Dr. Florin C.

Stan
Genealogia practicilor genocidale:
între ultranaţionalism şi fanatism

Secolul XIX - ,,secolul naţiunilor” – naţionalismul (moştenire etnică şi culturală:

limba, religia, folclorul; 1789 începutul – 1914-1918, apogeul; exprimă comunitatea de
interese şi aspiraţii ale unei naţiuni; naţionalistul este un ostaş în slujba unei credinţe.
Acţiunile lui sunt subordonate interesului patriei. El se comportă ca şi cum ar face-o
într-un război pe care îl poartă naţiunea lui. Esenţialul este spiritul de jertfă),
ultranaţionalismul (exacerbarea spiritului etnocentric prin autoritarism, instigare la
excluderea minoritarilor non-nativi, militarism) - iredentismul (principiul terra irredenta;
Italia, sex. XIX) - xenofobia (,,teama de străini”, frică ancestrală faţă de ,,cel care nu e ca
noi” - în preistorie; rasismul este o formă de x., care scoate însă în evidenţă inegalitatea
oamenilor).

Fanatismul – fanaticul este un entuziast, un exaltat al unei credinţe. Pune în

evidenţă atașamentul necondiționat al unei persoane sau al unui grup la o idee, doctrină,
opinie, animat de un zel orb, fără să se țină seamă de eventualele consecințe pentru sine
sau pentru alții.
Principalele trăsături ale fanatismului sunt:
 dependență nelimitată de o idee, ideologie, religie, considerate de individul fanatic
drept norme absolute pentru întreaga colectivitate;
 intoleranță față de alte opinii, chiar dacă sunt demonstrabil pozitive, când aparțin
altor partide, altei religii sau altor grupe sociale considerate ostile, fără admiterea nici unui
compromis, după principiul: ,,Cine nu este cu noi este împotriva noastră” (în N. T., ,,cine
nu este împotriva noastră este pentru noi” - combaterea intoleranţei). Adversarii nu sunt
combătuți cu argumente raționale, ci aduși la tăcere prin teroare sau chiar nimiciți fizic;
 pierderea simțului critic în ceea ce privește propriile convingeri, de cele mai multe
ori situate în afara realității. Fanaticul este adesea agresiv și impenetrabil la o argumentare
logică.
Fanatismul se poate manifesta în diverse domenii ale societății - politică, religie - și poate
deveni o manifestare de masă. În statele totalitare, fanatizarea maselor prin
propagandă bine regizată (,,spălarea creierului”) servește ca mijloc pentru realizarea
scopurilor politice și ideologice. În cazuri extreme, fanaticul își pierde instinctul vital
de autoconservare până la sacrificiul propriei existențe, precum în cazul atentatelor
sinucigașe ale fundamentaliștilor islamici și creștini. Fanatismul este la originea actelor
teroriste.
Opus fanatismului este principiul toleranț ei, excluzând însă superioritatea.
În psihopatologie - termenul de ,,psihopatie fanatică”, se înțeleg manifestările acelor
bolnavi psihic aderenți la o idee supraevaluată.

Treptele practicilor genocidale:

Cf. R. HILBERG, în cazul evreilor:

1. Definiţie;
2. Expropriere;
3. Concentrare;
4. Extreminare - Operaţiuni mobile de ucidere în teritoriile din E/Deportări şi
operaţiuni de ucidere în Europa ocupată.

1
 Dr. Florin C. Stan

Tranziţía de la legislaţia şi reglementările publice la operaţiunile secrete, prin:

1. Legi;
2. Decrete de aplicare;
3. Ordonanţe ministeriale sau ale autorităţilor locale;
4. Măsuri anunţate populaţiei ca aplicare a legilor şi decretelor;
5. Măsuri anunţate de funcţionarii locali, în funcţie de presupuse necesităţi (de ex.,
masacrul de la Bogdanovka, 1941);
6. Directive scrise nepublicate;
7. Delegări către subordonaţi, nepublicate;
8. Directive şi autorizaţii orale:
9. Acorduri implicite şi generalizate între funcţionari, ce deveneau decizii multiple
aplicate fără ordine precise şi fără explicaţii.

I. Faza teoretică:
1. supraevaluarea identităţii de grup (,,Putem învinge pe oricine, chiar
întreaga lume” – Z. R., Arkan);
2. asumarea apartenenţei la un grup exclusivist în limite biologice (rasă) şi spirituale
(credinţă), în baza unei ideologii;
3. împărtăşirea spiritului mesianic în cadrul grupului (,,Fascismul este un fenomen
religios de o mare importanţă istorică şi este produsul unei rase” – Mussolini; Mein Kampf
a fost editată în Germania în peste 200 de ediţii) – afirmarea unui Weltanschauung general;
4. convingerea generală că ideologia grupului este infailibilă (,,Mussolini are
întotdeauna dreptate!” – slogan afişat pe ziduri în Italia; Hitler, la procesul din 1923, în
urma ,,puciului de la berărie”, a captivat tribunalul prin discursul său conservator şi
naţionalist; naziştii au suţinut cu primordialitate revizuirea condiţiilor Tratatului de
Versailles);
excluderea teoretică a celor care nu fac parte din propriul grup; discriminarea (,,Noi vrem
să devenim statul!” – Mussolini; ,,Ori eşti creştin, ori eşti german, de amândouă nu se
poate” - Hitler).

II. Faza practică (favorizată de preluarea controlului politic de către propriul grup
în cadrul statului):
1. impunerea normelor şi legilor care favorizează grupul şi exclud alteritatea (Legile
de la Nurnberg);
2. crearea diversiunii (vezi, incendierea Reichtagului în februarie 1933 – complot
comunist – naziştii adoptă Decretul pt. protejarea poporului şi a statului, libertăţile
cetăţeneşti fiind suspendate; vezi, acuza generală îndreptată împotriva evreilor în urma
cedării Basarabiei în 1940);
3. excluderea efectivă a minoritarilor sau opozanţilor (din profesii, de ex., din
administraţie - ,,certificate de naţionalitate”; în germania, naţional-socialiştii au practicat
,,detenţia provizorie de securitate”) consideraţi vinovaţi de efectele dezastrului sau crizei
statului;
4. susţinerea emigrării forţate;
5. controlul celorlalţi prin ghetoizare şi internare în lagăre (deci închişi erau ,,o masă
anonimă, mereu reînnoită şi mereu aceeaşi a non-oamenilor în care s-a stins scânteia
divină, prea goliţi de tot ce aveau pentru a suferi cu adevărat: îţi vine greu să numeşti
moarte moartea lor, de care nu se tem pentru că sunt prea istoviţi );

2
 Dr. Florin C. Stan
6. anularea identităţii celorlalţi (Iudaismul reprezintă răul absolut - nimeni nu
protestează) – dezumanizarea, lipsirea celuilalt de propria umanitate – evreii erau asimilaţi
şobolanilor, rozătoarelor care distrug totul, care infestează;
7. exterminarea (făţişă – în cazul armenilor - sau conspirată – în cazul evreilor) –
procedeu extrem săvârşit NUMAI ÎN TIMPUL UNUI CONFLICT ARMAT – SAU UN
RĂZBOI CIVIL (în Rwanda) – făptaşii considerând că legile sunt anulate, putându-se
invoca alibiuri diferite.
 un exemplu sugestiv: subliniem că situaţia evreilor din Basarabia şi Bucovina de
nord a fost hotărâtă în cadrul şedinţelor Consiliului de Miniştri din 17 iunie şi 8 iulie
1941, iar guvernatorii noilor administraţii numiţi după eliberarea provinciilor ocupate de
sovietici în vara anului 1940 au avut sarcina de a aplica măsurile stabilite la centru. În
cadrul primei şedinţe, Mihai Antonescu, vicepreşedintele Consiliului, care prezida
întâlnirea, a declarat deschis cu privire la reconstrucţia administrativă în teritoriile din
răsărit: ,,Ceea ce pot să vă anunţ este că, neamul românesc întâlnind acest moment
istoric pe care nu ştiu de câte veacuri lucrând să-l mai pot întâlni, noi trebuie să
folosim acest ceas ca să facem purificarea populaţiei. De aceea Basarabia şi Bucovina
vor aminti politica lui Titus în ce priveşte anumite populaţiuni de origine etnică - şi vă
asigur că nu numai în ce priveşte evreii, dar în ce priveşte toate naţionalităţile - vom
ajunge să practicăm o politică de totală şi violentă înlăturare a elementelor străine”.
De asemenea, în şedinţa din 8 iulie, acelaşi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, a
susţinut în faţa demnitarilor, într-un mod tranşant, următoarele: ,,Cu riscul de a nu fi
înţeles de unii tradiţionalişti care mai pot fi între dvs., eu sunt pentru migraţiunea
forţată a întregului element evreiesc din Basarabia şi Bucovina, care trebuie azvârlit
peste graniţă. De asemeni, sunt pentru migraţiunea forţată a elementului ucrainean,
care nu are ce căuta aici în momentul acesta (...). Îmi este indiferent dacă în istorie
vom intra ca barbari. (...) Nu ştiu peste câte veacuri neamul românesc se va mai
întâlni cu libertatea de acţiune totală, cu posibilitatea de purificare etnică şi revizuirea
naţională pe care atâtea veacuri a prăbuşit-o printr-o serie de infiltraţiuni. (...) Aşa că
vă rog să fiţi implacabili. Omenia siropoasă, vaporoasă, filosofică n-are ce căuta aici.
(...) Prin urmare, să folosim acest moment istoric şi să curăţim pământul românesc şi
naţiunea noastră de toate nenorocirile care le-au abătut veacurile asupra acestui
pământ în care n-am putut fi stăpâni. Dacă este nevoie, să trageţi cu mitraliera. (...)
Îmi iau răspunderea în mod formal şi spun că nu există lege. (...) Nici o lege. Două-trei
săptămâni nu fac nici o lege pentru Basarabia şi Bucovina. (...) Deci fără forme, cu
libertate completă”.

Filozofia alterităţii, a celuilalt, la:

- Vladimir Jankelevich, Ireversibilul şi nostalgia, Bucureşti, Ed. Univers Enciclopedic,
1998;
- Primo Levi, Mai este oare acesta un om?, Iaşi, Polirom, 2004;
- Emmanuel Levinas, Totalitate şi infinit: eseu despre exterioritate, Iaşi, Polirom, 1999.