Caracteristic ale dezvoltării copilului: stadii ale dezvoltării psihice, evoluţia

personalităţii copilului

Conceptul de dezvoltare
Psihologia defineste dezvoltarea, ca fiind intregul traseu ontogenetic al unui individ de la
nastere pana la moarte, incluzand totodata, modurile in care diferite aspecte ale functionarii umane
evolueaza si se transforma pe parcursul vietii. Procesele care genereaza aceste modificari sunt
deopotriva, procese programate biologic si procese rezultate din interactiunea individului cu mediul.
Palierele pe care se desfasoara dezvoltarea organismului uman sunt:
- dezvoltarea fizica este puternic influentata de alimentatie si de ingrijirea sanatatii. Ea
include modificarile de lungime si greutate ale corpului și ale segmentelor acestuia, modificarile
inimii, dar si a altor organe interne, ale scheletului si ale musculaturii, cu implicatii directe asupra
abilitatilor motorii ale subiectului; modificarile structurii si functiei creierului generate atat de
factorii genetici cat si de stimularea sau deprivarea senzoriala, din mediul in care creste copilul in
primii ani de viata. Modificarile mentionate au o influenta majora asupra dezvoltaarii intelectului si
asupra formarii personalitatii individului;
- dezvoltarea cognitiva este implica modificarile care au loc in ceea ce priveste perceptia,
invatarea, memoria, rationamentul si limbajul.
-dezvoltarea psihosociala cuprinde modificarile legate de personalitate, emotii si relatii ale
individului cu ceilalti.
Caracteristicile dezvoltarii psihice
Dezvoltarea psihica presupune actiunea optima a celor trei factori fundamentali (ereditatea,
mediul, educaţia), dar si a altora, numiţi complementari.
Particularitati ale dezvoltarii psihice:
A. Dezvoltarea psihica are o directie calitativ - ascendenta si nu doar o desfasurare lineara,
simpla, constanta si total previzibila. Orice individ, are o evoluţie ”in spirală”, presupunand
inaintari si reveniri de la niveluri mai inalte, asupra a ceea ce s-a consolidat. De asemenea, pot fi
intalnite:
a) stagnari aparente (care sunt de fapt acumulari cantitative);
b) regresii, adica intoarceri temporare la conduite inferioare dar mai bine consolidate;
c) crize de dezvoltare care inseamna generarea de tensiuni psihice interne foarte puternice ce
duc la inlaturarea atitudinilor si a comportamentelor care nu mai corespund cerințelor sociale si
crearea unei disponibilitati sporite pentru altele, noi, dezirabile.
B. Dezvoltarea psihica este individuala, personala, adica ea prezinta o serie de caracteristici
comune tuturor oamenilor, dar si aspecte si traiectorii specifice fiecaruia.
 C. Dezvoltarea psihica este sistemica, adica producerea unei schimbari nu ramane izolata, ci
influenteaza organizarea psihica de ansamblu.
D. Dezvoltarea psihica este stadiala, adica de-a lungul vietii se pot constata transformari
calitative si cantitative corelate, care diferentiaza un interval al vietii de un altul.
Stadiile dezvoltarii psihice
Teoria dezvoltarii stadiale considera ca, in anumite momente ale vietii individului apar
schimbari cantitative si calitative majore.
Stadiul de dezvoltare este delimitarea in timp a aparitiei si consolidarii unor particularitati si
a unui nivel de organizare a componentelor intelectuale, afective, volitive si de personalitate.
În cursul unui stadiu se petrec fenomene de crestere (schimbari cantitative) si maturizare
(schimbari calitative optime pentru acel stadiu) in plan fizic, psihic si psihosocial.
Fiecare stadiu se diferentiaza de un altul prin particularitatile psihologice caracteristice si
prin profilul psihologic (modul de interactiune dintre acestea) specific lui. Dar pentru
ca dezvoltarea psihica este individuala, personala, se pot constata si particularitati psihologice
individuale si un profil psihologic individual. Particularitatile de stadiu si cele individuale trebuie
respectate atunci cand se proiecteaza si desfasoara activitatile instructiv-educative cu copiii de
diferite varste.
Stadiile nu sunt izolate unele de altele, ci intotdeauna un stadiu il pregateste pe cel ce va
urma, si acesta din urma continua dezvoltarea unor achizitii anterioare si le reorganizeaza al un
nivel mai inalt. Pornind de la observații sistematice realizate intr-un cadru științific, J. Piaget a
descoperit legea succesiunii necesare, a stadiilor dezvoltarii psihice. Conform acestei legi, stadiile
nu pot fi nici inversate, nici omise, dar in anumite conditii poate fi accelerata desfasurarea lor.
 Stadiile dezvoltarii psihice in conceptia lui J. Piaget, L. Kohlberg,
S. Freud si E. H. Erikson
Între psihologi nu exista un consens privind criteriile in functie de care se stabilesc stadiile
dezvoltarii psihice, nici privind numarul etapelor si durata acestora.

Etapele dezvoltarii inteligentei dupa J. Piaget

Una dintre cele mai valoroase teorii a fost avansata de catre Jean Piaget, in anul 1953. Piaget a
considerat inteligenta ca pe o forma de dezvoltare, prin intermediul interactiunii cu mediul. Copilul
fiind activ, actioneaza continuu asupra mediului sau, observand efectul pe care il are actiunea sa.
Cand se gandeste, copilul efectueaza operatii mintale. O operatie reprezinta orice set de actiuni care
produce un efect asupra mediului. Pe masura ce copilul incepe sa stapaneasca noi abilitati, acestea
apar in procesele sale de gandire sub forma structurilor cognitive denumite scheme.
Stadiile dezvoltarii inteligenţei copilului propuse de Piaget sunt:
1. Stadiul senzorio-motor (0-2 ani). În acest stadiu copilul experimenteaza lumea prin
perceptii imediate si prin activitate fizica, fara o gandire asa cum o cunosc adultii. Gandirea
copilului este dominata de principiul „aici si acum”. De exemplu, pana la varsta de 8 luni nici un
copil nu detine conceptul de permanenţă a obiectelor. Pana atunci tot ceea ce se afla in afara
campului vizual se afla in afara mintii lui, adica copilul nu va incerca sa se uite dupa un obiect
vizibil anterior care este plasat in afara campului vizual.
2. Stadiul preoperational (2-7 ani). Este caracteristic copilului de vârstă preşcolară,
luptând pentru a-şi achiziţiona gândirea logică; În perioada preoperationala pot fi percepute cel
mai clar diferentele intre gandirea copiilor si gandirea adultilor. Aceasta este perioada in care se
dezvolta limbajul si Piaget considera ca utilizarea limbajului de catre copil demonstreaza o reduce
treptata a egocentrismului.
La inceput, copilul prezinta o vorbire egocentrica, cu o constienta redusa a necesitatilor
ascultatorului, dar, treptat devine constient ca, utilizand limbajul pentru comunicare, trebuie sa si-l
ajusteze in vederea unei interactiuni, in loc sa isi exprime pur si simplu gandurile. În aceasta
perioada copilul isi dezvolta capacitatea de descentrare, de adoptare a punctului de vedere al altei
persoane. Atunci cand se gandeste la diferite probleme, copilul are si o tendinta de centrare,
concentrandu-se asupra esentei problemei si ignorand alti factori. Un exemplu este lipsa
reflexivitatii: la aceasta varsta, copiilor le este foarte greu sa vada operatiile ca fiind reversibile.
De exemplu, un copil ar putea invata ca 3x3=9, dar nu ar fi capabil sa ajunga, de aici, la concluzia
ca 9=3x3; sau copilul poate admite ca are un tata, dar nu este capabil sa admita ca si tatal sau are
un copil. Desi o operatie este inversul celeilalte, copilul are tendinta sa se concentreze asupra unei
laturi a problemei si ii este greu sa vada o alta latura.
 O altă caracteristică a perioadei preoperationale este incapacitatea copilului de a
intelege principiile de conservare. Aceasta este cea mai faimoasa dintre partile teoriei lui Piaget.
Prin conservare intelegem ca un obiect isi poate modifica forma sau aspectul, pastrandu-si totusi
aceeasi masa sau volum. El a efectuat mai multe studii asupra conservarii. Aceste studii s-au realizat
cu mai multe obiecte: bucati de plastilina, transformate din bile in forme alungite, sau apa colorata,
turnata dintr-un pahar larg si mic, intr-unul inalt si subtire. De fiecare data, copilul se concentra
asupra celui mai evident aspect al modificarii, ignorandu-le pe cele asociate, care indicau faptul ca
volumul sau cantitatea a ramas aceeasi.
Principala sarcina a perioadei preoperationale este de a pregati copilul pentru perioadele
ulterioare si, in acest scop, copilul invata tot timpul din ce in ce mai multe despre mediu. La
sfarsitul perioadei preoperationale, copilul este dotat destul de bine cu scheme adecvate pentru a
face fata principalelor provocari din mediul sau.
3. Stadiul operatiilor concrete (7-11 ani). Începand cu aceasta perioada copilul nu mai este
atat de egocentric, fiind capabil sa vada obiectele si evenimentele si din punctul de vedere al
celorlalti. În aceasta perioada, gandirea copilului incepe sa fie asemanatoare cu cea a adultului, dar
are totusi dificultati in manipularea notiunilor pur abstracte, pentru ca trebuie sa le lege de lumea
reala, pentru a le intelege. Copiii aflati in aceasta perioada sunt caracterizati de o dorinta
extraordinara de a culege informatii despre lume: deseori ei aduna liste considerabile de fapte sau
de date despre un subiect de interes.
4. Stadiul operatiilor formale (de la 11 ani pana la maturitate). Acest stadiu marcheaza
aparitia abilitatii de a gandi abstract fara a se bizui pe obiecte sau evenimente concrete. El poate
manevra acum logica abstracta, elaboreaza ipoteze (teorii) despre lume, le testeaza ca un om de
stiinta si utilizeaza notiuni abstracte in gandirea sa. Copilul este capabil sa rezolve o problema la
nivel mental prin evaluarea sistemica a mai multor propozitii si, in acelasi timp, sa analizeze
interconditionarea lor. Piaget considera ca aceasta este cea mai inalta forma de gandire si sustinea
ca, din acest moment, copilul isi poate extinde cunostintele, fara a mai fi impiedicat de egocentrism
sau de alte asemenea restrictii.

Stadiile dezvoltarii morale in teoria lui L. Kohlberg

Dezvoltarea morala este un aspect esential al socializarii. Fiecare societate are regulile sale
morale, care orienteaza comportamentul membrilor sai in diferite situatii. Prin procesul de
dezvoltare morala copilul interiorizeaza normele morale ale societatii in care traieste, invata ce este
corect si ce este gresit.
Dezvoltarea morala a copilului a fost studiata de Piaget si de Kohlberg. Ei au ajuns la
concluzia ca dezvoltarea morala este strans legata de dezvoltarea cognitiva a copilului
 Kohlberg, pentru a studia dezvoltarea morala, a prezentat subiectilor de diferite varste
povestiri care implicau cate o dilema morala si le-a cerut sa arate cum ar fi solutionat ei problema.
Analizand mii de raspunsuri, Kohlberg a identificat 3 stadii ale dezvoltarii morale, fiecare avand
cate doua substadii. Aceste stadii sunt:
1. Stadiul moralitatii preconventionale. În acest stadiu corectitudinea comportamentului
este apreciata in functie de consecintele sale.
a) in primul substadiu, care tine pana la varsta de aproximativ 6 ani, copilul crede ca un
comportament este moral daca permite evitarea unei pedepse.
b) copiii mai mari, pana la aproximativ 12-13 ani, apreciaza caracterul moral al unei actiuni
tot in functie de consecintele actiunii, dar pentru ei este esential modul in care esti apreciat de cei
din jur, recunostinta celor din jur sau dezaprobarea acestora, faptul ca si ei la randul lor te-ar putea
ajuta in situatii dificile.
2. În stadiul moralitatii conventionale devine importanta respectarea regulilor sociale.
a) la inceputul adolescentei un comportament este apreciat ca fiind moral daca respecta
conventiile sociale si evita dezaprobarea celorlalti.
b) spre sfarsitul adolescentei nu mai are o importanta asa de mare aprobarea sau
dezaprobarea sociala, devin mai importante respectarea legilor si a ordinii sociale. Un
comportament este considerat moral, daca prin el se respecta autoritatea si sunt indeplinite datoriile
fata de familie, prieteni, tara.
3. Stadiul moralitatii postconventionale.
a) cei care se afla in acest stadiu nu neaga rolul legilor si normelor sociale, dar nici nu le
absolutizeaza; ei isi dau seama ca acestea sunt doar niste instrumente necesare pentru buna
functionare a unei societati. Ei inteleg ca uneori, unele norme sau legi pot fi in contradictie cu
bunele intentii ale unei persoane.
b) ultimul substadiu al dezvoltarii morale tine seama de cele mai importante principii etice,
ca de ex. de drepturile omului. Cei care se afla la acest nivel se conduc dupa principii morale
proprii. Regulile pot fi respectate sau nu, in functie de concordanta sau discordanta fiecarei
persoane, cu aceste principii.
Fiecare om trece prin aceste stadii in aceeasi ordine, dar unii trec mai lent dintr-un stadiu in
altul, iar altii mai rapid. Unii nu ajung niciodata in ultimul stadiu.

Stadiile psihosexuale descrise de S. Freud

Freud considera ca psihicul uman este determinat de forte motivationale inconstiente.
Continutul esential al inconstientului este instinctul sexual (libidoul). Acesta este izvorul energiei
psihice si factorul motivational de baza al comportamentului uman. Freud a descris stadiile de
dezvoltare psihosexuala a copilului.
 În primul an de viata copilul se afla in faza orala in care activitatea erotica se exprima in
cursul suptului si mestecatului.
De la 1 la 3 ani libidoul se concentreaza asupra anusului si copilul gaseste multa placere in
actiunea de defecare. Acesta este stadiul anal.
De la 3 la 5 ani este stadiul falic. Copilul descopera diferentele biologice dintre sexe. Tot in
aceasta faza copilul isi orienteaza libidoul in afara lui. Baiatul se simte atras de mama si ar dori sa
elimine rivalul care este tatal sau. Dar el se teme ca drept pedeapsa va pierde organul genital.
Aceasta frica, numita complexul castrarii, duce la refularea iubirii pentru mama si identificarea cu
tatal, ceea ce – in timp – va duce la preluarea normelor morale ale acestuia. În mod asemanator fata
se indreapta catre tatal sau, dar frica de dezaprobarea mamei duce la refularea acestor sentimente.
Între 7 si 12 ani este faza de latenta.
Dupa 12 ani, odata cu pubertatea, are loc retragerea libidoului de la parinti si orientarea sa
catre alti semeni. Acesta este stadiul genital.

Teoria dezvoltarii psihosociale a lui E. H. Erikson

Erik Erikson este unul dintre psihologii neofreudieni care a dezvoltat teoriile lui Freud.
Erikson, analizand biografia a sutelor de pacienti tratati de el, a ajuns la concluzia ca premisa
dezvoltarii unei personalitati sanatoase este rezolvarea conflictelor dintre individ si societate. El a
identificat 8 stadii ale dezvoltarii psihosociale. În fiecare stadiu individul se confrunta cu un alt tip
de conflict. De modul in care sunt rezolvate conflictele depinde progresul individului.
1. Primul stadiu, in primul an de viata, are la baza conflictul
incredere versus neincredere, determinat de calitatea ingrijirii materne. Îngrijirea calda,
echilibrata, calma induce incredere, in timp ce ingrijirea dezordonata, capricioasa duce la instalarea
neincrederii, a suspiciunii, fricii. Aceste insusiri (increderea sau neincrederea) se integreaza in
inconstient si devin trasaturi de baza in relatiile interpersonale pe care le statorniceşte individul.
2. Al doilea stadiu dureaza pana la 3 ani. În aceasta perioada copilul invata sa mearga, sa
actioneze singur si sa isi controleze sfincterele. Conflictul caracteristic perioadei este cel
dintre autonomie versus indoiala (cel din urma fiind insoțit de sentimentul de rusine datorat
incapacitatii copilului de a-și dobandi autonomia). Daca copilul este incurajat sa efectueze singur
diferite actiuni marunte, iși dezvolta autonomia. Daca este criticat frecvent [pentru ca se loveste, se
murdareste, strica unele obiecte], atunci se va indoi de capacitatea sa de a face singur ceva si devine
excesiv de rusinos/temator. Adeseori si aceste insusiri (autonomia, increderea in sine / indoiala,
rusinea) devin insusiri fundamentale ale personalitatii.
3. În al treilea stadiu, care dureaza pana la 5 ani, conflictul de baza este cel
dintre initiativa versus vinovatie. Copilul are tendinta de a fi activ, de a se misca tot timpul, de a se
juca, de a comunica cu cei din jur. Daca initiativa sa nu este ingradita, ea va deveni o caracteristica
psihica. Daca copilul este mereu certat, pus la punct, el se va simti vinovat. Sentimentul vinovatiei,
subevaluarea sinelui, pot deveni insusiri de personalitate.
4. Stadiul al patrulea dureaza pana la aproximativ 11 ani si este caracterizat prin
conflictul sarguinta versus inferioritate. În aceasta perioada copilul incepe scoala i i se impun
numeroase cerinte, carora reuseste sa le faca fata prin dezvoltarea harniciei. Daca nu reuseste sa
faca fata cerintelor, atunci va avea sentimente de inferioritate, se va simti incapabil sa faca fata
solicitarilor.
5. Stadiul al cincilea are loc intre 12-18 ani. În acest stadiu trebuie rezolvat conflictul
dintre constientizarea identitatii eului versus confuzia rolurilor. În aceasta perioada, tanarul se
integreaza in diferite grupuri sociale care solicita interpretarea unei mari varietati de roluri sociale.
În relatiile cu parintii si cu profesorii sai, trebuie sa accepte regulile impuse de acestia; va trebui sa
colaboreze sau sa rivalizeze cu colegii de scoala sau din cluburile, cercurile pe care le frecventeaza;
va trebui sa invete sa coordoneze, sa organizeze uneori activitatea, sa-şi domine colegii uneori –
deci trebuie sa invete sa interpreteze diferite roluri. Rolurile sunt contradictorii si aceasta
contradictie trebuie rezolvata pe plan subiectiv. Tanarul trebuie sa isi construiasca acea identitate
care sa integreze, sa sintetizeze, insusirile solicitate de toate aceste roluri. Esecul formarii identitatii
ar putea duce la confuzia de roluri, care este insotita ulterior, de neincredere in sine, sentimente de
inferioritate, etc.
În paralel cu intarirea identitatii eului, in aceasta perioada se intensifica increderea in sine,
initiativa, autonomia si scade frecventa comportamentelor opozitioniste, demonstrativ-
nonconformiste.
6. Cel de al saselea stadiu are loc intre aproximativ 18-35 ani si este perioada tineretii si
inceputul varstei adulte. Conflictul caracteristic acestei perioade este cel
dintre intimitate versus izolare. În acest stadiu se stabilesc relatii intime bazate pe iubire sau
prietenie. Esecul realizarii unor astfel de relatii duce la izolare sociala.
7. Al saptelea stadiu, intre 35-65 ani, este perioada adulta propriu-zisa. Conflictul
fundamental este cel dintre generativitate versus stagnare. Termenul “generativity” este un termen
creat de Erikson din notiunile generozitate, generare si exprima dorinta individului de a ajuta
membrii propriei familii dar si pe altii, exprima preocuparea pentru generatiile viitoare, pentru
progresul tarii sau chiar al umanitatii (atitudine prezenta la unii politicieni, oameni de stiinta,
artisti). Cei caracterizati prin generativitate sunt mai activi, mai creativi. Esecul generativitatii duce
la egocentrism, pasivitate, rutina, stagnare in dezvoltarea personalitatii.
8. Ultimul stadiu are loc de regula dupa 65 ani, in perioada batranetii. Conflictul de baza
este cel dintre sentimentul realizarii versus sentimentul disperarii. Unii, atunci cand privesc in
urma şi intocmesc un bilanţ al vieţii, sunt satisfacuti de realizarile lor. Altii sunt nemultumiti, chiar
disperati, deoarece conştientizeaza doar esecurile si oportunitatile pierdute.
 Dezvoltarea copilului in teoria invatarii sociale
Teoreticienii acestei abordari avanseaza ideea conform careia, personalitatea sau
comportamentul copilului se dezvolta ca urmare a interactiunii sociale, prin:
- recompense si pedepse,
- imitare,
- identificarea cu anumite modele de rol si
- conformarea la expectante.

Vîgotski descria câteva stadii în evoluţia umană. Acestea sunt:

• între 0 şi 2 ani; stadiul de afiliere: comunicarea emoţională este acum de maximă
importanţă;
• între 2 şi 7 ani; stadiul de joc: activitatea cea mai importantă este, la început, manipularea
obiectelor, apoi jocurile simbolice şi jocurile de rol;
• între 7 şi 12 ani; stadiul învăţării: este vârsta frecventării şcolii;
• între 12 şi 19 ani; stadiul prieteniilor: adolescentul combină relaţiile personale cu cele
profesionale;
• între 19 şi 55 de ani; stadiul muncii;
• între 55 şi 70 de ani; stadiul teoretizării.