ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI

REFERAT

DREPTUL AFACERILOR
Contractul – noțiune și condiții de validare
Prof. Voica Ileana

Budăianu Marilena Luiza

Anul I CIG – gr. 801
 Contractul – noțiune și condiții de validare

„Actul juridic exprimă voinţa subiectului de a participa liber la raporturile juridice.

Manifestarea actului juridic este expresia afirmării şi împlinirii personalităţii umane. Afirmaţia
voinţei este expresia reală a libertăţii omului”.1

Contractul este un act juridic civil din care reiese o manifestare de voință săvârşită cu
intenţia de a stabili, modifica sau stinge raporturi juridice.
Cele trei elemente definitorii ale actului juridic civil sunt:
1. este o manifestare de voinţă
2. scopul manifestării de voinţă îl constituie producerea de efecte juridice civile
3. aceste efecte juridice propuse trebuie să privească naşterea, modificarea sau stingerea unor
raporturi juridice civile concrete.
Astfel, art. 942 Cod civil dispune: „Contractul este acordul între două sau mai multe
persoane spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic.”
Contractul de vânzare-cumpărare comercială este contractul prin care vânzătorul se obligă
să transmită dreptul de proprietate asupra unui bun către cumpărpător, iar acesta se obligă să
plătească preţul bunului respectiv.

Condiţiile de validitate a contractului de vânzare-cumpărare comercială

Condiţiile generale de validitate ce trebuie îndeplinite de orice contract se aplică conform art. 948 din
Codul civil.

1. Consimțământul

„Prin consimţământ se înţelege acea condiţie esenţială, de fond şi generală a actului juridic
civil care constă în hotărârea de a încheia un act juridic civil manifestată în exterior.”

Consimțământul poate fi definit ca fiind manifestarea în exterior a hotărârilor ambelor părți de a

contracta.

Pentru a fi valabil, consimtamantul trebuie sa întrunească condiţiile urmatoare:

1
I. Urs, S. Angheni, Drept civil, vol. I, Bucureşti, Editura Oscar Print, p. 105.
a. să provină de la o persoană cu discernământ;
b. să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;
c. să fie exteriorizat;
d. să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ.
Pot exista următoarele modalităţi de exteriorizare a consimţământului:
• în scris;
• verbal;
• prin gesturi sau fapte concludente.

Potrivit art. 1206 NCC consimţământul este viciat atunci când

-este dat din eroare,
- surprins prin dol
- smuls prin violenţă,
-în caz de leziune.
Eroarea: în NCC sediul materiei se regăseşte în mai multe articole (art. 1207- 1213), care
reglementează diferite feluri de erori care pot apărea la momentul
încheierii actului , cu sancţiunile corespunzătoare care pot interveni. Eroarea reprezintă
neconcordanța dintre realitate și anumite împrejurări la încheierea unui act juridic, mai cu seamă
falsa reprezentare a acestora. Cu toate acestea, eroarea nu este provocată de cineva, ci se datorează
însuși celui aflat în eroare, fiind așadar spontană. C.civ. distinge 3 clasificări ale erorii:
-eroarea esențială și eroarea neesențială,
-eroarea de fapt și eroarea de drept,
-eroarea scuzabilă și eroarea nescuzabilă.

Dolul: Dolul este acel viciu de consimţământ care constă în inducerea în eroare a unei persoane cu
ajutorul unor mijloace viclene sau dolosive ori prin omisiunea, în mod fraudulos, de informare a
cocontractantului asupra unor împrejurări care se cuvenea să fie dezvăluite (art. 1214 NCC). Privit
ca fapt delictual săvârşit cu intenţie de către autorul său, dolul presupune un element obiectiv
(utilizare de mijloace viclene) şi unul intenţional ori subiectiv( intentia de a induce in eroare o
persoana).

Violenţa: În concepţia NCC, violenţa, ca viciu de consimţământ, este înţeleasă ca „temerea

justificată indusă fără drept de cealaltă parte sau de un terţ, de aşa manieră încât partea
ameninţată putea să creadă, după împrejurări, că, în lipsa consimţământului său, viaţa, persoana,
onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav şi iminent” (art. 1216). În stabilirea
caracterului determinant al violenţei trebuie să se ţină seama, aşa cum dispune art. 1216 alin. 4
NCC, de „vârsta, starea socială, sănătatea şi caracterul celui asupra căruia s-a exercitat violenţa,
precum şi de orice altă împrejurare ce a putut influenţa starea acestuia la momentul încheierii
contractului”. Având în vedere că nu orice ameninţare constituie, prin ea însăşi, violenţă-viciu de
consimţământ, se cere ca aceasta să reprezinte o încălcare a legii (să fie ilicită), pentru a atrage
nevalabilitatea actului. Pe de altă parte, potrivit NCC reprezintă violenţă „temerea insuflată prin
ameninţarea cu exerciţiul unui drept făcută cu scopul de a obţine avantaje nejustificate” (art.
1217). Faptul că ameninţarea trebuie să fie determinantă, rezultă în mod implicit şi din dispoziţiile
art. 1219 NCC, care nu recunosc caracterul de viciu de consimţământ, simplei temeri reverenţiare,
izvorâte din respect, fără ca aceasta să fi fost însoţită de violenţă. Ameninţarea cu un rău nu este,
potrivit NCC, considerată constitutivă de violenţă, atunci când ea rezultă dintr-o stare de necesitate,
decât în măsura în care cealaltă parte a profitat de această împrejurare (art. 1218 NCC) .N.C.civ.
distinge două clasificări ale violenței: fizică sau morală, legitimă sau nelegitimă.

Leziunea : Există leziune atunci când una dintre părţi, profitând de starea de
nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea
sa ori a unei alte persoane o prestaţie de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii
contractului, decât valoarea propriei prestaţii Cu alte cuvinte,leziunea este viciul de
consimțământ care constă în prejudiciul material suferit de una dintre părți ca urmare a încheierii
a unui contract; disproporția de contraprestații.
Conf. (art. 1221),existenţa leziunii se apreciază şi în funcţie de natura şi scopul contractului.
Leziunea poate exista şi atunci când minorul îşi asumă o obligaţie excesivă prin raportare la starea
sa patrimonială, la avantajele pe care le obţine din contract ori la ansamblul circumstanţelor. Spre
deosebire de vechea reglementare, în NCC leziunea este recunoscută şi în cazul majorului, cu
condiţia ca diferenţa de prestaţie să depăşească jumătate din valoarea pe care o avea, la momentul
încheierii contractului, prestaţia promisă sau executată de partea lezată (art. 1222 alin. 2). Sub
aspectul categoriei actelor juridice care pot fi atacate pentru leziune, noile dispoziţii legale exclud
de la incidenţa acestei sancţiuni contractele.

2. Capacitatea părților

„Prin capacitatea de a încheia actul juridic civil se înţelege acea condiţie de fond şi esentială
care constă în aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi şi
obligaţii civile prin încheierea actelor de drept civil.”
Ea este o parte a capacității de folosință a persoanei fizice sau a persoanei juridice și, totodată, o
premisă a capacitaţii de exerciţiu a persoanei fizice sau a persoanei juridice, (cealaltă premisă fiind
discernământul, pentru persoana fizică). - NCC pastreaza principiul capacitatii de a contracta atat
pentru persoanele fizice cat si pentru cele juridice, care reprezinta regula, exceptiile fiind de stricta
reglementare si aplicare.
Minorii care nu au implinit varsta de 14 ani si interzisii judecatoresti nu pot contracta decat
prin reprezentantii lor legali, in conditiile prevazute de lege.
 3. Obiectul contractului

Obiectul contractului este constituit din operatiunea juridica avuta in vedere de parti la momentul
incheierii acestuia (art. 1.225). El trebuie sa fie determinat si licit (adica sa nu fie prohibit de lege
sau sa contravina ordinii publice ori bunelor moravuri), sub
sanctiunea nulitatii absolute.

Operatia juridica este distincta de prestatia la care debitorul s-a indatorat si care reprezinta
obiectul obligatiei vazuta ca raport juridic. Astfel, potrivit art. 1226 NCC, obiectul obligatiei
este prestatia la care se angajeaza debitorul si, sub sanctiunea nulitatii absolute, trebuie sa fie
determinat sau cel putin determinabil si licit.

4. Prețul vânzării

Prețul este elementul care diferenţiază contractul de vânzare-cumpărare de cel de schimb, atât în
dreptul civil, cât şi în dreptul comercial, deoarece constă într-o sumă de bani şi nu într-un alt bun.

Preţul reprezintă obiectul prestaţiei cumpărătorului și trebuie să îndeplinească următoarele

condiţii:

a. Să fie determinat sau determinabil;

Este determinat preţul care este prevăzut în contract printr-o sumă de bani. Este determinabil preţul
în legătură cu care s-au prevăzut în contract condiţiile determinării lui în viitor. Potrivit art. 1303
C. Civ, preţul vânzării trebuie să fie serios şi determinat de părţi.

Spre deosebire de Codul civil, Codul Comercial prevede, în art. 60 că vâzarea pe un preţ
nedeterminat în contract este valabilă dacă părţile au convenit asupra unui mod de a-l determina
ulterior.

Art. 61 C. Com. prevede că vânzarea făcută pe adevăratul preţ sau pe preţul curent este, de
asemenea, valabilă. În acest caz preţul se determină conform art. 40.

Art. 40 C. Com. arată: când urmează a se hotărâ adevăratul preţ sau preţul curent al productelor,
mărfurilor, transporturilor, navlului, al primelor de asigurare, cursul schimbului, al efectelor publice
şi al titlurilor industriei, el se ia după listele bursei sau după mercurialele locului unde contractul a
fost încheiat sau, în lipsă după acelea ale locului celui mai apropiat sau după orice fel de probă.

b. Să fie real.
Aceasta presupune ca preţul să nu fie simulat, derizoriu. În materie comercială, caracterul
real al preţului este apreciat cu mai multă toleranţă, dat fiind specificul comerţului.
Surse:

Noul cod civil si legea de aplicare a acestuia

Elemente de dreptul afacerilor, Ieana Voica, Editura ASE, Bucureşti, 2010.

Curs de Drept Civil. Partea generala. Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu. Ediția a 2-a revizuită și adăugită.
Ed. Hamangiu, 2012;

Drept Civil. Partea generală- în reglementarea Noului Cod civil. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu. Ed.
Universul Juridic.
www.referate.com

: https://legeaz.net/dictionar-juridic/reglementarea-contractului-in-noul- cod-civil

www.euroavocatura.ro