A.

Pentru francezi, monarhia fusese de-a lungul secolelor bine asimilată instituţional
atât la nivelul mentalului colectiv şi al corpurilor sociale. Ea este percepută şi
asociată permanent, mai ales în momentele de criza acută pentru societate
(războaie, foamete, mişcări sociale centrifuge) ca unica şi legitima garantă a păcii
civile şi a menţinerii echilibrului societăţii. Monarhia împreună cu catolicitatea se
constituie într-o dimensiune istorică a identităţii naţionale franceze.
Însă, de-a lungul secolelor imaginea monarhiei şi mai ales imaginea percepţiei la
nivel colectiv a monarhului, a comportat modificări sensibile. Secolul „raţiunii" a
produs suficiente mijloace de demitizare şi desacralizare lentă dar constantă a
imaginii monarhului. Astfel, clişeul bunului rege (pater familias) inoculat constant de
simbolistica monarhică devenită mitologie (originea divină, ungerea şi ritualul
încoronării, locul încoronării, simbolurile puterii şi continuităţii ei „Regele a murit!
Trăiască regele!" eticheta Curţii regale, credinţa că „Regele te atinge, D-zeu te
vindecă", etc.), deși a supravieţuit contextului generat de crize interne majore , a
fost puternic transformat.

B. În contextul laicizării culturale a societăţii, al diversificării formelor de emancipare

individuală (accesul la alfabetizare, lectura, instrucţie şi educaţie, călătorii etc.) dar
şi al ambiguităţilor practicii curente de guvernă-mînt sau comportamentale a
monarhilor a scazut în general respectul necondiţionat faţă de rege, la care
sistemul te obliga prin însăşi construcţia sa. Explozia critica într-un mediu social tot
mai contaminat de raţiune a făcut ca mistica monarhică sa reculeze şi dimensiunea
ei sacră să se atenueze. S-a creat astfel un spaţiu public şi privat, loc al
interogaţiilor şi echivocului care a generat un nou imaginar public, critic şi satiric
privind ceea ce era ascuns ochilor. Viaţa de la Curte, comportamentele amoroase
ale regilor şi reginelor care scandalizau opinia populară şi cea publică creând forme
de manifestare ca supape de degajare a tensiunilor acumulate. Desacralizarea
regelui şi neîncrederea în autoritatea sa tutelară sunt însă departe de a fi
generalizate la nivelul societăţii. În ajunul revoluţiei, deşi imaginea lui Ludovic al
XVIlea circula sub forme caricaturale, francezii şi-au confirmat încrederea în el aşa
cum se poate vedea din conţinutul aceloraşi Caiete de doleanţe.

C. În circumstanţele în care se află monarhia franceză îi va trebui tânărului rege forţă

şi geniu" Aşa se vedea Franţa şi regele său, în urma experienţei politico-militare, de
către Frederic al IIlea.
Deşi este beneficiarul unei imagini distorsionate şi istoriografii controversate,
Ludovic al XVIlea nu a avut într-adevăr nici una din exigenţele expuse de regele
Prusiei. Ultimul rege al Franţei şi primul rege al francezilor este un personaj
contradictoriu şi complex, înscriindu-se perfect în sintagma "regii au modelat
Franţa, după cum Franţa şi-a modelat regii". În consecinţă, el este „omul a doua
lumi": cea a „Vechiului Regim" al cărui legatar şi garant era conform tradiţiei şi cea
a cărui garant a devenit, în circumstanţele impuse de revoluţie şi aflată în curs de
construcţie. Ajuns rege prin voia hazardului, la moartea bunicului său (mai 1774)
Ludovic exclama: „Ce povară! Îmi pare că Universul se va prăbuşi peste mine.
Sunt rege, aceste cuvinte conţin obligaţii dar nu am decât 20 de ani. Gândesc că
nu am acumulat cunoştinţele necesare."
Pornind de la aceste surse istorice, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Precizaţi, pe baza surselor B și c ,câte o caracteristică ale ale monarhiei

2. Menţionaţi, pe baza sursei A, elementele identității franceze.
3. Menţionaţi, pe baza sursei B, două cauze ale declinului monarhiei
4. Formulați un punct de vedere despre monarhia ,susţinând-o cu câte o informaţie selectată din
sursele A şi C.
5. Prezentaţi două consecinţe revoluției franceze asupra organizării statelor moderne
6. Argumentaţi, prin două fapte istorice afirmaţia conform căreia Revoluția de la 1848 a cuprins toată
europa