Tema 2: REGLEMENTĂRI INTERNAŢIONALE ŞI

STANDARDE ÎN MATERIA DELINCVENŢEI JUVENILE

(3 ore)

UNITĂȚI DE CONȚINUT:
1. Reglementările Consiliului Europei în materia
delincvenţei juvenile.
2. Reglementările Naţiunilor Unite în materia
delincvenţei juvenile.
3. Standardele internaţionale în materia delincvenţei
juvenile. Standarde ale UE în materia delincvenței
juvenile.
OBIECTIVE:
 să reproducă prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului;
 să descrie Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale;
 să interpreteze Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile Copilului;
 să identifice principiile de urmat în materia protecţiei drepturilor copilului;
 să descrie Convenţia Europeană asupra recunoaşterii şi executării deciziilor privind
supravegherea copiilor şi restabilirea supravegherii copiilor;
 să interpreteze Liniile directorii ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei
pentru Justiţie Prietenoasă Copiilor, din 17 noiembrie 2010;
 să relateze despre Ansamblu de Reguli minime pentru tratamentul delincvenţilor;
 să interpreteze Ansamblu Regulilor minime ale Naţiunilor Unite cu privire la
administraţia justiţiei pentru minori (Regulile de la Beijing);
 să evidenţieze importanţa regulilor minime ale Naţiunilor Unite pentru elaborarea unor
măsuri neprivative de libertate (Regulile de la Tokyo);
 să evalueze impactul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia
justiţiei minorilor în dezvoltarea standardelor internaţionale şi a jurisprudenţei naţionale.
 REGLEMENTĂRILE CONSILIULUI EUROPEI îN
MATERIA DELINCVENȚEI JUVENILE
Recomandarea (78) 62 privind delincvenţa juvenilă şi schimbarea socială,
adoptată de Comitetul de Miniştri la 29 noiembrie 1978 la cea de a 296-a
reuniune a Comitetului.
Ea are la bază dezvoltarea copilului, a mediului social în care creşte şi se
dezvoltă acesta, fiind propuse concomitent:
 Îmbunătăţirea condiţiilor de cazare şi a facilităţilor sociale pentru familiile
cu copii aflate în situaţii defavorabile, prin efectuarea de servicii de cazare
disponibile şi adecvate pentru a promova cele mai bune condiţii de
dezvoltare a tinerilor;
 Să se asigure că există o oportunitate pentru toţi adolescenţii să aibă
pregătire profesională, care corespunde intereselor şi aptitudinilor lor;
 Sporirea ajutoarelor financiare pentru familii cu mulţi copii, astfel
asigurând grija şi siguranţa acestora;
 Revizuirea sistemelor şcolare, urmărindu-se ca şcoala să asigure
necesităţile fiecărui copil, în dependenţă de cerinţele moderne ale societăţii
actuale, astfel putând detecta din timp dificultăţile acestora atât la nivel
psihologic, cat şi social.
 La fel se recomandă de a lua în considerare aplicarea unor
măsuri în domeniul justiţiei penale a minorilor, cum ar fi:
 protejarea drepturilor fundamentale ale tinerilor prin
participarea lor în toate acţiunile judiciare care îi privesc;
 revizuirea sancţiunilor aplicate tinerilor, precum şi a
măsurilor de reintegrare socială;
 menţinerea la un nivel minim a sancţiunilor şi a altor
măsuri, care presupun privarea de libertate şi dezvoltarea
metodelor alternative de tratament;
 revizuirea Legii cu privire la minori, în scopul de a furniza
o asistenţă cât mai eficientă tinerilor infractori, evitându-
le în acelaşi timp marginalizarea acestora.
 Recomandarea (87) 20 a Comitetului de
Miniştri privind reacţiile sociale la delincvenţa
juvenilă, adoptată la 17 septembrie 1987 la cea
de-a 410-a reuniune a Comitetului, în termenii
articolului 15.b din Statutul Consiliului Europei.
Statelor membre fiindu-le propus să
revizuiască şi să implementeze, în cazurile
necesare, în legislaţia lor următoarele puncte:
• Prevenirea;
• Mediere;
• Proceduri împotriva minorilor;
• Intervenţiile;
• Cercetarea presupune promovarea unei cercetări comparative în
domeniul delincvenţei juvenile, astfel încât să se ofere o bază
pentru politica promovată în acest domeniu;
 Recomandarea nr. (92)16 din 19 octombrie 1992 a
Comitetului de Miniştrii al Consiliului Europei referitoare la
Regulile europene cu privire la sancţiunile şi măsurile
comunitare, elaborate pe baza Convenţiei pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptate de
Consiliul Europei în 1950.
Recomandare reţine că Regulile europene au avut un
triplu scop:
 să stabilească standardele după care legislaţiile naţionale să
reglementeze sancţiunile comunitare neprivative de libertate,
 să realizeze un sistem de garanţii împotriva încălcării
drepturilor omului pentru infractorii supuşi unor asemenea
sancţiuni şi
 să creeze un ansamblu de reguli necesare celor care sunt
răspunzători de implementarea şi administrarea acestor
măsuri.
 La 17 noiembrie 2010 au fost adoptate
Liniile directorii ale Comitetului de Miniştri al
CE privind justiţia adaptată copiilor.
Liniile directorii vizează în mod special ca
în cursul procedurilor să fie respectate toate
drepturile copiilor, în special dreptul la
informare, la reprezentare, la participare şi la
protecţie, ţinându-se cont de nivelul de
maturitate şi înţelegere a copilului, de
circumstanţele cauzei.
 La data de 02 martie 2016 Comitetul de
Miniştri al Consiliului Europei a adoptat o nouă
Strategie privind drepturile copilului pentru
perioada 2016-2021 (a treia la număr), care
identifică cinci priorități:
 Oportunități egale pentru toți copiii
 Participarea tuturor copiilor
 O viață fără violență pentru toți copiii
 Justiție prietenoasă copiilor
 Drepturile copiilor în mediul digital
Ce spune jurisprudența CtEDO în materia
protecției dreptului copilului?
 ARTICOLUL 2 – Convenția Europeană a Drepturilor Omului
1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin

lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat,

decît în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un
tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu
această pedeapsă prin lege.
 2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin

încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar

rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă: a) pentru
a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei
ilegale; b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a
împiedica evadarea unei persoane legal deţinute; c) pentru a
reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie
Dreptul la naștere
 În cauza X c REGATUL UNIT, din 13 mai 1980,
 în care reclamantul a contestat reglementările legii engleze
care permiteau întreruperea sarcinii fără acordul soţului,
Comisia a constatat că noţiunea de „orice persoană" trebuie
privită ca o fiinţă născută, aşadar, art. 2 nu se aplică în
privinţa fătului nenăscut. Comisia a mai semnalat şi
divergenţele existente în legislaţiile europene cu referire la
momentul în care se consideră că începe viaţa. Comisia a
specificat că viaţa copilului conceput este intim legată de
viaţa femeii care îl poartă şi nu poate fi privită izolat de
aceasta. Dacă s-ar privi izolat, aceasta ar însemna că viaţa
copilului nenăscut ar trebui privită în mod separat de
pericolul care poate surveni asupra femeii care-l poartă.
În cauza V c. FRANŢA, din 8 iulie 2004,
CtEDO a constatat că nu a fost încălcat art. 2 din Convenţie, arătând
că punctul de plecare cu privire la dreptul la viaţă ţine de marja de
apreciere a statelor, constatând, de asemenea, că nu există un
concept unic european cu privire la definiţia ştiinţifică şi juridică a
începutului vieţii. În aşa mod, Curtea a declarat că nu este posibil, în
condiţiile actuale, să se dea un răspuns in abstractio la întrebarea
dacă un copil care urmează să se nască este o persoană în sensul art.
2 din Convenţie. Totuşi, în cauza dată, a fost vorba de pierderea
copilului din cauza neglijenţei unei terţe persoane. Aşadar, nu ţinea
de intenţia mamei de a se dezice de copil sau de un conflict între
mamă şi tată. Pe lîngă faptul că a fost pornită o urmărire penală
împotriva medicului, reclamanta trebuia să angajeze
responsabilitatea spitalului printr-o acţiune în instanţă privind
responsabilitatea civilă delictuală, prin care putea solicita repararea
prejudiciului cauzat de medic. Reclamanta însă s-a abţinut de la o
asemenea acţiune în instanţă, fapt ce a permis Curţii să nu constate
responsabilitatea statului francez.
 ARTICOLUL 3
 Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedep selor sau
tratamentelor inumane ori degradante.

 TYRER vs MAREA BRITANIE, din 25 aprilie 1978 Un băiat

de 15 ani a fost supus, printr-o hotărîre judecătorească,
la pedepse corporale pentru că a cauzat leziuni corporale
unui elev din clasele mai mari al aceleaşi şcoli. El a fost
forţat să scoată pantalonii şi să se culce pe masă. A fost
ţinut de doi poliţişti, iar un al treilea l-a lovit de trei ori cu
o vargă. Curtea Europeană a considerat această pedeapsă
ca „violenţă înstituţonalizată" ce a dus la încălcarea art. 3
din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
 VIOLENȚA DOMESTICĂ FIZICĂ ȘI SEXUALĂ

Z. Şl ALŢII vs MAREA BRITANIE, 26 noiembrie 2002

Pe parcursul mai multor ani, trei surori şi fratele lor au fost supuşi
violenţei fizice şi sexuale din partea concubinului mamei lor, inclusiv după
condamnarea acestuia pentru atac asupra unor fete. După ce şi-a ispăşit
pedeapsa, s-a întors să locuiască cu familia sa, în încălcarea condiţiilor şi
termenului de încredere. Persoana forţa copiii, printre altele, să se bată
între ei cu lanţuri şi bice în timp ce el admira aceste scene. Ca rezultat,
fetele au căpătat un stres posttraumatic, iar băiatul avea probleme de
personalitate. Instanţa a constatat că serviciile sociale nu au fost capabile
să protejeze copiii, stabilind că a fost încălcată dispoziţia art. 3 şi pentru
faptul că nu există nicio cale eficace de atac privind încălcarea articolului.
 TRATAMENT INUMAN ÎN TIMPUL DETENŢIEI
OKKALI vs TURCIA, din 17 octombrie 2006
Un băiat de 12 ani a fost bătut de către ofiţerii de poliţie care au încercat să-l
forţeze să mărturisească faptul că a furat bani de la angajatorul său (acuzaţia
de furt ulterior a fost retrasă). El a părăsit secţia de poliţie cu vărsături şi
vînătăi cu dimensiuni de 30 x 17 cm. A fost luată decizia de a suspenda
executarea hotărîrilor de condamnare a ofiţerilor de poliţie, vinovaţii
continuîndu-şî serviciul. Curtea a constatat o încălcare a art. 3 în legătură cu
inacţiunile ofiţerilor de poliţie şi lipsa de protecţie specială pentru minori.
Curtea şi-a exprimat regretul asupra faptului că în cadrul procedurilor nu a
fost acordată protecţie suficientă minorului, iar vîrsta minorului nu a fost
considerată ca o circumstanţă agravantă, precum cere orice legislaţie
naţională privind protecţia minorilor. Imunitatea vinovaţilor a pus la îndoială,
de asemenea, efectul dîsuasiv al sistemului judiciar şi capacitatea sa de a
proteja pe cineva.
 ARTICOLUL 4
Interzicerea sclaviei și a muncii forțate
 WILDE, OOMS Şl VERSYP vs BELGIA, din 18 iunie 1971
 Solicitanţii au fost consideraţi vagabonzi şi erau deţinuţi
în centre pentru vagabonzi, fiind forţaţi să lucreze
pentru salarii mici. Ei s-au plâns 63 că au fost forţaţi să
lucreze pentru salarii mici sub ameninţarea aplicării
unor sancţiuni disciplinare. Curtea a decis că nu a fost
prezentă o încălcare a art. 4 CEDO, asta pentru că
detenţia lor, precum şi munca lor în centrele de adăpost
pentru vagabonzi nu au depăşit limitele permise de
Convenţie, deoarece au avut ca scop reabilitarea
vagabonzilor, iar practicile respective sunt similare cu
cele ale altor state membre ale Consiliului Europei.
 ARTICOLUL 5
DREPTUL LA LIBERTATE ȘI SIGURANȚĂ
PLASAREA SPECIALA A COPIILOR

BOUAMAR vs BELGIA, 29februarie 1988

CtEDO a elaborat unele criterii de interpretare a normei date. Aşadar, se
presupune că aplicarea unei anumite educaţii minorului este determinată de
comportamentul acestuia. Pentru realizarea acestei prevederi este necesar, în
primul rînd, ca legislaţia naţională să prevadă o asemenea metodologie
legată de plasare pentru a asigura educaţia copilului. Această dispoziţie
permite şi luarea unei măsuri provizorii de reţinere a copilului ca o etapă
preliminară a regimului de educaţie. în speţa dată, copilul a fost plasat în
detenţie de 9 ori. Chiar dacă Guvernul a adus drept argument că acesta a fost
un program special în care organele naţionale au dorit să cunoască mai bine
personalitatea reclamantului, Curtea a constatat o încălcare a Convenţiei,
inclusiv din motivul că, la momentul respectiv, în Belgia nu exista niciun
centru închis pentru minorii cu deficienţă de comportament. Suplimentar s-a
constatat că în locul în care a fost plasat copilul nu exista un personal
calificat.
 ARTICOLUL 6
DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL
 S.C. c MAREA BRITANIE, din 15 iunie 2004
 Un băiat de 11 ani, cu nivel intelectual foarte scăzut pentru
vârsta sa, a fost condamnat de un tribunal pentru adulţi la
închisoare, pe o perioadă de doi ani şi jumătate, pentru
încercarea de a fura un sac de la o femeie în vîrstă de 87 de
ani, care a căzut şi şi-a rupt braţul. Curtea a constatat o
încălcare a art. 6 pct. 1 din Convenţie, pe motiv că băiatul
nu a putut să participe pe deplin la judecată, el nu a înţeles
rolul juraţilor şi necesitatea de a face o impresie bună
asupra lor, de asemenea, nu a fost conştient de faptul că
risca o pedeapsă cu închisoarea, gândindu-se că se va
întoarce acasă la tatăl său vitreg. Minorul cu dizabilităţi
mintale trebuia să fie judecat de o instanţă specială.
 ARTICOLUL 8
DREPTUL LA VIAȚĂ PRIVATĂ ȘI DE FAMILIE

 NYLUNG vs FINLANDA, din 29 iunie 1999

 Curtea a constatat că instanţele naţionale corect au acordat
preponderenţă intereselor copilului şi ale familiei în care acesta trăieşte
faţă de interesele bărbatului care ar dori să stabilească legătura sa
biologică cu acel copil. Copilul, la epoca faptelor, avea 15 ani şi, potrivit
legii naţionale, el putea decide dacă este cazul să intenteze sau nu o
acţiune de cercetare a paternităţii sale. Această posibilitate aparţinea
doar copilului şi nu altor persoane, inclusiv celui care pretindea că e
tatăl biologic al acestuia.

 X. vs REGATUL UNIT, din 9 mai 1977 Comisia Europeană a Drepturilor

Omului a considerat că decizia instanţelor naţionale privind autorizarea
desfacerii complete a contactelor dintre copilul de vârstă fragedă şi
tatăl acestuia, care ispăşea o pedeapsă de lungă durată cu închisoarea,
căsătoria fiind anulată, reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea
dezvoltării copilului.
 K.H. Şl ALŢII vs SLOVACIA, din 28 aprilie 2009
Opt femei de etnie romă au afirmat că nu pot rămâne însărcinate,
suspectând că au fost sterilizate fără acordul lor după o intervenţie
chirurgicală. Acestea au înaintat o cerere către statul slovac, împotriva
a două spitale slovace, solicitând investigarea situaţiei invocate. în
urma investigaţiilor, s-a constatat că reclamantele au fost sterilizate
fără acordul lor şi fără a fi informate ulterior privitor la fapta comisă. în
faţa instanţei europene, reclamantele au invocat acţiuni arbitrare din
partea autorităţilor slovace prin încălcarea art.8 şi 6. Potrivit
aprecierilor Instanţei de la Strasbourg, reclamantele au ajuns în
imposibilitatea de a concepe copii, iar acest lucru denotă evident
încălcarea art. 8 coroborat cu art. 6 par. (1) de către autorităţile
slovace.
 REGLEMENTĂRILE NAȚIUNILOR UNITE ÎN
MATERIA DELINCVENȚEI JUVENILE
Declarația de la Geneva din 1924 privind Drepturile Copilului (aşa-numita „Declarație de la Geneva”) – elaborată de Eglantyne
Jebb, fondatoarea mişcării „Salvaţi Copiii” din Marea Britanie, adoptată la 23 februarie 1923 de către Uniunea Internațională
Salvați Copii.

Declaraţia stipula următoarele principii:

• copilului trebuie să i se ofere toate resursele necesare pentru dezvoltarea

sa normală, atât din punct de vedere material, cât şi spiritual;
• copilul care este flămând trebuie să fie hrănit, copilul care este bolnav
trebuie îngrijit, copilul care este retardat trebuie ajutat, copilul care este
delincvent trebuie să fie reabilitat, iar copilul orfan şi care vagabondează
trebuie să fie protejat şi sprijinit;
• copilul trebuie să primească, cu precădere, alinare în perioadele de
suferinţă;
• copilului trebuie să i se asigure condiţiile pentru a-şi putea câştiga
existenţa şi trebuie protejat împotriva oricărei forme de exploatare;
• copilul trebuie să fie educat în aşa fel încât să conştientizeze faptul că
aptitudinile sale trebuie puse în slujba semenilor săi.
 Declarația Drepturilor Copilului, adoptată prin Rezoluția
Adunarii Generale a Națiunilor Unite 1386 (XIV) din 20
noiembrie 1959.

Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice din

1966.
Pactul interzice sancţionarea cu pedeapsă capitală a
persoanelor sub 18 ani, dispune că tinerii deţinuţi să fie
separaţi de adulţi şi deferiţi, cât mai curând posibil, în
faţa unui judecător, garantează ca unui minor delincvent
să i se recunoască aceleaşi drepturi ca şi oricărui alt
inculpat în procesul penal şi obligă statele părţi la Pact
să instituie proceduri penale care ţin cont de vârsta şi de
interesul pe care îl prezintă reeducarea copiilor în
conflict cu legea.
 Convenția cu privire la Drepturile Copilului,
adoptată prin Rezoluția Adunării Generale 44/25 la
20 decembrie 1989

Convenţia cu privire la drepturile copilului prevede

patru principii fundamentale, formulate în art. 2, 3,
6 şi 12 ale Convenţiei.
1. Principiul nediscriminării
2. Principiul unui interes superior şi bunăstării
copilului
3. Principiul dreptului la viaţă, supraviețuire şi
dezvoltare
4. Principiul dreptului la libera exprimare
Ansamblul Regulilor minime pentru tratamentul deţinuţilor, adoptate la Primul
Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delicvenţilor
în 1955, aprobate prin Rezoluţia nr.663 C (XXIV) din 31 iulie 1957.

Principiile directorii ale Naţiunilor Unite pentru prevenirea delicvenţei juvenile,

adoptate prin Rezoluţia 45/112 din 14 decembrie 1990 (Principiile sau Ghidul
de la Riyadh).

Regulile Națiunilor Unite pentru protecţia minorilor privaţi de libertate, adoptate

prin Rezoluţia 45/113 din 14 decembrie 1990 (Regulile de la Havana).

Normele ONU pentru protecţia minorilor privaţi de libertate, aprobate prin

Rezoluţia 54/113 din 1990.

Regulile minime ale Națiunilor Unite pentru elaborarea măsurilor nonprivative de

libertate, adoptate prin Rezoluția 45 / 110 Adunării Generale pe 14 decembrie
1990 (Regulile de la Tokyo).

Regulile ONU privind tratamentul deţinutilor femei şi impunerea măsurilor

nonprivative de libertate delincvenţilor femei (Regulile de la Bangkok), adoptate
prin Rezoluția Adunării Generale a ONU la data de 21 decembrie 2010.
 Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în
materia adopţiei internaţionale, semnată la Haga, la 29
mai 1993, la care Republica Moldova a aderat în 1998

Obiectivele principale ale convenției sunt:

 să stabilească garanţii pentru ca adopţiile internaţionale

să se înfăptuiască în interesul superior al copilului şi în
respectul drepturilor fundamentale care îi sunt
recunoscute în dreptul internaţional;
 să instaureze un sistem de cooperare între statele
contractante pentru a asigura respectul acestor garanţii
şi să prevină astfel răpirea, vânzarea sau traficul de copii;
 să asigure recunoaşterea în statele contractante a
adopţiilor realizate potrivit Convenţiei.
 Observația Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului privind Raportul
Republicii Moldova în baza art.44 al Convenției (2009). Comitetul pentru
Drepturile Copilului formulează constatările în baza art.2, 3, 6 și 12 a
Convenției. Printre altele, în materie de discriminare, Comitetul este preocupat
că în pofida garanțiilor legislative care există contra discriminărilor, principiul
non-discriminării nu este pe deplin respectat și prin urmare, copii care provin
din familii social vulnerabile, copii cu dizabilități, copii care trăiesc cu
HIV/SIDA sau copii care aparțin unor etnii diferite sau de o altă religie riscă să
devină obiectul unor discriminări. în special copii romilor sunt frecvent victime
ale discriminărilor și au un acces limitat la educație, la sănătate și un nivel de
viață suficient. Astfel Comitetul recomandă supravegherea respectării
principiului non discriminării de către stat în particular în cazul copiilor care
provin din familii social vulnerabile, copiilor cu dizabilități, copiilor care
trăiesc cu HIV/SIDA, copiilor care aparțin unor etnii diferite sau de o altă
religie. Constatări și recomandări sunt formulate și în privința drepturilor și
libertăților fundamentale (art.7, 8, 13, 17, 19 și 37). Printre observațiile
Comitetului ONU se regăsesc și cele referitoare la: mediul de familie al
copilului, inclusiv situația copiilor privați de un mediu familial, adopție; copii
cu dizabilități, inclusiv sănătatea adolescenților, serviciile de sănătate,
HIV/SIDA, nivel de viață suficient; educație, implicit formarea profesională și
orientare în profesie; măsuri de protecție speciale (vis-a-vis de probleme
precum exploatarea economică a copilului, copii care locuiesc sau lucrează în
stradă).
 STANDARDELE
INTERNAȚIONALE ÎN MATERIA
DELINCVENȚEI JUVENILE
Standardele internaționale în materia delincvenței juvenile pot fi grupate în cele
referitoare la:

 1) vârsta responsabilităţii penale;

 2) măsurile prejudiciare;
 3) procedurile judiciare sau măsurile

alternative;
 4) condiţiile detenţiei minorilor;
 5) prevenire şi reintegrare.
Vârsta responsabilităţii penale.
Potrivit art.40.3 lit.a) din Convenţia privind
drepturile copilului din 1989, „statul va lua
toate măsurile pentru ca să stabilească o vârstă
minimă sub care copiii să fie prezumaţi ca
neavând capacitatea de a încălca legea penală”.
Regulile de la Beijing adaugă că „începutul
acestei vârste nu trebuie să fie fixat la o vârstă
prea mică, avându-se în vedere imaturitatea
emoţională, psihică şi intelectuală” (regula
4.1.).
 La determinarea pragului de vârstă sub care
minorul nu poate fi ţinut responsabil pentru
fapta delincventă ar fi vorba despre două
probleme:
prima – vârsta la care minorii nu răspund în nici

un caz, neavând atinsă vârsta intermediară care

este mai mică decât vârsta majoratului penal;
a doua – vârsta intermediară atinsă deja de

minor care îi permite să se înfăţişeze în faţa unei

jurisdicţii care i-ar aplica unele măsuri speciale
adaptate vârstei.
Măsurile prejudiciare.

Convenţia de la New York obligă statele să ia,

ori de câte ori este posibil, măsuri speciale în
cauzele cu minorii fără a recurge la procedura
judiciară, cu condiţia ca drepturile şi garanţiile
legale să fie respectate pe deplin.
Regulile de la Tokyo stabilesc că detenţia
provizorie nu poate fi decât o măsură de ultimă
instanţă în procedurile penale, ţinând cont în
mod special de ancheta infracţiunii prezumtive
şi de protejarea societăţii şi a victimei.
Procedurile judiciare sau măsurile alternative.

Documentele Naţiunilor Unite subliniază faptul că este de

preferat ca minorii să nu fie supuşi procedurilor juridice
standard şi instituţionalizării, prevăzându-se o întreagă gamă
de dispoziţii, precum cele referitoare la îngrijire, orientare şi
supraveghere, la îndrumare, la perioadele de proba, la
plasamentul familial, la programe de educaţie generală şi
profesională şi la soluţii alternative celor privind îngrijirea într-
un cadru instituţional, pentru a asigura copiilor un tratament în
interesul bunăstării lor şi proporţional cu situaţia lor şi cu
infracţiunea săvârşită.
Regulile de la Beijing determină drepturile minorului în toate
fazele procesuale, procedurile speciale aplicabile minorului pe
toată durata investigaţiilor şi procesului, precum şi tratamentul
la locul de detenţie.
 Regulile de la Tokyo stabilesc o serie de posibilități care
pot fi aplicate până la și după judecarea cauzei, precum:

 avertismentele verbale,
 eliberarea condiționată,
 repararea daunelor cauzate victimei,
 probațiunea și supravegherea judecătorească,
 munca în folosul comunității,
 redirecționarea către un centru de plasament,
 împăcarea,
 scuzele, etc.
 Se rețin două din obiectivele cele mai
importante ale justiţiei pentru minori,
prevăzute în Regulile de la Beijing:
 Primul este asigurarea bunăstării minorului.
 Al doilea obiectiv este „principiul de
proporţionalitate”.
Condiţiile detenţiei minorilor
Convenţia cu privire la drepturile copilului,
prevede la art. 37 alineatul 1 lit. (b) că copiii
nu trebuie să fie privaţi de libertate în mod
ilegal sau arbitrar.
Acelaşi articol din Convenţie, precum şi
Regulile de la Tokyo, prevăd de asemenea şi
faptul că, în cazul copiilor, se poate recurge
la privarea de libertate doar ca la o măsura
extremă şi pentru perioada cea mai scurtă
care se impune.
Articolul 37 al Convenției ONU privind drepturile
copilului garantează ca nici un copil să nu fi e supus
relelor tratamente, inclusiv torturii, și interzice
pedeapsa capitală sau detenția pe viață pentru copiii
delincvenți.
Pe lângă alte drepturi, copiilor ar trebuie să le fie
garantate în special următoarele drepturi:
menținerea contactelor regulate și semnificative cu
părinții, familia și prietenii prin intermediul vizitelor
și al schimbului de corespondență, cu excepția
cazului în care se impun restricții în interesul
justiției și al copilului.
Prevenire și reintegrare
Legislația internațională cheamă statele membre să insereze în
sistemele de justiție juvenilă Principiile ONU privind prevenirea
delincvenței juvenile.
Conform acestora, planuri de prevenire a delincvenţei juvenile
vor trebui instituite la fiecare nivel al conducerii de stat şi presupun:
• analiza atentă a problemei şi identificarea de programe, ser vicii, facilităţi
şi resurse avute la dispoziţie;
• definirea clară a responsabilităţilor pentru agenţiile, instituţiile şi
persoanele implicate în eforturile de prevenţie;
• implementarea de metode pentru reducerea efectivă a producerii de acte
criminale;
• cooperarea apropiată între naţiuni, state, guverne locale şi provinciale cu
implicarea celor din sectorul particular, a reprezentanţilor cetăţenilor şi ai
comunităţii pentru a manifesta grijă faţă de copil, a oferi o educaţie
sănătoasă;
• participarea tineretului în politica de prevenţie a delincvenţei, incluzând
apelul la resursele comunităţii, autoajutorarea tinerilor, precum şi
programe de asistenţă şi compensare a victimei; etc.
 Recomandarea Nr. R (87) 20 a Comitetului de
Miniştri către Statele Membre privind reacţiile
sociale la delincvenţa juvenilă, precizează că:

 prevenţia vizează o politică comprehensivă de

promovare a integrării sociale a tinerilor;
 oferirea asistenţei speciale şi introducerea unor
programe specializate, pe baze experimentale, în
şcoală, în organizaţii sportive şi de tineret pentru o
mai bună integrare a tinerilor care au dificultăţi
serioase în acest domeniu;
 întreprinderea unor măsuri tehnice şi contextuale
pentru a reduce oportunităţile de a comite
infracţiuni de către tineri.
Standarde ale UE în materia delincvenței juvenile

Delincvenţa juvenilă poate fi combătută eficient

doar prin adoptarea unei strategii integrate la
nivel naţional şi european”, subliniază
Parlamentul European, într-un Raport adoptat la
Strasbourg, la 7 iunie 2007
Raportul subliniază că, prevenirea delincvenţei
juvenile ar trebui exercitată după cum urmează:
• la nivel primar (pentru toţi cetăţenii);
• la nivel secundar (minorilor cu comportament delincvent
ocazional);
• la nivel terţiar (minorilor cu comportament delincvent persistent).
 Agenda privind drepturile copilului, aprobată de
Tratatul de la Lisabona consideră promovarea şi
protecţia drepturilor copilului unul dintre
obiectivele Uniunii Europene, la 15.07.2011.
Aceasta defineşte principiile şi obiectivele UE în
domeniu.
Obiective în materie ar fi:
 O justiţie în interesul copilului;
 Protejarea copiilor în situaţii de vulnerabilitate;
 Promovarea şi protejarea drepturilor copilului în

contextul acţiunii externe a UE;

 Sensibilizarea copiilor;
 UE propune 11 acţiuni care vizează promovarea şi
protejarea drepturilor copilului, şi anume:

 adoptarea unei propuneri de directivă care să confere o

protecţie sporită victimelor vulnerabile, îndeosebi copiilor;
 prezentarea unei propuneri de directivă de stabilire a unor
măsuri de protecţie speciale destinate persoanelor
suspectate care sunt vulnerabile, îndeosebi copiilor;
 revizuirea legislaţiei UE de facilitare a recunoaşterii şi
executării hotărârilor privind răspunderea părintească;
 promovarea orientărilor Consiliului Europei privind o justiţie
în interesul copilului şi luarea acestora în considerare la
elaborarea legislaţiei civile şi penale;
 sprijinirea activităţilor de formare a judecătorilor şi a altor
profesionişti în domeniu pentru a favoriza o participare
optimă a copiilor la sistemele judiciare;
 o mai bună formare a autorităţilor care se ocupă de minorii
originari din ţările terţe neînsoțiți de un adult la sosirea lor pe
teritoriul UE;
 acordarea unei atenţii deosebite copiilor în cadrul măsurilor luate
de statele membre pentru integrarea romilor;
 încurajarea introducerii rapide a liniei europene directe 116 000
pentru copiii dispăruţi şi a mecanismelor de alertă în cazul răpirii
copiilor;
 adoptarea de măsuri în cadrul Programului UE pentru un internet
mai sigur, menite să combată hărţuirea, manipularea psihologică
în scopuri sexuale, expunerea la conţinuturi dăunătoare şi alte
riscuri la care sunt supuşi tinerii internauţi;
 punerea în aplicare a Orientărilor UE privind promovarea şi
protejarea drepturilor copilului în cadrul relaţiilor cu ţările terţe,
precum şi a Orientărilor UE privind copiii şi conflictele armate ;
 crearea unui punct unic de acces pe site-ul EUROPA destinat
copiilor, care să le faciliteze accesul la informaţii privind Uniunea
şi drepturile lor.