SEMIOLOGIA SISTEMULUI OSTEOARTICULAR

APARATUL LOCOMOTOR

Examinarea unei articulaţii se face prin inspecţia şi palparea regiunii articulare afectate, comparativ cu
regiunea articulară simetrică. Pe lângă aspectul general al regiunii afectate, se vor urmări modificările
tegumentelor, părţilor moi periarticulare,muşchi, tendoane, burse, zone de inserţie.
Se va examina funcţionalitatea articulară sub raportul posibilităţii şi amplitudinii mişcărilor proprii.
Se va începe prin examinarea mişcărilor active efectuate la cerere, de către bolnav şi numai după aceea
să se încerce, cu menajament, mişcări pasive efectuate de medic.
Se urmăresc următoarele aspecte:
1. modificările dimensionale ale articulaţiilor;
2. modificările de formă;
3. mobilitatea articulaţiei;
4. prezenţa sau absenţa semnelor inflamatorii;
5. localizarea procesului patologic.

1.modificările dimensionale ale articulaţiilor.

Tumefierea unei articulaţii sedatoreşte modificărilor localizate la nivelul oaselor, cartilajelor,
ligamentelor, sau prezenţa unei colecţii lichidiene în cavitatea articulară. Aceasta se apreciază prin
palparea articulaţiei care fluctuează.

2.modificări de formă:
• articulaţiile mici sunt modificate în poliartrita reumatoidă, unde sunt tumefiatearticulaţiile
interfalangiene proximale, ce duce la un aspect fuziform aldegetelor.
• articulaţiile mari sunt afectate în reumatismul articular acut, artrita urică,artroze.

3.mobilitatea articulaţiei.
În artropatiile acute (artrite), mobilitatea este limitată din cauza durerii.
În artropatiile cronice, mobilitatea este limitată din cauza leziunilor destructive (anchiloze).

4.prezenţa semnelor inflamatorii la nivelul articulaţiilor.

Principalele semne ale inflamaţiei la nivel articular sunt: durerea, temperatura cutanată crescută,
eritemcutanat, tumefierea articulaţiei şi impotenţa funcţională.

5.localizarea articulară a procesului patologic

Localizarea poate avea o importanţă diagnostică considerabilă.
• reumatismul articular acut: se localizează la nivelul articulaţiilor mari (umeri,coate, genunchi,
glezne) cu caracter migrator;
• poliartrita reumatoidă: se localizează cu precădere la articulaţiile mici alemâinilor, picioarelor,
în mod simetric;
• artrita urică: localizare tipică la articulaţia halucelui.

16.1. KINETICA ARTICULARĂ - ACTIVĂ ŞI PASIVĂ

Kinetica unei articulaţii se poate aprecia vizual şi măsura mai exact cu goniometrul. În mod normal,
mişcările principalelor articulaţii sunt:
1.articulaţia scapulo-humerală. Mişcările braţului în articulaţia scapulo-humerală:
- abducţia: ridicarea laterală a braţului până ce acesta atinge urechea (180gr)
- adducţia este mişcarea de revenire din poziţia abdusă;
- flexia sau anteducţia: ridicarea braţului în poziţie verticală (180gr);
- extensia sau retroducţia cu amplitudinea normală de 50-60 gr;
- rotaţia se examinează cu antebraţul în flexie fiind mişcarea în axul longitudinalal braţului.
Rotaţia internă are o amplitudine de 90-95gr iar cea externă de 60-65gr;
- circumducţia este mişcarea complexă a umărului realizată prin combinarea celor de mai sus;

2.articulaţia cotului: mişcările antebraţului în articulaţia cotului:

- flexia cu amplitudinea normală de 145-160gr ;
- extensia este mişcarea de revenire a antebraţului;

3.articulaţia mâinii: mişcările articulaţiei pumnului sunt:

- flexia palmară cu amplitudine la 90gr;
- extensia (dorsoflexia) cu amplitudine la 70gr;
- adducţia (flexia cubitală) cu amplitudine normală de 40-45gr;
- abducţia (flexia radială) cu amplitudine normală de 20-30gr;
- circumducţia care este o mişcare combinată a celor de mai sus;

4.articulaţia radio-cubitală:
- pronaţia: orientarea palmei în jos cu amplitudine de 90;
- supinaţia: mişcarea inversă cu aceeaşi amplitudine;

5.articulaţia coxo-femurală:
- flexia anterioară până la 90gr cu genunchiul în extensie şi până la 125 gr cu genunchiul
flectat;
- extensia până la 15-20 gr;
- abducţia în medie la 45gr;
- adducţia până la 30gr;
- rotaţia internă în axul longitudinal de 35-45gr;
- rotaţia externă la 45gr;
- circumducţia prin combinarea celor de mai sus;

6.articulaţia genunchiului:
- flexia gambei se realizează până la o amplitudine de 120-140gr;
- extensia este nulă;

7.mişcările gleznei:
- flexia (dorsoflexia) de 20-25gr;
- extensia plantară de 45gr;

În general artropatiile reduc amplitudinile de mai sus. Sunt situaţii când amplitudinile pot fi crescute
fiziologic prin exerciţiu (la balerine, gimnaste) sau patologic prinlaxitatea articulară congenitală
(sindromul Marfan, Ehler-Danlos)
 16.2. EXAMENUL SISTEMULUI OSTEO-ARTICULAR

Examenul sistemului osteo-articular trebuie făcut în mod sistematic. Indiferent de ordinea examinării
articulaţiilor (extremitatea cefalică, coloana vertebrală, membrele superioare şi apoi cele inferioare)
important este să se examineze toate articulaţiile accesibile examenului clinic.
Examenul mâinii
Examenul mâinii din punct de vedere osteoarticular trebuie să vizeze cercetarea:
 aponevrozei palmare,
 articulaţiilor metacarpo-falangiene,
 radio-carpiene
 degetele.
Modificări:
-retracţia aponevrozei palmare(boala Dupuytren) ;
-degetele hipocratice: aspectul extremităţii distale a degetelor se schimbăluând aspectul de “beţe de
toboşar”.

Sub denumirea de degete hipocratice distingem trei tipuri de modificări:

- modificarea unghiilor ce cuprinde accentuarea curburilor longitudinale şitransversale, unghiile
apărând convexe (unghii “în sticlă de ceasornicar”);
- modificarea părţilor moi ale falangelor distale: îngroşarea tegumentelor, îngroşareapărţilor moi,
edem elastic, temperatură locală crescută;
- modificarea părţilor osoase: modificări de periostoză.

Condiţii patologice care pot induce hipocratism digital:

• tumori pulmonare maligne (2/3 din cazuri);
• afecţiuni bronho-pulmonare cronice: tuberculoza pulmonară, emfizemulpulmonar,
supuraţiile bronhopulmonare, bronşiectaziile;
• boli cardio-vasculare: cardiopatiile congenitale cu şunt dreapta-stânga,(cardiopatiile
congenitale cianogene), valvulopatiile congenitale (cele dobânditenu produc astfel de
modificări), anevrismele aortei, endocardita bacterianăsubacută;
• hepatopatiile cronice (ciroză hepatică);
• degete hipocratice congenitale (apar fără alt substrat patologic);

Cotul
La nivelul articulaţiei cotului pot fi depistate suferinţe degenerative de tip artroză,determinate în
special de poziţiile vicioase (de ex. la şoferi), sau procese inflamatorii(artrite) ca în cazul
reumatismului articular acut.De altfel termenul de “anchiloză” provine din punct de vedere etimologic
din limbagreacă, unde “ankilos” semnifică cotul. De aici termenul s-a generalizat, fiind folositpentru a
defini suprimarea mişcărilor oricărei articulaţii.

Umărul
Procesele inflamatorii sau degenerative la acest nivel produc durere datorităcontracturii musculare (ex.
Periartrita scapulo-humerală).

Examenul coloanei vertebrale

Examenul coloanei vertebrale se face prin inspecţie, palpare şi percuţie. Bolnavulse examinează în
poziţie ortostatică. Putem depista astfel accentuarea curburilorfiziologice sau ştergerea lor.
1.cifoza dorsală: deformarea coloanei în plan sagital cu concavitatea anterioară.
Se disting două tipuri de cifoză: cifoza angulară (Gibus) cu deformarea în unghi acoloanei dorsale cu
rază mică de curbură şi cifoza arcuată care are o rază mare decurbură.
Cifozele angulare apar în afecţiunile care produc o distrucţie vertebrală cutasarea corpurilor vertebrale,
cum se întâlneşte în fracturi vertebrale, morbul Pott,osteomielită, metastaze vertebrale.
Cifoza arcuată se întâlneşte în afecţiunile ceinteresează coloana vertebrală pe o întindere mai mare, ca
în osteoporozele senile,spondilita anchilozantă, rahitism.

2.scolioza este o deviere laterală a coloanei vertebrale în plan frontal. Denumireascoliozei se face în
funcţie de partea convexităţii (ex. dextro-convexă) şi delocalizarea ei.
Scoliozele pot avea diferite etiologii: congenitale, traumatice (fracturi,hernie de disc), infecţioase
(spondilită, afecţiuni toracopulmonare), carenţiale(rahitism), posturale (poziţii vicioase profesionale,
şcolare).

3.lordoza este o deviaţie în plan sagital a coloanei, cu accentuarea flexieidorsale fiziologice a coloanei
cervicale sau lombare.
Cauzele lor pot fi multiple:compensatorii (pantofi cu tocuri înalte, luxaţii congenitale bilaterale de
şold),afectări osoase: spondilolisteză.

4.torticolis este o deviaţie a coloanei cervicale caracterizată prin înclinarea de oparte a capului. Poate
fi de natură osoasă congenitală, discopatie cervicală (când se însoţeşte de contractura musculaturii
paravertebrale cervicale foarte dureroasă).

Articulaţia coxo-femurală
Examinarea acestei articulaţii se face în repaus (bolnavul în poziţie ortostatică), înpicioare şi în timpul
mersului.La nivelul acestei articulaţii există leziuni degenerative (coxartrozele, necroza de capfemural)
şi leziuni inflamatorii (în reumatismul articular acut).

Articulaţia genunchiului
Genunchiul în general este sediul a numeroase traumatisme, procese degenerativesau inflamatorii.
Acumularea de lichid în sinoviala genunchiului = hidartroza.Aceasta duce la mărirea articulaţiei şi
apariţia şocului rotulian (apăsarea cu degetul arotulei în masa de lichid, cu afundarea rotulei şi
revenirea ei după aceea).
Modificări ale axului gambei
• genu valgum: picioare în X;
• genu varum: picioare în O (apropierea de axul median);
• genu recurvatum: curbarea înapoi a gambei;

Articulaţia tibio-tarsiană
Este sediul unor leziuni traumatice (luxaţii articulare) şi inflamatorii.

Piciorul
Îndeplineşte două funcţii: de susţinere şi de locomoţie.
Modificări patologice:
•picior scobit(picior cav): caracterizat prin exagerarea bolţii plantare. Apare încaz de paralizie
a membrelor inferioare, urmarea atrofiilor musculare, dar şi lapersoane sănătoase.
•picior ecvin: accentuarea flexiei plantare a antepiciorului, ceea ce conducela deformarea
piciorului, astfel că persoana respectivă calcă pe pământ cuarticulaţiile metatarso-falangiene.
•picior plat(platfus): prăbuşirea bolţii plantare.