Repartitia apei in sol si subsol.

Zone de umiditate

Intr-un teren cu roci permeabile, situate peste un strat impermeabil, apele

subterane se dispun pana la o anumita inaltime, variabila, numita nivel freatic sau nivel
piezometric. Schematic, situatia se prezinta astfel (figura nr. 1)

Figura nr. 1. Zonele

de umiditate din
scoarta terestra

a) Zona de aeratie reprezinta partea situata deasupra nivelului piezometric, cu grosime

variabila, in functie de oscilatiile acestuia.Cuprinde trei subzone:

1) subzona de evapotranspiratie (de la suprafata), in care procesele de

evaporatie si evapotranspiratie sunt deosebit de active (aici sunt majoritatea radacinilor
plantelor). Grosimea acestei subzone este de 1 – 3 m. Aici fenomenele de seceta se pun
cel mai bine in evidenta. Cand umiditatea scade la limita minima se atinge coeficientul de
ofilire sub care apa (cata mai exista) nu poate fi absorbita de radacinile plantelor. In
aceasta subzona au loc numeroase procese chimice de oxidare si reducere, de salinizare
etc. De aceea culoarea ei este mai inchisa decat a rocilor de dedesubt.

2) subzona de retentie, situata sub cea dintai, are grosimi de 0.5 – 2 m (uneori
pana la 20 m). Are porii umpluti partial cu apa, aer si vapori de apa. Volumul de apa este
egal cu capacitatea de retentie. Apa din aceasta subzona este suspendata (higroscopica,
apa capilara si capilara izolata) si nu are legaturi hidraulice cu zona capilara.
 3) subzona capilara contine apa higroscopica, apa peliculara si apa capilara
continua, datorita fenomenelor capilare. Grosimea acestei subzone variaza invers
proportional cu granulometria (30 – 40 cm in nisipuri, 200 -300 cm in argile). Inaltimea
subzonei capilare variaza odata cu nivelul piezometric. La partea superioara apa capilara
continua trece in apa capilara izolata, in toate celelalte subzone.

b) Zona de saturatie. Este situata sub nivelul piezometric, deci toti porii sunt saturati
cu apa. Aceasta zona continua se numeste strat acvifer si de aici se fac alimentarile cu
apa.

Adancimea limita, inferioara a apelor subterane se considera a fi intre 9 si 12 km.

Porozitatea se reduce foarte mult prin presiune litostatica, iar temperaturile cresc conform
treptei geotermice. Aici, la limita inferioara, temperatura atinge punctul critic al apei si
indiferent de presiune apa se evapora.

In zona de saturatie se produc fenomene de cimentare (datorita sarurilor de Ca,

Mg si SiO2 care se depun in pori) si de inlocuire (metasomatism) a unor substante labile
cu altele mai stabile (silicifieri, piritizari). Culoarea zonei este verde – albastrie datorita
reducerii oxizilor, prezentei sulfurilor si silicatilor de fier ramasi neoxidati.

Strate acvifere
 Apele patrund in roci prin infiltratie sau prin condensarea vaporilor si sub influenta
gravitatiei, ajung pana la stratele impermeabile. Rocile situate deasupra stratului
impermeabil saturate in apa de infiltratie se numesc roci acvifere, iar apa care satureaza
aceste roci formeaza stratul acvifer. Situatiile din natura sunt deosebit de complicate
deoarece exista multi factori de influenta (Figura 2.). La partea superioara stratul acvifer
este delimitat de nivelul piezometric.
 Elementele componente ale unui strat acvifer
sunt: zona de alimentare (situata deasupra, pana la
suprafata), zona de dezvoltare (respectiv extinderea
stratului si cantonarea apei) si zona de descarcare
(drenare) situata la cotele cele mai joase, unde apar
izvoarele (figura nr. 3).

Stratele acvifere sunt libere (freatice), atunci

cand deasupra nivelului freatic nu sunt paturi
impermeabile si captive, atunci cand se dezvolta
intre orizonturi impermeabile (figura nr. 4.).

In cazul stratelor libere, zona de alimentare se suprapune peste cea de dezvoltare.

1 Apele din zona de

aeratie

In analiza mai
aprofundata a
stratelor acvifere
libere sau captive
trebuie avuta in
vedere si zona de
aeratie, situata in
partea superioara a
litosferei, cuprinzand solurile si sedimentele mai noi, avand porii adesea umpluti cu aer.
In timpul precipitatiilor se intalneste si apa libera care se infiltreaza in adancime sau se
acumuleaza local, formand lentile de apa libera la diferite nivele (figura nr. 5.).

Caracteristicile apelor din zona de aeratie sunt:

 - au caracter temporar, dispar in perioadele secetoase si reapar dupa ploi, deoarece
se alimenteaza din precipitatii;
- au mineralizare variabila, in functie de volumul de apa; mai mare in perioadele de
seceta si mai mica primavara si dupa ploi;
- prezinta oscilatii termice mari si ingheata iarna;
- mediul poros de aici este subtire si nu filtreaza apa, de aceea continutul de
microorganisme si substante organice este mare, fapt ce impune evitarea
utilizarii acestor ape pentru consum;
- constituie principala cale de migrare a elementelor in scoarta terestra;
2. Strate acvifere freatice

a) Suprafata si nivelul piezometric

Primul orizont acvifer cu extindere mare care exista sub suprafata terenului se
considera strat freatic. Este cantonat in depozite superficiale permeabile, de regula
cuaternare, dar si in roci sedimentare mai vechi, eruptive sau metamorfice, daca acestea
sunt scoase la suprafata de catre eroziune si afectate de procese geomorfologice.
Stratele acvifere freatice se alimenteaza in principal prin infiltrarea directa a precipitatiilor
si se caracterizeaza prin curgerea continua a apei de la un nivel superior catre un nivel
inferior, sub actiunea presiunii piezometrice (H), exprimata prin diferenta de nivel intre
suprafata superioara si cea inferioara.

Suprafata pe care se aplica presiunea piezometrica se numeste suprafata

piezometrica, iar nivelul superior al stratului saturat, la care apa se mentine in echilibru
stabil, se numeste nivel piezometric.

Termenul „piezometric” se foloseste atunci cand apele subterane se considera in

miscare (in curgere). In cazul apelor stagnante se foloseste notiunea „hidrostatic”,
respectiv „suprafata hidrostatica” sau „nivel hidrostatic”.

Aceeasi notiune se utilizeaza si in cazul unor masuratori operative, care se

efectueaza in foraje si care identifica adancimea nivelului la un moment dat.

Cand panza de apa coboara, ca nivel, spre zonele de descarcare, suprafata

acesteia se numeste suprafata de depresiune iar un profil (sectiune) devine profil de
depresiune.

b) Morfologia suprafetei piezometrice

In general suprafata piezometrica urmareste, in mare, suprafata topografica, dar

mult mai estompat si cu unele accidente suplimentare, in cazul aparitiei punctelor de
descarcare (izvoare, in albia unui rau, intr-un canal, intr-o transee, in caz de irigatii etc.
(figura nr. 6).
 Raporturile normale dintre suprafata piezometrica si cea topografica pot fi tulburate
de accidente tectonice (falii, greabanuri, depresiuni tectonice etc.).

Liniile care unesc puncte cu aceeasi adancime a suprafetei piezometrice se

numesc izopiete, curbe freatice, hidroizohipse, s.a.

Varietatea mare a situatiilor din teren impune forme diferite ale suprafetelor
piezometrice care se grupeaza in trei tipuri:

- strate acvifere cilindrice, in care curgerea apei se face paralel cu liniile de drenaj;
- strate acvifere radiale (convergente sau divergente) in care suprafata piezometrica
este conica. Liniile de curent sunt divergente in conurile de dejectie,
domuri si convergente in zone depresionare.

c) Adancimea si oscilatiile suprafetei piezometrice

In functie de raporturile dintre alimentare si descarcare ale stratelor acvifere, nivelul

lor piezometric (suprafetele piezometrice) prezinta oscilatii. Amplitudinea acestor variatii
difera de 2 – 10 m in lunci, unde schimburile sunt mai rapide, datorita granulometriei
grosiere a aluviunilor si a porozitatii cu dimensiuni mai mari si sunt mai mici pe interfluvii.
Uneori apele freatice din lunci sau de la baza versantului ajung pana la suprafata
producand inmlastiniri (ape suprafreatice).

Daca vorbim de adancimea efectiva a nivelului piezometric, aceasta variaza in

limite foarte largi: 2 – 6 m in lunci, 10 – 20 m pe interfluviile joase, 50 – 100 m pe interfluvii
inalte si inguste, piemonturi mari sau in zonele carstice.

Oscilatiile nivelului piezometric depind de conditiile de alimentare si de strat, de

evolutia tectonica a regiunii si de interventiile antropice. Factorii care determina aceste
variatii sunt: precipitatiile, evapotranspiratia, modificari ale nivelului de baza naturale (ca
elemente naturale), construirea barajelor, digurilor, canalelor de desecare sau de irigatii,
exploatarea intensa a apelor (ca elemente antropice).

d) Alimentarea stratelor acvifere freatice

 In ceea ce priveste alimentarea stratelor freatice, aportul de apa provine din
precipitatii (figura nr. 7), din surse de suprafata (lacuri, rauri, figura nr. 8), din strate acvifre
de adancime sub presiune (ascensionale sau arteziene) si din surse artificiale. Asupra
modului de alimentare mai facem mentiunea ca, in cazul raurilor se poate vorbi de un
schimb continuu de ape: in perioadele lipsite de precipitatii cand nivelul apei din rauri este
scazut, apele subterane alimenteaza debitele de apa, in timp ce, in cazul viiturilor,
fenomenul este invers (raul alimenteaza panza freatica).

Figura nr. 7. Alimentarea stratelor freatice din precipitatii (dupa I. Preda si P. Marosi,
1971)

Figura nr. 8.
Alimentarea
stratelor freatice
din retele de
suprafata (dupa I.
Preda si P. Marosi,
1971)

e) Mineralizarea apelor subterane

 Continutul de substante minerale care se gaseste in apele subterane depinde de
tipurile de roca magazin, de umiditatea zonei si de schimbul de ape. In zone umede si cu
schimburi intense de ape, mineralizarea este slaba, daca si rocile permit acest lucru. in
zone salifere continutul mineral este mai mare.

In regiuni cu deficit de umiditate drenajul slab favorizeaza, de asemenea, o

mineralizare crescuta.

f) Tipuri de acvifere freatice

Stratele acvifere freatice se diferentiaza in functie de litologia si unitatea

morfologica in care apele se acumuleaza.

Figura nr. 9. Strat acvifer din lunca Siretului

f1) Stratele acvifere din luncile raurilor (figura nr. 9). In conditiile unei
granulometrii grosiere si cu o alimentare bogata (precipitatii, aport de pe versanti, schimb
de ape cu raul), aceste strate acvifere sunt de regula foarte bogate. Apele au o calitate
buna (daca raurile nu sunt poluate) si servesc pentru alimentarea populatiei si a
obiectivelor economice. In natura exista o mare varietate de situatii in ceea ce priveste
aceste acvifere. Avantajul consta in faptul ca, de regula, albiile si vaile au fost sculptate
pana la roci impermeabile care reprezinta „culcusul” acestor panze freatice, peste care s-
au depus aluviuni in grosimi diferite (8 – 10 m) care constituie roci magazin. Drenajul
acestor ape se face prin schimb cu albia raului si pe directia generala de scurgere a
cursului de apa (figura nr. 10.) Adancimea apelor freatice este in general redusa 2 - 6 m,
mai mica la baza versantilor si pe sectoarele joase ale luncilor. Strate acvifere importante
se intalnesc si la baza teraselor (foste lunci).
 Figura nr. 10. Drenarea stratului acvifer freatic

f2) Stratele acvifere freatice din

zonele interfluviale. Ariile interfluviale se
prezinta in mod diferit. Uneori pot fi sub forma unor
campii interfluviale intinse si se alimenteaza numai
din precipitatii. Poate exista si o influenta reciproca
cu apele unor rauri situate mai in apropiere si atunci
adancimea nivelului freatic este mai mica. Alteori
aceste interfluvii extinse sunt departe de albiile
raurilor iar adancimea coboara mai mult (20 – 30 m).

Alte tipuri de interfluvii se intalnesc in zonele deluroase si montane. Aici, situatiile

sunt mai complicate (pante si diferente altitudinale mari) care permit acumularea unor
rezerve importante de apa. Local insa, in sinclinale, depozite monoclinale cu roci
permeabile si impermeabile alternante si in depozite deluviale mai joase, se acumuleaza
suficienta apa care este utilizata. Uneori depozitele deluviale acopera izvoarele de la baza
versantilor provenite de la acvifere mai adanci, captive si produc inmlastiniri.

f3) Stratele acvifere din piemonturile acumulative si campiile

piemontane. De regula sunt bogate in apa situata la adancimi mai mari in piemonturi si
mai mici in campiile piemontane. In cadrul acestei categorii se pot diferentia strate acvifere
cantonate in forme de relief specifice: conurile de dejectie, deltele continentale
(subaeriene sau de uscat) si piemonturile de acumulare. In toate cazurile este vorba de
granulometrii grosiere si mari (pietrisuri, prundisuri si nisipuri cu o mare capacitate de
acumulare a apei .

f4) Stratele acvifere in zona

litoralului marin si in campiile
continentale. Aceste strate acvifere
prezinta anumite particularitati din cauza
permanentului amestec dintre apele
marine sarate si cele continentale dulci. In
zonele litorale aride, pe o anumita distanta
fata de tarm, apele marii patrund si devin
freatice, mai saline. Cand este un aport
mai mare de ape dulci (precipitatii,
afluenti), acestea se situeaza peste cele
sarate (avand densitate mai mica) si
formeaza acvifere mixte. Uneori apa dulce
se mentine sub forma unor lentile cuprinse in masa mai sarata a apelor freatice marine.

3 Strate acvifere de adancime

Stratele acvifere de adancime se deosebesc de cele freatice prin faptul ca

sunt situate intre doua orizonturi impermeabile. Aceasta pozitie se reflecta in dinamica si
caracteristicile acviferelor, fapt pentru care ele se mai numesc si captive. Stratele acvifere
captive sunt mai putin influentate de agentii externi deoarece alimentarea lor se face de
la distante mari fata de zona de acumulare si de la diferente importante de altitudine. De
obicei stratele acvifere de adancime sunt cantonate in roci precuaternare, mai rar,
cuaternare.

In natura, adesea, exista mai multe strate acvifere captive suprapuse, dispuse sub
forma unor complexe acvifere (Figura nr. 12).

Caracteristici ale stratelor acvifere de adancime

a) Presiunea piezometrica (H) este, in general, mai mare decat in cazul apelor
freatice, datorita faptului ca si diferentele de altitudine sunt mai mari. Apele sunt
ascensionale sau arteziene.

b) Morfologia suprafetelor piezometrice, in cazul lor, este mai greu de urmarit.

Dupa forma acestei suprafete stratele acvifere de adancime sunt cilindrice cand curgerea
e uniforma si parabolice sau hiperbolice in cazul curgerii neuniforme. (Figura nr. 1)

Figura nr. 1 Strate captive cu curgere neuniforma (dupa I. Preda si P. Marosi, 1971)

c) Alimentarea se face pe la capetele de

strate prin infiltrarea precipitatiilor sau a apei
din rauri. Compozitia mineralogica variaza
local si regional, in functie de particularitatile
rocilor dar in general este mai mare decat la
apele freatice (Figura nr. 14.)

Figura nr. 14. Alimentarea stratelor acvifere

de adancime (dupa I. Preda si P. Marosi,
1971)
 Clasificarea stratelor acvifere de adancime

Tipizarea acestor acvifere se face in

functie de structura stratelor in care se
acumuleaza. Se disting:

a) Strate acvifere cantonate in

depozite orizontale, in care apele
subterane sunt fara presiune sau usor
ascensionale. Ex: in Podisul Moldovei si
Podisul Transilvaniei.
Figura nr. 15. Strate acvifere cantonate in depozite monoclinale

b) Strate acvifere cantonate in depozite monoclinale cu presiune de strat mare,

in functie de altitudinea zonei de alimentare. Ex: Podisul Moldovei de Sud (Figura nr. 15.)

c) Strate acvifere cantonate in sinclinale cu alimentare pe flancuri si cu presiune

mare in partea joasa (Figura nr. 16.)

Figura nr. 16. Strat acvifer captiv

In ceea ce priveste presiunile de strat

acestea depind de diferentele de nivel dintre
zona de alimentare si punctul de forare. Cand
jetul de apa din foraj se ridica deasupra solului
vorbim de ape arteziene iar cand nu
depaseste nivelul solului dar se ridica in foraj,
apele sunt ascensionale (Figura nr. 17).

Figura nr. 17.

Nivel
piezometric
artezian si
ascensional

4. Apele
subterane
din rocile
calcaroase

Rocile
calcaroase
prezinta unele particularitati in ceea ce priveste compozitia chimica, proprietatile
hidrogeologice, caracteristicile lito-stratigrafice si relieful carstic format pe ele.
 Continutul mare de carbonati face ca aceste roci sa fie solubile intr-o anumita
masura. Pe baza acestei solubilitati, procesele morfogenetice actioneaza intr-un mod
deosebit, creind o multitudine de forme interne (grote, pesteri) si externe (lapiezuri, uvale,
polii, vai in chei etc.)

Figura nr. 18.

Alimentarea
stratelor
freatice de
catre stratele
acvifere de
adancime
cantonate in
diferite roci: a)
granulare; b) carstificate (dupa I. Preda si P. Marosi, 1971)

Actiunea dizolvanta a apei, conjugata cu fisurile si diaclazele preexistente creaza

spatii noi pentru acumularea si circulatia apelor subterane.

Fara a intra prea mult in detaliile de formare a spatiilor libere din rocile calcaroase,
prin fenomene specifice, prezentam cateva caracteristici hidrogeologice ale acestora.

Precipitatiile cazute pe masa calcaroasa se infiltreaza prin fisuri si se acumuleaza

in goluri. Se formeaza doua zone: de aeratie si de saturatie, separate printr-o suprafata
libera, orizontala, cu discontinuitati. Zona de saturatie are porii si fisurile pline cu apa dar
nu se numeste strat acvifer din cauza heterogenitatii rocilor. Zona de aeratie are goluri
mari, seci prin care apa se scurge liber (Figura nr. 18).

Circulatia apelor din carst depinde de forma, dimensiunile, dispunerea si frecventa

fisurilor. Particularitatile acestei circulatii sunt: caracterul turbulent, viteza de curgere
variabila, directii de circulatie complicate si ponderea mica a volumului golurilor fata de
volumul rocii. Aici, porozitatea (macroporozitatea) nu este data de aranjarea particulelor
de roca (care in fond este compacta) ci de fisuri si goluri.

Directia generala de circulatie este verticala (circulatie libera) cu exceptia unor

strate inclinate in care deplasarea apei se face pe diaclazele oblice ale rocii.

Nivelul de baza al curgerii carstice este, de regula, locul unde acestea ies la
suprafata: in mare, intr-un rau, intr-un lac. In anumite situatii curgerea ia un aspect de
sifonare (cu intermitente).

Izvoare

Daca stratele acvifere sunt deschise, prin eroziune sau prin fenomene tectonice,
la locul de contact apa iese „la zi” sub forma de izvor. Acest termen este atat de comun
incat, prin el se intelege practic numai apa de baut, ceea ce nu corespunde intru totul
realitatii. Din aceasta cauza s-au propus si alte denumiri cu o destinatie specifica.

- emergenta, pentru apele dulci (nu si potabile) care apar in mod natural la
suprafata terenului;
- resurgenta, pentru apele care ies din carst. Se considera ca este de fapt o
reintoarcere a lor „la zi”, dupa patrunderea si circulatia in masivele
calcaroase prin caverne, canale, grote;
- exurgenta, pentru apele care patrund in carst prin fisuri, se acumuleaza in
adancime si apar la zi pe linii de falie sau grote;

Clasificarea izvoarelor

Dupa zona de provenienta din stratul acvifer:

a) Izvoare din zona de aeratie: debite mici, temporare, temperatura variabila,

nepotabile (multi agenti patogeni din sol);

b) Izvoare din strate acvifere freatice. Acestea sunt de obicei descendente si au

o rapandire mare. Ele apar prin eroziunea depozitelor superficiale (izvoare de eroziune
sau de depresiune) singulare sau in linii de izvoare, sau la contactul a doua formatiuni
geologice cu permeabilitati diferite (izvoare de contact). La randul lor, izvoarele de contact
pot fi:

- izvoare de revarsare: in caz de accidente structurale;

- izvoare de preaplin: in structuri sinclinale, apa curge invers;

- izvoare de debordare: apa curge in sensul inclinarii stratelor si apare la accidente

structurale;

c) Izvoare din strate acvifere de adancime. Se intalnesc mai rar, au debit constant
si regim termic uniform. Tipuri:

- izvoare arteziene: pe linii de falie, strate monoclinale si sinclinale. Au debit

constant;

- izvoare descendente: in sinclinale, de pe flancul mai inalt pe cel jos;

- izvoare de infiltrare si de curgere: in roci solubile (calcare, dolomite, gipsuri, sare

etc.)