Tema 6. Riscurile bancare şi managementul acestora.

1. Conceptul de risc bancar şi tipologia acestora.

2. Managementul riscurilor

1. Conceptul de risc bancar şi tipologia acestora.

Riscurile bancare sunt abordate din două perspective:

a) din perspectiva funcţională, în sensul ataşării riscurilor la funcţia clasică a băncilor, de

intermediere, evidenţiindu-se riscul de piaţă, de credit, de lichiditate etc.

b) din perspectiva evenimentială în sensul considerării riscurilor ca fiind generate de

evenimente neprevăzute, necontrolabile, precum frauda, recesiuni economice etc.

Riscul are un impact deosebit asupra valorii instituţiei bancare, atît sub forma pierderilor
directe suportate, cît şi prin efectele induse asupra clienţilor, personalului, partenerilor etc.
Sintetic, riscul poate fi definit ca fiind posibilitatea de producere a unui eveniment cu consecinţe
adverse pentru bancă şi, în acest sens, expunerea la risc reprezintă valoarea actuală a tuturor
pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le suportă sau pe care le-ar putea suporta
instituţia bancară, aceasta putînd fi expunere efectivă sau expunere potenţială.

Gestiunea riscurilor reprezintă un process cu ajutorul cărora banca are posibilitatea se

identifică riscurile, se evalueze mărimea lor, se monitorizeze și se efectueze controlul asupra
pozițiilor de risc, se determină corelarea dintre diferite tipuri de risc.

Un sistem de gestiune a riscurilor care include strategia și tactică direcționate către

minimizarea lor se numește risc – management. Risc management eficient include un sistem de
gestiune, un sistem de identificare și de evaluare, un sistem de monitorizare și de control.

Corespunzător cu faptul dacă există dependența între riscurile și veniturile putem deosebi:

- Riscuri care pot fi evaluate cantitativ (de ex. riscuri financiare), gestiunea constă în
optimizarea lor;
- Riscuri care nu pot fi evaluate cantitativ (risc juridic, reputațional), gestiunea cărora
constă în minimizarea lor.

Riscurile în activitatea bancară pot să apare cât în baza factorilor interni atît și în baza
factorilor externi. Dacă factorile interne sunt previzibile, pot fi evaluate și optimizate la timp,
factorile externe în majoritatea cazurilor nu pot fi controlate de către banca. Banca nu poate fi
sigură în privința rezultatelor evenimentelor viitoare, asupra impactului lor la eficiența activității
viitoare.

Putem evidenția cinci cele mai principale grupe de riscuri externe:

- Risc de fors major este legat cu apariția situațiilor neprevizibile cu impact negativ
asupra activității bancare ca de exemplu calamități naturale etc.

1
 - Risc de țară este legat cu apariția condițiilor nefavorabile pentru activitatea băncii în
domeniul politic, economic, juridic în țara cu care banca și clienții ei coloborează.
- Risc de politica externă – este condiționat de către schimbările în relațiile externe, ca
și de situația politică în una din țări, care are influență asupra activității băncii ca de
exemplu război, scandaluri politice etc.
- Risc juridic este condiționat de schimbările în legislația diferitor țări.
- Risc macroeconomic apare din cauza crizelor economice în țara sau în unele
segmente a economiei, în aceasta grupa se evidențiază riscul inflațieicare este legat cu
micșorarea costurilor inițiale a activelor

Pentru minimizarea impactului acestor riscuri asupra activității sale băncile sunt obligate
să elaboreze cîteva scenarii de acțiune în care trebuie fi prevăzute diferite situațiile de criză și
acțiunile de mare urgență care banca să întreprindă. Aceste scenariile periodic trebuie de revizuit
și de prezentat Băncii Naționale.

Diversitatea riscurilor cu care se confruntă o bancă, precum şi diversitatea situaţiilor care

generează aceste riscuri impun, din considerente practice, operaţionale, dar şi teoretice, de
înţelegere, gruparea acestora după -diverse criterii.

A. În funcţie de expunerea la risc se evidenţiază:

a) riscuri pure, în cazul cînd expunerea este generată de activităţile şi procesele bancare,
cu posibilitatea inducerii de evenimente producătoare de pierderi. Asemenea riscuri sunt: riscuri
fizice (distrugere, avarieri etc.), riscuri fiduciare (pierderi de date, de efecte comerciale etc.),
riscuri frauduloase, riscuri de răspundere:

b) riscuri lucrative sau speculative, în cazul în care expunerea este generată de încercarea
băncii de a obţine profit mai mare, ceea ce presupune cheltuieli suplimentare, dar posibile
pierderi.

B. În funcţie de caracteristica operaţională bancară care generează riscuri evidenţiăm:

I. a) riscuri asumate în gestiunea bilanţului

b) riscuri financiare

- riscul de creditare sau de insolvabilitate a debitorului, de nerambursare, exprimă

posibilitatea neîncasării la scadenţa a capitalului împrumutat, plus dobînzile;

- riscul de lichiditate sau, de finanţare exprimă posibilitatea ca banca să nu dispună de

lichiditate pentru a acoperi obligaţiile financiare la moment dat;

- riscul de capital, de îndatorare sau de faliment exprimă probabilitatea ca fondurile

proprii ale băncii sa fie insuficiente pentru a acoperi pierderile din activitatea curentă.

a.2) riscuri de piaţă sau de variaţie a valorii activelor financiare. generate de

probabilitatea variaţiei ratei dobînzilor, a cursului valutar sau a cursului titlurilor financiare.

Toate aceste riscuri sunt interdependente. deoarece exprimă doar aspecte diferite ale
aceluiaşi potenţial de risc ataşat operaţiunilor bancare curente.
2
 II. b) riscuri asociate serviciilor (de prestare)

- riscul operaţional exprimă probabilitatea ca banca să devină incapabilă să mai asigure

servirea eficientă a clienţilor;

- riscul tehnologic, asociat calităţii şi structurii ofertei de produse financiare, determinat

de momentul scoaterii sau introducerii produselor bancare pe piaţă;

- riscul produsului nou, asociat inovaţiilor în sfera produselor financiare;

- riscul strategic exprimă probabilitatea de a nu alege strategia optimă în condiţiile date:

III. c) riscuri ambientale, exprimînd probabilitatea ca o schimbare adversă a mediului să

afecteze negativ profitul băncii:

- riscul de fraudă, vizaînd posibile furturi din partea angajaţilor:

- riscul economic, asociat probabilelor evoluţii adverse ale mediului economic, cu impact
negativ asupra performanţelor băncii (de ţară, sistemic)

- riscul concurenţial, generat de moditicarea raporturilor de piaţă în defavoarea băncii;

- riscul legal, generat de probabila evoluţie a cadrului normative în defavoarea băncii.

Clasificarea riscurilor se realizează şi în funcţie de alte criterii, însă definitorii pentru

activitatea bancară sunt riscurile financiare şi riscurile de piaţă.

2. Managementul riscurilor
Gestiunea riscurilor bancare este totalitatea de activităţi întreprinse de bancă pentru a
depista cauzele apariţiei riscurilor şi a micşora expunerea posibilă la risc.

Conform recomandărilor Acordului Basel III BNM a aprobat Regulamentul privind cadrul de
administrare a acivității băncilor din 20.12.2018. Conform acestui regulament în cadrul băncii
trebuie de constituit Comitetul de administrare a riscurilor. Acest Comitet oferă suport
consiliului băncii cu privire la apetitul la risc şi la strategia de risc cât actuale atât şi viitoare ale
băncii şi sprijină consiliul în monitorizarea aplicării acestei strategii de către organul executiv.
Responsabilitatea generală privind riscurile îi revine Consiliului băncii.

Comitetul de administrare a riscurilor are, cel puţin, următoarele responsabilităţi:

1) supraveghează punerea în aplicare a strategiilor de administrare a capitalului şi a
lichidităţii, precum şi pentru administrarea riscurilor relevante activităţii băncii, cum ar fi riscul
de credit, riscul de piaţă, riscul operaţional (inclusiv riscurile de conformitate şi TIC) şi riscul
reputaţional, pentru a evalua adecvarea acestora în raport cu apetitul la risc şi strategia privind
administrarea riscurilor aprobată;
2) analizează o serie de scenarii posibile, inclusiv scenariile de stres, pentru a evalua modul
în care profilul de risc al băncii s-ar modifica urmare unor evenimente externe şi interne
potenţiale;
3) supraveghează alinierea între toate produsele şi serviciile financiare oferite clienţilor şi
modelul de afaceri şi strategia de risc a băncii, evaluează riscurile asociate produselor şi
3
serviciilor financiare oferite şi ţine cont de alinierea dintre preţurile atribuite şi profiturile
obţinute din aceste produse şi servicii;
4) prezintă consiliului băncii recomandări privind ajustările necesare ale strategiei de risc
care rezultă, inclusiv, din modificările modelului de afaceri al băncii, evoluţiile pieţei sau
recomandările prezentate de funcţia de administrare a riscurilor;
5) evaluează recomandările auditorilor interni şi/sau externi şi urmăreşte implementarea
adecvată a măsurilor necesare ce ţin de domeniul administrării riscurilor;
6) oferă consultații cu privire la numirea consilierilor externi, pe care membrii consiliului
pot decide să-i angajeze pentru consultații sau sprijin în domeniul administrării riscurilor.

Comitetul de administrare a riscurilor trebuie să colaboreze cu alte comitete (comitetul de

audit, comitetul de remunerare).

Funcţia de administrare a riscurilor este responsabilă, cel puţin, de următoarele activități:

1) identificarea riscurilor la care este supusă banca, măsurarea, evaluarea şi monitorizarea
acestor riscuri şi a expunerii reale a băncii la riscurile respective;
2) determinarea poziţiei capitalului şi a lichidităţii în contextul riscurilor la care este supusă
banca;
3) monitorizarea şi evaluarea consecinţelor acceptării anumitor riscuri, măsurilor de
atenuare a impactului acestora şi corespunderii nivelului riscurilor respective nivelului de
toleranţă la risc;
4) raportarea către organul de conducere al băncii şi emiterea recomandărilor relevante.
Rolul funcţiei de administrare a riscurilor în identificarea, cuantificarea, evaluarea,
administrarea, diminuarea, monitorizarea şi raportarea riscurilor este următor:
1) să se asigure de faptul că au fost identificate, evaluate, cuantificate, monitorizate,
administrate şi raportate corespunzător toate riscurile de către subdiviziunile relevante din cadrul
băncii;
2) să asigure faptul că identificarea şi evaluarea nu sunt bazate exclusiv pe informaţii
cantitative sau rezultate ale modelului, dar iau în considerare, de asemenea, abordări calitative,
precum şi să ţină organul de conducere la curent cu privire la ipotezele utilizate şi la posibilele
deficienţe ale modelelor de riscuri şi ale analizei riscurilor;
3) să se asigure că tranzacţiile cu persoanele afiliate sunt analizate şi că riscurile pe care
acestea le prezintă pentru bancă sunt identificate şi evaluate în mod corespunzător;
4) să se asigure că toate riscurile identificate sunt monitorizate eficace de către
subdiviziunile operaţionale relevante ale băncii;
5) să monitorizeze periodic profilul de risc efectiv al băncii şi examinarea acestuia în raport
cu obiectivele strategice şi apetitul la risc;
6) să analizeze tendinţele şi să recunoască riscurile noi sau emergente şi să analizeze
intensificarea riscurilor care apar ca urmare a modificării circumstanţelor şi condiţiilor. De
asemenea, să revizuiască periodic rezultatele actuale ale riscurilor în raport cu estimările
anterioare pentru a evalua şi îmbunătăţi acurateţea şi eficacitatea procesului de administrare a
riscurilor;
7) să evalueze posibile modalităţi de reducere a riscurilor. Raportarea către organul de
conducere trebuie să includă propunerea măsurilor adecvate de reducere a riscurilor.

Politicile privind administrarea riscurilor trebuie să fie transpuse în regulamente şi

reglementări interne secundare, făcându-se distincţie între regulile generale aplicabile întregului
personal şi regulile specifice aplicabile anumitor categorii de personal şi trebuie să includă, cel
puţin, cerinţe privind:
1) procedurile de administrare a riscurilor, adaptate dimensiunii şi naturii activităţilor
băncii, care vor include identificarea şi evaluarea permanentă a poziţiilor asumate de risc,
4
monitorizarea şi controlul riscurilor, inclusiv aferente activităţilor externalizate şi tranzacţiilor
din afara bilanţului;
2) procesul de ajustare a procedurilor de administrare a riscurilor în funcţie de modificarea
profilului de risc al acesteia şi de evoluţiile de pe piaţă;
3) limitele expunerii la risc prevăzute pentru ansamblul activităţilor, precum şi pentru
fiecare activitate semnificativă în parte şi/sau sucursală care să reflecte profilul de risc ales, din
perspectiva raportului dintre riscurile acumulate şi profitul obţinut pe care banca îl consideră
acceptabil în condiţiile asigurării continuităţii activităţii în mod eficient şi prudent. Limitele
stabilite la nivelul activităţilor şi/sau sucursalelor trebuie corelate cu cele stabilite la nivel de
ansamblu al băncii;
4) procedurile de autorizare a operaţiunilor ce pot fi afectate de riscuri, ţinând cont de
responsabilităţile organului de conducere şi ale personalului băncii aferente gestionării riscurilor;
5) măsurile necesare pentru a minimiza şi limita expunerile la riscurile care afectează
realizarea obiectivelor băncii şi/sau stabilitatea acesteia;
6) resursele suficiente ale băncii (inclusiv resursele tehnice şi umane) pentru dirijarea
riscurilor.
Banca va identifica profilul de risc, determinând obiectivele pentru fiecare risc, va asigura
o monitorizare sistematică a conformării activităţii cu politicile şi procedurile stabilite pentru
administrarea riscurilor, precum şi raportarea, după caz, către organul corespunzător a
încălcărilor constatate şi înlăturarea acestora.
În cazul unui nivel înalt al expunerii la risc şi/sau utilizării unor metode neadecvate de
dirijare a riscului, banca este obligată să întreprindă măsuri de corectare, care vor cuprinde, cel
puţin, următoarele:
1) perfecţionarea sistemelor de informare şi de estimare a expunerii la risc;
2) reducerea nivelului riscului;
3) aplicarea altor măsuri sau o combinare a acestor măsuri în funcţie de situaţia concretă,
starea şi condiţiile existente în bancă.

Gestiunea modernă a riscurilor bancare constă din mai multe etape

Prima etapă – identificarea riscului- presupune identificarea poziţiilor de risc care pot afecta
rezultatul băncii;

A doua etapă – cuantificarea riscurilor – presupune exprimarea în cifre a posibilelor efecte

negative asupra rezultatului bancar. Pentru a cuantifica riscurilor, instituţiile bancare utilizează
parametri statistici, precum: varianta fluxurilor de numerar, ce rezultă dintr-o operaţiune şi
covarianţele cu fluxuri de numerar, ce rezultă din alte operaţiuni. În practică, este, uneori, dificilă
caracterizarea tutor poziţiilor riscante prin valori statistice, deoarece nu toate activităţile bancare
generează fluxuri de numerar.

Metodele de evaluare a riscului, care în modul general, pot fi clasificate astfel:

I. Metoda modelării statistice, adică prin simularea evenimentelor cu ajutorul

modelelor matematice şi urmărirea acestora prin utilizarea unor sisteme-suport de
decizie. Această metodă este cea mai sigură, însă cea mai complicată.
II. Metoda aprecierii riscurilor în baza anumitor criterii şi indicatori, este aplicată
de amjoritatea băncilor, cu toate că, în cazul Republicii Moldova, evaluarea prin
această metodă se reduce mai des la menţinerea normativelor obligatorii impuse de
Banca Naţională a Moldovei, însă cerinţele Băncii Naţionale sunt elaborate pentru
riscuri specifice şi urmează scopul general al supravegherii bancare, care, de altfel,
5
 este diferit de scopul gestiunii riscurilor effectuate de o bancă comercială. Din acest
motiv, banca îşi va stabili un set suplimentar de indicatori, adiţionali celor oficiali,
care vor estima valoarea expunerii băncii la diverse riscuri.
III. Metoda-analitică, ce presupune analiza riscurilor atît pentru fiecare operaţiune în
parte, cît şi a totalităţii riscurilor la care este supusă banca. Analiza se face pe tipuri
de risc, ele fiind grupate în funcţie de anumite criterii.

IV. Controlul riscurilor

Controlul riscurilor vizează mininimizarea cheltuielilor asociate riscurilor pentru

expunerile care au fost identificate pentru fiecare categorie de riscuri. Controlul riscurilor,
componentă a gestiunii acestora, utilizează tehnici specifice fiecărei categorii de risc: tehnici de
gestiune a bilanţului sau de diversificare a portofoliului pentru riscul de piaţă; titrizarea creditelor
pentru riscul de lichiditate; calitatea produselor bancare, analiza creditelor neperformante pentru
riscul operaţional etc. Este necesar pentru a verifica dacă regelmentările bancare sunt respectate
şi dacă instrumentele de gestiune sunt correct aplicate. Sarcina controlului bancar este axată, mai
ales, pe prevenirea producerii riscurilor. Prin control sunt identificate situaţiile de risc potenţial la
toate nivelel de gestiune ale băncilor.

4. Eliminarea sau evitarea riscurilor

Această etapă presupune realizarea prealabilă a identificării şi cuantificarea riscurilor

riscurilor şi apoi îndepărtarea cauzelor care le produc.

În acest sens, băncile pot utiliza diverse metode:

- reproiectarea activităţilor asociate şi a fluxurilor de operaţii;

- eliminarea produselor considerate riscante sau ale căror proceduri operaţionale sunt
puţin cunoscute (exemplu, instrumentele derivate).

Dacă banca a apreciat corect cheltuielile şi veniturile asociate riscurilor, această etapă
poate avea efect favorabil asupra reducerii costurilor totale; în caz contrar, pot fi eliminate
produse care ar putea genera venituri în viitor.

5. Finanţarea riscurilor

Din perspectiva gestiunii riscurilor bancare, finanţarea presupune atît acoperirea

riscurilor, cît şi transferul acestora.

Cele două rnetode sunt adecvate tutor situaţii diferite:

– acoperirea riscurilor este funcţională în cazul riscurilor cu frecvenţa şi amplitudine a

expunerii previzibile sau atunci cînd nu există asigurări de piaţă;
– transferul riscurilor este adecvat cînd expunerea la risc este mai puţin previzibilă sau cînd
pagubele potenţiale sunt grave, funcţionarea metodei presupunînd existenţa pieţelor de
asigurări Convenţionale.

6
 În cazul care riscurile, datorită dimensiunii lor pot fi controlate prin cele două metode,
sunt necesare identificarea şi evaluarea gradului de risc pentru ca managerul să cunoască
expunerea potenţială. Acoperirea (reţinerea) riscurilor se poate face prin următoarele tehnici:

– elaborarea unui program formal de finanţare pe baza prognozelor referitoare la pierderile

anticipate;
– prelevări de fonduri de rezervă pentru pierderi din creditare;
– trecerea pierderilor pe cheltuieli sau acoperirea din capital.
Dincolo de incertitudinea asociată veniturilor pe care o generează, programul de
autofinanţare poate constitui un mesaj pozitiv pentru pieţele financiare.

Acoperirea riscurilor trebuie să se facă pe baza a două criteria:

– acoperirea unor familii de riscuri;

– existenţa unei baze proprii de date statistice referitoare la frecvenţa şi amploarea
riscurilor.
Transferul riscurilor se face prin asigurare sau prin operaţiuni cu instrumente derivate,
fiind utilizabil în cazul riscurilor cu pierderi grave sau cînd riscurile nu pot fi identificate sau
evaluate precis.

Teoretic, transferarea riscurilor ar trebui să fie tehnica de ultimă instanţă însă practice
aceasta este utilizată prioritar.

Prin implementarea gestiunii riscurilor bancare ca o componentă esenţială a

managementului bancar global, banca poate comunica pieţelor financiare eficacitatea sa în
gestiunea patrimoniului financiar, cu efecte de sinergie asupra atitudinii favorabile a pieţelor.

Avînd în vedere importanţa majoră a administrării riscurilor bancare, activitatea băncilor

este supusă din partea BNM a unor normative şi indici economici obligatorii. Dirijarea riscurilor
se efectuează printr-un complex de măsuri organizaţionale la primirea deciziilor, prin elaborarea
instrucţiunilor privind diferite direcţii de activitate în Băncile sunt create şi funcţionează
Comitetul ALCO, Comitetul de credit, sunt realizate sisteme de delimitare a împuternicirilor,
create Direcţii de administrare a riscurilor, Comitetul pentru administrarea riscurilor operaţionale
şi securitate informaţională.