Dr. Florin C.

Stan

Curs 1

Generalităţi şi terminologie:
genocid, Holocaust, Shoah, sürgün, Gulag,
crime de război, crime împotriva umanităţii

Secolul XX, numit şi ,,secolul extremelor” 1 a etalat violenţa fără precedent în

istoria omenirii, hecatombele conflagraţiilor mondiale (1914-1918 şi 1939-1945), ca şi
nenumărate conflicte regionale sau locale, cu victime dintre populaţia civilă, stând
mărturie a falimentului încercării omului cetăţii (zoon politikon) de a oferi comunităţii
sale garanţia unei existenţe paşnice.
Sigur, istoria a consemnat şi anterior secolului marilor războaie acţiuni de
exterminare fizică, biologică sau culturală, îndreptate împotriva unei colectivităţi, sub
diferite motivaţii şi pe întreaga hartă a lumii, însă crimele săvârşite în această perioadă
sunt fără precedent prin amploare, violenţă extremă şi implicarea celor mai înalte
cercuri ale puterii politice.
François Mauriac a sintetizat în prefaţa la Breviarul urii - volum publicat de
Léon Poliakov în 19512 - dimensiunea şi implicaţiile evenimentelor care au dus la
sfârşitul a milioane de fiinţe nevinovate în timpul dominaţiei maziste asupra Europei:
Generaţia noastră va fi avut privilegiul de a fi martora celui mai amplu, celui mai
dirijat, celui mai plănuit masacru: un masacru administrativ, ştiințific, scrupulos”.
Într-adevăr, cel de-al Doilea Război Mondial cu deosebire, prin politica de stat
concentrată împotriva unei întregi comunităţi, a pus în evidenţă necesitatea intervenţiei
comunităţii internaţionale împotriva oricăror politici discreţionare. Astfel, la 9
decembrie 1948, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, recunoscând
că ,,în toate perioadele istoriei genocidul a produs mari pierderi umanităţii”, a adoptat
Convenţia pentru prevenirea şi pedepsirea crimelor de genocid (ANEXA 1).
Actul a definit genocidul ca fiind ,,o crimă de drept internaţional” (art. 1),
produsă cu intenţia de ,,a distruge, în totalitate sau numai în parte, un grup etnic,
rasial ori religios” (art. 2), cu referire la următoarele acte:
a. omorârea membrilor unui grup;
b. atingerea gravă a integrităţii fizice sau mentale a membrilor unui grup;
c. supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care antrenează
distrugerea fizică totală sau parţială;
d. măsuri care vizează scăderea natalităţii în sensul grupului;
e. transferarea forţată a copiilor dintr-un grup într-altul.
Potrivit art. 3, s-a stabilit că vor fi pedepsite următoarele acte:
a. genocidul;
b. înţelegerea în vederea comiterii genocidului;
c. incitarea directă şi publică la comiterea unui genocid;
d. tentativele de genocid;
e. complicitatea la genocid.
1
Eric Hobsbawm, Secolul extremelor, f.l., Editura Orizonturi, 1998. Istoricul britanic a
evidenţiat că pentru prima oară în istorie războaiele secolului XX s-au dus nu doar pentru
victorie, ci şi pentru nimicirea totală a inamicului, inclusiv a populaţiei civile, care a suferit
pierderi mai mari decât cele de pe câmpurile de luptă.
2
Léon Poliakov, Breviarul urii. Al III-lea Reich şi evreii, Bucureşti, Editura Est, 2004.

1
 Dr. Florin C. Stan
Conceptul de genocid

Din punct de vedere etimologic, termenul genocid a fost construit din rădăcina genos
(lb. greacă) - rasă, trib - şi sufixul cide (lb. latină) - a ucide. Cel care l-a introdus în circulaţie,
în anul 19443, a fost juristul american de origine poloneză Raphael LEMKIN (1900-1959),
pentru a denumi ,,practica exterminării naţiunilor şi a grupurilor etnice”.
Premisele conceptului de genocid au fost puse R. Lemkin în anul 1933, la a V-a
Conferinţă pentru unificarea dreptului penal internaţional, organizată la Madrid sub
tutela Societăţii Naţiunilor, când, în calitate de procuror, reprezentant al Poloniei, a
prezentat un eseu pe tema crimei de barbarie, idee ce va evolua către crearea
termenului de genocid. Astfel, acesta a propus atunci ca delicta juris gentium* anumite
acte care vizau distrugerea unei colectivităţi naţionale sau etnice:
- delictul de barbarie (atentatele împotriva persoanelor fizice sau a existenţei
economice a membrilor unei colectivităţi);
- delictul de vandalism (distrugerea valorilor culturale ale unui grup)4.
După război, R. Lemkin şi-a expus viziunea care l-a consacrat în creatorul şi
teoreticianul noului termen. Într-un text din 1946, a precizat următoarele:
În general genocidul nu înseamnă în mod necesar distrugerea imediată a unei naţiuni,
înseamnă mai degrabă un plan coordonat al unor acţiuni diferite, care tind să distrugă bazele
esenţiale ale vieţii grupurilor naţionale în scopul de a distruge aceste grupuri. Obiectivul
unui asemenea plan ar fi dezintegrarea instituţiilor politice şi sociale, culturii, limbii,
sentimentelor naţionale, religiei şi existenţei economice a grupurilor naţionale, distrugerea
securităţii personale, libertăţii, sănătăţii, demnităţii şi chiar vieţii indivizilor care aparţin
acestor grupuri. Genocidul este îndreptat contra grupurilor naţionale, ca entitate, iar
acţiunile care-l însoţesc sunt îndreptate împotriva indivizilor, nu în calitatea lor individuală,
ci ca membri ai grupului naţional.
Meritul lui R. Lemkin este major, pe lângă lansarea conceptului de genocid, el
insistând şi pe acordarea protecţiei prin lege a persoanelor din compunerea unei naţiuni
împotriva actelor de agresiune declanşate din motive de ostilitate.
Primul document judiciar care s-a referit la genocid a fost Actul de acuzare
din 18 octombrie 1945 al Tribunalului Militar Internaţional de la Nürnberg, în
care s-a afirmat că ,,inculpaţii au recurs la genocid deliberat şi sistematic, adică la
exterminarea grupelor sociale şi naţionale din cadrul populaţiei civile aflate pe
teritoriile ocupate, cu scopul de a distruge anumite rase sau clase de populaţii şi de
grupuri naţionale, rasiale sau religioase”5.
Totuşi, Tribunalul de la Nürnberg, în motivarea sentinţei, a evitat evocarea
conceptului de genocid, descriind crimele naziste cu expresia ,,cruzimea şi execuţiile
în masă”, parte a unui ,,plan destinat să subjuge populaţia autohtonă pentru a o expulza
sau anihila în aşa fel încât teritoriul lor să poată fi folosit de către germani, cu scopul
de a-l coloniza”6.
La nivelul instanţei de la Nürnberg, crimele împotriva umanităţii, care
încorporează şi persecuţiile pe motive politice, rasiale sau religioase, nu puteau fi
3
Prin lucrarea Raphael Lemkin, Axis Rule in Occupied Europe: Laws of Occupation, Analysis
of Government, Proposals for Redress, Washington: Carnegie Endowment for International
Peace, 1944.
*
infracţiuni împotriva dreptului popoarelor.
4
Dr. Gheorghe Diaconescu, Genocidul, Bucureşti, Editura Militară, 1991, pp. 19-20.
5
Ibidem, p. 21.
6
Ibidem, pp. 26-27.

2
 Dr. Florin C. Stan
disociate de starea de beligeranţă sau de crimele împotriva păcii ori crimele de
război. Era exclusă, prin urmare, săvârşirea acestui tip de crimă pe timp de pace.
Definiţia asociată termenului s-a impus ulterior într-un sens mai larg şi nu doar
la situaţia evreilor şi a ţiganilor - cum vizase R. Lemkin - referindu-se în prezent la
masacrele otomanilor împotriva armenilor în anii Primului Război Mondial şi a
romilor de către nazişti. De asemenea la alte grupuri ostracizate de către autorităţile
celui de-al Treilea Reich: homosexuali, comunişti, iehovişti.

Holocaust

Termenul de Holocaust, provenit din traducerea greaca a Bibliei (din greacă

ὁλόκαυστον (holókauston): holos, ,,complet” și kaustos, ,,ars”) si insemnand jertfa
arsa pe altar in cinstea lui Dumnezeu, s-a impus pe plan international dupa anii ’60,
fiind folosit, mai ales in spatiul anglofon, ca termen generic pentru desemnarea
exterminarii evreilor de catre Germania Nazista. În 1958 a fost folosit de François
Mauriac. Treptat sfera termenului Holocaust s-a extins, pentru a ajunge astăzi sa aiba
acceptiuni mult mai largi, implicand legile rasiale, deposedarea de bunuri, deportarea
in lagare si ghetouri, munca fortata - organizata de catre stat, precum si uciderea in
masa pe criterii rasiale, indreptate in special impotriva evreilor, dar si a altor grupuri
,,indezirabile" (romii, persoanele cu dizabilitati, homosexualii, Martorii lui Iehova,
elitele popoarelor slave etc), savarsite de catre regimul nazist, cu ajutorul aliatilor si
colaboratorilor sai.
Israelienii îl folosesc când folosesc limba engleză ca limbă de comunicare.
De menţionat că acest cuvânt grecesc (holókauston) este o traducere a termenului
ebraic olah, care înseamnă „ardere de tot” și care denumește vechiul ritual iudaic de sacrificiu
în care (bucăți de) animale sau plante erau arse pe altar pentru Iahve (Elohim).

Cuvântul holocaust era folosit din secolul al XVII-lea pentru a denumi moartea
violentă a unui număr mare de oameni. Spre deosebire de cuvântul masacru, de origine latină
(„ucidere în masă de oameni de către alți oameni”), cuvântul holocaust se putea referi și la
dezastre sau catastrofe. Winston Churchill, de exemplu, l-a folosit înaintea celui de-al doilea
război mondial, iar alții îl folosesc pentru a descrie Genocidul armean din Primul Război
Mondial.
Din anii 1950, utilizarea sa a fost restrânsă și este folosită astăzi doar cu referire la
masacrarea evreilor de către naziști în ajunul și în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

Shoah

În aritmetica macabră a celui de-al Doilea Război Mondial, termenul de shoah

are o conotaţie individualizată, neimplicând un fapt generalizat şi nedescriind o oroare
între alte orori. Cum putea fi desemnată această oroare fără precedent? Cuvântul
,,exterminare” nu era suficient. Naziştii au vorbit de ,,soluţia finală a problemei
evreieşti” (die endlösung der Judenfrage). De asemenea, de un ,,tratament special”
aplicat evreilor, de ,,evacuări spre est”, ,,eliminări”, ,,deportări”, ,,distrugere”
(vernichtung)... La 4 octombrie 1943, la Posen (Pozńan), Heinrich Himmler s-a adresat
unor demnitari SS spunând:
Aş vrea să discutăm despre un subiect extrem de important. Între noi îl vom aborda în
mod deschis şi totuşi nu va trebui să-l facem niciodată public... Aş vrea să vorbim despre

3
 Dr. Florin C. Stan
evacuarea evreilor, despre exterminarea populaţiei evreieşti... Este o pagină glorioasă care
nu a fost scrisă niciodată şi nici nu va fi scrisă vreodată.
După război, unii autori evrei, între care şi Ellie Wiesel, au folosit termenul de
hourban (distrugere totală), pentru a desemna tragedia parcursă de poporul evreu în
anii conflagraţiei. E. Wiesel a subliniat că ,,acest cuvânt a marcat discursul şi gândirea
supravieţuitorilor” Holocaustului”. Termenul, însă, nu s-a impus.
Genocidul şi familia de cuvinte derivate (homicid, etnocid, statcid...) nu mai
particulariza situaţia evreilor din anii războiului.
De asemenea, termenul de ,,Holocaust” nu este potrivit în totalitate, la origine
impliând un sacrificiu executat cu un scop cultic, religios. Un sacrificiu precede o
jertfă religioasă, nu o exterminare. Evreii nu au fost ,,sacrificaţi” pentru a onora fiinţa
divină, nu au fost victime expiatoare.
Astfel, începe să se impună un nou termen, cel de Shoah - șoa (‫)שואה‬, cuvânt
ebraic, care apare în Biblie (la Isaia, la Iov şi în Psalmi) şi evocă o dezolare, o criză, un
cataclism, o adevărată catastrofă sau calamitate. Este susţinut de André Kaspi 7, Carol
Iancu şi alţii. Cuvântul impune şi unicitatea situaţiei evreilor europeni sub dominaţia
nazistă.
De menţionat însă că termenul a fost folosit chiar în epoca Holocaustului, în anii
1940 într-o carte apărută la Ierusalim, Sho'at Yehudei Polin (Holocaustul evreilor din
Polonia). În primăvara lui 1942, istoricul Ben Zion Dinur (Dinaburg) a folosit termenul șoa
pentru a descrie exterminarea evreilor din Europa, denumind aceasta o catastrofă care
simboliza situația unică a evreilor.

Sürgün (în limba tătară şi turcă pentru ,,exil") se referă la deportarea de stat
organizată forţată a tătarilor din Crimeea în 1944, la uzbec RSS şi alte părţi ale Uniunii
Sovietice. Un simbol al Sürgün este un motor cu aburi. Proiectele de eliminare a
tătarilor din Crimeea din Crimeea a apărut de mai multe ori în cercurile conducătoare
din Rusia cu mult înainte de Crimeea a fost anexată de Rusia în 1783, deşi nu a venit
niciodată la punerea în aplicare În 1944, sub pretextul colaborării a. tătarilor din
Crimeea, cu nazişti în timpul ocupaţiei naziste din Crimeea, în 1941-1944.guvernul
sovietic a decis evacuarea totală a celor din Crimeea tătari din Crimeea, din ordinul lui
Stalin şi Beria.

GULAG (din rusă ГУЛаг: Главное управление исправительно—трудовых

лагерей, "Glavnoe upravlenie lagherei", "Administraţia Generală a Lagărelor de
muncă") a fost o ramură a poliţiei interne şi serviciilor de securitate sovietice care
controla sistemul penal al lagărelor de muncă forţată şi a închisorilor şi lagărelor de
detenţie şi de tranzit asociate. Cum aceste lagăre găzduiau criminali de toate tipurile,
sistemul Gulag-ului a devenit cunoscut ca un loc pentru deţinuţii politici şi ca un
mecanism de represiune a opoziţiei politice în Uniunea Sovietică. Chiar dacă a
întemniţat milioane de oameni, numele a devenit familiar în occident după publicarea
de către Alexandr Soljeniţîn a cărţii Arhipelagul Gulag în 1973 care făcea asemănarea
dintre numeroasele lagăre împrăştiate în toată ţara cu un lanţ de insule.
La randul sau, termenul de Gulag a cunoscut o evolutie in timp iar sfera sa s-a
extins in mod considerablil. GULAG, la origine acronimul pentru denumirea in URSS
a administratiei centrale a lagarelor (glavnoie upravlenie laguerei), a capatat un inteles
7
André Kaspi, Shoah - un cuvânt viu, în ,,Magazin istoric”, s.n., anu XXIX - nr. 1 (334),
ianuarie 1995, pp. 76-77.

4
 Dr. Florin C. Stan
generic, desemnand sistemul concentrationar precum si episoadele de teroare in masa -
crime, deportare, munca fortata – produse de regimurile de inspiratie marxista.

Crima de război este fapta de încălcare, violare a legilor războiului din timpul
unui conflict armat, care cade sub incidenţa dreptului internaţional. Încălcarea legilor
războiului poate fi făcută de o persoană sau un grup, de militari sau civili. Orice
violare a legilor războiului în conflictele militare dintre state sunt considerate crime de
război, pe când violările legilor războiului în cadrul conflictelor interne cad sub
incidenţa deptului naţional.
Legile războiului sau tradiţii care să reglementeze conflictele au existat de
multe secole, iar încălcarea acestor legi a fost pedepsită diferit de-a lungul istoriei. La
cumpăna dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea, comunitatea internaţională a simţit
nevoie să sistematizeze numeroasele tradiţii, legi şi reguli încă nescrise în Convenţiile
de la Haga. Conceptul modern de crimă de război a fost dezvoltat în timpul Proceselor
de la Nürnberg, având ca bază definiţiile din Carta de la Londra cu privire la
Tribunalul militar internaţional publicată la 8 august 1945. Pe lângă crimele de război,
Carta definea şi crimele împotriva păcii şi crimele împotriva umanităţii.
Articolul 22 al Convenţiei de la Haga din 18 octombrie 1907 stabilea că
„Dreptul beligeranţilor de a adopta măsuri de rănire a inamicului nu este nelimitat”.

Crime impotriva umanităţii este un concept care apare în practica judiciară ca

o alternativă la utilizarea termenului de genocid. Motivul este existenţa unor cerinţe de
probaţiune mult mai uşoare, în condiţiile în care există anumite suprapuneri a sferelor
celor două infracţiuni
Unii autori consideră genocidul ca o forma agravantă a crimelor împotriva
umanităţii, deoarece include intenţia de a distruge un grup.
Alţi specialişti văd situaţia tocmai invers, invocând cerinţa de „masă” şi
caracterul „sistematic” necesar pentru a se putea invoca infractiunea de crime
împotriva umanităţii.
Cert este că jurisprudenţ a internaţională consideră genocidul şi crimele
împotriva umanităţ ii ca fiind infracţiuni separate.
În dreptul internaţional, infracţiunea de crime împotriva umanităţii se referă la
mai multe tipuri de acte care sunt săvârşite în mod sistematic împotriva oricărei
populaţii civile, fie iniţiate, încurajate sau doar tolerate de orice autoritate, fie ea
guvernamentală sau de fapt.
Prin articolele 7 şi 8 din Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale,
adoptat în 1998, violul, sclavia sexuală, prostituţ ia forţ ată, sarcinile forţate şi
sterilizarea forţ ată, sau orice formă de violenţă sexuală sunt definite drept crime
împotriva umanităţ ii şi crime de război şi echivalate cu o formă de tortură şi o crimă
gravă de război, fie că aceste acte sunt sau nu comise în mod sistematic în timpul
conflictelor internaţionale sau interne.
Alte fapte ce intră în categoria de crime împotriva umanităţ ii sunt crima,
exterminarea, sclavia, tortura, persecuţ ia etc. Pentru a se proba crimele împotriva
umanităţii şi pentru condamnarea făptuitorilor, este necesară doar probarea crimelor
săvârşite, nefiind nevoie şi de dovedirea intenţiei de a distruge un grup.
Crimele contra umanităţii, indiferent dacă sunt comise în timp de război sau în
timp de pace sunt imprescriptibile.

5
 Dr. Florin C. Stan
La Conferinţa de la Praga cu titlul „Conştiinţa europeană şi comunismul” a fost
adoptată o declaraţie care, pornind de la premisele că:
 ideologia comunistă este direct responsabilă pentru crimele comise împotriva
umanităţii,
 conştientizarea crimelor împotriva umanităţii comise de regimurile comuniste
pe tot continentul trebuie să lumineze toate minţile europene la fel ca cea a crimelor
regimului nazist,
 există similitudini substanţiale între nazism şi comunism în privinţa
caracterului lor oribil şi groaznic şi a crimelor lor împortiva umanităţii,
cere, între altele:
 recunoaşterea faptului că multe crime comise în numele comunismului
trebuiesc considerate crime împotriva umanităţii spre a servi ca şi avertisment
generaţiilor următoare, la fel cum crimele naziste au fost apreciate de către Tribunalul
din Nürnberg,
 atitudine responsabilă din partea parlamentelor naţionale în ceea ce priveşte
recunoaşterea crimelor comuniste ca fiind crime împotriva umanităţii, ceea ce conduce
la legislaţie adecvată şi la monitorizarea parlamentară a acestei legislaţii.

Crime împotriva păcii sunt socotite planificarea, pregătirea şi punerea în

practică a războiului de agresiune. Un război de agresiune constă în plănuirea,
pregătirea, dezlănţuirea sau purtarea unui război, cu violarea tratatelor, a garanţiilor
sau a acordurilor internaţionale.
Crimele împotriva păcii au fost definite în cursul Proceselor de la Nürnberg, alături de
crimele de război (definite ca violarea legilor şi obiceiurilor războiului) şi de crimele
împotriva umanităţii (definite ca exterminarea, subjugarea şi persecutarea pe motive
politice sau rasiale şi ca acte inumane săvârşite împotriva populaţiei civile).
După al doilea război mondial, Organizaţia Naţiunilor Unite a consacrat "principiul
neagresiunii" şi a stabilit că războiul de agresiune este cea mai gravă crimă
internaţională, fiind calificat drept "crimă împotriva păcii".[3]
O crimă împotriva păcii este şi propaganda pentru război, deoarece este un act
preparatoriu al dezlănţuirii războiului. De aceea, Art. 30 alin. 7 din Constituţia
României interzice, printre altele, "îndemnul la război de agresiune".

2. Texte fundamentale ale ideologiilor totalitare: Manifestul Partidului Comunist

(1848) şi Mein Kampf (1925-1926); determinările ideologice ale genocidului