţia substanţelor şi
deşeurilor ecologic periculoase.
Obiectul infracţiunii îl constituie mediul.
2. Latura obiectivă se exprimă prin acţiune sau inacţiune, şi anume în desfăşurarea
activităţilor ilegale sau încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul,
îngroparea, păstrarea, transportarea sau utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor
radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi a pesticidelor, erbicidelor sau a altor substanţe
chimice, dacă aceasta creează pericolul cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei sau
mediului.
3. Alin.1 art.224 CP constituie o componenţă de infracţiune formală, incriminând faptele
indicate doar în cazul în care ele creează pericolul cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei
sau mediului. Acest pericol constă în existenţa unor situaţii şi împrejurări care puteau cauza
apariţia unor consecinţe dăunătoare sănătăţii populaţiei sau mediului. Existenţa pericolului
iminent e apreciată de către organele de anchetă penală sau de către instanţa de judecată. Un
element obiectiv care confirmă existenţa unui asemenea pericol îl constituie înaltul grad de
probabilitate a survenirii consecinţelor periculoase, a cauzării de daune esenţiale sănătăţii
populaţiei sau mediului, care în alte împrejurări n-ar fi existat. Conţinutul pericolului constă în
posibilitatea cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei, prin care se înţelege, ca minimum,
cauzarea unei daune periculoase pentru viaţa şi sănătatea persoanei (îmbolnăvirea, cauzarea de
vătămări corporale de diferite grade etc.), sau posibilitatea cauzării de daune esenţiale mediului,
adică înrăutăţirea calităţii mediului şi a stării resurselor naturale, legate de poluarea, otrăvirea sau
impurificarea lui, sau înrăutăţirea condiţiilor ecologice, sau îmbolnăvirea şi pieirea în masă a
animalelor.
4. Infracţiunea prevăzută de alin.1 art.224 CP se consumă din momentul creării pericolului
indicat, fără să fie necesară survenirea consecinţelor prejudiciabile.
5. În cazul survenirii consecinţelor prejudiciabile: impurificarea, otrăvirea sau infectarea
mediului, pieirea în masă a animalelor, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.224
alin.2 CP, provocarea din imprudenţă a îmbolnăvirii în masă a oamenilor, decesul persoanei vor
fi calificate în temeiul art.224 alin.3 CP, iar în cazul survenirii decesului a două sau mai multor
persoane - în temeiul art.224 alin.4 CP.
Impurificarea mediului constă în schimbările dăunătoare fizice, chimice sau biologice a
acestuia ca rezultat al contactului lui cu materialele sau substanţele indicate în acest articol:
substanţele, materialele şi deşeurile radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi pesticidele,
erbicidele sau alte substanţe chimice.
Otrăvirea mediului constă în introducerea în mediu a unor microorganisme care pot
provoca epidemii sau epizootii.
Infectarea sau altă poluare a mediului constă în introducerea în sol a gunoiului sau a altor
substanţe infectante, în schimbarea fondului radiaţional etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin două forme de vinovăţie.
7. Subiectul infracţiunii este special: persoana care are în obligaţiunile sale respectarea
regulilor de comportament cu substanţele, materialele şi deşeurile radioactive, bacteriologice sau
toxice, precum şi cu pesticidele, erbicidele sau alte substanţe chimice.
8. În cazul săvârşirii infracţiunii în mod repetat, în zona situaţiei ecologice excepţionale
sau în zona unei calamităţi naturale, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.224
alin.2 CP. Poluarea mediului în asemenea zone sporeşte şi mai mult dauna gravă, cauzată
mediului şi populaţiei.
Articolul 225. TĂINUIREA DE DATE SAU PREZENTAREA INTENŢIONATĂ DE
DATE NEAUTENTICE DESPRE POLUAREA MEDIULUI
(1) Tăinuirea datelor sau prezentarea intenţionată de către o persoană cu funcţie de
răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau
altă organizaţie nestatală, precum şi de către o persoană juridică, a datelor neautentice despre
avariile cu poluare excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu
alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea
sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului, dacă aceasta a provocat din imprudenţă:
b) pieirea în masă a animalelor;
c) decesul persoanei;
de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu decesul a două sau mai multor persoane
1. Includerea acestui articol în legislaţia penală este dictată de agravarea situaţiei
ecologice în ţară, situaţie strâns legată de încălcarea cerinţelor securităţii ecologice, de
poluarea excesivă a mediului, de poluarea radioactivă, chimică, bacteriologică sau de alte
urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei.
Obiect al infracţiunii îl constituie mediul.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiunile sau inacţiunile de tăinuire a datelor sau
prezentarea intenţionată de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a datelor
neautentice despre avariile cu poluarea excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică,
bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi
despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului, dacă aceasta a provocat din
imprudenţă: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul
persoanei; d) alte urmări grave.
3. Bazându-ne pe dispoziţia art.225 CP, putem deduce că această infracţiune are două
modalităţi de realizare: a) tăinuirea datelor despre avariile cu poluarea excesivă a mediului, cu
poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau
sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului şi
b) prezentarea intenţionată a unor date neautentice despre avariile cu poluarea excesivă a
mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru
viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea
mediului.
4. Tăinuirea datelor poate fi exprimată prin inacţiuni de neprezentare a unor date în
organele respective sau prin acţiuni de ascundere a urmelor avariilor sau poluărilor fără a se lua
măsuri pentru preîntâmpinarea survenirii consecinţelor prejudiciabile.
5. Prezentarea intenţionată a unor date neautentice despre avariile cu poluarea excesivă a
mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru
viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea
mediului, se realizează prin acţiuni de falsificare, de introducere a unor date ce nu corespund
realităţii şi care diminuează pericolul real al avariilor în informaţiile cu privire la calamităţile
respective.
6. Componenţa infracţiunii este materială şi se consumă în cazul survenirii consecinţelor
indicate în alin.1 art.225 CP: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a
animalelor; c) decesul persoanei; d) alte urmări grave sau în alin.2 art.225 CP: soldate cu decesul
a două sau a mai multor persoane.
Despre pieirea în masă a animalelor şi alte urmări grave a se vedea art.223 CP.
Despre îmbolnăvirea în masă a oamenilor, decesul uneia, a două sau mai multor persoane,
a se vedea art.224 CP. În cazul decesului a două sau a mai multor persoane acţiunile făptuitorului
vor fi calificate în temeiul art.125 alin.2 CP.
7. Latura subiectivă se exprimă prin două forme de vinovăţie: persoana tăinuieşte în mod
intenţionat sau prezintă date neautentice despre avariile cu poluarea excesivă a mediului, cu
poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau
sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului, şi
are atitudine de imprudenţă faţă de consecinţele survenite.
8. Subiectul infracţiunii este special: persoana cu funcţii de răspundere ori persoana care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. Subiect al
infracţiunii poate fi şi persoana juridică.
Articolul 226. NEÎNDEPLINIREA OBLIGAŢIUNILOR DE LICHIDARE A
CONSECINŢELOR ÎNCĂLCĂRILOR ECOLOGICE
(1) Eschivarea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană cu funcţie de
răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau
altă organizaţie nestatală, precum şi de către o persoană juridică, a obligaţiilor de lichidare a
consecinţelor încălcărilor ecologice, dacă aceasta a provocat din imprudenţă:
b) pieirea în masă a animalelor;
c) decesul persoanei;
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu decesul a două sau mai multor persoane
1. Includerea acestui articol în legislaţia penală este dictată de agravarea situaţiei ecologice
în ţară, situaţie strâns legată de încălcarea cerinţelor securităţii ecologice şi, în particular, a
obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice cu privire la poluarea excesivă a
mediului, poluarea radioactivă, chimică, bacteriologică etc.
Obiectul infracţiunii îl constituie mediul.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiunile sau inacţiunile de eschivare sau
îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o
persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a
obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice, dacă aceasta a provocat din
imprudenţă: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul
persoanei sau d) alte urmări grave.
3. Bazându-ne pe dispoziţia art.226 CP, putem deduce că această infracţiune are două
modalităţi de realizare: a) eschivarea de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o
persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală de la
îndeplinirea obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice şi b) îndeplinirea
necorespunzătoare de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a obligaţiunilor de
lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice.
4. Eschivarea poate fi exprimată prin inacţiuni şi anume - neluarea măsurilor respective în
vederea îndeplinirii obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice.
5. Îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor
încălcărilor ecologice constă în îndeplinirea parţială a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor
încălcărilor ecologice sau în executarea neglijentă a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor
încălcărilor ecologice.
6. Pentru existenţa acestei componenţe de infracţiune este necesar să constatăm că în
competenţa persoanelor indicate intrau obligaţiunile de lichidare a consecinţelor încălcărilor
ecologice. Aceste obligaţiuni pot fi deduse din actele normative, regulamentele sau obligaţiunile
funcţionale ale acestor persoane şi o condiţie principală a existenţei acestei componenţe de
infracţiune este cunoaşterea (obligaţiunea de a cunoaşte) de către persoanele indicate în art.226
CP a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice.
7. Această componenţă de infracţiune este materială. Pentru existenţa şi consumarea ei este
necesară survenirea consecinţelor prejudiciabile: dacă aceasta a provocat din imprudenţă: a)
îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul persoanei sau d)
alte urmări grave.
În alin.2 art.226 CP se indică survenirea consecinţelor mai grave, cum ar fi decesul a două
sau mai multor persoane.
Despre pieirea în masă a animalelor şi alte urmări grave a se vedea art.223 CP.
Despre îmbolnăvirea în masă a oamenilor, decesul uneia, a două sau mai multor persoane
a se vedea art.224 CP.
8. Latura subiectivă se exprimă prin imprudenţă sau prin două forme de vinovăţie: persoana
intenţionat sau din imprudenţă se eschivează sau îndeplineşte necorespunzător obligaţiunile de
lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice, şi are atitudine de imprudenţă faţă de
consecinţele survenite: îmbolnăvirea în masă a oamenilor; pieirea în masă a animalelor; decesul
persoanei; decesul a două sau mai multor persoane; alte urmări grave.
9. Subiectul infracţiunii este special: persoana cu funcţii de răspundere ori o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. Subiect al
infracţiunii poate fi şi persoana juridică.
Articolul 227. POLUAREA SOLULUI

(1) Impurificarea, otrăvirea, infectarea sau altă poluare a solului cu produse nocive ale
activităţii economice ori de altă natură ca urmare a încălcării regulilor de manipulare cu
substanţe nocive, îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe
chimice sau biologice în timpul transportării, utilizării sau păstrării lor, dacă aceasta a cauzat
daune:
a) sănătăţii populaţiei;
b) mediului;
c) producţiei agricole,
a) săvîrşite în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale;
b) urmate de decesul persoanei din imprudenţă
1. Componenţa de infracţiune examinată este generală pentru toate tipurile de atentare
infracţională asupra fondului funciar şi specială pentru acele atentate infracţionale, la săvârşirea
cărora solul este reprezentat ca o parte a mediului.
Scopul articolului examinat constă în protecţia solului prin preîntâmpinarea poluării lui.
Protecţia şi folosirea raţională a solului este reglementată de legi şi de alte acte normative,
principalul dintre acestea fiind Codul Funciar, adoptat prin Legea nr.828-XII din 25.12.1991.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie fondul funciar.
Obiectul material îl constituie toate terenurile, indiferent de destinaţie şi proprietate, care
constituie, în ansamblu, fondul funciar al RM. Fondul funciar, în funcţie de destinaţia principală,
se compune din următoarele categorii de terenuri: cu destinaţie agricolă; din intravilanul
localităţilor; destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii speciale;
destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, terenurilor de valoare istorico-
culturală, terenurilor zonelor suburbane şi altor terenuri verzi; ale fondului silvic; ale fondului
apelor; ale altor fonduri de rezervă.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni sau inacţiuni alternative: a) de
impurificare; b) de otrăvire; c) de infectare sau altă poluare a solului cu produse nocive ale
activităţii economice ori de altă natură ca urmare a încălcării regulilor de comportament cu
substanţe nocive, îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe
chimice sau biologice în timpul transportării, utilizării sau păstrării lor.
Impurificarea solului constă în schimbările dăunătoare fizice, chimice sau biologice ale
solului din cauza contactului lui cu materialele sau substanţele indicate în acest articol: substanţe
nocive, îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau
biologice, introduse în sol cu depăşirea normelor sau concentraţiilor prevăzute.
Otrăvirea solului constă în introducerea în sol a unor microorganisme care pot provoca
epidemii sau epizootii.
Infectarea sau altă poluare a solului constă în introducerea în sol a gunoiului sau a altor
substanţe infectante, în schimbarea fondului radiaţional etc.
4. Îngrăşămintele minerale, stimulenţii de creştere a plantelor sau alte substanţe chimice
sau biologice reprezintă substanţe special destinate pentru activităţile agricole sau pentru
creşterea necomercială a plantelor.
5. Produse nocive ale activităţii economice ori de altă natură reprezintă tipurile de materie
primă industrială care şi-au pierdut calităţile lor productive, resturile sau alte deşeuri industriale
(lichide, gazoase, tari) ce apar în timpul proceselor tehnologice şi sunt capabile să provoace
otrăviri sau altă atingere fiinţelor vii sau habitatului lor.
6. Condiţia existenţei infracţiunii analizate constă în impurificarea, otrăvirea, infectarea sau
altă poluare a solului cu produse nocive ale activităţii economice ori de altă natură ca urmare a
încălcării regulilor de comportament cu substanţele nocive, îngrăşămintele minerale, stimulenţii
de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau biologice în timpul transportării, utilizării
sau păstrării lor.
De exemplu, conform art.37, 38 ale Legii nr.1515-XII din 16.06.1993 privind protecţia
mediului, se interzice împrăştierea pe terenuri agricole a unor ape uzate şi a nămolului, provenite
de la unităţile industriale, complexele zootehnice, de la staţiile de epurare fără autorizaţia
autorităţilor pentru agricultură, pentru mediu şi pentru sănătate. De asemenea, este interzisă şi se
sancţionează depozitarea şi împrăştierea pe sol, în afara perimetrelor admise şi special amenajate
a deşeurilor de producţie şi menajere, a molozului rezultat din construcţii, a fierului vechi, a
ambalajelor de orice fel, a reziduurilor industriale, a substanţelor chimice şi radioactive.
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul survenirii uneia sau a tuturor
consecinţelor enumerate în alin.1 al articolului examinat: cauzat de daune a) sănătăţii populaţiei;
b) mediului; c) producţiei agricole.
Dauna sănătăţii populaţiei poate fi exprimată prin îmbolnăvirea uneia sau a mai multor
persoane.
Daunele mediului pot fi exprimate prin pieirea animalelor, peştelui, plantelor etc.
Daunele producţiei agricole pot fi exprimate prin distrugerea plantaţiilor, viilor, livezilor
etc.
8. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin imprudenţă sau două forme de vinovăţie
(a se vedea art.18-19 CP).
9. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani, cât şi cea juridică.
10. Alin.2 art.227 CP prevede componenţele calificative ale infracţiunii: a) săvârşirea
infracţiunii în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale; b)
urmate de decesul persoanei din imprudenţă.
Un semn obligatoriu la alin.2 lit.a) art.227 CP este locul săvârşirii infracţiunii şi anume
zona situaţiei ecologice excepţionale sau zona unei calamităţi naturale. Poluarea pământului în
asemenea zone sporeşte şi mai mult dauna gravă cauzată mediului şi, prin urmare, populaţiei.
11. Săvârşirea acţiunilor indicate cu vinovăţie intenţionată, care au provocat o catastrofă
ecologică, necesită calificarea lor în temeiul art.136 CP (Ecocidul) şi nu necesită calificarea lor
suplimentară şi în temeiul art.227 CP.
Articolul 228. ÎNCĂLCAREA CERINŢELOR DE PROTECŢIE A SUBSOLULUI

Încălcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale
subsolului, construcţia neautorizată sau amplasarea deşeurilor toxice pe terenurile
cu zăcăminte minerale, precum şi deversarea nesancţionată a substanţelor nocive în subsol,
dacă aceasta a provocat:
a) prăbuşiri sau alunecări de proporţii ale terenului;
b) poluarea apelor subterane, creînd pericol pentru sănătatea populaţiei;
c) decesul persoanei din imprudenţă;
1. Relaţiile ce apar în procesul exploatării, folosirii sau protecţiei subsolului sunt
reglementate de Codul subsolului, adoptat prin Legea nr.1511-XII din 15.06.1993.
Obiectul infracţiunii îl constituie mediul şi resursele lui naturale.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie subsolul care reprezintă partea scoarţei
terestre, situată mai jos de stratul de sol şi de fundul bazinelor de apă şi se întinde până la
adâncimi accesibile pentru studiere şi valorificare geologică.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni sau inacţiuni diverse, cum ar fi:
a) încălcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale subsolului; b)
construcţia neautorizată pe terenurile cu zăcăminte minerale; c) amplasarea deşeurilor toxice pe
terenurile cu zăcăminte minerale; d) deversarea nesancţionată a substanţelor nocive în subsol.
3. Încălcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale
subsolului se săvârşeşte prin acţiuni sau inacţiuni. Cerinţele de protecţie a subsolului sunt
reglementate de art.14, 18 etc. ale Codului subsolului. De exemplu, beneficiarii folosinţei
subsolului sunt obligaţi să asigure studierea deplină şi complexă a subsolului, folosirea raţională
şi complexă a resurselor lui în corespundere cu proiectele şi schemele tehnologice, inclusiv la
prelucrarea materiei prime minerale etc.
4. Conform art.27 al Codului subsolului, proiectarea obiectivelor şi construcţiilor care nu
sunt destinate pentru extracţia substanţelor utile se efectuează în baza cercetărilor geologo-
inginereşti şi de altă natură, de comun acord cu Departamentul de Stat pentru Protecţia Mediului
şi Resurse Naturale. În cazul încălcării acestor cerinţe, făptuitorii vor fi traşi la răspundere penală
pentru construcţia neautorizată pe terenurile cu zăcăminte minerale. Construcţia neautorizată pe
terenurile cu zăcăminte minerale constă în ridicarea în asemenea zone a diferitelor edificii, case,
alte construcţii fără permisiunea organelor indicate.
5. Folosirea subsolului pentru îngroparea (depozitarea) substanţelor nocive şi a deşeurilor
toxice se efectuează în condiţiile determinate printr-o autorizaţie specială, eliberată de
Departamentul de Stat pentru Protecţia Mediului şi Resurse Naturale în limitele perimetrului
minier repartizat.
Folosirea subsolului pentru îngroparea (depozitarea) substanţelor nocive şi a deşeurilor
toxice se înfăptuieşte numai după efectuarea expertizei ecologice de stat a proiectelor şi a altei
documentaţii.
6. Conform art.36 al Codului subsolului, nu se permite păstrarea substanţelor nocive şi a
deşeurilor toxice deasupra zăcămintelor, obiectivelor şi construcţiilor din spaţiul subteran. În
cazul încălcării acestor cerinţe, acţiunile făptuitorului vor fi calificate conform art.228 CP ca
amplasare a deşeurilor toxice pe terenurile cu zăcăminte minerale sau deversarea nesancţionată a
substanţelor nocive în subsol.
7. Componenţa de infracţiune examinată este materială şi se consumă din momentul
survenirii consecinţelor expres indicate în dispoziţia articolului: a) provocarea prăbuşirilor sau
alunecărilor de proporţii ale terenului; b) poluarea apelor subterane, creându-se pericol pentru
sănătatea populaţiei; c) decesul persoanei din imprudenţă; d) alte urmări grave.
Prăbuşirile pot avea loc, de exemplu, în urma construcţiei neautorizate deasupra
obiectivelor sau construcţiilor din spaţiul subteran în cazul dereglării echilibrului stratului de sus
al subteranului.
Poluarea apelor subterane a fost explicată în comentariul art.229 CP.
8. Alte urmări grave pot consta în cauzarea de daune mari materiale, ecologice sau
organizatorice. Gravitatea consecinţelor se poate deduce din multiplicitatea de circumstanţe, cum
ar fi: mărimea daunei, inclusiv venitul nerealizat şi nedobândit, crearea de obstacole care întrerup
procesul de dobândire a mineralelor pentru o durată mare de timp, caracterul daunei cauzate
mediului sau unor construcţii, în acelaşi număr şi în legătură cu prăbuşirile sau alunecările de
teren, etc.
9. Latura subiectivă se exprimă prin vinovăţie din imprudenţă sau prin dublă formă de
vinovăţie.
10. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a împlinit, la momentul
săvârşirii infracţiunii, vârsta de 16 ani, şi persoana juridică.
Articolul 229. POLUAREA APEI

Infectarea sau altă impurificare a apelor de suprafaţă ori subterane cu ape uzate sau cu
alte deşeuri ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor industriale, agricole, comunale şi
de altă natură, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile regnului animal
sau vegetal, resurselor piscicole, silviculturii, agriculturii sau sănătăţii populaţiei
ori a provocat decesul persoanei,
1. Regulile de securitate şi de folosire raţională a apelor în RM sunt reglementate de Codul
Apelor al RM, adoptat prin Legea nr.1532-XII din 22.06.1993, Legea nr.272 din 10.02.1999 cu
privire la apa potabilă, Legea nr.440-XIII din 27.04.1995 cu privire la zonele şi fâşiile de
protecţie a apelor râurilor şi bazinelor de apă, Hotărârea Guvernului nr.745 din 3.11.1995
Despre aprobarea regulamentului privind ordinea şi condiţiile acordării obiectelor acvatice în
folosinţă, alte legi şi acte normative.
2. Infracţiunea prevăzută de art.229 CP atentează la condiţiile normale de folosire a
resurselor de apă din RM. De asemenea, un obiect de atentare al infracţiunii îl constituie relaţiile
sociale privitoare la sănătatea publică prin menţinerea igienei, purităţii şi securităţii surselor şi a
reţelelor de apă, ca folosirea lor să fie posibilă fără nici o primejdie pentru sănătatea oamenilor,
animalelor şi plantelor.
Obiectul material îl constituie sursele sau resursele de apă asupra cărora se răsfrânge
activitatea ilicită a subiectului infracţiunii (de exemplu, izvor, fântână, rezervoare, conducte,
jgheaburi de adăpare, canale de irigaţie, bazine etc.).
Prin surse de apă se înţeleg izvoarele, lacurile, fântânile, rezervoarele, iar prin reţele de apă
- conductele, uzinele de filtrare a apei, canalele etc.
Apa este sursa naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, element indispensabil pentru
viaţă şi pentru societate, materie primă pentru activităţi productive, sursă de energie şi cale de
transport, factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic, constituind o parte integrantă
din patrimoniul public.
Protecţia, punerea în valoare şi dezvoltarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de
interes general.
3. Latura obiectivă constă în acţiuni de infectare sau altă impurificare a apelor de suprafaţă
ori subterane cu ape uzate sau cu alte deşeuri ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor
industriale, agricole, comunale şi de altă natură. Infracţiunea poate fi săvârşită şi prin inacţiune
care se exprimă prin neluarea de măsuri în vederea protejării locurilor de purificare a apei,
neluarea de măsuri în vederea purificării apelor uzate sau a deşeurilor întreprinderilor,
instituţiilor şi organizaţiilor industriale, agricole, comunale, neluarea măsurilor în vederea
protejării locurilor (bazinelor) în care se află stocate aceste ape şi deşeuri împotriva unor
eventuale inundaţii, în urma cărora aceste ape se scurg în sursele de apă (râuri, lacuri, canale
etc.), infectându-le.
4. Infectarea sursei sau reţelei de apă constă în răspândirea în apă a unor substanţe ori
microorganisme dăunătoare pentru oameni, animale sau plante. Ea constă într-o alterare,
schimbare a compoziţiei apei de folosinţă publică, indiferent de mijloacele prin care se realizează
fapta incriminată.
Pentru existenţa componenţei de infracţiune, infectarea trebuie să fie dăunătoare sănătăţii
oamenilor, animalelor sau plantelor, adică în cazul în care ea este folosită să aibă însuşirea de a
produce moartea sau îmbolnăvirea oamenilor sau animalelor ori distrugerea plantelor.
5. Componenţa de infracţiune este materială: pentru realizarea ei este necesară survenirea
consecinţelor prejudiciabile indicate în art.229 CP: cauzarea daunelor în proporţii considerabile
regnului animal sau vegetal, resurselor piscicole, silviculturii, agriculturii sau sănătăţii populaţiei
ori provocarea decesului persoanei.
6. Aprecierea daunei considerabile se efectuează de către organele de anchetă penală sau de
către instanţa de judecată în funcţie de mărimea daunei reale cauzate florei, faunei, resurselor
piscicole, silviculturii, agriculturii, conform actelor normative respective, şi, în primul rând, de
dauna exprimată prin îmbolnăvirea sau moartea animalelor şi plantelor de apă, a altor animale şi
a regnului vegetal de pe malurile surselor de apă, micşorarea rezervelor de peşte, distrugerea
locurilor de depunere a icrelor de către peşti, distrugerea unor specii rare de animale şi de peşti,
îmbolnăvirea şi distrugerea masivelor de pădure, scăderea fertilităţii, productivităţii şi degradarea
pământului, apariţia bălţilor şi a pământurilor saturate cu sare, cheltuielile mari pentru lucrările
de melioraţie, curăţirea malurilor şi albiei râurilor etc.
Daunele considerabile sănătăţii populaţiei constau în îmbolnăvirea în masă a oamenilor
sau cel puţin a unei persoane. Daună considerabilă este decesul persoanei sau al mai multor
persoane.
7. Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesară legătura cauzală între acţiunile
(inacţiunile) prejudiciabile arătate şi consecinţele indicate în art.229 CP.
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie intenţionată sau prin imprudenţă,
modalitatea săvârşirii ei este intenţia indirectă sau imprudenţa: făptuitorul îşi dădea seama că
prin acţiunile sau inacţiunile sale poate fi poluată apa şi pot surveni consecinţele dăunătoare, nu
le-a dorit, dar le-a admis, iar în unele cazuri n-a prevăzut posibilitatea poluării apei şi a survenirii
consecinţelor prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă.
8. În privinţa provocării decesului persoanei, făptuitorul acţionează din imprudenţă. În
cazul constatării vinovăţiei intenţionate, acţiunile lui vor fi calificate drept infracţiune contra
vieţii şi sănătăţii persoanei.
9. În cazul în care infractorul acţionează cu intenţie directă, în scopul slăbirii bazei
economice a ţării, acţiunile lui fiind îndreptate spre exterminarea oamenilor, vătămarea sănătăţii
lor, provocarea unor otrăviri sau răspândirea unor epidemii sau epizootii, acţiunile lui vor fi
calificate în temeiul art.343 CP ca diversiune.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care la momentul
săvârşirii infracţiunii a împlinit vârsta de 16 ani, neavând relevanţă dacă el are sau nu legătură cu
reţeaua sau sursa de apă pe care a infectat-o.
Subiect al infracţiunii poate fi, de asemenea, persoana juridică, care, conform art.21 alin.2
CP, desfăşoară activitate de întreprinzător, în condiţiile expuse în alin.2 lit.a-c) ale aceluiaşi
articol.
Conform art.16 CP, infracţiunea analizată este mai puţin gravă.
Articolul 230. POLUAREA AERULUI

Poluarea aerului cu depăşirea normelor stabilite, ca urmare a emisiei în atmosferă a
poluanţilor sau a încălcării regulilor de exploatare, sau a neutilizării utilajului, aparatajului,
instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor în atmosferă, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii considerabile mediului, regnului animal sau vegetal, sănătăţii populaţiei ori a
provocat decesul persoanei,
1. Regulile de păstrare a purităţii şi ameliorare a calităţii aerului atmosferic, de prevenire şi
reducere a efectelor nocive ale factorilor fizici, chimici, biologici, radioactivi şi de altă natură
asupra atmosferei sunt reglementate de Legea nr.1515 din 22.06.1993 privind mediul
înconjurător, Legea nr.1422 din 17.12.1997 privind protecţia aerului atmosferic, Hotărârea
Guvernului nr.474 din 29.08.1996 cu privire la reţeaua de observare şi control de laborator
asupra contaminării (poluării) mediului înconjurător cu substanţe radioactive, otrăvitoare şi
mijloace bacteriale pe teritoriul Republicii Moldova, de alte legi şi acte normative.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie protecţia mediului. Prin mediu se înţelege totalitatea
factorilor naturali (aer, ape, sol, subsol, păduri şi alte forme de vegetaţie, a faunei terestre şi
acvatice, a rezervaţiei monumentelor naturii etc.) şi a celor create de om (aşezările omeneşti şi a
altor factori de mediu apăruţi prin activităţi umane) care în strânsă interacţiune influenţează
echilibrul ecologic (raportul dintre organisme şi mediu, în care se dezvoltă şi trăiesc), determină
condiţiile de viaţă pentru om şi dezvoltarea societăţii.
Aerul este un amestec de azot şi oxigen de necesitate vitală pentru organismele aerobe, care
conţine şi mici cantităţi de alte gaze (argon, heliu, neon, cripton, xenon, radon, bioxid de carbon,
hidrogen), vapori de apă şi diverse particule.
Protecţia acestui mediu are ca scop păstrarea echilibrului ecologic, susţinerea şi ameliorarea
calităţii factorilor naturali, dezvoltarea valorilor naturale ale ţării, asigurarea unor condiţii de
viaţă şi de muncă tot mai bune pentru generaţiile actuale şi viitoare.
Obiectul secundar îl constituie sănătatea şi integritatea corporală a oamenilor şi economia
naţională.
3. Latura obiectivă constă în poluarea aerului cu depăşirea normelor stabilite, ca urmare a
emisiei în atmosferă a poluanţilor sau a încălcării regulilor de exploatare, sau a neutilizării
utilajului, aparatajului, instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor în atmosferă, dacă aceasta
a cauzat daune în proporţii considerabile mediului, regnului animal sau vegetal, sănătăţii
populaţiei ori a provocat decesul persoanei. Ea se realizează prin acţiuni de evacuare (emisie,
eliminare) în atmosferă a substanţelor dăunătoare aflate în formă de gaze, vapori, aerosoli
(suspensie într-un gaz a unui corp solid sau lichid), particule solide.
4. Acţiunile, în sensul art.230 CP, constau în încălcarea regulilor de emisie în atmosferă a
poluanţilor sau a regulilor de exploatare sau neutralizare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor de
purificare şi control al emisiilor în atmosferă, prevăzute de regulamente şi de alte acte normative.
Încălcarea regulilor de exploatare sau neutralizare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor de
purificare şi control al emisiilor în atmosferă poate fi exprimată prin diferite acţiuni cum ar fi:
deconectarea staţiilor de purificare, schimbarea regimului de funcţionare a elementelor şi staţiilor
de purificare etc., care duc la emisia în atmosferă a poluanţilor sau la schimbarea calităţilor lor
naturale etc.
Prin inacţiune infracţiunea se săvârşeşte în cazul neschimbării la timp a filtrelor, nefolosirii
aparaturii de control, ignorării informaţiilor despre calitatea componentelor substanţelor emise în
aerul atmosferic etc.
5. Pentru consumarea infracţiunii este necesar ca oricare din acţiunile respective să aducă
daune în proporţii considerabile mediului, regnului animal sau vegetal, sănătăţii populaţiei ori să
provoace decesul persoanei.
Daune în proporţii considerabile mediului, regnului animal sau vegetal pot fi considerate
formarea în aerul atmosferic a unor concentraţii de substanţe poluante, ce depăşesc normele
stabilite, schimbarea calităţii aerului, apariţia unor boli la plante sau animale şi pieirea
animalelor, păsărilor sau a unor specii de plante.
6. Cauzarea de daune sănătăţii populaţiei constă în absorbirea de către persoane a
substanţelor otrăvitoare din aer în timpul respiraţiei, contaminarea pielii sau a organelor
respiratorii ori a altor organe, care au cauzat vătămarea integrităţii de orice grad: vătămare
uşoară, medie sau gravă. Infracţiunea se consideră consumată de asemenea din momentul
decesului persoanei.
Deoarece componenţa de infracţiune este materială, e strict necesar să constatăm existenţa
legăturii cauzale între acţiunile sau inacţiunile indicate şi consecinţele survenite.
7. Latura subiectivă a infracţiunii poate fi realizată prin imprudenţă sau dubla formă de
vinovăţie. În cazul în care infractorul acţionează cu intenţie directă, în scopul slăbirii bazei
economice a ţării, acţiunile lui fiind îndreptate spre exterminarea oamenilor, vătămarea sănătăţii
lor, provocarea unor otrăviri sau răspândirea unor epidemii sau epizootii, acţiunile lui vor fi
calificate pe art.343 CP ca diversiune.
ani, şi persoana juridică. În majoritatea cazurilor persoana fizică este subiect al infracţiunii în
cazul îndeplinirii sau neîndeplinirii de către ea a obligaţiunilor funcţionale cu privire la
respectarea regulilor de emisie în atmosferă a poluanţilor sau în cazul încălcării regulilor de
exploatare sau utilizare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor
în atmosferă.
Infracţiunea prevăzută de art.230 CP este mai puţin gravă (a se vedea art.16 CP).
Articolul 231. TĂIEREA ILEGALĂ A VEGETAŢIEI FORESTIERE
Tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale
protejate de stat, săvîrşită:
a) de persoane responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere;
b) în proporţii ce depăşesc 500 de unităţi convenţionale,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale
de pînă la 3 ani, în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
1. Relaţiile ce apar în cadrul folosirii fondului forestier (silvic) sunt reglementate de
Constituţie, Codul silvic, adoptat prin Legea nr.887 din 21.06.1996, Legea nr.1007 din
30.10.1997 cu privire la evidenţa de stat a fondului forestier, Hotărârea Guvernului nr.106 din
27.02.1996 cu privire la măsurile de asigurare a ocrotirii pădurilor, perdelelor forestiere de
protecţie şi a altor plantaţii silvice, alte acte normative adoptate în conformitate cu acestea.
Scopul normei examinate constă în preîntâmpinarea distrugerii sau degradării vegetaţiei
forestiere din păduri, protecţia pădurilor ca patrimoniu naţional al RM şi importantă resursă
naturală.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie mediul şi, în particular, fondul forestier (silvic),
constituit din păduri, terenuri destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură,
producţie sau administraţie silvică, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele
silvice, şi fondul ariilor naturale protejate de stat. Fondul forestier (silvic) cuprinde toate
pădurile, indiferent de tipurile de proprietate şi forma de gospodărire. De asemenea, obiectul
infracţiunii îl constituie fondul ariilor naturale protejate de stat, din care fac parte perdelele
forestiere de protecţie, amplasate pe terenurile cu destinaţie agricolă, perdelele forestiere de
protecţie şi plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de-a lungul căilor de comunicaţie, grupurile de
arbori (parcurile, silvoparcurile etc.) şi arborii aparte din perimetrul oraşelor, satelor şi altor
localităţi.
Pădurea reprezintă un element al landşaftului geografic, o unitate funcţională a biosferei,
compusă din comunitatea vegetaţiei forestiere (în care domină arborii şi arbuştii), păturii vii,
animalelor şi microorganismelor. Sunt considerate păduri terenurile acoperite cu vegetaţie
forestieră cu o suprafaţă de peste 0,1 ha.
Obiectul material îl constituie arborii şi arbuştii din fondul silvic sau din fondul ariilor
naturale protejate de stat.
3. Latura obiectivă se realizează prin acţiuni active de defrişare ilegală a arborilor şi
arbuştilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat.
Defrişarea se poate realiza prin tăierea sau distrugerea intenţionată, până la nivelul de
încetare a creşterii arborilor sau arbuştilor.
Tăierea arborilor sau arbuştilor constă în separarea de la rădăcină; în scoaterea din pământ
a copacului în creştere sau uscat, arbuştilor sau lianelor cu ajutorul diferitelor instrumente,
aparate sau agregate. Tăierea se consideră ilegală când este efectuată fără permisiunea eliberată
de organul competent, sau nu din locul indicat în documentul de permisiune a tăierii lor, sau în
număr mai mare decât cel permis, sau a altor specii decât cele indicate în documentul de
permisiune, în altă perioadă de timp decât cea indicată în documentul de permisiune etc.
4. Distrugerea intenţionată a arborilor sau arbuştilor, până la nivelul de încetare a creşterii
lor, după caracterul său se asimilează cu tăierea arborilor sau arbuştilor din considerentele că
vegetaţia distrusă, care a încetat să crească, de facto, este exclusă din sistemul ecologic, îşi pierde
importanţa economică, în majoritatea cazurilor este sortită pieirii.
5. În cazul în care colectarea scoarţei sau sevei copacilor sau arbuştilor se efectuează aşa,
încât duce la degradarea în masă şi ireversibilă a lor, persoanele vinovate poartă răspundere în
temeiul art.231 CP.
6. Tăierea cu scop de însuşire a copacilor fructiferi, rari, decorativi ce cresc în livezi, în
grădinile sau gospodăriile oamenilor, necesită calificare ca infracţiune contra patrimoniului, şi nu
în temeiul art.231 CP.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie intenţionată, în ambele
sale modalităţi: intenţie directă sau indirectă.
8. Art.231 CP divizează subiecţii infracţiunii examinate în două grupuri: a) persoanele
responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere; b) orice persoană fizică responsabilă, care
a atins la momentul săvârşirii infracţiunii vârsta de 16 ani şi a tăiat pădurea în proporţii mari.
Despre daune în proporţii mari a se vedea art.126 CP. Subiect al infracţiunii poate fi şi persoana
juridică.
Articolul 232. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA MASIVELOR
FORESTIERE
(1) Distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere în urma
folosirii imprudente a focului sau a unor surse de pericol sporit
(2) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată în proporţii ce depăşesc 500 de unităţi
convenţionale a masivelor forestiere prin incendiere
se pedepseşte cu amendă de la 300 la 1.000 unităţi convenţionale
de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3.000 la 6.000
Articolul 233. Vînatul illegal Exclus
Articolul 234. ÎNDELETNICIREA ILEGALĂ CU PESCUITUL, VÂNATUL SAU

CU ALTE EXPLOATĂRI ALE APELOR
Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vînatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea
substanţelor explozive şi otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei,
dacă aceasta a cauzat daune ce depăşesc 200 de unităţi convenţionale,
de pînă la 1 an, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000
1. Reglementările juridice ale folosirii obiectivelor acvatice pentru necesităţile piscicole sau
vânătoreşti se conţin în Codul apelor, adoptat prin Legea nr.1532-XII din 22.06.1993, prin alte
legi şi acte normative.
Cadrul juridic pentru asigurarea protecţiei eficiente şi folosirii raţionale a resurselor
regnului animal este reglementat de Legea nr.439-XIII din 27.04.1995 cu privire la Regnul
animal.
2. Conform art.24-25 ale acestei legi, pescuitul industrial în bazinele acvatice naturale şi
artificiale se permite persoanelor fizice şi juridice, conform Regulamentului cu privire la
protecţia resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului în bazinele piscicole, expuse în anexa
nr.2. Pescuitul sportiv şi de amatori este permis cetăţenilor în bazinele acvatice, cu excepţia celor
ale fondului ariilor naturale protejate de stat, crescătoriilor de peşti, şi se efectuează cu plată sau
gratuit, în baza autorizaţiei eliberate de către Inspecţia de Stat a Calităţii Mediului (pentru
bazinele acvatice naturale) şi de către uzufructuarii corespunzători (pentru bazinele artificiale),
conform regulamentului expus în anexa nr.2. În bazinele acvatice ale fondului ariilor naturale
protejate de stat (rezervaţii ştiinţifice şi peisagistice, parcuri naţionale, monumente ale naturii,
alte categorii de obiecte naturale) pescuitul se efectuează conform legislaţiei.
3. Conform art.26 al acestei legi, dobândirea de animale care nu constituie obiecte ale vânatului
şi pescuitului (melci, şerpi, broaşte etc.) se efectuează în baza autorizaţiei eliberate de către
Departamentul Protecţiei Mediului. În autorizaţie sunt indicate plata pentru reproducere, speciile
şi numărul de animale, vârsta, sexul şi termenele de dobândire.
Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie fondul piscicol (totalitatea populaţiei piscicole şi a
celorlalte resurse naturale de hrană constituite din flora şi fauna acvatică a bazinelor piscicole).
Fondul Unic de Stat al Apelor îl constituie râurile, lacurile naturale, lacurile de acumulare, alte
bazine de apă de suprafaţă şi izvoarele de apă, apele canalelor şi apele subterane.
4. Se consideră bazine piscicole apele naturale şi stătătoare de pe întreg teritoriul RM, inclusiv
marea teritorială, şi terenurile acoperite cu apă ca urmare a îndiguirilor sau barărilor de văi -
heleştee, iazuri, lacuri de acumulare - care servesc sau oferă condiţii pentru înmulţirea, creşterea
şi recoltarea peştelui, crustaceelor sau a altor vietăţi acvatice.
Sunt considerate ca făcând parte temporar din bazinele piscicole şi apele de pe zonele inundabile,
numai pe perioadele până la retragerea lor, dacă întrunesc condiţiile indicate.
Obiectul material îl formează reproducătorii, icrele, puietul, sturionii sub dimensiunile legale etc.
5. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni active de îndeletnicire ilegală cu
pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea substanţelor explozive şi
otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii mari.
Pescuitul, vânatul sau alte exploatări ilegale ale apelor pot fi realizate prin diverse modalităţi:
pescuitul electric, cu materii explozive sau otrăvitoare, precum şi cu substanţe narcotice, reactive
de orice fel; pescuitul reproducătorilor în timpul perioadei de prohibiţie prin orice metode sau
distrugerea icrelor de peşte în aceeaşi perioadă, în zonele de reproducere naturală; pescuitul
puietului sau al reproducătorilor de peşte din pepiniere sau crescătorii piscicole în alte scopuri
decât repopularea sau pescuitul industrial; pescuitul sturionilor sub dimensiunea legală, în alte
scopuri decât reproducerea; pescuitul cu năvoade, voloace, plase, ave, prostovoale, vârşe etc. de
către persoane fizice neautorizate; vânatul animalelor acvatice în zonele interzise, în perioadele
interzise, cu mijloace interzise sau a speciilor rare etc.
Cauzarea de daune în proporţii mari a fost explicată în comentariul art.126 CP.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează cu intenţie directă sau indirectă, iar în cazul
distrugerii icrelor de peşte - şi din imprudenţă.
7. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii
infracţiunii a atins vârsta de 16 ani, şi persoana juridică. Infracţiunea prevăzută de art.234 CP
este mai puţin gravă.
8. Promisiunea dinainte de a procura produsele pescuitului sau vânatului ilegal în condiţiile
expuse, procurarea mijloacelor sau oferirea lor pentru îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul
sau cu alte exploatări ale apelor constituie complicitate la infracţiunea prevăzută de art.234 CP.
Articolul 235. ÎNCĂLCAREA REGIMULUI DE ADMINISTRARE ŞI PROTECŢIE A

FONDULUI ARIILOR NATURALE PROTEJATE DE STAT
Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de
stat, dacă aceasta creează pericolul cauzării de daune în proporţii mari sau a cauzat daune în
proporţii mari,
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani, iar
1. Scopul acestei norme constă în asigurarea protecţiei unor teritorii şi obiecte excepţional
protejate de stat, prevenirea cauzării unor daune lor, lumii animale care le populează, pădurilor
sau altor vegetaţii care cresc pe aceste teritorii, protejarea diversităţii biologice. Cadrul juridic
pentru asigurarea protecţiei eficiente şi folosirii raţionale a fondului ariilor naturale protejate de
stat este reglementat de Legea nr.1538 din 25.02.1998 privind fondul ariilor naturale protejate
de stat, de alte acte normative.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie fondul ariilor naturale protejate de stat. Obiectul
material al infracţiunii îl constituie teritoriile naturale excepţional protejate de stat, adică acele
sectoare de pământ, suprafeţe de ape, de aer, în care sunt amplasate complexele şi obiectele cu o
destinaţie specială de protecţie a naturii, ştiinţifică, culturală, estetică, de ocrotire a sănătăţii etc.,
excluse complet sau parţial - prin hotărârile organelor puterii de stat - din folosinţă în gospodăria
naţională, fiind considerate drept obiecte ale culturii şi patrimoniului naţional.
3. Fondul ariilor naturale protejate de stat îl constituie rezervaţiile naturale de stat,
incluzând rezervaţiile biosferice, parcurile naturale naţionale, monumente ale naturii, parcurile-
dendrarii şi grădinile botanice, localităţile sanitaro-curative şi sanatoriile, care sunt asigurate cu o
protecţie excepţională din partea statului în interesul prezentei şi viitoarelor generaţii. În privinţa
fiecăruia din aceste obiecte se instaurează un regim special de protecţie. De exemplu, pe
teritoriul rezervaţiilor naturale se scot din folosinţă gospodărească complexele şi obiectele
naturale (pământul, apa, subsolul, lumea animală şi cea vegetală). Pe aceste teritorii este interzisă
orice activitate ce contravine sarcinilor şi destinaţiei rezervaţiilor, introducerii organismelor vii
în scopul aclimatizării lor, de asemenea este interzis accesul persoanelor fără permisiune
specială.
4. Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de
stat se realizează prin săvârşirea de acţiuni strict interzise de legislaţia şi de actele normative
respective, cum ar fi pătrunderea fără permisiune specială pe aceste teritorii, efectuarea unor
activităţi de gospodărire în zonele rezervaţiilor naturale şi ale parcurilor naţionale, activităţi de
exploatare şi extragere, dobândire a mineralelor, construirea şi dezvoltarea pe teritoriile
parcurilor naţionale a vilelor şi grădinilor, mişcarea şi parcarea mijloacelor de transport care nu
sunt legate de funcţionarea parcurilor naţionale, colectarea plantelor şi a altor elemente ale florei,
împrăştierea gunoiului sau depozitarea lui pe aceste teritorii, distrugerea monumentelor naturale
etc.
5. Latura obiectivă a infracţiuni poate fi realizată şi prin inacţiune, atunci când persoanele
împuternicite (administraţia acestor teritorii şi obiecte) nu iau măsurile cuvenite pentru
asigurarea regimului protecţiei lor, de exemplu - nu trasează hotarele acestor teritorii, nu
instalează alte semne în vederea distincţiei lor etc.
6. Consecinţele infracţionale constau în: a) crearea pericolului cauzării de daune în
proporţii mari şi b) cauzarea de daune în proporţii mari.
Daunele în proporţii mari pot fi exprimate în daune materiale (a se vedea art.126 CP) şi în
altă formă, în funcţie de importanţa obiectelor asupra cărora se atentează: distrugerea sau
degradarea unor monumente distincte ale naturii (de exemplu, doborârea unui stejar de 500 ani,
luat sub protecţia statului, etc.), înrăutăţirea stării acestor obiecte şi teritorii, dobândirea pe aceste
teritorii a animalelor sălbatice sau a speciilor de vegetaţie rară etc. Dauna în proporţii mari este
determinată în fiecare caz aparte în funcţie de circumstanţele cauzei, de gradul de pierderi
ireparabile, de raportul dintre partea distrusă sau degradată a obiectului şi cea rămasă intactă,
mărimea cheltuielilor necesare pentru repararea sau restabilirea obiectelor sau teritoriilor distruse
sau degradate etc.
În cazul creării pericolului cauzării de daune în proporţii mari este necesar să constatăm ca
pericolul să fie real şi iminent.
Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesară în fiecare caz existenţa legăturii
cauzale între acţiunile făptuitorului şi survenirea sau pericolul survenirii consecinţelor
prejudiciabile: crearea pericolului cauzării de daune în proporţii mari sau cauzarea de daune în
proporţii mari.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează atât prin intenţie directă (persoana înţelege
că prin acţiunile sale încalcă regimul de administrare şi de protecţie a fondului ariilor naturale
protejate de stat, doreşte survenirea acestor consecinţe, de exemplu - să doboare copaci din
rezervaţiile naturale sau să distrugă plantele etc.), cât şi prin intenţie indirectă (persoana înţelege
că prin acţiunile sale încalcă acest regim şi admite în mod conştient cauzarea de daune în
proporţii mari fondului ariilor naturale protejate de stat sau are o atitudine indiferentă faţă de
consecinţele survenite).
8. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii
infracţiunii a atins vârsta de 16 ani, sau persoana juridică.
UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA
FACULTATEA DREPT
CATEDRA ȘTIINȚE PENALE
NOTE DE CURS (PARTEA II)

Diana Ioniță
lector, dr.
Capitolul X. INFRACŢIUNI ECONOMICE

Articolul 236. Fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare
false
Articolul 237. Fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată
false
Articolul 238. Dobândirea creditului prin înşelăciune
Articolul 239. Încălcarea regulilor de creditare
Articolul 240. Utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne sau
externe garantate de stat
Articolul 241. Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător
Articolul 242. Pseudoactivitatea de întreprinzător
Articolul 243. Spălarea banilor
Articolul 244. Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor
Articolul 245. Abuzurile la emiterea titlurilor de valoare
Articolul 246. Limitarea concurenţei libere
Articolul 247. Constrângerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei
Articolul 248. Contrabanda
Articolul 249. Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale
Articolul 250. Transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor,
fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz
Articolul 251. Însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor gajate, sechestrate
sau confiscate
Articolul 252. Insolvabilitatea intenţionată
Articolul 253. Insolvabilitatea fictivă
Articolul 254. Comercializarea mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare
standardelor
Articolul 255. Înşelarea clienţilor
Articolul 256. Primirea unei remuneraţii ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de
deservirea populaţiei
Articolul 257. Executarea necalitativă a construcţiilor
Articolul 258. Încălcarea regulilor de exploatare, reparaţie şi modificare a locuinţelor dintr-
un bloc de locuit
Capitolul XI. INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL INFORMATICII
Articolul 259. Accesul ilegal la informaţia computerizată
Articolul 260. Introducerea sau răspândirea programelor virulente pentru calculatoare
Articolul 261. Încălcarea regulilor de securitate a sistemului informatic
Capitolul XII. INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL TRANSPORTURILOR
Articolul 262. Încălcarea regulilor de zbor
Articolul 263. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a
transportului feroviar, naval sau aerian
Articolul 264. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor
de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport
Articolul 265. Punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite
Articolul 266. Părăsirea locului accidentului rutier
Articolul 267. Repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a mijloacelor de transport
feroviar, naval sau aerian ori punerea lor în exploatare cu defecte tehnice
Articolul 268. Deteriorarea sau distrugerea intenţionată a căilor de comunicaţie şi a
mijloacelor de transport
Articolul 269. Încălcarea regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei
Articolul 270. Oprirea samavolnică, fără necesitate, a trenului
Articolul 271. Blocarea intenţionată a arterelor de transport
Articolul 272. Constrângerea lucrătorului din transportul feroviar, naval, aerian sau auto de
a nu-şi îndeplini obligaţiunile de serviciu
Articolul 273. Răpirea mijlocului de transport
Articolul 274. Răpirea mijlocului de transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor
de tracţiune
Articolul 275. Deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau
navale
Articolul 276. Falsificarea elementelor de identificare ale autovehiculelor
Articolul 277. Folosirea unui autovehicul cu elementele de identificare false
Capitolul XIII. INFRACŢIUNI CONTRA SECURITĂŢII PUBLICE ŞI ORDINII
PUBLICE
Articolul 278. Terorismul
Articolul 279. Activitatea de finanţare şi asigurare materială a actelor teroriste
Articolul 280. Luarea de ostatici
Articolul 281. Comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism
Articolul 282. Organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale sau participarea la ea
Articolul 283. Banditismul
Articolul 284. Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale
Articolul 285. Dezordini de masă
Articolul 286. Acţiunile care dezorganizează activitatea penitenciarelor
Articolul 287. Huliganismul
Articolul 288. Vandalismul
Articolul 289. Pirateria
Articolul 290. Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea
ilegală a armelor şi a muniţiilor
Articolul 291. Păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor
Articolul 292. Fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau
neutralizarea substanţelor explozive ori a materialelor radioactive
Articolul 293. Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi folosire a
substanţelor uşor inflamabile sau corosive
Articolul 294. Transportarea ilegală cu transportul aerian a substanţelor explozive sau uşor
inflamabile
Articolul 295. Ameninţarea de a sustrage materiale radioactive sau de a le folosi
Articolul 296. Încălcarea regulilor de protecţie contra incendiilor
Articolul 297. Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere în domeniul
protecţiei civile
Articolul 298. Încălcarea regulilor de exploatare a obiectivelor energetice
Articolul 299. Încălcarea regulilor de pază a liniilor de telecomunicaţii
Articolul 300. Încălcarea regulilor la efectuarea exploatărilor miniere sau a lucrărilor de
construcţie miniere
Articolul 301. Încălcarea regulilor de securitate în întreprinderile sau secţiile supuse
pericolului exploziei
Articolul 302. Iniţierea sau organizarea cerşetoriei
Capitolul XIV. INFRACŢIUNI CONTRA JUSTIŢIEI
Articolul 303. Amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală
Articolul 304. Calomnierea judecătorului, a persoanei care efectuează urmărirea penală ori
contribuie la înfăptuirea justiţiei
Articolul 305. Atentarea la viaţa judecătorului, a persoanei care efectuează urmărirea
penală ori contribuie la înfăptuirea justiţiei
Articolul 306. Tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate
Articolul 307. Pronunţarea unei sentinţe, decizii, încheieri sau hotărâri contrare legii
Articolul 308. Reţinerea sau arestarea ilegală
Articolul 309. Constrângerea de a face declaraţii
Articolul 310. Falsificarea probelor
Articolul 311. Denunţarea calomnioasă
Articolul 312. Declaraţia mincinoasă, concluzia falsă sau traducerea incorectă
Articolul 313. Refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii
Articolul 314. Constrângerea de a face declaraţii mincinoase, concluzii false sau traduceri
incorecte ori de a se eschiva de la aceste obligaţiuni
Articolul 315. Divulgarea datelor urmăririi penale
Articolul 316. Divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă de judecător şi
faţă de participanţii la procesul penal
Articolul 317. Evadarea din locurile de deţinere
Articolul 318. Înlesnirea evadării
Articolul 319. Eschivarea de la executarea pedepsei cu închisoare
Articolul 320. Neexecutarea intenţionată a hotărârii instanţei de judecată
Articolul 321. Nesupunerea prin violenţă cerinţelor administraţiei penitenciarului
Articolul 322. Transmiterea ilegală a unor obiecte interzise persoanelor deţinute în
penitenciare
Articolul 323. Favorizarea infracţiunii
Capitolul XV. INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANE CU FUNCŢIE DE
RĂSPUNDERE
Articolul 324. Coruperea pasivă
Articolul 325. Coruperea activă
Articolul 326. Traficul de influenţă
Articolul 327. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu
Articolul 328. Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu
Articolul 329. Neglijenţa în serviciu
Articolul 330. Primirea de către un funcţionar a recompensei ilicite
Articolul 331. Refuzul de a îndeplini legea
Articolul 332. Falsul în acte publice
Capitolul XVI. INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANELE CARE
GESTIONEAZĂ
ORGANIZAŢIILE COMERCIALE, OBŞTEŞTI SAU ALTE ORGANIZAŢII
NESTATALE
Articolul 333. Luarea de mită
Articolul 334. Darea de mită
Articolul 335. Abuzul de serviciu
Articolul 336. Depăşirea atribuţiilor de serviciu
Capitolul XVII. INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢILOR PUBLICE ŞI
SECURITĂŢII DE STAT
Articolul 337. Trădarea de Patrie
Articolul 338. Spionajul
Articolul 339. Uzurparea puterii de stat
Articolul 340. Rebeliunea armată
Articolul 341. Chemările la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii
constituţionale a Republicii Moldova
Articolul 342. Atentarea la viaţa Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui
Parlamentului sau a Prim-ministrului
Articolul 343. Diversiunea
Articolul 344. Divulgarea secretului de stat
Articolul 345. Pierderea documentelor ce conţin secrete de stat
Articolul 346. Acţiunile intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau dezbinării
naţionale, rasiale sau religioase
Articolul 347. Profanarea simbolurilor naţional-statale
Articolul 348. Împiedicarea activităţii legale a persoanei cu funcţie de răspundere
Articolul 349. Ameninţarea sau violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de
răspundere sau a unei persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească
Articolul 350. Atentarea la viaţa colaboratorului poliţiei
Articolul 351. Uzurparea de calităţi oficiale
Articolul 352. Samavolnicia
Articolul 353. Eschivarea de la serviciul militar în termen, de la pregătirea militară
obligatorie sau de la concentrările rezerviştilor
Articolul 354. Eschivarea de la mobilizare
Articolul 355. Eschivarea sau refuzul de a îndeplini obligaţiunile serviciului de alternativă
Articolul 356. Eschivarea pe timp de război de la îndeplinirea prestaţiilor
Articolul 357. Organizarea sau conducerea unei greve ilegale, precum şi împiedicarea
activităţii întreprinderii, instituţiei ori organizaţiei în condiţiile stării de urgenţă
Articolul 358. Organizarea sau participarea activă la acţiuni de grup care tulbură grav
ordinea publică ori implicarea minorilor în aceste acţiuni
Articolul 359. Cumpărarea sau vânzarea documentelor oficiale
Articolul 360. Luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor,
imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor
Articolul 361. Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a
imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false
Articolul 362. Trecerea ilegală a frontierei de stat .
Articolul 363. Folosirea ilegală a însemnelor Crucii Roşii
Capitolul XVIII. INFRACŢIUNI MILITARE
Articolul 364. Neexecutarea intenţionată a ordinului
Articolul 365. Opunerea de rezistenţă şefului sau constrângerea acestuia la încălcarea
obligaţiunilor de serviciu
Articolul 366. Insultarea militarului
Articolul 367. Ameninţarea şefului
Articolul 368. Acte de violenţă săvârşite asupra şefului
Articolul 369. Încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, dintre
persoanele care trec pregătirea militară obligatorie şi dintre rezervişti, dacă între ei nu există
raporturi de subordonare
Articolul 370. Abuzul de putere, excesul de putere sau inacţiunea la exercitarea puterii
Articolul 371. Dezertarea
Articolul 372. Eschivarea de la serviciul militar
Articolul 373. Încălcarea regulilor de mânuire a armei, de manipulare a substanţelor şi
obiectelor ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur
Articolul 374. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă
Articolul 375. Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) al trupelor
militare
Articolul 376. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern
Articolul 377. Încălcarea regulilor cu privire la menţinerea ordinii publice şi la asigurarea
securităţii publice
Articolul 378. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar
Articolul 379. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a patrimoniului militar
Articolul 380. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar
Articolul 381. Risipirea sau pierderea patrimoniului militar
Articolul 382. Încălcarea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor
Articolul 383. Încălcarea regulilor de zbor sau ale pregătirii de zbor
Articolul 384. Încălcarea regulilor de navigaţie
Articolul 385. Predarea sau lăsarea mijloacelor de război inamicului
Articolul 386. Părăsirea samavolnică a câmpului de luptă sau refuzul de a acţiona cu arma
Articolul 387. Predarea de bună voie în prizonierat
Articolul 388. Acţiunile criminale ale militarilor aflaţi în prizonierat
Articolul 389. Jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă
Articolul 390. Actele de violenţă asupra populaţiei din zona operaţiilor militare
Articolul 391. Încălcarea gravă a dreptului internaţional umanitar în timpul conflictelor
militare
Articolul 392. Folosirea cu perfidie a emblemei Crucii Roşii ca element protector în timpul
conflictului armat
Articolul 393. Infracţiunile săvârşite de civili
CAPITOLUL X
INFRACŢIUNI ECONOMICE
Caracteristici generale.
În art. 126 al Constituţiei R.M. economia R.M. este caracterizată ca o economie de piaţă, în
acelaşi context reglementar este statuat că statul trebuie să asigure printre altele:libertatea
comerţului şi activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru
favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie, protejarea intereselor naţionale în
activitatea economică, financiară şi valutară etc..
În aşa fel, economia naţională este valoarea socială fundamentală apărată prin mijloace
juridico-penale împotriva infracţiunilor econimice. Noţiunile de economie naţională şi economie
publică nu trebuie confundate, deoarece prima o înglobează pe cea-a de-a 2-a categorie.
Conceptul de economie naţională în R.Moldova este o categorie economică fundamentală, care
desemnează ansamblul de resurse naturale şi umane, de activităţi productive, de schimb şi
servicii, constituite ca ramuri sau domenii de activitate economică pe teritoriul naţional al
R.Moldova, ca rezultat al dezvoltării forţelor de producţie şi al diviziunii sociale a muncii în
cadrul frontierilor ţării noastre. Principalele elemente care compun economia naţională sînt:
resuresele naturale şi acumulate, proprii şi atrase; resursele umane, ştiinţifice, tehnologice,
financiare. În cadrul complexului economiei naţionale, activitatea se de făşoară prin:
specializarea agenţilor economici, schimbul de activitate între agenţii econimici (monetar,
cmercial…); cadrul instituţional, legal care asigură buna funcţionare a sistemului.
Dacă anterior relaţiile sociale cu privire la economia naţională erau sub controlul total al
statului, atunci la momentul actual acest control este exercitat doar asupra unei părţi a acestor
relaţii. Mai mult, sfera acestui control este în continuă restrîngere. Noile relaţii sociale cu privire
la economia naţională reprezintă expresia unei noi politici de stat în domeniul economiei.
În dezvoltarea celor expuse, menţionăm că obiectul juridic generic al infracţiunilor
economice este constituit din relaţiile sociale cu privire la economia naţională, bazate pe
următoarele principii de desfăşurare a activităţii economice: libertatea activităţii economice,
exercitarea activităţii economice în temeiuri legale, concurenţa loială a subiectelor activităţii
economice, buna credinţă a subiectelor activităţii economice, interzicerea formelor vădit
infracţionale ale conduitei subiectelor activităţii economice.
În privinţa obiectului juridic special al infracţiunilor economice, acesta este format din
relaţiile sociale care vizează anumite valori sociale concrete, care derivă din economia naţională
a Republicii Moldova, de exemplu: relaţiile sociale (speciale) cu privire la încrederea publică în
autenticitatea banilor sau a titlurilor de valoare, afectate prin infracţiunea stabilită la art. 236 Cod
penal..; relaţiile sociale cu privire la încrederea publică în autenticitatea cardurilor sau altor
carnete de plată (art. 237 C.p.), relaţiile sociale cu privire la acordarea legală a creditului (art.
238,239C.p.), relaţiile sociale cu privire la utilizarea conform destinaţiei a mijloacelor din
împrumuturile interne sau externe garantate de stat (art. 240 C.p.), relaţiile sociale cu privire la
practicarea legală a activităţii de întreprinzător (art. 241 C.p.) etc...
Există cazuri cînd infracţiunile economice au un obiect juridic special complex- ca de
exemplu în cazul infracţiunii stab. la art. 238 C.p. obiectul juridic principal este constituit din
relaţiile sociale cu privire la obţinerea creditului în condiţii legale, iar obiectul juridic secundar
se formează din relaţiile sociale cu privire la posesia asupra creditului.Un alt caz similar este
infracţiunea stabilită de art. 255 C.P.-înşelarea clienţilor, cînd obiect juridic principal sînt
relaţiile sociale cu privire la corectitudinea efectuării operaţiilor de evaluare sau măsurare în
domeniul circulaţiei bunurilor sau serviciilor sociale sau comunale, iar obiectul juridic secundar
este reprezentat prin relaţiile sociale cu privire la poseia asupra banilor sau altor bunuri ale
clienţilor.
Pentru majoritatea infracţiunilor economice este necesar de stabilit obiectul material:banii
sau titlurile de valoare false (ori materialele din care se fabrică acestea) sau banii ori titlurile de
valoare autentice (art. 236 C.p.); cardurile sau alte carnete de plată false (sau materialele din care
aceste sînt confecţionate) sau cardurile sau carnetele de plată autentice (art. 237 C.p.); banii care
formează creditul (art.239 C.p.) etc.
În ipoteza unor infracţiuni din acest capitol victima se caracterizează prin anumite calităţi
speciale-la art. 246 C.pen. victimă este agentul economic care a suferit daune în proporţii
deosebit de mari în al cărui detriment a fost încheiat acordul anticoncurenţă, sau la art. 247-
persoana care are aptitudini de a încheiia tranzacţii...
Din punct de vedere al laturii obiective, este de notat că majoritatea infracţiunilor
economice sînt comise prin acţiune, în cazuriri mai rare se comit prin acţiune şi/sau inacţiune
(de ex. art. 239 C.p.-încălcarea regulilor de creditare, art.241- practicarea ilegală a activităţii de
întreprinzător,art.242- pseudoactivitatea de întreprinzător, 244- evaziunea fiscală a
întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, 248 alin.4)-nereturnarea valorilor culturale scoase
ilegal peste frontiera vamală a R.Moldova etc.).
La fel necesită a fi menţionat faptul că o parte din infracţiunile din acest capitol sînt
componenţe formale-de ex. art.236, 237, 243, 246/1, 246/2, 247, 248, 256 alin.1,257; o altă
parte din infracţiuni sînt componenţe materiale-de ex. art.art.238-242, 244, 245, 245/1, 245/2,
246, 249, 250, 252, 253, 255, alin.3) art.257,art.258. Totodată, unele infracţiuni economice
conţin în sine atît semnele unei infracţiuni formale, cît şi materiale-de ex. art. 251, alin.2) art.
257 C.p..
Sub aspectul semnelor secundare ale laturii obiective, acestea în general sînt irelevante
pentru calificare. Cu toate acestea, pentru unele componenţe au importanţă astfel de semne
precum ar fi locul-frontiera vamală a R.Moldova sau în afara teritoriului vamal (art.248 C.p.);
mijlocul comiterii infracţiunii:informaţia falsă prezentată de făptuitor (art. 238); alte timbre de
control sau timbre de accize decît cele de modelul stabilit (alin.2, lit.a) art. 250 C.p.), metoda de
săvîrşire a infracţiunii: eludarea controlului vamal, tăinurea de controlul vamal (art. 248) sau
extorcare (art. 256-primirea unei remuneraţii ilcite pentru lucrările legate de deservirea
populaţiei)...
Din perspectiva laturii subiective toate infracţiunile economice, cu excepţia celei stabilite
de art. 245/2 alin2 C.p. se comit intenţionat. In contextul infracţiunilor comise cu intenţie nu se
exclude manifestarea imprudenţei pentru circumstanţele agravante (ex. art. 257 alin.3 şi 4 –
executarea necalitativă a construcţiilor).
În unele cazuri legiuitorul ne impune stabilirea unui scop special al infracţiunii: scop de
punere în circulaţie a banilor falşi sau titlurilor de valoare false ori cardurilor sau altor carnete de
plată (art. 236 şi 237 C.p.); scopul de a obţine un credit, de a majora proporţia acestuia sau de a
obţine un credit în condiţii avantajoase (art. 238 C.p.); de a acoperi genurile de activitate ilicite
(art. 242)...
Subiectul infracţiunilor economice este înainte de toate persoana fizică responsabilă care la
momentul comiterii infracţiunii a atins vîrsta de 16 ani. De asemenea în cadrul infracţiunilor
stabilite de art. 236-245/2, 246/1,246/2, 248-251 şi 257 C.p. subiect poate fi şi persoana juridică
(cu excepţia autorităţii publice).
Uneori persoana care comite infracţiunea economică trebuie să aibă calităţile unui subiect
special-funcţionar sau salariat în exerciţiul funcţiunii (alin.2 art.237); funcţionar al instituţiei
financiare care decide asupra acordării creditului (art. 239 C.p.); ordonator (art. 240); persoană
cu funcţie de răspundere sau persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o
altă organizaţie nestatală (lit.c) alin.2) art.243 C.p.)...
Reieşind din cele expuse, putem formula următoarea definiţie a noţiunii de infracţiuni
economice: “infracţiunile economice sînt faptele social periculoase, comise cu intenţie sau din
imprudenţă, care afectează prin excelenţă relaţiile sociale cu privire la economia naţională,
răspunderea penală pentru care se stabileşte prin art.art.236-258 C.p.”
Reieşind din caracteristica domeniilor activităţilor economice vom identifica următoarele
tipuri de infracţiuni economice:
-infracţiunile din sfera finnciar-creditară;
- infracţiunile comise în sfera activităţii de întreprinzător;
- infracţiunile comise în sfera distribuirii bunurilor;
-infracţiunile comise în sfera concurenţei;
-infracţiunile comise în sfera activităţii economice externe;
-infracţiuni comise în sfera consumului de bunuri, servicii sau lucrări;
-infracţiuni comise în sfera exploatării fondului de locuinţe.
Articolul 236. Fabricarea sau punerea în circulaţie

a semnelor băneşti false sau a titlurilor
de valoare false
(1) Fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie asemnelor băneşti
(bancnotelor şi monedelor metalice, inclusiv a celor jubiliare şi comemorative, emise de Banca
Naţională a Moldovei sau de organul autorizat al unui stat străin sau al unei uniuni monetare
de state străine), a valorilor mobiliare de stat sau a altor titluri de valoare false, utilizate
pentru efectuarea plăţilor,
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă
c) în proporţii deosebit de mari,
anumită activitate sau lichidarea persoanei juridice.
1. Redacţia dispoziţiei în raport cu varianta veche a normei penale privind fabricarea sau
punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false a suferit unele modificări, în
sensul includerii suplimentare ca obiect material al infracţiunii a hârtiilor de valoare de stat şi a
altor titluri de valoare şi al includerii de noi forme agravante - săvârşirea infracţiunii de către un
grup criminal organizat sau de către o organizaţie criminală, precum şi în proporţii deosebit de
mari.
Infracţiunea incriminată de art.236 nu se mai consideră o infracţiune contra statului (era în
redacţia codului penal din 1961), însă aceasta nu poate fi interpretată ca o scădere a gradului
prejudiciabil al faptelor infracţionale, fapte care atentează la funcţionarea normală a sistemului
financiar-bancar, a relaţiilor social-economice.
Conform Decretului Preşedintelui RM din 24.11.1993 nr.200, începând cu 29.11.1993 în
RM a fost introdusă ca unic mijloc de plată moneda naţională - leul, egal cu 100 bani. Politica
monetară şi cea valutară în stat ţin de competenţa BNM care este unicul organ de emisiune a
monedei naţionale sub formă de bancnotă şi monedă metalică cu valoarea nominală respectivă.
În present fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false
se prezintă ca o activitate infracţională foarte lucrativă, adesea cu character transnaţional, cei
implicaţi în ea acţionînd în conformitate cu legile economiei de piaţă, avînd ca finalitate
obţinerea unor enorme beneficii. Pe fondul crizei economice, unii încearcă să-şi asigure profite
uriaşe şi rapide, sfidînd prin aceasta interdicţia stabilită prin art. 236 C.p..
Obiectul juridic special-relaţiile sociale cu privire la încrederea publică în autenticitatea
banilor sau a titlurilor de valoare.
2. Obiectul material al infracţiunii analizate îl constituie biletele (bancnotele) şi monedele
metalice ale Băncii Naţionale, bilete, monede ale valutei străine, titlurile de valoare emise de
BNM ori de Guvern, precum şi alte titluri de valoare utilizate pentru efectuarea plăţilor, care sunt
falsificate (bonuri de trezorerie, obligaţii de stat).
Biletele de bancă (bancnotele) sunt în valoare nominală de 1, 5, 10, 20, 50, 100, 200, 500
lei, iar monedele metalice au valoarea de 1, 5, 10, 25, 50 bani.
Hârtii şi alte titluri de valoare, potrivit CC, se consideră acţiunile (art.163), obligaţiile
(art.163), cecul (art.1259), cambia (trata) şi biletul de ordin (art.1279), acreditivul (art.1280),
care se emit în numele statului de către BNM, Guvern, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
ori de către alte instituţii competente.
La caracterizarea obiectului material al infracţiunii stabilite de art. 236 C.p. se foloseşte
expresia “utilizate pentru efectuarea plăţilor”, ceea ce înseamnă că la momentul comiterii
infracţiunii biletele BN, monedele false trebuie să imite biletele/monedele aflate în circulaţie
oficială.
În acelaşi timp banii retraşi din circulaţie (monedele vechi, cupoanele cu valorificare
multiplată) şi care au doar o valoare numizmatică nu pot forma obiectul material al acestei
infracţiuni-or ele nu sunt urilizate pentru efectuarea plăţilor la momentul comiterii infracţiunii.
Pe de altă parte există o categorie de monede care pe lîngă valoarea sa numismatică au şi
rolul de instrument de plată aflat în circulaţie. În legătură cu aceasta, în Hotărîrea Parlamentului
R.M. privind emiterea în circulaţie a unor monede judiliare şi comemorativ (nr.249 din
24.12.1998) se menţionează:se permite BNM de comun acord cu Guvernul să emită în circulaţie
în limitele volumului emisiei anuale monede jubiliare şi comemorative ca mijloc de plată şi în
scopuri numismatice, comercializarea acestora se efectuiază de BNM şi băncile comerciale, iar
în străinătate-prin deaileri autorizaţi de BNM.
Totodată , obiectul material al infracţiunii în cazul în care se atestă modalitatea de
fabricare, diferă după cum activitatea făptuitorului se materializează în :1)contrafacere sau
2)alterare. În primul caz obiectul material al infracţiunii îl formează materialele din care au fost
confecţionaţi banii contrafăcuţi sau titlurile de valoare (hîrtia, vopseaua, firul de siguranţă,
fibrele color, semnele magnetice, desenele luminiscente, holograma etc.).Totodată produsul
infracţiunii îl constituiebanii contrafăcuţi sau titlurile de valoare contrafăcute.
În cel de-al 2-la caz oniectul jmaterial se formează din banii autentici sau titlurile de
valoare autentice asupra cărora făptuitorul influienţează pe cale aleterări-probusul fiind banii sau
titlurile de valoare alterate.
Cînd infracţiunea stabilită de art. 236 adoptă modalitateanormativă de punere în circulaţie-
obiect material apare banii falşi sau titlurile de valoare false.
3. Latura obiectivă a infracţiunii presupune în primul rând o acţiune de fabricare falsă de
bilete (bancnote), monede metalice, titluri de valoare, valută străină prin operaţiuni de
contrafacere sau de alterare.În al doi-lea rînd latura obiectivă se exprimă prin acţiunea de punere
în circulaţie a banilor sau titlurilor de valoare false.
Modalitatea normativă de fabricare se exptimă prin contrafacere sau alterare.
Prin contrafacere se înţelege confecţionarea, producerea, imitarea biletelor, monedelor,
hârtiilor ori a titlurilor de valoare respective, nu numaidecât ca acestea să fie perfect identice cu
originalul, ci e suficient ca ele să poată circula.
Alterarea constă în modificarea conţinutului sau a aspectului unei bancnote, monede, hârtii
ori titlu de valoare autentice, prin atribuirea unei valori mai mari comparativ cu valoarea iniţială
(schimbarea nominalului, culorii, greutăţii (la monede metalice), a semnelor originalului).
Pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii este esenţial ca obiectul material să se afle în
mod legal în circuitul financiar sau monetar al ţării, să fie utilizat ca mijloc de plată sau de
schimb.
4. În cazul în care necorespunderea vădită a bancnotei false celei autentice exclude
participarea ei în circulaţie, precum şi alte circumstanţe denotă clar intenţia celui vinovat de
înşelare grosolană a unei persoane sau a unui cerc restrâns de persoane, profitând de anumite
condiţii (lipsa de iluminare, vederea slabă a persoanei înşelate, credulitatea acesteia etc.), astfel
de acţiuni pot fi încadrate în baza legii care prevede infracţiunea de escrocherie (HP CSJ nr.23
din 29.10.2001).
Fabricarea biletelor, monedelor, valutei străine, hârtiilor şi titlurilor de valoare false trebuie
să urmărească scopul punerii lor în circulaţie pentru efectuarea plăţilor. Infracţiunea se consideră
consumată din momentul fabricării chiar numai a unui singur exemplar, indiferent de faptul dacă
persoana a reuşit sau nu să-l pună în circulaţie.
5. Prin punere în circulaţie se are în vedere introducerea banilor falşi ori a titlurilor de
valoare false în circuitul monetar-financiar, ca mijloc de plată la achitarea pentru mărfuri,
servicii, la operarea schimbului, donaţiei, împrumutului etc. Punerea în circulaţie este un element
de sine stătător al infracţiunii prevăzute de art.236 alin.1 CP.
Punerea în circulaţie se consideră consumată chiar şi la introducerea în circuit numai a unei
singure bancnote ori a unui singur titlu de valoare fals.
6. Infracţiunea de fabricare sau punere în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare
false poate fi săvârşită prin pregătire şi prin tentativă.
Tentativa există în situaţia în care acţiunea de falsificare începută a fost curmată înainte de
a se produce rezultatul din cauze independente de voinţa făptuitorului sau rezultatul nu s-a
produs fiindcă nu s-au obţinut banii şi titlurile de valoare false, ori cele obţinute sunt nereuşite,
necorespunzătoare într-atât, încât nu pot fi puse în circulaţie.
Procurarea hârtiei, vopselei, a altor mijloace pentru fabricarea banilor falşi se consideră ca
pregătire de săvârşirea infracţiunii (p.5 al HP CSJ Cu privire la practica judiciară în cauzele
penale despre fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi din 29.10.2001).
Deţinerea (posesia) de către făptuitor a banilor ori a titlurilor de valoare false în scop de
punere a lor în circulaţie se consideră pregătire pentru săvârşirea infracţiunii.
Este o componenţă formală.
Latura subiectivă-intenţie directă. Cît priveşte motivul infracţiunii stabilite de art. 236 de
cele mai dese ori acesta este constituit din interesul material, deşi nu sînt excluse şi alte motive,
precum ar fi: năzuinţa de a submina economia ţării...
La modalitatea normativă de fabricare este obligatorie stabilirea scopului special-punerii în
circulaţie, prezenţa oricărui alt scop va exclude răspunderea în baza acestei compnenţe.
7. Practica judiciară de aplicare a art.84 CP vechi a demonstrat cazuri în care acţiunile de
falsificare şi punere în circulaţie a banilor falşi au fost apreciate ca înşelăciune şi încadrate ca
dobândire a avutului proprietarului prin escrocherie. O asemenea practică este greşită.
Fabricarea, în scopul punerii în circulaţie, precum şi punerea în circulaţie a banilor şi
titlurilor de valoare false, din primele acţiuni ale făptuitorului conţin elementele de a induce în
eroare alte persoane fizice ori juridice, conţine o formă specială de înşelăciune în domeniul
monetar sau bancar, prin care sunt obţinute venituri materiale, acţiuni cuprinse în dispoziţia
art.236 CP. Din acest punct de vedere calificarea acestor fapte şi ca un concurs de infracţiuni
(art.190 CP ) este incorect, inutil.
O atare explicaţie se conţine şi în p.8 al HP CSJ nr.23 din 29.10.2001.
8. Subiectul. Infracţiunea de fabricare sau punere în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor
de valoare false, potrivit art.16 CP, este considerată gravă, iar în circumstanţe agravante -
deosebit de gravă. Sunt pasibile de răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii persoanele
care îndeplinesc condiţiile cerute de lege şi au atins vârsta de 16 ani. Participaţia poate avea loc
în formă simplă ori în una complexă. Celelalte două forme ale participaţiei - grup criminal
organizat şi organizaţie criminală - sunt prevăzute de textul art.236 alin.2 lit.b) CP ca
circumstanţe separate prin care se săvârşeşte infracţiunea.
Folosirea situaţiei de serviciu la comiterea infracţiunii sau punerii în circulaţie a banilor
falşi necesită o calificare suplimentară în baza art. 327 sau 335 C.p.
În al 2-lea rind poate fi subiect persoana juridică (cu excepţia autorităţii publice).
Se menţionează că persoana are calitatea d subiect al infracţiunii stabilite de art.236 C.p. în
oricare din următoarele ipoteze:
1)-pers. Doar a fabricat bani sau titluri de valoare false;
2)-pers. N-a fabricat bani sau titluri de valoare dar în virtutea anumitor circumstanţe
intenţionat sau din imprudenţă sau fara vinovăţie a devenit posesorul unor asemenea bani şi
conştientizîn falsitatea lor le-a introdus în circulaţie,
3)pers. A fabricat şi pus în circulaţie banii sau titlurile de valoare falsificate.
10. Infracţiunea poate fi încadrată în baza art.236 lit.b) CP după semnele săvârşirii de către
un grup criminal sau de către o organizaţie criminală, dacă sunt prezente toate criteriile prevăzute
de art.art.46-47 CP.
11. Fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi ori a titlurilor de valoare false în
proporţii mari are loc atunci când suma acestora depăşeşte 100 000 lei şi-art.126 C.p..
Articolul 237. Fabricarea sau punerea în circulaţie

a cardurilor sau a altor instrumente
de plată false
[Art.237titlul modificat prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]
(1) Fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a
altor instrumente de plată false, care nu reprezintă semne băneşti sau titluri de valoare, dar
care confirmă, stabilesc sau acordă drepturi sau obligaţii patrimoniale,
b) de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul funcţiunii;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) în proporţii deosebit de mari
Dezvoltarea fulminantă (provocatoare, ameninţătoare, explozivă) a diverselor sisteme de
plăţi a condiţionat implimentarea utilizării în tot mai multe domenii ale vieţii economice a
cardurilor şi altor instrumente de plată apropiate după natură. Nu se lasă aşteptată reacţia
interlopilor la aceste schimbări de ordin socioeconomic. În asemenea condiţii se dovedesc a fi
insuficiente mijloacele juridico-penale avîndu-şi scopul în normele care stabilesc raspunderea
penală pentru escrocherie (art.190 C.p.) şi pentru cauzarea de daune materiale prin înşelăciune
sau abuzz de încredere (art.196 C.p.). În acest context interesele materiale ale proprietarului
trebuie apărate împotriva fraudelor, inclusiv, pe calea interzicerii falsificării instrumentelor de
plată.
1. Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute de art.237 îl constituie relaţiile sociale
cu privire la încrederea publică în autenticitatea cardurilor sau a altor carnete de plată false.Din
dispoziţia art. 237 C.p. rezultă că entităţile ce reprezintă obiectul material al acestei infracţiuni
trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
- să fie carduri sau alte carnete de plată false;
- să nu constituie valută sau titluri de valoare;
- să confirme, stabilească sau să acorde drepturi sau obligaţii patrimoniale;
- să fie utilizate la momentul comiterii infracţiunii la efectuarea plăţilor;
- să prezinte o asemănare considerabilă cu cardurile sau cu alte carnete de plată autentice pe
care le emită.
2. După conţinutul noţiunilor dispoziţiei, art.237 este asemănător cu art.236 CP; prin
urmare, şi fabricarea cardurilor şi a altor carnete de plată false în scopul punerii lor în
circulaţie poate avea loc prin contrafacere ori alterare (p.3 al comentariului de la art.236 CP).
3. Cardul (carte de plată) reprezintă un suport de informaţie standardizat, protejat şi
individualizat, utilizat de deţinător în modul prevăzut în obligaţiunile reciproce cu emitentul
cardului şi acceptat de comerciant în calitate de instrument de plată la procurarea de mărfuri,
consumul de servicii, obţinerea de numerar şi a altor servicii de ghişeu. Cardul se mai numeşte
portmoneu electronic. Cardurile se împart în următoarele grupuri:
a) carduri de debit (cărţi de debit);
b) carduri de credit (cărţi de credit);
c) carduri achitate anticipat;
d) carduri polifuncţionale, care îmbină funcţiile cardurilor enumerate în lit.a), b), c).
Cardurile sunt locale, spaţiul de utilizare a cărora este teritoriul RM, şi internaţionale
(VISA, MASTERCARD, EUROCARD etc.).
Cardul este individual. La emiterea lui se folosesc elemente de siguranţă şi de
individualizare. Persoana fizică ori juridică pe numele căreia este emis cardul se numeşte
deţinător. Aceasta trebuie să deţină un cont în una din băncile care emit carduri şi care face parte
din sistemul bancar de plăţi cu carduri.
Încărcarea cardului este o operaţiune cu card de tip portmoneu electronic având drept
rezultat majorarea soldului înregistrat în card cu o sumă de bani transferată dintr-un cont de
depozit al deţinătorului sau depusă de el în numerar.
Descărcarea cadrului este operaţiunea prin care soldul înregistrat în card se micşorează
până la zero.
La alte carnete de plată se referă documentele ce nu ţin de titluri de valoare, dar care conţin
obligaţiuni sau drepturi de a plăti sau a primi.
4. Prin punere în circulaţie a cardurilor se înţelege că:
a) deţinătorul întrebuinţează cardurile ca mijloc de plată la procurarea bunurilor sau la
consumul de servicii;
b) comercianţii (proprietarii de bunuri sau persoanele ce acordă servicii) acceptă cardurile
ca mijloc de plată pentru bunurile comercializate şi serviciile prestate.
Punerea în circulaţie se efectuează prin automate bancare. Se deosebesc două tipuri de
automate bancare:
a) distribuitorul automat de numerar denumit şi "Cash dispunsar" care este un dispozitiv
electromagnetic ce permite deţinătorului de a retrage disponibilul din cont sau sub formă de
numerar;
b) ghişeul automat de bancă denumit prescurtat.
Latura ovectivă se exprimă prin acţiune care îmbracă 2 modalităţi alternative:1) fabricare
(contrafacere şi alterare) şi 2) punere în circulaţie
Alterarea presupune că în carduri sau alte carnete de plată autentice sustrase, găsite,
procurate ilegal...făptuitorul introduce date noi aparţinînd unui alt deţinător legitim de card sau
de alt carnet de plată; în carduri autentice sau alte carnete de plată care aparţin făptuitorului se
introduc modificări astfel, încît să devină posibilă decontarea în detrimentul altor persoane....
Infracţiunea stabilită de art. 237 este o componenţă formală şi se consideră consumată din
momentulfabricării sau punerii în circulaţie chiar a unui singur exemplar de card o singură dată.
Acestei componenţe îi pot fi caracteristice atît etapa de pregătire cît şi de tantativă.
Latura subiectivă-intenţie directă (cel m.fregvent motiv fiind interesul material), dar nu se
exclud şi alte motive, precum ar fi năzuinţa de a demonstra abilitati de imitare a cardurilor, de a
testa vigilenţa celora care verifică autenticitatea cardurilor. Este important să se stabilească
scopul special al acestei infracţiuni-de punere în circulaţie.
ani.
Ca subiect al infracţiunii de fabricare sau punere în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete
de plată false poate fi şi persoana juridică (cu excepţia autorităţilor publice) în cazul existenţei
condiţiilor prevăzute de art.21 alin.2 lit.a), b), c) din prezentul cod.
Pentru forma agravantă stabilită de alin.2 lir.b) legiuitorul ne impune pentru subiectul
persoană fizică calitatea specială de funcţionar sau salariat aflat în exerciţiul funcţiuhii.
8. Prin săvârşirea infracţiunii de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul funcţiunii se au
în vedere acţiuni ale persoanelor (inclusiv ale celor cu funcţii de răspundere) aflate în cadrul
statelor instituţiilor bancare ori al altor instituţii abilitate cu drepturi de emitent (banca emitentă -
bancă participantă într-un sistem bancar de plăţi cu carduri). În cazul săvârşirii infracţiunii de
fabricare sau punere în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false de către persoanele
specificate în alin.2 lit.b) a articolului comentat poate avea loc concursul cu infracţiunile
prevăzute de cap.XV - Infracţiuni săvârşite de persoane cu funcţii de răspundere şi de cap.XVI -
Infracţiuni săvârşite de persoanele care gestionează organizaţii comerciale, obşteşti sau alte
organisme nestatale.
9. Săvârşirea infracţiunii de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
există atunci când grupului sau organizaţiei îi sunt caracteristice prevederile art.46-47 CP. În
lipsa acestor prevederi şi dacă la săvârşirea infracţiunii au participat două sau mai multe
persoane, are loc participaţia simplă ori complexă.
10. Infracţiunea se consideră săvârşită în proporţii deosebit de mari dacă în cazul fabricării
sau punerii în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false costul bunurilor obţinute
sau al serviciilor prestate depăşeşte suma de 100 000 lei.(art.126 c.p.)
Articolul 238. DOBÂNDIREA CREDITULUI PRIN ÎNŞELĂCIUNE

Prezentarea cu bună-ştiinţă a unor informaţii false în scopul obţinerii unui credit sau
majorării sumei acestuia, sau obţinerii unui credit în condiţii avantajoase, dacă prin aceasta au
fost cauzate instituţiei financiare daune în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi
convenţionale,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.500 la 3.000 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de la 2 la 6 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000
la 3.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
[Art.238 sancţiunea modificată prin LP108 din 04.06.10, MO117-118/09.07.10 art.363]
Articolul 239. Încălcarea regulilor de creditare
(1) Acordarea unui credit cu încălcarea intenţionată a regulilor de creditare, dacă prin
aceasta au fost cauzate instituţiei financiare daune în mărime mai mare sau egală cu 500
unităţi convenţionale,
(2) Aceeaşi acţiune care:
a) a cauzat instituţiei financiare daune în proporţii deosebit de mari;
b) a condus la insolvabilitatea instituţiei financiare
Tranziţia la relaţiile economiei de piaţă care a început în anii 90 ai secolului trecut a
condiţionat dezvoltarea intensă a domeniului bancar ducînd la transformarea acestuia în unul din
segmentele cele mai importante ale economie naţionale. În societate s-a realizat că fără
consolidarea continuă a sistemului bancar nu este cu putinţă aprofundarea reformelo9r
economice desfăşurate în R.Moldova
1. Obiectul juridic al infracţiunii de dobândire a creditului prin înşelăciune are un caracter
complex şi în calitate obiectului juridic principal apar îl constituie relaţiile sociale cu privire la
obţinerea legală a creditului. La rîndul său obiectul juridic secundar se reprezintă prin relaţiile
sociale cu privire la posesia asupra creditului. având la bază protecţia instituţiilor bancare,
asigurarea unei situaţii financiare stabile, precum şi protecţia intereselor creditorilor şi debitorilor
băncilor, deşi victimă al acestei infracţiuni apare în exclusivitate instituţia financiară care
desfăşoară activitate de acordare a creditelor care nu trebuie confundată cu activitatea de
împrumutare de fonduri.
Pentru obţinerea unui credit bancar sunt necesare câteva condiţii: să fie asigurat, rambursat
la termen, utilizat în scopuri bine determinate.
2. Latura obiectivă a infracţiunii are următoarea structură 1) fapta prejudiciabilă exprimată
în acţiunea de prezentare a unor date false, urmată de de acţiunea de obţinere a unui credit,
majorare a proporţiei lui sau obţinerea condiţiilor avantajoase de rambursare a acestuia;2)
urmările prejudiciabile care constau în cauzarea unei daune în mărime mai mare sau egală cu
500 u.c.3) legătura de cauzalitate între faptă şi urmări şi 4)-mijlocul de comitere a infracţiunii-
informaţia falsă prezentată de făptuitor.
Urmează să se prezinte intenţionat instituţiei bancare de la care se solicită creditul a
informaţiilor false, necorespunzătoare situaţiei reale în scopul determinării organului
împuternicit de a adopta hotărârea de oferire a creditului ori de majorare a proporţiei lui, ori
obţinere a unor condiţii avantajoase cu privire la folosirea ori rambursarea creditului.
3. Potrivit art.1236 CC, creditul bancar reprezintă un contract încheiat de o bancă (creditor)
care se obligă să pună la dispoziţia unei persoane (debitor) o sumă de bani (credit), iar debitorul
se obligă să restituie suma primită şi să plătească dobânda şi alte sume aferente prevăzute de
contract.
Credite pot fi oferite în următoarele scopuri:
- crearea unor fonduri fixe noi;
- extinderea, reconstrucţia şi reutilarea tehnică;
- acumularea rezervelor sezoniere de valori materiale - marfare;
- satisfacerea necesităţilor de consum ale populaţiei;
- răscumpărarea patrimoniului de stat etc.
Creditul bancar se divizează în: împrumuturi (credit) pe termen scurt - până la un an; pe
termen mediu - de la 1 până la 3 ani şi pe termen lung - mai mult de 3 ani.
Pentru a obţine credit, debitorul (solicitantul) se adresează la bancă cu o solicitare
fundamentală în care arată:
- scopul bine determinat al creditului, suma, termenul de utilizare a creditului, termenele
concrete de achitare, precum şi o caracteristică sumară a măsurilor creditoare şi efectul
economic.
La cererea băncii se prezintă, împreună cu solicitarea, următoarele materiale spre
examinare:
- copii ale documentelor de fondare, statutelor, regulamentelor, contractelor de arendă,
certificatelor de înregistrare sau brevetelor, documente care legalizează dreptul de utilizare sau
posesie economică deplină a patrimoniului, legalizate notarial, paşaportul şi alte documente care
confirmă dreptul clientului de a primi credit;
- fundamentarea tehnico-economică a măsurii creditoare;
- copii ale contractelor, acordurilor şi ale altor documente referitoare la măsura creditoare
din contul încasărilor, în urma realizării căruia se preconizează amortizarea creditului solicitat;
- angajamentele privind asigurarea rambursării în timp util a creditului sub formele aplicate
în practica bancară.
În cazuri aparte banca poate cere debitorului şi alte documente.
Unul din documentele obligatorii este contractul de gaj.
Hotărârea cu privire la oferirea creditelor se adoptă de către bancă în baza analizei
solvabilităţii debitorului.
4. Prin prezentarea informaţiei false se are în vedere prezentarea documentelor menţionate
care conţin informaţii necorespunzătoare realităţii, informaţii denaturate cu privire nu numai la
situaţia economico-financiară a solicitantului (bilanţul, cheltuielile şi profitul, bunurile aflate în
proprietate ori gestionare), ci şi la procedura de constituire a persoanei juridice.
Prezentarea informaţiei false se face intenţionat şi se adresează instanţei bancare ce
urmează să adopte hotărârea de oferire a creditului.
5. Latura subiectivă exprimă atitudinea conştientă a făptuitorului de a induce în eroare
organele bancare în scopul obţinerii unui credit ori al majorării proporţiei creditului obţinut
anterior, ori al obţinerii unui credit cu condiţii avantajoase (volum, termen de rambursare,
mărimea dobânzii).
6. Subiecţi ai infracţiunii pot fi atât persoane fizice responsabile, care au atins vârsta de 16
ani, cât şi persoane juridice (cu excepţia autorităţilor publice)care întrunesc condiţiile prevăzute
de lege. La fel poate fi subiect şi instituţia financiară care solicită credit de la o alotă instituţie
financiară sau de la BNM
Articolul 239. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE CREDITARE Exclus
Articolul 240. UTILIZAREA CONTRAR DESTINAŢIEI A MIJLOACELOR DIN

ÎMPRUMUTURILE INTERNE SAU EXTERNE GARANTATE DE STAT
(1) Utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne sau externe
garantate de stat, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă in mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale sau cu
1.000 la 3.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
c) soldată cu daune în proporţii deosebit de mari
sau cu lichidarea persoanei juridice.
1. Pericolul social al infracţiunii reiese din daunele cauzate sistemului financiar al statului.
În esenţă, în scopul autorizării contractării de împrumuturi de stat şi al acordării de garanţii de
stat pentru împrumuturi în temeiul acordurilor încheiate şi administrate de către MF al RM, a
fost adoptată la 18 iulie 1996 Legea privind datoria de stat şi garanţiile de stat nr.943-XIII (MO
nr.75-76/715 din 21 noiembrie 1996).
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl formează relaţiile sociale, a căror existenţă şi
desfăşurare normală este condiţionată de asigurarea sistemului financiar al statului. Obiectul
material îl constituie mijloacele băneşti, hârtiile de valoare, utilajele, care formează categoria
împrumuturilor.
3. Plafoanele datoriei de stat, inclusiv ale datoriei de stat interne şi datoriei de stat externe,
precum şi plafoanele garanţiilor de stat pentru împrumuturi la un moment dat, inclusiv
suspendarea procesului de acordare a garanţiilor de stat pentru împrumuturi externe, se stabilesc
în legea bugetară anuală.
4. Contract (acord) de garanţie este contractul (acordul) încheiat între MF şi o instituţie
creditoare în vederea efectuării unei anumite plăţi în condiţiile specificate.
Contract (acord) de împrumut este contractul (acordul) prin care debitorul obţine mijloace
băneşti de la un creditor şi acceptă să ramburseze suma principală şi să plătească dobânda
aferentă în termenele convenite.
5. Beneficiarii de mijloace din împrumuturile de stat sau de garanţii de stat pentru
împrumuturi sunt obligaţi a utiliza şi rambursa aceste mijloace în conformitate cu contractele
încheiate cu MF. În caz de utilizare a mijloacelor contrar destinaţiei sau de nerambursare în
termen, împotriva beneficiarilor se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare (inclusiv
legea penală) şi de contractele încheiate.
6. Datoria de stat internă are ca instrument generator, printre altele, şi împrumuturile
contractate de la BNM şi de la instituţiile financiare din RM. Astfel, Guvernul, în persoana MF,
se autorizează să contracteze împrumuturi de la BNM şi de la instituţiile financiare din RM, în
limitele generale ale plafoanelor, prevăzute în legea bugetară anuală şi conform criteriilor
stabilite în Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr.548-XIII din 21 iulie 1995 (MO
nr.56-57/624 din 12 octombrie 1995). Mijloacele în monedă naţională obţinute din
împrumuturile de stat interne, contractate de MF în limitele plafoanelor stabilite de legea
bugetară anuală, se utilizează pentru: acoperirea deficitului bugetului de stat; stingerea datoriei
de stat interne, contractate anterior; acoperirea decalajului de casă în bugetul de stat; importul de
materie primă, resurse energetice şi de alte produse; acoperirea cheltuielilor rezultate din
emiterea împrumuturilor de stat interne; finanţarea proiectelor de investiţii.
7. Datoria de stat externă poate avea ca instrument generator şi împrumuturile de la
guvernele altor state, de la agenţiile guvernelor altor state; împrumuturile de la instituţii
financiare străine, organizaţii financiare internaţionale; alte împrumuturi bilaterale sau
multilaterale. Aceste prevederi nu pot fi aplicate în cazul procurării de valută şi al efectuării altor
tranzacţii între BNM şi FMI. Mijloacele obţinute din împrumuturile de stat externe se utilizează
pentru: acoperirea deficitului bugetului de stat; susţinerea balanţei de plăţi; finanţarea proiectelor
de investiţii pentru dezvoltarea domeniilor prioritare ale economiei; importul de materie primă,
resurse energetice şi de alte produse; onorarea obligaţiunilor asumate prin acordarea garanţiilor
de stat pentru împrumuturi; serviciul, refinanţarea şi reachiziţionarea datoriei contractate
anterior; finanţarea cheltuielilor legate de lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale şi de alte
situaţii extraordinare; finanţarea cheltuielilor rezonabile legate de contractarea datoriei de stat
externe.
Ulterior sunt stabilite scopurile utilizării mijloacelor din împrumuturile de stat pentru
fiecare compartiment aparte.
8. În baza art.126 CP prin daună de proporţii mari se înţelege dauna ce depăşeşte de cinci
sute de ori mărimea unităţii convenţionale.
9. Raportul de cauzalitate între elementul material şi dauna cauzată constituie un semn
obligatoriu pentru existenţa răspunderii penale.
10. Conţinutul normativ este aderat la categoria celor materiale, adică infracţiunea se
consideră consumată din momentul cauzării unei daune în proporţii mari.
11. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se manifestă prin vinovăţie în forma intenţiei
directe.
12. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana fizică (responsabilă, vârsta de 16 ani), cât şi
persoana juridică (care practică activitate de antreprenoriat). În esenţă, calitatea specială a
persoanei fizice este determinată de posibilitatea încheierii unui contract (acord) de împrumut şi
de utilizarea lui conform destinaţiei.
13. Pornind de la art.31, în sensul art.240 alin.2 lit.a) CP, se consideră repetare săvârşirea a
două sau mai multor infracţiuni prevăzute de art.240 alin.1 CP, cu condiţia că persoana nu a fost
condamnată pentru vreuna din ele şi răspunde pentru întreg concursul de infracţiuni în cazul în
care nu au expirat termenele de prescripţie.
14. Săvârşirea infracţiunii de către două sau mai multe persoane presupune situaţia în care
aspectul obiectiv al incriminării este desfăşurat de către mai multe persoane în comun, cel puţin
două dintre care sunt descrise prin prisma semnelor subiectului infracţiunii prevăzute de art.240
CP. Cu alte cuvinte, apare situaţia incriminării unei participaţii simple (art.44 CP).
15. În baza art.126 CP, prin daună în proporţii deosebit de mari se înţelege dauna ce
depăşeşte de o mie cinci sute de ori mărimea unităţii convenţionale.
Articolul 241. PRACTICAREA ILEGALĂ A ACTIVITĂŢII DE

ÎNTREPRINZĂTOR
1) Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător, soldată cu obţinerea unui profit în
proporţii mari,
neremunerată în folosul comunităţii de pînă la 200 de ore, iar persoana juridică se pedepseşte
c) cu folosirea situaţiei de serviciu;
f) cu obţinerea unui profit în proporţii deosebit de mari
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, iar persoana juridică se
1. Obiectul juridic special- relaţiile sociale cu privire la practicarea legală a activităţii de
întreprinzător.
În acord cu Legea R.Moldova cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii
de întreprinzător din 20.07.2006, regelementarea activităţii de întreprinzător are loc în baza
următoarelor principii :1) previzibilitatea reglementării activităţii de întreprinzător; 2)
transparenţa decizională şi transparenţa reglementărilor activităţii de întreprinzător; 3)analiza
impactului de regelmentare; 4)reglementarea materială şi procedurală a iniţierii, desfăşurării şi
lichidării afacerii prin acte legislative; 5)echitabilitatea.
În situaţia consemnată în lit.d) art. 125 Cod penal, infracţiunea de practicare ilegală a
activităţii de întreprinzător poate avea ca obiect immaterial:-codul fiscal străin-adică a unui alt
contribuabil care practică activitate de întreprinzător legal; codul fiscal plastografiat (fals).
Latura obiectivă a infracţiunii stabilite de art. 241 Cod penal include elementele: 1) fapta
(acţiune, inacţiune) de practicare ilegală a activităţii de întreprinzător;2) urmările prejudiciabile
sub forma obţinerii unui profit în proporţii mari;3) legătura cauzală dintre faptă şi urmări.
2. Prin desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător se înţelege: desfăşurarea
activităţii de întreprinzător fără înregistrarea (reînregistrarea) la organele autorizate; desfăşurarea
unor genuri de activitate interzise de legislaţie; desfăşurarea activităţii de întreprinzător prin
intermediul filialelor, reprezentanţelor, sucursalelor, secţiilor, magazinelor, depozitelor, unităţilor
comerciale şi altor unităţi neînregistrate în modul stabilit de legislaţie; desfăşurarea activităţii de
întreprinzător fără utilizarea mărcilor comerciale şi de fabrică şi fără indicarea în documente a
codurilor fiscale, în cazul în care folosirea sau indicarea lor este prevăzută de legislaţie, ori
desfăşurarea acestei activităţi cu utilizarea unor coduri fiscale străine sau plastografiate (art.125
CP).
3. Relaţiile de antreprenoriat, indiferent de forma de proprietate şi genul de activitate, sunt
reglementate de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845-XII din 3 ianuarie
1992 (M nr.2/33 din 28 februarie 1994), de legislaţia civilă şi de alte legi. Particularităţile
activităţii de antreprenoriat practicate de către persoanele juridice şi persoanele fizice străine sunt
reglementate de asemenea de legislaţia privind investiţiile străine. Relaţiile în care una dintre
părţi este persoană juridică sau persoană fizică străină sunt reglementate în temeiul condiţiilor
acordului internaţional, dacă acestea se deosebesc de normele stabilite de legislaţia autohtonă
privind antreprenoriatul.
4. Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi stipulează (art.1) că "antreprenoriatul
este activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor,
desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din proprie iniţiativă, în
numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă
permanentă de venituri". Munca efectuată conform contractului (acordului) de muncă încheiat nu
este considerată antreprenoriat.
5. Potrivit art.27 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, întreprinzătorul este
obligat să înregistreze întreprinderea, filialele şi reprezentanţele, înfiinţate de către acesta pe
teritoriul RM, până la începerea activităţii lor economice, în conformitate cu Legea din 19
octombrie 2007 Cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor
individuali (MO nr.184-187 din 2007). Întreprinderea se înregistrează de CÎS a DTI la locul
unde se află sediul întreprinderii, precum şi în mod obligatoriu la organul fiscal pentru a i se
atribui codul fiscal în conformitate cu legislaţia în vigoare. Modificările din documentele de
constituire care nu sunt înregistrate în modul stabilit de Legea cu privire la antreprenoriat şi
întreprinderi se consideră nevalabile, iar relaţiile juridice care au apărut ca urmare a acestor
modificări pot fi declarate nule.
6. Întreprinderea este în drept să practice orice genuri de activitate, cu excepţia celor
interzise de lege (art.10 al legii). Ea are dreptul să practice anumite genuri de activitate,
determinate de legislaţie, numai după ce a obţinut licenţa de stat pentru genul respectiv de
activitate. Licenţele de stat se eliberează de către Camera de Licenţiere sau de alte autorităţi
publice.
Licenţa constituie un act oficial, eliberat de autoritatea pentru licenţiere, ce atestă dreptul
titularului de licenţă de a desfăşura, pentru o perioadă de timp determinată, genul de activitate
indicat în aceasta, cu respectarea obligatorie a condiţiilor de licenţiere (art.2 al Legii privind
licenţierea unor genuri de activitate nr.451-XV din 30 iulie 2001 - MO nr.108-109/836 din 6
septembrie 2001).
7. Activitatea, care este de la bun început ilegală în ceea ce priveşte conţinutul acesteia,
spre exemplu prostituţia, nu este supusă înregistrării şi nu este considerată activitate de
întreprinzător. Răspunderea pentru aceste fapte apare în baza altor conţinuturi normative.
8. Întreprinderea are dreptul de constituire a filialelor şi reprezentanţelor cu drept de a
deschide subconturi.
Filială se consideră subdiviziunea separată a întreprinderii, care este situată în altă parte şi
exercită unele din atribuţiile acesteia.
Reprezentanţă se consideră subdiviziunea separată a întreprinderii, situată în altă parte şi
care apără şi reprezintă interesele întreprinderii, încheie, în numele acesteia, tranzacţii şi
înfăptuieşte alte acţiuni de drept.
Filialele şi reprezentanţele întreprinderii îşi desfăşoară activitatea sub firma întreprinderii.
Pentru fiecare filială sau altă subdiviziune separată (reprezentanţă, sucursală, secţie, magazin,
depozit, unitate comercială etc.) a titularului de licenţă, în care va fi efectuată activitatea pe baza
licenţei obţinute, titularului de licenţă i se eliberează copii autorizate de pe aceasta. Copiile
confirmă dreptul filialei sau ale altei subdiviziuni separate de a desfăşura activităţi pe baza
licenţei obţinute. În cazul în care titularul de licenţă creează o nouă filială sau o altă subdiviziune
separată, care va desfăşura activităţi conform licenţei obţinute, titularul este obligat să depună la
cameră o cerere referitoare la eliberarea unei copii de pe licenţă, precum şi alte documente
prevăzute expres de legislaţia în vigoare.
9. Marca comercială constituie cartea de vizită a produsului. Ea se consideră un indiciu
original în formă grafică, denumire, o deosebită îmbinare de litere şi cuvinte, care permit a
deosebi acelaşi tip de marfă produsă de diferiţi producători. Informaţia adusă consumatorului
privind produsele oferite se realizează prin elemente de identificare ale acestora, care se înscriu -
după caz - pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în documentele de însoţire a mărfii.
Producătorul este obligat să aplice pe produsele fabricate marca fabricii şi emblema
comercială, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie.
Marca fabricii include denumirea produsului, producătorul, adresa, numărul de telefon şi
faxul, standardul ori altă documentaţie tehnico-normativă cu care sunt conforme produsele
fabricate. La înregistrarea mărcii comerciale se eliberează un certificat care atestă prioritatea ei în
privinţa mărfii indicate.
Dreptul la folosirea emblemei comerciale poate fi transmis în cazul cesiunii emblemei
comerciale şi a licenţei ei unei alte persoane.
10. În baza art.27 alin.3 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, întreprinderea
se înregistrează în mod obligatoriu la organul fiscal pentru a i se atribui codul fiscal în
conformitate cu legislaţia în vigoare.
Atribuirea codului fiscal se efectuează de către IFS în baza "Cererii de atribuire a codului
fiscal". Forma şi conţinutul cererii depinde de categoriile persoanelor cărora li se atribuie codul
fiscal.
Codul fiscal prezintă un număr unic utilizat în scopuri fiscale. Drept cod fiscal, potrivit
Regulamentului MF nr.9 din 28 iunie 2001 Cu privire la atribuirea codului fiscal (MO nr.94-96
din 10 august 2001), pentru cetăţeanul RM poate fi utilizat numărul de identitate al cetăţeanului
din Registrul de stat al populaţiei RM. Pentru persoanele care nu au buletine de identitate codul
fiscal se formează din seria şi numărul paşaportului, iar dacă ele nu dispun nici de paşaport - din
seria şi numărul adeverinţei de naştere. Codul fiscal al cetăţeanului străin sau apatridului poate fi
similar cu numărul documentului ce-i atestă identitatea. Codul fiscal atribuit persoanei este trecut
în RFS.
Prin coduri fiscale plastografiate se înţeleg codurile fiscale falsificate. Străin se consideră
codul fiscal înregistrat pe numele altei persoane şi care n-a fost cesionat printr-un contract
licenţiat.
11. Problema vizând posibilitatea recunoaşterii activităţii de întreprinzător se soluţionează
în fiecare caz concret în funcţie de continuitatea şi intensitatea actelor săvârşite, de profitul
obţinut şi de alţi factori. Nu este considerată activitate de întreprinzător activitatea care constă în
acordarea de servicii întâmplător, în semn de răsplată vizând reparaţia automobilelor persoanelor
cunoscute.
12. Caracterul prejudiciabil al infracţiunii vizând desfăşurarea activităţii ilegale de
întreprinzător există numai în funcţie de consecinţa infracţională necesară a fi determinată
potrivit art.241 CP - obţinerea unui profit în proporţii mari (art.126 CP).
Prin profit se înţelege un câştig, beneficiu, plusvaloarea obţinută. Cu alte cuvinte, venitul
adus de capitalul utilizat într-o întreprindere, reprezentând diferenţa dintre încasările efective şi
totalul cheltuielilor aferente, este profit.
13. Raportul de cauzalitate constituie un semn obligatoriu pentru existenţa răspunderii
penale
14. Conţinutul normativ este aderat la categoria celor materiale, adică infracţiunea se
consideră consumată din momentul obţinerii unui profit în proporţii mari.
15. Latura subiectivă a acestei infracţiuni apare în forma vinovăţiei intenţionate (intenţie
directă). Scopul este de profit, motivul este interesul material.
16. În baza Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, antreprenor poate fi: orice
cetăţean al RM care nu este îngrădit în drepturi în modul stabilit de legislaţia în vigoare; un
cetăţean străin sau apatrid, în conformitate cu legislaţia în vigoare; un grup de cetăţeni sau de
apatrizi (un grup de parteneri) din care se constituie antreprenorul colectiv; orice persoană
juridică sau fizică în conformitate cu scopurile sale principale şi cu legislaţia.
Potrivit art.21 CP, la răspundere penală sunt atrase persoana fizică şi persoana juridică.
Persoana fizică trebuie să posede în mod obligatoriu semnul responsabilităţii şi vârstei de 16 ani
(subiect general - în cazul neînregistrării activităţii de antreprenoriat realizate, precum şi subiect
special - în cazul desfăşurării unei activităţi de întreprinzător legale, dar în privinţa unui gen de
activitate fără licenţa respectivă), subiect la fel poate fi şi persoana juridică (cu excepţia
autorităţii publice).
18. Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane - a se vedea comentariul la
art.240 p.7 CP.
21. În baza CP, prin practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător cu obţinerea unui
profit în proporţii deosebit de mari trebuie înţeleasă activitatea realizată în retultau7l căreia de
către făptuitor s-a obţinut un profit în mărime ce depăşeşte suma de 100000 lei .
22. Specific pentru săvârşirea infracţiunii cu obţinerea unui profit în proporţii deosebit de
mari, spre deosebire de cea stipulată la lit.e) a acestui alineat, este faptul determinării nu a
proporţiei de realizare a activităţii ilegale de întreprinzător, ci a proporţiei profitului obţinut din
această activitate ilegală.
Articolul 2411. Practicarea ilegală a activităţii financiare

(1) Practicarea activităţii financiare fără înregistrare şi fără autorizare în modul prevăzut de
legislaţie
de pînă la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a cauzat daune în proporţii deosebit de mari
de la 2 pînă la 6 ani.
Articolul 242. PSEUDOACTIVITATEA DE ÎNTREPRINZĂTOR
Pseudoactivitatea de întreprinzător, adică crearea de întreprinderi fără intenţia de a
desfăşura activitatea de întreprinzător sau bancară pentru acoperirea genurilor activităţii
de întreprinzător ilicite, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
Promovînd politica de liberalizare a economiei, stimulînd pe toate căile activitatea de
întreprinzător, statul în acelaşi timp, se opune celor care, sub paravanul de agent economic,
acţionează contrar prevederilor legale, aducînd astfel atingere ordinii de drept.
1. Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale cu privire la obectivarea în condiţii
de legalitate a actibităţii de întreprinzător,(de producere, financiară etc.) sau a celei bancare.
Produsul infracţiunii analizateîl constituie pseudoîntreprinderea,adică întreprinderea creată
în scopul acoperirii genurilor activităţii de întreprinzător ilicite.
Latura obiectivă:1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de creare a întreprinderii care
este însoţită de inacţiunea dsemnată prin formula “fără intenţia de a desfăşura activitate de
întreprinzător sau bancară”; 2) urmările prejudiciabile care iau forma daumnelor în ptoporţii
mari;3) legătura de cauzalitate între fapte şi urmări.
2. Procedura creării întreprinderilor, altor instituţii de antreprenoriat trebuie înţeleasă ca o
activitate care în mod obligatoriu include înregistrarea acestora în conformitate cu Legea cu
privire la antreprenoriat şi întreprinderi. Încălcarea însă a ordinii de înregistrare a întreprinderii
sau eschivarea de la aceasta formează componenţa infracţiunii prevăzute de art.241 CP.
Crearea unei organizaţii necomerciale (de ex. partid, altă organizaţie social-politică,
asociaţie pasifistă, de apărare şi promovare a drepturilor omului, asociaţie de femei, de veterani,
de invalizi, sindicat, organizaţie religioasă etc.) nu cade sub incidenţa art. 242 CP RM. Nu cade
sub incidenţa acestei norme nici iniţierea desfăşurării activităţii de întreprinzător în baza patentei,
precum nici procurarea sub orice formă a unei întreprinderi déjà create.
3. Crearea de întreprinderi fără intenţia de a desfăşura activitatea de întreprinzător sau
bancară presupune crearea întreprinderii fără intenţia de a realiza actele prevăzute de
documentele de constituire (statutul organizaţiei, contractul de constituire). Lipsa intenţiei de a
desfăşura activitatea de întreprinzător sau bancară se exprimă în neîndeplinirea obligaţiunilor
prevăzute în actele de constituire a întreprinderii, în timpul necesar şi suficient pentru realizarea
acestor obligaţiuni. Dacă a fost obţinut un credit ilegal în urma pseudoactivităţii de
întreprinzător, fapta trebuie calificată în baza unui concurs de infracţiuni prescris de art.238 şi
242 CP.
4. Consecinţa prejudiciabilă a infracţiunii constă în cauzarea unei daune în proporţii mari
(art.126 CP). Dauna mare poate consta atât în dauna reală cauzată, cât şi în venitul posibil.
Aprecierea daunei trebuie se întemeieze pe circumstanţele concrete ale faptei singulare.
5. Raportul de cauzalitate între elementul material al infracţiunii şi consecinţa
prejudiciabilă se impune ca un semn obligatoriu.
6. Specificul structurii laturii obiective a infracţiunii determină prezenţa unei componenţe
materiale. Infracţiunea se consideră consumată din momentul cauzării unei daune în proporţii
mari cetăţenilor, organizaţiilor sau statului.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin vinovăţie intenţionată în forma intenţiei
directe. Scopul special al pseudoactivităţii de întreprinzător este acoperirea genurilor activităţii
de întreprinzător ilicite, ceea ce ar însemna realizarea în numele întreprinderii a unor tranzacţii
fictive, constituind acoperirea pentru realizarea acestor genuri de activitate, care sunt penal
condamnabile, formează componenţa contravenţiei administrative sau a altei acţiuni interzise de
legislaţia în vigoare.
8. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, ajunsă la vârsta de 16 ani, care a
săvârşit anumite acţiuni ce au determinat crearea întreprinderii în scopul acoperirii genurilor
activităţii de întreprinzător ilicite (cu calitatea de fondator sau titularul patrimoniului alocat în
contul întreprinderii create, avînd competenţa să aprobe documentele constitutive ale acestuia).
El nu este limitat la participanţii juridici ai întreprinderilor, deoarece nu rareori ultimii nici nu
sunt informaţi despre caracterul ilegal al acţiunilor săvârşite de ei, desfăşurate în coordonare cu
conducătorii de fapt ai întreprinderii. Ca subiect poate fi şi persoana juridică în cazurile stipulate
de art.21 CP (cu excepţia autorităţilo publice).
Articolul 2421. Manipularea unui eveniment

(1) Încurajarea, influenţarea sau instruirea unui participant la un eveniment sportiv sau la un
eveniment de pariat să întreprindă acţiuni care ar produce un efect viciat asupra evenimentului
respectiv, cu scopul de a obţine bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, care nu
i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană,
la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă
de la 5000 la 8000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite de către un antrenor, un agent al sportivului, un membru al
juriului, un proprietar de club sportiv sau de o persoană care face parte din conducerea unei
organizaţii sportive
se pedepsesc cu amendă de la 3000 la 5000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2
la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
[Art.2421 introdus prin LP38 din 21.03.13,MO75-81/12.04.13 art.233]
Articolul 2422. Pariurile aranjate
(1) Parierea pe un eveniment sportiv sau pe un alt eveniment de pariat fie informarea altor
persoane despre existenţa unei înţelegeri în privinţa trucării acelui eveniment în intenţia de a le
determina să participe la pariul respectiv, săvîrşită de către o persoană care cunoaşte cu
certitudine despre existenţa unei înţelegeri privind trucarea acelui eveniment,
la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă de la 5000 la 7000 de unităţi
b) care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari, se pedepsesc cu amendă de la 3000 la
5000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă de la 8000 la 10000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
[Art.2422 introdus prin LP38 din 21.03.13,MO75-81/12.04.13 art.233]
Articolul 243. SPĂLAREA BANILOR
(1) Spălarea banilor săvîrşită prin:
a) convertirea sau transferul bunurilor de către o persoană care ştie ori trebuia să ştie
că acestea constituie venituri ilicite, în scopul de a tăinui sau de a deghiza originea ilicită
a bunurilor sau de a ajuta orice persoană, implicată în comiterea infracţiunii principale,
de a se sustrage de la consecinţele juridice ale acestor acţiuni;
b) tăinuirea sau deghizarea naturii, originii, amplasării, dispunerii, transmiterii,
deplasării proprietăţii reale a bunurilor ori a drepturilor aferente de către o persoană
care ştie sau trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite;
c) achiziţionarea, deţinerea sau utilizarea bunurilor de către o persoană care ştie ori
trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite;
d) participarea la orice asociere, înţelegere, complicitate prin acordarea de asistenţă,
ajutor sau sfaturi în vederea comiterii acţiunilor prevăzute la lit.a)-c)
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu
amendă, aplicată persoanei juridice, de la 7.000 la 10.000 de unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei
juridice.
b) în proporţii deosebit de mari,
(4) Acţiuni ilicite constituie şi faptele comise în afara teritoriului ţării dacă acestea
conţin elementele constitutive ale unei infracţiuni în statul în care au fost comise şi pot
constitui elementele constitutive ale unei infracţiuni comise pe teritoriul Republicii
Moldova.
1. Instituirea normei penale în CP a fost dictată de necesitatea de armonizare a
legislaţiei naţionale cu legislaţia internaţională, în scopul prevenirii şi combaterii
spălării banilor.
În conformitate ci Convenţia privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi
confiscarea vrniturilor provenite de la activitatea infracţională din 08.11.1990 (ratificată de
R.Moldova la 15.03.2002), fiecare parte va adopta măsuri legislative şi de altă natură
considerate necesare pentru a conferi caracterul de infracţiune conform dreptului intern
atunci cînd actul a fost comis la:
1)convertirea sau transferul bunurilor în cazul în care persoana care le livrează ştie că
bunurile constituie venituri provenite din activitatea infracţională în scop de a a ascinde sau
deghiza originea ilicită a bunurilor sau de a ajuta persoanele implicate în comiterea
infracţiunii principale de a se sustrage de la consecinţele jurdicice ale acestor acte;
2) tăinuirea sau deghizarea naturii, originii, amplasării, dispunerii, transmiterii, deplasării
proprietăţii reale a bunurilor ori a drepturilor aferente de către o persoană care ştir sau trebuia să
ştie că acestea constituie venituri ilicite;
3) achiziţionarea, deţinerea sau utilizarea bunurilor de către o persoană care ştir sau trebuia
să ştie că acestea constituie venituri ilicite;
4)participarea la una din acţiunile menţionate m. Sus sau la orice altă asociere, înţelegere,
complicitate sau tentativă prin acordarea de asistenţă, ajutor sau sfaturi în vederea comiterii ei.
Obiectul juridic special al infracţiunii art. 243 Cp.RM îl formează relaţiile sociale cu
privire la sursa de provenienţă licită, precum şi la circulaţia corectă în operaţiunile financiare a
mijloacelor băneşti , a bunurilor sau a veniturilor.
Obiectul material (imaterial) al spălării banilor îl reprezintă, după caz:1) bunurile care
constituir venituri ilicite (adică folosite sau rezultate direct sau indirect din comiterea unei
infracţiuni, orice beneficiu obţinut din aceste bunuri, precum şi bunuri convertite sau
transformate din bunurile destinate sau rezultate din comiterea unei infracţiuni);2) documentele
sau actele juridice care conţin informaţia privind natura, originea, mişcarea plasarea sau
apartenenţa mijloacelor băneşti a bunurilor sau veniturilor ilicite. Aceste doscumente sau acte
juridice în formă electronică sau digitală se exprimă în orice convenţie sau contract, certificat,
scrisoare de afecere ori scrisoare personală, alt material care atestă untirlu sau un drept, inclusiv
orice cotă cu privire la valori.
Latura obiectivă a infracţiunii de spălare a banilor constă în fapta prejudiciabilă care se
exprimă prin acţiune.
Noţiunea de spălare a banilor este definită în articolul 3 al Legii nr.633-XV cu privire la
prevenirea şi combaterea spălării banilor (MO nr.139-140 din 15.11.2001) prin acţiuni
premeditate, orientate fie spre atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor
băneşti, a bunurilor sau a veniturilor obţinute ilicit în urma săvârşirii infracţiunilor, fie spre
tăinuirea, deghizarea (camuflarea) sau denaturarea informaţiei privind natura, originea, mişcarea,
plasarea sau apartenenţa acestor mijloace băneşti, bunuri sau venituri, despre care persoana ştie
că constituie venituri provenite din activitate infracţională, fie spre dobândirea, posesia sau
utilizarea de bunuri de care se ştie că provin din săvârşirea unei infracţiuni, fie spre participarea
la orice asociere, înţelegere, complicitate prin ajutor sau sfaturi în vederea comiterii acţiunilor în
cauză.
2. Din contextul noţiunii de spălare a banilor şi al sensului dispoziţiei art.243 CP, aceştia
trebuie să provină din rezultatul unei activităţi infracţionale.
Domeniul activităţii infracţionale în urma căreia au provenit banii ori bunurile nu au
însemnătate la formarea laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor. Printre acestea sunt
infracţiunile de sustragere a avutului proprietarului, de falsificare a monedelor şi a altor valori,
încălcarea regulilor de creditare, de bancrută frauduloasă, de trafic cu stupefiante ori cu fiinţe
umane, contrabanda, infracţiuni din domeniul corupţiei active şi pasive ş. a. De regulă, în
asemenea cazuri, va avea loc concursul uneia sau a mai multor infracţiuni din cele menţionate cu
infracţiunea de spălare a banilor.
3. Acţiunile de spălare a banilor se săvârşesc prin intermediul diferitelor organizaţii şi
persoane juridice sau fizice:
a) băncile, sucursalele băncilor străine, alte instituţii financiare şi filiale ale acestora;
b) burse de valori, alte burse, fonduri de investiţii, companii de asigurare, fiduciare, oficii
comerciale de dealeri şi brokeri, alte instituţii care execută operaţiuni de primire, transmitere,
înstrăinare, transport, transfer, schimb sau păstrare a mijloacelor financiare sau a bunurilor;
instituţii care legitimează ori înregistrează dreptul de proprietate; organe ce acordă asistenţă
juridică, notarială, contabilă, financiar-bancară şi orice alte persoane fizice şi juridice care
încheie tranzacţii în afara sistemului financiar-bancar;
c) cazinouri, localuri de odihnă înzestrate cu aparate pentru jocuri de noroc, instituţii care
organizează şi desfăşoară loterii sau jocuri de noroc.
4. Prin venituri obţinute ilicit se au în vedere mijloace financiare în monedă naţională sau
străină, bunuri, drepturi patrimoniale, obiecte ale proprietăţii intelectuale, obiecte ale proprietăţii
de altă natură, prevăzute de legislaţia civilă, obţinute în urma activităţii infracţionale.
5. Prin atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti se înţeleg
tranzacţiile şi alte acţiuni ale persoanelor juridice sau fizice cu mijloacele financiare sau bunuri,
indiferent de forma de proprietate a persoanei şi de metoda de efectuare a operaţiunilor, având
drept scop transmiterea dreptului de proprietate, inclusiv:
a) importul, exportul din RM;
b) efectuarea de transferuri băneşti prin intermediul mandatelor poştale internaţionale;
c) primirea şi acordarea de credite financiare;
d) transferul diferitelor dobânzi, dividende şi al altor venituri obţinute în urma efectuării
depunerilor, investiţiilor, acordării creditelor şi efectuării altor operaţiuni legate de circulaţia
capitalului, a sumelor destinate achitării salariilor, pensiilor;
e) depuneri în capitalul social al organizaţiei în scopul obţinerii veniturilor şi a dreptului de
participare la administrarea organizaţiei;
f) achiziţionarea valorilor mobiliare;
g) transferuri în scopul obţinerii dreptului de proprietate asupra bunurilor mobiliare şi
imobiliare.
6. Mijloace băneşti pot fi valuta naţională şi cea străină, titlurile sau hârtiile de valoare,
cecurile şi certificatele de depozit sau de depunător, libretele de economii, depunerile pe cartele
electronice de creditare şi alte documente de primire, înstrăinare, transferare, schimb sau păstrare
a acestora, care certifică dreptul de proprietate şi pot fi utilizate numai la prezentare.
7. Bunuri pot fi orice valori materiale, mobiliare sau imobiliare, precum şi acte juridice care
certifică dreptul de proprietate asupra acestora.
8. Acţiunile de tăinuire, deghizare, denaturare desemnează un ansamblu de fapte concrete
prin care subiectul infracţiunii de spălare a banilor conferă ori încearcă să confere unui bun,
rezultat din săvârşirea activităţii infracţionale, apartenenţa de legalitate, respectiv, faptul că bunul
sau valoarea respectivă a fost dobândită în urma unor afaceri şi operaţiuni legale.
Aceste acţiuni se pot materializa prin întocmirea în urma obţinerii de către subiect a
documentelor false privind provenienţa, apartenenţa, dispoziţia şi mişcarea proprietăţii, bunului
(întocmirea de facturi false, documente de transport fictive, firme-paravan, contracte fictive etc.).
Acţiunea de dobândire înseamnă deţinerea de către persoană, cu orice titlu, a bunului
despre care ştie că provine din săvârşirea unei infracţiuni.
Posesia sau utilizarea desemnează fapta unei persoane de a se bucura de un bun, de a-l
folosi, de a întrebuinţa un timp limitat sau nelimitat acest bun despre care ştie că provine din
activitate infracţională.
Prin asociere se are în vedere activitatea prin care se constituie un nucleu (un grup) sau o
structură cu scopul de a săvârşi infracţiunea de spălare a banilor. Participarea presupune faptul
că asocierea (grupul) există şi persoana manifestă voinţa de a face parte din nucleu sau structură.
Art. 243 Cp.R.Moldova este o infracţiune formală.
9. Latura subiectivă a infracţiunii de spălare a banilor constă în vinovăţie sub forma
intenţiei directe, întrucât subiectul înfăptuieşte acţiuni concrete, cunoscând că bunurile (banii)
sunt un rezultat al săvârşirii de infracţiuni.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică , responsabilă care a atins vârsta de
16 ani şi persoana juridică-unităţi de schimb valutar,fonduri de investiţii, societăţi de
administrare a investiţiilor, cazinouri, localuri de odihnă cu aparate de jok de noroc, companii de
asigurare sau reasigurare, instituţii care legitimează sau înregistrează dreptul de proprietate (cu
excepţia autorităţilor publice). în cazul în care pentru introducerea în circuitul legal a bunurilor
care constituie venituri ilicite se crează şi se foloseşte o întreprindere cele comise vor constitui
un concurs între infracţiunile art. Stabilite de art. 242 şi 243 C.p. RM În conformitate cu art.21 al
prezentului cod, subiect al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi persoana juridică care
desfăşoară activitate de întreprinzător (a se vedea comentariul de la art.21).
11. Alin.2 şi 3 stabilesc circumstanţe agravante ale acţiunilor de spălare a banilor.
Infracţiunea de spălare a banilor se poate manifesta şi prin acţiuni caracteristice
infracţiunilor prelungite, când subiectul urmăreşte o intenţie unică de a spăla o sumă respectivă şi
în acest scop întreprinde mai multe acţiuni infracţionale identice care în ansamblu alcătuiesc o
singură infracţiune.
12. Referitor la săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor de către două sau mai multe
persoane a se vedea comentariul de la art.44, 45 CP.
13. Având în vedere că spălarea banilor în cele mai multe cazuri se înfăptuieşte printr-un
complex de operaţiuni financiare (transferuri, tranzacţii) şi prin intermediul persoanelor juridice -
organizaţii cu drept de a executa operaţiuni financiare (menţionate în pct.3 al comentariului), ca
subiecţi ai infracţiunii pot fi implicaţi angajaţii din cadrul acestor organizaţii, care, efectuând
acţiunile respective, folosesc situaţia lor de serviciu. În asemenea cazuri acţiunile lor sunt
cuprinse în alin.2 lit.c) art.243. Practica demonstrează că pot fi subiecţi ai infracţiunii de spălare
a banilor atât autorii infracţiunilor prin care au fost dobândite mijloacele băneşti sau alte valori,
contrabandişti, traficanţi de droguri, de fiinţe umane, arme, muniţii, substanţe explozive,
participanţi ai jocurilor de noroc, proxeneţi, hoţi, corupţioneri etc., cât şi angajaţi ai persoanelor
juridice. În asemenea cazuri infracţiunea se săvârşeşte prin participaţie şi urmează a se încadra şi
conform lit.b) alin.2.
În cazul în care subiectul infracţiunii ca angajat al organizaţiei este şi persoană cu funcţii de
răspundere, poate avea loc şi un concurs de infracţiuni de spălare a banilor şi infracţiune
săvârşită de o persoană cu funcţie de răspundere, prevăzută de cap.XV CP.
14. Acţiunile de spălare a banilor, prevăzute la alin.3 litera a), se consideră săvârşite de un
grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală dacă sunt prezente elementele
constitutive stipulate în art.art.46, 47 CP (a se vedea comentariul de la aceste norme).
15. Săvârşirea operaţiunilor de spălare a banilor în proporţii mari presupune că tranzacţiile
şi alte acţiuni ale persoanelor juridice sau fizice cu mijloace financiare ori cu bunuri depăşesc
suma de 500 de unităţi convenţionale.
Articolul 244. EVAZIUNEA FISCALĂ A ÎNTREPRINDERILOR, INSTITUŢIILOR
ŞI ORGANIZAŢIILOR
(1) Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor fie prin includerea
în documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date denaturate privind veniturile sau
cheltuielile, a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori care au la bază
operaţiuni ce nu au existat, fie prin tăinuirea unor obiecte impozabile, dacă suma impozitului
care trebuia să fie plătit depăşeşte 1500 unităţi convenţionale,
b) care a condus la neachitarea impozitului în proporţii deosebit de mari
[Art.244 al.(2) sancţiunea în redacţia LP262 din 19.12.11, MO21-24/27.01.12 art.54]
Generic evaziunea fiscală constă în totalitatea procedeelor licite sau ilicite prin care cei
interesaţi sustrag în tot sau în parte material impozabilă obligaţiunilor fiscale.Evaziunea fiscală
este cauzată de : dezicerea contribuabilului de pactul social tacit, fenomen specific statelor al
căror system public nu este efficient şi echitabil; percepţia asupra corectitudinii impunerii;
interesul patrimonial de a evita parţial sau total impozitul.. Evaziunea fiscală produce efecte
specifice asupra statului, asupra altor contribuabili, precum şi asupra pieţei forţei de muncă.
Statul, astfel îşi vede diminuate veniturile proprii, în plan social evaziunea fiscală necombătută
generează efecte directe , aducînd atingere echităţii sociale, printr-o diminuare a nivelului de
viaţă a unor contribuabili, precum şi a mişcării sociale, de tipul grevelor sindicale ori
delocalizării activităţilor economice….
1. Obiectul juridic special- totalitatea relaţiilor sociale sociale cu privire la formarea
bugetului public naţional pe calea îndeplinirii de către întreprinderi, instituţii, organizaţii
contribuabile a obligaţiunilor fiscale, adică relaţiile care asigură interesele statului în sfera
financiară, adică în ceea ce priveşte formarea bugetului public naţional pe calea încasării
impozitelor, contribuţiilor la asigurări sociale şi a altor plăţi obligatorii de la persoanele juridice.
Relaţiile care asigură realizarea normală a funcţiilor de control asupra încasării depline şi la timp
a impozitelor formează obiectul nemijlocit adiacent.
În calitate de obiect material apar: 1) documentele contabile, financiare sau fiscale;2)
obiectele impozabile (altele decît veniturile sau cheltuielile) .
2. Lista datelor despre venituri şi cheltuieli necesare de a fi incluse în documentele
contabile pentru stabilirea cotei impozabile este determinată de actele normative conform Legii
privind bazele sistemului fiscal nr.1198-XII din 17 noiembrie 1992 (M nr.11/326 din 30
noiembrie 1992, republicată în MO nr.133-134 art.654 din 2 decembrie 1999) şi de actele
legislative vizând tipurile concrete de impozite.
Vădit denaturate sunt acele date incorecte, special modificate, referitoare la mărimea
veniturilor, cheltuielilor ori deducerilor necesare pentru calcularea impozitelor, precum şi datele
care reflectă incorect starea de fapt în forma ignorării unor informaţii importante.
Se consideră vădit denaturate datele incluse în documentele contabile, dacă ultimele sunt
pregătite spre prezentare la organele fiscale şi sunt întocmite într-o formă prestabilită.
Prin documente contabile se înţeleg documentele primare şi cele centralizatoare. În aşa fel
documentul primar va fi confirmarea documetară care justifică efectuarea operaţiunii economice,
acordă dreptul de a o efectua sau certifică producerea unui eveniment. Documentele primare se
întocmesc în timpul efectuării operaţiunii, iar dacă aceasta este imposibil-nemijlocit după
efectuarea operaţiunii sau după producere evenimentului(acestea trebuie să conţină unele
elemente obligatorii ca:denumirea şi numărul, denumirea, adresa şi numărul de identificare de
stat a entităţii în numele căreia este întocmit documentul, etaloanele cantitative şi valorice în
care sînt exprimate faptele economice, funcţia numele, prenumele, inclusive digitală a
persoanelor responsabile de efectuarea şi înregistrarea faptelor economice…).
Printre documentele centralizatoare se enumeră Cartea mare sau balanţa de verificare şi alte
registre centralizatoare, care servesc drept bază pentru întocmirea rapoartelor financiare.).
În accord cu art.129 din Codul Fiscal al RM din 24.04.1997, prin document fiscal se are în
vedere darea de seamă fiscală, adică orice declaraţie, informaţie, calcul, notă informativă, alt
document, care sînt prezentate sau trebuie să fie prezentate organului fiscal, privind calcularea,
achitarea, reţinerea impozitelor, majorărilor de întîrziere (penalităţilor) şi/sau amenzilor ori
privind alte fapte ce ţin de naşterea, modificarea sau stingerea obligaţiilor fiscale.
Documentul financiar, însă, este documentul care reflectă, formarea, administrarea sau
repartizarea fondurilor băneşti cu caracter nerambursabil ale bugetelor.
Includerea în documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date vădit denaturate
privind veniturile sau cheltuielile ar însemna micşorarea ilegală a masei impozabile, a veniturilor
obţinute, majorarea cheltuielilor aferente acestora, calcularea vădit incorectă a cotei impozitelor
etc. Consideraţiunile generale vizând problema documentelor contabile sunt redate în Legea
contabilităţii din 27.04.2007 (MO nr.90-93 din 2007). La soluţionarea chestiunii de stabilire a
faptului că într-adevăr în documentele contabile, fiscale şi financiare se conţin date vădit
denaturate, trebuie constatată nu numai necorespunderea lor datelor din actele justificative (de
evidenţă primară), incluse în evidenţa contabilă, fiscală şi financiară, dar şi necorespunderea
acestor date cu veniturile şi cheltuielile reale, tipurile cărora sunt stabilite de legislaţia fiscală.
4. Tăinuirea ar trebui înţeleasă în sensul larg al cuvântului, adică drept micşorare
(diminuare) a obiectului impozabil în documentele contabile şi neincludere în aceste documente
a obiectelor în cauză. De exemplu, neînregistrarea fondurilor primite gratuit de la terţe persoane
determină tăinuirea obiectului impunerii pe avere şi, respectiv, neachitarea acestuia, concomitent
nu vor fi achitate nici TVA, impozitul pe venit etc.
5. Lat.ob.-vă ---actiunile enunţate plus consecinţa prejudiciabilă sunt daunele în proporţii
ce depăşesc valoarea de 2500 unităţi convenţionale.
6. Raportul de cauzalitate constituie un semn obligatoriu.
7. Izvorul de obţinere a veniturilor trebuie să poarte un caracter exclusiv legal. De aceea
componenţa infracţiunii în cauză nu include faptele orientate spre diminuarea veniturilor obţinute
din vânzarea drogurilor, substanţelor radioactive, spre contrabandă şi alte forme ale activităţii
ilegale de întreprinzător.
8. Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor are un caracter
material. Consumarea infracţiunii depinde de modalitatea normativă reflectată în conţinutul legii
penale. Astfel, evaziunea fiscală, manifestată prin includerea în documentele contabile, fiscale
sau financiare a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile, se consideră
consumată din momentul prezentării la organele fiscale a documentaţiei corespunzătoare, fiind
expirate termenele de achitare a impozitului pentru perioada fiscală raportată. Data prezentării
documentelor de evidenţă fiscală trebuie considerată ziua transmiterii oficiale a ei organelor
fiscale. În cazul tăinuirii altor obiecte impozabile consumarea infracţiunii trebuie legată de
prezentarea la organele fiscale a unor date vădit denaturate privind alte obiecte impozabile (cu
excepţia datelor referitoare la venituri şi cheltuieli), precum şi de situaţia neprezentării acestora
în cazul în care aceasta o cere legea. În ambele cazuri se cere ca suma impozitului ce trebuia să
fie plătit să depăşească 2500 unităţi convenţionale.
9. Dacă documentele contabile au fost denaturate, dar nu au fost prezentate la organele
fiscale ori timpul de prezentare nu a expirat, poate fi vorba despre o tentativă de infracţiune.
10. Latura subiectivă a infracţiunii presupune determinarea obligatorie a vinovăţiei în
forma intenţiei directe. Scopul şi motivul de fapt comporta un character special-neachitarea
impozitului la bugetul public naţional din interes material.
11. Subiectul delictului fiscal poate să nu coincidă cu subiectul infracţiunii. În sensul
art.244 CP, subiect al impunerii poate fi numai persoana juridică (cu excepţia autorităţii publice),
iar subiect al infracţiunii - persoana juridică şi cea fizică responsabilă, ajunsă la vârsta de 16 ani
şi care posedă anumite calităţi speciale. În cadrul persoanei juridice actele vizând ţinerea
evidenţei contabile, autentificarea acesteia, prezentarea ei la organele fiscale sunt realizate de
către conducătorii întreprinderii, instituţiei şi organizaţiei, contabilii-şefi, contabili, precum şi de
către alţi funcţionari care îi înlocuiesc. Alte persoane pot fi supuse răspunderii penale doar în
calitate de complici ai infracţiunii (art.45 şi 244 CP).
Articolul 2441. Evaziunea fiscală a persoanelor fizice
(1) Evaziunea fiscală a persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător prin
eschivarea de la prezentarea declaraţiei cu privire la impozitul pe venit sau prin includerea în
declaraţie a unor date denaturate, dacă suma impozitului pe venit care trebuia să fie achitat
depăşeşte 2500 de unităţi convenţionale,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 2000 de unităţi convenţionale sau cu
muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă
la 1 an.
(2) Aceeaşi acţiune care a condus la neachitarea impozitului în proporţii deosebit de mari
Articolul 245. ABUZURILE LA EMITEREA TITLURILOR DE VALOARE

(1) Includerea în prospectul emisiei sau în alte documente, în temeiul cărora se
înregistrează emisia titlurilor de valoare, a informaţiilor neautentice sau care pot induce în
eroare, aprobarea cu bună-ştiinţă a prospectului emisiei care conţine informaţii neautentice
sau care pot induce în eroare, precum şi aprobarea rezultatelor emisiei vădit neautentice, dacă
aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari,
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani, iar
c) care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari
1. Pericolul social al infracţiunii prevăzute de art.245 CP constă în încălcarea intereselor
persoanelor investitoare, adică ale persoanelor care plasează banii în titluri de valoare, precum şi
a intereselor statului, care sunt asigurate pe baza ordinii stabilite de lege privind piaţa valorilor
mobiliare. Aceste relaţii sociale constituie obiectul nemijlocit al infracţiunii. În esenţă această
incriminare supune apărării relaţiile sociale cu caracter nou din sfera activităţii pe piaţa hârtiilor
de valoare, în particular - relaţiile sociale din sfera circuitului drepturilor şi obligaţiunilor care
rezultă din aceasta, permiţând a controla activitatea corporaţiilor şi a obţine anumite venituri. Ca
obiect material al infracţiunii pot apărea anumite documente care reflectă emisia valorilor
mobiliare (prospectul emisiei ori alte documente).
2. Elementul material poate fi reflectat prin includerea în prospectul emisiei sau în alte
documente, în temeiul cărora se înregistrează emisia titlurilor de valoare, a informaţiilor
neautentice sau care pot induce în eroare; aprobarea cu bună-ştiinţă a prospectului emisiei care
conţine informaţii neautentice sau care pot induce în eroare; aprobarea rezultatelor emisiei vădit
neautentice.
Prospect este un afiş, anunţ, scrisoare, pliant sau broşură în care se prezintă sumar planul
unei lucrări în curs de apariţie, calităţile acesteia, intenţiile unor instituţii sau ale unor
întreprinderi.
3. Potrivit Instrucţiunii privind modul de emisiune şi înregistrare de stat a valorilor
mobiliare (Anexa nr.1 la hotărârea Comisiei de Stat pentru piaţa hârtiilor de valoare nr.76-5 din
29 decembrie 1997 - MO nr.70-72/112 din 2 iulie 1999), emisia valorilor mobiliare constituie
totalitatea valorilor mobiliare ale unui emitent, care aparţin unei clase şi au acelaşi termen iniţial
şi final de plasare, iar emisiunea valorilor mobiliare este totalitatea acţiunilor ce urmează a fi
întreprinse de emitent în vederea plasării valorilor mobiliare.
4. Prin valoare mobiliară, reieşind din Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare din 18
noiembrie 1998, nr.199-XIV (MO nr.27-28/123 din 23 martie 1999), se înţelege acel titlu
financiar care confirmă drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei persoane în raport cu
altă persoană, drepturi ce nu pot fi realizate sau transmise fără prezentarea acestui titlu financiar,
fără înscrierea respectivă în registrul deţinătorilor de valori mobiliare nominative ori în
documentele de evidenţă ale deţinătorului nominal al acestor valori mobiliare.
5. Emitent este persoana juridică sau autoritatea administraţiei publice, care emite valori
mobiliare şi îşi asumă obligaţii faţă de deţinătorii de valori mobiliare în vederea realizării
drepturilor conferite de valorile mobilare respective.
6. Condiţiile emisiunii şi circulaţiei valorilor mobiliare stabilite în oferta publică nu pot
crea avantaje unor investitori, în raport cu alţi investitori, la procurarea valorilor mobiliare.
Specimenul prospectului ofertei publice se stabileşte de către Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare. Pentru bănci şi alte instituţii financiare, prospectul ofertei publice se stabileşte de
către Comisia Naţională de comun acord cu BNM.
Prospectul ofertei publice trebuie să conţină: informaţia generală despre emitent;
specificarea stării financiare a emitentului; specificarea emisiunii preconizate a valorilor
mobiliare; declaraţia investiţională.
7. Informaţia privind emisiunea valorilor mobiliare constituie publicitate pe piaţa valorilor
mobiliare. În cadrul acesteia se interzice indicarea informaţiei neautentice sau eronate despre
activitatea emitentului, despre valorile mobiliare ale acestuia oferite public şi despre clauzele
ofertei publice.
În baza art.65 alin.1, 2 ale Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, se interzice
manipularea pe piaţa valorilor mobiliare. Manipulare pe piaţa valorilor mobiliare se consideră
tranzacţionarea sau influenţarea tranzacţiilor cu valori mobiliare prin utilizarea informaţiei,
promisiunilor, pronosticurilor şi avizelor false şi eronate, denaturarea sau tăinuirea intenţionată a
informaţiei despre emitent sau despre valorile mobiliare ale acestuia etc.
8. Legiuitorul a formulat infracţiunea vizând abuzurile la emiterea hârtiilor de valoare ca
fiind o componenţă materială de infracţiune. Aceasta e recunoscută consumată, dacă survine o
urmare prejudiciabilă - cauzarea unei daune în proporţii mari cumpărătorilor titlurilor de valoare
sau altor persoane, mărimea cărora se determină în fiecare cauză concretă. Dauna prin aceste
acţiuni poate fi pricinuită nu numai persoanelor care au procurat hârtiile de valoare, dar şi celor
care, de exemplu, n-au putut să se folosească de dreptul lor (dacă acest drept este prevăzut de
lege sau de decizia emitentului) şi să procure hârtiile de valoare care ar aduce venit mare.
9. Latura subiectivă o constituie vinovăţia în forma intenţiei directe. Scopul şi motivul
infracţiunii nu au importanţă la calificarea faptei.
10. Poate fi subiect al infracţiunii orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani, în virtutea competenţei sale având dreptul de a include informaţia în prospectul emisiei,
a-l aproba sau a aproba rezultatele emisiei, adică dreptul legal, în virtutea actelor juridico-
normative sau actelor de constituire, de a include asemenea informaţii în documentele respective.
În marea majoritate a cazurilor a include în prospectul emisiei informaţii neautentice pot atât
gestionarii juridici ai Societăţilor pe Acţiuni, Underwriterului, Comisiei Naţionale a Valorilor
Mobiliare, învestiţi cu împuterniciri de întocmire şi prezentare la organul de înregistrare a
prospectului emisiei, cât şi persoanele care execută de fapt aceste obligaţiuni, precum şi
colaboratorul organului de înregistrare. Răspunderea pentru veridicitatea informaţiei cuprinse în
prospectul ofertei publice şi alte documente, prezentate pentru înregistrarea ofertei publice, o
poartă emitentul valorilor mobiliare în conformitate cu legislaţia, precum şi underwriterul
acestuia, în conformitate cu contractul de underwriting. Pentru informaţia care se conţine în
darea de seamă privind rezultatele emisiunii valorilor mobiliare poartă responsabilitate
persoanele care au semnat darea de seamă în cauză. Înseşi Societăţile pe Acţiuni, Underwriterul
şi Comisia Naţională a Valorilor Mobilare pot apărea ca subiecţi ai infracţiunii şi în calitate de
persoane juridice.
11. Noţiunea de repetare a infracţiunii este expusă în comentariul la art.31 CP.
12. Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane adevereşte existenţa unei
participaţii simple (art.44 CP).
13. În baza art.126 CP, prin daună în proporţii deosebit de mare se înţelege acea pagubă
materială, care, evaluată în bani, depăşeşte suma de 1.500 unităţi convenţionale (mai mult de
30.000 lei).
Articolul 2451. Abuzurile în activitatea participanţilor
la piaţa valorilor mobiliare
(1) Activitatea participanţilor la piaţa valorilor mobiliare în scopul limitării circulaţiei libere
a valorilor mobiliare pe piaţă, săvîrşirii unor acţiuni de înşelăciune sau efectuarea tranzacţiilor
cu valori mobiliare de către insideri în interes personal ori în interesul unor terţe persoane,
beneficiind de informaţia de insider, implicarea în aceste acţiuni a altor participanţi la piaţa
valorilor mobiliare, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari,
de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii
sau de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani, iar persoana juridică se
b) care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari
de la 1 la 6 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii
sau de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se
Articolul 2452. Încălcarea legislaţiei la efectuarea
înscrierilor în registrul deţinătorilor
de valori mobiliare
(1) Includerea intenţionată în registrul deţinătorilor de valori mobiliare a informaţiilor
neautentice, denaturate, false, urmată de transferul dreptului de proprietate către o altă
persoană, dacă această acţiune a cauzat daune în proporţii mari,
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani, iar persoana
(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită din imprudenţă, care a cauzat daune în proporţii deosebit de
mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
pînă la 2 ani.
(3) Acţiunea descrisă la alin.(1):
b) care a cauzat daune în proporţii deosebit de mari,
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani, iar persoana
Articolul 246. LIMITAREA CONCURENŢEI LIBERE

Limitarea concurenţei libere prin încheierea unui acord ilegal care prevede diviziunea
pieţei, limitarea accesului la piaţă, cu înlăturarea altor agenţi economici, majorarea sau
menţinerea preţurilor unice, dacă prin aceasta a fost obţinut un profit în proporţii deosebit de
mari sau au fost cauzate daune în proporţii deosebit de mari unei terţe persoane,
1. În domeniul concurenţei, statul promovează o politică de asigurare a activităţii de
întreprinzător libere şi de protecţie a concurenţei loiale (art.3 al Legii cu privire la protecţia
concurenţei nr.1103-XIV din 30 iunie 2000 - MO nr.166-168/1205 din 31 decembrie 2000).
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl formează relaţiile sociale, a căror apărare este
condiţionată de realizarea activităţii economice în general, de respectarea regulilor de concurenţă
pe piaţă, adică relaţiile sociale referitoare la desfăşurarea cinstită a raporturilor economice,
apărarea intereselor producătorilor şi ale consumatorilor împotriva faptelor de concurenţă
neloială.
3. Concurenţa este întrecerea în care acţiunile independente ale agenţilor economici
limitează efectiv posibilitatea fiecăruia dintre ei de a exercita influenţă unilaterală asupra
condiţiilor generale de circulaţie a mărfii pe piaţa respectivă. Limitarea concurenţei libere constă
în: încheierea unui acord ilegal care prevede diviziunea pieţei; limitarea accesului la piaţă;
înlăturarea altor agenţi economici; majorarea sau menţinerea preţurilor unice.
Concurenţă neloială înseamnă acţiunile agentului economic de a obţine avantaje
neîntemeiate în activitatea de întreprinzător, ceea ce contravine legislaţiei cu privire la protecţia
concurenţei, aduce sau poate aduce prejudicii altor agenţi economici sau poate prejudicia
reputaţia lor în afaceri.
4. Piaţă de mărfuri este sfera de circulaţie a mărfurilor cu aceeaşi valoare de consum pe
teritoriul RM, adică sfera de circulaţie a mărfurilor care nu au echivalent sau mărfuri de înlocuit
pe teritoriul RM, determinată de posibilitatea economică a cumpărătorului de a procura marfa pe
un anumit teritoriu şi lipsa acestor posibilităţi în afara acestor limite.
5. Agenţi economici sunt considerate persoanele fizice şi juridice, inclusiv străine, care
desfăşoară activitate de întreprinzător.
6. Prin situaţie dominantă pe piaţă trebuie înţeleasă situaţia exclusivă a agentului economic
pe piaţa de mărfuri, care îi dă acestuia, singur sau împreună cu alţi agenţi economici,
posibilitatea de a exercita influenţă decisivă asupra condiţiilor generale de circulaţie a mărfii pe
piaţa respectivă sau de a împiedica accesul pe piaţă al unor alţi agenţi economici (modalităţi
normative prevăzute şi de dispoziţia art.246 CP).
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii acţiunilor care formează
aspectul obiectiv al incriminării.
8. Metoda de realizare a elementului material - aplicarea violenţei - este un semn
obligatoriu al aspectului obiectiv al infracţiunii. Violenţa poate fi exprimată în provocarea unor
lovituri, leziuni corporale uşoare sau medii. În situaţia cauzării unor vătămări grave a integrităţii
corporale sau a sănătăţii ori provocării morţii persoanei, fapta va fi interpretată în baza unui
concurs de infracţiuni.
9. Latura subiectivă a infracţiunii o constituie vinovăţia în forma intenţiei directe. Scopul ar
fi nepermiterea, limitarea şi înlăturarea ori compensarea unor cheltuieli neîntemeiate, sau
obţinerea unui venit suplimentar prin influenţa ilegală asupra concurenţilor. Motivele pot fi cele
mai variate.
10. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care în baza situaţiei de
serviciu sau a puterii şi statutului juridic în sfera antreprenoriatului poate realiza actele ce
formează latura obiectivă a infracţiunii, adică persoanele împuternicite a lua decizii ori
persoanele care apar în numele subiectului economic dominant sau din partea organului de stat în
calitate de conducător, persoană cu funcţii de răspundere sau altă persoană împuternicită. Subiect
al infracţiunii, în baza art.21 alin.(3) CP, poate fi şi persoana juridică.
Articolul 2461. Concurenţa neloială
Orice act de concurenţă neloială, inclusiv:
a) crearea, prin orice mijloace, de confuzie cu întreprinderea, cu produsele sau cu activitatea
industrială sau comercială a unui concurent;
b) răspîndirea, în procesul comerţului, de afirmaţii false, care discreditează întreprinderea,
produsele sau activitatea de întreprinzător a unui concurent;
c) inducerea în eroare a consumatorului referitor la natura, la modul de fabricare, la
caracteristicile, la aptitudinea de întrebuinţare sau la cantitatea mărfurilor concurentului;
d) folosirea denumirii de firmă sau a mărcii comerciale într-o manieră care să
producă confuzie cu cele folosite legitim de un alt agent economic;
e) compararea în scopuri publicitare a mărfurilor produse sau comercializate ale unui agent
economic cu mărfurile unor alţi agenţi economici
se pedepsesc cu amendă de la 1000 la 2000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă
la 1 an, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 3.500 la 5.000 de unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 5 ani.
Articolul 2462. Falsificarea şi contrafacerea
produselor
(1) Falsificarea produselor, adică fabricarea lor în scop de comercializare fără documente de
însoţire, provenienţă, calitate şi conformitate, precum şi îndemnarea terţilor la efectuarea
acestei acţiuni, săvîrşite în proporţii mari,
închisoare de pînă la 1 an, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 3500 la 5000 de unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 5
ani.
(2) Contrafacerea produselor, adică acţiunile specificate la alin. (1) cu referire la produsele
care constituie sau includ un obiect de proprietate intelectuală protejat, precum şi îndemnarea
terţilor la efectuarea acestei acţiuni, săvîrşite în proporţii mari,
închisoare de pînă la 1 an, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 3500 la 5000 de unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 5
ani.
Articolul 247. CONSTRÂNGEREA DE A ÎNCHEIA O TRANZACŢIE SAU DE A
REFUZA ÎNCHEIEREA EI
(1) Constrîngerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei, însoţită de
ameninţări cu aplicarea violenţei, cu nimicirea sau deteriorarea bunurilor, precum şi cu
răspîndirea unor informaţii care ar cauza daune considerabile drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei apropiate, în lipsa semnelor de şantaj,
ani.
b) cu aplicarea violenţei, cu nimicirea sau cu deteriorarea bunurilor;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl formează relaţiile sociale, a căror existenţă şi
desfăşurare normală sunt condiţionate de apărarea regulilor civile privind încheierea de tranzacţii
(convenţii), precum şi de apărarea intereselor legitime ale cetăţenilor. În particular, influenţa
criminală este orientată împotriva libertăţii manifestării voinţei părţii vătămate. În calitatea
obiectului nemijlocit adiacent la săvârşirea infracţiunilor concrete pot apărea relaţiile sociale care
asigură sănătatea persoanei, inviolabilitatea corporală a acesteia, cinstea, onoarea şi alte valori
sociale.
2. În mod formal conţinutul normativ al incriminării include constrângerea la încheierea
(refuzul de a încheia) tranzacţiei indiferent de forma lor - verbală sau scrisă (simplă sau
notarială). Cu toate acestea, influenţei criminale sunt supuşi preponderent participanţii potenţiali
ai tranzacţiilor scrise.
3. Convenţie (tranzacţie) sunt actele săvârşite de către cetăţeni sau organizaţii în scopul de
a naşte, modifica sau stinge drepturi sau obligaţiuni civile.
Ca oricare alt act volitiv, tranzacţia ia forma unei acţiuni determinate: semnarea
contractului, perfectarea notarială, eliberarea procurii (împuternicirii), întocmirea testamentului
etc.
4. În baza celor expuse, prin constrângerea de a încheia (refuza încheierea) tranzacţia
trebuie să înţelegem actele orientate spre reprimarea (supunerea) voinţei participantului potenţial
al tranzacţiei, cu scopul de a-l impune să comită faptele necesare infractorului. Cu alte cuvinte,
constrângere este influenţa activă asupra părţii vătămate în scopul de a o impune, în ciuda
dorinţei acesteia, de a încheia o anumită tranzacţie sau de a refuza încheierea ei.
5. Metodele posibile de acordare a influenţei sunt stipulate în art.247 alin.1 CP:
ameninţarea cu aplicarea violenţei; ameninţarea cu nimicirea sau deteriorarea bunurilor;
ameninţarea cu răspândirea unor informaţii care ar cauza daune considerabile drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei apropiate.
6. Prin ameninţarea cu aplicarea violenţei înţelegem acţiuni (cuvinte, gesturi) care în mod
real demonstrează tendinţa aplicării ei faţă de subiectul viitoarei tranzacţii sau de rudele acesteia.
Aplicarea nemijlocită a acestei violenţe cade sub incidenţa art.247 alin.2 CP. Însă dacă, drept
rezultat al actelor de violenţă, victimei i-au fost cauzate leziuni corporale grave, fapta necesită a
fi interpretată în baza unui concurs de infracţiuni (art.247, 151 CP).
7. Ameninţarea cu nimicirea sau deteriorarea bunurilor constă în înaintarea cerinţelor
corespunzătoare faţă de obiectele imobiliare, transport, animalele casnice etc., care aparţin
persoanei constrânse la încheierea (refuzul încheierii) tranzacţiei sau rudelor acesteia. Dacă a
avut loc realizarea nimicirii sau deteriorării acestui avut, asemenea fapte trebuie calificate
suplimentar şi în baza art.197 CP.
8. Ameninţarea cu răspândirea unor informaţii care ar cauza daune considerabile
drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei apropiate poate avea ca
bază cunoaşterea de către infractor a unor fapte diverse din viaţă, divulgarea cărora nu este
dorită. Spre exemplu, acestea pot avea referiri la momentul adopţiei, relaţiilor în afara familiei,
deficienţelor fizice şi psihice etc.
9. Prin rude ale victimei (art.134 CP) trebuie să înţelegem rudele apropiate (părinţii, copiii,
tutorii, cei înfiaţi, fraţii şi surorile, bunica, bunicul, nepoţii, soţii), precum şi alte persoane, viaţa,
sănătatea cărora sunt importante pentru partea vătămată în virtutea unor circumstanţe de viaţă
create.
10. Ameninţarea şi aplicarea violenţei sunt semne constitutive şi ale şantajului (art.189 CP),
însă comparativ cu infracţiunea analizată, acestea sunt orientate nu spre încheierea constrânsă a
tranzacţiei, dar spre transmiterea avutului străin, drepturilor asupra lui sau săvârşirea altor acte
fără perfectarea lor juridică corespunzătoare. Acţiunile săvârşite sunt calificabile ca şantaj în
acele cazuri, în care e vorba de acţiuni cu caracter patrimonial, care pricinuiesc daune materiale
proprietarului sau posesorului. Acţiunile care conţin concomitent semnele ambelor infracţiuni
urmează să fie calificate în baza art.189 CP.
11. Legiuitorul a formulat în sensul art.247 CP o componenţă materială de infracţiune,
legând momentul consumării ei de cauzarea unor daune considerabile drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei apropiate.
12. Latura subiectivă a infracţiunii este exprimată prin vinovăţie în forma intenţiei directe.
Scopul făptuitorului poate consta în primirea averii şi diferitelor prerogative pe calea încheierii
prin constrângere a tranzacţiilor, însă la calificarea faptei în mod penal scopul şi motivul nu
constituie semne obligatorii. Totuşi art.247 CP are în vedere acele situaţii, în care constrângerea
la încheierea tranzacţiei nu este orientată spre îmbogăţire pe contul pricinuirii daunei materiale
părţii vătămate. Dacă se constată că, drept rezultat al constrângerii, partea vătămată a încheiat o
tranzacţie care a determinat cauzarea unei daune materiale sie, acţiunile vinovatului trebuie
calificate nu conform art.247 CP, dar ca şantaj.
13. Subiectul infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care la momentul
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Spre exemplu, conducătorul (persoana cu funcţii de
răspundere) întreprinderii, controlată de structurile criminale.
14. Noţiunea de repetare a infracţiunii a fost expusă în comentariul la art.31 CP.
15. Violenţa presupune aplicarea loviturilor, leziunilor corporale până la gradul celor grave.
Dacă drept rezultat al aplicării violenţei survine leziunea corporală gravă sau moartea persoanei,
fapta trebuie calificată în baza unui concurs de infracţiuni.
16. Sensul sintagmei de săvârşire a infracţiunii de un grup criminal organizat sau de o
organizaţie criminală a fost explicat în comentariul la art.46, 47 CP.
Articolul 248. CONTRABANDA

(1) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor, obiectelor şi a
altor valori în proporţii mari, eludîndu-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin
ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a
documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare
neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei,
sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare
(2) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a substanţelor narcotice,
psihotrope, cu efecte puternice, toxice, otrăvitoare, radioactive şi explozive, precum şi a
deşeurilor nocive şi a produselor cu destinaţie dublă, eludîndu-se controlul vamal ori
tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu
folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori
prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte documente de
trecere a frontierei,
(3) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a armamentului, a dispozitivelor
explozive, a muniţiilor, eludîndu-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în
locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a
documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare
neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei,
de la 4 la 6 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5.000 la 10.000
(4) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a valorilor culturale, eludîndu-se
controlul vamal ori tăinuindu-le de el prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate
în acest scop, precum şi nereturnarea pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a valorilor
culturale scoase din ţară, în cazul în care întoarcerea lor este obligatorie,
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2), (3) sau (4), săvîrşite:
c) de o persoană cu funcţie de răspundere, cu folosirea situaţiei de serviciu;
1. Regimul juridic vamal cuprinde totalitatea normelor prevăzute în legislaţia internă ce se
aplică în cadrul procedurii de vămuire a mărfurilor, norme cuprinse de CV, de Legea cu privire
la tariful vamal, de alte acte normative şi acorduri internaţionale în domeniul vamal, la care RM
este parte.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la regimul vamal, relaţiile cu
privire la securitatea vamală a statului.
În aczul variantelor speciale ale contrabandei se adduce atingere, în plan secundar,
relaţiilor cu privire la circulaţia legală a substanţelor narcotice, psihotrope, cu effect puternic,
toxice, otrăvitoare, radioactive, explosive, a deşeurilor nocive,a produselor cu destinaţie dublă, a
armamentului, a dispozitivelor explosive, a muniţiilor sau valorilor culturale.
Obiectul material (imaterial) urmează a fi exminat în funcţie de varianta concretă sub care
se înfăţişează contrabanda (de ex. în cazul stabilit de alin.1 obiect mat. Este mărfurile, obiectele
sau alte valori, dacă valoarea acestora se exprimă în proporţii mari, în cazul altor aliniate-
subst. Narcotice, armamentul, muniţiile, valorile culturale...)
3. Latura obiectivă a infracţiunii de contrabandă este descrisă în dispoziţia normei penale şi
constă în trecerea peste frontiera vamală a RM a mărfurilor, obiectelor şi a altor valori în
proporţii mari, eludându-se controlul vamal, ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri
special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a
mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele
vamale sau în alte documente de trecere a frontierei. Deci, relevanţă pentru latura obiectivă îl are
locul comiterii infracţiunii-peste frontiera vamală şi metodele menţionate m. sus.
4. Prin frontieră vamală se înţelege linia de demarcaţie a teritoriului RM de teritoriul
statelor vecine, linie care corespunde frontierei de stat a RM (art.4 CV), precum şi perimetrul
zonelor libere şi al depozitelor vamale libere. Pe perimetrul frontierei vamale sunt amplasate
posturi (puncte) şi birouri vamale ca unităţi ale organului vamal în care pot fi perfectate în
totalitate sau în parte formalităţile prevăzute de reglementările vamale. La frontiera vamală, în
locul unde se efectuează operaţiunile de vămuire, în locul amplasării organului vamal, precum şi
în alte locuri stabilite de Serviciul Vamal al Min. Finanţelor, sunt create zone de control vamal,
prin care în mod obligatoriu urmează să se efectueze trecerea frontierei vamale. Ieşirea din
această zonă echivalează cu trecerea vămii.
5. Prin trecere a frontierei vamale se înţelege introducerea şi scoaterea de pe teritoriul
vamal al RM a mărfurilor şi mijloacelor de transport, inclusiv prin expedieri poştale
internaţionale prin conducte şi prin linii de transport electric. Trecere a frontierei vamale are loc
şi în cazul introducerii ori scoaterii mărfurilor din teritoriul zonelor libere pe cealaltă parte a
teritoriului vamal al RM.
6. Prin mărfuri, obiecte şi alte valori se înţeleg lucrurile aflate în sfera patrimonială a
persoanei (făptuitorului) şi pentru care legea stabileşte un regim vamal la trecerea lor peste
frontiera de stat.
Prin noţiunea de mărfuri Codul vamal (art.1 alin.1) denumeşte orice bun mobil: obiecte şi
alte valori, inclusiv valori valutare (valută străină şi monedă naţională în numerar, documente de
plată şi valori mobiliare exprimate în valută străină şi monedă naţională), gaze naturale, energie
electrică, termică, alt fel de energie, precum şi mijloace de transport, cu excepţia mijloacelor
folosite pentru transportul internaţional de pasageri şi mărfuri, containere.
7. Eludare a controlului vamal înseamnă trecerea frontierei vamale (intrarea sau ieşirea din
ţară) prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.
Controlul vamal constă în efectuarea de către autoritatea vamală a operaţiunilor de
verificare a mărfurilor, a existenţei şi autenticităţii documentelor; examinarea evidenţelor
financiar-contabile şi a altor înscrisuri ale titularilor de operaţiuni, controlul mijloacelor de
transport, controlul bagajelor şi al altor mărfuri transportate sau aflate asupra persoanelor;
efectuarea de anchete administrative (solicitarea comunicării de către persoane a informaţiilor
respective), alte acţiuni similare, cu scopul de a asigura respectarea reglementărilor vamale şi a
altor norme aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală. Pentru existenţa infracţiunii de
contrabandă nu interesează locul prin care a fost eludat controlul vamal, ci împrejurarea că acele
mărfuri sau alte bunuri nu sunt prezentate la biroul (punctul) vamal pentru efectuarea controlului
vamal mai înainte de scoaterea din ţară sau, după caz, imediat după introducerea în ţară a
acestora.
8. Prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop se are în vedere
folosirea ascunzişurilor, locurilor neobservate în mod liber la efectuarea controlului vamal
nedestinate pentru aşa ceva, însă în care sunt depozitate (aranjate) bunurile; locuri ascunse ale
corpului, hainelor, obiectelor personale (inclusiv fabricate special), precum şi trecerea mărfurilor
şi a altor valori cu mijloace reutilate sau acomodate drept ascunziş, sau prin atribuirea unor
bunuri forma altor bunuri.
9. Potrivit art.173 CV, mărfurile şi mijloacele de transport care trec frontiera vamală,
mărfurile şi mijloacele de transport al căror regim vamal se modifică, alte mărfuri şi mijloace de
transport în cazurile prevăzute de legislaţie sunt declarate organului vamal.
Declararea mărfurilor, obiectelor sau a altor valori se face în scris sau oral, prin mijloace
electronice sau prin alte modalităţi prevăzute de legislaţia vamală. (Regulamentul privind
reglementarea valutară pe teritoriul RM, aprobat prin hotărârea Consiliului de administraţie al
BNM din 13.01.1994 cu modificările ulterioare stipulează prevederile ce se referă la declararea
obligatorie a valutei naţionale ori străine, deţinută de persoană la trecerea frontierei vamale.)
Din momentul primirii declaraţiei vamale de către organul vamal, declaraţia devine act
juridic. Organul vamal nu are dreptul să respingă declaraţia vamală, însă până la verificarea ei,
până la controlul mărfurilor şi al mijloacelor de transport declaraţia vamală poate fi modificată,
completată sau retrasă de declarant cu permisiunea organului vamal.
10. Folosirea frauduloasă a documentelor are loc atunci când documentele vamale ori
comerciale folosite la trecerea frontierei vamale sunt falsificate, în conţinutul lor adevărul este
denaturat sau conţinutul documentului este neadevărat. Esenţial este ca aceste documente (unul
sau mai multe) să fie întrebuinţate efectiv la trecerea frontierei vamale.
Întrebuinţarea la trecerea frontierei vamale a unuia sau a mai multor documente care se
referă la alte mărfuri sau bunuri este un semn că avem de a face cu documente frauduloase.
Folosirea înseamnă prezentarea, înfăţişarea documentului vamal ca mijloc adevărat, respectiv ca
dovadă privind anumite mărfuri sau bunuri, supuse controlului autorităţilor vamale, fie la
punctele (birourile) de control pentru trecerea frontierei vamale, fie la birourile vamale din
interiorul ţării.
Conform art.190 CV, mijloacele de transport, încăperile şi alte spaţii în care se află sau se
pot afla mărfuri şi mijloace de transport supuse controlului vamal urmează să fie identificate de
către organul vamal. Mijloace de identificare vamală se consideră plombe, sigilii, ştampile,
marcaje, semne de identificare, prin prelevarea de probe şi mostre, prin descrierea mărfurilor şi
mijloacelor de transport, prin desenarea planului, fotografiere, precum şi prin alte mijloace de
identificare.
Mijloacele de identificare vamală pot fi schimbate sau nimicite numai de organul vamal sau
cu autorizaţia lui.
11. Nedeclarare a mărfurilor este neprezentarea în modul stabilit a informaţiilor exacte
despre aceste mărfuri, obiecte sau alte valori. Declararea are loc prin întocmirea declaraţiei
vamale şi se depune organului vamal împreună cu alte documente necesare vămuirii.
Prin declarare neautentică se înţelege prezentarea documentului care în realitate este
autentic, însă în care sunt introduse informaţii ce nu corespund realităţii, ori documentul
păstrează elementele şi indicii originalului (se execută pe formular oficial, conţine numele şi
posturile persoanelor împuternicite să-l semneze ş.a.m.d.), însă informaţiile introduse în el
(textul, datele numerice) sunt false. (HP CSJ nr.19 din 10.07.1997 cu modificările ulterioare
Despre practica judiciară în cauzele privind contrabanda şi contravenţiile administrative
vamale p.6.)
Alte documente de trecere a frontierei vamale necesare pentru controlul vamal sunt
documentele bancare, de provenienţă, de calitate, drepturi de import-export, licenţe, autorizaţii,
procuri etc.
12. Semnele constitutive ale laturii obiective a infracţiunii de contrabandă prevăzute de
alin.1 sunt caracteristice şi pentru alin.2-5 art.248 CP.
13. Infracţiunea de contrabandă prevăzută de alin.1 al normei penale se consideră săvârşită
dacă valoarea mărfurilor, obiectelor ori a altor valori ce se trec peste frontiera vamală depăşeşte
suma de 50 000lei. Trecerea ilegală peste frontieră a mărfurilor până la această sumă se
consideră contravenţie vamală şi răspunderea survine în conformitate cu normele CCA.
Noţiunea de proporţii mari nu se referă la semnele calificative ale infracţiunii de
contrabandă prevăzute de alin.2, 3 şi 4 ale articolului comentat.
Valoarea mărfurilor urmează să fie determinată ţinându-se seama de preţurile vamale ale
acestora în conformitate cu Legea RM Cu privire la tariful vamal.
14. Infracţiunea de contrabandă se consideră consumată dacă mărfurile, obiectele şi alte
valori au trecut frontiera vamală a RM (formală) daca este vorba de trecerea frontierei vamale
prin eludare, tainuire, ascundere, la fel în cazul optării de către făptuitor pentru altă modalitae-de
ex. Nedeclarare, declarare neautentică, falsificare de acte-di8n momentul depunerii declaraţiei
vamale sau din momentul efectuării altor operaţiuni vamale care denotă intenţia de a introduce
sau de a scoate bunurile de pe teritoriul vamal sau introducerii lor în zonele economice libere de
pe cealaltă parte a teritoriului vamal .
15. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care la momentul
săvârşirii infracţiunii de contrabandă a atins vârsta de 16 ani.
Subiecţi ai infracţiunii de contrabandă pot fi şi persoane juridice care desfăşoară activitate
de întreprinzător dacă corespund uneia din condiţiile stipulate în alin.3 art.21 CP.
16. Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. Nu se
cere, ca o condiţie a conţinutului constitutiv al infracţiunii, existenţa vreunui scop sau mobil.
Acestea pot fi însă luate în consideraţie la individualizarea pedepsei (de cele mai dese ori persistă
interesul material ).
17. Alin.5 stipulează formele calificative ale infracţiunii de contrabandă.
Faptele prevăzute la alin.1, 2, 3 şi 4 săvârşite de două sau mai multe ori, pentru care
persoana vinovată nu a fost pedepsită şi nu au expirat termenele de tragere la răspundere penală,
se consideră contrabandă săvârşită în mod repetat.
18. Săvârşirea contrabandei de către două sau mai multe persoane există atunci când
acestea s-au înţeles în prealabil cu privire la activitatea de contrabandă. Participaţia este posibilă
şi, în funcţie de gradul de coordonare a rolurilor participanţilor, se manifestă prin forma
participaţiei simple ori complexe. În cazul săvârşirii contrabandei de către un grup criminal
organizat ori de către o organizaţie criminală, calificarea se efectuează cu trimitere şi la art.46, 47
ale prezentului cod.
19. Săvârşirea contrabandei de către o persoană cu funcţii de răspundere, folosindu-se de
situaţia de serviciu, presupune acţiunile unei persoane ce abuzează de putere sau de situaţia sa de
serviciu în scopul săvârşirii contrabandei. Persoane cu funcţii de răspundere sunt:
- persoanele care exercită funcţii de control la frontiera republicii;
- persoanele care au dreptul de a se afla în zona de supraveghere vamală;
- persoanele care exercită funcţiile de reprezentant al puterii de stat la trecerea frontierei;
- persoanele care se bucură de facilităţi vamale în conformitate cu legislaţia în vigoare (p.11
HP CSJ din 10.07.1997 cu modificările ulterioare Despre practica judiciară în cauzele privind
contrabanda şi contravenţiile administrative vamale).
20. Prin contrabandă săvârşită în proporţii deosebit de mari se consideră trecerea ilegală
peste frontiera vamală a mărfurilor, obiectelor şi altor valori al căror cost exprimat în bani
depăşeşte 1500 de unităţi convenţionale de amendă la momentul săvârşirii infracţiunii.
Articolul 249. ESCHIVAREA DE LA ACHITAREA PLĂŢILOR VAMALE

(1) Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale în proporţii mari
juridice, în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale.
juridice, în mărime de la 1500 la 2000 unităţi convenţionale.
(3) Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale în proporţii deosebit de mari se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în
folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime
de la 2000 la 5000 unităţi convenţionale.
1. Obiect al infracţiunii sunt relaţiile ce se formează la importul şi exportul de mărfuri
(bunuri), iar răspunderea penală este instituită în scopul ocrotirii speciale a operaţiunilor de
vămuire a bunurilor, protecţiei producătorilor de mărfuri autohtoni, precum şi al creării
condiţiilor favorabile pentru integrarea economiei RM în economia mondială.
2. Latura obiectivă include acţiunile de eschivare a persoanelor (fizice ori juridice), care
trec peste frontiera vamală mărfuri ale proprietarilor, deţinătorilor de mărfuri şi ale altor
persoane prevăzute de CV, de la achitarea plăţilor vamale stabilite de legislaţie.
Plăţi vamale (denumite şi drepturi de import ori de export) se consideră, în conformitate cu
art.117 CV, plăţile care se percep (se achită) în cazul trecerii mărfurilor peste frontiera vamală a
RM, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie:
a) taxa vamală;
b) taxa pe valoarea adăugată;
c) accizele;
d) taxa pentru proceduri vamale;
e) taxa pentru eliberarea licenţei ori taxa pentru actualizarea valabilităţii licenţei;
f) taxa pentru participare la licitaţia vamală.
Taxă vamală este o plată obligatorie percepută de autoritatea vamală la introducerea sau
scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal.
Taxa pe valoarea adăugată (TVA) reprezintă o formă de colectare la buget a unei părţi a
valorii mărfurilor livrate, serviciilor prestate care sunt supuse impozitării pe teritoriul RM,
precum şi a unei părţi din valoarea mărfurilor, serviciilor impozabile importate în RM.
Procedurile vamale reprezintă totalitatea serviciilor acordate de organele vamale în sfera
activităţii vamale. Nomenclatorul acestor servicii şi taxele pentru ele sunt prevăzute de anexa
nr.2 la Legea cu privire la tariful vamal. Printre acestea sunt taxe pentru vămuirea mărfurilor şi a
altor obiecte, taxe la eliberarea adeverinţelor pentru înregistrarea mijlocului de transport; taxe
pentru păstrarea mărfurilor şi a altor obiecte la depoziţiile vamale ori păstrarea lor în vamă; taxe
pentru eliberarea repetată a certificatului de declarant vamal; taxe pentru corectarea valorii în
vamă a mărfurilor etc.
Ordinea de calculare a taxei vamale este prevăzută de Legea cu privire la tariful vamal
nr.1380-XIII din 20.11.1997 (MO, 1998, nr.40-41 cu modificările şi completările ulterioare. MO,
2000, nr.169, MO, nr.115, 116).
Plăţile vamale se percep până la/ori o dată cu depunerea declaraţiei vamale. Modul de plată,
precum şi cazurile de prelungire ori eşalonare a termenului de plată a drepturilor de import şi de
export, este reglementat de art.125, 126 CV.
3. Eschivarea reprezintă acţiunea (inacţiunea) de sustragere de la o obligaţiune prevăzută
de lege.
Eschivarea de la prestarea plăţilor vamale poate avea loc prin ascunderea mărfurilor şi a
altor bunuri transferate, prin micşorarea preţului, prin violarea informaţiei referitoare la
apartenenţă ori destinaţie; prin neachitarea deplină ori parţială a plăţilor vamale deja stabilite de
organul vamal. Infracţiunea de eschivare de la achitarea plăţilor vamale poate fi săvârşită şi prin
circumstanţele prevăzute de alin.1 art.248 al prezentului cod. În funcţie de aceste circumstanţe
acţiunile făptuitorului se consideră concurs de infracţiuni.
4. Vorbim despre proporţii mari şi atunci când suma plăţilor vamale de la achitarea cărora
se eschivează persoana depăşeşte 500 de unităţi convenţionale de amendă la momentul săvârşirii
infracţiunii şi despre proporţii deosebit de mari - când suma depăşeşte 1500 unităţi
convenţionale de amendă.
5. Subiect al infracţiunii de eschivare de la achitarea plăţilor vamale poate fi orice persoană
fizică responsabilă, obligată să achite plăţile vamale, care la momentul săvârşirii faptei a atins
vârsta de 16 ani, precum şi persoana juridică care corespunde prevederilor art.21 din prezentul
cod.
6. Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte exclusiv sub forma intenţiei directe.
Făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte tocmai producerea rezultatului de a evita
achitarea plăţilor vamale. El nu numai că prevede şi urmăreşte producerea rezultatului, dar
acţionează în scopul de a obţine venit prin neachitarea plăţilor vamale.
7. Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale în proporţii mari se consideră fapta săvârşită
repetat, dacă anterior persoana, la trecerea peste frontiera vamală a mărfurilor, prin diferite
moduri s-a eschivat de la achitarea plăţilor vamale respective şi pentru această faptă nu a fost
condamnată şi nu a expirat termenul de prescripţie.
8. Infracţiunea prevăzută de alin.2 lit.b) art.249 din prezentul cod (săvârşită de două sau
mai multe persoane) este pasibilă prin toate formele participaţiei penale (a se vedea comentariul
de la art.44, 45).
Articolul 250. TRANSPORTAREA, PĂSTRAREA SAU COMERCIALIZAREA
MĂRFURILOR SUPUSE ACCIZELOR, FĂRĂ MARCAREA LOR CU TIMBRE DE
CONTROL SAU TIMBRE DE ACCIZ
(1) Transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor fără
marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz de modelul stabilit, dacă aceasta a
cauzat daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale, iar persoana
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni însoţite de:
a) marcarea cu alte timbre decît cele de modelul stabilit;
b) cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1000 la 1500 unităţi convenţionale, iar persoana
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii - a se vedea art.244 CP. Ca obiect material pot apărea
mărfurile supuse accizelor în mod obligatoriu.
Noţiunea de mărfuri include orice bunuri care sunt supuse accizelor.
2. A transporta înseamnă deplasarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu
timbre de control sau timbre de acciz.
A păstra presupune ţinerea bunului la un loc sigur, păzit cu grijă, ţinerea în bună stare, în
posesiunea sa.
A comercializa ar însemna acţiunea de a pune o marfă, un bun etc. în comerţ, a face să
devină obiect de comerţ.
3. Accizul este un impozit general de stat, stabilit pentru unele mărfuri de consum, precum
şi pentru activitatea în domeniul jocurilor de noroc. Obiectul impunerii îl constituie mărfurile
supuse accizelor şi licenţele pentru activitate în domeniul jocurilor de noroc. În RM actul
normativ de bază care prevede aplicarea accizului este CFisc. (Titlul IV). Plătitori ai acestui
impozit sunt persoanele fizice şi juridice care prelucrează şi/sau fabrică mărfuri supuse accizelor
pe teritoriul RM, cei care importă unele mărfuri supuse accizelor, conform prevederilor CFisc
(Titlul IV), precum şi cei care desfăşoară activitate în domeniul jocurilor de noroc.
4. Mărfurile supuse accizelor, cum ar fi votca, lichiorurile, alte băuturi spirtoase, vinurile
din struguri, din fructe şi pomuşoare, vinurile din struguri saturate cu dioxid de carbon, divinurile
(coniacurile), articolele din tutun, comercializate pe teritoriul RM sau importate pentru
comercializare pe teritoriul ei, precum şi mărfurile supuse accizelor procurate de la agenţii
economici rezidenţi aflaţi pe teritoriul RM care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, sunt
pasibile marcării obligatorii cu timbru de acciz. Marcarea se efectuează în timpul fabricării
mărfurilor supuse accizelor, până la importarea acestora, iar în cazul mărfurilor fabricate pe
teritoriul RM - până la momentul expedierii (transportării) acestora din încăperea de acciz.
Modul de procurare şi utilizare a timbrelor de acciz este stabilit de către SFS. Nu sunt marcate
obligatoriu cu timbru de acciz vinurile spumoase, divinurile (coniacurile) în sticle de suvenire, cu
capacitatea de până la 0.25; 1.5; 3 litri şi 6 litri, precum şi mărfurile supuse accizelor fabricate pe
teritoriul RM şi expediate de către producător pentru export.
5. Potrivit Instrucţiunii Provizorii cu privire la modul de realizare a Timbrelor de accize,
marcarea cu ele a unor mărfuri importate supuse accizelor şi vărsarea în buget a mijloacelor
băneşti obţinute de la realizarea lor (Hotărârea MF nr.09-6-03-22 din 01 august 1995 - MO
nr.51-52/14 din 14 septembrie 1995), timbrul de accize este un simbol de plată şi reprezintă un
articol special confecţionat din hârtie, pe care este indicată denumirea grupului de mărfuri supuse
accizelor şi valoarea lui ce corespunde mărimii taxei accizelor. Marcarea unor mărfuri supuse
accizelor prin Timbre de accize prezintă o formă de plată reală a accizelor pentru unele mărfuri
importate supuse accizelor. Marcarea mărfurilor supuse accizelor cu Timbre de accize se
efectuează până la momentul comercializării lor pe teritoriul RM. Comercializarea acestor
mărfuri fără a fi marcate, precum şi primirea lor de la comitent în mod nemarcat pentru vânzare
prin comerţul de comision, pe teritoriul RM sunt interzise. Marcarea se efectuează prin lipirea
Timbrelor de accize pe mărfurile supuse marcării în locurile destinate desfacerii pachetului în aşa
mod, ca la desfacere să fie garantată deteriorarea mărcii.
6. Consecinţa prejudiciabilă este exprimată prin cauzarea unor daune în proporţii mari
(art.126 CP).
7. Raportul de cauzalitate între elementul material şi consecinţa prejudiciabilă este un semn
obligatoriu al laturii obiective a infracţiunii.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie în forma intenţiei directe. Scopul şi
motivul pot fi diferite, în anumite situaţii prevalând cele cu caracter material.
9. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani cât şi cea juridică (art.21CP).
10. Marcarea mărfurilor supuse accizelor cu alte timbre decât cele de modelul stabilit
presupune situaţia în care timbrele de acciz nu corespund celor legale. Nu are importanţă faptul
dacă acestea sunt falsificate sau cu termenul expirat etc.
11. Despre daune în proporţii deosebit de mari a se vedea art.126 CP.
Articolul 251. ÎNSUŞIREA, ÎNSTRĂINAREA, SUBSTITUIREA SAU TĂINUIREA
BUNURILOR GAJATE, SECHESTRATE SAU CONFISCATE
Însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor, sechestrate sau confiscate
ori utilizarea lor în alte scopuri, săvîrşită de o persoană căreia i-au fost încredinţate aceste
bunuri sau care era obligată, conform legii, să asigure integritatea lor,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 1.500 unităţi
convenţionale sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de
la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care asigură respectarea regulilor de
păstrare a bunurilor gajate şi a celor care sunt sechestrate şi confiscate. Ca obiect material apar
bunurile materiale gajate, sechestrate sau confiscate în mod legal.
2. Prin însuşire înţelegem a pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-şi apropia.
Înstrăinarea presupune transmiterea, cu titlu oneros sau gratuit, a bunului - către altă
persoană.
Substituirea înseamnă înlocuirea bunului cu un alt bun.
Prin tăinuire înţelegem acţiunea de a nu lăsa să se ştie, să se afle; a ascunde; a acoperi.
Utilizarea presupune întrebuinţarea bunului, folosirea acestuia.
3. Potrivit art.203 CPP, punerea sub sechestru a bunurilor, adică a obiectelor cu o valoare
materială, inclusiv a conturilor şi depozitelor bancare, este o măsură procesuală de constrângere,
care constă în inventarierea bunurilor materiale şi interzicerea proprietarului sau posesorului de a
dispune de ele, iar în cazurile necesare - de a se folosi de aceste bunuri. După punerea sub
sechestru a conturilor şi a depozitelor bancare sunt încetate orice operaţiuni în privinţa lor.
Punerea sub sechestru a bunurilor se aplică în scopul asigurării restituirii prejudiciului cauzat
prin infracţiune, acţiunii civile şi a eventualei confiscări a bunurilor destinate, folosite sau
rezultate din infracţiune. Baza juridică a sechestrării bunurilor o constituie art.203-210, 133-134
CPP.
4. Legea penală (art.106 alin.1 CP) defineşte confiscarea specială ca fiind trecerea, forţată
şi gratuită, în proprietatea statului a bunurilor utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate
din infracţiuni. În ceea ce priveşte nemijlocit lucrurile supuse confiscării speciale sunt prevăzute
în art.106 alin.2 CP.
5. Potrivit Legii cu privire la gaj nr.449-XV din 30 iulie 2001 (MO nr.120/863 din 2
octombrie 2001), gajul este o garanţie reală în al cărei temei creditorul gajist poate urmări bunul
gajat având prioritate faţă de alţi creditori, inclusiv faţă de stat, la satisfacerea creanţei garantate.
Debitorul gajist nu are dreptul să transmită obiectul gajului în arendă sau în folosinţă gratuită
dacă contractul nu prevede aceasta. Gajarea unui bun gajat se admite dacă nu este interzisă prin
contractele de gaj precedente. În cazul înstrăinării - de către debitorul gajist sau de către terţul
deţinător - a bunului gajat, gajul nu se stinge. Dacă intenţionează să vândă bunul gajat, debitorul
gajist trebuie să obţină acordul prealabil al creditorului gajist. Terţul căruia i s-a încălcat un drept
sau care are un interes legitim poate contesta în instanţă judecătorească valabilitatea gajului sau
urmărirea bunului gajat.
6. Însuşirea bunului presupune o formă specială a incriminării prevăzute de art.191 CP.
Concurenţa dintre ele se limitează la specificul obiectului material al infracţiunii.
7. Componenţa infracţiunii este formulată de către legiuitor ca fiind una formală, momentul
consumării fiind legat de determinarea săvârşirii faptei prejudiciabile prevăzute expres de legea
penală.
8. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată prin existenţa obligatorie a vinovăţiei în
forma intenţiei directe. Scopul şi motivul infracţiunii pot fi diferite şi nu au importanţă la
calificarea infracţiunii, având rol numai la individualizarea răspunderii şi a pedepsei penale.
9. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană căreia i-au fost încredinţate bunurile gajate,
sechestrate sau confiscate ori care era obligată, conform legii, să asigure integritatea lor. Ca
subiect poate apărea şi persoana juridică care practică activitatea de întreprinzător în anumite
situaţii prevăzute expres de legea penală în vigoare (art.21 alin.2, 3 CP Răspunderea penală a
persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător nu exclude răspunderea persoanei
fizice pentru infracţiunea săvârşită (art.21 alin.4 CP).
10. Contrazicerile parţiale apărute între unele reglementări cu caracter internaţional şi legea
penală naţională referitoare la incriminarea acestor fapte determină în consecinţă lipsa
aplicaţiunii parţiale a acestor dispoziţii. CEDO prevede în mod expres că drept rezultat al
încălcării contractelor civile nu poate fi aplicată o pedeapsă privativă de libertate. În cazul
încălcării contractelor de gaj însă legea penală prescrie închisoare de la 3 până la 7 ani.
Articolul 252. INSOLVABILITATEA INTENŢIONATĂ
(1) Insolvabilitatea intenţionată care a cauzat creditorului daune în proporţii mari
b) cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari
1. Obiectul nemijlocit de bază sunt relaţiile sociale care apără activitatea legală de
antreprenoriat şi care determină asigurarea intereselor legitime ale creditorilor. Obiectul
nemijlocit facultativ îl constituie relaţiile sociale care asigură interesele patrimoniale ale
creditorilor. Obiectul material se compune din bunurile materiale, obligaţiunile patrimoniale,
documentele care conţin date (informaţii) vizând bunurile debitorului, locurile aflării acestora
sau altă informaţie despre aceste bunuri; documentele contabile, actele ce reflectă activitatea
economică a antreprenorului individual sau a organizaţiei.
2. În baza Legii insolvabilităţii nr.632-XV din 14 noiembrie 2001 (MO nr.139-140/1082
din 15 noiembrie 2001), prin insolvabilitate se are în vedere situaţia financiară a debitorului
caracterizată prin incapacitatea de a-şi onora obligaţiunile de plată. Nu orice neachitare a
datoriilor înseamnă insolvabilitate, ci numai aceea care apare în cazul incapacităţii economico-
financiare a debitorului, urmată de pretenţiile înaintate de către creditori. Anume aceste situaţii
determină adresarea în instanţă pentru intentarea procesului de insolvabilitate.
3. Instanţa examinează din oficiu toate circumstanţele relevante pentru procesul de
insolvabilitate. Conform art.22 al Legii insolvabilităţii, temeiul general de intentare a unui
proces de insolvabilitate este incapacitatea de plată a debitorului.
Incapacitatea de plată presupune situaţia debitorului caracterizată prin incapacitatea lui de
a-şi executa obligaţiunile pecuniare scadente, inclusiv cele fiscale.
Temeiul special de intentare a unui proces de insolvabilitate este supraîndatorarea
debitorului, în cazul în care debitorul reclamat este o persoană responsabilă de creanţele
creditorului în limita patrimoniului ei.
Procesul de insolvabilitate se intentează doar în baza cererii de intentare a procesului de
insolvabilitate depusă de către debitor, creditor şi alte persoane.
4. În cazul insolvabilităţii debitorului din vina fondatorilor (membrilor) lui, a membrilor
organelor executive sau a unor alte persoane care au dreptul de a da indicaţii obligatorii pentru
debitor ori pot influenţa în alt mod acţiunile debitorului (insolvabilitate intenţionată), aceştia
poartă răspundere subsidiară faţă de creditori în măsura în care bunurile debitorului sunt
insuficiente pentru executarea creanţelor creditorilor. În toate cazurile de intentare a procesului
de insolvabilitate sau de respingere a cererii introductive din cauza insuficienţei masei debitoare,
instanţa de judecată transmite toate documentele organelor procuraturii spre a fi examinate sub
aspectul existenţei de motive (fapte) ce ar putea antrena urmărirea penală a debitorului sau a
membrilor organelor de conducere ale acestuia.
5. Elementul material poate fi descris prin crearea sau exagerarea intenţionată a
insolvabilităţii debitorului, gestionarea intenţionat incompetentă a afacerilor. Ca modalităţi
faptice pot fi: încheierea unor tranzacţii evident neconvenabile, care nu corespund unei practici
normale; luarea asupra sa din punct de vedere economic neîntemeiat a unor datorii străine;
micşorarea activelor; folosirea bunurilor sau creditelor debitorului în interes personal;
desfăşurarea unei activităţi comerciale în interes personal sub acoperirea cheltuielilor; procurarea
de fonduri pentru debitor la preţuri exagerate; dispunerea continuării unei activităţi a debitorului
care duce în mod vădit debitorul la incapacitatea de plată etc. Este cazul determinării obligatorii
pentru incriminarea faptei în baza art.252 CP a existenţei reale a incapacităţii de plată a
debitorului.
6. Consecinţa prejudiciabilă constă în cauzarea unor daune în proporţii mari creditorilor
(art.126 CP).
7. Raportul de cauzalitate între elementul material şi urmarea prejudiciabilă constituie un
semn obligatoriu al aspectului obiectiv al infracţiunii.
8. Componenţa de infracţiune este materială, infracţiunea considerându-se consumată din
momentul cauzării unor daune în proporţii mari creditorilor.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie în forma intenţiei directe. Motivele pot
fi diferite, în unele cazuri importanţă pentru calificare având cele personale sau interesele altor
persoane.
Prin interese personale sau interese ale altor persoane se înţelege căpătarea unor privilegii
patrimoniale, crearea condiţiilor favorabile pentru refuzul de a achita plăţile fiscale, lichidarea
vreunui concurent, trecerea la o funcţie mai bună etc.
10. Subiectul infracţiunii poate fi numai persoana fizică responsabilă, de la vârsta de 16 ani,
care este descrisă prin prisma unor semne speciale obligatorii: persoana cu funcţie de răspundere
a debitorului sau proprietarul debitorului.
11. Incriminarea faptei în baza art.252 alin.2 lit.a) CP are loc în cazul săvârşirii faptei prin
participaţie simplă (art.44 CP).
12. Daune în proporţii deosebit de mari sunt acelea care valorează mai mult de 1.500
unităţi convenţionale.
Articolul 253. INSOLVABILITATEA FICTIVĂ
(1) Insolvabilitatea fictivă care a cauzat creditorului daune în proporţii mari,
b) cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari
1. Despre obiectul nemijlocit al infracţiunii a se vedea comentariul la art.252 CP.
2. În baza art.27 alin. al Legii insolvabilităţii nr.632-XV din 14 noiembrie 2001 (MO
nr.139-140/1082 din 15 noiembrie 2001), dacă debitorul depune cererea introductivă în cazul în
care el dispune de posibilităţi reale de a satisface integral creanţele creditorilor, debitorul poartă
răspundere pentru prejudiciile cauzate creditorilor prin depunerea cererii în cauză. Cu alte
cuvinte, declararea intenţionat falsă a incapacităţii de plată a debitorului, realizată în
conformitate cu legea, dar în baza unei informaţii false, determină existenţa unei insolvabilităţi
fictive.
3. Delimitarea infracţiunii prevăzute varianta-tip a art.252 alin.1 CP de cea stipulată în
art.253 alin.1 CP rezidă doar într-un singur semn de evaluare a modalităţii normative. Adică în
cazul insolvabilităţii intenţionate (art.252 CP) incapacitatea de plată a debitorului (în special,
supraîndatorarea debitorului, în cazul în care debitorul reclamat este o persoană juridică
responsabilă de creanţele creditorilor în limitele patrimoniului ei) este reală, dar existenţa
acesteia este condiţionată de anumite încălcări comise de către unii subiecţi speciali, pe când în
cazul insolvabilităţii fictive (art.253 CP), deşi procedura de intentare a procesului de
insolvabilitate este legală, informaţia înaintată pentru intentarea acestui proces este falsă.
4. Declararea intenţionat falsă a incapacităţii de plată într-o formă şi procedură neprevăzute
de lege poate constitui, după caz, conţinutul normativ al incriminării prevăzute de art.190 CP -
escrocheria.
5. Consecinţa prejudiciabilă constă în cauzarea unor daune în proporţii mari creditorilor
(art.126 CP).
6. Raportul de cauzalitate între elementul material şi urmarea prejudiciabilă constituie un
semn obligatoriu al laturii obiective a infracţiunii.
7. Componenţa infracţiunii este atribuită la una materială, adică infracţiunea se consideră
consumată din momentul cauzării creditorului daune în proporţii mari.
8. Latura subiectivă a infracţiunii poate să se manifeste prin vinovăţie în forma intenţiei
directe. Scopul infracţiunii, deşi în mod normativ nu este prevăzut, faptic ar putea fi: inducerea
în eroare (pentru amânarea şi/sau eşalonarea plăţilor cuvenite creditorilor, obţinerea de reduceri
la datorii).
9. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, ajunsă la vârsta de 16 ani, care
este descrisă prin prisma unor semne speciale obligatorii: persoana cu funcţie de răspundere a
debitorului şi/sau proprietarul debitorului.
10. Pentru semnele accidentale prevăzute de art.253 alin.2 CP sunt valabile comentariile la
art.252 CP.
Articolul 254. COMERCIALIZAREA MĂRFURILOR DE PROASTĂ CALITATE
SAU NECORESPUNZĂTOARE STANDARDELOR Exclus
Articolul 255. ÎNŞELAREA CLIENŢILOR

(1) Depăşirea preţurilor cu amănuntul stabilite, precum şi a preţurilor şi tarifelor pentru
serviciile sociale şi comunale prestate populaţiei, înşelarea la socoteală sau altă inducere în
eroare a clienţilor, săvîrşite în proporţii mari,
neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 240 de ore, în ambele cazuri cu (sau
fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe
un termen de la 2 la 5 ani.
c) în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale cu (sau
fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe
un termen de la 2 la 5 ani.
1. Obiectul infracţiunii de înşelare a clienţilor îl constituie relaţiile sociale din domeniul
comerţului, politicii preţurilor în condiţiile funcţionării liberei concurenţe în privinţa circulaţiei
mărfurilor şi serviciilor, precum şi relaţiile sociale referitoare la ocrotirea intereselor economice
şi patrimoniale ale persoanelor fizice sau juridice, interese prejudiciate într-un mod sau altul.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în săvârşirea acţiunilor în procesul cărora partea
care comercializează marfa ori acordă serviciul prin înşelăciune depăşeşte preţurile ori tarifele
stabilite.
Din conţinutul dispoziţiei rezultă că fapta de depăşire a preţurilor se realizează atunci când
mărfurile se comercializează cu amănuntul din punctele special amenajate ori destinate pentru o
asemenea activitate.
3. Preţuri stabilite. Preţul mărfii sau al serviciului se stabileşte de către agentul economic
cu respectarea principiului dezvoltării libere a activităţii de antreprenor şi al concurenţei. Potrivit
art.34 al Legii cu privire la comerţul interior nr.749-XIII din 23.02.1996 (MO, nr.31, 1996)
statul, referitor la reglementarea activităţii comerciale, stabileşte plafoanele (de regulă,
maximale) la unele categorii de mărfuri, şi anume la cele prevăzute de legislaţie. Organe ale
reglementării de către stat a comerţului şi pieţei de consum sunt Departamentul Comerţului,
Ministerul Economiei, precum şi autorităţile administraţiei publice locale în limitele competenţei
lor.
Prin comerţ cu amănuntul se înţelege comercializarea mărfurilor şi prestarea serviciilor
către consumatori pentru folosinţă personală, casnică şi familială, precum şi către întreprinderile,
instituţiile şi organizaţiile din sfera socială pentru consum direct.
4. Depăşirea preţurilor stabilite (ori a tarifelor) constă în comercializarea mărfurilor,
acordarea serviciilor sociale, comunale, la un preţ mai înalt. Deşi cumpărătorul primeşte
cantitatea de marfă ori serviciul solicitat, el cheltuieşte la achitare o sumă mai mare decât suma
care se cuvenea.
5. Înşelarea, ca element al laturii obiective, este acţiunea de inducere în eroare a persoanei.
Înşelarea la socoteală a clientului înseamnă solicitarea şi primirea de către făptuitor a sumei de
bani în plus faţă de cea necesară pentru achitare, calcularea conştient greşită a costului mărfii
(serviciului) în sensul majorării sumei, neachitarea restului sumei şi alte asemenea acţiuni.
6. Prin altă inducere în eroare a clienţilor se înţeleg acţiuni de înşelare prin folosirea
instrumentelor de măsurat inexacte la greutate, întindere, la volum, suprafaţă etc. (ca metrul,
litrul, cântarul şi unităţile de greutate auxiliare). Pentru existenţa infracţiunii nu interesează din
ce cauză a devenit inexact instrumentul de măsurat: din cauza intervenţiei făptuitorului sau a
altor împrejurări. Esenţial este că făptuitorul, folosind instrumentul inexact, îl prezintă ca
instrument exact şi corespunzător normelor, instrucţiunilor respective.
O altă modalitate de inducere în eroare a clienţilor poate avea loc prin folosirea
frauduloasă a instrumentului de măsurat exact. Prin diferite metode, mijloace sau manopere
frauduloase, infractorul face ca activitatea de măsurare să nu fie exactă (vânzătorul de stofe
mânuieşte incorect un metru exact, barmenul, folosind un pahar exact gradat, dă clienţilor
băuturi cu lipsă la măsurătoare).
Inducere în eroare a clienţilor se consideră şi alte acţiuni infracţionale îndreptate spre
primirea sumelor ce depăşesc preţurile la comercializarea mărfurilor ori la acordarea serviciilor.
7. Infracţiunea de înşelare a clienţilor există dacă făptuitorul, drept consecinţă a măririi
preţurilor, tarifelor stabilite la comercializarea mărfurilor ori la acordarea serviciilor sociale,
comunale, a obţinut (ori urma să obţină) un venit nu mai mic decât cel considerat ca proporţii
esenţiale (a se vedea comentariul la art.126 CP ).
8. Alin.2 art.255 stabileşte forme agravante de înşelare a clienţilor:
a) în mod repetat (a se vedea comentariul la art.31 din prezentul cod);
b) de două sau mai multe persoane (a se vedea comentariul la art.art.44-45 din prezentul
cod);
c) înşelare a clienţilor în proporţii mari avem în cazul în care - ca urmare a depăşirii
preţurilor ori tarifelor stabilite - sumele obţinute ilicit depăşesc 500 unităţi convenţionale de
amendă la momentul săvârşirii infracţiunii.
9. Subiect al infracţiunii de înşelare a clienţilor poate fi orice persoană responsabilă, care a
atins vârsta de 16 ani, împuternicită a comercializa mărfuri cu amănuntul ori a acorda servicii
sociale, comunale populaţiei.
10. Latura subiectivă. Infracţiunea de înşelare a clienţilor se comite întotdeauna cu intenţie
directă. Făptuitorul, săvârşind acţiunile prevăzute în dispoziţia normei penale, ştie cu certitudine
că înşeală pe client pentru a obţine un folos suplimentar.
Articolul 256. PRIMIREA UNEI REMUNERAŢII ILICITE PENTRU
ÎNDEPLINIREA LUCRĂRILOR LEGATE DE DESERVIREA POPULAŢIEI
(1) Primirea, prin extorcare, de către un salariat dintr-o întreprindere, instituţie sau
organizaţie, a unei remuneraţii pentru îndeplinirea unor lucrări sau pentru prestarea unor
servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului, deservirii sociale, comunale,
medicale sau de altă natură, lucrări şi servicii ce ţin de obligaţiile de serviciu ale
acestui salariat,
ani.
1. Obiectul infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare la activitatea normală a
întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor, indiferent de forma de proprietate, ce efectuează
lucrări ori prestează servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului, deservicii
sociale, comunale, medicale sau de altă natură, precum şi comportamentul corect şi cinstit al
lucrătorilor (angajaţilor) ce nu deţin funcţii de răspundere la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
Fapta este pedepsită deoarece îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu nu trebuie să fie urmată de
primirea unei remunerări necuvenite.
2. Latura obiectivă constă în primirea prin estorcare de către lucrătorul (angajatul) unei
persoane juridice care efectuează lucrări ori prestează servicii în sfera comerţului, alimentaţiei
publice, transportului, deservirii sociale, comunale, medicale sau de altă natură, a unei
remunerări necuvenite pentru îndeplinirea unei lucrări ori acordarea unor servicii pe care acesta
era obligat să le execute în virtutea funcţiilor sale de serviciu.
Primirea înseamnă luarea în posesie a banilor sau a altor bunuri în plus faţă de costul
lucrării efectuate ori al serviciului prestat, ori - mai ales - când acesta este gratuit. Ca să
constituie infracţiune, primirea banilor sau a altor bunuri trebuie să fie rezultatul estorcării lor de
către lucrătorul obligat prin funcţia deţinută să îndeplinească lucrul ori să presteze serviciul
respectiv.
3. Ca acţiuni de estorcare prevăzute de art.256 CP urmează să fie considerată cererea
lucrătorului de a i se oferi (acorda) o remuneraţie suplimentară cu condiţia că numai în acest caz
el va îndeplini lucrul sau va presta serviciul respectiv, precum şi acţiunile acestuia de punere
intenţionată a solicitantului în situaţia de a-i oferi o remuneraţie suplimentară. Infracţiunea are
loc atunci când remuneraţia a fost obţinută prin estorcarea ei. Oferirea din proprie iniţiativă şi
benevol lucrătorului, ce a executat lucrul ori a prestat serviciul, a sumei de bani ori a cadoului ca
semn de mulţumire pentru calitatea sau operativitatea serviciului acordat nu poate fi considerată
remuneraţie ilicită.
4. Potrivit dispoziţiei art.256 CP, răspunderii penale sunt supuşi lucrătorii care nu deţin
funcţii de răspundere în întreprinderi, instituţii sau organizaţii cu statut de persoane juridice şi
care sunt obligaţi să îndeplinească, conform funcţiilor, lucrări sau să presteze servicii în sfera
comerţului, alimentaţiei publice, transportului, deservirii sociale, comunale, medicale sau de altă
natură. În acest sens se are în vedere că lucrătorul (angajatul) are încheiat contract de muncă şi în
sarcina lui sunt puse obligaţiuni concrete pentru îndeplinirea cărora este remunerat în modul
prevăzut de lege ori de contract.
Primirea remuneraţiei ilicite nu este condiţionată de timpul când s-a realizat, până ori după
îndeplinirea lucrării ori prestării serviciului respectiv.
5. Primirea unei remuneraţii ilicite se consideră săvârşită în mod repetat atunci când faptele
prevăzute la alin.1 art.256 CP au avut loc de două sau de mai multe ori, cu condiţia neexpirării
termenului de prescripţie pentru răspunderea penală. Primirea de către lucrător a remuneraţiei
ilicite de la două sau de la mai multe persoane pentru îndeplinirea lucrărilor sau prestarea
diferitelor servicii urmează să fie calificată potrivit alin.2 art.256 CP. Nu poate fi considerată
estorcare repetată primirea de către lucrător a remuneraţiei ilicite de la un grup de persoane
pentru îndeplinirea lucrării ori prestarea unui serviciu în interesul tuturor persoanelor de la care
s-a estorcat remuneraţia. La fel nu poate fi calificată ca repetată acţiunea de primire a
remuneraţiei ilicite în rate pentru una şi aceeaşi lucrare sau serviciu prestat.
6. Infracţiunea de primire a remuneraţiei ilicite se consideră săvârşită de două sau mai
multe persoane atunci când sunt prezente semnele participaţiei (a se vedea comentariul la art.41,
42, 44, 45 ale prezentului cod).
7. Primirea remuneraţiei ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea
populaţiei se consideră săvârşită în proporţii mari dacă suma exprimată în bani ori costul
bunurilor primite depăşeşte la momentul săvârşirii infracţiunii 500 unităţi convenţionale de
amendă.
8. Subiect al infracţiunii se consideră persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani, se află în relaţii de muncă cu întreprinderea, instituţia, organizaţia, indiferent de forma de
proprietate şi organizare a acesteia şi în cadrul căreia persoana nu ocupă o funcţie de răspundere.
Relaţiile de muncă pot fi permanente ori temporare. La fel persoanei nu-i aparţine calitatea
de funcţionar în sensul noţiunii de funcţionar public.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte numai prin intenţie directă. Făptuitorul
acţionează conştient, solicită prin estorcare să primească o remunerare ştiind că aceasta nu i se
cuvine şi că este obligat, conform atribuţiilor de serviciu, să îndeplinească lucrul ori să acorde
serviciul solicitat de consumator.
Articolul 257. EXECUTAREA NECALITATIVĂ A CONSTRUCŢIILOR
(1) Darea în folosinţă a caselor de locuit, a obiectivelor industriale, a construcţiilor în
domeniul transporturilor şi energeticii, a altor construcţii în stare necalitativă, neterminate
sau necorespunzînd condiţiilor proiectului de către conducătorii organizaţiilor de construcţie,
conducătorii de şantier şi persoanele cu funcţie de răspundere care exercită controlul calităţii
în construcţii
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale cu privarea de
dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2
la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi
(2) Continuarea de către persoanele responsabile a lucrărilor executate necorespunzător şi
oprite prin acte de control, în cazul în care aceasta poate afecta rezistenţa şi stabilitatea
construcţiilor,
se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 200 unităţi convenţionale, iar persoana
(3) Proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea de către persoanele responsabile a unui
complex urbanistic ori a unei construcţii sau executarea de modificări ale acestora fără
respectarea prevederilor documentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea,
dacă aceasta a avut drept urmare:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei ori pierderea de către
aceasta a capacităţii de muncă;
b) distrugerea totală sau parţială a construcţiei;
c) distrugerea sau defectarea unor instalaţii sau utilaje importante;
d) daune în proporţii mari,
de pînă la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5.000 la
10.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(3), care au provocat decesul persoanei,
1. Legea privind calitatea în construcţii nr.721-XIII din 2 februarie 1996 (MO nr.25/259
din 25 aprilie 1996) stabileşte baza juridică, tehnico-normativă şi organizatorică de activitate a
persoanelor fizice şi juridice în domeniul construcţiilor, obligaţiunile şi răspunderea lor privind
calitatea în construcţii.
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care asigură activitatea
normală a organizaţiilor de construcţie, precum şi interesele clienţilor şi ale celor care
construiesc obiectele. Lucrările de construcţie includ lucrările de construcţie şi modernizarea
diferitelor obiecte: fabrici, uzine, case de locuit, staţii electrice, unităţi administrative, case de
cultură, căi de telecomunicaţii şi telegrafice, obiecte hidrotehnice şi alte edificii. Obiectul
nemijlocit suplimentar sunt relaţiile sociale care asigură viaţa şi sănătatea persoanei, proprietatea.
3. În baza art.3 alin.1 al legii menţionate, calitatea construcţiilor constituie rezultanta
caracteristicilor de comportare a acestora în exploatare, în scopul satisfacerii, pe întreaga durată
de existenţă, a exigenţelor utilizatorilor şi colectivităţilor.
4. Modalitatea normativă prescrisă de art.257 alin.1 CP presupune darea în folosinţă a
caselor de locuit, a obiectivelor industriale, a construcţiilor în domeniul transporturilor şi
energeticii, a altor construcţii în stare necalitativă, neterminate sau necorespunzând condiţiilor
contractului şi proiectului.
Pentru obţinerea unor construcţii de calitate corespunzătoare sunt obligatorii realizarea şi
menţinerea pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor a următoarelor exigenţe esenţiale: a)
rezistenţă şi stabilitate; b) siguranţă în exploatare; c) siguranţă la foc; d) igienă, sănătatea
oamenilor, refacerea şi protecţia mediului; e) izolaţie termică, hidrofugă şi economie de energie;
f) protecţie împotriva zgomotului.
5. Sistemul calităţii în construcţii reprezintă ansamblul de structuri organizatorice,
răspunderi, regulamente, proceduri şi utilaje, care concură la realizarea calităţii construcţiilor în
toate etapele de concepere, proiectare, realizare, exploatare şi postutilizare a acestora.
Conducerea şi asigurarea calităţii în construcţie constituie obligaţiunea tuturor factorilor care
participă la conceperea, proiectarea, execuţia şi exploatarea construcţiilor şi implică o strategie
adecvată şi măsuri specifice pentru garantarea calităţii acestora. Recepţia construcţiilor este
obligatorie şi constituie certificarea realizării acestora pe baza examinării lor nemijlocite, în
conformitate cu documentaţia de proiect şi execuţie şi cu alte documente cuprinse în cartea
tehnică a construcţiei, carte ce se întocmeşte prin grija investitorului şi se predă proprietarului
construcţiei, care este delegat să o păstreze şi să o completeze la zi.
Cartea tehnică a construcţiei cuprinde toată documentaţia tehnică privind realizarea
construcţiei începând de la etapa de proiectare şi până la punerea în funcţiune a obiectului,
oglindind, totodată, şi exploatarea ulterioară a obiectului, inclusiv toate modificările ce se vor
opera în procesul exploatării lui. Prevederile din cartea tehnică a construcţiei referitoare la
exploatare sunt obligatorii pentru proprietar şi utilizator.
6. Componenţa de infracţiune prevăzută în art.257 alin.1 CP este formală, de aceea
infracţiunea se consideră terminată din momentul semnării documentelor corespunzătoare cu
privire la darea în exploatare a încăperilor şi construcţiilor despre care se vorbeşte în dispoziţie.
7. Latura subiectivă (art.257 alin.1 CP) poate fi exprimată prin vinovăţie intenţionată.
8. Subiecţi ai infracţiunii în baza art.257 alin.1 CP sunt persoanele fizice responsabile, ce
au împlinit vârsta de 16 ani. Poate fi numai persoana oficială indicată în dispoziţia articolului
dat: conducătorii organizaţiilor de construcţie; diriginţii de şantier; persoanele oficiale care
exercită controlul calităţii în construcţii.
9. În cazul în care persoanele responsabile continuă executarea lucrărilor de construcţie
(elementul material) în ciuda existenţei unui act legal de control, care determină necesitatea
stopării activităţilor necalitative sau necorespunzătoare, poate surveni răspunderea penală în baza
art.257 alin.2 CP. Această responsabilitate este condiţionată în mod obligatoriu de determinarea
unei consecinţe prejudiciabile - afectarea rezistenţei şi stabilităţii construcţiilor. Cu alte cuvinte,
legiuitorul formulează în alin.2 al articolului în cauză o componenţă materială de infracţiune,
legând consumarea actului infracţional de momentul existenţei unei anumite consecinţe
(infracţiune de pericol).
10. Raportul de cauzalitate reiese din materialitatea conţinutului normativ descris.
11. Latura subiectivă (art.257 alin.2 CP) o constituie vinovăţia în forma intenţiei directe.
Scopul şi motivele nu au importanţă pentru calificarea faptei.
12. Potrivit art.257 alin.2 CP, subiect poate fi persoana fizică responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani şi este înzestrată cu anumite obligaţiuni în virtutea actului de control.
13. Răspunderea pentru realizarea şi menţinerea pe întreaga durată de existenţă a unor
construcţii de calitate corespunzătoare, precum şi pentru îndeplinirea obligaţiunilor stabilite prin
lege, revine factorilor care participă la conceperea, proiectarea, execuţia, exploatarea acestora,
potrivit obligaţiunilor şi gradului de culpabilitate al fiecăruia.
14. Proiectantul, specialistul verificator de proiecte atestat, fabricanţii şi furnizorii de
produse pentru construcţii, executantul, responsabilul tehnic atestat, dirigintele de şantier atestat,
specialistul din laboratorul de încercări în construcţii, expertul tehnic atestat răspund potrivit
obligaţiunilor ce le revin pentru viciile ascunse ale construcţiei, ivite într-un interval de 5 ani de
la recepţia lucrării, precum şi pe toată durată de existenţă a construcţiei pentru viciile structurii
de rezistenţă rezultate din nerespectarea normelor de proiectare şi execuţie în vigoare la data
realizării ei. Confirmarea calităţii construcţiilor de către comisiile de recepţie nu înlătură
răspunderea directă pentru calitate a persoanelor ce au organizat şi condus procesul de proiectare
şi execuţie, precum şi a celor ce au proiectat sau au executat nemijlocit construcţiile la care
ulterior s-au constatat defecte.
15. Potrivit Regulamentului cu privire la verificarea proiectelor şi a execuţiei construcţiilor
şi expertizarea tehnică a proiectelor şi construcţiilor (Anexă la HG RM nr.361 din 25 iunie 1996
- MO nr.52-53/439 din 8 august 1996), sunt în drept să exercite activităţi de verificare şi
expertizare tehnică a proiectelor şi construcţiilor numai specialiştii atestaţi ca persoane fizice, în
nume propriu sau ca angajaţi ai agenţilor economici, autorizaţi pentru activităţi de verificare a
proiectelor sau expertizare tehnică. Pentru asigurarea calităţii proiectelor şi a detaliilor de
execuţie, pe baza cărora se execută construcţiile, este obligatorie verificarea tehnică a acestora de
către specialiştii verificatori de proiecte atestaţi. Pentru asigurarea calităţii execuţiei lucrărilor de
construcţie este obligatorie verificarea acesteia de către responsabili tehnici şi diriginţi de şantier
atestaţi.
Proiectele verificate şi ştampilate nu pot fi schimbate pe şantier. În situaţia în care
proiectantul decide că modificările survenite nu au influenţă asupra vreuneia din exigenţele
esenţiale verificate în proiect şi planurile modificate nu trebuie verificate din nou, întreaga
răspundere pentru aceste modificări îi revine numai proiectantului. Eventualele litigii dintre
verificatorul atestat şi proiectant vor fi rezolvate de un expert tehnic, angajat de investitor şi
agreat de ambele părţi aflate în litigiu. Decizia expertului este obligatorie pentru ambele părţi şi
investitor.
16. Dacă la construcţie se produc deteriorări sau distrugeri, verificatorul atestat răspunde
solidar, alături de proiectant, pentru asigurarea în proiect a nivelurilor minime de calitate, potrivit
criteriilor de performanţă ale exigenţelor esenţiale, dar numai pentru aspectele pe care a fost
obligat să le verifice.
17. Expertizarea tehnică a proiectelor se efectuează la toate fazele de proiectare a
construcţiilor, după necesitate. Totodată, în mod obligatoriu, se supun expertizării generale
proiectele de interes naţional, de importanţă deosebită, de construcţii unicale şi experimentale, de
repetabilitate înaltă, precum şi proiectele elaborate de agenţi economici din străinătate.
Expertizarea acestor proiecte se efectuează exclusiv de către Direcţia de verificare şi expertizare
a proiectelor în construcţii a organului naţional de dirijare a construcţiilor.
Expertul tehnic răspunde de asigurarea, prin soluţiile propuse, a nivelurilor minime de
calitate pentru exigenţele esenţiale, impuse de documentele normative în vigoare. Dacă la
construcţie se produc deteriorări sau distrugeri, expertul tehnic atestat răspunde pentru asigurarea
în proiect a nivelurilor minime de calitate, potrivit exigenţelor esenţiale, dar numai pentru acele
aspecte, pe care a fost obligat să le expertizeze conform prevederilor legale.
18. Verificarea execuţiei corecte a lucrărilor de construcţie de către investitor şi antreprenor
este obligatorie. Verificarea întregii execuţii se efectuează în mod obligatoriu de către investitor -
prin responsabilii tehnici atestaţi şi de către antreprenor - prin diriginţii de şantier atestaţi.
Responsabilii tehnici şi diriginţii de şantier răspund faţă de investitorul sau antreprenorul care i-a
angajat, conform legii, pentru verificarea realizării corecte a execuţiei lucrărilor de construcţie.
Pentru supravegherea execuţiei unor lucrări cu condiţii de execuţie sau exploatare deosebită, pe
lângă responsabilul tehnic, investitorul poate recurge şi la serviciile unui agent economic de
consultanţă specializat (consultant). Dacă îndeplineşte şi funcţia de responsabil tehnic,
consultantul răspunde şi faţă de lege pentru această activitate. La execuţia lucrărilor de
construcţie, responsabilul tehnic şi dirigintele de şantier atestaţi fac parte din compartimentul de
asigurare a calităţii şi au obligaţiunile prevăzute în manualul calităţii.
19. În cazul situaţiei prevăzute expres de art.257 alin.3 CP este necesară determinarea unei
consecinţe prejudiciabile: vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei sau
pierderea de către aceasta a capacităţii de muncă; distrugerea totală sau parţială a construcţiei;
distrugerea sau degradarea unor instalaţii sau utilaje importante; pierderi materiale considerabile.
20. Componenţa infracţiunii prevăzute de art.257 alin.3 CP este materială, legiuitorul
legând momentul consumării ei de survenirea unor anumite consecinţe de fapt.
21. În cazul survenirii consecinţelor prevăzute de art.257 alin.3 CP atitudinea făptuitorului
faţă de ele trebuie să fie din imprudenţă, altfel fapta va fi incriminată în baza altor articole din
partea specială. În cazul survenirii acestor consecinţe prejudiciabile din imprudenţă, o calificare
suplimentară în baza art.157, 198 CP nu este necesară.
22. Subiectul (art.257 alin.3 CP) este persoană fizică responsabilă, ajunsă la vârsta de 16
ani, având în virtutea atribuţiilor de serviciu dreptul de a realiza proiectarea unui complex
urbanistic ori a unei construcţii sau executarea de modificări ale acestora, verificarea acestuia,
expertizarea şi realizarea acestor obiecte.
23. Proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea de către persoanele responsabile a unui
complex urbanistic ori a unei construcţii sau executarea de modificări ale acestora fără
respectarea prevederilor documentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea, dacă
aceasta a avut drept urmare decesul persoanei, se vor califica în baza art.257 alin.4 CP. Este
vorba despre o normă specială a art.149 CP.
24. Atitudinea psihică a persoanei (art.257 alin.4 CP) trebuie să aibă un caracter imprudent
faţă de moartea victimei.
25. În baza art.21 alin.3 CP poate fi supusă răspunderii penale potrivit art.257 CP şi
persoana juridică în anumite condiţii expres prevăzute de legea penală (art.21 alin.2 CP).
Articolul 258. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE EXPLOATARE, REPARAŢII ŞI

MODIFICARE A LOCUINŢELOR DINTR-UN BLOC DE LOCUIT
Încălcarea de către proprietari, sau locatari a regulilor de exploatare, reparaţie
şi modificare a locuinţelor dintr-un bloc de locuit, precum şi a comunicaţiilor lor interne, fapt
care cauzează daune deosebit de mari integrităţii structurale a blocului de locuit sau a
locuinţelor altor proprietari sau locatari ori înrăutăţeşte condiţiile locative ale acestora,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale.
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie sistemul de relaţii sociale care asigură
integritatea structurală a caselor de locuit şi condiţiile locative ale diferitelor persoane.
2. Elementul material al infracţiunii se manifestă în mod diferenţiat şi alternativ în funcţie
de caracterul regulii nerespectate prin: încălcarea regulilor de exploatare a locuinţelor dintr-un
bloc de locuit, precum şi a comunicaţiilor lor interne; încălcarea regulilor de reparaţie a
locuinţelor dintr-un bloc de locuit, precum şi a comunicaţiilor lor interne; încălcarea regulilor de
modificare a locuinţelor dintr-un bloc de locuit, precum şi a comunicaţiilor lor interne.
3. Fiind o infracţiune de pericol, legiuitorul leagă consumarea ei de existenţa unei
consecinţe prejudiciabile, stipulate expres în dispoziţia art.258 CP - periclitarea integrităţii
structurale a blocului de locuit sau a locuinţelor altor proprietari, chiriaşi sau arendaşi ori
înrăutăţirea condiţiilor locative ale acestora.
4. Pe întreg teritoriul Republicii Moldova utilizarea imobilelor şi amenajărilor cu orice
destinaţie se efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu respectarea condiţiilor de
autorizare, prevăzute de Regulamentul privind autorizarea funcţionării şi schimbării destinaţiei
construcţiilor şi amenajărilor (HG RM nr.306 din 30 martie 2000 - MO nr.37-38/385 din 6
aprilie 2000), în baza prevederilor documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului.
5. Autorizaţia de schimbare a destinaţiei este actul emis de autorităţile administraţiei
publice locale pentru revizuirea modului de utilizare a construcţiilor şi amenajărilor şi a
funcţiilor de bază, în condiţiile în care activităţile ce se vor desfăşura în cadrul acestora nu vor
influenţa negativ asupra prevederilor din documentaţia de urbanism şi amenajare a teritoriului
privind protecţia mediului, condiţiile de existenţă şi de siguranţă a construcţiilor şi nu vor
implica executarea lucrărilor de construcţie pentru care, potrivit legislaţiei, este necesară
eliberarea unei autorizaţii de construire.
Autorizaţia de schimbare a destinaţiei se eliberează de către autorităţile administraţiei
publice locale pentru construcţii şi amenajări, construcţii separate, părţi de construcţii,
ansambluri de construcţii şi amenajări amplasate pe teritoriile administrate de acestea.
6. Fiecare persoană fizică sau juridică deţinătoare a titlului de proprietate asupra
construcţiilor şi amenajărilor poate înainta autorităţilor administraţiei publice locale o cerere
pentru autorizarea schimbării destinaţiilor proprietăţilor lor, altele decât cele prevăzute de
documentaţiile de urbanism şi amenajare a teritoriului. Studiile de fundamentare a schimbării
destinaţiei, elaborate şi coordonate cu organele interesate, se avizează în mod obligatoriu de către
arhitectul-şef al raionului sau oraşului (municipiului). În cazul în care schimbarea destinaţiei
imobilului este legată de situaţii urbanistice şi ecologice complicate, autorităţile administraţiei
publice locale pot cere beneficiarului efectuarea unei expertize suplimentare asupra studiului de
fundamentare a schimbării destinaţiei.
7. În cazurile în care se preconizează reconstrucţia, modificarea sau extinderea locuinţelor
private existente, în întregime ori a unor obiecte în parte, este necesar să se întocmească
documentaţia de releveu şi să se efectueze expertiza lor tehnică.
Nu se admite exploatarea, reparaţia sau modificarea locuinţelor dintr-un bloc de locuit,
precum şi a comunicaţiilor lor interne, în cazul în care prin aceasta se periclitează integritatea
structurală a blocului de locuit sau a locuinţelor altor proprietari, chiriaşi sau arendaşi ori
înrăutăţeşte condiţiile locative ale acestora.
8. Legiuitorul a formulat componenţa de infracţiune ca fiind materială (o infracţiune de
pericol), legând momentul consumării ei de periclitarea integrităţii structurale a blocului de
locuit sau a locuinţelor altor proprietari, chiriaşi sau arendaşi ori înrăutăţirea condiţiilor locative
ale acestora.
9. Latura subiectivă a incriminării este exprimată prin vinovăţie imprudentă.
10. Subiectul infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani şi posedă anumite calităţi speciale (proprietar, chiriaş, arendaş).
CAPITOLUL XI
INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL INFORMATICII ŞI TELECOMUNICAŢIILOR
În accord cu noile concepte vehiculate la scară mondială, cum ar fi “societate
a informaţiei”, “societate informatică” şi “societate telecomunicaţională”, se
încearcă crearea unei noi doctrine privind infracţionalitatea informatică şi
telecomunicaţională, ce se doreşte a fi cuprinsă în legislaţia de drept penal
naţională şi internaţională.Dezvoltarea rapidă a tehnologiilor informaţionale are un
impact direct asupra tuturor sectoarelor societăţii moderne. Integrarea
computerelor şi a sistemelor de telecomunicaţii permite stocarea şi transmiterea
informaţiei indifferent de distanţă. Au apărut reţele de computere, inclusive
internet, prin care oricine este capabil ă aibă acces la orice serviciu de informare
electronică, idiferent de locul şi ţara unde se află. Mulţimea computerelor,
interconectate sau nu, şi utilizatorii acestora formează un nou tip de comunitate,
numită ciberspaţiu.
Obiectul juridic generic al infracţiunilor din acest capitol se constituie din
relaţiile sociale din domeniul informaticii şi al telecomunicaţiilor. Conform Legii
cu privire la informatică, prin informatică vom înţelege domeniul de activitate care
include prelucrarea şi transportarea datelor cu ajutorul sistemelor automatizate de
calcul şi a mijloacelor de telecomunicaţie.Telecomunicaţii - orice transmisiune,
emisie sau recepţie de semne, semnale, înscrieri, imagini, sunete sau informaţii de
orice natură prin fir, radio, prin sisteme oprice sau alte sisteme electromagnetice.
Obiectul juridic special pentru aceste infracţiuni se constituie din relaţiile
sociale cu privire la accesul legal la informaţia computerizată şi relaţiile sociale cu
privire la intervenţia legală în sistemul informaţional (lezate prin infracţiunea
stabilită de art. 259 CP); relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală a mijloacelor
tehnice sau produselor de program (prin infr. Art. 260 CP); relaţiile sociale cu
privire la legalitatea interceptării unei transmisii de date informatice care nu sînt
publice (prin infr.stab.art.260/1 CP); relaţiile sociale cu privire la integritatea,
accesibilitatea şi circulaţia în condiţii de legalitate a datelor informatice (prin infr.
Art. 260/2 CP), relaţiile cu privire la integritatea patrimoniului unei persoane,
atunci cînd prezenţa respectivei persoane în spaţiun cibernetic se cuantifică într-un
anumit volum de date stocate într-un sistem informatic sau vehiculate într-o reţea
(prin infr. Stab. De art. 260/6); relaţiile cu privire la securitatea sistemului
informatic (art. 261); relaţiile sociale cu privire la accesul autorizat la reţelele sau
serviciile de telecomunicaţii (prin infract. Art. 261/1 CP)...
Lezarea obiectului juridic special se realizează prin intermediul influienţării
directe asupra obiectului material sau imaterial care sînt reprezentate
prin:informaţie computerizată, calculatoare, sisteme informatice sau reţele
informatice (art. 259 CP), informaţii protejate de lege (lit.g)alin.2 art.259 CP),
mijloacelor tehnice sau produselor de program, concepute sau adaptate în scopul
comiterii uneia din infracţiunile stabilite de art. 237,259,260/1,-260/3,260/5 şi
260/6 CP etc...
În cazul infracţiunii de fals informatic (art.260/5 CP) datele informatice
necorespunzătoare adevărului reprezintă produsul infracţiunii.
Victima pentru această categorie de infracţiuni se caracterizează prin anumite
calităţi speciale: proprietarul sau alt posesor al informaţiei computerizate,
calculatorului, sistemului informatic sau reţelei informatice accesate ilegal (pentru
infracţiunea stab. De art. 259 CP), persoana fizică sau juridică posesoare a
mijloacelor tehnice sau a produselor program care au fost în mod fraudulos
utilizate pentru a permite accesul într-un sistem informatic (art. 260 CP), persoana
fizică sau juridică care este posesorul datelor informatice interceptate (art.260/1),
persoana fizică sau juridică posesoare a parolelor, codurilor de acces sau a altor
asemenea date informatice care au fost în mod fraudulos utilizatepentru a permite
într-un sistem informatic (art. 260/4 C.P.)...
Latura obiectivă-fapta prejudiciabilă care ia forma acţiunii ( pentru infracţ
stab. art.art.259,260,260/1-260/6 şi 261/1 CP) acţiunii sau inacţiunii (art.261). Din
punct de vedere al structurii laturii obiective , aceste infracţiuni sînt componenţe
materiale (art. 259,260/2-260/6, 261 şi 261/1 CP) sau formale (art. 260 şi 260/1
CP). Pentru unele infracţiuni este obligatorie stabilirea mijloacelor de comitere a
infracţiunii: mijloace tehnice speciale(lit.e) alin.(2) art. 259 şi lit.d) alin.(2) art. 259
CP).
Lat. subiectivă- se comit cu intenţie ( pentru infracţ.art.259,260,260/1-260/6
şi art.261/1CP)Pentru infracţiunea art. 261 CP făptuitorul manifestă intenţie sau
imprudenţă în raport cu fapta prejudiciabilă şi numai imprudenţă în raport cu
urmările prejudiciabile.
Unele infracţiuni presupun existenţa unui scop special (ex.lit.f) alin (2) art.
259, 260, 260/4-260/6 CP).
Subiectul-persoana fizică responsabilă cu vîrsta de 16 ani (pentru art. 259,
260/1-260/6, 261 şi 261/1 CP) sau de 14 ani (art.260 CP), persoana juridică (cu
excepţia autorităţii publice) – pentru infracţiunile de la art.
259,260,260/1,260/3,260/4,261 şi 261/1 CP.
Printre altele, luînd în considerare prevederile Convenţiei Consiliului Europei
privind criminalitatea informatică, putem distinge următoarele trei tituri ale
infracţiunilor examinate:
1) infracţiuni contra confidenţialităţii şi integrităţii datelor şi sistemelor
informatice (259,260,260/1-260/4,261 CP);
2) infracţiuni informatice în accepţiune strictă (art.260/5 şi 260/6 CP
RM);
3) infracţiuni în domeniul telecomunicaţiilor (art.261/1 CP)
4)
Articolul 259. ACCESUL ILEGAL LA INFORMAŢIA COMPUTERIZATĂ

(1) Accesul ilegal la informaţia computerizată, adică la informaţia din calculatoare, de
pe suporţii materiali de informaţie, din sistemul sau reţeaua informatică, al unei persoane
care nu este autorizată în temeiul legii sau al unui contract, depăşeşte limitele autorizării ori
nu are permisiunea persoanei competente să folosească, să administreze sau să controleze un
sistem informatic ori să desfăşoare cercetări ştiinţifice sau să efectueze orice altă operaţiune
într-un sistem informatic, dacă este însoţit de distrugerea, deteriorarea, modificarea, blocarea
sau copierea informaţiei, de dereglarea funcţionării calculatoarelor, a sistemului sau a reţelei
informatice şi dacă a cauzat daune în proporţii mari,
ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
c) cu violarea sistemelor de protecţie;
d) cu conectarea la canalele de telecomunicaţii;
e) cu folosirea unor mijloace tehnice speciale;
f) cu utilizarea ilegală a calculatorului, sistemului sau reţelei informatice, în scopul
săvîrşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la alin.(1), la art.2601–2603, 2605 şi 2606;
g) în privinţa informaţiei protejată de lege;
h) în proporţii deosebit de mari
1. Obiectul generic al atentatului la informaţia computerizată îl constituie totalitatea
relaţiilor ce ţin de securitatea publică privind producerea, utilizarea, difuzarea, protecţia
informaţiei şi a resurselor informaţionale, sistemelor de prelucrare a informaţiei cu aplicarea
MEC (maşinilor electronice de calcul).
Infracţiunea nominalizată atentează la relaţiile sociale care apar în procesul colectării,
prelucrării, păstrării şi prezentării informaţiei computerizate şi a resurselor informaţionale. În
urma accesului ilegal la informaţia computerizată protejată de lege, pot fi cauzate prejudicii
considerabile intereselor legale ale personalităţii, societăţii sau statului în diverse sfere ale
activităţii lor. Pericolul unei atare infracţiuni creşte considerabil în cazul în care inculpatul obţine
acces la băncile automatizate de date (BAD), care deservesc sistemul apărării naţionale, al
derogării diverselor domenii ale economiei, conducerii transportului etc. Deseori, accesul ilegal
la informaţia computerizată creează condiţii favorabile pentru săvârşirea ulterioară a altor
infracţiuni (sustragerea bunurilor străine, evaziune fiscală, trădare etc.).
2. Pentru calificarea infracţiunii menţionate este necesar de a determina corect obiectul
acesteia. În limitele componenţei analizate, în calitate de obiect nemijlocit al infracţiunii se
prezintă tehnica electronică de calcul drept complex de mijloace informaţionale, purtător de
informaţii. Informaţia pură nu prezintă o particularitate fizică şi, prin urmare, nu poate să
figureze în calitate de obiect al infracţiunii.
3. În cazul deteriorării, distrugerii sau sustragerii tehnicii electronice de calcul ca
structură de aparat, fapta săvârşită este calificată conform articolelor corespunzătoare din cap.VI
al părţii speciale a CP.
4. Latura obiectivă a infracţiunii constă în pătrunderea ilegală la informaţia computerizată
protejată de lege sau la resursele informaţionale, ce se conţin pe purtătorul maşinii (acumulator
de informaţii pe discuri de magnet flexibile şi rigide, benzi magnetice pentru casete, discuri CD-
R etc.), în maşina electronică de calcul, sistemul MEC sau în reţelele lor.
5. Prin sistemul MEC se înţelege repartizarea sistemelor de prelucrare a datelor, care includ
atât complexele de calcul de mare capacitate, cât şi calculatoarele personale, îndepărtate la o
anumită distanţă unul de altul în vederea organizării reţelelor de comunicaţii locale, de ramură,
de stat sau interstatale.
Reţeaua MEC constă din câteva maşini electronice de calcul, unite între ele într-un
complex unic prin intermediul liniilor de telecomunicaţii.
6. Procedeele de acces ilegal la informaţia computerizată protejată de lege pot fi cele mai
diverse. De exemplu, conectarea la un calculator conectat la reţeaua telefonică, pe calea selectării
automate a numerelor de abonament (includerea într-un sistem informaţional străin prin
intermediul selecţionării, ghicirii codului), folosirea unui nume (unei parole) străin, a unei erori
în logica construcţiei programului, pe calea depistării locurilor slabe în protecţia sistemelor
automatizate etc.
7. Acţiunile persoanei care recurge la sustragerea utilajului computerizat în scopul
accesului ilegal la informaţia care se conţine în el, se califică drept concurs de infracţiuni care
stabilesc responsabilitatea pentru sustragerea bunurilor străine (cap.VI CP) şi, în funcţie de
circumstanţele de calificare, conform alineatului corespunzător al articolului 250 CP.
8. În calitate de obiect al săvârşirii infracţiunii examinate se prezintă tehnica computerizată,
adică diferite tipuri de maşini electronice de calcul, aparatură de calcul (imprimante, scanere,
analizatoare, exploratoare, didgitaisere etc.), precum şi diferite mijloace de telecomunicaţii, cu
ajutorul cărora tehnica de calcul se conectează la reţelele informaţionale (adaptoare de reţea,
modeme etc.).
9. În cazul în care accesul ilegal la informaţia computerizată este un procedeu de săvârşire a
altei infracţiuni, fapta săvârşită trebuie calificată drept concurs de infracţiuni. Astfel, dacă
inculpatul, în scopul sustragerii bunurilor străine, a descifrat codul care dirijează sistemul
electronic al băncii şi a comandat MEC transferarea (transferul) de mijloace băneşti pe contul lui
curent, fapta săvârşită, ţinând cont de circumstanţele procesului, se califică conform articolului
corespunzător, care prevede responsabilitatea pentru sustragerea bunurilor străine (cap.VI CP), şi
conform art.259 CP.
10. Componenţa infracţiunii este materială. Infracţiunea se consideră consumată începând
cu prezenţa cel puţin a uneia din consecinţele enumerate în lege: distrugerea, blocarea,
modificarea sau copierea informaţiei, încălcarea funcţionării MEC, sistemelor MEC sau a
reţelelor acestora. În cazul în care fapta comisă a fost suprimată până la apariţia faptică a
consecinţelor menţionate, aceasta trebuie examinată ca tentativă de acces ilegal la informaţia
computerizată sau ca pregătire de această faptă.
11. Prin distrugere se înţelege înlăturarea (ştergerea, defectarea) completă sau parţială a
informaţiei, care nu poate fi restabilită.
Blocarea înseamnă închiderea informaţiei păstrate, ceea ce conduce la inaccesibilitatea
utilizării ei pentru acţiunile competente ale utilizatorului.
Modificarea înseamnă prelucrarea nesancţionată a informaţiei primare, care include orice
modificări ale ei (de exemplu, introducerea noilor date, crearea fişierelor etc.).
Copierea înseamnă transferul informaţiei de pe un suport material (de informaţie) pe altul,
precum şi înregistrarea ilegală a informaţiei computerizate în memoria MEC.
Dereglarea funcţionării MEC, sistemului MEC sau a reţelelor acestora reprezintă o pană în
funcţionarea tehnicii de calcul, care împiedică funcţionarea normală a mijloacelor de programare
sau a echipamentelor, canalelor de telecomunicaţii cu condiţia menţinerii integrităţii lor fizice
(de exemplu, reprezentarea informaţiei eronate, scoaterea din funcţiune a sistemului de
calculatoare etc.).
12. Latura subiectivă a infracţiunii analizate se manifestă prin intenţie directă sau
indirectă. Inculpatul sesizează că el efectuează accesul ilegal la informaţia calculatoarelor
protejată prin lege, prevede că, din cauza acţiunilor sale, va avea loc distrugerea, blocarea,
modificarea sau copierea informaţiei, dereglarea funcţionării MEC, sistemelor MEC sau a
reţelelor acestora, doreşte sau admite conştient apariţia consecinţelor nocive menţionate ori
manifestă indiferenţă faţă de ele.
13. Cauzele şi scopurile infracţiunii pot fi diverse: aviditate, răzbunare, invidie, huliganism,
interes "sportiv", dorinţa de a strica reputaţia de afaceri a concurentului etc. Cele menţionate nu
sunt caracteristici obligatorii ale componenţei de infracţiune examinate, dar sunt luate în
consideraţie la stabilirea pedepsei.
14. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă de faptele comise, care a atins
vârsta de 16 ani. În cazul în care accesul ilegal la informaţia computerizată a fost săvârşit de
reprezentantul persoanei juridice în interesele acesteia, răspunderea o poartă executorul
nemijlocit şi persoana juridică. Persoana fizică care a dat dispoziţie de efectuare a acestei
operaţiuni se consideră coparticipant la infracţiune.
15. Alin.2 al art.259 prevede ca semne calificative aceleaşi acţiuni săvârşite: de două sau
mai multe persoane; cu violarea sistemelor de protecţie; cu conectarea la canalele de
telecomunicaţii şi cu folosirea unor mijloace tehnice speciale…..
17. În acţiunile săvârşite de două sau mai multe persoane conform unei înţelegeri
prealabile se consideră principal faptul că fiecare din acei care au constituit grupul menţionat
trebuie să execute un volum deplin sau parţial din latura obiectivă a infracţiunii, cu alte cuvinte -
să îndeplinească rolul de coautor. În calitate de coautori pot fi şi persoanele care asigură neapărat
accesul ilegal la informaţia computerizată (de exemplu, se includ într-un sistem informaţional
străin), efectuează nemijlocit acte care duc la distrugerea, blocarea, modificarea sau copierea
informaţiei, dereglarea funcţionării MEC, sistemelor MEC şi a reţelelor lor. În acest caz, cel
puţin doi coautori trebuie să corespundă cerinţelor generale ale subiectului infracţiunii (să fie
responsabili de actele comise şi să aibă vârsta de răspundere penală, stabilită de lege). În cazul
prezenţei unui singur executor şi al absenţei altor particularităţi de calificare a acţiunilor
celorlalţi coparticipanţi, se califică cu trimitere la partea corespunzătoare din art.42 şi alin.1
art.259 CP, dacă nu sunt alte semne calificative prevăzute de alin.2.
18. La săvârşirea infracţiunii date informaţia computerizată poate fi distrusă, deteriorată,
modificată, blocată sau copiată, iar funcţionarea calculatoarelor, sistemului sau reţelei
informatice afectate în mod direct sau prin conectarea la ele cu ajutorul canalelor de
telecomunicaţii, fapt ce sporeşte pericolul social al infracţiunii.
Articolul 260. Producerea,importul, comercializarea sau punerea ilegală la dispoziţie
a mijloacelor tehnice sau produselor de program
Producerea, importul, comercializarea sau punerea la dispoziţie, sub orice altă formă, în
mod ilegal, a mijloacelor tehnice sau produselor program, concepute sau adaptate, în scopul
săvîrşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.237, 259, 2601–2603, 2605 şi 2606
închisoare de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 3000 la
6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu
lichidarea întreprinderii.
Obiectul juridic special-relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală a mijloacelor tehnice
sau produselor de program.
Obiectul material sau imaterial se reprezintă prin mijloacele tehnice (de ex.:dispozitivul
electronic cu ajutorul căruia pot fi interceptate transmisiile de pachete de date într-o reţea de
calculatoare) sau produsele de program (de ex. Programul pentru calculator) concepute sau
adaptate în scopul comiterii vre-o uneia din infracţiunile stabilite în dispoziţia art. 260 CP.
Mijloacele tehnice, concepute sau adaptate, în scopul comiterii uneia din infracţiunile
menţionate mai sus trebuie deosebite de mijloacele tehnice speciale destinate pentru obţinerea
ascunsă a informaţiei.
Conform legii despre informatocă prin produse de program vom înţelege totalitatea
totalitatea sau o parte a programelor, procedurilor, regulilor şi documentelor asociate ale unui
sistem de prelucrare a informaţiei; prin program pentru calculator vom înţelege secvenţa de
declaraţii şi instrucţiuni ale unui limbaj de programare, lansată într-un mediu operaţional al
calculatorului, pentru îndeplinirea anumitor funcţii ori soluţionarea unor probleme.
2. Programa pentru calculator prezintă o totalitate de date şi comenzi destinate funcţionării
maşinilor electronice de calcul (MEC) şi alte instalaţii de calculatoare, în scopul obţinerii unui
anumit rezultat.
3. Programul în care se află virusul se numeşte program-virus. Programul-virus este unul
care, primind comandă, singur poate să multiplice, să creeze noi viruşi pentru executarea
diverselor acţiuni nedorite la calculator (de exemplu, să deterioreze fişierele sau tabelul
repartizării, amplasării, ilustrării fişierelor pe disc, să înfunde memoria operativă a calculatorului
etc.) pe calea (înregistrării) copiei sale în alte programe care se conţin în memoria calculatorului
sau pe discurile de magnet, să se difuzeze în reţelele telefonice de calculatoare de la un terminal
la altul. În acest caz, sunt expuse pericolului nu numai datele care se află în memoria electronică
a calculatorului, dar şi cele de pe discurile magnetice.
Cele mai periculoase programe pentru calculator sînt cele care generează viruşi informatici
ca “troienii” sau “bombe logice”.
Calul troian este un tip de program spion care apare ca ar realiza ceva util, dar care în
realitate realizează funcţii malefice care permit accesarea neautorizată a unui calculator,
respectiv copierea fişierelor şi chiar controlarea comenzilor calculatorului penetrat.
Bomba logică este un tip de virus sub forma unui program care distruge fişiere cînd
anumite condiţii sînt îndeplinite.Acţionează similar unei bombe cu ceas care se daclanseaza doar
în momentul în care cronometrul a ajuns la zero.
Victimă a infracţiunii prevăzute de art. 260 CP este persoana fizică sau juridică posesoare a
mijloacelor tehnice sau aproduselor de program care au fost în mod fraudulos utilizate pentru a
permite accesul într-un sistem informatic.
1. Latura obiectivă a infracţiunii date poate fi exprimată prin fapta prejudiciabilă care
constă în acţiunea de producere, import, comercializare sau punere la dispoziţie, sub orice altă
formă,în mod ilegal, amijloacelor tehnice sau a produselor de program.
În acest fel acţiunea prejudiciabilă se prezintă sub următoarele patru modalităţi normative
cu caracter alternativ:1) producerea ilegală a mijloacelor tehnice sau a produselor de
program;2)importul ilegal al mijloacelor tehnice sau a produselor de program;3) comercializarea
ilegală a mijloacelor tehnice sau aproduselor de program;4) punerea la dispoziţie, sub orice altă
formă, în mod ilegal, a mijloacelor tehnice sau a produselor de program.
1Infracţiunea stabilită de art. 260 este o componenta formală şi se consideră consumată în
momentul producerii, importului sau punerii la dispoziţie sub orice altă formă in mod ilegal,
chiar şi a unui singur exemplar de mijloace tehnice sau a produsului de program.
4. Infracţiunea prevăzută la art.260 CP presupune întotdeauna acţiuni conştiente şi active
din partea persoanei care o săvârşeşte.
6. Procedeele (metodele) de utilizare şi difuzare a programelor-virus pot fi diferite (de
exemplu, difuzarea unor atare programe în cazul lucrului la un calculator străin, prin intermediul
utilizării unei dischete cu înscriere care conţine viruşi, difuzarea programului cu viruşi prin
intermediul modemului sau prin transmitere în reţeaua de calculatoare etc.).
14. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă. Persoana comite
infracţiunea anume î’n scopul stabilit de art. 260, orice alt scop nu poate fi urmărit de subiectul
infracţiunii prevăzute la art.260 CP. Caracterul formal al infracţiunii ne indică că scopul special
al acesteia nu este obligatoriu sa fie realizat, este sufficient doar sa fie urmărit de făptuitor.
15. Subiecţi ai infracţiunii prevăzute de art.260 sunt persoana fizică responsabilă de faptele
comise, care a atins vârsta de 14 ani şi persoana juridică (cu excepţia autorităţilor publice).
Articolul 2601. Înterceptarea ilegală a unei transmisii

de date informatice
Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice (inclusiv a unei emisii
electronice) care nu sînt publice şi care sînt destinate unui sistem informatic, provin dintr-un
asemenea sistem sau se efectuează în cadrul unui sistem informatic
Articolul 2602. Alterarea integrităţii datelor informatice
ţinute într-un sistem informatic
Modificarea, ştergerea sau deteriorarea intenţionată a datelor informatice ţinute într-un
sistem informatic ori restricţionarea ilegală a accesului la aceste date, transferul neautorizat
de date informatice dintr-un sistem informatic, dintr-un mijloc de stocare, dobîndirea,
comercializarea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, a datelor informatice cu acces
limitat, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari,
Articolul 2603. Perturbarea funcţionării sistemului informatic
(1) Perturbarea funcţionării unui sistem informatic prin introducerea, transmiterea,
modificarea, ştergerea sau deteriorarea datelor informatice sau prin restricţionarea accesului
la aceste date, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari,
neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 5 ani,
cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
a) săvîrşită din interes material;
c) săvîrşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) care a cauzat daune în proporţii deosebit de mari
6000 unităţi convenţionale sau cu lichidarea întreprinderii.
Articolul 2604. Producerea, importul, comerciali zarea
sau punerea ilegală la dispoziţie a parolelor,
codurilor de acces sau a datelor similare
(1) Producerea, importul, comercializarea sau punerea la dispoziţie, sub orice altă formă, în
mod ilegal, a unei parole, a unui cod de acces sau a unor date similare care permit accesul
total sau parţial la un sistem informatic în scopul săvîrşirii uneia dintre infracţiunile
prevăzute la art.237, 259, 260–2603, 2605 şi 2606, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în
proporţii mari,
3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
a) săvîrşite din interes material;
c) săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari
Articolul 2605. Falsul informatic
Introducerea, modificarea sau ştergerea ilegală a datelor informatice ori restricţionarea
ilegală a accesului la aceste date, rezultînd date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a
fi utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice
Articolul 2606. Frauda informatică
(1) Introducerea, modificarea sau ştergerea datelor informatice, restricţionarea accesului la
aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic, în scopul de a
obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă aceste acţiuni au cauzat daune
în proporţii mari,
b) care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari
Articolul 261. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE A SISTEMULUI

INFORMATIC
Încălcarea regulilor de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a
informaţiei ori a regulilor de protecţie a sistemului informatic, prevăzute în conformitate cu
statutul informaţiei sau gradul ei de protecţie, dacă această acţiune a contribuit la însuşirea,
denaturarea sau la distrugerea informaţiei ori a provocat alte urmări grave,
ani, în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
1. Infracţiunea examinată atentează la colectarea, prelucrarea, păstrarea, difuzarea,
repartizarea informaţiei ori a regulilor de protecţie a sistemului informatic.
2. Latura obiectivă a infracţiunii analizate constă în respectarea necorespunzătoare sau în
încălcarea directă a regulilor de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei
ori a regulilor de protecţie a sistemului informatic. Aceasta poate să se exprime şi în
nerespectarea sau în ignorarea directă a anumitor reguli (de exemplu, dereglarea directă a
regimului de utilizare a MEC, neglijenţa în timpul exercitării controlului asupra suporturilor
materiale de informaţie utilizate, în cazul programelor-virus etc.).
3. Componenţa infracţiunii este materială. Infracţiunea se consideră consumată din
momentul apariţiei consecinţelor menţionate în lege.
4. O consecinţă obligatorie a infracţiunii, responsabilitatea pentru care survine conform
art.261, este aceea că acţiunile enumerate au contribuit la însuşirea, denaturarea sau distrugerea
informaţiei ori au provocat alte urmări grave.
5. În lege nu este definită noţiunea alte urmări grave. Totodată, definirea ei este necesară.
La alte urmări grave pot fi raportate, de exemplu, divulgarea datelor ce constituie secret de stat,
divulgarea informaţiei de investigaţie operativă a datelor despre adopţia copiilor, despre
îmbolnăvirile de infecţiile SIDA etc., care, la rândul lor, au adus prejudicii grave persoanei sau
statului.
6. Latura subiectivă - încălcarea intenţionată sau din imprudenţă a regulilor de securitate
a sistemelor MEC sau a reţelelor lor - se manifestă prin neatenţie faţă de consecinţele acestor
încălcări.
7. Subiect al infracţiunii nominalizate poate fi orice persoană fizică responsabilă de regulile
de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a regulilor de protecţie a
sistemului informatic, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 2611. Accesul neautorizat la reţelele şi

serviciile de telecomunicaţii
(1) Accesul neautorizat la reţelele şi/sau serviciile de telecomunicaţii cu utilizarea reţelelor
şi/sau serviciilor de telecomunicaţii ale altor operatori, dacă acesta a cauzat daune în proporţii
mari,
închisoare de pînă la 1 an, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la
c) săvîrşită cu violarea sistemelor de protecţie;
d) săvîrşită cu folosirea mijloacelor tehnice speciale;
e) care a cauzat daune în proporţii deosebit de mari
CAPITOLUL XII
INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL TRANSPORTURILOR
Aceste infracţiuni sînt fapte socialmente periculoase savîrşite cu intenţie sau din
imprudenţă, care vatămă sau pun în pericol-în mod exclusive sau în principal-relaţiile sociale cu
privire la securitatea în transport.
Tranporturile pot fi difereenţiate după mai multe criterii:obiectul transportului,
calea,mijlocul de transport folosit, itinerarul parcurs, interesul servit, periodicitatea deplasarii.
De exemplu în funcţie de obiectul lor transporturile se calsifica in transporturi de persoane
şi transporturi de bunuri (marfuri). În funcţie de interesul servit vom deosebi transport de interes
public şi transporturile de intres proprii sau privat.
Indiferent de tipurile şi varietăţile transporturilor, asigurarea securităţii în transport este cea
care reflectă gradul de protecţie a participanţilor la trafic şi a societăţii în ansamblu împotriva
accidentelor în transport. Problema securităţii în transport devine tot mai acută sporindu-şi
importanţa socială odată cu intensificarea traficului şi creşterea rolului acestuia în economia
naţională.
În aşa fel reiaşind din denumirea capitolului, obiectul juridic generic al acestor infracţiuni
se constituie din relaţiile sociale cu privire la securitatea în transport.Prin urmare ficare
infracţiune are un obiect juridic special format din relaţiile sociale cu privire la anumit valori
sociale. Unele infracţiuni au un obiect juridic simplu: ex. relaţiile social cu privire la siguranţa
executării zborurilor în spaţiul aerianal RM (art.262), relaţiile sociale cu privire la siguranţa
traficului rutier sub aspectul prohibiţiei impuse conducătorilor mijloacelor de transport să
conducă în stare de ebrietate (art.264/1 alin.1)), relaţiile social cu privire la încrederea publică în
autenticitata elementelor de identificare ale autovehicolelor (art.276).
Există cazuri în care infracţiunea ar un obiect juridic special complex : de ex. la
infracţiunea stabilită de art.263 obiectul jur. Princ. Se constituie din relaţiile sociale cu privire la
securitata transportului aerian, feroviar sau naval, iar obiectul juridic secundar se formează din
relaţiile sociale cu privire la sanatatea sau viaţa persoanei, la integritatea, substanţa sau
potenţialul de utilizare a bunurilor.
Obiectul material sau imaterial al acestor infracţiuni în cazul nfracţiunilor prevăzute de
art.264, alin.2 art.264/1, 265,269 obiectul material se reprezintă prin corpul persoanei, la art.263-
corpul persoanei, bunurile mobile sau imobile, la 268-corpul persoanei, căile de comunicaţii,
instalaţiile de pe căile de comunicaţii, mijloacele de telecomunicaţii sau semnalizare alte utilaje...
Sria şi numărul de identificar a şasiului, caroseriei sau motorului auto vor constitui obiect
imaterial. Pentru nfracţiunea stabilită de art. 276 CP
Totodata pentru unele infracţiuni se impun nişte calităţi speciale pentru victime:lucrător din
transportul feroviar, naval aerian sau auto pentru infracţiunea stabilita de art. 272 CP.
Sub aspectul laturii obiective se menţionează că unele infracţiuni din acest capitol se comit
atît prin acţiune cît şi prin inacţiune (art.262-264, alin.3 art.264/1, art.267-269) alte infracţiuni nu
pot fi comise decît prin acţiune (de ex.ali.1 şi 2 art.264/1, art.265,266,270-272,275 şi 276
CP).Majoritata infracţiunlor din acest capitol sint componente materiale (ex.:263,264,alin2
art.264/1,art.265,art.267-271) La fel la caficarea faptei este obligatore stabilirea lgăturii de
cauzalitate dintre faptă şi urmările prejudiciabile. Infracţiunile specificate la 262 alin1) şi alin.3)
art. 264/1,266,267 sînt componenţe formale şi se consideră consumate la momentul realizării
acţiunii sau inacţiunii infracţionale. Infracţiunea stabilita la art. 272 este o componenţă formal-
materială, este după caz formală sau material infracţiunea de la art. 275
Din punc de vedere al semnelor secundare ale laturii obiective, acsta de regulă sînt
irelevante pentru calificarea infr.Totuşi pentru unle din ele existenţa unor semne este
obligatorie:1)mijlocul de comitee a infracţiunii: aeronava (la art.262), mijlocul de transport
feroviar, naval sau aerian (la art. 263), în alte cazuri obţine relevanţă metoda de comitere a
infracţiunii-prin decuplarea conductei generale a frînei sau alte asemenea metode (art.270),
cerarea d e obsacole, stabilirea de posturi sau alte asemenea metode (art.271).
Latura subictivă- la unele din ac. Infracţiuni forma de vinovăţie se exprimă prin intentie
(art.262 alin1 şi alin3 la art.264/1, 266,272,275,276) În cazul de ex. a modalităţilor agravant
pentru infracţiunea de la art.275 faptuitorul manifestă imprudenţă faţă de consecinţele
prejudiciabile. Astfel de atitudini pentru fapta şi consecinţe faptuitorul manifestă şi la
infracţ.264/1 alin.2,268,270,271. Alteori faptuitorul manifestă intenţie sau imprudenţă faţă de
fapta prejud. Şi doar imprudenţă faţă de consecinţe (263,264,265,267,269).
Cît priveşte subiectul-pers.fiz.responsablă cu v. D16.ani.La art.268,270,271,275-14 ani.
Pentru unele infracţiuni legea n cere calităţi speciale pentru subiect: persoană responsabilă de
respectarea regulilor de zbor; lucrătorul transportului feroviar, naval sau aerian, obligat să
respecte rgulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a transportului (art. 263); persoana
care conduc mijlocul de transport (art.264,264/1)etc. Persoana juridică nu poate fi subiect al
acestor infracţiuni.
Articolul 262. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE ZBOR

Intrarea, ieşirea sau tranzitarea aeriană a teritoriului Republicii Moldova fără
autorizaţia stabilită, nerespectarea căilor aeriene indicate în autorizaţie, a locurilor de
aterizare, a punctelor de intrare, a înălţimii de zbor fără autorizarea organelor respective
sau altă încălcare a regulilor referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian al
Republicii Moldova
de pînă la 2 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi
normală sunt condiţionate de ocrotirea regulilor de securitate şi de exploatare a mijloacelor de
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin săvârşirea a trei acţiuni alternative: a)
intrarea pe teritoriul RM fără autorizaţia stabilită, nerespectarea căilor aeriene indicate în
autorizaţie, a locurilor de aterizare, a punctelor de intrare, a înălţimii de zbor fără autorizarea
organelor respective sau altă încălcare a regulilor referitoare la executarea zborurilor în spaţiul
aerian al RM ; b) ieşirea de pe teritoriul RM , însoţită de aceleaşi încălcări; e) tranzitarea aeriană
a teritoriului RM prin încălcarea aceloraşi reguli.
4. Potrivit Convenţiei despre aviaţia civilă internaţională din 7 decembrie 1944 (TI, vol.8,
pag.7), toate comunicaţiile aeriene pot fi efectuate pe teritoriul unei ţări numai cu o autorizaţie a
acesteia şi cu respectarea căilor aeriene indicate în autorizaţie.
5. Prin intrare ilegală înţelegem pătrunderea pe teritoriul RM din afară, fără autorizaţia
stabilită, nerespectarea punctelor de intrare, a căilor aeriene indicate în autorizaţie, a înălţimii de
zbor, a locurilor de aterizare sau cu alte încălcări ale regulilor de zbor.
6. Prin altă încălcare a regulilor referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian al
RM se înţeleg zborurile cu termenul depăşit al autorizaţiei, nerespectarea timpului intrării pe
calea aerului sau al plecării pe calea aerului din RM, primirea de către o aeronavă străină pe
teritoriul RM a pasagerilor, încărcăturilor fără autorizaţia corespunzătoare, intrarea în RM fără
stabilirea legăturii radio bilaterale cu dispecerul direcţiei AIR Moldova etc.
7. Ieşirea ilegală presupune părăsirea spaţiului aerian al RM, însoţită de încălcările
enumerate în p.3 şi 4 ale acestui comentariu.
8. Tranzitarea ilegală aeriană a teritoriului RM presupune trecerea unei nave aeriene
străine fără staţionări, dar cu încălcarea regulilor de zbor enumerate şi explicate.
9. Dispoziţia art.262 este de blanchetă şi în ea sunt enumerate doar o parte din încălcările
incriminate. La celelalte se face trimitere la anumite reguli referitoare la zborurile internaţionale.
În ambele cazuri e necesar să ne conducem şi să facem trimiteri la articolele, alineatele sau
punctele actelor normative ce reglementează zborurile aeronavelor civile, ca Legea aviaţiei civile
nr.1237-XIII din 09.07.97, Legea cu privire la transporturi nr.1194-XIII din 21.05.1997 (MO
nr.67-68/1553 din 16.10.1997) etc.
10. Infracţiunea se consumă în momentul trecerii ilegale a frontierei de stat a RM, însoţită
de încălcarea regulilor cu privire la zborurile internaţionale.
11. În cazul în care aceste încălcări sunt cauzate de un cataclism sau de alte circumstanţe ce
nu depind de pilot (defectarea aeronavei, de exemplu), atare acţiuni nu alcătuiesc componenţa
infracţiunii analizate.
12. Latura subiectivă se caracterizează atât prin vinovăţie intenţionată, cât şi prin
imprudenţă.
13. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană (cetăţean al RM, persoană fără cetăţenie
sau persoană străină) responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi este membru al echipajului
aeronavei responsabil de respectarea regulilor privind zborurile internaţionale.
Articolul 263. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE A CIRCULAŢIEI
SAU DE EXPLOATARE A TRANSPORTULUI FEROVIAR, NAVAL SAU AERIAN
(1) Încălcarea de către un lucrător al transportului feroviar, naval sau aerian a
regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a transportului, încălcare ce a cauzat din
imprudenţă o vătămare gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune
materiale în proporţii mari,
închisoare de pînă la 4 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce
mijloace de transport pe un termen de pînă la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat:
a) decesul unei persoane;
b) alte urmări grave
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce
mijloace de transport pe un termen de pînă la 5 ani.
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii include:
a) încălcarea de către un lucrător al transportului feroviar, naval sau aerian a regulilor de
securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport;
b) survenirea consecinţelor prejudiciabile manifestate prin deraieri, avarii sau alte accidente
care au produs din imprudenţă o vătămare gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
sau daune materiale în proporţii mari;
c) legătura cauzală între încălcarea regulilor cu privire la securitatea circulaţiei şi
exploatarea mijloacelor de transport şi consecinţele prejudiciabile survenite.
4. Încălcarea regulilor cu privire la securitatea circulaţiei se poate manifesta prin
încălcarea uneia sau a câtorva prevederi ale regulamentelor privind circulaţia transportului
feroviar, naval sau aerian. De exemplu, depăşirea semnalului de interzicere, depăşirea vitezei
stabilite, nerespectarea regulilor de navigaţie a corăbiilor, a traseelor aeriene, a înălţimii
zborurilor, a porţilor aeriene, de manevrare etc.
5. Încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de transport feroviar, naval sau aerian
presupune exploatarea unor mijloace de transport defectate, efectuarea curselor în condiţii
meteorologice nefavorabile, ce exclude exploatarea transporturilor, exploatarea transportului
feroviar pe căile ferate defectate, încărcarea neregulamentară a mărfurilor etc.
6. Prin mijloace de transport feroviar înţelegem materialul rulant care constă în mijloacele
de circulaţie ale căilor ferate: locomotivele (cu aburi, diesel, electrice), vagoanele de călători sau
de marfă, automotoarele de cale ferată, drezinele, plugurile de cale ferată.
7. Prin transport aerian înţelegem avioanele, elicopterele, dirijabilele, planoarele şi alte
aparate de zbor, utilizate pentru transportarea călătorilor şi încărcăturilor pe calea aerului,
precum şi pentru îndeplinirea anumitor lucrări (de exemplu, montarea unei construcţii de mare
înălţime, pentru stingerea incendiilor forestiere etc.). Nu se referă la transport aerian rachetele
cosmice, diferite aerostate, sondele aeriene.
8. În categoria mijloacelor de transport navale se includ vasele de pasageri, de comerţ, cu
pânze, atomice, plutele pescăreşti, tancurile petroliere, diferite şlepuri şi şalupe fluviale şi alte
mijloace plutitoare.
9. Dispoziţia art.263 este de blanchetă. Pentru a determina care reguli de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a transportului sunt stipulate în prevederile art.263, se cere luat în
consideraţie (studiat) ansamblul regulilor speciale stabilite prin diferite acte normative (legi,
hotărâri, regulamente, instrucţiuni, ordine etc.) în domeniul transporturilor feroviar, naval şi
aerian şi destinate să asigure desfăşurarea traficului feroviar, naval şi aerian în condiţii de
maximă securitate. Trebuie stabilit cu stricteţe care articol, alineat sau punct ale acestor reguli au
fost încălcate. De exemplu, Legea cu privire la transporturi nr.1194-XIII din 21.05.1997 (MO
nr.67-68/1553 din 16.10.1997); Legea pentru aprobarea Codului navigaţiei maritime comerciale
al RM nr.599-XIV din 30.09.99 (MO al RM nr.1-4/2 din 11.01.2001); Legea aviaţiei civile
nr.1237-XIII din 09.07.97 (MO nr.69-70/581 din 23.10.1997).
10. Noţiunea vătămărilor grave sau medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii este
dată de art.151 şi 152.
11. Noţiunea de daune în proporţii mari este prevăzută în articolul 126 CP.
12. În fiecare caz trebuie dovedit că urmările prejudiciabile reprezintă efectul încălcării de
către un lucrător al transporturilor feroviar, naval sau aerian a regulilor cu privire la securitatea
circulaţiei şi exploatarea mijloacelor de transport.
13. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă.
14. Subiect al infracţiunii poate fi numai un lucrător al transportului feroviar (de exemplu,
maşiniştii, mecanicii de locomotivă, şefii de manevră, dispecerii, însoţitorii de vagoane etc.),
navale (de exemplu, căpitanii de corabie, locţiitorii lor, navigatorii, mecanicii, radiştii etc.) şi
aerian (de exemplu, căpitanii, navigatorii, piloţii, mecanicii, dispecerii etc.).
15. Prin alte urmări grave se înţeleg încălcarea traficului feroviar, naval sau aerian,
întreruperea circulaţiei mijloacelor de transport menţionate, staţionarea îndelungată neproductivă
a vagoanelor, cauzarea unor daune materiale în proporţii deosebit de mari, diferite avarii, deraieri
sau catastrofe, dezastre ecologice mari etc.
Articolul 264. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE A CIRCULAŢIEI
SAU DE EXPLOATARE A MIJLOACELOR DE TRANSPORT DE CĂTRE PERSOANA
CARE CONDUCE MIJLOCUL DE TRANSPORT
(1) Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de
transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din
imprudenţă o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 300 unităţi convenţionale
de pînă la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un
(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită în stare de ebrietate
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 600 la 1000 unităţi convenţionale, sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore sau cu închisoare de pînă la 4 ani,
în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la
3 la 5 ani.
(3) Acţiunea prevăzută la alin.(1), care a provocat:
b) decesul unei persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de
transport pe un termen de pînă la 4 ani.
(4) Acţiunea prevăzută la alin.(3), săvîrşită în stare de ebrietate,
se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 8 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de
transport pe un termen de la 4 la 5 ani.
(5) Acţiunea prevăzută la alin.(1), care a cauzat decesul a două sau mai multor persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace
de transport pe un termen de pînă la 5 ani.
(6) Acţiunea prevăzută la alin.(5), săvîrşită în stare de ebrietate,
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 12 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace
de transport pe un termen de 5 ani.
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin încălcarea regulilor de securitate a
mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, în legătură cu care
fapt apar urmări sub formă de vătămări medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii ori daune
materiale în proporţii mari, aflate în raport de cauzalitate cu comiterea încălcării acestor reguli.
4. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei rutiere este o acţiune sau inacţiune a
conducătorului mijlocului de transport, legată de încălcarea uneia sau a câtorva prevederi ale
Regulamentului circulaţiei rutiere din 27.07.1999 cu modificările ulterioare sau a altor acte
legislative ce reglementează securitatea circulaţiei şi exploatării transportului. De exemplu,
depăşirea vitezei stabilite, nerespectarea cerinţelor indicatorilor de circulaţie, depăşirea
neregulamentară a altui mijloc de transport etc. (A se vedea, de asemenea, Legea pentru
aprobarea Codului transportului auto nr.116-XIV din 29.07.98).
5. Prin încălcarea regulilor de exploatare înţelegem de asemenea încălcările ce pot
conduce la consecinţele acestei infracţiuni. De exemplu, încălcarea regulilor de transportare a
călătorilor sau a încărcăturilor, exploatarea mijlocului de transport defectat din punct de vedere
tehnic, cum ar fi încălcarea ermetismului sistemului de alimentare, defecţiunile semnalului sonor
sau luminar, lipsa centurilor de siguranţă etc.
6. Potrivit art.132 CP, prin mijloace de transport înţelegem toate tipurile de maşini
automobile, tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate, tramvaiele şi troleibuzele, precum şi
motocicletele şi alte mijloace de transport mecanice.
7. Potrivit HP CSJ din 8 iulie 1999 Despre practica cu privire la aplicarea legislaţiei în
cadrul examinării cauzelor penale referitoare la încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei
şi de exploatare a mijloacelor de transport, prin alte maşini autopropulsate se înţelege
transportul care circulă în mod ocazional pe drumurile publice, fiind destinat executării unor
lucrări de construcţie, agricole, silvice sau altor activităţi (macarale, excavatoare, combine de
recoltare etc.).
8. Conform aceleiaşi hotărâri, prin alte mijloace de transport mecanice înţelegem orice
mecanism pus în mişcare cu ajutorul unui motor cu volumul de lucru nu mai mic de 50 cm.c.
(p.2).
9. Potrivit p.6 al HP menţionate, pentru responsabilitatea în baza art.264 nu importă locul
unde a fost săvârşită infracţiunea. Acesta poate fi magistrală, stradă, curte, teritoriu al
întreprinderii, câmp şi alt loc în care este posibilă circulaţia mijloacelor de transport.
10. Dispoziţia art.264 este de blanchetă şi în ea nu sunt enumerate încălcările incriminate,
făcându-se trimitere la anumite reguli referitoare la securitatea circulaţiei sau de exploatare a
mijloacelor de transport. De aceea e necesar să ne conducem de actele normative menţionate,
stabilind care articol, alineat sau punct ale acestor reguli au fost încălcate.
11. Potrivit p.10 al HP CSJ din 8 iulie 1999, trebuie să diferenţiem infracţiunile contra
securităţii circulaţiei rutiere şi exploatării mijloacelor de transport de infracţiunile legate de
încălcarea regulilor securităţii tehnice sau de protecţie a muncii, sau a celor contra vieţii şi
sănătăţii. Dacă consecinţele menţionate în art.264 sunt provocate în urma încălcării regulilor de
încărcare, debarcare sau a reparaţiei mijloacelor de transport, precum şi a utilizării lor la
efectuarea lucrărilor de construcţie, agricole, silvice sau a altor activităţi, acţiunile persoanelor
care au comis astfel de încălcări trebuie să fie încadrate, în funcţie de circumstanţele concrete, în
baza articolelor legate de încălcarea regulilor protecţiei muncii (art.183), regulilor securităţii
tehnice (art.293, 296, 297, 298, 299, 300, 301) sau ca infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii
persoanei.
12. Noţiunea vătămărilor medii a integrităţii corporale ca urmare a infracţiunii analizate o
găsim la art.151. Prin daune în proporţii mari înţelegem deteriorarea bunurilor în valoare mai
mare de 500 unităţi convenţionale.
13. E necesar să determinăm dacă urmările survenite se află în legătură de cauzalitate cu
încălcările indicate.
14. Infracţiunea se consumă în momentul survenirii consecinţelor ei.
15. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează numai prin vinovăţie imprudentă. De
aceea pregătirea sau tentativa de infracţiune se exclude. Dacă conducătorul mijlocului de
transport a provocat intenţionat daune vieţii şi sănătăţii persoanei, cele săvârşite trebuie calificate
ca infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
16. Subiect al infracţiunii poate fi numai conducătorul mijlocului de transport, care a atins
vârsta de 16 ani. Nu interesează lipsa permisului de conducere sau privarea de acest permis,
precum şi faptul dacă el este proprietar sau arendator al mijlocului de transport, l-a răpit sau este
o persoană oarecare, căreia proprietarul i-a predat conducerea unităţii de transport.
17. Potrivit p.8 al HP menţionate, în caz de încălcare a regulilor circulaţiei rutiere şi/sau de
exploatare a mijloacelor de transport în timpul instruirii cursanţilor, răspunderea o poartă
instructorul auto, dacă el nu a întreprins la timp măsuri pentru a preveni consecinţele menţionate
în art.264, dar nu persoana ce efectuează pregătirea practică.
18. Noţiunea vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii şi decesul persoanei
din alin.3 art.264 şi cea de deces a două sau mai multor persoane din alin.5 art.264 le găsim la
capitolul care elucidează infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
17. Potrivit p.11 al HP CSJ din 8 iulie 1999, prin starea de ebrietate de la alin.2, 4 şi 6
art.264 se înţelege o stare survenită atât în urma consumului de alcool, cât şi din cauza folosirii
drogurilor, substanţelor toxice şi a altor substanţe ce provoacă turmentarea care are drept urmare
formarea unei stări psiho-funcţionale neobişnuite.
19. În conformitate cu p.15 al HP CSJ menţionate, în cazurile în care este evidentă
influenţa condiţiilor drumurilor asupra accidentului rutier, trebuie verificate şi analizate aceste
condiţii. Constatând vinovăţia proprietarului sau a administratorului drumului, acesta, în cazul
încălcării modului de întreţinere, reparare şi exploatare şi a stării tehnice a drumurilor, poartă
doar răspundere materială pentru pagubele cauzate participanţilor la trafic, în baza art.13 al Legii
drumurilor.
Articolul 2641. Conducerea mijlocului de transport

în stare de ebrietate alcoolică cu grad
avansat sau în stare de ebrietate produsă
de alte substanţe
(1) Conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate
alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope
şi/sau de alte substanţe cu efecte similare
sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri
cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 3 la 5 ani.
(2) Predarea cu bună ştiinţă a conducerii mijlocului de transport către o persoană care se
află în stare de ebrietate, dacă această acţiune a provocat urmările indicate la art.264,
(3) Refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la
testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a
naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1)–(3), săvîrşite de către o persoană care nu deţine permis de
conducere sau care este privată de dreptul de a conduce mijloace de transport,
de pînă la 1 an.
Articolul 265. PUNEREA ÎN EXPLOATARE A MIJLOACELOR DE TRANSPORT
CU DEFECTE TEHNICE VĂDITE
Punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite sau altă
încălcare gravă a regulilor de exploatare a acestora, ce asigură securitatea circulaţiei,
săvîrşită de către o persoană responsabilă pentru starea tehnică sau pentru exploatarea
mijloacelor de transport, precum şi încălcarea de către o persoană cu funcţie de răspundere
ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă
organizaţie nestatală a regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor, dacă aceste acţiuni
au provocat urmările indicate la art.264,
de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa funcţii de
răspundere legate de asigurarea stării tehnice sau a exploatării mijloacelor de transport pe un
normală sunt condiţionate de ocrotirea securităţii şi condiţiilor de funcţionare a mijloacelor de
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin trei acţiuni alternative: a) punerea în
exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite, săvârşită de către o persoană
responsabilă pentru starea tehnică sau pentru exploatarea mijloacelor de transport, dacă aceste
acţiuni au provocat urmările fixate în art.264; b) altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a
mijloacelor de transport, săvârşită de aceleaşi persoane, dacă aceste acţiuni au provocat aceleaşi
urmări; c) încălcarea de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală a regimului de
lucru al şoferilor sau mecanizatorilor, dacă aceste acţiuni au provocat aceleaşi urmări.
4. Potrivit p.22 al HP CSJ din 8 iulie 1999, prin noţiunea de punere în exploatare urmează
să se înţeleagă ordinul sau permisiunea pentru plecarea pe rută a mijlocului de transport cu
defecte tehnice care sunt interzise pentru exploatarea tehnică a mijloacelor de transport şi care
pot conduce la urmări periculoase, în special în sistemele de transmisie, direcţie, frânare, rulare,
lumini şi semnalizare, uzare a protectoarelor roţilor etc.
5. Prin noţiunea altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a mijloacelor de transport
(p.23 al aceleiaşi HP), se înţelege accesul la conducerea mijlocului de transport a persoanelor
care nu au permis de conducere sau posedă permis de conducere necorespunzător categoriei din
care face parte autovehiculul respectiv, sau accesul la conducerea mijlocului de transport al
persoanelor aflate în stare de ebrietate, al persoanelor bolnave, neîndeplinirea controlului stării
tehnice a mijloacelor de transport sau neîndeplinirea altor cerinţe înaintate prin actele normative
respective faţă de persoanele responsabile pentru starea tehnică şi exploatarea mijloacelor de
transport.
6. Prin încălcarea regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor se înţelege ordinul
sau permisiunea dată unui şofer sau mecanizator de a lucra în două schimburi, de a pleca pe rută
cu mijloace de transport defectate, în stare de ebrietate, fără persoane de schimb, atunci când
acest fapt este obligatoriu; persoanelor lipsite de permisul de conducere etc.
7. Noţiunea de mijloc de transport se descifrează întocmai ca cea din art.264.
8. Răspunderea penală pentru acţiunile explicate în p.2, 3 şi 4 ale acestui comentariu poate
fi impusă doar în cazul în care survin consecinţele indicate în art.264 şi dacă aceste consecinţe
sunt în legătură de cauzalitate cu acţiunile persoanelor responsabile, determinate de art.265.
9. Infracţiunea se consumă în momentul survenirii consecinţelor.
10. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă.
11. Subiect al primelor două forme de acţiuni sunt persoanele responsabile de transport din
întreprinderile cu orice formă de proprietate, care au obligaţiunea specială de a asigura controlul
privind starea tehnică a mijloacelor de transport, de asemenea conducătorii ori posesorii
mijloacelor de transport individual, care i-au permis altei persoane să exploateze transportul, deşi
ştia că acesta avea defecte tehnice.
12. Subiect al încălcărilor regimului de lucru al şoferilor sau al mecanizatorilor poate fi
numai o persoană cu funcţii de răspundere, noţiunea căreia este stipulată în art.123, sau o
persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală,
esenţa căreia este determinată în art.124.
13. Este de observat că de consecinţele unui singur accident rutier pot fi vinovaţi parţial
conducătorul auto, persoana care a pus în exploatare un mijloc de transport cu defecte tehnice
vădite şi un pieton, pasager ori alt participant la trafic. Pentru consecinţele acestui accident rutier,
primul va răspunde în baza art.264, acţiunile persoanei a două vor fi calificate potrivit art.265, iar
ceilalţi participanţi la trafic vor fi traşi la răspundere potrivit art.269.
Articolul 266. PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI RUTIER
Părăsirea locului accidentului rutier de către persoana care conducea mijlocul de
transport şi care a încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor
de transport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.264 alin.(3) şi (5),
muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă
la 2 ani.
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin părăsirea locului accidentului rutier de
către conducătorul mijlocului de transport care a încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau
de exploatare a mijloacelor de transport dacă aceasta a provocat vătămări grave ale integrităţii
corporale sau ale sănătăţii sau decesul uneia sau al mai multor persoane.
4. Prin părăsirea locului accidentului rutier se înţelege plecarea de la locul accidentului,
părăsind astfel persoana accidentată în pericol pentru viaţă, când făptuitorul era conştient de
acest fapt.
5. Prin locul accidentului se înţelege locul unde s-a produs evenimentul, apărut în procesul
circulaţiei mijlocului de transport, în care au decedat sau au fost răniţi oameni, au fost deteriorate
mijloace de transport, încărcături sau diferite construcţii.
6. Dacă persoana vinovată de accident nu a avut posibilitatea reală de a-i acorda victimei
ajutorul necesar, deoarece el însuşi a fost rănit grav, răspunderea în baza art.266 se exclude.
7. Se exclude răspunderea în baza art.266 şi în cazurile în care victima accidentului a
decedat dintr-o dată sau imediat după accident când făptuitorul era conştient de acest fapt,
precum şi în cazul în care vinovatul n-a observat pietonul doborât de el.
8. Nu se conţin semnele acestei componenţe de infracţiune nici în cazurile părăsirii locului
accidentului rutier de către alţi participanţi la trafic, care n-au încălcat regulile de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport. Acest fel de acţiuni pot fi calificate în
baza art.163 (lăsarea în primejdie).
10. Acţiunile persoanei care a provocat accidentul rutier şi a părăsit persoanele accidentate
constituie un concurs de infracţiuni, art.264 şi 266.
Articolul 267. REPARAREA NECALITATIVĂ A CĂILOR DE COMUNICAŢIE, A
MIJLOACELOR DE TRANSPORT FEROVIAR, NAVAL SAU AERIAN ORI PUNEREA
LOR ÎN EXPLOATARE CU DEFECTE TEHNICE
Repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor de
telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian,
precum şi punerea lor în exploatare cu defecte tehnice, sau încălcarea gravă a regulilor de
exploatare a acestora, acţiuni săvîrşite de o persoană responsabilă pentru starea tehnică sau
pentru exploatarea lor, dacă au provocat urmările indicate la art.263,
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin trei acţiuni alternative: a) repararea
necalitativă a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului rulant, a mijloacelor
de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian ori a
altor mijloace de transport, dacă acestea au provocat urmările indicate la art.263; b) punerea în
exploatare a mijloacelor de transport feroviar, naval sau aerian cu defecte tehnice, dacă aceasta a
cauzat aceleaşi urmări; c) încălcarea gravă a altor reguli de exploatare a acestora, generatoare de
aceleaşi urmări.
4. Prin mijloace de transport la prima acţiune înţelegem mijloacele de transport feroviar,
naval, aerian, a căror noţiune este dată în art.263, precum şi alte mijloace de transport, a căror
noţiune e definită în art.264.
5. Deoarece, potrivit art.116, punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte
tehnice sau o altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a acestora de la art.267 constituie o
normă generală, iar comiterea acestor acţiuni asupra mijloacelor de automototransport de la
art.265 constituie o normă specială, care trebuie aplicată, în cazul concurenţei dintre aceste două
norme, la a doua şi a treia acţiune a infracţiunii analizate prin mijloace de transport se vor
înţelege numai transportul feroviar, naval sau aerian.
6. Prin repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a
materialului rulant, a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de
transport feroviar, naval, aerian ori auto se înţelege efectuarea ei cu încălcarea condiţiilor
tehnice stabilite sau a standardelor. Ea poate fi comisă atât prin acţiuni, cât şi prin inacţiuni; de
exemplu, instalarea detaliilor a căror termene de exploatare au expirat, instalarea dispozitivelor
defectate, lăsarea defectelor care ar fi trebuit înlăturate, punerea în exploatare a mecanismelor
care nu au trecut termenul de încercare sub o anumită încărcare etc.
7. Prin căi de comunicaţii - în funcţie de categoria transportului - se înţeleg: la transportul
feroviar - şinele, traversele, crampoanele, butoanele, terasamentul; la transportul aerian - pista de
decolare-aterizare, de rulare etc.; la transportul naval - căile maritime sau fluviale dintre două
porturi, canalele de navigaţie etc.; la automototransport - drumurile, liniile pentru troleibuze,
şinele pentru tramvaie etc.
8. Prin instalaţiile de pe căile de comunicaţii se înţeleg instalaţiile necesare funcţionarii
transporturilor: instalaţiile de centralizare şi telecomandă, aparatele de semnalizare, de schimb a
macazurilor, de alimentare a mijloacelor de transport, barierele de trecere de nivel, podurile,
viaductele, tunelurile etc.
9. Materialul rulant, fiind sinonim cu acela al mijloacelor de transport feroviar, constă în
mijloacele de circulaţie ale căilor ferate, cum sunt: locomotivele, vagoanele, automotoarele,
drezinele, plugurile.
10. Mijloace de telecomunicaţii reprezintă diferite dispozitive tehnice destinate primirii şi
transmiterii diferitelor informaţii: mijloacele telefonice, telegrafice, televizuale, faxurile etc.
11. Prin mijloace de semnalizare înţelegem diferite dispozitive tehnice destinate
transmiterii informaţiilor convenţionale sonore sau luminare ca semafoarele, farurile plutitoare,
balizele flotante etc.
12. Noţiunea punerii în exploatare sau a altei încălcări grave a regulilor de exploatare a
mijloacelor de transport este aceeaşi ca şi noţiunile corespunzătoare de la art.265.
13. Urmările infracţiunii sunt toate consecinţele stipulate şi explicate la art.263. Ele trebuie
să fie în legătură de cauzalitate cu cel puţin una din cele trei categorii de acţiuni menţionate.
14. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă.
15. Subiect al reparării necalitative poate fi orice persoană care efectuează reparaţiile
menţionate şi a atins vârsta de 16 ani, iar al punerii în exploatare sau a altor încălcări grave a
regulilor de exploatare poate fi numai o persoană responsabilă pentru starea tehnică sau pentru
exploatarea mijloacelor de transport.
Articolul 268. DETERIORAREA SAU DISTRUGEREA INTENŢIONATĂ A
CĂILOR DE COMUNICAŢIE ŞI A MIJLOACELOR DE TRANSPORT
Deteriorarea sau distrugerea intenţionată a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe
ele, a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a altor utilaje pentru transporturi,
precum şi a mijloacelor de transport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.263 sau
art. 264 alin.(5),
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin deteriorarea sau distrugerea intenţionată
a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului rulant, a mijloacelor de
telecomunicaţii sau de semnalizare ori a altor utilaje pentru transporturi, precum şi a mijloacelor
de transport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.263 sau 264.
4. Prin mijloace de transport înţelegem mijloacele de transport feroviar, naval sau aerian, a
căror noţiune o găsim în comentariile art.263, precum şi mijloacele automototransportului, a
căror noţiune este dată în explicaţiile de la art.264.
5. Noţiunea căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului rulant, a
mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a altor utilaje pentru transporturi este
aceeaşi ca şi cele de la art.267.
6. Distrugerea obiectelor menţionate înseamnă nimicirea lor, suprimarea completă a stării
lor anterioare, desfiinţarea calităţii lor de bun de un anumit fel, încât el nu mai corespunde şi nu
ar mai putea corespunde vreodată destinaţiei.
7. Deteriorarea înseamnă degradarea, stricarea bunului, pierderea parţială a stării sale
anterioare, punerea bunului în situaţia de a nu mai corespunde într-un anumit moment, în
întregime, destinaţiei.
8. Consecinţele survenite trebuie să fie în legătură de cauzalitate cu distrugerea sau
deteriorarea obiectelor stipulate la art.268.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin două forme de vinovăţie. Intenţia se manifestă
faţă de deteriorarea sau distrugerea căilor de comunicaţie, iar imprudenţa - faţă de consecinţele
prejudiciabile suplimentare indicate în art.263 sau 264.
10. Distrugerea sau deteriorarea căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele săvârşite
în scopul slăbirii bazei economice şi capacităţii de apărare a ţării constituie o diversiune
(art.343). Dacă aceste acţiuni sunt săvârşite în scopul de a intimida populaţia sau de a impune
autorităţilor publice sau persoanelor fizice anumite decizii, cele săvârşite pot fi încadrate în baza
art.278 ca terorism.
9. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14
ani.
Articolul 269. ÎNCĂLCAREA REGULILOR PRIVIND MENŢINEREA ORDINII ŞI
SECURITATEA CIRCULAŢIEI
Încălcarea de către pasager, pieton sau alt participant la trafic a regulilor privind
menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei, dacă aceasta a provocat urmările indicate la
art.264,
de pînă la 5 ani.
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin încălcarea de către pasager, pieton sau
alt participant la trafic a regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei, dacă
aceasta a provocat urmările indicate la art.264.
4. Aceste încălcări se pot produce la traficul transportului aerian (de exemplu, intrarea
pasagerului fără voie în cabina pilotului în timpul decolării sau aterizării, ieşirea samavolnică a
pasagerilor pe pista de decolare-aterizare etc.), transportului feroviar (mânarea vitelor peste calea
ferată în locuri interzise, trecerea neregulamentară a intersecţiilor, căilor ferate de către biciclişti,
conducători ai transportului cu tracţiune animală etc.), transportului naval (de exemplu,
intervenţia în acţiunile căpitanului în timpul acostării la debarcader etc.), automototransportului
(de exemplu, trecerea pietonilor la semnalul roşu al semaforului, trecerea părţii carosabile a
străzii în locuri interzise, ieşirea din automobil din partea carosabilă a străzii, deschiderea uşilor
automobilului în timpul mişcării autovehiculului etc.).
5. Pentru determinarea tuturor semnelor laturii obiective a acestei infracţiuni dispoziţia
art.269, fiind de blanchetă, ne trimite la actele normative care reglementează regulile privind
menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei transporturilor. Regulile conduitei pietonilor,
pasagerilor sau a altor participanţi la trafic sunt determinate atât de actele normative care prevăd
securitatea circulaţiei şi a exploatării transporturilor feroviar, naval, aerian sau
aumomototransport, care sunt indicate la art.262, 263 şi 264, cât şi de actele normative
(regulamente, instrucţiuni, ordine etc.) ale organelor autoadministrării locale.
6. Răspunderea în baza art.269 survine numai în cazul pricinuirii urmărilor indicate la
art.264, care trebuie să fie în legătură de cauzalitate cu încălcările concrete ale regulilor privind
menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei mijloacelor de transport.
7. Nu poate fi temei pentru liberarea pietonului, pasagerului sau altui participant la trafic de
răspundere penală, dacă pentru accidentul produs o parte de vinovăţie o poartă şi subiecţii
art.263, 264, 265 sau 267.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă: sineîncrederea sau
neglijenţa.
9. Subiect al infracţiunii poate fi numai un pieton, pasager sau alt participant la trafic, care a
atins vârsta de 16 ani. Prin alt participant la trafic se înţeleg bicicliştii, conducătorii mopedelor,
persoanele care mână vitele, conducătorii transportului cu tracţiune animală etc.
Articolul 270. OPRIREA SAMAVOLNICĂ, FĂRĂ NECESITATE, A TRENULUI
Oprirea samavolnică, fără necesitate, a trenului prin decuplarea conductei generale a
frînei sau printr-un alt mijloc, dacă aceasta a provocat:
a) accidente cu oameni;
b) deraierea sau deteriorarea materialului rulant;
c) alte urmări grave,
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin oprirea samavolnică, fără necesitate, a
trenului prin decuplarea conductei generale a frânei sau printr-un alt mijloc, dacă aceasta a
provocat accidente cu oameni, deraierea sau deteriorarea materialului rulant sau alte urmări
grave.
4. Oprirea samavolnică presupune oprirea trenului fără permisiunea însoţitorului de vagon,
conductorului, maşinistului sau a altor lucrători ai transportului feroviar.
5. Oprirea fără necesitate presupune că în momentul opririi trenului n-a existat o cauză
serioasă care să justifice astfel de acţiuni, cum ar fi necesitatea de a preveni o deraiere, avarie a
trenului, o invazie asupra cetăţenilor, pentru lichidarea unui incendiu apărut în tren, pentru
reţinerea unui infractor periculos, pentru spitalizarea unei persoane grav bolnave etc.
6. Prin decuplarea conductei generale a frânei se înţelege desfacerea, dezlegarea
elementelor sistemului tehnic al conductei generale a frânei care leagă locomotiva cu toate
vagoanele trenului.
7. Alt mijloc de oprire samavolnică, fără necesitate, a trenului poate fi prin robinetul de
oprire sau prin acte de semnalizare falsă, făcute cu felinare, fanioane, palete, indicatoare colorate
sau luminare, sonerii etc. Semnalizările se socot mincinoase dacă ele exprimă o altă indicaţie
decât aceea care se impunea în situaţia respectivă.
8. Prin accidente cu oameni se înţelege cauzarea vătămării grave a integrităţii corporale sau
a sănătăţii unei persoane sau vătămării corporale medii mai multor persoane, sau decesul unei
persoane.
9. Prin deraiere se înţelege răsturnarea locomotivei, vagoanelor de pe calea ferată, în urma
cărora s-au produs accidente periculoase pentru viaţa oamenilor, au fost cauzate daune materiale
de proporţii mari. Prin deteriorarea materialului rulant se înţelege degradarea locomotivei şi
vagoanelor care nu pot fi utilizate potrivit destinaţiei lor fără o reparaţie capitală.
10. Prin alte urmări grave se au în vedere decesul a două sau mai multor persoane,
încălcarea traficului feroviar, staţionarea îndelungată neproductivă a vagoanelor, cauzarea unor
daune materiale în proporţii deosebit de mari etc.
11. Consecinţele enumerate trebuie să fie în legătură de cauzalitate cu oprirea samavolnică,
fără necesitate, a trenului.
12. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie imprudentă.
ani.
Articolul 271. BLOCAREA INTENŢIONATĂ A ARTERELOR DE TRANSPORT
Blocarea intenţionată a arterelor de transport prin crearea de obstacole, prin stabilirea
de posturi sau prin alte mijloace, dacă aceasta a provocat:
a) accidente cu oameni;
b) alte urmări grave,
transport.
3. Latura obiectivă se realizează prin blocarea intenţionată a arterelor de transport prin
crearea de obstacole, prin stabilirea de posturi sau prin alte mijloace, dacă aceasta a provocat
accidente cu oameni sau alte urmări grave.
4. Din dispoziţia art.271 reiese că consecinţa de bază a infracţiunii care e cuprinsă de
intenţia făptuitorului este blocarea arterelor de transport, pe când accidentele cu oameni sau alte
urmări grave nu sunt cuprinse de intenţia vinovatului, ci apar din cauza imprudenţei lui. Deci
latura subiectivă se caracterizează prin două forme de vinovăţie. Intenţia se manifestă faţă de
blocarea arterelor de transport, iar imprudenţa - faţă de accidentele cu oameni şi alte urmări
grave.
5. Blocarea arterelor de transport ca acţiune şi ca urmare presupune crearea piedicilor
pentru traficul mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian sau auto, care a produs sistarea
circulaţiei lor.
6. Prin crearea de obstacole se înţelege constituirea, ridicarea unei bariere din diferite
materiale pe calea ferată, pe drumurile publice, pe pistele de decolare-aterizare etc.
7. Prin stabilirea de posturi înţelegem blocarea arterelor de transport de către un grup de
persoane.
8. Prin alte mijloace de blocare a arterelor de transport se are în vedere blocarea lor cu
diferite unităţi de transport, prin atragerea minorilor la crearea posturilor pe arterele de transport
etc.
9. Sistarea traficului transportului aerian, feroviar, naval sau auto poate fi pedepsită penal,
dacă aceasta a cauzat din imprudenţă accidente cu oameni sau alte urmări grave.
10. Noţiunea accidentelor cu oameni sau a altor urmări grave este aceeaşi ca şi
consecinţele corespunzătoare de la art.270.
ani.
Articolul 272. CONSTRÂNGEREA LUCRĂTORULUI DIN TRANSPORTUL
FEROVIAR, NAVAL, AERIAN SAU AUTO DE A NU-ŞI ÎNDEPLINI OBLIGAŢIILE
DE SERVICIU
(1) Constrîngerea lucrătorului din transportul feroviar, naval, aerian sau auto de a nu-şi
îndeplini obligaţiile de serviciu prin ameninţare cu moartea, cu vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, cu distrugerea averii lui sau a rudelor lui apropiate, dacă a existat
pericolul realizării unei astfel de ameninţări,
se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 200 unităţi convenţionale sau
cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 140 la 200 de ore, sau cu închisoare de
pînă la 1 an.
ani.
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin constrângerea lucrătorului din
transportul feroviar, naval, aerian sau auto de a nu-şi îndeplini obligaţiunile de serviciu prin una
din următoarele ameninţări: a) cu moartea; b) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii; c) cu distrugerea averii lui sau a rudelor lui apropiate, dacă a existat pericolul realizării
unor astfel de ameninţări.
4. Prin constrângere se înţelege silirea, forţarea, obligarea unei persoane să facă un lucru pe
care aceasta nu l-ar face de bună voie.
5. Noţiunile de moarte a unei persoane, vătămării corporale grave le găsim în comentariile
de la art.145 şi 151, iar cea de distrugere a averii - la art.197.
6. Prin ameninţare se înţelege manifestarea în formă obiectivă (oral, în scris sau prin
demonstrarea armei etc.) a intenţiei de a omorî persoana, de a-i cauza vătămări corporale grave
sau de a-i distruge averea lucrătorului din transport dacă el nu-şi va sista obligaţiunea de
serviciu. Ameninţarea trebuie să fie de natură să alarmeze pe cel ameninţat. Această cerinţă a
legii este îndeplinită atunci când ameninţarea este serioasă, prezentând suficiente temeiuri că se
va realiza într-un viitor nu prea îndepărtat.
7. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie intenţionată.
8. Săvârşirea constrângerii în mod repetat de către două sau mai multe persoane are
aceeaşi explicaţie ca şi agravantele corespunzătoare de la art.145.
Articolul 273. RĂPIREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT Exclus

Articolul 274. RĂPIREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT CU TRACŢIUNE
ANIMALĂ, PRECUM ŞI A ANIMALELOR DE TRACŢIUNE Exclus
Articolul 275. DETURNAREA SAU CAPTURAREA UNEI GARNITURI DE TREN,

A UNEI NAVE AERIENE SAU NAVALE
(1) Deturnarea, capturarea sau exercitarea ilegală a controlului asupra unei garnituri de
tren, a unei nave aeriene, maritime sau fluviale ori ocuparea gării, aeroportului, portului
sau altei întreprinderi, instituţii, organizaţii de transport, precum şi acapararea încărcăturilor,
fără scop de însuşire,
a) săvîrşite de două sau mai multe persoane;
b) însoţite de violenţă sau de ameninţare cu aplicarea ei ori de o altă formă de intimidare;
b1) săvîrşite asupra unei aeronave aflate în zbor;
c) soldate cu avarierea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene, maritime sau fluviale;
d) soldate cu alte urmări grave
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care au provocat:
b) decesul unei persoane,
normală sunt condiţionate de activitatea normală a transporturilor.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin săvârşirea a cel puţin uneia din patru
acţiuni alternative:
a) capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau navale în scopul deturnării lor;
b) deturnarea acestora;
c) ocuparea gării, aeroportului sau a altei întreprinderi, instituţii, organizaţii de transport în
scopul săvârşirii unei deturnări;
d) acapararea încărcăturilor comisă în acelaşi scop.
Toate aceste acţiuni sunt săvârşite fără scop de însuşire.
4. Noţiunea unei nave aeriene şi a unei garnituri de tren este dată la art.263.
5. Capturarea şi deturnarea este asemănătoare după conţinut cu noţiunile de captivare şi
deplasare de la art.273.
6. Ocuparea gării, aeroportului sau a altor instituţii de transport trebuie să aibă scopul de a
captiva sau deturna mijloacele de transport.
7. Infracţiunea prevăzută de alin.1 art.275 se comite fără violenţă (nava se află fără echipaj,
garnitura de tren - fără maşinist, pasageri sau pază sau se deturnează cu acordul echipajului,
personalului de deservire). Nu interesează unde se afla nava sau garnitura în momentul deturnării
(la parcare, în port, aeroport, depou, la staţie, în zbor, în cursă etc.). Nu importă nici faptul cine
conduce mijlocul de transport: răpitorii, echipajul sau alte persoane.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Cele săvârşite nu urmăresc
scopul de însuşire a mijloacelor de transport.
9. Noţiunea agravantelor acestei infracţiuni este asemănătoare după conţinut cu agravantele
corespunzătoare de la infracţiunile contra vieţii, sănătăţii sau proprietăţii.
ani.
Articolul 276. FALSIFICAREA ELEMENTELOR DE IDENTITATE ALE
AUTOVEHICULELOR
( (1) Falsificarea seriei, a numărului de identificare ale şasiului, caroseriei sau motorului
auto prin ştergere, înlocuire sau modificare
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.500 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.
normală sunt condiţionate de activitatea normală a transporturilor.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin falsificarea seriei, a numărului de
identificare a şasiului, caroseriei sau motorului auto prin ştergere, înlocuire sau modificare.
4. Prin falsificarea elementelor de identificare ale autovehiculelor se înţelege o acţiune de
denaturare a adevărului pe care autovehiculul respectiv are destinaţia să-l exprime.
5. Falsificarea numărului de identitate prin ştergere presupune înlăturarea acestui număr
din locul înregistrat anterior, în vederea unei noi înregistrări.
6. Prin înlocuirea numărului de identitate se înţelege înscrierea sau imprimarea altui număr
în locul celui şters.
7. Modificarea numărului de identitate a elementelor menţionate presupune ştergerea şi
înscrierea numai a unei părţi din numărul de înregistrare.
9. Noţiunea agravantelor are acelaşi conţinut ca şi agravantele corespunzătoare de la
infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
ani.
Articolul 277. FOLOSIREA UNUI AUTOVEHICUL CU ELEMENTE DE
IDENTIFICARE FALSE Exclus
CAPITOLUL XIII
INFRACŢIUNI CONTRA SECURITĂŢII PUBLICE ŞI A ORDINII PUBLICE
Articolul 278. Actul terorist
(1) Actul terorist, adică provocarea unei explozii, a unui incendiu sau săvîrşirea altei fapte
care creează pericolul de a cauza moartea ori vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii,
daune esenţiale proprietăţii sau mediului ori alte urmări grave, dacă această faptă este
săvîrşită în scopul de a intimida populaţia ori o parte din ea, de a atrage atenţia societăţii
asupra ideilor politice, religioase ori de altă natură ale făptuitorului sau de a sili statul,
organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică să săvîrşească sau să se abţină de la
săvîrşirea vreunei acţiuni, precum şi ameninţarea de a săvîrşi astfel de fapte în aceleaşi
scopuri,
(2) Aceeaşi faptă săvîrşită:
b) de un grup criminal organizat;
c) cu aplicarea armelor de foc sau a substanţelor explozive;
d) cu vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) cu cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari
(3) Faptele prevăzute la alin.(1) sau (2):
a) săvîrşite de o organizaţie criminală;
b) soldate cu decesul unei persoane din imprudenţă
se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
(4) Actul terorist săvîrşit prin omorul unei sau mai multor persoane în scopurile prevăzute
la alin. (1)
(5) Persoanei care a comis actul de terorism, altor participanţi li se pot aplica pedepse
penale minime, prevăzute la prezentul articol, dacă ei au preîntîmpinat autorităţile despre
faptele respective şi prin aceasta au contribuit la evitarea morţii oamenilor, a vătămării
integrităţii corporale sau a sănătăţii, a altor urmări grave sau la demascarea altor făptuitori.
(6) Persoana care a participat la pregătirea actului de terorism se liberează de răspundere
penală dacă ea, prin anunţarea la timp a autorităţilor sau prin alt mijloc, a contribuit la
preîntîmpinarea realizării actului de terorism şi dacă acţiunile ei nu conţin o altă componenţă
de infracţiune.
1. Infracţiunea de terorism este una dintre cele mai periculoase infracţiuni împotriva
securităţii publice şi siguranţei statului, care deseori are nu numai caracter naţional, dar şi
internaţional. Republica Moldova a aderat la Convenţia privind Terorismul cu Bombe, adoptată
la New York la 12 ianuarie 1998 şi a ratificat-o prin Legea nr.1239 din 18 iulie 2002, care
determină direcţiile de bază de combatere a actelor de terorism (a se vedea Convenţia Europeană
pentru Reprimarea Terorismului din 27.01.1997 "TI, 2001, vol.28, pag.74").
2. Obiectul terorismului îl constituie securitatea publică. Ca obiect suplimentar al
terorismului apare viaţa şi sănătatea persoanei, patrimoniul şi ordinea de administrare.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de terorism este compusă din conţinuturile alternative
indicate în dispoziţia articolului comentat şi se realizează prin săvârşirea uneia din următoarele
acţiuni: provocarea unor explozii, incendii sau a altor acţiuni care periclitează viaţa oamenilor,
cauzează daune materiale în proporţii mari sau provoacă alte urmări grave ori ameninţarea cu
comiterea unor astfel de acţiuni.
4. Prin alte acţiuni care periclitează viaţa oamenilor, în afară de explozii şi incendii, se au
în vedere: producerea unor avarii, accidente, catastrofe în transport, distrugerea sau degradarea
clădirilor, a oricăror alte construcţii cu destinaţie culturală, religioasă etc., contaminarea unor
teritorii cu substanţe radioactive, chimice, bacteriologice etc.
5. Determinarea mărimii daunei materiale cauzate prin comiterea infracţiunii depinde de
mărimea prejudiciului real cauzat, în corespundere cu prevederile art.126 CP, neputând fi mai
mic de 500 de unităţi convenţionale.
6. Prin alte urmări grave se are în vedere producerea unor urmări ce pot afecta grav
activitatea normală a unor întreprinderi, a transportului, reţelelor de comunicaţie, dezorganizarea
activităţii normale a organelor administraţiei publice.
7. Infracţiunea de terorism se consumă din momentul creării unui pericol real pentru viaţa
oamenilor, cauzării daunelor materiale în proporţii mari sau a altor urmări grave.
8. Acţiunea de ameninţare se realizează prin diverse mijloace de exercitare psihică orală, în
scris, prin telefon sau prin alte mijloace asupra autorităţilor publice sau a persoanelor fizice, cu
scopul de a lua anumite decizii, sub ameninţarea comiterii uneia dintre acţiunile indicate în
prezentul articol.
9. Latura obiectivă a infracţiunii de terorism este identică cu cea a infracţiunii de diversiune
(art.343 CP), deosebirea constând în faptul că infracţiunea de diversiune se comite în scopul
slăbirii bazei economice şi a capacităţii de apărare a ţării, iar terorismul se comite în scopul
periclitării securităţii publice.
10. Alin.2 art.278 CP prevede următoarele circumstanţe agravante:
a) prin repetare se înţelege comiterea a două sau mai multor infracţiuni de terorism
distincte cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat
termenul de prescripţie (a se vedea comentariul de la art.31 CP);
b) comiterea infracţiunii de terorism de către un grup criminal organizat (a se vedea
comentariul de la art.46 CP);
c) prin comiterea infracţiuni de terorism cu aplicarea armelor de foc sau a substanţelor
explozive se înţelege utilizarea acestor mijloace atât la săvârşirea nemijlocită a actelor de
terorism, cât şi ameninţarea cu aplicarea acestor mijloace în scopul învingerii rezistenţei
persoanelor care ar putea interveni pentru a împiedica săvârşirea infracţiunii de terorism;
d) săvârşirea infracţiunii prin vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, ceea ce presupune survenirea intenţionată sau din imprudenţă a urmărilor prevăzute de
art.151 şi 152 CP (a se vedea comentariile de la aceste articole);
e) săvârşirea infracţiunii prin cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari,
ceea ce presupune cauzarea unor prejudicii materiale ce depăşesc la momentul săvârşirii
infracţiunii, în corespundere cu prevederile art.126 CP, 1500 de unităţi convenţionale de amendă.
11. Alin.3 art.278 prevede în calitate de circumstanţe agravante săvârşirea acţiunilor
descrise în alineatele precedente, săvârşite de o organizaţie criminală (a se vedea comentariul de
la art.47 CP) ori soldate cu decesul unei persoane din imprudenţă, care se caracterizează prin
prezenţa vinovăţiei duble, a atitudinii intenţionate faţă de acţiunile de terorism şi a imprudenţei
faţă de urmarea cea mai gravă produsă - moartea victimei (a se vedea comentariul de la art.19
CP).
12. Alin.4 art.278 CP prevede, în calitate de circumstanţă agravantă, săvârşirea terorismului
însoţit de omor intenţionat, fapt ce imprimă infracţiunii de terorism un caracter complex, fără a fi
necesară calificarea suplimentară prin concurs a acţiunilor de terorism şi omor intenţionat atunci
când se constată comiterea acestora în acelaşi scop.
13. Latura subiectivă a infracţiunii de terorism se realizează prin intenţie directă
caracterizată prin prezenţa unui scop special - de a submina securitatea publică, de a intimida
populaţia sau de a impune autorităţilor publice sau persoanelor fizice luarea unor anumite
decizii.
14. Subiect al infracţiunii de terorism poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a
atins vârsta de 16 ani, pers. Jur. Cu excepția autorit. Pb.ce.
15. Alin.5 art.278 prevede, în calitate de circumstanţă atenuantă specială, împrejurarea în
care persoanele care au participat la comiterea infracţiunii de terorism au preîntâmpinat
autorităţile despre comiterea infracţiunii, contribuind prin aceasta la evitarea urmărilor grave şi
deosebit de grave care s-ar fi putut produce, inclusiv moartea posibilelor victime. Acestor
persoane instanţa le poate aplica pedepse penale minime cu respectarea prevederilor art.79 CP.
16. Alin.6 art.278 prevede, în calitate de modalitate specială de liberare de răspundere
penală, împrejurarea în care o persoană a participat la pregătirea actului de terorism, dar prin
anunţarea la timp a autorităţilor sau prin alt mijloc a contribuit la preîntâmpinarea realizări
actului de terorism, iar acţiunile ei nu conţin o altă componenţă de infracţiune. Prin alte mijloace
prin care făptuitorul a contribuit la preîntâmpinarea actului de terorism se are în vedere
neutralizarea mijloacelor de comitere a actului de terorism, influenţa psihică sau fizică asupra
altor participanţi în sensul renunţării la comiterea de mai departe a infracţiunii planificate etc.
Condiţiile de liberare de răspundere penală în baza temeiurilor indicate sunt identice
condiţiilor descrise în art.56 CP.
Articolul 2781. Livrarea, plasarea, punerea în funcţiune
sau detonarea unui dispozitiv exploziv
ori a altui dispozitiv cu efect letal
(1) Livrarea, plasarea, punerea în funcţiune sau detonarea unui dispozitiv exploziv ori a
altui dispozitiv cu efect letal într-un loc de utilizare publică, în cadrul unui obiect de stat sau
guvernamental, al unui obiect de infrastructură sau al sistemului de transport public sau
săvîrşirea acestor acţiuni împotriva locului sau obiectelor menţionate cu scopul de a cauza:
a) moartea ori vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) daune esenţiale acestui loc, obiect sau sistem
a) cu vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) cu cauzarea de daune în proporţii mari sau deosebit de mari
(3) Acţiunile prevăzute la alin. (1) lit. b), care au provocat din imprudenţă decesul unei
persoane,
(4) Acţiunile prevăzute la alin. (1), (2) sau (3), săvîrşite de un grup criminal organizat sau
de o organizaţie criminală,
(5) Acţiunile prevăzute la alin. (1), însoţite de omor intenţionat,
Articolul 279. Finanţarea terorismului

(1) Finanţarea terorismului, adică punerea la dispoziţie sau colectarea intenţionată de
către orice persoană, prin orice metodă, direct sau indirect, a bunurilor de orice natură
dobîndite prin orice mijloc, sau prestarea unor servicii financiare în scopul utilizării acestor
bunuri ori servicii sau cunoscînd că vor fi utilizate, în întregime sau parţial:
a) la organizarea, pregătirea ori comiterea unei infracţiuni cu caracter terorist;
b) de către un grup criminal organizat, o organizaţie criminală sau de o persoană aparte
care comite ori întreprinde tentative de comitere a unei infracţiuni cu caracter terorist sau
care organizează, dirijează, se asociază, se înţelege în prealabil, instigă sau participă în
calitate de complice la comiterea acestei infracţiuni,
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă,
aplicată persoanei juridice, în mărime de la 7000 la 10000 unităţi convenţionale cu lichidarea
persoanei juridice.
(2) Infracţiunea de finanţare a terorismului se consideră consumată indiferent de faptul
dacă infracţiunea cu caracter terorist a fost comisă, dacă bunurile au fost utilizate la
comiterea acestei infracţiuni de către grupul, organizaţia ori persoana menţionată la alin. (1)
lit. b) sau dacă acţiunile au fost săvîrşite pe teritoriul ori în afara teritoriului Republicii
Moldova.
(3) Prin bunuri se înţeleg mijloacele financiare, orice categorie de valori (active) corporale
sau incorporale, mobile sau imobile, tangibile sau intangibile, precum şi acte sau alte
instrumente juridice în orice formă, inclusiv în formă electronică ori digitală, care atestă un
titlu ori un drept, inclusiv orice cotă (interes) cu privire la aceste valori (active).
1. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale privind securitatea publică şi
activitatea de combatere a terorismului.
În scopul cooperării la contracararea acestei infracţiuni, RM a ratificat, prin Legea nr.1241
din 18 iulie 2002, Convenţia privind Suprimarea Finanţării Terorismului, adoptată la New York
la 9 decembrie 1999.
2. Activitatea de finanţare şi asigurare materială a actelor teroriste, prevăzută în conţinutul
art.279, reprezintă o modalitate distinctă de participare la săvârşirea infracţiunii sub forma
complicităţii ce se realizează prin comiterea uneia dintre următoarele acţiuni de alternativă:
a) oferirea prin diferite metode, directă sau indirectă, a mijloacelor financiare sau a
materialelor în scopul utilizării acestora la săvârşirea actelor teroriste;
b) colectarea prin diferite metode, directă sau indirectă, a mijloacelor financiare sau a
materialelor în scopul utilizării acestora la săvârşirea actelor teroriste.
Delimitarea dintre cele două acţiuni de alternativă, oferirea ori colectarea mijloacelor
financiare sau a materialelor necesare comiterii actelor teroriste, constă în faptul că persoana în
cazul oferirii contribuie direct şi nemijlocit la pregătirea actelor de terorism, iar colectarea
presupune o activitate intermediară, indirectă la pregătirea lor.
3. Latura subiectivă se caracterizează prin săvârşirea cu intenţie directă a activităţilor
respective şi prin prezenţa unui scop special de utilizare a mijloacelor respective la săvârşirea
actelor teroriste.
ani.
Articolul 2791. Recrutarea, instruirea sau acordarea
altui suport în scop terorist
(1) Recrutarea în scop terorist, adică solicitarea adresată unei persoane de a comite sau de
a participa la pregătirea ori comiterea unei infracţiuni cu caracter terorist, sau de a se asocia
la o organizaţie sau un grup, cu intenţia sau cunoscînd că această solicitare este făcută în
scopul de a contribui la comiterea unei sau mai multor infracţiuni cu caracter terorist,
persoanei juridice.
(2) Instruirea în scop terorist, adică furnizarea de instrucţiuni cu privire la fabricarea sau
utilizarea dispozitivelor ori substanţelor explozive, a armelor de distrugere în masă, a
dispozitivelor ori materialelor radioactive, a armelor de foc ori a altor arme sau substanţe
nocive ori periculoase sau cu privire la alte metode ori tehnici specifice, cu intenţia sau
cunoscînd că această furnizare este făcută în scopul de a contribui la comiterea unei sau mai
multor infracţiuni cu caracter terorist,
persoanei juridice.
(3) Procurarea, păstrarea, producerea, transportarea sau furnizarea de arme, muniţii, alte
dispozitive sau mijloace distructive, arme biologice, substanţe nocive ori periculoase,
înlesnirea trecerii frontierei de stat, găzduirea, facilitarea pătrunderii în zone cu acces limitat,
culegerea, deţinerea în scopul transmiterii ori punerea la dispoziţie de date despre obiective-
ţintă, precum şi acordarea altui suport, sub orice formă, cu intenţia sau cunoscînd că aceste
acţiuni sînt săvîrşite în scopul de a contribui la comiterea unei sau mai multor infracţiuni cu
caracter terorist,
persoanei juridice.
(4) Acţiunile prevăzute la alin. (1), (2) sau (3), săvîrşite cu folosirea situaţiei de serviciu,
Articolul 2792. Instigarea în scop terorist sau
justificarea publică a terorismului
(1) Instigarea în scop terorist, adică distribuirea sau punerea în alt mod la dispoziţia
publicului a unui mesaj cu intenţia de a instiga sau cunoscînd că un astfel de mesaj poate
instiga la comiterea unei infracţiuni cu caracter terorist,
exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei
juridice, în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani sau cu lichidarea persoanei
juridice.
(2) Justificarea publică a terorismului, adică distribuirea sau punerea în alt mod la
dispoziţia publicului a unui mesaj despre recunoaşterea unei ideologii sau practici de comitere
a infracţiunilor cu caracter terorist ca fiind justă, care necesită a fi susţinută sau este demnă
de urmat,
exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei
juridice, în mărime de la 800 la 2000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita
o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani sau cu lichidarea persoanei juridice.
a) prin intermediul unui mijloc de informare în masă;
b) cu folosirea situaţiei de serviciu,
persoanei juridice, în mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale cu (sau fără) privarea
de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani sau cu lichidarea
persoanei juridice.
Articolul 280. LUAREA DE OSTATICI
(1) Luarea sau reţinerea persoanei în calitate de ostatic şi ameninţarea cu omor, cu
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu reţinerea în continuare a persoanei în
această calitate cu scopul de a sili statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau
fizică ori un grup de persoane să săvîrşească sau să se abţină de la săvîrşirea vreunei acţiuni
în calitate de condiţie pentru eliberarea ostaticului
(2) Luarea de ostatici săvîrşită:
c) cu bună ştiinţă în privinţa unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de
e) din interes material;
f) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12 de ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la
1.000 unităţi convenţionale.
(3) Luarea de ostatici săvîrşită:
b) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) cu provocarea decesului victimei din imprudenţă;
d) cu provocarea altor urmări grave
1. Luarea de ostatici este o infracţiune cu caracter internaţional, fiind acceptată în legislaţia
naţională ca infracţiune în baza ratificării Convenţiei Adunării Generale a ONU contra
infracţiunilor de luare de ostatici, adoptată la 18 decembrie 1979 (Legea nr.1241 din
18.07.2002).
Ob. Jur. Are un character complex, principal-relaț. Sooc cu privire la ocrot security.
Ord.pb.ob. sec.-relaț soc. Cu oriv la libertat. Pers. (libert. Psihică, sănătatea, viața personaei)
Ob.t.material-corpul persoanei în cazul cind se presupune o nfluiențare nmijlocită asupra
corpului pers.
În principiu victim a acstei infracțiuni este ostaticul care poate fi orice persoană, spre
deosebire de art. 164 sau 166 cîd persoana victimei interesează faptuitorul la 280 de cele mai
deseori persoana ostaticului nu interesează făptuitorul. Anume din aceste considerente se
relevează pericolul social al acestei infracțiuni, care finalmente afectează interesele unei
colectivități.
2. Latura obiectivă a infracţiunii de luare de ostatici se poate realiza prin săvârşirea uneia
dintre următoarele acţiuni: a) luarea, b) reţinerea persoanei în calitate de ostatic.
3. Luarea de ostatici este o infracţiune de lipsire de libertate, care se caracterizează prin
luarea ilegală în captivitate a unei persoane, astfel lipsind-o de posibilitatea de a se deplasa şi
acţiona liber, în conformitate cu voinţa sa. Luarea de ostatici se poate realiza atât deschis, cât şi
pe ascuns, atât cu aplicarea, cât şi fără aplicarea constrângerii fizice sau morale (de exemplu,
prin inducerea în eroare a victimei în locul reţinerii ei).
4. Reţinerea persoanei în calitate de ostatic se caracterizează prin faptul că persoana este
lipsită de posibilitatea de a părăsi locul aflării sale (de regulă, se poate realiza prin izolarea
persoanei într-o încăpere etc.).
5. În calitate de condiţie a eliberării ostaticului este cererea înaintată statului, unei
organizaţii internaţionale, unei persoane juridice sau fizice ori unui grup de persoane să
îndeplinească sau să nu îndeplinească un anumit act. Pentru calificarea infracţiunii nu are nici o
importanţă dacă cererea formulată are caracter legal sau ilegal şi este indiferent dacă făptuitorul a
adresat cererea victimei sau unei alte persoane, care ar putea satisface această cerere. De
asemenea, nu interesează în ce constă actul de a cărui îndeplinire sau neîndeplinire se
condiţionează eliberarea victimei şi este indiferent dacă cererea a fost sau nu satisfăcută.
6. Circumstanţele agravante prevăzute în alin.2 art.280, cu excepţia lit.e) (din interes
material), sunt identice cu cele prevăzute în conţinutul art.166 CP (privaţiunea ilegală de
libertate), după cum se vede şi din comentariul de la articolul respectiv. Săvârşirea infracţiunii
din interes material presupune formularea unei cereri de a obţine un profit, care poate fi evaluat
numeric în bani, în schimbul eliberării ostaticului.
7. Alin.3 art.280 agravează răspunderea penală pentru luarea de ostatici prin următoarele
circumstanţe calificative:
a) luarea de ostatici săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
(a se vedea comentariul de la art.46, 47 CP);
b) luarea de ostatici urmată de vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (a
se vedea comentariul de la art.151 CP);
c) luarea de ostatici urmată de provocarea decesului victimei din imprudenţă; această
circumstanţă agravantă se referă la producerea, prin săvârşirea faptei, a unui rezultat mai grav -
moartea victimei;
d) provocarea altor urmări grave, această circumstanţă presupunând survenirea altor
urmări, mai grave decât cele indicate în conţinutul acestui articol.
Latura sub.-în primul rind prin intenție direct, motivele pot fi dintre cele mai variate:
razbunare, ură , motive huliganice nazuința de a inleni comiterea altor infracțiuni-daca ar fi
intereseul material, raspunderea se agraveaza in baza lit.e) alin.(2) art.
8. Subiect al infracţiunii este persoana care a atins vârsta de 14 ani.
9. Persoana care, benevol sau la cerinţele reprezentanţilor autorităţilor, a eliberat ostaticul
se liberează de răspundere numai pentru săvârşirea acţiunilor prevăzute în alin.1 art.280 CP.
Dacă acţiunile săvârşite de infractor cad sub incidenţa altor norme penale din CP şi pot fi
încadrate de sine stătător, persoana răspunde penal în temeiul acestor articole (cauzarea vătămării
corporale grave a integrităţii corporale, decesul victimei din imprudenţă, purtarea ilegală a
armelor şi muniţiilor etc.).
Articolul 281. COMUNICAREA MINCINOASĂ CU BUNĂ-ŞTIINŢĂ DESPRE
ACTUL DE TERORISM
Comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre pregătirea unor explozii, incendieri sau
a altor acţiuni care periclitează viaţa oamenilor, cauzează daune materiale în proporţii mari
sau provoacă alte urmări grave
ani.
1. Gradul prejudiciabil al acestei infracţiuni constă în faptul că răspândirea unor informaţii
fie şi cu caracter mincinos despre pregătirea unor acte de terorism poate provoca panică,
dezordine, poate destabiliza activitatea normală în transport, în cadrul unor instituţii,
întreprinderi, totodată atrăgând numeroase forţe şi mijloace pentru verificarea acestor
comunicări.
2. Latura obiectivă a componenţei de infracţiune comentate se caracterizează prin
comiterea unei acţiuni prin care se aduce la cunoştinţa autorităţilor publice sau a unei persoane
fizice despre pregătirea unui act de terorism sub forma unor explozii, incendii, altor acţiuni care
pot produce daune materiale în proporţii mari, victime omeneşti, alte urmări grave, prevăzute în
conţinutul art.278 CP.
3. Comunicarea mincinoasă poate fi adresată persoanelor cu funcţii de răspundere, ce
activează în instituţiile respective sau în organele de drept obligate să întreprindă măsuri
organizatorice în privinţa preîntâmpinării consecinţelor nefaste, ce pot surveni în urma actelor de
terorism pregătite. Această comunicare poate fi adresată şi prin intermediul unor cetăţeni aparte,
dar efectuată, de asemenea, cu scopul să devină cunoscută organelor abilitate de-a întreprinde
măsuri profilactice împotriva actelor de terorism (de exemplu, evacuarea tuturor persoanelor
aflate în sediul unei clădiri, la bordul unei corăbii aeriene sau maritime etc.).
4. Comunicarea mincinoasă este aceea care nu corespunde de fapt, obiectiv realităţii, fiind
născocită.
5. Metoda prin care poate fi comisă acţiunea de comunicare mincinoasă se poate prezenta
sub cele mai diverse forme: oral - prin cuvinte, în scris - prin scrisori, anunţuri prin internet,
telefon etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin comiterea acesteia cu intenţie
directă, persoana care transmite comunicarea mincinoasă cunoaşte cu bună-ştiinţă că informaţia
nu este veridică şi doreşte prin aceasta să destabilizeze ordinea şi liniştea publică. În situaţia în
care o persoană de bună-credinţă a fost indusă în eroare cu privire la veridicitatea comunicării, ea
nu poate fi supusă răspunderii penale.
7. Subiect al infracţiunii este persoana care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 282. ORGANIZAREA UNEI FORMAŢIUNI PARAMILITARE ILEGALE
SAU PARTICIPAREA LA EA
(1) Organizarea sau conducerea unei formaţiuni paramilitare neprevăzute de legislaţia
Republicii Moldova, precum şi participarea la o astfel de formaţiune,
(2) Persoana care, în mod benevol, s-a retras dintr-o formaţiune paramilitară ilegală şi a
predat arma se liberează de răspundere penală dacă acţiunile ei nu conţin o altă componenţă
de infracţiune.
1. Formaţiunea paramilitară ilegală este o organizaţie (colectivitate) civilă de persoane,
care are caracter militar, fiind dotată cu armament. Trăsăturile ce caracterizează o formaţiune
paramilitară sunt: prezenţa unui contingent stabil de persoane, a unui comandament unic bazat pe
o organizaţie internă strictă, activitatea căreia nu este reglementată de legislaţia RM.
2. Latura obiectivă se poate realiza, sub aspectul elementului material, prin săvârşirea uneia
dintre următoarele acţiuni:
a) organizarea unei formaţiuni paramilitare;
b) conducerea unei formaţiuni paramilitare;
c) participarea în calitate de membru al formaţiunii paramilitare.
3. Prin organizarea unei formaţiuni paramilitare se are în vedere comiterea unor acţiuni
îndreptate spre iniţierea şi constituirea unei grupări sau asociaţii de persoane, în elaborarea
planului de constituire, a structurii şi numărului de membri, a problemelor ce ţin de asigurarea
financiară şi tehnico-materială a formaţiunii, formularea sarcinilor şi scopurilor de bază ale
formaţiunii etc.
4. Prin conducerea formaţiunii paramilitare se are în vedere stabilirea şi coordonarea cu
direcţiile operative de activitate a formaţiunii, lucrul cu cadrele, luarea deciziilor şi hotărârilor în
privinţa problemelor legate de asigurarea financiară şi materială a formaţiunii, emiterea
dispoziţiilor şi ordinelor etc.
5. Participarea în calitate de membru al formaţiunii paramilitare poate fi determinată de
primirea în calitate de membru a formaţiunii şi îndeplinirea unor funcţii corespunzătoare locului
pe care-l deţine persoana sau de îndeplinirea unor misiuni, ordine cu caracter ordinar.
6. Formaţiunile paramilitare pot fi create pentru atingerea diferitelor scopuri: politice,
religioase, separatiste, comerciale etc. Organizarea unor grupuri înarmate în scopul atacării
persoanelor juridice sau fizice se califică în baza art.283 CP (banditism).
7. Alte infracţiuni comise în legătură cu activitatea în calitate de membru al formaţiunii
paramilitare se califică prin concurs cu art.208 CP (de exemplu, omoruri, degradarea sau
distrugerea averii proprietarului, luarea de ostatici etc.).
Persoanele care au organizat sau conduc formaţiunea paramilitară, răspund penal pentru
infracţiunile comise de către un membru al formaţiunii în măsura în care au cunoscut şi au
participat la comiterea infracţiunii respective.
8. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art.282 CP se caracterizează prin intenţie
directă. Persoana este conştientă de faptul că organizează sau conduce o formaţiune paramilitară
sau are calitatea de membru al acesteia, cu toate că aceasta nu este prevăzută de legislaţia penală
a RM.
10. În corespundere cu alin.2 art.282 CP, persoana care a participat în calitate de membru al
formaţiunii paramilitare se liberează de răspundere penală prin prezenţa cumulativă a trei
condiţii: retragerea benevolă din formaţiunea paramilitară; predarea armei; lipsa în acţiunile
acestei persoane a semnelor altei componenţe de infracţiune.
11. Renunţarea benevolă presupune încetarea activităţii în calitate de membru al
formaţiunii prin prezenţa posibilităţii obiective a persoanei de a-şi continua activitatea ca
membru al acestei formaţiuni (motivele încetării activităţii nu au importanţă pentru ca renunţarea
să fie considerată benevolă).
Articolul 283. BANDITISMUL

Organizarea unor bande armate în scopul atacării persoanelor juridice sau fizice,
precum şi participarea la asemenea bande sau la atacurile săvîrşite de ele,
Obiectul juridic special- are un caracter complex. În aşa fel, obiectul juridic principal se
constituie din relaţiile sociale cu privire la securitatea publică, iar obiectul juridic scundar se
constituie din relaţiile sociale cu privire la ocrotirea integrităţii corporale, sănătăţii şi libertăţii
psihice a persoanei, integritatea sau potenţialul de utilizare a bunurilor ori poseia asupra
acestora.
Reieşind din afecţiunile aduse obiectului juridic secundar, se formează respectiv şi obiectul
material prezentat prin corpul persoanei sau bunurile mobile sau immobile.
1. Bandă armată este un grup stabil, înarmat, organizat din două sau mai multe persoane cu
scopul de a comite atacuri împotriva persoanelor juridice sau fizice.
Pentru ca un grup de persoane format în scopul atacării persoanelor fizice sau juridice să fie
recunoscut în calitate de bandă, sunt necesare patru criterii: a) grupul să fie stabil; b) grupul să
fie înarmat; c) să fie constituit din două sau mai multe persoane; d) să se subordoneze scopului
de a ataca persoane fizice sau juridice.
2. Banda este stabilă prin prezenţa următoarelor criterii, care o individualizează: caracterul
permanent al membrilor bandei, prezenţa unei structuri organizatorice bine determinate şi strâns
unite, metode şi forme constante de activitate infracţională etc.
3. Înarmarea bandei presupune existenţa cel puţin la unul din membrii grupului a armei de
foc, armelor albe sau a substanţelor explozibile, cu condiţia că şi ceilalţi membri ai grupului sunt
informaţi despre prezenţa armei respective (cu privire la noţiunea de armă, a se vedea HP CSJ
nr.31 din 09.11.1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea,
păstrarea, transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală, sustragerea armelor de foc, a
muniţiilor sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc, a muniţiilor).
4. Latura obiectivă a banditismului se poate realiza prin comiterea uneia din următoarele
acţiuni: 1)organizarea bandei armate; 2)participarea în calitate de membru al bandei armate;
3)participarea la atacurile săvârşite de bandă.
5. Organizarea bandei presupune activitatea de selectare şi alegere a membrilor bandei,
procurarea armelor, elaborarea planului de activitate a bandei, împărţirea rolurilor între membrii
bandei etc.
6. Participarea în calitate de membru al bandei presupune intrarea şi includerea persoanei
în componenţa bandei, indiferent de calitatea şi rolul pe care le deţine persoana şi de participarea
acesteia la atacurile săvârşite de bandă.
7. Participarea la atacurile săvârşite de bandă se referă la persoanele ce nu fac parte din
bandă, dar care au participat în calitate de complici, instigatori la săvârşirea atacurilor de către
bandă.
8. Atacul, potrivit normei penale prevăzute de art.283 CP, reprezintă o acţiune ilegală,
agresivă, prejudiciabilă, a cărei realizare se manifestă prin aplicarea violenţei fizice sau psihice
în scopul săvârşirii celor mai diverse infracţiuni de omor, sustragere a averii proprietarului,
şantaj, distrugerea averii proprietarului etc.
9. Latura subiectivă a banditismului presupune săvârşirea infracţiunii cu intenţie directă.
Persoana este conştientă de faptul că organizează sau este membru al bandei sau participă la
atacurile săvârşite de bandă şi doreşte acest fapt.
10. Subiect al banditismului poate fi orice persoană care la momentul săvârşirii infracţiunii
a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 284. CREAREA SAU CONDUCEREA UNEI ORGANIZAŢII
CRIMINALE
(1) Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale, adică întemeierea unei astfel de
organizaţii şi organizarea activităţii ei, fie căutarea şi angajarea de membri în organizaţia
criminală, fie ţinerea de adunări ale membrilor ei, fie crearea de fonduri băneşti şi de altă
natură pentru susţinerea lor financiară şi a activităţii criminale a organizaţiei, fie înzestrarea
organizaţiei criminale cu arme şi instrumente pentru săvîrşirea de infracţiuni, fie organizarea
culegerii de informaţii despre potenţialele victime şi despre activitatea organelor de drept, fie
coordonarea planurilor şi acţiunilor criminale cu alte organizaţii şi grupuri criminale sau
infractori aparte din ţară şi din străinătate,
(2) Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale sau a unui grup criminal organizat
cu scopul de a comite una sau mai multe infracţiuni cu caracter terorist
art.423]
1. Particularităţile acestei componenţe de infracţiune constau în stabilirea răspunderii
penale pentru activitatea organizatorică legată de crearea sau conducerea unei organizaţii
criminale (cu privire la definirea noţiunii de organizaţie criminală a se vedea comentariul de la
art.47 CP).
2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.284 CP se realizează prin comiterea uneia
dintre următoarele acţiuni de alternativă: a) crearea unei organizaţii criminale, b) conducerea
unei organizaţii criminale.
3. Crearea unei organizaţii criminale presupune activitatea prin care se urmăreşte
întemeierea unei organizaţii în scopul comiterii unui anumit gen de infracţiuni sau activităţi
infracţionale care se deosebesc de banditism (art.283 CP) prin faptul că nu au la bază comiterea
unor atacuri înarmate, ci efectuarea unor activităţi în vederea obţinerii de avantaje şi interese
economice, financiare sau politice.
4. Conducerea unei organizaţiei criminale presupune conducerea activităţii infracţionale a
întregii organizaţii criminale şi se caracterizează prin prelucrarea informaţiei necesare pentru
funcţionarea şi existenţa organizaţiei criminale, întocmirea planului ei de activitate, stabilirea
modului de conduită şi sancţionare a membrilor etc.
5. Latura subiectivă a creării sau conducerii unei organizaţii criminale se caracterizează
prin intenţie directă.
6. Subiectul infracţiunii prevăzute de art.284 CP poate fi doar organizatorul sau
conducătorul organizaţiei criminale.
Articolul 285. DEZORDINI DE MASĂ
(1) Organizarea sau conducerea unor dezordini în masă, însoţite de aplicarea violenţei
împotriva persoanelor, de pogromuri, incendieri, distrugeri de bunuri, de aplicarea armei de
foc sau a altor obiecte utilizate în calitate de armă, precum şi de opunere de rezistenţă violentă
sau armată reprezentanţilor autorităţilor,
(2) Participarea activă la săvîrşirea acţiunilor prevăzute la alin.(1)
(3) Chemările la nesupunere violentă activă cerinţelor legitime ale reprezentanţilor
autorităţilor şi la dezordini în masă, precum şi la săvîrşirea actelor de violenţă împotriva
persoanelor,
ani.
Articolul 286. Acţiunile care dezorganizează
activitatea penitenciarelor
Persoanele care, executînd pedeapsa cu închisoare, îi terorizează pe condamnaţii porniţi pe
calea corectării fie săvîrşesc atacuri violente asupra administraţiei, fie organizează în aceste
scopuri grupuri criminale sau participă activ la asemenea grupuri
Adiacent sînt afectate relaţiile sociale cu privire la la ocrotirea integrităţii corporale,
sănătăţii şi libertăţii psihice a persoanei, integritatea sau potenţialul de utilizare a bunurilor ori
poseia asupra acestora.
Obiectul material corpul persoanei şi bun urile mobile sau imobile.
1. Dezordinile de masă sunt acţiuni ce atentează la ordinea şi securitatea publică, săvârşite
de un grup de persoane, însoţite de violenţă asupra persoanelor, pogromuri, incendieri, distrugeri,
precum şi opunere de rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor. În timpul dezordinilor de masă se
dezorganizează activitatea normală a transportului, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor
aflate în teritoriul respectiv.
2. Latura obiectivă a dezordinilor de masă prevăzute în alin.1 art.285 CP se realizează prin
comiterea uneia dintre următoarele acţiuni: a) organizarea sau conducerea unor dezordini de
masă; b)participarea activă la dezordinele în masă, c) chemările la nesupunere violentă cerinţelor
legitime ale reprezentanţilor autorităţilor precum şi la comiterea actelor violente asupra
persoanelor.
3. Organizarea unor dezordini de masă poate să se exprime prin diferite forme: prin
planificarea, pregătirea şi instigarea la comiterea unor astfel de acţiuni, crearea unor grupuri de
persoane pentru provocarea şi aţâţarea dezordinilor de masă, conducerea acţiunilor
participanţilor la dezordinile de masă etc.
4. Conducerea acţiunilor de dezordini în masă nu presupune întotdeauna şi participarea
activă, nemijlocită, obligatorie a conducătorului la comiterea acestei infracţiuni, cu toate că
aceste persoane, de regulă, pot avea şi această calitate.
5. Pogromuri, distrugeri, incendieri sau alte acţiuni asemănătoare, prin care se înţelege
degradarea, distrugerea totală sau parţială a unor edificii, clădiri, unităţi de transport statale sau
particulare etc. (a se vedea comentariul de la art.197 CP);
c) Rezistenţa violentă autorităţilor, prin care se înţelege opunerea de rezistenţă
reprezentanţilor autorităţilor în timpul îndeplinirii obligaţiunilor funcţionale prin aplicarea sau
ameninţarea cu folosirea armelor de foc, a substanţelor explozive, a armelor albe etc.
8. Alin.3 art.285 CP stabileşte răspundere penală pentru chemările la nesupunere activă
cerinţelor legitime ale reprezentanţilor autorităţilor şi la dezordini de masă, precum şi la
săvârşirea actelor de violenţă asupra persoanelor. Chemările pot fi făcute în scris - prin afişarea
unor placate, răspândirea foilor volante etc., oral - prin luarea de cuvânt în faţa gloatei sau prin
radio etc.
10. Calitatea de subiect al infracţiunii o poate avea persoana fizică responsabilă, care a
atins vârsta de 14 ani; alin.2 prevede ca posibilă atragerea la răspundere penală a persoanelor
care au atins vârsta de 16 ani, iar alin.3 prevede ca posibilă atragerea la răspundere penală a
persoanelor care au atins vârsta de 14 ani.
Articolul 286. ACŢIUNILE CARE DEZORGANIZEAZĂ ACTIVITATEA

PENITENCIARELOR. Exclus
Articolul 287. HULIGANISMUL

(1) Huliganismul, adică acţiunile intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică,
însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu aplicarea unei
asemenea violenţe, de opunerea de rezistenţă violentă reprezentanţilor autorităţilor sau altor
persoane care curmă actele huliganice, precum şi acţiunile care, prin conţinutul lor, se
deosebesc printr-un cinism sau obrăznicie deosebită,
ani.
a) de o persoană care anterior a săvîrşit un act de huliganism;
(3) Huliganismul agravat, adică acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), dacă au fost săvîrşite
cu aplicarea sau cu încercarea aplicării armei sau a altor obiecte pentru vătămarea integrităţii
corporale sau sănătăţii,
Deci fapta de huliganism este incriminată într-ovariantă tip şi în 2 variante agravante.
1.Desconsiderarea deplină a ordinii publice o demonstrează dorinţa făptuitorului de a

profita de un pretext neînsemnat pentru răfuiala cu victima. În frecvente cazuri, pretextul pentru
săvîrşirea infracţiunii din motive huliganice este, în genere aproape imposibil de identificat.
Aceasta deoarece un astfel de pretext este în totală necorespundere cu fapta comisă şi cu
consecinţele produse. Deci, trăsătura esenţială a huliganismului este încălcarea grosolană a
ordinii publice, exprimată printr-o vădită lipsă de respect faţă de societate.
Obiectul juridic special se constituie din relaţiile sociale cu privire la ocrotirea ordinii
publice în principal , adacent fiind afectate relaţiile sociale cu privire la ocrotirea sănătăţii
persoanei, libertatea psihică a acesteia, la fel relaţiile sociale cu privire la posesia legală a
bunurilor. Acest fapt semnifică caracterul complex al obiectului. La fel se impune obiectul
material care se exprimă prin corpul persoanei
2. Ordine publică înseamnă o totalitate de relaţii sociale, ce asigură o ambianţă liniştită de
convieţuire în societate, de inviolabilitate a persoanei şi a integrităţii patrimoniului, precum şi
activitatea normală a instituţiilor de stat şi publice.
Latura obiectivă se exprimă în acţiunile care cunosc 4 modalităţi normative cu caracter
alternativ 1) încalcă grosolan ordinea publică însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor
sau 2) încalcă grosolan ordinea publică însoţite de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea
violenţe, 3) încalcă grosolan ordinea publică însoţite de opunerea de rezistenţă reprezentanţilor
autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice, precum şi 4) acţiunile care, prin
conţinutul lor, se deosebesc printr-un cinism sau obrăznicie deosebită.
3. Prin încălcare grosolană a ordinii publice ce exprimă o vădită lipsă de respect se are în
vedere săvârşirea unor acţiuni intenţionate ce atentează la regulile sociale şi morale de
convieţuire, care sunt încălcate într-un mod grosolan şi demonstrativ de către violatorul ordinii
publice prin necuviinţă, neobrăzare, comportare batjocoritoare cu cetăţenii, prin înjosire a
onoarei şi demnităţii personalităţii, încălcare îndelungată şi insistentă a ordinii publice,
zădărnicire a activităţilor de masă, suspendare temporară a activităţii normale a întreprinderilor,
instituţiilor, organizaţiilor, transportului obştesc etc.
4. Prin huliganism însoţit de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu
aplicarea unei asemenea violenţe se are în vedere atât violenţa psihică cât şi cea fizică, ce se
poate manifesta prin cauzarea unor prejudicii sănătăţii, care pot surveni în urma săvârşirii unor
acţiuni cu caracter violent produse prin aplicarea de lovituri, prin imobilizarea, îmbrâncirea,
punerea unei piedici victimei, urmate de cauzarea vătămărilor intenţionate uşoare sau medii a
integrităţii corporale sau sănătăţii (art.152 alin.1).
Ameninţarea constă în orice act prin care se realizează o constrângere morală de natură să
insufle temere cu privire la aplicarea violenţei fizice urmată de provocarea unor leziuni de o
gravitate diferită până la cauzarea morţii.
5. Prin opunere de rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă
actele huliganice se înţelege comiterea unor acţiuni fizice active de opunere de rezistenţă care se
realizează în procesul comiterii actelor de huliganism. Ignorarea cerinţelor persoanelor indicate
să înceteze activitatea huliganică nu constituie opunere de rezistenţă; numai intervenţia fizică,
folosirea forţei pentru curmarea acţiunilor fizice se consideră drept opunere de rezistenţă.
Rezistenţa opusă după încetarea actelor huliganice, în special în legătură cu reţinerea
ulterioară a vinovatului, nu va fi considerată circumstanţă care califică huliganismul, ea urmează
a fi calificată în concurs cu huliganismul (a se vedea HP CSJ din 20.12.1993, nr.12 Cu privire la
practica judiciară în cauzele despre huliganism).
7. Alin.2 art.287 CP prevede în calitate de circumstanţe calificative acţiunile huliganice
săvârşitede o persoană care anterior a mai comis un act de huliganism sau de două sau mai multe
persoane. Circumstanţele indicate sunt analizate în legătură cu comentariul efectuat în privinţa
art. 44 CP, fiind analizate suplimentar în conţinutul comentariului de la art.186 CP.
8. Alin.3 art.287 CP prevede în calitate de circumstanţe calificative săvârşirea acţiunilor
huliganice cu aplicarea sau încercarea aplicării armei de foc, a cuţitelor, boxelor sau a altor arme
albe, precum şi a obiectelor special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a
sănătăţii, după cum se arată în comentariul de la art.188 CP.
9. Aplicarea sau încercarea de a aplica armele de foc sau alte obiecte folosite în calitate de
arme se califică în temeiul alin.3 art.287 CP nu numai în acele cazuri în care vinovatul cu
ajutorul lor cauzează sau intenţionează să cauzeze leziuni corporale, dar şi atunci când utilizarea
obiectelor menţionate în procesul actelor huliganice creează un pericol real pentru viaţa şi
sănătatea cetăţenilor. Cu toate acestea, acţiunile huliganice, exprimate prin demonstrarea
obiectelor indicate, dar nelegate de aplicarea lor, nu pot fi calificate în baza alin.3 art.218 CP.
10. Latura subiectivă a huliganismului se caracterizează prin comiterea cu intenţie directă a
infracţiunii; persoana conştientizează că încalcă grosolan ordinea publică, exprimând astfel o
vădită lipsă de respect faţă de societate şi dorind acest fapt. În niciun caz huliganismul nu poate
fi raportat la infracţiunile comise fără motiv. (exprimat în dorinţa de a se opune celor din jur, de
a-şi demonstra atitudinea sfidătoare faţă de ei, cu toate acestea alături de motivele huliganice pot
exista şi alte motive cum ar fi d ură ideologică, politică, rasială, naţională...) Una din condițiile
necesare (nu si suficiente) oentru aplicarea răspunderii conform art. 287 este ca inițiator al
încăierăroii sau al cerții să fie nu victima, dar făptuitorul, făpotuitorul să provoace conflictul pe
ntru a se răfui cu victima. Alaturi de motivele huliganice pot coexista in subsidiar si alte motive
(ura rasiala, relioasa, fata de vre-un grup social).
11. Subiect al infracţiunii prevăzute de alin.1 art.287 este persoana fizică responsabilă care
a atins vârsta de 16 ani. Răspunderea penală pentru comiterea huliganismului agravant (alin.2 şi
3) survine de la vârsta de 14 ani.
Articolul 288. VANDALISMUL
(1) Vandalismul, adică pîngărirea edificiilor sau a altor încăperi, precum şi nimicirea
bunurilor în transportul public sau în alte locuri publice,
c) asupra bunurilor care au valoare istorică, culturală sau religioasă
ani.
Obiect juridic principal-relaţiile sociale cu privire la ordinea publică, adiacent fiind
afectate relaţiile sociale cu privire la protecţia moralităţii şi esteticii publice.
Obiectul material se reprezintă prin edificiile sau alte încăperi, bunusi din transportul public
sau din alte locuri publice, sau bunurile care au valoare istorică, cultulară sau religioasă. Nu
poate fi obiect material al V.un mormint sau urma funerară (art.222)
1. Latura obiectivă a vandalismului se realizează prin comiterea următoarelor două tipuri de
atentate: a) pângărirea edificiilor sau a altor încăperi; b) nimicirea bunurilor din transportul
public sau în alte locuri publice.
2. Prin pângărire se are în vedere săvârşirea unor acţiuni prin care se supune unei
batjocoriri sau unor acte de necinstire a unui obiect demn de un respect deosebit, cum ar fi
edificiile, încăperile, monumentele istorice şi culturale ori unele părţi componente ale acestora.
În calitate de astfel de acţiuni pot fi considerate aplicarea pe aceste obiecte a unor imagini sau
inscripţii cu caracter înjositor, batjocoritor, indecent (necuviincios), lipirea unor placate,
reproduceri, fotografii cu conţinut amoral, murdărirea cu vopsea, produse petroliere etc., prin
care este cauzată o daună vizibilă considerabilă aspectului estetic, interior sau exterior al
acestora. Pentru încadrarea juridică a acestor acţiuni ca infracţiune, este necesar de a lua în
consideraţie atât conţinutul, mărimea inscripţiilor, imaginilor, cât şi posibilitatea de a fi înlăturate
(şterse).
În acest context nu pot fi calificate ca vandalism inscripţiile, imaginile puţin vizibile sau
care pot fi înlăturate uşor, sau care nu sunt stipulate pentru a produce o reacţie negativă de
amploare mare din partea societăţii. În aceste cazuri, în funcţie de caracterul faptei comise, poate
surveni răspunderea materială sau administrativă a făptuitorului.
3. Prin nimicirea bunurilor în transportul public sau în alte locuri publice se înţelege
deteriorarea sau distrugerea obiectelor de folosinţă comună, ce se realizează prin distrugerea
dispozitivelor de iluminare, a taxofoanelor, scaunelor, îngrăditurilor, precum şi a altor obiecte de
acest gen. Nimicirea bunurilor private se încadrează în temeiul normelor ce vizează atragerea la
răspundere a autorilor infracţiunilor contra patrimoniului.
4. Alin.2 art.288 prevede, în calitate de circumstanţe ce agravează răspunderea penală,
comiterea vandalismului: a) în mod repetat; b) de două sau mai multe persoane.
5. Latura subiectivă se caracterizează prin comiterea cu intenţie directă a actelor de
vandalism, adică persoana îşi dă seama că pângăreşte un edificiu sau altă încăpere ori că
nimiceşte bunurile aflate în transportul public sau în alt loc public şi doreşte să acţioneze în acest
mod.Motivele hiuliiganice au un character obligatoriu în cazul infracțiunii de vandalism, ca
motive subsidiare pot exista-razbunarea, dusmania, ura rasiala interesul material…insa
primordial ramine a fi cel hiliganic.
Articolul 289. PIRATERIA
(1) Jefuirea săvîrşită în scopuri personale de către echipajul sau pasagerii unei nave
împotriva persoanelor sau bunurilor care se găsesc pe această navă ori împotriva altei nave,
dacă navele se află în marea liberă sau într-un loc care nu este supus jurisdicţiei nici unui
stat,
b) săvîrşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
c)săvîrşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de arme;
d) soldată cu decesul persoanei din imprudenţă;
e) soldată cu alte urmări deosebit de grave,
1. Pirateria este o infracţiune cu caracter internaţional care a fost definită pentru prima dată
de Convenţia internaţională de la Geneva despre marea liberă din 1958. Pirateria atentează la
interesele statului şi ale cetăţenilor ce ţin de sfera de asigurare a securităţii acestora în spaţiul
acvatic liber, precum şi a vieţii, sănătăţii şi intereselor materiale ale acestora.
2. Latura obiectivă a pirateriei are un conţinut complex şi include două activităţi, dintre
care una este sustragerea de către echipajul sau pasagerii unei nave a bunurilor de pe această
navă ori de pe alta, iar activitatea a doua se caracterizează prin săvârşirea unor acte de violenţă
împotriva persoanelor sau bunurilor respective, care se pot realiza atât prin cauzarea unor
vătămări corporale, cât şi prin distrugerea bunurilor, mobilierului sau instalaţiilor navei etc. Sub
aspect practic, pirateria presupune răpirea sau reţinerea navei, bombardamentul navei, aplicarea
violenţei în privinţa echipajului şi pasagerilor etc.
3. Actele de piraterie trebuie să aibă loc pe o navă care se află în marea liberă sau într-un
loc nesupus jurisdicţiei nici unui stat. Pirateria săvârşită în limitele frontierei de stat se califică
drept jaf, tâlhărie sau banditism, în funcţie de circumstanţele cauzei.
4. Latura subiectivă se caracterizează prin săvârşirea cu intenţie directă a actelor de
piraterie şi prin prezenţa scopului acaparator al averii străine.
5. Subiect al pirateriei este recunoscută persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani.
6. Potrivit alin.2 art.289, pirateria este mai gravă dacă a fost săvârşită în prezenţa
circumstanţelor indicate în acest alineat şi anume: a) prin piraterie săvârşită în mod repetat (a se
vedea comentariul la art.31 CP); b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
(a se vedea comentariul la art.46 şi 47 CP); c) cu aplicarea armei sau a altor obiecte în calitate de
armă (a se vedea comentariul la art.188 CP); d) soldată cu decesul persoanei din imprudenţă,
ceea ce presupune prezenţa a două forme de vinovăţie (a se vedea comentariul la art.19 CP); e)
soldată cu alte urmări deosebit de grave (se au în vedere degradarea sau distrugerea navei,
cauzarea unei daune materiale în proporţii mari sau deosebit de mari) etc.
Articolul 2891. Infracţiuni contra securităţii aeronautice
şi contra securităţii aeroporturilor
(1) Faptele ce pot periclita securitatea aeronautică şi securitatea aeroporturilor, adică:
a) săvîrşirea unui act de violenţă asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave aflate
în zbor, dacă acest act poate periclita securitatea navei;
b) săvîrşirea unui act de violenţă asupra unei persoane într-un aeroport care deserveşte
aviaţia civilă, dacă acest act poate periclita securitatea aeroportului;
c) distrugerea unei aeronave aflate în exploatare sau cauzarea de daune acestei nave care o
scot din funcţiune ori care pot periclita securitatea aeronavei în timpul zborului;
d) plasarea sau o altă faptă ce a condus la plasarea pe bordul unei aeronave aflate în
exploatare, prin orice metodă, a unui dispozitiv ori a unei substanţe capabile să distrugă această
aeronavă sau să-i cauzeze daune care o scot din funcţiune ori care pot periclita securitatea
aeronavei în timpul zborului;
e) distrugerea sau deteriorarea instalaţiei ori a serviciului de navigaţie aeriană, sau
perturbarea funcţionării lor, dacă aceste acţiuni pot periclita securitatea unei nave aeriene
aflate în zbor;
f) distrugerea sau deteriorarea instalaţiei ori a edificiului unui aeroport care deserveşte
aviaţia civilă sau a unei aeronave situate în aeroport şi care nu se află în exploatare, sau
perturbarea funcţionării serviciului aeroportului, dacă aceste acţiuni pot periclita securitatea
aeroportului;
g) comunicarea unei informaţii cunoscînd că este falsă, dacă prin aceasta se creează pericol
pentru securitatea unei aeronave aflate în zbor,
(2) Aceleaşi fapte care au provocat din imprudenţă:
b) decesul unei persoane;
c) alte urmări grave
(3) Faptele prevăzute la alin.(1) sau (2), săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o
Articolul 2892. Infracţiuni contra securităţii
transportului naval
(1) Faptele ce pot periclita securitatea transportului naval, adică:
a) săvîrşirea unui act de violenţă asupra unei persoane aflate la bordul unei nave maritime
sau fluviale, dacă acest act poate periclita navigaţia în siguranţă a navei;
b) distrugerea unei nave maritime sau fluviale ori cauzarea de daune acestei nave sau
încărcăturii ei care pot periclita navigaţia în siguranţă a navei;
c) plasarea sau o altă faptă ce a condus la plasarea pe bordul unei nave maritime sau
fluviale, prin orice metodă, a unui dispozitiv ori a unei substanţe capabile să distrugă nava sau
să cauzeze acesteia ori încărcăturii ei daune care pot periclita navigaţia în siguranţă a navei;
d) distrugerea sau deteriorarea instalaţiei ori a serviciului de navigaţie, sau perturbarea
funcţionării lor, dacă aceste acţiuni pot periclita navigaţia în siguranţă a navei maritime sau
fluviale;
e) comunicarea unei informaţii cunoscînd că este falsă, dacă prin aceasta se creează pericol
pentru navigaţia în siguranţă a navei maritime sau fluviale,
(3) Faptele prevăzute la alin. (1) sau (2), săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o
Articolul 2893. Infracţiuni contra securităţii
platformelor fixe
(1) Faptele ce periclitează securitatea platformelor fixe, adică:
a) capturarea sau exercitarea ilegală a controlului asupra unei platforme fixe însoţită de
violenţă, de ameninţarea cu aplicarea ei sau de o altă formă de intimidare;
b) săvîrşirea unui act de violenţă asupra unei persoane aflate pe o platformă fixă, dacă acest
act poate periclita securitatea platformei;
c) distrugerea unei platforme fixe sau cauzarea de daune acestei platforme care pot periclita
securitatea platformei;
d) plasarea sau o altă faptă care a condus la plasarea pe o platformă fixă, prin orice metodă,
a unui dispozitiv ori a unei substanţe capabile să distrugă această platformă sau să pericliteze
securitatea ei,
(3) Faptele prevăzute la alin. (1) sau (2), săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o
Articolul 290. PURTAREA, PĂSTRAREA, PROCURAREA, FABRICAREA,
REPARAREA SAU COMERCIALIZAREA ILEGALĂ A ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR
(1) Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea armelor
de foc, precum şi sustragerea lor, cu excepţia armei de vînătoare cu ţeavă lisă, sau a
muniţiilor fără autorizaţia corespunzătoare
ani.
(3) Persoana care a predat de bună voie arma de foc sau muniţiile pe care le deţinea fără
autorizaţia corespunzătoare este liberată de răspundere penală.
1. Obiectul infracţiunii îl formează securitatea publică în cazul punerii ilegale în circulaţie a
armelor şi muniţiilor.
2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.290 CP se realizează prin săvârşirea uneia
dintre următoarele acţiuni: purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau
comercializarea ilegală a armelor de foc, cu excepţia armei de vânătoare cu ţeava linsă sau a
muniţiilor fără autorizaţia corespunzătoare.
3. Toate aspectele determinate de încadrarea juridică a infracţiunii prevăzute prin conţinutul
art.290 CP sunt stipulate în HP nr.31 din 9 noiembrie 1998 Cu privire la practica judiciară în
cazurile penale despre purtarea, păstrarea, transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală,
sustragerea armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a
armelor de foc şi a muniţiilor.
4. Drept armă de foc sunt considerate toate tipurile de arme, principiul de funcţionare al
cărora este bazat pe forţa de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori din
explozia unei încărcături, care determină aruncarea unuia sau a mai multor proiectile destinate
pentru a imobiliza, a răni, a ucide sau a distruge, a căror folosire şi purtare necesită acordarea
unei autorizaţii speciale.
5. Prin muniţii se înţeleg: cartuşele, obuzele de artilerie, bombele, grenadele, proiectilele de
orice fel, care pot fi utilizate în calitate de încărcătură la armele de foc şi pot fi fabricate în mod
industrial sau în mod meşteşugăresc.
6. Nu se referă la arme de foc armele de vânătoare cu ţeava linsă, pistoalele sportive de
semnalare cu aer comprimat, armele pneumatice care servesc la lucrările de construcţie, precum
şi pistoalele cu gaz, pistoalele care servesc la punerea în mişcare a rachetelor.
7. Purtare a armelor şi muniţiilor se consideră portul acestora de către persoane în lipsa
permisului organului autorizat.
8. Prin procurare a armelor şi a muniţiilor se înţelege obţinerea acestora prin diferite
metode (cumpărare, donare, schimb, sustragere etc.) fără autorizaţia organelor competente.
9. Fabricarea ilegală a armelor şi a muniţiilor se consideră producerea lor industrială sau
în urma unei activităţi meşteşugăreşti fără autorizaţia corespunzătoare.
10. Repararea armelor înseamnă restabilirea capacităţilor de nimicire, distrugere a
bunurilor materiale, rănire a fiinţelor umane, pierdute anterior.
11. Comercializare a armelor şi a muniţiilor se consideră transmiterea neautorizată a
acestora prin vânzare, dăruire, împrumut etc. cu scopul dobândirii unui beneficiu sau fără acesta.
12. Latura subiectivă a infracţiunii date se caracterizează prin vinovăţie intenţionată
(intenţie directă). Persoana îşi dă seama că procură, păstrează, fabrică, repară sau
comercializează ilegal armele şi muniţiile neavând autorizaţia corespunzătoare.
14. Alin.2 art.290 prevede în calitate de circumstanţe agravante comiterea aceloraşi acţiuni:
a) în mod repetat (a se vedea comentariul la art.31 CP); b) de două sau mai multe persoane (a se
vedea comentariul la art.art.44 şi 45 CP).
15. Conform alin.3 art.290 CP, persoana care a predat de bună voie arma de foc sau
muniţiile pe care le deţinea fără autorizaţia corespunzătoare este liberată de răspundere penală.
Articolul 291. PĂSTRAREA NEGLIJENTĂ A ARMELOR DE FOC ŞI A
MUNIŢIILOR
Păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor, precum şi transmiterea acestora
altor persoane,
se pedepsesc cu amendă în mărime de pînă la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 3 ani.
1. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.291 CP se caracterizează prin păstrarea
sau transmiterea armelor de foc şi a muniţiilor, soldate cu survenirea unor urmări grave.
2. Cu privire la definiţia noţiunii de armă de foc şi muniţii a se vedea comentariul la art.290
CP.
3. Păstrare neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor se consideră păstrarea acestora de
către persoanele dotate autorizat, însă cu încălcarea cu bună-ştiinţă a regulilor şi condiţiilor de
păstrare stabilite de legislaţia în vigoare şi de organele abilitate.
4. Se consideră transmitere ilegală a armei sau a muniţiilor altei persoane transmiterea
acestora în lipsa unui temei legal.
5. Prin urmări grave se înţeleg cauzarea morţii, vătămarea gravă ori medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii oamenilor, nimicirea sau deteriorarea bunurilor în proporţii mari,
săvârşirea cu ajutorul acestor arme sau muniţii a unor infracţiuni etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii de păstrare neglijentă a armelor de foc şi muniţiilor se
caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă (autoîncredere exagerată sau neglijenţă).
Transmiterea armelor şi a muniţiilor se caracterizează prin vinovăţie sub forma intenţiei directe
sau indirecte.
7. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 292. FABRICAREA, PROCURAREA, PRELUCRAREA, PĂSTRAREA,
TRANSPORTAREA, FOLOSIREA SAU NEUTRALIZAREA SUBSTANŢELOR
EXPLOZIVE ORI A MATERIALELOR RADIOACTIVE
((1) Fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau
neutralizarea substanţelor explozive sau materialelor radioactive fără autorizaţia
corespunzătoare sau orice altă operaţie ilegală privind circulaţia acestora
de pînă la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 3000 la 5000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea
persoanei juridice.
(11) Aceleaşi fapte săvîrşite cu materialul nuclear, dacă acestea creează pericolul de a cauza
moartea ori vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, daune esenţiale
proprietăţii sau mediului,
(2) Faptele prevăzute la alin. (1) sau (11), care au provocat din imprudenţă:
mărime de la 7000 la 10000 unităţi convenţionale cu lichidarea persoanei juridice.
1. Latura obiectivă a infracţiunii se manifestă prin comiterea următoarelor acţiuni:
fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau neutralizarea
substanţelor explozive sau a materialelor radioactive sau prin orice altă operaţie ilegală privind
circulaţia acestora (noţiunile de fabricare, procurare, deţinere, transportare, folosire au fost deja
examinate în comentariul la art.290 CP).
2. La categoria substanţelor explozive se referă praful de puşcă, dinamita, trotilul,
nitroglicerina, alte amestecuri chimice, produse în mod industrial sau meşteşugăresc, care au
capacitatea de a exploda în urma aprinderii, lovirii sau detonării.
3. Materiale radioactive sunt considerate acele materiale, de provenienţă naturală sau
artificială, care au capacitatea de radiaţie ionizantă, ce duce spre iradiere electromagnetică sau
corpusculară care, în anumite condiţii, devine periculoasă pentru organismele vii (radiu, uraniu,
stronţiu etc.)
4. Prelucrarea substanţelor explozive sau radioactive presupune transformarea sau
schimbarea aspectului, formei sau conţinutului acestora, atribuindu-li-se o altă calitate pentru a fi
utilizate în anumite scopuri.
5. Componenţa de infracţiune prevăzută în alin.1 art.292 este formală şi se consideră
terminată din momentul săvârşirii uneia din acţiunile indicate în el, iar cea prevăzută în alin.2 -
materială şi presupune survenirea unor urmări grave (decesul persoanei, producerea unor
vătămări grave sănătăţii sau integrităţii persoanei, cauzarea unor daune materiale în proporţii
mari, contaminarea radioactivă a localităţii etc.).
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie intenţionată (intenţie
directă).
Articolul 293. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE EVIDENŢĂ, PĂSTRARE,
TRANSPORTARE ŞI FOLOSIRE A SUBSTANŢELOR UŞOR INFLAMABILE SAU
COROSIVE
Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi folosire a substanţelor uşor
inflamabile sau corozive, precum şi expedierea ilegală prin poştă sau bagaj a acestor
substanţe,
ani.
1. Latura obiectivă se exprimă prin încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi
folosire a substanţelor uşor inflamabile sau corosive, precum şi prin expedierea ilegală prin poştă
sau bagaj a acestor substanţe, dacă aceste acţiuni au provocat urmări grave. Regulile respective
sunt stipulate de diferite acte normative (instrucţiuni, ordine, regulamente) cu caracter
extrapenal, de aceea dispoziţia respectivă este de blanchetă. Pentru tragerea la răspundere penală
în temeiul art.293 CP este necesar să stabilim raportul de cauzalitate dintre regulile încălcate şi
survenirea urmărilor grave stipulate, cum ar fi decesul persoanei, vătămarea gravă sau medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, deteriorarea avutului în proporţii mari etc.
2. Substanţele uşor inflamabile se caracterizează prin capacitatea de a se autoinflama
intrând în reacţie cu oxigenul din aer şi din apă, precum şi cu substanţele ce se pot aprinde la
temperaturi joase: benzina, spirtul, gazul lampant, propanul etc.
3. Substanţe corosive sunt acizii, alcoolii sau alte substanţe, care, fiind folosite cu neatenţie,
pot provoca arsuri grave ale pielii, pot afecta vederea, organele respiratorii, pot distruge bunurile
materiale etc.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie imprudentă. Persoana îşi
dă seama că încalcă regulile de evidenţă, păstrare, transportare şi folosire a substanţelor uşor
inflamabile sau corosive, însă consideră în mod uşuratic că aceste urmări vor putea fi evitate.
5. Subiectul infracţiuni este persoana fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 294. TRANSPORTAREA ILEGALĂ CU TRANSPORTUL AERIAN A

SUBSTANŢELOR EXPLOZIVE SAU UŞOR INFLAMABILE Exclus
Articolul 295. Sustragerea materialelor sau

a dispozitivelor radioactive ori
a instalaţiilor nucleare, amenin-
ţarea de a sustrage sau cererea
de a transmite aceste materiale,
dispozitive sau instalaţii
(1) Sustragerea materialului sau a dispozitivului radioactiv ori a instalaţiei nucleare
(2) Cererea de a transmite material sau dispozitiv radioactiv ori o instalaţie nucleară
însoţită de ameninţarea cu aplicarea violenţei sau de altă formă de intimidare
b) cu folosirea situaţiei de serviciu;
c) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei,
(4) Atacul săvîrşit asupra unei persoane în scopul sustragerii materialului sau a
dispozitivului radioactiv ori a instalaţiei nucleare, însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa
sau sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe,
(5) Acţiunile prevăzute la alin. (4), săvîrşite:
b) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă;
c) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
(6) Acţiunile prevăzute la alin. (1), (2), (3), (4) sau (5), săvîrşite:
b) în proporţii mari sau deosebit de mari,
(7) Ameninţarea de a sustrage material sau dispozitiv radioactiv ori o instalaţie nucleară cu
scopul de a sili statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică să săvîrşească
sau să se abţină de la săvîrşirea vreunei acţiuni
1. Latura obiectivă se realizează prin ameninţarea de a sustrage materiale radioactive în
scopul de a forţa un stat, o organizaţie internaţională, o persoană juridică sau fizică să
săvârşească o acţiune ori să se abţină de la ea, dacă a existat pericolul realizării acestei
ameninţări.
2. Ameninţarea de a săvârşi sustragerea materialelor radioactive sau de a le folosi este o
formă de violenţă psihică în privinţa autorităţilor statului, organizaţiilor internaţionale,
persoanelor fizice sau juridice, care obiectiv este exprimată în diferite moduri: verbal, în scris,
prin telefon sau prin alte metode.
3. Prin ameninţare de a sustrage materiale radioactive se înţelege faptul că persoana în
momentul ameninţării nu dispune de aceste materiale, însă are posibilitatea reală de a sustrage
materiale radioactive.
4. Ameninţarea de a folosi materialele radioactive presupune că acestea se află deja în
posesia vinovatului şi el are posibilitatea reală de a le folosi.
5. Componenţa acestei infracţiuni este formală şi se consideră consumată din momentul
înaintării cerinţelor condiţionate de ameninţarea cu sustragerea sau folosirea materialelor
radioactive.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin comiterea cu intenţie directă a acţiunilor de
ameninţare. Persoana îşi dă seama că fapta sa creează un pericol considerabil securităţii publice
şi doreşte acest lucru. Scopul infracţiunii este de a forţa statul sau o organizaţie internaţională, o
persoană fizică sau juridică să săvârşească o acţiune concretă sau să se abţină de la ea.
Articolul 2951. Deţinerea, confecţionarea sau
utilizarea materialelor sau a
dispozitivelor radioactive ori
a instalaţiilor nucleare
(1) Deţinerea materialului radioactiv, confecţionarea sau deţinerea unui dispozitiv radioactiv
cu scopul de a cauza moartea ori vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
daune esenţiale proprietăţii sau mediului
(2) Utilizarea prin orice metodă a materialului sau a dispozitivului radioactiv ori a instalaţiei
nucleare, însoţită de eliberarea sau de pericolul eliberării materialului radioactiv, săvîrşită cu
scopul:
a) de a cauza moartea ori vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, daune
esenţiale proprietăţii sau mediului;
b) de a sili statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică să săvîrşească sau
să se abţină de la săvîrşirea vreunei acţiuni,
se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
(3) Ameninţarea de a săvîrşi o faptă prevăzută la alin. (2)
Articolul 2952. Atacul asupra unei instalaţii nucleare

(1) Săvîrşirea unei acţiuni îndreptate împotriva unei instalaţii nucleare sau care perturbă
funcţionarea unei instalaţii nucleare
b) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei;
c) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
a) însoţite de expunerea la radiaţie ori de eliberarea de substanţe radioactive;
b) soldate cu alte urmări grave,
(4) Ameninţarea de a săvîrşi o acţiune prevăzută la alin. (1)
(5) Ameninţarea de a săvîrşi o acţiune prevăzută la alin. (1) cu scopul de a sili statul,
organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică să săvîrşească sau să se abţină de la
săvîrşirea vreunei acţiuni
Articolul 296. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE PROTECŢIE CONTRA
INCENDIILOR
Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere antiincendiară, precum şi
încălcarea cu rea-voinţă a regulilor de protecţie contra incendiilor, dacă acestea au provocat
urmări grave,
de pînă la 2 ani.
1. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.296 CP se realizează prin una din
următoarele acţiuni: a) neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere
antiincendiară; b) încălcarea cu rea-voinţă a regulilor de protecţie contra incendiilor.
2. Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere antiincendiară se
manifestă prin nerespectarea dispoziţiilor luate de aceste organe privind respectarea regulilor de
protecţie contra incendiilor, fapt care a dus la izbucnirea incendiului care se soldează cu urmări
grave.
3. Încălcarea cu rea-voinţă a regulilor de protecţie contra incendiilor se manifestă prin
încălcarea flagrantă a deciziilor organelor de stat de supraveghere antiincendiară cu privire la
respectarea unor reguli care urmează a fi respectate cu stricteţe în scopul prevenirii incendiilor.
4. Componenţa de infracţiune este materială, de aceea consumarea acesteia are loc numai în
cazul survenirii unor urmări grave, cum ar fi izbucnirea incendiului care a cauzat nimicirea sau
deteriorarea avutului în proporţii mari, decesul oamenilor etc.
5. Latura subiectivă se caracterizează prin prezenţa a două forme de vinovăţie: intenţie în
privinţa încălcării regulilor de protecţie contra incendiilor şi imprudenţă faţă de consecinţele
infractorice survenite.
6. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi
care este obligată să respecte regulile de protecţie contra incendiilor.
Articolul 297. NEÎNDEPLINIREA DISPOZIŢIILOR ORGANELOR DE STAT DE

SUPRAVEGHERE ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI CIVILE
Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere în domeniul protecţiei
civile, precum şi încălcarea cu rea-voinţă a normelor şi regulilor în domeniul protecţiei civile,
dacă acestea au provocat:
de pînă la 5 ani.
1. Latura obiectivă se manifestă prin inacţiuni care se caracterizează prin neîndeplinirea
dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere în domeniul protecţiei civile, precum şi prin
încălcarea cu rea-voinţă a normelor şi regulilor în domeniul protecţiei civile, dacă acestea au
provocat: a) decesul unei persoane; b) alte urmări grave.
2. Componenţa de infracţiune este materială şi se consideră consumată din momentul
survenirii urmărilor prejudiciabile indicate în dispoziţia art.297 CP.
privinţa încălcării normelor şi regulilor în domeniul protecţiei civile şi imprudenţă faţă de
consecinţele infractorice survenite.
4. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi
care, conform legii, este obligată să îndeplinească dispoziţiile organelor de stat în domeniul
protecţiei civile.
Articolul 298. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE EXPLOATARE A
OBIECTIVELOR ENERGETICE
Încălcarea regulilor de exploatare a staţiilor de producere, a liniilor de transportare şi
distribuire a energiei electrice şi termice, a conductelor de transportare a combustibilului,
dacă aceasta a provocat:
1. Latura obiectivă se caracterizează prin încălcarea regulilor de exploatare a staţiilor de
producere, a liniilor de transportare şi de distribuire a energiei electrice, termice, a conductelor
de transportare a combustibilului, dacă aceasta a provocat decesul unei persoane sau alte urmări
grave, cum ar fi întreruperea alimentării cu energie electrică sau cu combustibil a unor
întreprinderi, instituţii, localităţi etc.
2. Dispoziţia acestei infracţiuni este de blanchetă şi pentru a stabili care reguli au fost
încălcate este necesar a apela la normele speciale, care reglementează modul de exploatare a
staţiilor de producere a energiei electrice sau termice, a linilor şi conductelor de transportare a
energiei electrice, termice, a conductelor de gaz etc.
3. Latura subiectivă se exprimă prin prezenţa a două forme de vinovăţie: intenţie privind
regulile de exploatare a obiectivelor energetice şi imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile
survenite.
4. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi
care este obligată să respecte regulile de exploatare a obiectivelor energetice.
Articolul 299. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE PAZĂ A LINIILOR DE
TELECOMUNICAŢII Exclus
Articolul 300. ÎNCĂLCAREA REGULILOR LA EFECTUAREA

EXPLOATĂRILOR MINIERE
SAU A LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢIE MINIERE
Încălcarea regulilor de securitate, de construcţie, sanitare sau de protecţie contra
incendiilor la efectuarea exploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie miniere, precum
şi încălcarea regulilor de exploatare a mecanismelor de construcţie, dacă acestea au provocat:
1. Latura obiectivă se exprimă prin încălcarea regulilor de securitate, de construcţie, a
regulilor sanitare sau de protecţie contra incendiilor la efectuarea exploatărilor miniere sau a
lucrărilor de construcţie miniere, precum şi prin încălcarea regulilor de exploatare a
mecanismelor de construcţie, dacă acestea au provocat decesul unei persoane sau alte urmări
grave (vătămarea sănătăţii unui grup de persoane, deteriorarea minei, prăbuşiri de pământ în
subterană şi la suprafaţă, întreruperea procesului de extragere a zăcămintelor pentru o perioadă
îndelungată etc.).
2. Exploatarea minieră este un complex de lucrări de extragere şi exploatare a zăcămintelor
minerale din diverse mine (cariere, şahte, tunele etc.).
3. Prin efectuarea lucrărilor de construcţie se înţelege efectuarea lucrărilor de construcţie şi
reconstrucţie a obiectivelor miniere, a clădirilor administrative, a clădirilor industriale, a
hidrotehnicii şi a altor obiecte. Încălcarea regulilor de construcţie se exprimă prin nerespectarea
regulilor speciale care reglementează ordinea efectuării lucrărilor de construcţie şi de exploatare
a mecanismelor de construcţie în timpul efectuării acestora.
privinţa respectării regulilor de efectuare a exploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie
miniere şi imprudenţă referitoare la urmările prejudiciabile.
Articolul 301. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE ÎN
ÎNTREPRINDERILE
SAU SECŢIILE SUPUSE PERICOLULUI EXPLOZIEI
Încălcarea disciplinei tehnice şi de producţie sau a regulilor ce asigură securitatea de
producţie în întreprinderile sau secţiile supuse pericolului exploziei, dacă aceasta a provocat:
1. Latura obiectivă a acestei infracţiuni constă în încălcarea disciplinei tehnice şi de

producţie sau a regulilor ce asigură securitatea de producţie în întreprinderile sau secţiile supuse
pericolului exploziei, dacă aceasta a provocat decesul unei persoane sau alte urmări grave.
2. Sunt supuse pericolului de explodare încăperile şi instalaţiile exterioare în care se pot
forma - în condiţiile tehnologiilor de producţie - amestecuri de gaze fierbinţi sau aburi cu aer, sau
oxigen, care se folosesc în producerea amoniacului, acetonei, benzinei, butanului, gazului de
furnal, silonului, spirtului tehnic etc. Din categoria întreprinderilor şi secţiilor supuse pericolului
exploziei fac parte acele încăperi de producere, în care volumul de amestecuri explozive
depăşeşte 5 % din întregul volum al încăperii.
3. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie imprudentă. Persoana îşi
dă seama că încalcă regulile de securitate în întreprinderea sau în secţiile supuse pericolului
exploziei, însă consideră în mod uşuratic că urmările prejudiciabile nu vor surveni.
4. Subiectul infracţiunii îl constituie persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani şi care poartă răspundere pentru asigurarea disciplinei tehnice şi de producţie, precum şi
lucrătorii de rând ai acestor întreprinderi, secţii, care poartă răspundere pentru respectarea
regulilor privind securitatea de producţie în întreprinderea sau secţiile supuse pericolului
exploziei.
Articolul 3011. Producerea, comercializarea sau

procurarea în scop de comerciali-
zarea mijloacelor tehnice speciale
destinate pentru obţinerea ascunsă
a informaţiei, săvîrşite ilegal
Producerea, comercializarea sau procurarea în scop de comercializare a mijloacelor tehnice
speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei, săvîrşite ilegal,
neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani,
în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de la 1 la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă
în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
Articolul 302. Organizarea cerşetoriei

(1) Organizarea cerşetoriei în scop de a obţine pentru sine sau pentru altul foloase
materiale injuste
se pedepseşte cu amendă de pînă la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare pînă la 3
ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 1000 la 2500 unităţi convenţionale cu
(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită asupra a două sau mai multor persoane
se pedepsesc cu amendă de la 500 la 1500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă
la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 2500 la 5000 unităţi convenţionale cu
1. Latura obiectivă se caracterizează fie prin iniţierea sau organizarea cerşetoriei, fie prin
recrutarea persoanelor pentru cerşit, fie prin îndemnarea ori constrângerea unei persoane să
practice cerşetoria, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un venit ilicit.
Prin iniţierea sau organizarea cerşetoriei se are în vedere activitatea îndreptată spre
atragerea unei persoane sau a unui grup de persoane, care urmează să practice cerşetoria.
Prin îndemnarea practicării cerşetoriei se are în vedere trezirea interesului, încurajarea sau
convingerea unei persoane de a se ocupa cu cerşetoria.
Prin constrângerea de a practica cerşetoria se are în vedere aplicarea violenţei fizice şi
psihice care se poate realiza prin diferite mijloace: bătaie, aplicarea vătămărilor corporale,
ameninţarea cu aplicarea unei astfel de violenţe etc.
Prin recrutarea persoanelor pentru cerşit se are în vedere atragerea, angajarea şi îndemnul
acestora de a practica cerşetoria.
2. Latura subiectivă se caracterizează prin săvârşirea cu intenţie directă a infracţiunii.
Persoana îşi dă seama că iniţiază, organizează, recrutează persoane pentru practicarea cerşetoriei,
în scopul de a obţine pentru sine sau pentru alte persoane un venit ilicit, şi doreşte acest lucru.
4. În calitate de circumstanţe agravante alin.2 al art.302 CP prevede comiterea aceleiaşi
acţiuni săvârşite: a) asupra minorilor; b) asupra unei persoane cu grave deficienţe fizice sau
psihice.
CAPITOLUL XIV
INFRACŢIUNI CONTRA JUSTIŢIEI
Articolul 303. Amestecul în înfăptuirea justiţiei
şi în urmărirea penală
(1) Amestecul, sub orice formă, în judecarea cauzelor de către instanţele de judecată
naţionale sau internaţionale cu scopul de a împiedica examinarea multilaterală, deplină şi
obiectivă a cauzei concrete sau de a obţine pronunţarea unei hotărîri judecătoreşti ilegale
[Art.303 al.(1) modificat prin LP64 din 04.04.13, MO115/21.05.13 art.359]
ani.
(2) Amestecul, sub orice formă, în activitatea organelor de urmărire penală sau a
personalului instanţelor de judecată internaţionale cu scopul de a împiedica cercetarea
rapidă, completă şi obiectivă a cauzei penale
[Art.303 al.(2) modificat prin LP64 din 04.04.13, MO115/21.05.13 art.359]
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvîrşite cu folosirea situaţiei de serviciu,
1. Existenţa acestei stipulări în CP este argumentată prin necesitatea de a proteja justiţia în
persoana judecătorului, procurorului şi a altor funcţionari abilitaţi cu efectuarea urmăririi penale
pentru a evita amestecul sau împiedicarea sub orice formă în judecarea cauzelor penale sau
efectuarea urmăririi penale.
2. Obiectul infracţiunii este activitatea instanţei judecătoreşti şi a organelor de urmărire
penală. Obiect facultativ al infracţiunii este personalitatea judecătorului, procurorului, a
ofiţerului de urmărire penală în cazul în care asupra acestor persoane se săvârşesc acţiuni
îndreptate spre a limita drepturile lor prevăzute de CPP sau de alte acte legislative, precum şi a
persoanelor implicate în procedurile penale ca parte sau alţi subiecţi de procedură. În acest caz
judecătorii, procurorii, ofiţerii de urmărire penală şi alte persoane - subiecţi ai procedurii penale
pot fi recunoscuţi ca părţi vătămate în cauza penală.
3. Latura obiectivă a amestecului în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală se poate
manifesta în acţiuni diferite: rugăminţi, promisiuni, cereri, ameninţări (cu excepţia acţiunilor
prevăzute de art.305 CP) lansate în privinţa acestor persoane direct sau prin rude apropiate etc.
Legea penală în acest scop nu stabileşte expres care pot fi formele amestecului în înfăptuirea
justiţiei şi în urmărirea penală, utilizând doar expresia că acest amestec poate fi sub orice formă.
4. Infracţiunea prevăzută de art.303 alin.1 şi 2 se consideră consumată din momentul
admiterii acţiunilor prevăzute de p.3 al comentariului la acest articol. Survenirea urmărilor în
activitatea instanţei, a urmăririi penale a judecătorului, procurorului, ofiţerului de urmărire
penală nu este obligatorie, însă astfel de circumstanţe pot fi luate în consideraţie la aplicarea
pedepsei penale în limita sancţiunii penale la acest articol.
5. În cazul în care acţiunile infractorului sunt îndreptate împotriva proprietăţii judecătorilor,
procurorilor, ofiţerilor de urmărire penală sau împotriva vieţii şi sănătăţii acestora, asemenea
acţiuni urmează să fie calificate prin cumul de infracţiuni.
6. Prin noţiunea prevăzută la alin.3 cu folosirea situaţiei de serviciu ca situaţie agravantă se
înţelege folosirea situaţiei de serviciu contrar intereselor de serviciu prin indicaţii concrete,
ordine pentru a influenţa instanţa sau organul de urmărire penală în sensul adoptării hotărârii
agreabile acestei persoane.
7. Latura subiectivă reprezintă o acţiune sau o inacţiune cu intenţie directă. Persoana
vinovată întreprinde acţiuni conştiente de amestec în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală,
în activitatea judecătorului, procurorului, a ofiţerului care efectuează urmărirea penală şi doreşte
survenirea rezultatului infracţiunii.
8. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit 16 ani.
Subiect al infracţiunii prevăzute de alin.3 poate fi doar persoana cu funcţii de răspundere,
conform art.123 CP.
Articolul 304. CALOMNIEREA JUDECĂTORULUI, A PERSOANEI CARE

EFECTUEAZĂ URMĂRIREA PENALĂ ORI CONTRIBUIE LA ÎNFĂPTUIREA
JUSTIŢIEI Exclus
.
Articolul 305. ATENTAREA LA VIAŢA JUDECĂTORULUI, A PERSOANEI
CARE EFECTUEAZĂ URMĂRIREA PENALĂ ORI CONTRIBUIE LA ÎNFĂPTUIREA
JUSTIŢIEI. Exclus
(1) Tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate de cel care
efectuează urmărirea penală
închisoare de pînă la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
a) urmărind învinuirea de săvîrşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau
excepţional de grave;
c) soldată cu urmări grave
1.Tragerea cu bună ştiinţă la răspunderea penală conform acestui articol constă în pornirea
procesului penal, arestarea, învinuirea şi trimiterea cauzei în judecată în privinţa
unei persoane, ştiind că este nevinovată.
Asigurarea procesului penal a inevitabilitatii tragerii la raspundere penala ori de cate ori se
savarseste o infractiune, precum si excluderea unei condamnari nedrepte are o functie educativa
speciala fata de participantii la proces si educativa fata de persoanele neangajate in activitatea
procesuala. Activitatea procesuala penala isi atinge pe deplin rolul educativ, daca pe parcurs inculpatul
ajunge la intelegere corectitudinii justitiei si spiritul de dreptate incorporat in hotararea pronuntata.
Astfel procesul penal contribuie la educarea cetatenilor in spiritul respectarii neabatute a legilor si
Constitutiei RM asa cum este aratat in alin. (2) al art. 2 din CPP.
Astfel, procesul penal poate fi definit - prin scopul pe care il urmareste- cu mijloc de tragere la
raspundere penala si mijloc de aparare impotriva unei condamnari neintemeiate.
2.Obiectul juridic al infracţiunii se consideră relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea
justiţiei şi activitatea organelor de urmărire penală în bune condiţii, precum şi cele
referitoare la dreptul la libertate, demnitate, onoare şi alte drepturi fundamentale ale
omului.
Măsurile de constrîngere statală, îndreptate spre apărarea ordinii de drept pot limita
considerabil drepturile și interesele cetățenilor care sînt bănuiți de comiterea unei infracțiuni. În
asemenea cazuri statul apare ca titular al funcției de constrîngere. Pe cale de cpnsecință, în
raporturile persoană stat cerința de asigurare a inviolabilității persoanei nu poate avea un
character absolute, însă această limitare a inviolabilității persoanei trebuie deosebită de acțiunile
ilegale ale unor personae cu funcții de răspundere, avînd prerogative repressive, care îngrădesc
contrar prevederilor legale, drepturile și interesele persoanei. Deoarece constrîngerea este legată
de aplicarea atribuțiilor autoritare și afectează dreptul constituțional al cetățenilor la libertatea
individual și siguranța persoanei, este necesar ca asemenea atribuții să fie folosite în mod
concret, cu respectarea normelor juridice și etice, cu maximă prudență și tact.
3. Latura obiectivă se exprimă în acțiunea de tragere la răspundere penală a unei personae
nevinovate. Potrivit art. 50-52 CP, tragerea la răspundere penală ar însemna condamnarea
persoanei vinovate de comiterea unei infracțiuni. Totuși în contextual art. 306 ac. Sintagmă
urmează a fi înțeleasă prin comiterea uneia din acţiunile: pornirea procesului penal, dispunerea
arestării, punerea sub învinuire, trimiterea cauzei penale în judecată în privinţa unei persoane
nevinovate.
4. Infracţiunea prevăzută de alin.1 se consideră consumată din momentul adoptării
ordonanţei respective, indiferent de faptul dacă au survenit sau nu urmările prevăzute de alin.2.
5. În conformitate cu prevederile alin.2 lit.a), prin afirmaţia urmărind învinuirea de
săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave se înţeleg
infracţiuni după gradul prejudiciabil prevăzute la art.16 şi respectiv din articolele din partea
specială a prezentului cod.
În litera b) cuvintele din interes material ori alte interese personale exprimă acţiuni
efectuate în cazul primirii de bunuri, avantaje, bani, daruri directe sau indirecte, oferte,
promisiuni, servicii, avansare în serviciu etc., legate de tragerea la răspundere penală cu bună
ştiinţă a unei persoane nevinovate atât din propria iniţiativă, cât şi din iniţiativa altor persoane.
În litera c) prin cuvintele soldată cu urmări grave se înţelege tratamentul inuman şi
degradant al persoanei nevinovate, maltratarea şi alte acte de violenţă, cauzarea unor boli
psihice, sinucidere sau vătămarea integrităţii corporale uşoare şi medii, care se califică numai în
baza acestui punct al articolului. Dacă în urma acţiunilor intenţionate au survenit vătămări
corporale grave sau decesul persoanei, fapta are o încadrare prin concurs real de infracţiuni.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul ştie cu certitudine că
e trasă la răspundere penală o persoană nevinovată şi doreşte acest rezultat, cunoscînd că n
victim este cea care a comis infracțiunea..
7. Subiectul infracţiunii este persoana fiz. Respons.,cu virsta de 16 ani cu funcţii de
răspundere încadrată în organele de drept (procuror, persoana abilitată cu atribuţii de urmărire
penală).
Articolul 307. PRONUNŢAREA UNEI SENTINŢE, DECIZII, ÎNCHEIERI SAU
HOTĂRÂRI CONTRARE LEGII
(1) Pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărîri, sentinţe, decizii sau
încheieri contrare legii
se pedepseşte cu amendă în sumă de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare
a) legată de învinuirea de săvîrşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau
În corespundere cu pct.4.4. din Hotărîrea Parlamentului pentru aprobarea Strategiei de
consolidare a sistemului judecătoresc nr. 174 din 19.07.2007, garantarea independenței justiției
nu depinde numai d asigurarea unui cadru legislative coherent și de furnizarea mijloacelor
necesare, dar și de responsabilizarea sistemului judecătoresc, prin formarea unei atitudini a
judecătorilor care să garanteye aplicarea legii în conformitate cu cele mai înalte standard
profesionale.
1.Obiectul juridic al infracţiunii constă în relaţiile sociale cu privire la înfăptuirea justiției
sub aspectul corespunderii legii a unor acte procedural pronunțate de judecător,
deci, referitoare la înfăptuirea justiţiei în condiţii bune şi respectiv referitoare la
dreptul la libertate, demnitate, onoare şi alte drepturi fundamentale ale omului; în
cazul condamnării unei persoane nevinovate şi în cazul achitării nelegitime a unei
persoane sunt lezate aceleaşi drepturi şi interese ale victimei în proces.
2.Obiectul immaterial se repreyintă prin hotărîrea, sentința, decizia sau încheierea contrară
legii
Victimă a acestei infracțiuni are calitatea special de persoană în privința căreia se
oronunță o hotărîre, sentință, decizie sau încheiere contrar legii.
2. Latura obiectivă se realizează prin condamnarea cu bună-ştiinţă de către un judecător a
unei persoane nevinovate sau prin achitarea unei persoane vădit vinovate în săvârşirea
infracţiunii care se confirmă prin probe administrate în cauză.
Pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărâri, sentinţe, decizii sau încheieri
contrare legii poate avea loc în cauza contravenţională, penală, civilă sau în contenciosul
administrativ la examinarea în fond, apel, recurs sau ordine extraordinară de atac conform
procedurilor judiciare.
Hotărâre sau sentinţă se consideră actele juridice prin care se soluţionează cauzele civile,
de contencios administrativ, penale sau cauzele administrative în fond.
Prin decizii se soluţionează apelul, recursul sau recursul în anulare, înaintate împotriva
hotărârilor, sentinţelor date în prima instanţă în ordine de apel sau recurs.
Încheierile date de instanţă (de judecător) la examinarea tuturor cauzelor judiciare în sensul
acestui articol sunt doar actele judiciare prin care se încalcă esenţial drepturile părţilor
participante la proces (încheierea de arestare, liberarea de sub arest, prelungirea duratei de
arestare, refuzul prelungirii duratei ţinerii sub arest, suspendarea cauzei etc.); încălcarea
respectivă trebuie să fie stabilită de către instanţa ierarhic superioară.
3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care s-a pronunțat o hotărîre,
sentință, decizie, sau încheiere contra legii-formală.În cazul agraventei stabilite la lit.c) alin.2
art.307 CP, aseacta obține aspectul unei componențe materiale.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se constituie din intenţie directă .Motive diverse:interesul
material, răzbunarea, ura, interpretarea eronată a obligațiunilor de serviciu.
5. Subiect al infracţiunii este persoana abilitată cu competenţa de a înfăptui justiţia
(judecător, judecătorul de instrucţie din sistemul instanţelor judecătoreşti din ţară fizic
responsabila cu virsta de 16 ani.).
6. Pentru alin.2 al acestui articol privitor la urmările agravante sunt valabile comentariile
prevăzute în p.5 al art.306.
Articolul 308. REŢINEREA SAU ARESTAREA ILEGALĂ
(1) Pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărîri, sentinţe, decizii sau
încheieri contrare legii
se pedepseşte cu amendă în sumă de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare
1. Potrivit art.25 din CRM, libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
Reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzută
de lege. Actuala reglementare constituţională este în deplin acord cu dispoziţiile art.5 CEDO şi
cu alte acte internaţionale în materia de drept al omului, la care RM este parte. În scopul apărării
acestor valori sociale în cadrul procesului penal legiuitorul a incriminat în art.308 CP reţinerea şi
arestarea ilegală ca infracţiuni contra justiţiei.
2. Reţinerea şi arestarea preventivă sunt două măsuri procesuale de constrângere, fiecare
din ele având reglementarea sa proprie, prevăzută în legea de procedură penală. De aceea în
alin.1 şi 2 art.308 CP reţinerea şi arestarea ilegală apar ca două infracţiuni distincte care se
deosebesc una de alta prin specificul semnelor ce caracterizează aceste două componenţe de
infracţiuni.
3. Obiectul juridic nemijlocit al reţinerii ilegale (alin.1 art.308 CP) şi al arestării ilegale
(alin.2 art.308 CP) îl constituie relaţiile sociale ce se nasc din reglementarea juridică a activităţii
de înfăptuire a justiţiei care implică, în special, respectarea legalităţii reţinerii şi arestării
persoanei în cadrul urmăririi penale şi al exercitării actului de justiţie propriu-zis.
Ambele infracţiuni au şi un obiect juridic secundar, care constă în libertatea persoanei ca
valoare socială ocrotită de legea penală.
Corpul persoanei private de libertate în mod ilegal constituie obiectul material al reţinerii şi
arestării ilegale.
4. Latura obiectivă a reţinerii ilegale (alin.1 art.308 CP) constă în acţiunea ilegală de
privare de libertate a persoanelor care pot fi supuse reţinerii de către organele de urmărire penală.
Legea de procedură penală prevede expres temeiurile, termenele şi procedura reţinerii
persoanei (Titlul V CPP, cap.1). Orice reţinere efectuată cu încălcarea esenţială a acestor garanţii
procesuale ce asigură siguranţa persoanei de a nu fi reţinută ilegal constituie elementul material
al infracţiunii de reţinere ilegală.
Din înţelesul textului alin.1 art.308 CP rezultă că nu constituie infracţiune de reţinere
ilegală privarea de libertate ilegală a persoanei reţinute pentru săvârşirea unei contravenţii
administrative. În acest caz reţinerea ilegală poate fi calificată în baza art.327 sau 328 CP, cu
condiţia că acţiunile făptuitorului întrunesc elementele uneia din aceste infracţiuni. Însă dacă
reţinerea ilegală în cadrul urmăririi penale a fost efectuată prin falsificarea unor documente
privind săvârşirea de către persoana reţinută a unei contravenţii administrative, acţiunile
făptuitorului urmează a fi calificate ca fals în acte publice (art.322 CP) şi în baza alin.1 art.308
CP - ca reţinere ilegală.
Reţinerea ilegală poate fi comisă sub aspectul elementului material şi printr-o inacţiune, de
exemplu - în cazul în care cel reţinut nu este pus în libertate la decăderea termenelor reţinerii.
5. Alin.1 art.308 CP indică direct că subiect al reţinerii ilegale poate fi numai persoana care
efectuează urmărirea penală. Prin urmare, subiectul acestei infracţiuni este special. El trebuie să
aibă calitatea de colaborator al organului de urmărire penală sau de procuror. Alte persoane care
nu dispun de dreptul de a efectua urmărirea penală nu pot fi subiecţi ai infracţiunii prevăzute de
alin.1 art.308 CP.
6. Latura subiectivă a reţinerii ilegale (alin.1 art.308 CP) se caracterizează numai prin
intenţie directă. Făptuitorul înţelege şi prevede că prin acţiunile sale el încalcă prevederile legii
de procedură penală ce reglementează reţinerea persoanei şi doreşte să săvârşească astfel de
acţiuni.
Alte forme şi modalităţi ale vinovăţiei pentru infracţiunea dată se exclud. Or, alin.1 art.308
CP cere ca reţinerea să fie cu bună-ştiinţă ilegală.
Scopul şi motivul faptei de reţinere ilegală nu are importanţă pentru existenţa infracţiunii
date. Însă interesul material şi alte interese personale ale făptuitorului constituie o circumstanţă
agravantă a reţinerii ilegale incriminate în alin.3 art.308.
7. Latura obiectivă a arestării ilegale (alin.2 art.308 CP) constă din acţiunea de arestare
ilegală săvârşită de judecător. Prin termenul de arestare în CPP se înţelege măsura preventivă -
arestarea preventivă aplicată în baza unei hotărâri judecătoreşti în condiţiile prevăzute de lege
(p.4 art.6 CPP). Legea de procedură penală reglementează strict şi clar temeiurile (art.176, 185
CPP), termenul ţinerii persoanei în stare de arest şi durata prelungirii lui (art.186 CPP).
Pronunţarea hotărârii judecătoreşti privind aplicarea măsurii preventive de arestare preventivă,
cu încălcarea acestor garanţii procesuale, şi arestarea persoanei în baza unei astfel de hotărâri
judecătoreşti constituie elementul material al arestării ilegale.
8. Subiectul activ (autor) al arestării ilegale este indicat direct în alin.2 art.308 CP. El este
special şi trebuie să aibă calitate de judecător. Alte persoane ca autori ai acestei infracţiuni se
exclud.
Infracţiunea de arestare ilegală este susceptibilă de participaţie în forma participaţiei simple
(art.44 CP) sau complexe (art.45 CP).
Este participaţie simplă atunci când, de exemplu, arestarea ilegală este dispusă cu bună-
ştiinţă de un complet din trei judecători. În cazul în care judecătorul, în înţelegere cu procurorul,
în baza unui demers lipsit de temeiuri legale, pronunţă o hotărâre de arestare ilegală şi persoana
este arestată, suntem în prezenţa unei participaţii complexe în care judecătorul este autorul
infracţiunii, iar procurorul - complice.
9. Latura subiectivă a arestării ilegale (alin.2 art.308 CP), ca şi în cazul reţinerii ilegale, se
caracterizează numai prin intenţie directă.
10. Victimă (subiect pasiv secundar) a infracţiunilor de reţinere şi arestare ilegală poate fi
orice persoană reţinută sau arestată ilegal.
11. Componenţele infracţiunilor incriminate în alin.3 şi 4 art.308 CP sunt agravate. La baza
lor stau componenţele infracţiunilor de reţinere şi arestare ilegală în forma lor tipică (alin.1 şi 2
art.308 CP), iar circumstanţa agravantă în cazul alin.3 art.308 CP este interesul material ori alte
interese personale ale făptuitorului, iar în cazul alin.4 art.308 CP - urmarea gravă provocată de
acţiunile de reţinere sau arestare ilegale.
12. Infracţiunile de reţinere şi arestare ilegale în forma lor tipică (alin.1 şi 2 art.308 CP) şi
în varianta agravantă, prevăzută în alin.3 art.308 CP, sunt infracţiuni de pericol. De aceea ele au
ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru desfăşurarea normală a activităţii de
înfăptuire a justiţiei. În afară de aceasta, pe lângă urmarea imediată se adaugă o urmare adiacentă
constând în vătămarea libertăţii persoanei reţinute sau arestate ilegal, iar în cazul alin.4 art.308
CP - şi dintr-o urmare gravă provocată victimei de aceste acţiuni.
În raport cu cele menţionate, infracţiunile prevăzute de alin.1, 2 şi 3 art.308 CP se consumă
din momentul reţinerii sau arestării ilegale a persoanei, iar în cazul alin.4 art.308 CP - din
momentul survenirii urmării grave. Din acest punct de vedere acţiunile de pregătire, adoptarea
procesului-verbal de reţinere sau pronunţarea hotărârii judecătoreşti ilegale de arestare,
nerealizate din cauze independente de voinţa făptuitorilor, pot apărea ca acte de pregătire sau
tentativă la infracţiunea de reţinere sau arestarea ilegală. Reţinerea ilegală face parte din
categoria infracţiunilor uşoare (art.16 CP), de aceea actele de pregătire a unei asemenea
infracţiuni nu sunt incriminate (art.26 CP).
13. Deşi reţinerea şi arestarea ilegală se consideră consumate din momentul privării de
libertate, acţiunea se prelungeşte pe tot cursul aflării persoanei în stare de reţinere sau arestare
ilegală. Într-un asemenea caz reţinerea şi arestarea ilegală au caracter continuu şi se epuizează în
momentul în care reţinutul sau arestatul este pus în libertate (art.29 CP).
Articolul 309. CONSTRÂNGEREA DE A FACE DECLARAŢII

Constrîngerea persoanei, prin ameninţare sau prin alte acte ilegale, de a face declaraţii,
de a încheia acord de recunoaştere a vinovăţiei, constrîngerea, în acelaşi mod, a expertului de
a face concluzia sau a traducătorului, sau a interpretului de a face o traducere sau
interpretare incorectă de către persoana care constată infracţiunea, ofiţerul de urmărire
penală, procuror sau de către judecător, dacă aceasta nu constituie tortură, tratament inuman
sau degradant,
se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 6 ani sau cu amendă în mărime de la 800 la 1000 de
de a exercita o anumită activitate pe un termen de 5 ani.
[Art.3091 abrogat prin LP252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855]
[Art.3091 al.(3), lit.f) modificată prin LP245 din 02.12.11, MO25-28/03.02.12 art.77]
1. CRM în una din tezele alin.3 art.1 şi alin.2 art.24 prevede că respectarea demnităţii
omului reprezintă o valoare supremă şi este garantată. Nimeni nu poate fi supus la torturi,
pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. În cadrul urmăririi penale demnitatea
persoanei este apărată şi prin incriminarea constrângerilor de a face declaraţii ca infracţiune
contra justiţiei (art.309 CP).
2. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de constrângere de a face declaraţii îl constituie
relaţiile sociale ce izvorăsc din reglementarea juridică privind respectarea demnităţii umane în
cadrul urmăririi penale, activitate incompatibilă cu folosirea ameninţărilor, violenţelor sau a altor
acte ilegale împotriva persoanei supuse interogatoriului, expertului, traducătorului sau
interpretului.
Obiectul juridic secundar al acestei infracţiuni constă în demnitatea umană, libertatea
morală şi integritatea corporală a persoanei constrânse. Corpul persoanei supuse unor tratamente
prevăzute în alin.1 şi 2 art.309 CP constituie obiectul material al constrângerii de a face
declaraţii.
Constrângerea de a face declaraţii este incriminată în art.309 CP în două variante. Latura
obiectivă în ambele variante se caracterizează prin acţiunea de constrângere care diferă de la o
variantă la alta prin metodele de înfăptuire a ei. În alin.1 art.309 CP acţiunea de constrângere se
realizează prin ameninţări sau alte acte ilegale, iar în alin.2 art.309 - prin violenţe sau însoţită de
încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei.
A constrânge în sensul alin.1 şi 2 art.309 CP înseamnă a sili o persoană supusă
interogatoriului (audiată) să facă declaraţii, a sili expertul să tragă o concluzie sau traducătorul
sau interpretul să efectueze o traducere sau interpretare incorectă.
Întrebuinţarea de ameninţări înseamnă folosirea de mijloace de constrângere psihică de
natură a provoca o stare de temere, sub stăpânirea căreia e atinsă libertatea psihică a persoanei
ameninţate. În cazul constrângerii prin ameninţare cu omorul sau cu vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, acţiunile făptuitorului se încadrează numai în baza alin.1
art.309 CP.
Prin întrebuinţare de violenţe se înţelege folosirea mijloacelor de constrângere fizică,
utilizarea forţei proprii sau a altei energii, indiferent de faptul dacă violenţele au provocat sau nu
suferinţe fizice sau morale puternice ori leziuni corporale. Din analiza comparativă a normelor
CP privind răspunderea penală pentru aplicarea violenţelor rezultă că infracţiunea analizată
include violenţele care au intensitatea celor prevăzute de art.154 CP. Dacă victimei i se cauzează
prin violenţe una din urmările prevăzute la art.151-153 CP, se aplică regulile referitoare la
concursul de infracţiuni.
Alte acte ilegale de constrângere pot fi considerate audierea bănuitului sau învinuitului în
stare de oboseală, precum şi în timpul nopţii (alin.1 art.104 CPP), insultarea şi umilirea
martorului (alin.8 art.105 CPP), precum şi alte acţiuni ce constituie tratamente inumane sau
degradante. De exemplu, CE în cazul Irlanda contra Regatului Unit (1978) a recunoscut ca
tratament inuman şi degradant un tip de interogatoriu sub presiune cu aplicarea a cinci tehnici de
dezorientare sau de privare senzorială. Aceste tehnici constau în acoperirea capetelor deţinuţilor,
în expunerea lor la un fluierat zgomotos şi continuu, în privarea lor de somn, limitarea
alimentaţiei şi în obligaţia de a rămâne în picioare la zid, într-o poziţie penibilă, timp de mai
multe ore. Curtea a relevat că aceste tehnici au cauzat celor care le-au îndurat, dacă nu leziuni
veritabile, cel puţin suferinţe puternice, fizice şi morale şi că acestea au antrenat tulburări psihice
acute în cursul interogatoriului. În afară de aceasta, ele erau de natură să creeze victimelor unui
atare tratament sentimente de teamă, de angoasă şi de inferioritate, menite să-i umilească,
eventual - să le zdrobească rezistenţa fizică sau morală.
Prin constrângere însoţită de încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei se înţelege
silirea învinuitului, prin metodele menţionate, la încheierea unui astfel de acord.
Constrângerea de a face declaraţii este infracţiune cu componenţă formală (infracţiune de
pericol). Pentru existenţa ei este indiferent faptul dacă declaraţiile, concluziile, interpretările sau
traducerile au fost sau nu obţinute, au fost obţinute declaraţii, concluzii sau interpretări şi
traduceri dorite sau nedorite, adevărate sau mincinoase. Această situaţie se datorează faptului că
prin dispoziţiile art.309 CP sunt incriminate înseşi metodele de obţinere a declaraţiilor,
concluziilor, interpretărilor sau traducerilor. Prin urmare, consecinţa infracţională imediată a
constrângerilor constă în crearea unei stări de pericol pentru desfăşurarea normală a urmăririi
penale.
Pe lângă urmarea imediată se adaugă o urmare adiacentă, care constă în vătămarea adusă
persoanei faţă de care s-a săvârşit acţiunea de constrângere (demnităţii, integrităţii fizice şi
psihice a victimei).
Fiind o infracţiune formală, constrângerea de a face declaraţii se consumă în momentul
săvârşirii primului act de constrângere. Ea poate prezenta şi caracterul de infracţiune prelungită
prin repetarea actelor de constrângere, în baza aceleiaşi rezoluţii, epuizându-se în momentul
îndeplinirii ultimului act de constrângere (art.30 CP).
3. Autor al infracţiunii de constrângere de a face declaraţii poate fi numai persoana care
efectuează urmărirea penală. Prin urmare, subiectul activ al acestei infracţiuni este special şi
trebuie să aibă calitatea de persoană care efectuează urmărirea penală. Aceste persoane sunt:
procurorul (art.51 CPP), ofiţerii de urmărire penală ai organelor de urmărire penală (art.57 CPP)
şi persoanele cu funcţii de răspundere din organele de constatare (art.273 CPP).
Infracţiunea de constrângere poate fi săvârşită cu participaţie în formă simplă sau
complexă. Pentru existenţa participaţiei simple (coautoratului) este necesar ca făptuitorii să
dispună de calitatea specială cerută autorului de art.309 CP.
În cazul participaţiei complexe organizator, instigator sau complice poate fi orice persoană.
Fapta de constrângere de a face declaraţii are şi subiect pasiv secundar (victima), care de
asemenea este calificat. Or, în această calitate poate apărea persoana constrânsă "de a face
declaraţii la interogatoriu", expertul, interpretul sau traducătorul. Pot face declaraţii la
interogatoriu (la audiere) bănuitul şi învinuitul (art.103 CPP), martorul (art.105 CPP), partea
vătămată (art.111 CPP), partea civilă şi partea civilmente responsabilă (art.112 CPP). Ca expert,
interpret sau traducător, pot fi persoanele definite astfel expres în p.12 art.6 CPP şi, respectiv, în
p.19, 48 art.6 CPP.
Victime ale constrângerii de a face declaraţii pot fi soţul sau o rudă apropiată a expertului,
interpretului, traducătorului sau a persoanei audiate. Or, constrângerea prin ameninţări, violenţe
sau alte acte ilegale faţă de soţ sau de o rudă apropiată a celui audiat, a expertului, interpretului
sau traducătorului din cauza relaţiilor de familie şi rudenie, este de natură să intimideze, să facă
presiuni asupra peroanelor audiate, expertului, interpretului sau traducătorului. De aceea
asemenea cazuri pot fi considerate drept constrângere de a face declaraţii.
4. Latura subiectivă a constrângerii de a face declaraţii se caracterizează prin intenţie
directă, ea rezultând expres din textul alin.1 şi alin.2 art.309 CP. Acţiunea de constrângere
trebuie să fie săvârşită cu scopul ca persoana audiată să facă declaraţii, expertul - să tragă
concluzii, iar traducătorul sau interpretul - să efectueze o traducere sau interpretare incorectă.
Alte scopuri sau mobilul (motivul) faptei de constrângere de a face declaraţii nu au
importanţă pentru existenţa acestei infracţiuni.
5. După caracterul şi gradul prejudiciabil infracţiunea prevăzută în alin.1 art.309 CP se
referă de categoria infracţiunilor mai puţin grave, iar cea prevăzută în alin.2 art.309 CP este o
infracţiune gravă.
Articolul 310. FALSIFICAREA PROBELOR
(1) Falsificarea probelor în procesul civil de către un participant la proces sau de către
reprezentantul acestuia
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore în ambele cazuri cu (sau fără)
(2) Falsificarea probelor în procesul penal de către persoana care efectuează urmărirea
penală, procuror sau de către apărătorul admis în procesul penal
1. Această instituţie în dreptul penal este stipulată pentru prima dată, anterior pentru
asemenea acţiuni surveneau doar sancţiuni disciplinare sau contravenţionale.
2. Obiectul juridic al infracţiunii se consideră relaţiile referitoare la înfăptuirea justiţiei,
buna activitate a instanţelor judecătoreşti care implică măsurile procesuale de prezentare,
protejare, circulaţie şi apreciere a probelor necesare pentru examinarea justă a cauzelor în
procedura civilă şi penală conform legii.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni care se manifestă în crearea artificială a
probelor în folosul reclamantului sau al pârâtului, persoanelor terţe sau al altor persoane
interesate în rezultatul examinării cauzei civile.
Prezentarea probelor prevăzute în procesul penal într-o cauză penală referitoare la fapte
vădit false, care uşurează sau agravează situaţia inculpatului, a părţii vătămate, a părţii civile sau
civilmente responsabile şi a altor persoane interesate în rezultatul examinării cauzei penale, ca şi
folosirea înscrisurilor vădit false, distrugerea probelor (ardere, rupere, dizolvare, ştergere etc.),
influenţa asupra persoanei vătămate, martorilor, inculpaţilor de a da declaraţii false organului de
urmărire penală sau instanţei de judecată, constituie acţiuni prin care se manifestă latura
obiectivă a infracţiunii.
4. Constatarea faptei de falsificare a probelor în cauza penală sau civilă de către oricare
participant sau reprezentant al acesteia constituie componenţă de infracţiune, indiferent dacă au
survenit urmările scontate de către aceştia.
Consumarea infracţiunii are loc din momentul prezentării probei false, distrugerii sau
falsificării acesteia, producându-se imediat starea de pericol pentru urmărirea penală, examinarea
cauzei penale sau civile de către instanţa de judecată.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă sau indirectă.
Făptuitorul doreşte sau acceptă survenirea urmărilor prejudiciabile ale faptei sale.
6. Subiectul infracţiunii este indicat expres în acest articol: alin.1 - participanţii la proces
sau reprezentanţii lor; alin.2 - persoana cu funcţii de răspundere (procuror, judecător); alin.3 - un
avocat la încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei - persoane care sunt participanţi la
proces.
7. Participaţia penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, organizare, instigare,
complicitate, prevăzute de art.42 CP.
Articolul 311. Denunţarea falsă
(1) Denunţarea cu bună ştiinţă falsă în scopul de a-l învinui pe cineva de săvîrşirea unei
infracţiuni, făcută unui organ sau unei persoane cu funcţie de răspundere, care sînt în drept
de a porni urmărirea penală,
ani.
b) săvîrşită din interes material;
c) însoţită de crearea artificială a probelor acuzatoare
de pînă la 5 ani.
1. Privite în toată complexitatea lor, activităţile de înfăptuire a justiţiei desfăşurate în cadrul
procesului penal urmăresc scopul de a afla adevărul pentru ca nici o persoană nevinovată să nu
fie trasă la răspundere penală şi condamnată pe nedrept. Realizarea acestui scop în procesul
penal este asigurată şi prin incriminarea în art.311 CP a denunţării calomnioase ca infracţiune
contra justiţiei.
2. Obiectul juridic nemijlocit al denunţării calomnioase îl constituie relaţiile sociale
referitoare la înfăptuirea justiţiei, ocrotite de pericolul sesizărilor calomnioase şi al probelor
contrare adevărului.
Obiectul juridic secundar constă în demnitatea şi libertatea persoanei căreia i se pune pe
nedrept în sarcină săvârşirea unei infracţiuni.
Infracţiunea de denunţare calomnioasă nu are obiect material, învinuirea mincinoasă nu
este îndreptată direct asupra unui bun sau asupra unei persoane.
3. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.1 art.311 CP se realizează prin acţiunea
de denunţare calomnioasă, care trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
 acţiunea de denunţare trebuie să fie calomnioasă, adică să nu corespundă adevărului;

 caracterul mincinos al denunţării trebuie să se refere în mod obligatoriu la situaţia
persoanei învinuite, căreia i se pune în seamă o infracţiune inexistentă ori o faptă reală,
care nu constituie infracţiune, însă prin falsificarea trăsăturilor ei se prezintă ca
infracţiune. Este denunţare calomnioasă şi în cazul în care denunţătorul se referă la o
infracţiune reală, însă în denunţ indică în calitate de autor sau participant o persoană pe
care o ştie nevinovată;
 denunţarea calomnioasă trebuie să fie făcută numai prin denunţ. Această concluzie
rezultă din conţinutul termenului de denunţare, prin care se înţelege acţiunea de a
denunţa, de a face un denunţ. De aceea alte acte de sesizare despre săvârşirea unei
infracţiuni indicate în art.262 CPP au rămas în afara incriminării din art.311 CP. Or,
alin.2 art.3 CP interzice interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale. Denunţul
trebuie să îndeplinească condiţiile indicate în art.263 CPP. În cazul în care, de exemplu,
denunţul este anonim sau denunţătorul n-a fost avertizat despre răspunderea penală
pentru denunţ calomnios, fapta nu constituie infracţiune de denunţare calomnioasă;
 denunţarea calomnioasă trebuie adresată unui organ sau unei persoane cu funcţii de
răspundere, care sunt în drept de a porni urmărirea penală. La ele se referă organele de
urmărire penală, ofiţerii de urmărire penală, procurorii (art.253 CPP) şi organele de
constatare, prevăzute expres în art.273 CPP. Denunţul adresat altor organe sau persoane
nu poate fi recunoscut ca act de sesizare în sensul alin.1 art.311 CP, decât în cazul în care
acest denunţ a fost confirmat de denunţător în faţa organelor menţionate sau a
reprezentanţilor lor;
 denunţarea calomnioasă trebuie să se refere în mod obligatoriu la săvârşirea unei
infracţiuni. Prin săvârşirea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele
pe care legea penală le prevede şi le pedepseşte ca infracţiuni consumate, ca pregătire sau
tentativă de infracţiune (art.25-27 CP), precum şi participarea la comiterea acestora în
calitate de autor, organizator, instigator sau complice (art.42 CP). Pentru existenţa
infracţiunii de denunţare calomnioasă nu este necesar ca denunţătorul să arate precis
despre ce infracţiune este vorba şi calificarea ei juridico-penală. Ceea ce se cere e ca din
descrierea faptei să rezulte că această faptă este o infracţiune. Denunţarea calomnioasă
privind săvârşirea altor fapte ilicite (abateri disciplinare, contravenţii administrative etc.),
care nu sunt infracţiuni, exclude prezenţa elementului material al laturii obiective a
infracţiunii de denunţare calomnioasă;
 denunţarea calomnioasă trebuie să privească săvârşirea infracţiunii de către o anumită
persoană. Dacă în denunţ făptuitorul nu învinuieşte o persoană concretă, nu există
infracţiune de denunţare calomnioasă.
Se consideră îndeplinită această cerinţă nu numai atunci când în denunţ se indică

numele, prenumele şi adresa persoanei învinuite pe nedrept, ci şi atunci când se indică
informaţii care duc direct la identificarea persoanei învinuite. De exemplu, în denunţ se
descrie înfăţişarea persoanei învinuite, numărul de înregistrare a autoturismului acesteia,
postul pe care îl ocupă ea etc.
Numai în cazul în care acţiunea de denunţare calomnioasă satisface toate cerinţele
menţionate, ea poate constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii de denunţare
calomnioasă.
4. Elementul material al infracţiunii de denunţare calomnioasă prevăzute de lit.a) şi c)
alin.2 art.311 CP mai constă şi din două circumstanţe agravante:
a) denunţarea calomnioasă legată de învinuirea de săvârşirea unei infracţiuni grave,
deosebit de grave şi excepţional de grave - lit.a); b) însoţită de crearea artificială a probelor
acuzatoare - lit.c).
Prin denunţare calomnioasă legată de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave,
deosebit de grave şi excepţional de grave se înţelege învinuirea persoanei, prin denunţ
calomnios, de săvârşire a uneia din infracţiunile prevăzute în partea specială a CP care cad sub
incidenţa alin. 4-6 art.16 CP.
Prin creare artificială a probelor acuzării în cazul denunţării calomnioase prevăzute în
lit.c) alin.2 art.311 CP se înţeleg acţiunile de ticluire, născocire sau inventare a unor probe
inexistente în realitate, falsificarea probelor sau prezentarea acestor probe organelor de urmărire
penală în scopul confirmării învinuirii aduse prin denunţul calomnios. În cazul în care crearea
artificială a probelor acuzării constituie prin ea însăşi o altă infracţiune, se aplică regula
referitoare la concursul de infracţiuni.
5. Urmarea prejudiciabilă a infracţiunii analizate constă din pericolul punerii în mişcare în
mod inutil a organelor de justiţie în scopul cercetării unei infracţiuni nesăvârşite de persoana
denunţată. Prin urmare, denunţarea calomnioasă este o infracţiune de pericol şi se consumă în
momentul când denunţul calomnios a ajuns la organul de urmărire penală sau la procuror,
indiferent de faptul dacă s-a iniţiat proces penal sau nu. Dacă persoana învinuită pe nedrept prin
denunţ a fost pusă sub acuzare, reţinută, arestată sau condamnată, acest fapt poate servi drept
circumstanţă agravantă la individualizarea pedepsei denunţătorului calomnios (lit.b) alin.2 art.77
CP).
6. Subiectul activ al infracţiunii de denunţare calomnioasă poate fi orice persoană fizică şi
responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Conform alin.2 art.263 CPP, denunţul poate fi făcut şi de o persoană juridică, însă art.21
CP nu prevede răspunderea penală a persoanelor juridice pentru denunţarea calomnioasă. În
astfel de cazuri, răspunderea penală pentru denunţare calomnioasă o poartă persoana cu funcţii
de răspundere care a făcut denunţul calomnios în numele persoanei juridice. Persoana cu funcţii
de răspundere în asemenea situaţii săvârşeşte şi infracţiunea de abuz de serviciu (art.327 CP)
aflată în concurs ideal cu infracţiunea de denunţare calomnioasă.
Pot fi subiecţii activi ai infracţiunii date bănuitul, învinuitul, inculpatul şi condamnatul când
prin denunţ calomnios ei învinuiesc în mod calomnios lucrătorii organelor de urmărire penală de
săvârşirea infracţiunilor de constrângere de a face declaraţii la interogatorii (art.308 CP), de
corupere pasivă (art.324 CP) etc.
La săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă sunt posibile toate formele de
participaţie.
Fapta de denunţare calomnioasă are şi un subiect pasiv, secundar - victima, care poate fi o
persoană fizică sau juridică. Persoana juridică poate fi subiect pasiv al infracţiunii de denunţare
calomnioasă numai în cazurile în care ea este subiect activ al infracţiunilor indicate în art.21 CP.
7. Infracţiunea de denunţare calomnioasă poate fi săvârşită numai cu intenţie directă.
Cerinţa alin.1 art.311 CP ca denunţarea să fie cu bună-ştiinţă calomnioasă exclude orice altă
formă de vinovăţie.
Latura subiectivă a denunţării calomnioase se caracterizează şi prin scopul ei de a-l învinui
pe cineva pe nedrept de săvârşirea unei infracţiuni.
Motivul denunţării calomnioase are importanţă pentru calificarea penală a faptei numai în
cazul săvârşirii ei din interes material prevăzut în alin.2 art.311 CP (denunţătorul intenţionează a
folosi, a acapara averea persoanei denunţate în mod calomnios sau a trage alte foloase materiale
de pe urma condamnării persoanei nevinovate etc.).
8. Desfăşurarea infracţiunii de denunţare calomnioasă se poate prezenta în forma actelor de
pregătire, tentativă şi ca infracţiune consumată. Însă în cazul alin.1 art.311 CP pregătirea
infracţiunii de denunţare nu este incriminată (art.26 CP).
Infracţiunea de denunţare calomnioasă se poate prezenta şi în formă de infracţiune
prelungită. De exemplu, în realizarea aceluiaşi denunţ calomnios la diferite perioade de denunţ se
inventează noi probe mincinoase.
Articolul 312. DECLARAŢIA MINCINOASĂ, CONCLUZIA FALSĂ SAU
TRADUCEREA INCORECTĂ
(1) Prezentarea, cu bună-ştiinţă, a declaraţiei mincinoase de către martor sau partea
vătămată, a concluziei false de către specialist sau expert, a traducerii sau a interpretării
incorecte de către traducător sau interpret, dacă această acţiune a fost săvîrşită în cadrul
urmăririi penale sau judecării cauzei, în instanţa de judecată naţională ori internaţională
[Art.312 al.(1) dispoziţia modificată prin LP64 din 04.04.13, MO115/21.05.13 art.359]
a) legate de învinuirea de săvîrşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau
b) săvîrşite din interes material;
c) însoţite de crearea artificială a probelor acuzatoare
1. În art.312 CP sunt incriminate trei infracţiuni distincte: declaraţia mincinoasă, concluzia
falsă, traducerea sau interpretarea incorectă.
Obiectul juridic nemijlocit al acestor infracţiuni constă din relaţiile sociale privitoare la
activitatea de aflare a adevărului în procesul înfăptuirii justiţiei, relaţii puse în pericol prin
declaraţia mincinoasă, concluzia falsă, traducerea sau interpretarea incorectă.
Obiectul juridic secundar îl constituie drepturile persoanei la libertate, demnitate,
patrimoniu etc.
Infracţiunile analizate nu au obiect material.
2. Declaraţia mincinoasă, concluzia falsă, interpretarea sau traducerea incorectă pot fi
săvârşite numai în cadrul urmăririi penale sau al judecării cauzei.
Cuprinsul dintre începerea şi terminarea urmăririi penale reprezintă cadrul urmăririi penale
(art.274 şi 289 CPP). Însă infracţiunile menţionate pot fi săvârşite şi cu prilejul acţiunilor
efectuate de organele de constatare (art.273 CPP).
Prin noţiunea de judecare a cauzei în sensul art.312 CP se înţelege procedura de soluţionare
a cauzei în şedinţa de judecată a primei instanţe şi rejudecarea cauzei în instanţa de apel.
Infracţiunile prevăzute de art.312 CP pot fi săvârşite şi în cadrul şedinţei Curţii Constituţionale
(art.12, 13, 32 şi 33 CJC), precum şi la cercetarea şi examinarea cauzelor cu privire la
contravenţiile administrative (art.258-260 CCA).
3. Elementul material al laturii obiective al infracţiunilor prevăzute în alin.1 art.312 CP
constă din acţiunile de prezentare a declaraţiei mincinoase, concluziei false, a interpretării sau
traducerii incorecte.
A prezenta declaraţii mincinoase înseamnă a face declaraţii în care se denaturează
adevărul, se spune ceva ce nu corespunde cu cele cunoscute de martor sau de către partea
vătămată.
Prin prezentarea concluziei false se înţelege acţiunea de a prezenta rapoarte cu concluzii ce
nu corespund adevărului cu prilejul efectuării de către specialist sau expert a constatării tehnico-
ştiinţifice sau medico-legale şi - respectiv - a expertizei. Constituie element material al
concluziei false şi afirmaţiile mincinoase făcute de expert la audiere în condiţiile art.153 CPP.
A prezenta o traducere incorectă înseamnă a efectua în scris o traducere mincinoasă fie
prin afirmaţii mincinoase făcute de traducător în operaţiunile de traducere sau prin omisiune,
adică de trecere sub tăcere a unor idei care urmau a fi traduse.
Acţiunea de a prezenta declaraţii mincinoase trebuie să se refere la acele împrejurări de
fapt, pe care martorul le ştie în legătură cu cauza respectivă şi care pot servi la constatarea
fondului cauzei sau a altor împrejurări importante pentru justa soluţionare a cauzei. De aceea
deducţiile sau presupunerile martorului nu constituie elementul material al infracţiunii prevăzute
de art.312 CP, chiar nici în cazul în care ele se referă la împrejurările esenţiale ale cauzei.
De asemenea, martorul sau partea vătămată trebuie să fie întrebat asupra împrejurărilor
cauzei. În cazul în care ei, nefiind întrebaţi, în declaraţiile lor ascund şi nu spun tot ce ştiu în
cauză (trec sub tăcere unele împrejurări), omisiunile lor nu constituie declaraţie mincinoasă, ci
eschivare de a face declaraţii, prevăzută ca infracţiune în art.313 CP.
Pentru existenţa infracţiunii de declaraţie mincinoasă, concluzie falsă, interpretare sau
traducere incorectă trebuie respectate de către organele judiciare prevederile legii privind
jurământul şi avertizarea martorului, părţii vătămate, specialistului, expertului, interpretului şi
traducătorului despre răspunderea lor penală pentru acţiunile menţionate în art.312 CP. Or, nu
pot fi admise ca probe datele obţinute cu încălcarea esenţială a legii (p.8 alin.1 art.94 CPP).
4. Acţiunile prevăzute în alin.1 art.312 CP constituie elementul material al infracţiunilor
prevăzute în alin.2 art.312 CP în formă agravantă în cazul în care ele sunt:
legate de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau
excepţional de grave (a se vedea comentariul la alin.4-6 art.16 CP) referitoare la noţiunile
acestor categorii de infracţiuni;
săvârşite din interes material (a se vedea p.7 din comentariul la prezentul articol);
însoţite de crearea artificială a probelor acuzatoare. În acest caz se are în vedere
săvârşirea altor acţiuni decât declaraţia mincinoasă, concluzia falsă, interpretarea sau traducerea
incorectă în scopul afirmaţiilor mincinoase de învinuire. De exemplu, instigarea altor persoane
de a depune declaraţii mincinoase şi referirea în afirmaţiile sale la aceste persoane, spunând că
ele pot confirma declaraţiile depuse; pregătirea şi prezentarea unor documente sau probe false în
acest scop etc. Dacă declaraţia mincinoasă este însoţită de crearea artificială a probelor care
dezvinovăţesc inculpatul, acţiunile făptuitorului, în lipsa altor circumstanţe agravante prevăzute
de alin.2 art.312, constituie infracţiune prevăzută de alin.1 art.312 CP.
5. Infracţiunile prevăzute în art.312 CP sunt formale. Această normă juridică penală nu
prevede ca, în urma faptelor descrise, să se dea o hotărâre nedreaptă, adică să survină o urmare
prejudiciabilă pentru înfăptuirea justiţiei.
6. Subiecţii activi ai infracţiunilor prevăzute de art.312 CP sunt persoanele fizice
responsabile, care au atins vârsta de 16 ani şi au statut special (martor, parte vătămată, specialist,
expert, interpret sau traducător).
Nu pot fi subiecţi activi ai infracţiunilor menţionate persoanele care în anumite cauze
concrete şi în legătură cu anumite fapte sau împrejurări conform legii nu pot fi martori,
specialişti, experţi, interpreţi sau traducători (art.86-87, 89-90 CPP) etc.
Declaraţia mincinoasă nu poate fi săvârşită în forma participaţiei simple (coautorat), însă
este posibilă participaţia complexă. Concluzia falsă şi traducerea incorectă sunt susceptibile de
participaţie simplă şi complexă.
Toate infracţiunile incriminate în art.312 CP pot avea şi un subiect pasiv secundar
(victima), care poate fi atât persoană fizică, cât şi cea juridică.
7. Latura subiectivă a faptelor prevăzute de art.312 CP se realizează numai prin intenţie
directă. Declaraţia mincinoasă, concluzia falsă, interpretarea şi traducerea incorecte în situaţia în
care făptuitorul este sincer convins că ele sunt adevărate nu întrunesc elementele infracţiunii
prevăzute de art.312 CP.
Existenţa infracţiunilor comentate nu este condiţionată de un anumit motiv sau scop, cu
excepţia interesului material, care constituie o circumstanţă agravantă a infracţiunilor prevăzute
în alin.2 art.312 CP. Interesul material în acest caz constă în primirea de către subiecţii
infracţiunii a unor foloase pentru prezentarea declaraţiei mincinoase, concluziei false,
interpretării sau a traducerii incorecte.
8. Infracţiunile prevăzute în art.312 CP se consumă nu în momentul dării declaraţiei
mincinoase, concluziei false, al prezentării interpretării sau traducerii incorecte, ci în momentul
semnării lor de către martor, partea vătămată, specialist, expert, interpret sau de către traducător.
Articolul 313. REFUZUL SAU ESCHIVAREA MARTORULUI ORI A PĂRŢII
VĂTĂMATE
DE A FACE DECLARAŢII
Refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii în cadrul
urmăririi penale sau al cercetării judecătoreşti
se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 300 unităţi convenţionale.
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii prevăzute de art.313 CP îl constituie relaţiile
sociale referitoare la activitatea de aflare a adevărului în procesul înfăptuirii justiţiei, relaţii a
căror existenţă este pusă în pericol prin refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de
a face declaraţii.
Infracţiunea dată nu are nici obiect juridic secundar şi nici obiect material.
Lat.ob.-vă-fapta (exprimată de regulă în inacțiunie, deși este posibilă și acțiunea, care se
manifestă prin invenții și pretexte lansate de martor pentru a se eschiva de la darea mărturiilor)-
comp.formala.
2. Refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii constituie
infracţiune numai în cazul în care aceste acţiuni (inacţiuni) se săvârşesc în cadrul urmăririi
penale sau al judecării cauzei (înţelesul expresiei în cadrul urmăririi penale sau al judecării
cauzei este dat în p.2 al comentariului la art.312 CP).
3. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.313 CP se compune din acţiunea de refuz
sau inacţiunea de eschivare de a face declaraţii.
Refuzul de a face declaraţii constă din nedorinţa martorului sau a părţii vătămate de a face
declaraţii, exprimată prin acţiunea directă de a refuza oral sau în scris de a face declaraţii sau de
a da răspuns la unele întrebări puse în timpul audierii martorului sau părţii vătămate.
Eschivarea de a face declaraţii, ca şi refuzul de a face declaraţii, constă din nedorinţa de a
face declaraţii, însă ea se manifestă printr-un comportament pasiv al martorului sau al părţii
vătămate, care, fiind legal citaţi, nu se prezintă la audiere cu scopul de a nu face declaraţii. Dacă
martorul citat legal nu se prezintă la audiere din alte cauze, în acţiunile lui lipseşte componenţa
de infracţiune prevăzută de art.313 CP. În asemenea cazuri martorul poate fi sancţionat în baza
p.3 alin.3 art.201 CPP cu o amendă judiciară.
Eschivarea de a face declaraţii se poate exprima şi prin trecerea sub tăcere a unor
împrejurări legate de cauza respectivă sau prin lăsarea fără răspuns (sub tăcere) a întrebărilor
puse. Or, conform art.90 CPP, martorul este obligat să comunice tot ce ştie şi să răspundă la
întrebările puse.
Pentru ca refuzul sau eschivarea de a face declaraţii să constituie elementul material al
infracţiunii analizate, aceste acţiuni sau inacţiuni trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
refuzul sau eschivarea de a face declaraţii trebuie să fie nelegitime. De exemplu,
oficialităţile religioase conform CPP nu pot fi citate şi ascultate ca martori referitor la
circumstanţele care le-au devenit cunoscute în legătură cu exercitarea funcţiilor lor. Prin urmare,
refuzul sau eschivarea persoanelor menţionate de a face declaraţii în astfel de cazuri este legal şi
nu constituie semn al componenţei de infracţiune prevăzute de art.313 CP;
potrivit art.105 şi art.111 CPP, persoana care efectuează acţiunea procesuală este obligată
să prevină martorul sau partea vătămată asupra răspunderii penale pentru refuzul de a depune
mărturii şi să menţioneze acest lucru în procesul-verbal al audierii. Dacă organul de urmărire
penală, procurorul sau instanţa de judecată nu respectă aceste dispoziţii imperative ale legii de
procedură penală, faptul dat serveşte drept piedică pentru a trage martorul sau partea vătămată la
răspundere penală în baza art.313 CP.
Infracţiunea analizată este de pericol şi se consumă din momentul refuzului sau al
eschivării de a face declaraţii.
4. Subiecţi activi ai infracţiunii de refuz sau de eschivare de a face declaraţii sunt
persoanele fizice responsabile, care au atins vârsta de 16 ani. Aceştia sunt martorul sau partea
vătămată, obligaţi prin lege să comunice tot ce ştiu în legătură cu cauza respectivă şi să răspundă
la întrebările puse.
Persoanele care în condiţiile legii nu pot fi citate şi ascultate ca martori nu pot fi nici
subiecţi ai infracţiunii de refuz sau eschivare de a face declaraţii.
De asemenea nici o persoană nu poate fi obligată de a depune declaraţii contrar intereselor
sale sau ale rudelor apropiate. Rudele apropiate, precum şi soţul, soţia, logodnicul bănuitului,
învinuitului, inculpatului, nu sunt obligate să facă declaraţii împotriva acestuia. Organul de
urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată sunt obligate să aducă aceste drepturi la
cunoştinţa persoanelor respective sub semnătură (art.90 CPP). Aceste persoane, în caz de refuz
de a face declaraţii, nu pot fi subiecţi ai infracţiunii prevăzute de art.313 CP. Însă dacă
persoanele menţionate sunt de acord şi îşi dau în mod benevol consimţământul de a fi audiate ca
martori, ele sunt obligate să spună adevărul. În astfel de cazuri, dacă persoanele menţionate fac
declaraţii mincinoase, ele pot fi subiecţi ai infracţiunii prevăzute de art.312 CP.
Infracţiunea de refuz sau eschivare de a face declaraţii nu poate avea decât un singur
subiect activ (autor), fapt ce exclude participaţia simplă. Ea este însă susceptibilă de a fi săvârşită
în participaţie complexă.
După natura sa juridică refuzul sau eschivarea de a face declaraţii creează o stare de pericol
numai pentru buna înfăptuire a justiţiei şi nu poate avea un subiect pasiv secundar (victimă).
5. Latura subiectivă a refuzului sau a eschivării de a face declaraţii cere ca fapta să se
realizeze numai prin intenţie directă. Făptuitorul înţelege că el, ca martor sau parte vătămată, este
obligat să depună declaraţii, însă nu doreşte să facă acest lucru. Din punctul de vedere al
existenţei infracţiunii, motivul refuzului sau al eschivării de a face declaraţii nu are importanţă,
însă poate fi luat în seamă la individualizarea pedepsei.
Articolul 314. CONSTRÂNGEREA DE A FACE DECLARAŢII MINCINOASE,
CONCLUZII FALSE SAU TRADUCERI INCORECTE ORI DE A SE ESCHIVA DE LA
ACESTE OBLIGAŢII
[Art.314 titlul în redacţia LP245 din 02.12.11, MO25-28/03.02.12 art.77]
(1) Determinarea, prin constrîngere sau prin promisiune, prin oferire sau dare de bunuri,
servicii ori de alte avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale, a martorului sau a părţii
vătămate la depunerea de declaraţii mincinoase, a expertului la formularea de concluzii sau
declaraţii false, a interpretului sau a traducătorului la efectuarea de interpretări sau traduceri
incorecte, precum şi la eschivarea de la depunerea declaraţiilor, de la formularea concluziilor
sau declaraţiilor, de la efectuarea interpretărilor sau traducerilor, în cadrul urmăririi penale
ori judecării cauzei în instanţa de judecată naţională sau internaţională
[Art.314 al.(1) dispoziţia modificată prin LP64 din 04.04.13, MO115/21.05.13 art.359]
de pînă la 3 ani.
a) săvîrşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
de pînă la 5 ani.
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii prevăzute în art.314 CP, ca şi în cazul
infracţiunii precedente, îl constituie relaţiile sociale privitoare la activitatea de aflare a adevărului
în procesul înfăptuirii justiţiei, relaţii a căror existenţă în cazul dat este pusă în pericol prin
constrângerea martorului, părţii vătămate, expertului, interpretului sau a traducătorului de a face
declaraţii mincinoase, concluzii false, interpretări sau traduceri incorecte, precum şi de a se
eschiva de la aceste obligaţiuni.
Obiectul juridic secundar al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la
integritatea corporală sau la libertatea morală a persoanei supuse constrângerii.
În cazul constrângerii fizice infracţiunea dată poate avea şi obiect material - corpul
persoanei supuse în mod direct acţiunii de constrângere.
2. Infracţiunea analizată este determinată de preexistenţa unei cauze penale, civile sau a
unei alte cauze în care pot fi ascultaţi martori, pot fi numiţi experţi, traducători sau interpreţi.
Pentru existenţa ei este suficient ca făptuitorul să fi considerat că persoana respectivă ar putea fi
citată în acea cauză ca martor, victimă ori numit expert, traducător sau interpret, indiferent de
faptul dacă aceste persoane au fost sau nu citate ori chemate să participe la proces în aceste
calităţi. Astfel, fapta incriminată în art.314 CP este o modalitate specială de instigare, care are
scopul să bareze calea apariţiei declaraţiei mincinoase, concluziei false, a interpretării sau
traducerii incorecte încă din momentul în care a apărut producerea lor.
3. Latura obiectivă a infracţiunii incriminate în alin.1 art.314 CP se realizează prin acţiunea
de constrângere a martorului sau a părţii vătămate de a depune declaraţii mincinoase, a
expertului - de a face declaraţii sau concluzii false, a traducătorului sau interpretului - de a
efectua traduceri incorecte.
A constrânge în înţelesul art.314 CP înseamnă a sili, a impune martorul, partea vătămată,
expertul, traducătorul sau interpretul la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.312 sau 313 CP.
Ea trebuie să provoace o stare de temere, sub stăpânirea căreia libertatea persoanei supuse
acţiunii de constrângere este lezată.
Constrângerea poate fi fizică sau psihică (morală).
Constrângerea fizică se manifestă prin exercitare de violenţe generatoare de suferinţe
fizice. Considerăm că legiuitorul, la incriminarea faptei prevăzute de art.314 CP, prin
constrângere fizică a avut în vedere maltratarea sau alte acte de violenţă prevăzute în art.154 CP.
Dacă prin constrângerea fizică martorului, părţii vătămate, expertului, traducătorului sau
interpretului i se cauzează una din urmările faptelor prevăzute de art.151-153 CP, constrângerea
de a face declaraţii mincinoase, a trage concluzii false sau a efectua traduceri sau interpretări
incorecte se află în concurs ideal cu una din aceste infracţiuni.
Constrângerea psihică se poate realiza prin diferite acte ilegale de violenţă psihică, cum ar
fi ameninţarea cu omorul sau vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii, cu deteriorarea
bunurilor ori cu răpirea martorului, interpretului, traducătorului, a rudelor sau a apropiaţilor
acestora etc.
Există constrângere ca element material al infracţiunii date şi atunci când ea este exercitată
faţă de un martor care a fost deja ascultat sau faţă de un expert care şi-a expus concluziile pentru
a-i face să revină asupra declaraţilor sau concluziilor depuse anterior.
Prin expresia constrângere însoţită de şantaj din alin.2 art.314 CP se are în vedere
constrângerea însoţită de ameninţarea cu divulgarea unui secret compromiţător sau a altor
informaţii de natură să intimideze martorul, partea vătămată, expertul, traducătorul sau
interpretul, rudele sau apropiaţii acestora, cu scopul de a-i determina să facă declaraţii, concluzii
sau traduceri incorecte.
Nu constituie ameninţare şi nu există element material al infracţiunii analizate în acţiunea
de atenţionare a unei peroane cu privire la exercitarea împotriva ei a unui fapt legal, cum ar fi
denunţarea unei infracţiuni pe care aceasta a săvârşit-o.
Componenţa acestei infracţiuni este formală şi ea se consumă în momentul exercitării
constrângerii, indiferent de faptul dacă martorul, partea vătămată, expertul, traducătorul sau
interpretul au îndeplinit cerinţele făptuitorului sau nu. Dacă persoanele menţionate, sub influenţa
constrângerii, au făcut declaraţii mincinoase, au tras concluzii false sau au efectuat traduceri ori
interpretări incorecte, problema răspunderii lor penale se soluţionează conform art.39 CP.
4. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani.
Infracţiunea dată poate avea şi un subiect pasiv, secundar; în cazul constrângerii fizice a
martorului, părţii vătămate, expertului, traducătorului sau interpretului li se pot cauza dureri
fizice sau leziuni corporale.
În alin.2 art.314 este prevăzută o răspundere penală sporită, în cazul în care fapta este
săvârşită de o organizaţie criminală sau de către un grup criminal organizat. Noţiunile de grup
criminal organizat şi organizaţie criminală sunt date în art.46-47 CP.
5. Latura subiectivă a infracţiunii comentate se caracterizează prin intenţie directă.
Făptuitorul înţelege caracterul prejudiciabil al faptei şi doreşte să constrângă martorul, partea
vătămată, expertul, traducătorul sau interpretul cu scopul de a-i determina să nu-şi îndeplinească
cinstit obligaţiunile.
Activitatea obiectivă a făptuitorului este subordonată unui scop indicat expres în art.314
CP, aceluia de a determina martorul, partea vătămată, expertul, traducătorul sau interpretul să
facă declaraţii mincinoase, să tragă concluzii false sau să efectueze traduceri incorecte, sau să se
eschiveze de la aceste obligaţiuni. Dacă constrângerea faţă de aceste persoane este exercitată cu
alte scopuri, cum ar fi constrângerea martorului pentru a spune adevărul, fapta nu constituie
infracţiunea prevăzută de art.314 CP.
Motivul faptei nu are relevanţă asupra calificării penale, însă stabilirea lui este necesară
pentru o mai bună individualizare a pedepsei.
6. Infracţiunea prevăzută de art.314 ca o infracţiune comisivă (de acţiune) şi intenţionată
poate apărea şi în faza actelor de pregătire. De exemplu, făptuitorul pregăteşte materiale
compromiţătoare împotriva martorului pentru a-l determina să facă declaraţii mincinoase. Fiind
după construcţia sa o componenţă de infracţiune formală, aceasta nu este susceptibilă de
tentativă. Activitatea infracţională poate continua şi după consumarea infracţiunii. Astfel, actele
repetate de constrângere, săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, constituie o
infracţiune unică în formă prelungită, care se epuizează în momentul ultimului act de
constrângere.
Articolul 315. DIVULGAREA DATELOR URMĂRIRII PENALE
(1) Divulgarea datelor urmăririi penale contrar interdicţiei persoanelor care efectuează
urmărirea penală
(2) Divulgarea intenţionată a datelor urmăririi penale de către persoana care efectuează
urmărirea penală sau de către persoana abilitată cu controlul asupra desfăşurării urmăririi
penale, dacă această acţiune a cauzat daune morale sau materiale bănuitului, învinuitului,
martorului, părţii vătămate sau reprezentanţilor acestora ori dacă l-a făcut pe vinovat să se
eschiveze de la răspundere,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale cu privarea de
la 3 ani.
1. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea
justiţiei şi buna activitate a organelor de urmărire penală.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în divulgarea de către o persoană participantă la
actele de urmărire penală a datelor obţinute contrar interdicţiei procurorului sau a ofiţerului de
urmărire penală. Divulgarea datelor de urmărire penală poate fi făcută: oral sau în scris, prin
intermediul mijloacelor de informare în masă, la televiziune, radio etc.
3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul divulgării datelor urmăririi penale
prin orice mijloc şi oricărei persoane, indiferent de urmările care au survenit pentru efectuarea
urmăririi penale.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă numai prin intenţie directă. Persoana
conştientizează că divulgă datele urmăririi penale obţinute la efectuarea actelor de procedură
penală şi doreşte să le divulge altor persoane, contrar interdicţiei persoanelor care efectuează
urmărirea penală. Consimţământul procurorului sau al altor persoane care efectuează urmărirea
penală pentru a divulga datele obţinute la urmărirea penală nu constituie componenţa de
infracţiune în sensul acestui articol.
5. Pentru a proteja datele obţinute la urmărirea penală, persoanele care efectuează urmărirea
penală, conform procedurii penale, în caz de necesitate, pot lua de la martor, partea vătămată,
partea civilă, partea responsabilă civilmente sau a reprezentanţilor lor, apărător, expert,
specialist, interpret şi de la alte persoane care asistă la acţiunile de urmărire penală o declaraţie în
scris de prevenire despre răspunderea pe care o vor purta (art.315 CP).
Lipsa declaraţiei de a nu divulga datele urmăririi penale exclude răspunderea penală a
persoanelor indicate în alin.1 al acestui punct comentat.
6. Conform alin.2, subiect special al infracţiunii, în cazul în care au fost divulgate datele
urmăririi penale, cu condiţia că această divulgare a datelor a cauzat daune morale, materiale
martorului, părţii vătămate sau reprezentanţilor acestora ori l-a făcut pe vinovat să se eschiveze
de la răspundere, devin persoanele care efectuează urmărirea penală (procurorul, ofiţerul de
cercetare penală) sau persoanele care controlează desfăşurarea urmăririi penale (procurorul,
judecătorul, judecătorul de instrucţie, şeful organului de urmărire penală). Aceste persoane
poartă răspundere în conformitate cu legea.
Articolul 316. DIVULGAREA DATELOR PRIVIND MĂSURILE DE SECURITATE
APLICATE FAŢĂ DE JUDECĂTOR ŞI PARTICIPANŢII LA PROCESUL PENAL
(1) Divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă de judecător,
executorul judecătoresc, partea vătămată, martor sau alţi participanţi la procesul penal,
precum şi faţă de rudele apropiate ale acestora, dacă fapta a fost săvîrşită de către o persoană
căreia aceste date i-au fost încredinţate în virtutea atribuţiilor de serviciu,
1. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea
justiţiei şi buna activitate a instanţei judecătoreşti, viaţa şi sănătatea, onoarea şi demnitatea,
drepturile fundamentale ale judecătorului, executorului judecătoresc, ale părţii vătămate, ale altor
participanţi la procesul penal, precum şi ale rudelor apropiate ale acestora.
2. Latura obiectivă constă în divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă
de judecător sau executorul judecătoresc sau faţă de alte persoane conform legii (art.27 al Legii
cu privire la statutul judecătorului nr.544-XIII din 20.07.95, MO nr. 26.10.95; Legea privind
protecţia de stat a părţii vătămate, a martorilor şi a altor persoane care acordă ajutor în
procesul penal nr.1458-XIII din 28.01.98, MO nr.26-27 din 26.03.98).
Componenţa acestei infracţiuni există şi în cazul în care au fost divulgate măsurile de
securitate aplicate şi faţă de rudele apropiate ale persoanelor indicate la alin.1 al articolului
comentat, de către o persoană căreia i-au fost încredinţate aceste date în virtutea funcţiei.
3. Noţiunea de rude apropiate ale persoanelor stipulate în alin.1 art.316 coincide cu
prevederile art.134 şi punctul 2 comentat la art.305.
4. Prin noţiunea de urmări grave din alin.2 se au în vedere decesul, cauzarea unui
prejudiciu în proporţii mari şi deosebit de mari, în conformitate cu prevederile art.126,
survenirea unei boli psihice sau aplicarea torturii, maltratării, tratamentului inuman şi degradant
în privinţa persoanelor aflate sub măsurile de securitate.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă numai prin intenţie directă. Persoana
conştientizează şi doreşte divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă de
judecător şi participanţi la procesul penal.
6. Subiectul infracţiunii este unul special - persoana responsabilă de datele cu privire la
măsurile de securitate aplicate faţă de persoanele indicate în alin.1 în virtutea atribuţiilor de
serviciu.
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care datele privind măsurile de
securitate aplicate faţă de persoanele stipulate în acest articol au fost transmise cel puţin unei
persoane.
Articolul 317. EVADAREA DIN LOCURILE DE DEŢINERE
(1) Evadarea din locurile de deţinere, săvîrşită de persoana care execută pedeapsa cu
închisoare, precum şi de persoana care se află sub arest preventiv,
c) însoţită de aplicarea violenţei;
d) săvîrşită cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de arme
(3) Nu constituie infracţiune, în sensul prezentului articol, evadarea din locurile de detenţie
a persoanei în privinţa căreia la momentul evadării nu exista sau a încetat temeiul legal al
detenţiei.
1. Unul din principiile fundamentale ale activităţii de înfăptuire a justiţiei este caracterul
obligatoriu al sentinţelor şi al altor hotărâri judecătoreşti definitive (art.120 din CRM).
În scopul asigurării executării sentinţelor şi a altor hotărâri judecătoreşti definitive
pronunţate în cadrul justiţiei penale legiuitorul a incriminat ca infracţiuni evadarea şi înlesnirea
evadării.
Infracţiunea de evadare este incriminată în art.317 CP şi se prezintă sub două variante. În
alin.1 se incriminează fapta de evadare în varianta simplă (tip), iar în alin.2 este incriminată fapta
în varianta agravată.
2. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de evadare îl constituie relaţiile sociale
referitoare la buna înfăptuire a justiţiei penale, în sensul respectării caracterului obligatoriu al
măsurilor privative de libertate luate provizoriu în cursul procesului penal, precum şi al
pedepselor privative de libertate. În cazul evadării însoţite de aplicarea violenţei (alin.2 art.317
CP) infracţiunea dată poate avea şi un obiect juridic secundar - relaţiile sociale referitoare la
integritatea fizică sau sănătatea persoanei.
Corpul persoanei asupra căreia s-au aplicat violenţe constituie în acest caz obiectul material
al infracţiunii de evadare.
3. Latura obiectivă a infracţiunii analizate în ambele variante se realizează printr-o acţiune
de evadare din locurile de deţinere. Săvârşirea acestei infracţiuni prin inacţiune este imposibilă.
Acţiunea de evadare din locurile de deţinere constituie o sustragere de la privarea de
libertate la care persoana a fost supusă, săvârşită prin părăsirea în mod voit şi ilegal a locului de
deţinere.
Locurile de deţinere sunt penitenciarele şi locurile în care condamnaţii execută pedeapsa cu
închisoare sau cu arest, precum şi locurile de arest preventiv în care sunt deţinute persoanele faţă
de care a fost dispusă măsura preventivă - arestarea preventivă. De asemenea se consideră evadat
cel care fuge de sub escortă, din mijloacele de transport în timpul etapării deţinutului, din biroul
procurorului sau al ofiţerului de urmărire penală, din şedinţa de judecată etc.
Acţiunea de evadare poate fi comisă în orice mod şi prin orice mijloace.
Astfel, evadarea poate fi săvârşită prin spargerea pereţilor locului de deţinere, escaladare,
travestire, substituire de persoane, săpare de galerii subterane, folosire a documentelor false sau
inducerea pazei în eroare, coruperea pazei etc. În cazul în care prin modul în care se săvârşeşte
evadarea (de exemplu - prin mituire, distrugere de bunuri, folosire a înscrisurilor false etc.) se
întrunesc condiţiile unei alte infracţiuni, suntem în prezenţa unui concurs de infracţiuni evadare
plus fapta penală respectivă.
4. Subiect activ (autor) al evadării pot fi două categorii de persoane:
condamnaţii la pedeapsa cu închisoare sau cu arest, care execută aceste pedepse;
bănuitul, învinuitul sau inculpatul în privinţa cărora a fost aplicată măsura preventivă -
arestarea preventivă.
Aceste persoane pot fi subiecţi ai evadării în cazul în care ele sunt condamnate sau arestate
preventiv legal. În cazul în care persoana se află în locul de deţinere şi evadează, iar ulterior ea
este recunoscută nevinovată de săvârşirea infracţiunii pentru care se afla în detenţie, această
persoană nu poate fi trasă la răspundere penală pentru evadare. În momentul evadării persoana
nu avea calitatea legală de condamnat, bănuit, învinuit sau inculpat. În afară de aceasta, în cazul
evadării prevăzute de alin.1 art.317 CP subiect al infracţiunii date poate fi numai persoana care a
atins vârsta de 16 ani, iar în condiţiile alin.2 art.317 - persoana fizică responsabilă, care a atins
vârsta de 14 ani (alin.2 art.21 CP).
Subiectul pasiv secundar (parte vătămată) al evadării poate fi persoana împotriva căreia au
fost folosite violenţele.
5. Latura subiectivă a infracţiunii de evadare se caracterizează prin intenţie directă. Scopul
infracţiunii este sustragerea de la privarea de libertate la care persoana a fost supusă legal.
Motivul evadării nu are importanţă pentru calificarea juridică a faptei, însă poate avea importanţă
pentru individualizarea răspunderii penale şi a pedepsei.
6. Evadarea săvârşită în mod repetat sau însoţită de aplicarea violenţei ori săvârşită cu
aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de arme, precum şi săvârşită de două sau
mai multe persoane, constituie varianta agravată a evadării prevăzute de alin.2 art.317 CP.
Prin evadare săvârşită repetat se înţelege săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni de
evadare, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat
termenul de prescripţie (art.32 CP).
Violenţa aplicată la evadare se exprimă prin maltratare sau alte acte de violenţă nu numai
împotriva persoanelor care au obligaţiunea de a-l păzi pe cel care evadează, dar şi împotriva
oricărei alte persoane care încearcă să preîntâmpine sau să curme acţiunile de evadare
(personalul tehnic sau auxiliar al penitenciarului, alţi deţinuţi etc.).
În cazul în care în urma aplicării violenţei asupra părţii vătămate a survenit una din
consecinţele prevăzute în art.145 sau art.151-153 CP, infracţiunea de evadare se află în concurs
ideal cu una din aceste infracţiuni.
Înţelesul termenului de arme şi al expresiei altor obiecte folosite în calitate de arme folosit
în textul alin.2 art.317 CP este dat în art.129 CP. Prin arme se înţeleg instrumentele, piesele sau
dispozitivele declarate astfel prin dispoziţii legale. Sunt asimilate armelor orice alte obiecte ce ar
putea fi folosite ca arme sau care au fost întrebuinţate pentru atac.
Aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de arme atrage răspunderea penală
conform alin.2 art.311 CP numai în cazul în care ea a contribuit efectiv la evadare. Nu constituie
evadare în formă agravată acţiunile făptuitorului care, de exemplu, avea asupra sa armă, dar pe
care nu a folosit-o în scopul de a facilita evadarea.
Prin expresia săvârşită de două sau mai multe persoane legiuitorul a avut în vedere
înţelegerea sau cooperarea a doi sau mai mulţi deţinuţi de a evada împreună (participaţie simplă).
Participaţia complexă la evadare este exclusă, deoarece ea este incriminată ca infracţiune
distinctă în art.318 CP - înlesnirea evadării (a se vedea p.2 din comentariul la art.318 CP).
7. Evadarea este o infracţiune de acţiune, săvârşită cu intenţie, de aceea ea poate să se
manifeste atât în forma actelor de pregătire, cât şi în formă de tentativă.
Infracţiunea de evadare are o componenţă formală şi se consideră consumată în momentul
în care cel aflat legal în locurile de deţinere a ieşit complet din această stare, devenind liber în
urma activităţii sale ilegale.
Articolul 318. ÎNLESNIREA EVADĂRII
(1) Înlesnirea prin orice mijloace a evadării
(2) Înlesnirea evadării de o persoană cu funcţie de răspundere
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de înlesnire a evadării este acelaşi ca şi al
infracţiunii de evadare (a se vedea p.2 al comentariului la art.317 CP).
După construcţia sa componenţa de infracţiune de înlesnire a evadării nu poate avea obiect
juridic secundar şi nici obiect material.
2. Latura obiectivă a infracţiunii de înlesnire a evadării în formă simplă (alin.1 art.318 CP)
se manifestă prin activitatea de înlesnire a evadării.
A înlesni evadarea înseamnă a contribui la o evadare, a da ajutor sau sprijin unei persoane
care execută pedeapsa cu închisoare sau cu arest, precum şi unei persoane care se află sub arest
preventiv pentru a săvârşi infracţiunea de evadare din locurile de deţinere prevăzută de art.317
CP atât în forma ei tipică (simplă), cât şi în forma agravată. Înlesnirea evadării poate fi realizată
prin acţiune sau inacţiune. Ea poate consta într-o contribuţie morală (darea de sfaturi, indicaţii,
prestarea unor informaţii etc.) sau materială (înlăturarea de obstacole, acordarea de mijloace sau
instrumente etc.).
Expresia din alin.1 art.318 CP înlesnirea prin orice mijloace a evadării cuprinde în
conţinutul său şi actele de determinare, de organizare şi de dirijare a realizării evadării. Or,
conform alin.1 art.42 CP, organizatorul şi instigatorul prin activităţile lor infracţionale contribuie
de asemenea la săvârşirea infracţiunii de către autor.
Contribuţia poate interveni înainte sau în timpul evadării. Dacă ajutorul a fost acordat unui
deţinut după evadare, această activitate nu constituie înlesnire la evadare, ci infracţiune de
favorizare a evadării, care este incriminată numai în cazul favorizării evadării în formă agravată
(art.323 CP).
Modul şi mijloacele prin care se înlesneşte evadarea nu au importanţă pentru existenţa
acestei infracţiuni, deoarece textul alin.1 art.318 CP indică direct că înlesnirea evadării poate fi
săvârşită prin orice mijloace. Dacă modul şi mijloacele prin care se înlesneşte evadarea - prin
natura lor juridică - constituie infracţiune, acţiunile făptuitorului urmează a fi calificate ca
înlesnire la evadare şi ca infracţiune prevăzută de norma juridică penală respectivă din partea
specială a CP. De exemplu, în cazul în care făptuitorul acordă ajutor deţinutului pentru a evada
prin aplicare de violenţă, care nu a provocat părţii vătămate urmările prevăzute la art.151-153,
înlesnirea evadării se află în concurs ideal cu infracţiunea prevăzută de art.154 CP.
Urmarea prejudiciabilă a înlesnirii evadării constă într-o stare de pericol creată de această
activitate infracţională pentru înfăptuirea normală a justiţiei.
3. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani.
Infracţiunea de înlesnire a evadării poate fi săvârşită atât în participaţie simplă, cât şi în
participaţie complexă, însă acest fapt nu are importanţă pentru calificarea justă a acţiunilor
făptuitorului.
4. Latura subiectivă a infracţiunii de înlesnire a evadării în forma ei tipică şi forma agravată
(alin.1-3 art.318 CP) se realizează numai cu intenţie directă.
Scopul acestei infracţiuni constă în dorinţa făptuitorului de a-l ajuta pe cel deţinut să
evadeze. Alte scopuri şi motivul înlesnirii evadării nu au importanţă pentru existenţa acestei
infracţiuni.
5. Dispoziţia alin.2 art.318 CP prevede înlesnirea evadării ca infracţiune agravată în cazul
în care ea este săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere.
Înţelesul expresiei persoană cu funcţii de răspundere este dat în art.123 CP.
6. Înlesnirea evadării unei persoane reţinute, arestate sau condamnate pentru o infracţiune
gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă constituie o altă formă agravată a infracţiunii
de evadare, prevăzută în alin.3 art.318 CP.
Spre deosebire de alin.1 şi 2 art.318 CP, în alin.3 art.318 CP este incriminată ca infracţiune
nu numai înlesnirea persoanelor care se află sub arest preventiv, ci şi a persoanelor reţinute. Prin
persoane reţinute se are în vedere orice persoană indicată în art.165 CPP privată de libertate pe o
perioadă nu mai mare de 72 ore în locurile şi în condiţiile stabilite prin lege.
De asemenea în conţinutul expresiei înlesnirea evadării unei persoane condamnate se are
în vedere nu numai persoana care execută pedeapsa cu închisoarea, ci şi cea care execută
pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă. Or, termenul de evadare în general (nu în sensul îngust din
alin.1 art.317 CP) are înţelesul de părăsire ilegală a locurilor de deţinere, iar detenţiunea pe viaţă
constă din privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii în penitenciar de tip închis
(art.71-72 CP).
La categoria infracţiunilor grave, deosebit de grave şi excepţional de grave se referă acele
infracţiuni care sunt clasificate astfel în alin.4-6 art.16 CP. Subiectul activ al înlesnirii evadării în
varianta dată poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
7. În afara formei intenţionate simple (tipice) şi a celor agravate, în alin.4 art.318 CP este
incriminată înlesnirea evadării săvârşite din imprudenţă, de către o persoană care avea
obligaţiunea să-l păzească pe cel evadat.
Latura obiectivă a înlesnirii evadării în această variantă se poate manifesta ca şi în cazul
formelor de înlesnire a evadării prevăzute în alin.1-2 art.318 CP, care se deosebeşte de ele prin
obligaţiunea subiectivă cu care se săvârşeşte fapta şi prin calitatea specială a făptuitorului.
Înlesnirea evadării în formularea din alin.4 art.318 CP poate fi săvârşită numai de o
persoană care avea obligaţiunea să-l păzească pe cel evadat. La aceste persoane se referă
persoanele care fac parte din personalul serviciului de pază, supraveghere şi escortare a
deţinuţilor. Prin urmare, subiect al infracţiunii menţionate poate fi numai o persoană dintre cele
menţionate, care, în exerciţiul funcţiilor sale de serviciu, a înlesnit din imprudenţă evadarea unui
deţinut pe care îl păzea.
Atitudinea subiectivă a făptuitorului poate lua una din modalităţile imprudenţei fie de
sineîncredere uşuratică, fie de neglijenţă (art.18 CP).
Dacă înlesnirea a fost făcută intenţionat de către o persoană care avea obligaţiunea să-l
păzească pe cel evadat, acţiunile făptuitorului urmează a fi calificate ca înlesnire la evadare în
una din formele prevăzute în alin.1-3 art.318 CP.
8. Înlesnirea evadării poate apărea sub forma actelor de pregătire sau de tentativă numai în
cazul săvârşirii ei din intenţie în toate variantele prevăzute în alin.1-3 art.318 CP. De exemplu,
dacă făptuitorul, în scopul înlesnirii evadării, îi transmite deţinutului un instrument, iar ulterior în
ultimul moment este depistat până la începerea actelor de evadare, suntem în prezenţa unei
tentative de înlesnire a evadării. În momentul în care cel căruia i s-au adus înlesniri a încercat să
evadeze sau a evadat, înlesnirea se consideră consumată.
Astfel, înlesnirea evadării în forma sa consumată, fiind dependentă de începutul executării
infracţiunii de evadare, nu este susceptibilă de forma infracţiunii continue sau prelungite.
După caracterul şi gradul prejudiciabil înlesnirea evadării din imprudenţă (alin.4 art.318
CP) se referă la infracţiunile uşoare, în forma simplă (alin.1 art.318 CP) este o infracţiune mai
puţin gravă, iar în variantele agravate (alin.2-3 art.318 CP) se consideră infracţiuni grave.
Articolul 319. ESCHIVAREA DE LA EXECUTAREA PEDEPSEI CU ÎNCHISOARE
Eschivarea de la executarea pedepsei a condamnatului căruia i s-a permis să plece pe
scurtă durată din locurile de deţinere
se pedepseşte cu închisoare de până la 2 ani.
Obiectul generic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei
şi în special a activităţii normale a penitenciarelor.
1. În conformitate cu prevederile legislaţiei de executare a pedepselor penale,
condamnaţilor li se acordă permisiunea să plece pe scurtă durată din locurile de deţinere
(calamităţi naturale, decesul sau boala gravă a rudelor apropiate).
2. Latura obiectivă constă în acţiuni sau inacţiuni prin care făptuitorul se eschivează a se
întoarce la locul executării pedepsei cu închisoarea.
Aceasta este o infracţiune continuă care începe din momentul neprezentării la timpul
indicat şi se consideră consumată în momentul reţinerii sau autodenunţării.
3. Latura subiectivă se manifestă numai prin intenţie directă - eschivarea de la executarea
pedepsei cu închisoarea.
4. Subiectul acestei infracţiuni este unul special - condamnatul la pedeapsa cu închisoarea,
care ispăşeşte pedeapsa penală în penitenciarele RM, şi a atins vârsta de cel puţin 16 ani, căruia i
s-a permis să plece pe scurtă durată din locul de deţinere, indiferent de motivele invocate.
Articolul 320. NEEXECUTAREA INTENŢIONATĂ A HOTĂRÂRII INSTANŢEI
DE JUDECATĂ
(1) Neexecutarea intenţionată sau eschivarea de la executare a hotărîrii instanţei de
judecată, dacă aceasta a fost comisă după aplicarea sancţiunii contravenţionale,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 300 de unităţi convenţionale sau cu muncă
ani.
(2) Neexecutarea intenţionată sau eschivarea de la executare de către o persoană cu funcţie
de răspundere a hotărîrii instanţei de judecată, precum şi împiedicarea executării ei, dacă
aceste fapte au fost comise după aplicarea sancţiunii contravenţionale,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 500 de unităţi convenţionale sau cu muncă
ani, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
1. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la asigurarea
autorităţii hotărârilor judecătoreşti prin care se continuă înfăptuirea justiţiei. Obiect special
secundar sunt relaţiile sociale referitoare la drepturile cetăţenilor, care se realizează prin
executarea hotărârilor judecătoreşti.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiune sau inacţiune. Acţiunea se
manifestă prin împotrivirea persoanei obligate să execute hotărârea judecătorească care se
exprimă oral sau în scris, încearcă să lovească sau loveşte, exprimă ameninţări persoanelor care
execută hotărârea, interdicţii, săvârşesc acte de corupere a persoanelor cu funcţii de răspundere
obligate să controleze ori să execute această hotărâre, indiferent dacă aceste acţiuni au avut loc la
începutul, mai târziu, în cursul executării hotărârilor judecătoreşti. Inacţiunea persoanei poate fi
exprimată oral sau în scris şi prin neîntreprinderea acţiunilor necesare pentru executarea hotărârii
judecătoreşti, considerând că hotărârea nu este corectă etc.
Prin noţiunea de hotărâri ale instanţei de judecată se înţeleg hotărârile date de către
instanţă în cauzele civile, penale, contravenţionale, contencios administrativ, intrate în vigoare şi
pasibile de executare.
3. În cazul în care se pune în executare o hotărâre de către alt organ jurisdicţional şi se
manifestă împotrivire la executare nu există componenţa de infracţiune prevăzută de acest
articol.
4. În cazul în care neexecutarea hotărârii de către instanţa de judecată se manifestă prin
violenţă îndreptată împotriva persoanei care contribuie la înfăptuirea justiţiei, fapta constituie o
altă infracţiune, prevăzută de art.305 după urmările care au survenit.
5. Infracţiunea se consideră consumată din momentul neexecutării hotărârii judecătoreşti
sau al efectuării acţiunilor de împotrivire pentru executarea silită a acesteia (după caz, vătămare
uşoară sau medie, maltratarea intenţionată sau alte acte de violenţă, dacă nu au provocat urmările
prevăzute de art.145, 151).
Componenţa de infracţiune o constituie acţiunile violente efectuate după ce au fost înaintate
cerinţele colaboratorilor penitenciarului responsabili de ordine în penitenciar şi de executarea
pedepselor cu închisoarea.
6. Latura subiectivă se manifestă numai prin intenţie directă. Făptuitorul conştientizează că
prin acţiunile sau inacţiunile sale nu execută intenţionat sau se eschivează de la îndeplinirea
hotărârii instanţei de judecată şi doreşte acest rezultat. Motivele neexecutării intenţionate nu
influenţează la încadrarea faptei în baza acestui articol.
7. Subiect al infracţiunii prevăzute de alin.1 al acestui articol poate fi orice persoană fizică
de la vârsta de 16 ani, subiect special al infracţiunii prevăzute de alin.2 pot fi doar persoanele cu
funcţii de răspundere prevăzute de art.123.
Articolul 321. NESUPUNEREA PRIN VIOLENŢĂ CERINŢELOR
ADMINISTRAŢIEI PENITENCIARULUI
Nesupunerea prin violenţă cerinţelor legitime ale administraţiei penitenciarului, săvîrşită
de o persoană care execută pedeapsa în penitenciar,
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna activitate a
instituţiilor penitenciare în care se execută hotărârile judiciare penale prin care s-a aplicat
pedeapsa cu închisoarea.
2. Latura obiectivă constă în acţiuni violente de nesupunere cerinţelor legitime ale
administraţiei penitenciarului (îmbrâncire, împingere, tragere afară din încăpere, spargere a
geamului, distrugere a uşilor, ferestrelor, cauzare a vătămărilor corporale uşoare sau medii,
maltratare intenţionată sau alte acte de violenţă, dacă nu au provocat urmările prevăzute de
art.145, 151).
Componenţa de infracţiune o constituie acţiunile violente efectuate după ce au fost înaintate
cerinţele colaboratorilor penitenciarului responsabili de ordine în penitenciar şi de executarea
pedepselor cu închisoarea.
3. Latura subiectivă se manifestă prin intenţie directă şi indirectă. Făptuitorul
conştientizează acţiunile sale, le doreşte sau acceptă survenirea urmării periculoase a faptei.
4. Subiectul infracţiunii este persoana în vârstă de la 16 ani, care execută pedeapsa cu
închisoarea în penitenciar.
Articolul 322. TRANSMITEREA ILEGALĂ A UNOR OBIECTE INTERZISE
PERSOANELOR DEŢINUTE ÎN PENITENCIARE
(1) Transmiterea tăinuită de la control sau încercarea de a transmite prin orice mijloace
persoanelor deţinute în penitenciare a băuturilor alcoolice, a drogurilor, medicamentelor sau
a altor substanţe cu efect narcotizant, precum şi a altor obiecte, a căror transmitere este
interzisă, dacă această acţiune a fost săvîrşită în mod sistematic sau în proporţii mari,
ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite cu folosirea situaţiei de serviciu
1. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna activitate a
instituţiilor penitenciare în care se execută pedeapsa cu închisoarea, stabilită prin hotărâre
judecătorească în cauza penală.
2. Latura obiectivă constă în acţiuni intenţionate de transmitere tainică, încercare de
transmitere, prin orice mijloc, persoanelor deţinute în penitenciare a băuturilor alcoolice, a
drogurilor, medicamentelor sau a altor substanţe cu efect narcotizant.
Alin.1 prevede şi o a doua situaţie de drept de sine stătătoare care reprezintă componenţa de
infracţiune în cazul în care făptuitorul întreprinde acţiuni de a transmite obiecte interzise în
proporţii mari sau în mod sistematic.
În proporţii mari se consideră obiectele a căror valoare reprezintă 500 şi mai multe unităţi
convenţionale, conform art.126.
Noţiunea în mod sistematic se consideră începând cu a treia acţiune similară de transmitere
a obiectelor interzise, cu excepţia obiectelor expres indicate în prima parte a alin.1, pentru care
survine răspunderea penală chiar pentru o singură acţiune.
3. Alin.2 al infracţiunii prevede componenţa de infracţiune pentru acţiunile prevăzute de
alin.1 dacă au fost comise de către persoane care au folosit situaţia de serviciu (orice colaborator
al penitenciarului, inspector, şef etc.) şi care sunt prevăzute în lista statelor penitenciarului.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă numai prin intenţie directă.
5. Subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 323. FAVORIZAREA INFRACŢIUNII
(1) Favorizarea dinainte nepromisă a infracţiunii grave, deosebit de grave sau
excepţional de grave
de pînă la 3 ani.
(2) Nu sînt pasibili de răspundere penală pentru favorizarea infracţiunii soţul (soţia) şi
rudele apropiate ale persoanei care a săvîrşit infracţiunea.
1. Favorizarea este o formă de sine stătătoare de activitate infracţională reglementată în
art.49 CP şi constituie o implicare la infracţiunea deja săvârşită. Această activitate este
prejudiciabilă şi incriminată ca infracţiune distinctă în cazurile şi în condiţiile prevăzute în alin.1
art.323 CP.
2. Caracterul infracţional al favorizării infracţiunii constă în faptul că ea împiedică
descoperirea operativă a infracţiunilor săvârşite, identificarea rapidă a infractorului şi pedepsirea
lui. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii date îl constituie activitatea de înfăptuire a justiţiei
penale ca valoare socială şi relaţiile sociale privitoare la realizarea principiului operativităţii în
procesul penal.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de favorizare a infracţiunii prevăzute de alin.1 art.323 CP
se realizează prin acţiunea de favorizare dinainte nepromisă a infracţiunii grave, deosebit de
grave sau excepţional de grave.
Din cuprinsul dispoziţiilor acestei norme juridice penale rezultă că existenţa infracţiunii de
favorizare este condiţionată de preexistenţa unei infracţiuni şi a infractorului care a săvârşit-o.
Fapta anterioară favorizării trebuie să constituie infracţiune în înţelesul definiţiei ei date în art.14
CP. În lipsa uneia din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, favorizarea acestei fapte nu constituie
infracţiunea prevăzută de alin.1 art.323 CP.
În afară de aceasta, norma juridică penală citată cere ca infracţiunea anterioară să facă parte
din categoria infracţiunilor grave, deosebit de grave sau excepţional de grave. Noţiunea acestor
categorii de infracţiuni este dată în art.16 CP.
Acţiunea de favorizare a infracţiunii constă din favorizarea infractorului şi tăinuirea
mijloacelor sau instrumentelor de săvârşire a infracţiunii, a urmelor acesteia sau a obiectelor
dobândite pe cale criminală. Despre conţinutul acestor activităţi infracţionale a se vedea
comentariul la art.49 CP.
Ajutorul dat infractorului poate fi şi de natură morală. Astfel, darea de sfaturi cum să
procedeze pentru a se sustrage urmăririi penale sau executării pedepsei, furnizarea de informaţii
de natură de a-l ajuta pe infractor să se sustragă de la răspunderea penală constituie acte de
favorizare intelectuală a infractorului.
Nu constituie favorizare intelectuală a infractorului declaraţia mincinoasă sau denunţul
calomnios în scopul ascunderii infractorului adevărat şi al inducerii în eroare a organelor
judiciare. Acestea constituie infracţiuni distincte prevăzute de art.311-312 CP şi, având un
caracter special în raport cu prevederile alin.1 art.323 CP, ele au întâietate la aplicare. La aceste
infracţiuni se referă şi dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost
obţinute pe cale infracţională (art.199 CP).
Urmarea prejudiciabilă a favorizării infracţiunii se prezintă sub forma unei stări de pericol
pentru înfăptuirea justiţiei. Pentru existenţa infracţiunii este indiferent dacă actele de favorizare l-
au ajutat efectiv pe infractor sau nu. Este suficient ca prin actele săvârşite să fi existat
posibilitatea de a-l favoriza pe infractor. Dacă ajutorul oferit nu a fost primit de infractor sau
acesta nu s-a folosit de el, fapta de favorizare nu există.
4. Subiectul infracţiunii de favorizare a infracţiunii poate fi orice persoană fizică
responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Potrivit alin.2 art.323 CP, nu sunt pasibile de răspundere penală pentru favorizarea
infracţiunii soţul (soţia) şi rudele apropiate ale persoanei care a săvârşit infracţiunea. Rude
apropiate sunt copiii, părinţii, înfietorii, înfiaţii, fraţii şi surorile, bunicii şi nepoţii infractorului
(art.134 CP).
Pentru a beneficia de această prevedere legală, de nepedepsire, favorizatorul trebuie să fie
rudă apropiată cu toţi infractorii care au participat la săvârşirea infracţiunii favorizate. În caz
contrar dispoziţia de nepedepsire nu se aplică. De asemenea nu beneficiază de nepedepsire nici
favorizatorii care, deşi sunt rude apropiate între ei, nu sunt şi rude cu cel favorizat.
Favorizarea infracţiunii poate fi săvârşită sub orice formă de participaţie.
Latura subiectivă a favorizării infracţiunii se realizează numai prin intenţie directă. Sub
aspectul laturii subiective nu este obligatoriu ca favorizatorul să ştie calificarea juridică a
infracţiunii favorizate sau că ea se referă la infracţiunile grave, deosebit de grave sau excepţional
de grave. Pentru existenţa infracţiunii analizate este important ca favorizatorul să ştie că cel
favorizat a săvârşit o infracţiune şi caracterul ei (omor, tâlhărie, violenţe etc.), că dă ajutor unui
infractor, ajutor prin care s-ar putea îngreuia sau zădărnici activitatea de înfăptuire a justiţiei.
Însă în cazurile în care alin.1 art.323 CP prevede răspunderea penală numai pentru favorizarea
infracţiunilor cu circumstanţe agravante, conştiinţa favorizatorului trebuie să cuprindă şi
cunoaşterea acestor circumstanţe. Necunoaşterea lor de către favorizator înlătură caracterul penal
al faptei. De exemplu, pentru tragerea la răspundere penală în cazul favorizării furtului repetat
(alin.2 art.186 CP), favorizatorul trebuie să ştie că cel favorizat a mai săvârşit anterior un furt, în
caz contrar în acţiunile lui lipseşte componenţa de infracţiune prevăzută de alin.1 art.323 CP. Or,
favorizarea infracţiunii de furt simplu (alin.1 art.186 CP) nu este incriminată în alin.1 art.323 CP.
5. Infracţiunea de favorizare se poate prezenta în forma actelor de pregătire şi ca infracţiune
consumată. Însă actele de pregătire nu sunt incriminate ca infracţiune.
Fiind o infracţiune formală, favorizarea se consumă în momentul săvârşirii actelor de
favorizare indiferent de faptul dacă au survenit sau nu anumite urmări pentru înfăptuirea justiţiei.
Totodată favorizarea infracţiunii poate apărea ca o infracţiune continuă. De exemplu,
favorizatorul păstrează timp îndelungat bunurile furate. În acest caz momentul consumării
infracţiunii de favorizare coincide cu momentul încetării acţiunii de păstrare.
Infracţiunea de favorizare se poate înfăţişa şi ca o infracţiune prelungită. De exemplu,
favorizatorul distruge cuţitul cu care a fost săvârşit omorul, iar peste un timp îl ascunde pe
făptuitorul omorului. În acest caz momentul consumării infracţiunii coincide cu ultimul act de
favorizare a infractorului.
CAPITOLUL XV
INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANE CU FUNCŢII DE RĂSPUNDERE
Aceste infracţiuni sînt faptele socialmente periculoase comise cu intenţie sau din
imprudenţă, care aduc atingere în mod exclusiv relaţiilor sociale cu privire la activitatea de
serviciu într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori
în o subdiviziune a lor.
Din această definiţie reiese că obiectul jur. generic se constituie din relaţiile sociale cu
privire la activitatea d serviciu într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a
administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a lor. Acest obiect generic îl au infracţiunile
prevăzute de art. 324,325,326,327,328.329,330,330/1,332 CP.
Viaţa socială mereu a impus anumite probleme, îndeosebi de ordin administrativ.
Comunitatea umană n-ar fi avut acces la progres dacă nu şi-ar fi crat un întreg mecanism social,
căruia i-a dat viabilitate prin personalul investit în diversitatea de funcţii statornicite de-a lungul
timpului. Satisfacerea nevoilor cotidiene ale colectivităţii, a nevoilor omului care trăieşte într-o
grupare organizată ramţine finalitatea esenţială şi singura jusstificare a activităţii de serviciu în
sectorul public.
Fiecare din infracţiunile cuprinse de acest capitol au şi un obiect juridic special, format din
relaţiile soociale cu privire la ocrotirea anumitor valor i sociale specifice: buna desfăşurare a
activităţii de serviciu în sectorul public, care presupune respectara de către persoanele cu funcţii
de răspundere a obligaţiei de a pretinde, primi sau accepta remuneraţia în strictă conformitate cu
legea (la art.324 CPRM), buna desfăşurare a activităţii de serviciu în sectorul public, care este
incompatibilă cu săvîrşirea unor fapte de corupere a persoanelor cu funcţii de răspundere (la art.
325 CP RM); buna desfăşurare a activităţii de serviciu, care este incompatibilă cu bănuiala că
funcţionarii pot fi influienţaţi în exercitarea atribuţiilor lor (la art. 326 CP RM), buna desfăşurare
a activităţii de serviciu în sectorul public care presupune îndeplinirea obligaţiilor de serviciu în
mod corect, fără abuzuri, cu respectarea intereselor publice, precum a drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale pers. fiz. şi jur. (la art.327)......
În cazul unor infracţiuni săvîrşite de persoanele cu funcţii de răspundere se aduce atingere
în subsidiar, unor valori sociale specifice care nu se află în corelaţie cu activitatea de serviciu
într-o întreprindere, instituţie , organizaţie de stat privită ca valoare socială fundamentală.Est
vorba de unele modalitaţă agravante ale unora dintre aceste infracţiuni în special a celor
prevăzute la lit.c) alin.2 art.324, lit.c) alin.2 art.327, lit.a),c) alin.(2) şi lit.d) alin.(3)art. 328, lit.a)
şi b) alin. (2)art.329 CP RM, precum şi-n ipoteza cînd infracţiunea traficului de influienţă
(art.326 CP) presupune extorcarea de bunuri, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje
patrimoniale.
Unele infracţiuni din cadrul acestui capitol au sau pot avea obiect material sau imaterial:
oferte, bani, titluli de valore, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, servicii, privelegii sau
avantaje ce nu i se cuvin persoanei cu funcţie de răspundere.
Cu privire la ictimă, aceasta apare în următoarele cazuri:persoana căreia îi sunt extorcate
ofertele, banii, titlurile de valoare, alte bunuri, serviciile, privelegiile ce nu i se cuvin (în ipoteza
faptei incriminate la lit. C) alin. (2) art. 324 CP RM); persoana căreia îi sun extorcaţi banii,
bunurile etc. În cazul infracţ. Stab. Art. 326 CP; persoana fizică su jur. A cărei interese ocrotite
de lege suferă daune în proporţii considerabile (art. 327,328 CP RM), persoana obligată să
prezinte declaraţia cu privire la venituri şi proprietate( alin. (3) art. 330/1 CP RM).
Sub aspctul laturii obective este necesar a menţiona în primul rînd că unele dintre
infracţiunile specificate în c. Capitol se comit prin acţiune (ex.: art. 324-326,328,330,alin.(3) art.
330/1, 332), prin acţiune sau inacţiune (327,329 alin.(1) art.330/1 CP).
Majoritatea infracţiunilor din. Ac. Cap. Sînt componenţe formale, doar cele indicate la art.
327-329CP-matriale.
În general, stabilirea semnelor secundare ale lat. Ob.ve nu este indispensabilă la calificare,
însă uneori aceste semne au importanţă, precum ar fi –lit.b) alin.(2) art. 328 CP RM ca mijloc de
comitere a infracţiunii apare arma.
De cele mai dese ori semnele secundare ale laturii subiective nu sunt relevante la calificare,
însă uneori este obligatorie stabilirea scopului urmărit de făptuitor:scopul îndeplinirii sau
neîndeplinirii, întîrzierii sau grăbirii îndeplinirii unei acţiuni ce ţine de obligaţiile de serviciu ale
unei persoane cu funcţii de răspundere, ori îndeplinirii unei acţiuni contrar acestor obligaţii (ex.:
art. 324, 325 CP RM); scopul de a-l face pe funcţionar să îndeplinească ori să nu îndelinască
acţiuni ce intră în obligaţiile lui de serviciu (art. 326); scopul ascunderii de către subiectul
infracţiuniia îmbogăţirii sale fără justă cauză (alin.(1) art. 330/1 CP).
Motivul special are un caracter obligatoriu numai în situaţia infracţiunilor specificate la art.
327 şi 332 CP RM-în ambele cazuri făptuitorul ete ghidat de interesele materiale sau alte
interese personale.
Subiectul-pers. Fiz. Responsabilă care la mom. comiteri infracţiunii a atins vîrsta de 16 ani
. Nu toate infracţiunile din acest capitol sînt comise de un subiect special, în aşa fel nu se cere
anumită calitate pentru infr. Art. 325 şi 326 CP RM.
Celelalte faprte infracţionale se comit doar de un subiect special: persoana cu funcţie de
răspundere (art. 324,327-329 CP RM) persoana cu înaltă funcţie de răspundere (lit.a) alin (3)
art.324, lit.b) alin.(2) at.327,lit.b)alin.(3) art.328, alin.(2) art. 330/1 şi lit.b) alin (2) art.332 CP);
funcţionarul autorităţii publice, al altei instituţii, întreprinderi, organizaţii care nu este persoană
cu funcţie de răspundere (art. 330 CP RM), persoană obligată să prezinte declaraţia cu privire la
venituri şi proprietate (art.330/1 alin.(1) CP RM.)....
Finalmente, tipologia infracţiunilor săvîrşite de prsoanele cu funcţii de răspundere poate fi
prezentată în felul următor:
1)infracţiuni de corupţie (art.324-326 şi art.330 CP);
2) infracţiuni care aduc atingereactivităţii de serviciu în sectorul public, dar care nu sînt
legate nemijlocit de corupţie (art. 327-329, 330/1 şi 332 CP RM)
Articolul 324. CORUPERE PASIVĂ

(1) Pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de către o
persoană publică sau de către o persoană publică străină de bunuri, servicii, privilegii sau
avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, sau
acceptarea ofertei ori promisiunii acestora pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau a
grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar acesteia
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
a1) de un funcţionar internaţional;
[Art.324 al.(2), lit.a1) introdusă prin LP245 din 02.12.11, MO25-28/03.02.12 art.77]
c) cu extorcare de bunuri sau servicii enumerate la alin.(1);
d) în proporţii mari
a) de o persoană cu funcţie de demnitate publică;
[Art.324 al.(3), lit.a) modificată prin LP245 din 02.12.11, MO25-28/03.02.12 art.77]
b) în proporţii deosebit de mari;
c) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale,
1. Corupere pasivă constituie fapta săvârşită de către o persoană cu funcţii de răspundere
încadrată în aparatul de stat, care fie că pretinde, primeşte direct sau indirect oferte, titluri de
valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, fie că acceptă servicii, privilegii sau avantaje ce
nu i se cuvin pentru a îndeplini sau a nu îndeplini, a se abţine, a întârzia ori a grăbi o acţiune
contrar obligaţiunilor de serviciu prin utilizarea autorităţii sale, precum şi pentru a obţine de la
alte autorităţi în favoarea sa ori a altor persoane distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau decizii
favorabile.
2. Obiectul jur. a acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna
desfăşurare a activităţii de serviciu care presupune îndeplinirea cu cinste de către persoana
publică şi de persoana publică străină enumerate la alin.1, 2 a îndatoririlor de serviciu şi a celor
care rezultă din codurile de conduită.
Obiectul material poate fi exprimat printr-un bun primit de făptuitor sau prin acordarea
unui serviciu, a unor foloase, privilegii, avantaje ce nu i se cuvin persoanei cu funcţii de
răspundere.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se constituie din acţiuni sau inacţiuni. Acţiunea poate fi
exprimată prin pretinderea sau primirea de bani, foloase ori acceptarea de promisiuni care
asigură astfel de foloase, contrar atribuţiilor sale. Inacţiunea constă în nerespingerea de către
făptuitor a atribuţiilor sale. Nu este necesar ca pretenţia formulată de făptuitor să fie satisfăcută.
A primi ceva înseamnă a accepta, a prelua, a lua ceva în posesie. A accepta o promisiune
înseamnă a exprima acordul cu privire la promisiune. Este necesar ca actul de îndeplinire sau
neîndeplinire al funcţionarului pentru care pretinde, primeşte bani sau foloase să facă parte din
sfera atribuţiilor de serviciu ale acestuia.
4. Acţiunile sau inacţiunile persoanei publice exprimate prin pretindere sau primire de la
autorităţi a diverselor distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau orice altă decizie favorabilă
determinată de îndeplinirea ori neîndeplinirea, întârzierea sau grăbirea atribuţiilor de serviciu,
contrar acestora, în folos propriu sau al altor persoane, cad sub incidenţa prevederilor art.324.
A se vedea art. 123/1-persoana publică străină.
Prin noţiunea de două sau mai multe persoane prevăzută la lit.b) se înţelege învoiala
prealabilă a două sau a mai multor persoane cu funcţii de răspundere care s-au înţeles din timp
sau după începere, dar până la consumarea infracţiunii, despre săvârşirea în comun a acestei
infracţiuni. Infracţiunea în acest caz se consideră consumată din momentul primirii bunului sau a
foloaselor de către cel puţin o persoană, indiferent de faptul dacă persoana care corupe înţelegea
sau nu că la luarea de bani, bunuri şi alte avantaje participă câteva persoane cu funcţii de
răspundere.
Estorcare de bunuri este o noţiune prevăzută la lit.c) a articolului comentat şi constă în
înaintarea de către persoana cu funcţii de răspundere, sub ameninţarea săvârşirii acţiunilor care
vor cauza prejudicii intereselor legale ale persoanei care corupe sau crearea intenţionată a unor
condiţii care îl impun pe acesta să dea bunuri în scopul prevenirii consecinţelor nefaste asupra
intereselor sale legale.
Noţiunea de proporţii mari prevăzută la lit.d) indică valoarea evaluată în bani a daunei
bunurilor luate de făptuitor. Evaluarea daunei se face pornind de la preţurile sau tarifele fixate
pentru serviciul dat, iar în lipsa acestor tarife - în baza rapoartelor expertizei sau a concluziei
specialiştilor la momentul săvârşirii infracţiunii. Conform prevederilor art.126 CP, cade sub
incidenţa prevederilor lit.b) fapta care, la momentul săvârşirii, a atins sau a depăşit suma de 50
000 MDL .
6. Subiect al infracţiunii de corupere pasivă poate fi numai persoana care cade sub
incidenţa prevederilor art.123.
Persoane publice sunt deputaţii, membrii guvernului, consilierii, judecătorii, procurorii şi
adjuncţii acestora, ofiţerii de urmărire penală, executorii judecătoreşti, colaboratorii organelor de
poliţie şi ai serviciului de informaţie şi securitate, colaboratorii diferitelor inspecţii de stat sau de
supraveghere (inspecţia fiscală, garda forestieră, serviciul protecţiei muncii etc.).
7. Nu pot fi subiecţi ai infracţiunii de corupere pasivă persoanele cu funcţii de răspundere
din organele de stat, lucrătorii instanţelor, organizaţiilor de stat care exercită numai funcţii pur
profesionale sau tehnice. Însă,dacă aceste persoane, concomitent cu îndeplinirea funcţiilor, sunt
învestite şi cu funcţii de ordin administrativ, de dispoziţie sau organizatorico-economice, ele
devin subiecţi de corupere pasivă (medicul - pentru luare de bani sau de bunuri pentru eliberarea
certificatului de concediu medical sau participare la comisia de expertiză medicală, sau medico-
militară; profesorii - în cazul în care devin membri ai comisiilor de examinare sau calificare etc.).
8. Infracţiunea de corupere pasivă se săvârşeşte numai cu intenţie directă, făptuitorul îşi dă
seama, în momentul săvârşirii faptei, că banii, bunurile, foloasele pe care le pretinde, le primeşte
ori care constituie obiectul promisiunii pe care o acceptă sau nu o respinge, nu i se cuvin şi, cu
toate acestea, el vrea să le pretindă sau să le primească, să accepte sau să nu respingă
promisiunea ce i s-a făcut. Totodată făptuitorul în această situaţie are reprezentarea pericolului
care se produce pentru buna desfăşurare a activităţii sale de serviciu, consecinţă pe care o
doreşte. Făptuitorul urmăreşte în special îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii sau
executării unui act contrar atribuţiilor sale.
9. Prin noţiunea de persoană cu funcţie de demnitate publică (alin.3) se înţelege persoana
cu funcţii de răspundere al cărei mod de alegere sau numire este reglementat de CRM:
preşedintele, vicepreşedinţii şi deputaţii Parlamentului (art.78), prim-ministrul şi membrii
guvernului (art. 82, 98, 101), judecătorii din instanţele de judecată de toate nivelurile (art.116),
magistraţii Consiliului Superior al Magistraturii (art.122), procurorul general şi procurorii
ierarhic inferiori (art.125), membrii Curţii de Conturi (art.133), preşedintele şi judecătorii Curţii
Constituţionale (art.136) etc. care coincid cu prevederile art.123 alin.2 CP.
De asemenea sub incidenţa sensului exprimat de noţiunea de de persoană cu funcţie de
demnitate publică cad persoanele al căror mod de alegere sau numire este reglementat de legi
organice, funcţionarii aleşi sau numiţi în organele a căror organizare şi funcţionare sunt
reglementate de legile prevăzute în alin.3 art.72 CRM şi coincide cu noţiunea prevăzută la alin.2
art.123 CP. În calitate de de persoană cu funcţie de demnitate publică poate să apară şi orice
persoană căreia persoana cu funcţie de demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale.
Noţiunea proporţii deosebit de mari atestă mărimea bunurilor oferite şi primite, evaluate în
bani. În condiţiile prevăzute la p.7 al acestui comentariu şi în conformitate cu prevederile
art.126, infracţiunea săvârşită cade sub incidenţa stipulării din lit.b) a articolului comentat, dacă
valoarea bunurilor depăşeşte, la momentul săvârşirii infracţiunii, suma de 100 000 MDL.
Noţiunile de grup criminal organizat şi organizaţie criminală din lit.c) se interpretează
conform prevederilor art.46 şi 47 CP.
10. Banii, bunurile, valorile, avantajele patrimoniale care au fost date persoanei cu funcţie
de răspundere sunt confiscate în beneficiul statului prin sentinţa pronunţată în instanţă drept
bunuri dobândite ilicit.
În cazul în care făptuitorul a cheltuit, a înstrăinat, a distrus valorile, bunurile, avantajele
patrimoniale, se confiscă valoarea în bani a acestor bunuri.
Articolul 325. CORUPEREA ACTIVĂ

(1) Promisiunea, oferirea sau darea, personal sau prin mijlocitor, unei persoane publice
sau unei persoane publice străine de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă,
ce nu i se cuvin, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, pentru a îndeplini sau nu ori
pentru a întîrzia sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar
acesteia
se pedepseşte cu închisoare de pînă la 6 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
convenţionale, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 4000
[Art.325 al.(2), sancţiunea modificată prin LP78 din 12.04.12, MO99-102/25.05.12 art.334]
a) în proporţii deosebit de mari;
a1) în privinţa unei persoane cu funcţie de demnitate publică sau a unui funcţionar
internaţional;
[Art.325 al.(3), lit.a1) introdusă prin LP245 din 02.12.11, MO25-28/03.02.12 art.77]
b) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale,
unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate, sau cu
(4) Persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la art.324 este
liberată de răspundere penală dacă ele i-au fost extorcate sau dacă persoana s-a autodenunţat
neştiind că organele de urmărire penală sînt la curent cu infracţiunea pe care a săvîrşit-o.
1. Se consideră corupere activă acţiunile intenţionate ale oricărei persoane care promite,
oferă sau acordă un avantaj, bunuri, bani, valori, prestări servicii, ce nu i se cuvin unei persoane
cu funcţii de răspundere ca agent public, direct sau prin mijlocitor, pentru ca acest agent public
să acţioneze sau să se abţină de a acţiona în exerciţiul funcţiunii sale oficiale în favoarea
făptuitorului sau de a obţine de la autorităţi distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau o altă decizie
favorabilă pentru sine sau pentru altă persoană.
2. Obiectul infracţiunii de corupere activă îl constituie relaţiile sociale referitoare la
activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu săvârşirea unor
fapte de corupere asupra funcţionarilor publici. Activitatea persoanei cu funcţii de răspundere
trebuie să fie transparentă, echitabilă, imparţială şi să respecte interesul general al societăţii.
3. Latura obiectivă a infracţiunii poate fi realizată prin săvârşirea a cel puţin unei acţiuni
prevăzute în art.324: promite ori acordă oferte, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje
patrimoniale, prestări servicii, privilegii sau alte avantaje unei persoane cu funcţii de răspundere
în domeniul public, ce nu i se cuvin, pentru ca acesta să îndeplinească, să întârzie sau să nu
îndeplinească acţiuni ce ţin de obligaţiunile de serviciu ale agentului public, ori pentru a
îndeplini o acţiune contrar acestei obligaţiuni, precum şi pentru a obţine de la autorităţi distincţii,
funcţii, pieţe de desfacere sau o anumită decizie favorabilă.
La latura obiectivă a coruperii active se utilizează principiul oglinzii în coroborare cu
coruperea pasivă (art.324 CP).
Obligaţiunile persoanei corupte pasiv coincid cu promisiunile, ofertele sau darea de bunuri,
avantaje, prestări servicii, alte foloase stipulate în lege, pe care persoana coruptă activ le oferă
acestuia. Tot ce face persoana coruptă activ şi acceptă persoana coruptă pasiv se realizează pe
bază de coroborare şi acceptare reciprocă, acţiunile fiind apreciate ca infracţiuni, însă încadrarea
este deosebită: conform prevederilor art.324 CP - pentru persoana coruptă pasiv şi conform
prevederilor art.325 CP - pentru persoana coruptă activ.
4. Noţiunea de promisiune presupune situaţia în care persoana cu funcţii de răspundere se
angajează să furnizeze un bun, avantaj necuvenit ulterior sau în cazul în care persoana coruptă
pasiv a căzut de acord ca bunul sau avantajul necuvenit să fie furnizat ulterior persoanei corupte
pasiv.
Oferire corespunde situaţiei în care persoana cu funcţii de răspundere îşi arată
disponibilitatea de a furniza bunul sau avantajul necuvenit în orice moment.
Darea corespunde situaţiei în care bunul, avantajul necuvenit este predat persoanei corupte
pasiv sau unui terţ, cum ar fi un membru al familiei sale, o organizaţie care aparţine acesteia,
partidul politic la care el a aderat. În cazul în care mita a fost predată unui terţ, agentul public
cunoaşte momentul de predare.
Prin avantaje necuvenite înţelegem diverse forme de împrumuturi de bani, alimente şi
băuturi, accelerarea tratării, perspective mai bune în carieră, cadouri de valoare etc., fapt care
ameliorează nemeritat situaţia, în raport cu cea pe care o avusese persoana coruptă pasiv înaintea
infracţiunii.
5. Noţiunile repetat, două sau mai multe persoane şi în proporţii mari, prevăzute la alin.2,
şi proporţii deosebit de mari, grup criminal organizat sau organizaţie criminală, prevăzute la
alin.3, vor fi interpretate conform p.4 şi 8 din comentariile de la art.324 CP.
6. Subiectul coruperii active poate fi orice persoană fizică responsabilă care a atins vârsta
de 16 ani şi care poate activa de sine stătător sau cu participaţie sub formă de coautorat sau
complicitate, prevăzută de art.21 CP.
7. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama
că promite, oferă sau dă unui funcţionar, unei persoane cu funcţii de răspundere bani, bunuri sau
alte avantaje, săvârşind prin această acţiune un act de corupere, doreşte producerea urmărilor
periculoase pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu şi pentru activitatea organelor
autorităţilor publice.
8. Persoana care a promis, a oferit, a dat bunuri ori a realizat serviciile enumerate în art.324
CP este liberată de răspundere penală dacă banii, bunurile şi alte avantaje au fost estorcate de la
ea sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală cunosc
infracţiunea pe care a săvârşit-o sau a denunţat anticipat faptul.
9. Consumarea infracţiunii de corupere activă are loc în momentul în care făptuitorul
promite, oferă sau dă funcţionarului - agent public bani, bunuri sau avantaje necuvenite în scopul
ca acesta să acţioneze sau să se abţină de a acţiona în exerciţiul funcţiunii sale oficiale sau pentru
a obţine de la autorităţi distincţii, funcţii, piaţă de desfacere sau o altă decizie favorabilă,
indiferent de natura lor şi de faptul că acestea sunt pentru sine sau pentru altcineva.
Articolul 326. TRAFICUL DE INFLUENŢĂ

(1) Pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de
valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru sine sau pentru o altă persoană,
de către o persoană care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra unei persoane
publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine, funcţionar
internaţional, pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întîrzie sau să grăbească
îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost
sau nu săvîrşite,
2000 la 4000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(11) Promisiunea, oferirea sau darea unei persoane, personal sau prin mijlocitor, de bunuri,
servicii, privilegii sau avantaje enumerate la alin. (1), pentru aceasta sau pentru o altă
persoană, cînd respectiva persoană are sau susţine că are o influenţă asupra unei persoane
publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine, funcţionar
internaţional, în scopul indicat la alin. (1),
c) săvîrşite cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii mari;
d) urmate de influenţa promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit
închisoare de la 2 la 6 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la
a) cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii deosebit de mari;
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 500 la 1.500 unităţi
unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate, sau cu
(4) Persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la alin. (1) este
liberată de răspundere penală dacă ele i-au fost extorcate sau dacă persoana s-a autodenunţat
neştiind că organele de urmărire penală sînt la curent cu infracţiunea pe care a săvîrşit-o.
1. Alin.1 art.326 CP explică traficul de influenţă la general în sensul că faptă exprimată
prin primirea ori pretinderea de bani sau de alte valori sau avantaje necuvenite ca remunerare,
acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, ori estorcarea unor atare bunuri sau
foloase, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă
asupra unui funcţionar pentru a-l determina să săvârşească ori să nu săvârşească un act ce intră în
atribuţiile sale de serviciu, indiferent dacă aceste acţiuni au fost sau nu săvârşite, au produs sau
nu rezultatul scontat.
Făptuitorul se angajează - în schimbul unei sume de bani sau al altor bunuri, avantaje
necuvenite - să intervină către un funcţionar în interesul persoanei cu care se face înţelegerea.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care reglementează buna funcţionare a
serviciilor publice a căror desfăşurare normală implică combaterea şi reprimarea faptelor acelor
persoane care, speculând influenţa lor pe lângă un funcţionar, creează o stare de neîncredere în
corectitudinea funcţionarilor, lăsând să se creadă că aceştia ar putea fi corupţi şi determinaţi să
facă ori să nu facă acte ce intră în atribuţiile lor de serviciu.
3. Latura obiectivă a traficului de influenţă se realizează prin primirea ori pretinderea unor
sume de bani, bunuri sau alte avantaje, de daruri transmise direct sau indirect cu scopul
determinării unui funcţionar să îndeplinească ori să nu îndeplinească un act ce intră în atribuţiile
sale de serviciu.
A primi bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale înseamnă preluarea
de către făptuitor a unei sume de bani, a altor bunuri, iar acceptarea serviciilor, bunurilor,
avantajelor... presupune manifestarea acordului cu privire la promisiunile date sau înţelegerea de
moment sau pe viitor a acestor persoane asupra valorilor şi bunurilor care urmează a fi transmise
sau luate.
Estorcare de bani, bunuri etc. înseamnă obţinerea valorilor râvnite cu forţa, prin
ameninţare, violenţă, şantaj.
Înţelegerile, acceptările, estorcările de bani, bunuri, servicii şi de orice alte avantaje pot
avea loc direct între persoanele interesate sau prin mijlocitor. Rezultatul poate fi cerut atât pentru
sine, cât şi pentru o altă persoană.
4. Pentru realizarea laturii obiective sunt esenţiale cerinţele:
a) făptuitorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului
public care urmează să-şi îndeplinească ori să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu;
b) făptuitorul să promită intervenţia sa pe lângă un funcţionar spre a-l determina să facă sau
să nu facă un act care depinde de funcţiile lui de serviciu;
c) este neapărat ca acţiunea pe care trebuie să o facă funcţionarul în folosul persoanei
interesate să urmeze după acţiunile făptuitorului care a promis, a pretins, a acceptat, a primit
bunuri, bani etc. În cazul în care făptuitorul nu a intervenit către funcţionarul vizat în interesul
persoanei respective, iar funcţionarul a îndeplinit actul solicitat şi făptuitorul ştia despre aceasta,
fapta nu constituie trafic de influenţă, ci escrocherie.
5. Termenul repetat prevăzut la alin.2 presupune săvârşirea a două şi mai multor infracţiuni
prevăzute de art.326 CP de către făptuitor în folosul uneia şi aceleiaşi sau al altei persoane
interesate.
Prin primire de bunuri sau avantaje în proporţii mari se înţelege aprecierea în bani a
valorilor transmise la nivelul preţurilor de piaţă sau în baza raportului de expertiză ori al
specialiştilor. Conform prevederilor art.126 CP, dauna în proporţii mari depăşeşte 500 de unităţi
convenţionale (10.000 lei).
6. Termenul primire de bunuri sau avantaje în proporţii deosebit de mari se caracterizează
prin mărimea daunei evaluate în bani. Conform comentariului prevăzut la p.7, sub incidenţa
prevederii legale stipulate în alin.3, lit.a) cade dauna care depăşeşte 1500 de unităţi
convenţionale (30.000 lei).
Conţinutul sintagmei în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii
criminale din alin.3, lit.b) este prevăzut în art.46 şi 47 CP care urmează să fie apreciat în mod
adecvat.
7. Traficul de influenţă este o infracţiune cu conţinut alternativ, faptă care se concretizează
prin două sau toate acţiunile făptuitorului (primire, estorcare, promisiune, acceptare de bani,
bunuri...) personal sau prin mijlocitor, pentru sine sau pentru altă persoană chiar şi la intervale
diferite de timp, reprezintă în ansamblu o unitate infracţională naturală (infracţiune prelungită).
Consumarea infracţiunii are loc în momentul efectuării promisiunii de a interveni în faţa
unui funcţionar pentru ca acesta să întreprindă sau să nu întreprindă acţiuni ce intră în
obligaţiunile lui pentru trafic de influenţă (pentru bani, bunuri, servicii, avantaje...).
8. Subiect al traficului de influenţă poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta
de 16 ani. Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar care are atribuţii în legătură cu actul pe care
urmează să-l îndeplinească funcţionarul de a cărui favoare se prevalează, există un concurs de
infracţiuni de corupere pasivă şi trafic de influenţă dacă făptuitorul ar asigura persoana că va
beneficia şi de serviciile care intră în competenţa sa.
9. Latura subiectivă a traficului de influenţă include vinovăţia făptuitorului sub formă de
intenţie directă, adică făptuitorul îşi dă seama şi vrea să trafice influenţa sa reală sau presupusă
asupra unui funcţionar, prevăzând şi dorind urmarea faptei. Făptuitorul determină funcţionarul să
facă sau să nu facă, să obţină sau să întârzie un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, însă nu
este necesar ca acest scop să fie realizat, fiind suficient ca făptuitorul să-l fi urmărit sau acceptat
la momentul primirii sau pretinderii unui bun sau avantaj.
10. În asemenea cauze toate bunurile, valorile, banii care au fost date pentru trafic de
influenţă urmează să fie confiscate în beneficiul statului prin sentinţa instanţei de judecată, ca
bunuri dobândite ilicit.
Dacă făptuitorul a cheltuit sau a realizat bunurile, banii, valorile, acesta urmează să achite
în folosul statului echivalentul lor în bani.
Articolul 327. ABUZUL DE PUTERE SAU ABUZUL DE SERVICIU
(1) Folosirea intenţionată de către o persoană publică a situaţiei de serviciu, în interes
material ori în alte interese personale, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile
intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau
juridice,
b) săvîrşită de o persoană cu funcţie de demnitate publică;
[Art.327 al.(2), lit.b) modificată prin LP245 din 02.12.11, MO25-28/03.02.12 art.77]
(3) Abuzul de putere sau abuzul de serviciu, săvîrşit în interesul unui grup criminal
organizat sau al unei organizaţii criminale,
1. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile referitoare la buna desfăşurare a
activităţii organelor autorităţilor publice centrale şi locale, a organelor de drept şi a persoanelor
cu funcţii de răspundere în scopul îndeplinirii de către aceştia a atribuţiilor lor de serviciu în mod
corect, cu respectarea intereselor legale ale persoanelor fizice şi juridice.
2. Persoană cu funcţii de răspundere este persoana care cade sub incidenţa prevederilor
art.123 CP. Punctele 5 şi 6 din comentariul de la art.324 CP se aplică respectiv.
Nu cad sub incidenţa noţiunii de persoană cu funcţii de răspundere persoanele angajate în
organele autorităţilor publice, administraţiei publice centrale şi locale, în organele de drept şi în
alte organe de stat care execută doar atribuţii profesionale sau tehnice (ingineri, medici,
electricieni, grefieri etc.).
3. Latura obiectivă a infracţiunii de abuz de putere sau abuz de serviciu se realizează printr-
o acţiune în cazul îndeplinirii defectuoase a unui act sau printr-o infracţiune în cazul
neîndeplinirii unui act care urma să fie îndeplinit.
Pentru a stabili dacă a fost comis abuzul de putere sau de serviciu, este necesar a cunoaşte
atribuţiile, drepturile şi obligaţiunile persoanei cu funcţii de răspundere, stipulate în lege sau în
alte acte subordonate legii, care reglementează activitatea de serviciu a acesteia.
Acţiunea sau inacţiunea făptuitorului trebuie să fie săvârşită în exerciţiul atribuţiilor sale de
serviciu, când desfăşoară activităţi legate de atribuţiile sale de putere şi de serviciu.
Neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a unui act de către făptuitor trebuie să
aibă neapărat la bază un interes material ori alte interese personale, dacă aceste acţiuni sau
inacţiuni au cauzat daune considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite
prin lege ale persoanelor fizice sau juridice. Dacă aceste urmări lipsesc, nu poate fi vorba de
răspundere penală.
4. Interesele generale ale societăţii, încălcarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor,
crearea obstacolelor sau tulburărilor în activitatea organelor puterii şi a altor instituţii publice,
încălcarea ordinii de drept, tăinuirea infracţiunilor săvârşite etc. sunt considerate obiective asupra
cărora se orientează acţiunile de cauzare de daune în proporţii considerabile intereselor publice.
Sfera destul de largă a intereselor care poate exprima activitatea persoanei în concordanţă
cu interesele generale ale societăţii, pe care legea le recunoaşte şi le garantează (dreptul la
proprietate, dreptul la viaţă, dreptul la apărare, dreptul la siguranţa personală, dreptul la libera
asociere, dreptul la ocrotirea sănătăţii, dreptul la învăţătură, libera concurenţă, libertatea
conştiinţei etc.), se consideră daune în proporţii considerabile cauzate drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
5. Subiect al infracţiunii de abuz de putere şi abuz de serviciu poate fi orice funcţionar
public sau orice alt funcţionar al organelor de drept cu funcţie de răspundere care obţine calitatea
de autor al infracţiunii. Orice alte persoane care participă la infracţiune apar în calitate de
organizatori, instigatori, complici sau coautori.
6. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se realizează numai cu intenţie. Intenţia poate fi
directă sau indirectă, după cum făptuitorul prevede că acţiunea sau inacţiunea va aduce atingere
intereselor publice sau drepturilor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, urmărind
sau acceptând producerea acestui rezultat.
Imprudenţa nu cade sub incidenţa acestui articol.
7. Motivul este un element obligator al acestei infracţiuni şi poate fi material sau poate
urmări alt interes personal.
Prin interes material se înţelege ideea prin care făptuitorul urmăreşte scopul de a dobândi
bunuri materiale, bani sau alte avantaje patrimoniale în folosul său prin îndeplinirea sau
neîndeplinirea abuzivă a atribuţiilor sale de serviciu, dacă aceasta nu cade sub incidenţa coruperii
pasive.
Prin alte interese personale se înţelege dorinţa făptuitorului de a avea alte avantaje,
nepatrimoniale, prestări servicii, acceptare de funcţii sau protecţie de serviciu, susţinere
profesională sau de a-şi ascunde incompetenţa etc., dacă aceasta nu cade sub incidenţa coruperii
pasive.
Dacă, în urma abuzului de serviciu, a fost delapidată, prin înşelăciune sau abuz de
încredere, averea străină încredinţată pentru administrare făptuitorului, calificarea acţiunilor
acestuia se va face numai în baza art.190, 191, 196 CP. Însă dacă abuzul de serviciu a fost
săvârşit din motive de profit, dar nu a avut drept scop sustragerea averii, acţiunea cade sub
incidenţa prevederilor art.327 CP.
8. Prin noţiunea de acţiune săvârşită repetat (alin.2 lit.a) se presupune săvârşirea de către
acelaşi făptuitor a două sau mai multor infracţiuni prevăzute de art.327 CP.
Prin sintagma săvârşit de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere din lit.b) se înţeleg
persoanele care sunt alese sau numite în modul prevăzut de CRM sau de o lege organică
(miniştri, deputaţi, judecători, procurori, comisari...). Comentariul de la p.8 al art.324 CP se
aplică respectiv.
Sintagma soldată cu urmări grave din lit.c) urmează să fie apreciată, de la caz la caz,
pornindu-se de la împrejurările concrete ale cauzei, dacă au fost stabilite avarii cu pagube
enorme, oprirea şi staţionarea transportului sau a proceselor tehnologice, dezorganizarea
activităţii unei instituţii sau întreprinderi, cauzarea unui prejudiciu material, indiferent de forma
de proprietate, în proporţii deosebit de mari, mai mult de 1500 unităţi convenţionale (30.000 lei),
cauzarea de deces sau de vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii chiar în privinţa unei
singure persoane.
9. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu săvârşit în interesul unui grup criminal
organizat sau al unei organizaţii criminale, prevăzut la alin.3, trebuie coroborat cu prevederile
art.46 şi 47 CP.
10. Consumarea infracţiunii se consideră în cazul în care, în urma acţiunii sau inacţiunii
făptuitorului, au survenit urmările indicate în lege sau lezarea unui drept al persoanei fizice sau
juridice.
Articolul 328. EXCESUL DE PUTERE SAU DEPĂŞIREA ATRIBUŢIILOR DE
SERVICIU
(1) Săvîrşirea de către o persoană publică a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit
limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor
fizice sau juridice,
(2) Aceleaşi acţiuni însoţite:
[Art.328 al.(2), lit.a) abrogată prin LP252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855]
b) de aplicarea armei;
[Art.328 al.(2), lit.c) abrogată prin LP252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855]
b) săvîrşite de o persoană cu funcţie de demnitate publică;
c) săvîrşite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale;
d) soldate cu urmări grave,
1. Toate persoanele cu funcţii de răspundere trebuie să aibă o comportare corectă şi
cuviincioasă faţă de persoanele cu care intră în legătură în timpul exercitării atribuţiilor de
serviciu. Este interzis ca un funcţionar aflat în funcţie de serviciu să folosească un limbaj violent
sau acte de violenţă psihică sau fizică împotriva unei persoane.
Dacă un funcţionar public sau alt funcţionar reprezentant al puterii comite asemenea
acţiuni, fapta aduce atingere relaţiilor sociale care constituie obiectul juridic al infracţiunilor de
serviciu.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a
activităţii de serviciu a organelor administraţiei publice, organelor de drept şi a altor organe de
stat.
Drept obiect material al infracţiunii apare corpul uman în cazul lovirilor şi actelor de
violenţă aplicate sau proprietatea persoanei fizice sau juridice.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiunile sau inacţiunile făptuitorului
care întrebuinţează expresii jignitoare faţă de o persoană, insulta, calomnia, actele de violenţă
împotriva persoanei, alte acţiuni care depăşesc vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate
prin lege, dacă acestea au cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau
drepturilor şi intereselor ocrotite prin lege ale persoanelor fizice sau juridice.
4. O condiţie obligatorie de răspundere penală pentru excesul de putere sau depăşirea
atribuţiilor de serviciu constă în faptul că trebuie să existe legătura directă între acţiunile
făptuitorului, ca persoană cu funcţii de răspundere, competenţele ei, date prin lege sau printr-un
act subordonat legii, şi urmările survenite. Dacă urmările survenite au fost cauzate de acţiuni
care nu au fost legate de atribuţiile de serviciu, aceste acţiuni pot fi încadrate după obiect şi
intenţie respectiv (art.150-157, 162 CP etc.).
5. Pentru calificarea daunelor în proporţii considerabile aduse intereselor publice sau
drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor este valabil comentariul de la punctul 4
al art.327.
Drept daune demnităţii şi sănătăţii persoanei sau legate de încălcarea drepturilor
constituţionale se consideră acţiunile ce depăşesc vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate
prin lege (a se vedea comentariul de la art.327 p.4).
6. Subiectul. Ca autor în cazul excesului de putere sau al depăşirii atribuţiilor de serviciu
poate fi doar o persoană cu funcţii de răspundere (a se vedea comentariul de la p.2 al art.327 şi
p.5-6 ale art.324 CP).
Organizator al infracţiunii, instigator sau complice poate fi orice persoană.
7. Exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu prevăzut în alin.2 însoţit: de
aplicarea violenţei lit.a) se consideră cazul în care făptuitorul aplică violenţa şi persoanei
vătămate îi sunt cauzate vătămări uşoare şi medii integrităţii corporale sau sănătăţii; de aplicarea
armei lit.b) se consideră cazul în care făptuitorul a aplicat nelegitim arma de foc sau alte
mijloace speciale pentru a influenţa psihic sau fizic asupra persoanei vătămate; de tortură sau
acţiuni care înjosesc demnitatea părţii vătămate lit.c) se consideră cazul în care făptuitorul a
cauzat victimei multiple lovituri care cauzează acesteia dureri şi suferinţe fizice sau presiuni
psihice, care produc suferinţe morale, insultă şi calomnie prin cuvinte înjositoare, prin cuvinte
necenzurate (asemenea acţiuni pot fi smulgere a părului de pe cap, corp, aruncare şi târâre pe jos,
cauzare a echimozelor, sperierea persoanelor cu fapte păgubitoare asupra rudelor apropiate,
ameninţarea cu lovituri, îmbrânciri, pişcături, acţiunea curentului electric sau cu agenţi termici
asupra corpului etc.).
Dacă în urma torturii au survenit vătămări grave, aceste acţiuni pot fi încadrate în
conformitate cu prevederile alin.3 al acestui articol.
8. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă sau indirectă. În ambele cazuri
făptuitorul îşi dă seama că acţiunea atinge atât interesul public, cât şi drepturile, interesele
ocrotite prin lege ale persoanelor fizice şi juridice şi creează o stare de pericol pentru buna
desfăşurare a activităţii autorităţilor publice şi a administraţiei publice în care activează persoana
cu funcţii de răspundere.
9. Comentariile date la art.327 alin.2 şi 3 prin p.7 şi 8 sunt aplicabile respectiv.
10. Consumarea infracţiunii în cazul excesului de putere sau al depăşirii atribuţiilor de
serviciu se consideră din momentul în care făptuitorul a întrebuinţat expresii jignitoare faţă de o
persoană cu care se află în legătură în virtutea exerciţiului funcţiunii, iar în cazul acţiunilor
repetate infracţiunea se consideră consumată în momentul săvârşirii ultimei acţiuni de violenţă,
dacă acestea au cauzat daune în proporţii considerabile intereselor ocrotite de lege ale
persoanelor fizice şi juridice.
Articolul 329. NEGLIJENŢĂ DE SERVICIU
(1) Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană publică a
obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele,
dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
(2) Aceleaşi acţiuni care au provocat:
b) alte urmări grave
[Art.330 abrogat prin LP245 din 02.12.11, MO25-28/03.02.12 art.77]
1. Îndeplinirea corectă a obligaţiunilor de serviciu condiţionează buna desfăşurare a
activităţii de serviciu, iar încălcarea acestora pune în pericol activitatea normală a unei autorităţi
publice sau instituţii statale.
Din conţinutul art.329 alin.1 CP neglijenţa de serviciu poate fi definită ca neîndeplinire sau
îndeplinire necorespunzătoare de către o persoană cu funcţii de răspundere a obligaţiunilor de
serviciu. Drept rezultat al atitudinii neglijente sau neconştiincioase, acţiunile persoanei cauzează
unui organ sau unei instituţii de stat daune în proporţii mari intereselor publice sau atacă
drepturile şi interesele legale ale persoanelor fizice şi juridice.
2. Obiectul juridic nemijlocit al acestei infracţiuni îl constituie buna desfăşurare a activităţii
de serviciu care presupune îndeplinirea corectă şi conştiincioasă de către persoana cu funcţii de
răspundere a obligaţiunilor de serviciu.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de neglijenţă de serviciu constituie încălcarea unei
obligaţiuni de serviciu prin neîndeplinirea sau prin îndeplinirea defectuoasă a acesteia, încălcare
care a produs urmările prevăzute în lege.
Prin obligaţiune de serviciu se înţeleg toate obligaţiunile care cad în sarcina unei persoane
cu funcţii de răspundere potrivit normelor legale şi subordonate legii ce reglementează serviciul
respectiv.
Aceste norme pot fi indicate expres în lege, hotărâri ale guvernului, regulamente de
serviciu, instrucţiuni etc.
Comentariul prevăzut la p.3 şi 4 art.327 se aplică în mod corespunzător.
4. Decesul unei persoane, prevăzut la alin.2 lit.a), se consideră element de încadrare a
infracţiunii de neglijenţă dacă în urma neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a
obligaţiunilor de serviciu ale persoanei cu funcţii de răspundere a survenit decesul unei persoane,
constatat prin raportul de expertiză medico-legal şi declarat în legătură cauzală cu atitudinea
neglijentă a făptuitorului faţă de obligaţiunile de serviciu.
Alte urmări grave din alin.2 lit.b) se consideră, de la caz la caz, urmările rezultate din
neglijenţa făptuitorului dacă au fost stabilite avarii care au pricinuit daune enorme (de 1500 şi
mai multe unităţi convenţionale): oprirea sau staţionarea transportului sau a proceselor
tehnologice, dezorganizarea activităţii unei instituţii sau a unei întreprinderi, cauzarea de
vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii la două sau mai multe persoane.
5. Subiect al infracţiunii de neglijenţă poate fi doar o persoană cu funcţii de răspundere,
conform art.123 CP. Comentariul de la p.5-6 art.324 CP se aplică respectiv şi pentru fapta care a
cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau intereselor legale ale persoanei.
6. Latura subiectivă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu presupune vinovăţia făptuitorului
sub formă de imprudenţă. Făptuitorul nu prevede consecinţele faptei, însă ar fi putut şi trebuia să
le prevadă sau prevedea posibilitatea survenirii urmărilor, dar credea, fără temei, că acestea nu se
vor produce.
Posibilitatea făptuitorului de a prevedea consecinţele faptei sale se apreciază în raport cu
împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, precum şi în raport cu personalitatea
făptuitorului, pregătirea şi calităţile lui profesionale, experienţa acestuia în domeniul respectiv.
Articolul 330. PRIMIREA DE CĂTRE UN FUNCŢIONAR A RECOMPENSEI
ILICITE Exclus
Articolul 3301. Încălcarea regimului de confidenţia

litate a informaţiilor din declaraţiile
cu privire la venituri şi proprietate
[Art.3301 titlul în redacţia LP181 din 19.12.11, MO1-6/06.01.12 art.4; în vigoare 01.03.12]
[Art.3301 al.(1) abrogat prin LP181 din 19.12.11, MO1-6/06.01.12 art.4; în vigoare
01.03.12]
[Art.3301 al.(2) abrogat prin LP181 din 19.12.11, MO1-6/06.01.12 art.4; în vigoare
01.03.12]
(3) Divulgarea sau publicarea intenţionată a informaţiilor din declaraţiile cu privire la
venituri şi proprietate de către persoanele cărora aceste informaţii le-au devenit cunoscute în
procesul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau al exercitării controlului
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 150 la 300 unităţi convenţionale, cu (sau fără)
Articolul 332. Falsul în acte publice
(1) Înscrierea de către o persoană publică, în documentele oficiale a unor date vădit false,
precum şi falsificarea unor astfel de documente, dacă aceste acţiuni au fost săvîrşite din
interes material sau din alte interese personale,
b) de o persoană cu funcţie de demnitate publică;
Articolul 331. REFUZUL DE A ÎNDEPLINI LEGEA Exclus
Articolul 332. FALSUL ÎN ACTE PUBLICE

(1) Înscrierea de către o persoană publică, în documentele oficiale a unor date vădit
false, precum şi falsificarea unor astfel de documente, dacă aceste acţiuni au fost săvîrşite din
interes material sau din alte interese personale,
b) de o persoană cu funcţie de demnitate publică;
1. Obiectul material al falsului în acte publice îl constituie actele oficiale confirmate sau
adoptate prin activitatea autorităţilor publice, administraţiei publice centrale şi locale, a organelor
de drept.
Act public se consideră actul scris care urmează să fie confirmat, adoptat sau perfectat de
către un organ al autorităţilor publice, al administraţiei publice centrale sau de către organele de
drept, organizaţii, instituţii sau întreprinderi de stat, act menit să certifice evenimentele şi faptele
care provoacă sau au urmări juridice.
2. Latura obiectivă se manifestă prin acţiunile de introducere a falsurilor în actele oficiale,
modificând conţinutul actului, sau prin cele de perfectare a unor astfel de acte vădit false, din
interes material sau din alte interese personale.
Pentru noţiunile repetat, persoană cu înaltă funcţie de răspundere şi grup criminal
organizat sau organizaţie criminală din alin.2) sunt valabile comentariile de la p.7 al art.327 CP
în coroborare cu prevederile art.46, 47 CP.
3. Pentru calificarea falsului în actele publice este necesară legătura cauzală dintre acţiunile
de serviciu ale funcţionarului şi falsul comis, deoarece, în anumite circumstanţe, dacă lipseşte
această legătură cauzală, încadrarea acţiunilor poate fi efectuată în limitele art.361 CP ca
infracţiune contra autorităţilor publice şi securităţii statului.
4. Falsul în actul public se consideră terminat din momentul introducerii falsului în actul
oficial sub forma de corectare, modificare sau perfecţionare, indiferent dacă a fost sau nu utilizat
actul falsificat.
5. Subiect al infracţiunii poate fi persoana cu funcţii de răspundere ori alt funcţionar al
autorităţii publice, al administraţiei publice centrale şi locale sau al organizaţiei, instituţiei,
întreprinderii de stat, conform comentariului dat la art.324 şi 330 CP.
6. Latura subiectivă a falsului în acte publice se manifestă numai prin intenţie directă. Este
obligatorie stabilirea motivului intenţiei, care întotdeauna reprezintă un interes material sau
personal.
Lipsa motivului la săvârşirea faptei de fals în acte publice poate atrage doar răspunderea
disciplinară a făptuitorului.
Comentariul prevăzut la p.6 art.327 CP privitor la motivul săvârşirii infracţiunii, interesul
material şi interesul personal, se aplică respectiv.
7. În cazul în care se comite falsul în actele publice destinate pentru a fi prezentate de către
participanţii în procedurile penale şi civile sau reprezentanţii acestora sau pentru a falsifica
rezultatele votării, răspunderea penală survine numai în limitele art.310 sau 182 CP, rezultând
din intenţia făptuitorilor de a săvârşi aceste infracţiuni, fără încadrarea suplimentară a lor în
art.332 CP.
Asemenea situaţii se întâlnesc şi la calificarea componenţelor de infracţiuni contra justiţiei
(cap.XIV, art.306, 307, 308, 309, 310 şi altele). Aceste articole conţin componenţe de infracţiuni
speciale şi nu este necesar a incrimina suplimentar stipulările art.332.
Capitolul XVI
INFRACŢIUNI DE CORUPŢIE ÎN SECTORUL PRIVAT
[Capitolului XVI titlul în redacţia LP78 din 12.04.12, MO99-102/25.05.12
art.334]
Articolul 333. LUAREA DE MITĂ
(1) Pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de către un
arbitru ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu, de către o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească ori o altă organizaţie nestatală sau de către o
persoană care lucrează pentru o astfel de organizaţie, de către un participant la un eveniment
sportiv sau la un eveniment de pariat de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice
formă, ce nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, sau acceptarea unor oferte ori
promisiuni din partea acestora pentru a îndeplini sau nu, pentru a întîrzia sau a grăbi
îndeplinirea unei acţiuni fiind în exerciţiul funcţiei sale sau contrar acesteia fie în cadrul unui
eveniment sportiv sau al unui eveniment de pariat,
[Art.333 al.(1), dispoziţia în redacţia LP38 din 21.03.13,MO75-81/12.04.13 art.233]
c) cu extorcarea mitei;
d) în proporţii mari
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale sau cu
1. Noţiunea de luare de mită presupune luarea sumelor de bani, valori, prestări servicii,
privilegii sau orice avantaje patrimoniale ori nepatrimoniale care au fost promise ori oferite unui
funcţionar ce gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală spre
a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de
serviciu ori spre a săvârşi un act contrar acestor obligaţiuni.
2. Luarea de mită reprezintă corupţia pasivă în sectorul privat când persoana care
gestionează organizaţiile comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale întreprinde acţiuni de
a solicita sau primi, direct sau prin mijlocitori, un avantaj necuvenit sau de a accepta oferte sau
promisiunii privind un asemenea avantaj pentru sine sau pentru altcineva, pentru ca această
persoană să efectueze sau să se abţină de la efectuarea unui act, încălcând obligaţiunile sale de
serviciu.
3. Prin organizaţie comercială se înţelege o organizaţie economică cu personalitate
juridică, a cărei activitate se desfăşoară în producţia şi circulaţia mărfurilor (de schimb, comerţul
de bunuri) sau în sfera serviciilor (transport, telecomunicaţii etc.).
4. Prin organizaţie obştească se înţelege un grup de persoane, cu concepţii şi preocupări
comune, care se constituie în baza unui statut propriu înregistrat la Ministerul Justiţiei pentru a
realiza nişte activităţi organizate.
5. Prin sintagma alte organizaţii nestatale înţelegem orice alte organizaţii care activează pe
un termen determinat sau nedeterminat, fondate de o persoană sau de un grup de persoane într-un
scop anumit (fundaţia etc.) în condiţiile legii.
6. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a
activităţii organizaţiilor comerciale, a organizaţiilor obşteşti şi a altor organizaţii nestatale.
7. Latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită se manifestă prin acţiuni sau inacţiuni ale
mituitului în interesul mituitorului sau al altor persoane pe care acesta le reprezintă, cu condiţia
că asemenea acţiuni sau inacţiuni intră în obligaţiunile de serviciu ale mituitului.
Acţiunea mituitului constă în primirea de la mituitor a banilor, materialelor de preţ (produse
alimentare, bunuri materiale, de construcţie etc.), avantaje patrimoniale (documente care dau
dreptul de a primi avere în proprietate, primirea în arendă a patrimoniului fără plată, liberare de
la obligaţii materiale, datorii etc.), acceptarea de servicii (transmiterea mijloacelor de transport
fără plată, transportarea fără plată a mărfurilor, primirea fără plată a biletelor de tratament,
lucrări de construcţii şi reparaţii fără plată şi altele); titluri de valoare sunt determinate de către
legislaţia în vigoare (Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare nr.199 din 18.11.98, MO
nr.27-28 din 23.03.99 şi HG nr.770 din 03.08.2001, MO nr.97-99 din 17.08.2001); privilegii sau
avantaje (plata premiilor sau a unui salariu avansat, salarizare pentru cumulare abuzivă, avansare
în post, prezentare pentru distincţii de stat etc.). Toate aceste avantaje nu i se cuvin mituitului în
coraport cu circumstanţele cauzei şi acestea sunt date, înmânate, promise pentru îndeplinirea,
neîndeplinirea sau grăbirea îndeplinirii unei acţiuni în interesul mituitorului ori al unui terţ, dacă
aceste acţiuni intră în obligaţiunile de serviciu ale mituitului.
Acţiunile de propunere şi oferire de cadouri sau prestare de servicii în folosul persoanelor
care se află într-o funcţie mai înaltă pe scara ierarhică de serviciu, pentru întreţinerea relaţiilor
oficiale sau de serviciu, nu cad sub incidenţa componenţei de infracţiune prevăzute în articolul
comentat.
8. Pentru noţiunile prevăzute la alin.2 a) repetat, b) de două sau mai multe persoane şi c)
cu estorcarea mitei este valabil comentariul de la p.7 al art.327, iar noţiunea în proporţii mari de
la lit.d) se consideră mita exprimată în bani în valoare mai mare decât 500 de unităţi
convenţionale şi egală cu 10.000 lei. Pentru noţiunile prevăzute în alin.3 lit.a) - în proporţii
deosebit de mari - şi alin.3 lit.b) - în interesul unui grup criminal organizat sau al unei
organizaţii criminale - sunt valabile explicaţiile date în comentariul art.326, p.6.
9. Subiectul infracţiunii devine persoana care corespunde criteriilor stipulate în art.124.
Persoanele care nu gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie
nestatală, însă lucrează în aceste instituţii şi, în virtutea funcţiei, primesc prin încredere unele
plăţi sau servicii cu caracter necesar de producţie sau alte avantaje, nu răspund pentru luare de
mită. Aceste acţiuni pot conduce doar la răspunderea disciplinară a făptuitorului.
10. Latura subiectivă a infracţiunii de luare de mită se manifestă numai prin intenţie directă.
Persoana care gestionează organizaţia comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală
conştientizează şi doreşte să primească ilicit de la o altă persoană, pentru acţiuni sau inacţiuni în
sfera obligaţiunilor de serviciu, un bun, un avantaj patrimonial sau un privilegiu.
Intenţia persoanei care primeşte mită cuprinde şi faptul că persoana care a dat mita înţelege
că anume în asemenea mod îşi satisface cerinţele legate de mituire. Dacă persoana primeşte de la
mituitor bani şi alte valori, chipurile, pentru a le transmite persoanei cu funcţii de răspundere
drept mită, dar nu are intenţia de a proceda astfel, însuşindu-şi-le, fapta constituie componenţa
infracţiunii de înşelăciune sau abuz de încredere (p.20, HP CSJ nr.6 din 11.03.1996 în Culegere
de hotărâri explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie, Chişinău, 2002, pag.350).
11. Toate valorile materiale, inclusiv banii, care sunt obiecte materiale ale infracţiunii,
urmează să fie confiscate în beneficiul statului. În cazul în care obiectele, valorile date drept mită
sau prestări servicii au fost utilizate, se confiscă de la condamnat în beneficiul statului
echivalentul acestora în bani.
Articolul 334. DAREA DE MITĂ
(1) Promisiunea, oferirea sau darea, personal sau prin mijlocitor, unui arbitru ales sau
numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu, unei persoane care gestionează o organizaţie
comercială, obştească ori o altă organizaţie nestatală sau unei persoane care lucrează pentru
o astfel de organizaţie, unui participant la un eveniment sportiv sau la un eveniment de pariat
de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin, pentru sine sau
pentru o altă persoană, pentru a îndeplini sau nu, pentru a întîrzia sau a grăbi îndeplinirea
unei acţiuni fiind în exerciţiul funcţiei sale sau contrar acesteia fie în cadrul unui eveniment
sportiv sau al unui eveniment de pariat,
în mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.
(4) Persoana care a dat mită este liberată de răspundere penală dacă mita i-a fost extorcată
sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sînt la curent cu
infracţiunea săvîrşită de ea.
1. Dare de mită se consideră promisiunea, oferirea sau darea de bani sau de alte foloase,
valori ori avantaje persoanelor în modurile şi scopurile elucidate în art.333 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de dare de mită îl reprezintă relaţiile sociale
referitoare la activitatea de serviciu în organizaţiile comerciale, obşteşti şi în alte organizaţii
nestatale, activitate a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu săvârşirea unor fapte de
corupere asupra funcţionarilor din sectorul obştesc şi privat.
3. Latura obiectivă este realizată prin săvârşirea uneia din următoarele acţiuni prevăzute
alternativ în textul art.333 CP: promisiune, oferire sau dare de bani, titluri de valoare, bunuri sau
avantaje patrimoniale, acceptare de servicii, privilegii sau avantaje ce nu i se cuvin pentru a
îndeplini sau nu ori de a întârzia sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni în interesul mituitorului sau
al persoanelor pe care le reprezintă, dacă aceste acţiuni intră în obligaţiunile de serviciu ale
mituitului.
Principiul de oglindă este valabil pentru corupţia activă, adică comentariul din p.8 al
art.333 CP se răsfrânge şi asupra persoanelor care iau mită. La fel sunt aplicabile în cazurile de
dare de mită şi comentariile ce vizează coruperea pasivă şi coruperea activă a agenţilor publici
naţionali (art.324 şi 325 CP).
4. Noţiunile prevăzute la alin.2, lit.a), b) şi c) repetat, de două sau mai multe persoane, în
proporţii mari au aceeaşi interpretare ca în comentariile din p.9 al art.333, p.7 al art.327, p.4
art.324 CP. Noţiunile prevăzute în alin.3 au fost explicate în comentariul de la art.326, p.6.
5. Subiectul componenţei infracţiunii de dare de mită este un subiect nedeterminat. În
această calitate poate să apară orice persoană pasibilă de răspundere penală. Infracţiunea poate fi
săvârşită de o singură persoană care a atins vârsta de 16 ani sau prin coautorat, instigare,
complicitate.
6. Latura subiectivă se manifestă numai prin intenţie directă. Mituitorul promite, oferă, dă
bani, bunuri, avantaje unui funcţionar care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau
altă organizaţie nestatală şi acesta conştientizează, urmăreşte şi doreşte rezultatul scontat anume
prin intermediul mituirii pentru acţiunile sau inacţiunile de serviciu ale mituitului.
7. Infracţiunea de dare de mită se consumă în momentul în care făptuitorul promite, oferă
sau dă mituitului bani, bunuri, avantaje etc. în scopul indicat în lege, indiferent dacă mituitul a
realizat sau nu acţiunile pe care trebuia să le săvârşească în folosul făptuitorului.
8. Circumstanţe care exclud răspunderea penală. Persoana care a dat mită se liberează de
răspunderea penală dacă a fost în situaţia că de la ea a fost estorcată aceasta sau dacă s-a
autodenunţat înainte ca organele de urmărire penală să fi intentat cauza sau dacă făptuitorul nu
ştia că în privinţa lui se efectuează o urmărire penală.
Făptuitorul poate face autodenunţarea în formă scrisă sau orală la organele competente
(organele vamale, organele de poliţie, organele procuraturii, SIS etc.).
9. În cazul în care mita a fost estorcată de la mituitor sau a fost acceptat autodenunţul în
condiţiile alin.3 banii, bunurile, avantajele patrimoniale menite pentru mituit pot fi restituite
mituitorului, urmând ca instanţa să invoce motivele respective în sentinţa adoptată.
10. De regulă, banii, bunurile şi avantajele patrimoniale, menite pentru mituit, urmează a fi
confiscate în beneficiul statului, iar în cazul în care acestea au fost utilizate sau cheltuite urmează
a fi încasate de la mituitor în valoarea lor exprimată în bani.
Articolul 335. ABUZUL DE SERVICIU
(1) Promisiunea, oferirea sau darea, personal sau prin mijlocitor, unui arbitru ales sau numit
să soluţioneze prin arbitraj un litigiu, unei persoane care gestionează o organizaţie comercială,
obştească ori o altă organizaţie nestatală sau unei persoane care lucrează pentru o astfel de
organizaţie, unui participant la un eveniment sportiv sau la un eveniment de pariat de bunuri,
servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă
persoană, pentru a îndeplini sau nu, pentru a întîrzia sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni fiind în
exerciţiul funcţiei sale sau contrar acesteia fie în cadrul unui eveniment sportiv sau al unui
eveniment de pariat,
închisoare de pînă la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000
la 4000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.
(4) Persoana care a dat mită este liberată de răspundere penală dacă mita i-a fost extorcată sau
dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sînt la curent cu
infracţiunea săvîrşită de ea.
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu,
activitate a cărei bună desfăşurare presupune îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu în mod
corect cu respectarea intereselor legale private şi obşteşti ale organizaţiilor comerciale, obşteşti
sau ale organizaţiilor nestatale de către persoanele care gestionează aceste organizaţii.
2. Latura obiectivă se manifestă prin acţiuni sau inacţiuni defectuoase ale persoanei care
gestionează organizaţia în limitele obligaţiunilor de serviciu, dacă prin îndeplinirea sau
neîndeplinirea acestora se cauzează daune considerabile intereselor publice sau drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi juridice.
Comentariul prevăzut la p.3 al art.327 are valoare şi se extinde şi asupra acestui articol ca
fiind similare prin gradul de prejudiciu.
3. Noţiunile prevăzute în alin.3 lit.a) şi b) săvârşite în interesul unui grup criminal
organizat sau al unei organizaţii criminale şi soldate cu urmări grave au la bază aceleaşi
comentarii expuse la art.327 alin.2 şi 3.
4. Noţiunile interes material sau alte interese personale care au cauzat daune în sensul
acestui articol sunt comentate la fel ca şi la art.327, p.6.
5. Noţiunile prevăzute în lege alin.2: notar, auditor, avocat sunt stipulate în legile organice
(Legea cu privire la notariat (nr.1453 din 18.11.2002, MO nr.154-157 din 21.11.2002, Legea cu
privire la avocatură nr.1260 din 19.07.2002, MO nr.126-127 din 12.09.2002 şi Legea cu privire
la activitatea de audit nr.729 din 15.02.1996, MO nr.20-21 din 04.04.96) care se aplică
corespunzător, devenind un subiect special de răspundere penală în cazul comiterii unei fapte
prevăzute în acest articol.
6. Subiectul infracţiunii este persoana pasibilă de răspundere penală, care cade sub
incidenţa prevederilor art.124.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează numai cu intenţie. Forma vinovăţiei în cazul
în care fapta constă din acţiune sau inacţiune rezultă din intenţie directă: făptuitorul, prevăzând
că aceasta atinge interesele publice sau legale ale unei persoane, urmăreşte sau acceptă
producerea acestui rezultat.
8. Consumarea infracţiunii se realizează prin acţiune în momentul îndeplinirii actului în
mod defectuos, iar când infracţiunea se realizează prin inacţiune consumarea faptei ilicite are loc
în momentul expirării termenului prevăzut pentru îndeplinirea actului respectiv.
Articolul 3351. Falsul în documente contabile

(1) Întocmirea sau utilizarea unei facturi sau a oricărui alt document sau înscris contabil
care conţine informaţii false, precum şi omisiunea cu rea-voinţă a contabilizării unei plăţi,
săvîrşite în scopul disimulării sau tăinuirii unor acte de corupţie, dacă fapta nu constituie
complicitate,
se pedepsesc cu amendă în mărime de pînă la 1000 unităţi convenţionale sau cu muncă
anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 1000 la 2500 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei
organizaţii criminale
desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Articolul 336. DEPĂŞIREA ATRIBUŢIILOR DE SERVICIU Exclus
CAPITOLUL XVII
INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢILOR PUBLICE ŞI A SECURITĂŢII DE
STAT
Articolul 337. TRĂDAREA DE PATRIE
(1) Trădarea de Patrie, adică fapta săvîrşită intenţionat de un cetăţean al Republicii Moldova
în dauna suveranităţii, inviolabilităţii teritoriale sau a securităţii de stat şi a capacităţii de
apărare a Republicii Moldova, prin trecerea de partea duşmanului, spionaj, divulgare a
secretului de stat unui stat străin, unei organizaţii străine sau reprezentanţilor lor, precum şi
acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva Republicii
Moldova,
(2) Este liberat de răspundere penală cetăţeanul Republicii Moldova, racolat de
serviciul de spionaj străin pentru înfăptuirea unei activităţi duşmănoase împotriva Republicii
Moldova, dacă el nu a săvîrşit nici un fel de acţiuni pentru realizarea însărcinării criminale
primite şi a declarat de bună voie autorităţilor despre legătura sa cu serviciul de spionaj
străin.
1. Trădarea de Patrie atentează la orânduirea socială şi de stat, pune în pericol integritatea,
suveranitatea, capacitatea de apărare şi securitatea statului.
2. Obiectul nemijlocit al trădării de Patrie îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi
desfăşurare normală sunt condiţionate de asigurarea suveranităţii, inviolabilităţii teritoriale sau
securităţii de stat (externe şi interne), precum şi a capacităţii de apărare a RM.
Infracţiunea dată nu are, de obicei, un obiect material, cu excepţia spionajului şi a divulgării
secretelor de stat. În cazurile menţionate, ca obiect material sunt documentele transmise altui stat
care conţin secrete de stat ale RM.
3. Suveranitatea ţării reprezintă calitatea supremă de a fi independentă, de a se manifesta
de sine stătător în relaţiile cu alte state, de a elabora şi promova politica sa internă şi externă în
conformitate cu interesele naţiunii sale şi de a exercita atribuţiile specifice puterii statale asupra
teritoriului ţării şi populaţiei ei.
4. Inviolabilitatea teritorială a RM presupune integritatea (păstrarea neştirbită a teritoriului
ţării) şi unitatea, inadmisibilitatea dezmembrării unei părţi a acesteia.
5. Prin securitatea statului se înţelege protecţia suveranităţii, independenţei şi integrităţii
teritoriale a ţării, a regimului ei constituţional, a potenţialului economic, tehnico-ştiinţific şi
defensiv, a drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei împotriva activităţii informative şi
subversive a serviciilor speciale şi organizaţiilor străine, împotriva atentatelor criminale ale unor
grupări sau indivizi aparte (art.1 din Legea securităţii statului nr.618-XIII din 31.X.1995).
Prin ameninţări la adresa securităţii statului se înţelege ansamblul de acţiuni, condiţii şi
factori ce comportă pericol pentru stat, societate şi personalitate.
Pericolul deosebit pentru securitatea statului este prevăzut în alin.2 art.4 din legea
menţionată.
6. Latura obiectivă se constituie din formele trădării de Patrie. Aceste forme sunt: a)
trecerea de partea duşmanului; b) spionajul; c) divulgarea secretului de stat unui stat străin, unei
organizaţii străine sau reprezentanţilor lor; d) acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea
activităţii duşmănoase împotriva RM.
7. Trecerea de partea duşmanului ca formă a infracţiunii vizate poate fi considerată numai
în timp de război al ţării noastre cu un inamic concret. Componenţă de infracţiune se consideră
deplasarea cetăţeanului RM în tabăra inamicului, pe teritoriul acestuia, în dispozitivul trupelor
inamicului, şi efectuarea de către acesta a unor acţiuni de natură să favorizeze activitatea
duşmanului ori să slăbească potenţialul de luptă al armatei noastre şi al armatelor aliate, aflate pe
teritoriul RM. Prin timp de război se înţelege intervalul de la momentul declarării mobilizării sau
de la începerea operaţiunilor militare până la data trecerii armatei în stare de pace.
8. Noţiunea de spionaj este definită în comentariul art. 338 CP, cu excepţia că subiect al
trădării de Patrie prin formă de spionaj poate fi numai cetăţeanul RM.
9. Divulgarea secretului de stat ca formă a trădării de Patrie presupune comunicarea prin
orice mijloace şi procedee (oral, în scris, în formă de mesaj prin internet, desen, scheme,
diagrame, modele de articole etc. ) de către un cetăţean al RM unui stat străin, unei organizaţii
străine sau reprezentanţilor acestora (agenţilor, emisarilor) a unor informaţii sau date care
constituie secret de stat. Cuprinsul, conţinutul lor este determinat de Legea cu privire la secretul
de stat din 17 mai 1994. Această infracţiune, spre deosebire de spionaj, presupune că inculpatul,
în timpul divulgării informaţiei oral sau transmiterii anumitor documente ce constituie secret de
stat, dispune de ele fie în exerciţiul funcţiei sau serviciului, fie ca materiale acumulate, sustrase,
procurate de el cu scopul de a dăuna statului.
10. Acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva RM
constă în ajutorarea de către cetăţeanul ţării noastre a altui stat (organului sau reprezentantului
acestuia) în vederea desfăşurării pe teritoriul RM sau peste hotarele ei a activităţii subversive
împotriva RM, dacă atare acţiuni nu sunt cuprinse nici de spionajul, nici de divulgarea secretului
de stat. În mod obiectiv aceasta se poate exprima, de exemplu, în recrutarea cetăţenilor pentru
serviciile speciale, forţele mercenare, în acordarea de azil agenţilor de spionaj străini, în
asigurarea lor cu documente false, cu mijloace financiare, cu deplasare, cu posibilităţi de
transmitere a informaţiei, obiectelor, probelor etc. Această activitate poate fi efectuată de
cetăţeanul RM atât din însărcinarea unui serviciu special al statului străin, cât şi din propria sa
iniţiativă.
11. Conform laturii subiective, trădarea de Patrie poate fi săvârşită numai cu intenţie
directă. Inculpatul îşi dă seama de caracterul social periculos al acţiunilor mişeleşti şi doreşte să
le săvârşească. Cauzele şi scopurile infracţiunii menţionate pot fi diferite şi nu influenţează
asupra calificării faptei comise.
12. Subiect al infracţiunii poate fi doar cetăţeanul RM care a atins vârsta de 16 ani. În
calitate de coparticipanţi (organizatori, instigatori, complici) pot fi de asemenea cetăţenii străini
şi apatrizii.
13. Alin.2 al prezentului articol prevede liberarea de răspundere penală a cetăţeanului RM,
racolat de serviciul special străin pentru înfăptuirea unei activităţi duşmănoase împotriva
Republicii Moldova, cu două condiţii cumulative, şi anume: 1) dacă el nu a săvârşit nici un fel de
acţiuni pentru realizarea însărcinării criminale primite şi 2) dacă persoana dată a declarat de bună
voie autorităţilor despre legătura sa cu serviciul de spionaj străin.
Norma menţionată concretizează prevederile alin.1, 2 art.56 CP privind liberarea de
răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii. Ea are un
caracter preventiv şi ajută autorităţile la descoperirea acţiunilor de recrutare (angajare, înrolare)
ale serviciilor de spionaj străin.
Articolul 338. SPIONAJUL
Transmiterea, precum şi sustragerea sau culegerea de informaţii ce constituie secret de stat în
scopul transmiterii lor unui stat străin, unei organizaţii străine sau agenturii lor, precum şi
transmiterea sau culegerea, din însărcinarea serviciului de spionaj străin, a altor informaţii
pentru a fi folosite în dauna intereselor Republicii Moldova, dacă spionajul este săvîrşit de un
cetăţean străin sau de un apatrid,
1. Noţiunea de spionaj este bine reflectată în dispoziţia articolului dat.
2. Obiectele (generic şi nemijlocit) ale spionajului coincid în totul cu cele ale trădării de
Patrie.
3. Articolul nominalizat stabileşte responsabilitatea pentru două categorii de spionaj care se
deosebesc prin obiectul lor. Obiect al primei categorii pot fi datele care constituie secret de stat.
Obiectul celei de a doua categorii pot fi celelalte date, folosite în detrimentul securităţii RM: date
despre persoanele concrete, probe de sol şi apă din localităţi concrete, planuri şi scheme ale
căilor ferate, drumurilor auto, aerodromurilor şi ale altor edificii strategice; date despre situaţia
social-politică şi starea morală a oamenilor etc.
4. Latura obiectivă a spionajului se realizează prin săvârşirea uneia dintre următoarele
acţiuni: a) transmiterea de informaţii ce constituie secret de stat al RM unui stat străin, unei
organizaţii străine sau agenţilor lor; b) sustragerea unor astfel de informaţii în scopul de a le
transmite; c) culegerea aceleiaşi informaţii cu acelaşi scop; d) transmiterea sau culegerea altor
informaţii ce nu conţin secret de stat, însă aceasta se efectuează din însărcinarea serviciului de
spionaj străin pentru a fi folosite în dauna intereselor RM.
5. Transmiterea datelor înseamnă comunicarea lor prin orice metodă (oral, în scris, prin
intermediar, cu folosirea mijloacelor tehnice etc.) unui stat străin, unei organizaţii străine sau
reprezentanţilor lor (agenţilor, emisarilor).
Sustragerea de informaţii constă în scoaterea fizică a documentelor respective din sfera de
stăpânire a lor (statul).
Din instituţii, întreprinderi, organizaţii, de la persoane aparte se scot anumite documente
care conţin secret de stat. Culegerea de informaţii înseamnă adunarea, obţinerea acestora din
diverse surse secrete în mod oral sau scris (prin înregistrare, copiere) în scopul transmiterii lor
unui stat străin, unei organizaţii străine sau agenţilor lor. O modalitate de a culege informaţii
poate fi şi procurarea acestora de la unele persoane sau chiar furtul lor.
Transmiterea sau culegerea altor date, destinate pentru utilizarea lor în detrimentul
securităţii RM, formează componenţa spionajului doar cu condiţia că aceasta se efectuează din
însărcinarea serviciului de spionaj străin. Acest serviciu poate fi de stat ori al unor organizaţii
internaţionale, sindicate, firme etc.
6. Conform laturii subiective, spionajul se caracterizează prin intenţie directă. Inculpatul îşi
dă seama că săvârşeşte acţiuni prevăzute de articolul menţionat, că ele sunt orientate în
detrimentul securităţii RM şi doreşte să săvârşească atare acţiuni. Scopul şi motivele în acest caz
pot fi diferite şi nu au importanţă pentru calificarea infracţiunii.
7. Subiect al spionajului poate fi doar un cetăţean străin sau un apatrid care a atins vârsta de
16 ani. Acţiunile cetăţeanului RM care a activat în calitate de complice al unui spion necesită
calificare pe art.337 ca trădare de Patrie.
Articolul 339. UZURPAREA PUTERII DE STAT

(1) Acţiunile săvîrşite în scopul uzurpării sau menţinerii forţate a puterii de stat cu încălcarea
prevederilor Constituţiei Republicii Moldova
(2) Aceleaşi acţiuni care au provocat:
a) schimbarea prin violenţă a orînduirii constituţionale a Republicii Moldova;
1. Articolul dat prevede responsabilitatea pentru acţiunile orientate spre: a) uzurparea
forţată a puterii de stat; b) menţinerea forţată a puterii cu încălcarea prevederilor CRM. Aceste
acţiuni ilegale constituie latura obiectivă a infracţiunii.
În conformitate cu Constituţia, puterea de stat în RM se divizează în legislativă, executivă
şi judiciară (art.6 CRM). Puterea de stat este exercitată de Preşedintele RM, Parlamentul RM,
Guvernul RM, instanţele judecătoreşti ale RM.
2. Conform prevederilor art.2 CRM, uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă
crimă împotriva poporului.
3. Uzurparea forţată a puterii înseamnă însuşirea forţată a puterii de stat de către persoane,
grupări, organizaţii, cărora aceasta nu le-a aparţinut pe bază legală.
Menţinerea forţată a puterii înseamnă păstrarea puterii pe cale forţată, cu încălcarea
prevederilor CRM de către persoane cărora această putere anterior le-a aparţinut conform legii.
4. Alin.2 al articolului comentat prevede responsabilitatea infractorilor conform
circumstanţelor agravante nominalizate.
5. Schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale presupune subrogarea ei totală sau
modificări parţiale (desfiinţarea sau introducerea neconstituţională a unor noi institute în sistemul
puterii de stat, în organizarea de stat, în raporturile de proprietate etc.) pe cale forţată, cu
încălcarea prevederilor CRM.
Prin orânduire constituţională se înţelege orânduirea de stat şi socială, consfinţită prin
CRM.
6. Când acţiunile prevăzute de alin.1 al prezentului articol duc la decesul cel puţin a unei
persoane, ele trebuie calificate conform prevederilor alin.2.
7. Urmările grave care pot avea loc în urma acţiunilor menţionate în articolul comentat
trebuie apreciate după caz, conform circumstanţelor concrete. Însă aceste urmări grave pot
prejudicia statul, societatea, şi nu persoanele concrete. Prejudiciul poate fi material sau moral.
8. Latura subiectiva a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Inculpatul îşi dă
seama că săvârşeşte acţiunile indicate în articolul menţionat şi doreşte aceasta.
9. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană care a atins vârsta de 16 ani. În calitate de
coparticipanţi pot fi de asemenea şi cetăţenii străini şi apatrizii.
Articolul 340. REBELIUNEA ARMATĂ
Organizarea sau conducerea unei rebeliuni armate, precum şi participarea la ea, în scopul
răsturnării sau schimbării prin violenţă a orînduirii constituţionale ori în scopul violării
integrităţii teritoriale a Republicii Moldova
1. Obiectivul generic al acestei infracţiuni îl constituie orânduirea de stat a RM cu toate
valorile sociale componente (suveranitatea, independenţa, integritatea teritorială, capacitatea de
apărare etc.).
2. Articolul dat prevede responsabilitatea pentru două categorii de infracţiuni: a)
organizarea sau conducerea unei rebeliunii armate; b) participarea la rebeliunea armată în scopul
răsturnării sau schimbării prin violenţă a orânduirii constituţionale ori în scopul violării
integrităţii teritoriale a RM.
Prin organizarea rebeliunii armate se înţelege activitatea persoanei sau a câtorva persoane,
orientată spre răscoală armată (rebeliune) împotriva puterii legale, precum şi acţiunile de
conducere a rebeliunii.
Rebeliunea armată se săvârşeşte cu aplicarea armei. În acest caz, omorurile săvârşite în
procesul rebeliunii nu sunt cuprinse de conţinutul infracţiunii menţionate şi se califică
suplimentar conform art.145 CP.
Participarea activă la rebeliunea armată constă în opunerea rezistenţei armate puterii, cu
aplicarea forţei faţă de reprezentanţii puterii sau faţă de alte persoane, în uzurparea armată forţată
a clădirilor, edificiilor, nodurilor de transport, mijloacelor mass-media etc.
3. Conform laturii subiective, infracţiunea dată se caracterizează prin intenţie directă.
Inculpatul îşi dă seama că organizează sau conduce o rebeliune armată ori participă activ la ea şi
doreşte aceasta. Particularitatea obiectivă a laturii subiective coincide cu scopul de a răsturna sau
de a schimba prin violenţă orânduirea constituţională sau de a viola integritatea teritorială a RM.
Cu privire la noţiunea de orânduire constituţională a se vedea comentariul de la art.339 CP.
Integritate teritorială înseamnă indivizibilitatea şi inalienabilitatea teritoriului RM.
4. Subiect al infracţiunii nominalizate poate fi orice persoană care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 341. CHEMĂRILE LA RĂSTURNAREA SAU SCHIMBAREA PRIN
VIOLENŢĂ
A ORÂNDUIRII CONSTITUŢIONALE A REPUBLICII MOLDOVA
(1) Chemările publice la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orînduirii constituţionale
ori la violarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, precum şi difuzarea prin diferite
forme, în acest scop, de materiale cu asemenea chemări,
de pînă la 3 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvîrşite din însărcinarea unei organizaţii străine
sau a reprezentanţilor ei,
1. Infracţiunea dată are acelaşi obiectiv ca şi infracţiunile prevăzute în articolele
precedente. Ea stabileşte responsabilitatea pentru chemările publice: a) la răsturnarea sau
schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale; b) la violarea integrităţii teritoriale a RM;
c) difuzarea prin diferite forme, în acelaşi scop, de materiale cu asemenea chemări.
2. Prin chemări publice la răsturnarea sau la schimbarea prin violenţă a orânduirii
constituţionale se înţelege apelarea la un anumit public (două şi mai multe persoane) în formă
orală, precum şi cu folosirea mijloacelor tehnice de difuzare (radio, telefon, televiziune, megafon
etc.), şi propagarea anumitor idei, iniţiative, concepte, păreri, cu intenţia de a determina pe cei ce
ascultă să se convingă de necesitatea de a răsturna sau schimba prin violenţă orânduirea
constituţională.
3. Difuzarea prin diferite forme, în acelaşi scop, a materialelor cu chemări publice la
răsturnarea sau la schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale ori la violarea integrităţii
teritoriale a RM presupune răspândirea anumitor documente (foi volante, broşuri, manuscrise,
manifeste, afişe, avize, anunţuri, declaraţii, memorandumuri etc.) întocmite în formă de tipar sau
înscrise pe discuri CD, SV, internet etc.
4. Referitor la orânduirea constituţională a se vedea comentariul de la art.339.
5. Infracţiunea se consideră consumată din momentul unui act de chemări publice ori al
difuzării unui material cu caracterul menţionat.
6. Alin.2 al prezentului articol prevede în calitate de circumstanţe agravante: a) aceleaşi
acţiuni săvârşite în mod repetat şi b) aceleaşi acţiuni săvârşite de două sau mai multe persoane.
7. Noţiunea repetat a acestei agravante poate fi înţeleasă ca acţiune săvârşită de două şi mai
multe ori.
8. Săvârşirea acestei infracţiuni de două sau mai multe persoane imprimă faptei o
periculozitate socială sporită, deoarece conlucrarea lor contribuie la întărirea hotărârii acestora şi
la realizarea scopului determinat cu mai multă îndrăzneală şi convingere în cele planificate.
9. Acţiunile prevăzute la alin.1 sau 2, săvârşite din însărcinarea unei organizaţii străine sau
a reprezentanţilor ei, se consideră cea mai agravantă circumstanţă, fiindcă atunci prin infractorii
respectivi se efectuează un amestec din afară şi astfel se atentează şi la suveranitatea,
independenţa şi integritatea RM.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Persoana
respectivă îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al chemărilor publice, al difuzării materialelor
cu aceleaşi chemări şi doreşte să le săvârşească.
11. Subiect al infracţiunii date poate fi orice persoană responsabilă de faptele comise, care a
atins vârsta de 16 ani.
Articolul 342. ATENTAREA LA VIAŢA PREŞEDINTELUI REPUBLICII
MOLDOVA, A PREŞEDINTELUI PARLAMENTULUI SAU A PRIM-MINISTRULUI
Atentarea la viaţa Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau a
Prim-ministrului, săvîrşită în scopul sistării activităţii lor de stat sau a altei activităţi politice
ori din răzbunare pentru asemenea activitate,
1. Obiect al infracţiunii este viaţa Preşedintelui RM, Preşedintelui Parlamentului şi a Prim-
ministrului.
2. Atentarea la viaţa persoanelor nominalizate se exprimă în actul de teroare asupra lor.
3. Teroarea este cea mai acută şi mai periculoasă formă de luptă împotriva conducătorilor
de vârf ai ţării prin aplicarea violenţei, efectuată până la exterminarea fizică a acestora.
4. Acţiunile persoanei ce atentează la viaţa conducătorilor ţării pot fi cele mai diverse, dar
conform sensului dispoziţiei actualului articol ele trebuie să poarte un caracter periculos şi se
săvârşesc în scopul sistării activităţii lor de stat sau a altei activităţi politice ori din răzbunare
pentru asemenea activitate.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul atentării la viaţa victimei.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Învinuitul îşi dă
seama că săvârşeşte atentat la viaţa persoanelor menţionate, prevede sistarea activităţii victimei
şi doreşte aceasta.
6. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 343. DIVERSIUNEA
Săvîrşirea, în scopul slăbirii bazei economice şi a capacităţii de apărare a ţării, a unor
explozii, incendieri sau a altor acţiuni îndreptate spre exterminarea în masă a oamenilor, spre
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii mai multor persoane, spre distrugerea sau
deteriorarea întreprinderilor, clădirilor, căilor şi mijloacelor de comunicaţie, a mijloacelor de
telecomunicaţii ori a altor bunuri de stat sau obşteşti, precum şi provocarea, în aceleaşi
scopuri, a unor otrăviri sau răspîndirea unor epidemii sau epizootii,
1. Diversiunea reprezintă un pericol serios pentru securitatea economică şi capacitatea de
apărare a RM, poate duce la slăbirea esenţială a bazei economice şi la destabilizarea statului şi
societăţii. Este deosebit de periculoasă diversiunea cu aplicarea mijloacelor de nimicire în masă
(nucleare, chimice, biologice etc.).
Prin securitate economică se înţelege starea de protecţie a intereselor vitale importante ale
statului în sfera economică.
Capacitatea de apărare este starea potenţialului economic, militar, ştiinţifico-tehnic, social-
moral, care asigură apărarea suveranităţii statului şi a teritoriului lui de atacurile din afară.
2. Conform laturii obiective, diversiunea se exprimă prin acţiuni active - săvârşirea
exploziilor, incendierilor sau a altor acţiuni îndreptate spre exterminarea oamenilor, spre
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii mai multor persoane, spre distrugerea sau
deteriorarea întreprinderilor, clădirilor, căilor şi mijloacelor de comunicaţie, a mijloacelor de
telecomunicaţii ori a altor bunuri de stat, precum şi provocarea unor otrăviri sau răspândirea unor
epidemii sau epizootii.
La alte acţiuni pot fi raportate: provocarea în aceleaşi scopuri a avariilor, catastrofelor,
accidentelor, prăbuşirilor, inundărilor, folosirea maşinilor şi mecanismelor de distrugere şi
deteriorare a obiectelor; dispersarea materialelor radioactive în anumite locuri etc.
3. Obiectul generic al diversiunii îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi
desfăşurare normală sunt condiţionate de apărarea sistemului economic şi uman al RM.
4. Obiectul nemijlocit suplimentar al infracţiunii menţionate este viaţa şi sănătatea
oamenilor. În calitate de obiect material apar întreprinderile, edificiile, căile şi mijloacele de
comunicaţie, mijloacele de telecomunicaţii, obiectele de asigurare vitală a populaţiei.
La întreprinderi se referă uzinele, fabricile, secţiile, atelierele de producţie şi alte obiecte
industriale. Prin edificii se înţeleg clădirile întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, firmele,
staţiile electrice, conductele de petrol, gazoductele, castelele de apă, depozitele etc. Căi şi
mijloacele de comunicaţie sunt toate tipurile de transport (feroviar, auto, fluvial etc.) şi toate
mijloacele de telecomunicaţii (drumuri, poduri etc.). Mijloacele de telecomunicaţii includ
legătura telefonică, telegrafică, televiziunea, radiocomunicaţiile etc. Obiectele de asigurare vitală
sunt sursele de alimentare cu apă, electricitate şi gaz, încălzirea apartamentelor şi încăperilor de
serviciu etc.
5. Prin distrugerea obiectelor se înţelege aducerea lor într-o stare inutilizabilă, când
restabilirea lor este imposibilă sau iraţională din punct de vedere economic. Deteriorarea
obiectelor indicate înseamnă aducerea lor într-o stare de inutilizabilitate parţială, fiind posibilă
restabilirea lor.
6. Prin provocare a otrăvirii se înţelege faptul de intoxicare a populaţiei cu unele produse
alimentare, apă, medicamente, aer în scopul exterminării oamenilor.
7. Prin răspândire a unor epidemii se înţelege iniţierea, provocarea unor boli contagioase
într-un mediu (ţară, oraş, raion, sat, cătun etc.) de care se îmbolnăvesc oamenii într-un număr
impunător.
8. Prin epizootii se înţeleg acţiunile de răspândire în masă şi pe teritorii mari a unor boli
contagioase la animale.
9. Diversiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii acţiunilor menţionate,
indiferent de faptul dacă inculpatul a reuşit sau nu a reuşit să distrugă sau să deterioreze obiectele
enumerate în dispoziţia articolului dat.
10. Latura subiectivă a diversiunii se caracterizează prin intenţie directă. Inculpatul îşi dă
seama de gravitatea acţiunilor menţionate, prevede posibilitatea consecinţelor prevăzute de
articolul dat şi doreşte survenirea lor. În acest caz, el urmăreşte scopul de subminare a securităţii
economice şi a capacităţii de apărare a statului.
11. Subiect al infracţiunii date poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani.
Articolul 344. DIVULGAREA SECRETULUI DE STAT
(1) Divulgarea informaţiilor ce constituie secret de stat de către o persoană căreia aceste
informaţii i-au fost încredinţate sau i-au devenit cunoscute în legătură cu serviciul sau munca
sa, dacă nu constituie trădare de Patrie sau spionaj,
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu urmări grave
1. Datele care constituie secret de stat, a cărui definiţie este dată la caracterizarea trădării de
Patrie (art.337 CP), se consideră şi obiectul infracţiunii menţionate. Obiectul material îl
constituie documentele care conţin informaţii cu secrete de stat.
2. Divulgarea secretului de stat înseamnă darea publicităţii a unor atare date, din cauza
cărui fapt ele devin cunoscute persoanelor care, conform caracterului activităţii desfăşurate sau al
atribuţiilor de serviciu, nu au acces la ele.
Articolul menţionat cuprinde divulgarea secretului de stat sub orice formă: orală
(discursurile publice, convorbirile telefonice, discuţiile particulare etc. ) sau în scris (lucrări
ştiinţifice, corespondenţă personală), pe calea prezentării unor persoane străine a documentelor,
materialelor şi obiectelor ce conţin atare date etc.
3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care persoana străină a
conştientizat sensul real al datelor primite.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă,
precum şi prin imprudenţă. Inculpatul îşi dă seama că divulgă date care constituie secret de stat,
prevede că acestea vor deveni un bun al altor persoane şi doreşte sau admite conştient aceasta ori
manifestă o atitudine indiferentă faţă de fapta dată.
5. Subiect al infracţiunii menţionate poate fi persoana responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani şi căreia i-au fost încredinţate datele divulgate sau acestea i-au devenit cunoscute în exerciţiul
serviciului. Regulile şi modul de acces al persoanelor cu funcţii de răspundere, al cetăţenilor şi
organizaţiilor la datele care constituie secret de stat sunt determinate prin Legea cu privire la
secretul de stat din 1994.
6. Alin.2 al articolului comentat prevede divulgarea secretului de stat, care a dus la
consecinţe grave. Practica judiciară recunoaşte în calitate de consecinţe grave transmiterea
datelor în mâinile serviciului străin de spionaj, zădărnicirea acţiunilor importante ale statului etc.
7. Divulgarea secretului de stat, în cazul în care aceasta are loc sub forma trădării de Patrie,
adică în detrimentul securităţii externe a RM, este calificată conform art.337 CP.
Articolul 345. PIERDEREA DOCUMENTELOR CE CONŢIN SECRETE DE STAT
Pierderea documentelor ce conţin secrete de stat, precum şi a obiectelor datele despre
care constituie secret de stat, de către o persoană căreia aceste documente sau obiecte i-au fost
încredinţate, dacă pierderea a fost un rezultat al încălcării regulilor stabilite de păstrare a
documentelor sau obiectelor menţionate şi a cauzat urmări grave,
1. Regulile privind folosirea actelor şi obiectelor menţionate în articolul comentat sunt
reglementate de Legea cu privire la secretul de stat din 1994, precum şi de diferite acte
normative departamentale.
2. Obiectul material al infracţiunii menţionate constă din: a) actele ce conţin secrete de stat
(planuri, hărţi, cifruri, desene, rapoarte etc.); b) obiecte, piese, datele despre obiecte care
constituie secret de stat (aparate, piese, mostre de arme etc.).
3. Latura obiectivă a pierderii documentelor sau obiectelor ce constituie secret de stat
constă din 3 elemente: a) fapta (acţiunea sau inacţiunea) legată de încălcarea regulilor de
comportare cu astfel de documente şi obiecte; b) ieşirea documentelor, obiectelor din posesia
persoanei responsabile; c) legătura cauzală dintre încălcarea regulilor de comportare stabilite şi
ieşirea documentelor, obiectelor din posesia persoanei menţionate.
4. Prin încălcare de reguli stabilite de păstrare a documentelor sau obiectelor ce conţin
secret de stat şi lucrul cu ele se înţelege derogarea sau ignorarea totală a cerinţelor stabilite de
comportare cu aceste documente şi obiecte.
5. Prin pierdere se înţelege ieşirea lor din posesia persoanei care în modul stabilit a primit
aceste documente, obiecte la păstrare, expediere sau folosinţă. În astfel de cazuri ele au devenit
sau puteau să devină un bun al persoanelor străine. De aceea, distrugerea documentelor sau a
obiectelor nu constituie pierdere, deoarece aceasta exclude posibilitatea accesului la ele al
persoanelor străine.
6. Conform alin.2 al articolului comentat, răspunderea penală poate surveni doar cu
condiţia că pierderea documentelor sau a obiectelor, ce conţin secret de stat, a dus la consecinţe
grave. Cu privire la noţiunea de consecinţe grave a se vedea comentariul de la art.344 alin.2 CP.
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul pierderii documentelor sau obiectelor
indicate.
8. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă sub formă
de superficialitate sau neglijenţă. Fără temeiuri suficiente, inculpatul este sigur că nu va avea loc
pierderea documentelor şi nu vor surveni consecinţe grave, sau nu admite posibilitatea pierderii
şi survenirii consecinţelor grave, deşi, în împrejurările cauzei, trebuia şi putea să prevadă un
asemenea rezultat.
9. Subiectul infracţiunii poate fi doar persoana care a atins vârsta de 16 ani şi a primit
documentul sau obiectul ce constituie secretul de stat.
Articolul 346. Acţiunile intenţionate îndreptate spre
aţîţarea vrajbei, diferenţierii sau dezbinării
naţionale, etnice, rasiale sau religioase
Acţiunile intenţionate, îndemnurile publice, inclusiv prin intermediul mass-media, scrise şi
electronice, îndreptate spre aţîţarea vrajbei, diferenţierii sau dezbinării naţionale, etnice,
rasiale sau religioase, spre înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale, precum şi limitarea,
directă sau indirectă, a drepturilor ori stabilirea de avantaje, directe sau indirecte, cetăţenilor
în funcţie de apartenenţa lor naţională, etnică, rasială sau religioasă,
ani.
1. În conformitate cu CRM, toţi cetăţenii RM sunt egali în faţă legii şi a autorităţilor
publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie etc. (art.16).
Constituţia stipulează de asemenea că în relaţiile dintre cultele religioase sunt interzise orice
manifestări de învrăjbire (art.31).
2. Obiectul generic al infracţiunii date îl constituie relaţiile sociale privind convieţuirea
tuturor cetăţenilor ţării noastre, indiferent de rasă sau naţionalitate, în scopul edificării unei
societăţi democratice multilateral dezvoltate, relaţii ce asigură securitatea publică în RM.
3. Articolul dat prevede responsabilitatea pentru formele cele mai periculoase de violare a
interdicţiei constituţionale. Infracţiunea se exprimă în săvârşirea uneia din următoarele trei
acţiuni: a) aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase; b) înjosirea onoarei şi
demnităţii naţionale; c) limitarea directă sau indirectă a drepturilor ori stabilirea de avantaje
directe sau indirecte cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor naţională, rasială sau religioasă.
În acest caz responsabilitatea penală este posibilă doar în cazul în care acţiunile şi
îndemnurile menţionate sunt săvârşite public, inclusiv prin intermediul mass-media (scrise sau
electronice).
4. Aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase poate să se exprime în
crearea conflictelor dintre cetăţeni de diferite naţionalităţi, rase şi confesiuni, îndemnuri publice
care pot fi însoţite de răzbunare fizică şi de ameninţarea cu ea, de insulte, acţiuni ostile etc.
5. Înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale înseamnă atitudinea faţă de o anumită naţiune,
exprimată într-o formă insultătoare, indecentă. Este vorba de o activitate prin care se urmăreşte
lezarea, umilirea onoarei şi demnităţii cetăţenilor în raport cu apartenenţa lor rasială ori
naţională, aprecierea lor într-o situaţie de inferioritate faţă de persoanele ce aparţin altei rase sau
altei naţionalităţi. Aceste acţiuni pot fi săvârşite prin intermediul mijloacelor de comunicare
verbală (orală), actelor, gesturilor, înscrisurilor sau a altor reprezentări grafice etc.
6. Limitarea directă sau indirectă a drepturilor ori stabilirea de avantaje, directe sau
indirecte, cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor naţională, rasială sau religioasă constă în
săvârşirea oricăror acţiuni în vederea limitării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor sau în vederea
stabilirii unor avantaje ale acestora faţă de dispoziţiile constituţionale ale RM şi ale DUDO din
motive şovine, extremiste, cosmopolite care propagă ideile exclusivităţii naţionale şi aţâţă ura şi
duşmănia între popoare, naţiuni sau grupuri rasiale, religioase.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
Subiectul acţionează conştientizând că prin fapta sa va aduce atingere onoarei şi demnităţii
naţionale, rasiale sau religioase, va pune în pericol securitatea publică a ţării şi doreşte
parvenirea urmărilor proiectate. Pentru calificarea infracţiunii date nu are nici o însemnătate
motivul sau scopul infractorului.
ani.
Articolul 347Profanarea simbolurilor de stat
(1) Profanarea simbolurilor de stat (drapel, stemă, imn) ale Republicii Moldova sau ale
altui stat arborate, utilizate sau intonate public
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvîrşite de persoana cu funcţie de răspundere
responsabilă pentru respectarea modului de utilizare a simbolurilor de stat,
anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
1. Stema, Drapelul şi Imnul de stat ale RM sau ale altui stat sunt simbolurile statalităţii şi
suveranităţii, de aceea atentarea la ele subminează autoritatea puterii de stat. Conform alin.5
CRM, Drapelul, Stema şi Imnul sunt simbolurile de stat ale RM şi sunt ocrotite de lege.
2. Prin profanare se înţeleg acţiunile exprimate în ruperea, deteriorarea sau distrugerea
Stemei de stat sau a Drapelului de stat, aplicarea pe ele a inscripţiilor injurioase, a desenelor sau
a altor acţiuni similare ori interpretarea vădit falsă a Imnului, batjocura faţă de el (a se vedea HP
JSRM nr.6 din 24.06.1991 Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a
legislaţiei despre răspunderea pentru profanarea simbolurilor statale şi despre încălcarea
intenţionată a ordinii de folosire a lor, publicată în cartea Culegere de hotărâri explicative,
Chişinău, 2002, pag.351). Acţiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii unei acţiuni
care formează latura ei obiectivă.
3. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. În cazul în care acţiunile
corespunzătoare sunt săvârşite, din imprudenţă, de o persoană indusă în eroare privind legalitatea
acţiunilor, responsabilitatea penală se exclude.
4. Subiect al infracţiunii date poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta
de 16 ani.
5. În calitate de circumstanţe agravante ale laturii obiective, alin.2 al prezentului articol
prevede aceleaşi acţiuni săvârşite: a) repetat; b) de două sau mai multe persoane.
Tălmăcirile acestor agravante au fost date în comentariul de la art.341.
6. Alin.3 prevede în calitate de circumstanţă agravantă aceleaşi acţiuni prevăzute la alin.1
sau 2, săvârşite de un subiect special - persoana cu funcţii de răspundere, responsabilă pentru
respectarea modului de utilizare a simbolurilor naţional-statale.
Astfel de persoane, de obicei, sunt în cadrul organelor de administrare publică locală şi
centrală, în ministere şi departamente.
Articolul 348. ÎMPIEDICAREA ACTIVITĂŢII LEGALE A PERSOANEI CU

FUNCŢIE DE RĂSPUNDERE Exclus
Articolul 349. AMENINŢAREA SAU VIOLENŢA SĂVÂRŞITĂ ASUPRA UNEI

PERSOANE CU FUNCŢIE DE RĂSPUNDERE SAU A UNEI PERSOANE CARE ÎŞI
ÎNDEPLINEŞTE DATORIA OBŞTEASCĂ
(1) Ameninţarea cu moartea, cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, fie cu
nimicirea bunurilor persoanei cu funcţie de răspundere, rudelor ei apropiate, în scopul sistării
activităţii ei de serviciu ori schimbării caracterului ei în interesul celui care ameninţă sau al
altei persoane, precum şi aceeaşi ameninţare împotriva persoanei care îşi îndeplineşte datoria
obştească sau a rudelor ei apropiate în legătură cu participarea acestei persoane la prevenirea
ori curmarea unei infracţiuni sau a unei fapte antisociale
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de pînă la 180 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.
(11) Aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate faţă de persoana cu funcţie
de răspundere ori a rudelor ei apropiate, fie nimicirea bunurilor acestora în scopul sistării
activităţii lor de serviciu ori schimbării caracterului ei în interesul celui care aplică violenţa
sau al altei persoane, precum şi aceleaşi acţiuni aplicate împotriva persoanei care îşi
îndeplineşte datoria obştească sau a rudelor ei apropiate în legătură cu participarea acestei
persoane la prevenirea ori curmarea unei infracţiuni sau a unei fapte antisociale
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţii convenţionale sau cu muncă
ani.
(2) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (11) însoţite de:
a) aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanelor menţionate la
alin.(1);
b) distrugerea bunurilor prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor
persoane;
c) daune materiale în proporţii mari;
d) alte urmări grave
1. Prezentul articol include diferite categorii de comportare infracţională, în legătură cu
care fapt legislatorul, în calitate de criteriu de delimitare, evidenţiază conţinutul activităţii
persoanelor în adresa cărora este îndreptat pericolul sau acţiunile forţate. Cel de al doilea criteriu
este gradul constrângerii persoanei deosebite, abilitate cu putere, sau a persoanei care îşi
îndeplineşte datoria obştească.
2. Infracţiunea dată este îndreptată spre cauzarea de prejudicii pentru două obiecte
nemijlocite: activitatea normală a persoanelor cu funcţii de răspundere şi viaţa, sănătatea sau
bunurile victimelor, enumerate în articol.
Legislatorul numeşte în calitate de victime următoarele persoane: colaboratorul de poliţie,
persoanele şi rudele lor apropiate (legea nu dezvăluie lista concretă a unor atare persoane).
3. Latura obiectivă constă în ameninţarea cu moartea, vătămarea sănătăţii, distrugerea sau
deteriorarea bunurilor persoanelor menţionate în legătură cu exercitarea funcţiilor de serviciu sau
obşteşti. Pentru tragere la răspundere este suficient ca inculpatul să fi săvârşit una dintre acţiunile
enumerate.
4. Ameninţarea înseamnă influenţa psihică asupra persoanei, care exprimă intenţia de a
acuza prejudicii intereselor protejate. Ameninţarea trebuie să fie reală şi autentică, adică să existe
în lumea obiectivă, dar nu în imaginaţia victimei. În acest caz, se ţine cont de ideea subiectivă a
victimei despre ameninţarea reală.
5. Componenţa de infracţiune menţionată este formală; infracţiunea se consideră consumată
începând cu pronunţarea sau cu altă formă de exprimare a ameninţării îndreptate împotriva
colaboratorului poliţiei, altei persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească.
6. Infracţiunea menţionată, conform laturii subiective, este săvârşită doar în formă de
intenţie directă. Vinovatul este conştient de faptul că ameninţă cu moartea, cu vătămarea
sănătăţii, cu distrugerea şi deteriorarea bunurilor ce aparţin colaboratorului poliţiei sau altei
persoane cu funcţii de răspundere, rudelor lor apropiate şi doreşte aceasta.
7. O condiţie obligatorie este săvârşirea acţiunilor indicate în scopul sistării activităţii lor de
serviciu sau obşteşti ori al schimbării caracterului ei în interesul celui care ameninţă sau al altei
persoane, precum şi aceeaşi ameninţare a unei persoane sau a rudelor ei apropiate în legătură cu
participarea ei la prevenirea ori curmarea unei infracţiuni sau a unei fapte antisociale.
8. În alin.2 se prevede responsabilitatea penală sporită pentru fapte analoage, care sunt
însoţite de: a) aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanelor menţionate la
al.1; b) distrugerea bunurilor prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor
persoane; c) daune materiale în proporţii mari; d) alte urmări grave.
9. Referitor la aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanelor
menţionate în prezentul articol a se vedea comentariile de la art.art.145 al.3 lit.k), 165 alin.2
lit.b), 166 alin.2 lit.e), 280 alin.2 lit.f) etc.
10. Distrugerea bunurilor ce aparţin persoanelor enumerate în alin.1 al prezentului articol
prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane înseamnă incendierea,
explozia acestora, deteriorarea lor completă în momentul în care ele erau utilizate de cineva.
11. Despre daune materiale în proporţii mari a se vedea comentariile de la art.196 alin.3
lit.b) 197 alin.1.
12. Alte urmări grave în aceste cazuri pot parveni în urma acţiunilor indicate în prezentul
articol şi trebuie apreciate după caz, conform circumstanţelor concrete. Însă aceste urmări grave
pot prejudicia numai persoanele fizice. Prejudiciul poate fi material sau moral.
16 ani.
Articolul 350. ATENTAREA LA VIAŢA COLABORATORULUI POLIŢIEI Exclus
Articolul 351. UZURPAREA DE CALITĂŢI OFICIALE

(1) Uzurparea de calităţi oficiale, însoţită de săvîrşirea pe această bază a altei infracţiuni,
ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită de două sau mai multe persoane
de pînă la 4 ani.
1. Conform art.39 CRM, cetăţenii RM au dreptul de a participa la administrarea treburilor
publice nemijlocit, precum şi prin reprezentanţii lor.
Oricărui cetăţean i se asigură, potrivit legii, accesul la o funcţie publică. Orice alt mod de
ocupare a funcţiei oficiale este considerat nelegitim, inclusiv uzurparea acesteia.
2. Infracţiunea examinată atentează la interesele serviciului de stat şi ale serviciului în
autorităţile de autoadministrare publică locală, discreditează activitatea lor şi subminează
autoritatea în ochii populaţiei. Ea, de asemenea, încalcă grav drepturile şi interesele legitime ale
cetăţenilor şi organizaţiilor, în aceasta manifestându-se pericolul ei social.
3. Latura obiectivă a componenţei de infracţiune formează o totalitate a două caracteristici
interdependente, expuse în dispoziţia articolului comentat.
4. Uzurparea de calităţi oficiale constă în faptul că vinovatul, încălcând ordinea stabilită sau
neavând atribuţii speciale legalizate în modul cuvenit, îşi atribuie drepturile şi obligaţiunile
privind exercitarea funcţiei reprezentantului puterii ori privind îndeplinirea funcţiilor de
dispoziţie şi organizare, de administrare şi gospodărire în organele corespunzătoare.
5. Acţiunile persoanei în acest caz pot fi cele mai diverse, dar conform sensului legii ele
sunt însoţite de săvârşirea pe această bază a altei infracţiuni, poartă un caracter periculos,
deoarece atrag după sine comiterea încă a unei fapte prejudiciabile.
6. Pentru componenţa infracţiunii examinate nu are importanţă dacă cetăţenii sau
reprezentanţii organizaţiilor, care s-au aflat în raporturi cu vinovatul, au fost informaţi despre
aceea că el şi-a atribuit împuternicirile persoanei oficiale sau ei l-au perceput anume în felul
acesta.
7. Fapta prevăzută de prezentul articol este o infracţiune intenţionată: vinovatul îşi dă
seama că îşi atribuie şi exercită benevol şi nelegitim atribuţiile persoanei oficiale, prevede
posibilitatea sau inevitabilitatea cauzării consecinţelor social-periculoase şi le doreşte sau le
admite conştient.
8. Subiect al uzurpării de calităţi oficiale poate fi orice persoană fizică ce a atins vârsta de
16 ani.
9. Alin.2 al articolului comentat prevede în calitate de circumstanţă agravantă aceeaşi
acţiune (alin.1) săvârşită de două sau mai multe persoane. Referitor la aceasta a se vedea
comentariile de la art.41, art.333 alin.2, art.341 alin.2, art.347 alin.2 etc.
Articolul 352. SAMAVOLNICIA
(1) Samavolnicia, adică exercitarea unui drept legitim sau presupus în mod arbitrar şi
prin încălcarea ordinii stabilite, dacă s-au cauzat daune în proporţii mari intereselor publice
sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
c) însoţită de ameninţare cu moartea ori cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;
d) însoţită de aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate;
e) însoţită de nimicirea bunurilor
art.423]
b) însoţite de aplicarea violenţei periculoase pentru viaţă sau sănătate;
c) săvîrşite cu aplicarea armei;
d) soldate cu daune în proporţii deosebit de mari;
e) soldate cu alte urmări grave,
Articolul 3521. Falsul în declaraţii
Declaraţia necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ competent în vederea
producerii unor consecinţe juridice, pentru sine sau pentru o terţă persoană, atunci cînd,
potrivit legii sau împrejurărilor, declaraţia serveşte pentru producerea acestor consecinţe,
de pînă la 1 an cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
[Art.3521 sancţiunea modificată prin LP181 din 19.12.11, MO1-6/06.01.12 art.4; în vigoare
01.03.12]
1. Gradul prejudiciabil al samavolniciei constă în încălcarea modului stabilit de realizare de
către cetăţeni a drepturilor lor.
2. Samavolnicia nu poate fi săvârşită pasiv (de exemplu, nu constituie samavolnicie
executarea hotărârilor judecătoreşti). Ea este o acţiune, adică presupune executarea unui drept
legitim sau presupus în mod arbitrar.
3. În calitate de acţiuni samavolnice sunt examinate doar acţiuni care, în primul rând, se
săvârşesc în pofida modului stabilit de actele normative, în al doilea rând, a căror legalitate este
discutabilă şi, în al treilea rând, a căror săvârşire a cauzat daune în proporţii mari intereselor
publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice. Astfel,
debitorul este obligat să repare prejudiciile cauzate creditorului din cauza neexecutării sau
executării inadecvate a obligaţiunilor. Se ştie că toate prejudiciile se repară în baza hotărârii
judecătoreşti şi creditorul este obligat să dovedească faptul încălcării obligaţiunilor şi legătura
cauzală dintre acesta şi prejudiciile apărute din cauza activităţii lui inadecvate. Dacă faptul
prejudiciilor cauzate se contestă şi creditorul, evitând organele judiciare, îşi restabileşte
independent drepturile sale prin intermediul ridicării samavolnice a obiectelor de valoare în
contul stingerii pagubelor, poate să apară problema calificării acţiunilor lui conform art.352 din
CP. În cazul în care astfel de acţiuni au fost săvârşite în calitate şi conform regulilor de legitimă
apărare (art.36 CP), acestea nu se consideră infracţiuni.
4. Daune în proporţii mari, ca particularitate (condiţie) obligatorie a samavolniciei, se
consideră cele cauzate doar intereselor legale ale cetăţenilor sau organizaţiilor. Chestiunea
privind importanţa daunei este soluţionată în fiecare caz concret, ţinându-se cont de dimensiunile
prejudiciului cauzat şi de însemnătatea drepturilor şi intereselor încălcate. Astfel, privarea
cetăţeanului de posibilitatea de a se folosi de spaţiul locativ, ridicarea obiectelor de valoare, în
urma cărui fapt cetăţeanul este privat de mijloace de existenţă, constituie daună în proporţii mari
(a se vedea comentariul de la art.126 CP).
5. În calitate de circumstanţe agravante ale laturii obiective a infracţiunii date în alin.2 sunt
numite aceleaşi acţiuni: a) săvârşite repetat; b) săvârşite de două sau mai multe persoane; c)
însoţite de ameninţare cu moartea ori cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii; d)
însoţite de aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate; e) însoţite de nimicirea
bunurilor.
6. Referitor la săvârşirea repetată a samavolniciei a se vedea comentariul la art.31 CP.
7. Săvârşirea acestei infracţiuni de două sau mai multe persoane se încadrează în teoria
participaţiei (a se vedea comentariul la art.41 CP).
8. Samavolnicia însoţită de ameninţarea cu moartea ori cu vătămarea integrităţii corporale
sau a sănătăţii, de aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă şi sănătate, precum şi de
nimicirea bunurilor, de asemenea prezintă un pericol social sporit. În astfel de cazuri se impune
concluzia că prin aplicarea acestor acţiuni s-au cauzat prejudicii concrete victimei (morale,
fizice, materiale etc.).
9. Ameninţarea cu moartea ori cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii trebuie să
fie reală. Forma în care subiectul aplică ameninţarea este indiferentă pentru calificarea
infracţiunii: aceasta poate fi demonstrarea armei, orice acţiuni concludente sau influenţa verbală,
capabile să acorde ajutor eficient subiectului în realizarea scopului etc.
10. Dat fiind faptul că vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, aplicarea violenţei
nepericuloase sau periculoase pentru viaţă şi sănătate sunt prejudicii aduse victimei de orice grad
de gravitate, aceste noţiuni, folosite de legislator la constituirea art.352 CP, sunt desfăşurate şi
trebuie aplicate reieşind din reglementările şi comentariile la capitolul II al prezentului cod
(infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei).
11. Totodată, noţiunea aplicarea violenţei diferă de noţiunea cauzare de prejudicii sănătăţii
prin aceea că semnifică diverse momente de procedură ale acţiunilor. Dacă aplicarea violenţei nu
presupune în general cauzarea unui prejudiciu concret, constituind doar începutul influenţei
fizice, cauzarea de prejudicii sănătăţii presupune survenirea unor consecinţe concrete.
12. Prin nimicirea bunurilor se înţelege aducerea acestora la o stare inutilizabilă, când
restabilirea lor este imposibilă sau iraţională din punct de vedere economic.
13. Alin.3 al prezentului articol stipulează în calitate de circumstanţe agravante ale
samavolniciei acţiunile prevăzute la alin.1 sau 2: a) săvârşite de un grup criminal organizat sau
de o organizaţie criminală; b) însoţite de aplicarea violenţei periculoase pentru viaţă sau sănătate;
c) săvârşite cu aplicarea armei; d) soldate cu daune în proporţii deosebit de mari; e) soldate cu
alte urmări grave.
14. Săvârşirea acţiunilor enumerate de către un grup criminal organizat sau de către o
organizaţie criminală prezintă un grad deosebit de periculozitate rezultat din esenţa şi scopurile
acestor acţiuni (a se vedea comentariul la art.46, 47 CP).
15. Aplicarea armei în acţiunile de samavolnicie presupune folosirea ei pentru a inspira
cuiva frică, a speria victima, precum şi la ameninţarea cu moartea ori la vătămarea integrităţii
corporale a victimei.
În calitate de arme pot fi cele de foc sau cele albe. Important este ca acestea să fie reale, şi
nu în formă de jucării, machete. Principalul e că ele au fost aplicate real la înspăimântarea
victimei şi la vătămarea integrităţii lui corporale (s-au efectuat împuşcături, au fost pricinuite
anumite leziuni corporale etc.).
16. Parvenirea în urma acţiunilor samavolnice a daunelor în proporţii deosebit de mari
presupune prejudicierea victimei în sumă de mai mult de 1500 unităţi convenţionale.
17. Alte urmări grave în aceste situaţii pot parveni şi trebuie apreciate după caz, pornind de
la circumstanţele concrete. Aceste urmări grave pot prejudicia atât persoanele fizice, cât şi cele
juridice. Prejudiciul pentru persoanele fizice poate fi material sau moral, pentru cele juridice -
numai material.
18. Infracţiunea dată se consideră consumată în momentul săvârşirii acţiunilor respective şi
al survenirii consecinţelor sub forma de daune în proporţii mari.
19. Conform laturii subiective, fapta presupusă de samavolnicie poate să fie săvârşită atât
cu intenţie directă, cât şi cu intenţie indirectă. În ultimul caz subiectul are o atitudine indiferentă
faţă de posibilele daune pricinuite prin fapta sa.
20. Subiect al infracţiunii examinate este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani. În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, cu folosirea
situaţiei de serviciu, acţiunile ei pot fi calificate drept depăşire a atribuţiilor de serviciu.
21. Dacă subiectul, în scopul exercitării dreptului contestat, apelează, pe lângă lege, la
ajutorul altor persoane (angajează persoane terţe, cu ajutorul cărora restituie datoria), aceste
acţiuni formează samavolnicia. Însă dacă în procesul samavolniciei a fost săvârşită o altă
infracţiune, de exemplu - cauzarea de leziuni corporale, faptele sunt calificate ca pluralitate de
infracţiuni.
Articolul 353. ESCHIVAREA DE LA SERVICIUL MILITAR ÎN TERMEN, DE LA
PREGĂTIREA MILITARĂ OBLIGATORIE SAU DE LA CONCENTRĂRILE
REZERVIŞTILOR
Eschivarea sau refuzul persoanei care îndeplineşte serviciul de alternativă de a executa
obligaţiile ce îi revin în cadrul acestui serviciu prin automutilare, simularea unei boli,
falsificarea documentelor sau prin altă înşelăciune
1. CRM (art.57) proclamă că apărarea Patriei este un drept şi o datorie sfântă a fiecărui
cetăţean. Serviciul militar este o datorie specială a serviciului public ce rezidă în îndeplinirea de
către cetăţeni a datoriei constituţionale privind pregătirea pentru apărarea Patriei exclusiv în
cadrul Forţelor Armate ale RM (a se vedea art.4 al Legii cu privire la pregătirea cetăţenilor
pentru apărarea Patriei nr.1245-XV din 18.07.2002 în MO nr.137-138/1054 din 10.10.2002).
2. Obiectul infracţiunii prevăzut de art.353 al CP îl constituie relaţiile sociale ce ţin de
ordinea stabilită de încorporare în serviciul militar al RM.
3. Dispoziţia art.353 CP stabileşte răspunderea a două categorii de persoane: recruţii şi
rezerviştii. Conform art.7 al legii menţionate, cetăţenii luaţi la evidenţă militară până la
încorporarea lor în serviciul militar ori în cel civil sau până la trecerea lor în rezervă se numesc
recruţi, iar cetăţenii trecuţi în rezervă se numesc rezervişti. Bărbaţii, cetăţeni ai RM, care au
împlinit vârsta de 18 ani, sunt încorporaţi în serviciul militar în termen (art.28 al legii enunţate).
4. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin eschivarea recrutului de la serviciul militar
în termen şi a rezervistului - de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrările
rezerviştilor. Eschivarea constituie neprezentarea recrutului sau a rezervistului la data, ora şi
locul menţionat în ordinul de chemare, fără vreun motiv întemeiat. Motiv întemeiat, conform
art.45 al legii menţionate sunt: starea gravă a sănătăţii recrutului (rezervistului), confirmată prin
certificatul medical; decesul unui membru al familiei lui, confirmat prin certificat de deces;
evenimentele de forţă majoră, confirmate prin actele doveditoare, transmiterea întârziată a
înştiinţării despre prezentarea la punctul de încorporare (concentrare) etc.
5. Componenţa de infracţiune (alin.1 art.353) este formală cu excepţia faptei săvârşite prin
automutilare şi se caracterizează prin inacţiunea (acţiunea) persoanei. Infracţiunea se consideră
consumată din momentul în care vinovatul nu s-a prezentat la locul şi la timpul indicat în ordinul
de chemare.
6. Alin.2 art.353 prevede răspunderea pentru formele calificative ale eschivării de la
serviciul militar în termen, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrările
rezerviştilor.
7. Înţelesul noţiunii de repetare (lit.a) alin.2) a fost explicat în comentariul art.31 CP.
8. Prin automutilare (lit.b) se înţelege cauzarea intenţionată de către vinovat a unui
prejudiciu sănătăţii proprii prin vătămarea organelor, ţesuturilor corpului, funcţionării normale a
acestora, folosind în acest scop arme de foc sau arme albe sau alte obiecte, precum şi
medicamente cu conţinut chimic sau biologic.
9. Simularea unei boli (lit.c) înseamnă declararea falsă a unei maladii (boala psihică,
asurzire, vederea slabă) sau a altor neajunsuri fizice, ori indicarea unor simptoame exagerate
referitoare la îmbolnăvirile reale ale persoanei, cu scopul de a se eschiva de la serviciul militar.
10. Prin falsificarea documentelor (lit.d) se înţelege întocmirea unor documente false sau
introducerea anumitor date false în documente originale, ce denaturează conţinutul lor, de
exemplu - informaţia falsă despre moartea sau îmbolnăvirea gravă a rudelor apropiate,
corectările care schimbă vârsta, timpul îmbolnăvirii sau alte date, cu scopul eliberării temporare
sau permanente de la serviciul militar.
11. Prin altă înşelăciune se înţeleg alte mijloace (comunicări orale sau scrise), care induc în
eroare organele competente ce hotărăsc problema eliberării persoanei de serviciul militar.
Înşelăciunea se poate manifesta şi prin tăinuirea intenţionată a datelor despre care persoana era
obligată să comunice, de exemplu - tăinuirea încheierii tratamentului medical, dispariţia altor
impedimente pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu etc.
12. Rezerviştii pot fi chemaţi pentru instrucţie la concentrări militare la data şi pe durata
stabilită prin hotărâre de Guvern în temeiul Legii cu privire la rezerva Forţelor Armate (art.36).
13. Încorporarea rezerviştilor la mobilizare se efectuează de către autorităţile administraţiei
publice locale, în comun cu centrele militare, conform Planului de completare a Forţelor Armate
aprobat de către ministrul apărării (art.37 al Legii cu privire la rezerva Forţelor Armate).
14. Infracţiunea prevăzută de alin.2 art.353 CP se consideră consumată din momentul în
care vinovatul, minţind, a obţinut eliberarea temporară sau permanentă de serviciul militar.
15. Latura subiectivă se realizează cu intenţie directă. Motivul şi scopul eschivării pot fi
diferite şi nu prezintă importanţă la calificarea infracţiunii.
16. Subiectul infracţiunii poate fi persoana care a atins vârsta necesară pentru a fi chemată
la serviciul militar în termen, la pregătirea militară obligatorie sau la concentrările de rezervă.
Articolul 354. ESCHIVAREA DE LA MOBILIZARE
Eschivarea pe timp de război de la mobilizare în rîndurile Forţelor Armate
1. Mobilizarea constă în chemarea în rândurile Forţelor Armate ale RM a cetăţenilor
capabili de luptă, în contextul începutelor sau presupuselor acţiuni militare.
2. Conform art.66 CRM, mobilizarea parţială sau totală este declarată de Parlamentul RM.
3. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce ţin de ordinea de completare a
Forţelor Armate ale RM în condiţiile mobilizării.
4. Latura obiectivă a infracţiunii o constituie neprezentarea supusului militar la mobilizare
la locul şi în termenul indicat, conform avizului de mobilizare. Eschivarea poate fi legată prin
diferite acţiuni înşelătoare îndreptate spre evitarea mobilizării: falsificarea documentelor,
simularea unei boli, cauzarea vătămărilor corporale etc.
5. Alin.2 art.354 CP agravează răspunderea pentru acţiunile prevăzute de alin.1 art.354 CP,
săvârşite pe timp de război. În conformitate cu art.127 CP, prin timp de război se înţelege
intervalul de la data declarării mobilizării sau a începerii operaţiunilor de război până la data
trecerii armate în stare de pace.
6. Infracţiunea se consideră consumată din momentul neprezentării la timpul stabilit în
punctul indicat pentru militari sau din momentul eschivării de fapt de la mobilizare, fără motive
întemeiate.
8. Subiect al infracţiunii poate fi supusul militar sau rezervistul.
Articolul 355. ESCHIVAREA SAU REFUZUL DE A ÎNDEPLINI OBLIGAŢIILE
SERVICIULUI DE ALTERNATIVĂ
Eschivarea sau refuzul persoanei care îndeplineşte serviciul de alternativă de a
executa obligaţiile ce îi revin în cadrul acestui serviciu prin automutilare, simularea unei boli,
falsificarea documentelor sau prin altă înşelăciune
neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 150 de ore
1. Art.355 CP stabileşte răspunderea penală pentru eschivarea sau refuzul de a îndeplini
obligaţiunile serviciului de alternativă de către persoanele eliberate de serviciul militar.
2. Ordinea de eliberare de la serviciul militar şi încadrarea în serviciul de alternativă, locul,
termenele şi condiţiile în care au loc aceste măsuri sunt reglementate de Legea cu privire la
serviciul de alternativă nr.663-XIV din 09.07.91. Art.4 al legii stipulează că serviciul de
alternativă este serviciu de stat, are caracter civil şi social util, e satisfăcut de cetăţenii care au
refuzat să intre în serviciu militar în termen (pregătire militară obligatorie) din convingeri
religioase sau pacifiste. Serviciul de alternativă este organizat, efectuat şi controlat de autorităţile
publice.
3. În serviciul de alternativă se încorporează cetăţeni ai RM de sex masculin în vârstă de la
18 până la 27 ani, înscrişi la evidenţa militară ca recruţi şi scutiţi de satisfacerea serviciului
militar în modul stabilit de legea menţionată.
4. Organul suprem de conducere al serviciului de alternativă este Comisia Republicană de
Recrutare, iar organul suprem executiv - Direcţia Serviciului de Alternativă.
5. În baza hotărârii privind încorporarea cetăţeanului în serviciul de alternativă,
împuternicitul cu acest serviciu în raion (oraş) eliberează persoanei un titlu normativ în care se
indică timpul sosirii şi locul de satisfacere a serviciului de alternativă. În baza înscrierii din titlul
normativ, administraţia întreprinderii, instituţiei, organizaţiei încheie cu cetăţeanul un contract de
muncă pe termenul stabilit. Refuzul de încadrare în muncă nu se admite.
6. Cetăţeanul încorporat în serviciul de alternativă este obligat să se prezinte la timp la locul
de serviciu indicat în titlul nominativ.
7. Obiectul infracţiunii este constituit din relaţiile sociale ce ţin de ordinea efectuării
serviciului de alternativă.
8. Latura obiectivă se realizează prin eschivare sau refuz de a îndeplini obligaţiunile ce-i
revin în cadrul serviciului de alternativă, din motive neîntemeiate; adică, componenţa de
infracţiune este formală, cu excepţia acţiunilor prevăzute de lit.b) alin.2 art.355.
10. Subiectul infracţiunii este unul special - cetăţeanul RM, de sex masculin, care, conform
vârstei, este apt pentru serviciul de alternativă.
11. Toate agravantele stipulate în alin.2 al infracţiunii nominalizate sunt similare cu cele
comentate în alin.2 art.353 CP.
Articolul 356. ESCHIVAREA PE TIMP DE RĂZBOI DE LA ÎNDEPLINIREA
PRESTAŢIILOR
Eschivarea pe timp de război de la mobilizarea la muncă sau de la îndeplinirea altor
prestaţii
1. În condiţiile stării de război, pentru întărirea capacităţii de apărare a RM pot fi iniţiate
anumite măsuri necesare pentru realizarea lucrărilor ce ţin de apărare.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce ţin de ordinea de asigurare tehnico-
materială a Forţelor Armate ale RM pe timp de război, care este stabilită prin actele normative
ale organelor competente de stat.
3. Latura obiectivă se caracterizează prin eschivarea de la mobilizarea la muncă sau la
îndeplinirea lucrărilor de apărare (la întreprinderi, construcţii), care se exprimă prin faptul că
cetăţeanul sau nu se prezintă la locul şi timpul indicat fără vreun motiv întemeiat, sau se
eschivează prin mijloace ilegale de la mobilizare.
4. În afară de mobilizarea la muncă, art.356 CP nu enumără lista prestaţiilor a căror
neîndeplinire atrage răspunderea penală conform acestui articol. Prestaţiile introduse pe timp de
război pot fi legate de repartizarea unor anumite obligaţiuni tuturor sau numai unor categorii
aparte de cetăţeni (de exemplu: oferirea unei locuinţe pentru militari, a mijloacelor de transport,
a subsolurilor, a altor bunuri cu caracter personal sau cu drept de proprietate).
5. Infracţiunea se consideră consumată din momentul eschivării vinovatului de la
mobilizarea la muncă sau de la îndeplinirea prestaţiilor.
6. Infracţiunea analizată se caracterizează prin intenţie directă.
7. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 357. ORGANIZAREA SAU CONDUCEREA UNEI GREVE ILEGALE,

PRECUM ŞI ÎMPIEDICAREA ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII, INSTITUŢIEI ORI
ORGANIZAŢIEI ÎN CONDIŢIILE STĂRII DE URGENŢĂ
Organizarea sau conducerea unei greve ilegale, precum şi împiedicarea activităţii
întreprinderii, instituţiei ori organizaţiei în condiţiile stării de urgenţă, de asediu şi de război,
1. În articolul comentat este vorba despre infracţiunile a căror săvârşire are loc în situaţia
(condiţiile) stării de urgenţă. Această situaţie este reglementată în Legea cu privire la regimul
juridic al stării excepţionale şi la formele speciale de guvernare în RM nr.290 din 01.10.90 (a se
vedea Veştile nr.10/244, 1990).
2. Conform art.1 al legii numite, starea excepţională constituie o măsură provizorie,
decretată de organele supreme de stat în interesul asigurării securităţii cetăţenilor RM, legalităţii
şi ordinii de drept în caz de calamităţi naturale, accidente mari şi catastrofe, epidemii, epizootii,
dezordini de masă şi în alte circumstanţe excepţionale. La decretarea stării excepţionale sunt
indicate motivele adoptării unei atare hotărâri, termenul şi limitele teritoriale ale acţiunii ei.
3. În condiţiile stării excepţionale organele puterii de stat şi ale administraţiei de stat pot
aplica - în funcţie de circumstanţele concrete - următoarele măsuri: să întărească paza ordinii
publice şi a obiectivelor ce asigură activitatea vitală a populaţiei şi a economiei naţionale, să
interzică grevele, adunările, mitingurile, procesiunile de stradă, demonstraţiile, să stabilească un
regim special de lucru pentru întreprinderi, instituţii şi organizaţii şi alte măsuri enumerate în
art.3 al acestei legi.
4. Obiectul infracţiunii date îl constituie securitatea publică.
5. Latura obiectivă se exprimă prin săvârşirea următoarelor acţiuni: a) organizarea grevei
ilegale; b) conducerea ei; c) împiedicarea activităţii întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei în
condiţiile stării de urgenţă. Infracţiunea are caracter formal. Ea se consideră consumată din
momentul săvârşirii acţiunilor indicate.
6. Organizarea grevei ilegale se poate exprima în planificarea acţiunilor unui grup de
oameni, îndreptate spre întreruperea organizată, în masă a muncii, cu scopul satisfacerii unor
cerinţe cu caracter politic sau economic.
7. Conducerea grevei este activitatea uneia sau a câtorva persoane care se află în frunte şi
coordonează acţiunile grevei interzise.
8. Legea prevede că activitatea persoanelor implicate în organizarea şi desfăşurarea
grevelor ilegale în situaţia stării de urgenţă este pasibilă de vinovăţie în cazul în care ele
împiedică activitatea normală, ritmică a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, stopează
sau încetează pe o anumită perioadă funcţionarea lor.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, inclusiv cea cu funcţii
de răspundere care a împlinit vârsta de 16 ani şi a realizat acţiunile prevăzute în dispoziţia legii
în condiţiile stării de urgenţă.
11. Prevederile alin.2 al articolului comentat agravează situaţia făptuitorului, dacă acţiunile
enumerate la alin.1 sunt săvârşite în perioada formelor speciale de administrare.
12. Există două forme de administrare specială a republicii sau a unor teritorii ale ei:
administrarea directă - în condiţiile suspendării activităţii organelor locale ale puterii de stat şi
ale administraţiei de stat şi administrarea directă - în condiţiile dizolvării organelor locale ale
puterii de stat şi ale administraţiei de stat (a se vedea Titlul II al Legii cu privire la regimul
juridic al stării excepţionale şi formelor speciale de administrare în RM).
Articolul 358. ORGANIZAREA SAU PARTICIPAREA ACTIVĂ LA ACŢIUNI DE

GRUP CARE TULBURĂ GRAV ORDINEA PUBLICĂ ORI IMPLICAREA
MINORILOR ÎN ACESTE ACŢIUNI Exclus
Articolul 359. CUMPĂRAREA SAU VÂNZAREA DOCUMENTELOR OFICIALE

Cumpărarea sau vînzarea documentelor oficiale care acordă drepturi sau eliberează de
obligaţii
se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 200 unităţi convenţionale.
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii comentate îl formează regimul de completare şi
folosire a documentelor oficiale. Obiectul material al infracţiunii îl constituie actele oficiale care
oferă drepturi sau eliberează de obligaţiuni.
2. Prin documente se au în vedere actele oficiale care conferă un drept sau eliberează de o
obligaţiune nu numai pe deţinătorul sau cumpărătorul lor, dar şi pe alte persoane care le obţin.
Documentele indicate trebuie să fie originale, nu falsificate.
3. Sunt considerate documente oficiale actele emise de organele de stat, de organele
autoadministrării publice locale, de întreprinderi, instituţii sau organizaţii, indiferent de forma de
proprietate, dar recunoscute de stat drept conferitoare de drepturi sau eliberatoare de obligaţiuni.
Documentele oficiale pot proveni de la persoanele private în cazul în care statul le conferă un
statut oficial şi importanţă juridică (de exemplu: actele perfectate de notar). Documentele oficiale
care conferă un drept sunt şi diplomele de absolvire a instituţiei de învăţământ, legitimaţiile (de
participare la acţiunile militare, de pensionar), permisul de conducere, patentele de
întreprinzător, licenţele şi alte acte oficiale. Documente prin care cetăţenii sunt scutiţi de
obligaţiuni sunt certificatele, adeverinţele ce scutesc de plata serviciilor comunale sau de alte
plăţi, de exemplu - actul care conferă cetăţeanului dreptul de a călători pe gratis în transportul
public etc.
4. Latura obiectivă a infracţiunii constă din două acţiuni alternative: cumpărarea şi vânzarea
documentelor oficiale. Infracţiunea are caracter formal şi se consideră consumată din momentul
săvârşirii primei sau următoarei acţiuni. Folosirea ulterioară a acestor acte nu se include în cadrul
componenţei de infracţiuni date.
5. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă. Motivul şi scopul pot fi diverse.
Acesta poate fi atât cumpărătorul documentelor indicate, cât şi vânzătorul acestora.
Articolul 360. LUAREA, SUSTRAGEREA, TĂINUIREA, DEGRADAREA SAU
DISTRUGEREA DOCUMENTELOR, IMPRIMATELOR, ŞTAMPILELOR SAU
SIGILIILOR
(1) Luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor,
imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor aparţinînd întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor,
indiferent de tipul de proprietate sau forma juridică de organizare, dacă această faptă a fost
săvîrşită din interes material sau din alte motive josnice,
neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore sau cu închisoare de pînă la 3 ani.
(2) Luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea, distrugerea sau păstrarea buletinelor de
identitate sau a altor documente importante ale persoanelor fizice, cu intenţia de a limita
libertatea persoanei, inclusiv libertatea de circulaţie, sau de a o lipsi de aceasta,
ani.
1. Obiect nemijlocit al infracţiunii date este ordinea stabilită în vederea gestionării
documentaţiei oficiale. Obiect material al infracţiunii date, spre deosebire de cel prevăzut de
art.359 CP, include nu numai documentele care conferă drepturi şi scutesc de obligaţiuni, dar şi
ştampilele, sigiliile, imprimatele necesare pentru perfectarea documentelor oficiale.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează prin acţiunile de luare, sustragere,
tăinuire, degradare sau distrugere a obiectelor indicate în dispoziţia articolului.
3. Prin acţiunea de luare se înţelege scoaterea sau retragerea documentelor, imprimatelor,
ştampilelor sau sigiliilor din posesia întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, indiferent de
tipul de proprietate sau forma juridică de organizare.
4. Acţiunea de sustragere constă în luarea ilegală, prin orice mijloace, precum şi intrarea în
posesia obiectelor prevăzute de alin.1 art.360.
5. Degradarea sau distrugerea constă în aducerea obiectelor indicate într-o stare de
necorespundere totală sau parţială pentru folosirea lor.
6. Tăinuirea constituie acţiunea de ascundere a documentelor sau a celorlalte obiecte, astfel
ca deţinătorul să nu se poată folosi de ele.
7. Ştampila reprezintă o inscripţie, emblemă sau semn convenţional aplicat pe un document
pentru a-i da valabilitate sau pentru a-i indica sau certifica provenienţa.
8. Sigiliul este un obiect alcătuit dintr-o placă (fixată pe un mâner) pe care este gravată o
monogramă, o emblemă, o efigie etc. şi care se aplică pe un act oficial, ca dovadă a autenticităţii
lui.
9. Imprimata este formularul-tip folosit în întreprinderi şi instituţii pentru întocmirea de
acte oficiale.
10. Infracţiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii a cel puţin uneia din
acţiunile enumerate în alin.1 art.360.
11. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. În afară de
aceasta, este important ca vinovatul să acţioneze din interes material sau din alte motive josnice.
16 ani.
13. Alin.2 art.360 CP conţine semnele agravante ale acestei componenţe de infracţiune, la
care legiuitorul referă luarea, distrugerea, tăinuirea, degradarea, sustragerea sau păstrarea
buletinelor de identitate sau a altor documente importante ale persoanelor fizice, cu intenţia de a
limita libertatea persoanei, inclusiv libertatea de circulaţie, sau de a o lipsi de aceasta.
14. La sintagma de alte acte importante, în afară de buletine de identitate, se referă orice
alt document care poate adeveri persoana sau unele atribute, ca cele de serviciu etc. De exemplu:
livretul militar, atestatul sau diploma de studii, carnetul de muncă, legitimaţia de pensionar,
licenţa ce conferă dreptul de a practica antreprenoriatul etc. Aceste documente personale au
caracter oficial. Importanţa lor urmează a fi apreciată de către instanţa de judecată.
15. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă şi are drept scop
limitarea libertăţilor persoanelor, inclusiv privarea lor de libertatea de circulaţie. Partea vătămată
îşi pierde dreptul de a-şi realiza interesele legitime fără documentele în cauză, care-i certifică
personalitatea.
Articolul 361. CONFECŢIONAREA, DEŢINEREA, VÂNZAREA SAU FOLOSIREA
DOCUMENTELOR OFICIALE, A IMPRIMATELOR, ŞTAMPILELOR SAU
SIGILIILOR FALSE
(1) Confecţionarea, deţinerea, vînzarea sau folosirea documentelor oficiale false, care
acordă drepturi sau eliberează de obligaţii, confecţionarea sau vînzarea imprimatelor,
ştampilelor sau a sigiliilor false ale unor întreprinderi, instituţii, organizaţii, indiferent de tipul
de proprietate şi forma juridică de organizare,
ani.
c) săvîrşite referitor la un document de importanţă deosebită;
d) soldate cu daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice
ani.
1. Infracţiunea prevăzută de art.361 atentează la ordinea stabilită a autentificării
documentale a faptelor ce au importanţă juridică. În calitate de obiect material al infracţiunii
servesc documentele oficiale, imprimatele, ştampilele sau sigiliile.
2. Latură obiectivă constă din confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea
documentelor oficiale false, care conferă drepturi sau scutesc de obligaţiuni, precum şi
confecţionarea sau vânzarea imprimantelor, ştampilelor, sigiliilor false.
3. Noţiunea de documente oficiale este analizată în cadrul art.359, iar noţiunile de
imprimată, ştampile sau sigilii - în art.360 CP.
4. Înţelesul noţiunii de falsificare constă atât în modificarea totală a documentelor oficiale,
cât şi în introducerea în document a unor informaţii falsificate. Aceasta se poate realiza prin
următoarele modalităţi: ştergerea, adăugarea, corectarea conţinutului textului, schimbarea datei,
falsificarea semnăturii persoanei cu funcţii de răspundere etc.
5. Confecţionarea imprimantelor, ştampilelor, sigiliilor false presupune crearea unor atare
obiecte împreună cu toate rechizitele lor sau introducerea în imprimatele, sigiliile originale a
unor corectări care falsifică textul sau imaginile pe aceste obiecte.
6. Prin posesie în cazul dat se înţelege deţinerea activă a documentelor oficiale false care
conferă drepturi sau scutesc de obligaţiuni.
7. Folosirea documentelor falsificate, a ştampilelor, imprimatelor, sigiliilor desemnează
acţiunile de vânzare, dăruire, schimb şi alte forme de transmitere spre folosire de către alte
persoane contra plată sau gratis.
8. Componenţa de infracţiune este formală. Ea se consideră consumată din momentul
falsificării sau confecţionării obiectelor indicate în dispoziţia articolului sau din momentul
vânzării lor.
9. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă. Este necesar ca falsificarea să fie
efectuată în scopul folosirii documentelor, ştampilelor, imprimatelor, sigiliilor de către infractori
sau de către alte persoane. Confecţionarea sau falsificarea care nu urmează scopul de a fi folosite
sau vândute nu formează componenţa de infracţiune.
10. Subiect al infracţiunii este unul general - persoana fizică responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani.
11. Alin.2 art.361 CP prevede semnele calificative ale incriminării din alin.1 (agravantele).
Pentru a înţelege sintagma în mod repetat, a se vedea comentariul la art.31 CP; sensul sintagmei
de către un grup de persoane este elucidat în comentariul la art.44 CP; accepţiunile sintagmei
acţiunile săvârşite referitor la un document de importanţă deosebită sunt elucidate în
comentariul la art.360 CP; înţelesul îmbinării acţiuni soldate cu daune în proporţii mari este
descifrat în comentariul la art.126 CP.
Articolul 362. TRECEREA ILEGALĂ A FRONTIEREI DE STAT
(1) Trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova prin eludarea sau sustragerea de
la controlul efectuat la trecerea acesteia,
[Art.362 al.(1) modificat prin LP304 din 26.12.12, MO48/05.03.13 art.150; în vigoare
05.03.13]
ani.
a) însoţite de violenţă;
b) săvîrşite cu aplicarea armei,
art.423]
(4) Acţiunea prezentului articol nu se extinde asupra cetăţenilor străini veniţi în Republica
Moldova, fără paşaportul stabilit sau fără autorizaţie, pentru a se folosi de dreptul de azil
acordat de Constituţia Republicii Moldova, precum şi asupra persoanelor care sînt victime ale
traficului de fiinţe umane.
1. Obiect al infracţiunii prevăzute este regimul de stat al frontierei, ordinea stabilită de
trecere a ei de către persoanele fizice. Înţelesul frontierei de stat este stabilit de Legea privind
frontiera de stat a RM din 17 mai 1994 (MO nr.12/107 din 03.11.94).
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în trecerea ilegală a frontierei de stat ocrotite
(păzite) pe uscat, pe apă şi în aer fără documentele necesare şi fără permisiunea cuvenită. Baza
juridică ce reglementează ieşirea din hotarele republicii şi intrarea în RM o constituie legislaţia
care acţionează pe teritoriul RM şi tratatele internaţionale semnate de RM.
3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul trecerii de fapt a frontierei de stat prin
orice mijloace: pe jos, înot, folosind transportul auto, aerian ş. a.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Motivul şi scopul
trecerii frontierei nu au importanţă pentru calificarea infracţiunii.
5. Subiect al infracţiunii poate fi orice cetăţean al RM, străin sau apatrid, care atinge vârsta
de 16 ani.
6. Alin.2 art.362 CP prevede mărirea pedepsei pentru aceleaşi acţiuni săvârşite repetat, iar
alin.3 al aceluiaşi articol enumără formele agravante pentru acţiunile prevăzute în alin.1 şi 2: a)
însoţite de violenţă; b) săvârşite cu aplicarea armei.
7. În prezenţa semnului de violenţă, obiect suplimentar al infracţiunii analizate este şi viaţa,
sănătatea şi inviolabilitatea unei persoane concrete, partea vătămată.
8. Prin aplicarea violenţei se înţelege aplicarea reală a violenţei de orice gen: atât
periculoasă pentru viaţă şi sănătate, cât şi nepericuloasă. Totuşi, violenţa, care se pedepseşte mai
aspru decât infracţiunea prevăzută de alin.3 art.362, cere o calificare suplimentară în temeiul
articolelor corespunzătoare referitoare la infracţiunile contra personalităţii.
9. Aplicarea armei se consideră folosirea ei de fapt pentru a influenţa fizic sau psihic
persoana vătămată cu scopul împiedicării efectuării de către aceasta a obligaţiunii de ocrotire a
frontierei de stat.
10. Alin.4 art.362 conţine un motiv ce justifică trecerea ilegală a frontierei de stat
excluzând răspunderea penală. El se referă la două categorii de persoane: cetăţenii străini veniţi
în RM fără paşaportul stabilit sau fără autorizaţie, pentru a se folosi de dreptul de azil acordat de
CRM, precum şi persoanele care sunt victime ale traficului de fiinţe umane.
Articolul 3621. Organizarea migraţiei ilegale

(1) Organizarea, în scopul obţinerii, direct sau indirect, a unui folos financiar sau material,
a intrării, şederii, tranzitării ilegale a teritoriului statului sau a ieşirii de pe acest teritoriu a
persoanei care nu este nici cetăţean, nici rezident al acestui stat
închisoare de la 1 la 3 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita
o anumită activitate pe un termen de la 1 la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 1000 la 2000 de unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a
desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.
c) de două sau mai multe persoane
b) soldate cu daune în proporţii deosebit de mari intereselor publice sau drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi juridice,
(4) Victima migraţiei ilegale este absolvită de răspundere penală pentru faptul intrării,
şederii, tranzitării ilegale a teritoriului statului sau al ieşirii de pe acest teritoriu, precum şi
pentru faptele de deţinere şi folosire a documentelor oficiale false în scopul organizării
migraţiei sale ilegale.
[Art.3621al.(4) introdus prin LP20 din 01.03.13, MO64-68/29.03.13 art.199]
Articolul 363. FOLOSIREA ILEGALĂ A ÎNSEMNELOR CRUCII ROŞII

Folosirea emblemei Crucii Roşii şi a denumirii “Crucea Roşie” de către persoane care
nu sînt împuternicite cu acest drept, precum şi a însemnelor care pot fi confundate cu
emblema Crucii Roşii, dacă această acţiune a avut urmări grave,
se pedepseşte cu amendă în mărime de 150 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremnerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.
1. În conformitate cu Legea cu privire la folosirea şi protecţia emblemei Crucii Roşii din
12.11.1999 (MO nr.145-148/715 din 23.12.1999) în scopul aplicării CG din 12 august 1949 şi
din 8 iunie 1977, prezenta lege stabileşte condiţiile şi modul de folosire şi protecţie a emblemei
Crucii Roşii şi a denumirii "Crucea Roşie" în timp de pace şi în timp de conflict armat. Conform
art.1, obiectele protejate de prezenta lege sunt: a) emblema Crucii Roşii; b) denumirea "Crucea
Roşie"; c) semnalele distinctive pentru identificarea formaţiunilor sanitare şi mijloacelor de
transport sanitar. Emblema Crucii Roşii este emblema societăţii Crucea Roşie din Moldova.
Societăţile naţionale străine de Cruce Roşie sau Semilună Roşie, aplicate pe teritoriul RM,
folosesc ca semn distinctiv emblema Crucii Roşii sau Emblema Semilunii Roşii cu autorizaţia
Societăţii de Cruce Roşie din Moldova, în aceleaşi condiţii ca şi Societatea de Cruce Roşie din
Moldova.
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii analizate îl constituie relaţiile sociale interstatale care
asigură respectarea ordinii stabilite de folosire a emblemei Crucii Roşii şi a denumirii "Crucea
Roşie".
3. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.363 CP constă în folosirea ilegală a
emblemei Crucii Roşii şi a denumirii "Crucea Roşie" de către persoanele fizice şi juridice care
nu sunt împuternicite cu acest drept, precum si folosirea însemnelor care pot fi identificate cu
emblema Crucii Roşii.
4. Componenţa de infracţiune este materială. Dispoziţia normei date prevede survenirea
urmărilor grave prin care se înţelege, în primul rând, cauzarea vătămărilor grave sănătăţii
persoanelor sau moartea lor, precum şi daune materiale.
5. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă, indiferent de scopul în care au
fost folosite emblema sau denumirea.
6. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana cu funcţii de răspundere, cât şi orice
persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
7. Militarii ce efectuează acţiunile prevăzute de componenţa de infracţiune în timpul
conflictului armat poartă răspundere conform art.392 CP.
CAPITOLUL XVIII
INFRACŢIUNI MILITARE
Articolul 364. NEEXECUTAREA INTENŢIONATĂ A ORDINULUI
(1) Neexecutarea intenţionată a ordinului şefului dat în modul stabilit, dacă aceasta a
cauzat daune în proporţii considerabile intereselor de serviciu,
a) săvîrşită de două sau mai multe persoane;
b) soldată cu urmări grave
a) pe timp de război;
b) în condiţii de luptă,
(4) Neexecutarea ordinului din neglijenţă sau din lipsă de conştiinciozitate:
a) soldată cu urmări grave;
b) pe timp de război;
c) în condiţii de luptă
[Art.364 al.(6) abrogat prin LP64 din 04.04.13, MO115/21.05.13 art.359]
1. Neexecutarea ordinului constă în refuzul direct de a executa ordinul şefului, precum şi
altă neexecutare intenţionată a ordinului.
Conform art.33 al Regulamentului serviciului interior al Forţelor Armate ale RM (în
continuare, Regulamentul serviciului interior), după situaţia de serviciu şi după gradele militare,
pe care le deţin, unii militari în raport cu alţii pot fi şefi sau subordonaţi.
Şefii, cărora militarii le sunt subordonaţi pe linie de serviciu, fie şi temporar, se numesc şefi
direcţi.
Şeful direct, cu funcţia imediat superioară unui subordonat, se numeşte şef nemijlocit.
Militarii care după situaţia lor de serviciu şi după gradul militar nu sunt în raport cu alţi
militari şefi sau subordonaţi pot fi superiori sau inferiori.
Dacă militarii care nu sunt subordonaţi reciproc îndeplinesc în comun îndatoririle de
serviciu, când relaţiile lor de serviciu nu sunt determinate de comandant (şef), atunci superiorul
după funcţie, iar în funcţii egale - superiorul după gradul militar este considerat şef.
Şeful are dreptul să dea ordine subordonatului şi să ceară executarea lor. Subordonatul este
obligat să execute necondiţionat ordinele şefului. După executarea ordinului el poate să înainteze
o reclamaţie şefului ierarhic superior în cazul în care consideră că faţă de el s-a procedat injust.
2. Ordinul în sensul analizat este de două feluri: ordin şi dispoziţiune.
Ordinul este o dispoziţiune a comandantului (şefului) adresată subordonaţilor, care cere
executarea unor acţiuni, respectarea unor reguli sau stabileşte o ordine sau o situaţie. Ordinul
poate fi dat în scris, verbal sau prin mijloace tehnice de legătură unui militar sau unui grup de
militari.
Dispoziţiunea este o formă de transmitere a misiunilor de către comandant (şef)
subordonaţilor privind chestiuni particulare. Dispoziţiunea se dă în scris sau verbal.
3. Latura obiectivă se realizează prin refuzul de a executa un ordin cu privire la îndatoririle
de serviciu. Expresia refuzul de a executa un ordin trebuie interpretată în sensul de neexecutare
intenţionată a unui ordin. Neexecutarea ordinului se poate exprima atât printr-o inacţiune, în
cazul în care făptuitorului i s-a ordonat să facă ceva, iar el refuză să execute acest ordin, cât şi
printr-o acţiune, când subordonatului i se interzice săvârşirea unor acţiuni, dar el totuşi le
săvârşeşte.
Neexecutarea ordinului poate fi exprimată prin două modalităţi: în mod expres, deschis,
când făptuitorul exprimă prin viu grai sau chiar în scris că nu va executa ordinul şi nu-l execută,
şi în mod tacit, când subordonatul, fără să se exprime într-un anumit mod, nu execută ordinul.
4. În cazul în care subordonatul declară deschis că nu va executa ordinul primit şi apoi,
imediat, trece la executarea lui nu se reţine componenţa infracţiunii de neexecutare a ordinului.
Pentru disciplina militară prezintă un pericol sporit nu atât manifestarea făţişă (verbală sau în
scris) a hotărârii făptuitorului de a nu executa ordinul, cât mai ales faptul neexecutării acestui
ordin, indiferent dacă făptuitorul şi-a făcut cunoscută sau nu în mod expres, făţiş această
hotărâre. În realitate, din punct de vedere penal, refuzul de a executa un ordin (în sensul de
comunicare a hotărârii făptuitorului de a nu da curs ordinului) reprezintă doar faza oratorie a
infracţiunii, care nu intră sub incidenţa legii penale (a se vedea stadiile activităţii infracţionale).
Dacă refuzul verbal sau în scris ar constitui actul de executare, infracţiunea s-ar consuma chiar în
acel moment, fiind irelevant dacă ulterior făptuitorul a executat sau nu ordinul.
5. Daună (proporţii) considerabilă, adică consecinţele infracţiunii, constă într-o stare de
pericol gravă, exprimată prin nerespectarea raportului de subordonare, prin atingerea adusă
ordinii şi disciplinei militare.
6. Consumarea infracţiunii are loc în momentul depăşirii termenului îndeplinirii unei
acţiuni ordonate şi, respectiv, în momentul săvârşirii unei acţiuni contrare ordinului când acesta
interzice o asemenea acţiune. Anume în acest moment se produce urmarea periculoasă a faptei,
adică starea de pericol pentru ordinea şi disciplina militară.
7. Latura subiectivă. Neexecutarea intenţionată a ordinului şefului, din punct de vedere
volitiv se săvârşeşte cu vinovăţie intenţionată. Motivul şi scopul nu au relevanţă la calificarea
infracţiunii.
8. Conform alin.5 art.364 CP, nu se consideră infracţiune fapta persoanei prevăzută de
legea penală întru executarea ordinului sau a dispoziţiei ilegale a unui şef militar. Răspunderea
penală pentru prejudiciul pricinuit o poartă persoana care a dat ordinul sau dispoziţia ilegală.
Aceste prevederi ale legii sunt aplicabile în cazul în care persoana, executând un ordin ilegal, a
săvârşit o infracţiune din imprudenţă. Prevederile art.264 alin.5 CP reprezintă o circumstanţă
specială ce înlătură caracterul penal al faptei săvârşite, baza acestei circumstanţe constând în
ordinul superiorului.
9. Însă în cazurile în care subalternul a săvârşit o infracţiune intenţionată, cu bună-ştiinţă,
întru executarea ordinului sau a dispoziţiei ilegale, el va purta răspundere penală în temeiuri
generale ca autor al infracţiunii, iar cel care a dat ordinul - ca instigator la infracţiunea dată.
Aceste prevederi sunt reglementate de alin.6 art.364 CP, care mai stipulează că neexecutarea
ordinului sau a dispoziţiei ilegale exclude răspunderea penală.
Prevederile indicate sunt reglementate şi de dreptul penal internaţional. De exemplu, art.33
al Statutului Curţii Internaţionale Penale (în continuare - CIP) de la Roma din 1998 stipulează în
alin.1 că infracţiunea ce cade sub jurisdicţia CIP a fost săvârşită de către persoană întru
executarea ordinului guvernului sau al şefului militar sau civil nu liberează această persoană de
răspunderea penală, cu excepţia cazurilor în care: a) persoana era obligată juridic să execute
ordinul acestui guvern sau al acestui şef; b) persoana nu ştia că ordinul era ilegal; c) ordinul nu
era vădit ilegal, iar în alin.2 - că pentru scopurile acestui articol, ordinele de săvârşire a
infracţiunilor de genocid sau a infracţiunilor contra omenirii sunt totdeauna vădit ilegale.
10. Împrejurările care agravează răspunderea penală sunt indicate în alin.2 şi 3 art.364
CP, ele fiind: săvârşirea infracţiunii în grup de persoane, cauzarea prin infracţiune a unor
consecinţe grave, săvârşirea infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă.
11. Săvârşirea infracţiunii în grup de persoane are loc în cazul în care ordinul a fost dat
unui colectiv de subordonaţi, şi două sau mai multe persoane din acest colectiv, cu intenţie,
împreună sau în comun, prin acţiuni coordonate, nu execută acest ordin. Pentru existenţa acestei
agravante nu este necesară o înţelegere prealabilă, expresă, între participanţi. Înţelegerea poate fi
şi tacită, exprimată prin coordonarea tăinuită a acţiunilor lor. De exemplu, în cazul unui ordin
colectiv, grupul întreg nu-l execută, aflându-se împreună, având cunoştinţă unul de acţiunile sau
inacţiunile altuia.
Nu e prezentă o asemenea agravantă în cazul în care doi sau mai mulţi subordonaţi nu vor
executa ordinul comun de sine stătător, aflându-se în locuri diferite şi neavând cunoştinţă unul de
acţiunile sau inacţiunile altuia.
12. Cauzarea prin infracţiune a unor consecinţe grave se stabileşte în fiecare caz în parte,
ţinându-se cont de toate împrejurările săvârşirii faptei. Consecinţe grave pot fi considerate
zădărnicirea unor măsuri privind asigurarea capacităţii de luptă a unităţii militare, zădărnicirea
sarcinii de luptă, survenirea de jertfe omeneşti, distrugerea sau deteriorarea tehnicii militare,
pricinuirea unor daune materiale în proporţii mari etc. Pentru reţinerea acestei agravante în
faptele militarului este necesară existenţa legăturii cauzale între săvârşirea infracţiunii şi
consecinţele prejudiciabile survenite.
13. Conform art.4-5 ale Legii cu privire la apărare, Parlamentul, la propunerea
Preşedintelui RM, în cazul agresiunii armate împotriva Moldovei, declară starea de beligeranţă
sau de război şi anulează această stare după semnarea tratatului de pace cu partea beligerantă.
Timpul de război începe din momentul declarării stării de beligeranţă sau o dată cu
începerea de facto a acţiunilor militare şi se sfârşesc în ziua şi la ora încetării de facto a acţiunilor
militare. În cazul în care trupe sau grupe înarmate atacă sau invadează prin surprindere teritoriul
Moldovei, organele locale ale administraţiei militare sunt obligate să ia toate măsurile pentru
respingerea atacurilor, fără a aştepta declararea războiului.
Prin condiţii de luptă se înţelege aflarea unităţii (subunităţii) militare în condiţii nemijlocite
de pregătire de luptă sau în condiţii de ducere nemijlocită a luptei (operaţiuni de luptă). Condiţii
de luptă pot fi atât în timp de război, cât şi în timp de pace, când unitatea (subunitatea ) militară
ripostează atacului armat asupra hotarelor ţării.
14. Neexecutarea ordinului ca rezultat al atitudinii neglijente sau neconştiincioase faţă de
el este prevăzută ca o infracţiune distinctă în alin.4 art.364 CP şi componenţa ei se deosebeşte de
infracţiunea de neexecutare intenţionată a ordinului şefului, examinată anterior, doar prin latura
obiectivă şi prin cea subiectivă.
15. Latura obiectivă a acestei infracţiuni se exprimă prin neexecutarea ordinului sau
executarea lui neglijentă, fapte care duc la cauzarea unor consecinţe grave ori sunt săvârşite în
timp de război sau în condiţii de luptă, lipsind caracterul făţiş sau deschis al faptelor prevăzute de
neexecutarea intenţionată a ordinului şefului. Lipsesc, de asemenea, acţiunile demonstrative, care
ar adeveri nedorinţa subalternului de a se supune ordinelor sau dispoziţiunilor şefului.
16. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează prin vinovăţie neintenţionată,
prin imprudenţă. În acest caz, făptuitorul nu a prevăzut posibilitatea neexecutării ordinului, cu
toate că putea şi trebuia s-o prevadă (neglijenţa criminală) sau a prevăzut posibilitatea
neexecutării ordinului, dar s-a bazat uşuratic pe nişte împrejurări, prin intermediul cărora ordinul
ar putea fi executat, însă aceste împrejurări n-au survenit (sau au survenit) şi în legătură cu
aceasta ordinul n-a fost executat (sineîncredere exagerată).
Noţiunile consecinţe grave, timpul de război, condiţiile de luptă au fost analizate deja şi
expresiile lor sunt similare şi în cazul componenţei de infracţiune analizate.
Articolul 365. OPUNEREA DE REZISTENŢĂ ŞEFULUI SAU CONSTRÂNGEREA
ACESTUIA LA ÎNCĂLCAREA OBLIGAŢIUNILOR DE SERVICIU
(1) Opunerea de rezistenţă şefului, unei alte persoane care îndeplineşte obligaţiile legate
de serviciul militar sau constrîngerea lor la încălcarea acestor obligaţii, însoţite de aplicarea
violenţei,
b) săvîrşite cu aplicarea armei;
c) soldate cu urmări grave
b) săvîrşite pe timp de război;
c) săvîrşite în condiţii de luptă,
1. Gradul prejudiciabil al acestei infracţiuni constă în faptul că vinovatul se opune deschis
şi cu perfidie activităţii de serviciu a şefilor militari sau a altui militar, activitate exercitată în
interesul ordinii militare, cu scopul încetării sau schimbării caracterului ei legal. Aceste acţiuni
ale vinovatului împiedică, iar uneori fac imposibilă exercitarea normală a activităţii de serviciu a
persoanelor indicate, subminează autoritatea lor.
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie sistemul de subordonare militară, care
asigură atât activitatea de serviciu militară normală a comandanţilor (şefilor) militari sau a altor
persoane care execută obligaţiuni legate de serviciul militar, cât şi viaţa şi sănătatea acestor
persoane.
Astfel, această infracţiune are două obiecte de atentare: unul principal şi altul secundar.
Obiectul principal îl constituie sistemul de subordonare militară, iar cel secundar - viaţa şi
sănătatea comandanţilor (şefilor) militari sau a altor persoane care execută obligaţiuni legate de
serviciul militar.
3. Latura obiectivă se exprimă prin acţiuni active. În art.365 CP sunt conexate două
componenţe de infracţiune, care se deosebesc prin latura lor obiectivă: a) opunerea de rezistenţă
şefului, precum şi unei alte persoane care exercită îndatoririle legate de serviciul militar; b)
constrângerea persoanelor la încălcarea acestor îndatoriri.
Opunerea de rezistenţă şi constrângerea adeseori se săvârşesc cu aplicarea violenţei asupra
şefului sau asupra altor persoane care execută obligaţiuni legate de serviciul militar, ceea ce
sporeşte substanţial gradul prejudiciabil al acestor fapte.
4. Alte persoane care execută obligaţiuni legate de serviciul militar pot fi atât militarii care
exercită serviciu de gardă (santinelă etc.), patrulă sau serviciu de zi (militarul de serviciu pe
companie, pe batalion etc.), cât şi alţi militari care îndeplinesc obligaţiuni concrete legate de
serviciul militar.
5. Opunerea de rezistenţă constă în acţiuni îndreptate spre împiedicarea şefului, precum şi a
unei alte persoane care exercită îndatoririle legate de serviciul militar, să-şi îndeplinească
obligaţiunile lor statutare. La opunerea de rezistenţă vinovatul încearcă să nu permită persoanei
să-şi exercite obligaţiunile militare, funcţionale, nu-i dă posibilitatea să acţioneze în situaţia
concretă în conformitate cu legislaţia în vigoare, regulamentele militare sau ordinele
superiorului. Opunerea de rezistenţă presupune înaintarea faţă de şef (sau faţă de alte persoane) a
unor cerinţe concrete de săvârşire sau nesăvârşire a unor anumite acţiuni, contrare interesului de
serviciu. Opunerea de rezistenţă poate fi săvârşită numai în timpul exercitării de către şef sau de
către altă persoană a obligaţiunilor legate de serviciul militar.
6. Opunerii de rezistenţă îi premerg, de obicei, unele încălcări de disciplină militară sau a
ordinii publice din partea militarului, iar opunerea este o reacţie de răspuns la acţiunile legitime
ale şefului sau ale altei persoane, îndreptate spre persecutarea acestor încălcări. Opunerea de
rezistenţă în aceste cazuri poate fi săvârşită atât de militarul care încalcă disciplina, cât şi de alţi
militari aflaţi la locul săvârşirii acestor încălcări de disciplină. Opunerii de rezistenţă îi pot
premerge acţiuni de neexecutare a ordinului. În acest caz, acţiunile de neexecutare intenţionată a
ordinului trec într-o atentare mai gravă la sistemul de subordonare militară, iar acţiunile
făptuitorului sunt calificate în temeiul art.365 CP.
7. Constrângerea constă în impunerea şefului sau a altei persoane să încalce obligaţiunile
legate de serviciul militar, să săvârşească acţiuni ilegale în interesul celui care constrânge sau să
acţioneze în detrimentul intereselor de serviciu. De exemplu, vinovatul constrânge şeful sau altă
persoană, aplicând violenţa psihică sau fizică, să nu denunţe faptele ilegale săvârşite de el.
La opunerea de rezistenţă vinovatul, prin acţiunile sale, nu dă şefului sau altei persoane
posibilitatea să-şi îndeplinească obligaţiunile de serviciu, iar prin constrângere el încearcă să
impună aceste persoane să acţioneze contrar intereselor de serviciu.
Constrângerea poate fi aplicată în legătură cu activitatea de serviciu a şefului sau a altei
persoane atât în timpul exercitării acestei activităţi, cât şi în legătură cu activităţi care urmau sau
puteau să urmeze.
8. Violenţa fizică sau psihică (ameninţări cu pricinuirea leziunilor corporale, cu moartea
etc.) în privinţa şefului, în legătură cu nemulţumirea militarului de acţiunile legale, de serviciu
ale şefului, fără înaintarea unor cerinţe concrete, nu poate fi considerată constrângere. Asemenea
acţiuni pot fi calificate în temeiul art.367 sau 368 CP sau ca opunere de rezistenţă.
9. Opunerea de rezistenţă sau constrângerea se consideră infracţiune consumată din
momentul opunerii de rezistenţă sau a constrângerii, independent dacă a reuşit făptuitorul să
împiedice executarea de către şef sau altă persoană a obligaţiunilor sale de serviciu militar sau
să-l impună să săvârşească acţiuni sau inacţiuni în interesul lui sau n-a reuşit.
10. Latura subiectivă. Acţiunile făptuitorului la opunerea de rezistenţă sau constrângere se
caracterizează prin intenţie directă. La opunere de rezistenţă făptuitorul are scopul de a nu da
voie şefului sau altei persoane să-şi îndeplinească obligaţiunile de serviciu militar, iar la
constrângere - să-l impună să încalce aceste obligaţiuni şi să săvârşească acţiuni contrare
intereselor de serviciu. Atitudinea psihică a făptuitorului faţă de consecinţe poate fi atât
intenţionată (de exemplu, cauzarea intenţionată de leziuni corporale), cât şi din imprudenţă (de
exemplu, cauzarea din imprudenţă a morţii).
11. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar, chiar şi cel care nu este subordonat
persoanei căreia i se opune rezistenţă sau care este constrânsă, cu condiţia că acţiunile
infracţionale se săvârşesc în privinţa persoanei care-şi îndeplineşte obligaţiunile de serviciu
militar.
12. Împrejurările care agravează răspunderea penală sunt indicate în alin.2 şi 3 art.365 CP:
săvârşirea infracţiunii în grup de persoane, cu utilizarea armei, cauzarea prin infracţiune a unor
consecinţe grave, însoţite de omor intenţionat, săvârşirea infracţiunii în timp de război sau în
condiţii de luptă.
Despre săvârşirea infracţiunii în grup de persoane (a se vedea art.364 CP).
13. Săvârşirea infracţiunii cu utilizarea armei. Noţiune de armă este dată în art.129 CP.
Totuşi, noţiunea de armă, dată în acest articol, este prea generală şi nu poate exprima concret
noţiunea de armă dată în art.365. Această noţiune este concretizată în p.27 al HP CSJ nr.5 din 6
iulie 1992, conform căreia armă se consideră armele de foc şi cele reci, precum şi armele de
acţiune explozivă. În doctrina penală se dă o desfăşurare mai largă a noţiunii de armă,
considerându-se că acestea sunt obiecte special destinate pentru nimicirea ţintelor vii: armele din
dotare militară, cum ar fi pistolul-automat, mitraliera, revolverul, baioneta etc., precum şi alte
arme de foc sau arme albe, confecţionate industrial sau individual (arma de vânătoare, cuţite de
vânătoare etc.).
Folosirea altor obiecte de uz casnic sau cu altă destinaţie (cuţit de bucătărie, topor, vergea
de lemn sau metal etc.) la opunerea de rezistenţă sau constrângere nu serveşte drept bază de
calificare a acţiunilor făptuitorului în temeiul art.265 alin.2 lit.b) CP.
14. Săvârşirea infracţiunii cu utilizarea armei înseamnă folosirea efectivă a armei pentru
influenţarea fizică sau psihică asupra şefului sau asupra altei persoane care-şi îndeplinesc
obligaţiunile de serviciu militar. Ameninţarea deschisă cu arma de asemenea se consideră
utilizarea ei. Prin aceste acţiuni făptuitorul influenţează psihic asupra şefului sau asupra altei
persoane, îi paralizează voinţa şi în aşa fel înlesneşte atingerea scopurilor sale criminale. Totuşi,
nu se consideră că infracţiunea este săvârşită cu utilizarea armei în cazul în care făptuitorul,
având asupra sa arma, opune rezistenţă sau constrânge fără ca să aplice sau să ameninţe cu
aplicarea armei.
15. Cauzarea urmărilor grave (a se vedea art.364). Se mai consideră că au fost pricinuite
urmări grave cauzarea de lovituri, cauzarea intenţionată sau din imprudenţă a leziunilor corporale
uşoare, mai puţin grave, sau cauzarea din imprudenţă a leziunilor corporale grave sau a morţii.
Opunerea de rezistenţă sau constrângerea însoţită de cauzarea intenţionată a leziunilor
corporale grave, întrunind condiţiile alin.2 sau 3 art.151 CP, se califică în temeiul art.365 alin.2
lit.c) în concurs cu art.151 alin.2 sau 3 CP.
16. Opunerea de rezistenţă sau constrângerea însoţită de omorul intenţionat al superiorului
sau al unei alte persoane care îşi îndeplineşte îndatoririle legate de serviciul militar sau tentativa
de omor a acestor persoane se cuprinde în alin.3 art.365 CP şi calificarea suplimentară în temeiul
art.145 CP nu este necesară.
17. Despre săvârşirea infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă a se vedea
art.364 CP.
Articolul 366. INSULTAREA MILITARULUI
Insulta adusă şefului de către subaltern, precum şi subalternului de către şef, în timpul
îndeplinirii obligaţiilor legate de serviciul militar,
închisoare de pînă la 6 luni.
1. Regulamentele militare prevăd reguli stricte de relaţii între militari, inclusiv reguli de
politeţe militară, de comportare şi de salut militar. Art.66 al Regulamentului serviciului interior
al Forţelor Armate obligă militarii să fie în permanenţă exemple de înaltă cultură, modestie şi
cumpătare, să păstreze cu sfinţenie onoarea militară, să-şi apere demnitatea şi să stimeze
demnitatea celorlalţi. La rândul lor, şefii (comandanţii) sunt obligaţi să dea dovadă de tact şi
atenţie faţă de subordonaţi, să nu admită faţă de ei grosolănii, să respecte demnitatea lor
personală.
2. Insulta între particulari nu este prevăzută ca infracţiune în partea specială a CP. Prin
insultă se înţelege înjosirea intenţionată a cinstei şi demnităţii persoanei prin acţiune, verbal sau
în scris.
Fapta de insultă a superiorului de către inferior sau a inferiorului de către superior este
incriminată însă în grupul de infracţiuni militare în art.366 CP. Această insultă este, aşadar, o
faptă mult mai gravă, care aduce atingere ordinii şi disciplinei militare, creând o stare de pericol
pentru capacitatea de apărare a ţării. Această faptă nu constituie numai o violenţă sau o atingere a
demnităţii unei persoane, o simplă manifestare a lipsei de respect a militarului faţă de superiorul
(subalternul) său, ci o gravă abatere de la respectarea ordinii şi disciplinei militare.
3. Obiectul nemijlocit (principal) al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale a căror
existenţă şi dezvoltare sunt asigurate prin menţinerea ordinii şi disciplinei militare, sub aspectul
atitudinii respectuoase a subalternului (superiorului) faţă de superior (subaltern).
Această infracţiune are şi un obiect secundar: cinstea şi demnitatea superiorului
(subalternului).
În cazul insultei prin lovire a inferiorului de către superior, obiectul material îl constituie
corpul inferiorului, asupra căruia s-a efectuat acţiunea de lovire.
4. Latura obiectivă constă din acţiuni active de insultă a superiorului (subalternului) de
către subaltern (superior). Explicaţia noţiunilor subaltern, şef a se vedea la art.365 CP.
Art.366 CP conţine două componenţe de infracţiuni distincte: a) insulta adusă şefului de
către subaltern, b) insulta adusă subalternului de către şef.
5. Insulta adusă şefului de către subaltern se exprimă prin înjosirea intenţionată a cinstei şi
demnităţii şefului de către subaltern prin acţiune, verbal sau în scris. Ea poate fi exprimată prin
cuvinte, desene, scrisori, placate, acţiuni ce înjosesc demnitatea şefului militar, cum ar fi
aruncarea în noroi sau deteriorarea uniformei militare etc.
6. Insulta adusă subalternului de către şef se exprimă prin înjosirea intenţionată a cinstei şi
demnităţii subalternului de către şef prin acţiune, lovire, verbal sau în scris. În cazul lovirii
subalternului de către şef, infracţiunea dată va fi reţinută doar în cazul în care aceste loviri nu au
pricinuit leziuni corporale. În cazul pricinuirii leziunilor corporale (uşoare, mai puţin grave sau
grave), acţiunile şefului militar vor fi calificate ca exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de
serviciu (art.370 CP).
7. În cazul lovirii sau cauzării leziunilor corporale şefului de către subaltern, acţiunile
ultimului vor fi calificate în temeiul art.368 CP .
8. Timpul săvârşirii faptei are importanţă la calificarea infracţiunii: în cazul săvârşirii
infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă, fapta va avea un caracter agravat şi va fi
calificată conform art.367 alin.2 CP (noţiunile timp de război, condiţii de luptă au fost explicate
în comentariul art.264 CP).
9. Latura subiectivă. Acţiunile făptuitorului se caracterizează doar prin intenţie directă.
Făptuitorul are scopul de a săvârşi acte de violenţă sau o atingere a demnităţii, o manifestare a
lipsei de respect faţă de superiorul (subalternul) său şi o gravă abatere de la ordinea şi disciplina
militară.
10. Subiect al infracţiunii poate fi subalternul sau şeful militar (noţiunile subaltern, şef
militar au fost explicate în comentariul art.364 CP).
Articolul 367. AMENINŢAREA ŞEFULUI
(1) Ameninţarea militarului de către şef sau subaltern cu moartea, cu vătămarea
integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu bătaia în timpul îndeplinirii obligaţiilor legate de
serviciul militar
b) în condiţii de luptă
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie sistemul de subordonare militară stabilit în
Forţele Armate. Infracţiunea dată prevede ameninţarea doar a şefului militar (după funcţie sau
grad militar, a se vedea art.364 CP). Ameninţarea altor militari (care nu sunt şefi), în legătură cu
îndeplinirea de către ei a obligaţiunilor serviciului militar, ameninţare exercitată ca mijloc de
opunere de rezistenţă sau constrângere a acestor persoane ca să-şi încalce obligaţiunile militare,
va fi calificată în temeiul art.365 CP.
2. Latura obiectivă constă din acţiuni active de ameninţare a şefului militar cu moartea, cu
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu aplicarea de lovituri. Prin ameninţare a
şefului se înţelege înspăimântarea comandantului (şefului) militar cu aplicarea asupra lui a
violenţei în legătură cu activitatea lui de serviciu. Ameninţarea trebuie să fie reală, să aibă bază
obiectivă de a înspăimânta ori speria şeful militar. Realitatea ameninţării se exprimă prin
posibilitatea survenirii consecinţelor ameninţării în momentul ameninţării sau în viitorul
apropiat. Nu poate fi considerată reală ameninţarea care în realitate nu poate fi realizată. De
exemplu, subalternul ameninţă şeful că în caz de război îl va împuşca. Totuşi, dacă subalternul
ameninţă şeful că în timpul când va intra în exercitarea serviciului de gardă va primi armă şi va
aplica violenţă asupra lui, această ameninţare poate fi considerată reală.
3. Ameninţarea poate fi exprimată verbal, în scris sau în altă formă. Ea poate fi exprimată
în timpul exercitării de către şef a obligaţiunilor de serviciu sau în afara lor, în public sau tet-a-
tet, ea poate fi transmisă şefului prin intermediul terţelor persoane.
4. Dacă ameninţarea se realizează prin aplicarea violenţei asupra şefului militar, acţiunile
făptuitorului sunt calificate în temeiul art.368 CP sau, în cazul cauzării intenţionate a morţii
şefului, - în baza art.368 CP în concurs cu art.145 CP. Componenţa infracţiunii examinate este
formală.
5. Ameninţarea şefului militar, în sensul art.367 CP, trebuie să constea în ameninţarea lui
cu moartea, cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu aplicarea de lovituri. Nu este
considerată ameninţare în sensul art.367 CP ameninţarea cu distrugerea sau deteriorarea averii
şefului militar, cu aplicarea violenţei faţă de rudele sau persoanele apropiate lui, cu răspândirea
unor date defăimătoare etc.
6. Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă. Ameninţând şeful militar, subalternul
doreşte să-l înspăimânte şi, prin aceasta, să influenţeze asupra exercitării de către el a
obligaţiunilor de serviciu.
7. Motivul ameninţării constă în nemulţumirea subalternului de activitatea de serviciu a
şefului militar sau de unele acţiuni concrete de serviciu.
8. Ameninţarea şefului constituie infracţiune dacă ea este exprimată în legătură cu
activitatea legală, regulamentară a lui. Ameninţarea în legătură cu acţiunile ilegale ale şefului
militar nu poate fi considerată infracţiune prevăzută de art.367 CP.
9. Nu constituie infracţiunea dată ameninţarea cu moartea, cu vătămarea integrităţii
corporale sau a sănătăţii ori cu aplicarea de lovituri în legătură cu relaţiile ostile, care nu sunt
condiţionate de obligaţiunile de serviciu ale şefului militar. Aceste acţiuni, după caz, pot fi
calificate în temeiul art.155 CP, dacă şeful a fost ameninţat cu moartea sau cu vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice subaltern militar (noţiunea de subaltern militar a
fost explicată în comentariul art.364 CP).
11. Împrejurările care agravează răspunderea penală sunt indicate în alin.2 art.367 CP:
săvârşirea infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă (noţiunile timp de război, condiţii
de luptă au fost explicate în comentariul art.365 CP).
Articolul 368. ACTE DE VIOLENŢĂ SĂVÂRŞITE ASUPRA ŞEFULUI
(1) Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori lovirea
subalternului de către şef, precum şi a şefului de către subaltern în timpul cînd aceştia
îndeplinesc obligaţiile legate de serviciul militar
c) soldate cu urmări grave;
d) săvîrşite pe timp de război;
e) săvîrşite în condiţii de luptă
1. Acţiunile de violenţă, săvârşite asupra şefului, căruia subalternul, în conformitate cu
regulamentele militare, este obligat să-i poarte respectul şi pe care trebuie să-l apere în luptă,
constituie una din cele mai grave încălcări ale disciplinei militare, încălcare ce împiedică
exercitarea de către şeful militar a obligaţiunilor sale legate de serviciul militar; ele cauzează de
asemenea daună sănătăţii lui. În majoritatea cazurilor actele de violenţă săvârşite asupra şefului
sunt dictate de motive de răzbunare pentru cerinţele legale ale şefului faţă de subalterni
(noţiunile şef şi subaltern au fost explicate în comentariul art.364 CP).
2. Obiectul juridic principal îl constituie sistemul de subordonare militară şi disciplina
militară, iar obiectul juridic secundar - integritatea corporală sau sănătatea persoanei. Vinovatul,
în acest mod, atentează la relaţiile de subordonare militară, cauzând daună sănătăţii persoanei
(şefului). Dacă între făptuitor şi victimă în momentul săvârşirii actelor de violenţă lipseau
relaţiile de subordonare militară, acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.369 CP. Nu
sunt calificate în temeiul art.368 CP acţiunile violente ale făptuitorului în legătură cu îndeplinirea
de către victimă, fostul şef militar, a obligaţiunilor sale de serviciu, dacă în momentul aplicării
violenţei (săvârşirii infracţiunii) acesta nu mai este şef. Asemenea infracţiuni sunt calificate,
după caz, conform art.145 alin.3 lit.e), ori art.151 alin.2 lit.d), ori art.152 alin.2 lit.d), ori art.154
alin.2 lit.d), ori art.153 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin aplicarea violenţei nepericuloase pentru
viaţa şefului militar, exprimată prin vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a
sănătăţii ori lovirea şefului în timpul în care acesta îndeplineşte obligaţiunile legate de serviciul
militar. Îndeplinirea de către militari a îndatoririlor de serviciu presupune: participarea la acţiuni
militare; executarea funcţiilor de serviciu; executarea serviciului de alarmă, participarea la
aplicaţii; aflarea pe teritoriul unităţii militare în timpul de serviciu stabilit de orarul zilnic sau
dacă aceasta o cere necesitatea de serviciu; aflarea în misiune sau la tratament; deplasarea tur-
retur la locul de serviciu sau de la tratament; aflarea la concentrări militare; aflarea în prizonierat
(cu excepţia cazurilor de predare benevolă), în calitate de ostatic, de persoană internată; în
cazurile apărării vieţii, sănătăţii, onoarei si demnităţii persoanei, acordării ajutorului organelor de
drept etc.
4. Modul de aplicare a actelor de violenţă nu are relevanţă la calificare, însă poate fi luat în
consideraţie la aplicarea pedepsei.
Numărul şi caracterul loviturilor aplicate şefului în timpul când acesta îndeplineşte
obligaţiunile legate de serviciul militar nu are relevanţă la calificarea infracţiunii, de ele se poate
ţine cont la numirea pedepsei făptuitorului.
5. În cazul aplicării violenţei care s-a soldat cu cauzarea de vătămări corporale mai puţin
grave şi grave, acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.368 alin.2 lit.c) CP (noţiunea
vătămări corporale mai puţin grave şi grave a fost explicată în comentariul de la art.151 şi 152
CP).
În cazul aplicării violenţei asupra şefului în timpul când acesta îndeplineşte obligaţiunile
legate de serviciul militar, care a fost însoţită cu cauzarea intenţionată a morţii şefului, acţiunile
făptuitorului sunt calificate prin concurs în baza art.368 alin.2 lit.c) şi art.145 alin.3 lit.e) CP.
6. Cauzarea intenţionată a vătămărilor corporale grave care au provocat decesul victimei
(şefului), în timpul când acesta îndeplinea obligaţiunile legate de serviciul militar, este calificată
în temeiul art.368 alin.2 lit.c) CP în concurs cu art.151 alin.4 CP, deoarece noţiunea de acte de
violenţă din art.368 CP nu cuprinde cauzarea morţii victimei în împrejurările prevăzute de
art.151 alin.4 CP.
7. Omorul din imprudenţă a şefului în timpul aplicării faţă de el a actelor de violenţă, în
timpul când acesta îndeplinea obligaţiunile legate de serviciul militar, este calificat în baza
art.368 alin.2 lit.c) CP, nemaifiind necesară calificarea acţiunilor făptuitorului şi în temeiul
art.149 CP.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul aplicării de lovituri sau cauzării
vătămărilor corporale şefului militar.
8. Subiectul infracţiunii este special, el fiind militarul care permanent sau provizoriu, după
funcţie sau grad militar, este subaltern persoanei, asupra căreia se aplică actele de violenţă.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie intenţionată, intenţia putând fi
atât directă, cât şi indirectă. Infracţiunea trebuie să fie săvârşită în legătură cu îndeplinirea de
către şef a obligaţiunilor de serviciu. Actele de violenţă săvârşite asupra şefului din motive de
gelozie, răzbunare sau din alte motive ostile, personale, nelegate de activitatea de serviciu a
şefului, nu pot fi calificate în baza art.368 CP.
10. Art.368 alin.2 lit.a) CP prevede săvârşirea actelor de violenţă asupra şefului de către
două sau mai multe persoane, cu condiţia ca cel puţin două din ele să aibă calitatea de militari şi
subalterni ai persoanei vătămate. (Mai detaliat cu privire la noţiunea două sau mai multe
persoane a se vedea în comentariul de la art.364 CP.)
Despre săvârşirea infracţiunii cu aplicarea armei a se vedea în comentariul art.365 alin.2
lit.b) CP.
11. Existenţa urmărilor grave, prevăzute în art.368 alin.2 lit.c) CP, în afară de cazurile
indicate, poate fi reţinută reieşind din circumstanţele concrete ale infracţiunii. Pentru aceasta se
ţine cont ce daună a fost cauzată intereselor serviciului militar şi personal şefului militar. La
urmări grave pot fi atribuite zădărnicirea sarcinii de luptă, cauzarea daunei materiale
considerabile unităţii militare, scăderea nivelului capacităţii de luptă a unităţii sau subunităţii
militare etc. (a se vedea comentariul art.364 alin.2 lit.b) CP). Despre săvârşirea infracţiunii pe
timp de război sau în condiţii de luptă, a se vedea în comentariul art.364 alin.3 CP.
Articolul 369. ÎNCĂLCAREA REGULILOR STATUTARE CU PRIVIRE LA
RELAŢIILE DINTRE MILITARI, DINTRE PERSOANELE CARE TREC
PREGĂTIREA MILITARĂ OBLIGATORIE ŞI DINTRE REZERVIŞTI, DACĂ ÎNTRE
EI NU EXISTĂ RAPORTURI DE SUBORDONARE
((1) Încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, în timpul
îndeplinirii serviciului militar, dacă între ei nu există raporturi de subordonare şi dacă această
încălcare s-a manifestat prin acte de violenţă,
b) săvîrşită asupra a două sau mai multor persoane;
c) soldată cu vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
c) soldate cu urmări grave,
1. Interesele executării sarcinilor serviciului militar cer respectarea reciprocă a militarilor,

stabilitatea şi pregătirea permanentă de a acorda ajutor unul altuia. Îndeplinirea sarcinilor
serviciului militar este incompatibilă cu înjosirea cinstei şi demnităţii, torturării unor militari de
către alţii. Prin aceasta se explică pericolul social al atentatelor la ordinea de relaţii reciproce
dintre militarii care nu se află în relaţii de subordonare între ei.
2. Nu se află în relaţii de subordonare între ei militarii care nu sunt şefi sau subalterni unul
faţă de altul atât după funcţie, cât şi după gradul militar. De exemplu, dacă un sergent aplică
violenţă faţă de alt sergent din aceeaşi unitate militară, el va răspunde pentru săvârşirea
infracţiunii prevăzute de art.369 CP. Însă dacă, de exemplu, un sergent aplică violenţă faţă de un
soldat din aceeaşi unitate militară, acţiunile lui vor constitui componenţa de infracţiune prevăzută
de art.370 CP, ca exces de putere, deoarece el este superior faţă de soldat după gradul militar.
3. Obiectul principal de atentare al acestei infracţiuni îl constituie ordinea statutară cu
privire la relaţiile dintre militari, dintre persoanele care trec pregătirea militară obligatorie şi
dintre rezervişti, în timpul îndeplinirii serviciului militar, al pregătirii militare obligatorii şi al
concentrărilor, dacă între ei nu există raporturi de subordonare, reglementate de regulamentele
militare, iar obiectul secundar de atentare îl constituie viaţa şi sănătatea militarilor - părţilor
vătămate, cinstea şi demnitatea lor.
4. Latura obiectivă a infracţiunii constă în încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile
dintre militari, dintre persoanele care trec pregătirea militară obligatorie şi dintre rezervişti, în
timpul îndeplinirii serviciului militar, al pregătirii militare obligatorii şi al concentrărilor, dacă
între ei nu există raporturi de subordonare şi dacă această încălcare s-a manifestat prin bătăi sau
printr-un alt act de violenţă.
5. Bătaia constă în aplicarea de lovituri de către un militar altui militar, cu condiţia ca să nu
fi fost cauzate vătămări corporale. În cazul cauzării vătămărilor corporale părţii vătămate,
acţiunile făptuitorului vor fi calificate în baza art.369 alin.2 sau 3 CP. Loviturile pot fi aplicate cu
mâinile, cu picioarele sau cu alte părţi ale corpului (cotul, capul, genunchiul, umărul etc.),
precum şi cu alte obiecte (vergea, mătură, curea etc.), cu excepţia armelor. În cazul aplicării
armei, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.369 alin.3 lit.b) CP.
6. Prin alt act de violenţă se înţelege aplicarea violenţei fizice sau psihice faţă de victimă.
Prin violenţă fizică se înţelege împingerea militarului, tragerea de păr, pişcăturile, stropirea
cu apă rece în timp de iarnă sau cu apă fierbinte, aruncarea la pământ sau la podea a victimei,
lovirea acesteia cu capul sau cu alte părţi ale corpului de perete, privarea de libertate a
militarului, cum ar fi legarea mâinilor sau picioarelor, ţinerea victimei în sac etc.
Prin violenţă psihică se înţelege înjosirea cinstei şi demnităţii militarului însoţită de
ameninţări cu aplicarea violenţei, cum ar fi trezirea militarului din somn şi menţinerea lui în stare
trează în timpul lui de odihnă sau de somn, impunerea de către militari a părţii vătămate să spele
sau să calce hainele altor militari, sau să le cureţe încălţămintea, sau să schimbe cu ei unele
elemente ale echipamentului sau ţinutei militare, date lor în folosinţă, sustragerea acestor obiecte
sau a raţiei alimentare, impunerea să facă flotări, să care greutăţi dintr-un loc în altul etc.
Sustragerea proprietăţii personale a militarului în cadrul încălcării regulilor statutare cu privire la
relaţiile dintre militari este calificată prin concurs de infracţiuni, conform art.369 şi 187 CP, sau
infracţiune contra patrimoniului.
7. Această infracţiune poate fi săvârşită în dispoziţiunea unităţii militare, pe teritoriul sau în
afara teritoriului ei, în timpul exercitării obligaţiunilor de serviciu militar sau în timpul de
odihnă, în timpul activităţii sportive, culturale, în timpul învoirilor din unitatea militară, în timpul
aflării în delegaţie, în instituţiile medicale, puncte medicale sau spitale etc. Componenţa de
infracţiune discutată e prezentă în cazurile în care lovirea sau alte acte de violenţă au fost
săvârşite în legătură cu îndeplinirea de către partea vătămată a obligaţiunilor sale legate de
serviciul militar, adică în cadrul activităţii de serviciu a acestuia.
8. Totuşi, nu e infracţiune prevăzută de art.369 CP în cazul în care violenţa este aplicată de
către un militar faţă de alt militar din motive personale sau din alte motive care nu-s legate de
serviciul militar, când aceşti militari se află în învoire, concediu, în cercul lor de prieteni etc. În
funcţie de circumstanţele concrete această violenţă poate constitui o infracţiune contra persoanei
sau huliganism.
9. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar care nu se află în raporturi de subordonare cu
victima, cum ar fi: soldaţii, sergenţii, plutonierii, ofiţerii etc.
10. Din punctul de vedere al laturii subiective această infracţiune se săvârşeşte cu intenţie
directă: făptuitorul înţelege că, aplicând lovituri ori săvârşind altă violenţă faţă de alt militar, cu
care nu se află în relaţii de subordonare, încalcă ordinea de comportare reciprocă între militari,
stabilită de regulamentele militare, şi doreşte aceasta.
Poziţia psihică a făptuitorului faţă de consecinţele survenite (cauzarea de dureri fizice, a
vătămărilor corporale, gravitatea lor, survenirea morţii etc.) poate fi exprimată atât prin intenţie
directă sau indirectă, cât şi prin imprudenţă.
Motivul săvârşirii acestei infracţiuni nu are relevanţă asupra calificării infracţiunii.
11. Alin.2 şi 3 art.369 CP reglementează agravantele calificative ale acestei infracţiuni.
12. Prin săvârşirea infracţiunii în mod repetat se înţelege săvârşirea acestei infracţiuni de
două sau de mai multe ori, cu condiţia ca între aceste infracţiuni să se fi scurs o anumită perioadă
de timp şi fiecare dintre aceste infracţiuni să se fi cuprins de intenţii diferite, de sine stătătoare,
fiecare din ele fiind infracţiune distinctă.
În mod repetat infracţiunea poate fi săvârşită atât faţă de diferite persoane, cât şi faţă de una
şi aceeaşi persoană, cu condiţia respectării cerinţelor numite deja.
Nu se consideră săvârşire a infracţiunii în mod repetat aplicarea violenţei sau lovirea
concomitentă a două sau mai multor persoane, cuprinsă de una şi aceeaşi intenţie infracţională.
Atare fapte sunt calificate conform art.369 alin.2 lit.b) CP ca săvârşire a infracţiunii asupra a
două sau mai multor persoane.
13. În cazul în care infracţiunea s-a soldat cu vătămarea uşoară sau medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.369 alin.2 lit.c) CP.
Nu are relevanţă la calificarea infracţiunii forma vinovăţiei faţă de consecinţele survenite
(intenţie sau imprudenţă). De ea se ţine cont la numirea felului şi măsurii de pedeapsă.
14. Despre săvârşirea infracţiunii de către două sau mai multe persoane a se vedea în
comentariul art.364 alin.2 lit.a) CP.
15. Despre săvârşirea infracţiunii cu aplicarea armei a se vedea în comentariul art.365
alin.2 lit.b) CP.
16. Cu privire la soldarea infracţiunii cu urmări grave s-a vorbit în comentariul art.364
alin.2 lit.b) şi art.368 alin.2 lit.b) CP.
Articolul 370. ABUZUL DE PUTERE, EXCESUL DE PUTERE SAU INACŢIUNEA
LA EXERCITAREA PUTERII
(1) Abuzul de putere sau de serviciu, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de
serviciu de către şef sau de către o persoană cu funcţie de răspundere, inacţiunea la
exercitarea puterii, dacă acestea au cauzat victimei sau intereselor de serviciu daune în
proporţii considerabile,
se pedepsesc cu amendă în mărime de 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă
la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de
a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu urmări grave
1. Esenţa acestei infracţiuni constă în faptul că şeful militar sau persoana cu funcţii de
răspundere militară săvârşeşte abuz de putere sau de serviciu, inacţiune la exercitarea puterii,
exces de putere sau depăşeşte atribuţiile de serviciu cauzând victimei sau intereselor de serviciu
daune în proporţii considerabile.
2. Gradul prejudiciabil al infracţiunii constă în încălcarea serioasă de către persoana cu
funcţii de răspundere militară a ordinii stabilite de exercitare a serviciului militar, în subminarea
autorităţii comandanţilor şi şefilor militari, în provocarea dezorganizării în activitatea lor,
dezordinii, iar uneori chiar în crearea pericolului sau împiedicarea îndeplinirii de către
subunităţile militare a sarcinilor de luptă. Abuzurile sau excesele de putere subminează climatul
social-psihologic în subunităţile Forţelor Armate, pun sub semn de îndoială credinţa militarilor în
supremaţia Legii, a Regulamentelor militare, trăinicia disciplinei militare şi bazele dreptăţii.
Abuzurile de putere şi de serviciu pot servi deseori ca factori de săvârşire a sustragerilor şi a altor
infracţiuni.
3. Noţiunea de şef militar a fost explicată în comentariul de la art.364 CP.
Noţiunile abuz de serviciu, abuz de putere, persoană cu funcţii de răspundere au fost
explicate în comentariul de la art.327 CP.
Noţiunea exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu a fost explicată în
comentariul art.328 CP. Semnul esenţial, calificativ al acestor noţiuni se exprimă prin faptul că
abuzurile de serviciu sau de putere, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu sunt
săvârşite în cadrul Forţelor Armate şi de către subiecţi speciali: şefi sau persoane cu funcţii de
răspundere militare.
4. Exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu sunt acele acţiuni intenţionate
săvârşite de către şeful sau persoana cu funcţii de răspundere militară, pe care nu trebuie să le
săvârşească în nici un caz şeful sau persoana cu funcţii de răspundere militară. Aceste acţiuni vor
fi considerate totdeauna ilegale (de exemplu, aplicarea violenţei sau a altor metode
neregulamentare de către şefii militari asupra subalternilor, transmiterea ilegală a unităţilor de
tehnică militară în folosinţa terţelor persoane etc.).
5. Inacţiunea în exercitarea puterii reprezintă un comportament pasiv al persoanei cu
funcţii de răspundere sau al şefului militar faţă de obligaţiunile sale, pe care el, conform
obligaţiunilor funcţionale sau de serviciu, trebuie să le îndeplinească. Inacţiunea infracţională a
persoanei cu funcţii de răspundere sau a şefului militar faţă de obligaţiunile sale, pe care el,
conform obligaţiunilor funcţionale sau de serviciu, trebuie să le îndeplinească pentru
preîntâmpinarea consecinţelor social-periculoase, prejudiciabile, poate cauza urmări grave sau
daune considerabile intereselor serviciului militar. De exemplu, dacă şeful militar vede că
subalternii care transportă bunurile militare sustrag cartuşe de luptă şi le vând unor terţe persoane
şi nu curmă aceste acţiuni şi, ca rezultat, se cauzează daună considerabilă unităţii sau subunităţii
militare, acest şef va purta răspundere penală pentru inacţiune în exercitarea puterii. De
asemenea, neluarea de către şeful militar a măsurilor respective pentru curmarea relaţiilor
neregulamentare dintre subalterni va fi calificată ca inacţiune în exercitarea puterii etc.
6. Cu toate că art.370 CP nu indică expres că abuzul de putere sau de serviciu, excesul de
putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu de către şef sau de către o persoană cu funcţii de
răspundere, inacţiunea în exercitarea puterii se săvârşeşte intenţionat, latura subiectivă a acestei
infracţiuni poare fi exprimată doar prin intenţie. Abuzul de putere sau de serviciu, excesul de
putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu de către şef sau de către o persoană cu funcţii de
răspundere se săvârşesc întotdeauna cu vinovăţie intenţionată. Şeful militar sau persoana cu
funcţii de răspundere îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sau inacţiunilor sale,
prevede urmările ei prejudiciabile şi doreşte sau admite în mod conştient survenirea acestor
urmări. Dacă se va constata că şeful militar sau persoana cu funcţii de răspundere a săvârşit
aceste acţiuni sau inacţiuni din imprudenţă, nu vom fi în prezenţa infracţiunii prevăzute de
art.370 CP, oricât de grave ar fi consecinţele survenite.
7. Un alt criteriu obligatoriu al acestor acţiuni sau inacţiuni infracţionale constă în faptul că
şeful militar sau persoana cu funcţii de răspundere săvârşeşte aceste acţiuni sau inacţiuni în
detrimentul intereselor de serviciu sau depăşeşte vădit atribuţiile sale de serviciu.
8. Dauna considerabilă constă în urmări prejudiciabile importante prin caracterul sau
mărimea lor. Ele pot fi exprimate în diferite forme de consecinţe cu caracter material sau
nematerial (de exemplu, neîndeplinirea sarcinii de luptă, distrugerea sau deteriorarea tehnicii
militare, crearea de obstacole sau întreruperea serviciului militar etc.).
La stabilirea daunei în proporţii considerabile sau a urmărilor grave e necesar sa se ţină
cont de gradul de influenţare negativă a faptei ilegale asupra ordinii de exercitare a serviciului
militar, de numărul de victime, de gravitatea consecinţelor morale şi fizice etc. Despre dauna
materială considerabilă şi în proporţii mari a se vedea art.126 CP.
9. Noţiunea de urmări grave, prevăzută de art.370 alin.2 CP, a fost explicată în comentariul
de la art.364 alin.2 lit.b) CP.
Despre noţiunile timp de război, în condiţii de luptă, s-a vorbit în comentariul art.364 alin.3
CP.
Articolul 371. DEZERTAREA
(1) Dezertarea, adică părăsirea unităţii militare, centrului de instrucţie sau locului de
serviciu în scopul eschivării de la serviciul militar, de la concentrare sau mobilizare, precum şi
neprezentarea din acelaşi motiv la serviciu ori la concentrare sau mobilizare în cazurile
permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării,
întoarcerii din misiune, din concediu sau din instituţia curativă, săvîrşită de către un militar
sau rezervist,
se pedepseşte cu amendă în mărime de 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă
la 5 ani.
a) cu armă;
b) de două sau mai multe persoane,
(5) Militarul care pentru prima dată a dezertat în condiţiile alin.(1) se liberează de
răspundere penală dacă dezertarea a fost săvîrşită în urma unui concurs de împrejurări grele.
1. Conform art.56 CRM, devotamentul faţă de Patrie este sacru. Cetăţenii cărora le sunt
încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a
obligaţiunilor ce le revin. Apărarea Patriei, conform art.57 al CRM, este un drept şi o datorie
sfântă a fiecărui cetăţean.
Respectarea strictă a ordinii de exercitare a serviciului militar este condiţia principală de
asigurare a capacităţii de luptă a Forţelor Armate.
2. În cazul dezertării se atentează la ordinea şi disciplina militară, ca premise de bază ale
capacităţii de apărare a ţării.
Obiectul nemijlocit al dezertării îl constituie ordinea de exercitare a serviciului militar, care
obligă militarii să exercite serviciul militar în decursul unui termen anumit, stabilit de lege, să fie
totdeauna gata să apere statul, să-şi îndeplinească datoria lor constituţională şi militară de apărare
a Patriei.
3. Dezertarea se săvârşeşte prin acţiune sau inacţiune şi constă în părăsirea unităţii militare,
a centrului de instrucţie sau a locului de serviciu în scopul eschivării de la serviciul militar, de la
pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, precum şi neprezentarea din aceleaşi motive
la serviciu sau la concentrare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de
instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau dintr-o instituţie
curativă, săvârşită de un militar, de o persoană care trece pregătirea militară obligatorie sau de un
rezervist.
Prin acţiune se săvârşeşte părăsirea unităţii militare, a centrului de instrucţie sau a locului
de serviciu în scopul eschivării de la serviciul militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de
la concentrări.
Prin inacţiune se săvârşeşte neprezentarea, în scopul eschivării de la serviciul militar, de la
pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, la serviciu sau la concentrare în cazurile
permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii
din misiune, din concediu sau dintr-o instituţie curativă, săvârşită de un militar, de o persoană
care trece pregătirea militară obligatorie sau de un rezervist.
4. Dezertarea constă în absenţa samavolnică a militarului din unitatea militară sau de la
serviciul militar. Spre deosebire de legislaţia penală anterioară (art.246, 247, 248 CP din 1961),
noul CP nu stabileşte termenele absenţei samavolnice în cazul dezertării. Prin urmare, dezertarea
are loc în toate cazurile absenţei samavolnice a militarului din unitatea militară sau de la
serviciul militar, indiferent de termenul absentării. Durata absenţei samavolnice poate fi luată în
consideraţie la stabilirea felului şi măsurii de pedeapsă făptuitorului.
5. Dezertarea este o infracţiune continuă: ea începe şi se termină de îndată ce făptuitorul a
părăsit samavolnic unitatea militară sau locul de exercitare a serviciului militar sau din momentul
când militarul nu s-a prezentat la termenul fixat, fără motive întemeiate, în scopul eschivării de la
serviciul militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, la serviciu sau la
concentrare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării,
transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau dintr-o instituţie curativă, săvârşită de un
militar, de o persoană care trece pregătirea militară obligatorie sau de un rezervist, însă se
consumă la momentul reţinerii sau prezentării benevole a militarului în unitatea militară, la locul
exercitării serviciului militar sau în organele de drept.
6. Latura subiectivă a dezertării se caracterizează prin intenţie directă şi cu scopul
eschivării de la serviciul militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, scop
realizat prin părăsirea unităţii militare, a centrului de instrucţie sau a locului de serviciu de la
pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, precum şi prin intermediul neprezentării la
serviciu sau la concentrare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie,
repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau dintr-o instituţie curativă etc.
7. Părăsirea samavolnică a locului de arest disciplinar (de la gauptvahtă) sau dintr-o
unitate militară disciplinară, de asemenea se consideră dezertare şi acţiunile făptuitorului se cer
calificate în temeiul art.371 alin.1 CP - în cazul părăsirii samavolnice a locului de arest
disciplinar (de la gauptvahtă) şi în baza art.371 alin.4 CP - în cazul părăsirii samavolnice a
unităţii militare disciplinare.
8. Scopul eschivării de la serviciul militar poate fi absenţa de la serviciul militar pentru o
anumită perioadă de timp sau absenţa definitivă de la serviciul militar, însă aceasta nu are
relevanţă la calificarea infracţiunii, aceste modalităţi de dezertare pot influenţa stabilirea
pedepsei făptuitorului.
Motivele care au servit drept imbold pentru absenţa samavolnică a militarului din unitatea
militară nu au relevanţă la calificarea infracţiunii, ele pot servi la individualizarea pedepsei. Ele
pot fi diferite: nedorinţa de a suporta lipsurile şi greutăţile serviciului militar, frica în timpul de
război sau în condiţiile de luptă, nedorinţa de a exercita serviciul militar în anumite locuri
concrete etc.
9. Subiectul infracţiunii este special: un militar, o persoană care trece pregătirea militară
obligatorie sau un rezervist. Mai detaliat despre aceasta - în comentariul art.364 CP.
10. Dezertarea săvârşită cu arma constituie o componenţă de infracţiune cu circumstanţe
agravante prevăzută de art.371 alin.2 lit.a) CP. Această agravantă constă în faptul că militarul
părăseşte samavolnic unitatea militară sau locul exercitării serviciului militar cu arma din dotare,
încredinţată lui pentru îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu, şi concurs de infracţiuni nu
formează.
În cazul în care militarul, în procesul dezertării, foloseşte arma pentru a înlesni dezertarea
(ameninţă cu aplicarea armei persoanele care încearcă să-l reţină sau chiar aplică efectiv arma
etc.), acţiunile lui se cer calificate prin concurs de infracţiuni: art.371 alin.2 lit.a) CP şi, după caz,
art.365 alin.2 lit.b) CP sau 369 alin.3 lit.b) CP etc.
11. Noţiunea dezertare săvârşită de două sau de mai multe persoane a fost explicată în
comentariul art.364 alin.2 lit.a) CP.
12. Participarea la infracţiune în calitate de instigator, complice sau organizator poate fi
săvârşită de orice persoană, nefiind necesară calitatea specială de militar, însă în atare cazuri nu
există infracţiunea prevăzută de art.371 alin.2 lit.b) CP, ci infracţiunea prevăzută de art.371
alin.1 CP. Coautori ai acestei infracţiuni pot fi doar persoanele cu calităţi speciale, adică doar
militarii, persoanele care trec pregătirea militară obligatorie sau rezerviştii.
13. Înlesnirea sau acordarea de ajutor făptuitorului la dezertare poate avea loc prin
confecţionarea de documente false, sustragerea atenţiei comandanţilor, oferirea adăpostului sau
ascunderea uniformei militare a dezertorului, promisă dinainte, etc. Aceste acţiuni constituie
complicitate la dezertare şi se cer calificate în temeiul art.42, 371 alin.1 CP sau al altora, după
caz.
14. Săvârşirea infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă a fost explicată în
comentariul de la art.364 alin.3 CP şi art.127 CP.
15. Art.371 alin.4 CP prevede ca circumstanţă calificantă dezertarea, prevăzută la alin.1, 2
sau 3, săvârşită de un militar care îşi execută pedeapsa într-o unitate militară disciplinară.
Pedeapsa trimiterii într-o unitate militară disciplinară este reglementată prin art.69 CP. Această
componenţă de infracţiune poate avea loc după intrarea în vigoare a sentinţei judiciare prin care a
fost numită pedeapsa trimiterii într-o unitate disciplinară. În cazul în care trimiterea militarului
într-o unitate militară disciplinară a fost ilegală (sentinţa a fost casată cu achitarea militarului),
dezertarea militarului din unitatea militară disciplinară e calificată conform articolului 371 alin.1
CP sau, după caz, conform articolului 371 alin.2 sau 3 CP.
16. Art.371 alin.5 CP prevede un caz special de liberare de răspunderea penală - că
militarul, care pentru prima dată a dezertat în condiţiile alin.1 CP, se liberează de răspundere
penală dacă dezertarea a fost săvârşită în urma unui concurs de împrejurări grele. Esenţa
concursului de împrejurări grele a fost explicată în comentariul art.76 alin.1 lit.e) CP. De această
liberare profită toţi militarii care au săvârşit dezertarea prevăzută de art.371 alin.1 CP în urma
unui concurs de împrejurări grele. Rolul organelor judiciare, în acest caz, este de a stabili cu
certitudine dacă dezertarea prevăzută de art.371 alin.1 CP a fost săvârşită în urma unui concurs
de împrejurări grele. În cazul constatării acestor împrejurări militarul va fi liberat, incontestabil,
de răspunderea penală pe art.371 alin.1 CP.
Articolul 372. ESCHIVAREA DE LA SERVICIUL MILITAR
(1) Eschivarea militarului sau a rezervistului de la îndeplinirea obligaţiilor serviciului
militar sau de la concentrare ori mobilizare prin automutilare sau prin simularea unei boli,
prin falsificarea documentelor sau prin altă înşelăciune
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 60 la 240 de ore.
1. Art.372 alin.1 CP prevede mai multe forme de eschivare a militarului, a persoanei care
trece pregătirea militară obligatorie sau a rezervistului de la îndeplinirea obligaţiunilor
serviciului militar, ale pregătirii militare obligatorii sau ale concentrărilor: a) prin automutilare,
b) prin simularea unei boli, c) prin falsificarea documentelor, d) prin altă înşelăciune.
2. Obiectul infracţiunii prevăzute de art.372 CP îl constituie ordinea stabilită de lege a
exercitării serviciului militar de către militari, persoanele care trec pregătirea militară obligatorie
sau de către rezervişti.
3. Eschivarea militarului, a persoanei care trece pregătirea militară obligatorie sau a
rezervistului de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare
obligatorii sau ale concentrărilor prin automutilare constă în faptul că făptuitorul, prin cauzarea
artificială a unei daune sănătăţii sale, creează baza de eliberare de la serviciul militar, deoarece
militarii care au dereglări fizice sau suferă de unele boli anumite sunt recunoscuţi inapţi de
serviciul militar din cauza sănătăţii şi sunt scutiţi de serviciul militar, conform art.32 al Legii
nr.1245 din 18.07.2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei sau sunt
eliberaţi temporar de exercitarea serviciului militar în legătură cu tratamentul medical.
4. Eschivarea de la serviciul militar poate fi săvârşită prin vătămarea sau distrugerea
artificială a diferitelor organe sau ţesuturi ale corpului omenesc sau prin îmbolnăvirea artificială
(otrăvire, contaminare etc.), sau prin înteţirea artificială a bolii, pe care persoana deja o avea.
Caracterul instrumentelor sau mijloacelor prin intermediul cărora militarul s-a automutilat
ori s-a îmbolnăvit nu are relevanţă la calificarea infracţiunii. Caracterul artificial al automutilării
sau îmbolnăvirii artificiale se stabileşte prin diferite probe (martori, filmări, înregistrări audio
etc.), precum şi prin raportul de expertiză medico-legală, care este obligatorie la anchetarea
cazurilor de automutilare sau îmbolnăvire artificială, pentru constatarea caracterului şi
provenienţei consecinţelor dăunătoare.
5. În cercetarea cauzelor despre automutilare este necesară, de asemenea, concluzia
comisiei medico-militare cu privire la aptitudinea militarului pentru serviciul militar. Lista
bolilor şi a defectelor fizice care indică inaptitudinea pentru serviciul militar este desfăşurată în
Baremul medical al Regulamentului cu privire la expertiza medico-militară în Forţele Armate
ale RM, pus în aplicare prin ord. MA al RM nr.230 din 15 februarie 1997, cu modificările
ulterioare.
6. La calificarea faptelor nu influenţează urmările bolilor şi defectelor fizice survenite.
Drept consecinţă a acestor fapte, militarul poate fi recunoscut inapt de serviciul militar, dar poate
fi de asemenea eliberat temporar de exercitarea tuturor sau a unei părţi a obligaţiunilor
serviciului militar.
Totuşi, dacă militarul a săvârşit acţiuni de automutilare în scopul eschivării de la serviciul
militar, însă consecinţele urmărite nu au survenit, din cauze independente de voinţa sa (de
exemplu, a fost oprit de colegii săi sau de alte persoane, arma n-a funcţionat, substanţa toxică
autoadministrată n-a avut efectul scontat etc.), el nu a devenit inapt de serviciul militar şi nu a
fost temporar eliberat de la exercitarea tuturor sau a unei părţi a obligaţiunilor serviciului militar,
acţiunile militarului pot fi calificate în temeiul art.27, 372 CP ca tentativă de eschivare de la
serviciul militar.
7. Automutilarea poate fi săvârşită de însuşi militarul care are intenţia să se eschiveze de la
serviciul militar, dar şi de alte persoane la cererea militarului. În aceste împrejurări avem o
participaţie complexă la săvârşirea infracţiunii (a se vedea art.45 CP), acţiunile persoanelor care
au contribuit la automutilare se cer calificate în baza art.42 şi 372 CP: complicitate la eschivarea
de la serviciul militar.
rezervistului de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare
obligatorii sau ale concentrărilor prin simularea unei boli constă în insinuarea unei boli sau a
unor simptoame ale unor boli, pe care, în realitate, militarul nu le are. Poate fi exercitată
simularea unei boli fizice sau a uneia psihice.
În cercetarea cauzelor penale cu privire la simularea unei boli este obligatorie numirea unei
expertize medico-legale. Este, de asemenea, necesară efectuarea unei expertize medico-legale
psihiatrice, care trebuie să constate, de exemplu, dacă simularea bolii nu este unul din
simptoamele unei boli pe care militarul în realitate o are (simularea patologică). În cazul
constatării unei simulări patologice răspunderea penală a militarului se exclude.
rezervistului de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare obligatorii
sau ale concentrărilor prin falsificarea documentelor constă în faptul că militarul prezintă,
intenţionat, comandantului sau şefului militar respectiv un document în care se conţin informaţii
mincinoase, false şi în baza acestui document i se acordă eliberarea permanentă sau temporară de
la exercitarea serviciului militar. Documentul poate fi falsificat de însuşi militarul dat sau de
către alte persoane. În aceste împrejurări ne aflăm în faţa unei participaţii complexe la săvârşirea
infracţiunii (a se vedea art.45 CP), acţiunile persoanelor care au contribuit la automutilare se cer
calificate în baza art.42 şi 372 CP: complicitate la eschivarea de la serviciul militar.
rezervistului de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare obligatorii
sau ale concentrărilor prin altă înşelăciune constă în comunicarea comandantului sau şefului
militar respectiv a unor informaţii intenţionat mincinoase şi false, care, dacă ar fi adevărate, ar da
militarului dreptul de a fi eliberat definitiv sau temporar de la exercitarea serviciului militar (de
exemplu, comunicarea despre necesitatea oferirii unui concediu pentru înregistrarea căsătoriei, în
legătură cu boala gravă a unor rude apropiate etc.).
11. Eschivarea de la serviciul militar se consideră infracţiune consumată din momentul în
care militarul, în baza documentelor false prezentate sau în urma consecinţelor acţiunilor de
automutilare, a primit dreptul de eliberare permanentă sau provizorie de la exercitarea serviciului
militar sau a încetat, de facto, să exercite serviciul militar.
12. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar, persoană care trece pregătirea militară
obligatorie sau rezervist. De exemplu, militarul care slujeşte conform unui contract se
automutilează pentru a se eschiva de la exercitarea serviciului militar şi pentru a primi pensia de
invaliditate.
13. Latura subiectivă a eschivării de la serviciul militar prin orice metodă se caracterizează
prin intenţie directă şi cu scopul (semn obligatoriu al acestei componenţe de infracţiune)
eschivării temporare sau permanente de la exercitarea serviciului militar.
Articolul 373. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE MÂNUIRE A ARMEI, DE
MANIPULARE A SUBSTANŢELOR ŞI OBIECTELOR CE PREZINTĂ UN PERICOL
SPORIT PENTRU CEI DIN JUR
(1) Încălcarea regulilor de mînuire a armei, de manipulare a muniţiilor, a substanţelor
explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din
jur, dacă aceasta a cauzat vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă:
(3) Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă decesul a două sau mai multor persoane
1. Militarii, în exercitarea funcţiilor lor, sunt implicaţi permanent în activităţi legate de
deservirea sau mânuirea, manipularea armelor, muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive
şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur.
2. Folosirea acestor obiecte sau substanţe cere o respectare strictă a regulilor speciale de
securitate, a căror încălcare poate duce la moartea sau traumatizarea oamenilor, distrugerea averii
militare, zădărnicirea diferitelor sarcini de luptă, măsuri militare şi la alte consecinţe grave.
3. Obiectul infracţiunii constă în ordinea stabilită de mânuire, manipulare a armelor,
muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un
pericol sporit pentru cei din jur, inclusiv pentru militari.
4. Răspunderea penală în temeiul art.373 CP poate surveni doar în cazul încălcării regulilor
de mânuire a armelor, muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi
obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur.
Noţiunea de armă a fost explicată în comentariul de la art.364 CP. Arme, în sensul art.373
CP, pot fi şi unităţile de armament de artilerie, reactive, rachete etc., care se află în dotare în
unităţile militare. Încălcarea regulilor de mânuire a armelor de vânătoare nu constituie
componenţa de infracţiune prevăzută de art.373 CP.
Muniţiile sunt părţi componente ale armamentului destinat nemijlocit pentru nimicirea
tehnicii, construcţiilor, oamenilor etc. Muniţii pot fi cartuşele, obuzele de artilerie, bombele,
minele, grenadele, părţile de luptă ale rachetelor şi torpedelor, alte obiecte şi dispozitive
explozive în stare de luptă şi apte de a nimici, a distruge.
Substanţe explozive sunt compuşii chimici şi aliajele capabile - sub acţiunea loviturilor,
împungerii, frecării sau încălzirii - să explodeze. Aceste substanţe pot fi dinamita, nitroglicerina,
nitrotoluolul şi alte substanţe chimice sau aliaje în stare să explodeze fără accesul oxigenului.
Substanţe reactive sunt cele de provenienţă naturală sau artificială, ce conţin izotopi
radioactivi, ce prezintă radiaţii de ionizare şi de aceea sunt periculoase pentru lumea din jur.
Alte substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur sunt orice mijloace
tehnice din dotare, care se găsesc în unităţile militare şi au calitatea - în cazul încălcării regulilor
de manipulare a lor - de a distruge (să cauzeze vătămări, să deregleze funcţiile etc.) obiectele şi
oamenii aflaţi în zona lor de activitate.
5. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni sau inacţiuni de încălcare a regulilor de
mânuire a armei, de manipulare a muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor
substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur. Regulile de mânuire a armei,
de manipulare a muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce
prezintă un pericol sporit pentru cei din jur se conţin în Regulamente, instrucţiuni, cursuri de
manipulare şi mânuire a diferitelor tipuri de arme şi muniţii etc.
6. Componenţa de infracţiune este materială, pentru consumarea ei este necesar să survină
consecinţele respective: vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
(art.373 alin.1 CP), vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, decesul unei
persoane, alte urmări grave (art.373 alin.2 CP), decesul a două sau mai multor persoane (art.373
alin.3 CP).
Vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, decesul unei persoane, decesul a două sau mai multor
persoane au fost explicate în comentariul la cap.II CP, Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii
persoanei, iar alte urmări grave - în comentariul art.364 CP.
7. Latura subiectivă a infracţiunii poate consta în dublă formă de vinovăţie (art.19 CP),
adică încălcarea intenţionată a regulilor de mânuire a armei, de manipulare a muniţiilor, a
substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit
pentru cei din jur şi cauzarea din imprudenţă a consecinţelor prevăzute în art.373 CP.
SERVICIUL DE GARDĂ
(1) Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă, a ordinelor şi
dispoziţiilor emise în vederea modificării şi completării acestor reguli, dacă aceasta a cauzat
daune în proporţii considerabile,
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat urmări grave
1. Ordinea de exercitare a serviciului de gardă este reglementată de Regulamentul
serviciului în garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate ale RM.
Conform art.2 al acestui regulament, serviciul de gardă este destinat pazei de nădejde şi
apărării drapelelor de luptă, magaziilor cu muniţii, tehnică militară, alte mijloace militare şi al
obiectivelor militare şi de stat, precum şi pazei persoanelor deţinute în arest. Serviciul de gardă
asigură paza persoanelor ce se află în închisorile RM şi în unitatea militară disciplinară.
2. Serviciul în garnizoană are drept scop asigurarea menţinerii disciplinei militare în
garnizoană, a condiţiilor necesare pentru viaţa de toate zilele şi pregătirea trupelor, ieşirea
organizată la alarmă şi desfăşurarea activităţii în garnizoană cu participarea trupelor.
Serviciul de gardă în garnizoană este destinat pazei şi apărării obiectivelor de importanţă
generală pentru garnizoană, amplasate în apropiere nemijlocită unul de altul, precum şi pazei
persoanelor deţinute în arest în garnizoană.
Serviciul de gardă interior este destinat pazei şi apărării obiectivelor unei unităţi militare.
Avioanele (elicopterele) şi alte obiective ale serviciului avia la aerodromuri sunt păzite şi apărate
de gărzile interioare, numite din serviciul de aviaţie tehnic.
Personalul de gardă este subunitatea înarmată, destinată pentru executarea misiunii de
luptă, de pază şi apărare a drapelelor de luptă, a obiectivelor militare şi de stat, a persoanelor
deţinute sub arest sau în locurile de detenţie.
Exercitarea serviciului în gardă se consideră îndeplinirea unei sarcini de luptă.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin săvârşirea de acţiuni interzise de
Regulamentul serviciului în garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate şi de ordinele şi
dispoziţiile emise în vederea modificării şi completării regulilor de exercitare a serviciului în
garnizoană şi de gardă, precum şi în neîndeplinirea cerinţelor acestor acte ce prescriu săvârşirea
anumitor acţiuni sau abţinerea de la săvârşirea lor.
Dispoziţia acestei norme penale este de blanchetă, ea face trimitere la regulile statutare cu
privire la serviciul de gardă, la ordinele şi dispoziţiile emise în vederea modificării şi completării
acestor reguli, care se conţin în Regulamentul serviciului în garnizoană şi de gardă al Forţelor
Armate şi în ordinele şi dispoziţiile emise în vederea modificării şi completării acestor reguli. De
exemplu, conform art.140 al Regulamentului serviciului în garnizoană şi de gardă al Forţelor
Armate, şeful de gardă - în cazul unui atac asupra obiectivelor păzite, santinelelor sau asupra
încăperii pentru gardă - este obligat să ia măsuri pentru respingerea atacului. În cazul în care
şeful de gardă nu ia aceste măsuri şi survin consecinţele prevăzute în alin.1 şi 2 art.374 CP,
inacţiunile lui se cer calificate în baza alin.1 sau 2 art.374 CP.
4. Cauzarea daunei prevăzute în art.374 CP constă în cauzarea unei daune obiectului sau
obiectivelor păzite de garda dată. Aceste obiecte sau obiective sunt enumerate în tabelele
posturilor de gardă, de exemplu: drapelul unităţii militare, depozitele, tehnica de luptă sau
militară, armamentul etc.
Prin cauzarea de daune în proporţii considerabile se înţelege, de exemplu, pătrunderea la
post a persoanelor cu scopuri infracţionale, pătrunderea persoanelor, cu aceleaşi scopuri, în
depozitele, parcurile, angarele etc., păzite de gardă, dacă santinela n-a luat masuri pentru
curmarea acestor fapte chiar dacă aceste acţiuni au fost curmate în continuare de alte persoane,
neluarea măsurilor adecvate de către gardă în cazul atacurilor asupra postului, în cazul
incendiilor, dacă au survenit consecinţe dăunătoare, adică au fost cauzate daune materiale
obiectelor păzite etc. Despre daune în proporţii considerabile se vorbeşte în art.126 CP.
Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă, a ordinelor şi dispoziţiilor
emise în vederea modificării şi completării acestor reguli, dacă aceasta a provocat urmări
grave, prevăzute de art.374 alin.2 CP, constă în cauzarea daunei materiale în proporţii mari sau
deosebit de mari (a se vedea art.126 CP) obiectelor păzite de către garda dată, în distrugerea
tehnicii, armamentului, nimicirea drapelului unităţii militare, combustibilului, depozitelor,
angarelor etc.
În cazul în care aceste consecinţe au survenit în urma acţiunilor terţelor persoane împreună
cu persoana de gardă, acţiunile ultimului se cer calificate în concurs de infracţiuni, în temeiul
art.374 şi al articolului respectiv din alte capitole ale părţii speciale CP (de exemplu, art.186 CP:
furtul etc.).
5. Acţiunile membrului gărzii (santinelei sau altei persoane din componenţa gărzii),
exprimate prin cauzarea violentă a morţii sau a vătămărilor corporale altor persoane (chiar şi a
membrilor gărzii), intenţionat, în urma aplicării abuzive a armei sau din imprudenţă, nu pot fi
calificate în temeiul art.374 CP, deoarece n-au survenit acele urmări a căror prevenire intră în
obligaţiunile acestei gărzi.
6. Totuşi, se cer calificate în baza art.374 CP acţiunile persoanei, membrului gărzii, când
din cauza comportării neglijente cu arma au fost cauzate daune obiectelor apărate de această
gardă (de exemplu, în cazul efectuării abuzive a împuşcăturilor de către santinelă s-a aprins
depozitul păzit de el, a fost deteriorată maşina etc.).
Noţiunile timp de război şi condiţii de luptă, prevăzute de art.374 alin.3 CP, au fost
explicate în comentariul de la art.364 CP.
Articolul 375. ÎNCĂLCAREA REGULILOR CU PRIVIRE LA SERVICIUL DE
ALARMĂ (DE LUPTĂ) AL TRUPELOR MILITARE
(1) Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) pentru descoperirea şi
respingerea la timp a unui atac prin surprindere asupra Republicii Moldova sau pentru
apărarea şi asigurarea securităţii Republicii Moldova, dacă aceasta a cauzat sau putea să
cauzeze daune intereselor securităţii statului,
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat urmări grave
1. Serviciul de alarmă (de luptă) constă în forţe şi mijloace special destinate pentru
executarea sarcinilor urgent apărute sau purtarea acţiunilor de luptă pentru descoperirea şi
respingerea la timp a unui atac prin surprindere asupra RM sau pentru apărarea şi asigurarea
securităţii RM, aflate în permanentă pregătire de luptă.
Aceste acţiuni se stabilesc prin ordinele corespunzătoare ale conducerii militare şi pot să se
schimbe în funcţie de sarcinile puse.
Serviciul de alarmă (de luptă) se execută atât în timp de pace, cât şi pe timp de război.
Exercitarea acestui serviciu constituie o sarcină de luptă de importanţă majoră de stat.
2. Ordinea de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă), aplicarea armelor de luptă, este
stabilită de instrucţii, dispoziţii, ordine ale conducerii militare. Forţele şi mijloacele implicate în
serviciul de alarmă (de luptă) acţionează la comanda (semnalul) comandanţilor militari superiori,
iar în cazurile urgente, ce nu suferă amânare, - prin hotărârea comandanţilor subunităţilor
militare sau a ofiţerului de serviciu.
3. Încălcarea regulilor de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă) poate cauza
consecinţe grave în urma unui atac prin surprindere asupra RM. De aceea infracţiunea dată este
considerată o infracţiune militară gravă, ce atentează la ordinea de exercitare a serviciului de
alarmă (de luptă), ce asigură apărarea integrităţii teritoriale şi preîntâmpinarea unui atac prin
surprindere asupra RM.
4. Încălcarea regulilor de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă) se exprimă prin
neexecutarea sau executarea neglijentă de către militarii ce se află în serviciul de alarmă (de
luptă) a cerinţelor serviciului de alarmă (de luptă) în general şi a obligaţiunilor lor speciale,
funcţionale. Încălcarea regulilor de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă) poate fi
exprimată atât prin acţiuni, cât şi prin inacţiuni.
5. Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) pentru descoperirea şi
respingerea la timp a unui atac prin surprindere asupra RM sau pentru apărarea şi asigurarea
securităţii RM este o componenţă de infracţiune de rezultat, când survin consecinţe concrete,
cauzarea de daune intereselor securităţii statului, şi o componenţă de infracţiune de pericol, în
cazul în care aceasta ar putea să cauzeze daune intereselor securităţii statului.
6. Prin cauzarea urmărilor grave se înţelege pătrunderea unui avion străin în spaţiul aerian
al RM, decesul persoanelor, distrugerea tehnicii sau scoaterea ei din funcţie, deteriorarea altor
mijloace de apărare, ce ar face imposibilă îndeplinirea sarcinii de luptă.
7. Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) se caracterizează prin
vinovăţie intenţionată sau din imprudenţă.
8. Subiect al infracţiunii se consideră orice persoană ce se află în exercitarea serviciului de
alarmă (de luptă), care a comis asemenea încălcări.
Despre noţiunile timp de război, condiţii de luptă a se vedea comentariul art.364 CP.
SERVICIUL INTERN
(1) Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern de o persoană care face
parte din personalul de zi al unităţii militare, cu excepţia gărzii şi a cartului, dacă aceasta a
cauzat daune în proporţii considerabile,
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu daune în proporţii considerabile, a căror prevenire intră în
obligaţiile persoanei indicate la alin.(1),
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
1. Conform art.1 al Regulamentului serviciului interior al Forţelor Armate ale RM,
serviciul interior este menit să menţină în unităţile militare ordinea interioară şi disciplina
militară, factori care asigură starea permanentă de pregătire în vederea luptei, instruirea
efectivului, îndeplinirea organizată de către acesta a altor misiuni ale activităţii de toate zilele şi
păstrarea sănătăţii militarilor.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea stabilită de exercitare a serviciului intern de
către militarul care face parte din personalul de zi al unităţii militare, cu excepţia gărzii şi a
cartului, care sunt menite să asigure disciplina necesară în unităţile militare, paza bunurilor
materiale, executarea altor obligaţiuni cu privire la serviciul militar.
3. Pericolul infracţiunii date constă în faptul că din cauza încălcării acestor reguli se
formează condiţii pentru sustragerea, delapidarea sau distrugerea avutului militar, folosirea lui
abuzivă, divulgarea secretului de stat, săvârşirea de către militari a contravenţiilor sau a altor
încălcări ale disciplinei militare.
4. Regulile statutare cu privire la serviciul intern pot fi încălcate atât prin acţiuni, cât şi
prin inacţiuni. În fiecare caz concret este necesar să stabilim şi să concretizăm conţinutul regulii
încălcate, care se referă la exercitarea serviciului de către persoanele care fac parte din personalul
de zi al unităţii militare şi sunt prevăzute de Regulamentul serviciului interior al Forţelor Armate.
Latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează prin neexecutarea sau executarea
necorespunzătoare a obligaţiunilor de serviciu de către persoana care se află în exercitarea
obligaţiunilor sale în serviciul de zi pe unitatea militară. Aceste încălcări se pot manifesta prin
diverse forme (de exemplu, permiterea unor persoane străine de a se afla pe teritoriul unităţii
militare sau în locurile interzise, neluarea de către militarul de serviciu pe companie a măsurilor
în vederea asigurării pazei armamentului, a obiectelor personale sau a echipamentului
efectivului, îngăduirea de către militarul de serviciu pe parcul auto a ieşirii din parc a maşinilor
de luptă sau a altor maşini fără permisiunea respectivă etc.).
5. Infracţiunea prevăzută de art.376 alin.1 CP se consideră consumată din momentul
survenirii consecinţelor: a daunei în proporţii considerabile. Despre daune în proporţii
considerabile a se vedea în comentariul art.364, 370, 374 CP. În cazul în care n-au survenit
consecinţele indicate, componenţa de infracţiune analizată lipseşte.
6. Art.376 alin.2 CP incriminează încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern
de către o persoană care face parte din personalul de zi al unităţii militare, încălcare ce s-a soldat
cu daune în proporţii considerabile, a căror prevenire intră în obligaţiunile acestei persoane.
Specificul acestei infracţiuni constă în faptul că daunele considerabile survin în urma acţiunilor
terţelor persoane sau în urma altor împrejurări şi preîntâmpinarea acestor consecinţe intră în
obligaţiunile persoanei care face parte din personalul de zi al unităţii militare. De exemplu,
plantonul pe companie a permis ilegal intrarea pe teritoriul cazărmii persoanelor civile care au
sustras echipament militar în proporţii considerabile.
7. În cazul în care plantonul pe companie a ştiut despre scopul acestor persoane civile,
acţiunile lui vor fi calificate în temeiul art.376 alin.2 CP în concurs cu art.42 şi 186 CP
(complicitate la furt). Infracţiunea prevăzută de art.376 alin.2 CP se consideră consumată din
momentul survenirii consecinţelor: a daunei în proporţii considerabile.
În cazul în care însuşi plantonul pe companie săvârşeşte acest furt, acţiunile lui vor fi
calificate în baza art.376 alin.1 CP în concurs cu art.186 CP.
8. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art.376 CP se caracterizează prin ambele
forme de vinovăţie: această infracţiune poate fi săvârşită atât intenţionat, cât şi din imprudenţă.
9. Subiecţi ai infracţiunii pot fi doar persoanele care fac parte din personalul de zi al unităţii
militare. Aceste persoane pot fi: ofiţerul şi ajutorul ofiţerului de serviciu pe unitate, ofiţerul de
serviciu şi plantoanele pe parcul auto, felcerul sau instructorul sanitar de serviciu şi plantoanele
pe punctul medical, sergentul de serviciu şi ajutorii acestuia pe punctul de control, sergentul de
serviciu pe bucătărie şi sala de mese, sergentul de serviciu pe statul major al unităţii, sergentul şi
plantonul de serviciu pe companie etc.
10. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern de către o persoană care face
parte din personalul de zi al unităţii militare, săvârşită pe timp de război sau în condiţii de luptă,
poate fi calificată în temeiul art.376 alin.3 CP doar în cazul în care survin consecinţele prevăzute
în alin.1 şi 2 art.376 CP, adică daune în proporţii considerabile. Noţiunile timp de război, condiţii
de luptă au fost explicate în comentariul art.364 CP.
Articolul 377. ÎNCĂLCAREA REGULILOR CU PRIVIRE LA MENŢINEREA
ORDINII PUBLICE ŞI LA ASIGURAREA SECURITĂŢII PUBLICE
(1) Încălcarea regulilor cu privire la menţinerea ordinii de către o persoană din unitatea
militară pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice, însoţită de
încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului sau de aplicarea violenţei asupra lui,
1. În conformitate cu Legea cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale MAI
nr.806 din 12.12.1991, trupele de carabinieri (trupele interne) sunt destinate să asigure -
împreună cu poliţia sau independent - ordinea publică, apărarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor, a averii proprietarului, prevenirea faptelor de încălcare a legii.
Sarcinile principale ale trupelor de carabinieri sunt: a) veghează permanent, potrivit legii,
împreună cu poliţia, la asigurarea măsurilor pentru menţinerea ordinii de drept, apărarea
drepturilor, libertăţilor fundamentale şi a intereselor legitime ale cetăţenilor; b) sprijină organele
de poliţie sau activează independent întru menţinerea ordinii publice şi combaterea criminalităţii;
c) execută misiuni de pază la penitenciare şi la escortarea arestaţilor şi condamnaţilor în timpul
deplasării lor; d) asigură paza şi apărarea unor obiective şi transporturi de importanţă deosebită;
e) asigură respectarea regimului juridic stabilit pentru starea excepţională etc. Legea dată şi
actele normative adoptate în corespundere cu ea stabilesc ordinea de executare a acestor sarcini
de către persoanele din unitatea militară pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea
securităţii publice. Încălcarea acestei ordini, însoţită de încălcarea drepturilor şi libertăţilor
omului sau de aplicarea violenţei asupra lui, formează componenţa de infracţiune prevăzută de
art.377 CP.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se poate manifesta prin acţiuni sau inacţiuni. Prin acţiuni
periculoase, în sensul art.377 CP, se înţelege săvârşirea acţiunilor ce contravin regulilor stabilite
de exercitare a serviciului pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice, cum
ar fi: încălcarea regulilor de aplicare a mijloacelor speciale, a forţei fizice, a armei, încălcarea
ordinii de reţinere a infractorilor, blocării unor sectoare sau terenuri, efectuării percheziţiei sau a
examinării persoanelor sau mijloacelor de transport etc.
Prin inacţiuni periculoase, în sensul art.377 CP, se înţelege neluarea măsurilor de
persecutare a încălcărilor ordinii publice sau securităţii publice, cum ar fi neaplicarea forţei fizice
sau a armelor în cazurile strict necesare, neefectuarea reţinerii, a percheziţiei, a examinării etc.,
când persoana era obligată să execute aceste acţiuni.
3. Prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului se înţelege încălcarea drepturilor şi
libertăţilor constituţionale ale omului: dreptul la libertate, la opinie, la expresie, la inviolabilitatea
personală, la libera circulaţie etc. Atare încălcări pot fi exprimate prin efectuarea unei percheziţii
ilegale, reţineri ilegale, cauzarea unor prejudicii morale sau materiale etc.
4. Prin aplicarea violenţei asupra persoanei se înţelege aplicarea de lovituri, cauzarea de
leziuni corporale uşoare, aplicarea forţei fizice, ca împingerea persoanei, doborârea ei la pământ
etc.
5. Urmări grave prevăzute în alin.2 art.377 CP pot fi cauzarea de vătămări corporale mai
puţin grave părţii vătămate, schingiuirea, aplicarea ilegală a mijloacelor speciale şi a armelor în
cazul reţinerii care a cauzat vătămări corporale victimei, neluarea măsurilor necesare care s-a
soldat cu cauzarea unor daune materiale în proporţii mari sau deosebit de mari, cu cauzarea
vătămărilor corporale grave sau chiar decesul persoanelor etc.
6. În cazul în care persoanele din unitatea militară pentru menţinerea ordinii publice şi
asigurarea securităţii publice au cauzat intenţionat vătămări corporale grave sau decesul
persoanei, acţiunile lor sunt calificate în baza art.377 alin.2 CP în concurs cu infracţiunile
respective din cap.II al părţii speciale a CP Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie intenţionată sau prin
imprudenţă şi prin dubla formă de vinovăţie (art.19 CP). Este esenţial să se constate că persoanei
îi sunt cunoscute regulile, a căror încălcare i se incriminează, şi obligaţiunea de a le cunoaşte.
Motivul nu are relevanţă la calificarea infracţiunii. El poate consta în înţelegerea greşită a
intereselor serviciului în relaţiile ostile cu victima etc. Scopul de asemenea nu are relevanţă la
calificarea infracţiunii. El poate fi divers: de a se răzbuna, de a-şi demonstra atotputernicia, de a
se ridica pe scara de serviciu etc. Totuşi, de scopul şi motivul infracţiunii se va ţine cont la
individualizarea pedepsei.
8. Subiect al infracţiunii este orice persoană ce intră, conform ordinului, în unitatea militară
pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice. Alte persoane care au
participat la săvârşirea infracţiunii răspund conform regulilor participaţiei în calităţile de
instigator, organizator sau complice.
Articolul 378. ATITUDINEA NEGLIJENTĂ FAŢĂ DE SERVICIUL MILITAR
(1) Atitudinea neglijentă a şefului sau a unei alte persoane cu funcţie de răspundere
faţă de serviciul militar, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
1. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar se caracterizează prin neexecutarea sau
executarea necalitativă, de către o persoană cu funcţii de răspundere, a obligaţiunilor sale de
serviciu, prevăzute de legi, regulamente militare, instrucţii, ordinele comandamentului militar, ca
rezultat al atitudinii neglijente sau neconştiincioase faţă de ele.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează prin:
a) neexecutarea sau executarea necorespunzătoare de către şeful militar a obligaţiunilor sale
funcţionale;
b) cauzarea unor daune în proporţii mari activităţii organelor conducerii militare,
intereselor serviciului militar sau intereselor ocrotite de lege ale militarilor sau terţelor persoane,
sau survenirea unor urmări grave;
c) existenţa raportului cauzal între acţiunile (inacţiunile) făptuitorului şi consecinţele
(dauna) survenite.
Neexecutarea obligaţiunilor constă în neexecutarea de către şeful militar a unor acţiuni ce
intră în obligaţiunile lui de serviciu.
3. Executarea necorespunzătoare a obligaţiunilor constă în îndeplinirea obligaţiunilor de
către şeful militar în mod formal, neclar sau incomplet. În acest caz făptuitorului i se
incriminează nu acţiunile pe care le-a săvârşit, dar ceea ce el, ca persoană cu funcţii de
răspundere, n-a îndeplinit. Faptele pot fi calificate ca atitudine neglijentă faţă de serviciul militar
doar atunci când persoanei cu funcţii de răspundere i se prescrie un anumit mod de comportare şi
o anumită ordine concretă de activitate, însă ea nu îndeplineşte sau îndeplineşte necorespunzător
aceste prescripţii.
4. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar se exprimă prin tărăgănarea executării
anumitor acţiuni, prin îndeplinirea necalitativă a obligaţiunilor de serviciu, prin atitudine
indiferentă faţă de oameni, prin atitudinea birocratică faţă de obligaţiunile de serviciu (de
exemplu, ţinerea necorespunzătoare a evidenţei bunurilor materiale, a armelor, a muniţiilor,
organizarea necalitativă a păstrării bunurilor materiale, neluarea măsurilor de control cu privire
la activitatea subalternilor etc.). Mai detaliat a se vedea comentariul art.329 CP.
5. Persoana cu funcţii de răspundere poate purta răspundere penală pentru atitudinea
neglijentă faţă de serviciul militar numai în cazul în care ea nu doar trebuia, conform
obligaţiunilor de serviciu, să îndeplinească unele acţiuni, dar şi putea, avea posibilitatea reală să
le îndeplinească în mod corespunzător. Dacă persoana cu funcţii de răspundere se afla în condiţii
şi împrejurări care nu-i ofereau posibilitatea să-şi îndeplinească în mod conştiincios obligaţiunile
de serviciu, răspunderea penală pentru atitudine neglijentă faţă de serviciul militar se exclude (de
exemplu, comandantul de grupă a fost chemat la o şedinţă de către şeful superior şi în timpul
absenţei sale un subaltern, fără permisiune, a încercat să dezamorseze o mină care a explodat şi a
rănit grav câţiva militari. În aceste împrejurări în faptele comandantului de grupă lipseşte
componenţa de infracţiune prevăzută de art.378 CP).
6. Atitudinea neglijentă a şefului sau a unei alte persoane cu funcţie de răspundere faţă de
serviciul militar constituie infracţiune doar în cazul în care aceasta a cauzat daune în proporţii
mari (art.378 alin.1 CP) ori s-a soldat cu urmări grave (art.378 alin.2 CP).
Despre cauzarea daunelor în proporţii mari a se vedea art.126 CP, iar despre urmări grave -
comentariul art.364, 365, 369 CP.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele
sale modalităţi: neglijenţa criminală şi încrederea exagerată în sine (a se vedea art.18 CP).
8. Subiectul infracţiunii este special, persoana cu funcţii de răspundere: comandantul sau
şeful militar (a se vedea comentariul art.364 CP). Mai detaliat cu privire la persoana cu funcţii de
răspundere a se vedea art.123 CP şi comentariul art.324 CP.
9. Art.378 alin.3 CP prevede răspunderea penală pentru atitudinea neglijentă a şefului sau a
unei alte persoane cu funcţie de răspundere faţă de serviciul militar, dacă aceasta a cauzat daune
în proporţii mari ori s-a soldat cu urmări grave şi a fost săvârşită pe timp de război sau în condiţii
de luptă. Noţiunile timp de război, condiţii de luptă au fost explicate în comentariul art.364 CP.
PATRIMONIULUI MILITAR
(1) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a armamentului, muniţiilor, mijloacelor de
locomoţie, tehnicii militare sau a unui alt patrimoniu militar
1. Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea de folosire a avutului militar ce constituie baza
materială a pregătirii de luptă şi a capacităţii de luptă a Forţelor Armate.
2. Obiectul material al infracţiunii este strict determinat în art.379 alin.1 CP: armamentul,
muniţiile, mijloacele de locomoţie, tehnica militară sau alt patrimoniu militar ce aparţin unităţilor
şi instituţiilor militare şi se află în dotarea sau înarmarea lor. Aceste noţiuni şi obiecte sunt strict
determinate de actele juridico-militare. În cazul distrugerii sau deteriorării intenţionate a altor
bunuri ce nu au caracter militar (de exemplu, a mijloacelor de transport ale militarilor, a caselor
lor cu drept de proprietate privată etc.), acţiunile făptuitorului vor fi calificate în baza art.197 CP
sau a altor articole din CP. Noţiunile armament, muniţii sunt explicate în comentariul art.373 CP.
Prin mijloace de locomoţie se înţeleg orice maşini de transportare a efectivului militar sau a
bunurilor militare, a muniţiilor, echipamentului etc.
Prin tehnică militară se înţeleg tancurile, maşinile blindate, avioanele şi elicopterele de
luptă, rachetele de luptă, corăbiile etc.
Alt patrimoniu militar îl poate constitui tehnica inginerească şi de altă natură, necesare
pentru desfăşurarea sau asigurarea acţiunilor de luptă, clădirile şi alte construcţii, echipamentul
militar etc.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în distrugerea sau deteriorarea armamentului,
muniţiilor, mijloacelor de locomoţie, tehnicii militare sau a altui patrimoniu militar. Noţiunea de
distrugere sau deteriorare a fost explicată în comentariul art.197 CP.
4. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a armamentului, muniţiilor, mijloacelor de
locomoţie, tehnicii militare sau a altui patrimoniu militar se consideră infracţiune consumată din
momentul distrugerii sau deteriorării acestor obiecte. În cazul în care consecinţele prejudiciabile
n-au survenit independent de voinţa făptuitorului, faptele lui vor fi calificate ca tentativă de a
săvârşi această infracţiune (art.27-379 CP).
5. Cu toate că în art.379 alin.1 CP nu se vorbeşte despre gravitatea consecinţelor survenite,
acţiunile făptuitorilor vor fi calificate în baza acestui articol doar în cazul în care au fost cauzate
daune considerabile proprietăţii militare sau capacităţii de apărare.
6. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar cerută de necesităţile
militare (de exemplu, distrugerea armamentului în cazul pericolului iminent de a fi ocupat de
duşman, pentru a nu fi predat lui, etc.), se consideră săvârşită în stare de extremă necesitate şi nu
constituie componenţa prevăzută de articolul dat.
7. Latura subiectivă se exprimă prin vinovăţie intenţionată. Scopul şi motivul nu au
relevanţă la calificarea infracţiunii. Totuşi, dacă infracţiunea a fost săvârşită cu scopul slăbirii
bazei economice şi a capacităţii de apărare a ţării, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în
temeiul art.343 CP, ca diversiune, şi calificarea în baza art.379 CP nu va fi necesară.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar.
9. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar s-a soldat cu
urmări grave, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.379 alin.2 CP. Noţiunea de
urmări grave a fost explicată în comentariul art.364 CP. Urmări grave pot fi de asemenea
distrugerea sau deteriorarea intenţionată a unor cantităţi mari de muniţii sau armament, a
elementelor tehnicii militare etc.
10. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar prin mijloace sau metode
periculoase pentru cei din jur nu influenţează la calificarea infracţiunii, de aceasta se ţine cont la
individualizarea pedepsei.
11. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar (de exemplu,
a muniţiilor) s-a soldat şi cu decesul oamenilor, acţiunile făptuitorului vor fi calificate prin
concurs şi cu art.145, 149 sau cu alte articole CP.
12. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar (de exemplu,
a muniţiilor) s-a soldat şi cu distrugerea din imprudenţă a construcţiilor, clădirilor din jur etc.,
acţiunile făptuitorului vor fi calificate în concurs şi cu art.380 CP, dacă a fost distrus patrimoniul
militar în proporţii mari.
13. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar a avut loc în
timp de război sau în condiţii de luptă, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.379
alin.3 CP. Noţiunile timp de război, condiţii de luptă au fost explicate în comentariul art.364 CP.
Articolul 380. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA DIN IMPRUDENŢĂ A
PATRIMONIULUI MILITAR
(1) Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar în proporţii
mari
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 60 la 240 de oresau cu
1. Despre obiectul, latura obiectivă şi subiectul acestei infracţiuni se vorbeşte în
comentariul art.379 CP şi în art.16, 21 CP.
2. Latura obiectivă a acestei infracţiuni se deosebeşte de cea prevăzută de art.379 CP prin
consecinţele survenite. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar se
consideră infracţiune doar în cazul în care a fost cauzată o daună în proporţii mari. Despre
noţiunea proporţii mari a se vedea art.126 CP. Dacă a fost distrus sau deteriorat din imprudenţă
patrimoniul militar în proporţii care nu ating criteriul de proporţii mari, fapta nu constituie
infracţiunea prevăzută de art.380 CP. Conform art.380 CP se cer calificate şi acţiunile de
distrugere sau deteriorare din imprudenţă a patrimoniului militar în proporţii deosebit de mari.
3. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele
sale modalităţi: neglijenţa criminală sau încrederea exagerată în sine (a se vedea art.18 CP).
4. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar pe timp de război sau
în condiţii de luptă va fi calificată în temeiul art.380 alin.2 CP. Noţiunile timp de război, condiţii
de luptă au fost explicate în comentariul art.364 CP.
Articolul 381. RISIPIREA SAU PIERDEREA PATRIMONIULUI MILITAR
(1) Comercializarea, gajarea sau darea în folosinţă de către un militar a echipamentului
care i-a fost eliberat pentru folosinţă personală, precum şi pierderea sau deteriorarea acestor
obiecte în urma încălcării regulilor de păstrare,
(3) Pierderea sau deteriorarea, în urma încălcării regulilor de păstrare, a armelor,
muniţiilor, a mijloacelor de locomoţie, a obiectelor de aprovizionare tehnică sau a unui alt
patrimoniu militar, încredinţat spre a fi folosit în timpul serviciului,
1. Una dintre obligaţiunile principale ale militarilor este păstrarea patrimoniului militar.
Acesta se constituie din patrimoniul care se află la dispoziţia Armatei Naţionale, a Trupelor de
Carabinieri şi Grăniceri etc., la balanţa unităţilor sau instituţiilor militare şi poate fi folosit pentru
ducerea acţiunilor de luptă, pregătirea lor sau asigurarea acţiunilor de luptă.
2. Ordinea de folosire a patrimoniului militar este reglementată de regulamentele militare,
instrucţii, ordine ale comandamentului militar etc.
3. Obiectul material al infracţiunii îl constituie echipamentul militar. Echipamentul militar
constă din elementele uniformei militare, marcat cu semne specifice distinctive. La echipament
militar se referă hainele militare, cămăşile, căciulile, cravatele, mănuşile, centurile, încălţămintea
etc.
Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea de folosire şi păstrare a echipamentului militar
stabilită de regulamentele militare, instrucţii, ordine ale comandamentului militar.
4. Latura obiectivă a infracţiunii constă din acţiuni sau inacţiuni. Dispoziţia art.381 alin.1
CP este alternativă, ea prevăzând 5 tipuri de acţiuni sau inacţiuni infracţionale: a)
comercializarea de către un militar a echipamentului care i-a fost eliberat pentru folosinţă
personală, b) gajarea acestui echipament; c) darea în folosinţă a acestui echipament; d) pierderea
sau e) deteriorarea acestor obiecte în urma încălcării regulilor de păstrare. Risipa echipamentului
militar constă în comercializarea, gajarea sau darea în folosinţă de către un militar a
echipamentului militar care i-a fost eliberat pentru folosinţă personală.
5. Comercializarea de către un militar a echipamentului care i-a fost eliberat pentru
folosinţă personală constă în vânzarea, adică în transmiterea echipamentului militar în
proprietate unei alte persoane în schimbul unei recompense băneşti sau materiale.
6. Gajarea echipamentului militar constă în transmiterea lui unei alte persoane pe un
anumit timp în scopul asigurării unui împrumut bănesc sau de altă natură materială.
7. Darea în folosinţă a echipamentului militar constă în transmiterea obiectelor din
echipamentul militar unei alte persoane pentru folosinţă permanentă sau temporară.
8. În toate cazurile de risipă a echipamentului militar este caracteristică trecerea
echipamentului militar din posesia militarului în folosinţa unei alte persoane. Risipa se consideră
infracţiune consumată din momentul trecerii reale a echipamentului militar în posesia sau
folosinţa unei alte persoane.
9. Prin pierderea echipamentului militar se înţelege ieşirea echipamentului, dat unui militar
pentru folosinţă personală, din posesia lui, contrar voinţei lui.
Noţiunea deteriorare a fost explicată în comentariul art.197 CP. Pierderea sau deteriorarea
echipamentului militar, în sensul art.381 alin.1 CP, are loc doar în urma încălcării regulilor de
păstrare a lui.
10. Acţiunile sau inacţiunile indicate constituie componenţa de infracţiune prevăzută de
art.381 CP doar în cazul în care obiectul material îl constituie echipamentul eliberat făptuitorului
(militarului) pentru folosinţă personală. În cazul în care făptuitorul săvârşeşte aceste acţiuni faţă
de echipamentul militar dat în posesia sau folosinţa altor militari, acţiunile lui nu se încadrează în
temeiul art.381 CP, ci conform prevederilor art.369 sau ale altor articole CP.
11. Latura subiectivă a infracţiunii în cazul risipei echipamentului militar se caracterizează
doar prin vinovăţie intenţionată, iar în cazul pierderii sau deteriorării lui - prin vinovăţie din
imprudenţă în ambele sale modalităţi: neglijenţa criminală sau încrederea exagerată în sine.
12. Subiectul infracţiunii prevăzute de art.381 CP poate fi doar militarul în termen,
persoana chemată la instrucţiuni sau concentrări, persoanele în serviciul militar redus. Militarii
angajaţi prin contract primesc echipamentul în proprietatea lor şi de aceea acţiunile sau
inacţiunile indicate nu constituie componenţă de infracţiune.
13. Art.381 alin.3 CP incriminează pierderea sau deteriorarea - în urma încălcării regulilor
de păstrare - a armelor, muniţiilor, a mijloacelor de locomoţie, a obiectelor de aprovizionare
tehnică sau a unui alt patrimoniu militar încredinţat pentru a fi folosit în timpul serviciului. Spre
deosebire de cele specificate în alin.1 art.381 CP, obiectul material al acestei infracţiuni nu-l
constituie echipamentul militar dat în posesia sau folosinţa personală a militarului, ci armele,
muniţiile, mijloacele de locomoţie, obiectele de aprovizionare tehnică sau alt patrimoniu militar,
încredinţat militarului spre a fi folosit în timpul serviciului.
14. Despre latura obiectivă şi cea subiectivă ale acestei acţiuni a se vedea analiza art.381
CP.
15. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar.
16. Noţiunile timp de război, condiţii de luptă (art.381 alin.2 şi 4 CP) au fost explicate în
comentariul art.364 CP.
Articolul 382. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE CONDUCERE SAU DE
EXPLOATARE A MAŞINILOR
(1) Încălcarea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor de luptă, speciale
sau de transport, dacă aceasta a provocat o vătămare medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii ori daune în proporţii mari,
închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce
mijlocul de transport pe un termen de pînă la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat:
b) decesul unei persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce
mijlocul de transport pe un termen de pînă la 5 ani.
(3) Aceeaşi acţiune care a provocat decesul mai multor persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijlocul de
transport pe un termen de pînă la 5 ani.
1. Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea stabilită de conducere şi exploatare a
mijloacelor de transport militar: a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militare ce asigură
securitatea deplasării sau exploatării lor. Această ordine este stabilită de Regulamentul
serviciului interior, Regulile de circulaţie, alte instrucţii şi ordine ale comandamentului militar.
Deoarece pentru mişcarea mijloacelor de transport militar se folosesc, de obicei, drumurile,
arterele de transport generale ale ţării, militarii-conducători ai mijloacelor de transport militar
trebuie să respecte şi regulile generale de circulaţie a transportului ce se conţin în Regulamentul
circulaţiei rutiere (MO nr.66-68/685 din 23.05.2002). Mai detaliat cu privire la maşinile de luptă
a se vedea comentariul art.379 CP.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin acţiuni sau inacţiuni.
Art.382 alin.1 CP prevede răspunderea penală pentru două componenţe de infracţiune: a)
încălcarea regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar; b)
încălcarea regulilor de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar.
3. Detaliat despre regulile de conducere a mijloacelor de transport a se vedea în
comentariul art.264 CP. Prin încălcarea regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau
de transport militar se înţelege nerespectarea intervalului dintre maşini în timpul deplasării în
coloane, încălcarea regulilor de depăşire a mijloacelor de transport, deplasarea mijlocului de
transport cu viteză excesivă etc.
4. Prin regulile de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar se
înţelege totalitatea de norme ce se conţin în actele normative indicate, ce prescriu unor anumite
categorii de persoane anumite obligaţiuni de a crea condiţii necesare pentru securitatea folosirii
mijloacelor de transport militar.
5. Plasarea maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar într-un anumit tip de
tehnică militară se efectuează în corespundere cu actele normative respective ce stabilesc tipul şi
categoria acestor maşini.
6. Prin încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de transport militar: a maşinilor de
luptă, speciale sau de transport militar se înţelege admiterea la conducerea mijlocului de
transport a unei persoane care nu are dreptul de a conduce o astfel de categorie de maşini, în
stare de beţie, de oboseală; formularea unor indicaţii şi dispoziţii, date şoferului, care vin în
contradicţie cu regulile de circulaţie, admiterea la conducerea mijlocului de transport a unor
persoane străine, darea în exploatare a unui mijloc de transport defectat din punct de vedere
tehnic etc.
7. De obicei, încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de transport militar: a
maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar este în strânsă legătură cu încălcarea regulilor
de conducere a acestui transport. De exemplu, fiind admisă la conducerea mijlocului de
transport, persoana care nu are dreptul de a conduce o astfel de categorie de maşini sau care se
află în stare de beţie încalcă regulile de circulaţie şi comite un accident rutier în urma căruia
victimei i-a fost cauzată o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune în
proporţii mari. În acest caz, persoana ce a condus mijlocul de transport răspunde penal conform
art.382 alin.1 CP pentru încălcarea regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de
transport militar, iar persoana care a admis-o la conducerea mijlocului de transport în starea
respectivă răspunde în temeiul art.382 alin.1 CP pentru încălcarea regulilor de exploatare a
maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar.
8. Un semn principal al laturii obiective a infracţiunii este survenirea consecinţelor
prejudiciabile: conform art.382 alin.1 CP - provocarea unei vătămări medii a integrităţii
corporale sau a sănătăţii ori daune în proporţii mari, conform art.382 alin.2 CP - provocarea unei
vătămări grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau decesul unei persoane, iar conform
art.382 alin.3 CP - provocarea decesului mai multor persoane.
Comentariul detaliat al vătămărilor corporale indicate a se vedea în art.145-152, 264 CP, iar
a daunelor în proporţii mari - în comentariul art.126 şi 264 CP. Art.382 CP nu prevede ca urmare
cauzarea unor vătămări corporale uşoare, de aceea în cazul survenirii unor asemenea consecinţe
acţiunile sau inacţiunile făptuitorului nu întrunesc componenţa de infracţiune analizată.
9. Subiect al încălcării regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de transport
militar poate fi orice militar care conduce mijloacele de transport indicate. În cazul încălcării
regulilor de conducere a mijloacelor de transport în timpul conducerii mijlocului de transport
personal sau a altui transport decât cel indicat în art.382 CP şi al survenirii consecinţelor
prevăzute în art.382 CP, acţiunile militarului sunt calificate în baza art.264 CP, şi nu conform
articolului analizat.
Subiect al încălcării regulilor de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport
militar poate fi doar militarul în ale cărui obligaţiuni intră exploatarea maşinilor de luptă,
speciale sau de transport militar.
10. Latura subiectivă a acestor infracţiuni se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă,
mai ales din cauza încrederii exagerate în sine.
11. Dacă militarul foloseşte maşinile de luptă, speciale sau de transport militar ca mijloc de
cauzare intenţionată a decesului sau vătămării mai puţin grave sau grave a integrităţii corporale
sau sănătăţii, acţiunile lui sunt calificate conform art.145, 151 sau 152 CP, iar când foloseşte
aceste maşini ca mijloc de cauzare intenţionată a daunei materiale în proporţii mari - conform
art.197 sau 379 CP.
12. Încadrând faptele unei persoane în temeiul art.382 CP, este necesar să indicăm care
reguli anume au fost încălcate.
Articolul 383. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE ZBOR SAU ALE PREGĂTIRII DE
ZBOR
Încălcarea regulilor de zbor sau ale pregătirii de zbor, dacă aceasta a provocat o
catastrofă sau alte urmări grave,
1. Obiectul infracţiunii îl constituie capacitatea de luptă a forţelor armate aeriene ale RM.
Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie ordinea de efectuare a zborurilor şi a pregătirii
către ele, stabilită în Forţele Armate.
Obiectul material îl formează aeronava aparţinând forţelor armate aeriene şi alte bunuri sau
corpul persoanelor victime. Aeronave pot fi avioanele de luptă sau de transport, elicopterele etc.
2. Latura obiectivă se realizează prin două modalităţi: a) încălcarea regulilor de zbor şi b)
încălcarea regulilor pregătirii de zbor sau a altor reguli de exploatare a aparatelor de zbor care se
află la înarmarea şi asigurarea Forţelor Armate sau sunt arendate de ele.
3. Zborul aparatelor de zbor şi pregătirea către ele sunt reglementate de normele
internaţionale şi cele naţionale, de actele juridico-militare emise de conducerea militară.
Încălcarea acestor norme poate fi săvârşită prin acţiuni sau inacţiuni, ce vin în contradicţie cu
regulile indicate. Nu constituie componenţa de infracţiune analizată încălcarea regulilor de
păstrare şi de siguranţă a aparatelor de zbor la aflarea lor pe aerodromuri sau în hangare, precum
şi în timpul deplasării lor la remorcă.
4. Încălcarea regulilor de zbor constă în pilotarea cu greşeli, de exemplu - coborârea
avionului pentru decolare este începută de la o înălţime mai mică decât cea permisă, în legătură
cu care fapt aparatul de zbor se loveşte de un obstacol etc. Încălcarea regulilor de zbor poate
avea loc în timpul zborului, apropierii de decolare sau chiar în timpul decolării.
5. Încălcarea regulilor pregătirii de zbor sau a altor reguli de exploatare a aparatelor de zbor
este legată de neîndeplinirea regulilor de pregătire de zbor sau de admiterea pentru zbor a
membrilor echipajului, sau de încălcarea regulilor de pregătire pentru zbor a aparatului.
Componenţa de infracţiune este materială, pentru existenţa ei sunt necesare survenirea
consecinţelor prevăzute în art.383 CP: provocarea unei catastrofe sau alte urmări grave.
6. Catastrofă se consideră o împrejurare de zbor ce a dus la decese de oameni din
componenţa echipajului sau a pasagerilor, la distrugerea sau deteriorarea concomitentă a
aparatului de zbor sau la dispariţia fără veste a aparatului de zbor cu persoanele ce se află la
bordul său.
7. Alte urmări grave pot consta în decesul persoanelor ce nu se află la bordul aparatului de
zbor (de exemplu, decesul persoanelor în timpul căderii aparatului de zbor peste o casă de locuit
etc.), cauzarea vătămărilor corporale persoanelor ce se află la bordul navei, distrugerea aparatului
de zbor, cauzarea daunelor materiale în proporţii mari sau deosebit de mari întreprinderilor,
instituţiilor sau persoanelor în timpul căderii sau decolării aparatelor de zbor etc.
8. Subiect al infracţiunii poate fi militarul ce conduce aparatul de zbor în timpul zborului,
persoanele cu funcţii de răspundere care coordonează zborurile, sau cele ce execută obligaţiunile
de pregătire a aparatului pentru zbor, persoanele cu funcţii de răspundere din serviciul de
asigurare.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele sale
modalităţi (a se vedea art.18 CP). Subiectul infracţiunii trebuie să aibă cunoştinţă de regulile pe
care le încalcă. La calificarea infracţiunii este necesară indicarea regulilor concrete care au fost
încălcate.
Articolul 384. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE NAVIGAŢIE
Încălcarea regulilor de navigaţie, dacă aceasta a provocat:
a) scufundarea sau deteriorarea serioasă a navei;
c) alte urmări grave,
1. Obiectul infracţiunii îl constituie capacitatea de luptă a flotei militare fluviale sau a celei
maritime ale RM.
Regulile de navigaţie conţin prevederi obligatorii, a căror respectare asigură navigaţia
precisă şi sigură a navelor fluviale sau maritime pe traseele alese, stabilirea locului aflării lor în
mări şi oceane, manevrarea lor etc. Regulile de navigaţie se referă la toate tipurile de mijloace de
navigaţie militare şi la hidroavioanele ce manevrează pe ape. Prin nave, în sensul art.384 CP, se
înţelege orice fel de corăbii de luptă ce plutesc atât pe apă cât şi sub apă, şi corăbiile speciale
completate cu echipaj ce constă din militari şi navighează sub drapelul Forţelor Armate ale RM.
2. Latura obiectivă se caracterizează prin acţiuni sau inacţiuni ce duc la încălcarea regulilor
de navigaţie. Încălcarea regulilor de navigaţie se poate exprima prin deplasarea navei cu viteză
excesivă în timpul unei ceţi puternice, al unei ninsori abundente sau în alte împrejurări ce face
dificilă deplasarea liberă a acestor nave, prin neluarea măsurilor de stabilire a adâncimii apelor,
prin nerespectarea semnalelor date de către corăbiile ce vin în întâmpinare etc.
3. Încălcarea regulilor de navigaţie constituie componenţa de infracţiune analizată doar în
cazul survenirii consecinţelor indicate în art.384 CP, adică în cazul în care aceasta a provocat: a)
scufundarea sau deteriorarea serioasă a navei; b) decesul unei persoane; c) alte urmări grave.
4. Se consideră deteriorare serioasă a navei atunci când nava este deteriorată şi este
necesară o reparaţie capitală a ei sau restabilirea ei necesită cheltuieli în proporţii mari (a se
vedea comentariul daunei materiale în proporţii mari, în art.126 CP).
5. Pentru existenţa componenţei de infracţiune, conform art.384 lit.b) CP, este suficientă
survenirea decesului unei persoane sau a mai multora.
6. Alte urmări grave pot fi: cauzarea de vătămări grave sau mai puţin grave uneia sau mai
multor persoane, atât dintre cele aflate la bord, cât şi altor persoane, neexecutarea sarcinii de
luptă, aşezarea navei pe bancuri de nisip, distrugerea sau deteriorarea altei nave, a fortificaţiilor
etc.
7. Subiect al infracţiunii poate fi doar militarul ce efectuează nemijlocit conducerea navei
(comandantul navei fluviale sau maritime, ajutorul superior, alţi militari ce conduc nemijlocit
nava militară).
8. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele modalităţi
ale acesteia (a se vedea art.18 CP).
Articolul 385. PREDAREA SAU LĂSAREA MIJLOACELOR DE RĂZBOI
INAMICULUI
Predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, precum şi lăsarea,
nejustificată de situaţia de luptă, a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi altor mijloace de război
inamicului,
1. Acţiunile infracţionale prevăzute în art.385 CP atentează la ordinea stabilită de
conducere a forţelor şi mijloacelor militare în situaţia de luptă. Predarea de către şef a forţelor
militare ce i-au fost încredinţate, lăsarea - nejustificată de situaţia de luptă - a fortificaţiilor, a
tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război inamicului slăbesc capacitatea de luptă a unităţilor
şi subunităţilor militare ce poartă acţiuni de luptă, întăresc poziţiile inamicului, influenţează
negativ asupra disciplinei militare şi stării morale a efectivului.
2. Prin forţele militare se înţelege efectivul înarmat cu mijloace de ducere a luptei sau, în
situaţii concrete, neînarmat. Se au în vedere doar acele forţe militare care se află în supunerea
directă a comandantului (şefului) sau a altei persoane cu funcţii de răspundere militară.
Fortificaţii se consideră sectoarele special amenajate pentru apărare şi desfăşurare a
acţiunilor de luptă, ocupate de forţele militare care se află sub comanda directă a comandantului
(şefului) sau a altei persoane cu funcţii de răspundere militară.
Prin tehnică de luptă se au în vedere mijloacele tehnice de ducere a acţiunilor de luptă:
armamentul, dispozitivele şi complexele de rachete, maşinile de luptă, navele militare etc.
Din alte mijloace de război fac parte muniţiile, mijloacele de radiocomunicaţie, mijloacele
de deplasare etc.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă din acţiuni sau inacţiuni de predare de către şef a
forţelor militare ce i-au fost încredinţate, precum şi lăsarea - nejustificată de situaţia de luptă - a
fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război inamicului.
Prin predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate se înţelege
capitularea făţişă sau tainică în faţa inamicului, adică încetarea acţiunilor de luptă care s-a soldat
cu luarea în prizonierat a efectivului.
Prin lăsare nejustificată de situaţia de luptă, a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor
mijloace de război inamicului se înţelege lăsarea făţişă sau tainică a obiectelor indicate, care s-a
soldat cu acapararea de către inamic a tehnicii militare sau a altor mijloace de război.
4. Spre deosebire de predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, care
nu se admite în nici un caz, lăsarea fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi altor mijloace de război
inamicului constituie componenţa de infracţiune analizată doar în cazul în care ea a fost
nejustificată de situaţia de luptă. Neluarea de către şef a măsurilor de distrugere a fortificaţiilor, a
tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război când există pericolul iminent ca aceste obiecte să fie
acaparate de inamic şi, drept consecinţă, ele sunt acaparate de inamic constituie de asemenea
componenţa de infracţiune prevăzută de art.385 CP.
5. În situaţiile de luptă comandantul trebuie să manifeste iniţiativă, poate risca întemeiat şi
chiar poate lăsa inamicului unele mijloace de luptă, dacă aceasta contribuie la îndeplinirea cu
succes a sarcinii de luptă şi e dictată de situaţia reală. În atare împrejurări lăsarea unor mijloace
de luptă inamicului e justificată de situaţia de luptă şi nu constituie componenţa de infracţiune
analizată. Infracţiunea poate fi săvârşită doar în condiţii de luptă (a se vedea comentariul art.364
CP).
6. Subiect al infracţiunii poate fi doar comandantul (şeful) militar, care are în supunerea sa
efectiv militar sau este împuternicit să dispună de tehnica de luptă sau de alte mijloace de ducere
a războiului.
7. Latura subiectivă a infracţiunii poate fi exprimată prin vinovăţie intenţionată sau din
imprudenţă. Lăsarea intenţionată a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război
inamicului poate fi săvârşită din frică sau laşitate, iar din imprudenţă - ca rezultat al pierderii
orientării, al lipsei unei bune coordonări cu forţele militare etc.
Predarea intenţionată de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, precum şi
lăsarea - nejustificată de situaţia de luptă - a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace
de război inamicului cu scopul de acordare de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii
duşmănoase împotriva RM şi de slăbire a capacităţii de apărare a ţării constituie infracţiune
prevăzută de art.337 CP: trădare de Patrie.
Articolul 386. PĂRĂSIREA SAMAVOLNICĂ A CÂMPULUI DE LUPTĂ SAU
REFUZUL DE A ACŢIONA CU ARMA
Părăsirea samavolnică a cîmpului de luptă în timpul luptei sau refuzul de a acţiona cu
arma în timpul luptei
1. Părăsirea samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei sau refuzul de a acţiona cu

arma în timpul luptei constituie o încălcare infracţională a datoriei militare. Această infracţiune
atentează la capacitatea de apărare a ţării şi la ordinea de conduită a militarilor în timpul luptei,
ordine ce asigură executarea de către militar a obligaţiunii sale militare în timpul luptei.
2. Latura obiectivă se poate realiza fie prin acţiune, fie prin inacţiune, în următoarele
modalităţi alternative:
a) părăsirea samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei ;
b) refuzul de a acţiona cu arma în timpul luptei.
3. Părăsire samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei se consideră părăsirea făţişă
ori tainică a câmpului de luptă fără ordinul sau permisiunea comandantului (şefului) militar. Ea
se manifestă prin părăsirea tranşeei, tancului, spaţiului aerian în care se desfăşoară lupta etc.
Făptuitorul, părăsind câmpul de luptă, poate să se afle în aria dislocaţiei unităţii sau subunităţii
militare (de exemplu, într-un adăpost). Câmp de luptă se consideră orice suprafaţă pe care
decurge lupta cu duşmanul.
4. Refuzul de a acţiona cu arma în timpul luptei se poate manifesta în refuzul făţiş al
militarului de a acţiona cu arma în timpul luptei sau în neaplicarea de facto a armei în timpul
luptei, când era necesitate şi posibilitate s-o aplice, cu toate că militarul n-a anunţat despre
nedorinţa sa să lupte. Refuzul de a acţiona cu arma în timpul luptei se poate manifesta şi prin
acţiuni de înşelăciune, de exemplu - prin simularea morţii, rănirii grave, defectării armei etc.
5. Durata timpului de părăsire samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei sau a
refuzului de a acţiona cu arma în timpul luptei nu are relevanţă la calificarea infracţiunii, ea
poate influenţa doar la individualizarea pedepsei.
Consecinţele (urmările) acţiunii sau inacţiuni constau într-o stare de pericol pentru
capacitatea de apărare a ţării.
Consumarea infracţiunii are loc în cazul în care făptuitorul a părăsit samavolnic câmpul de
luptă în timpul luptei sau a refuzat să acţioneze cu arma în timpul luptei.
Timpul de luptă este un semn obligatoriu al acestei componenţe de infracţiune.
6. Dacă persoana a comunicat înainte de a se începe lupta, că vrea să părăsească samavolnic
câmpul de luptă în timpul luptei sau că va refuza să acţioneze cu arma în timpul luptei, însă de
îndată ce s-a început lupta a participat la această luptă, suntem în prezenţa renunţului la
săvârşirea infracţiunii, şi acţiunile lui pot fi calificate în temeiul art.386 CP.
7. În cazul părăsirii câmpului de luptă acţiunile făptuitorului se cer calificate doar în baza
art.386 CP, nemaifiind necesar de a le califica în concurs cu art.371 sau 372 CP.
8. Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă. Motivele pot fi diverse : frica, laşitatea
etc.
Dacă se va constata că militarul a părăsit câmpul de luptă în timpul luptei cu scopul de a
ajuta duşmanul, acţiunile lui vor fi calificate în temeiul art.337 CP, ca trădare de Patrie.
Subiect al infracţiunii poate fi orice militar aflat pe câmpul de luptă.
Articolul 387. PREDAREA DE BUNĂ VOIE ÎN PRIZONIERAT
Părăsirea samavolnică a cîmpului de luptă în timpul luptei sau refuzul de a acţiona cu
arma în timpul luptei
(1) Participarea benevolă a militarului aflat în prizonierat la lucrările de importanţă
militară sau la alte lucrări despre care se ştie că pot cauza daune Republicii Moldova sau
statelor aliate cu ea, dacă aceasta nu constituie trădare de Patrie,
(2) Actele de violenţă săvîrşite asupra altor prizonieri de război sau comportarea plină de
cruzime faţă de ei din partea unui prizonier de război care se află în situaţia de superior
(3) Săvîrşirea de un militar aflat în prizonierat a unor acţiuni în dauna altor prizonieri de
război din interes material sau pentru a-şi asigura o comportare indulgentă din partea
inamicului
__________
Teoria cu privire la cauzele penale şi contravenţiile administrative
Comentariu la Codul penal al Republicii Moldova (partea specială)

041 - 054 - Drept Penal Partea Speciala I, II PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

041 - 054 - Drept Penal Partea Speciala I, II PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA

Aprobat la şedinţa Catedrei Științe penale

Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM

Aprobat la ședința Senatului USEM

Astfel, Partea Specială a dreptului penal ca Parte a ramurii de drept constituie

Sub aspectul de ramură a ştiinţei dreptului Partea Specială a dreptului penal

În aspectul de parte a disciplinii de studiu Partea Specială easte privită ca un ciclu

Importanţă.Vordind despre importanţa Părţii Speciale a dreptului penal ca

In contextul importanţei sale Partea Specială a ştiinţei dreptului penal reprezintă

Sistemul părţii speciale ca ramură de drept . Partea Specială a dreptului penal

Sistemul Părţii Speciale a dreptului penal în calitatea disciplinei de studiu coincide

Planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea războiului-art. 139 CP RM,

Art. 139 nu precizează expres, însă trebuie de înţeles că răspunderea penală în

Articolul 135. GENOCIDUL-este negarea dreptului la existenţă nu a unor

Articolul 1351. Infracţiuni împotriva umanităţii

ARTICOLUL 136. ECOCIDUL

Articolul 139. PLANIFICAREA, PREGĂTIREA, DECLANŞAREA SAU DUCEREA

1. Activitatea organizatorică, îndreptată spre planificarea, pregătirea, declanşarea sau

Articolul 140. PROPAGANDA RĂZBOIULUI

1. Propaganda războiului este o infracţiune contra păcii şi securităţii omenirii. Art.20 al

Articolul 1401. Utilizarea, dezvoltarea, producerea, dobîndirea

Articolul 141. ACTIVITATEA MERCENARILOR

Articolul 142. ATACUL ASUPRA PERSOANELOR (SAU INSTITUŢIILOR Exclus)

ARTICOLUL 144. CLONAREA

Articolul 145. OMORUL INTENŢIONAT

(1) Omorul unei persoane

Articolul 146. OMORUL SĂVÂRŞIT ÎN STARE DE AFECT.

Articolul 147. PRUNCUCIDEREA

Articolul 148. LIPSIREA DE VIAŢĂ LA DORINŢA PERSOANEI (EUTANASIA)

Articolul 149. LIPSIREA DE VIAŢĂ DIN IMPRUDENŢĂ

Articolul 150. DETERMINAREA LA SINUCIDERE

Articolul 151. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ GRAVĂ A INTEGRITĂŢII

Articolul 152. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ MEDIE A INTEGRITĂŢII

Articolul 156. VĂTĂMAREA GRAVĂ ORI MEDIE A INTEGRITĂŢII CORPORALE

Articolul 157. VĂTĂMAREA GRAVĂ ORI MEDIE A INTEGRITĂŢII CORPORALE

Articolul 159. PROVOCAREA ILEGALĂ A AVORTULUI

Articolul 160. EFECTUAREA ILEGALĂ A STERILIZĂRII CHIRURGICALE

Articolul 161. EFECTUAREA FECUNDĂRII ARTIFICIALE SAU A IMPLANTĂRII

Articolul 162. NEACORDAREA DE AJUTOR UNUI BOLNAV

Articolul 163. LĂSAREA ÎN PRIMEJDIE

Articolul 164. RĂPIREA UNEI PERSOANE

Articolul 1641. Răpirea minorului de către rudele

2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare

Articolul 1651. Utilizarea rezultatelor muncii sau

Articolul 166. PRIVAŢIUNEA ILEGALĂ DE LIBERTATE

1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge

Articolul 1661. Tortura, tratamentul inuman

Articolul 167. SCLAVIA ŞI CONDIŢIILE SIMILARE SCLAVIEI

1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge

Articolul 168. Munca forţată

Articolul 169. INTERNAREA ILEGALĂ ÎNTR-O INSTITUŢIE PSIHIATRICĂ

1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge

Articolul 171. VIOLUL

Articolul 174. RAPORTUL SEXUAL CU O PERSOANĂ CARE NU A ATINS VÂRSTA

1. Infracţiunea de săvârşire a raportului sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani

Articolul 175. ACŢIUNI PERVERSE

Articolul 1751. Acostarea copiilor în scopuri sexuale

INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCĂ ŞI ALTOR

Articolul 176. ÎNCĂLCAREA EGALITĂŢII ÎN DREPTURI A CETĂŢENILOR

Articolul 177. ÎNCĂLCAREA INVIOLABILITĂŢII VIEŢII PERSONALE

Articolul 179. VIOLAREA DE DOMICILIU

Articolul 1801. Împiedicarea intenţionată a activităţii