REABILITAREA OFTALMOLOGICA

Suhani Mihai
Bioingineria Reabilitarii an II
 CUPRINS

 Analizatorul vizual
 Refracția
 Hipermetropia
 Miopia
 Astigmatismul
 Lentilele de contact
ANALIZATORUL VIZUAL

Segmentul periferic
 REFRACŢIA

Ochiul poate fi comparat cu un aparat fotografic în care, datorită mediilor sale

refringente, imaginea care se formează pe retină este reală, mai mică şi răsturnată.
Prin refracţie se înţelege devierea razelor luminoase la nivelul suprafeţei de separare a două
medii transparente cu densitate diferită. Refracţia oculară este constituită de deviaţiile pe care
mediile transparente şi refringente ale ochiului le imprimă razelor luminoase ce le traversează
(fig.1).
Mediile refringente ale ochiului sunt: corneea, umoarea apoasă, cristalinul şi vitrosul.

Modificarea refracţiei ochiului poate fi dată numai de cristalin, care îşi poate modifica
raza de curbură prin acţiunea muşchiului ciliar în procesul de acomodaţie. Se poate distinge
deci refracţia statică - fără acomodaţie, şi dinamică - în care intervine acomodaţia.

I. Refracţia statică
În ochiul în stare de repaus acomodativ razele luminoase venite de la infinit, după ce au
străbătut dioptrul ocular se întâlnesc într-un focar pe retină, înaintea sau înapoia ei.
În cazul în care razele se întâlnesc pe retină, ochiul este emetrop, iar când se întâlnesc
înaintea sau înapoia retinei ochiul este ametrop.
 Ametropiile sau viciile de refracţie pot fi:
 sferice, când razele luminoase se întâlnesc într-un punct
 asferice - când razele luminoase se înâlnesc într-o linie focală (astigmice).
Ametropiile sferice:
 Când razele luminoase se întîlnesc într-un focar înaintea retinei ametropia se numeşte
miopie.
 În situaţia în care razele luminoase se întâlnesc într-un focar înapoia retinei,
ametropia se numeşte hipermetropie.
Ametropiile pot fi (fig.2):
 axiale - când axul antero-posterior al globului ocular este prea lung sau prea scurt
 de curbură, când razele de curbură ale componentelor dioptrului ocular (cornee,
cristalin) sunt modificate;
 de indice, când indicele de refracţie al unuia din mediile oculare este modificat;
 accidentale, când se produce deplasarea unui element al dioptrului (ex. luxaţia de
cristalin).
Fig.3
Determinarea refracţiei oculare se poate face prin metode subiective ( Fig.3) şi obiective.

Metoda subiectivă (Donders): Se aşează lentile în faţa ochiului ametrop, valoarea dioptrică a
lentilei corectoare reprezentândaproximativ gradul ametropiei (fig.4).

 Metode obiective: Metoda oftalmoscopică - Examinarea fundului de ochi de către

examinatorul emetrop.Valoarea dioptrică a lentilei oftalmoscopului cu care
examinatorul vede clar retina reprezintă valoarea aproximativă a ametropiei.

Skiascopia, sau jocul umbrei in campul pupilar, este cea mai exactă metodă. La tineri
skiascopia se face după suprimarea prealabilă a acomodaţiei prin instilare de midriatice
cicloplegice (fig.5).

Fig.5 Skiascopia

Refractometria este metoda care permite determinarea refracţiei totale a ochiului pe două
meridiane principale şi poate fi manuala sau automata (fig.6).
 Fig.6 Autorefractometru

Pentru corectarea viciilor de refracţie se utilizează lentile. Lentilele sunt medii

refringente având una sau ambele feţe curbe.
Ele pot fi (fig.7):
 sferice - segmente de sferă
 cilindrice - secţiuni de cilindru
 convexe (convergente) notate cu semnul +
 concave (divergente) notate cu semnul –

Fig.7 Tipuri de lentile

Puterea de refracţie a lentilelor se mĂsoară în dioptrii, dioptria fiind puterea de

refracţie a unei lentile cu distanţa focală de 1 m. Determinarea valorii dioptrice a unei lentile
se face fie prin:
 -neutralizarea cu o lentilă cunoscută,
 cu aparate: cilindro-sferometru, frontofocometru etc.
 Rolul lentilelor este de a aduce imaginea pe retină prin modificarea directiei razelor
luminoase.

HIPERMETROPIA

Hipermetropia este viciul de refracţie în care razele luminoase paralele venite de la infinit
se adună într-un punct, focar situat înapoia retinei. Printr-un efort acomodativ, imaginea poate
fi adusă pe retină. Hipermetropul în repaus acomodativ nu vede bine nici la distanţă, nici
aproape. Acomodaţia lucrează tot timpul, ducând la oboseală, rezultând astenopia
acomodativă. Acomodaţia fiind permanentă, muşchiul ciliar al ochiului hipermetrop este
hipertrofiat şi cu un tonus de repaus permanent crescut mascand valoarea hipermetropiei.
Din cauza efortului acomodativ permanent hipermetropul poate prezenta cefalee,
disconfort, oboseală oculară.
La vederea de aproape, ochii se înroşesc, vederea se tulbură, iar dacă acomodaţia cedează,
textul nu mai este lizibil pentru moment.
Hipermetropia este foarte răspândită şi frecvent ignorată. La naştere există un grad mic de
hipermetropie, ce dispare odată cu înaintarea în vârstă.
Hipermetropia poate fi:
 mică: până la 3 D
 medie: între 3 si 6 D
 mare: peste 6 D.
Hipermetropia poate fi:
 latentă, când este compensată de acomodaţie în totalitate,
 manifestă, când nu mai este compensată de acomodaţie
 totală, suma dintre hipermetropia latentă şi manifestă. Se măsoară după paralizia
acomodaţiei.

Hipermetropia poate fi axială, de indice şi de curbură.

Corectarea hipermetropiei se face cu lentile convergente convexe (+), care aduc
imaginea pe retină . Se prescrie lentila cea mai puternică cu care pacientul vede bine.
 MIOPIA
Se caracterizează printr-un exces de refracţie, razele paralele venite de la infinit se unesc
într-un focar situat în faţa retinei. Cu cât obiectul privit se apropie de ochi, cu atât focarul se
apropie de retină. Este mai puţin frecventă decât hipermetropia, dar este frecventă progresia ei
şi produce modificări ale structurilor oculare.

Poate fi:
a. axială
b. de indice
c. de curbură.
În raport cu lungimea axului miopia poate fi:
 mică: până la 3 D
 medie: între 3 si 6 D
 mare: peste 6 D
 forte: peste 8-10 D.
După evoluţie, poate fi:
 benignă - miopia simplă, etichetată ca viciu de refracţie
 malignă - miopia degenerativă sau miopia boală

Miopia benignă apare la aproximativ 6-7 ani, până la 20 ani, nu depăşeşte te 6-7 D.
Clinic, se manifestă prin vedere scăzută la distanţă, micşorarea fantei palpebrale pentru
vederea la distanţă şi vedere foarte bună la aproape, miopul fiind nevoit să apropie mult
obiectul privit.
Miopia malignă sau patologică evoluează toată viaţa, este progresivă putând ajunge la 20-
40D. Clinic, apare astenopie musculară, ce constă în slăbirea convergenţei datorată faptului că
miopul, pentru a vedea bine apropie foarte mult, ceea ce duce la o convergenţă exagerată. Prin
slăbirea convergenţei un ochi deviază în exterior, rezultând strabismul divergent, cu dispariţia
vederii binoculare.
Alte manifestări ale miopiei: miodezopsii (muşte zburătoare), coroidoza miopică -
constând în modificări degenerative ale retinei centrale şi periferice: conus miopic, zone
atrofice şi migrări pigmentare; modificări ale nervului optic şi modificări ale vitrosului.
Complicatiile majore ale miopiei pot fi:
 deslipirea de retină
 hemoragii retiniene
 cataracta etc.

Se corectează cu lentile divergente concave, notate cu (-), care aduc focarul pe retină.

ASTIGMATISMUL
 În astigmatim razele paralele luminoase venite de la infinit după ce traversează mediile
oculare nu se întâlnesc într-un focar unic punctiform ele nu formează un con, ci un conoid
care realizează pe retină focare liniare sau neregulate.
Astigmatismul poate fi regulat şi neregulat

1. Astigmatismul regulat poate fi:

a. simplu, un meridian emetrop, iar celălalt miop sau hipermetrop,
b. compus, când ambele meridiane sunt mioape sau hipermetroape ,
c. mixt, un meridian miop şi altul hipermetrop.
În toate aceste cazuri astigmatismul poate fi conform regulei - când meridianul
vertical este mai refringent, şi invers regulei - când meridianul orizontal este mai refringent.
Există un astigmatism fiziologic în care meridianul vertical are o curbură mai accentuată
decât cel orizontal, dat de presiunea exercitată de pleoapa superioară în timpul clipitului
Uneori cele două meridiane sunt oblice - astigmatism oblic.

2. Astigmatismul neregulat
În astigmatismul neregulat există o diferenţă de refracţie nu numai între cele 2
meridiane, dar şi între diferite puncte ale aceluiaşi meridian. Apare în cicatrici corneene,
keratoconus etc.
Mai putem clasifica astigmatismul în congenital şi dobândit (postoperator).
Simptomatologie. Astigmatul nu vede bine nici la aproape, nici la distanţă. Prezintă
frecvent astenopie acomodativă cu cefalee şi congestie oculară.
Astigmatismul poate duce la întreţinerea unei migrene, blefarite, conjunctivite cronice.
Corectia astigmatismului se face cu lentile cilindrice sau combinaţii de lentile sferice şi
cilindrice. Axul cilindrului se orientează perpendicular pe meridianul astigmat .

Pentru a realiza corecţia optică a astigmatismului prescrierile se pot face folosind

cilindrii pozitivi sau negativi iar notarea lor necesită utilizarea unor formule de transpoziţie.
Ex. = -2D Cyl x 180+ -1D Cylx90 rezultă -1 D sferic combinat cu - 1 D cyl. 180°
Lentilele de contact
În ultimii ani lentilele de contact au câştigat tot mai multă încredere, s-au perfecţionat şi
diversificat. Lentilele de contact pot fi grupate în 4 categorii:
 Lentile de contact dure, care sunt făcute din polimetilmetacrilat şi nu sunt
permeabile pentru gaze şi lichide. Din această cauză ele nu pot fi purtate continuu, corneea
devenind hipoxică. Fiind însă rigide, corectează foarte bine astigmatismul şi sunt durabile.
Infecţiile şi reacţiile alergice sunt mai rare. Sunt mai rar prescrise.
 Lentilele de contact semidure, sau permeabile pentru gaze, au proprietăţi între
lentilele dure şi cele moi. Ele permit trecerea oxigenului spre cornee şi sunt mai bine tolerate.
Fiind semirigide, corectează astigmatismul mai bine decât cele moi.
 Lentilele de contact moi au un conţinut bogat în apă şi sunt permeabile pentru
gaze şi lichide. Sunt mai bine tolerate decât cele dure şi semidure şi pot fi purtate o perioadă
mai lungă. Sunt mai puţin durabile, iar riscul de reacţie alergică şi infecţie este mai mare. De
asemenea, nu pot corecta astigmatismul la fel de bine ca lentilele dure şi se incarcă mai uşor
cu depozite de proteine şi lipide din lacrimi. Deoarece sunt cel mai bine tolerate sunt cel mai
des prescrise.
 Lentilele „disposable“ sunt lentile moi care se aruncă după ce sunt purtate
continuu o anumită perioadă de timp. Sunt des folosite deoarece conferă confort
sporit, nu necesită efort pentru intreţinere.

Indicaţiile lentilelor de contact.

Principalul motiv pentru care pacienţii doresc lentile de contact este renunţarea la
ochelari.
La lentilele cu putere dioptrică mare (miopie forte, afachie) lentila de contact reduce
aberaţiile optice.

Contraindicatiile lentilelor de contact:

 ochiul uscat;
 atopia
 neîndemânarea la montarea lentilelor (în special la bolnavi neurologici, cu
 Parkinson ).


Complicaţiile purtării lentilelor de contact.

Cele mai frecvente complicaţii sunt legate de hipoxia corneană,urmare a portului

necorespunzător al lentilelor de contact.
Cea mai serioasă complicaţie a purtării lentilelor de contact este abcesul cornean. De
asemenea, se poate întâlni eroziunea corneană.
De aceea, la purtătorii de lentile de contact în prezenţa ochiului roşu trebuie întreruptă
purtarea lentilelor şi examinare de specialitate - biomicroscopie după coloraţie cu
fluoresceină.
Pentru prevenirea acestor complicatii trebuie ca pacientul să respecte o igienă riguroasă şi
să studieze ghidul cu instructiuni de folosire şi întreţinere a lentilelor de contact.
 Bibliografie:

1. Cijevschi , D.Costin S.Popate., Elemente Practice de Examinare Clinico

Paraclinica in Oftalmologie
2. Paul Cernea-Tratat de oftalmologie., Editura Medicală, Bucureşti,2002
3. Different corrections of hypermetropic errors in the succesful treatment of
hypermetropic amblyopia in children 3 to 7 years of age,Am J
Ophthalmol. 2009 Feb