Sunteți pe pagina 1din 271

„CONŞTIINŢA NOASTRĂ MAI BUNĂ”

Giorgiana RADU

OPRIŢI JOCUL CRIMINAL DE-A V-AŢI


ASCUNSELEA! CAZUL CARACAL
Degradarea umană se produce alarmant și, pare-se, ireversibil. De două luni în-
coace suntem sub asediul emoțional al cumplitei tragedii de la Caracal. Și nu e sin-
gurul caz terifiant care a marcat societatea românească în decursul ultimilor ani. Au
fost și altele, dar norocul face că uitarea este și ea parte esențială a existenței noastre.
Probabil, de n-am mai uita câte ceva, am trăi chinuiți de apăsări sufletești, iar relațiile
interumane ar avea mult mai mult de suferit.
Întorcându-mă la degradarea umană care se petrece alarmant, nu doar la noi, ci la
nivel mondial, aș spune că e normal să fim mai atenți la tragediile precum cea de la
Caracal. Dacă homo sapiens este cu adevărat om și nu bestie, atunci toate celelalte
probleme, indiferent de natura lor, își găsesc rezolvarea. Însă când omul își pierde
umanitatea, rațiunea, totul se prăbușește. Indiferent de statut, omul de rând, omul
ALEXANDRA
politic, omul medic, omul jurnalist, omul… nu trebuie să fie jivină.
A trecut atâta timp de când Alexandra Măceșeanu, o adolescentă de 15 ani a sunat
la 112, să ceară să fie salvată. Au trecut luni și câte or mai trece până când autorităţile
incompetente vor elucida tragedia de la Caracal care ne-a zguduit, ne-a adus cu pi-
cioarele pe pământ, pe adevăratul pământ pe care trăim. Vocea Alexandrei, răpită de
Gheorghe Dincă, a fost auzită pentru ultima data, joi, 25 iulie, de operatoarea de la
serviciul de urgență și polițiștii care ar fi trebuit să o salveze.
Biata copilă chiar a crezut că 112 este construit pentru a salva vieți, așa cum noi,
bieți cetățeni, credem de fiecare dată, la fiecare scrutin electoral, că cei care vin sunt
mai buni decât cei care pleacă.
Alexandra a dat o lecție tuturor, cu un preț uriaș la schimb: prețul propriei vieți,
dacă e să dăm crezare analizelor IML care au confirmat că cenușa și oasele găsite în ROMÂNIA
butoiul lui Gheorghe Dincă îi aparțin.
Dumnezeule, în ce lume barbară trăim! Am ajuns să vorbim de viol, răpire, arde-
rea unor fete (se presupune că au fost mai multe), astăzi, într-o țară care se vrea
europenizată și civilizată, cu o lejeritate de care îmi este frică, jenă, mie, cetățean și
mamă de fată.
Punându-mă pentru o secundă în locul părinților Alexandrei, simt cum apocalipsa
îmi ia în stăpânire întreaga ființă. E greu de imaginat și de suportat așa ceva.
Când știi că, odată ieșit pe stradă, mergi umăr lângă umăr cu bestia cu chip de
om, pare imposibil să te mai preocupe altceva, celelalte subiecte devin minore. Poate
că nu e bine. Profitând de predilecția emotivă și naivă a acestui neam, pentru unii e
cel mai bun prilej pentru a-și pune în aplicare planuri bine ticluite, care nu includ
ALEXANDRA
nicidecum cetățeanul. Și asta face parte tot din degradarea umană, care pare irever-
sibilă. Sunt, oare, soluții de redresare a speciei homo sapiens, pe cale de dispariție?
Mi-ar plăcea să cred că da, deși realitatea arată contrariul.
Asistăm oripilați și neputincioși la derularea unei drame născute din subte-
ranul odios, menținut în viață de înaltele instituții ale statului. Instituții care, prin
conducătorii lor, au adăpostit la subsuoara legii interlopi, traficanți de droguri și
carne vie, criminali și, în general, toate categoriile de persoane fără nicio legătură cu
deprinderile firești ce desenează omul civilizat și evoluat – bestiile.
O bestie precum Gheorghe Dincă nu ar fi putut săvârși atrocitățile acestea, dacă
fiecare dintre cei cu care Alexandra a vorbit, ar fi acționat cu profesionalism și, mai
ales, cu suflet față de situația în care se afla adolescenta. Adevăratul stat paralel (nu
cel invocat de politicieni) a fost complicele lui Dincă. Operatoarea de la 112 și poli- ROMÂNIA
țistul nu doar că nu și-au tratat cu responsabilitate atribuțiile de serviciu ci, mai grav,
au arătat cât de inumani pot fi la strigătul de ajutor al unei copile speriate, hăituite.
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 1
„CONŞTIINŢA NOASTRĂ MAI BUNĂ”
Atitudinea celor doi îmi amintește un alt episod care arată cât de serioși și impli-
cați sunt cei la care apelăm în cazuri de viață și de moarte. Prin luna mai, în urma
unor inundații, patru copii împreună cu mama lor au fost luați de viitură. În timp ce
pompieri și jandarmi căutau trupurile copiilor, își face apariția un ins mic de statură,
foarte mândru de el, ce purta pe mâneca bluzei inscripțiile IGSU. Era probabil coor-
donatorul responsabil cu desfășurarea acțiunii. Ajunge la locul tragediei, și primul
lucru pe care îl face este o glumă cu o tânără jandarmeriță, în cizme de cauciuc. Cu
un rânjet larg – similar cu al lui Dragnea, pe vremea când se credea invincibil – o
întreabă pe femeia jandarm dacă nu vrea să o ia el în brațe, deși pe aceasta nu o păștea
niciun pericol, apa ajungându-i doar până la glezne.
Pe fondul acela, când la doi pași de el, o fetiță de trei ani și jumătate era resusci-
ALEXANDRA
tată, iar frații ei căutați prin mâl și răgățâni, atitudinea acelui om m-a șocat. Ce suflet
să ai ca să te pretezi la astfel de glumițe rudimentare, în timp ce lângă tine moartea
se instalează confortabil? Dacă acesta este gradul de implicare al celor abilitați să
intervină și să coordoneze astfel de situații, e de prisos să ne mai întrebăm de ce
România a ajuns în acest punct, în care se moare cu zile.
Alexandra, cu prețul vieții, ne-a arătat care este adevăratul stat paralel, nășit chiar
de cei care ar fi trebui să-l extirpe. Polițiști, procurori, politicieni, toți, într-un fel sau
altul, au mâinile pătate cu sângele Alexandrei, Luizei și cine știe al câtor altor fete.
Două destine curmate sfâșietor, două familii distruse, o națiune îndurerată și ne-
încrezătoare în instituțiile statului. De „sus” au zburat câteva demisii și au fost îm-
părtășite păreri de rău. Nu e de ajuns pentru a reconstrui un sistem, demn de încre-
dere. Rețelele mafiote sunt greu de extirpat, mai ales când din ele fac parte și oameni ROMÂNIA
cocoțați sus. Chiar foarte sus.
Luiza, cinci luni și niciun rezultat. Aceleași autorități incompetente. Cazul Luizei
Melencu, o tânără de 17 ani, dispărută în luna aprilie, a ajuns în atenția publicului
datorită Alexandrei. Deși poliția a avut piste pe care trebuia să pășească, a ales să nu
facă nimic. Ba da, a făcut ceva, a supus familia fetei la detectorul cu minciuni, reie-
șind în urma analizei docte a investigatorilor că bunicul fetei este suspect. Așa a
arătat detectorul care, în cazul vârstnicilor se întâmplă să mai și greșească, potrivit
specialiștilor.
Imaginea cu mașina în care se urcase Luiza, apărută pe camerele de supraveghere
din zonă, îi puteau conduce la același Gheorghe Dincă. De ce nu au ajuns la el. Nu
s-a vrut? De ce? Poate că la Caracal încrengătura e atât de mare, iar tentaculele duc
ALEXANDRA
până la cele mai înalte funcții încât cel mai bine era dacă se așternea praful pe dosarul
dispariției acestei fete, ca în multe alte cazuri de dispariție.
Sunt multe semne de întrebare în ambele cazuri. Întrebări care, la cum se deru-
lează ancheta, vor rămâne fără răspunsuri clare.
Securitatea cetățeanului e doar o sintagmă seacă pe buzele purtătorilor de vorbe
în conferințe, sau așternută în comunicate sterile.
Polițistul – prima dintre uniformele statului pusă să apere cetățeanul – s-a dovedit
în nenumărate rânduri a fi și primul care face pact cu diavolul. Pentru mulți dintre
polițiști, uniforma reprezintă aura care le dă prilejul să-și afișeze aroganța, să intimi-
deze, să se împăuneze cu superioritatea care dispare odată cu dezbrăcarea epoleților,
dezvelind micimea și lașitatea care-i compun. A se vedea modul în care i-au tratat
pe părinții acestor fete și abordarea incredibilă a celui care a răspuns apelului la 112 ROMÂNIA
al Alexandrei.
Astăzi, toți comunică. Procurori, polițiști, servicii, președinte, premier. Comuni-
carea e laitmotivul acestor zile.
Câte tragedii ar trebui să se mai întâmple ca această comunicare să înceteze, și să
se instaleze normalitatea în această țară, astfel încât funcțiile să fie ocupate de oa-
meni cu adevărat responsabili și pricepuți?
Schimbăm niște nulități șmechere, cu alte nulități șmechere, din aceeași clică po-
litică.
Fiecare dintre cei care dețin frâiele puterii se face vinovat pentru tragedia de la
Caracal, pentru haosul instituțional pe care îl vedem astăzi.
ALEXANDRA
2 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
„CONŞTIINŢA NOASTRĂ MAI BUNĂ”
E incredibil cum un procuror poate să ia decizia de a pătrunde așa tardiv într-o ROMÂNIA
situație care impunea intervenția imediată. Pe umerii instituționali și (in)umani, el
poartă vina morții Alexandrei.
Tragedia de la Caracal a făcut să curgă, după ce la început a curs sânge nevinovat,
multă cerneală. A fost subiectul fierbinte al multor emisiuni. Televiziunile s-au bătut
în rating pe marginea acestui caz care a stârnit revolta societății împotriva autorită-
ților statului. Multe scenarii au prins viață, multe supoziții – la care a contribuit din
plin teoria conspirației – și bâjbâiala anchetatorilor au determinat un val uriaș de
neîncredere că adevărul va fi scos la lumină. Indolența criminală a funcționarilor
statului, de la început, a fost uitată, iar acum toți se bat în scenarii aberante.
Reconstituirea parțială făcută în cele două zile în care Dincă și-a jucat rolul de
actor principal, într-un film de groază regizat chiar de el însuși, secondat de organele
ROMÂNIA
statului, nu a împins câtuși de puțin ancheta, ba dimpotrivă, a atras un surplus de
obidă pentru public. Nemulțumite de treaba făcută pe jumătate de criminaliști, unele
televiziuni s-au apucat să reconstituie ele scena cu butoiul.
Tot tăvălugul acesta de informații nefiltrate s-a răsfrânt mai ales asupra familiilor.
Un post TV îl arată pe bunicul Luizei Melencu înconjurat de jandarmi înarmați până
la gât, cum îl apără de el însuși, în disperarea de a-și da foc. Mama fetei, amendată
cu o sumă uriașă pentru că a refuzat prelevarea de noi probe ADN, se încăpățânează
să nu se lase dusă cu forța de polițiști și jandarmi, ripostând până la leșin. Reacțiile
lor sunt de înțeles, urmarea neputinței, a neîncrederii, a derutei în care au fost îm-
brânciți. Au trecut atâtea luni și ancheta e în același stadiu. De ce se bate pasul pe
loc? Pare că se prefac de-a ancheta, un joc de-a v-ați ascunselea cu criminali, cu
violatori, cu traficanți de carne vie. Asta face statul de luni de zile. Își joacă interesele ALEXANDRA
proprii, pe viețile unor copii.
E normal ca acești oameni să devină suspicioși, pentru că tu polițistule, tu procu-
rorule, tu justiție, toți la un loc și separat sunteți, de multe ori, diavolul cu chip de
om, violatorul, pedofilul, ucigașul. De ce nu faceți lumină în acest caz, pe cine ocro-
tiți? Pe cei nevinovați, sigur nu.
Câte luni ar trebui să mai treacă, sau câți ani, până va fi descâlcit un caz cu crime
clar făptuite, cu un criminal monstruos care și-a recunoscut ororile săvârșite, poves-
tindu-le, cu mândrie parcă, până la cel mai cutremurător detaliu? Ca tot ce se petrece
la noi, pe cadavre urcă scârboase căpușele politicii, avocățimea ștearsă, fără merite,
se suie ca păduchele în frunte. Ba avem și o candidatură la președinție care își trage
substanța dintr-o nenorocire. Ce pot spune? Rușine, dar e prea puțin.
ROMÂNIA

Mihai Eminescu, de Petru-Ilie Birău, la Montreal

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 3


„CONŞTIINŢA NOASTRĂ MAI BUNĂ”

Magda URSACHE

AMOR PATRIAE
Amor patriae a ajuns un sentiment discreditat, ca și fuzie, dar și pentru a menține o stare tensionată. Confu-
apărarea țării? Semne rele sunt destule. Am spus-o de- zia e utilă când se dorește a se spăla dârele de sânge, a
seori, ca să nu-mi fie frică să reiau: reperele morale care se albi petele de conștiință. Tehnica e preluată de dom-
probează faptul că n-am fost un popor vegetal sunt din nul Alexandru Florian cu dârzenie, deloc în acord cu ri-
nou și din nou îngropate. Și nu sub ale laurilor foi, ci sub dicarea sentinței de „criminal de război” pentru Mircea
vechile sentințe ale Tribunalului poporului, constituit Vulcănescu. N-a fost destul că a murit martiric în celulă,
prin ukaz kremlinian, chiar înainte de Procesul de la sub pretext politic? Sau merita să fie încarcerat și ucis?
Nürnberg. Vechile tactici și strategii proletcultiste sunt Secretizarea crimei comuniste rămâne un sport. E
refolosite. Au apărut din nou, la vedere, acuzatorii care departe, e foarte departe încă momentul când un Curs
pun etichetări smintite ca nostalgic, legionar, antisemit, despre martirajul românesc se va preda în toate facultă-
în delir anti-românesc. Petru Ursache le-a listat în Isto- țile și școlile, după manuale „ne-alternative și ne-politi-
rie, genocid, etnocid. Scrie Theodor Codreanu, în stu- zate” (P. Ursache), când vom ști câți au murit pe toată
diul riguros, ca tot ce întreprinde eseistul, Marea reedu- rețeaua de închisori, colonii de muncă silnică, domicilii
care, postfață a cărții: „Adevărul este un risc enorm pen- obligatorii, „victime ale ororii și terorii”, cum tot Petru
tru cel care-l rostește”, fiind vorba de „adevărul istoric Ursache scrie.
netrucat și nedeviat de la cursul lui firesc”. Cuvinte ne- Romulus Rusan era îngrijorat că nu se cunoaște nu-
gre, incriminatorii sunt iarăși patriot, tradiționalist, con- mărul uriaș al morților în detenție și cum au fost uciși,
servator, naționalist, pentru ca termenii țintă să fie țăran propunând „deschiderea reală a arhivelor”. Și, mai de-
și român. Un prof. univ. clujean, Adrian Papahagi, dis- parte: „cifra victimelor directe ale represiunii comuniste
prețuiește „satul de glod”. Patriarhului Daniel îi replică: se ridică la 2 milioane”. Adăugând victimele colaterale
nu cu ia și opinca se intră în Europa. Numai că am putea din familii, s-ar putea ajunge la jumătate din populație,
serba în 3 august „centenarul opincii” care a controlat atunci, în anii 50, de 16-17 milioane, demonstrează re-
Budapesta în 1919, 3 august, când armata română a ocu- gretatul Rusan. Iar dimensiunile „holocaustului roșu” nu
pat capitala și a lichidat Republica Sovietică Ungară, a s-au aflat cu exactitate. Asta se pare că vrem. Să se
aventurierului cominternist Bela Kuhn, inițial Bela Co- șteargă memoria sau, cu vorbele lui Marcel Petrișor
hen, sprijinit de Lenin. Sergentul român Iordan din Cra- (Cumplite încercări, Doamne!, Ed. Christiana, Bucu-
iova și-a agățat deasupra steagului roșu-alb-verde de pe rești, 2011, pag. 71), „odată cu ei (martirii temnițelor,
Parlamentul Budapestei opinca. Iar țăranul carpato-du- nota mea, Magda Ursache) să dispară și orice urmă de
nărean, când i s-a ivit prilejul, spune Petru Ursache, și-a cunoștință a ceea ce a fost văzut, trăit și învățat de fiecare
depășit starea de analfabet și a luat chipul omului de ști- până atunci”.
ință, al savantului, al literatului, al militarului de elită În Harta rezistenței anticomuniste, p. 273, din volu-
(postbelic, n-a mai fost posibil decât cu mare greutate, mul sus citat, Petru Ursache notează: „Astăzi nu ne ră-
dar a fost). Și Petru Ursache îl citează pe marele țăran mâne decât să intrăm în normalitate: să deschidem por-
Petre Țuțea, dar și pe eroul țăran Ion Gavrilă Ogoranu țile adevărului cu răspundere și cu îndatorire față de noi
sau pe atunci foarte tânărul Grigore Caraza, luat de la înșine și față de generațiile care ne urmează. Orice amâ-
coasă și dus în temniță. Numărarea morților o făceau nare se întoarce împotriva noastră, în chip de complici-
gardienii, ne spune Caraza, om de dreapta moral-creș- tate tacită.” Nu-i ușor lucru. Vasile Gogea (în 3 iunie,
tină (cu 18 ani numai la Aiud). Zeloșii gardieni Maieru, 2019) îmi confirmă astfel că a ajuns la Cluj Istorie, ge-
Marcu, Pavel, Man erau bucuroși, veseli când își făceau nocid, etnocid: „am primit cu bucurie, dar și cu o nedes-
norma la ucidere. Se supărau dacă aveau numai 5 cada- lușită teamă cartea vrednicului de pomenire Petru. Spun
vre zilnic. Măcar 6-7 le trebuiau (Aiud însângerat). La teamă, pentru că simt că și cititorului ei îi va fi necesar
Aiud, din septembrie 1949 până la sfârșit de august cel puțin tot atâta curaj și dreaptă înțelepciune pentru a
1950, au murit de foame nu mai puțin de 625 de per- o citi.” Se referea Vasile Gogea la documentele secreti-
soane, aruncate apoi în Râpa Robilor, tot după mărturia zate, date la iveală printr-o selecție programată, pedep-
lui Caraza. Repet: numai prin foame, nu și prin îngheț, sitoare pentru unii, salvatoare pentru alții? Nu cumva se
boală, tortură... reiterează în zilele noastre cuvântul de ordine pentru cei
Se operează cu termenii fascist, nazist, șovin și când „eliberați” din gherle, zărci, casimci? Să tacă, să nu vor-
trebuie, dar mai ales când nu trebuie, pentru a crea con- bească despre atrocitățile la care au fost supuși, altfel...
Să spui adevărul a ajuns iarăși risc? Umblă cu capul

4 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


„CONŞTIINŢA NOASTRĂ MAI BUNĂ”
spart? Vom suporta scoateri din presă pentru delicte de Anania, și Ioan Ianolide, și atâția alții. Daniil Sandu Tu-
opinie? dor a fost trecut la „extremism de dreapta”, deși n-a fost
Pata oarbă a istoriei românilor (parafrază după Pata legionar. Valeriu Gafencu a cedat medicamentele salva-
oarbă a memoriei europene de Stéphane Courtois) se tot toare colegului evreu de temniță Richard Wurbrand,
lățește. Mi s-a întâmplat în tramvaiul de Baza 3, unde- însă jertfa sa a fost considerată „misticism religios orto-
mi fac anchetele privind starea nației, s-o aud pe o stu- dox”.
dentă de la Facultatea de Istorie: „A fost drăguță profa: Monahul Nicolae Steinhardt a fost blamat (cât pe ce
n-a ținut cont de faptul că nu știam nimic-nimic despre să fie declarat antisemit), pentru că, în celulă, a hrănit
pactul cela, cum îi zice, Ri...Rib...-Molotov. Mi-a dat „un popă legionar” din pachetul său de mâncare; în
notă mare.” Mda. Pactul Joachim Ribbentrop – Viaces- cizme l-a călcat un conațional, tov. Jack Simon.
lav Molotov a fost semnat la Moscova, în 23 august Consider antisemitismul boală psihică - și repet, că
1939. În 22 septembrie, la Brest-Litovsk, sovieticii și trebuie - , detest deopotrivă ura de rasă și ura de clasă,
naziștii, după împărțirea Poloniei, mărșăluiau împreună. dar acuze ca fascistoid ori legionaroid n-au ce căuta într-
Ciudată alianță a vulturului nazi cu steaua roșie în 5 col- o discuție serioasă. În urmă cu câțiva ani, la Muzeul
țuri a URSS. Sau nu-i ciudată? „Mihail Kogălniceanu” din Iași s-a organizat o expozi-
Propaganda rolleristă, prin presă și școală, a impus ție, sub egida CNSAS. Asociația „Rost” (președinte de
ștergerea din memorie a cedării Basarabiei și Bucovinei onoare, Părintele Calciu Dumitreasa) a tipărit afișele
prin ultimatum dinspre URSS, în iunie 1940, consecință (grozăvie: verzi!) cu șase martiri și mărturisitori: Arse-
a pactului Ribbentrop-Molotov. După acel iunie de bles- nie Boca, Valeriu Gafencu, Sandu Tudor, Arsenie Papa-
tem, mii și mii de familii de români au fost deportate de cioc, Ioan Ianolide, Gheorghe Calciu. Ce huiet, ce zbu-
Stalin în Siberia, în Kazahstan, cât mai departe de casele cium! Toți au fost considerați la ziar „legionari sânge-
și de mormintele lor. Au venit în loc migranții plăcuți roși”. Muzeografele au fost speriate cu închiderea mu-
„marelui frate”, proporția demografică s-a răsturnat în zeului, „nu întâmplător antisemitul Kogălniceanu”. Asta
teritoriile răpite, Basarabia și Bucovina. A auzit stu- în timp ce, în „Jurnalul național”, călăul de la Aiud,
denta, viitor istoric, despre masacrul din Bucov, Țara de Gheorghe Crăciun, se prezenta, într-un interviu, „om de
Sus? Ion Beldeanu l-a descris în Bucovina care ne o moralitate ireproșabilă”, iar Nicolschi declarase „ex-
doare: „oameni legați, puși cu fața-n jos la pământ; tan- perimentul Pitești” o scorneală a lui Virgil Ierunca și
curile sovietice trecând peste acest pod viu cu uruitul lor Paul Goma. Din armata de monștri ai temnițelor politice
molcom” (citat din memorie). Dar despre Tratatul Ku- au fost condamnați doar doi torționari.
cima-Constantinescu, un soi de copie xerox după Rib- Arhimandritul Justin Pârvu a fost actant în „Noap-
bentrop-Molotov, știe ceva tânăra generație? I-a durut tea Sfântului Bartolomeu pentru România”, cum nu-
de Bucovina pe Emil și pe Petrică atunci când au semnat mește el însuși Învierea anului 1951, în mină, la 560 de
tratatul cu Ucraina, în 1997? Dar câți dintre politicienii metri dedesubt și afirmă net că n-au fost înfrânți cei
noștri stau „cu inima la trecători”? aduși la sacrificare: „Cine crede cade sub cruce și se ri-
După „cotitura” din august 44, s-au înfundat închi- dică. Cine nu crede este strivit de cruce”. Adevărat.
sorile pentru credință și neam. Delictul cel mai grav a Temnița a devenit fort al rezistenței creștine. Inspirat,
fost credința în Dumnezeu, infracțiunea cea mai pedep- Petru Ursache află sintagma fort în fort; cu ajutor supra-
sită a fost amor patriae. Spune Părintele Gheorghe Cal- firesc, a fost posibilă o rezistență suprafirească. Imagi-
ciu Dumitreasa că a fost o Golgotă românească, dar și nea de fort și efort moral revine obsesiv în Istorie, geno-
că Biserica a ieșit „întărită de sângele martirilor”. Solul cid, etnocid. În fort, s-a păstrat „încrederea în bi-unita-
nostru moral a rodit și la gherlă, și la schit, și în exil, iar tea omului, umană și divină”. Răsplata rugii comune?
martirii și eroii, după martirizatul poet Andrei Ciurunga, Iluminarea harică.
sunt „peceți în cartea țării”. Chipurile Bisericii au devenit „prin îndelungi încer-
Sinele profund se purifică prin suferință și se resta- cări, călăuze sufletești, întăritoare întru credință”. Și –
urează prin pocăință, crede înaltul preot-profesor Ioan minune! – tot ce era interzis afară, în marele celular nu-
C. Teșu (v. „Simt boala ca iubire a lui Hristos”, Doxo- mit RPR, era posibil intra muros: acolo se recita Doina
logia, 2018). „Suferința e o venire în sine, o reîntoarcere lui Eminescu și, ca rugăciune, Limba noastră a preotu-
la noi înșine, o aplecare asupra propriei persoane.” lui-poet Alexei Mateevici.
S-a întâmplat pe pământul numit Aiud, Gherla, Si- Acum se duce o vânătoare de capete, avertizează,
ghet, Rm. Sărat, etc., etc., un diabolic masacru, după un în cartea sa, Petru Ursache, iar capetele sunt biserica,
diabolic plan, negat de tartorul Nicolschi și minimalizat școala, familia creștină, limba română, presa liberă, is-
de „recenții” re-scriitori de istorie. Ostracizați și calom- toria națională, personalitățile modelatoare. Altă tabula
niați, desconsiderați după chinul închisorilor au fost și rasa după cea din obsedantele decenii? Va reuși încer-
Valeriu Gafencu, și Arsenie Papacioc, și Bartolomeu carea neo-proletcultistă? În neatenția generală, da, are
șanse.

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 5


PIATRA DIN UNGHI A CULTURII ROMÂNE

EMINESCU ÎN LIMBA LUI GOETHE


de Christian W. SCHENK
MORTUA EST! MORTUA EST!

Făclie de veghe pe umezi morminte, Auf taufeuchten Gräbern ein Lichtchen entschim-
Un sunet de clopot în orele sfinte, mernd,
Un vis ce își moaie aripa-n amar, In heiligen Stunden ein Glöckchen verwimmernd,
Astfel ai trecut de al lumii hotar. Den Flügel in Bitternis schleifend, ein Traum,
So glittst du hinüber aus irdischem Raum.
Trecut-ai când ceru-i câmpie senină,
Cu râuri de lapte și flori de lumină, Du glittest hinüber in heitere Himmel
Când norii cei negri par sombre palate, Mit Flüssen von Milch und mit Blumengewimmel,
De luna regină pe rând vizitate. Wo düstern Palästen die Wolkennacht gleicht,
Die waltenden Mondes Gefunkel bestreicht.
Te văd ca o umbră de-argint strălucită,
Cu-aripi ridicate la ceruri pornită, Entschwebend als glänzender silberner Schatten,
Suind, palid suflet, a norilor schele, Die Flügel entfaltend zu himmlischen Matten,
Prin ploaie de raze, ninsoare de stele. Klomm aufwärts die Seele auf wolkigem Pfad
Durch Güsse von Strahlen, im Sternschnuppenbad.
O rază te-nalță, un cântec te duce,
Cu brațele albe pe piept puse cruce, Ein Strahl trägt dich aufwärts, Gesang ist’s, der leitet;
Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier Fromm hast du die Arme in Kreuzform gebreitet,
Argint e pe ape și aur în aer. Die Zauberin Zeit schafft am Webstuhl der Nacht,
Die Wasser sind Silber, mit Gold Luft bedacht.
Văd sufletu-ți candid prin spațiu cum trece;
Privesc apoi lutul rămas... alb și rece, Und während die keusche, die Seele, entgleitet,
Cu haina lui lungă culcat în sicriu, Erblick’ ich im Sarge den Leib hingebreitet,
Privesc la surâsu-ți rămas încă viu - In langem Gewande, erfroren und bleich;
Das Lächeln nur lebt noch, wie gestern so weich -
Și-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială,
De ce-ai murit, înger cu fața cea pală? Da regt sich verzweifelt die Frage, die wilde,
Au nu ai fost jună, n-ai fost tu frumoasă? Wie kommt’s, dass du tot bist, du Engelsgebilde?
Te-ai dus spre a stinge o stea radioasă? Du warst doch so jung noch, du warst doch so schön!
Welch Stern hast gelöscht du in himmlischen Höhn?
Dar poate acolo să fie castele
Cu arcuri de aur zidite din stele, Vielleicht tun da oben sich goldene Bogen
Cu râuri de foc și cu poduri de-argint, Dir auf, von den Sternen um Schlösser gezogen,
Cu țărmuri de smirnă, cu flori care cânt; Auf silbernen Brücken bei Blumengesang
Gehst du über Flüsse von Feuer den Gang.
Să treci tu prin ele, o sfântă regină,
Cu păr lung de raze, cu ochi de lumină, Sollst Einzug halten mit leuchtenden Blicken
În haină albastră stropită cu aur, Und steigst auf den Thron zu erhabnen Geschicken
Pe fruntea ta pală cunună de laur. In bläulichem Kleide, von Golde durchwirkt,
Das Antlitz, das bleiche, vom Haarkranz umzirkt.
O, moartea e-un chaos, o mare de stele,
Când viața-i o baltă de vise rebele; Der Tod ist das Chaos des Sternmeeresraums,
O, moartea-i un secol cu sori înflorit, Das Leben nur Sumpf des begehrlichen Traums;
Când viața-i un basmu pustiu și urât. - Jahrhundert mit Blumen und Sonnen der Tod,
https://Versuri.ro/w/w517 Wenn Leben ein Märchen von Armut und Not. -

Dar poate... o! capu-mi pustiu cu furtune, Vielleicht... oh! im Hirn ist ein Schwanken,
Gândirile-mi rele sugrum' cele bune... Ein Wanken, im Bösen ersticken die frommen Gedanken...
Când sorii se sting și când stelele pică, Wenn Sonnen erlöschen, und Sterne die Bahn
Îmi vine a crede că toate-s nimică. Verlassen, kann ich nur glauben, dass alles ist Wahn.

6 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


PIATRA DIN UNGHI A CULTURII ROMÂNE
Se poate ca bolta de sus să se spargă,
Să cadă nimicul cu noaptea lui largă, Das Himmelsgewölbe kann splittern und knicken,
Să văd cerul negru că lumile-și cerne Das Nichts uns mit nächtlichen Schwingen ersticken,
Ca prăzi trecătoare a morții eterne... Verdunkeltes All läßt die Welten verwehn,
Im ewigen Tode vergänglich vergehn...
Ș-atunci de-a fi astfel... atunci în vecie
Suflarea ta caldă ea n-o să învie, Wenn dies dann der Schluß ist... wird nie mehr von Leben,
Atunci graiu-ți dulce în veci este mut... Von neuem, beseelt, sich der Busen dir heben,
Atunci acest înger n-a fost decât lut. Auf ewig verstummt ist der liebliche Mund...
Dann war dieser Engel nur irdener Grund.
Și totuși, țărână frumoasă și moartă,
De racla ta razim eu harfa mea spartă Und dennoch, du Erde so schön, tot und karg,
Și moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc So lehnet zersprungen die Harfe am Sarg
O rază fugită din chaos lumesc. Die Klage bezwingend, lobpreisen nur kann
Ein Strahl, der dem irdischen Chaos entrann.
Ș-apoi... cine știe de este mai bine
A fi sau a nu fi... dar știe oricine Noch niemand gab Antwort: Ist Sein oder Nichtsein
Că ceea ce nu e, nu simte dureri, Erwünschter... Doch wissen wir, soll denn Gericht sein,
Și multe dureri-s, puține plăceri. Ja alle, was nicht ist, das fühlt keinen Schmerz,
Und Schmerzen nur, selten fühlt Freude das Herz.
A fi? Nebunie și tristă și goală;
Urechea te minte și ochiul te-nșală; Das Dasein? Ist sinnlos, ist traurige Lüge;
Ce-un secol ne zice ceilalți o deszic. Denn Auge und Ohr ist drauf aus, wie’s betrüge;
Decât un vis sarbăd, mai bine nimic. Heut ist Offenbarung, was morgen nur Schaum.
Weit besser das Nichts als ein sinnloser Traum.
Văd vise-ntrupate gonind după vise,
Pân' dau în morminte ce-așteaptă deschise, Verkörperte Träume auf Jagd hinter Träumen,
Și nu știu gândirea-mi în ce o să stâng: In Gräbern verschwindend, die alles umsäumen,
Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng? Wie töt’ ich mein Denken? Womit? Gebt mir Rat:
Mit Lachen? Mit Fluchen? Mit Weinen? Mit Tat?
La ce?... Oare totul nu e nebunie?
Au moartea ta, înger, de ce fu să fie? Wozu?... Ist nicht alles nur Unsinn? Dein Sterben,
Au e sens în lume? Tu chip zâmbitor, Engel, war es nötig? Was nützen die Scherben?
Trăit-ai anume ca astfel să mori? Der Sinn dieser Welt? Du, die Lächeln umschwebt,
Um so zu vergehn, hast du dazu gelebt?
De e sens într-asta, e-ntors și ateu,
Pe palida-ți frunte nu-i scris Dumnezeu. Solch Sinn ist ein Unsinn, ist Lästrung und Spott,
Schrei, bleiches Gesichtchen, es gibt keinen Gott.

Petru-Ilie Birău, creatorul bustului Mihai Eminescu şi Mecena acestuia, scriitorul Leonard Voicu, din Canada

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 7


PIATRA DIN UNGHI A CULTURII ROMÂNE

Mihai EMINESCU
în limba lui Shakespeare
English version by Gabriela PACHIA

Dorința While ecstatic linden blossoms


Will cascade onto your hair.
Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund, You’ll lay on my embracing arm
Unde prispa cea de brazde Your white forehead and fair hair,
Crengi plecate o ascund. Relinquish your sweet cherry lips,
To my passionate mouth lair...
Și în brațele-mi întinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi, Thus bless’d, we’ll dream but happy dreams
Să-ți desprind din creștet vălul, In the purl of lonesome brooks,
Să-l ridic de pe obraz. Under the spell of soughing trees,
In the mild breeze of the nooks ;
Pe genunchii mei ședea-vei,
Vom fi singuri-singurei, Lulled to sleep by the harmony
Iar în păr înfiorate Of the forest laden with thought,
Or să-ți cadă flori de tei. Linden blossoms will lightly sift
From above, with endless fragrance fraught.
Fruntea albă-n părul galben “The Literary Conversations”, 1 September 1876
Pe-al meu braț încet s-o culci, Poems, 1883
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci... Lacul

Vom visa un vis ferice, Lacul codrilor albastru


Îngâna-ne-vor c-un cânt Nuferi galbeni îl încarcă ;
Singuratece izvoare, Tresărind în cercuri albe
Blânda batere de vânt ; El cutremură o barcă.

Adormind de armonia Și eu trec de-a lung de maluri,


Codrului bătut de gânduri, Parc-ascult și parc-aștept
Flori de tei deasupra noastră Ea din trestii să răsară
Or să cadă rânduri-rânduri. Și să-mi cadă lin pe piept ;
„Convorbiri literare“, 1 septembrie 1876
Poesii, 1883 Să sărim în luntrea mică,
Îngânați de glas de ape,
Desire Și să scap din mână cârma,
Și lopețile să-mi scape ;
Come to the forest, by the brook
Rippling over gravel banks, Să plutim cuprinși de farmec
Where the turfy porch of furrows Sub lumina blândei lune –
Hides under the boughing ranks. Vântu-n trestii lin foșnească,
Unduioasa apă sune !
As I stretch out my open arms,
There you’ll rush onto my chest, Dar nu vine... Singuratic
While I’ll softly unpin your veil, În zadar suspin și sufăr
Lift it from your cheeks’ sweet rest. Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.
There you’ll gently sit on my knees, „Convorbiri literare“, 1 septembrie 1876
Lone, we’ll be all alone there, Poesii, 1883
8 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
PIATRA DIN UNGHI A CULTURII ROMÂNE
The Lake When Branches...

Yellow waterlilies would lade When restless branches tap my pane


The blue lake of the forests’ arts, And poplars rustle nightly,
Startlingly spreading white circles, ’Tis to surcease oblivion’s pain
It sways a light boat with soft darts. And keep your mem’ry tightly.

There I’d stroll along the lakeside, When stars twinkle over the lake
Hear out, await in deep unrest, Luminating its dark shoal,
There she might loom from the shy reeds ’Tis to soothe my heart’s burning ache
Sweetly falling upon my breast ; Spreading peace within my soul.

Soon we’d leap in the tiny boat When vengeful thick clouds drift away
Whelmed by the low murmuring waves, Unveiling the brilliant moon,
Soon I might drop the oars and helm ’Tis to make your pure icon stay
While love’s vast charm my heart enslaves ; For ages that never swoon.

We’d float our boat caught in the spell “The Family”, XIX, No. 46, 13 / 25 November 1883
Under the untroubled moonlight – Poems, 1883
Reeds would whisper in the mild wind, “The Literary Conversations”, Anul XVII, 1 April 1883 –
The undulous lake sounds delight ! 1 March 1884, p. 417

Still, she does not loom... So lonesome,


Here I sigh from vain agonies
And stroll along the wood’s blue lake
Laden with bloomed waterlilies.

“The Literary Conversations”, 1 September 1876


Poems, 1883

Şi dacă...

Şi dacă ramuri bat în geam


Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.

Şi dacă stele bat în lac


Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.

Şi dacă norii deşi se duc


De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.

„Familia“, XIX, nr. 46, 13 / 25 noiembrie 1883, p. 549


Poesii, 1883
„Convorbiri literare“, Anul XVII, 1 aprilie 1883 – 1
martie 1884, p. 417

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 9


PIATRA DIN UNGHI A CULTURII ROMÂNE

N. GEORGESCU

„POSTUMIADA” EMINESCIANĂ (I)

După cum se știe, manuscrisele rămase de la Mihai Gr. Scorpan, I. Crețu – dar adevăratul întemeietor al
Eminescu au fost donate Academiei Române de către domeniului este Perpessicius, în 1952, cu vol. IV al
păstrătorul lor, Titu Maiorescu, în 1902, iar înaltul for ediției sale: M. Eminescu Poezii postume, Ed. Acad.,
științific și cultural le-a încredințat spre păstrare Bibli- 1952, urmat de notele și variantele din vol. V (1962) și
otecii Academiei Române, cea mai importantă institu- de (tratată iarăși separat) Literatura populară, din vol.
ție aflată în subordinea sa. Aici au fost primite și, con- VI, 1963. Perpessicius fructifică și completează cam-
form uzanțelor bibliotecărești, caietele s-au ștampilat pania lui G. Călinescu pentru editarea, cunoașterea,
și numerotat mecanic, filă cu filă, după care au primit studierea și situarea în rândul operei poetice majore a
cotă – iar teancurile de foi au fost legate de asemenea poeziei postume eminesciene. După el, tema a fost re-
în volume maniabile, în ordinea aflată, după ce a fost luată sporadic, cele mai importante contribuții în do-
numerotată și ștampilată fiecare filă în parte, primind meniu fiind aduse de către D. Murărașu, Aurelia Rusu
de asemenea cotă. Încă din timpul prelucrării evidențe- – dar mai ales de către colectivul de la Muzeul Litera-
lor primare, aceste manuscrise au fost cunoscute de că- turii Române începând cu 1977, anul când ediția Per-
tre Nerva Hodoș și Ilarie Chendi, bibliotecari la Bibli- pessicius a fost reluată. Cu totul deosebite sunt contri-
oteca Academiei Române, dar și de către I. Ar. Rădu- buțiile lui Petru Creția – dar și cele ale lui D. Vatama-
lescu-Pogoneanu, apropiat al instituției; toți trei au des- niuc, ale Oxanei Busuioceanu și ale Aureliei Creția.
cifrat unele poezii eminesciene și le-au publicat în re- Deși edițiile poeziei postume eminesciene sunt
vistele „Sămănătorul” (primii doi) și „Convorbiri lite- multe la număr, totuși trebuie spus că nu seamănă una
rare” (cel de-al treilea). Ilarie Chendi este acela care a cu alta nici ca organizare a materialului, nici ca ordine,
organizat întregul material pentru publicare în ediții. El nici ca text. Nu avem o ediție „necvarietur” a postume-
a operat și prima tăietură în interiorul postumelor emi- lor eminesciene. Nu s-a instituit în acest domeniu, nu
nesciene, separând ceea ce el a numit „Literatura po- s-a resimțit necesitatea pentru aceasta, practica citării
pulară” de restul poeziilor. Astfel, în 1902 a apărut mai predecesorilor, astfel că din ediția Perpessicius, de
întâi Mihai Eminescu: Literatură populară, ediție după pildă, nu aflăm decât întâmplător, când editorul consi-
manuscrise de Ilarie Chendi, iar apoi, la câteva luni dis- deră de cuviință să arate, cum a citit cutare text manus-
tanță, M. Eminescu: Poezii postume, cu prefața de cris eminescian Ilarie Chendi, Nerva Hodoș, I. Scurtu,
Nerva Hodoș. În 1905, după moartea lui Neva Hodoș, C. Botez, G. Călinescu, etc. Nici din ediția Petru Creția
același Ilarie Chendi reia ediția fostului său coleg, adă- nu aflăm lecțiunile anterioare. Aceste negații nu vor să
ugându-i multe alte poezii inedite, și specificând, între spună mai mult decât spun. Fiecare editor în parte este
altele: „Ca și cea dintâi /ediție/, ea /ediția de față/ are cufundat în textul manuscris eminescian și oferă vari-
un caracter provisoriu și nu vrea să fie decât o transi- anta sa de lectură, pe care o girează cu propria-i perso-
ție la o ediție critică definitivă.” nalitate (prin studii, separate de ediții, prin probitate
Înainte de Primul război mondial postumele emi- profesională recunoscută, etc.). Pentru marele public s-
nesciene au fost primite cu rezerve de către critică, edi- a instituit, la noi, ediția a II-a a lui Perpessicius, cea
torii lui Eminescu (Ioan Scurtu, Constanța Marinescu, scoasă la Editura Minerva în 1964, cu textul filtrat prin
A. C. Cuza) preferând să aleagă numai câteva dintre reformele ortografice și, desigur, cenzurat din rațiuni
ele și să le adauge antumelor. Adevărata campanie ideologice.
pentru postume o începe G. Călinescu, în 1932, mai în- Avem de-a face, practic, cu un tezaur de interpretări
tâi prin presă („România literară”, „Adevărul literar și eminesciene – neorganizat, însă. Este o energie imensă
artistic”, „Viața romînească”), apoi în masiva sinteză a a editorilor lui Eminescu – și această energie se pierde
sa Opera lui Mihai Eminescu (Vol. I-V, 1933-1936). în latențe, nu e pusă la lucru. Poate că nici n-am fi avut
De literatura populară se ocupă separat (în sensul cla- nevoie să folosim această energie oarecum „naturală”
sificării lui Ilarie Chendi) D. Murărașu, în ediția co- (care intră, adică, în natura lucrurilor, face parte din vi-
mentată M. Eminescu, Literatură populară, 1936. În ața manuscriselor eminesciene) – dar, iată, recenta edi-
perioada interbelică și în timpul celui de-al doilea Răz- tare a caietelor eminesciene în ediție fotoprintată, prin
boi mondial mai publică unele postume în edițiile lor: eforturile d-lui Acad. Eugen Simion și sub ochiul teh-
G. Bogdan-Duică, C. Botez, G. Adamescu, Mihail nic al d-lui Acad. Mircia Dumitrescu, ne obligă la res-
Dragomirescu, N. Iorga, Perpessicius, Al. Colorian, ponsabilitate. Scrisul eminescian nu mai este închis în
10 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
PIATRA DIN UNGHI A CULTURII ROMÂNE
manuscrisele de la Biblioteca Academiei Române – s-
a deschis către public, stă la îndemâna oricui să-l vadă,
să-l citească, să-și facă propria strategie de înțelegere a
operei poetului. Am accentuat, în studiile și articolele
mele, că editarea acestor caiete pune în paranteză, pen-
tru un timp, edițiile tipărite, cere confruntări, verificări,
reformulări în toate privințele: ale textului, ale ordinei,
ale afilierii manuscriselor, ale ierarhizării variantelor,
versiunilor, bruioanelor, chiar ale cronologiei. Știm că
Perpessicius ajunsese să poarte, pentru citit, două pe-
rechi de ochelari puse una în fața alteia, în prelungirea
cărora folosea lupe de diferite puteri de mărire; uneori
apela la doctori și, mai ales, la farmaciști, al căror scris
se știe cât de încâlcit este, pentru a-i sugera descifrarea
unui cuvânt eminescian. Astăzi, când vedem cât de re-
pede mărește calculatorul scrisul eminescian, cât de
simplu se înlocuiesc, adică, uneltele văzului, ne doare
sufletul, ca să zic așa, că trebuie să verificăm „avec du
méchanique” efortul viu, „le vivant”, al marelui editor
– dar situația ne impune acest lucru. Perpessicius (ca
să păstrăm cazul său) știa mai bine decât oricare altul
efortul înaintașilor săi – și, dacă nu menționa peste tot
unde se desparte de ei la citirea unui cuvânt sau a unei Aici, din fericire, în nota de prezentare, Perpessicius
fraze, era pentru a nu-i anula, a nu-i leza în istorie. face referire la edițiile Hodoș și Chendi, dar în comen-
Ar fi vorba, așadar, de cufundarea ediției Perpessi- tariul său se strecoară o mică inadvertență: „Lecțiunea
cius în scrisul eminescian din care s-a născut. Metafo- greșită (…) e în versul 9: L-ai aruncat pe umeri de mi-
ric vorbind, e ca și cum ai pune într-o apă sărată o sta- rare, ceea ce e un non sens, în loc de L-ai aruncat pe
tuie din sare: cât de saturată este apa, cât se va deforma umeri de ninsoare” (O. V, p. 406). În edițiile citate de
statuia, cât va rămâne întreg din ea. Vremile care vor Perpessicius este, însă, cu singularul: „pe umăr de mi-
veni trebuie să verifice și acest lucru. rare” – și astfel s-a păstrat versul în toate edițiile, până
Dar… de ce să face un caz din Perpessicius? Și ce- la Perpessicius. Să fim drepți: la singular, umăr de mi-
ilalți editori ai lui Eminescu au avut privilegiul acesta rare, este o metaforă poetică; la plural, cum citează
al cufundării în scrisul poetului, au avut bucuriile lor în Perpessicius, încă este o metaforă poetică – dar atenu-
descoperiri fascinante, au trecut prin aceleași piedici, ată întrucâtva prin descriere. Oricum, editorul nu este
prin același timp, prin aceeași istorie a receptării poe- tocmai corect. Avem, iată, manuscrisul – pe care-l mă-
ziei eminesciene, au avut aceleași îndoieli, au stat în rim cu ajutorul calculatorului:
fața acelorași aporii. Este nevoie, așadar, de verificarea
întregului corp al editorilor lui Eminescu. Într-o cerce-
tare aplicată, științifică, lucrul trebuie să înceapă mai
întâi cu verificarea lor între ei. Metoda comparativ is-
torică ne va ghida în această întreprindere – la capătul
ei, întrevăzut peste câțiva ani buni de confruntări con-
tinue, complete, văzând necesitatea unei ediții ferme,
critice în sens filologic (adică: notând toate diferențele
după stabilirea unui text de bază), a poeziei postume
eminesciene. Desigur, în zona postumelor nu putem Pluralul umeri se vede foarte clar (șters deasupra:
vorbi de o voință auctorială, a poetului însuși, în pri- pe umerele, și mai clar), nu cred că e nevoie să-l sus-
vința textului său – pentru că este un laborator în care pectăm pe Hodoș, și apoi pe Chendi, că n-au citit bine.
munca a încetat brusc. Dar se poate stabili, cel puțin, Dimpotrivă, s-a vrut singularul pentru întărirea sensu-
un consens – care va avea autoritate, deoarece se ba- lui metaforic. În privința lui mirare/ninsoare, se vede
zează pe intelectuali de mare clasă, editorii lui Emi- cât de rapidă este scriitura. Avem, așadar, dreptul să
nescu. considerăm că primii editori ai textului au interpretat –
Un singur exemplu dorim să aducem în sprijinirea în favoarea poeticității, a lui Eminescu deci, dar au in-
ideii noastre (din multele exemple pe care le-am notat terpretat.
în fișe de-a lungul a doi ani de verificări prin sondaj): Începutul acestui text, cu atâtea tăieturi și rescrieri,
sonetul „Stau în cerdacul tău”. Se găsește doar într-un se regăsește, însă, altfel în Ediția Petru Creția (Huma-
manuscris, Nr.2279,45-44.
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 11
PIATRA DIN UNGHI A CULTURII ROMÂNE
nitas, 1994, p.181): „Stau în cerdacul tău… Era se- operei majore. Eminescu însuși numește „Varianta
nină/ Deasupra noaptea… abori se întind…” (și Per- aceleași poezii”, „Altă variantă”, „Altă variantă” cele
pessicius transcrie astfel, dar ca al doilea etaj al textu- trei poezii „Mai am un singur dor” ce se succed după
lui, la variante, în vol. V, p.407) – însă în Ediția MLR cea eponimă. Avea, deci, sentimentul ferm al variante-
din anul 2000 (girată de același Petru Creția) se revine lor ca texte definitive. În manuscrisele sale sunt vari-
la incipitul tradițional. Petru Creția nu notează opțiu- ante definitive la „Glossă”, la „Odă (în metru antic)”,
nea – dar se bazează, cum observăm, ferm pe manus- la „Veneția”, etc. – ce au dreptul să iasă din subsolul
cris, unde termenii tradiționali sunt tăiați, alegând ce ediției Perpessicius, unde sunt trecute cu literă mică, și
rămâne scris curat. Perpessicius lasă incipitul în tradi- să stea ca poezii de prim rang între celelalte. Marele
ția Hodoș-Chendi, care aleg ce tăiase poetul: „Stau în editor însuși spunea că discuțiile despre versiune, vari-
cerdacul tău… Noaptea-i senină/ Deasupra-mi crengi antă, bruillon, ciornă la Eminescu trebuie să stabilească
de arbori se întind…” definitiv statutul unor poezii postume. Aceste discuții
Tendința de a contura o tradiție este vizibilă la edi- nu s-au purtat cu sistem, ci doar sporadic – și le vom
tori, ca și aceea de a face mici corecțiuni; ei trebuiesc urmări, desigur, în cercetarea noastră interdisciplinară.
doar puși în relație, în comunicare la vedere, unii cu Oricum, bucuria de avea acest corpus eminescian
alții – altfel, stau în comunicare internă, în dialog inte- scanat și editat rămâne și dincolo de verificările pe care
rior. le vom face sau nu, noi sau generațiile viitoare, într-o
Printr-un procedeu comparativ (cu extinderea com- ediție de autor sau în cadrul unui colectiv (care va tre-
parației la toate edițiile făcute după manuscrise) similar bui, însă, instituționalizat). Habemus corpus: dl. Eugen
trebuiesc analizate toate postumele eminesciene, stabi- Simion a dresat în lumina tiparului un nod gordian al
lindu-se un text – dar punându-se alături variantele edi- literaturii române, ce va dăinui.
torilor. Se va atrage, apoi, atenția asupra versiunilor (va urma)
care au dreptul de a fi variante și de a figura în registrul

12 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


BRÂNCUȘI – PONTIFUL ARTEI MODERNE

V. G. PALEOLOG

MESAJUL DODIILOR LUI BRÂNCUȘI


(Opera zisă labirintică și critică)
Cumințenia Pământului nu este decât definirea prin teluricul care explorează mileniile trecutului,
teluricului feminin – în forma ei pejorativă, din zisa Cumințenia Pământului, așa cum el s-a lăsat pă-
poporului român – care nu o împiedică să devină însă truns de paremiologia poporului său, limita întreaga
cel mai frumos edificiu carnal al vieții animale, prin afectivitate și activitate spirituală doar instinctelor:
spiritualitatea formelor, totuși nu identice, genul Nu! și niciodată! Nevermore!
uman: Omul și Femeia. „Căci a fost prea mare spaima mea ridicând vălul
Cumințenia Pământului arată un chip încăpățâ- Cumințeniei Pământului”, spunea el. „Femeia nu
nat, în apărarea sinei-i, opunându-se agresivității, trebuie niciodată dezvăluită; Isis trebuie să rămână
opunându-se rutului nedezlănțuit, strângându-și acoperită sub cel puțin unul din cele șapte văluri ale
membrele inferioare, acoperindu-și sânii cu brațele ei. Sub cel al misterului, care îi face și prețuire și ne-
încrucișate, sexic rebelă, rustica femeie respingând murire”, repeta el. „Cumințenia Pământului a fost
fără răspuns apelul contrariat al poftei. pentru mine ceea ce este la mai adânc femeia dincolo
de psihologia voastră!” Acesta i-a fost cuvântul.

EVA ȘI ADAM
Eva – o înșiruire de semințe – boabe pleznite a îm-
prăștierilor de forțe vii pentru însămânțarea lor.
Adam – arhitravă așezată pe o coloană robustă, re-
zistentă și responsabilă a poverii impusă de soartă.
Eva, sub acoperământul ei, o glugă de asemănare
cu marama sau cu morforionul, folosite de naivii ico-
nari dar și de cei cu pricepere într-un strict respect er-
minic de la Cospoli până la Athos.
Despre Eva, Brâncuși i se destăinuia unui discipol
afecționat (Levis, Davis: Brâncuși, London, 1958, p.
28): „Am ales lemnul de castan. E mai dulce pentru
firea Evei, o floare a pământului care din semânță
prin semânță duce viul mai departe, în nefinire, pen-
tru nepieirea viului, viața lui fiind sortită veșnicului
A FI.”
Adam; fără asemuire cu chipul omenesc și cu nici
un alt Adam, acesta apare drept reazem de poveri, în-
chipuit de Brâncuși ca o cariatidă – de fapt un auto-
portret al său din 1912 (?).
Același discipol a notat din gura lui Brâncuși: „L-
am sculptat pe Adam drept trudnic al muncii pămân-
tului pentru smulgerea rodului sau pe care – în îndo-
iala cerului – îl va aștepta, căznind și asudând. L-am
săpat în lemn de stejar de durare și de durere ca și
Rar în artă se întâlnește o atitudine similară de res- viața lui însăși pe care trebuie să o frământe; așa cu
pingere din partea Evei. barda, cu tăișul ei, a lăsat urmele unite pe cicatricele
Era în spiritul lui Brâncuși de atunci, și el continua vieții.”
întotdeauna să scruteze originea frumosului, forma și Soclurile:
culoarea, tâlcul și devenirea, numărul și ritmul, și dea- Al Evei în lemn nedurabil, de sălcioară, iar cel ce
supra tuturor întrebarea: din care fund venim?... și poartă pe Adam: de piatră. Cel de piatră sub cariatida
spre care și către ce zenit mergem? de stejar duce aminte la ceea ce lui Brâncuși, din tine-
În registrul grav al Cumințeniei Pământului, în rețe, îi rămăsese amintire citind „Epistola Duminicii”,
registrul cutremurărilor lumilor noi întrevăzute doar căzută din cer, prinsă într-o piatră, o geodă meteorică
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 13
BRÂNCUȘI – PONTIFUL ARTEI MODERNE
am zice, iar cea de sălcioară, a Evei plană și mai lată, sustrage insistențelor unui reporter, i-a arătat cu dege-
aducând prin dimensiuni a cărămidă crudă, nearsă, tul arătător, Eva, dată în expoziție – și pe o fotografie
chirpici mezopotamic, care amintea sculptorului afu- cu dedicație, locul sub maramă și morforionul Evei
risitul zapis smuls lui Adam de Azazel, ori frăține-său unde Șarpele i-a suflat ispita la ureche, în neștirea lui
Satanael, potrivit deșartei credințe bogomilice despre Adam. „De veți mânca din pomul vieții, vi se vor des-
„ștersul zapisului de apele Iordanului întru răscum- chide ochii. Nu veți muri, și veți deveni cunoscând bi-
părarea afuriseniei Evei și a lui Adam, izgoniți din nele și răul, ca și creatorul vostru.”
Rai.” Tot cu arătătorul, artistul a arătat pe așa zisul trup
al Evei unde a stat păcatul, urmat de părerea lor de
rău; situând mai jos strălucirea blestemului, răspândi-
rea și radianța descendenților; iar jos de tot, prin sânii
ei, Eva a devenit Terra Mater – Muma Pământului.
Sub ea, sculptorul, fără a o mai denumi, umil, așezase
plăcuța spălată de apele Iordanului, „blestematul za-
pis impus de Satanael lui Adam”. (Autorul nu ia drept
literă de evanghelie aceste indicații digitale acordate
de un Brâncuși aleatoric și glumeț, vorbind în dodii
unui reporter naiv.
Unui prieten consătean, bunului sculptor Vasile
Blendea, Brâncuși indica o altă ipostază a Evei. L-a
convins s-o modeleze în argilă, dezgustată de Șarpe,
respingând Mărul Ispitei, nevrând să muște din el.
Textele biblice referindu-se la gestul lui Eva și al
lui Adam ar merita noi încercări de exegeză. [Vezi
colecțiile V. Blendea, București, și V. G. Paleolog,
Craiova.])
O emoție pură stârnită de o formă anonimă, a cărei
expresie supremă este o Formă în Sine ce nu imită ni-
mic, nici aparențele de suprafață, nici roiul de intelec-
tualisme, strâns legate de raționament. Ne arată că
este cu putință o operă care depășește cei 2500 de ani
de artă plastică, găsindu-și punctele de reazem în ade-
vărurile nepoluate din minte, în adevărurile dintâi a
semințelor noi, pentru noile semănături.

AȘA A FOST ÎNCEPUTUL LUMII, ROSTEA


DODEIND BRÂNCUȘI
În periplu său în jurul marilor întrebări, Brâncuși
își înfige gândul în acela al începutului.
O neliniște cosmogonică străbate opera sa labirin-
tică, dodeică. În preocuparea sa stăruia: unde, care și
cum e începutul? Brâncuși cercetează cosmogoniile,
dar rămâne nemulțumit de început: om sau sperm?
În mintea lui, Brâncuși înfățișează Oul în sensul
de destin, în sensul în care Phta îl ține în gură.

Primit în cosmogonia orfică, rodul pământului


Tracilor, Dacilor, pământul ancestral al lui Brâncuși,
La New-York, în 1926, Brâncuși neputându-se reluat în filosofia greacă de Epimenide din Creta,

14 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


BRÂNCUȘI – PONTIFUL ARTEI MODERNE
„Oul Început” nu va întârzia să devină „logos”. Brâncuși, în clipe după ce realizase în Columna să-
Călătoriile sale multiple făcute în gând premonito- geata de foc a sufletului omenirii, să nu aducă oma-
riu în Indii nu sunt străine de întrebările pe care și-le giul său infinit fratelui mai mare, Prometeu, și să nu
punea, Brahma născând din strălucitorul Ou Brah- se identifice cu el, precum știa să facă când dăltuia,
mandra i-a fost la îndemână în această călătorie în in- uitând de sinea sa, identificându-se cu steiul, cu trun-
conștientul colectiv al lumii. chiul de arbore, cu bronzul magic. (?)
În anii aceia se îndreaptă spre cea de a șaptea de-
cadă a vieții sale. Se întoarce din India minunilor, din
țara îndrăgitelor lui filosofii ale îndepărtatului orient,
cunoscut de el prin Lao Tse, Milarepa și prin Tantrele.
Văzuse minunatul Oul Brahmandre, din care se năs-
cuse Brahma, sculptat de anonimi pietrari. La pereche
de figurație a eului avea exemplul lui C. G. Jung, și el
întors din multe călătorii visate în India, pentru arăta-
rea formației succesive a eului spiritual părelnică vâr-
stelor vegetale, strat după strat, an peste an, vârstă
peste vârstă”. (Jung. C. G. L’homme à la découverte
de son âme, Chapitre 3.)
Sinea lui trecea în septimiul cercuar crescut den-
drologic cu decenii succesive ale vârstei când izolatul
Felul de a așeza idealul ovoid al său intitulat Înce- Brâncuși, meditativ, le trasează și își subtitrează
put al Lumii pe subțiata placă lucie și oglinditoare schița pentru un Prometeu „Relativment tel que
arată cât de mult își însușise acel fragment dodeic al moi!”
lui Sanchonation citat de Eusebiu, a cărei carte era ți-
nută de el mereu la căpătâi […]

AUTOPORTRETUL SĂU ÎN DODII „OARE-


CUM SINEA MEA”
Întrebat fiind dacă avea de gând să ridice încă un În rezonanță dodeică, nicidecum documentară sau
monument pe lângă cele trei, ridicate în mai puțin de stilistică, în rezonanță cu viziunea tantrică tibetană
doi ani la Târgu Jiu semne alcătuind un imn eroismu- despre suflet, destinul lui Brâncuși este o metaforă. O
lui uman biruitor, Brâncuși a declarat că dincolo de împletitură de câteva arhetipuri iconici: concentrici-
Jiu: „o să fac un Prometeu ca o sferă uriașă din care tăți orbitale, triunghiul, razele de lumină. Este un
va țâșni săgeata minții!” (Paleolog, T. De vorbă cu Mandala în limba sanscrită, o psicocosmogramă
Brâncuși, București 1976 n. 19). (Tucci Giuseppe. Teoria e practica del mandala,
Inventator conștient al sculpturii pirice, exprimând Roma, 1969), în jargonul psihanalitic occidental. Sfe-
focul interior al ființelor create de el, este firesc ca rele concentrice sunt sferele sufletului care crește în

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 15


BRÂNCUȘI – PONTIFUL ARTEI MODERNE
univers. Triunghiul inversat este energia spirituală fe- sunt înzestrate orice ființe la începutul viețuirii lor.
cundând omul, care-i întinde brațele precum raze de Brâncuși era un argonaut al sculpturii. Și mai mult,
lumină. este un cosmonaut al galaxiilor care se îndepărtează
Cum va fi închipuit Brâncuși realizarea sculptu- sau care vin spre noi. Așa înțelegea să aducă un oma-
rală a acestui Mandala? Sculptură de lumină, holo- giu întregului nesfârșit al întregului cer.
gramă în linii de foc în volume transparente? Își dedicase Stâlpul hipnoticii divinului foc, in-
Folosit ca Mandala orizontal, bidimensional, când conștientul întregului primând.
meditezi așezat în centrul său, sufletul tău se avântă
precum razele spre spiritul universal. (Text publicat după moartea criticului, în Tribuna, nr.
În templul interior al sinei forma desghioacă con- 31, 32 (1180, 1181), anul XXIII, 2; 9 august 1979)
științele latente.
Viața se naște printr-un echilibru al forțelor opuse.

*
Prometeică căutare spre o sculptură cosmică?

„STÂLPUL MEU… MA COLONNE IN-


FINIE…”, spunea Brâncuși în dodii
O înșiruire de piramide trunchiate, temee peste te-
mee și șteap peste șteap. Ca și fiind traseele lor ceea
ce se numește în franceză lui Brâncuși „tête bèche,
bèche tête”. Ele pot fi însă descifrate ca pe un text
cvasicriptic din cele ale lui Leonardo da Vinci.
„Titlul minte!” dodiia Brâncuși, aproape strigând:
„E inutil! E fățarnic! Rătăcește emoția, îi micșorează
dimensiunile spirituale, înșeală pe cel care îl con-
duce!” Și adăuga: „Unde dai și unde crapă!”
Confuzul intitulării Columnei reiese în traducerile
străine sensului ei interior. Pentru francezi Columna
devine „de l’infini” abstract. În limba română, la ca-
pătul celălalt al Europei bâjbâim echivocul dintre ne-
isprăvire înțelegându-se un început pe câtă vreme in-
finirii, infinitului neputându-se atribui un început. Ca
„Endlose… Without End…” Columna care nu are
sfârșit subliniază abstractul ei care se îndreaptă înspre
elanul știutului a întregii culturi universale, a noosfe-
rei.
Pentru sculptorul gânditor în piatră, în lemn sau
bronz, ea se confundă cu mintea, fiind viață, și ca ea
siglul Nesfârșirii.
Din această străveche concepție ilirico-tracă, za-
molxiană, dincolo de nuanțele din preistorie, Brân-
cuși readuce lumii conceptul de coloană a cerului, și
firesc, în jurul ei, cere un gnomon, concept cosmogo-
nic al timpului.
Pe o bucată de hârtie, în jurul unei verticale tremu-
rată reprezentând Columna, îmi arăta unde sunt zo-
diile și dindărătul lor scaunele clepshidrice, numărând
orele și trei sute șase zeci și cinci de plopi care aveau
să înconjoare largul Stâlpului său la cele patru ano-
timpuri și zări.
Brâncuși pornise din interiorul obiectului, punctul
său de plecare fiind inițial ritmul și pulsația cu care

16 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


BRÂNCUȘI – PONTIFUL ARTEI MODERNE

Diandra DAVID

AVÂNT, ZBOR, LUMINĂ... (I)


„N-am căutat altceva în viață decât esența zborului. Zborul, ce fericire!”
Constantin Brâncuși

Din cele mai vechi timpuri a existat dorința stanța Crăciun) și ministrul de interne (fostul ti-
omului de a imita vulturul, care se pierde în al- pograf cu patru clase Teoharie Georgescu) – dar
bastrul cerului și de a se elibera de „legea gravi- donația sa de a dărui statului român întreaga lui
tațiunii generale”, care-l țintuiește locului și-i în- creație a fost respinsă. Grea pierdere pentru nea-
cătușează inima de pământul pe care s-a născut. mul nostru! Cu toate acestea, din străinătăți înde-
Coborâtor al dacilor din Gorj, așa cum îi făcea părtate, în regia destinului românesc, șansa cu-
plăcere să se prezinte, Constantin Brâncuși avea noașterii nu-și pierde niciodată aripa, zborul spre
să traseze pentru totdeauna, în sculptura mo- origini fiind cel care ține în viață esența!
dernă, pe harta lumii, liniile spirituale ale orașu-
lui Târgu-Jiu. Revoluția artistică produsă de
acesta în secolul XX, influențează și astăzi pe fi-
loane profunde creația, sculptura devenind prin
el o artă a volumelor în spațiu, în care setea pen-
tru esențe și desăvârșirea ideii înving reprezenta-
rea. Noutatea lui constă în originalitatea de a se
inspira din ancestralitatea românească, cea da-
cică. Parafrazându-l: el cu inovația sa coboară
din ceva foarte vechi. La casa părintească din Ho-
bița se pot vedea numeroase modele săpate în
lemnul locuinței strămoșești, care devin prezente
în opera sa de mai târziu, tatăl lui fiind de meserie
tâmplar și provocând o adevărată fascinație pen-
tru cel care avea să poarte pe frunte mirul geniu-
lui înalt. Pe vremea aceea, țăranii trăiau în case
construite din lemn, cu pridvor exterior și stâlpi,
pereții fiind formați din stejari întregi, ciopliți cu
barda sau rânduiți unii peste alții, îngemânați cu
precizie, fără cuie de fier. Unelte de meșteșugar
atârnate pe peretele văruit, o secure cu forme fru-
moase, o nicovală de fierar, o menghină, masa
rotundă de piatră, scăunele de lemn, vatra – aces-
tea aveau să-i fie podoabele atelierului din Paris,
Pasărea Măiastră
unde obișnuia cu atâta dragoste să-și invite prie-
tenii în jurul unei mămăligi. Peste tot unde umbla La mijlocul drumului între reprezentare și ab-
în lume, își purta în sine meleagurile natale. stracție se află un monument unic din tezaurul
Prince-paysan, după cum îi mai plăcea să-și brâncușian, Pasărea Măiastră, un simbol puter-
spună, își motiva piatra prin trăiri profunde, cău- nic al poporului din Carpați. Măiastra sau stăpâna
tând diferite sensuri dădătoare de înălțimi. Înstră- (literal) desemnează generic divinități ale aeru-
inat de patrie, cu operele respinse din cauza regi- lui, cel mai des întâlnite în lada cu zestre fantas-
mului comunist, nu doar că a fost luat în derâdere tică, transmisă prin viu grai din tată-n fiu or din
de persoanele „competente” în a-i analiza sculp- mamă-n fiică. Basmele populare românești îm-
turile – ministrul culturii (fosta țesătoare Con- prumută și ele credințe din tradiția dacică strămo-
șească. Măiastra cu pene de aur, de o frumusețe
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 17
BRÂNCUȘI – PONTIFUL ARTEI MODERNE
dezarmantă și cu un cântec ce impresionează până
și inima cerului (în varianta culeasă de Popescu)
poate învia chiar morții cu glasul ei. În varianta lui
Botea este folosită la înălțarea unui turn, a cărui
zidire nu poate înainta, având astfel corespondent
în unul dintre miturile fundamentale ale spirituali-
tății românești, cel al jertfei necesare creației. Nu
trebuie uitată dorința sculptorului, care după ce să-
vârșise Coloana Infinitului, ar fi vrut să pună Mă-
iastra în vârf, însă fără resurse financiare sufici-
ente, cele două piese rămân despărțite și astăzi una
de cealaltă. Pasărea-suflet reprezintă Lumina în-
săși, tocmai de aceea sensul poziționării ei în vârf
ar putea fi interpretat drept o călăuză a înțelepciu-
nii unui popor. Fiind solară alături de altele regă-
site-n mitologia universală (șoimul de aur, Bennu,
Phoenix, Garuda, Feng-huang, Assamandal-ul
arab), Măiastra este asociată cu aurul, care în al-
chimie este în strânsă legătură cu Soarele, care gu-
vernează zona plexului solar, inima, arterele, sis-
temul osos. În medicina Ayurveda, aurul este cu-
noscut sub numele de Bhasma (cenușă de aur).
Este considerat autentic și este folosit după ce
trece testul apunarbhavatva sau testul neredeveni-
rii (incapacitatea de a deveni din nou metal prin
Pasărea de aur
modalități metalurgice). Paracelsius, fondatorul
școlii de chimie medicală, a dezvoltat medicina „Tăind piatra descoperi spiritul materiei, mă-
pentru tratarea bolilor pe baza mineralelor meta- sura ei proprie. Mâna gândește și urmărește
lice. „Aurum potabile” vindecă toate bolile și păs- gândul în materie.” (Athena. T. Spear, Păsările
trează trupul indestructibil. Putem compara lui Brâncuși, Ed. Meridiane, București, 1976, p.
această cercetare din domeniul științelor cu ceea 59) Această concentrare a ascuns un șir de încer-
ce știau sau intuiau bătrânii prin puterile tămădui- cări capabile să abstractizeze specificul româ-
toare ale acestei păsări din aur. O altă pasăre mi- nesc, accentul căzând pe LUMINĂ. Între anii
raculoasă este vulturul imperial sau Pajura, în ver- 1908 și 1940 a cioplit nu mai puțin de 27 de pă-
siunea transilvăneană „Portocalu și Balauru”. sări, în care dorea să redea ordinea: avânt, zbor,
Vulturului de munte i se mai spune și Chrysaetos viteză – imponderabilul sub o formă concretă,
(vultur de aur în grecește), fiind un simbol al ne- simbolul aspirației umane spre înălțimile cerești.
muririi, personificare a sufletului însuși. Așadar, Athena Tacha Spear în cartea Păsările lui Brân-
sunt multe dovezi, care atestă descendența păsării cuși pare tentată să compare forma falică a păsă-
reprezentate de Brâncuși la cele solare antice. Cu rii brâncușiene cu o pasăre din procesiunea lui
toate acestea, ne întrebăm: ce l-a determinat pe ar- Dionysos din Delos, însă nu găsește o legătură
tistul gorjan să aleagă dintre atâtea chiar această directă, deoarece sculptorul român nu avea cu-
temă? Ipotezele sunt multiple; fie poemul publicat noștințe despre ele. Oul, considerat simbol pentru
în 1909 de G. Baronzi, „Pasărea măiastră, poemă oul cosmic, primordial, alături de elementul falic
populară”, fie baletul rus condus de Djaghilev, au fost folosite pentru prima dată împreună în
care a prezentat la Opera din Paris „Pasărea de crearea acestui fascinant monument: falusul –
foc” a lui Stravinsky, fie revelația pe care a avut- emblemă a soarelui sau a focului (forța mascu-
o în perioada convalescenței, atunci când aflat în lină), oul – principiul feminin, emblema apei în
grija unor măicuțe a zărit o Pasăre de lumină – misterele grecești. În funcție de tip, stadiu și ver-
Duhul Sfânt. Ultima pare cea mai plauzibilă să siune se distinge gradul de diferență și de asemă-
explice obsesia de a reda perfecțiunea. nare între cele care păreau să se lanseze în aer de
pe soclurile lui Brâncuși. Tipul este definit prin
18 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
BRÂNCUȘI – PONTIFUL ARTEI MODERNE
trei trepte: Măiastra, Pasărea de aur și Pasărea La Eminescu în schimb, acest simbol se afla în
în văzduh. Termenul versiune desemnează fiecare poemul Memento mori în centrul dacismului, pe
dintre păsările individuale, în timp ce stadiile se râul cântării, izbucnind din adâncuri. Pasărea
caracterizează în funcție de variațiile de formă și Măiastră se află pe umărul Dochiei, iar cand ea
mărime la fiecare tip. Cu o evoluție în patru stadii, cântă, lumea este-n bucurie. Bucuria este esenți-
din cele șapte versiuni, Măiastra este corpolentă, ală în procedeul artei și al mântuirii, chiar Brân-
cu gâtul întins și ciocul deschis, departe de a ex- cuși subliniind această virtute în sculptura sa.
prima mândria, orgoliul. Mai înalte cu un metru, „Vă dau bucurie curată”, zicea el. Șlefuirea până
versiunile din al doilea tip sunt diferite de pasărea la însuflețire arată de câtă munca este nevoie pen-
originară, ciocul deschis fiind singura punte de le- tru a se ajunge la simplitate. Bucuria şi simplita-
gătură. Păsările de aur nu sunt altceva decât o tea devin uneltele de lucru cele mai valoroase și
dezvoltare a ultimei Măiestre. Lungirea și micșo- mai profunde în taina creației. Expusă la muzeul
rarea extremă a părții de jos a avut meritul de a de artă modernă din S.U.A, Guggenheim, Măias-
detașa lucrarea de soclu și de sol. Al treilea tip este tra întâmpină chiar de la intrare, fiind acoperită
Pasărea văzduhului, cu o proeminență a pieptului cu aur, rotindu-se și aruncând raze de Lumină în
diminuată, conturul spatelui îndreptat și cu elimi- toate părțile. Din câte unghiuri e privită, tot atâtea
narea planului frontal al ciocului deschis, nefiind sensuri are, misterul ei cel mai de preț fiind viața
altceva decât un „echilibru pe muchie de cuțit”, din ea – doar Bucurie, expresia conștiinței noas-
după cum zicea Athena Spear. tre dacice și a înălțimilor... Cât mai sus!
(va urma)
„Să nu descoperi niciodată ce vezi!” – scria po-
etul Blaga, atunci când făcea referire la Măiastră.

Pasărea văzduhului (variante)

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 19


BRÂNCUȘI – PONTIFUL ARTEI MODERNE

Constantin ZĂRNESCU

BRÂNCUȘI INEDIT – „ARBORELE RETEZAT


DIN RĂDĂCINĂ”
(O parabolă „scrisă” și apoi „dăltuită”)

In memoriam V.G. PALEOLOG


El, Arborele crescuse pe o singură rădăcină și se je note cette histoire”; Sic!), patru tinere fete au și țâșnit,
tot înălțase, acolo, pe culme, pentru că (urmează o ex- pe lângă mine, rătăcitoare, cumva; și m-au întrebat, re-
presie ștearsă, tăiată), împrejurul său, se mai ridica- pede, despre calea, ce le-ar fi ajutat să iasă din hățișurile
seră și alți copaci, oh, de o sută de ori mai bătrâni, iar acelei Păduri; iar una dintre ele, tocmai mi se plânsese
umbrele lor ajunseseră (cuvânt șters) să îl împiedice că nu reușește să-și spargă aluna (la „noisette”), pe care
să mai zărească soarele; însă, îl ajutaseră, în ciuda tu- o găsise, pe drumul acela.
turor acestora – să se înalțe, fără să aibă spaima de Și chiar am reușit să i-o sparg, în acest chip: izbind-
furtună. o, cu brațul meu, pe trupul acelui arbore smuls,
Apoi, peste foarte puțină vreme, devenise într- curmat, tăiat, din rădăcină. Iar ea, domnișoara cu
atâta de semeț, aproape ca și ceilalți arbori, încât să se aluna, mi-a mulțumit; și îmi părea voioasă, încât (cu-
poată să se bucure și el, acolo, pe înălțimi, de lumina vânt șters); însă celelalte fete încă râdeau și se vese-
soarelui. Și se tot avânta, nebun de bucurie și continua leau, și ele; și râdeam și eu – râdeam împreună, cred
să se ridice, tot mai sus (expresie tăiată și ștearsă), că păream și puțin confuzi, astfel, râzând într-una; iar
însă tot pe aceeași singură și infimă rădăcină. ele, fetele, au pornit, pe urmă, pe cărarea aceea
Și, într-o anume zi, sosi și tăietorul de lemne și îi strâmtă, cumva, parcă împotriva voinței lor!...
curmă pe toți arborii cei semeți, din jurul său. Și, ajungând acolo, pe creasta acelui munte, dom-
Iar el rămăsese, acuma, de tot singur, în acel imens nișoarele s-au mai oprit, puțin, îngândurate, toate de-
spațiu (expresie tăiată și ștearsă); apoi se coborî și fur- odată, spre a mă mai privi, încă, pe mine și având,
tuna („la tempete.” Sic!). Iar el căzu, se prăbuși cu cumva, un aer, așa, toate împreună; ca de stană de pi-
zgomot, la fel ca și ceilalți arbori, pentru că nu se pu- atră!... („... Un air d’une piere!...” Sic!)
tuse rezema, decât pe acea singură și infimă rădăcină. Și abia, mai pe urmă, după o oarecare vreme, ele
Și eu m-am dus, atunci, și i-am adunat toate micile au părut să se grăbească, în sfârșit; însă fără ca să mai
crengi, ramuri („branches”); și le mai strâng, încă, și râdă. Și cum erau, deja, foarte departe, acuma, spre
acuma, așa cum îți strângi și îți îmbrățișezi ființa cea partea cealaltă a Muntelui, –
iubită – și pe care simți că nu îți va mai fi sortit să o Eu m-am întrebat, repede: de ce, oare, nu le-am
revezi, vreodată!... dăruit, lor, domnișoarelor acelora, sau uneia din dom-
Și așezându-mă, pe urmă, pe trunchiul bătrânului nișoarele acelea – portocala mea, pe care tocmai o
arbore, eu mi-am notat această poveste (a sa – cuvânt adusesem cu mine, în acea călătorie, de la Paris?!...
tăiat, șters), spre a o grava, a o ciopli, cu dalta, pe *
scoarța (sa – expresie fixată între paranteze, urmând RESTAURAȚIO. RESTITUȚIO
probabil un adjectiv-epitet, indescifrabil), jupuită
(„ecorche”); fiindcă tot speram să reușesc să găsesc „L’Arbre deraciné – Arborele dezrădăcinat” ră-
eu vreun trecător, în stare să se amuze și să rețină – să mâne unul din cele mai complexe texte literare, refe-
ia aminte, descoperind, apoi descifrând acea poveste ritoare la el însuși, din Aforismele, maximele și însem-
(„histoir.” Sic!). nările scrise, aparținând sculptorului Constantin
Brâncuși. Folosind parabola antică a bărbatului-ar-
bore, aceasta reprezintă în același timp, arhetipul ca-
podoperei sale, Coloana fără sfârșit. Manuscris al lui
Brâncuși, întinzându-se pe cinci pagini, de caiet mic,
de tip italian (pe care el a mai scris și alte poezii, cu
caracter „avangardist”: Portretul unui poet, Poem cu
trei vederi suprapuse, spre port, O narațiune bizară,
Poem abscons, fără punctuație etc.), acest text nu
poate fi datat cu exactitate, nici până azi.
Și chiar în vreme ce eu scriu această istorisire („que „Arborele tăiat din rădăcină” a fost publicat, de
20 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
BRÂNCUȘI – PONTIFUL ARTEI MODERNE
trei ori, în franceză, însă incomplet, fragmentar, în astfel îi poți mulțumi”.
BRANCUSI (Album, cu o Prefață de Pontus Hulten, Poemul parabolă „Arborele retezat din rădăcină”
Ed. Flamarion, 1986, p. 210, conținând o parte din e structurat din două etaje ale expresivității poetice (și
Arhiva, păstrată de familia Istrati-Dumitrescu.) Apoi, ale interpretării): sculptorul și viața sa de emigrant
de Doamnele Doina Lemeny și Sorana Georgescu („crescând pe o singură, infimă rădăcină”) și cel ce se
Gorjan, în Dation Brancusi (2003, p. 90) și, respectiv, sacrifică, în fața lui Dumnezeu, pentru viziunile sale,
Așa grăit-a Brâncuși (p. 148). asemenea unui eremit, fără familie, rămânând un su-
Vom încerca să datăm acest poem-parabolă, sem- flet ne-lumit (minicapitolul fetelor, în pădure, simbo-
nat de Constantin Brâncuși – „par lui, même”. După luri nu îndestul de absconse: al alunei și al portocalei
o absență de opt ani, plin de nostalgii, sculptorul că- – „pe care el nu a putut-o oferi!...”).
lătorește în România, între 16 septembrie și 12 octom- Această parte a doua a poemului-parabolă, brân-
brie 1930. Este primit de primarul Dem Dobrescu, po- cușian, a fost ocolită de traducători, istorici de artă și
litician strălucit și om cu studii la Paris; care îi pro- cercetători, din pricina complexității sale „psihanali-
pune construirea unei Coloane infinite, de 50 de metri tice” și... „avangardiste”! Arborele tăiat din rădă-
înălțime, într-una din piețele Bucureștiului. Dă și un cină face parte din cele aproximativ 30 de poeme, pe
interviu, în „Cuvântul”. Și, în sfârșit, se întâlnește cu care sculptorul le numește, ironic, „dadaiste”; și care
vechiul „grup dadaist”, de câteva ori, la „Lăptăria probează, irefutabil, că pe lângă „poet al pietrei” –
lui Enache” (restaurantul tatălui poetului Gheorghe „al materiei”, C. Brâncuși a fost (și) un creator de
Dinu – Ștefan Roll), grup diriguit, pe atunci, de Sașa viziuni poetice, scrise (nu doar de legende, fabule,
Pană. Poeții avangardiști români l-au curtat, încă din zise „orale”). Iar în centrul poemului Arborelui sunt
1916-1918; și fiecare, în parte, l-au căutat și vizitat, la structurate (și) două simboluri fundamentale (al scri-
Paris (Tzara, Iancu, Voronca, Fundoianu, iar acum, în erii – pe scoarța jupuită a Copacului; și al dăltuirii, al
1930, îi vin zilnic, în Atelier, Victor Brauner și Jaques cioplirii. Așadar: al Poetului-scrib și al Sculptorului-
Herold). Poetul și reporterul Geo Bogza ne oferă, aici, pietrar, constructor de temple, catedrale, arhetipuri
câteva detalii, ce nu au fost discutate, niciodată (a se ale civilizației).
vedea vol. Jurnal de copilărie și adolescență, 1987): În volumul său Brâncuși. O biografie, scriitorul
Constantin Brâncuși, care locuia la cam. 8 la hotel Al. Buican numește partea a IV-a a cărții sale: Copa-
„Bulevard” îi anunță pe prietenii săi „dadaiști” că va cul smuls din rădăcină și socotește această parabolă
pleca, la Paris, pe 12 oct., dimineața, din Gara de poetică un... reportaj (adică un gen și text... literar);
Nord... Șeful „grupului”, Sașa Pană face un efort sculptorul se plimbă printr-o pădure (Boulogne?),
eroic, lucrând și noaptea, în tipografie, spre a scoate asemănându-și viața, de emigrant, cu cea a unui co-
o „ediție jubiliară – URMUZ”. În preziua plecării pac, adăugând, prozaic: „în această stare, de unul sin-
sculptorului, Pană le oferă câte un exemplar, impri- gur, artistul întâlnește un grup de fete, care îl întreabă,
mat pe hârtie cretată, specială, numită „Chamois”; și, ca un simbol, cum să iasă, ele din pădure?” (pg. 416).
fiind mai tânăr, cu mult, Geo Bogza primește exem- Viziunea, artistică, închinată mitului Arborelui nu
plarul, numerotat cu cifra... 25!... din Pagini bizare. aparține numai unui revoluționar al plasticii univer-
Poetul Jurnalului de sex și „reporterul frust”, „moder- sale și Avangardelor, la începutul sec. XX, la Paris,
nist”, îl privește, cu „fascinație”, pe sculptorul care îi ci și unui poet, al unui autor de expresie scrisă; vizi-
pare „tăcut”, „modest”, în comparație cu „gloria sa une care va culmina cu nesfârșita Columnă – „a Ce-
internațională”. Și își ia la revedere întregul grup de rului”, din Ansamblul de la Târgu Jiu, din 1937-38.
la Brâncuși, acolo, în scara „Orient-Expresului”. [Pentru rafinații gramaticii stricte și ai ortografiei,
Acum, în oct.-nov.-dec. 1930, Brâncuși elaborează am indicat cu sic! câteva infime greșeli de limbă, co-
cea mai înaltă Coloană fără sfârșit, conservată și actu- mise de sculptorul-poet, pe aceeași pagină; însă insis-
almente, în Atelier, dintre toate, catalogată de Sidney tăm: nu aceasta e pricina pentru care copacul-para-
Geist – „Coloana infinită București”, concepută pen- bolă nu a fost niciodată, tradus, da capo al fine; ci din
tru o „piață a Capitalei”. Tot acum, cioplește, în stejar, cauza unicei sale complexități; și a coincidenței cu re-
„fără a o termina”, sculptura „Spiritul lui Buda – Re- voluția dadaiștilor. Nu este o viziune a ratării, a rete-
gele Regilor”. Apoi toarnă, în gips, o monumentală zării, a frângerii, a curmării.
Coloană a Sărutului. Și e de observat un lucru cardi- Arborele retezat din rădăcină a devenit Coloană
nal: toate aceste viziuni sunt verticale și tăinuiesc înlă- infinită, cale spre Dumnezeu... revelându-ne CE-
untrul lor, arhetipul copacului (arborelui). RUL!...]
– „Nimic nu se înalță în umbra măreților arbori!”, Astfel, în această toamnă a anului 1930 putem data
afirmase el. „Copacul din fața ta e un bunic înțelept și această scriere importantă.
sfătos; vorba daltei tale trebuie să fie iubitoare. Numai

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 21


FILOSOFIE

A. I. BRUMARU

LOCURI UITATE, LUMI UITATE *


- conjecturi, reverii (I) –
Pământul are nevoie de lucrător, spune proverbul, face cu putință firea, physisul; și face deja vizibil ne-
altfel rămâne sălbatic. Trebuie să-și vădească rostul, văzutul, invizibilul.
să lucreze apoi el însuși, să reintre în devenire. Va fi *
nevoit însă să-și păstreze acel rost, noima identității, Zeul locului protoromân, Zalmoxe – care, ca zeu,
rămânând încă același. Putem presupune că pământul e chiar rostul, logosul – nu doar că simbolizează, cum
dispune (în forma lui care e premergătoare tuturor lu- am văzut, jocul ființei ca ascundere într-un ascuns ce
crărilor și devenirilor) de o rațiune, de un logos lăun- mereu se deschide, făcând ca prin deschidere să se ză-
tric. În vorba românească locuirii omului pe pământul rească însuși ascunsul acela adăpostitor (într-un mo-
său i se spune, de regulă, așezare – întindere adică pe del, cum remarcăm, de o infinită, delicată dialectici-
acela spre dezvăluire, cum sunt, iată, adevărul și ființa tate), dar numele său tocmai (după unele aproximări
gândite (de exemplu cu Heraklit) de limba elină. De etimologice) ar relata despre acestea (4). Astfel, se
o astfel de semantică mitologică ne convinge M. He- spune, salmosksa ar fi un cuvânt din sanskrită, com-
idegger (1) atunci când își apropriază tema pământu- pus acolo din sala – care e sălaș, casă, locuință, locaș
lui (certată însă de Gadamer (2), care-i refuză pămân- – și din moksa, termen care e traductibil prin loc al
tului vocația, vrednicia conceptuală, filosofică). Pă- celor nepieritoare. Prin urmare, Zalmoxe (Zalmoxis)
mântul e prezent în tot ce este deja apărut, în tot ce e e o divinitate a locului pământean al eliberării, al ie-
manifest. În tot ce deodată se deschide, precum planta șirii în ființă (precum și Dionysos), ceea ce de altfel
pe care el o susține și inspiră, simțim necontenit pă- zeul și instruia pe muritorii în fața cărora, mărturisește
mântul ca pe ceva ce adăpostește și apoi eliberează, Herodot, tăinuia și oficia.
dă drumul. Deschiderea grecii vechi au numit-o În primul rând, zeul getic declară apartenența sa la
physis, iar românii îi spun de aceea fire, nu doar pur pământ, la loc, arătându-l însă, prin oficierea efectu-
și simplu natură, cum ne-a parvenit, vorba aceasta, de ată, ca loc de locuire, ca sălaș, casă; prin aceasta des-
la latini. În fire presimțim deodată focul, luminosul, tăinuie și apartenența sa la logos, la cel (veșnic) așezat
lumina; sophos-ul și sophia (3) – rostul și noima lu- (un radical sta, din sanskrită, având el însuși derivate
mii, tâlcul viețuirii, așezarea ființei. Ființa în așezarea ca: a sta (stha), a așeza, dar și poas (locuință), dar și,
ei, ca logosul ce așezat este el însuși. Românii nu nu- uimitor, a se ține, care se ține, a conține, a prospera
mesc degeaba logosul întrupat în istorie, puterea – toate acestea legate, cum se vede, de locuire și de
dumnezeiască, Cel Așezat. (Dar tot astfel numesc ei casă. Din cele mai vechi timpuri limbile au vorbit îm-
și orice putere lumească, oriunde; putere ce, tocmai preună despre logos, rațiune, întemeiere, început,
de la această presimțire arhaică despre logos, e pusă, casă... În Cartea Facerii termenul ebraic cu care
așezată într-un scaun, pe tron etc.) Când spui dar ca aceasta se deschide, acel Beresit (,,la început,,) are
românul, azi cu o vorbă aproape de batjocură – căci același sens cu Ros baiit, care înseamnă ,,începutul
suntem în secolul vitezelor mari, care schimbă men- casei”. Întâlnim aici ceva ca un proces de întemeiere
talități și chiar viziuni despre lume – când zici prin a ființei. Nu vei putea atunci să nu spui, în folclor, ca
urmare că spre a cugeta trebuie să stai, de aci pornești românul, că ,,Fiecare pasăre își iubește cuibul”, și mai
tocmai: stai adică precum în oprirea bună, de mai întâi ales, cu o de neînchipuită captare a întregului joc, că:
și de totdeauna, a logosului, ananke stenai. Sunt aici, ,,La omul cu cheag (cu stare, care a prosperat, care se
din nou, în revenirea lor necontenită, pământul și lo- ține și conține etc.), luce și soarele-n prag” (soarele,
cuirea, adăpostirile acelea ale lui. În physis și în ro- adică rostul însuși, acest sophos vădit chiar în pragul
mânescul fire, care pun în afară, aduc în lumină, fac adăpostirii sale). Acum construirea și locuirea se con-
ceva vizibil (apophansis), se întâmplă – ca în jocul fundă, iar locuirea e singura ce dă seama de toată firea
vechi dionysial al ființei – să se pună în lumină și as- (și fiirea), dă socoteală de ființă.
cunsul însuși; deci chiar cel ce adăpostește, ceea ce O casă (despre care știm ce înseamnă ea la români,
este împreună cu logosul într-o așezare (și fac împre- spre deosebire de ce este ea la cel ce plutește sub cerul
ună, cu vorbele noastre, o așezare, va să zică un spațiu universal cu cortul) e așezare-laolaltă. Ea conține,
lucrat), adică: pământul însuși. Numai acesta cu- dacă ne amintim mai de dinainte, ceva de esența lo-
prinde ideea de întemeiere, locul și locuirea; numai el gosului. În ea lumina e mai tare, e focalizată, străluce
(cu accentul pe e, ca în rostirea maramureșeanului) la
22 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
FILOSOFIE
ieșirea pe prag. Un logos luminos aici, el e foc, o con- prima i se cuvine să-i aducă jertfe cei care au denumit
diție a viețuirii. Cu el începe adică o vatră, o patrie natura intimă a tuturor lucrurilor Hestia. Cât despre
(cuvântul vatră provine, ca și patrie, tot de la tatăl – cei care spun osia, aceștia gândesc, pesemne, potrivit
tremeiul, rațiunea, ,,capul casei” etc. – o derivată a lui Haraklit, după care toate realitățile se mișcă și ni-
vechiului termen indoeuropean vater/pater). Numai mic nu stă pe loc; și ca atare, au drept cauză și temei
cu o vatră, fiind așadar acasă, ești și cu sophia, și ai rânduitor impulsul (othoun), de la care, pe bună drep-
adică mintea întreagă (ești cu-minte). Astfel sună, tate, s-a și dat numele de osia”. Așadar în Hestia, zeița
iată, și paremicul românesc. ,,A veni de-acasă”, ,,Ai bună a căminului, se găsesc înțelesuri adânci și ultime
venit de-acasă” ți se spune, și aceasta nu înseamnă de- ale ființei. Dar există și o altă interpretare etimolo-
cât că abia acum vorbești, în cele multe ce spui, cu un gică, a lui Plutarch, în De primo frigito (v. Fustel de
rost în spusele tale (5). Coulanges, op.cit.): estia, istemi, ceea ce înseamnă
E semnificativ iar că focul sacru, întins pe o vatră, stare. Pe de o parte, deci, Hestia e aceea care dă im-
deci făcând parte din întemeierea unei fiiri (a ceea ce pulsul prim lucrurilor, cum ne spune osia (cuvânt al
are să devină ființă, cuprinzând deopotrivă existența dorienilor, așezați mai târziu, din nordul muntos,
și esența, deci un aspect temporal al verbului ființei, peste civilizația mykeniană constituită), și așa trebuie
ca ,,fiitoarele” acelea ale lui Dosoftei (6) ), această că este, întrucât fiind ceva de ființă ultimă în ea, Hes-
credință în simbolul flogistic al întemeierii s-ar fi ini- tia e în logosul întemeietor și primenitor. Dar Hestia
țiat la oamenii din zona noastră europeană (de pildă e și ceea ce asigură permanența: e sta-re, e și stare,
la vechii greci) dintr-un cult al morților (vezi Fustel cum este la români când omul e ins așezat, e va să zică
de Coulanges (7) ), adică din celebrarea celor ce se avuție, aici se va fi petrecut închegarea lui a fi și a lui
întorc la așezare, într-o adăpostire. La elini cultul de- a avea. ,,La omul cu cheag (să ne amintim) luce și
funcților se numea, detaliu semnificativ, patriazein, soarele-n prag”.
iar romanii îi spuneau parentare – termeni desem- Prin Hestia e prezent Cel Așezat, Logosul. Mai în-
nând însă nu sensurile mai tardive referitoare la pă- tâi simbolizat, prezentat odată cu pământul: e aci ra-
rinții domestici, dar aducerea de ofrande în memoria tio, adică temeiul, temeliile... O întrebare acum e și
repaozaților. Zeii, la un moment dat, vor fi, fiecare, aceasta: istoricește care populații stăpânesc întratât
numai pentru câte o familie, iar aceasta, în limba pământul încât, din legătura ființării lor cu acesta, să
greacă, se numea epistion, adică, iar nu altceva decât poată spune (cum observa cineva) ,,acesta e numai al
ceea ce se află împrejurul unei vetre sacre. Românii meu”? În niciun fel migratorii, pe ei nu solul îi va in-
spun astăzi, când numără familiile (precum cei din teresa precumpănitor, ci calul de fugă și răpire, cu
Maramureș, din Transilvania), că numără ,,fumurile”, care-l străbat repede, îmbiați de o cucerire. Nici, din-
deci combustia pe vatră, așa cum Herodot, scria în Is- tre mai stabili, vechii germani nu l-ar fi avut în pose-
toriile sale în loc de 700 de familii, 700 de case, sau siune decât (așa cum s-a aflat) cel mult un an de zile,
80 de cămine în loc de familiile respective. De ființă astfel hotăra tribul, la ei importantă era roada. După
ar da socoteală așadar căminul, casa, fumul vetrei în un cercetător, în acest chip stăteau lucrurile și în arta
care se invoca și se celebra focul sacru, divinitatea ca- semitică, precum și la populațiile slave. La sedentari,
sei Hestia. Limba e angajată ontologic și, deja cu folc- însă, cu oficieri agrare situația era alta. Niciodată în
lorul ei, cu mitologia ei înaripată (precum la Platon în istorie, s-a remarcat, nu e notat faptul că la semințiile
Cratylos (8) ), nu doar dă seama de lucrurile lumii, ci în care nucleare fuseseră Grecia și Roma, proprietatea
le și instituie, le ,,îndreptățește”. Dialogul platonic e să fi fost comună. Aici stăpânia era a vetrei, care e
subintitulat orthotes ton onomaton (,,despre îndreptă- sacră, e altar așezat pe pământ cu zeii săi, cărora nu li
țirea numelor”) și în el sunt ,,cercetate numele stră- se schimbă locul, sunt zeii ascunși, myhioi (sau inte-
ine”, date nu de ,,oamenii de rând, ci (de) niște cerce- riori, la latini erau consemnați penații). Locul acesta
tători de fenomene cerești și deopotrivă vorbitori is- chiar se îngrădește (pentru ascundere) și îngrădirea
cusiți”. Ce-i spune lui Platon Hestia? Citatul e aci ine- era herkos, iar la romani hectum). Încă o dată așadar,
vitabil: ,,ceea ce noi numim ousia (natură intimă), al- în forme noi societale, mitul nostru de substrat –
ții numesc essia, iar alții, la rândul lor, ossia. În pri- acesta dionysic, al împământării (al revelației, adică,
mul rând, faptul că natura intimă (ousia), lucrurilor prin și cu închisul ei însuși). De la îngrădire înainte
este numită Hestia, după cel de-al doilea din aceste evoluța e aceasta. Vatra se acoperă, se ascunde, intră
nume, are o rațiune; la fel și atunci când denumim într-o casă. Cu casele pui însă în lumină, mai acut,
prin Hestia ceea ce participă la natura intimă (ousia) ascunsuri, fiecare casă repetând, în mic, arhetipul fi-
și sub raportul acesta, numele Hestia ar fi dat în chip inței. Vatra l-a învățat pe om cum se ridică într-un loc
potrivit. Într-adevăr, chiar și noi numeam, în vechime, casa, sau că aceasta s-a înălțat anume dintr-un cămin
natura intimă (ousia) ,,essia”. În plus, dacă ne-am re- (cum amintesc Diodor și Eustatiu). Casa e o incintă
prezenta lucrurile în lumina sacrificiilor (thysias), am sacră, e ea însăși un templu. Întâlnim aici ascunsul,
vedea că astfel au gândit cei ce au instituit aceste înfășurat într-un deschis luminat. Este însă și rezulta-
nume. Într-adevăr, înaintea tuturor zeilor, Hestiei tul unei lucrări: prin care e adus și ținut în lumină, în
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 23
FILOSOFIE
deschis, pământul cu toate cele ale lui. una sa la alta dintre imaginile exemplare, spune mai
La locuire nu ajungi decât prin construire, s-a spus. mult despre sufletul lui profund decât un mare număr
Iar ,,esența construirii este oferirea de locuire”, întru- de întâmplări istorice”.
cât realizarea acesteia ,,este edificarea de locuri prin O mănăstire este loc (în ea vorbește/povestește lo-
rostuirea spațiilor lor” (M. Heidegger, Op.cit.) Toate gosul), e astfel deschisul-închisului pământului, e
acestea nu sunt decât, în felul lor, pronunțări ale fiin- așezare-întinsă-înainte-în-lumină, precum în gândul
ței. La ele ființarea românească răspunde și ea cu po- matinal, la Heraklit, de exemplu. Jertfirea, imolarea
veștile ei, cu peripețiile sale. Una dintre ele este aceea ar însemna totdeodată procurarea primului mesager
manolică din Monastirea Argeșului. Motivul mitic, pentru lumea de dincolo, menit a face legătura cu
a observat Mircea Eliade, e foarte răspândit. Istoricul aceasta, aidoma solilor daci trimiși, prin moarte, zeu-
religiilor e, ca și mai târziu, Gheorghe Vrabie (9), par- lui. În actul imolației se observă arhetipul mai vechi
tizanul poligenezei (10). Legenda e considerată a fi al ocultărilor și epifaniilor repetate ale ființei, propus
una a jertfirii unei vietăți pe o temelie, dar ea e repre- lumii etnografice de mitul lui Dionysos (un mit trac,
zentativă pentru imolare – ca aspect din ritualul as- dacă credem, precum Strabon în Geographyca, că
cunderii-neascunderii ființei. Nu spun că ideea jertfei nucleul mitologiei hellence a fost Elis, un areal al tra-
nu ar avea nicio relevanță, un cercetător ca Tylor chiar cilor). Misterele Eleusine repetă același model, în
afirmă că sacrificiul e menit a instala pentru o zidire care Persephone era o zee a pământului, la populațiile
începută un spirit tutelar, alți cercetători fiind de pă- paleoagrare – nu umblătoare, dar locuitoare...
rere că astfel se obține o protecție în fața unui duh pri- Mitul românesc al Meșterului Manole dă seama
mejdios, malefic, care ar fi stingherit de orice nouă dacă nu de spiritualitatea românească întreagă, atunci,
tentativă constructivă. Mircea Eliade pledează (11) cel puțin, de o dimensiune reamarcabilă a ei, aceea a
pentru eliberarea imaginilor din contextul concret, locuirii-construirii. Adăugând însă Monasterii Arge-
acestea conținând un simbolism primordial: nu avem, șului un basm poporan din aceeași familie, e vorba de
cu alte cuvinte, a face aici cu ,,lucruri reale” ci cu ar- Pasărea Măiastră din culegerea lui Petre Ispirescu
hetipuri și simboluri. În cazul Monastirii Argeșului (ceea ce demonstrează că povestea manolică nu e la
avem un simbolism cosmic, cetatea, ca și locuința, români de împrumut, fiind o sedimentare de prototipi
sunt imago mundi. Mitul cosmogonic e modelul ori- pământeni), făcând deci aceasta, remarcăm că tema
căror mituri și rituri legate de lucrare, de o operă, ori- construirii se însoțește fericit cu aceea a locuirii, du-
șice activitate de construcție reproduce simbolic cos- când împreună spre tema ființei. Aiurea, gândul des-
mogonia. Există o funcție religioasă a locuinței pre ființă s-a ridicat, de regulă, din supunerea la timp
umane, riturile sângeroase de construcție sunt cu- (12) (sub vremi copleșitoare sosesc temerile și nesi-
prinse în mentalitatea paleocultivatorilor, afirmă Mi- guranțele insului suspendat), la români el va fi venind
rea Eliade. Într-o indeciziune marele om de știință se de la locul de construire și de locuire. Monastirea
află totuși. Trimiterea la legătura cu pământul a mito- Argeșului, prelucrată de Vasile Alecsandri, și basmul
logiei antreprenoriale nu i se pare suficientă. Consa- Pasărea Măiastră ar putea îndestula, într-un fel, pro-
crarea locuinței, în genere teritoriul locuit, se va asi- blematica specificului românesc. Vorbesc amândouă
mila cosmosului, mijlocind și învederând simbolis- de construire și de locuire: pentru că aceasta face ro-
mul ,,centrului lumii”. Alte postulate foarte impor- mânul când tihna nu-i este tulburată de vreo zătic-
tante stabilite de Eliade sunt următoarele: țările bal- neală, de vreo nesăbuință: înalță câte ceva (chiar mă-
cano-dunărene sunt singurele în care sacrificiul de runt și perisabil, cum prea de multe ori ni se întâm-
construcție a dat naștere unor creații literar-folclorice; plă), face din locul dat o locuire (măruntă la început,
raritatea legendelor similare la ruși, polonezi și ucra- fiind probabil menită unui proiect de a doua instanță),
ineni exclud ipoteza unei origini slave a acestui motiv vine apoi cu ea la orice înfățișare. Manole împlinește,
literar; românii și popoarele balcanice conservă un în cazul lui, o locuire (mai impozantă, cumva nelalo-
substrat comun, moștenit de la semințiile anterioare cul ei, supusă prin urmare ruinării), pasărea din po-
(probabil de la traci), care constituie principalul ele- veste e adusă și ea - ca un turn înalt să nu se surpe -
ment de unitate a Peninsulei Balcanice; alte elemente cu tot cu cuibul ei. Sunt, iată, ființări care se dau lo-
comune tuturor populațiilor balcanice par încă și mai cului ce nu putea spori altfel decât oferindu-i-se alt
vechi decât moștenirea traco-getă, prezentând o con- loc, primordial, înzestrat deja cu ființă (13).
figurație și trăsături preindoeuropene; trebuie să se ________
țină cont, în sfârșit, că tracii și cimerienii participau la Note. Martin Heidegger, Originea Operei de artă, Edi-
o cultură protoistorică ale cărei iradiații succesive au tura Univers, București, 1982 (trad. Thomas Kleininger,
traversat Asia Centrală și au suscitat apariția noilor Gabriel Liiceanu); Le principe de raison, Edition Galli-
configurații culturale pe țărmurile Mării Chinei și la mard, 1971; Qu est-ce que une chose?, Gallimard, 1971;
2. Hans-Georg Gadamer (1970, 108-9), vezi Gabriel Lii-
Dongson. În sfârșit, o concluzie a savantului la care
ceanu, Note, în Originea operei de artă, ed.cit.; 3. Anton
nu e cu putință să nu aderi e aceasta: ,,Adeziunea unui Dumitriu, Aletheia, Editura Eminescu, București, 1984; 4.
popor la unul sau la altul dintre scenariile mitice, la
24 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
FILOSOFIE
Aurel Berinde și Simion Lugojan, Contribuții la cunoaș- exercita identitatea. Toate cercurile casei noastre sunt o
terea limbii dacilor, Editura Facla, Timișoara, 1984; 5. O parte insepareabilă din noi înșine, un loc de manifestare a
fenomenologie a lui acasă, vizând menirea în istoria con- identității noastre umane (s.n.). Privat complet de toate as-
temporană, integraționistă și multiculturaistă a conceptu- pectele casei sale, omul va fi privat de el însuși, de umani-
lui, propune Vaclav Havel. Acasă, spune el, e un concept tatea sa” (vezi Vaclav Havel, Acasă, în revista Astra nr. 3
descriptibil ca o serie de cercuri concentrice, cu eul propriu (230), Brașov, 1992; 6. Eugen S. Cucerzan, Ființa (în re-
ca nucleu: e locul natal, ,,acoperit cu limitele invizibile ale vista Echinox, 1983); 7. Fustel de Coulanges, Cetatea an-
pașilor mei”; e familia, lumea proximă a prietenilor, mediul tică, Editura Meridiane, București, 1984; 8. Platon, Opere
intelectual, profesional etc”; e țara, limba pe care o vor- III, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978
bești, percepția lumii după felul acelei lumi și a limbii ma- (trad. Simina Noica); 9. Gheorghe Vrabie, Eposul popular
terne, moravurile, umorul etc., tot ceea ce ține, ,,de acel românesc, Editura Albatros, București, 1983; 10. În legă-
cerc al căminului”; e apartenența la țara ta, la naționalitatea tură cu paternitatea legendei, Gh. Vrabie (Op.cit) înșiră
ta, ,,și nu văd – mai zice Havel – nici un motiv pentru care vorbăria oțioasă a unui Lajos Vargyas care pledează pentru
n-ar trebui s-o îmbrățișez, din moment ce este atât de esen- originea ei ungurească; apoi respinge opiniile care o pla-
țial o parte din mine, cum ar fi de exemplu, virilitatea mea, sează, fals, în Balcani: Sako Zihni în regiunea albaneză, iar
un alt aspect al casei mele”; e aparteneța la forma social- Georgios A. Megas în Grecia; 11. Mircea Eliade, Comen-
politică a țării în care ești așezat, aceasta ,,înseamnă cetă- tarii la Legenda Meșterului Manole, București, 1943; De
țenia mea”; apoi acasă este Europa și apartenența mea la la Zalmoxis la Genghis-Han, Editura Științifică și Enci-
Europa și, în sfârșit, este această planetă și actuala sa civi- clopedică, București, 1980; 12. ,,Veacul”, spune Mircea
lizație și, de la sine înțeles, întreaga lume”. ,,Dar aceasta nu Vulcănescu în Posibilitățile ființei creștine (conferință
este totul: acasă este de asemenea educația mea, felul în din 1940) ,,poate însemna timp, adică particularitatea dato-
care am fost crescut, obiceiurile mele, mediul social în care rată atmosferei spirituale a momentului istoric, și poate în-
trăiesc și pe care-l proclam ca fiind al meu. Și dacă aparțin semna spațiu: particularitate etnică; 13. Imolarea Anei în
unui partid politic, atunci, indiscutabil, acela va fi casa mea zidul mănăstirii e, precum în basm, așezarea în turnul zidi-
de asemenea”. Și eminentul scriitor și om politic continuă rii nestatornice a Măiastrei deodată cu cuibul ei cu tot. Ana
astfel: ,,Eu cred că fiecărui cerc, fiecărui aspect al casei tre- lui Manole e ființă și cuib deopotrivă, trup din alt trup, fi-
buie să i se dea ceea ce i se cuvine. Nu are niciun rost să ință din ființă, ființa ca loc și ființă, oferită și închisă spre
negi sau, și mai rău, să excluzi un aspect în favoarea altuia; deschiderea altei ființări și locuiri a ființei **.
niciunul nu trebuie privit ca mai puțin important sau infe-
rior. Ele sunt părți ale lumii noastre firești și o societate *Vezi și A. I. Brumaru, Despre Ființa românească, Edi-
organizată corect trebuie să le respecte pe toate și să le dea tura Scrisul romînesc, București, 2001. **Pentru interpre-
șansa de a se împlini.” În Conferința ținută, în 1991, la Uni- tările din limba elină s-a folosit Abrege du Dictionnaire
versitatea Lehign din Pensylvania, Havel urmează: grec-francaise, Hachette et Cie, f.a.
,,Acesta e sigurul mod de a face lumină, loc oamenilor pen-
tru a se realiza în mod liber ca ființe umane, pentru a-și

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 25


FILOSOFIE

Iulian CHIVU

RUDOLF STEINER
– antroposofismul începutului de veac XX
în conferințele müncheneze ‒
Sunt deja o sută zece ani de la rostirea în public a entul în lumina Occidentului, Ed. Univers Enciclope-
celor cinci conferințe müncheneze ale lui Rudolf Ste- dic, Buc.,2013) se ține tot la 23 august 1909 și anunță
iner și ideile care stârneau atunci interesul și entuzi- obiectivul întregului ciclu de conferințe müncheneze:
asmul pentru antroposofie sunt azi, în bună parte și abordarea înțelepciunii lumii orientale ‒ adică a ve-
pentru destui, idei abandonate într-o zonă obscură de chilor înțelepciuni ale umanității și ce se apropie din
la intersecția culturilor și sub ritmul amețitor al înno- înțelepciune vestică de înțelepciunea orientală. Astfel
irilor aduse de zbuciumatul secol XX. se admite că o importantă parte din viață este derulată
Dar să ne întoarcem în timp și să vedem cu ce își într-o stare exterioară corpului fizic, aceasta este sta-
entuziasma auditoriul Rudolf Steiner prin conferin- rea de somn în care două din cele patru elemente ale
țele sale adunate sub genericul Orientul în lumina Oc- naturii omenești se detașează spre a migra spre o altă
cidentului. După regulile clasice ale oratoriei, filoso- lume; corpul astral și Eul. Acestea nu pot avea per-
ful, esoteristul, artistul, pedagogul și gânditorul social cepția separării, o atare dezvoltare fiind posibilă doar
austriac își prilejuiește prima conferință printr-o tri- la clar-văzător care performează această detașare in-
mitere la drama Les enfantes de Lucifer a lui Edouard clusiv în stare de veghe. Acestea două sunt ușor adap-
Schuré (și el un esoterist), la a cărei reprezentație asis- tabile corpului fizic și sunt determinate să i se subor-
taseră cu puțin timp înainte mulți dintre cei cărora li doneze în stare de veghe.
se adresează. Legătura cu drama lui Schuré se face pe
credința că doar cel care înțelege viața spiritului știe
că ea ascultă de anumite legi importante în virtutea
unei așteptări încrezătoare: Nu suntem departe de tim-
pul când nevoia imperioasă se va face simțită în multe
domenii ale activității omenești; chiar și acolo unde
munca noastră este considerată astăzi cu dispreț ca
reveria cea mai amăgitoare și cea mai rea dintre hi-
mere. Legăturile sale cu drama amintită se fac pentru
a accede la rădăcinile universale ale Eului; piatra des-
prinsă din coroana lui Lucifer, maestrul Orientului, în
căderea lui pe pământ, devine Sfântul Graal, simbol
al Eului omenesc, al patrulea element constitutiv al
ființei cvatripartite, alături de corpul fizic, de cel ete-
ric și de corpul astral.
Din nefericire, tezele antroposofice ale lui Steiner
erau umbrite puternic de materialismul în ascensiune
al începutului de veac XX, când un reproș ca acela că
drama materialismului este că acesta nu poate înțe-
lege ce este materia trecea ca neobservat. Munca an-
troposofică se definea ca acțiune asupra Eului din
care intenționa să facă receptaculul capabil să pri-
mească din nou lumina pierdută a începuturilor. El are
în intenție să demonstreze că însăși lumina hristică a
Occidentului trebuie văzută astfel; peste numai cin-
cisprezece ani, Steiner va aprofunda aceleași teze în
cele ce vor deveni Omul Hieroglifă a Cosmosului și
Teze antroposofice.
Cea de a doua conferință de la München (aceasta Abordarea este atinsă de un oarecare didacticism
și celelalte patru vor deveni ceea ce se va numi Ori- și demonstrațiile se fac la un nivel mediu, ușor acce-

26 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


FILOSOFIE
sibil tuturor membrilor Societății Antropologice înfi- aceeași conferință lămurirea unor aspecte cosmogo-
ințate de autor (la noi o astfel de comisie își desfă- nice, ca în gnozele dualiste ale Orientului, și consi-
șoară activitatea în cadrul Academiei, dar avem și o deră că ființele care au realizat separarea Lunii sunt
Societate Academică de Antropologie, în spiritul ce- mai puternice decât entitățile solare și ajunge astfel la
lei din Paris în care au activat celebrități precum Le- Isus Hristos, ființă spirituală unită anterior cu Soarele,
opoldo Batres, Paul Topinard, André Sanson, Gus- dar care a coborât de acolo și s-a unit cu Pământul
tave Le Bon, Abel Hovelacque și mulți alții). Rudolf spre eradicarea morții: pe Pământ ceva ar fi rămas
Steiner încearcă în sumarul conferințelor sale să răs- supus morții, dacă nu ar fi survenit evenimentul Hris-
pundă cât mai multor întrebări cunoscute în legătură tos. El era anunțat din toate timpurile vechi ca un mo-
cu cele mai diverse probleme ale Eului și ajunge până ment crucial; până și vechii înțelepți ai Indiei au avan-
la probleme ale binelui și răului, a căror explicație se sat premisele unei aserțiuni de acest gen, fără a apro-
face strict în legătură cu lumea exterioară omului și funda ideea.
perceperea ei diferită; judecățile în legătură cu Conferința a IV-a, din 26 august 1909, continuă
aceasta sunt judecăți care oferă însăși cheia binelui explorarea antroposofică a cosmogoniei: Pe Soare,
și a răului. Educarea perceperii se face însă la nivelul această căldură s-a densificat în aer, pe Vechea Lună
acelor impulsuri capabile să ridice corpul eteric dea- aerul s-a condensat în apă și numai pe Pământul ac-
supra celui fizic. Astfel, putem conștientiza prin sim- tual a apărut elementul solid numit pământ (Vechiul
țurile noastre fizice doar o mică parte din viața lumii Pământ a trecut mai întâi prin stadiul Vechiului Sa-
spirituale ceea ce, socotește Steiner, este egal cu o în- turn, prin stadiul Vechiului Soare și prin Vechea
viere în lumea spirituală de dincolo de lumea obișnu- Lună). Aspectul actual al Pământului, consideră Stei-
ită, materială. ner, a început să se contureze din epoca atlanteeană,
Experiențele reușesc prin meditație și concentrare el fiind haotic până la despărțirea de Vechea Lună.
o organizare a corpului astral așa încât să fie capabil Pentru întemeierea acestor teze, Seiner recurge la
să producă o sciziune de personalitate. După Steiner, scrierile lui Pherekydes din Syros, ale lui Pythagoras,
corpul astral și eul în timpul coexistării în corpul fizic Heraclit, Platon etc.
se concentrează în organele interne. Tot așa și corpul Întorcându-se spre mitologia hindusă, din perspec-
eteric. tiva antroposofică, Steiner crede că Zeul Indra exista
Cea de a treia conferință, din 25 august 1909, in- în lumea sufletelor pe vremea când Hristos nu putea
sistă pe corpul astral, o lume în spatele căreia se află fi încă perceput în evoluția Pământului, dar când lu-
lumea spirituală (țara spiritelor). Entitățile superioare mina care emana de la El începea deja să lumineze
au posibilitatea să coboare în lumile inferioare, pe pe Indra, acesta iradiind mai apoi lumină hristică.
când cele inferioare pot face acest lucru doar prin În Conferințele sale müncheneze, Rudolf Steiner
exercițiu, prin conștientizare: Eul nostru în lumea fi- face numeroase referiri la mitologia și religiile Orien-
zică încă nu este adevăratul nostru Eu, acesta se află tului fără a zăbovi însă asupra a ceea ce le separă de
dincolo de sentimentele noastre și de senzațiile noas- religiile Occidentului, el caută în schimb, așa cum
tre, într-o lume suprasensibilă, spune Steiner. mărturisea, să găsească punctele de vedere comune în
Conștiința, de pildă, rămâne astfel pentru om o tră- care rezidă probabil o religie pierdută, dacă nu cumva
ire sufletească interioară (a Manasului inferior, după temeiurile uneia care să pună de acord Vestul cu Estul
religiile tibetane), iar judecățile de conștiință se pro- lumii pe ceea ce Mircea Eliade numea ontologie și fi-
duc doar în termeni de criteriu, ceea ce ține de con- ziologie mistică a Luminii. Steiner va fi cunoscut, de-
venționalul lumii fizice. Cu trimitere la Orestia lui sigur, viziunile orientale despre viața de dincolo de
Eschil, Steiner ținea să remarce că s-ar putea istori- moarte (a se vedea Yog Ramacharaka, Viața de din-
cește determina până și momentul în care s-a produs colo de moarte, Ed. Lotus, București, 1991 sau/și C.J.
trecerea de la viziunea exterioară a spiritelor conști- Chatterji, Filosofia ezoterică a Indiei, Ed. Princeps,
inței la trezirea vocii interioare a conștiinței, ceea ce București, 1991). Și unul și altul din autorii amintiți
îl determină mai apoi pe autor să creadă că Natura avansează ideea că doar forma poate fi distrusă, viața
non facit saltus este un neadevăr pe lângă care trecea reapare mereu sub alte formeși Orientul și Occiden-
și Schopenhauer când observa că natura este intere- tul antroposofic admițând că Eul omului rămâne tot-
sată de existența nu și de fericirea oamenilor. deauna acel martor unic care înregistrează toate vari-
Steiner însă nu insistă pe această observație fi- ațiile spiritului, ale mentalului și ale corpului. Din
indcă antroposofic este mai interesant să confirme că gândirea orientală se preia o precizare esențială: Pla-
prin natura lui cvatripartită, omul, ca întreg, nu își are nul astral este o stare și nu un loc, el este un nivel de
începutul pe Pământ, corpul nostru fizic fiind datorat vibrații. Identități de reprezentare se pot găsi și în ce
lui Saturn, Soarele fiind germenele corpului nostru privește etericul. Asupra acestora Rudolf Steiner va
eteric, iar Lunii îi datormăm corpul astral; lucruri care reveni consistent în Omul Hieroglifă a Cosmosului,
scapă religiilor orientale, lipsite de o astfel de viziune. dar și în Teze antroposofice.
Tezele antroposofice ale lui Steiner au în vedere în În cea de a cincea conferință münchebneză însă va
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 27
FILOSOFIE
ajunge la concluzii care privesc geneza civilizațiilor, ființei umane în afara corpului fizic. Autorul i-a con-
direcțiile de mișcare a spiritualității dinspre lumea sacrat toată viața sa și i-a închinat o serie de lucrări
atlanteană în toate direcțiile; în vechea Athlantidă tră- remarcabile printre care amintim (acestea fiind tra-
iau oameni total diferiți de noi, conduși de mari iniți- duse și la noi) câteva titluri de referință: Bhagavad-
ați care formau novicilor facultatea de a vedea nu nu- Gita și Epistolele lui Pavel (Ed. Univers Enciclopedic,
mai dincolo de vălul exterior al lumii simțurilor, ci Buc., 1998); Antroposofie. O introducere în concep-
chiar dincolo de viața sufletească proprie, remarca ția antroposofică despre lume (Ed. Univers Enciclo-
Steiner. pedic, Buc., 2004); Omul – Hieroglifă a Cosmosului
Calea urmată de civilizațiile ulterioare nu este una (Ed. Univers Enciclopedic, Buc.,2006); Teze antro-
dreaptă pentru că evoluția a cunoscut ritmuri și con- posofice (Ed. Univers Enciclopedic, Buc.,2006);
diții diferite. Direcțiile conturate geografic de aceasta Apariția lui Cristos în lumea eterică (Ed. Univers En-
disting două latitudini diferite: direcția nodului euro- ciclopedic, Buc., 2014); Antroposifie și rosicrucia-
pean (Anglia, nordul Franței, țările nordice, Rusia, nism (Ed. Univers Enciclopedic, Buc., 2016). Cele
Asia până în India). Cel de al doilea curent se dezvoltă mai multe dintre acestea au făcut, ca și Conferințele
mai la sud, traversează Atlanticul spre sudul Spaniei, de la München, obiectul altor prilejuri oratorice la
apoi prin Egipt, spre Arabia. Primul curent manifesta Dornach (1920) sau au fost publiccate cu regularitate
o înclinație către contemplarea Universului, pe când în revista săptămânală Das Goetheanum (1924).
curentul sudic avea înclinația de a adânci în popoarele Deși publicate (unele) cu mai bine de un secol în
respective lumea spirituală dincolo de vălul sufletului urmă, altele în curând sunt centenare (conferințele de
lor. Și încheie simetric, cu o revenire la argumentele la Dornach), tezele lui Rudolf Steiner nu au găsit de-
de început: Noi trăim în epoca în care entitatea obi- ocamdată, din acest punct de vedere, un răspuns mai
ectivă a lui Hristos, care a pătruns din afară în corpul satisfăcător unor întrebări de genul: Unde este omul
spiritualizat al lui Iisus din Nazareth, trebuie să fie ca ființă gânditoare și ca ființă care-și amintește?; Ce
înțeleasă ca fiind forța unui suflet care coboară din se revelează atunci când privim retrospectiv în viețile
ce în ce mai adânc în el însuși, pentru a se uni cu lu- anterioare dintre moarte și o nouă naștere?; Ce se re-
mea spirituală care poate fi găsită în interior și care- velează atunci când privim retrospectiv în viețile pă-
și are originea în lumea lui Lucifer, precum o ex- mântești repetate? Care sunt piedicile și oportunitățile
prima alegoric drama lui Edouard Schuré,Les enfan- în calea forțelor mihaelice în zorii epocii sufletului
tes de Lucifer. conștienței? Care sunt opozițiile dintre eterul cosmic
Cum știm însă, Antroposofia în viziunea lui Stei- și materia terestră, dintre Soare și Lună, dintre Cris-
ner este o concepție despre om și lume care afirmă tos și Iehova ? etc.
existența elementelor suprasensibile constitutive ale

28 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


FILOSOFIE

Ion HIRGHIDUŞ

MODERNITATEA EDUCAȚIONALĂ A LUI


PLATON LA NIVEL DE PARADIGMĂ
MORALĂ
Sociologul și filosoful Émile Durkheim, în anali- lor asimilarea și restituirea controlată și fidelă a cu-
zele sale despre educația morală, vorbește despre noștințelor, dar și pedagogia dialogată – ce propune
două mari categorii de paradigme: paradigma socra- un demers educativ pe bază de conversație; II. Axa
tică și paradigma socială1. În contextul unei analize „formare”, care privilegiază elementele profesor –
a modernității gândirii platoniciene, trebuie să punem elev, cunoașterea având acum rolul de „terț inclus”,
în discuție paradigma educației la acest mare filosof întrucât accentul cade pe relație și nu pe conținut (care
grec deoarece în filosofia lui sunt suficiente elemente este indirect). Pe această axă se situează pedagogia
care să justifice conceptul de paradigmă chiar în sen- „libertină”, educația nouă în internate, pedagogiile
sul tare pe care-l dă Thomas Kuhn, în Structura revo- instituționale și nondirective – care concep relația
luțiilor științifice. Modernitatea și actualitatea ideilor formativă drept o relație de consiliere; III. Axa „în-
reprezintă contextul cultural în care ne aflăm la un vățare”, care privilegiază elementele elev – cunoaș-
moment dat. Această actualitate nu trebuie privită tere, profesorul devenind „terțul inclus”, căpătând un
într-un mod grosier, ci trebuie văzut spiritul marelui rol indirect. Pe această axă se situează curentul „Edu-
filosof care, în unele privințe, conlucrează cu noi azi, cația nouă” (pedagogia lui Freinet) – care consideră
ne dă imboldul de a pune preț mai mare pe libertatea prioritară construirea modelelor și mijloacelor care
spirituală decât pe cea fizică, într-o lume în care spi- favorizează accesul direct al elevilor la cunoaștere,
ritul este pe cale de a se pierde pe sine din vedere. învățarea asistată de ordinator, pedagogia prin obi-
A justifica modernitatea lui Platon nu este un lucru ective, pedagogiile diferențiate3.
ușor de întreprins, dar aceasta poate fi remarcată la La nivelul paradigmei intelectualiste, unde do-
nivelul educației intelectuale și la nivelul educației mină culturalismul, Socrate și Platon pot fi conside-
morale, unde se acceptă existența unei paradigme so- rați primii mari intelectualiști. Cunoașterea pentru
cratice. Ce este, de fapt, această paradigmă fără con- aceștia reprezintă baza acțiunii morale: este suficient
ținutul ei platonician? Platon s-a folosit de personajul să cunoști binele pentru a-l înfăptui în mod necesar.
Socrate pentru a se expune pe sine, într-un context În acțiunea educativă, relația dintre maestru și disci-
social când nu era prea iubit la Atena, escamotându- pol este esențială, fiind mai mult decât o relație peda-
se în spatele acestui personaj real și fictiv în același gogică, întrucât maestru și discipolul trăiesc în com-
timp. În măsura în care a stăpânit metoda socratică a uniune. Această relație presupune metode active de
educației, care înseamnă cunoaștere mai mult decât educație, punând accentul pe formarea discipolului
instrucție, Platon nu poate ieși din paradigma socra- după modelul maestrului. Paradigma intelectualistă
tică a educației decât pentru a o îmbunătăți. Modelul va face carieră de-a lungul istoriei și va cunoaște ex-
explicativ care poate fi aplicat acestui filosof este mo- presia ei cea mai vie prin Herbart4, care pune accentul
delul triunghiului pedagogic, propus de J. Ho- pe instruire, apoi prin Comenius, adept al cunoașterii
ussaye2, unde se creează o relație între Cunoaștere – totale, pansofice. Mai târziu, Adler va pune bazele
Profesor – Elev. Houssaye ia în considerație trei pro- unui grup numit Paideea, cu scopul de a redeștepta
cese esențiale ale situației pedagogice, care se desfă- tradiția culturii clasice grecești, pentru o formare ge-
șoară pe trei axe: I. Axa „predare”, care privilegiază nerală a omului ca în perioada lui Platon.
elementele profesor – cunoaștere, elevul devenind La nivelul educației morale, paradigma socratică
„terțul inclus”, pasiv. Pe această axă se situează pe- și platoniciană susține că răul provine din ignoranță,
dagogia tradițională magistrală – care pune accent deci cunoașterea binelui va înlătura răul. Pentru Pla-
pe expunerea structurată a cunoștințelor și cere elevi- ton, ca pentru majoritatea grecilor din perioada cla-

1 Émile Durkheim, Educaţie şi sociologie, Editura Didactică şi pour aujourďhui, ESF, Paris, 1993, citat după M. Momanu, In-
Pedagogică, Bucureşti, 1980. troducere în teoria educaţiei, Editura Polirom, Iaşi, 2002, p. 39.
2 J. Houssaye, „Le triangle pédagogique ou comment comprendre 3 Apud Momanu,op. cit., pp. 40-41.

la situation pédagogique”, în La pédagogie: une encyclopédie 4 J. F. Herbart, Prelegeri pedagogice, Editura Didactică şi Peda-

gogică, Bucureşti, 1976.


BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 29
FILOSOFIE
sică, educația morală este educația însăși: „Dacă um- tem implicați, direct sau indirect, conștient sau incon-
blu printre voi, nu fac altceva decât să încerc a vă știent, la procesul educării omului. Unii participăm ca
convinge pe toți, tineri și bătrâni, să nu vă îngrijiți de dascăli sau ca părinți, alții ca elevi și studenți benefi-
trupuri mai presus de orice, nici să vânați cu atâta ciem de o educație mai eficientă sau în parte inutilă și
înverșunare averi, cât să vă osteniți pentru suflet: nu știu dacă pragmatismul tot mai accentuat al lumii
pentru felul cum s-ar putea el desăvârși; căci nu din contemporane ne mai poate da răgazul să vedem Bi-
averi izvorăște virtutea, ci din virtute izvorăsc și ave- nele în conținutul lui intim. A percepe acest bine ține
rile și toate celelalte bunuri omenești, pentru unul de idealul educativ, cel care duce la formarea „perso-
singur sau pentru o societate întreagă”5. Virtutea, sub nalităților dezirabile”, ideal care va cunoaște o anu-
toate formele ei – se pot admite mai multe forme ale mită dinamică în istoria Europei de vechii grecii și
virtuții, deși virtutea este una singură –, este o știință. până azi. O schiță istorică sumară a idealurilor educa-
„Căci dacă virtutea ar fi altceva decât știință, precum tive10, care poate contribui la înțelegerea relației din-
încearcă să susțină Protagoras, evident că nu s-ar tre cultură educație și societate, cuprinde următoarele
putea învăța; acum însă dacă se va dovedi, Socrate, momente: 1. Idealul educativ al cetății clasice gre-
că ea în întregime constă în știință, cum cauți să arăți cești, care se concentrează în conceptul clasic de ka-
tu, ar fi straniu ca ea să nu poată fi învățată”6. lokagathia, concept în care se reunesc valorile su-
Știința este pentru Socrate și Platon moralitatea în- preme ale vechilor greci: Adevărul, Binele și Fru-
săși, existând speranța că moralitatea, care era într-un mosul (tânărul grec trebuia să aibă un trup frumos, un
mare pericol, va putea fi restaurată cu ajutorul aces- suflet bun și un spirit care să se orienteze spre căuta-
teia7. Perspectiva intelectualistă pe care o deschid So- rea adevărului); 2. Idealul educativ al Romei este
crate și Platon asupra pedagogiei și, implicit, asupra concentrat în maxima: Mens sana in corpore sano,
eticii va avea o lungă tradiție în cultura europeană, ideal care nu este străin de cel grecesc; 3. Evul mediu
care va înscrie în circuitul ei pe Kant și Herbart. În european propune două tipuri de idealuri educative:
ceea ce-l privește pe Kant, acesta menționează patru a) idealul educativ al călugărului (monahului); b)
calități pe care trebuie ca omul să le dobândească prin idealul educativ al cavalerului. O sinteză a celor
educație: disciplina; cultivarea; prudența; moraliza- două idealuri o regăsim în imaginea Călugărului –
rea8. Aceste calități sunt în deplină concordanță cu Cavaler, imagine surprinsă de Jacques Le Goff11.
paradigma socratico-platoniciană asupra educației, Este la mare cinste valoarea sfințeniei alături de va-
pentru că aceasta trebuie să fie capabilă, printr-un șir lorile consacrate deja; 4. Renașterea, prin Uomo uni-
de demersuri, să-l ridice pe om la condiția de Om. versale, cere o reîntoarcere la idealul kalokagathia și
Acesta, prin cultura sa, creează o altă alternativă a Na- cel de mens sana in corpore sano; 5.Idealul educativ
turii, trăind într-un orizont simbolic, ceea ce face să al modernității introduce conceptul de Cetățean,
se mențină tensiunea dintre natura originară, căreia care este diferit de cel antic, pentru că toți oamenii
omul nu i se poate sustrage definitiv și căreia îi plă- sunt cetățeni, indiferent de rasă, religie, sex, origine
tește tributul său ultim, și orizontul cultural. Această socială. Modernitatea adaugă celor patru valori con-
tensiune nu va putea fi niciodată anulată, pentru că sacrate așa-zisele valori sociale: libertatea, egalita-
omul nu se va putea sustrage niciodată dublei sale na- tea, fraternitatea; 6. Idealul educativ contemporan
turi. Distincția dintre natură și cultură, cu efecte vizi- nu este deloc un ideal educativ simplu, ci el se carac-
bile asupra procesului educației, o face explicit Platon terizează prin următoarele trăsături: complexitate,
în dialogul Cratylos, tensiune care a rămas nerezol- mondializare, pragmatism, instrumentalizare, tehno-
vată timp de două milenii9. logizare. De fapt, nu există în lumea contemporană un
Precizez intenția de a scoate în evidență coerența singur ideal educativ sau două idealuri educative, ci
educației, așa cum s-a menținut aceasta prin deschi- există o pluralitate de idealuri, care se caracterizează
derea făcută de Platon, care este, de fapt, deschiderea printr-o dinamică foarte activă, schimbările produ-
lumii grecești, fereastra în care putem pune laolaltă cându-se în funcție de necesitățile societale și mai pu-
secolele de cultură și civilizație din antichitate și până țin față de cele ale individului uman. Din acest ideal
în prezent. Ne regăsim toți în această fereastră, pentru complex se desprinde imaginea Intelectualului, cu
că toți participăm la ideea de om, pentru că toți sun- tot arsenalul care ține de aceasta, cu toate speranțele

5 Platon, Apărarea lui Socrate, în Dialoguri, Editura pentru Lite- 9 Acest spirit dihotomic şi rădăcinile sale platoniciene este anali-
ratură Universală, Bucureşti, 1968, pp. 20-21. zat de Liviu Antonesei, „Despre gândirea dihotomică”, în Sem-
6 Platon, Protagoras, Editura Cartea Românească din Cluj, Sibiu, nele timpului, Editura Junimea, Iaşi, 1987, pp. 123-133.
10 O astfel de schiţă este prezentată de Liviu Antonesei, în O in-
1941, pp. 96-97.
7 E. Zeller, La pholosophie des Grecs, vol. III, Hachette, Paris, troducere în pedagogie; Editura Poliron, Iaşi, 2002, pp. 67-69.
11 Menţionăm două lucrări ale lui Jacques Le Goff: Omul medie-
1984, p. 130; apud Momanu, op. cit., p. 63.
8 Imm. Kant, Despre pedagogie, Editura Paideia, Bucureşti, 2002, val, Editura Polirom, Iaşi, 1999 şi Intelectualii în Evul Mediu,
pp. 23-24. Editura Meridiane, Bucureşti, 1994.
30 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
FILOSOFIE
care se leagă de comportamentul just al acestuia. Pro-
blema comuniunii în plan local, național, mondial a Concluzie
fost adâncită, iar în ceea ce privește valorile pe care Valorile lumii contemporane nu exclud și nu mi-
le uzitează societatea contemporană, acestea se pot nimalizează valorile lumii antice, în deosebi pe cele
desprinde din Declarația Universală a Drepturilor socratico-platoniciene pe care le-am menționat ante-
Omului. Acest document rămâne de bază, dar lui i s- rior. Dimpotrivă, aceste valori au căpătat nuanțe noi,
au adăugat numeroase alte documente, cu un spectru în situații specifice, când se manifestă o formă de
foarte larg și care abordează problematica umană pe existență paradoxală a lumii contemporane: tendința
toate palierele ei. Valorile care au fost consacrate de de universalizare, de dispariție a granițelor și, în ace-
antichitate, evul mediu și epoca modernă fac parte din lași timp, tendința de etnicizare. Într-o astfel de situ-
infrastructura axiologică a lumii contemporane, dar ație paradoxală, când lumea noastră poate fi „cea mai
ele nu mai sunt suficiente pentru omul zilelor noastre. bună dintre lumi”, după o vorbă a lui Leibniz, sau
Acestor valori li s-au adăugat altele, în mare susținute poate fi una total degradată și la capătul existenței
prin legile internaționale și cuprinse în ceea ce numim sale, lecția lui Platon este una benefică pentru omul
drepturile omului: viața, libertatea, securitatea contemporan, ea putând reprezenta reperul care-i lip-
persoanei, securitatea socială, personalitatea juri- sește. Trebuie să-l privim pe Platon în complexitatea
dică, viața de familie, casa, onoarea reputația, ce- culturii europene, gândirea acestuia putând fi nu nu-
tățenia, proprietatea, libertatea conștiinței și a re- mai premisă, ci și concluzie a unei culturi care stă să
ligiei, libertatea de opinie, munca, decența, educa- se încheie.
ția, identitatea etc.

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 31


FILOSOFIE

Dragoș NICULESCU

PETRE ȚUȚEA ȘI REFLECȚIILE SALE


RELIGIOASE ASUPRA CUNOAȘTERII (II)
▪ Esențele, constrânse de formă și legi. Istoricul, pierdut în diversitatea aparentă a lucrurilor

Se poate spune că forma coboară puritatea ideilor, ideilor, care reprezintă metafizica platonică a cunoaș-
care sunt modele eterne, transcendente, creații ale divi- terii, întâlnirea zeului cu omul credincios având loc în
nității și mijloace de lucru ale Demiurgului, la nivelul lumea esențelor, în spațiul unui adevăr situat dincolo
lumii sensibile, la calitatea iluzorie a spațiului empiric, de natură. Opoziția eleatică dintre ființă și devenire a
neesențială. Simbolul, jocul cu simbolul, apropierea fost depășită numai de creștinism, și nu prin opțiune,
sau depărtarea de simbol îi stau la îndemână și omului ci prin împăcare, prin stăpânirea Absolutului. “Omul
de știință, și metafizicianului, și teologului creștin. Țu- se mișcă între nevoia certitudinii ontologice a eficaci-
țea afirmă că “omul de știință se deosebește prin spe- tății limitate a construcțiilor raționale, între dialectică
ranță de poetul pesimist”. Dar nu amândoi pot dispune și intuiția pură a realului”, afirmă exemplar Țuțea.
cu aceeași libertate de categorii, fie ele antinomice sau Între Bacon și înțeleptul Malebranche există marea
universal-complementare? E drept că trăim sub legi, diferență a neînțelegerii și înțelegerii naturii transcen-
care pot fi resimțite atât de constrângător încât Faust își dente a adevărului, a intuiției platonice ruptă de lumea
încearcă salvarea în magie, ieșind din cercul lor de fier. fenomenală. Adevărul istoric înseamnă devenire, și nu
Acolo însă se izbește de ficțiune, și aceasta îl ține în substanță eleată, și atunci Iorga “se îneacă’ efectiv în
impas. Platon însă nu se salvează de la mirajul ficțiunii istorie, în diversitatea aparentă a lucrurilor, în care ade-
prin căderea în dogme, reușește acest lucru în calitate vărul dispare. Faptele nu sunt decât pretexte ale gândi-
de om autonom. rii filozofice, ale viziunii supraistorice. Pluralitatea li-
niilor și simbolurilor, instabilitatea, creșterea și degra-
darea – toate acestea nu reclamă decât imperfecțiunea
omului istoric, stăpânit de natură și de cosmos. “Marile
spirite termină religios”, cum a arătat Pascal. Eternita-
tea definită de Goethe este “prezent pur”; a rămâne
aici, în actualitatea instabilă, înseamnă a nu trăi în eter-
nitate. Dar, deocamdată, suntem siliți a o face, Dom-
nule Țuțea, căci deocamdată trăim aici, pe pământ, in-
tuiția eternității, a stabilității pure și continue fiind doar
un lux al cugetului cu valențe angelice.
Kant rămâne neplatonic prin viziunea lui atotcu-
prinzătoare, unitară și virtuoasă asupra naturii, dar or-
dinea aparține până la capăt transcendentului, misticii
trăind în ea, iar ceilalți căutând-o, pierzându-se în de-
venire. În absența sentimentului religios, definitoriu
pentru om, avem de-a face cu regres, cu schilodirea
psihică și schilodirea spirituală. Platon, văzut creștin,
reprezintă o afirmare a științei realului; depășirea di-
alecticii și formelor limitate ale gândirii autonome, a
formelor logice limitate, utile, gratuite sau nocive ale
spiritului căutător, a ambițiilor sistemice, a palidei
certitudini pe care o dă grupul, și nu insul. “Gândirea
trebuie văzută bipolar: când oglindește Susul este ve-
hicul al realului, când oglindește josul este vehicul al
aparenței”, subliniază Țuțea. Din treptele aparente ale
Țuțea precizează că exactitatea științifică a filozo- cunoașterii izvorăsc “iluziile progresului” (Sorel).
fiei lui Husserl (“filozofia este o știință exactă”) nu Aparentele trepte ale cunoașterii – senzații, per-
este posibilă, fiindcă exactitatea, spre diferență de cepții, reprezentări, concepte, judecăți, raționamente,
precizie, este transcendentă în esență, conform teoriei cu rădăcinile lor empirice sau în ipotezele de lucru,

32 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


FILOSOFIE
nu fac decât să trezească spiritul cercetător asupra lu- dogmatice și de depășire a îndoielii legate de aparență
crurilor, dar neprelevând natura acestora. Afirmarea – mintea omului, acest sediu al aproximărilor, al fic-
religioasă a unității divine în multiplicitate dă garan- țiunilor al părerilor și erorilor, atingând precizia
ția unității lumii, indiferent dacă aceasta ține de inspi- utilă”, afirmă Țuțea.
rație sau de intuiție. Dialogul Parmenide dovedește
ireductibilitatea omului absolut cu multiplicitatea lu-
crurilor, a ideilor, ca esențe pure, cu mișcarea, tran-
sformarea, apariția și dispariția caracteristice existen-
ței, ireductibilitate care nu poate fi rezolvată dialectic,
relația dintre etern și trecător aparţinând misterului, a
cărui formă de înțelegere este credința, nu știința. De
aici, de la contactul cu misterul, derivă și validitatea
formulării apofatice, negative a Absolutului. Este
adevărat că Parmenide îi recomandă lui Socrate
“exercițiile logice”, dar ele nu duc la adevăr. Dogma
este cea care facilitează pătrunderea în paradoxala
inexistență a Unului absolut, a nemișcării eleate, în
“cîmpia adevărului”.
Numai cei stinși religios sunt neliniștiți de teama Construcția omului are loc înăuntrul naturii, acolo
neantului, ei cred în vid și în neființă. Dialectica și are loc formarea omului “util statului” (Stenzel), ca-
concepția panteistă nu rezolvă problema relației din- racterul lui nu poate fi format decât plecând de la na-
tre Dumnezeu și lume, relația dintre nepieritor și pie- tură, pe virtuți morale rezultate din “curgerea perma-
ritor constituind un mister. “Formele logice ale gân- nentă, cuprinzătoare a lui și a statului” (Stenzel). Mo-
dirii autonome sunt punctele neînsemnate în fluviul dele geometrice precum linia, unghiul, triunghiul,
inform al sufletului omenesc.” Realitatea divinului sfera, percepute ca niște copii ale unor esențe impli-
activ transferă realitatea asupra a tot ceea ce se întâm- cate în demonstrațiile matematice, nu exprimă ideile
plă în univers. Cheia unică a tuturor dezlegărilor îi platonice. Ideile lui Palton sunt pur și simplu, există
aparține, de aceea, misticului, și nu miticului, magi- în afara omului și naturii, impunând participarea la
cului și raționalului. Gândirea științifică plăsmuiește ele. Ideile platonice nu pot fi formulate logic, știința
ipoteze utile sau nu, artele “se îneacă” în sunete sau lui Platon fiind ontologică, încercarea care s-a făcut,
în imagini izolate sau combinate, în funcție de simțu- după model aristotelic, căzând în eșec. Platon evită
rile ori închipuirea care le oferă sau produce, ficțiu- inducția și deducția logică aristotelică prin legarea
nile plăsmuite de rațiunea umană autonomă, alături de ideilor, ca modele primordiale, arhetipale, de lucrurile
pseudolegile din natură, constituind cadrul de mani- sensibile, trecătoare și imperfecte (Goblot). Prezenta-
festare, în joc, luptă și suferință a copiilor imperfecte. rea lor nu înseamnă perisabila predicație a lumii lu-
Zeul, cu lumea lui, este dincolo, nu aici. crurilor, progresele gândirii nu sunt necesare, raționa-
mentul inductiv și deductiv rămânând instrumente
▪ Ideile platonice, suverane perisabilei predica- metodologice utile într-o logică științifică de tip aris-
ții logice a lumii totelic. Stagiritul leagă forma de materie (substanță),
ori acest lucru nu se potrivește cu lumea platonică, cu
Petre Țuțea consideră că idealismul, naturalismul absolutul concret din eshatologia creștină.
și materialismul sunt unificate prin legarea lor de că- Permanente rămân în gândirea lui Platon afirmarea
tre om și natură, idealiștii căutând adevărul, binele și transcendenței realului, sufletul nemuritor (formă a
frumosul în ei înșiși – roadele căutării dându-le iluzia omului etern), ideile și zeii – toate dimpreună. În sens
de cuceritori –, naturaliștii căutând totul în natură și platonic esențele pot fi contemplate de spiritele pure
în conformitatea cu așa-zisele ei legi – aceasta fă- dincolo, iar aici, trăite ca amintiri ale altei vieți –
cându-i-i să se creadă înțelepți –, iar materialismul anamnesis. Întoarcerea filozofului în grotă este o
reducând omul la el însuși, nerealizând perfecțiunea acțiune de ordin ontologic, nu este determinată de
la care aspiră omul religios. Precum poziția omului vreo dialectică a inducție și deducției, a grotescului și
kantian, care are “finalitate în el însuși”, materialis- universalului, a singularului și generalului.
mul este opus misticismului, fiind etern depărtat de
Absolut. Lumea ideilor înseamnă ieșirea de sub stă- ▪ De la ficțiunea nietzscheană a lumii la metafi-
pânirea conceptelor lumii sensibile, golite de Dumne- zica cunoașterii. Sau, mai degrabă, invers...
zeu, cine o înțelege nu are nici cea mai mică ezitare
în înțelegerea religioasă a platonismului. “Intuiția pla- Adevărul suprem este exprimat de Platon astfel:
tonică a transcendenței este un mod filozofic grecesc “Dumnezeu este bun, lipsit de invidie, și ceea ce a fă-
de înțelegere a realului, a exactității, a certitudinii
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 33
FILOSOFIE
cut El a făcut cel mai bine posibil” (M. Chauvet). Ni- adevărul nu este expresia celor doi termeni legați lo-
etzsche afirmă că “s-ar putea ca lumea să fie o ficți- gic, interioritate și exterioritate, ci acesta reprezintă o
une”. Toți oamenii și toate categoriile au sens, perisa- viziune aristotelică, precursoare a concretului nomi-
bil ori peren, iluzoriu ori cert, fiindcă sunt sub puterea nalist și, mai departe, a empirismului și pozitivismu-
lui Dumnezeu. Semnele aleatorii, a căror eficacitate lui. Gândirea autonomă a omului și știința aferentă ei
produce iluzia adevărului, sunt rezultatul mișcării spi- se arată a fi neputincioase în afara încercării de ana-
ritului autonom între senzorial și predicativ. Ideile liză a adevărului din părticele sectare sau sectoriale,
sunt oglindite de lucruri, dar nu sunt incluse în ele – adevărul căutat neavând sediul în ea. Dar acest lucru
ideile care sunt obiectul conceptelor. Imaginea obiec- un trebuie absolutizat sau blamat, căci filozofia, reli-
telor, reflectată de către simțuri, nu surprinde decât un gia și știința trebuie să meargă mână în mână în lucra-
adevăr exterior lor; imaginea nu a surprins și nu sur- rea de căutare, de atingere a adevărului, științei
prinde niciodată esența profundă a lucrurilor. De reamânându-i-i efortul și încrederea (acestea fiind us-
aceea, adevărata știință este știința ideilor, viziunea tensilele ei), iar filozofiei și religiei, înțelepciunea, in-
gnoseologică kantiană nu se potrivește cu spiritualis- tuiția și, mai ales, credința.
mul platonic, căci numai interpretarea ontologică este
adecvată naturii transcendente a ideilor. Pedagogia ▪ Divinul și sufletul, sau calea circulară spre ne-
platonică, statul său educator sunt potențate de pute- murire
rea spirituală a templelor. Pedagogicul însă, la Platon,
este subordonat ontologicului (și nu invers) vieții și În Fedru, Socrate, profesorul lui Platon, afirmă lu-
lumii, zeilor, sufletului nemuritor, adevărului cuprins cruri excepționale. Pentru cei care au citit dialogurile
în știința ideilor. Prezentarea ideilor, din “Republica”, platoniciene, dar și pentru cei mai puțin inițiați, care
ne arată natura lor transcendentă și socratismul lui nu au făcut-o, este extrem de utilă și justificată lectu-
Platon, faptul că Absolutul nu poate fi explicat teore- rarea și analiza acestora, textele stând practic la baza
tic în forma clarului cartezian: “Nu știu – se adresează gândirii platonice. Din acest punct de vedere, Țuțea
Socrate lui Glaucon – dacă poți înțelege, eu exprim face un scurt excurs esențializat și deosebit de valo-
adevărul fără imagine și pildă. Există o știință care ros. În cele ce urmează vom analiza succint texte fi-
cercetează esența oricărui lucru, este superioară tutu- lozofice de bază, fără de care gândirea platonică, în
ror științelor practice și teoretice” (Republica, Cartea intuiția ei transcendentă excepțională, și, ulterior, în
a II-a). Cea către care se îndreaptă gândirea socratică viziunea și interpretarea creștină, nu poate fi înțeleasă
nu este deci obiectivitatea științifică, ci “metafizica la adevărata ei dimensiune. Dorința instinctivă a plă-
cunoașterii” – așa cum se exprima Henri Bergson. cerii și gustul reflectat al binelui sunt considerate de
Este greșit a se suspecta, ba mai mult, a se face gre- către Socrate cele două principii care îl conduc pe om,
șeala confundării “căutării naturi lucrurilor” a lui So- și al căror impuls îi determină acestuia acțiunea și na-
crate cu vreo interpretare logic-inductivă a realului. Și tura. Amândouă, împreună, nu sunt însă în stare a-l
aceasta din simplul motiv al absolutizării ideilor pro- determina pe acesta să își dorească a cunoaște esența
venite din dialoguri ca rezultate dialectice ale gândirii lucrurilor, ci s-o ignore. Înțelepciunea nu este altceva
umane, ca raționamente desfășurate în discuții, fapt decât înclinare spre bine, inspirată de rațiune, care
care le-ar transforma în simple concepte care nu ex- pune stăpânire pe suflet, ea situându-se la pol opus de
primă natura lucrurilor. Filozofia, în fond, este un dorința necugetată care tinde spre plăcerea domina-
mod pozitivist de înțelegere a platonismului. Logici- toare și care poartă numele de necumpătare.
enii moderni, în genere, sunt cei care consideră “con- Mișcarea (manifestarea) singură a sufletului nu
ceptele ca expresii esențiale ale lucrurilor, deci ale poate să impună, în mod necesar, decât că sufletul nu
unității reale a acestora, acesta fiind scopul cercetă- are nici început și nici sfârșit, adică faptul că este ne-
rii” (Sigvart). Natura lucrurilor nu se caută cu ajutorul muritor. Definirea sufletului fiind capacitatea unei ști-
unei pseudoștiințe utile și vaste, căutătorul nu devine ințe divine, nu ne rămân la îndemână decât cele câ-
astfel posesor al adevărului, transcendent în esență –, teva cuvinte cu care putem opera comparații, analogii.
ci se primește prin inspirație sau se intuiește. Căderea sufletului universal din statutul lui ceresc în
Deși platonismul nu răspunde la întrebarea filozo- haina solidă a timpului individual terestru, care nu îl
fică dacă perfecțiunea coincide cu completitudinea determină deci, ci doar îl găzduiește, reprezintă una
sau nu, creștinismul, prin integralismul mistic, prin dintre caracteristicile gândirii platonice, mult contro-
dogma eshatologică a învierii răspunde afirmativ. Bi- versată și contrazisă ulterior, acerb, în cadrul filozo-
nele suprem nu poate fi atins dialectic, prin rezultate fiei creștine medievale, începând chiar cu formele ei
utile statului educator și individului educat, și deși incipiente. Divinul este cel care asigură circulația su-
Stenzel consideră că există o conștiință teoretică în fletului, în varianta lui universală, deci existențială, în
sens științific, ca “expresie a acordului între persona- sferele superioare, de asemenea slăbirea, “ofilirea”
litate și lumea exterioară”, privind socratic-platonic, urâțeniei și răului. Absoluta forță ordonatoare supra-

34 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


FILOSOFIE
veghează totul. Viziunea cosmogonică, mitică, tre- mai pură dintre lumi conține într-însa esențele per-
buie înțeleasă și interpretată corect, între zei care se fecte, simple, pline de calm și beatitudine. Omul hă-
mișcă în spațiul transcendenței – acest lucru fiind fer- răzit, contemplându-le, va deveni pur, liber, detașat
til judecății contemporane –, al absolutului esențiali- de propriul mormânt al corpului, de închisoarea pe
zat, al ideilor arhetipale. care o purtăm cu noi.
Nu îmbrăcămintea mesajului contează astăzi, ci
substanța esențializată, folositoare unor demersuri
analitice superioare, a conținutului. Muritorii devin
nemuritori prin urcarea sufletului la cer (analogie cu
viziunea și mesajul religios creștin, tributară, și ea, în
bună măsură, feluritelor inserții, este impresionantă).
Spațializarea și geometrizarea descriptivă a mișcării
sufletelor în cadrul bolții cerești nu trebuie înțeleasă,
corect, decât în înțelesul ei determinist-energetic.
“Căci dacă trebuie întotdeauna a spune adevărul, sun-
tem totdeauna obligați, când vorbim despre adevăr”.
Și atunci: esența fără culoare, fără formă, impalpabilă
un poate fi contemplată decât prin ghidul sufletului,
inteligența în jurul esenței rămânând a fi sediul acelei
științe perfecte, care cuprinde adevărul întreg. O miș-
care circulară, vede Socrate prin Platon, a gândirii ze-
ilor, care, hrănindu-se din gândire și din știință, fi-
indu-i admisă contemplarea Ființei absolute, se adapă
cu Adevărul și este cufundată în extaz până când
ajunge din nou în punctul de unde a plecat. O mișcare
de revoluție, desigur, în care ea contemplă justiția în
sine, înțelepciunea în sine, știința, dar nu știința parți-
ală, fragmentară a lucrului și omenescului, individua-
lizată după obiecte și muritori, ci știința nesupusă ▪ Neputința cunoașterii simultane a calității și a
schimbării, știința care are ca unic obiect Ființa fiin- esenței lucrurilor
țelor.
Conform legii Adrasteiei (nimfa care l-a hrănit pe Fragmentul filozofic din Scrisoarea a VII-a debu-
Zeus în peșteră cu laptele caprei Amaltheea), orice su- tează cu o clarificare, în sensul în care Platon nu ga-
flet care a putut să urmeze sufletul divin și să contem- rantează siguranța sursei externe, a celor care afirmă
ple cu el vreo esență să fie apărat de orice rău, iar dacă că ar fi preluat principiile platoniene din chiar gura lui
elanul său nu slăbește – în eventualitatea unor alte că- Platon. El infirmă existența vreunei așezări într-o
lătorii (reîncarnare) –, el nu va cunoaște vreodată su- formă ordonată, metodică, scolastică a principiilor
ferința. Uitarea și viciul corup sufletul, îl fac impur, îl sale, fiindcă această știință nu se transmite prin cu-
îngreunează, sufletul cade atunci pe pământ și nu vinte (facem aici o paranteză și specificăm că toate
poate însufleți corpul niciunui animal. La pol opus, traducerile în română făcute de Țuțea și corecturile
sufletul care a văzut cel mai bine esențele și adevărul exegeților și editorilor întreprinse ulterior au fost rea-
va locui în- și va forma un om care se va consacra lizate conform traducerii în franceză din ediția Sais-
înțelepciunii, frumuseții, muzelor, iubirii. Unitatea set. Fragmentul din Fedru este în volumul Platon,
rațională impune înțelegerea generalului, aceasta ple- Oeuvres Complete, vol. II). Platon nu își asumă
când, firește, de la multiplicitatea senzațiilor. Această această cea mai nobilă întreprindere care ar fi putut fi,
facultate este amintire, resimțirea celor văzute de su- dacă acest lucru ar fi fost posibil, piscul vieții lui: dez-
flet în călătoriile alături de sufletul divin. Pe acest văluirea secretelor naturii (lucrurilor). Platon consi-
drum, desconsiderarea existențelor înseamnă contem- deră că numai un mic număr de inițiați și de capabili
plarea existenței reale. Dar filozofii posedă gândirea a le descoperi în ei înșiși merită să primească aceste
care se poate lega, pe cât posibil, de amintire, de esen- învățături (pedagogia platoniciană). În rest, asupra ce-
țele “cărora însuși Dumnezeu le datorează întreaga di- lorlalți nu s-ar abate decât un dispreț injust ori o za-
vinitate”. Aceste reminiscențe însuflețesc omul capa- darnică înfumurare.
bil de misterele perfecțiunii infinite, capabil de a Pe de altă parte, există un motiv temeinic, care se
ajunge la perfecțiune. Desigur că mulți, bântuiți de opune oricărei tentații de a scrie asupra acestei materii.
griji, angoase și alte năclăieli, nu îl înțeleg, îl consi- Știința se poate aplica asupra oricărui obiect în trei con-
deră nebun și chiar vor să-l vindece de nebunie. El își diții necesare. A patra condiție este știința însăși. A cin-
dă seama de tot ce se întâmplă în jurul lui și cu el. Cea
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 35
FILOSOFIE
cea condiție este reprezentată de însuși țelul demersu-
lui cunoașterii, care este adevărul în sine. Aceste aspect ▪ Empirism, nominalism, inducție, deducție –
este verificat plecând chiar de la cele mai simple lu- sau dialectica din afara adevărului
cruri ori simboluri – figurile geometrice, care, după
cum am spus anterior, reprezintă ele însele niște esențe. În Fedru, lungimea citatelor este motivată de di-
Cercul, bunăoară: are nume, definiție – substantive și versitatea punctelor de vedere privind purul real –
verbe –, apoi o imagine, un desen aferent, care se tra- ideea de esență –, ceea ce arată imperfecțiunea limba-
sează și se poate și șterge, distrugând complet figura în jului uman, mai ales în forma predicației. Socrate pre-
sine. Al patrulea lucru este știința, inteligența, opinia zintă doctrina esențelor nesigur, acestea fiind “sim-
adevărată, relativă la cerc. De cel de-al cincilea lucru, ple, fără formă și culoare”, deși “strălucesc ca viziuni
adevărul, cel mai mult se apropie inteligența, celelalte în jurul celei mai pure lumini”. Destinul și zeul purtă-
lucruri se îndepărtează de el. La fel, putem lua în dis- tor de lumină, pedepsitor al omului răspunzător pen-
cuție orice alt obiect, figură, culoare, apoi categorii, tru faptele sale, adică trăitor în libertatea “imperiului
precum binele, frumosul, justul, specii de animale, ac- necesității”, stăpânesc ordinea etico-religioasă. Ima-
țiuni, pasiuni, obiecte naturale sau realizate de mâna ginile sunt forme iluzorii ale lumii aparente, nepotri-
omenească, modul de a fi al sufletelor. vite cu esențele platonice, forma devenind reală la
Neputința rațiunii omului, pierdut între efortul de Aristotel și apoi la creștini. Generalul, ca rezultat al
a cunoaște atât calitățile lucrurilor, cât și esența lor, îl reamintirii și nu al abstractizării, pleacă aparent de la
va împiedica pe acesta de la coordonarea gândurilor senzații, în cadrul lui nefiind vorba de logică a fapte-
sale într-un sistem nepervertibil. Chiar și cercul, în lor, de inducție propriu-zisă, generalizarea nefiind ca-
toată perfecțiunea lui tangentă în fiecare punct la o li- lea spre esențe. Mozaicul empiric util și orientator, un
nie dreaptă, conține într-însul elemente care îl așează duce la unități reale, ci formale, nesigure: empirism,
în poziție de contradicție cu adevărul. Asumător defi- nominalism, inducție, deducție – toate aparțin dialec-
niției, care deși are pretenția finității, a imuabilității, ticii legate de filozofie și concret, deschisă și limitată,
este compusă din nume și din verbe care nu sunt fixe. situată în afara adevărului, acesta existând în “impe-
De aceea, cum am mai spus, căutarea atât a esenței, riul esențelor”. Ceea ce ne stă la dispoziție este o lume
cât și a calității în același timp duce la contradicții evi- dedusă din logica realului, situată deasupra puterii ra-
dente, plasează în spațiul omului mii de îndoieli, mii țiunii umane, cu ipotezele și sintezele ei ospitaliere.
de neclarități. De obicei, omul se mulțumește cu Esențele nu țin de natura subiectului cunoscător, de
prima imagine a lucrurilor și respinge aceste patru aceea, limbajul socratic, greșit interpretat drept “ine-
elemente – lucru motivat, în bună măsură, de proasta ism” (“ineism socratic”), merită corecta interpretare
noastră educație sau de teama căderii în ridicolul in- de amestec de metempsihoză, anamnesis, abstracti-
terogațiilor nesfârșite. Din naștere, sufletele locuiesc zare ca expresie a gândirii active, observație sau func-
naturi vicioase și nepregătite în privința cunoașterii și ție trezitoare a simțurilor. Corpul – mormântul înțe-
moravurilor, ele însele corupte, ceea ce face ca atin- leptului inspirat, aflat pe poziție dialectică conflictu-
gerea nivelului științei să poată fi posibil abia la capăt ală cu mulțimea care îl consideră nebun –, această ră-
de drum, pe un fundament al lucrurilor și spiritului mășiță orfică, depășită de integralismul creștin. Pros-
bine rânduite. Fără afinitatea cu obiectul de cunoscut, tia și ignoranța sunt, de fapt, sub imperiul destinului,
inteligenta și memoria nu reprezintă nimic. De aceea, al necesității – spațiu în care răspunderea nu poate
posesorii de inteligență și memorie bună, dar care nu funcționa, de aceea, viziunea socratică se pare că gre-
au afinitatea naturală cu justul si frumosul, și nici cei șește acuzându-l pe prost și pe ignorant că sunt vino-
care posedă aceeași afinitate, dar sunt lipsiți de inteli- vați pentru neștiința lor.
gență și memorie, nu vor putea pătrunde niciodată
adevărul virtuții și viciului, căci esența etalează spre “Spiritul căutător al omului împins de nevoi se în-
cunoaștere atât falsul, cât și adevărul în același timp, tâlnește cu cel contemplativ, cel din urmă fiind setos
pătrunderea lor simultană fiind dificilă, necesitând de adevăr, de știința esențelor oferită de inspirație,
multă muncă și mult timp. După raportarea lucrurilor reamintirea fiind un dar ceresc. În jocul vieții și al
unele la altele, după percepții, senzații, discuții, după morții, existența și nonexistența nu pot fi legate dia-
invidii, întrebări și răspunsuri, abia atunci lumina în- lectic – în sens hegelian -, ci mistic, unitățile fiind
țelepciunii luminează obiectele și ne permite să ajun- simple și transcendente”. (Petre Țuțea)
gem până la limita puterii umane.

36 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


POLEMOS

Nicolae BĂLAȘA

DESPRE SUFLET
Dragii mei, pentru bunăstarea lui. Ca și acum, ca și în toți acești anii
Că Elena, omul, în general, ar fi putut trece, la propriu, de după `89, când mitocani și nemernici, la tot pasul! V-
într-o altă dimensiune, într-un alt spațiu, un alt timp, într- am mai spus câte ceva despre condițiile din spitale și în
o altă inteligență și o altă formă de viață, în ziua de astăzi, volumul Cerșetor în iadul de la poarta raiului. Revin, pen-
nu ar mai mira pe nimeni. Știința a mers până acolo unde tru că nu vreau să politizez momentul. Pe mijlocul salo-
mintea umană, cantonată, totuși, până mai ieri, în canoa- nului, un șir de paturi grupate două câte două. În ele, bol-
nele determinismului, a ajuns acum unde nimeni nu ar fi navii aveau poziția capului spre nord. Un alt rând, tot
putut gândi. Experimentul Philadelphia, din informațiile grupe de două câte două, ocupa poziția dinspre ferestrele
puse în circulație, se pare că ar fi fost la propriu. Nedeslu- zidite în partea de est. În aceste paturi, bolnavii erau așe-
șite sunt urmările sale de atunci. Nu se știe sau nu au fost zați cu capul spre est. Distanța între cele două rânduri era
date publicității suferințele marinarilor ce se aflau pe ma- cam 50-60 de centimetri, cât să poată trece printre ele un
rele distrugător, nu s-au făcut suficiente dezvăluiri despre om. În partea de nord a salonului, spre alte ferestre, un alt
tot ce s-a întâmplat cu echipamentele navei, despre felul rând de paturi, tot grupate două câte două. Bolnavii aveau
în care a apărut norul cenușiu ce a făcut să dispară și să așezat capul spre vest. Cu alte cuvinte, cu puțin efort ne
reapară vaporul etc. Se știu însă multe altele despre mi- putem imagina un fel de cruce a cărei parte centrală era
crocosmos, despre materie și antimaterie, despre felul în formată din bolnavii așezați cu picioarele spre sud și ca-
care particule subatomice elementare, numite, astăzi, ne- pul spre nord, iar părțile laterale, adică brațele, erau for-
utrini, călătoresc, în general, cu o viteză apropiată de cea mate din bolnavii așezați de o parte și de alta cu picioarele
a luminii. Asupra acestora, asupra neutrinilor, deocam- spre mijlocul crucii. Intrarea în salon, prin partea de sud.
dată încă plutește o oarecare neînțelegere a conceptului de În fața paturilor, spre ușă, un spațiu de aproximativ 1,5
masă și cel de masă de repaus, în contextul în care ei, deși metri. Acolo, o masă și câteva scaune cu spătar, suficient
neutri din punct de vedere energetic, sunt capabili să de incomode, în condițiile în care aveai să zăbovești mai
treacă prin materie fără a interacționa cu ea, mare atenție, mult pe vreunul din ele. Într-o sâmbătă, după aproximativ
fără a interacționa cu ea. o săptămână de spitalizare a unchiului meu, mi-a venit
Fraților, am adus în discuție acest subiect nu întâmplă- rândul să îl veghez și să am grijă să nu cadă cumva din
tor. Undeva între paginile 309-314, din volumul „Ființă pat. El ocupa unul din primele de pe rândul din mijloc.
și ființare al români”, puneam în scenă câteva întâmplări, Lateral lui, dincolo de culoar, în grupul de două paturi
ce dau oricui de gândit și te fac să crezi că ele se petrec plasate spre est, un avocat și un oarecare Costică, numai
doar pentru a completa adevărurile științifice menționate osul și pielea, dezbrăcat pușcă. Dezbrăcați erau toți bol-
mai sus. Pentru a avea textul la îndemână, revenim cu el: navii, dar aveau peste ei un cearceaf asemenea celui ce se
„Povestea lui Bennet îmi amintește de câteva întâm- pune peste cel mort. De altfel, încăperea semăna mai de-
plări petrecute, trăite chiar de către mine. Am să vă relatez grabă cu o morgă, în care ei, „morții”, încă mai respirau
două dintre ele. Prima a avut loc în urmă cu aproximativ putoarea lor, dar și duhoarea vremurilor. Până spre miezul
32-33 de ani, când unchiul meu, responsabil cu mecani- nopții, din cauza aerului stătut, am vegheat din pragul
zarea agriculturii în cap-urile din nordul județului Dolj, în ușii. Spre cântatul cocoșilor, oboseala m-a frânt. Atunci
timpul unei ședințe de lucru, pe fond emoțional, a făcut am așezat lângă patul unchiului meu 3-4 scaune și m-am
accident vascular. Unul suficient de zdravăn, dar care nu întins pe ele cu picioarele în aceeași direcție ca și el. Din
i-a pus capăt vieții. Familia l-a adus la Spitalul de neuro- teama ca nu cumva să nu-l simt, mi-am legat cu o ață de
logie din Craiova. După ce l-a văzut un medic, a fost pla- cânepă mâna mea de mâna lui. Până aici, toate bune, însă
sat în salonul numărul șapte, celebrul salon al morții, o nici n-am apucat să mă așez bine că un fel de abur nefi-
încăpere, să zicem, suficient de mare, în care se puteau resc, pe care l-am putut doar simți, ceva ce avea un fel de
înghesui, aproximativ, 15-20 de paturi, dacă nu mai consistență, m-a izbit și parcă a trecut prin mine. Sincer,
mult?! Rar avea să fie unul gol! Iar când se întâmpla, fie m-am speriat. Mi-am desfăcut în grabă mâna, am privit
unul din cei bolnavi, după 10-12 zile, mișca, semn că se spre unchiul meu apoi spre bolnavii ce îmi erau alături.
întorcea la viață, fie că murea careva dintre cei plesniți de Avocatul se zbătea între viață și moarte. La gură făcuse
soartă. Trec peste mizeria de peste tot, trec peste faptul că un fel de spume și respira greu. Am alergat la camera de
cearceafurile erau schimbate la nu știu câte zile și mai gardă. M-am întors în salon însoțit de o asistentă suficient
toate erau ude de urină și fecale... Orice descriere în plus de tânără. S-a uitat la bolnav, i-a șters, cu niște hârtie igi-
v-ar provoca silă și v-ar aminti de marea grijă a sistemului enică saliva, apoi i-a luat o tensiune. „Nimic deosebit, o
totalitar purtată omului. Aiureli de doi bani! Flașnetarii convulsie firească! Ne-a mai speriat domnul avocat cu
propagandei, ba chiar și cei ce ai fi crezut că au un gram chestii dintr-ăstea și n-a murit!” mi-a zis ea și a plecat
de bun simț, susțineau sus și tare că totul e pentru om și somnoroasă și nefiresc de liniștită. Rămas singur, m-am
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 37
POLEMOS
așezat pe unul din scaune, în același loc, în care cu ceva treaz și conștient, în momentul în care un fel de tub de
timp în urmă, mă întinsesem. Îmi frecam fruntea în încer- lumină, o altfel de lumină decât aceea pe care o vedem zi
carea de a înțelege mai bine și de a-mi explica secundă cu de zi, a venit din înaltul cerului, ca o săgeată, a trecut prin
secundă, cele întâmplate. Pe nesimțite, același „val” m-a acoperișul blocului și s-a oprit deasupra mea. Instantaneu,
izbit iarăși și a trecut din nou prin mine. Am privit spre fascicolul de lumină s-a ridicat, și a dispărut spre locul
avocat. Murise! Instantaneu, parcă în același moment în dinspre care a venit. În același moment eu am putut vedea
care avocatul a murit, vecinul său, Costică, s-a trezit din prin tavane cerul și am putut urmări, preț de câteva se-
comă și cu un fel de nefiresc a tras cearceaful de pe cel cunde întoarcerea luminii în univers. În noaptea respec-
mort și s-a acoperit el. Eu, între ei, la mijloc... Oare atunci, tivă nu am mai putut adormi. M-am tot frământat. În ziua
să fi fost martor și morții, și vieții, să fi fost martor sufle- următoare am hotărât să mă duc la spitalul Monza. Eram
tului?! Sufletului în căutarea?... În căutarea a ce? convins că voi trece prin umbra morții, dincolo de ea, spre
A doua întâmplare s-a petrecut cu puțin timp în urmă, viață.” Spre viața de aici, ea însăși un fel de întrupare în
spre sfârșitul lunii martie, a anului 2018. Înainte de a vă rotund.
povesti, vreau să vă asigur de sinceritatea mea, de faptul Oameni buni, puse cap la cap, experiențele de viață,
că nu doresc senzaționalul. Tot ce am să vă spun este trăit descoperirile științifice, la care trebuie adăugate revelații
de mine în condițiile unei lucidități mentale pe care nu o personale, în genere, ale omului căzut în lume, m-au făcut
pot pune sub semnul întrebării. Odată cu precizările fă- să afirm că Dumnezeu este lumină, iar noi, suflete, lu-
cute, trebuie să vă mărturisesc faptul că de aproape doi mină din lumină. De aici și ideea din filosofia indiană,
ani m-a tot chinuit piciorul drept. Durerea s-a declanșat în egipteană etc. idee conform căreia viața este o minune ce
momentul în care în una din zilele de lucru, la serviciu, în ne va reuni cândva în lumina supremă.
timp ce, urcat pe un scaun ergonomic, la birou, aranjam Fraților, că sufletul omului ar putea fi format chiar din
niște dosare mai vechi, am căzut. Din nefericire, am căzut aceste particule, descoperite de către știință, numite neu-
pe partea dreaptă a corpului, parte pe care mai căzusem, trini, grupați la întâmplare sau ordonați după anume ca-
cândva, cu ani în urmă. Atunci m-am ales cu o frântură noane, poate fi cel puțin o ipoteză pe baza căreia se poate
de umăr drept, ce nu-mi dă pace nici măcar acum. După specula enorm. Dincolo de toate stăruie o altă chestiune
căzătură, durerile m-au dus la medic. Am făcut o radio- și anume că oricum am da-o, oricum am suci-o, prin ei,
grafie, iar în urma ei am aflat că nu am oase rupte, dar că prin neutrini, prin particula lui Dumnezeu sau prin al-
este posibilă un început de coxartroză, la șoldul drept, tceva ce, momentan, ne scapă, când ne împotmolim ajun-
boală despre care nu am știut. Desigur nu am neglijat ni- gem tot la El, Cel de Sus, însă de data aceasta la un Dum-
mic, am consultat specialiști în ortopedie, în reumatolo- nezeu ce capătă consistență. Atenție, consitență, adică
gie, în chinetoterapie, am făcut infiltrații la o clinică par- Substanță, Existență, Ființă pură întru` devenire prin ea
ticulară, am făcut mișcare, masaj etc. Pe scurt spus, am însăși și nu materialitate. Prin urmare, într-o oarecare mă-
cheltuit bani de-aiurea, m-am mai și chinuit, iar coxar- sură, ne reîntoarcem la Antichitate și redefinim, de data
troza și-a văzut de treaba ei. La începutul lui 2018, abia aceasta, lumea la nivelul descoperirilor științifice. Altfel
mai puteam călca în picior. Durerea mă scotea din minți spus, anormalul de ieri capătă, din interior, din ce în ce
și mă dezarma. Într-o zi, totuși, soția a găsit o cunoștință mai multă lumină și se revelează omului a cărui minte
care i-a vorbit despre spitalul Monza, investiție româno- poate pătrunde în miracolul universului.
italiană, nou înființată în București, și despre un medic or- Mă rog, noi, oameni angrenați în această discuție, gândim
toped de excepție, Gabriel Dinu, specializat în străinătate la lucruri mai pământești, lăsând savanții cu ochii în lumi
și recunoscut chiar și prin America. Am deschis interne- posibile, locuri în care vor găsi, cu siguranță, și adevăru-
tul, m-am documentat, însă nu mi-am putut depăși frica, rile posibile. De altfel, omul de rând, scos sau nu din
mai ales că alți ortopezi, din spitale cu renume, îmi reco- matca vremurilor sale, nu răstălmăcește la infinit sufletul,
mandaseră să „trag” de mine cât pot de mult și să fac Adevărul suprem, ci, fie îi accepta la nivelul închipuirilor
această operație la bătrânețe, undeva după ce voi împlini din propria-i conștiință, fie, îi pune sub semnul întrebării.
70-75 de ani. La câteva zile mai târziu, am aflat că și pri- O atitudine de curvă pusă în dungă o au o parte din răz-
marul din localitatea Podari, Dolj, avusese aceeași boală vrătiții vremurilor, telectuali nevoie mare, care ar crede și
ca a mea și se operase în același loc, la același medic. Tot nu prea în Divinitate, ar crede și nu prea în știință, ar crede
îmi puneam semne de întrebare, frica îmi dădea târcoale, și nu prea... Apoi, ce suflet? Ce Divinitate? „Dumnezeu
iar eu nu mă puteam decide. Până aici, totul obișnuit, totul sunt eu!...”- strigă în gura mare aceiași panglicari, rupți
credibil, mai ales câtă vreme cele ce mi s-au întâmplat se de-aiurea, și în tur, și în coate, prin fel și fel de universități,
puteau întâmpla oricui, însă, în una din primele nopți ale toate peste noapte inventate. Despre diplomele însușite
lunii aprilie, am avut un coșmar. Visasem că un fel de sau livrate la cântar de ei, am mai vorbit. Musai să-i lă-
umbră, ca o pânză întunecată, se tot lăsa spre mine. Ne- săm în pace.
putincios, în somn, m-am speriat cumplit. În acel mo- Revenim, nu pentru a concretiza, ci pentru a ofta pu-
ment, cu un fel de disperare, am strigat „Doamne Iisuse țin, șoptindu-ne în barbă: of, Doamne, Of, tu suflet bun
Cristoase, ajută-mă!” și m-am trezit. Eram cu fața în sus, la toate!

38 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


ISTORIE

Ovidiu PECICAN

DESCOPERIREA CRONICII MOLDOVEI


ÎN LIMBA POLONĂ
Archiva istorică a României a fost, în cazul lui părut până ieri oamenilor de știință riguroasă, poziti-
B.P. Hasdeu, prima publicație în care, părăsind abor- vistă, o lipsă, astăzi poate fi interpretat, în schimb, ca
darea narativă a istoriei din studiile anterioare, istori- o probă a fervorii profesionale a savantului, pentru
cul s-a vădit capabil să restituie izvoare istorice docu- care documentul nu a însemnat doar actul emis de
mentare într-o editare critică, dar și să le comenteze cancelarii și alte instanțe oficiale, ci și mărturia nara-
in extenso, unele dintre discuțiile însoțitoare având tivă a unor personaje de odinioară.
profunzimea și întinderea unor adevărate studii de Într-adevăr, Archiva istorică a României a conți-
sine stătătoare. Hasdeu publicase și în revistele scoase nut și izvoare narative. Iar dacă unele dintre acestea
de el până atunci documente din trecutul românilor au fost reluate și publicate în noi ediții, cu comentari-
sau aflate în legătură directă cu acesta. De astă dată ile erudite și foarte personale ale lui Hasdeu, astăzi nu
însă el asuma proiectul valorificării științifice și a di- mai sunt motive de a regreta acest fapt. În primul
fuzării către publicul cultivat a unei întregi arhive ce rând, pentru că orice ediție nouă a unui text vechi este
trebuia să acopere, la dimensiunile întregii națiuni, legitimă, în măsura în care îmbunătățește printr-o
accesul documentar la trecutul românesc. Era, cum s- nouă lectură și prin noi elucidări cunoștințele despre
a spus, de „un caracter de permanență și o cuprindere textul respectiv. În al doilea rând, pentru că a benefi-
totală (în stilul specific de a vedea lucrurile) a oricăror cia de imaginația științifică, de sugestiile bogate și de
texte care privesc istoria română”1. Pentru Nicolae buna pregătire a lui B.P. Hasdeu în domeniul criticii
Iorga, în 1903, însă, acest mod de a vedea lucrurile nu de text nu poate fi o pierdere nicidecum, sub nici un
era satisfăcător pe deplin. „Sub firma ei [= a Archivei aspect. Ioan Oprișan are dreptate: „... prin comentari-
istorice... – n. O.P.] trebuiau să se întâlnească croni- ile sale, de obicei foarte întinse și profunde, savantul
cile ca și documentele propriu-zise și, printre acestea, a deschis orizonturi extraordinare...”3
documentele scrise de străini în limbi străine, cu do-
cumentele scrise în slavonește, iar mai târziu în româ-
nește, de români. Un plan care permitea să se adune
în același volum o inscripție de la Tyras, un act de la
Căliman Asan, țarul bulgăresc, descrierea de călătorie
a lui Neufville și o sumă de acte slavone și române,
inedite, de cea mai mare însemnătate. Nu se vorbea
nimic despre faptul, ce-și avea însemnătatea lui, dacă
în Arhivă erau să se dea numai acte inedite sau și re-
produceri după felurite tipărituri din străinătate”2.
Archiva istorică a României nu a făcut încă obiec-
tul unor studii amănunțite, deși interesul ei depășește
orizontul de așteptare investit, în general, într-o co-
lecție de documente. Din motive care țin de restricți-
onarea accesului la depozitele arhivistice bucureș-
tene, dar merg până la epuizarea stocului documentar
adunat din Rusia și din Polonia și aflat în posesia edi-
torului și până la interesul neostenit și foarte diversi-
ficat al lui Hasdeu pentru o diversitate de tipuri de iz-
voare, publicația diferă și de cele care au precedat-o,
și de cele care i-au urmat pe calea valorificării cultu- În primele pagini ale celui de-al treilea tom din Ar-
rale a mărturiilor despre trecutul românesc. Ceea ce a chiva istorică a României (1867), Hasdeu publica

1 Ioan Oprișan, „Un model pentru corpusul național de documente 2B.P. Hasdeu, Archiva istorică a României, ed. de Ioan Oprișan,
istorice”, în Arhiva istorică a României, vol. 1, București, Ed. vol. II, București, Ed. Saeculum I.O., p. 417.
Saeculum I.O., 2013, ed. de I. Oprișan, p. VI. 3Ibidem, p. VIII.

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 39


ISTORIE
ceea ce socotea a fi „cronica cea mai vechia a Moldo- „Sumariul cronicei despre Țara Moldovenească și
vei”, aceea pe care P.P. Panaitescu a numit-o ulterior despre domnii ei, în ce mod descălecară dintr-întâi
Cronica moldo-polonă. Titlul ei „Descrierea cronicii moldovenii în Țara Moldovenească și cine fuse pri-
despre Țara Moldovei, și despre domnii ei, cum au mul lor domn sau vodă în anul de la zidirea lumii
venit moldovenii în Țara Moldovei, 1352 – 1564”, nu 6850, iar de la nașterea lui Crist 1352.// S-a scris în
apărea la Hasdeu, el reproducând însă în original și în anul 1566, octombrie 28, în Iași”4.
traducere proprie lămuririle scribului polon necunos-
cut care a tradus textul slavon al scrierii în polonă:

Explicația titlului – un chapeau generos – lămu- Comentariul istoricului basarabean stabilit în prin-
rea: „Cronica cea mai vechia a Moldovei redactată ex- cipate pe marginea izvorului este un studiu istoric în
officio de călugării de la monastirea Putna în interva- toată puterea cuvântului. El începe prin a prezenta vi-
lul dintre anii 1466 – 1552, tradusă în 1566 în limba ața și opera lui Adam Naruszewicz (20 octombrie
polonă, adusă cu narația evenimentelor petrecute în- 1733 – 8 iulie 1796), poet, istoric, dramaturg, tradu-
tre 1552 – 1566 și însoțită de o notiță statistică asupra cător, care, provenind dintr-o familie aristocratică să-
Moldovei”. Practic, în acest mod sintetic, B.P. Has- răcită, a urmat o carieră ecleziatică la iezuiți, deve-
deu își expunea rezultatele cercetării desfășurate în nind episcop de Smolensk (1775 – 1788) și de Luck
jurul textului care, deocamdată, după ce Mihail Ko- (1788 – 1790). Prilejul era nimerit pentru a-l familia-
gălniceanu dăduse la iveală cronicile colectate de el, riza pe cititorul român cu personalitatea acestuia: el a
se dovedea mai veche decât tot ce publicase până fost primul istoric modern al trecutului Poloniei, iar
atunci contemporanul lui mai vârstnic. istoria țării sale în zece volume a fost întreruptă doar
Cu privire la importanța acestui izvor Hasdeu s-a de moartea autorului.
pronunțat neechivoc. Este vorba despre o „prețiosi- După decesul lui Naruszewicz printre hârtiile lui
simă cronică”16 care „s-ar putea asemăna cu diaman- s-au descoperit, spune Hasdeu, multe documente pre-
tul ascuns sub învelitura petrei și pe care nu este dat țioase, căci „într-adevăr, nemine nu avea mai multe
orișicui de a-l ghici și de a-l estrage”17. Iar faptul că mijloace pentru a ajunge la acest scop, ca [= decât –
se dovedea mai veche decât toate celelalte izvoare na- n. O.P.] un prelat, pentru care erau deschise toate bi-
rative cunoscute până în acea clipă îi sporea și mai bliotecile și toate archivele oficiale, particulare, ecle-
mult interesul. ziastice și municipale, și carele se bucura de favoru-

4B.P. Hasdeu, Archiva istorică a României, ed. cit., p. 9. 17Ibidem, p. 20.


16Ibidem, p. 21.
40 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
ISTORIE
rile cele mai distinse din partea regelui Stanislav-Au- interesat și de preocupările colegului său de rang aca-
gust”18. Cronica Moldovei a fost găsită printre hârtiile demic de la Kiev23. Deși mai corectă decât copia edi-
rămase pe urma înaltului prelat și istoric la o dată pe tată, și această versiune suferă de deformări, mai ales
care Haseu o ignoră, dar care, totuși, nu putea fi decât în privința denumirilor, observă editorul român al
posterioară morții acestui autor polonez. cronicii.
Cert este, spune editorul, că după circa jumătate de Abia excursia în Galiția, în cursul lui 1861, din în-
secol, manuscrisul respectiv a ajuns la Kazimierz sărcinarea ministrului Panu, l-a pus în posesia varian-
Władysław Wóycicki (3 martie 1807 – 2 septembrie tei transmise decontele Joseph Dunin-Borkowski (22
1879), „cel mai activ dintre arheologii poloni”19. El a martie 1809 – 18 iunie 1843). Copia respectivă i-a
publicat cronica în volumul al șaselea al lucrării fost înmânată în Liov (Lvov) de „eruditul librar și
Bibljoteka starożytnych pisarzów polskich și astfel lui amic al nostru” Kajetan Jabłoński (1815 – 1896),
îi revine meritul scoaterii respectivei traduceri din „editorul și posesorul scrierilor postume ale lui Bor-
sec. al XVI-lea la lumină. Din păcate, a publicat-o kowski.
„astfel încât este absolut imposibil nu numai de a se Având acum la dispoziție trei versiuni, apelând la
baza pe textul acestei edițiuni, ci nici măcar de a-l în- comparatism, Hasdeu s-a încredințat că „același text
țelege. Nesocotind istoria română, Wojcicki nu-și servise de bază”. Originile erorilor savantul român le
bătu capul de a copia manuscriptul cel vechi spre a identifică în două cauze: greșelile de tipar ale ediției
înlesni prin aceasta tipografia [= tipărirea – n. O.P.] lui Wojnicki și regulile de scriere în polona mo-
și nu vru să-și piardă timpul, făcând el însuși, dacă nu dernă24. Istoricul reface – ipotetic, pe cale logică –
două sau trei, cel puțin una singură corectură”. Rezul- stema versiunilor cunoscute lui după cum urmează:
tatul a fost pe măsură: „Cuvinte estropiate, numi pro- „... Borkowszki avuse în mână însuși manuscriptul
prii denaturate, cifre falsificate, rânduri și fraze în- postum al lui Adam Naruszewicz, pe care, ca și Ci-
tregi omise sau strămutate...”20. Spre a nu fi bănuit că chocki, îl va fi împrumutat de la Wojnicki, sau pe care
vorbește în van sau că, eventual, calomniază, Hasdeu însuși Wojnicki [îl] va fi supus reviziunii unui bărbat
dă exemple (dintre „cele mai izbitoare”). Totodată, el atâta de renumit între poloni prin studiele sale speci-
probează „enormitatea ciuntirilor admise în edițiunea ale în istoria română”25. A doua ipoteză i se pare mai
lui Wojnicki și cari o fac în cea mai mare parte neîn- probabilă, întrucât Borkowszki și Wojnicki s-au cu-
țeligibilă”21. noscut personal26. Hasdeu reproduce cronica după
Ediția hașdeană se dovedește, încă din acest punct, versiunea până atunci inedită a lui Dunin-Borkowszki27.
indispensabilă, pentru că, aducând textul cronicii la După Hasdeu, Cronica moldo-polonă era rezulta-
cunoștința publicului românesc interesat, atât în po- tul strădaniei cărturărești a călugărilor de la Putna. Is-
lonă, cât și în română, istoricul folosește prilejul pen- toricul credea că travaliul istoriografic al acestora le
tru a emenda opera editorială a savantului polonez, revenea în virtutea statutului și poziției lor de oameni
restaurând cuvinte, sensuri, denumiri. instruiți aparținând noii necropole voievodale inaugu-
Succesul restaurării textului se datorează, spune rate de Ștefan cel Mare. El atribuia, de altfel, începu-
Hasdeu, și întâmplării fericite de a-și fi procurat două turile acestei munci de redactare chiar domniei mare-
copii după original. „Una din aceste duo copie o că- lui voievod. De asemenea, precizând că anul începu-
pătarăm, sunt acum vro zece ani, de la D. Gerard Ci- tului acestei preocupări a fost 1466, Hasdeu atribuia
chocki, [pe] atunci studinte la Kiew, și carele cunoș- călugărilor putneni o continuitate în strădania lor la-
tea întrucâtva și limba română, mulțumită unei înde- borioasă de aproape un secol, până în 1552, proce-
lungate petreceri în Basarabia”22. Întâmplarea se dez- dându-se neîntrerupt la scrierea textului. Același edi-
văluie însă, la scrutare, predictibilă, de vreme ce, pa- tor observa că după această dată narațiunea istorică a
sionat de studiu, iscoditor și dornic de a cunoaște, pre- fost continuată până în 1566, când a fost tradusă –
tutindeni unde ajungea, elitele cărturărești ale locului, chiar la Iași, până în 28 octombrie – în polonă.
tânărul Hasdeu, iunker și student la Harkov, se va fi Restituirea hașdeană rămâne exemplară în acest
caz, în pofida edițiilor mai noi ale textului.

18Ibidem, p. 20. cu preocupări științifice și, probabil, și literare. Acesta îl prezintă


19Ibidem, pp. 20-21. altui om cultivat din oraș, Scarabelli, „... savant orientalist,
20Ibidem, p. 21. latinist, elenist și arabolog”.
21Ibidem. 24B. P. Hasdeu, Archiva istorică a României, ed. cit., p. 22.
22Ibidem. 25Ibidem.
23La Nikolaev îl frecventa pe D.D. Blagoviescenski, savant din 26Ibidem.

partea locului, fost coleg de studenție cu tatăl Alexandru Hâjdeu, 27Ibidem.

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 41


COMENTARII

Marin IANCU

ARON COTRUȘ. POEZIA SOLITUDINII


Caz dintre cele mai rare al poeziei românești, îm-
părtășind destinul unui adevărat mesia-poet, mândru
la chip, cu un „fizic uriaș de Dac”, cum ar fi spus G.
Călinescu, Aron Cotruș a devenit, prin rostirea lui
oraculară, emblema unui masiv și răscolitor protest
față de o ideologie absurdă care i-a bulversat țara și
neamul. Născut pe pământ transilvan, la 2 ianuarie
1881, în zodia Capricorniană, în satul Hașag, din fos-
tul județ Târnava Mare, ca al doilea copil din cei nouă
ai preotului Aron Cotruș (1864-1933) și preotesei
Ana (1866-1918), viitorul poet va avea parte de o fru-
moasă copilărie, dealurile și munții dintre dealurile și
apele Târnavelor urmând să îi trezească în suflet com-
uniuni telurice și dorințe de ascensiune spre înălțimi
nebănuite. Formarea în spațiul cultural al Blajului,
mai apoi prietenia și colegialitatea cu Lucian Blaga la
liceul „Andrei $aguna” din Brașov ar putea repre-
zenta puncte forte în dezvoltarea artistică ulterioară a
tânărului poet, care începe să publice în diversele re-
viste literare ale timpului: „Revista Politică și Lite-
rară” din Blaj, „Ramuri” din Craiova, „Românul”,
„Salonul Literar” și „Pagini Literare” din Arad, „Ba-
natul” din Timișoara, „Cosânzeana” din Orăștie,
„Gândirea” și „Gândul Românesc” din Cluj, „Datina”
din Turnu-Severin, „Flamura” și „Revista Fundațiilor
Regale” din București, „Neamul Românesc Literar”
din Vălenii de Munte, „Familia” și „Cele Trei Cri-
șuri” din Oradea. După un prim episod mai deosebit Văzând în această ofertă un prilej de a-și împlini
din viața proaspătului absolvent al liceelor „Sfântul personalitatea creatoare printr-o activitatea diploma-
Vasile” din Blaj și „Șaguna” din Brașov reprezentat tică exercitată de acum încolo în străinătate, Aron Co-
de participarea în războiul pentru întregirea Neamului truș va funcționa într-o primă etapă ca atașat de presă
1916-1918, pe frontul italian, în rândurile armatei la Legația României la Belgrad (1928), la Milano, în
austro-ungare, în Legiuni și în Corpul voluntarilor ar- calitatea de coordonator al Teatrului „Scala” de aici
deleni-bucovineni, prin Decretul regal, dat în 11 mai, (1930), și apoi la Roma, ca între 1929 și 1937 să con-
i se conferea sublocotenentului Aron Cotruș o meda- tinue în Polonia activitatea începută de Lucian Blaga,
lie. Stăpânit de o vizibilă stare de efervescență și as- de unde, după un an de ședere în țară, din 1938,să-și
pirații de cu totul altă natură decât cea a creației lite- înceapă misiunea de ministru plenipotențiar al Româ-
rare, în 1923, anul căsătoriei cu pianista Elisabeta niei, ca secretar de presă, în Spania și Portugalia, la
Irina Szánt-, poetul și publicistul Aron Cotruș i se Lisabona. Între anii 1940 și 1941 a fost directorul pu-
adresează lui Nicolae Titulescu, ministru al Afaceri- blicației „Frăția de cruce" și, după prăbușirea regimu-
lor Străine, solicitând numirea sa ca atașat de presă. lui antonescian, se exilează ca refugiat politic în Spa-
Răspunsul vine prompt: „Domnul Aron Cotruș se nu- nia și devine președintele Comunității Românilor,
mește pe ziua de 1 ianuarie 1929, atașat de presă pe apoi director la revistei prolegionare „Carpații", apă-
lângă Direcțiunea Presei și este însărcinat provizoriu rută în Madrid. De acum și până în 1944, Aron Cotruș
a ține contact cu presa italiană în nordul Italiei, având devine șef al serviciilor de presă pe lângă Legațiunile
ca centru Milano. D-sa va lucra sub ordinele și supra- României din Madrid și Lisabona, desfășurând aici o
vegherea Legației Române din Roma, iar diurna va fi impresionantă activitate în favoarea răspândirii cultu-
cea prevăzută în buget pentru atașatul de presă la Bel- rii și literaturii românești peste hotare. După lovitura
grad, adică de 2500 lei lunar.” de stat din 6 septembrie 1940, poetul trece peste un

42 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


COMENTARII
incident, refuzând guvernului legionar rechemarea în Aula Institutului de Cultură Hispanică, autorul Rap-
țară de la post, acesta fiind însă reconfirmat la scurt sodiei Iberice este sărbătorit la atingerea vârstei de 60
timp pe postul din capitala Spaniei. Pentru Aron Co- ani, Academia Regală Spaniolă și Academia Regală
truș începe de acum adevărata aventură a disperării. „de Buenas Letras” din Barcelona acordându-i titlul
dacă avem în vedere că în toamna anului 1944 noul de membru corespondent. După mai mulți ani petre-
guvern instaurat la București a început răfuiala cu cuți în Spania, la invitația Societății culturale româ-
membrii partidelor și grupurilor politice aflate pe alte nești „Doina” din La Canada, California, în 1956 ia
poziții ideologice decât ale regimului comunist, con- decizia de a trece oceanul în America, de unde nu se
form Legii nr. 1837/1944, aceștia fiind considerați va mai întoarce niciodată în Europa, deși o viză per-
„dușmani ai poporului”. „Vor fi licențiați din serviciu manentă de rămânere la Cleveland sau la Long Beach
fără nicio indemnizație, indiferent de data la care au nu a avut niciodată. În 1957 Aron Cotruș se autoexi-
fost numiți, încadrați sau angajați funcționarii care: a) lează în Canada, și de acolo, din nou, în Statele Unite
În executarea serviciului au avut o atitudine abuzivă ale Americii, în California, unde, în lipsa unei locu-
sau o ținută nedemnă; b) S-au pus sub orice formă în ințe proprii, va peregrina prin mai multe localități
slujba unor interese străine de acele ale nației române; (Cleveland, La Canada, Long Beach, Hot Springs).
c) Au militat sub orice formă în vreo organizație po-
litică sau paramilitară: legionară, fascistă sau hitle-
ristă, sau au servit prin orice mijloace scopurile unor
organizații dictatoriale.” Decretul Regal nr. 2134/1944,
publicat în Monitorul Oficial nr. 258 din 6 nov. 1944,
emis pe temeiul Legii nr. 1837, cuprindea lista perso-
nalului diplomatic scos din posturi în conformitate cu
cele trei litere ale articolului al II-lea, numele lui Aron
Cotruș aflându-se sub incidența literei c). De la Bu-
curești, Eugen Filotti, aflat încă în funcție, trimite le-
gației din Madrid telegrama nr. 818, cu următorul me-
saj pentru Aron Cotruș: „Binevoiți a comunica Dom-
nului că în baza noilor dispozițiuni legale și prin Înal-
tul Decret Regal nr. 2134, D-sa a ieșit din cadrele Mi-
nisterului Afacerilor Străine pe data de 1 nov. 1944.”
Exclus din corpul diplomatic, rămas fără
slujbă și fără mijloace de trai, poetul cunoaște toate
dificultățile vieții petrecute printre străini, ajungând
să ducă o viață situată între sărăcie și austeritate. La 9
august 1945, îi expediază din Palma de Mallorca o te- Purtând influențele unui asemenea destin, ni se
legramă lui Petru Groza, care, fără să se fi concretizat pare firesc ca între tonalitățile dominante în creația sa
în vreo rezolvare, a stârnit totuși în cercurile politice lirică a exilului și cele din poeziile publicate în țară să
românești anumite ecouri. Telegrama lui Cotruș este fie identificate evidente diferențe. Accentele osci-
trimisă Ministerului Afacerilor Străine la 11 august, lează între poezia eului, cutremurat de singurătate și
însoțită de adresa nr. 306470: „Conform dispozițiunii poezia pământurilor natale. Configurată ca o lamen-
d-lui Secretar General Emil Bodnăraș, avem onoarea tare lipsită de stridențe, etalarea eului este una de fac-
a vă trimite alăturat telegrama nr. 513 din 9 august, tură descriptivă, talentul și expresivitatea prin care ni
înregistrată la nr. 306470/1945, expediată din străină- se înfățișează în această ipostază fiind prezente în po-
tate de d-l Aron Cotruș, prin care roagă să fie repus în eme care fac parte din acel fundal afectiv străvechi de
drepturi, rugându-vă să binevoiți a dispune.” Se pare revoltă izvorâtă din durerea unui neam de oameni să-
că, deși fără rezultate notabile, unii dintre cei aflați în raci, precum în poemele Todor Săcure, Parc-aș fi de
fruntea guvernului, precum Emil Bodnăraș și Petru o mie de ani, Peste creste ude și, cu deosebire, în ce-
Groza, au încercat să mai atenueze într-o oarece lebrul și răscolitorul poem Pătru Opincă: „Io, /Pătru
formă măsurile represive dictate de ocupanți. Dorința Opincă,/ țăran fără țarină,/ plugar fără plug,/ ciurdar
de a veni în țară pentru a clarifica lucrurile i-a rămas fără-o vită,/ îmi duc viața năcăjită/ fără strâmbătăți și
fără vreo cale de rezolvare, acesta alegând sărăcia exi- vicleșug/ și brușul de mucedă pita/ mi-l plătesc cu
lului, formele sale de manifestare tot mai sincere și sânge din belșug...// O vorbă a mea-i ca o mie.../ Am
tumultoase, prin poezie și publicistică, atrăgându-i slujit cu cinste și-omenie/ satului/ și împăratului...//
aprecierile scriitorilor din întreaga lume. Textul Pro- de sărac ce-s, toți câinii mă latră/ și noaptea, când pe
gram del Acto de Homenaje al poeta Aron Cotruș uliți trec domol,/ nu mă așteaptă pe niciun podmol/
ilustrează participarea scriitorilor și oamenilor de ști- fete mari cu țâțe ca de piatră.../ sapa mea mușcă, rupe
ință spanioli, la Madrid, când, la 14 iunie 1952, în
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 43
COMENTARII
adânc/ dar nu-mi aduce nici doară cât mânc.../ la se- lipsită de stridențe. Există în această Antologie selec-
cere/ nime nu se ia cu mine la-ntrecere.../ coasă ca a tivă douăzeci de variante ale Psalmului românesc, în
mea în țara toată nu e.../ sprintenă trece prin ierburi ca care poetul invocă pe Dumnezeu să vegheze asupra
de cui// rânza mi-e goală, blidul la fel,/ dar grâul românului din țară, ca și asupra acelora pribegiți pe
crește drept ca de oțel,/ să se-mbuibe din el/ groful alte pământuri: „De pe culmile pământului ce-ți ves-
putred, ciocoiul mișel...” „Poetul, scrie Nicolae Ma- tesc vecinicia/ adu-ți aminte, Doamne, de România,/
nolescu, are vocația căutării și a torturii interioare, el de mândrul Ardeal al leagănului meu/ care până în vi-
oscilează între dragoste și silă de Dumnezeu, între sări te strigă mereu/ și doar de la tine acuma mai aș-
blazare și entuziasm, între generozitate și cinism (…). teaptă/ judecata cea sfântă și dreaptă!”/ (Psalm româ-
Poeziile sunt aparent descriptive dar, în fond, Cotruș nesc nr. 1). Poezia solitudinii exilatului, a trăiri la
e un vizionar căruia totul i se înfățișează la dimensiuni marginea lumii, fără o mână întinsă, fără martori, ca-
uriașe. Descrierile lui au un ton halucinant, inimita- pătă modulații dintre cele mai variate. Dăm aici peste
bil”. Tribun, profet, rapsod național, poetul e chemat enunțuri în măsură să sugereze o tragică despărțire de
să pună în lumină valoarea spirituală a nației sale, lume, o repliere în sine pentru pregătirea drumului
să fie glasul prin care gândurile, sentimentele și men- spre neant („Bat la porți mai surde ca piatra”, „Pas
talitatea oamenilor ies la iveală: „Mă zbucium, ard, și pustiu e pasul meu de fum,/ „Singurătate, singurătate/
cad, și scapăt (…)/ rapsod să-ți fiu în luptă pân´ la ca- Schit alb cu porți ferecate”, „Ins de-acum al nimă-
păt” (Rapsodia valahă). nui…”).
Pendulând între legătura cu natura și apropierea de
imaginea țăranului român, păstrător de pământ și da-
tini, între tristețe și exuberanță, între prietenia om-
glie și relația cu tainele lumii, poezia lui Aron Co-
truș, trimite încă de la debutul său editorial cu volu-
mul Poezii (Orăștie, 1911) spre linia tradiționalismu-
lui venit dinspre Coșbuc și O. Goga. Dincolo de unele
rătăciri ale poeticului sub mâzga efectelor tulburi date
de orientările animate de extrema dreaptă, poezia nea-
mului vitregit de soartă, damnat la umilință și durere,
rămâne nucleul tematic tot mai prezent în versurile lui
Aron Cotruș. În asemenea creații scrise în țară, vizio-
nare, profetice, mesianice, răscolitoare și răsunătoare,
declarațiile sună sincere, ca un avertisment, chiar
dacă adeseori sfera lor conflictuală e refuzată de idee.
Venit dinspre valorile etnicului și din cea amplu jus-
tițiară, expansivul liric poate fi descifrat dincolo de
orice teatrală și reductibilă regie. Construite pe o ase-
menea formulă dominată de o gesticulație verbală te-
merar-poematică, pe linia Goga-Emil Isac, poemele
își încheagă rostirea pe o mișcare de aer vizionar, cu
promovarea credinței obligativității luptei cu dezră- Descins din Coșbuc sau din Rugăciunea lui O.
dăcinarea. Goga, cu „viziuni colosale” în linia unor Walt Whit-
Publicată de Ion Cepoi în 1988, la Printed at Hum- man sau Verhaeren, dar și a poeților ruși Esenin și
boldt State University Arcata, California, Antologia Block, poetul Aron Cotruș este un mesianic dar și un
selectivă aduce noi elemente legate de opera lui Aron revoltat, Vladimir Streinu intuind în glasul său profe-
Cotruș, confirmându-se și de această dată că mulți tic expresia unui temperament vulcanic, denunțând în
dintre scriitorii care au îndurat destinul vitreg al exi- versuri precum cele din poemul Între Volga și Mis-
lului au lăsat după moarte o literatură bogată și plină sisipi, publicat la Madrid în 1956, cumplita detenție
de un farmec deosebit. Această Antologie cuprinde în care se afla neamul său: „Călăii neamului și slugile
poezii inedite, multe scrise în Statele Unite, versuri de lor,/ venite din temniți, din magherniți și șatră,/ îți nu-
tinerețe, dimpreună cu o serie de alte texte ce nu au mără blidele și pita-n cuptor,/ ogrinjii din iesle și ce-
putut să apară în anii regimului totalitar. Cutremurat nușa din vatră” (Iobagul) sau a mecanismelor diabo-
de singurătate și de dorul pământurilor natale, senti- lice ale sistemului: „Sub biciul lor roșu, răstit și ne-
mentele poetului sunt configurate sub forma unei la- ghiob,/ pe care mulțimile a răbda nu-l mai pot,/ trupul
mentări, unde explozia zbuciumului interior atinge e-al ciocanului și al secerei rob,/ iar gândul netrebnic
forme greu de imaginat. Etalarea eului este descrip- robot.../ Lumea se calcă-n picioare, se-ndeasă,/ la
tivă, poezia reușind să se configurează ca o lamentare șchioapa și putreda veacului masă.../ Vatra, năprasnic
în două despică,/ între mamă și-ntre fiică.../ Beat de
44 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
COMENTARII
roșă votcă, fiul încruntat e gata/ să-și înhațe și să-și poftă la cele două prânzuri și seara după ce i-am citit ziarul
gâtuie tata.../ În văzul și râsul tuturora,/ fratele își dez- am plecat cu inima împăcată și plină de speranță.
golește sora.../ întrebat cu vicleșug, copilul spune/ tot
Marți, 24 octombrie 1961
ce zice mama prin somn și-n rugăciune...” Tot în Înfățișarea Maestrului era total schimbată. Arăta foarte
aceste momente ale exilului, în 1939, Cotruș scrie po- obosit. În ochii lui se citea mult zbucium și făcea mari efor-
emul Eminescu, reluat în formă definitivă în 1950, ca turi să-mi spună că toată noaptea n-a putut să doarmă, fiind
un omagiu adus centenarului poetului, „Măriei Sale, chinuit de tot felul de visuri. Cu voce întretăiată mi-a spus
Dantelui Valah”, despre care un alt sibian din exil, – „Paula, sunt obosit de moarte... ”
Emil Cioran, spusese că și un Budha ar fi gelos pe
apariția sa între stelele de pe firmamentul cugetării și
ale ascezei de neam. Declarat poet al latiniății, la
Montellier, cu o distincție, pe care, primul din neamul
său o primise V. Alecsandri, Cotruș va pătrunde în
universalitate tocmai printr-o atât de strânsă legătură
față de valorile țării sale: „Ah, dezțărare: pâine amară,
/ pernă de ghimpi și de piatră,/ viscol ce somnul ni-l
latră,/ gând ostenit ce se-nsară,/ în singurătatea pus-
tie;/ apă moartă, apă sălcie,/ ce sete nicicând nu ni-o
omoară!...” Aron Cotruș a trăit tragedia exilului și a
înstrăinării nedorite, cu o intensitate deosebită. Cu
toate că strigătul de durere nu se convertește întot-
deauna în poezie, așa cum se întâmpla odinioară și cu
strigătul de revoltă, poezia postumă a lui Aron Cotruș
relevă stările de conștiință ale unui poet rătăcitor prin
lume. Între așteptarea morții și a postumității, reveria
lirică devine un fel de delir trist: „Singur, înfrânt/ Cu
fruntea-n pământ/ Mă simțeam cu totul depus în mor-
mânt” (Psalmul din urmă).
Tot mai bolnav, trăind prin casele unor prieteni și
ajutat de unele doamne binevoitoare, precum Lily,
îngrijitoarea lui, doctorul V. Moraru, părintele Bărbu-
lescu și, cu deosebire, actrița Paula Gibson, o altă bi-
nefăcătoare care l-a îngrijit în ceasurile din urmă și
căreia îi datorăm cele câteva pagini de însemnări des-
pre ultimele sale clipe din viață•, poetul sfârșește în
Long Beach, într-o toamnă târzie, în dimineața lui 1
noiembrie 1961, ora 8 la vârsta de 70 ani împliniți, în
spitalul County Harbor Hospital din Los Angeles Miercuri, 25 octombrie 1961
(California), fiind înmormântat în pământul cimitiru- Maestrul s-a simțit cât se poate de rău și la dejun n-a vrut
lui „Crucea Sfântă” (Holi Cross) din Cleveland, statul să mănânce nimic. După masă s-a plâns că respiră cu multă
Ohio, SUA, sub o simplă placă, fără cruce, pe care, în greutate. Doctorul i-a prescris tablete și oxigen...
afara numelui, pot fi citite cuvintele românești „În Joi, 26 octombrie 1961
veci pomenirea lui”. Respirația îi era normală însă era foarte slăbit și frământat
de tot felul de gânduri...Cu vocea obosită și cu fraze între-
•Duminică, 22 octombrie 1961 tăiate, mi-a povestit, aproape în șoaptă, un vis semnifica-
Maestrul a avut un atac cardiac. El suferea de inimă de mai tiv... (…). L-am mângâiat pe frunte și el mi-a luat mâna și
mulți ani. Femeia lui de casă, o nemțoaică, pe care eu i-am mi-a ținut-o până a adormit. După câtva timp s-a deșteptat,
angajat-o anul trecut, după ce Maestrul a avut o epilepsie, senin și ochii exprimau pace sufletească. Mi-a zâmbit și
care puțin l-a paralizat, fiind informată cum să procedeze mi-a sărutat mâna – „Ești îngerul meu păzitor, așa cum te-
în absența mea, în caz de urgență, a chemat pe V.Moraru, a numit, cu dreptate, părintele Bărbulescu.”
care la rândul lui a chemat ambulanța spitalului, Harbor
General. Vineri, 27 octombrie 1961
Maestrul era schimbat ca prin farmec. Cu toate că era slă-
Luni, 23 octombrie 1961 bit, s-a sculat, s-a simțit foarte bine și a mâncat cu poftă. I-
Lily, îngrijitoarea lui, mi-a telefonat vestea când am sosit am citit ziarul și am discutat despre politica slabă a Statelor
acasă. M-am dus imediat la spital. Maestrul arăta bine la Unite, care îl descuraja foate mult.
față, era bine dispus și foarte încântat de vizita președinte-
lui Uniunii și Ligii și a părintelui Bărbulescu. A mâncat cu Sâmbătă 28 octombrie 1961

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 45


COMENTARII
L-am găsit din nou descurajat și pe gânduri: „Eh , Paula, a noapte să-mi spună amănunte din ultimele clipe ale Maes-
trecut baba cu colacii. De ce să mai trăiesc ?...” trului. Și a spus: În dimineața aceea, ca de obicei, infirmi-
era a ridicat capul patului în sus, i-a făcut toaleta și injecția
Duminică 29 octombrie 1961 de insulină, și i-a adus tava cu micul dejun. În așteptarea
Sâmbătă noaptea Maestrul nu putea respira bine și infirmi- medicului care trebuia să-i recolteze sânge pentru analize,
era de noapte i-a aplicat oxigen. Când am intrat in cameră Maestrul a ațipit. După puține clipe doctorul a sosit cu se-
m-a întâmpinat cu o privire disperată. Se vedea un mare ringa, pregătit să-i recolteze sânge, spre mirarea lui con-
zbucium sufletesc (…). Obosit de eforturi și nesomn a stată că Maestrul era deja dus… La ora 11 împreuna cu pă-
adormit ca un copil (…). Restul zilei s-a odihnit mult și a rintele Bărbulescu ne-am hotărât să-l înmormântăm în ci-
mâncat bine. mitirul din Capton, lângă bunul lui prieten, inginerul D.
Drăghiceanu.
Luni 30 octombrie 1961
Maestrul se simțea mai bine și a mâncat cu poftă. Vineri 3 noiembrie 1961
Seara la ora 20:00 s-a oficiat serviciul ortodox de către pă-
Marți 31 octombrie 1961 rintele Bărbulescu. Capela era împodobită cu jerbe și co-
Maestrul avea salonul C4, cu patul lângă o fereastră mare roane de flori trimise de prieteni și organizații românești;
prin care poate privi copacii din grădină. L-am găsit trist și era plină cu prieteni și cunoscuți, veniți cu mic cu mare, cu
slăbit. Lily, infirmiera personală, i-a adus corespondența. copii îmbrăcați cu costume naționale să prezinte ultimul
M-a rugat să-i citesc corespondența, era extreme de obosit. omagiu Maestrului nostru Aron Cotruș.
Abia mai putea să vorbească. Seara a luat numai două lin-
guri de supă. Sâmbătă 4 noiembrie 1961
Corpul Maestrului a fost pus în avion și transportat la Cle-
Miercuri 1 noiembrie 1961 veland, unde a ajuns în aceeași după-amiază, iar luni 6 no-
La ora 8:45 dimineața, când mă pregăteam să mă duc la iembrie, a avut loc înmormântarea în cimitirul Holi Cross
spital, m-a chemat la telefon șefa infirmieră pe salonul C4 din Claveland,Ohio. .
și m-a anunțat că Maestrul a încetat din viață. Am telefonat
părintelui Bărbulescu și ne-am întâlnit la spital. Am între- (După Constantin Alecse,
bat pe una dintre infirmiere care a fost de serviciu în acea Românii din Canada, în www. preot.org.)

46 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


COMENTARII

Mihaela Diana LUPȘAN

BIBLIOTECA, UN TOPOS. ÎN LUMEA CĂRȚII


Eliade își conturează personalitatea enciclopedică pionieri în tratarea subiectului pe care îl anunță titlul,
în raport cu o serie de autori pe care-i admiră, însă cu atât mai mult cu cât evidenta pasiune a lui Mircea
detașându-se de aceste tipare, pentru a se înscrie în Eliade pentru carte și consolidarea propriei biblioteci
cadrul unui sistem de gândire original, care-l pozițio- a fost abordată și de către toți cei care s-au ocupat de
nează definitiv pe culoarul culturii universale. În bi- creația lui , printre care se numără și Cristina Scarlat.
bliotecă va descoperi un „sentiment dominator în anii Pentru a-i sublinia importanța, aceasta a realizat un
formării sale, setea nemăsurată de a cunoaște totul, excepțional interviu cu Stelian Pleșoiu5, care, în timp
nedomolitul, arzătorul dor de a poseda, (...) o știință ce era student la Universitatea din Chicago, i-a cunos-
universală”.1 Din principala preocupare cărtură- cut pe soții Eliade și le-a rămas alături pentru a-i ajuta
rească, lectura, derivă cea de-a doua: gazetăria, prin la diverse activități, cu atât mai mult cu cât mereu se
intermediul căreia se pot contura și alte perspective simțea bine primit în casa unor oameni de o modestie
intelectualele scriitorului. Încă din activitatea gazetă- rară. Din mărturisirile lui Stelian Pleșoiu se contu-
rească de fragedă tinerețe2 desfășurată îndeosebi la rează calitățile umane ale scriitorului, însă noi ne vom
„Vlăstarul”, „Universul literar” ori „Ziarul științelor concentra atenția doar asupra aspectelor care îl pun în
populare și al călătoriilor”, se observă faptul că Eliade legătură pe autor cu biblioteca sau cartea.
este dominat de preocupări în domenii diverse fiind
stăpânit de o curiozitate fără margini și de un puternic
spirit analitic. Orizontul cunoașterii tânărului Eliade
se deschide spre domenii ale științelor exacte (biolo-
gie, entomologie, chimie) În paralel cu cele ale știin-
țelor socio-umane (literatură, istoria religiilor, filoso-
fie, sociologie etc.). De pildă, de apanajul sociologiei
ține sondajul pe care tânărul Eliade îl realizează cu
ocazia unei excursii la Cernăuți: „(…) doar doi la sută
români ce știu românește.”3
Dintre toate preocupările cărturărești ale scriitoru-
lui noi ne-am îndreptat atenția, în primul rând, asupra
pasiunii pentru bibliotecă, acest spațiu sacru și fecund
ce generează germenele principalelor activități ale
marelui gânditor, explicând ce simboliza biblioteca
pentru Eliade și în ce contexte amintește despre ea pe
parcursul existenței sale. În al doilea rând, am poposit
în lumea gazetăriei pentru a oferi cititorului contextul
în care s-a făcut auzit scriitorul pe parcursul șederii
sale în țară, cât și în afara granițelor, unde mesianis-
mul care direcționează publicistica lui Eliade va lua
amploare, dar și ce reprezenta arta gazetărească pen-
tru „acest titan al cunoașterii nemărginite.”4
Dorim să precizăm încă de la început că nu suntem De pildă, Stelian Pleșoiu își amintește cum citea Eliade

1 G. Dimisianu, Mitul cunoașterii nemărginite în vol. „Dosarul” 5Vezi și Stelian Pleșoiu - interviu consemnat de Silvia Vrînceanu
Mircea Eliade XII. 1981 „Sărbătoarea povestirii”. Cuvânt îna- Nichita: Fostul om de casă al lui Mircea Eliade dezvăluie: Soții
inte și culegere de texte de Mircea Handoca, București, Editura Eliade au sfârșit în mizerie, în „Ziarul de Vrancea”, 22.08.2005
Curtea Veche, 2006, p. 117. sau în „Ziarul de Iași” 18.06.2018, disponibil la adresa:
2La doar 14 ani are debutul publicistic în „Ziarul științelor popu- https://www.ziaruldeiasi.ro/ sau la adresa: http://www.badpoli-
lare și al călătoriilor”, cu articolul Dușmanii viermelui de mătase. tics.ro/cum-au-trait-si-murit-sotii-eliade-cine-l-a-eliminat-din-
3Mircea Eliade, Cernăuții (din carnetul unui cercetaș), în„ Ziarul viata-stiintifica-americana-si-de-ceavrut%E2%80%9Chomoreli-
științelor populare și al călătoriilor”, an XXVI, nr. 47, 21 noiem- giosus%E2%80%9 D -sa -fie-ars-%E2 %80%93-pe-pamant-
brie 1922, p. 558. strain-o-colectie-de-marturii-al/
4G. Dimisianu,Op. Cit., p. 117.

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 47


COMENTARII
din cauza miopiei și menționează că aproape își lipea Cumpăram și înainte cărți, dar numai după ce m-am lă-
cartea de ochelari pentru a-și stăvili pasiunea pentru sat antrenat în acest nou joc am început să simt avanta-
lectură, generată de o curiozitate ieșită din comun. Tot jele de a avea o bibliotecă. Numai așa puteam alege
el relatează și faptul că Eliade avea o bibliotecă pe care orice carte voiam și puteam citi tot ce mă ispitea.”7 Nu
o cunoștea și cu ochii închiși, iar în acea cameră nimeni știm dacă obiceiul de a împrumuta cărți s-a născut odată
nu făcea ordine, pentru a nu-i schimba locul niciunui cu acest joc sau nu, dar știm din Memoriile și din cores-
volumaș ori hârtiuță pe care numai el le găsea în toată pondența lui Eliade că obișnuia să împrumute cărți de la
dezordinea lor ordonată. Interviul luat de Cristina Scar- cei pe care îi admira și cu care coresponda constant și
lat (C.S) lui Stelian Pleșoiu (S.P.), interviu pe care au- să-și caracterizeze interlocutorul în funcție de biblioteca
toarea îl va publica în Mircea Eliade, hermeneutica pe care o avea. Exemplul cel mai relevant este Vittorio
spectacolului. Convorbiri, 1 am selectat, pentru exem- Macchioro: „În iarna anului 1927, mă hotărâsem să
plificare, un singur răspuns legat de subiectul propus, scriu un articol critic asupra Misterelor și-l rugasem pe
ce concentrează raportul om de cultură-bibliotecă: Macchioro să-mi împrumute din biblioteca lui personală
„C.S.: Descrieți-ne relația Maestrului cu… biblioteca o seamă de volume, pe care mă pregăteam să i le înapo-
personală! Cum putea fi reperat, ca intelectual, în acest iez acum la Napoli.”8 Biblioteca era precum o carte de
univers? S.P.: Biblioteca a fost centrul universului lui vizită a persoanei care o deținea. Un alt erudit pe care-l
Eliade. Ea reprezenta sursa lui de inspirație, de muncă va admira Eliade câțiva ani mai târziu este Alfredo Pi-
asiduă (peste 16 ore pe zi), starea lui naturală. Înconju- menta, „unul din puținii intelectuali portughezi care, da-
rat de mii de cărți, reușea întotdeauna să găsească, să torită anticomunismului său intransigent susținea axa
explice, să scrie răspunsurile cele mai exacte, cele mai Roma-Berlin. I-am admirat imensa lui bibliotecă și, mai
complexe, pentru a fi de folos studenților, profesorilor ales, curajul de a fi impopular.”9 De asemenea, grandoa-
și filosofilor. Este bine-cunoscută greutatea părerii sau rea bibliotecii îl fascinează pe Eliade și în cazul unui alt
recomandării savantului Eliade.”6 Noi ne propunem să cărturar: „l-am cunoscut pe Philippe Lavastine, i-am ad-
evidențiem strânsa legătură a scriitorului cu cartea, da- mirat mulțimea lecturilor și imensa lui bibliotecă.”10
torată unei pasiuni impetuoase pentru cultură, ierarhi- Lipsit de orice urmă de vanitate sau infatuare, Eliade nu
zarea valorilor cultural-estetice simbolizate de biblio- rămâne captivat de prezența cărților ce-i poartă numele
tecă, în raport cu întreaga sa viață și, nu în ultimul rând, în biblioteca personală a orientalistului Giuseppe
itinerariul și destinul bibliotecilor personale. Tucci11, ci tot de măreția acesteia este fermecat: „Uriașa
Destinul tânărului Eliade s-a conturat în jurul univer- lui bibliotecă (clădise casa în care locuia ca s-o poată
sului cărții, cu tot ce presupune aceasta: cutreierarea bi- adăposti) m-a fascinat îndată ce-am pătruns în prima
bliotecilor și a librăriilor în căutarea „hranei necesare sală. Tucci mi-a arătat toate cărțile mele, legate (…).”12
structurii sale interioare”, absolut atipice pentru vârsta Alte evocări pun în lumină aceeași preocupare prin
sa, dar aflată în corespondență directă cu ceea ce va de- faptul că ludicul și setea de cunoaștere se împleteau per-
veni copilul, iar - mai apoi - adolescentul Eliade, lectura fect, scoțând la iveală trăsăturile omului de cultură:
de la plăcere, până la sacrificiul pierderii vederii, și, nu „Prin clasa a IV-a, grupul acesta de prieteni, împreună
în ultimul rând, consolidarea unei activiți cărturărești cu alți câțiva, am luat obiceiul să ne întâlnim duminicile
sistematizate. Descoperim cu ajutorul Memoriilor că în după-amiază în casa colegului Mircea Moschuna-Sion.
perioada de formare, Eliade era captivat de un joc ce Veneau și câteva fete, și, pentru a deosebi aceste după-
presupunea un schimb de cărți între el și unii dintre co- amiezi de obișnuitele sindrofii, am hotărât să fondăm o
legii săi. Ludicul era subordonat neprevăzutului: „Jocul societate artistică și culturală, căreia i-am dat numele de
m-a cucerit repede pentru surprizele fără număr pe care «Muza». Programul era destul de ambițios: conferințe
le pricinuia. Descopeream, ca într-o bibliotecă publică urmate de discuții, «concerte» și, mai ales, spectacolele
rulantă, tot felul de cărți. (...) Ajunsesem să citesc o carte dramatice.”13 Pornind de la exemplul tatălui său, Eliade
pe zi, dar curând aveam să descopăr că în acest ritm nu și-a dorit cu ardoare să aibă propria sa bibliotecă. În casa
voi prididi niciodată. În fiecare dimineață eram ispitit de familiei viitorului scriitor cartea se afla la loc de cinste,
trei-patru volume și, ca să le pot împrumuta, trebuia să indiferent prin câte încercări trecea familia. Sacrificiul
aduc și eu cel puțin tot pe atâtea, ca să pot face schimbul. în spiritul culturii era un act de la sine înțeles și practicat

6Cristina Scarlat, În America, pe urmele lui Mircea Eliade. Cristina 9Mircea Eliade, Memorii. Recoltele solstițiului, volumul II (1937-
Scarlat în dialog cu Stelian Pleșoiu în „Hyperion”, anul 29, nr. 10- 1960), Ediție îngrijită de Mircea Handoca, București, Editura Hu-
11-12, 2011, p. 27.Apărut în volumul: Cristina Scarlat, Mircea Eli- manitas, 1991, p. 63.
ade, hermeneutica spectacolului. Convorbiri, 1.Cuvânt înainte de 10Ibidem, p. 85

Mircea Handoca, Iași, Editura Timpul, 2008, pp. 261-276. 11Cu prilejul Memoriilor lui Eliade am descoperit și funcția socială a
7Mircea Eliade, Memorii(1907-1960), ediție și cuvânt înainte de bibliotecii: „După conferință, Giuseppe Tucci ne-a invitat la el acasă
Mircea Handoca, București, Editura Humanitas, 199, p. 52. împreună cu Pettazzoni, «ca să bem o cafea».” Vezi Ibidem, p. 117.
8Ibidem, p. 138 12Ibidem.,p. 117.
13Mircea Eliade, Memorii (1907-1960), Ediție și cuvânt înainte de

Mircea Handoca, București, Editura Humanitas, 1991, p. 75.


48 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
COMENTARII
de toți membrii familiei, cu toate că au existat și mo- blioteca Seminarului de Indianistică , Biblioteca So-
23

mente în care se cerea cumpătare: „Mama îmi dădea cietății Teozofice24, Imperial Library, Biblioteca Soci-
săptămânal o mică sumă de buzunar, dar nu mă refuza etății Asiatice25, Stadtbiblio-thek din Berlin26 etc. Am
niciodată când îi spuneam că aș vrea să-mi cumpăr o optat pentru enumerarea bibliotecilor în ordinea în care
carte mai scumpă. Adesea mă ruga să nu spun nimic ta- au fost consultate pentru că nu dorim să facem o ierar-
tei. Războiul îi sărăcise, și, ca să ne poată ține la școală, hizare a lor, cu toate că Eliade a mărturisit de nenumă-
închiriaseră aproape toată casa.”14 Pe lângă efortul fi- rate ori că bibliotecile de afară îi ofereau accesul la di-
nanciar, Eliade era conștient de efortul intelectual pe verse studii de orientalistică pe care nu le găsea în țară.
care-l depunea pentru a se documenta. Pentru a finaliza Pentru istoricul religiilor, lipsa documentelor a fost o
Memoriile unui soldat de plumb i-au trebuit primii doi adevărată piedică: „La Paris, i-am cunoscut pe Georges
ani ai ciclului gimnazial, dar, după o cercetare consis- Dumezil, pe Rene Grousset, Paul Morand (atunci, am-
tentă, tânărul se simțea superior - fără a fi încercat de basador la București), Jean Cocteau. Am petrecut
sentimente precum egocentrism, vanitate sau îngâmfare aproape tot timpul cu Emil Cioran. Cu el am colindat
- în comparație cu ceilalți colegi ai săi, deși situația sa librăriile și am cumpărat mai multe cărți decât cumpă-
școlară nu era printre cele mai bune. rasem în doi ani la Lisabona. Acea scurtă imersiune în
Atât de des colinda în lung și-n lat anticariatele, în- atmosfera culturală a Parisului m-a entuziasmat. Înțe-
cât știa ce tip de cărți găsește, în funcție de edituri. Cu legeam cât mă costaseră anii petrecuți departe de bibli-
multă dibăcie și-a achiziționat un număr impresionant oteci, lipsit de contacte prelungite cu orientaliștii și is-
de cărți: „Prin clasa a VI-a, aveam deja vreo 500 de toricii religiilor.”27
volume, majoritatea din «Biblioteca pentru toți»15, Economia spațiului în camera lui Eliade spune
«Minerva» și «Lumen».”16 Încă de mic era fascinat de multe despre prioritizarea pe care alege să o facă: „in-
modul în care cartea devenea un conductor de trăiri ce stalasem o nouă bibliotecă în mansardă. Cămăruța
permitea revelarea unor lumi noi care prezentau civili- mea de lucru începuse să semene acum cu cabinetul
zații aparte ce-l duceau pe tânărul Eliade tot mai unui erudit din alte vremi. Adunasem peste o mie de
aproape de tainele universului, transformându-l dintr- volume și, alături de colecțiile de reviste, pe care le
un cititor avid, într-un scriitor meticulos. Ispitele cul- țineam pe unde puteam: pe podea, pe sub pat, peste
turale ale adolescentului, studentului și, mai apoi, pro- lădița cu manuscrise. (...) Curând, a trebuit să scot pa-
fesorului miop erau stăvilite îndeobște la Biblioteca tul și să-l strămut în odăița alăturată, iar în anul stu-
Academiei Române17, Biblioteca Fundației Carol denției am început să instalez rafturi și acolo. Când,
I18,Biblioteca Fundației Regale19, Biblioteca Centrală prin 1927, Nae Ionescu a venit o dată să mă vadă, a
din Roma20, Biblioteca Institutului de Istorie Antică a rămas fascinat: «Ce odaie minunată, făcută anume ca să
lui Pârvan21, Biblioteca Universității din Geneva22,Bi-

21Nerăbdarea
14Mircea Eliade, Memorii (1907-1960), Op. cit., p. 69. de a cerceta studiile puse la dispoziție de această
15Conform Memoriilor Eliade trebuia să fie publicat pentru prima bibliotecă îl făceau pe Eliade să ajungă la poarta bibliotecii chiar
dată la vârsta de 16 ani, la editura mai sus menționată: „Eram înaintea bibliotecarului.
atunci în clasa a VI-a, dar mi-am amintit fragmente din Prolog 22Plecat cu o bursă la Geneva, Eliade are posibilitatea să consulte

pînă la terminarea liceului. Cam tot atunci mi-am adunat «în vo- studii de orientalistică pe care nu le găsea în țară.
lum» o parte din articolele despre Viața insectelor și le-am pre- 23Biblioteca lui Giuseppe Tucci, din Roma, are o importanță co-

zentat «Bibliotecii pentru toți» - colecție a edițiilor Alcalay. Vo- vârșitoare pentru dezvoltarea tânărului Eliade, care descoperă, în
lumul a fost acceptat, dar din fericire n-a apărut niciodată. Când, timp ce lectura prefața cărții History of Indian Philosophy (1922)
mulți ani în urmă, i-am mărturisit d-lui Ocneanu, directorul edi- a lui Surendranath Dasgupta, că se acordă burse de studii la Cal-
turii, că trebuia să fiu editat de Alcalay încă din 1923, a pus să se cutta. Astfel, între anii 1928-1931 Eliade se va afla tocmai în In-
cerceteze arhivele «Bibliotecii pentru toți», dar manuscrisul nu s- dia, țara care îi va modela opera viitoare, dar și mentalitatea de
a mai găsit.” Vezi Mircea Eliade, Ibidem, p.225. cercetător și istoric al religiilor.
16Mircea Eliade, Memorii(1907-1960), p. 68. 24Biblioteca a fost consultată în timpul bursei de studiu, în India.
17Între anii 1934 -1937, Eliade a frecventat în mod constant Bi- 25Bibliotecarul Van Manen îl sfătuiește pe Eliade să învețe limba

blioteca Academiei Române în vederea publicării, sub auspiciul tibetană, susținându-l cu materialele necesare.
Fundației pentru Literatură și Artă, a antologiei lui B. P. Hasdeu, 26Incursiunea în orientalism, începută în țară și continuată în Italia și

Scrieri literare, morale și politice, a cărei introducere și ediție cri- India, capătă o febrilitate acută în Germania, unde, venit să-și finali-
tică a fost realizată de Mircea Eliade. zeze teza de doctorat, Istoria comparată a tehnicilor yoga, se dedică
18Aici o întâlnește des pe R[ica], o fată studioasă pe care o considera și altor proiecte: „De dimineața până seara târziu, lucram la Stadtbi-
deosebită, însă ale cărei lacune bibliografice îl determină să îi reco- bliothek. Lucram ca pe vremuri la Roma sau la Calcutta, de la des-
mande autori precum Dostoievski, Novalis sau Knut Hamsum. chiderea bibliotecii până la închidere. Și mă întorceam întotdeauna
19Frecventa această bibliotecă încă din gimnaziu, fiind fascinat de tra- acasă cu un ghiozdan încărcat cu cărți, pe care le consultam sau le
ducerile care îi revelau misterele Orientului. Fascinația și meticulozi- citeam în cursul nopții. În acele cinci-șase săptămâni cât am rămas la
tatea elevului de clasa a VI-a este analogă cu cea a istoricului religiilor Berlin, am pus la punct bibliografia recentă pentru Yoga și am adunat
care dorește să descopere menirea omului pe pământ. destul material pentru Alchimia asiatică și La Mandragore” - Mircea
20Între 1927-1928, Eliade își finaliza teza de licență, iar pentru o Eliade, Memorii (1907-1960), p. 315
cercetare științifică fără cusur s-a deplasat în Italia, unde a con- 27Mircea Eliade, Memorii. Recoltele solstițiului, volumul II

sultat Biblioteca Centrală din Roma. (1937-1960), p. 71.


BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 49
COMENTARII
înveți!» a exclamat el, subliniind cuvintele «să în- reta, ca să «regăsească tinerețea studioasă» de la Pa-
veți».”28 Acest altar al cărții, în genere, simbolizează ris.”34 Nostalgia vremurilor de altădată au simțit-o și foș-
cultul lecturii și este întruchiparea jertfei unui miop care tii studenți ai lui Eliade când l-au vizitat pe maestru în
și-a închinat viața culturii. Am putea spune că este o ase- 10 decembrie 1984, la Chicago. Ca un excepțional pro-
mănare izbitoare cu camera modelului său din tinerețe. fesor, s-a făcut remarcat în fața elevilor săi și prin sanc-
Iată cum descrie Eliade întâlnirea sa cu Papini, în casa tuarul de cunoștințe îngrămădite-n paginile cărților din
acestuia din urmă: „Am stat de vorbă într-o odaie mi- fabuloasa sa bibliotecă: „Am auzit bătăi în ușă. De obi-
nusculă, ascunsă între vaste încăperi cu pereții acoperiți cei, nu răspund decât când aștept pe cineva. Dar astăzi
de biblioteci.”29 Nici nu e de mirare că Eliade și-a extins m-am grăbit să deschid. Cu prilejul Congresului AAR
atât de mult biblioteca, având în vedere că, ulterior, a (de data asta, mi s-a spus, participau vreo 7000 de
admirat gestul lui Antonio Magliabecchi30 a cărui bibli- membri), veniseră și mulți din foștii mei studenți, majo-
otecă număra aproximativ 500000 de volume: „Am ritatea profesori de istoria religiilor la universitățile din
scris un articol despre Antonio Magliabecchi pentru că S.U.A. și Canada. Și, într-adevăr, au trecut să mă vadă
mă fascinase patima lui dementă de colecționar, cumpă- aproape o duzină. Ca de obicei, înainte ca să se așeze,
rând bibliotecile risipite în timpul Revoluției franceze, priveau cu emoție rafturile bibliotecii și scaunele încăr-
cumpărând adesea cărți pe care le avea deja în mai multe cate cu dosare, reviste și cărți; își aminteau de tinerețea
exemplare, numai pentru că nu se îndura să le vadă lor, de după-amiezele de lucru, cu zece-cincisprezece
pierdute sau arse.”31 sau douăzeci de ani în urmă, când veneau să mă consulte
Eliade a pledat pentru o piramidă a valorilor în sau să discutăm probleme în legătură cu tezele de doc-
vârful căreia se aflau valorile spirituale, morale și es- torat pe care le pregăteau”.35 Popularitatea profesorului
tetice, care înglobează valorile cultural-artistice. Lu- era datorată atât calităților sale didactice, cât și respectu-
crurile nu se vor schimba nici peste ani de zile, dim- lui pe care-l impunea această personalitate enciclope-
potrivă. Aflat în India, preocupat de incursiunea în dică, mereu înconjurată de cărți.
sanscrită și filosofie, tânărul cercetător se dedică lec- Oriunde se afla în călătorie, printre obiectivele lui
turii, iar pentru asta nu are nevoie decât de patul care turistice care includeau temple și muzee, se aflau și
să ofere odihna dintre momentele de lectură și cele în bibliotecile. De altfel, într-una din vizitele sale în Su-
care scria: „Îmi adusesem patul, biblioteca și o masă edia, Eliade descoperă cu stupoare valoarea bibliote-
de lucru. La parter, se mai aflau enorma bibliotecă a cii din Uppsala: „Geo Widengren36 mă invitase mai
lui Dasgupta, ocupând câteva mari încăperi, bucătăria demult pentru o serie de conferințe și seminarii. Am
și o sală care servea de sufragerie.”32 descoperit Uppsala cu mari emoții. Iar, după ce am
Reîntors acasă, își revede prietenii, prilej pentru lega- vizitat biblioteca, am înțeles de ce Georges Dumezil
rea unor noi prietenii, cum a fost, de pildă, cea cu Dan revine o dată la doi-trei ani aici, ca să pună la punct
Botta, care a avut privilegiul de a pătrunde în mansarda ultimele lui lucrări: găsești tot și poți obține imediat
devenită o complexă bibliotecă personală: „Când a in- cartea de care ai nevoie, chiar atunci când o consultă
trat pentru întâia oară în cele două odăițe ticsite cu cărți, altcineva”.37 De asemenea, când a ajuns întâia oară38
a exclamat: «E o bibliotecă de alexandrin!» Deși citea la Universitatea „Divinity School” din Chicago, sala
puțin, și numai pe «clasici» (de la poezia populară la de lectură a bibliotecii a avut prilejul să fie vizitată
Proust), admira bibliotecile în care găsea instrumente de înaintea colectivului care-l aștepta cu nerăbdare. Indi-
lucru precise: dicționare, gramatici, studii filosofice, ferent unde se afla sau unde locuia, camera în care se
ediții critice.”33 Această frumoasă prietenie va culmina găsea biblioteca era centrul, axa care susținea întreaga
cu colaborarea de la Asociația Criterion, înființată în casă, ca un stâlp ceresc: „în încăperea cea mai spați-
anul 1932. Pe lângă Dan Botta, atât Mircea Vulcănescu, oasă îmi instalasem biblioteca. Succesul de librărie al
cât și Paul Sterian îi vizitau biblioteca ce începuse să ca- Huliganilor îmi îngăduise să cumpăr rafturi noi, așa
pete o nouă funcție: recuperarea timpului învelit în nos- că acum toți pereții erau acoperiți de biblioteci”.39 As-
talgia amintirilor: „Paul Sterian venea cu soția, Marga- tfel, spațiul în care se ridica biblioteca era ales după

28Mircea Eliade, Memorii (1907-1960), Ediție și cuvânt înainte de 35Mircea Eliade, Memorii. Recoltele solstițiului, volumul II
Mircea Handoca, București, Editura Humanitas, 1991, p. 104. (1937-1960), Ediție îngrijită de Mircea Handoca, București, Edi-
29Ibidem, p. 134. tura Humanitas, 1991, p. 158.
30În anul 1928, Eliade publică articolul Prodigioasa existență a 36Istoric al religiilor cu care a corespondat Mircea Eliade. Vezi Mircea

lui Antonio Magliabecchi. Handoca, Niet! Partea a doua. 1944-1967. Dosarul Eliade, vol. 7.
31Mircea Eliade, Memorii (1907-1960), Ediție și cuvânt înainte de 37Mircea Eliade, Memorii. Recoltele solstițiului, volumul II

Mircea Handoca, București, Editura Humanitas, 1991, p. 148. (1937-1960), Ediție îngrijită de Mircea Handoca, București, Edi-
32Ibidem p. 195. tura Humanitas, 1991, p. 171.
33Ibidem, p. 244. 38Înainte de a fi profesor la această universitate, Eliade a cunoscut
34Ibidem colectivul în calitate de invitat la o conferință.
39Mircea Eliade, Memorii (1907-1960), Ediție și cuvânt înainte de

Mircea Handoca, București, Editura Humanitas, 1991, p. 336.


50 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
COMENTARII
criterii de funcționalitate; aceasta trebuia să fie o ca- susține că există o trihotomie a cărei menire e să deslu-
meră încăpătoare, luminoasă și retrasă. După același șească însăși sensul vieții: cunoaștere, experiență neme-
criteriu își va alege spațiul de lectură și câțiva ani mai diată (praxis) și libertate. Am putea spune că pentru Eli-
târziu, în Cascaes, Portugalia: „Regăseam cu bucurie ade biblioteca simbolizează ceea ce, la rândul ei, repre-
răcoarea din căsuța lui Costa Pinto. În camera cea mai zintă Coloana Infinitului pentru Brâncuși. De asemenea,
spațioasă, cu ferestre spre grădina interioară, se aflau refugiul cercetătorului în acest spațiu privilegiat îi oferea
o masă simplă de lemn cu câteva etajere. Acolo mi- imboldul necesar pentru a intra în starea propice actului
am instalat biblioteca, alcătuită, în marea ei majori- creator ori pentru a se binedispune din nou: „într-adevăr,
tate, din cărți portugheze și spaniole”.40 de câte ori mă simțeam obosit sau deprimat, îmi era des-
De fiecare dată când a călătorit sau s-a mutat, Eliade tul să privesc cele câteva zeci de volume de Iorga42, pe
a fost preocupat de soarta bibliotecii personale. Biroul care le adunasem în rafturile bibliotecii mele, ca să-mi
sau masa de lucru se aflau în imediata apropiere a bibli- regăsesc forțele intacte”.43 Așadar, în planul concret, bi-
otecii, pe care o întovărășeau mereu, pretutindeni, fiind blioteca a fost mereu germenele preocupării cărturărești,
altarul pe care se vor naște viitoarele creații. De faptul dar a reprezentat totodată și un refugiu. Matricea spiri-
că biblioteca reprezintă un axis mundi în viața scriitoru- tuală a lui Eliade era construită în așa fel încât scriitorul
lui ne-am convins deja, dar faptul că „bibliotecile, care a simțit nevoia să graviteze mereu în jurul culturii. Bi-
acopereau toți pereții, din podea până în tavan”41 par a blioteca devine un topos, un „centru” care unește traiec-
crea o conexiune, în plan vertical, cu Divinitatea poate toriile culturale de pretutindeni. Totodată, remarcăm
fi observat doar de către un cititor fidel al operei savan- faptul că biblioteca s-a infiltrat și în planul ficțiunii: „pe
tului. Învelirea pereților cu cărți este, pe de-o parte, o nesimțite, mă trezisem visând la un nou roman. Mă fas-
izolare a creatorului într-un turn de fildeș, unde-și șlefu- cinase începutul romanului: un bibliotecar erudit, Ce-
iește bucata de artă pură la umila masă de lucru - proba- sare, rămăsese într-o seară după ora de închidere a bibli-
bil, Eliade o numește așa pentru a contura efortul creator otecii”.44 Nu mai departe, în capodopera sa, Maitreyi,
- sau la biroul unde se organizau gândurile cercetătoru- biblioteca este cadrul care conferă operei contextul ideal
lui care, în urma intenselor activități cărturărești, dădea pentru declanșarea unei intrigi amoroase.
naștere operelor științifice. Acest tip de izolare nu avea Biblioteca a ocupat un loc central în activitatea de
ca scop crearea unor bariere între artist și societate, ci - cercetare a lui Eliade, dar și în planul desfătării prin lec-
dimpotrivă - artistul intra în contact cu publicul său da- tură, însă considerăm că este necesar să precizăm că nu-
torită acestei sihăstrii temporare, prin intermediul pro- mai natura umană stătea înaintea cărții, fie prin ordinea
dusului său creativ. Pe de altă parte, îmbrăcarea pereților în care alege să le menționeze: „nu-mi voi mai revedea
de jos până sus în cărți duce la înfăptuirea unei conexi- familia, nici țara, nici majoritatea prietenilor, iar biblio-
uni între planul mundan și cel transmundan. Biblioteca teca, manuscrisele și dosarele cu note și corespondență
devine un spațiu privilegiat, deoarece permite omului să îmi vor rămâne inaccesibile, păstrate în podul caselor în
acceadă la mult-dorita contopire cu Providența, act in- care au locuit de-a lungul anilor părinții și Corina”45, fie
dispensabil determinării misiunii creatoare a individului prin alegerea propriu-zisă: om vs. carte. Aflați la Lisa-
în planul realității. Aranjarea bibliotecii în plan vertical bona, în anul 1944, cuplul Eliade-Nina întâmpină mari
simbolizează faptul că liantul dintre natura umană și di- dificultăți cauzate de starea precară de sănătate a Ninei,
vinitate este însăși cultura. Ascensiunea spiritului uman, la care se adaugă și grave probleme financiare: „în ulti-
prin învățătură, până la Dumnezeu este uneori sugerată, mele săptămâni, Nina a supraviețuit exclusiv prin tran-
alteori conturată pe parcursul publicisticii și eseisticii lui sfuziile de sânge. De mult nu mai putea citi. Doctorii se
Mircea Eliade. Numai prin cărturărie poate omul să de- minunau de rezistența ei. S-a stins, în somn, în dimineața
codeze mesajele transcendenței, al căror scop este regă- de 20 noiembrie. (…) Am vândut o bună parte din bibli-
sirea unei traiectorii spirituale prin meditații asupra ori- otecă, am părăsit apartamentul din avenida Elias Garcia
ginii, evoluției și scopului individului în Univers. Bibli- și, în preajma Crăciunului, ne-am mutat - Măria, bătrâna
oteca este pentru cultură precum e trupul pentru suflet, și devotata jupâneasă, Giza și cu mine - la Cascaes. Am
pentru că doar cultura și spiritualitatea întregesc ființa. închiriat, pentru șase luni, o casă veche, dar încă solidă,
Eliade subliniază că la substanța ontologică a omului ar- aparținând unei familii de moșieri scăpătați”.46
haic se poate accede numai prin spiritualitate. Scriitorul

40Mircea Eliade, Memorii. Recoltele solstițiului, volumul II 43Mircea Eliade, Memorii (1907-1960), Ediție și cuvânt înainte de
(1937-1960), Ediție îngrijită de Mircea Handoca, București, Edi- Mircea Handoca, București, Editura Humanitas, 1991, p. 126.
44Idem., p. 199.
tura Humanitas, 1991, p. 59.
41Mircea Eliade, Memorii (1907-1960), Ediție și cuvânt înainte de 45Mircea Eliade, Memorii. Recoltele solstițiului, volumul II

Mircea Handoca, București, Editura Humanitas, 1991, p. 303. (1937-1960), Ediție îngrijită de Mircea Handoca, București, Edi-
42Eliade a recunoscut că Nicolae Iorga a reprezentat pentru el unul tura Humanitas, 1991, p. 67.
dintre cele mai importante modele, a cărui operă i-a influențat 46Idem, pp. 72-73.

modul de a gândi și a scrie.


BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 51
AL ZILEI CLOPOT

Dumitru Hurubă

SPRE TURMĂ!
Ciudat, un paradox funcționează în România ca la… volumașe în care cititorul obișnuit nu se mai regăsește ca
carte, respectiv: numărul neștiutorilor de carte crește di- destinatar. În acest sens, imediat după intrarea noastră
rect proporțional cu înmulțirea poeților, și a scriitorilor în până la sufocare în UE, tot mai mulți scriitori, preluând
general, iar ca lucrurile să fie clare-clare, în ultima treime un model de „a face literatură de tip occidental”, ca să fim
de secol s-a redus treptat și numărul librăriilor, până la în rând cu lume bună, au trecut la fabricarea literaturii de
dispariția lor aproape totală. Sunt exceptate de la această consum în care, deseori, lipsa de talent a fost și este ajus-
cădere spre incultură cele câteva centre universitare mari, tată consistent de obscenități, scene de-o vulgaritate pură
cu vechime și tradiție, care mai rezistă din acest punct de care elimină orice urmă de bun simț și respect față de ci-
vedere, datorită existenței a două-trei librării. În restul titorul iubitor de literatură de calitate, ca să nu mai vor-
orașelor, fie ele chiar reședințe de județ, foarte multe li- bim de respectul față de creație, generalizând, să ne apro-
brării au devenit amintiri aproape fără importanță, pentru piem de ideea că se merge spre o globalizare, adică spre
noile generații, în deplină logică și concordanță cu numă- pierderea identității individului și națiunii… Datorită
rul iubitorilor de carte. Desigur, însă nu trebuie trecut cu acestor trasoare cu… știri-bombă ale mass-media, incul-
vederea adevărul că, în majoritatea cazurilor, spațiul des- tura la o parte din plebe declanșează spaima în mintea
tinat cândva exclusiv rafturilor de librărie, acum, în situa- omului de rând, adus tacit dar ferm la condiția de „vietate
ții ceva mai anormale, e drept, este împărțit frățește (libră- de turmă” la a crede cu sinceritate că nu mai e mult până
ria fiind, în realitate, frățiorul mai mic…), cu un raion de când totul va fi praf și pulbere. Și-atunci? La ce bun libră-
papetărie care se extinde, se tot extinde înghesuind raio- rii și alte cele ținând de cultura generală? Putem avea li-
nul cu cărți… Da, și? O stare de indiferență, înduioșător- brării cu rafturile ticsite de cărți care se lăfăiesc… tovără-
explicabilă, aș numi-o, inclusiv din partea autorităților, a șește, indiferent de valoarea și calibrul autorilor, fără să
pus stăpânire pe toate categoriile de populație: aproape fie deranjate măcar de câte-o privire fugară de vizita-
nimeni nu mai are timp de citit și nici chef s-o facă. La tor/cititor… Poveste? Nu, realitate! Iar dacă vom urmări
această distrugere sistematică și eficientă a științei de curajosul vizitator măcar cu privirea, vom descoperi la el
carte și a scăderii nivelului de cultură generală, explozia o grimasă a feței de om parcă un pic speriat de pustietatea
informațională contribuie cu o hărnicie impresionantă, to- din zona rafturilor cu volume. Din păcate nu avem de-a
tul spre deliciul, apetitul și chiar entuziasmul plebei por- face cu o situație accidentală, ci cu o… normalitate ve-
nită parcă fără întoarcere spre îndobitocire, prostire și săl- gheată atent și necruțător de ochiul vigilent al bătrânului
băticie. Lipsa de cultură normală, a început să aibă efect Zeu Cronos. Însă, și în paranteză fie spus, o librărie în care
în relațiile interumane, relații care se deteriorează pe zi ce nu există și un raion, tot mai puternic de… papetărie,
trece și sunt producătoare de conflicte care, nu o dată (ci poate da semne de ciudățenie pe lista centrelor comerci-
tot mai des), se sfârșesc inclusiv cu violențe sau chiar ale, chiar cu soartă de faliment, ba însăși vizitatorul să tră-
crime. Asemenea momente/porniri, cred eu, sunt gene- iască un sentiment acut de spațiu părăsit din motive încă
rate de începutul sau continuarea atrofierii sentimentelor neelucidate.
specifice doar ființei umane. Situația din ultimii ani ali- În contextul general putem proceda, fără să exagerăm
mentează consistent această idee, lipsa de educație, de sau să greșim prea mult, la împărțirea în două mari cate-
cultură generală și de lecturi – de ce nu? – , precum și a gorii populația actuală de cititori: populația matură și po-
învățământului obligatoriu, care nu mai prea e… obliga- pulația tânără. Prima categorie, care în 1990 avea vârsta
toriu, din varii motive, se focalizează spre individul co- de cel puțin 30 de ani, și a doua categorie a cărei vârstă
pleșit de alte interese care trec nepăsătoare atât pe lângă are acum, la nivelul anului 2019, 30 de ani… Pentru a
educație, cât și pe lângă librării. În această ordine de idei, concretiza lucrurile, să analizăm nivelul de cunoștințe,
canalele de știri, mass-media în general, propulsează sau de cultură generală, în cazul ambelor categorii. Re-
spre… înfometații de senzații tari, adevărate tornade de zultatul nu trebuie să ne surprindă, fiindcă discrepanța
știri-bombă, știri-apocalipsă senzația înscriindu-se cu au- este de-o evidentă și tristă realitate: absolvenții de studii
toritate printre contribuabilii principali la batalionul mer- antedecembriști, școliți așadar în vremea regimului co-
cenar al distrugătorilor de educație și cultură. Așadar, munist, aveau o capacitate intelectuală cu mult peste cea
mass-media, alături de reducerea numărului de librării, a școliților postdecembriști – să fim înțeleși!
sau chiar dispariția lor, se constituie într-o forță care ar În aceste condiții, plus altele de-o complexitate inima-
trebui ținută sub un control drastic, numai că aici mai in- ginabilă, personal îmi vine foarte greu să mai adopt o ati-
tervine un factor cu destulă importanță: creația literară tudine optimistă în relația cetățean/cititor-librărie, atâta
contemporană, doar cu unele excepții, a cotit-o hotărât de vreme cât lipsa de educație, cultură și civilitate este gene-
la tradiție spre un așa-zis modernism, sau postmodernism, rată de-o politică agresivă de îndobitocire și de direcțio-
umplând rafturile supraviețuitoarelor librării cu volume, nare spre turmă…

52 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


AL ZILEI CLOPOT

Doru ROMAN

ECLIPSA DE LUNĂ (II)


Briza caldă răspândește o molcomă vrajă nopții de să se ridice pe cele șapte coline.
vară. Parcă toată lumea ar fi a noastră și am rămâne așa - „Tracii, cel mai numeros neam după inzi” după cum
o veșnicie scufundați în această hipnotică transă, îmbră- ne-a lăsat peste vremuri știre, Herodot... De ce atâția mai
țișați de o sublimă fericire, sub imensa cupolă înstelată. apoi au încercat să-i scoată din istorie și să arate că nu
Din iarbă, greierii înalță nopții o magnifică simfonie. era mare lucru de capul lor? De ce această ură împotriva
După un răstimp, în care parcă se scursese un timp inco- unui neam care a lăsat urme grele de-a lungul civilizației
mensurabil, Ioana întoarce privirea spre mine fixându- europene și nu numai?
mă cu lumina ochilor. Spune: - Tot ,,părintele istoriei” ne lasă spre știre despre dacii
- Ce ciudat cum vârcolacii rod cu colții lor de balaur „ardeleni”, agatârșii, cei care scoteau din măruntaiele
trupul fără de apărare al lunii. Ce poftă nebună de a de- pământului aurul și argintul pe care îl preschimbau în
vora au atât vârcolacii cosmici cât și cei umanoizi!... minunate bijuterii și care trăiau pe la izvoarele Mureșu-
Câte milenii s-au scurs și nicio diferență în mentalitatea lui și Munții Apuseni și că sciții și agatârșii erau fiii le-
vârcolacilor. Rapacitatea a rămas neschimbată; doar gendari ai lui Apollo, deci frați buni. Apollo, zeul trac,
masca sub care se ascund spre a devora este alta. Acum căruia hiperboreenii îi ofereau ofrande învelite în paie
au luat înfățișarea de prieteni, chiar de părinți, de bunici, de grâu, după cum ne spune Vasile Pârvan, despre fe-
de alifie bună de pus pe rană. S-au deghizat în salvatorii meile din Tracia, care nu săvârșeau niciun ritual fără
umanității și în urma lor rămânem ca mugurii calcinați. paie de grâu. Acest zeu a fost preluat mai apoi de greci
Istoria întreagă pare să fie o poveste cu vârcolaci; o lună și de romani. Câți or fi râvnit la aurul fiilor lui Apollo?
când luminoasă, dar cel mai adesea mânjită de umbre. - Ai amintit de sciți; știai că sarmații erau un amestec
Mereu cel care ținea cuțitul îți înșfăca din mână întreaga de neamuri scitice, care își trag numele de la expresia
pâine susținând cu vehemență că este a lui, că lui i se „ochi de șopârlă”, care în grecește se pronunță „sauro-
cuvine prin poruncă divină și că tu nu ai dreptul nici să matioi” și că acești sarmați aveau trei ramuri, iazigii, ala-
faci umbră pământului. Să aruncăm o privire asupra nii și roxolanii și că alanii erau împărțiți și ei în subra-
unora dintre monumentele care cândva fuseseră ridicate muri, printre care iașii, care au dat numele orașului Iași?
în Egiptul de altădată, obeliscurile. Ia să vedem ce vâr- - Din bătrâni se zice că „Banul este ochiul dracului”
colaci le-au ronțăit umflându-și burdihanul orgoliilor cu și că îți vinzi mamă și frate pentru bani. Asta o vedem și
ele, lăsându-i pe cei de astăzi orfani de munca titanică a noi de vreun sfert de veac încoace, precum au pățit-o și
strămoșilor. Cu vreo unsprezece obeliscuri egiptene se agatârșii acelor vremi apuse. Unde au dispărut oare uzi-
mândrește Italia, situate prin Benvenuto, Florența, nele producătoare de utilaj petrolier, „1 Mai” din Plo-
Roma, Urbino. Unul străjuiește în Paris. Alte patru în- iești, care erau pe locul doi în lume? Unde s-au topit sis-
tregesc cinstea și gloria Angliei. Germania se fălește și temele de irigații care se întindeau din vestul Olteniei
ea cu un asemenea monument, ca și Istanbulul și New până la Marea Neagră? Unde s-a volatilizat petrochimia
York-ul. noastră? Unde a dispărut flota României, peste 360 de
- Se pare că față de alți reprezentanți ai regnului ani- ditamai vapoarele, pădurile și atâtea și atâtea valori?
mal care în mare parte vânează spre a-și astâmpăra foa- Unde au dispărut proiectanții și constructorii noștri după
mea, omul s-a dedulcit să ia cu japca de la semenul său ce în timp record au zăgăzuit dând lumină, Bistrița, Ar-
tot ce poate lua, fără nicio remușcare sau umbră de con- geșul, Oltul, Dunărea, ori au făcut metroul bucureștean,
știință, lăsându-i cotropitului doar „urechile să audă și sau Canalul Dunăre – Marea Neagră, sau magicienii
ochii ca să plângă”, cum glăsuia pe vremea Regulamen- noștri care sintetizau diamante artificiale? Cine sunt cei
tului Organic, adus de crivățul expansiunii răsăritului pe care ne-au pizmuit cu atâta înfocare ca pe strămoșii
meleagurile noastre, un general rus. Și cum se spunea în noștri de altădată, încât să ne ajute ca de la nivelul de
popor: ,,Boii ară, caii mănâncă”, uite așa unii și-au făcut țară fără nicio datorie externă în optzeci și nouă, ba mai
un titlu de glorie, din a-și jefui semenii sub pretextul având în sipet, pe la datornicii noștri, cam trei miliarde
unei așa-zise misiuni civilizatoare. de dolari, să fim astăzi atât de săraci și cu o țară atât de
- Și câți nu au mai venit să-i civilizeze pe traci, râv- înglodată în datorii?
nindu-le aurul!... Din câte îmi amintesc, în ținuturile lo- Se lasă tăcerea, o tăcere grea înfrigurată.
cuite de aceștia, în apropiere de Varna, au fost descope- - ,,Și unu-i Decebal cel harnic/ Iar celălalt Traian cel
rite cele mai vechi bijuterii din aur, cu o vechime de drept”, apoi pe un ton sarcastic, Ioana, continuă, Traian
peste 6500 de ani, iar la Moigrad, în județul Sălaj, s-a cel drept, Traian cel drept, Traian drăguțul, care în pra-
găsit un idol din aur cu o vechime de 5500 de ani, pe gul disperatei sărăcii în care ajunsese imperiul său, a pus
când cucutenienii aveau orașe și case cu etaj, iar Roma, ochii pe aurul agatârșilor sau al geto-dacilor și s-a gândit
care a apărut cu circa 5000 de ani mai târziu, abia visa în mărinimia-i fără margini să acorde meditații la limba
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 53
AL ZILEI CLOPOT
latină lui Decebal, așa cum au făcut-o și alții mai târziu, mormanul de aur, iar vârcolacii indigeni în horă cu cei
urmașilor acestui neam. scurși din cele șapte vânturi i-l iau cu nerușinare, cu de-
- Ia să vedem cam cât a luat Traian cel drept pentru a sila de sub nas, pretinzând cu tot felul de înscrisuri
orele de latinie predate barbarilor daci. Istoricul Dio măsluite că ei sunt proprietarii de drept ai comorii. Ce-i
Cassius, cât și Criton, medicul personal al împăratului, mai rămâne pământeanului?
ne spun că japcangiii romani au luat din Dacia și au dus - Cântecul atât de actual: ,,Munții noștri aur poartă,/
la Roma 165 tone de aur și de două ori mai mult argint, Noi cerșim din poartă-n poartă.”, de-au luat-o ai noștri
adică 365 tone. Cum și pe atunci existau cozi de topor, razna prin străinătăți ca pișcați de strechie, pentru o
generalul dac Bicilis a oferit pe tavă romanilor, prin tră- coajă neagră de mălai, lăsând țara pârloagă, iar satele
dare se înțelege, cum se mai întâmplă și de atunci în- pustii se sting sub ciulini și urzici cu casele putrezite și
coace, aur care echivalează în zilele noastre cam 4,6 mi- cărămida roasă de lepra deznădejdii. Știai că în țară se
liarde de euro. află peste 128 de sate total părăsite? Vreo 11 în Alba, 10
- Deci civilizatorii noștri romani anual luau pentru în Bacău, 10 în Mureș, în Hunedoara și Brăila câte 8 de
osârdia lor pedagogică, printre altele, și circa 10 tone de fiecare județ, iar în Călăraș și Cluj câte 7 de fiecare, apoi
aur. Și asta a durat de la cucerirea Daciei, până la retra- în restul județelor câte două până la cinci. Câteva nume
gerea aureliană. Iar în galeriile minelor să nu crezi că de asemenea sate: Mosoru, Curpeni, Carpenii de Sus,
lucrau romanii. Ce, erau proști? Castanele se scot din foc Bunești, Șasa, Geamăna, Mărgaia. Celebru este satul
mai ușor cu mâna altuia. fantomă Alun, din județul Hunedoara, cu șoseaua pavată
- Și să vezi și să nu crezi! E de mirare cum în vremea cu marmură, cu temelia caselor din marmură, cu bise-
aceea, veneau buluc peste romani dacii din Moldova, rica, la fel, din marmură. Din cariera de marmură a sa-
carpii, care nu fuseseră incluși printre cursanți, să ia ore tului, în secolele trecute a plecat marmura care ornează
de la darnicii noștri luminatori, spre a transmite fraților o bună parte din palatele și obiectivele din Viena, Buda-
lor, sciții, limba română ca s-o împrăștie departe, mult pesta și nu cu mult timp în urmă, din aceeași sursă a ple-
peste Bug, la apele Niprului. E de-a dreptul curios cât cat marmura care dă strălucire Palatului Poporului din
de bine le-a intrat dacilor, carpilor, sciților în cap lati- București. Și mai avea acest sat, până imediat după anii
neasca, în nici două sute de ani, față de alte seminții care nouăzeci, un liceu vestit în județ. Dispar satele, ni se
au beneficiat de cursuri prelungite de cinci sau șase sute usucă rădăcina! Cui îi pasă? Vântul dezrădăcinării bate
de ani și care astăzi nu buchesc nici o slovă latinește. mereu din ce în ce mai aspru!
- Păi și mai târziu, pe la 1600 și mult după aceea, lu- - Dacă tot vorbirăm despre meditații acordate de-a
minatorii noștri, imperialii austrieci, pentru binefacerile lungul vremii, pentru îmbogățirea cunoștințelor unora și
pe care le aduce invadatorul invadatului și pentru imple- ale altora, îți voi face câteva precizări legate de conjuga-
mentarea latinei ecleziastice, iar ceva mai târziu a conți- rea verbului a fi la armâni, dar și la păstorii noștri nord
nutului acesteia prin râvna generalului Bukow, la ordi- dunăreni din Carpați. Aromânii din anumite sate din
nul Mariei Tereza de trecere la uniație, acesta a ras cu Vermion, din Olimp și Pind spun io hiu, iar fărșeroții și
tunul și prin incendiere aproape toate mănăstirile orto- grămuștenii conjugă la persoana întâi singular, mini
doxe din Transilvania, cam două sute la număr. Aceste escu, iar la persoana a doua, cei din prima grupă, tini
lăcașuri de cult erau incendiate adesea cu preoți și călu- eshtsă, pe când ceilalți, tini hii. Forma mini esc sau mini
gări cu tot, devenind veritabile ruguri umane ca pe vre- escu a fost și mai este folosită de unii dintre ciobanii sau
mea inchiziției. Aceste orori semănate de Bukow în Ar- păcurarii vrânceni din Soveja sau de către cei din părțile
deal, împotriva ortodocșilor, l-au îngrozit pe episcopul Sibiului, din Rășinari. Nu uita, pentru aceste informații,
catolic Bajtay, care prin scrierile vremii ne spune: „m- mâine, dacă marea e liniștită, trebuie să mă duci cu șa-
am cutremurat la propunerea Excelenței sale, a domnu- lupa ta până la Portița, să vedem delfinii și să facem scu-
lui baron de Bucow, care voia să detașeze un corp de fundări cu costumele de scafandri, după stridii, dacă mai
2000 de soldați regulați, contra districtului amintit (Bis- sunt. Poate avem norocul să găsim lampa lui Aladin și
trița), pentru a-i masacra pe toți, fără a-i distinge pe cei atunci...
vinovați de cei nevinovați”. Și așa pentru imperiali și - Se înțelege că voi plăti pentru lecția de gramatică.
pentru Cetatea Eternă a Râmului, de pe spinarea urma- Să nu uităm că și Decebal a trebuit să-i plătească lui Tra-
șilor agatârșilor și ai celorlalți daci restanți, s-au perce- ian cursurile imaginare de romanizare intensivă, de azi
put tot pentru meditații de romanizare, pe lângă vite, până mâine!... Cine știe, poate dăm de lampa lui Aladin.
grâne, sare, păduri și aurul Munților Apuseni și din Baia Ar fi singura șansă să mai scoată cineva țara din mlaștina
Mare, care, conform specialiștilor, reprezenta cam 20% în care ne înglodară „barbarii de tirani”.
din producția mondială de aur din acea vreme. Mai mult de jumătate din discul lunii este cotropit de
- Și ca balanța mondială a producției de aur să fie de umbra neagră, care continuă să astupe cu întuneric bă-
sută la sută, diferența au dat-o conchistadorilor și misio- laia față a împărătesei nopților senine. Lângă mine,
narilor iluminatori, tot pentru aceeași limbă latină, inca- Ioana și-a încleștat degetele mâinilor și le strânge gata
șii, maiașii, cât și populațiile Africii de Vest. să le rupă. Marea de fontă lichidă tremură scuturată
- „Cine împarte, parte-și face!” adică hoardele inva- parcă de un fior. Un fior străbate și trupul Ioanei. Îi iau
datorului iau totul și pământeanului nu-i mai rămâne ni- mâinile de gheață să le încălzesc.
mic în afară de muncă silnică, mizerie, boală, deznă- - Nu-i nimic... Îmi trece. Spune ea șoptit schițând o
dejde!... Dumnezeu l-a pus pe pământean cu bordeiul pe undă de zâmbet. Vezi că vârcolacii au ros aproape trei

54 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


AL ZILEI CLOPOT
sferturi din lună? Mai au puțin și o înghit cu totul, așa capete a aflat de frumusețea și bogăția acestei așezări și
cum a fost pustiit orașul lumină al aromânilor și al Eu- ros de pizmă a început să arunce foc și urgie asupra ora-
ropei, Moscopole. șului și locuitorilor săi. Atacurile osmanlâilor au început
- L-ai găsit cumva măcar amintit prin vreo carte de în anul 1769, și au culminat cu cele ale trupelor albaneze
istorie, din gimnaziu sau liceu, ca mare centru comercial de sub comanda lui Ali Pașa, care prin surprindere, au
și cultural pentru vremea aceea? Că eu, nu! Pe cine de- trecut orașul prin foc și sabie, ștergându-l de pe fața pă-
ranjează și astăzi că a existat cândva, de nu i se poate mântului. Cei care au supraviețuit măcelului și-au găsit
pomeni numele? Cui îi poate rămâne numele acestui adăpost în Austria, Bulgaria, Grecia, România, Serbia,
oraș în gât, ca un os de pește? Ungaria. Asupra localității care încerca să renască din
- Mereu unii sunt și vor fi mai egali decât alții, vor propria-i cenușă, balaurul s-a repezit iar, în timpul celor
avea sfinți mai valoroși decât ceilalți semeni și vor avea două războaie mondiale, când localitatea a fost distrusă
sensibilitatea exacerbată, de a sări instantaneu în aer, ur- din nou, iar ce nu a distrus războiul au desăvârșit comu-
lând din rărunchi, că i-ai lezat mortal când le pui oglinda niștii. Dezastrului se pare că au mai supraviețuit, în satul
în față să-și vadă chipul și le aduci pe tipsie înaintea care este astăzi Moscopole, mânăstirea și podul de la
ochilor adevărul. Sfânta Vineri, precum și șase biserici. Teroarea acestui
- Mai are încă omenirea drum lung de străbătut până balaur îi urmărește pe aromâni în continuare, fiind asi-
ce orgoliile sufletelor mici, ranchiuna de dinastie dom- milați forțat în multe din zonele în care viețuiesc, fiindu-
nitoare coborâtă de pe piedestalul grandomaniei bolnă- le interzisă utilizarea limbii în public, iar în acte schim-
vicioase să ingreseze reintegrându-se în marea albie se- bându-li-se numele și etnia, nefiind recunoscuți nici mă-
nină a umanismului total, al iubirii fără de rezerve a se- car ca minoritate națională. Și uite așa, „Câinii latră, ca-
menului față de semen!... ravana trece”. Cui, ce-i pasă de ei? Au fost buni cât timp
- A fost odată, ca niciodată..., spune Ioana, prin al au contribuit cu bani și cât au dat jertfe grele de sânge
șaptesprezecelea veac, un oraș, Moscopole, care era cel pentru eliberarea statelor în care locuiau, apoi au devenit
mai mare oraș, din Balcani, după Constantinopol. Îl ri- incomozi, pur și simplu prin faptul că existau și drept
dicaseră aromânii pe munte, aproape de seninul cerului, recunoștință pentru efortul lor au fost măturați sub pre-
la o înălțime de o mie o sută și șaizeci de metri. Și era șul istoriei. Nimic nou sub soare; aztecii au dispărut, ma-
cel mai mare centru comercial și cultural în care se vor- iașii au rămas doar amintire, pieile roșii au fost trimise
bea aromâna. Pe la anul 1750 număra 45000 de locui- pe tărâmul de vânătoare al strămoșilor sub crucifixul și
tori, iar la 1788 aceștia ajunseseră la peste 60000 de su- pușca fețelor palide civilizatoare. Ca atare, să nu-l uităm
flete, în timp ce Bucureștiul avea cam 30000, Atena nici o clipă pe Eminescu. Ce bine se potrivesc versurile
10000, Budapesta 54200, Viena 175460, Veneția sale și în acest context: ,,Spuneți-mi ce-i dreptatea? –
140000. Constantinopolul la acea vreme număra circa Cei tari se îngrădiră/ Cu-averea și mărirea în cercul lor
570000 de locuitori. Și în acel oraș se găseau 12000 de de legi;/ Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum con-
case din piatră și prima tipografie din Balcani, 70 de bi- spiră/ Contra celor ce dânșii la lucru-i osândiră/ Și le
serici, numeroase manufacturi, bănci și o universitate, subjugă munca vieții lor întregi.”
Hellênikon Frôntistêrion, întemeiată în leatul 1744. - Cui să-i pese? Toți parveniții, de-a lungul vremii,
Tot din acea perioadă ne-a rămas primul dicționar al parcă au fost turnați după același șablon. Fără inimă; teș-
celor patru limbi balcanice: albaneza, aromâna, bulgara chereaua lor și atât! Moștenirea Gojdu, ce s-a ales de ea?
și greaca, întocmit de Daniel Moscopolites, în anul Acest aromân cu rădăcinile în Moscopole a lăsat studen-
1770. Și povestea mai spune că aromânii din Moscopole ților merituoși o avere imensă, ca să se poată sălta dea-
aveau case cu etaj acoperite cu țiglă, cu verande primi- supra necazului cei situați în impas financiar. Mai știe
toare, apă curentă și canalizare. Orașul înflorea de la o cineva de urma acestei moșteniri? Când și unde s-a vo-
zi la alta, ca leandrii cocoțați pe stânci, datorită comer- latilizat ea, asemenea „moștenirii noastre de tristă amin-
țului intens care se făcea cu produsele manufacturate lo- tire”, a doua flotă de pescuit oceanic din lume cu echi-
cal, care mergeau în Veneția, Viena, Franța - Galia în pament japonez de ultimă generație?
grai local - sau spre tărâmul celor o mie și una de nopți, Dinspre uscat briza rece ne trece insistentă prin haine.
în îndepărtata Persie, iar mărfurile acestor orașe și țări Fața lunii a fost înghițită în totalitate de vârcolacii hăme-
călătoreau în siguranță prin Moscopole, de la răsărit spre siți. Dinspre apus, miazănoapte și miazăzi se bulucesc
apus și de la apus spre răsărit, aromânii fiind și foarte negri nori grei, luând în stăpânire cerul, cu amenințări de
buni comercianți și cunoscători de limbi străine. furtună. Zgribulită Ioana se ridică de pe bancă. Zice:
Pe la 1774 călătorind și prin Moscopole, impresionat - Să mergem, până nu începe vijelia!
puternic de viața înfloritoare a acestei localități, istoricul Dinspre uscat vântul rece ne stă împotrivă, izbindu-
german Johann Thunmann, ne-a lăsat o istorie a aromâ- ne în față, cu rafale succesive din ce în ce mai insistente,
nilor, mărturie scrisă a acelei perioade de glorie a orașu- de parcă ar vrea să ne spulbere. Ioana șoptește:
lui. - Păcat, mi-ar fi plăcut să văd cum fața lunii iese din
Toate au mers bine, până ce într-o zi balaurul cu șapte nou în lumină!...

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 55


AL ZILEI CLOPOT

Magda URSACHE

DES-FIINȚĂRI
Nu-mi propusesem să scriu iarăși în apărarea repe- aflat sub astfel de vremi! George Ungureanu, în Ca-
relor identitare, cum am făcut-o în atâtea rânduri, dacă mera zero (Editura Fundația Culturală Alexandru
nu l-aș fi văzut pe Theodor Stolojan, sâmbătă, 12 oc- Bogza, 2009) narează cum a stat 401 de zile în lanțuri,
tombrie, într-o emisiune TV. Tocmai salutam intre- așteptând o execuție anunțată, o moarte anunțată.
prinderea lui Nicolae Cârlan, de recuperare a drama- Există oare o tortură mai cumplită? Și de ce? Pentru că
turgului Ion Luca (Teatru esențial, Editura Lidianca, i s-a propus să devină ofițer de Securitate sub acoperire
2017, Colecția Recuperări, 1930 pag.), scos din scenă și bucovineanul a refuzat. Fugise de sub escortă, de la
de Nina Cassian, în „Rampa”, 28 septembrie 1947. Ni- Securitatea Covasna, stătuse ascuns șapte ani, prins și
noșca fusese oripilată de piesa Salba reginei care condamnat pentru „insurecție armată”. După ce pe-
„ațâța” la „ură de rasă”, vizând-o pe... Ana Pauker depsa i-a fost comutată în muncă silnică pe viață, l-au
printr-un personaj: arhiereul Ana. Piesa lui Ion Luca a transferat la Aiud, până în 1964. Și-a găsit mama oarbă
fost „vituperată” (verbul epocii) ca „o piesă huliga- de atâta plâns, fratele cu spinarea ruptă în anchetă,
nică”. În ochii dârzei staliniene, nu arhiereul era cumnatul paralizat în urma bătăilor, copilul cu nume
„vulpe diplomatică”, „habotnic dogmatic”, „vărsător schimbat și soția plecată la altul.
de sânge nevinovat”, ci „Ana noastră”, cum o alinta Într-o pauză de scris, televizorul mi l-a adus pe „dragă
Brucan, în „Scânteia”. Stolo” triumfând, abia ieșit din sevraj după drogul pu-
În interbelic, Ion Luca avusese un remarcabil suc- terii politice. Bărbatul de stat finanțist găsise modalita-
ces scenic; înainte de 1947, cum scrie N. Cârlan, deți- tea de a scoate țara din criză. Nu, nu prin tăieri de pensii
nea „peste 10 piese viabile”; se situa categoric, crede și de salarii, ci prin alt fel de tăieri: des-ființări de insti-
istoricul literar din Suceava, peste Valjan, Kirițescu, tute de cercetare a Istoriei. Sunt prea multe, a declarat
G.M. Zamfirescu. Pe legionari îi iritase cu Icarii de pe europarlamentarul, cu știuta sa fentă de falcă. Ce să
Argeș, pe comuniști cu eseul Bolșevism și creștinism, mai investim în cercetare când sunt altele de făcut?
din 1922. Odată intrat în ceea ce Monica Lovinescu a Proletcultiștilor nu le-a plăcut teatrul istoric al lui
numit „persecutarea inocenților”, Ion Luca n-a mai ie- Ion Luca; acum, lui Stolojan nu-i place Istoria, iar
șit din ea. A rămas până la sfîrșit un inocent persecutat. școala Boia o re-elaborează iarăși, după ce Roller a in-
După expulzarea executată de Nina Cassian, nu l-au trat cu cizma sovietică în laboratorul ei. Minciuna,
mai ajutat nici măcar compromisurile. Din disperarea după Lenin, trebuia să fie violentă și a fost.
provocată de marginalizare, colaborase cu Mihai No- E prea mult, mi-am spus folosind telecomanda, să
vicov la Sunt flori care mijesc toamna, așa cum o fă- suport de două ori într-o viață dez-naționalizarea: o
cuse și Cezar Petrescu. Intransigentul Eduard Mezin- dată sub ocupație sovietică, a doua oară în constructul
cescu l-a acuzat pe Ion Luca de lipsa „intransigenței UE, fost CE. Comunitate Europeană ar fi sunat mai
revoluționare” și de „necunoașterea principiilor dicta- bine. Ambalajul vestic e mai tentant, mai... jelly bon:
turii proletariatului”. Doctoratul în teologie a atârnat să ne lăsăm planificați, fără grijă, fără teamă, de un su-
greu pe talerul balanței sistemului ateist: „Așa nu!” Ion prastat, de un supraguvern, nu de noi înșine. Or, primul
Luca a mai încercat să scrie – bietul om – după crite- pas spre dispariția statului este instalarea catalepsiei
riile strâmbe și strâmte ale ideologiei realist-socialiste. naționale, cum avertiza Dan Culcer în Jurnalul unui
A ratat, deoarece nu credea în ele. S-a retras la Vatra vulcanolog (26/11/ 2011).
Dornei, trăind dintr-o pensie modică (om cu două doc- Polticienii trădează pe oricine, în afară de ei înșiși.
torate, vorbitor a zece limbi), unde a și murit. Acolo a Acum e mult mai clar că propaganda contra României,
scris, în 1956, Când țipă animalul, pe tema degradării ca stat barbar, sângeros, înapoiat, a început cu imagi-
umanității. Salvarea posibilă? Instruirea, educația, la nea dată de TVRL(iberă): femeia cu burta spintecată,
nivel înalt, dar și arta, exact ce nu intra în vederile „li- ca să i se smulgă din ea copilul, rana fiind legată apoi
teraturii” de partid; Ion Luca n-a intrat nici în vederile cu sârmă; a urmat cazul Mihăilă Cofariu și ruga Anei
Editurii Junimea, preocupată de reportaje socialiste, Blandiana ca omul bătut și căzut inconștient pe asfalt
suiș sigur al directorului spre vârf CC/PCR. să nu fie ungur, cum a dat știre Channel 4 al Televizi-
Mii și mii de ființe fără vină erau sacrificate sălbatic unii britanice. Nu era ungur, ci român sadea, dar Chan-
în anii de crunt lagăr exterminator, după regulile tero- nel 4 n-a dezmințit. Au urmat campanii contra rasiști-
rismului, în numele ideologiei „active”. Vai omului lor de români care-i alungă pe țigani peste granițe și nu

56 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


AL ZILEI CLOPOT
acceptă autonomia ungurilor; criminalii români năpă- Prin Legea 127/2017 s-a declarat Ziua Națională a
dind Italia; românizarea forțată a minoritarilor (dezin- martirilor din temnițele comuniste. Dar fără ecou în
formare Tökes), în timp ce maghiarii maghiarizează și școală. Cunosc elevii jertfele liceenilor din anii cum-
cimitirul. Toate minciuni enorme, care, repetate, au de- plitei prigoane comuniste? Cunosc aspecte din viața
venit adevăruri. Ca „românizarea basarabenilor, delict celor care i-au precedat pe băncile școlilor, de unde au
al statului român”. fost luați și aruncați în experimentul „reeducării” cu
Vaca nebună e românească, la fel carnea (de cal) bâtă și rangă? Și s-a întâmplat nu numai în închisoarea
trimisă din România pentru lasagna Italiei, toți peștii Pitești.
din Tisa au fost uciși cu cianuri de români etc., etc., Domnul Al. Florian se luptă cu plăcile comemora-
dovedind că statul nu-și poate îndeplini atribuțiile, tive, cerând demontarea lor. Un exemplu de amputarea
deci, după unii experți în urzeala tronurilor și a scau- memoriei? În orașul lui Elie Wiesel, Sighet, a aflat o
nelor, ar cam trebui să dispară. Or, trebuie să fim în- placă la Colegiul Național „DragoșVodă”, datată 18 iu-
guști la minte sau tulburați mental ca să acceptăm dis- nie 2014, în memoria elevilor din „lotul Vișovan”
pariția statului. (Prof. Aurel Vișovan), ajunși la Pitești pentru apărarea
Oare cunoaște Stolojan avertizarea lui Vladimir Bu- valorilor naționale și creștine. Colegiul din Sighet se
covski? Viitorul nu sună bine, scrie disidentul, vă- află pe locul al doilea din țară privind numărul elevilor
zându-l ca pe un amestec de Lenin, Troțki, Soros. După arestați, după Liceul „Radu Negru” din Făgăraș. Dom-
comunism cu forța, globalism cu forța. Ce urmează? nul Florian a acționat operativ.
Sexomarxism, șubrezirea Bisericii (la care sapă cu Soluția contra neo-marxiștilor transnaționali din an-
râvnă Caramitru Jr., care n-are nici Dumnezeu, nici goasă de extremă stângă? Să-i sensibilizăm pe tineri
Maica Domnului), capcane tehnologice de manipulare, prin documente, prin lecturi grele ca Închisoarea noas-
cenzurarea opiniei contrare... Florian e în postură de tră cea de toate zilele (Ion Ioanid), Patimile după Pi-
vameș; vom scrie cu „permis de adevăr” (mulțumesc, tești (Virgil Ierunca), Gherla (Paul Goma), Jurnalul fe-
Petre Isachi!) de la Institutul „Elie Wiesel” despre Mir- ricirii (N. Steinhardt), Tortura pe înțelesul tuturor
cea Vulcănescu, rămas, proces după proces, sub sen- (Constantin Florin Pavlovici), Amfiteatre și închisori
tința „criminal de război”? (Nicolae Mărgineanu), Tăblițele de săpun de la Itșep-
Ca să dau alt exemplu de nefiresc postsocialist după It (Mihai Buracu), Amintiri din temniță. 20 de ani în
nefirescul dejist-ceaușist: iată că suntem intimidați prin Siberia (Anița Nandriș-Cudla), Șase ani în infern (Ilie
amenințare. Se derulează procesul Liiceanu versus An- Lazăr), Dumnezeu a murit în Bărăgan (Victor Aciocîr-
tonesei. Ne așteaptă condamnarea nu neapărat la frică, lănoaiei)... Autori din ceea ce Petru Ursache numea
însă sigur la ceea ce numea Pr. Ioan C. Teșu „teama de „Patrimoniul durerii românești”, Cicerone Ionițoiu,
teamă”. Alt semn rău: după Uniunea Scriitorilor de la Arșavir Acterian, Nistor Chioreanu, Aurel State, Mar-
Aiud, fondată de Petre Pandrea, o să se ajungă la Uni- cel Petrișor, să fie lecturi obligatorii ca și clasicii. Sau
unea Exclușilor din USR? clasicii nu mai sunt obligatorii?
„Dragă Stolo”, zis și Clăbucet, declara dăunăzi că În Raportul lui V. Tismăneanu se cam trece cu ve-
ar trebui tăiat bugetul prea multelor institute de cerce- derea oroarea terorii comuniste. De ce să se înțepe cu
tarea Istoriei. În alte cuvinte, Moartea Istoriei. Îi lipsea sârmă ghimpată sufletul tinerilor doritori de divertis-
coasa lui Boc, că de seceră și ciocan a dispus destulă ment TV? Chin și amin? Cutremurătorul film despre
vreme. Iar adevărul adevărat este că, fără a ține în Experimentul Pitești are puțini spectatori: e incomod,
minte trecutul, nu putem construi adevărul. chiar traumatic să mesteci pop corn când ecranul se
În varii forme, de 30 de ani încoace, interesul nați- umple de sânge.
onal pare un concept depășit. Scrie Petru Ursache în Oare fanfarele de ziua națională, mult hulitele surle
Antropologia, o știință colonială, carte ajunsă la a doua și trâmbițe n-or fi și ele bune la ceva? Contra lor se
ediție: „Vrem să fim o populație submorală și nu o co- manifestă acerb uteciștii care organizau primirile lui
munitate identitară, ascultând de un cod moral. Se cul- Ceaușescu plus Elena, cu ștergare și colaci, cu ciobă-
tivă nu altruismul, nu loaialitatea necondiționată față nași legați la brâu cu tricolorul. Salus patrie suprema
de etnie și valorile ei, ci o atenție exclusivistă pentru lex, hotărâseră anticii. Dar cine mai știe ce înseamnă
sine.” asta, dacă spiritul latin și limba latină nu ne mai sunt
După Eminescu, întâiul creator de canon: „Patria de trebuință? Dispare din curriculum Latina, se micșo-
vine de la cuvîntul pater și numai oamenii care țin la rează numărul orelor de Română, se declară că patri-
instituțiile părinților lor, la peticul lor de pământ sfințit moniul nostru e sărac, puțintel, ce să-l mai păstrăm?
de sângele părinților pot fi patrioți”. Iar pentru mulți Țăranul clasic cu datina lui cu tot a fost trimis la muzeu
dintre români patria a devenit „clișeu inept”. Un prof. și muzeul poate fi desființat și transformat în cinema
univ. de istorie vorbea, la un post Tv, de „mândrie na- pentru filme LGBT. Ce familie tradițională?
țională ” cu fereală, temându-se de „cea dusă în altă Școala Ardeleană a fost subiectul meu la examenul
parte”. Care parte? Patriotism, naționalism cumva? de admitere în Facultatea de Filologie ieșeană, în 1962,
anul unui început de dezgheț, re-înghețat în 1971. Un
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 57
AL ZILEI CLOPOT
manual alternativ a des-ființat-o postsocialist. Pentru Se întâmplă multe: și în dauna sacrului, și în dauna
comuniștii atei, teologia era o bardă, religia-opiul po- eticului, și în dauna etnicului. Au fost stârpiți fără milă
poarelor, preoții – reptile de zdrobit în pușcării, Sf. călugări (Sandu Tudor), mari ierarhi (Monseniorul
Scriptură – de înlocuit cu Scriptura Stalin, demonul Ghika), simpli preoți după preoți, judecați și închiși pe
care-i bântuie iarăși pe neo-marxiștii iubitori de Jean- „loturi”, creștini cu toții.
Paul Sartre și de necredința filosofului: „Eu nu cred în Interbelicii? Niște antisemiți! Nae Ionescu? A scris
Dumnezeu. Descurcați-vă!” prea puțin, ca și Mircea Vulcănescu. Noica? A scris
Andrei Cornea, în „22”, ia în râs, dar cu pana-n pană prea mult. În ce-l privește pe domnul Al. Florian, este,
de umor, ideea unui kominternism redivivus: „Noi, ca tot românul, imparțial: are ce are și cu unii, și cu
neo-kominterniștii”. Adevărul e că se inventează por- alții, și cu ortodocșii, și cu greco-catolicii: cu patriarhul
tițe de scăpare pentru Ana Pauker și pentru Nicolschi, Miron Cristea, cu mitropolitul Visarion Puiu, cu unio-
pentru Valter Roman, care i-a scris lui Litvinov (șeful nistul Mircea Vaida-Voevod, primul prim-ministru al
kamisiei), în 18 iulie 1944, că problema transilvană tre- României Mari, dar mai ales cu „Sfântul Închisorilor”,
buie rezolvată prin constituirea unui Ardeal indepen- cum l-a numit Steinhardt pe Valeriu Gafencu, „om ce-
dent, iar „granițele acestuia” să fie „garantate” de resc” cu adevărat.
URSS (first!), de Anglia și de SUA. L-o fi auzit, peste Acuzațiile sunt false, când nu sunt infantile: că bi-
veac, Kelemen Hunor? Cum o să-i intre-n cap candi- serica ar discrimina femeile de etnie țigănească ori i-ar
datului la președinția României că Unirea de la 1 De- fi înrobit pe țigani. De dezrobire n-or fi auzit detracto-
cembrie 1918 n-a fost „condiționată”, n-a fost „provi- rii? Nici de Vasile Alecsandri și de prietenul său, Po-
zorie”? Poți să-i pui sub ochi 1228 de „credenționale” rojan? „Am pierdut, scrie poetul, în Vasile Porojan pe
și nu crede neam în Unire, cum a dovedit-o încă o dată cel de pe urmă martor al începutului vieții mele”. Și
la al paișpelea Congres al UDMR, în februar, 2019. Un încă: „eram amândoi egali dinaintea soarelui”; „lipsit
aide-memoire pentru Kelemen Hunor? Legea Educa- de Porojan, îmi părea că eram o ființă fără umbră”.
ției Apponyi a închis sute de școli românești: „Toate Vă aduc aminte că, prin lege, în 1948, s-au suprimat
școalele să fie prevăzute cu emblema ungară”. Școala Superioară de Arhivistică și Institutul de Istorie
Leonte Răutu, călăul culturii române, are parte de Universală, pentru a se face loc Institutului Maxim
reconsiderare, ca om de vastă cultură, nu și marile con- Gorki, ca să învățăm limba sovietică de lemn, cântând.
științe. Pleșiță generalul nu s-a sfiit să se laude cu bă- Iar tov. Igor Dodon știe că nimic altceva nu-i unește pe
taia administrată personal lui Paul Goma, „unicul Ion cu Ivan decât limba rusă și o propagă răzbit. Urăște
Goma”, așa cum îl numește Petru Ursache. românește în limba rusă sau iubește rusește în limba
S-a încercat și se încearcă învrăjbirea catolicilor cu română? Iar acad. Ion Druță, membru de onoare lan-
ortodocșii, de 30 de ani încoace; se sapă răzbit la vrajba sează aberația că limba moldovenească e bunica limbii
ortodocși-greco-catolici, romano-catolici etc. Episco- române și mai visează la Moldova Mare, până-n Car-
pul Inocențiu Micu-Klein, Petru Maior, Gheorghe Șin- pați.
cai, Timotei Cipariu, Iuliu Maniu, Vaida-Voevod, Va- Bolșeo-comuniștii aveau ce-aveau cu granițele, cu
sile Lucaciu, Iuliu Hossu, Gheorghe Pop de Băsești, identitatea națională, cu tradiția, cu credința, cu tot ce
Ion Bianu, Ion Agârbiceanu, Coșbuc, Ovid Densusi- era cultură amprentată etnic. Acum distrugerea conti-
anu, Iuliu Hațieganu au fost greco-catolici și militanți nuă. După Kamisia, Comisia, după Komisari, alt soi de
pentru Unire. Da, cultul greco-catolic număra aproxi- comisari. Un politician încerca să ne liniștească, spu-
mativ două milioane de credincioși; avea 1700 de pre- nând că există două logici geo-politice: una pentru Est,
oți când a fost des-ființat. Deținea o mitropolie de Blaj alta pentru Vest. De ce-om fi atât de docili? România
și patru episcopi de Cluj, Oradea, Maramureș, Lugoj. a îndeplinit din 2011 criteriile tehnice pentru Schen-
Dura de la 1701, când, în 1948, 2 decembrie, sub Jus- gen. Când olandezul Mark Rutte a spus că nu, nu le-
tinian Marina, a fost – repet – des-ființat. Nu se spune am îndeplinit, cu gândul la portul Constanța, cum a
însă că Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului a re- scris presa rămasă independentă, trebuia să fie scos
fuzat să meargă la Blaj pentru a prelua catedrala greco- afară: Aici nu-i spațiu Schengen. Du-te acasă.
catolică și biblioteca Academiei Teologice; nici că, în Ce-i de făcut? Ce altceva decât să ieșim odată din
1946, Bartolomeu Anania l-a elogiat public pe Iuliu starea asta nefericită de amorțeală, de toleranță, să nu
Hossu, asumându-și riscul de a fi arestat. S-a vorbit ne lăsăm cuprinși de „frica de frică”. Și poate că vre-
destul, măcar în anul Centenarului, de jertfa lor? Ici- mea n-ar mai vremui și am cunoaște un avânt național
colo, cu fereală, trendul e altul: să intrăm în golul me- stimabil.
moriei. După intervenția premierului Stolojan, dispus Vreme trece/Vreme bine. Da, cu b de la bine.
să dispună des-ființarea cercetării Istoriei, s-a dat re-
clama: „Dormeo: atât de WOW!”

58 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


TAINA MĂRTURISIRII

Mariana BURUIANĂ

TAINA MĂRTURISIRII (IV)


***** cu simplitate că e unicul adevăr. Această concluzie și
7 ian. 1989 credință mă dezumanizează.

Toți va trebui să ne schimbăm. În noi înșine și *****


învățând unii de la alții. cuplu

premoniție Viața e un joc de șah. Și totul se poate scrie mate-


matic. De aceea nu cred decât în jumătățile de rotițe
De-atâta Ne-iubire zimțate - bănuți de aur și argint mișcători - care atunci
se clatină pământul când își potrivesc marginea tăiată neregulat - cu gol-
furi, piscuri și fiorduri unice - de marginea jumătății
Simt dezghiocând norodul celeilalte se rostogolesc în universul stelar al armo-
”Pioasele”– Cetăți! niei, lăsând deoparte și părăsind definitiv groapa de
căutări comune - zornăitoare și haotică - ale celor care
Se-ncearcănă Izvodul Speranțelor – (se) trec.

Apuse-(s)! *****
Ce bine e să fii sus! Poți să și mori!
Sfruntate – s
(a)cele Plăți! Toate astea, tot ce aud, ce văd, ce discut, mi se par
copilării. Mă simt bătrână (nu e rău, nu în sens rău!).
De-atâta Ne-iubire Dar la ceilalți toate mi se par ca la copii: plânsete sau
Aleasă Milă-Hrană râsete, izbucniri dramatice de copii. Stau cu totul în
(I)zvorând din nemurirea aproapelui – Cel Sfânt mine și nu e bine, pentru că treptat devin neprezentă.
Prezența se face cu efort, și acest efort consfințește
Tu – Cea ce cureți Golul activarea, starea de a fi în funcție de… și în raport
Blând picurând pe Rană cu…, în care mă găsesc în lume. Aceste fire mă țin
Sfioasă-Nemurire prezentă în lume revelându-mi constituția fizică a sta-
Ne-adulmeci tutului de individ (izolat de fapt) care trăiește în relații
(aparente) cu mediul. Să fie asta armonia?
lunecând. Nu, nu asta e armonia ce o tânjeam, asta e savoir faire
și toate celelalte (să placi, să fii “deștept“, să auzi sau
***** să n-auzi cu grație, un plus de noblețe și “spirit” dau
întotdeauna “bine“), astfel încât statul între oameni
De la oboseală această nedorință de activare, ne- este un fel de a-ți petrece timpul, un mod de a trăi.
păsare, delăsare? Indolență să numesc micuțul loc de Poate că eul meu este reprezentat de neactivare și toc-
liniște pură spre care se îndreaptă “agitațiunile” mele mai în întâlnirea din această neactivare vedeam Sal-
zilnice - teatrul amestecat cu ciorba, filmarea cu som- varea, Izbăvirea, pe care le confundam cu Iubirea?
nul - subiectivitatea mea e goală de orice fel de sis- Continui: armonia pe care o caut și în care cred:
tem, iar felul ei de a se manifesta e anticolectiv și săl- cufundarea eului lăuntric într-un alt eu asemănă-
batic. Poate cer prea mult de la mine, m-am obișnuit tor/complementar și apoi zborul spre timpanele uni-
să mă predau și într-o simplă conversație, iar acum nu versului, cufundarea în muzica lui. De asta spun Emi-
mai pot și intru în panică. nescu și cred în acest unic fel de a fi, de parcă dintr-o
Puterea de a te lăsa așa cum ești. De a te izola fără să bucată mai mare de suflet s-a dat la mai mulți oameni,
crezi că-l păgubești pe celălalt. câțiva.
Am impresia că n-am făcut nimic în viață, că mi-am
pierdut timpul degeaba. M-am cheltuit, m-am dat pe *****
nimic. Nu cred în meseria mea. Mi se pare puțin. Mă obosește. Tot ce nu e dens mă obosește.
Singura smerită și cuvioasă împăcare e pacea. Cred Să-mi încălzesc sufletul. Cu ce?
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 59
TAINA MĂRTURISIRII
Muzica e singurul loc în care mă regăsesc. *****
Descopăr prin diagnostic medical și analize la fos-
***** tul spital Mărcuța (!), boala congenital - tardivă, tere-
nul ereditar minat: ochiul.
Iunie ’89
*****
să o iei de la capăt (ruptura – despărțirea de cel Am avut seri ca acestea nenumărate. O nefirească
iubit-cataclismul interior) liniște a lucrurilor care par părăsite, neîngrijite, lăsate
de mântuială, o jale aburoasă în jur și în mine, o jale
Ani de zile am crezut că a o lua de la capăt e ceva în viitor. (Stăpânindu-mă, pot spune: am o stare
ușor. Ce e mai normal, mai firesc, decât s-o iei de la proastă, dar nu e așa, pentru că nu trece, starea e o
capăt? Cel mai banal lucru – înfloritor chiar! Nimic rezultantă dintr-un mănunchi de cauze cu ramificații
tragic. Cel mai greu mi se părea să continui, și stăteam până hăt, în viitor. Trebuie conștient să-mi stăpânesc
pe baricade trăind până în străfunduri adevărul că nu Starea de Răscruce și să nu mă tem). Mă tem.
s-a terminat și că astfel totul trebuie să continue. Pot rămâne așa, în inerție, multă vreme. Schimba-
Acum știu. E altfel. Punct și de la capăt. Dar acum nu rea e la motor. La rotor. Ce e adevărat din tot ce am
mai sunt acea ființă care continua. Acea ființă care trăit? Pe ce m-am sprijinit? Aburul devenise concret
”stătea pe baricade” pentru ”a face lucrurile să la un moment dat, acum e din nou abur. Nu e decât
meargă” nu mai este. Acum - constat - sunt acea ființă abur. Sprijinul - unicul - a fost Iubirea. Ea a clădit lu-
care a terminat. Și nu-mi rămâne decât s-o iau de la cruri concrete. Sprijinul aburos Iubirea s-a întrupat.
capăt. Deci nu eu decid cum sa continui sau nu. Nu e Acum am pierdut Concretul - Aburos și sunt pe nisi-
o opțiune puri mișcătoare. Îmi va fi vreodată dat să mă sprijin
solid pe altceva decât pe această consistență abu-
Nu trebuia să fac nimic intenționat. De ce nu mi- roasă, singura dătătoare de siguranță? Singura consti-
am dezvoltat numai lucrurile bune? Harul - Simțul tutivă?
care-mi spune și-mi dictează tot. De ce numai cele-
lalte “fleacuri”? Nimeni n-a fost în stare să pună de- Trebuie căutat aburul - protector - solid, cel fără
getul pe lucrul bun, să mi-l arate și astfel să-l des-
prindă de celelalte rele. Căci nimeni nu m-a pătruns
atât de adânc, nu m-a cunoscut și nu m-a iubit atât.

Transmiți unui copil modul de a judeca și de a în-


țelege viața. Transmisiunile umorale se imprimă mai
sigur ca orice teorie. De aceea trebuie să știi cum să
te încarci de bine ca să dai bine.
L-am regăsit pe Dumnezeu neatins cum l-am lăsat. Ce
mare schimbare. Sunt singură și se pare că așa am fost
întotdeauna.

*****
astenie

Cu adevărat astenicii nu trebuie încurajați în ne-


mișcare. Sigur, decizia lui a face - a actului în mijlo-
cul unui proces astenic - poate avea brutalitatea bistu-
riului ce taie o rană. Această duritate trebuie preîn-
tâmpinată prin încălzire (exerciții fizice, meditație).
Adevărul este că procesul își are dulceața lui. E greu
să te rupi din nemișcare: pentru ce?, la ce bun? etc…
totul e ridicol. Sau crezi că știind (cunoscând cu min-
tea) ceea ce ai de făcut, vei reuși cu siguranță. Doar
că nu ești apt. Nu ești. Trebuie întâi să fii, să fii un
instrument, apoi un om, apoi o voință, ca în cele din
urmă să ai ceva de spus și s-o mai spui și altora. Nu de care toate celelalte concretețuri - realizări, bunuri,
mimând, fiind! Tocmai rupându-te din nemișcare rea- siguranțe - nu sunt mai mult decât micuții vapori de
lizezi ce rost are. *Nu are rost*decât în nemișcare. gelatină și somn care-mi împresoară acum existența!
Iată deci Paradoxul concretului: soliditatea concretă a
60 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
TAINA MĂRTURISIRII
Aburului Iubire - lipsa ei - transformă concretețea ma- și-a luat nici măcar mingea, a plecat cu mâinile goale.
terială a bunurilor în vaporoasă neantizare (Irumpe Un glas de copil. O mașină. Același câine. Poate nu e
din lumină Concretul aburos…) totul pierdut. Poate mai există oameni fericiți. Zac ră-
pusă de o oboseală care nu-mi mai trece. Cine, oare,
***** cine m-ar putea salva? Sau, oricum, ce să fac?
Nu pune piedici. Nu te întoarce. Las’ să fie. Reîn- Constat, constat. Nu mă mișcă nimic spre înainte.
văț ceea ce atât de bine știam. Reînvăț, îmi readuc Ha-
rul. *****
Lasă cum e normal să fie.
Obrajii mă dor, simt două puncte dureroase sub Am fost la “Cheek by Jowl” Theatre Company și-
pomeți, de parcă ar apăsa două degete foarte puternic mi dau seama că sunt pe drumul cel bun. Sala arhi-
în locul acela, durerea se transmite în maxilare, mai plină a Naționalului - coafuri ciudate, fețe pudrate -
mult în cele inferioare. Tot controlându-mă nu aban- îmi amintește ca prin vis - cioc, cioc! în amintire - de
donez, spun sunt fleacuri, zâmbesc și astfel rezist. Am o ținută adecvată la care și eu ar fi trebuit să mă gân-
o rezistență de fier? S-ar putea. Ea oare mă împiedică desc. Dar toate aceste considerente, acest prezent,
să merg mai departe? alunecă pe lângă mine - propriile-mi umilite și splen-
dide încercări de a le da importanță cad ca o zale inu-
***** tilă și foșnitoare, și mă lasă ușoară și tăcută în scaunul
Afară e o vreme ciudată. Foarte cald, teribil de din fața orchestrei, așteptând în blugi și adidași înce-
cald și cerul acoperit. E o culoare gri în tot, până și-n putul spectacolului, tăinuindu-mă în puseurile vătuite
aerul ce-l respirăm. Am senzația că toată lumea e în ale jazului de pe scenă. Pe scenă. Iată, acolo mă regă-
case și așteaptă ceva. Poate e din cauza mea. Eu sunt sesc. “Ai putea trece și tu, ești îmbrăcată ca ei”- o
așa. Iar așteptarea mea n-are limite, e mare cât un voce din spate. Râd, îmi place, îmi plac. O întâlnire: -
oraș, ca și singurătatea. Mă cuprind și mă simt un oraș I’m from “Cheek by Jowl!” - ...? - From “The Tem-
întreg în pata aceasta sufocantă de culoare neador- pest!” -…? - I am an actor! - Oh, you are an actor! -
mită, în veșnică așteptare, veșnic puțin trează. Yes, and I saw you! - …Oh, you saw me? - Yes, I saw
Alături e un restaurant. O voce răgușită, nemelo- you yesterday playing Ofelia and you were wonder-
dioasă, tare, vulgară, cântă de zor - probabil la o ful! - Wonderful, me? - Yes. Și m-a pupat.
nuntă. E acompaniată de un acordeon sau ceva ase- Era pe rândul 8, ca el mulți alți actori în pantaloni
mănător și am impresia repetării acelorași trepte so- și în tricou priveau sala, primeau publicul, râdeau,
nore nu prea depărtate și nu prea multe. Lipsit de viață vorbeau.
e totul. Un câine latră. Ciripesc păsărele. Băiatul meu Extraordinară această strângere de mână.
s-a dus să se joace. Cu cine? Mare minune să găsească Actoria e inteligență 100% și simțire cât cuprinde!
pe cineva. Ieri zice că s-a jucat într-o curte. În care? (Zboară dacă poți …)
Caută, caută și el. Dacă nu găsește, vine înapoi. Nu (va urma)

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 61


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

MARIAN BARBU

LA 80 DE ANI

La cheile luminii acostăm


POETUL dar sfărâmați de foame,
tu mai ursuză ca un pastel
Zaruri eu, ca o culoare fricoasă
ascunsă în mugur de salcie –
Lui V. G. Paleolog (in memoriam) N-avem ce-mpărți, îmi zici.
Și, dintr-odată, coborâm undița ochiului
Necropole care închid timpul grec în cuibul amintirilor de început...
până în colțuri, până în ora rostogolirii când amândoi
cu metamorfoze și așteptări de vapoare n-aveam orez, nici foame
Vouă vă dăruiesc doar cheile împărătești
echerul zorilor, căderea deșertului ale vieții –
în lumina piramidei lui Keops Urcam, urcam, urcam,
Voi sunteți amfitrionii și prin copii,
sângelui bântuit pe rând, plecam, plecam.
de remușcarea viitorului
Vouă vă las fusul pământului Spre asteroizi
să destrame culori
până vă topiți în alb Stam lângă Ocean, ca lâng-un văzduh
și vă murdăriți ca femeile Dam să-mi apropii fruntea de el
de enigme. Apa văzduhului fugea în tunel
Zaruri, pradă de zei Zăream prăpăstii de vise,
căzută-n oceanul ispitei – Precum Ulise, la-ntoarcerea spre casă
Ne devorați anotimpurile Curând Penelopa va fi din nou mireasă.
cu o rază de lumină
egală cu latura voastră Blânda apă se-ascundea mai jos
până ne-amețim Vai ce mirat era vânătorul
de labirintul jocului Cuprins de remușcarea apei la pândă
și strigăm: „cui prodest”? Tot mai jos, tot mai jos
Infernul din Ocean nu se mai simte
Canibalul A rămas la suprafață
Ademenitor de frumos.
Canibalul Gândul meu blând
a apărut la recepția S-a risipit pe prund
oferită în cinstea lui Mă căuta mai afund.
în frac
și-a folosit Cât și până unde, fiindcă tot mai jos
pentru prima oară Mă-ntâlneam cu unde
cuțitul și furculița Și multă, multă liniște de prisos.
.............. Cerurile erau răsturnate
putem vorbi acum Ca la începuturi de ere
de progres Mai aveam puțin-puțin
sau mai așteptăm Și ieșeam prin pielea unei sfere
o altă recepție? Ori a unei piramide cu vârf alcalin
Urma să mă ciocnesc cu doi asteroizi
Nevoia de a fi Plutind pe aproape
Din vremuri strămoșești
De câte ori ne vedem Ale unor înaintași druizi.
împărțim timpul ca pe orez
62 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
Știam că sunt în apă De parc-ar fi cernută înadins
Dar că universul nu vrea să-i mai încapă. Ca să se vadă pietrele –
Oceanul numai pe mine Pești încremeniți în ere geologie
Mă purifica de pietre (in ille tempore)
Înainte de a ieși în Spațiu Și pe măsură ce se apropie
Fiindcă intram în Timp De împlinirea destinului
Trebuia să fiu curat (dacă Niagara este un destin?!)
La întâlnirea cu Dumnezeu Forța „pașilor” de apă împinge
Încotro, Doamne, să pornesc? Imaginația omului în scăpărătoare
Doar gâlgâi apa și nu obosesc! Fulgere de lumină –
Se face debit de cuvinte incalculabile
Eminescian, lângă Niagara Iar după ce coboară
Din semicercul prăpastiei
Am văzut un ceas floral lângă Niagara O vedem pulberi de aburi, pulbere de nori
Semințe ale timpului vesteau minute și ore Pâclă, nălucă deșertică
Cerul părea să fie în lunile lui de odihnă Un curcubeu, boltă a cerului
Picurau gânduri în cinci milioane de parfumuri Pe care-l știam răsărit ca o potcoavă
Prin bătaia de floare a ceasului – După ploaie. Poți să-l atingi cu mâna
Când albastre, când galbene, când albe...
Totul lua viață după bubuiturile cadențate ale casca- În zona Niagarei, pământul este floral
dei Mai spre chindie, mai spre seară
Nimic mai incredibil, mai zeiesc Până trece dincolo de orizont
Decât ademenirea florilor Spre în afară, spre mai niciunde
De răcoarea mușcătoare Doar stelele ieșinde în urma lui
A bombardamentelor de apă continuă. Ard de dorul lui Eminescu
De cuibarul de ape, rotite prin piatră
Peisajul acvatic e năucitor în Soare Și-aud un vaier al florilor din ceas
Apa lacurilor vine domol-domol Deslușesc mai bine din gândul-popas
Cât de departe poate pătrunde ochiul „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”
Atât de străvezie e apa

CRITICUL
I. L. CARAGIALE
Un mic tratat de teorie literară
- Câteva păreri -
De mai multă vreme – și sunt ani buni! – trăiesc 1420 de pagini, Lector Andrei Rusu.
sentimentul că n-am scris și eu ceva (original) despre Fără-ndoială că majoritatea românilor văd în
opera lui Caragiale. În facultate, cursul despre - Scri- opera Marelui Scriitor pe cel care le-a insuflat râsul,
itor – nu-mi aduc aminte să-l fi predat Zoe Dumi- ca formă de manifestare în atâtea împrejurări ale vie-
trescu Bușulenga sau George Munteanu. Amândoi au ții. După aceea, pe prozatorul și dramaturgul nemuri-
editat însă câte ...un Caragiale. Știu, în schimb, foarte tor al actelor de justiție, al dreptății imanente.
bine, seminarul despre și care s-a desfășurat sub Fiind departe de casă, și nu-mi-aduc aminte acum
atenta supraveghere a lui Ștefan Cazimir, recunoscut pe loc, că nici Șerban Cioculescu, comentatorul en ti-
de multă lume ca fiind unul dintre decriptori contem- tre al lui Caragiale – tatăl, nici alți descendenți ai
porani, cei mai originali ai lui nenea Iancu. acestuia să se fi oprit mai pe larg asupra celor 18 foi-
Fiind în USA, în 2018, în preajma Crăciunului, letoane din studiul Câteva păreri. El a fost publicat
având timp berechet și recapitulând I. L. Caragiale – în Ziua, din 1896, în trei ediții, în 22,29 febr. și 7 mar-
mai firesc ar fi fost parcă să recapitulez (mental) Ion tie.
Creangă – m-am oprit asupra gazetarului, cel din pu- Studiul este de toată lauda ca valoare în contextul
blicistica literar-artistică. Am la mine, în acest turneu epocii și chiar în perspectiva literaturii noastre.
american de șapte luni, vol.2, bibliofil - Proză, Ver- Înainte de a intra în problematica de fond a arti-
suri, Publicistică, Scrisori – ediție Minerva, 1971, colului, trebuie să evidențiem cultura universală – din
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 63
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
literaturile proeminente ale lumii, în primul rând, „toate stilurile, putem învăța din savantul meu curs fran-
franceză, apoi italiană, germană, engleză. Și fără cez”). Deh, strălucit orgoliu!
drept de apel, din literatura latină – Demonstene, Ta- O comparație ingenioasă cu distinsul croitor care
cit. se supune artei lui, în funcție de mușterii comanditiri
Fiind la modă, nu numai în România, o serie de – aci se impune stilul potrivit.
concepte de teorie literară – teză, tendință, artă, ta- Șugubăț din fire (ei, nici chiar așa!) trece pârlea-
lent, stil, manieră, retorică, tragedie, comedie, mai zul în grădina sculptorului. Pornind de la cunoscuta
lent sau mai larg, autorul le ia în dezbatere, aducând zicere că în orice piatră de marmoră sau trunchi de
mereu argumente irefutabile. copac „stă închis un Appollo, ca un miez viu care aș-
Doar marxismul era în plină răspândire în Europa teaptă să crape coaja” și el să iasă victorios. După ce
(deci și în România). Ca unul care a trăit sub ideile ai luat dalta și ciocanul și ai scobit cu mare atenție,
occidentului, nu putea să neglijeze specificul nostru dai de lumina zilei [drumul] captivului. „Numai fii
național, cauzele involuției ca atare. Între altele, în- atent, să nu-ți scape dalta și să atingi miezul”, zice
cepe exabrupto: Noi, românii, suntem o lume în care, povățuitor scriitorul.
dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne pu- De la foiletonul 11, (ele au fost numerotate de
tem mândri că cel puțin se discută foarte mult. mine, pentru lejeritatea observațiilor), I. L. Caragiale
În primă instanță, putem aprecia observația ca fi- este interesat de „mișcările sufletești ale omului”.
ind dreaptă, justă și în zilele noastre (2018). Căci nu- (Cum nu cunosc dimensiunile preocupărilor lui în
mai din discuții foarte multe se naște adevărul. Dar nu psihologie, parapsihologie, ezoterism și în general în
poate să nu se observe că de vreo cinci ani, „cu înaltă variațiunile oculte din anumite proze, nu-mi rămâne
căldură” s-au tot ciondănit pe faimoasa întrebare din decât credința de a-i verifica titlurile de cărți din bi-
epocă – artă pentru artă sau artă cu tendință. blioteca sa – din țară și din Germania) (dacă vreunul
Pentru că vrea să spulbere orice îndoială în for- dintre criticii notorii ai autorului a avut aceeași curio-
mularea unui răspuns tranșant, vine cu argumente li- zitate ca și mine. Mă gândesc la primul „Mare” de
terare de pe vremea lui Tacit, Dante, Shakespeare. care vorbesc, pe numele lui, Paul Zarifopol, și până la
Dar, Doamne, dacă cei invocați au rămas nemu- cei trei profesori ai mei).
ritori, românii din epocă – „simpaticul academic D. A Încă se mai crede că dramaturgul s-a inspirat din
Naum, Sofia Nădejde (autoarea unor „Ode proletare realitatea imediată, cea care îl înconjura cu prisosință.
sau novelele doamnei”) – să îngăduie, ca lângă volu- Din aceasta, comedia autorului a „mușcat” cu auten-
mele lor să stea și comedia lui Moliėre Școala femei- tică încredere, indiferent de procesele cele care i s-au
lor și comedia lui Shakespeare Cum vă place? intentat.
Ca să-și ducă mai departe evaluările critice, Ca- De data aceasta – în cadrul foiletonului 11, teore-
ragiale ia un exemplu de artă cu tendință de la un mare ticianul Caragiale deschide o viziune de mare profun-
scriitor ca Fr. Schiller. El a dat un rateu vizibil în piesa zime. Ia ca termen de reflecție, „o picătură de rouă
Tâlharii, față de Falstaff al lui Shakespeare. limpede ce cade din înălțimi senine, în drumul ei către
Deosebirea a fost și este ...talentul. El este „fla- pământul din care a fost sorbită-n sus”. Ea „reflectă
cără de viață, flacără mai misterioasă și mai nedefinită din pereți-i tot văzduhul larg”.
decât chiar razele lui Rőentgen...”. Reflecția autorului este în spiritul veacurilor din-
Capitolele următoare prezintă durabilitatea ope- totdeauna. „Ceea ce, de la pereții acestei infime sfere
rei de artă, viabilitatea ei în timp, prin secole. Com- reflectoare, este fără margini în afară, se adâncește-
parația cu sămânța aruncată într-un sol arid și într-al- năuntrul ei, afundându-se iarăși fără margini”.
tul prielnic, având umezeală și lumină, rămâne demnă Văd în această epocală viziune o apropiere de
de luat în seamă și de memorat ca atare. Comparațiile Eminescu, de viziunea acestuia din poema Luceafă-
coboară aici în mitologie. Și aici apare comparația cu rul. Deci, zice I. L. Caragiale, ispitindu-ne, așa este
sufletele alese. Numai unele dintre acestea pot pro- și sufletul omenesc ca bobul de rouă.
duce artă – „toți suntem iritabili, expresivi sunt numai Filozofând îndelung în marginea acestei reflecții,
unii”. Adică sunt cei care au talent, adică puterea de conchide extrem de valabil: Câți stropi de rouă, între
expresivitate. cer și pământ, atâtea oglinzi mișcătoare și atâtea ce-
Sporindu-și exemplele, I. L. Caragiale poposește ruri; asemenea, câți oameni, atâtea suflete și tot atâ-
în lumea poeziei lui Victor Hugo, a muzicii. tea lumi.
Din studiul culturii epocii – sfârșitului de veac 19 Inedită este definiția sufletului omului drept
– retorica devenise o știință și-i preocupà tot mai in- „oglindă sferică”. Vedem în călătoria sufletului prin
sistent pe oamenii învățați. Iată trăsăturile unui stil spații mult mai mult decât o concepție biblică, o de-
onorabil, adică a unuia care trebuie să fie personali- terminare filosofică despre materialitatea lumii din-
zat: claritate, concizie, să nu fie pompos, ușor, măreț, colo de existența efemeră a individului. Speculând,
simplu, sublim, patetic, larg, ornamentat, chiar înflorit vom putea rosti convingător care sunt noimele relației
și alte multe. (Înțelegem, deloc în paranteză, că despre dintre parte și întreg?
64 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
Tot inedită este comparația sufletului omenesc cu mult a face, și despre aceasta s-ar putea scrie mai
o „orgă misterioasă”. Artiștii care se încumetă să se multe decât pot încăpea într-un cadru strâmt ca al
creadă valori de top și, în fond sunt niște ageamii, ei notițelor de față.
strică echilibrul întregului și totul se prăbușește. Toate demonstrațiile autorului cu exemple palpi-
Bag seama că deși bine informat, cultivat într-ale tante din culturile lumii au fost formulate până acum
culturii universale, I. L. Caragiale n-avea la inimă cu un scop precis ca să atragă atenția, să-i sensibili-
analiza psihologică în mod expres. Sigur, aceasta era zeze pe mai marii zilei, pe oamenii politici, înainte de
la începuturile ei, în Franța, apoi în Germania, Rusia, toate, să creadă în inegalitatea oamenilor și să-i cul-
Italia și mai ales în USA. tive în mod distributiv pe cei direct interesați
În derularea subiectului propus, istoricul culturii (”imensa majoritate a lumii va fi compusă din oameni
europene – I. L. Caragiale, zăbovește asupra descope- normali, cari nu văd cu gândul decât până la vârful
ririi și folosirii tiparului, socotit „minunata invenție”. nasului, și văd cât le trebuie”. Talentul este cel care
Ea a determinat să apară „stilurile infinite, și școlile ne deosebește pe unii de alții.
și autoritățile și curentele, și modele, și reputațiile Numai acesta face ca opera de artă – pictură, lite-
(...). Că odinioară, nu e o clipă fără o moarte și fără o ratură, muzică, sculptură, - să trăiască, adică să fie. I.
naștere, putem zice astăzi că nu e o clipă fără născutul L. Caragiale încheie apoteotic: Între a nu fii și a fii e
a două flori și păscutul a trei”. Satira – nu ironia – o nemărginire, față cu care deosebirile de durată a
mustește din această reflecție acidă, căci mai încolo, ființelor sunt reduse la nimic.
batjocorește fără drept de apel munca titanică a tipa- Cu alte cuvinte, omul, cel înzestrat, ca ființă pas-
rului, printr-o hiperbolă cutezătoare, care își prelun- caliană, nu poate fi și nici nu trebuie să fie măsura
gește și azi reverberațiile. Iat-o într-un citat extins : receptării artei în general. Cu atât mai mult, viața lui,
Din vârful munților și până-n fundul văilor, sfârâie chiar dacă a fost nobilă și de înalt rang aristocratic.
roatele tipografiilor fără minută de odihnă, vărsând clăi Așadar, Caragiale apasă pe spiritul de receptivi-
de flori pentru turma rumegătoare, și tot nu-i pot birui tate al epocilor care vor veni, convins că ele vor re-
teribila poftă de mâncare, cu atât mai nepotolită, cu cât zerva spații și îndrumări mai bune, fertile culturii. În
procesul digestiunii este mai zadarnic și mai fără folos particular, celei românești, integrată firesc celei uni-
de hrană; o simplă iritare de funcțiuni fiziologice fără versale.
urmă de câștig pentru organism - sacâz morfolit și mur- Aș încadra tot acest demers, al lui I. L. Caragiale
dărit degeaba în bale. – cu o formulare destul de modestă (Câteva păreri),
Ca în orice studiu științific, retorica limbajului într-unul de literatură compatrată. Cu atât e mai de la-
este de bon ton, ba este chiar apreciată. Iată-l pe teo- udă, cu cât aparține sec. al 19-lea, deschizător de mo-
reticianul Caragiale, întrebându-se retoric: Dar ce are dernitate.
a face invenția tiparului cu cestiunile estetice? Are

PROZATORUL (despre)
SPRE LUMINA ARHETIPULUI CREATOR
de Dumitru VELEA
Au trecut peste două decenii de când Marian Barbu, aceasta au fost „solicitați” de ampla susținere „teoretică”
unul dintre cei mai reflexivi scriitori români, publica ro- a scrierii și, poate, de preocuparea cea mai relevantă a
manul Colonelul de la Ghiol (Ed. Scrisul Românesc, autorului, aceea de critic și istoric literar, de o amplitu-
Craiova, 1996) și peste un sfert de veac de la scrierea sa, dine și întindere greu de egalat. Fiecare a găsit de cuvi-
deosebit de complexă, mai bine zis, de la prezența și ab- ință să facă un set de referințe sau un excurs la acest do-
sorbția materiei „epice”, cu o vorbă mai veche, a acelei meniu în care reflecția autorului asupra prozei este cea
„materia prima”. mai întinsă, cu cercetări științifice (doctorat cu Roma-
În primă instanță și aparent, complexitatea acestui nul de mistere în literatura română, 1976), istorice și
roman consistă în recursul la metodă, iar „materia metodologice (Aspecte ale romanului românesc con-
prima” se află îndeosebi în trecerile și schimbările de temporan, 1995) și, nu în ultim, cu desfășurări critice
paradigmă socială de după anii ’89: de asumări teoretice, de la comparatistică la semiotică
a) Și cum este obișnuit, criticii stăpânitori de arsenal (în seria impunătoare, Trăind printre cărți). Nu este de
„tehnic” nu au pregetat să se îndrepte spre determinan- exclus nici Addenda romanului cu acel Pro domo al ei,
tele teoretice implicate și „expuse” de roman. Spre unde Marian Barbu execută un „act de istorie literară”,

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 65


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
fișând personajele în „identificabile, generice și alu- Nu este nicio îndoială că asemenea aserțiuni critice
zive”, oarecum, în virtutea desfășurării romanului pe își găsesc o confirmare, întrucât o operă își are mai multe
componente „clasice (tradiționale), moderne și postmo- niveluri de realitate artistică, mai ales când ea este com-
derne”, adăugând și o schemă a disocierii dintre moder- plexă și în procesualitate, chiar dacă deseori stă retrasă
nism și postmodernism propusă, în 1985, de Ihab Has- într-un con de umbră. Ele ating un nivel teoretic, ce este
san, „unul dintre cei mai avizați cercetători americani situat spre suprafață, spre mișcările ideatice și exteri-
ai domeniului” (p. 329). Însă este de amintit, pentru te- oare, proprii mijloacelor sau demonstrațiilor. Ideologii-
oreticienii cu pricina, că o asemănătoare schemă, de lor. Asemenea demersuri sunt înmulțite în epocă și lor li
scriere și interpretare în domeniul teatrului, propusese și s-ar putea replica, parafrazând o vorbă hegeliană: nu tre-
Brtold Brecht, prin Noul Organon, în 1948, solicitând buie să cercetezi calapodul ca să știi unde te strânge
aplicarea „efectului de distanțare” („Verfremdungsefeckt”) cizma. Totuși, între cele prezente își fac loc unele des-
în vederea detașării de teatrul așa-zis „aristotelic” în fa- chideri și „trimiteri” spre zone mai adânci ale scrierii,
voarea „teatrului epic”, adică a trecerii de la „forma dra- cum ar fi întrebarea lui Stan Velea dacă suntem în fața
matică” la „forma epică a teatrului”. Și efectul: prima a unui „roman total?”, sau constatarea, mai explicită, a lui
înglobat-o pe cea de-a doua. Titu Popescu, că avem de-a face cu un „discurs poli-
Prin urmare, imediat criticii s-au aplecat asupra ro- morf”. Este greu și imposibil de susținut logic existența
manului Colonelul de la Ghiol și au stăruit asupra „ner- unui roman total, însă sensul pe care îl degajă întrebarea
vurii” teoretice pe care autorul a lăsat-o la vedere, ridi- privește mai mult existența unei scrieri care „totali-
când astfel „puncte de sprijin” din realitatea artistică zează”, care strânge și pune la un loc mai multe nivele
spre determinantele unui curent – postmodernismul – de realitate artistică, cum asemenea relevă și sintagma
„încă insuficient de bine precizat teoretic, atât la noi, cât „discurs polimorf”. Că totalizează, că strânge la un loc,
și în alte arii culturale” – cum observă Marian Vasile în presupune o întoarcere și o recuperare, o căutare a locu-
textul Un roman „postmodernist”. Deși criticul face o lui de origine și o exigență a operei – ambele, proprii
astfel de precizare, provenind dintr-o cumpănită defi- operelor finale. Însă nu trebuie să tulbure pe nimeni, fie
nire, acesta privește romanul ca „un text important din și la nivel obișnuit, că o asemenea operă nu se află la
unghiul postmodernismului”, ca fiind „scris în mod de- finalul zbaterilor unui creator. În cazul de față și întâm-
clarat după rețetele acestui curent” și că autorul „vrea plător, romanul Colonelul de la Ghiol – pe traseul pro-
să dea un exemplu clar de literatură postmodernă”, (ci- zei autorului – pare că se situează la final (după: Orașul
tăm după Ocheanul timpului – 65 Marian Barbu, Ed. la ora amintirilor, roman, 1984; Câmpia nu este sin-
Sitech, Craiova, 2004, pp. 151-152). Mai departe, Virgil gură, roman, 1986; Aproapele nostru trădează, ro-
Dumitrescu, în cronica Un roman polimorf, din Cuvân- man, 1992; iar Brazii din Poiana Soarelui, povestiri
tul libertății, din 9-10 nov. 1996, vorbește de un „cifru pentru copii, 1998, și Fuga de sub model, proză scurtă,
intertextual specific romanului postmodern”, (op. cit. p. 2002, sunt scrise anterior).
153), iar Constantin M. Popa, în cronica Toamna colo- b) Privitor la „materia prima”: aceasta o constituie
neilor, din Ramuri, nr. 10-11-12, 1996, afirmă de la în- „nodul” social-ideologic, ce pare că se desface în strân-
ceput că romanul „este inspirat din poetica postmoder- gerea sa, imediat după anii ’89. Însă firele i se întind în
nismului” și că autorul controlează „construcția planu- țesătura covorului social-istoric pe ultima jumătate a se-
rilor metatextuale, în măsura în care deconstruiește fa- colului al XX-lea, purtând o anume năvădire, spre a fo-
bula”, (op. cit. p. 154). Stan Velea, criticul și istoricul losi o metaforă a bătrânului Hegel din filosofia istoriei.
literaturii poloneze, în textul Un roman total?! din Jur- Și chiar în răscrucea lumii, între est și vest. Nu ideea,
nalul literar, 27-30 aug. 1997, execută multe deschideri care constituie urzeala, nici „pasiunile omenești”, care
teoretice spre a extrage aserțiuni critice, unele ca deri- înseamnă bătătura cu florile ei expuse, nici nodurile fi-
vate din „edificarea ansamblului postmodernist”, altele relor rupte, trecute pe dos, contează, ci năvădirea cu
ca strângându-se întru definirea ca roman total, (op. cit. modelul și interesele ei, bine ascunse și mereu căzute
p. 157), iar Mihai Lisei, în cronica pe două întrebări În- alături de spirit și reconstrucția omului. De unde, rațiu-
cotro Ulise? Încotro Don Quijote? Întrebări care de- nea este nevoită să acționeze mai întotdeauna viclean.
pind numai de noi, din Știrea,11 nov. 1998, Cluj-Na- În această jumătate de secol, spiritul a încercat o naștere,
poca, precizează că „tehnica de redactare a romanului mai bine zis, o renaștere spre a trece la o nouă înfățișare.
«oscilează» premeditat între clasic, modern și postmo- Aceasta a părut o experimentare. Iar abstracțiunile –
dern, etalând o modalitate inedită de reliefare a evolu- apărute întotdeauna la o naștere – s-au strâns și au sufo-
ției Teoriei textului”, (op.cit., p. 158). Numai Titu Po- cat încercările cu un formalism subiectivizat. Și, sur-
pescu, criticul și esteticianul nostru din Danemarca, în prinzător, repede răsturnat în subiectivizant. Cu o vorbă
comentariul Marian Barbu, Colonelul de la Ghiol – a zilei, s-a petrecut o schimbare de paradigmă, însă cu
Editoriale, Ed. Dorul, 2000 – o conștiință care a privit aceeași vorbă se poate spune că s-a întâmplat o răstur-
multe din peripețiile esteticului – se ferește să vorbească nare de paradigmă. Ambele sensuri se vădesc în supra-
de postmodernism, subliniind doar „multiplicarea voci- punere – și poate astfel este dat să se înainteze pe cale.
lor narative într-un discurs polimorf”, (op. cit. p. 159). Și ca niciodată, în acest moment se vede pregnant cât de
66 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
sfâșiat este omul, și conștiința sa bineînțeles, aproape de nu există mai nimic întâmplător în creația sa, se poate
pragul antinomic: o parte alunecată în materialitatea su- face o „deschidere”, pornind și de la un simplu detaliu.
focantă și limitatoare, mereu sub umbra finitului, și o El așează, pe coperta din față a romanului, Portretul lui
alta, zbătându-se să-și găsească propria măsură și misi- Paul Eluard, de Salvador Dali, din 1929. Se știe acel
une, de a ajunge prin creație și jertfă sub stăpânirea și „limb” al poveștii de dragoste dintre poetul francez și
lumina infinitului și a divinității. Și iarăși ca niciodată, Gala, dintre tânărul parizian Paul Eugen Grindel și ru-
această sfâșiere nu a fost mai profundă ca în perioada soaica Elena Diakonova, ce s-au întâlnit în 1912 într-un
aceasta, întrucât nu i se percepe și privește abisul și, încă, sanatoriu din Elveția, ca apoi, în plin război, să se căsă-
i s-a obturat celălalt termenul, singurul care îl neagă și-l torească. În fine, flăcările pasiunilor pârjolesc și pe de
recuperează pe primul, al misiunii omului, de ființă cre- lături și, într-un august providențial din 1929, Gala (de
atoare, de reconstrucție de sine, de reîntoarcere mântui- 35 de ani) îl aprinde pe Salvador Dali (de 25 de ani). S-
toare la sine și divinitate. Mai mult, în această sfâșiere, au întâlnit pe plaja de la Costa Brava, de sub Pirineii ce
negativul s-a pervertit în afirmativ, anihilându-i-se func- alunecă în mare. Ei au dat viață celei mai uluitoare și
ția de negare și afirmare. Cât de ascunse trebuie să fie flamboiante povești de dragoste – Gala i-a devenit iu-
interesele de se prezintă modelul, cu o metaforă a lui bită, muză, soție, femeie-destin. Suprarealiști! Dali, un
Andersen, ca un fascinant și orbitor veșmânt al Împăra- geniu oniric suprarealist. În context: suprarealismul ar-
tului, aducător de fericire! tiștilor intra în coliziune cu realismul societății. Tabloul,
În a doua instanță, este de vădit cum romanul lui fără a stărui asupra sensurilor, îl aduce în prim plan pe
Marian Barbu, Colonelul de la Ghiol, se instituie ontic poetul Paul Eluard, un bust, și în plan secund, un cap
și se constituie din zonele individuației: mefistofelic, plutind agresiv. O plasă abia sesizabilă
a) Mai întâi, să schițăm un răspuns la întrebarea fără trece peste fruntea poetului. Și o mână retezată pe frunte.
de care nu se poate deschide nicio poartă a artei: pe ce Simplu spus, Dali aduce din oniric și „expune” coliziu-
se bizuie și se întemeiază această scriere? În urmă cu un nea dintre poezie și manifestările agresive ale răului ce
deceniu, Marian Barbu observa „că lumea toată se află se ivesc de oriunde.
pe toboganul întunericului dezumanizant”; și ca un Höl- Marian Barbu a găsit de cuviință să așeze această pe-
derlin care, pornind de la premisa că omului îi e dat să cete pe „poarta” romanului său. Numai că va trece în prim
locuiască poematic acest pământ și în dialog cu zeii, de- plan manifestările răului, insidios și personalizat sub
plângea retragerea „cereștilor”, continuă: „Începe să ne chip de Colonel, și va lăsa în fundal poezia, în sens gene-
lipsească tot mai mult un zeu tutelar, o credință în echi- ric, acea nevoie de creație mântuitoare a omului. Așa cum
libru, o stea magică, fie și a pământului, care să ne că- se află, de altfel. Nu sunt generalități, ci zbateri la nivelul
lăuzească”; și conchide, firește, cu cuvintele lui Martin individualului ce nu vrea să se piardă, fără urmă și rest, al
Heidegger: „Vârsta lumii, care își pierde temeiul, stă determinaților ce nu vor să se risipească în indistinct, ci să
suspendată în abis”. Poetul german era prins în hiatusul se strângă laolaltă după dâra luminoasă a universalului.
dintre zeii retrași și zeul așteptat, în acele „timpuri să- Este exigența sub care Marian Barbu așează împlinirea
race” („in dürftinger Zeit”, Brot und Wein, Gedichte actului creator, este exigența din care privește partea cea-
Hyperion Empedokles Briefe, Kriterion Verlag Buka- laltă, a individualului ce renunță să se deschidă și rămâne
rest 1972, p. 102); un același timp de așteptare și trecere, închis cu golul său, ca o păstaie uscată fără boabe, cu „țe-
mai mult, de fractură ontică în destinul omenesc per- săturile” ei zbârcite de interese. De obicei, această parte,
cepe și Marian Barbu, însă la întrebarea „ce-i de făcut?”, ce nu vrea să se deschidă, este sinonimă cu gestul celor
ca un dascăl, arată încrezător spre termenul al doilea, doi tineri care au ales mai întâi să-și îngroape tatăl decât
spre una din fețele acestuia: „Și atunci, ies cu făclia cu- să-l urmeze pe Marele Învățător și, drept răspuns au pri-
vintelor mele în spațiul comunicării să încerc a lumina mit cuvintele grele de tâlc ontic: „Lăsați morții să-și în-
calea abătuților de la normalitate, provocându-le gân- groape morții”. Această parte de „existență putredă”,
dul de bine la nivelul experimentului, dincolo de lăco- cum îi zice și Hegel, este partea de zi cu zi a lumii, cea
mia materialității trufașe”, (Ocheanul timpului – 65 mai însuflețită și plină de interese în care și sub care acți-
Marian Barbu, coperta ultimă). Însingurat și subiectiv! onează acestea, după descripția lui Marian Barbu, este lu-
Romanul Colonelul de la Ghiol este cea mai subi- mea coloneilor, a colonelul multiplicat într-o ordine ie-
ectivă operă a autorului, în sens de adâncire în subiecti- rarhizată, a acelui homo hierarchicus. O singură dată
vitatea proprie și cea a unui timp. Ele sunt împletite. Ma- apare această definire a omului, a omului din prezentul
rian Barbu este o conștiință lucidă, aplecată asupra a nostru – și aceasta la sfârșitul romanului, subliniat. Ca
ceea ce se petrece în jur și asupra sa; privește asupra co- amețitoare concluzie, ca loc spre care duc toate cuvintele
liziunilor lumii exterioare dintr-un anumit timp și loc, și traseele romanului, ca punctul cel mai adânc al prăpas-
jumătatea din urmă a secolului ce tocmai a trecut, și ca- tiei ce cheamă și absoarbe, ca un ochi ce fascinează și în-
ută să dea seamă asupra răsfrângerii acestora asupra vi- gheață. Ca „voievodul negru” al lui Dante, pe spatele că-
eții și reconstrucției omului, și a sa, în procesul realizării ruia trebuie să iasă „pe brâncă/ cel care vrea de negrul
individuației, a acelui, numit încă de Aristotel, princi- fund să scape”, (Divina Comedie, EPLU, Buc., 1965, p.
pium individuationis. Cum el este un autor reflexiv și 185). De aici este totul de început și definit, de reînceput
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 67
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
și redefinit, de aici începe revelarea: Simplificat la câteva vorbe, fără a implica „zbate-
„Dacă Ideea transcende Viața și Moartea, Absolutul rile” din urmă: prima triadă, etapă, o reprezintă uimi-
rămâne Vatra devenirii noastre ca Ființă. De aici începe rea/contemplarea (și aparține zorilor și dimineții, copi-
Ilimitatul (…) – zice Marian Barbu, trăgând linie – lăriei și adolescenței, senzației și percepției); a doua, ac-
Conchid: prin lumea coloneilor mi s-au revelat alt- tivitatea/interioritatea (aparține amiezii, maturității,
fel Viața, Moartea, Absolutul, Vatra, Ființa și Ilimitatul. percepției și intelectului); a treia, reflexivitatea /liberta-
Gradele militare au pus stăpânire pe acest deceniu eu- tea (aparține amurgului, bătrâneții, intelectului și rațiu-
ropean. Deci, homo hierarchicus!” (p. 325, s. n.). Nu nii). Se știe că la amurg pasărea Minervei își ia zborul;
deceniu, în acest deceniu s-au văzut mai bine. că reflexia este legată de lumina roșiatică a soarelui; că
b) Dar cum să privești în prăpastie fără să simți cum aici soarele privește înapoi și își contemplă traseul. La
îți tremură inima? Cum să vezi sau să deconspiri ierarhi- fel se petrece și cu omul. (Că se întâmplă, uneori, mai
zările „lumii coloneilor”, ce năvădesc florile de la supra- devreme, sunt excepții: studentul Hegel era poreclit Mo-
fața covorului istoric, fără să îți asumi măsuri și metode șul; Eminescu la 20 de ani trage linie și rezumă.) Marian
în desfășurare și, mai ales, fără să-i fi simțit presiunea? Barbu este un spirit reflexiv, prea reflexiv – se deduce
Omul care nu a uitat aburul creator suflat peste sine este din creația sa. Însă sub lumina reflexivității se întâmplă
dungat de răni și cicatrice, este deschis jertfei și creației. mai întotdeauna, și compensativ, să se audă zgomotul
Vine cu ele din generație în generație, deși se văd doar în unor „ape” nocturne! Prima etapă, triadă, se întinde din
făptura prezentă. Coloneii vizibili și invizibili vin și ei mai 1939 până în 1964 – cum și zice – odată cu terminarea
dinapoi. „Ghemul” de colonei, al lui Marian Barbu, se de- Facultății și venirea ca dascăl în Craiova; a doua, conti-
șiră și înșiră la nămolurile Ghiolui, cam timp de o lună, nuă până în jurul vârstei de 50 de ani, adică până în ’89
cât ține un concediu, într-o vară, aproape imediat după – la schimbarea de paradigmă social-ideologică, cum s-
’89; însă firele, intriga, se trag de-a lungul a vreo cinci de- a zis; a treia, de aici, continuă în deschidere. Este de
cenii. De tors, nemaivorbind. spus, deocamdată, că în plină amiază, la 37 de ani, la
Marian Barbu s-a născut în 1939, când scrie roma- jumătatea triadei a doua, în 1976, își dă doctoratul. Pune
nul Colonelul de la Ghiol este la începutul vârstei re- în cămară, pentru sine, volume de poezie, simbolic nu-
flexive. Viața sa, într-un fel, acoperă evenimentele ex- mite, Provizii de soare, și câteva romane. La începutul
puse. Le confirmă ca descriere și le infirmă în desfășu- celei de-a treia, în prima triadă a acesteia, ce le răsucește
rarea lor, vădindu-le ca alunecate antinomic față de rea- dialectic pe cele anterioare, scrie romanul Colonelul de
lizarea de sine a omului. La un deceniu după scrierea la Ghiol. Dar în prima etapă, unde contururile formative
romanului, în Cuvântul înainte, Primum vivere…, de se trasează mai adânc și pulsează ulterior mai puternic?
la cartea bilanțieră, Ocheanul timpului – 65, Marian Marian Barbu „pune” materia epică a romanului într-un
Barbu crede că „a sosit sau a început ceasul deșteptării cerc, păstrându-se el ca autor, și lasă să se ivească pe
Omului” din sine și că se cuvine să defolieze „copacul prima parte a acestuia trei răni engramate în conștiință
verbului satanic «a avea»”, pentru a vedea cât „a fi” s-a și-n „apele” hrănitoare ale ei, o triadă obsesivă și gene-
pus în talgerul balanței compensativ față de „a avea”, ratoare întru creație și sens al acesteia. Prima: copil, la
din celălalt talger. Și iată concluzia: „Or eu, n-am făcut sfârșitul clasei întâi, trebuie să învețe pe de rost poezia
altceva, venind definitiv în Craiova, în 1964, decât să Privighetoarea, sub supravegherea aspră și corectă a
mă conving că o existență de intelectual, dacă este frac- bunicii. Bucuros că totul este bine, că a îmbunat-o pe
turată de mediu (social, profesional, uman general), bunică, iese în uliță și lovește o blestemată minge de
prin forța spiritului, își poate găsi împlinirea”, (p. 7). Că cârpe. Dar un „cui afurisit” din ea îi arată „cât de ruginit
este fracturată – nu încape îndoială. Însă ce vrea să fie ajunsese”. Și efortul depus pentru spunerea poeziei cu
„ceasul deșteptării Omului”? Este ceasul privirii în sine, „un legato afectiv” rămâne zadarnic. Cuiul îi lasă o rană
al întoarcerii la sine, al luminării procesului de individu- semnată pentru totdeauna, pe piele cu un „nasture”, în
ație. Romanul este rezultatul acestei întoarceri în sine și conștiință cu un „dar” venit din exterior, plin de „ru-
asupra lumii. „Individuația – zice Jung – este expresia gină”. Pornirea și întinderea în afară cât familia – sub
acelui proces biologic – simplu sau complicat, după rigoarea străveche a acesteia – , și comunitatea cea mică
cum e cazul – prin care fiecare lucru viu devine ceea ce sunt înfrânte: pășirea în afară se lovește de adversativele
este sortit să fie dintru început.” Religios, filosofic, psi- dar, însă, de cuiul ce împiedică jocul și retează „floarea”
hanalitic, gândul i-a dat ocol acestui proces. Hegelian, efortului, firava afirmare și nevinovata plăcere. A doua:
eminescian, biblic și, mai de curând, prin Jung, acest adolescent, la admitere la Facultatea de Științe Juridice,
proces a fost supus revelării triadelor și analogiilor din- în timpul examenului, secretarul-șef îi constată absența
tre vârstele zilei (diurn și nocturn, de-ar fi să amintim certificatului de naștere din dosarul de înscriere. Deși era
metafora ontică, egipteană, a itinerarului nocturn al soa- în carne și oase, făptură vie în comunitatea prezentă, este
relui), ale anului, ale omului și istoriei sale, ale cunoaș- exclus din examen. Deși era născut, în ciuda evidenței,
terii sale, pe fundalul întregului univers. Ele dau seamă totuși nu avea identitate. Percepția revarsă acestea înă-
revelator despre procesul individuației și al cunoașterii, untru, desfăcute: sunt și nu sunt! Identice în sine și nei-
despre zbaterile inconștientului colectiv. dentice, până la antinomice, percepute din afară. A treia:
68 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
după terminarea Facultății de Filologie din București au strâns cei mai mulți din Chindia (Craiova), aici au re-
trebuie să efectueze trei luni de armată la o unitate din venit cei ce trebuiau sa revină. După sarcini, după che-
Botoșani. Locurile copilăriei lui Eminescu lasă impresii marea – cea ciclică – a pământului. Autorul, în iposta-
și le consemnează. Însemnările sale sunt găsite sub zele sale, descrie personaje, „fixează” situații, ca-n tea-
pernă de colonelul Topor și îl zvârle la arest. Orișicât ar tru, expune întâmplări, prin intermediul acestora se co-
fi de nevinovate, a încălcat regulamentele (unei „socie- mentează eseistic omul și lumea, în spațiul dintre naștere
tăți” supusă ordinelor ordonatoare) și își pierde libertatea, și moarte, politică și religie, mitologie și ideologice (în
trece la săpat de gropi pentru stâlpi de înaltă tensiune. Ori- adânc, până la blocările în cercurile lor), literatură și te-
șicât te-ai zbate și justifica, din opoziția intelectului, când oria literaturii, estetică și filosofie – și, ca toate acestea
devine abstractă și antinomică ori/ori, nu poți să scapi, să se susțină, se aduce angrenajul semiotic cu practicita-
câmpul libertății se strânge și se șterge. „Trei dureri care tea sa, cu autoreferențialitatea (de altfel, veche de când
au impus în destinul meu – precizează Marian Barbu în lumea și cuvântul), simplu spus, povestirea (povestirile)
ipostaza de autor al romanului – trei cuvinte: copilărie, se autopovestește (se autopovestesc). Povestirea își
adolescență, maturitate. Fiecare având în miezul său: poartă cu sine, la vedere, modul de povestire și, deseori,
bunica, facultatea, armata. Și mai încolo, ca în jocurile din acesta se hrănește.
concentrice: privighetoarea, (re)nașterea, pușcăria. Nimic nou, dar exigență sporită, privind „apucarea”
Peste toate, la capătul tunelului de sensuri, se află un paz- obiectului, cum s-a zis de fenomenologi, privind rapor-
nic – al adevărului sau al birocrației. El este colonelul. tul dintre subiect și obiect. Însă dialectica hegeliană îl
Bunica, rămasă văduvă, comanda peste toate viețile ce- pusese în lumină sporită cu ale sale peripeții prin negări
lor nouă fii în tot ceea ce întreprindeau. (…) Mai apoi, și reluări, spre o concretizare logică. Riguros cu sine și
secretarul facultății (…), secretarul șef, colonelul, nepu- cu scrierea sa, Marian Barbu se apleacă asupra „tablou-
tând aresta, m-a exclus de la examen. Dincolo, colonelul lui” din „ramă” din perspectiva a trei unghiuri: ziaristul,
Topor (ce nume predestinat pentru fală, de!) a fost chiar naratorul și scriitorul. Sub aceștia se află referentul,
armata întruchipată”, (op. cit. p. 7). grefierul, cel care „notează” și nu de puține ori pune în
Mai mult, Marian Barbu își suprapune triada proprie mișcare „triada”. Nu sunt „voci narative”, să evităm
cu cea a epocii, numită prin anii 1947, 1956, 1964. Iar mai multele teorii în domeniu, pe care de altfel autorul le și
în adânc, după cuvintele subliniate, se vede cum s-au for- împovărează ironic cu sarcini; nenumărate „voci nara-
jat verigile din „lanțul” securist al lui Osipov, „dar…, tive”, perspective continuu schimbate s-au tot exersat,
însă…, totuși…, orișicât…”, „lanț” ce trece prin materia uneori supraomenește și amețitor. Aici, sunt doar trei, o
epică a romanului și-l pune mereu pe omul ce nu-i din triadă, la care, prin „înrămare” se adaugă al patrulea,
speța osipovilor să se izbească de un paznic, de un colo- „Marian Barbu”, cititorul, verificatorul artistic, comple-
nel, de un obstacol sau zid. Este lanțul ce ispitește și caută titudinea artistică și estetică, deci o presiune a quaterni-
mereu să-l amăgească sau să-l înspăimânte pe om cu o tății ce lasă „urme” morale asupra unui traseu al împli-
lume paralelă, să-l deturneze de a se înscrie pe calea pro- nirii sau diferenței estetice. De fapt, lucrurile acestea se
prie, a spiritului, mântuitoare prin jertfă și creație. petrec mai întotdeauna, numai că aici Marian Barbu ni
În a treia instanță, sunt de înfățișat câteva determi- le pune în „oglindă”: „Așadar, eu plecasem să verific
nante artistice și dâra unui arhetip creator: validitatea interesului meu literar – scrie el –, pornind
a) Marian Barbu construiește romanul ca o frază de la tipologia implicată în trama narativă și descope-
germană: așează într-un cerc întregul conținut, fie el zis ream o realitate a vieții conexă, dacă nu fundamentală
fabulă sau intrigă, după conceptele lui Uberto Eco, pe pentru cunoașterea mea. Curiozitatea devenea intelec-
care de altfel îl și citează. „Extremele” acesteia, „rama” tuală față de faptul brut, care mi se despletea văzând cu
formează o povestire cu punctul de reazem în prezent și ochii. Simbolica generalului se particulariza moral
o semnează „Marian Barbu”, autorul cu „biografie ci- până la înregistrarea individului prototip. Ici, așa, din-
vilă”, iar ceea ce este „înrămat”, revine „actanților” in- colo, așa, încât am conchis că desăvârșirea calității
troduși. Iar personajele – se spune – au biografie „lite- unui text narativ aparține opțiunii cititorului. Fie a celui
rară” (p. 307). Numai că ușor se poate dezvălui, citi „li- care se implică direct în mersul tramei propriu-zise, fie
tera” de sub talpa și „spiritul” lor! Dar nu contează de a celui care se explică prin țesătura epică a textului. În
unde-și soarbe norul apa, important este să o dăruiască amândouă situațiile, literatura bună nu mai devine o
omului și celor ale sale. În fine, autorul devenind cititor, convenție a marșului spre imaginar, ci o verificare (sim-
își ia personajele la „refec” din perspectiva cititorului, a plă sau intelectuală) a ideilor acestuia spre integritatea
sa și a celorlalți posibili. Și, cum nimeni nu poate ieși existenței fiecăruia dintre noi. Cu cât coeficientul de ve-
din literatură, își trece numele pe copertă. Dar să reve- rificare se multiplică, indicele de repetabilitate urcă
nim la „propozițiile” intercalate în marea „frază”, la „ta- spre permanență”, (p. 317).
bloul” din „ramă”. Aici se descrie „fața nevăzută” a lu- Revenind la „triunghiul actanților”: fiecare dintre
mii, „năvădirea”, cum s-a zis, țesătura de informații și cei trei își face „datoria” în creația epică și își explică și
contrainformații cu „actanții” lor, cu coloneii surprinși expune modul cum o împlinește. Pe tot traseul romanu-
într-un moment de „odihnă”, de repaus la Ghiol. Aici s-
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 69
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
lui, de aceea este dificil de descris. Totuși, câteva deter- arhetip creator?
minante: Ziaristul vine cu prezentul și istoria sa. La în- b) Să revenim la câteva determinante asupra conținu-
ceputuri, lucra la „Flacăra progresului nostru”. Acum tului și procesualităților: Romanul lui Marian Barbu se bi-
este, cum se spune, „corespondent de presă, trimis spe- zuie pe contrastul dintre „lumea coloneilor” și a finalităților
cial (…) al cotidianului «Telegraful Europei», rămâne de zi cu zi ale omului și lumea instituirilor artistice, de re-
în principiu doar să informeze. Din când în când, el de- construcție mântuitoare a omului; prima este a rătăcirii –
vine analist (politic mai ales), pentru că seară de seară firește, prin care trebuie să se treacă – a doua a reîntoarcerii
urmărește la televizorul său buletinele informative prin – pe care omul trebuie să o caute, să i se deschidă. Oaia
satelit. El este om internațional”, (p. 8). „Istoria” – i se rătăcită nu poate fi găsită dacă stă ascunsă. Prima, dacă nu
întinde înapoi pe aproape patru decenii cu absorbirea și se deschide, poate să cadă continuu sub limită, în abstracți-
perceperea „lumii coloneilor” din „Chindia” cu revela- unile filistine, în cuvinte hegeliene, sub prostul infinit, a
torul episod constituit din peripețiile lui V. G. Paleolog doua, recuperatoare, poate să avanseze spre reconstrucție și
la Poiana Luncii și Craiova, înainte de anii ’70. Ziaristul împlinire ontică, spre infinitul bun. Altfel spus, și cu vor-
reprezintă prima treaptă din teoria vârstelor și din proce- bele filosofului nostru retras în munții Păltinișului, să treacă
sul de individuație și al cunoașterii: „zorii cu degete de la un „timp rotitor”, natural, la un „timp rostitor”, al
trandafirii”, zicând ca tânărul Homer, copilăria și ado- omului ca purtător și rostitor de Cuvânt. Marian Barbu per-
lescența, senzația și percepția. De fapt, ele sunt întinse cepe, determină, definește prin trei cuprinderi succesive
ca „istorie”, prima etapă, a uimirii și contemplării, este prima lume, cu fața văzută și nevăzută, a coloneilor. Pentru
reluată la începutul celei de-a doua (când autorul a fost a-i descrie, el a găsit una dintre cele mai relevante metafore:
vreo șapte ani și ziarist), a activității și interiorității, și absența „textilelor”, a veșmintelor și a acoperirii trupurilor
puse laolaltă la începutul celei de-a treia, a reflexivității cu noroiul de la Ghiol. Veșmântul ierarhizează și obturează
și libertății, imediat după anii ’89, când scrie romanul gândul, noroiul uniformizează și dă speranța însănătoșirii
Colonelul de la Ghiol. Ea se desfășoară într-o aparentă trupului. Dintr-o perspectivă înaltă, trupurile înnoroite par
omologie și cu a societății. Însă nu-i locul desfacerilor o colcăială dintr-o bolgie dantescă. De suflet nefiind vorba.
acum și aici. Naratorul vine ca o negare a ziaristului, Derivații lui Osipov nu au adâncuri sufletești în care să poți
dar și ca o afirmare, a acestuia și a cititorului, „el aprobă găsi un înger dormind, ei se sinucid, precum colonelul Li-
sau neagă (…) fără a renunța la funcția lui epistemolo- viu Mengheș, ei mor fără să știe de ce – deși la un anumit
gică”, „inventează ploi imaginare, texte și cuvinte care nivel se știe –, rătăcesc, sunt trimiși în misiune și se întorc
se reunesc într-un Dicționar de semnificații, pe cât po- în misiune, ori pentru „pământul copilăriei”, sau mormin-
sibil perene”, (pp. 8-9). Naratorul reprezintă etapa a tele părinților și ale lor. Nu pentru monumentele spiritului,
doua, a amiezii, a percepției ce interiorizează și a inte- ci pentru mormintele trupului. Ei nu au criză de conștiință
lectului ce desface, a interiorității și a activității. Roma- și nu poartă cu ei psihologii. Ei nu pot să spună nici: „Ajută,
nele, proza lui Marian Barbu de până la Colonelul de la Doamne, necredinței mele!”. Ei posedă informații și con-
Ghiol aparțin acestei faze. Scriitorul – „fire contempla- trainformații, sunt comentatori și comentarii reci, pun în
tivă, el caută să extragă semnificații, generalizări din mișcare sofistici cu consecințe și schimbări de destine și
faptele vieții. Aici, în roman – se spune – misiunea lui se epoci. Cu o vorbă veche, ei îl pot judeca și pe dracul și să-l
afirmă cu precădere lângă ziarist. Nu în puține cazuri și scoată dator. Sunt cinici fără sistem, adaptabili fără idee. Ei
lângă narator. El însuși însoțit de un grefier sau mai co- au finalități din zona mijloacelor și nu din zariștea scopuri-
rect, referent”, (p. 8). Scriitorul aparține fazei a treia, a lor. Ei nu sunt liberi, ci prinși în propria limită, de ordonare
amurgului și bătrâneții, a intelectului și rațiunii, a refle- și subordonare. Sunt homo hierarchicus.
xivității și libertății. Preia amândouă fazele, o reafirmă Lumea reconstrucției omului, lumea așezată sub
pe prima și o neagă pe a doua, ca apoi, pe amândouă să stăpânirea infinitului, cum a zis cândva Eminescu, este
le supună procesului dialectic. Al individuației, al soci- reprezentată de Marian Barbu prin V. G. Paleolog, Con-
etății. În analogiile lor, aproximative, se vede, grație re- stantin Noica și chiar prin efortul său intelectual și creator.
flexivității, cum tremură un început și o naștere, un reîn- Întoarcerea acasă, pentru această lume, înseamnă ca mi-
ceput și o renaștere de om și lume, cât formalism și câte siunea filosofiei pentru Hegel, aceea ca omul să se simtă
subiectivisme se strâng și obturează procesul, chiar frac- la sine acasă. Creator în creație. Paginile lui Marian Barbu
turează ontic și om și lume. Altfel, de ce ar fi căutat Ma- despre Bătrânul brâncușolog, cât și cele despre filosoful de
rian Barbu diferența estetică!? Nu pentru a exclude per- la Păltiniș, parcă așează o corolă pe fruntea plăpândei ființe
turbările acesteia a pus referentul, funcția neutralității, românești. Frumosului brâncușian i se adaugă și sublimul
sub triada ziarist, narator și scriitor? Oare, nu pentru că natural. După critic, dar și după prozator. Desenul brâncu-
este conștient de „deplasarea” diferenței estetice a adău- șian, Sinea mea, oarecum, descifrat de V. G. Paleolog și
gat el cititorul și i-a lăsat sarcină morală? Nu cumva tri- trecut pe coperta cărții sale, Brâncuși Brâncuși (Ed. Scri-
ada respectivă, cu procesualitățile ei la nivelul individu- sul românesc, Craiova, 1976), ca semn al recuperării omu-
ației, cu analogiile și coliziunile sociale, cu reverberați- lui și a atingerii identității creatoare (titlul amintind de iden-
ile din apele mai adânci ale eului și cu deschiderea ei titatea spusă lui Iacob în lupta de-o noapte), trece și în ro-
spre completitudine și cuaternitate, dă seamă despre un manul lui Marian Barbu, reprodus la pagina 129. Cercurile
70 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
concentrice sunt străpunse de o pană a spiritului, pană ce 7. Dicţionar biografic al membrilor Societăţii Scriitorilor Olteni,
apoi, repetată ca reflexie, atinge tangențial cercul de la su- Craiova, Ed. SSO, 2003, 336 p.
8. Ocheanul timpului – 65, carte aniversară, Craiova, Ed. Sitech,
prafață, ea devenind o piramidă triunghiulară, transcendent 2004, 200 p.
și trinitate. În artă nu sunt străini, zicea sculptorul, cu sens 9. Medalion literar – structură permanentă de cultură şi educaţie
adânc, nu de etnii, și continuăm sunt doar frați și prieteni (în colab.), 2 vol., Craiova, Ed. Ramuri, 2006, 1100 p.
divinității. Acum, se înțelege de ce V. G. Paleolog îi zicea 10. La lilieci... 6 Cărţi în căutarea lui Marin Sorescu, Craiova, Ed.
Sitech, 2009, 380 p.
lui Marian Barbu, „frate al meu mai mic”! Înțelegem chiar 11. Universalia... (despre scrieri din literaturile lumii), Ed. Sitech, 2010,
și de ce această lume, homo hierarchicus, poate uneori să 729 p.
fie atrasă, în pofida închiderii ei, spre lumea recuperării 12. Amurgul zeilor... olografi (corespondenţă primită), Craiova, Ed.
omului, prin mântuire și creație, în ținutul ființei și divini- Sitech, 2011, 856 p.
tății. Reluând, nu principium individuationis luminează 13. Mircea Eliade – subiect logic şi gramatical (comentarii critice),
Craiova, Ed. Sitech, 2013, 280 p.
acest proces? Iată și cum preciza și sublinia C. G. Jung: 14. Cercuri de vârstă – 75, Craiova, Ed. Sitech, 2014, 350 p.
„Procesul psihologic al individuației este strâns conexat de 15. Convergenţe tematice în romanul contemporan 1948-2014,
așa-numita funcție transcendentă, care determină liniile Craiova, Ed. Grafix, 2015, 686 p.
individuale de dezvoltare ce nu ar putea fi atinse doar pe 16. Critica şi Istoria literară, în primă instanţă, posibile cronici
literare, vol. I, II, Craiova, Ed. Grafix, 2019, 678 p., 556 p.
calea normelor colective”, (Tipuri psihologice, Ed. Hu-
manitas, Buc., 1997, p. 488). b. Proză
Și revenind, nu prea este mult loc de manevră pen- 1. Oraşul la ora amintirilor, roman, Craiova, Ed. Scrisul Românesc,
tru cititorul ce se dăruie operei întru „realizarea” dife- 1984, 206 p.
renței estetice. Moralitatea mișcării sale ține de institui- 2. Câmpia nu este singură, roman, Craiova, Ed. Albatros, 1986, 256 p.
3. Aproapele nostru trădează, roman, Craiova, Ed. Meridian, 1992,
rile ontice cu procesele lor de individuație și creație, cu 324 p.
funcția lor de reconstrucție și recuperare divină a omu- 4. Colonelul de la Ghiol, roman, Craiova, Scrisul Românesc, 1996,
lui. „Funcție transcendentă”, zice Jung în limbaj kantian, 347 p.
funcție ontologică a omului, zicem acum. Exigența 5. Brazii din Poiana Soarelui, povestiri pentru copii, Craiova, Ed.
Scrisul Românesc, 1998, 72 p.
acestor funcții și desfășurările acestor procese sunt cele 6. Fuga de sub model, proză scurtă, Craiova, Ed. Scrisul Românesc,
ce l-au îndreptat pe Marian Barbu spre lumina unui ar- 2002, 134 p.
hetip creator. Elementele triadei și cuaternității dau 7. În zigzag cu viaţa mea, memorii I, Craiova, Ed. Grafix, 2017, 584 p.
doar seamă, acum și aici, despre un proces general, mai 8. În zigzag cu viaţa mea, memorii, II, Ed. MJM, Craiova,
adânc și totodată mai înalt. 2019, 354 p.
Marian Barbu, la vârsta maximei reflexivități, ne-o
c. Poezie
spune. 1. Septembrie, fată tătară, ciclu de versuri în Caietul debutanţilor,
Surd, cine n-aude! Buc. Ed. Albatros, 1979, pp. 35-47.
_________ 2. Provizii de soare, poeme, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 2004, 172 p.
Marian Barbu – OPERA 3. Oglinzile din Chicago, aproape poeme, Craiova, Ed. Sitech, 2006,
120 p.
a. Critică şi Istorie literară 4. Poeme americane, Craiova, Ed. Sitech, 2008, 181 p.
1. Romanul de mistere în literatura română, Craiova, Ed. Scrisul 5. Aproximări soresciene, poeme, Craiova, Ed. Sitech, 2012, 130 p.
Românesc, 1981, 250 p, Ediţia a doua, 2003, Craiova, Ed. Fundaţiei 6. Cuvântul – neîmblânzitul cleştar, restanţe lirico-epice, Craiova,
Scrisul Românesc, 380 p. Ed. Sitech, 2012, 96 p.
2 Aspecte ale romanului românesc, vol I, II, Craiova, Ed. Scrisul 7. Înfricoşata iubire sau Statuile iubirii, restanţe lirico-epice,
Românesc, 1993, 1995, 264 p, 338 p. Craiova, Ed. Sitech, 2012,128 p.
3. Simbolistica poeziei lui Ion Barbu (în colab. cu Simona Barbu), 8. Mulţumesc lui Newton, restanţe lirico-epice, Craiova, Ed. Sitech,
Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1997, 176 p. 2012, 100 p.
4. Reexaminări critice, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1997, 324 p. 9. Icoane pe sticlă sau facturi lirico-epice neonorate la timp,
5. Ipostaze şi metastaze ale discursului oficial (Note şi impresii de Craiova, Ed. Sitech, 2013, 145 p.
lectură despre lucrările Primului Congres al Scriitorilor din R.P.R, 18-
23 iunie 1956), Craiova, Ed. Sitech, 2000, 241 p. De asemenea, Marian Barbu a îngrijit ediţii critice, a scris
6. Trăind printre cărţi, 8 vol. ; I,II,IV – Ed. Fundaţiei Culturale Ion D. numeroase prefeţe şi postfeţe pentru scriitori clasici şi contemporani, a
Sîrbu, Petroşani, (430 p – 2001, 480 p – 2002, 400 p. – 2005); III, V, întocmit antologii, a editat unele cărţi şi a realizat o serie de scrieri
VI, VII – Ed. Sitech, Craiova (470 p. – 2004, 480 p – 2008, 760 p. – didactice, îndeosebi monografice privind Liceul de matematică-fizică
2012, 444 p. - 2014); VIII, IX – Ed Grafix, Craiova (336 p – 2018, 2019 Fraţii Buzeşti din Craiova.
– p. 212 p.

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 71


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

CENTENARUL ION D. SÎRBU


(28 iunie 1919, Petrila – 17 septembrie Craiova, 1989)
100 DE ANI DE LA NAȘTERE
ȘI 30 DE LA MOARTE
ION D. SÎRBU DESPRE DASCĂLII SĂI
LIVIU RUSU LA OPTZECI DE ANI*
Despre generația noastră, a celor care ne-am făcut Șt. Bezdechi, Henry Jaquier (la Litere); Ion Lupaș, Sil-
studiile universitare în timpul celui de al doilea război viu Dragomir (la Istorie); Sperantia, Papillian (la Drept,
mondial, nu se poate spune că am avut parte de alintări Medicină).
istorice sau de favorizări culturale. Cedarea unor părți De câte ori mă întorc în Clujul tinerețelor mele, îm-
din trupul țării, refugiul de la Cluj la Sibiu, fascismul, plinesc un fel de ritual: întâi mă duc în cimitir la mor-
războiul, toată avalanșa de mizerii și paradoxii legate de mântul bunului meu prieten Radu Stanca: apoi, într-un
o Europă sfâșiată și de o Patrie rănită aproape mortal, au anume parc, găsesc statuia lui Lucian Blaga făcută de
făcut ca anii noștri de studenție să fie marcați cumplit de neuitatul meu mentor în artă și viață, Romul Ladea (eu
acuitatea tragică a hotarului de lume, de sentimentul fiind cel care l-am condus pe Blaga în 1952 peste dealul
Donatului, la atelierul semiclandestin pe care Ladea îl
aproape absurd al unor opțiuni spirituale pe cât de cate-
avea în satul Succeag); abia după ce îmi rostuiesc aceste
gorice tot pe atâta și de riscante. mărunte dar grave amintiri spirituale, întinerit dintr-
odată, cumpăr cele mai frumoase flori și, cu emoția stu-
dentului veșnic, urc Feleacul, mă înscriu pe strada Iorga
(pe care au stat și Nicolae Mărgineanu, și Zaharia Bâr-
san și D. D. Roșca, și compozitorul Marțian Negrea) și,
la numărul 32, sun la ușa domnului profesor Liviu Rusu,
pentru mine el reprezentând, în modul cel mai fermecă-
tor și veșnic, Alma-mater-napocensis.
(Nu cu mulți ani în urmă, întâlnindu-mă cu D. R. Po-
pescu chiar în fața fostei mele locuințe – Str. Văcărescu
1 –, acesta m-a întrebat: „Încotro, cu aceste splendide
garoafe?” I-am spus: „Duc flori iubitului meu profesor
Liviu Rusu!” Uimit, D. R. Popescu (generație postbe-
lică) și-a desfăcut brațele și a exclamat: „Formidabil,
nemaipomenit: după treizeci și nu știu câți ani de la ter-
minarea facultății, cineva să-și mai aducă aminte și să
ducă flori foștilor săi profesori! Fantastic! Eu, îți măr-
turisesc, fac eforturi să-i uit și să-i iert pe unii din pro-
fesorii ce i-am avut!”).
Așa stau lucrurile. Acum, după lunga trecere și pe-
trecere a unor grele decenii, ne putem da seama mi lim-
pede de covârșitoarea importanță pe care a avut-o atât
Și totuși... Generațiilor tinere și foarte tinere îndrăz- opera de estetician și teoretician al literaturii, datorată lui
nesc a le spune acum că – dincolo de întunericul acelor Liviu Rusu, cât mai ales, de influența trainică și crea-
ani, de mirosul de sânge și cadavru ce îl avea atunci Is- toare pe care a avut-o catedra și seminarul său, în acei
toria – noi, generația noastră, ne-am bucurat de un ani când a rămâne european și a gândi în categorii de
imens, de un aproape ceresc favor universitar: am avut universalitate umanistă reprezenta un act de curaj și de
parte de o pleiadă de profesori, de dascăli (în sensul cel gravă implicație morală. Prin opera sa (mai puțin prin
mai nobil al cuvântului), de modele morale, pe care și cursurile sale), Blaga a logodit filosofia cu cultura; D.
azi, după atât de lungă curgere a timpului, o consider D. Rășca, acidulat și critic, ne-a imprimat severitate, ri-
comparabilă, din toate punctele de vedere, doar cu ge- goare, ironie și scepticism nobil, prin cursurile și cărțile
nerația Luminilor, sau cu cea a Revoluției de la 48 și a sale; onisifor Ghibu continua profetic tradiția tribunilor
Memorandumului. Încerc să-i înșir pe cei mai străluciți și apostolilor din epoca Unirii; între toți acești munți, Li-
(din punctul meu de vedere) din acest pantheon acade- viu Rusu și-a ales rolul cel mai dificil dar și cel mai efi-
mic: Lucian Blaga, D. D. Roșca, Onisifor Ghibu, Nico- cace din punct de vedere al creației și gândirii artistice:
lae Mărgineanu (la Filozofie); D. Popovici, Ion Breazu, acela de punte de legătură între litere și filozofie, între
speculație și artă, între metodă de investigație și opera în
72 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
sine ca act, valoare și sens. Abia astăzi, după foarte mulți un studiu care să-l așeze corect în ierarhia gânditorilor
ani, putem să ne dăm seama ce a însemnat pentru noi toți noștri; critica literară este de pe acum sever pusă pe gân-
încăpățânata consecvență cu care Liviu Rusu a ținut ca la duri de cercetările sale privind pe Maiorescu, Eminescu,
seminarul său de Estetică și Critică Literară să se întâl- Blaga.
nească, aproape obligatoriu, studenții de la Litere cu cei Privindu-i viața ca pe o splendidă operă de artă (în
de la Filozofie. Sub foarte discreta sa maieutică, eram în- sine), admirându-i și azi inebranlata sa armonie interi-
demnați cei care studiam filosofia, să analizăm opere lite- oară, kantiana sa precizie în muncă și datorie, gândindu-
rare (un an de teatru universal, un an de proză universală, mă la numeroasele generații de studenți care l-au audiat,
doi ani de poezie românească dar concepută tot în cadrul la darul și calitatea „inițiatică” a celor mai multe din lu-
poeziei universale), cei de la Litere, fiind, în paralel, ispi- crările sale, nu pot să nu-l văd în fața ochilor mei urcând,
tiți și atrași spre metodele de teorie și știință ale literaturii. alături de Blaga, acel deal al furcilor Feleacului, în anii
Acest Seminar de Estetică a inaugurat primul studio de în care era și el un biet ajutor de bibliotecar; urcând în-
teatru universitar, primele audiții muzicale de înalt nivel, cet, îngândurat, tăcut. Dacă pentru Blaga a fi ardelean
primele ieșiri în grup în peisaj sau vizitarea, tot în grup, a însemna „a duce un gând până la capăt”, atunci pentru
unor ateliere de plasticieni. Sunt în măsură să afirm (de Liviu Rusu, a fi fost și a fi rămas dascăl întru filozofie,
acord cu toți colegii mei de atunci) că ideea și spiritul vi- unul din cei mai mari dascăli ai Ardealului, a însemnat
itorului Cerc Literar de la Sibiu (Cluj) s-a născut și s-a desigur (citez dintr-o veche scrisoare a lui): „a-ți face
prefigurat în acel foarte democratic, foarte citadin și datoria până la capăt, nerecunoscând că ar exista, în
greco-latin Seminar de Estetică, unde am primit botezul Litere și Filosofie, vreun capăt undeva și cândva...!”
liberal al analizelor și sintezelor larg filosofice. Acolo am Acestui profesor al nostru în Litere și Filozofie, lui Li-
învățat să discutăm (wohltemperiert”) să citim, să scriem viu Rusu, în numele celor vii și celor morți din încercata
și să gândim în cadrul unor rigori și principii academice noastră generație, la împlinirea olimpiană a celor opt dece-
pe care le acceptam tocmai fiindcă nu simțeam niciodată nii de creație, dăruire și luciditate, îmi permit a-i oferi cele
presiunea catedrei. Pondere critică, bun simț axiologic, mai frumoase garoafe europene ce se mai găsesc azi în flo-
nepărtinire și dezinteres (antidogmatismul considerat ca răriile nostalgice ale Clujului nostru veșnic.
formulă antifascistă), respectul pentru sursele directe, dis-
prețul față de amatorism și fușerai în cercetare, deschide- *) Prin articolul Însemnări despre Titu Maiorescu, apărut în Viața
rea față de Occident prin foarte severa analiză istorică a Românească, nr. 5, mai 1963.
destinului gândirii și literelor naționale, dar mai ales o to- (din Viața Românească, Anul XXXIV, sept. 1981, Cărți - Oameni
tală dăruire și dragoste pentru marile valori, pentru acele - Fapte, pp. 78-79.)
valori prin care ne puteam înscrie în secol și veșnicie – * Text neadus în volumele de publicistică ale lui Ion D. Sîrbu, nouă
iată numai câteva din liniile diriguitoare ale unui dascăl până acum, pe care i le-am realizat. Este o muncă nu tocmai ușoară de
ce a creat mai mult decât o școală, mai mult decât o sumă a-i descoperi textele prin reviste și publicații, prin caietele-program ale
de discipoli; care a creat, credem noi, un stil de informa- pieselor sale, prin caietele de expoziții sau chiar la radio (unde se știe că
ție, o metodică în cercetare, o pedagogie în inițierea artis- totdeauna o vorbire fie ea cât de cât de liberă avea un text suport care se
tică și filosofică, o formulă de a fi cetățean-cărturar, clasic aproba). Iată că textul de mai sus, scris chiar despre profesorul său atât
și foarte contemporan, om al cărților mereu prezent pe ba- de prețuit, Liviu Rusu, căruia i-a fost asistent, mi-a scăpat și este posibil
ricadele gravelor discuții, dovedind în clipe de cumpănă să mai fie multe în situația asta. Acest text este deosebit de important nu
(ca în anul 1963, când redeschidea discuția despre Maio- dor prin ideile emise, ci și prin faptul că este o mărturie despre cum Ion
rescu*)) că biblioteca se împacă perfect cu un anume ca- D. Sîrbu și-a cinstit profesorii, mai ales pe Lucian Blaga și Liviu Rusu,
valerism intelectual, „sans peur et sans reproche”. Poate ori de câte ori a avut posibilitatea, cu texte, evocări, amintiri... și mai
că nu e lipsit de sens dacă voi înșira aici pe acei colegi și ales, prin gesturi destul de firești, ce nouă parcă nu ne mai sunt la înde-
amici pe care, întâlnindu-i regulat la seminariile lui Liviu mână. De ziua lor, fie aceștia în viață, sau trecuți dincolo, se ducea de la
Rusu, mi-au devenit prieteni și confrați de literatură și Craiova la Cluj, împreună cu soția sa, Elisabeta, cu buchete de flori,
destin: Radu Stanca, Cornel Regman, Eugen Todoran, după caz, pentru a le înmâna lor, sau familiei și pentru a le depune la
Ioan Negoițescu, Ovidiu Cotruș, Ștefan Aug. Doinaș, Ni- morminte. Eu mergeam și-i întâmpinam în gara Petroșani, când treceau
colae balotă, Eta Boeriu, Radu Stoichiță, Ion Oana, D. cu trenul spre Cluj. Ne vedeam și schimbam câteva vorbe, aceasta fi-
Vatamaniuc, Ioanichie Olteanu, Ion Maxim, Silvestru Pa- indu-ne bucurie în ziua respectivă. Parcă și eu, prin strângerea mâinii
tița, Dan Constantinescu etc... Dacă în manifestul său, lui și privirea ochi în ochi, le transmiteam un salut acestora, sau nobile-
Cercul Literar de la Sibiu se declara în 1943 a fi a treia lor umbre ale lor. Există o mărturie și a lui Dumitru Radu Popescu, care
generație maioresciană, atunci, suntem obligați în fața s-a întâlnit pe o stradă din Cluj cu el și cu doamna sa, cu buchete de flori
memoriei și a istoriei să recunoaștem că profesorul care în mâini, și tare i-a fost mirarea când la întrebarea unde se duc cu bu-
la Sibiu și Cluj (în acei ani de război – mai apoi, de-a lun- chetele de flori, Sîrbu i-a răspuns că la mormintele Dascalilor săi. Așa
gul întregii sale cariere universitare) a reprezentat spiritul trebuie să se cinstească dascălii, fiindcă ei sunt părinții spirituali ai
maiorescianismului în coordonatele sale cele mai esenți- noștri! (Dumitru Velea)
ale, nu a fost nici Blaga, nici D. D. Roșca, nici D. Popo-
vici, ci Liviu Rusu. Istoria esteticii românești are o dato-
rie, morală și științifică, să-i analizeze opera teoretică într-

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 73


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

ION D. SÎRBU - DOUĂ SCRISORI CĂTRE


ION BRAD
(Publicate de Ion Brad în cartea sa Aicea, printre ardeleni,
sub titlul „I. D. Sîrbu în două ipostaze”
Printre multele scrisori primite și păstrate din peri- Petrila 1 III 1963
oada în care am fost secretar al Uniunii Scriitorilor
(1962-1965) una cu totul deosebită îmi sosea, în 1963, Stimate Tovarășe Ion Brad,
de al I. D. Sîrbu, pe care îl cunoșteam din perioada clu-
jeană. Cel care-ți scrie se numește Ion D. Sîrbu. Nu te spe-
O scrisoare dramatică, în care, cu harul lui inegala- ria. Probabil ai aflat că am fost arestat și condamnat.
bil, autorul înfățișează atmosfera politico-literară a vre- Așa este. După cinci ani și câteva luni, am fost grațiat
mii. Cazurile de acest gen le prezentam, cum era firesc, pe baza unui decret care îmi garantează reintegrarea
poetului atât de înzestrat și omului atât de capricios Mi- totală în drepturile civile și profesionale. Pedeapsa mi-
hai Beniuc, președintele Uniunii Scriitorilor, care, la am executat-o în cea mai mare parte în colonii de
rândul său, la înfățișa la CC al PMR până la nivelul lui muncă: la construcții de diguri, tăiat stuf, descărcări
Leonte Răutu, încă responsabil suprem cu propaganda în baltă, agricultură. La eliberare, un delegat din Mi-
și cultura. Aveam însă posibilitatea să mă adresez și nister mi-a spus: “Te-ai purtat disciplinat, n-ai nici o
direct Secției de Cultură și Artă a CC, condusă de Ma- pedeapsă. Partidul și guvernul te grațiază. Din clipa
nea Mănescu, coordonată însă de Ion Roșianu și Con- asta ești un om liber. Vei avea dreptul să-ți ocupi locul
stantin Drăgoiescu, alcătuită din oameni cultivați și bi- pe care l-ai avut în societate…”
nevoitori, cu mințile deschise, ca Tiberiu Utan, Ale- Deci, sunt un om liber – și în calitatea aceasta îți
xandru Simion, Ion Ianoși, Gheorghe Stroia. scriu. N-am pe nimeni mai apropiat în conducerea uni-
În felul acesta am încercat să-l ajut și pe I. D. Sîrbu unii, ești ardelean, mi se pare că mi-ai fost student la
să-și reia activitatea literară, încă de pe atunci remarca- Estetică în Cluj. Dar chiar dacă nu m-ai cunoaște, te-
bilă, să poată lucra mai întâi la Teatrul din Petroșani aș ruga să mă asculți: sunt la o grea cumpănă a vieții
(care-i poartă astăzi numele), apoi, ca secretar literar al mele, cred că în luna aceasta se decide dacă voi mai fi
prestigiosului Teatru Național din Craiova. sau nu voi mai fi om. Încerc să lupt, să mă zbat, nu
Din cea de-a doua scrisoare, trimisă exact după zece vreau să mă las inundat de depresiunea inutilității și a
ani, când eu nu mai eram încă vicepreședinte al Consi- lipsei de orizont. Nu vreau să mă rup din lume și rea-
liului Culturii și Educației Socialiste (cu câteva luni litate, mi-ajunge cât am lipsit din viață, aș vrea să mă
înainte de-a fi numit ambasador la Atena), se vede lim- reintegrez în muncă și în ordine socială.
pede până unde ajunsese normalizarea situației sale, Mi s-a dat o dezlegare oficială să comunic autori-
chiar dacă, am observat ulterior din scrisori trimise al- tăților cu care voi avea de lucru, motivul condamnării
tora, că se plângea de “ostracizarea” la Craiova, ca și mele. Ca să se știe. Eu am fost arestat și condamnat
de unele “persecuții” ale mele. pentru că nu l-am denunțat pe Doinaș care, în redac-
Firea sa, pe care singur și-o caracteriza cu atâta fran- ție, a avut o discuție dușmănoasă cu un student imbecil
chețe și forță de convingere în misiva din 1963, îi juca, în timpul evenimentelor din Ungaria. Eu nu prea îmi
se pare, adeseori festa. Sunt unii oameni care spun că aduc aminte, dar am recunoscut, mai ales că Doinaș și
în perioada craioveană, deci până la sfârșitul chinuitor ceilalți au susținut că am fost în redacție în acele fatale
și lucid al vieții sale, I. D. Sîrbu nu și-a folosit numai cinci minute (curios, îmi spunea anchetatorul, care
partea generoasă a firii și temperamentului său vulca- avea humor, “dacă te-ai fi dus să faci pipi, azi ai fi
nic. Dar toate acestea au devenit amintiri, iar cărțile liber”). Deci încadrarea mea juridică este “omisiune
sale, romanele, jurnalele, corespondența, piesele de de denunț” – chiar dacă, în timpul cercetărilor, am
teatru ne-au dezvăluit definitiv un mare, cinstit și cute- avut tot timpul bănuiala că a tras puțin în cumpănă și
zător scriitor român al veacului 20, plin de atâtea con- nuvela pe care am publicat-o în “Gazeta Literară” în
tradicții și drame, greu de înțeles mai ales de oamenii 12 septembrie 1957 intitulată ”Cum se sparge gheața”
tineri, care, spre fericirea lor și a noastră, nu le-au mai (cu ironie mi s-a spus: mai bine-i ziceai “cum se rupe
trăit. Și, sunt sigur, nu le vor mai întâlni niciodată. cuiul”). Dar în proces nu mi s-a amintit acest lucru. M
Pentru autentificarea gândurilor de mai sus, repro- fost condamnat la 1 an închisoare. Din nefericire, am
duc cele două scrisori: intrat cu executarea pedepsei în zodia severă a anului
’58 în care pedeapsa mi s-a majorat la 7 ani (Doinaș
74 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
a scăpat cu un an). Pe baza decretului, m-am prezentat cu actele mele la
Asta e tot. Acum adaug: n-are importanță. Îți spun serviciul de cadre de care aparținea revista “Teatru”
cu toată sinceritatea, nu-I regret anii aceștia. Mi-au (Casa Scânteii, bloc central, etaj VI, cam. 202) unde
prins bine. Din toate p.d.v. sunt destul de filosof și de am depus cerere pentru postul de redactor la revista
artist ca să pot învăța oriunde. Nu mă simt neîndrep- “Teatru” (din păcate, în schema acestei reviste nu mai
tățit, nu acuz pe nimeni, mă bucur că sunt viu, sănătos, e nici un post liber). Neavând unde să locuiesc (hote-
că am sufletul plin încă de dragoste și speranță. Eu am lul, fiind după buletin bucureștean, a refuzat să mă
destinul meu special, vocația mea unică pentru laturile găzduiască) am indicat în cererile mele adresa de la
de jos ale vieții (nu degeaba Ion Chinezu, bătându-și Petrila. Prieteni nu mai am – și cei care m-au recunos-
joc de mine, îmi spunea: ”Sîrbule, ești un consecvent cut se uitau la mine ca la o stafie, ca la un ciumat. Ci-
atlet al mizerei”). team în ochii lor curiozitatea de a descifra în compor-
Poate nu știi în ce impetuoasă desfășurare literară tamentul meu urmele unei delabrări psihice (unii oa-
eram în clipa fatală. Conduceam, cu o autoritate din meni consideră pușcăria o casă de nebuni. Este. Dar
ce în ce mai recunoscută, cronica dramatică la revista este și o școală pentru cei care au rezerve de esență).
“Teatrul” și “Tânărul scriitor”. Publicasem nuvele și Și acum stau la mama acasă, dorm, visez, citesc. Și
reportaje în mai multe reviste ale vremii (vreo 15 la aștept. Ascult serile sirena vieții tatălui meu, răsfoiesc
număr): în Gazeta Literară, Tânărul scriitor, Scrisul albumele de fotografii. Seara privesc Parângul copilă-
Bănățean, Iașul Literar, Flacăra… Am scos o cărțulie riei mele, ascult oamenii vorbind. Totul mi se învălmă-
“Concert” în 1956, destul de elogios primită de critica șește în cap, în inimă. În jur e viață multă, bunăstare;
literară. Aveam sub tipar două volume mari (300-400 eu stau ca un naufragiat dintr-o altă lume. Toți mă tra-
pagini) în ultima fază redacțională. Aprobate, contrac- tează ca pe un bolnav, mă îndrumă la doctori, la Par-
tate: la ESPLA un volum de nuvele satirice “Caz dis- tid, îmi dau sfaturi, mă încurajează…
ciplinar”, la Edit. Tin. Alt volum de sinteză epică în Când rămân singur îmi vine să plâng de disperare.
mozaic: “Povestiri petrilene”. O pisă a mea “Mâine Încerc acele dramatice coborâri pe scara bilanțului in-
începem” a obținut premiul I la un concurs de drama- tim spre adâncurile conștiinței. “Cine sunt eu? Ce rost
turgie și a fost inclusă în repertoriu. Min. Culturii l-a mai am în lume? Ce am făcut în viață?” dar mai des
însărcinat pe Ionel Olteanu cu pregătirea unui specta- mă copleșește groaza la gândul că am 43 de ani, că
col festiv cu care să se deschidă solemn stagiunea tea- foștii mei elevi și studenți sunt de mult nume recunos-
trală închinată serbărilor a 10 ani de la declararea cute în literatură, că printr-un absurd pe care nici ca
RPR. La cinematografie mi s-a premiat un scenariu, om, nici ca filosof, nu-l pricep, am putut ajunge în cea
“Bivolițele”, după care Boroș H. a încercat să toarne mai falsă din pozițiile omenești, astăzi. Sunt suspendat
un film (B2). La Teatrul Tineretului aveam în studiu o între două lumi: una, pe care cu tot trecutul meu, cu
comedie a mea “Cățelul”. Toate astea pe piață. Nu tot scrisul meu, cu toată originea mea socială o neg –
mai spun ce aveam în cp și în sertar. Visam o epopee și alta care, din anume motive, mă neagă ea. Pe una o
a minerilor mei, începusem un studiu de estetică în le- refuz (acum, după ce am fost “acolo” mai vehement ca
gătură cu problema: “realitate și metaforă în arta oricând), cealaltă mă refuză ea: Nu știu dacă mă ex-
spectacolului”. Aveam alte două piese gata, un scena- prim clar. Stau toată ziua și recapitulez etapele vieții
riu nou… mele. Eu m-am ridicat de jos, sunt fiu al clasei munci-
Am pierdut tot. Ca după un incendiu. Și manuscrise, toare. Am fost mereu alături de ei, prin firea mea, prin
și nume (cine mai știe de Ion D. Sîrbu). Tata a murit de scrisul meu, prin morala mea. Aș zice, chiar prin des-
supărare. Mai bine zis de rușine. Ortacilor lui le spu- tinul meu. Și totuși la un moment dat eu cobor în Tar-
nea că sunt plecat la studii… în străinătate. În ziua în- tarul pușcăriei, iar clasa muncitoare înalță blocuri, în-
mormântării s-a aprins casa și au ars toate lucrurile. vață muzică, merge înainte. Fără mine. Tata a murit
Abia a putut fi salvat coșciugul. Mi-am pierdut camera de rușine, familia mea e pătată (sora mea e membră de
din București, soția (s-a măritat, are un copil), biblio- partid, nepotul meu e miner, utemist). Din cauza mea.
teca. Hainele, absolut toate. Și prietenii… Nu mi-a ră- Dar ce am făcut? Nu spun, am avut și eu rătăcirile
mas decât sănătatea și un anume optimism robust și mele teoretice, am ezitat uneori, am criticat mai vehe-
proletar: “Nu-i nimic, mi-am zis, voi începe de la zero- ment decât trebuia. Dar am scris, și am scris numai
absolut”. despre clasa muncitoare și numai pe linia umanitară a
În București, am stat o săptămână. Autoritățile m- mesajului ei. Apoi fac o “omisiune de denunț” și cad
au primit cu multă înțelegere și solicitudine. Mi s-a dat alături de cei care au avut moșii, rm în mâini sau că-
chiar și un număr de telefon ca să raportez în caz că mașă de o anume culoare. N-am nimic cu oamenii
am dificultăți sau dacă mi se fac mizeri. N-am avut ne- aceștia, mi-au fost și mi-au rămas adversari de sânge
voie. Am reușit să-mi reprimesc buletinul provizoriu de și chemare. Eu am fost ilegalist de partid din 941, într-
București (pe vechea mea adresă, urmând ca într-o o perioadă în care eram foarte puțini comuniști la
lună să-mi găsesc o cameră). Am depus o cerere-me- Univ. din Sibiu. Am scris atunci, angajat conștient într-
moriu la tov. Drăgoescu la CC cerându-i o audiență. o luptă, peste 30 de articole, numai și numai despre
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 75
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
muncitori. La 2 de ani, am luat condeiul în mână. Pri- demisia din învățământ (toată lumea credea că am în-
mul meu articol din viață e intitulat: “Muncitorimea, nebunit, aveam cea mai bună catedră de română în
copilul vitreg al națiunii” și a apărut în Nr. 2 al ziaru- Cluj), m-am retras la Petrila și șase luni am mâncat
lui “Țara” din Sibiu. Am scris despre grevele din Va- cartofii mamei și am scris. Apoi am coborât la Bucu-
lea Jiului, am făcut parte din comitetul de organizare rești hotărât să dau marele asalt. Am fost și pe la tine
a lor. Am urmărit pe cei arestați la Sibiu, le-am dus de atunci, m-ai ajutat mult la început. Și am reușit. Prima
mâncare, le-am procurat avocat. Directorul ziarului nuvelă a apărut în “Gazeta Literară” 1955 intitulată
“Țara” m-a dat afară (împreună cu Tiberiu Rebreanu, “Cinste”. Au urmat altele. Am intrat la “Revista de
care era secretarul de redacție) pentru că eram “bol- Pedagogie”, am trecut la “Teatru”. Restul știi…
șevic”. (Mai târziu, același director a obținut o redu- Cred că ți-e greu să-ți imaginezi ce e acum în sufle-
cere de 6 ani din pedeapsa sa, fiindcă avocatul lui a tul meu, la ce răspântie dramatică mi se zbate viața.
prezentat la proces articolele mele revoluționare, care Ce e de făcut? Știu că dacă mi se ia posibilitatea, drep-
au fost tăiate cu foarfeca din colecția de la Cluj și au tul de a scrie, mă sting. Și moral și fizic. Mai știu că
servit să dovedească “toleranța” sa față de extrema toată lumea de aici, neamurile, petrilenii mei așteaptă
stângă.) Am publicat câteva nuvele (naive, de început), (fără să mi-o spună direct) să șterg rușinea pe care,
toate despre mineri. Am fost dat afară din cămin, bătut fără voia mea, le-am provocat-o. Contemplu istoria și
cumplit de legionari, degradat în armată (am făcut sunt destul de inteligent ca să înțeleg încotro merge lu-
războiul ca sergent deși sunt absolvent al unei școli de mea și care mi-e locul în ea. Am încă sufletul plin de
ofițeri). Am dezertat de două ori de pe front, la Iași am dragoste de viață, creierul îmi duduie de idei prea în-
organizat o celulă de partid. Am învățat singur ru- delung dospite, mâna, când iau condeiul, tremură de
sește… nerăbdare. Nu vreau bani, nu vreau glorie, nu vreau
Cum am ajuns totuși unde am ajuns? Nu știu. În nici măcar un post (deși va trebui să-l accept), eu
1945-1946 am trăit câteva decepții. În legătură c oa- vreau să scriu. Am adunat o viață întreagă experiență,
menii. Am văzut mulți din vechii mei adversari de sunt tobă de filosofie și literatură, citesc curent în șase
clasă, de idee, năvălind în posturi de conducere poli- limbi europene. Știu ce e arta, ce e omul… Și totuși….
tică. Eram obosit de război, voiam să citesc, să studiez. Dacă aș fi comis cine știe ce crimă, dacă prin scrisul
Am intrat ca un lup în bibliotecă și în câțiva ani am meu m-aș fi făcut vinovat față de popor, față de Uniu-
lucrat enorm. Nu-I acuz pe cei care s-au schimbat nea scriitorilor, aș tace din gură. Dacă nu mi-a găsit
atunci. Mă acuz pe mine că nu am înțeles esența deve- între hârtiile mele nici un rând reacționar, nici un jur-
nirii formelor de viață. Consideram stalinismul unica nal cu gânduri secrete. Accidentul detenției mele intră
modalitate și recunosc, filosof tânăr cum eram, îmi dis- mai degrabă în capitolul prostie și naivitate decât în
plăcea o linie care transformă o ideologie politică într- cel al codului penal. Nu l-am denunțat pe Doinaș! Am
o religie, o luptă socială într-un cult aproape mistic. greșit. Am ispășit și am ispășit cumplit. Mi-am pierdut
Cu toate acestea, în 1949 eram conferențiar cu mult prin asta calitatea de om? De scriitor? Sunt de-acum
succes de catedră, membru de partid, verificat. Sunt chemat la un veșnic dispreț, la o totală izolare? Și to-
dat afară din post împreună cu Liviu Rusu și Lucian tuși unii amici din București mi-au spus așa: ”e-hei.
Blaga (al cărui asistent eram). Fac scandal, eram De-acum va trebui să faci mult timp anti-cameră la US
membru de partid. Șomez vreo 4 luni cu carnetul în până când ți se va accepta (după un an-doi) să publici
mână. Apoi sunt dat afară și din Partid pentru motivul un rânduleț…”
că sunt “idealist și romantic”. Partidul și Guvernul, îmi fac impresia, gândesc mai
În sfârșit, nu te mai plictisesc. Au urmat ani grei, înțelept despre problema aceasta. Iată ce spune textual
am mers învățător în munții Apuseni. Toți cei care m- HCM nr. 1051/22 oct. 1962, la cap. 4: “Organizațiile
au lovit au căzut și ei… Mai rău ca mine. Eu am revenit socialiste nu vor putea refuza angajarea pe motivul că
ca profesor de liceu în Cluj, am citit mult, am încercat solicitantul a fost pus în libertate dintr-un loc de deți-
să scriu. Am trăit drama stalinismului la nivelul obscur nere”…și mai departe precizează: “cei care anga-
al dăscăliei. Am tăcut și am scris. Imediat după 1951 jează se vor îngriji să creeze persoanelor puse în liber-
am început din nou să mă agit. Simțeam în aer că vine tate din locurile de deținere, condiții de muncă și trai
o eră nouă. La Cluj mi-a fost imposibil să public ceva. corespunzător, pentru a le ușura reîncadrarea în viața
Stăteam rău și cu cei de la “Steaua”, mă izolau, mă socială”. La capitolul III (îți anexez o copie a acestui
disprețuiau. Am scris sub alte nume, am publicat la ne- decret) se amintește că repartizarea în muncă se va
gru, am luat mici premii la diferite concursuri când face “ținând seama de starea lor fizică, de pregătirea
sub numele soției, când sub alte nume. (Am ajuns la un lor profesională ori de calificarea obținută la locul de
moment dat să iau hotărârea de a trece cu arme și ba- detenție…”
gaje în limba maghiară. Ungurii abia așteptau să mă Adun de 15 ani vechile, bătrâneștile povești ale mi-
adăpostească.) Nu puteam să nu scriu. Simțeam (ca și nerilor din Valea Jiului. Am făcut filosofia culturii pe
acum, de altfel) că dacă abdic mă scufund în beție și vremuri, știu ce este folclor, știu ce e un mit. Aceste po-
moarte. În 1955 am luat o hotărâre eroică; mi-am dat
76 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
vești, unele vechi de peste 1000 de ani, sunt aproape mi- că am ajuns și filosof și am înotat uneori prea adânc
turi. Îmi dau seama de valoarea lor etnografică, cultu- în apele gândirii occidentale. Dar văd că profesorii
rală. În fond, cred eu, există doar trei ocupații care au mei, Liviu Rusu publică, Blaga e publicat. Oare eu, ne-
dreptul, deocamdată, să se considere “ontologice”, glo- norocitul lor asistent, n-am dreptul la viață, la reabili-
bale, deci creatoare de cultură proprie: agricultura, tare morală și politică?
marinăritul… și mineritul (fiecare fiind legat de condi- În 1957 concentrasem toate “loviturile” mele în
țiile materiale specifice ale unui anume peisaj și formă mod strategic pe luna decembrie. Volumul de la ES-
de lucru). Folclorul țărănesc e cunoscut; cel al “saga”- PLA putea să apară în iulie. Am zis: nu. Să apară
urilor marinărești, la fel; ei, eu am adunat de la bătrâni, odată cu volumul de la Edit. Tin. tot în decembrie. În
de la babe, vreo 30 de vechi mituri minerești. Reflectă o aceeași lună aveam o mare premieră a piesei mele, tot
lume, o gândire, un “orizont stilistic” ar zice Blaga. Le atunci începeau turnările pe platou la primul meu film.
port în traistă (ca Șincai, cronica sa) de zece ani. O Voiam să intru pe poarta cea mare în Uniunea Scriito-
parte din ele am încercat să le strecor în volumul “Po- rilor. Vorbisem cu Mirodan, adunam documente ca să
vestiri petrilene” pe care-l am la Edit. Tin. Nici acela cer revizuirea situației mele politice. Sunt sigur că re-
nu a apărut. Și acum zic. Un fiu de miner vrea să scrie ușeam. Dar cu trei luni înainte… în loc să mă duc să
despre mineri, într-un regim bazat pe dreptatea lor… fac pipi, am “auzit” ce a vorbit Doinaș cu nu știu cine.
Nu se poate, nu se poate să nu fie posibil. Ar fi tragic și Și–a dărâmat un plan literar, s-a distrus o autobiogra-
ridicol. fie și o familie. Praf s-a ales de totul și dacă n-aș avea
Iartă-mă că te-m plictisit tov. Brad. Nu ți-am scris ca firea tatălui meu, aș avea toate motivele să mă gândesc
unei persoane oficiale, ci ca unei vechi cunoștințe care acum la deșertăciunea deșertăciunilor. Dar eu am zis:
a mai sărit în ajutorul meu. Nu-ți cer nimic! Nici nu știu n-are importanță, bine că mi-am salvat din acest nau-
ce aș putea să-ți cer. Am nevoie de o cameră în Bucu- fragiu poziția de clasă și humorul meu proletar. Restul
rești (de un pod, de o mansardă) și de un contract la o e o chestiune de răbdare și… memorii. Nu neg că mi-e
editură. Și de un “sezam” magic prin care să mi se des- frică acum de viață. Am, în situația în care sunt (și pe
chidă ușile care în 1957 mă invitau cu zgomot. Dacă îmi care te rog să ți-o imaginezi și ca poet și ca om și ca
veți da voie să scriu, voi scrie. Nu țin la lucrările mele bun comunist) nevoie de puțină dragoste, de foarte pu-
trecute. Chiar dacă le-aș putea dezgropa aș înțelege să țină înțelegere. De un cuvânt bun. Până îmi reiau linia
le refac. Am mai crescut și eu, m-am maturizat. S-au de plutire, până mi se topesc în amintire umbrele de
schimbat, după câte citesc, și pretențiile literare ale zi- “acolo”. Dar citesc mult, flămând, privesc îndelung
lei. Dar dacă aș primi dreptul de a scrie, în șase luni aș ochii mamei mele, ascult sirenele uzinei, serile mă duc
termina versiunea nouă a “povestirilor petrilene”, aș la mormântul nefericitului meu tată. Vin la mine ru-
reface piesa mea (care e bună, s-o știi), v-aș prezenta și dele, vine nepotul meu de la mină, sora mea pleacă la
un roman. Totul depinde de cuvântul vostru. Organele o ședință. Viața se reface, exact ca în trecut. Totul e în
MAI care m-au eliberat s-au purtat cu mine după elibe- ordine. Mă uit la mâna mea dreaptă și întreb: ce zici,
rare cu o solicitudine aproape drăgăstoasă. Mi-au ga- vei mai putea scrie? Îmi scrutez inima, bătrâna mea
rantat: “vei putea să scrii, mi-au spus, să fii sigur, ți se inimă; vei mai putea iubi?… Nu de noi depinde, mi se
vor crea toate condițiile…” Dar eu nu mai depind de ei, răspunde. Depinde de cei care-ți hotărăsc soarta la
ci de voi. Eu sunt, mai bine zis, vreau să fiu scriitor și București.
asta trebuie s-o decidă Uniunea Scriitorilor. Sunt infirm Cu dragoste și prețuire,
din punct de vedere psihologic, prea bătrân și amărât
ca să fac anticamere, să cer audiențe. Nu am tact diplo- Ion D. Sîrbu
matic, sunt timid și dezorientat. N-am nici prieteni și nici
relații. N-am nimic. De aceea îți scriu ca să-ți încarc Petrila
puțin conștiința de om, de poet, cu destinul meu care, Str. Molinovschi 6. Reg. Hunedoara
cred eu, nu poate să nu te emoționeze oleacă. P.S. După cum ți-am scris, eu mi-am pierdut toate
Te rog un singur lucru. Sfătuiește-mă ce să fac, de hârtiile, toate manuscrisele, toată biblioteca. Răsfoind
unde să încep. Și cu ce… Nu cred că mă înșel apelând la sora mea printre cărți, am dat peste câteva numere
la tine: în fond, îmi zic, Partidul a întins mâna, a ajutat vechi de reviste. Îți trimit, două dintre ele ca document,
și a ridicat o serie de elemente care au avut roluri mari ca să subliniez și în concret tragi-comicul actualei
în trecut. De ce să nu mă ajute și pe mine care, deși vin mele situații. Am început ca prozator cu “Dumineca”
din pușcărie, am toate dovezile că am trăit și scris nu- și am terminat în 1957 cu “Povestiri petrilene” și cu
mai în umbra clasei muncitoare. Am sau nu dreptul “Mâine începem”. Am început ca filosof cu “Dialec-
elementar uman să cer alor mei un pic de ajutor, tica lucidității” și am ajuns la prezenta epistolă. Răs-
acum? Încotro s-o apuc în altă parte? Să mă fac vago- foiește-le, te vor amuza. (Să nu mi le pierzi. Acum, țin
netar în mină. Pot – dar cui i-ar folosi asta? Tata a foarte mult la ele. Poate te voi căuta la București,
muncit 60 de ani, bunicul a ars în mină, nepotul meu e atunci să poți să mi le dai. Dacă nu reușesc să intru la
miner. Eu însumi a lucrat un an ca ucenic. E adevărat tine ți le voi cere prin poștă.)
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 77
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
Iți anexez și o copie a acelui decret care, cred eu, are o presă excelentă și se bucură de mare succes de
îmi dezleagă oficial toate legăturile. public. Faptul acesta ne obligă, bineînțeles, ca la
Cu bine, toamnă să acordăm piesei poloneze ce o vom juca și
I.D.S. regizorului, care va veni, o perfectă ospitalitate și con-
diții care să ne onoreze schimburile noastre culturale.
Craiova. 12 Aprilie 1973 Vă mulțumesc, cu această ocazie, pentru sprijinul
ce mi l-ați acordat spre a putea să-mi văd, o piesă mă-
Mult stimate tov. Ion Brad, car, jucată într-o țară a cărei tradiție teatrală e demnă
Îmi fac o datorie de cinste și gratitudine, trimi- de laudă.
țându-vă câteva “însemne” ale activității mele. Sunt Vă trimit, ca un modest semn de admirație colegială
fericit să vă informez că premiera mea din Lodz (am – un roman “pentru copii și părinți”. Nu știu cât e de
fost cu tov. Dincă și cu soția mea) a constituit un mare bun, știu însă că e unic și foarte util, acum. L-am scris
succes, aproape un triumf. Au asistat, în afară de un cu bătrânesc cumpăt și cu dragostea pe care o au pen-
numeros public, oficialitățile orașului și presa toată. tru copii și copilărie aceia ce nu au avut parte nici de
Televiziunea din Lodz ne-a acordat o emisiune speci- copii și nici de prea frumoasă copilărie. Nu vă rog să
ală – iar TV-ul din Varșovia a venit să ne filmeze “în o citiți, dar poate o dați soției d-voastră sau fiicei, care,
culori”, pentru emisiunea lor, deocamdată, experi- pare-mi-se, este exact la vârsta eroilor cărții mele.
mentală (o zi pe săptămână).
Din partea Ambasadei noastre din Varșovia, au (din Aicea, printre ardeleni, Casa Cărții de Știință, Cluj-
asistat la premiera mea, tov. Florea Vodiția (prim-se- Napoca, 2007; cap. I. D. Sîrbu în două ipostaze, pp. 445-
cretar de Ambasadă) și tov. Ioan, atașatul de presă. 452)
Am fost invitați, la plecare și la sediul Ambasadei unde
Notă: Este de apreciat faptul că Ion Brad a păstrat și a
ne-a primit tov. Marian, ambasadorul nostru în Polo-
adus la lumină aceste două scrisori ale lui Ion D. Sîrbu. Ele
nia. au valoare documentară și ideologică, îndeosebi prima, în
Am fost excelent primiți de colegii noștri polonezi: ceea ce privește biografia lui I. D. Sîrbu. Poate și a lui Ion
regizoarei noastre, Geta Tomescu, I s-a asigurat cele Brad, care găsește de cuviință să le adauge un preambul ex-
mai generoase condiții de lucru. Spectacolul (total di- plicativ. Cât și pentru cine explicativ, va decide cititorul. Și
ferit de felul în care s-a jucat piesa mea în România) viitorii comentatori. (D.V.)

78 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Ion MAXIM

ARCA LUI NOE, ARCA NOASTRĂ,


ARCA BUNEI SPERANȚE
Într-un articol despre dramaturgia românească ac- Frunze care ard, scenariul Bivolițele după care s-a
tuală și valorificarea ei, publicat anii trecuți în revista turnat un film, alte scenarii, un volum de proză și
Familia, aminteam de piesa lui Ion D. Sîrbu, Frunze acum Arca Bunei Speranțe. Dacă până la această
care ard, arătându-i calitățile dramatice. De fapt în- piesă a fost vorba de căutări, încercări și firește ezi-
tâlnirea cu literatura lui Sîrbu și cu el însuși este mult tări, Arca Bunei Speranțe ni-l arată pe Sîrbu ca pe
mai veche, de pe timpul când eram amândoi studenți un dramaturg matur, stăpân pe mijloacele sale, con-
la Sibiu. N-aș putea, fiind vorba de acest străvechi ducând cu iscusință dialogul, împletind fantezia cu o
burg ce a adăpostit în anii pribegiei Universitatea clu- gândire clară, în care jocul de cuvinte, replicile ner-
jană, să nu amintesc atmosfera prielnică nu numai for- voase duelează cu sensurile adânci, cu idei grave într-
mării, dar și creației, existentă în acea veche instituție o problematică vizând viața, moartea, dragostea, des-
de cultură. Lucian Blaga, Dimitrie Popovici, Victor tinul nostru și al lumii întregi.
Papilian, Coriolan Petranu, Iuliu Hațeganu, D. D.
Roșca, Liviu Rusu, Henri Jaquier sunt doar câteva
nume care spun, prin rezonanța lor și acoperirea ope-
rei, suficient ca să nu mai fie nevoie de amănunțire.
Cei formați acolo, nu puțini, printre care se numără și
Sîrbu, au început încă din timpul studenției să-și do-
vedească talentul și capacitatea. Este suficient să-i
amintim pe Ion Negoițescu, Cornel Regman, Eugen
Todoran, Deliu Petroiu, Ovidiu Cotruș, Nicolae Ba-
lotă, Radu Enescu critici și eseiști, poeții Radu
Stanca, Ștefan Aug. Doinaș, Ioanichie Olteanu, Al. T.
Țion, primul fiind și un excelent dramaturg.
Nuvela lui Sîrbu, Compartiment, scrisă în acea
epocă, se poate citi în întâiul număr al Revistei Cercul
literar (ianuarie 1945), fiind prima lui încercare
demnă de reținut. Subtila analiză psihologică, dialo-
gul susținut, nuanțarea contrastelor, ideile parado-
xale, jocul de lumini și umbre din conștiința umană
sunt reprezentate și în această lucrare ce-l anunță pe
dramaturgul de azi. Iată un semnificativ pasaj: „M-am
gândit de multe ori la asta. Cineva a spus că starea
de trezire e numai o aberație, o întrerupere a stării
normale, a stării de vis. Și eu cred, pe aceeași linie,
că întunericul e mai plin, mai fertil decât lumina. În-
cearcă să-ți închipui o clipă numai, imensul întuneric
în care se zămislește viața în plante, în oameni, întu-
nericul în care ne bate inima, în care încolțește să-
mânța și se cristalizează adâncimile pământului. Ve- În Arca Bunei Speranțe Ion D. Sîrbu dă, cu mij-
nim din întuneric și tindem spre întuneric. Stăm în loace moderne, vechiului mit biblic valențe noi. Arca
fața misterului și tot ceea ce creăm, tot ceea ce e nobil lui nu este decât arca lui Noe plutind pe un ocean ne-
în ființa noastră, îi datorăm raportului pe care-l avem prietenos către un țărm ce nu se arată. Bătrânul Noe
cu această origină a noastră – întunericul. Întuneri- speră să atingă cândva uscatul. De altfel numai spe-
cul e cântare, e desfacere, e dezvoltare uneori; în în- ranța îl ține și pe el și pe soția sa Noah. Fiii lor, sim-
tuneric îți trăiești viața la superlativ. Lumina e cu- bolizând omenirea dezorientată Sem, Ham și Jafet au
noaștere – și cunoașterea întotdeauna e mai puțin de- pierdut nu numai orice speranță dar, ceea ce este mai
cât căutarea...”
Mai târziu, la Cluj, piesa Doamna cu cățelul, apoi
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 79
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
tragic, omenirea. Sem, cel mai mare, stăpânul lighi- pierdut-o: „Arca e a nimănui și a tuturora. Arca e a
oanelor de pe arcă, nutrind pretenția de a fi stăpânul celor care merită, care luptă să ajungă la pace și feri-
lumii, este forța elementară și brută. Niciodată nu este cire. Arca aceasta e veșnicia noastră”... Cât de departe
acolo unde este, ci în altă parte, cu gândul la domina- sunt acești dezabuzați de bietul Protos care reprezintă
ție, agitând cravașa pe care o poartă totdeauna în puritatea ființei ce n-a ajuns încă să-și prevestească
mână. Ham, cel de-al doilea, fiu al secolului al XX conținuturile de conștiință.
mai mult decât al bătrânului Noe, este tehnicianul ul-
tramodern. El conduce mașinile corăbiei, având după
cum spune Ara, în loc de inimă un acumulator, iar în
loc de creier o grămadă de tranzistori. Cât despre
Jafet, el este un visător, un poet dezabuzat ce-și îneacă
deziluziile în alcool, iar când este treaz se ocupă de
aparatele de transmisiuni care însă nu receptează ni-
ciun mesaj de nicăieri. Câtă dreptate are Noe când
spune: „Mă uit în ochii voștri și mi-e frică să nu mă
înec”.
Cei trei se cred totul, cu toate că nu sunt în fond
nimic. Nu cred în nimeni, nu așteaptă de nicăieri ni-
mic, pentru că sunt goi de orice sentiment omenesc.
Plutirea lor este fără rost, deși Noe încearcă, într-o pa-
gină de mare frumusețe, să-i trezească, să le explice,
să-i facă să audă și să simtă, dar mai ales să spere,
dezlegându-le, lor și nouă, simbolul: arca e o lume,
dar o lume cu rost, scopul fiind pacea, lumina și bu-
năînvoirea. Cine nu simte primejdia potopului de ori- În aceste condiții, pentru că nu poate decide altfel
unde ar veni și nu crede într-un liman, acela nu e om. dragostea cerând sacrificiul propriu, Ara alege pe
„Și sufletul omului e o arcă în care stau închise fiare, Jafet, cel care mai păstrează un licăr de omenie, în
duduie puterea mașinilor și strigă inima după ajutor, timp ce Protos încearcă să plece de pe arcă cu o plută.
dar ce ne-am face cu acest suflet dacă nu ar crede în E deznodământul acestei comedii amare. Convorbi-
fericire, în omenie și frumusețe?” rea Arei cu Jafet și Protos fiind interceptată, cei doi
Autorul ne introduce gradat în acțiunea extrem de intervin cu gloanțele lor, rănindu-l pe Jafet, ei perind
dramatică a piesei: la început ne prezintă personajele și în încercarea de a zădărnici planul lui Protos ce scapă
ciocnirile dintre ele, dezvăluie comportamentul și su- totuși. Ara rămâne pe nava pustie cu speranța că viața
fletul fiecăruia. Apoi intervine un element nou învol- nu s-a sfârșit și firește cu credința că a rămas alături
burând acțiunea, dându-i un nou dinamism: apariția fe- de un om.
meii. Arca, ce călătorește între întuneric și lumină, în- Preluarea mitului i-a pus dramaturgului o dublă
tre viață și moarte, adăpostește o fecioară pe numele ei problemă: dramatizarea, deloc ușoară, și convertirea
Ara, ascunsă de Noe fără știrea fiilor săi. Ea va trebui în forme noi, moderne la nivelul înțelegerii și aspira-
să aleagă pe unul dintre ei pentru a prelungi viața. Dar țiilor noastre, a vechilor valențe mitice. Piesa este o
apariția femeii fără de care Arca nu are niciun rost, ea strălucită reușită, susținându-se prin mesajul profund
fiind principiul vieții, aduce vrajba. Fiecare din cei trei omenesc, prin forța replicilor, prin dinamica acțiunii,
ar dori-o, iar ea nu se poate decide pentru niciunul, pen- prin circumscrierea precisă a personajelor, prin meta-
tru că niciunul nu corespunde dorințelor și visurilor ei. fora și simbolul ce cuprinde existența noastră în-
Ea nu are însă voie să-și măsoare tristețile și dezamă- treagă. Un humor de bună calitate, nuanțat prin trimi-
girile chiar în aceste condiții. Ține în mână amfora vi- teri la lucruri sau texte cunoscute, dar mai presus de
eții, a durerii și a dragostei. Chiar dacă-i este frică de toate invitația la meditație și adâncire. Pe arca vieții,
dragoste, pentru că dragostea e jertfă și nădejde, trebuie a dragostei și a tuturor speranțelor noastre nu trebuie
să se jertfească pentru a reface frumusețea lumii. Pusă- să uităm niciodată că suntem oameni. Niciodată!
n această situație, Ara nu-i capabilă să aleagă pe niciu-
nul, deși sinceritatea („am murit fără să fi trăit”) și ali- (Din Caietul-program al premierei Arca Bunei Spe-
narea lui Jafet o tulbură adânc, mult mai adânc decât ranțe, de la Teatrul de stat Oradea, pe care Ion D. Sîrbu i
tirania lui Sem sau „luciditatea” stupidă a lui Ham. l-a trimis mamei sale la Petrila, cu dedicația „Celei mai
Când cei doi își declară război pentru ea și proprietatea bune mame din lume, de la cel mai bun fiu al ei, omagiu!
Gary Craiova, 1 0ct. 1970”)
vasului, intervenția lui Noe este ultima încercare de a-
i întoarce la sentimente mai bune, la omenia pe care au

80 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Mihaela BAL

ARCA BUNEI SPERANȚE SAU LIBERTATEA


INTERIOARĂ A OMULUI
Arca Bunei Speranțe poate fi considerată capodo- trebuie să includă și mobile, uleiuri aromate, curte-
pera creației dramatice a lui Sîrbu. Punctul de plecare zane. La urmă, sunt incluși în Cetate cei care nu ajută
este parabola biblică a lui Noe, refăcută de Sîrbu la la dobândirea necesarului: imitatorii, adică muzicie-
dimensiunile lumii moderne. Cele două texte păs- nii, pictorii, poeții. Sem și Ham au conștiința impor-
trează ca element comun ideea de izolare pe o corabie tanței lor, făcând parte din rândul celor care asigură
a unei lumi care plutește în derivă. Se poate considera necesarul, și își dispută supremația, pe când Iafet, cel
că Arca Bunei Speranțe este izolarea României după mai mic, cântă la chitară, este îndrăgostit de artă, bea
cortina de fier, dacă se dorește neapărat interpretarea pentru a putea să viseze și pare mulțumit cu o exis-
textului ca alegorie cu substrat politic, dar aș extinde tență precară, el reflectă acea categorie de care locui-
semnificațiile piesei de la nivel fenomenologic, la ni- torii Cetății se pot debarasa.
vel ontologic: lumea întreagă e o corabie izolată în Nevasta lui Noe simte că scăparea nu va veni cu-
univers, așa cum o prezintă dramaturgul însuși, într- rând și ascunde în arcă o fată, pe Ara, pentru ca unul
un interviu acordat lui Constantin Pascu, în 1970: „E din fiii ei s-o ia de nevastă și neamul să se salveze.
vorba de o dramă filosofică în care, plecând de la Ara se dovedește mărul discordiei, nu salvarea fami-
schema unui mit arhicunoscut, încerc să prezint în liei, pentru că băieții încep lupta întru cucerirea ei.
sinteză problemele fundamentale ale contemporanei- Mai târziu apare și Protos, care poate fi sclavul:
tății: ce este omul, încotro merge omenirea, care sunt „Am contract. Servesc pe Sem pentru mâncare, pe
pericolele ce ne stau în față și care sunt speranțele ce Ham pentru haine, pe Iafet pentru învățătură”. Re-
le avem? Cam asta e totul. Dar lucru cel mai greu a prezintă făptura intermediară amintind de evoluția
fost de a exprima simplu, pe înțelesul tuturor, aceste omului, de „l'homme sauvage” al lui Rousseau. Pro-
grave probleme.” Aici raportul om-istorie are o di- tos este în cele din urmă salvarea umanității, singurul
mensiune filosofică, de sorginte kantiană, potrivit că- care fuge de pe arcă, rătăcind peste ape, ca duhul lui
reia trecutul și viitorul sunt clipa prezentă. În alt in- Dumnezeu înaintea Facerii. Protos reprezintă arheti-
terviu, acordat Doinei Popa și care nu are cu Arca Bu- pul sau inconștientul colectiv. Venirea sa la starea de
nei Speranțe o legătură precisă, drama este conside- conștiență ilustrează și dezamăgirea: „E foarte greu
rată istorică cu valențe mitice: „«...există popoare să fii om. Nici nu știu dacă mai vreau să fiu...(zâm-
care vin din istorie și se pierd în poveste: și altele, bește pe dinăuntru), dacă pot să fiu?”.
care vin din poveste și intră – sau se pierd – în Isto- În actul întâi se precizează drept cheie de lectură
rie»...exemple există cu duiumul...Să nu te miri dacă și drept avertisment: „Suntem în plin simbol”. Perso-
eu consider Arca Bunei Speranțe o foarte istorică najele evoluează având conștiința că sunt pândite de
piesă istorică...ieșirea prin mit. Dreptul de a vedea o putere ocultă, care le zădărnicește planul de salvare.
lumea, în întregimea ei tragică și sublimă...”. Uită de ea doar atunci când Noah le-o prezintă pe Ara,
Totul începe cu punerea în intrigă: după ce Noe și fata ascunsă pe vas printre animalele lui Sem. Rivali-
ai săi intră în arcă și plutesc peste ape își dau seama tatea dintre frați se manifestă de abia acum, când fie-
că n-au niciun reper și au rămas orfani pe lume. Băie- care o dorește pe Ara de soție. În ceea ce-i privește pe
ții lui Noe, Sem, Ham și Iafet nu au soții, ca în Biblie. cei mari, Sem și Ham, mai mult decât dragostea pen-
Fiecare din cei trei are sarcina sa: Sem are în grijă tru fată, îi asmute pe unul împotriva altuia dorința de
animalele, Ham se ocupă de funcționarea aparaturii a deveni stăpânii arcei. Se știe că numai soțul Arei
de pe vas, iar Iafet de comunicații, în sensul că ține o poate fi stăpânul, pentru că la ea se află actul de pro-
legătură fictivă cu lumea, căci niciun mesaj din uni- prietate al vasului, înmânat de Noe, după ce ar fi murit
vers nu este înregistrat de stația sa. Arca seamănă mai Noah. Fata se îndrăgostește de Iafet, fiul boem, care
mult cu Cetatea lui Socrate, expusă de Platon în Re- nu-și dorește arca, el vrea doar liniștea unui naufra-
publica. Fire practică, filosoful se gândește la: agri- giu, căci la capăt nu-l așteaptă pământul, ci altă mare
cultor, constructor, țesător, cizmar, meseriașul care se fără sfârșit. Iafet este ucis de frații săi, arca rămâne în
îngrijește de nevoile trupului (probabil doctorul), ne- derivă. Se împlinește ceea ce Noe le spune la început
gustorul. Aceasta este imaginea Cetății sănătoase. fiilor săi: „Poate că cercetați zarea prea departe și
Dacă se va construi cu mintea o Cetate a luxului, ea adevărul e undeva sub nasul vostru. Sau în voi. Poate
că nu sunteți destul de copți ca să coborâți din Arcă.
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 81
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
Sau poate că nu meritați să coborâți”. După felul în posibilități”. Personajele ies prin trape și-și joacă ro-
care cei trei fii evoluează, niciunul nu merită să stă- lul, deasupra, la vedere, în ringul de box al lumii, după
pânească pământul și să perpetueze specia. care se retrag. În străinătate, textul reprezentat pe
Ion D. Sîrbu explică filosofia acestei piese în scenă capătă, de asemenea, conotații politice. Polone-
„epistola” către Călin Florian, publicată în volumul II zii au reprezentat pe cei trei fii pe verticala și progre-
al publicisticii, Obligația morală: „Fiindcă e vorba sul istoriei. Cehii îi reprezintă pe orizontală: Sem, ca
de filosofie, de o anume filosofie a zilelor noastre, nu marele prieten din răsărit, Ham, ca cel de peste Atlan-
am plecat de la un sistem anume, doamne ferește. Am tic, iar Iafet, ca pe un ceh, amintind de studentul care
stat pe o piatră albă și am încercat să rezum – simplu, și-a dat foc în Praga ocupată de sovietici.
imagistic – această lume în care trăim. Această lume La Petroșani, teatrul de suflet al lui Ion D. Sîrbu,
ce seamănă cu o Arcă tristă în care se dezbat marile în 10 iunie 1999, după dispariția polarității est-vest,
și veșniciile drame ale conștiinței noastre. Eu cred în Zoe Anghel Stanca dă textului dramatic sens de ple-
forța de sugestie a simbolului, consider că metafora, doarie ecologistă.
atunci când e clară și profundă, poate releva anume Directorul teatrului din Petroșani, Dumitru Velea,
esențe”. în 1992, scrie revistei „Egyutt”, anul II, 5 (7), un me-
Arca reprezintă orizontul de așteptare al omului în saj, scrisoare deschisă, pe care l-am reprodus în volu-
fața neantului, deșertăciunea visului frumos că într-o mul Ion D. Sîrbu. Cu sufletul la creier , în finalul că-
zi va ajunge la un liman, nu neapărat la un tărâm al reia apreciază drama Arca Bunei Speranțe: „A strâns,
libertății, pentru că libertatea există, ci la un capăt de cât s-a mai putut, și-a pus în Arca Bunei Speranțe su-
drum. Câtă vreme există libertate interioară, omul se fletul unui poet, Iafet, distrus de stăpânitorii tehnicii
simte liber oriunde în lume. Doar Iafet înțelege idea- și vieții. Ar fi vrut să stea cu ei de vorbă, dar dialogul
lul hegelian și își trăiește propria libertate, fără să o l-a instituit cu fantomele lor, cu reprezentările lor,
tulbure pe a celorlalți. aceștia rămânând să-și îngroape morții lor. Ion D.
Acesta este un punct de vedere, după lectura dra- Sîrbu, de pe Arca Bunei Speranțe, ne face semn că pe
mei, raportat la suportul filozofic (aici Hegel) al ope- fruntea omului strălucește corola culturii. Și că, fără
rei lui Ion D. Sîrbu. Aș mai spune că, prin salvarea lui ea, suntem morți".
Protos, lumea se umanizează. Având în vedere inter-
pretarea potrivit căreia în lume există oameni și uriași,
singurul care fuge de pe arcă este un om, deci din el
se vor naște numai oameni. Arca Bunei Speranțe este
un triumf al omului, oriunde se află el, și al forței sale
de a supraviețui, chiar și fără arcă, singur în oceanul
planetar.
Personajele sunt construite minuțios. Consemna-
rea Fișe pentru Iafet dezvăluie secrete de laborator.
Mai întâi a fost gândit mesajul, metafora centrală,
apoi s-au găsit replicile unui personaj cheie, care prin
destinul său împlinește o parte a mesajului. Iafet este
personajul bun, sublim, bea pentru a putea spune ade-
vărul: „Beau ca să pot minți, spunând adevărul. Și in-
vers. Pentru că treaz, mă tem de frumoasele metafore
ale minciunii.”
Dumitru Velea consemnează în Forme vii mai
multe interpretări ale operei ca spectacol. Regizorul
Florin Fătulescu, în 1986, la Festivalul de teatru con-
temporan, Brașov, prezintă Arca Bunei Speranțe într-
o interpretare neconvențională. O platformă de 5 X 5
m, înaltă de 0,70 m, închipuie un ring de box. Proba-
bil că semnifică lupta pentru supremație între băieții
lui Noe sau lupta pentru supraviețuire într-o lume în-
nebunită de ideologii. Protos reprezintă „un ghem de

82 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Mirela SAVIN

ÎNTRE SENS ȘI SEMNIFICAT:


ION D. SÎRBU, BIVOLIȚELE
Pentru omul contemporan, mereu fără timp, efor- personaje și a gamei de situații, atmosfera provinci-
tul identitar joacă un rol capital în noul context socio- ală, provincializarea făpturii umane, conștiințe refu-
economic în măsura în care îi permite acestuia să se giate în întreprinderi maniacale, forțarea imposibilu-
integreze exigențelor sociale, marcând diferite etape lui, absurdul funcționăresc și inocentele victime,
ale evoluției sale, acceptându-l pe celălalt cu tot ba- dogmatismul „pedagogic” și excesul de zel, ipocrit și
gajul său identitar. periculos, păcatul mistic, copilăria îngenuncheată,
Apartenența omului la societatea contemporană fascinația umilită sau distrusă. Formula actului de
însemnă atingerea unui consens în privința imaginii scriitură este una clasicizată, dar nealterată. Textul Bi-
asupra ordinii lumii. Identitatea teritorială și culturală volițele este o capodoperă a prozei scurte românești.
poate fi înțeleasă atât unitar, când o privim în ansam- Pe scurt, putem afirma faptul că Ion D. Sîrbu urmă-
blu, cât și separat când o analizăm pe componentele rește cazul unei victime a birocrației agresiv-orgoli-
structurale. oase, conturând o nuvelă care, după un debut pe linie
Având în vedere faptul că stilistica este o disci- kafkiană, se transformă într-un text pur clasicizant.
plină autonomă, ancorată însă într-un amplu dialog Primele pagini ale textului pedalează pe o complici-
interdisciplinar cu: teoria, critica și estetica literară, tate mascată narator-cititorul virtual, acceptată numai
naratologia, poetica, semiotica, istoria limbii literare, ca strategie a distanțării ironice. Nuvela devine un
gramatica, semantica, pragmatica, analiza discursului montaj cinematografic de secvențe coordonate după
etc. Într-un astfel de climat de interdisciplinaritate și regulile povestirii. Autorului îi sunt recunoscute cali-
de transdisciplinaritate este absolut necesar ca stilisti- tățile unui deschizător de drumuri în această direcție
cianul să aibă o vastă cultură filologică. Mai mult, prin ineditul abordării unui univers literar, încă neex-
stilul este o noțiune cu multiple semnificații și inter- ploatat în literatura română: pornirile dialogate fără
pretări. Acesta reprezintă, în opinia unor cercetători, noimă: tensiunea dintre indivizi care dialoghează fără
subtilul raport între idee și/sau gândire or expresie. În a se înțelege, vorbesc fără a comunica, dă naștere la
plus, stilul înglobează în sine finețea, delicatețea, ra- situații absurde.
finamentul expresiei prin care se sugerează idei, rați- Ion D. Sîrbu le exploatează cu o perseverență
onamente, se deschid noi perspective asupra interpre- clară. Un om eminent, profesorul de istorie Andrei
tării subiective a realității. Apoi, subiectivitatea este Mureșanu (numele este plin de subînțeles) ajunge la
tratată ca o particularitate a vorbitorului, pentru a-și ospiciu din cauza unei încurcături, la rândul ei diabo-
exprima propriul „eu”, ajutat de diferite mijloace lin- lică, a circumscripției financiare. Pe cât de obiectiv se
gvistice: utilizarea pronumelor personale, a formelor dorește, naratorul e pe atât de cinic, urmărind cu o lu-
verbale (persoana I), a calificativelor, a interjecțiilor ciditate infernală năruirea bietului om, hărțuit de ab-
etc. Afectivitatea nu este întotdeauna prezentă, ea ră- surdul, mărunt la început, apocaliptic finalmente.
mâne în continuare un atribut intrinsec al stilului Dacă universul ficțional este unul neobișnuit, și în
beletristic. Dispariția subiectivității duce la instaura- plan stilistic se observă o particularitate interesantă a
rea unui limbaj de lemn, tratat drept nonlimbaj, anti- cuvintelor care înfățișează realitatea, care ar trebui să
limbaj, impropriu comunicării. fie caracterizată prin verosimilitate, dar pe care nara-
Același lucru îl putem observa și în opera lui Ion torul o relativizează. Toate enunțurile din fragmentul
Desideriu Sîrbu, autor, eseist, dramaturg, filosof, pu- ales sunt acte locuționare. Actele ilocuționare sunt
blicist și romancier, arestat și condamnat politic în cele care influențează raporturile dintre interlocutori
România comunistă. sunt cele de la numerele 41și 5, apoi cele de la 10 până
Opera literară Bivolițele, aparținând lui I. D. Sîrbu, la 64, exceptând enunțul 63, iar cele perlocuționare
este pusă sub pecetea influențelor Cercului literar de sunt cele de la numărul 11 până la nr. 18, cele de la
la Sibiu, datorită tematicii pe care o prezintă, dar și nr. 4, „întrebă el aproape țipând”, de la nr. 35, „e ușor
datorită modalității prin care autorul aduce în fața ci- jenat”, nr. 68, „cu un gest obosit al mâinii îl concedi-
titorului un caz ce reprezintă, fără doar și poate, o re- ază” sunt și ele acte perlocuționare. Nimic ostentativ
velație: compoziție unitară, diversitatea tipurilor de însă: un mare ironist este înainte de toate un artist al

1Ase vedea anexa.


BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 83
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
dozajului. Lovitura de grație o aflăm câteva fraze mai deoarece textul reflectă utilizarea unui ansamblu rela-
încolo. Astfel, efectul perlocuționar nu este atins tiv limitat și similar de mijloace lingvistice, cu efecte
deoarece profesorul Mureșanu nu a reușit să-și con- diferite, determinate de proporția în discurs și de dis-
vingă interlocutorul să-i ridice somația cu privire la tribuția cotextuală. Așadar, aplicând maximele lui
taxa de animale, dar reușind să-l exaspereze. H.P. Grice, se constată faptul că jocul textual presu-
De asemenea, având în vedere actele de limbaj pune confruntarea a trei tipuri de ethos-uri individuale
după J. L. Austin, notăm faptul că cele verdictive sunt construite, în opera literară Bivolițele, aparținând lui
la nr. 50 + 51 – „Înseamnă că nu mai plătiți spitali- Ion D. Sîrbu: umanist și justițiar, al caracterului și fer-
zare. E limpede, nu?” și 54 – „Că, sunt convins, asta mității și, respectiv, al seriozității și competenței. Mai
tot de la spital mi se trage...”, cele exercitive la nr. 4 mult, maxima calității nu este respectată, interlocuto-
– „Ce-iasta, domnule, [...], ce-iasta?, nr. 14 – „... nu- rul – funcționar nefiind sincer cu profesorul Mure-
ți aduci aminte?”, nr. 28 – „Chestia cu spitalizarea se șanu, maxima cantității nu este nici ea respectată, in-
aranjează.”, nr. 40 + 41 – „Nu se poate... Ați fost in- terlocutorii nefiind foarte conciși, maxima relației
ternat la psihiatrie...”, nr. 48 – „Ați adus o dovadă?”, nici ea nu este respectată, cei doi interlocutori nu se
nr. 55 + 56 – „Nu depinde de noi. [...]. Acolo explicați înțeleg unul pe celălalt, nu există relevanță în infor-
chestia cu măseaua....”și nr. 60 + 61 – „Ce dorești? mații. Apoi, maxima modalității nu este respectată,
Scurt!”. Actele promisive sunt cele de la nr. 38 – „ informațiile sunt confuze și imprecise, de exemplu ce
...asta o aranjăm...”, nr. 67 – „ Acolo veți rezolva pro- legătură are măseaua cu taxa de animale și cu neu-
blema.”, iar cele comportative la nr. 2 – „E destul să ropsihiatria: „Ți-am adus o dovadă pentru taxa asta
o vadă, ca să se enerveze.”, nr. 3 – „fără să salute”, de animale. O dovadă că m-am operat de măsea”,
nr. 4 – „țipând”, nr. 6 + 7 + 8 + 9 – „e calm, plin de sau „Ați fost internat la neuropsihiatrie... Da, de
răbdare și bonomie”. Zâmbește... tacticos... consultă unde... la stomatologie.” Trebuie specificat faptul că
hârtia”, nr. 11 – „Asta-i culmea!”, nr. 27 – „Ce dracu interlocutorii nu au respectat normele pentru reușita
îmi trimiteți porcăria asta?”, nr. 36 – ,,Popescu e ușor comunicării. Pe această linie, se subînțelege că prin-
jenat, ar vrea să scape de el, fără să-l supere” și nr. cipiul cooperării, al pertinenței și al sincerității nu au
68 – „Și cu un gest obosit al mâinii îl concediază”. Nu fost nici ele respectate tocmai datorită concentrării
în ultimul rând, notăm prezența actelor expositive, elementelor retorice, menite să stimuleze reacția afec-
respectiv la numerele 1, 5, 10, 12 - 25, 31, 39, 42 – tivă a cititorilor (pathos), respectiv aparența de obiec-
49, 59, 62 – 63, 65. În acest punct, constatăm faptul tivare a afirmațiilor (pseudo-logos). Așadar, inclusiv
că textul lui Ion D. Sîrbu se adresează unor oameni legile lui Dominique Maingueneau nu sunt respec-
infinit comprehensivi, care vor gusta amestecul de tate: legea informativității, avem diferite informații,
poezie și proză ca formă de redescoperire a sinelui, a dar nu relevante, cu privire la locutori, legea exhaus-
unui sine aflat într-o formă fără fond. Acest lucru se tivității, informațiile oferite nu sunt deloc pertinente,
regăsește și la nivelul actelor de limbaj, în viziunea legea modalității, nu este respectată, pentru că textul
lui J. R. Searle. Astfel, identificăm acte reprezentative este ambiguu.
la nr. 50 + 51 – „Înseamnă că nu mai plătiți spitali- La nivelul discursivității, după Oswald Ducrot,
zare. E limpede, nu?” și la nr. 54 – „Că, sunt convins, notăm o polifonie discursive și o plurivocitatea textu-
asta tot de la spital mi se trage...”, directive, la nu- lui, identificându-se șase voci, respectiv vocea auto-
merele 4, 14, 28, 40, 41, 56, 60, 61, promisive, la 38 rului, vocea naratorului, cea a personajelor Popescu,
și 65, expresive la 2, 6 – 9, 10, 11, 18, 22, 36, 54, 68, Mureșanu, a treia care întrerupe discursul și cea a ci-
declarative la 12, 14 – 17, 24, 27, 31 – 34, 48, 55, 66 titorului (cel care va decoda textul). Apoi, pe axa au-
– 67. De aici, se deduce faptul că Ion D. Sîrbu îi per- tor-narator-cititor, după Jaap Lintvelt, distingem: pe
siflează pe contemporani, oferă dovezi de aroganță, autorul Ion D. Sîrbu care este concret, aparținând unei
dar nu de cinism. lumi reale (1919 – 1989) și pe cititorul care este și el
La nivelul actele de limbaj după Evans, notăm pre- tot concret, în calitate de receptor. După Umberto
zența celor constatative, la 11, 12, 13, 15 – 25, 31 – Eco, distingem: cititorul lui Ion D. Sîrbu este unul
32, 35 – 47, 49 – 50, 55, 66 – 67, decrete, nr. 4 – „Ce- model, care știe să respecte regulile jocului și, dintr-
iasta, domnule, [...], ce-iasta? (substratul fiind cel de un punct de vedere diferit, un cititor empiric, deoa-
poruncă, îți ordon să-mi dai o explicație.), nr. 57 – rece autorul a creat acest text pentru un anumit tip de
„Acolo explicați chestia cu măseaua”, angajamente, cititor, și anume cel intelectual, cu o anumită formație
nr. 28 – „Chestia cu taxa de spitalizare se aranjează”, în conceptele literaturii și în codul cultural, pentru a
nr. 38 – „... asta o aranjăm...”, conduit, 2 – 4, 6 – 9, putea decoda textele lui.
11, 27, 36, 68 și verdictive, 50 – 52, 54. Astfel, se Această luciditate se regăsește și la nivelul ele-
deduce o disperare bine temperată. mentelor de expresiviate artistică prin bogăția figuri-
Având în vedere elementele de mai sus, putem lor de construcție. Suprimarea se regăsește la nr. 63 –
constata faptul că este încălcat principiul cooperării, „Dar, să știți, vreau să vă spun că eu.....”, nr. 42 –

84 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
„Da de unde... la stomatologie. Pentru măsea. Aspec- 1 Înainte de a intra la simpaticul nostru Popescu, profe-
tomie” și nr. 68 + 69 – „Ghișeul 14. Casieria”, reti- sorul Mureșanu mai consultă o dată somația buclucașă. E
cența la nr. 11 – „taxă de spitalizare, taxă de animale, destul să o vadă, ca să se enerveze.
majorare?!...”, nr. 35 + 37 – „Vedeți... Domnule pro- Deschide ușa și, fără să salute, se îndreaptă direct spre
masa de scris a funcționarului Popescu.
fesor... Chestia cu spitalul”....și nr. 40 – „Nu se
4 – Ce-iasta, domnule, întrebă el aproape țipând, ce-
poate...”. la acestea, se adaugă repetiția: nr. 4 – „Ce- iasta? Și-i pune în față somația.
i asta [...], ce-i asta?”, repetiția verbului a vedea: „Ba Popescu e calm, plin de răbdare și bonomie. Zâm-
văd”, „Vedeți?”, „Ți-am adus dovada...” este repetat bește. Îi oferă loc, îl liniștește. Apoi, tacticos, continuând
la nr. 14, 15, 24, 48, „Îmi aduc aminte” repetată la nr. bineînțeles să mănânce, consultă hârtia.
18 și 30, repetiția adverbului DA la nr. 18, 20, 46, 57 10 – Ei, întreabă, nu înțeleg de ce v-ați supărat?
(aici de două ori), dar și a adverbului NU la nr. 10 (nu – Asta-i culmea! Dumneata nu vezi: taxă de spitali-
vezi), 11 (nu înțeleg), 31 (nu am animale,... nu am), zare, taxă de animale, majorare?!...
37 (nu e în puterea mea), 40 (nu se poate), 47 (nu are – Ba văd.
importanță), 50 (nu mai plătiți), 51 (E limpede, nu?), 14 –Păi nu-ți aduci aminte? Că e o eroare... Ți-am adus
o dovadă pentru taxa asta de animale. O dovadă că m-am
55 (Nu depinde de noi.) sau repetiția substantivului
operat de măsea.
taxa la nr. 11, 16, 28, 53. Totuși, această abundență 18 – Da... mi-aduc aminte... De la „Neuropsihiatrie”.
încadrează textul în seria celor care denotă ambigui- – Da, dar eu de fapt cu măseaua am suferit. Între timp
tatea, obscuritatea, lipsa clarității, dar și ironia acidă însă s-a schimbat firma clinicii.
a naratorului. – Înțeleg.
În concluzie, este evident faptul că dubla raportare – Și ai spus că asta e, aici e eroarea. Ți-am adus do-
la situația retorică și la situația concretă de comuni- vada de descărcare.
care, conduce spre un melanj textual între compo- 25 – Poate.
nenta agonistică cu cea histrionică, între logos, ethos – Păi atunci? Ce dracu îmi mai trimiteți porcăria asta?
și pathos. – Chestia cu taxa de spitalizare se aranjează. Acolo
poate să fie o eroare. Chiar mi-aduc aminte.
31 – Domnule, totul e o eroare. Eu nu am animale.
Înțelegi? Nu am...
– Vedeți... (Popescu e ușor jenat, ar vrea să scape de
el, fără să-l supere.) Domnule profesor... nu e în puterea
mea... Chestia cu spitalul... mă rog, asta o aranjăm...
39 – Bine, dar de-acolo se trag și animalele astea.
– Nu se poate... Ați fost internat la neuropsihiatrie...
– Da` de unde... la stomatologie. Pentru măsea. As-
pectomie.
45 – Bine... Mă rog. Nu are importanță. Ați adus do-
vada?
– Da.
50 – Înseamnă că nu mai plătiți spitalizare. E lim-
pede, nu?
– E limpede. Dar cum rămâne cu taxa de animale? Că,
sunt convins, asta tot de la spital mi se trage...
55 – Nu depinde de noi. Poftiți la secția „Gospodării
mici”. Da... da. Acolo explicați chestia cu măseaua și, cine
știe, poate...
E întrerupt.
60 – Ce dorești? Scurt!
– Am o somație. Dar, să știți, vreau să vă spun că eu...
Funcționarul a aruncat o privire spre hârtia din mâna
profesorului.
65 – Ghișeul 14. Casieria. Acolo veți rezolva pro-
blema. Și cu un gest obosit al mâinii îl concediază.

(Ion D. Sîrbu, Bivolițele, în Șoarecele B și alte povestiri,


Editura Univers, București, 1988, pp. 223-224)
Note:

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 85


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Ioan DĂNILĂ

ION D. SÎRBU, PE SCENA BĂCĂUANĂ


1. Evaluarea continuă cea, Flacăra lui Adrian Păunescu, 5 iul. 2019), „un înţe-
S-a spus despre scriitorul petrilean că înainte de 1989 lept şi totodată un sever moralist şi observator al lumii
a fost tipărit prea puţin, iar după, prea mult. Da, dar ceea în care trăia” (Ioan Lascu, Scrisul Românesc 8/2019),
ce s-a rostit la adresa sa (şi încă nu s-a încheiat evalua- Ion D. Sîrbu rămâne „un simbol autohton, controversa-
rea) e de natură să-l aşeze definitiv printre scriitorii de bil, deci viu” (Gabriel Coşoveanu, Scrisul Românesc
primă mărime de la noi. 3/2019. „Scriitorul cu cea mai importantă operă de ser-
tar” (Marius Chivu, Dilema veche – 19 sept. 2019), „exi-
2. Ante-’89, post-’89 lat în propria-i ţară” (Adrian-Dinu Rachieru, Contempo-
Lucrările lexicografice se prezintă contradictoriu. ranul, ian. 2019), „un scriitor aproape spectral” (Horia
Aceiaşi coordonatori (M. Zaciu, M. Papahagi, A. Sasu) Dulvac, Scrisul Românesc, 8/2019), el se arată a fi „ma-
îl ignoră în 1978, când apare dicţionarul „Scriitori ro- rele ghinionist al literaturii române din etapa postbelică”
mâni” (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică), pentru ca, (Nicolae Oprea, Viaţa romînească 9/2019). „Un ghem
meritat, în 2002 (la Editura „Albatros”), să i se acorde de contrarii într-un dosar cât viaţa” (Dan C. Mihăilescu,
un generos spaţiu. La un an distanţă, Dicţionarul crono- Dilema veche, 19 sept. 2019), ilustrând „fenomenul re-
logic coordonat de I. C. Chiţimia şi Al. Dima (Editura zistenţei prin cultură” (Emil Belu, Dilema veche, 11 iul.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1979) îi realizează o prezen- 2019), „şi-a asumat rostirea adevărului” (Alexandru
tare evenimenţială la zi: data şi locul naşterii, colabora- Laslo, Scrisul Românesc 8/2019), riscând să fie un pros-
rea la „Revista Cercului literar” de la Sibiu (1945), de- cris sau în cel mai bun caz, o persoană indezirabilă
butul ca prozator (1956) şi ca dramaturg („4 apr. 1970: (apropo de prenume: cererea reprodusă de Alex Ştefă-
Se joacă pe scena Teatrului Tineretului din Piatra- nescu în „Istoria...” sa se deschide astfel: „Subsemna-
Neamţ drama filosofică Arca bunei speranţe”). După tul[,] Sîrbu I. Desideriu”).
trei ani, are loc premiera comediei A doua faţă a meda- Teatrul său a făcut ca spectatorii să dea ochii „nu cu
liei sau Jerseul albastru, la Teatrul Naţional „I. L. Cara- fantoşele realismului socialist, ci cu personaje reflexive,
giale” din Bucureşti, iar după alţi trei ani (1976), Editura morale, cu adânci întrebări despre condiţia umană în
„Scrisul Românesc” de la Craiova îi tipăreşte culegerea acel secol de continue crize sociale şi istorice” (Geo
„Teatru”. În 1977, Marian Popa găsea că literatura lui Constantinescu, ibidem). Definindu-se „un Gulliver în
Ion D. Sîrbu e a unui „corect meşteşugar tradiţional” ţara miticilor”, scriind „o parte dintre piese cu gândul şi
(Dicţionar de literatură română contemporană, Ed. la actorii craioveni” (Emil Boroghină, ibidem), teatrul
„Albatros”). lui Ion D. Sîrbu, deşi „jucat pe destule scene, nu a
Istoricii literari îl tratează diferit: Nicolae Oprea des- obţinut succese răsunătoare”, încât „dramaturgia este
chide medalionul din 2002 vorbind despre Ion D. Sîrbu zona creaţiei sale care înregistrează cele mai multe scă-
dramaturgul (căruia „nu i-a lipsit forţa de construcţie în deri” (Alexandru Dumitriu, Dilema veche, 19 sept.
teatru”), ca să decreteze: „Dar adevărata sa vocaţie este 2019). Cercetătorul de la Institutul de Istorie şi Teorie
aceea de prozator” şi să acorde un mai amplu spaţiu Literară „G. Călinescu” al Academiei Române nu ezită
acestei coordonate. Alex Ştefănescu este radical: fixează să încheie severul discurs analitic astfel: creaţia antumă
primordial activitatea de prozator şi de diarist şi încheie a acestui scriitor complex este „un tren cu destule va-
cu o listă a pieselor de teatru publicate, din 1968 până în goane de clasa întâi”. Dintre actele omagiale petrecute
1985, între care şi „Plautus şi fanfaronii”, o „comedie în zilele de 27 şi 28 iunie 2019 la Craiova, am reţinut un
tragică” (Istoria literaturii române contemporane – detaliu: manifestările „s-au deschis cu audiţia scrisorii-
1941-2000, Buc., Ed. „Maşina de scris”, 2005). testament a scriitorului, participanţii având surpriza plă-
cută de a-i auzi vocea înregistrată” (Scrisul Românesc
3. De centenar 8/2019). La fel s-a petrecut, tot la Craiova (la Facultatea
În 2019, textele dedicate literaturii lui Ion D. Sârbu, de Litere), în 2017, când s-a celebrat Centenarul „Ale-
relativ numeroase, au evitat tenta encomiastică şi au xandru Piru”: mi-a revenit plăcuta datorie de a deschide
fructificat, vizibil, prilejul de a se rosti ori de a repeta evenimentul cu reproducerea unei secvenţe dintr-un in-
adevăruri. Omul cu „o spectaculoasă carieră postumă” terviu audio pe care istoricul literar, născut în Mărgine-
(Antonio Patraş, Convorbiri literare, 9/2019), „figură nii Bacăului, mi l-a acordat în 1980.
emblematică a epocii ante şi postbelice” (Tudor Nedel- Închei secvenţa despre centenar cu menţionarea al-
tuia, dublu: bicentenarul scrierii popularului prolog în

86 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
versuri La deschiderea teatrului întâiaşi dată în Bucu- fapt ediţia din 1994 este o reluare a „Istoriei literaturii
reşti, în anul 1819. Reproducem o parte a finalului, din române de la început până astăzi”, apărută la Editura
antologia pregătită de Elena (şi Alexandru) Piru în 1974, „Univers” în 1981, când piesa vizată de noi nu ieşise în
pentru că zadarnic l-am căutat în „Istoria...” lui G. Căli- lume. Nicolae Oprea, responsabilul medalionului din
nescu: „V-am dat teatru, vi-l păziţi,/Ca un lăcaş de Dicţionarul Zaciu (2002), compune o altă listă, în care
muze;/Cu el curând veţi fi vestiţi,/Prin veşti departe figurează şi „Plautus...”, cu eticheta „exerciţii de virtuo-
duse.//În el năravuri îndreptaţi,/Daţi ascuţiri la zitate”, diferite de piesele din anii ’70 („Amurgul acela
minte;/Podoabe limbei noastre daţi/Cu romaneşti cu- violet”, de pildă), realizate „în registru melodramatic”.
vinte”. Autorul, Iancu Văcăreascu (1792-1863) – care a
trăit cu un an mai puţin decât Vasile Alecsandri (1818- 4.3. Titlul
1890) –, nu e departe de Ianache Văcărescu, care ne-a În presa locală („Steagul roşu”, ziarul judeţului Ba-
lăsat un la fel de popular catren: „Urmaşilor mei Văcă- cău, cu apariţie săptămânală – sâmbăta), anunţurile de la
reşti!/Las voă moştenire:/Creşterea limbei româneşti/ Ş- rubrica „Teatru” privind avanpremiera şi premiera au
a patriei cinstire” (sublinierea aparţine poetului). Se cuprins titlul iniţial: „Plautus şi fanfaronii”. Ulterior,
pare că prologul a fost citit la primul spectacol în limba probabil după experienţa de la Braşov, i s-a schimbat ti-
română, cu „Hecuba” lui Euripide, în 1819. În 1984, au- tlul în „Nepoţii lui Plautus”. Programul de sală pe care
torul comediei politice „Plautus şi fanfaronii” nota an- îl deţinem (prin bunăvoinţa lui Dumitru Velea, preşedin-
gajant în programul de sală al piesei: „Să nu uit că scena tele Fundaţiei Culturale „Ion D. Sîrbu” din Petroşani) a
e un altar, că Teatrul (majuscula îi aparţine, n. n.) e ca- fost realizat cu noul titlu în acelaşi an, după caseta teh-
tedrală ce nu se va scufunda”. nică a imprimatului: „Tiparul I[ntreprinderea] P[oligra-
Ion D. Sîrbu se înscrie ca un devotat slujitor al idea- fică] B[a]c[ău], c[oman]d[a] 5035 -1984”. Pe prima pa-
lurilor dramaturgiei din toate timpurile, împlinind şi tes- gină a programului, precizarea, scrisă de mână: „S-a re-
tamentul Văcăreştilor (a se vedea eseul lui Iordan Datcu venit la titlul iniţial: Plautus şi fanfaronii”.
„Ion D. Sîrbu şi Măria Sa limba română”, în Pro Saecu-
lum 1-2/2018). Vorbind despre idolul său, Lucian Blaga, 4.4 Premiera absolută
îşi aminteşte că „dacă cineva comitea o impietate sau o Am cercetat colecţia ziarului „Steagul roşu” din fe-
minciună, el exclama cu toată seriozitatea: «Vai, ce va bruarie-mai 1984 şi am stabilit următoarea succesiune:
zice Limba Română?»” a) avanpremiera, cu două spectacole: 26 febr. 1984,
ora 19,30, respectiv 28 febr., ora 18. Importantă este
4. „Plautus şi fanfaronii”, o piesă cu o cheie toată informaţia: „În zilele ce urmează, actorii băcăuani
4.1. Comediograful latin vă oferă, la sediu, următoarele spectacole: duminică, ora
Titlul piesei româneşti generează obligaţia minimă 19,30, şi marţi, ora 18, avanpremiera piesei «Plautus şi
de a ne raporta la creaţia celui mai important precursor fanfaronii», de I. D. Sîrbu, premiera urmând să aibă loc
al comediei moderne – Titus Maccius Plautus. „Teatrul miercuri, începând de la ora 19,30” („Steagul roşu”,
trebuie să fie actual, să aibă viaţă”, susţinea poetul latin, XXXVIII, nr. 7112/8943, 25.02.1984, p. 7). Dacă ne-
unele dintre tehnicile utilizate fiind „îngroşarea epică a am fi oprit aici cu cercetarea noastră, am fi dedus că în
comicului” şi „tendinţa spre satiră” (Gabriela Dantiş, ultima zi a lunii februarie, 29 (1984 a fost an bisect), a
1981). „Miles gloriosus” (Soldatul fanfaron), piesă avut loc premiera, numai că mult mai târziu avea să aibă
„foarte gustată” de public (Katalin Dumitraşcu, Lileta loc evenimentul. E limpede că s-a produs o distorsiune
Donat-Stoianovici, 1974), „întruchipează ostaşul lăudă- în programarea spectacolelor, de vreme ce în ediţia din
ros, care devine ridicol, crezându-se viteaz şi fermecător următoarea săptămână lipseşte informaţia privind repre-
prin frumuseţea fizică” (Dumitru Crăciun, 1978). Moti- zentaţiile cu piesa lui Ion D. Sîrbu, care se presupune că
vul este preluat din „Glumele lui Augustus pe seama al- a trecut de premieră. La 10 martie, rubrica „Teatru” se
tora şi ale altora pe seama lui”: „Pe un oştean, rănit de o înviorează brusc.
piatră în timpul unei campanii şi sluţit de o cicatrice vi- b) premiera: 9 martie 1984. Bănuim că nu pregătirea
zibilă în frunte, care-şi lăuda totuşi prea mult isprăvile, „spectacolului de muzică şi poezie dedicat zilei de 8
Augustus îl dojeni astfel cu blândeţe: «Ei bine, când ai Martie” a împins data premierei până vineri, 9 martie,
să mai fugi, să nu te uiţi înapoi»” (Oşteanul lăudăros, ora 19,30, când este anunţată „premiera absolută a piesei
apud Proză natativă latină, Buc., Ed. „Univers”, 1972, «Plautus şi fanfaronii», de Ion D. Sîrbu” („Steagul
p. 286). roşu”, XXXVIII, 7113/8944, 03.03.1984, p. 7). Data
este certă, potrivit consemnării din următoarea săptă-
4.2. Comedia satirică de la noi mână, scrisă la cald: „Un colectiv al Teatrului a prezen-
Cine parcurge „Istoria literaturii române” a lui Al. tat aseară, în premieră absolută, spectacolul cu piesa
Piru (Bucureşti, Editura „Grai şi suflet – Cultura naţio- «Plautus şi fanfaronii», de Ion D. Sîrbu, laureat cu pre-
nală”, 1994) va da de o listă de „piese mai puţin semni- miile Academiei R.S.R. şi [al] Uniunii Scriitorilor.
ficative” ale lui Ion D. Sîrbu, din care lipseşte „Plautus Această nouă creaţie a cunoscutului dramaturg a fost
şi fanfaronii”, şi va crede că aceasta este o excepţie. De
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 87
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
montată de unul din[tre] cei mai apreciaţi regizori ai mo- umilească, să mă facă puzderie.” Vocea actorilor de la
mentului, Mircea Marin, proaspăt laureat cu Premiul Bacovia era de fapt vocea sa.
A.T.M. Scenografia, la fel de inspirată, aparţine Gloriei „Cu jumătate de oră înainte de începerea spectacolu-
Iovan” („Steagul roşu”, XXXVIII, 7114/8945, lui de la Brașov – mi-a mărturisit Liviu Manoliu, căruia
10.03.1984, p. 7). În continuare, este lansată invitaţia de i-au revenit trei roluri –, Victor Bibicioiu (reprezentant
a viziona duminică, 11 martie, unul dintre cele două al Consiliului Culturii și Educației Socialiste) mi-a cerut
spectacole programate cu piesa lui Ion D. Sîrbu: orele tăios: «Din monologul lui Hitler, spui numai începutul
17 şi 19,30. În următoarele două săptămâni, piesa se și sfârșitul, dacă vrei să mai rămâi în teatru!»” S-a con-
joacă intens (probabil pentru a pregăti participarea la format, deși i-a părut rău: „Era un discurs foarte bun, la
competiţia de la Braşov): duminică, 18 martie (ora 16), care am lucrat serios. Avea și pasaje în germană”.
marţi, 20 martie (ora 19, 30), miercuri, 21 martie (orele Directorul Teatrului „Bacovia” și titular al rolului lui
17 şi 19, 30), joi (ora 19, 30), duminică, 25 martie (ora Plautus, Stelian Preda, ne-a dat și alte detalii: „Piesa
13), în alternanţă cu „Bătrâna şi hoţul”, de Viorel Savin, avea multe aluzii sau trimiteri directe la vremurile res-
dar şi cu alte montări. pective. Fanfaronii erau de fapt Ceaușeștii. Secția de
propagandă a C.C. al P.C.R., prin reprezentantul în teri-
4.5. Momentul „Braşov” toriu, a interzis spectacolul. Atunci am sunat la gorjenii
Bănuim că s-a repetat secvenţial, cu ochi critic supra- mei, mai precis la Tudor Băran (fratele lui Vasile Bă-
licitat, piesa care urma să reprezinte instituţia băcăuană ran), responsabil cu cenzura. A venit la Bacău, a văzut
în vederea confruntării artistice anunţate ca fiind dificilă. și a decis: «Dați drumul la spectacol!» Reprezentația de
Ziarul local nu se zgârceşte cu încurajările: „În zilele de la Brașov a fost o nebunie: replica și aplauzele! Erau ca
4-7 aprilie se va desfăşura, la Braşov, „Festivalul de tea- și garantate premiile pentru mine (Plautus) și Mirela
tru contemporan ’84”. Alături de cele mai prestigioase Comnoiu (Filo). Și ceilalți actori au fost foarte buni, in-
teatre din ţară, Teatrul «Bacovia» va fi prezent cu exce- clusiv figuranții, vreo opt, toți dintre colaboratorii teh-
lenta comedie «Plautus şi fanfaronii», de Ion D. Sîrbu, nici: Silviu Rogojinschi, Emanoil Șerban etc. A doua zi
regizată de Mircea Marin. Urăm colectivului băcăuan dimineață, mă așteaptă în fața hotelului Ion D. Sîrbu,
succes şi să se întoarcă acasă cu cât mai multe premii!” care, cu lacrimi în ochi, îmi comunică decizia juriului:
(„Steagul roşu”, XXXVIII, 7117 /8948, 31.03.1984, p. «Spectacolul e cu... cântec. Ar trebui să ne retragem».
7). Erau motive să fie previzibilă premierea reprezenta- Nu ne-am retras, dar am schimbat titlul în «Nepoții lui
ției de la Bacău, date fiind statutul de piesă disidentă Plautus». Mai e un lucru important: presa de atunci a
(text cu cheie), deschiderea arătată de criticii de teatru fost de partea noastră, deşi Tamara Dobrin ne apostro-
pentru texte cu idei actuale și nu în ultimul rând doza fase: «De ce vă bateţi joc de conducătorii noştri?» La
semnificativă de încredere acordată de trupa de la „Ba- revenirea în Bacău, s-a pus serios problema destituirii
covia”. Doina Iacob, Viorel Baltag, Liviu Manoliu, Ste- mele din funcția de director. Am fost obraznic și am zis:
lian Preda, Geo Popa, care au făcut parte din distribuție, «Dați-mă afară din partid! Ce aveți cu teatrul?»” (Aflăm
mi-au mărturisit, în septembrie 2019, că spectacolul a dintr-o scriere memorialistică despre acordarea unei
fost unul de referință și că au mers la Brașov convinși de mențiuni pentru spectacolul băcăuanilor: *** Stelian
atribuirea unuia dintre premiile puse la bătaie. Preda sau viețile unui vis: teatrul, Bacău, Editura Cor-
Experiența brașoveană a întărit și mai mult trupa de gal Press, 2017, p. 149.)
la Bacău. Actorul Florin Zăncescu își amintește că multă Monografii Teatrului „Sică Alexandrescu” din Bra-
vreme s-a vorbit în oraș și desigur în teatru despre „mo- șov consemnează „pățania” băcăuanilor la Festivalul din
mentul Brașov”, cum a fost numit episodul. Ion D. Sîrbu 4-8 aprilie 1984 (ediţia a VI-a): „Programată la doi ani
scria în programul de sală al piesei, cu grila unui testa- după cea anterioară (din motive financiare, fireşte, dar
ment: „Când sunt mai nenorocit, să mă gândesc la Ac- mai ales politice), această ediţie a întrunit ceva mai
tori; ei sunt robi pe moșia mea, adscripta verbum, reduși puţine spectacole în concurs: doar opt. […] La această
la libertatea de a juca în lanțurile intențiilor mele (și, mai ediţie a stârnit controverse şi suspiciuni piesa lui Ion D.
nou, ale regizorului), să mă port cu respect cât locuiesc Sârbu, Plautus şi fanfaronii, considerată formală şi eli-
în sufletul lor închiriat”. (Majuscula pentru Actori și tistă, joc alegoric bizar, fără mesaj clar mobilizator, ceea
forma „sunt” aparțin lui Ion D. Sîrbu.) ce a determinat venirea grabnică, a doua zi, a vice-
Într-un spectacol-lectură, la care a fost prezent auto- preşedintelui C.C.E.S., Tamara Dobrin, şi a dramatur-
rul, actorii băcăuani au dat măsura întreagă a priceperii gului dispus să susţină cauza orientării partinice, Paul
lor. În final – își amintește Geo Popa –, Ion D. Sîrbu s-a Everac. Criticile sentenţioase, de o deşănţată demago-
ridicat și a plecat, fără explicații. Să fi fost de vină legă- gie, au produs printre participanţi efecte sumbre, inter-
mântul făcut cunoscut în programul de sală? Iată-l: „Să venţii polemice şi încercări de redresare. Probabil că la
nu citesc în public nici un manuscris neterminat (și care acest moment se referă actriţa Maya Indrieş în interviul
manuscris e terminat?). Cât timp scriu, suntem trei Steluţei Suciu din 2007, când spune: «Îmi amintesc de
(subl. aut.); când citesc, rămân singur”. „Să nu citesc ni- disputa dintre Valentin Silvestru şi Paul Everac, de luă-
mic «în jos», și numai «în sus», adică orice lectură să mă
88 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
rile de cuvânt ale lui I. D. Sârbu sau [de] nemaipomeni- (Mirela Comnoiu), Myrhinne (Dana Ilie), Glycere
tele poante ale lui Mazilu. N-am să uit una dintre ele: (Doina Iacob), Doamna Moarte (Ioana Ene- Atanasiu),
Acum nici viitorul nu mai e ce-a fost» (Foaie pentru Orlando, Napoleon (Doru Atanasiu), D[omnișoa]ra
minte, inimă şi literatură, nr. 5-6/2007, p. 3). Juriul, Pace (Camelio Țino), Ganymede, Spikerița, Madam Di-
compus din 9 persoane, l-a avut pe Mircea Albulescu plomația (Ortansa Codreanu).
preşedinte”. (Constantin Paraschivescu, Teatrul „Sică Regia artistică: Mircea Marin (asistent, Livius Rus), sce-
Alexandrescu” Brașov – monografie; ediţie online, pdf, nografia: Gloria Iovan (asistent, Vasile Crăiță-Mîndră),
2014, p. 558. Mulţumiri dnei Angelica Moldovan, regia tehnică: Vasile Cambos, sufleur: Getta Mitru. Co-
secretara Teatrului braşovean, pentru sprijin.) laboratori tehnici: Silviu Rogojinschi (pictură), V. Vra-
ciu și Paul Gavril (tâmplărie), Dumitru Dobraniș și Va-
4.6. Post-Brașov leria Ast (șefii atelierelor de croitorie), Ion Munteanu
La nici o săptămână de la încheierea Festivalului bra- (mecanic), Francisc Jurjea și Vasile Dobraniș (lumini),
șovean, trupa din Bacău a programat pentru 12 aprilie Emanoil Șerban și Traian Loghin (sonorizare), Elena
același spectacol la Casa de Cultură din municipiul Ghe- Acatincăi (peruci, machiaj), Mircea Asofiei și Anton
orghe Gheorghiu-Dej (Onești) („Steagul roșu”, Alexandrescu (recuziteri), Petru Pușcă și Constantin Pa-
XXXVIII, 7118/8948, 07.04.1984, p. 7). Nu avem cer- lade (șefi mașiniști), Elena Pătrașcu și Maria Acatrinei
titudinea că spectacolul s-a ținut (ziarul care transmite (costumiere), Emil Nederi (tapițerie). Directorul Teatru-
știrea era pregătit pentru tipar chiar în momentele de cu- lui: Stelian Preda.
tremur ideologic pe care l-au cauzat piesa și autorul la
Brașov). Sigură pare prezentația de pe 19 aprilie („Stea-
gul roșu”, XXXVIII, 7119/8950, 14.04.1984, p. 7), ul-
tima de altfel.
„Comedia politică de atunci e valabilă și după 1990.
Ion D. Sîrbu, piesa lui și teatrul băcăuan au înfrânt cen-
zura ideologică în 1984, iar acum nu se poate învinge o
cenzură a regizorilor” (Dumitru Velea, sept. 2019).

4.7. Distribuția
Piesa, se știe, se voia o satiră la adresa actorilor unei
descreierate politici a înarmărilor. „Într-o lume în care
tragicul («Oamenii își taie lumea de sub picioare») evo-
luează spre grotesc și monstruos («Avem un vagon de
trinitrotoluen pe cap de locuitor»), «Nepoții lui Plautus»
nu pot decât să râdă și să plângă. Să râdă de prostia înar-
mărilor, dar să plângă sub amenințarea că această fanfa-
ronadă a PUTERILOR va deveni, într-o zi, un ultima-
tum dat vieții și Terrei” (Ion D. Sîrbu, în caietul- pro-
gram la... „Nepoții lui Plautus” al Teatrului „Bacovia”,
1984; sublinierea lumea și majusculele PUTERILOR îi
aparțin). Este limpede că s-a produs, cu participarea di-
rectă a autorului, un scurt viraj, în primul rând asupra
titlului piesei și a îngroșării mesajului de actualitate in-
ternațională, pentru a fi salvată montarea.
Numele ION D. SÎRBU apare ca primă linie de infor-
mație în program, urmat de menționarea unor impor-
tante distincții: „Laureat al Premiilor Academiei și [al]
Uniunii Scriitorilor – 1983”. Următoarele informații: ti-
tlul piesei („NEPOȚII LUI PLAUTUS”, specia și struc-
tura („Comedie satirică în 2 părți”) și statutul dramatur-
gic („premieră absolută”).
Distribuția este următoarea: Plautus (Stelian Preda), Liviu Manoliu (Wolf, Hitler, Marte)
Aristofan (Sică Stănescu), Shakespeare (Nicolae Ro-
șioru), Molière (Gheorghe Gheorghiu), Tanti Gloria 4.8. Caietul-program
(Cătălina Murgea), Wolf, Hitler, Marte (Liviu Manoliu), Cele opt pagini, dense, agrementate cu fotografii și
Nepotul, Mussolini (Viorel Baltag), Pirgo (Geo Popa), ordonate ireproșabil, au fost organizate de Carol Isac,
Artotrogus (Constantin Constantin), Palestrion, Rozi secretarul literar al Teatrului „Bacovia”, al cărui nume
(Livius Rus), Pleusid, Don Juan (Dinu Apetrei), Filo nu apare între realizatorii spectacolului, ci ca semnătură
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 89
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
(C. Isac) la pagina 6, unde publică un scurt medalion sub Al doilea cronicar, Vasile Sporici (al Revistei „Ate-
titlul „Lauri”. Aflăm de aici că „Ion D. Sîrbu încredin- neu”), găsește că piesa dispune de un „text scris cu spirit
țează scenei băcăuane noua sa piesă Nepoții lui Plautus” și adâncime reflexivă, cu meșteșug dramaturgic incon-
și că faptul evidențiază „sorți de eveniment teatral”. Au- testabil”. Ca odinioară Plaut, Ion D. Sîrbu încurajează
torul textului este prezent în jumătate din economia ca- regizorul către „prelungirea spațiului de joc în sala de
ietului, fără a socoti medalionul invocat și tabloul gene- spectacol”, rezultând „amestecarea interpreților cu spec-
ral de pe pagina 3 („Ion D. Sîrbu”): „Câte unele despre tatorii” și „simularea dialogului cu ei într-un mod care
«râs-cu-plânsul» nostru valah” sunt toate meditații ori amintește ostentativ antiteatralul. Se caută insistent im-
adnotări ca aceasta: „«Râdem, râdem, spun oltenii, și plicarea publicului, refuzul structurilor simetrice, al
purceaua-i moartă în coteț.» La care un moldovean, mai echilibrului clasic, spre a se obține o efervescență cores-
hâtru, poate întreba: «Care coteț? Care purcea?»” punzătoare văditei intenții regizorale: de trezire în con-
Jurnalul de scriitor din ultimele două pagini este și el un științe a unor adevăruri și convingeri morale” („Steagul
document, ca act de credință în forța cuvântului rostit pe roșu”, anul XXXVIII, 7123/8954, 12.05.1984, p. 2).
scenă. De aici elogiul adus artiștilor: „Să-i iubesc, să-i
iert, să-i cunosc și iar să-i iert, să-i detest și să-i admir pe
actori (sunt copiii paradisului chiar dacă au fost conce- „Ce personaj extraordinar, ce histrion fantastic a fost Ion
puți de diavol, biete suflete de închiriat), fiindcă ei sunt
cei care iau asupra lor demonia duplicității, blestemul
bufoneriei de dragul Adevărului” (p. 7). Coperta progra-
mului (un grec ori un latin, toboșar în acțiune – nu într-
un stop-cadru –, cu timpanele urechilor devenite goarne
din/spre care răsună ecoul vieții ce se cere cunoscută
fără machiaj) aparține artistului plastic Vasile Crăiță-
Mîndră.
Fotografiile din spectacol au devenit rarități (arhiva
Teatrului este în reorganizare), dar am primit de la acto-
rul Liviu Manoliu câteva instantanee (între ele, o ima-
gine în rolul lui Hitler), pentru care îi mulțumim.

4.9. Cronici
Presa băcăuană („Steagul roșu”, cotidian, și „Ate-
neu”, lunar de cultură) consemnează în câte o cronică
producția Teatrului, privită ante- și post-Brașov. „Ate-
neul” o discută „la pachet” cu „Comedie provincială”,
de George Genoiu și „Eu, tu, el și un elefănțel”, de Alecu
Popovici. Ultimele două cronici, semnate de Carmen
Mihalache-Popa, se referă la o „satiră socială”, respectiv
la o „poveste simplă, atractivă”, destinată celor mici.
Cele trei cronici sunt subsumate genericului „Bacău –
dramaturgia originală contemporană, în premieră abso-
lută” („Ateneu”, serie nouă, anul 21, nr. 7, iulie 1984, p.
12).
Criticul ieșean Constantin Paiu deschide grupajul cu no-
tele de spectator la „Nepoții lui Plautus”: „o fabulă des- D. Sîrbu și ce limbă teribil de ascuțită a avut, spunând
pre iresponsabilitatea infatuării”, „un «teatru în teatru»”, multe adevăruri într-o epocă a cumplitului ger totalitar!”
unul dintre spectacolele „necesare și folositoare”. O ob- exclamă, la centenar, Carmen Mihalache. Înțelegem de
servație a sa propune după 1990 o nouă lectură: „Alego- la cronicarul de teatru (directoarea Revistei „Ateneu”)
ria piesei lui Ion D. Sîrbu este foarte limpede, cu adresă
că piesa e de o dureroasă actualitate, câtă vreme e vizi-
precisă și deosebit de actuală”, ca și aceasta, vorbind
despre foarte buna „ținută ideatică și artistică”, derivată bilă „neputința de a ordona haosul în care ne compla-
din „găsirea echilibrului între șarja parodică și comenta- cem” („Deșteptarea”, Bacău, [anul XXX], nr. 8494,
riul politic implicit”. 04.10.2019, p. 7). Subscriem.

90 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Dumitru VELEA

SPRE TRESTIA VERDE


Lui Ion D. Sîrbu bocitoarele țipă și-aleargă afară. Printre flăcări,
un tânăr scoate pe umeri sicriul aprins.
Fiul este-n coloană, primul din stânga,
transmite spre dreapta, din aproape în aproape, Fiul să fi fost în odaie? Între pereții de pământ la Periprava,
pe sub ochiul hâd al supraveghetorului, urmărind gura tarpanului cât este de ascuțită pentru
fraze despre inconștientul colectiv al lui Jung; stuful de-a doua zi, el așteaptă vasul Merheiu cu vești.
al cincilea, ca într-o schimbare de pas, se răsucește ușor “Trecut-au mulți ani de când lanțul prieten îmi este,
și le trece celuilalt rând, mai departe, pentru a ajunge, Suspinul lui aprig e al patriei mele azi cânt,
fără rest sau adaos, până la ultimul om din coloană; Doar luna și vântul ne-aduc printre sârme vreo veste,
frazele curg dintr-unul într-altul, Parfumul de flori ni-l aduce hoinarul de vânt” –
se opun uitării și morții, îi leagă pe unul de altul, se-aude noaptea cântând trestia vie dintre tatăl și fiu,
contra pânzei înnegrite, din groapa comună, și-o turmă de porci o rupe la fugă în apele mării;
în care se-așteaptă, din clipă în clipă, să fie împinși. paznicii să dea zvon de cele întâmplate nu pot,
ci numai alarma, soră cu moartea. Fiul stă calm,
Tatăl sapă între pereții de piatră ai galeriei
de sub munte. Supraveghetorul deasupra își trage veșmântul de pe umeri și dungile-i rămân în carne;
dă semne de nervozitate: cărbunele trebuie să iasă roșu. ceea ce se vede este un chip hașurat de umbra istoriei;
Tatăl își vede fiul ca pe un desen peste care la ieșirea de sub munte, tatăl se spăla de praful de cărbune,
mult praf de cărbune s-a depus: cândva, lângă morți, aici, nici cu apele mării, nici la intrarea în somn, fiul
în rând cu cei ce n-au voit să moară, citea despre nu poate să scape de dungile adâncite în carne.
străfundul și înaltul muntelui invizibil; acum, cărțile Nu fâșii de in sunt lângă pat, ci opincile, ciulcii și
cu însemnele sale au dispărut, doar lampa, ca o formă sus- veșmintele alb-gri. De-ar începe fluxul apelor!
pectă, Este față-n față cu tatăl și între ei sicriul aprins:
păstrează amintirea invizibilului, cea din mână de partea fiului, oricât de transparent ar fi, și lumina
taie-n cărbune ca-ntr-un sicriu. Mai vechi decât muntele se vede dungat, ca la trecerea printr-un grilaj de fier.
sunt mâna și cuvântul de sub el. “Tată, fii bun, depărtează zăbrelele din fereastră!”

Coloana înaintează pe gheață ca un posibil simbol Ridică mâna și-ncepe să scrie pe gheață Arca Bunei Spe-
să taie stuful uscat; tot mai stins, unul din ei alunecă ranțe;
în tulpina de trestie ca o sabie ieșită din gheață, pe jumătate adormită, coloana înaintează, murmurând:
cealaltă, l-a despărțit de mult: o parte în norul “Hai vântule din lunci,
de deasupra, și-o parte în lăstărișul de pe munte; Peste gropi făr’ de cruci,
nici o picătură de sânge, omul ajunsese o ipoteză Libertatea să ne-aduci,
de care și gheața se temea, o țintă în care se trăgea Mamei mele să-i spui,
de la cea mai mică distanță. La înapoiere, fiul îl cară cu sine, Că-n curând am să sui
ca și cum ar merge alături, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, Pe poteca din deal
rândul de cinci, de cinci trebuia, ca să-nlesnească numă- Într-un foc triumfal”.
rarea Și frazele cu greu se leagă despre inconștientul singular
supraveghetorului, la intrarea prin poartă. al zilei;
prin apele înroșite, coloana înoată spre trestia verde.
Tatăl își trage timpul de pe sine ca pe-o cămașă, ______
intră-n odaie și-aude cuvintele pe care fiul și le spunea: Poemul a fost scris în timpul vieții lui Ion D. Sîrbu, octombrie
“Tată, dacă voiești, depărtează vasul acesta de la mine!” 1988, citit de el, de prieteni, Ion Horea, Victor Bibicioiu; publi-
Știe că-n dialogul cu Legea nu fiul s-a schimbat, cat în Solstițiu, nr. 1, 08.02.90, p. 3, Petroșani; apoi, în volumul
că-n ziua iluziei și din lumină curge întuneric; Ion D. Sîrbu, Cu sufletul la creier, Ed. Fundației Culturale
știe că fluturânda eșarfă nu poate aripă să fie, “Ion D. Sîrbu”, 1996, pp. 56-58; și inclus în Dumitru Velea, A
că în asemenea clipe și umbra păsărilor se sfarmă. doua navigație (poeme descriptive), Ed. Fundației Culturale
“Ion D. Sîrbu”, 1997, pp. 183-185)
Trage perdelele la ferestre și liniștit se-ntinde-n pat,
cu lampa pe piept. Flacăra crește, cuprinde pereții,

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 91


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

POETA ANA PODARU


IN MEMORIAM

ANA PODARU A PLECAT LA CERURI sa, pe care ne-a lăsat-o ca mărturie că nimic nu este
zadarnic din zbaterea omului aici. A spus-o copiilor săi,
Cu răvăşitoare durere, Fundaţia Culturală „Ion D. Larisa şi Bogdan, surorilor Cristina şi Iustina şi fratelui
Sîrbu” din Petroşani şi revista Banchetul se apleacă Alexandru, ne-o spune şi nouă, tuturor, spre neuitare.
asupra frunţii poetei preaîncercate şi cu har divin, ANA Ana Podaru, cea mai iubită poetă de tineri, de
PODARU, la plecarea spre ceruri. După o luptă de doi oamenii simpli şi încercaţi de durere, de cei cu multă
ani şi jumătate cu cea mai necruţătoare boală, cu carte şi mai ales de cei cu fruntea plecată sub mâna lui
cancerul, după două operaţii şi, în ultimul timp, o Dumnezeu, suflet al revistei Banchetul, a plecat fără să
prelungită spitalizare în Anglia – unde era soră plece de lângă noi. Iar noi cu ochii grei, ciorchini de
medicală –, în noaptea de 7 octombrie, ora 3, Ana lacrimi, rămânem să-i citim şi să-i recitim poezia şi
Podaru, stoarsă de tot ceea ce înseamnă putere proza, atât de pline de sensibilitate şi durere, de
omenească, pleacă în partea cealaltă a lumii, care este suferinţă şi lumină!
doar lumină - şi de acolo, alături de îngeri, ne priveşte Drum luminos, Ana, printre îngeri! Dumnezeu fie cu
cu toată bunătatea şi iubirea sufletului ei. A smuls din tine!
această încrâncenată luptă o bucată de lumină, opera

92 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
ANA PODARU s-a născut la 27 oct. 1974, în loca- Creaţie a sa se găseşte pe reţelele de socializare, fa-
litatea Nicolae Bălcescu din judeţul Bcău şi a decedat cebook, în diferite grupuri literare, reviste şi publicaţii
la7 oct, 2019, Haywards Heath West Sussex, England, online (Cenaclul Poetic Schenk, Confluenţe literare,
înmormântată la Vulcan, în 13 oct. 2019). Este fiica eCreator, Amprentele sufletului, Arhiva literară, Grai
Magdei şi a lui Alexandru Doboş. A treia din cei patru Românesc, Impact, Eminescu, Agora literară, Agero-
copii (Iustina, Cristina şi Alexandru). Copilărila şi-o pe- Stuttgard), iar unele poezii i-au devenit recitaluri pe Yo-
trece la sat, unde, după cum spune „mirosul câmpului şi utube, Radio Metafora, Enigma, Prietenia, Bluegreen,
joaca desculţă prin ploaie îi sădesc în suflet imaginea Vis de taină, Poema, Romantic etc. Îi sunt cântate, în
frumosului, imaginea libertăţii.” compoziţii proprii de elevii din Vulcan şi Petroşani: Mo-
Şcoala primară o face în localitatea sa, iar gimnaziul nica Ţugulea, Luminiţa Donisă şi Sergiu Pârvulescu – şi
la Liceul Vasile Alecsandri din Bacău. premiate în ţară şi străinătate.
Se căsătoreşte cu Iulian şi vine la Vulcan în Valea Debut editorial şi cărţi de poezie şi proză:
Jiului; din căsătorie rezultă copiii Larisa şi Bogdan. Firimituri de fericire, poezii, Ed. Inspirescu,
Urmează Şcoala sanitară Carol Davila din Petroşani, Colecţia „Poeţii secolului XXI”, Baia Mare, 2014;
în timp ce lucra la Spitalul din Vulcan, Secţia Pediatrie, prefaţă de George Terziu, Ana Podaru sau nevoia de
după care se transferă ca asistent medical la Secţia TBC poezie. Cartea este lansată la Vulcan cu sprijinul
– Pneumoftiziologie, secţie ce se transferă ulterior la autorităţilor locale cu participarea scriitoarelor Silvia
Spitalul de Urgenţă Petroşani, meserie ce o profesează Urlich şi Daria Darin.
cu dăruire şi pasiune. Fluturi în Infern – Butterflies in Inferno, poezii,
Ed. Inspirescu, Baia Mare, 2015; prefaţă de Liliana
Boianu Terziu; ediţie bilingvă română-engleză, trad.
Lucia Ştefanovici, Eva Halus şi Rudolf Neumaier.
Cartea este lansată la Londra, la Wembley Library din
Brent.
13 Octombrie rece. Icarii timpului, poezii, Ed.
Inspirescu, Baia Mare, 2017; prefaţă de Dumitru Velea,
Câteva cuvinte de pe patul de spital despre o carte
consolatoare a poetei Ana Podaru. Cartea este lansată
în 17 martie la Constanţa, la Biblioteca Judeţeană I. N.
Roman, cu sprijinul Asociaţiei Astra Dobrogeană,
condusă de Daria Nicolae.
Cad îngeri din icoane, poezii, Ed. Fundaţiei
În anul 2014 pleacă în Marea Britanie şi lucrează ca Culturale „Ion D. Sîrbu” Petroşani, 2017, Colecţia
asistent medical la Spitalul din Crawley – Sussex Com- „Banchetul”, Premiul Ion D. Sîrbu pentru poezie;
munity NHS Trust, Sf. Augustian Care, Maplehurts prefaţă de Dumitru Velea, Poezia – o ipostază
Nursing Home-Haywards Heath şi Woodlands Nursing salvatoare. Cartea este lansată la Banchetul de la
Home-Burgess Hill. Se desparte de soţ şi îşi ia fata cu Lainici, 9-11 nov. 2017.
sine, urmând studiile în St. Paul’s Catholie College din Spinul din talpă, antologie de autor, poezii, Ed.
Burgess Hill, începând cu anul 2014, acum, din 2019, ArtCreativ, Bucureşti, 2018; prefaţă de Daniela Toma,
studentă la University of Brighton; băiatul locuind în Singularitatea dăruieşte libertate totală spiritului
Leeds, fiind şi el iubitor de poezie şi de artă plastică. deschis şi atât de tulburător al poeziei. Lansare la
Debut şi activitate publicistică, poezie: Tabăra de creţie de la Sebeş, din august 2018.
Prima apariţie a fost în ziarul Naţiunea, coordonat de Un ax infinit, poezii, Ed. Contrafort, Craiova, 2018;
Romeo Tarhon, cu un grupaj liric dedicat aniversării lui prefaţă de Dumitru Velea, Din pridvorul unei cărţi.
Eminescu (O stea, Bătrânului din colţul străzii, Alerg Lansare la Banchetul de la Lainici, din 9-11 nov. 2018.
prin cioburi, Fragilă, Pe urmele cailor), din 7 ianuarie Păpuşi din pănuşi / Husky dolls, poezii pentru copii
2014, urând altele în reviste şi în Antologia Iubirea, / poems for children, volum bilingv român-englez,
dincolo de vis (Ed. Studis, Iaşi, 2014, realizată de Silvia bilingual volume romanian/english, Ed, ArtCreativ,
Urlih, dar sufletul ei rămâne în revista Banchetul a Fun- Bucureşti, 2018, trad. Iulia Toma. Ilustraţii de Cătălina
daţiei Culturale Ion D. Sîrbu Petroşani, redactor şef Du- Tcaciuc, 15 ani, din oraşul Ungheni, Republica
mitru Velea, care-i netezeşte paşii în literatură, deve- Moldova. Prefaţă de Daniela Toma, Poezia pentru copii
nindu-i şi mentor. se scrie şi se citeşte cu sufletul, se şlefuieşte cu mintea.
Publică poezii, uneori proză şi texte critice, în diverse Ţipătul mut, sonete şi ale poezii în formă fixă, Ed.
reviste, de la Plumb şi Ateneu din Bacău, la Discobolul Fundaţiei Culturale „Ion D. Sîrbu” Petroşani, 2019;
Alba Iulia, ProSaeculum Focşani, Sintagme literare şi prefaţă de Dumitru Velea, O poartă şi „cele două firi”.
Almanahul Sintagme literare din Dudeştii-Noi, Cer- Zece poveşti, Ed. Fundaţiei Culturale „Ion D.
vantes din Baia Mare, la Banchetul din Petroşani. Sîrbu” Petroşani, 2019; Ilustraţii de Cătălina Tcaciuc,
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 93
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
16 ani, elevă din Ungheni, Republica Moldova. Prefaţă Premiul al II-lea la Festivalul Internaţional de
de Iulian Chivu, O tainică nevoie de poveşti. creaţie literară Grigore Vieru, Ediţia a VI-a, 2018.
Volumele de poezie ale Anei Podaru pot fi găsite în Premiul pentru contribuţia la activităţile culturale
librăriile din Londra, Biblioteca din Nicolae Bălcescu – organizate în Municipiul Vulcan de autorităţile locale,
satul natal, Bibliotecile Şansa şi Colegiului tehnic din 1/3/2018 acordat de Consiliul local Vulcan, Primăria
Vulcan, Biblioteca Judeţeană I.N.Roman din Constanţa, Municipiului Vulcan.
Biblioteca Judeţeană Ovid Densuşianu din Deva şi în Premiul I al Concursului Internaţional de Publicaţii
format ebook pe Librăria online. EXPRESIA IDEII, Oneşti – 2018, secţiunea Literatura
plurilingvă volumului bilingv Fluturi în infern/
Referinţe critice: Butterflies in Inferno.
Prefeţe la volumele publicate şi cronici în reviste Poetry Trophy – RCC Londra – 2018 – Diplomă de
importante, ce apar sub egida USR, semnate de: George excelenţă din partea Fundaţiei Ion Raţiu, 2018.
Terziu. Liliana Terziu Boianu, Ileana Firţulescu, Mirela Premii de excelenţă şi onoare obţinute în cadrul
Stângă, Dumitru Velea, Iulian Chivu, Iulian Cătălui, Taberei Prieteniei Literare de la Sebeş – 2018
Constantin Stancu, Elisabeta Bogăţan, Marin Iancu, Premiul Ion D. Sîrbu pentru roman acordat de
Daniela Toma, Mariana Bendou, Camelia Ardelean, Fundaţia Culturală Ion D. Sîrbu Petroşani, în 2019,
Adrian Ţion, Daniel Marian, Sonia Elvireanu, Dan pentru romanul Punctul final publicat, în serial, în
Popescu, Monica Grosu... Revista Banchetul (iulie 2017- sept. 2019.
Premii şi distincţii: Membră a Uniunii Scriitorilor Europeni de Limba
Diplomă de excelenţă pentru talentul literar Română – USELR, din anul 2017.
deosebit – Editura Inspirescu, 2014. Membră a Fundaţiei Culturale Ion D. Sîrbu
Premiul Ion D. Sîrbu pentru poezie acordat de Petroşani, din 2017.
Fundaţia Culturală Ion D. Sîrbu Petroşani pentru
volumul Cad îngeri din icoane, 2017. Fundaţia Culturală Ion D. Sîrbu Petroşani şi
Premiul Editurii Contraste culturale, 2017 – revista Banchetul
Concursul Internaţional de Poezie Sub zodia poeziei, Preşedinte,
2017. Dumitru Velea
Premiul pentru poezia de dragoste – Editura
ArtCreativ. Gala poeziei de dragoste, ediţia a II-a, 2018

Ana Podaru între banchetiştii ei dragi la Mânăstirea Lainici, alături de Stareţul Ioachim Pârvulescu, cu ocazia
Banchetului de la Lainici, din 9-11 nov. 2018

94 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Mihaela AIONESEI

IN MEMORIAM
poetei cu zâmbetul cât lumea întreagă când spinul
morții i se cocea în talpă
Ana Podaru – (27 oct. 1974 – 07 oct. 2019) Versurile sale au umplut paginile revistelor în ul-
născută în localitatea Nicolae Bălcescu din judeţul tima vreme ca o mărturie a trecerii ei frumoase și fur-
Bacău ca fiică a Magdei şi a lui Alexandru Doboş. tunoase în care se simțea tremurul morții, deși cloco-
Mai târziu, soție, mamă și-apoi poetă. O poetă care a tea de drag de viață.
ars ca o torță în ultimii trei ani, când activitatea sa li- Nu mi-a fost dat să văd încă atâta determinare. Atâta
terară a cunoscut doar urcușuri, adăugând în palmare- luptă cu zâmbetul larg deschis de parcă era un copil
sul ei, câteva volume de poezii, proză, povești pentru care se juca de-a v-ați ascunselea și câteodată, așa ca
copii. Și ar mai fi avut multe de spus dacă o stea nă- pentru a-și trage sufletul se refugia într-un colț de
răvașă rătăcită în viața asta de cenușă nu s-ar fi încă- gând și parcă spunea: sâc, sâc, moarte, sâc!/ a mai tre-
pățânat „să-i vină mănușă” și să ne lase în urmă cut o zi și uite încă nu mă duc...
„drama ultimului vals” în care Ana noastră cea plină
de zâmbet... după „ce-a muncit întreaga viață, zi și Ultimul poem postat pe facebook este unul nu de
noapte, la decor” s-a aruncat „fără poante, fără aripi, revoltă sau de lamentare, ci un duios poem pentru
fără rochie de bal...” să numere pașii frunzelor care mama văzută ca prin vis „la dreapta Maicii”, acolo
mor „sub copitele de cal” („ultimul vals”) unde și ea avea s-ajungă chiar dacă „s-a învelit cu
plânsul ei” că-n negrele presimțiri ale morții, n-a pri-
Cu un parcurs literar frumos, publicată în reviste mit „din cer o dezlegare” să-i stea alături și să o țină
literare online și paper, pe site-uri de specialitate, sus- de mână să-i fie trecerea mai ușoară.
ținută și încurajată de scriitorul Dumitru Velea, direc-
torul revistei „Banchetul” din Petroșani, unde era re- Ana un nume predestinat parcă suferinței, neîmpli-
dactor, Ana noastră s-a lăsat zidită în fiecare zi de cu- nirii, zidirii în moarte în floarea vieții. A trăit ca un
vânt care i-a fost alinare și salvare....Și chiar cred cu fluture cu piciorușele deasupra flăcării și a scris cu
tărie că scrisul i-a fost unul dintre medicamentele care pana înmuiată în adâncul sufletului din care a scos
a ținut-o în viață, ca un elixir al tinereții. Transfigura- nestemate pentru a-i fi mai luminos drumul la pleca-
rea ei era vizibilă, uimitoare... Cu cât trupul ei se îm- rea
puțina, cu atât mai mult creștea spiritual, atingea acel spre marele Apus. Un suflet zglobiu și pur, ca o pa-
har divin cu care sunt înzestrați cei aflați în mare su- săre bucurându-se de darul fiecărei zile pe care doar
ferință. Avea o forță creatoare devoratoare de umbre, ea în chinuri o înțelegea. O lecție de viață pentru cei
ca și cum ar fi vrut să elimine tot urâtul care o însoțea care au uitat ce senini sunt zorii zilei. O lecție pentru
zi de zi prin spitale și toată suferința care o măcina. mine care mă mai împiedic uneori în neputințe.
Poezia ei de o rară sensibilitate și frumusețe avea În urmă au rămas să înfrunte veșnicia, volumele
darul nu doar de a atinge sufletele, ci și de a le răscoli sale și cei doi copii frumoși cu care se mândrea,
ca pe niște brazde de pământ, desțelenind întunericul aceasta fiind și ultima ei postare într-un septembrie
pentru a face loc luminii. Căci luminoasă era și ea ca 23. Pentru ca într-un octombrie 7 hapsân de frunze și
o cometă. Când râdea parcă tot universul se veselea de chipul ei frumos, să plece înainte de a împlini 45
cu ea, se umplea cu ea de parcă asta i-ar fi lipsit... de ani...
Până într-o zi când a alunecat pe „obrazul sângeriu al
primului nor aflat în cale/ ca pe un topogan uriaş în- Aș fi vrut să mai am timp să-i spun la mulți ani, să
cins de soare”, a sorbit-o „crivățul suflând mai de- spun că o apreciez și o iubesc pentru optimismul și
parte un petec de nea”. Ea, poeta – „o lacrimă pre- voioșia cu care își ducea spinii și crucea... Și că gru-
linsă din ochiul cerului” să stea de veghe la „suspinul pajul de poezii primit îi va fi publicat în următorul
pădurii”, „să adape păsări”, lăsându-se legănată „de număr al revistei Rotonda Valahă, dar a plecat prea
brațele celui mai bătrân copac” potrivindu-se cu devreme să-i zâmbească cum numai ea știa, Lui Dum-
frunza lui „ca pruncul covata de lemn” („în firul ier- nezeu... Iar eu rămân cu regretul că am invitat-o să
bii”) publice la noi prea târziu... Ce trădătoare este viața
asta! Ce trădătoare...
Drum lin și împăcat, Ana mea dragă.
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 95
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
Acrostih

Ană, când ți-ai pus aripi albe de tul să valsezi cu Domnul?


Niciodată nu ne-ai spus că pleci și ca-i să ne lași cu dorul.
Ană – țipăt mut de fată, vino ca să-ți scoatem spinul greu din talpă.

Prea repede te-ai dus să luminezi cu-al tău suflet blând potecile reci.
Oameni de zăpadă te-or întâmpina, tu senină și zâmbind să treci.
Dragoste cu sila vieții nu-i impui, morții cu tandrețe trebuie să i te supui.
Ană, mușcă din lumină. Sfarmă lacrimi mari în dinți. Laudă-l pe Domnul!
Râzi de moartea asta blestemată. Fă-i ca până acum „sâc sâc” cu pumnul.
Ușurându-ți trupul numele ți-a crescut cât o pâine pusă-n rai la dospit.

96 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Rodica Rădița RĂPEANU

Epitaf pentru Ana

De ce-ai plecat Anucă... Ne-ai uluit, Anuță, cu inocența ta,


N-am fi crezut vreodată că soarele prin cripte
De ce-ai plecat Anucă, de-acasă prin pustiu Va căuta o nișă dorind a scăpăta
Lăsându-ți caii aprigi să necheze sub hamuri Pe crucea de-alabastru o rază peste scripte!

De unde până unde, găsit-ai vizitiu Și cum suntem goliți, prin inimi ne curg viduri,
Să-nhame la trăsură, durerea de la hramuri? Căci am ajuns de moartea-ți... ca mamele vădane -
Izvoadele rescriu cum ai scăpat din ziduri
O să-ți vorbim adesea de doruri sfărâmate, Și au rămas la calfe, matrițele cu Ane!
De "țipătul tău mut' din plânsete de fluturi
Că ne-ai lăsat de-a pururi cu fețe-nlăcrimate - Regret și plâng! Regret!
Nici nu ți-ai luat adio, când te-ai desprins din luturi!

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 97


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Carmen PASAT
Ce sarace mi sunt cuvintele! Nu mi pot opri lacrimile. Tanka
Am vorbit cu ea de curand. N a vrut sa plece! A iubit
viata si si iubea enorm copiii! A scris in cativa ani o dumitrițele-
opera pe care unii n o scriu intr o viata. A fost iubita! peste pragul casei
Ea si opera ei. Ana nu poate fi uitata! Ea doar a ple- drumul nesfârșit
cat putin sa se inspire din ceruri. Apoi va scrie...
luăm din banca vieții
(omagiu poetei Ana Podaru, la Marea Trecere) durerile în rate

Ana ARDELEANU

O CLIPĂ CÂT UN VEAC


Ana Podaru

Acestea sunt gândurile şi poemul ANEI PODARU, la ora Scutură coama-n semn de nu şi parcă plânge când
aceasta ajunsă în poala Domnului, spre mângâiete di- nechează.
vină. “A scrie poezie înseamnă să fii în conexiune cu
Dumnezeu, să-i citeşti suspinul lumesc de pe pleoapa- Aşa că-n drumul către vămi am mai rămas doar eu şi ca-
nrourată... scrie poezie şi vei vedea cum tălpile-ți sunt lul,
desprinse de pământ”. (Ana Podaru) Prietenii s-au dus pe rând, dar port la brâul meu cavalul
Şi-am să le cânt... şi-am să le cânt până se schimbă ziua-
Eu trag de lacrima ce vine, ea curge-ncet spre infinit. n noapte,
Din ce fântâni nemuritoare izvorul rece s-a pornit? Că scurt e timpul dintre noi şi doar o clipă ne desparte.
Mă uit la frunza-ngâlbenită cum s-a desprins uşor din
ram, Ana, mi-am permis să-ţi postez acest poem!
Fotografia înrămată în care tânăr domn eram.

Dar duse-au fost acele timpuri precum s-a dus spre țâr-
muri valul,
Spre raze dulci ce au apus privesc acum şi eu şi calul:
De unde vin? De nicăieri... Unde mă-ndrept? Aş vrea să
ştiu.
Nici crengile nu se îndoaie pe rugul drumului pustiu.

Cobor din şa pe la răscruci şi-i dau câmpiei roib să


pască,
Un dor de ducă-n gândul lui poate o clipă să nutrească,
Dar nu s-apleacă şi-i flămând, fără de mine nu s-ar duce
Şi-i fac un semn că mai rămân să-mi pun desaga-n vârf
de cruce

Că tare-i grea... plină de rugi şi îndesată de durere.


El, calul, simte-al meu suspin, nu face-un pas şi milă
cere.
De ce nu pleci?... întreb grăbit. Eşti liber, drumul se-
ngustează!

98 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

POEZII ULTIME NEULTIME


Cad frunze

cad frunze, cai fără stăpân


scăpați din frâu în crâng
se duc goniți de-un vânt păgân
alerg în pumn să-i strâng

cad frunze, fluturi morți în zbor


ce-și leapădă aripa
ultimul țipăt de cocor
încă măsoară clipa

cad frunze, foi din calendar


un anotimp se stinge
pe patul ca un sfânt altar
în plină toamnă, ninge

cad frunze, stele-aprinse-n cer


ce-au dispărut sub nori Cămaşa Anei Podaru, din fotografie, este dăruită de
prin gânduri, vise care pier preoteasa Mihaela Brotnei de la Pietrosa Mare
sub pași de trecători
glas de toamnă
cad frunze, cuib de licurici
luați de vifor iarna a venit
povești cu zâne și pitici e vântul rece
ne-a pus în palmă toamna printre ramuri iute trece
pomul stă ca un soldat
stele şi vise frunzele-au capitulat
şi se duc
călătoream pe-o stea unde s-or duce
fără pantofi de piele fac popas pe la rascruce
cu tălpile crăpate pe mormintele uitate
şi reci peste case şi palate
rostogol se-adună-n văi
cămaşa gândurilor din ferestre în odăi
cu nasturi de vise verdele s-a arămit
furate din cer vara stă la asfinţit
uşor dantelată de mâini de fecioară
îmi flutură gene de țurțuri plouă rece
biciuit
sărată e ploaia ce cade picuri cad necontenit
din ochiul luminii umbre se perindă-n noapte
în hambare grâne coapte
din cercul de foc stau de iarnă pitulate
cenuşă
miroase-a cenuşă scârţâie găleata goală
iar steaua îmi vine mănuşă peste cep se toarnă smoală

nu ştiu cine-a pus nopții stele pe drum legănat de cumpeni vechi


vorbesc cu-a mea limbă de scrum glasul toamnei la urechi
şi văd cum din colţ îmi ciobeşte
un cioc uriaş
se spune că-i pasărea morții

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 99


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Gabriela Ryelle PANAIT

Ultimul tren
S-a dus al vieții tren mult prea grãbit Şi nu existã nici o vindecare...
Şi-un suflet chinuit ne-a mai rãpit, Murim secați de cruda încercare.
Se schimbã ziua-n noapte, ceru-n apã
Şi lacrima pe buze ne tot sapã! Alergã trenul, oare pânã unde?
Cãci teama înserãrii ne pãtrunde...
Când îngerii mai pleacã dintre noi E pulberea de stele înghețatã
Şi soarele se trage înapoi, Acoperind un chip frumos de fatã.
Pãmântul se cutremurã-n strãfund
Şi stelele se sting agonizând! Azi nu existã loc în veşnicie
Sã nu fie atins de poezie,
E trenul prea grãbit sã ne despartã, Când vom privi spre stelele cereşti,
Sã-nchidã drumul vieții cu o poartã Vom şti, iubitã Anã, cine eşti!

Michela GABOSI
Îmi poate răspunde cineva cine suntem noi, ca oameni? l-am cunoscut în viața asta, plâng pentru că a plecat
Vă spun eu, NIMENI! Niște NIMENI care se zbat cea mai minunată ființă și prietenă, plâng pentru
și care trăiesc doar din speranță! Dar când și toate amintirile create împreună și plâng pentru ca
speranța e pierdută, atunci nici noi nu mai putem face nu mai are cine să-mi spună să fiu cuminte de fiecare
absolut nimic, nu? dată când ne luam rămas bun!
Ana, om cu chip de înger, sper ca drumul tău spre Rămas bun, prietenă dragă! Ne întâlnim în Ceruri
Rai să fie lin. Vei rămâne cel mai frumos om pe care

Dana LOGIGAN

Sub crucile de tuş


dacă ai fi avut puţină răbdare
ţi-aş fi spus
nu încerca să dezlegi tainele vântului
pe acolo
au zburat toate iluziile omenirii
s-au spart suflete în cascade
şi s-au deschis curcubeie în lumini
înghiţând focul vieţii
dacă ai fi avut puţină răbdare
ţi-aş fi spus să mai stai
şi că te iubesc
dar aşa, Ană,
între noi
se nasc
acum
ploile
cu flori
de miozot
iar eu te plâng
sub crucile de tuş Ana Podaru, desen de Iurie Braşoveanu

100 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Shanti NILAYA

Surioarei, scriitoarei, îngerașei Ana Podaru


întru înălțarea sufletului ei, azi și de-a pururi, la Cer!

"Tu știi..." De adevăr. Doar greu de pietre dau


Nu-ncununează nicio primăvară
Tu știi că-n viața mea erai un vis De nu am înțeles de ce mai stau
Și lac și râu ce curge înspre mare, Când zboară-n cer ființa ta ușoară;
Un sens din altă stare pentru scris
Și unul nou, pe lumea mea, culoare; Oprit e pasul, dansul încurcat,
Mă-ntorc în sine când orchestra tace
Te revărsam chiar dacă tu stăteai Privesc la drumul alb, însingurat,
Și te mișcam cu zorii înspre noapte Și zău, nu știu dacă mai am ce face!
'Cercând să pun un rost în ce știai
Și căutam, altcum, în altă parte... Cum suflă vântul, stele-mi risipesc
O prea-curată Ana plânge-n mine
Tu știi că briliantele mi-s reci În gând la tine lung mă oglindesc,
Și altor nestemate fără nume Să fiu când pleci, eu,... ziua ta de mâine!
Nicio valoare nu le dau când pleci,
Nicio valoare nu își au, anume, Shanti, cu dragoste...

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 101


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Ingrid Jenifer BALACKS


Am tot sperat să fie o glumă, nici nu am putut scrie infinit. Va rămâne o stea a sufletului meu mai ales că
un mesaj pe pagina ei, o citeam în liniștea sufletului era hunedoreancă de-a mea și nu doar din acest
fără să îndrăznesc să tulbur frumusețea unei secunde, motiv. Să-i fie drumul Lumină și flori. Odihnă veșnică
am vorbit de două sau trei ori, dar am admirat-o printre îngeri, Anuța noastră!

Traiana-Dinorel STĂNCIULESCU
Ana, Ana... Zidul Pământului îţi înalţă de acum care atât de frumos, atât de puternic, atât de iubitor
trupul prefăcut în Catedrală Cerească... Catedrala ai dăruit-o tuturor, Traind întru Poezie. Fii purta-
de Rostire Românească atât de vie... Omeneşte ai îm- toare de noi, Frăţioară, pentru atunci când spiritele
plinit tot ce ai ales să faci, Frăţioară... Sunt fericit că noastre se vor regăsi în Symposium / Banchet de Noi,
am avut privilegiul să te (re)cunosc şi să îţi sub Tălpile lui Dumnezeu. Amin.
îmbrăţişez harul. Fie-ţi Lumină Creatoare FIINŢA pe

Shanti NILAYA

Te vei trezi cu păsări-paradis!


Îți legăn sufletul ca pe-un copil Acolo, Ană, sufletu-ți-poet
Când dulce-nchide, să adoarmă, ochii Îngemănat cu-acel de orhidee
Și-n faldul nepictatei tale rochii Îngenunchea-va - înger și femeie -
Își prinde noaptea, macii ei, subtil... Versetul alb cu chip de-ANAhoret...

Va învăța încet și pe tăcute Așa ți se va scrie cum stă scris


Pe după coama 'nalt-a stelelor Pe palma Sa, cu linie lungă, VIAȚA
Să-ți caute alți zori și alt pridvor Și te va prinde mâine dimineața
La casa care-a prins să se strămute Râzând în Cer, frumos, ca după vis:

Te vei trezi cu păsări-paradis!

Paul HANŢULESCU
Cred că nu există floare mai gingașă ca sufletul unui
poet...

Maria DOBRE
Zbor lin, spre lumea în care vei fi Înger-păzitor!

102 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Andreea MAFTEI şi GRUPUL DINCOLO DE RETINĂ

Ana PODARU, scriitoare


Andreea MAFTEI Felicia Liliana AXENTOI
în coji de nucă străfulgerare –
surde căderi la pământ – peste liniştea nopții
și poezia mai urcă o stea

Primisem un mesaj uimitor. Știam foarte bine prin ce Mihaela BĂBUŞANU


trecea poeta noastră dragă, dar nu puteam accepta. Poezia
ne dă aripi, energie și putere. Ana a scris 8 volume de po-
ezie din 2014, ultimul volum fiind proză scurtă pentru co- dangăt de clopot –
pii. A ars precum o lumânare, din plin, cu pasiune și poftă pierzându-se în zare
de viaţă, cu multă dragoste pentru carte și Lectură. Acest alt porumbel alb
om frumos, vertical, uimitoare femeie, mamă, scriitor va
rămâne veșnic tânără și iubită de generații întregi care îi Mirela BRĂILEAN
vor citi textele, cu bucurie, cu zâmbetul pe buze, așa cum
l-a avut ea mereu, indiferent de ce simțea pe dinăuntru. Un
Ana rămâne
model demn de urmat pentru tineri, de moralitate și frumu-
sețe a spiritului. zidită-n poezie –
Dumnezeu să o primească la Dreapta Sa! înveșnicire
Drum lin, Ana Podaru!
Ioana BURGHEL
arderi înalte
dintr-o aripă frântă
o poezie

Elena CIURA
spre lumea pură –
cu sufletul poetei
porumbelul alb

Vasile CULIDIUC
stea călătoare –
acum scrie poeme
pentru Dumnezeu

Ion CUZUIOC
rugă la icoană –
în candela aprinsă
plutesc lacrimi

Monica DAVID
27 octombrie 1974 – 7 octombrie 2019 suflet împăcat –
în calea spre lumină
încă un înger
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 103
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
Mirela DUMA BÎLC Lidia STAN
spre o nouă stea – jertfă luminii;
mătania de lacrimi sub pleoape numai lacrimi
lângă candelă strivite de somn.

Cornelia GEORGESCU Lăcrămioara VASUIAN APOSTU


poeta scriind; lumină şi flori-
de acum pentru îngeri străbătut prea devreme
toamna mai tristă. drumul către cer

Luminița IGNEA Florina VULPOI


Ană jertfită – atâtea lacrimi –
lângă zidul plângerii cu poemul de toamnă
se strâng haijinii înspre lumină

Pavel ILICA Alexa Gavril BÂLE


câteodată atât Ana –
de precară ființa - susur de cuvinte pe pleoape
încă un înger
Lucia Cezara PLĂTICĂ
Carmen Mariana NANU
Ana –
înnegurare – lumina candelei pentru veșnicie
pe drumul spre lumină
zâmbetul Anei Maria OPREA
Costel NEAGU amurg de toamnă –
în fumul candelei
veșnic tânără; mântuirile
rimele-ți încrustate
spre neuitare.
Poetei Ana PODARU
Vali ORȚAN Am iubit momentul nostru în care ne-am întâlnit anul tre-
cut, la Mănăstirea Lainici.
ultimul zâmbet Îți iubesc și acum zâmbetul, Poezia împărtășită nouă tutu-
lumină întomnată ror, și mai ales optimismul tău.
câtă tristeţe Îți mulțumesc , Ana dragă, pentru frumoasele amintiri lă-
sate în inima mea, în sufletele noastre.
Ileana NEMEȘ-POP Vestea primită m-a îndurerat. Și nu știu cum să-mi iau un
rămas bun.
Dumnezeu să-ți odihnească sufletul frumos în liniște și
lumina scrie pace.
pe frunze –
ultima toamnă

Argentina STANCIU
ploaie de toamnă –
neoprite-n cortegiu
lacrimi și versuri

104 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Evelyne Maria CROITORU

Flori pentru Ana Anei Podaru, plecată mult prea devreme...


La spitalul Fundeni, imediat după operație,
plină de optimism și speranța vindecării. Am vorbit des- Cândva,
pre cele mai recente cărți ale ei, despre copii, planuri de sufletul meu va pleca.
revedere în noiembrie.
Cu vântul.
Dumnezeu a avut însă alt plan. Drum lin spre stele, dragă
noastră Ana!
Atunci eu voi mai fi
doar în cânt de mesteceni
și-n foșnet, răcoare,
și-n umbra ce-o dă liliacul.
Mă vei auzi
în tremurul frunzelor,
puțin, tot mai puțin, apoi, deloc.

Totuși, poate vântul va păstra,


un timp măcar,
conturul a ceea ce sufletul meu
a rodit.

Ana Podaru, după intervenţia chirurgicala, şi Evelyne Ma-


ria Croitoru (în vizită), la Institutul Oncologic Profesor
Alexandru Treslioreanu, Secţia Chirurgie toracică, salonul
506, iulie 2019
Ana Podaru, desen de Mihai Cătrună

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 105


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Andrei CAUCAR

într-o singură noapte – poeţii vor muri


sau poate într-o singură seară atunci se vor întoarce în cărţi
şi nu se va mai face ziuă niciodată, acei care au visat pentru voi
vor fi ucişi gladiatorii între ei, şi-aveau aur în sânge
nefericiţii cu zâmbet pe chip, şi v-au iubit fără să ceară –
şi nu vor învia, deşi le scoateţi cuiele,
deşi le înapoiaţi iubitele, aud când în lume răsare un cântec
vor refuza, până se va naşte un copil aşa cum a făcut Ana.
care va scrie pe o tăbliţă de lut,

Romiţa Mălina CONSTANTIN

poem pentru Ana


nu niciuna nu era grea
Ana mea nu a fost zidită nu avea puntea curată
s-a măritat așa cum desigur ar fi fost dacă era Ana
a crescut patru copii
și-a murit la seceriș zilele s-au făcut lungi
când eu mă scăldam în mare cămășile spălate de Ana s-au uscat
și soarele strălucea pasările călătoare s-au închinat
întorceam cearceaful o stea a coborât pe mâna mea
scuturam nisipul din păr nu
priveam în zare corăbiile Ana nu a fost zidită...

Violetta PETRE

Nu credeam că vei muri vreodată...


Anei Podaru, mai vie decât oricând în sufletele noastre...

Muşcă moartea ca o hidră şi ne sfâşie poeţii, că ne-a mai plecat o Ană şi-a lăsat masă şi casă
după ce îi chinuieşte ani, doar cu amarul vieţii, şi copii cu doliu-n suflet şi cascade de regrete,
pe o margine de hăuri, tot săpând în mal abrupt, Doamne, de ce ne-ai luat-o s-o zideşti într-un perete?
până când ultima treaptă dinspre viaţă s-a-ntrerupt...
Mai avea de spus povestea mărilor fără culoare
Ană, n-am crezut vreodată în plecarea ta spre stele, şi-a oceanelor turbate ce-şi iau prăzile, flămânde,
erai stea în bătătura poeziei cu inele, noi de unde-aflăm misterul conspiraţiei imunde,
logodită-n veci cu versul ce-l scriai pe răni deschise dacă Tu, prea mult iubind-o, i-ai pictat iarna şi gerul
şi s-aud acum că ochii-ţi stau cu genele închise şi pe braţe şi pe frunte şi-n poemele nescrise?

vitregiţi de firul ierbii ce-l iubeai ca pe-o minune... Doamne, teamă-mi este, mi se derulează toată drama
nu cred, Ană, că eşti înger, nu cred, oricine mi-ar spune... în decoruri muribunde, unde nimeni nu pătrunde,
Erai vie, mult mai vie decât orice muritoare, numai suflete de Ane răstignite pe piane,
nu cereai nimic, doar ruga îţi plângea la lumânare... într-un Purgatoriu-aparte... numai ruga le desparte
de tărâmul Tău de pace, unde Ana tace, tace...
Toamna asta doare tare până-n oase şi ne-apasă,

106 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Stejarel IONESCU

Ană, ai lăsat aici un nume


Ană, îngerii te aşteaptă împreuni ape cu ape
du-te şi le scrie lor, şi te muţi în lumea ta.
nu mai sta aici în poartă,
o să-mi fie dor, Ană, plânge noaptea, plânge ziua,
şi Pământul cade în hău,
Ană, vezi că-i asfinţit aproape uite că te aşteaptă steaua
şi mai cade iar o stea, ce poartă numele tău!

Elena OBRINTESCHI

IN MEMORIAM - Ana Podaru


Și-i iarăși poezia în doliu Te-nalți pe prispa veșniciei,
Podoaba lumii cea zglobie,
Te plânge poezia, Ană! Purtând pe fruntea ta cunună
Metafora suspină,-i strană, A suferinței cea nebună.
Iar fluturi scapă din infern,
Pe catafalc lumină îți aștern! Că ai făcut din ea comoară
Toiag de sprijin să nu doară
Cad îngeri, Ană, din icoane, Nici zorile, când istovită,
Cu poezia ta-n canoane, Durerii te-au predat rănită.
Că ți-ai făcut din ei complici
Iar poeziile... le abdici. Azi, voalul vieții nevoios,
L-ai dus ofrandă lui Hristos.
Plecarea ta-n viața eternă, Rămâi o amintire vie,
Cu tunet ne-a trecut prin beznă, Făclie aprinsă-n veșnicie!...
Iar jalea ne-afundă în abis,
Căci tu, Eroină, ni te-ai stins. Drum lin printre stele, Anuță dragă!

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 107


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Ioan DĂNILĂ

In memoriam.
Ana Podaru sau poezia ca reazem ceresc

Anapoda poate fi uneori soarta poeţilor! filiala Bacău. Mi-a trimis un grupaj de versuri,
Tocmai când e aproape gata soclul, vine cineva care a fost tipărit în „Ateneu” din 2018
şi trage preşul de sub picioare… (octombrie, p. 8), iar apoi cărţile de poezie, pe
Ana Podaru (născută Doboş; 27 oct. 1974, care le-am depus la Biblioteca Comunală Nicolae
com. Nicolae Bălcescu, jud. Bacău – 7 oct. 2019, Bălcescu. I-am trimis revista şi confirmarea
Marea Britanie), ca poetă, prozatoare şi înregistrării volumelor şi mi-a scris
publicistă, este produsul literar al profesoarei de entuziasmată: „Ce mult iubesc oamenii locului!
română din satul natal, Irena Vaculik, al Sunt calzi, primitori, iubitori”.
climatului de la Colegiul Naţional „Vasile Asemenea eroilor Hortensiei Papadat-
Alecsandri” Bacău, unde a fost elevă, dar Bengescu, Ana şi-a monografiat suferinţa şi a
îndeosebi al scriitorului Dumitru Velea, trecut-o în vers: „Taie brazde-adânci de suflet şi
preşedintele Fundaţiei Culturale „Ion D. Sîrbu” le-atârnă la fereastră,/ inima mi-o coase-n patru
din Petroşani. A semnat interesante volume de cu un şnur de curcubeu/ ca să bată-n zorii zilei
poezie („Cad îngeri din icoane”, de pildă, în pe-un pătul de floare-albastră” (finalul sonetului
2017) şi pagini de memorialistică (titlurile pot fi Operaţie pe cord deschis, în „Pro Saeculum”, 3-
găsite pe internet). La sugestia mentorului ei din 4/2019).
Valea Jiului, îşi pregătea dosarul pentru a deveni
membră a Uniunii Scriitorilor din România, (în Deşteptarea, Bacău, 15 oct. 2019)

108 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Evra GART

Scrisoare,
(Ană - Ană, zăpezile te apasă! Nu știu unde am După toate aceste promisiuni deșarte acum, îmi
citit acest vers minunat și cui aparține de facto) amintesc perfect momentul când ne-am certat odată și
De câteva zile aștept... timpul. Printre clipe văd un mi-l amintesc foarte bine pentru că l-am memorat
trup, un sicriu. atunci pentru totdeauna.
Nu mi-am închipuit niciodată o mare de oameni... Avea o poezie supusă discuției, în cenaclu, iar eu,
Cât aș vrea ca cineva, un oarecare să vină la mine inconștient, am "mazilit" poezia. (o singură dată
și să "bată" pe umăr: "hei, trezește-te, totul este doar înainte se mai întâmplase, să intervină în privat,
un coșmar!" înainte de anunțul autorului: "Evra, mi-ai făcut praf
Ciotola în care îmi adun mucrurile de țigară este poezia! Tocmai tu, tu la care..." Ana, regret, tu mă știi
neîncăpătoare. Am fumat peste cinci pachete de țigări pe mine, sunt de neclintit indiferent că ești tu sau ori-
în ultimile 48 de ore și îl așteptăm pe acel cineva care cine altul... Ești specială, dar îmi pare rău!"
ar fi trebuit să mă trezească, să-mi scuture umerii... Mă cunoaștea foarte bine și știa că ceea ce exprim
Adevărat, dacă nu ar fi fost ALI, cea care îmi stă nu are legătură cu numele.
la căpătâi în ultima vreme (din când în când să-mi Au urmat apoi o serie de aprecieri pozitive și de
șteargă borboanele de sudoare) și cea care și-a dat fiecare dată avea un alt stil, cred printre puținii din
seama că acestă perioadă este un coșmar, nu aș simți cenaclu, cel mult trei, care mereu schimba stilul, pen-
momentul prin care trec. tru a nu putea fi descoperit.
Ultima perioadă de timp, ca un arc de cerc, m-a În ziua aceea, când am reușit să-i fac o nouă poezie
apelat emoționată, nerăbdătoare, curioasă dacă mi-au praf, a intrat în privat și printre lacrimi a spus: "Nu
sosit cărțile... Întâi I-am răspuns calm: "Ana, încă nu credeam că poți fi atât de crud! Nu, nu ești omul pe
au ajuns, Liniștește-te, o să ajungă, în Germania sunt care îl cunosc, în această poezie este viața mea...!"
mai înceți decât prin alte părți, atunci când vine vorba Unul dintre oamenii pe care îi apreciez cel mai
de lucruri importante, se comportă cu grijă! Când o să mult, din această lume haotică pe facebook, m-a
ajungă, am să te anunț și când o să am timp... timp, atenționat în privat: "Evra, atenție ce spui, Ana tocmai
timp... O să fac o recenzie!" a suferit.."! "Știu domnule, ce s-a întâmplat, însă eu
"Poezia este esența sufletului încărcat de patimi! sunt cum sunt, nu fac "rabat" apoi Ana îmi este dragă,
Ana Padaru pentru Evra G. 21.02.2019 Haywards ne cunoaștem mult mai bine decât credeți, poezia nu
Heath. Inimioara - semnul zâmbărețului..." este nici pe departe cum crede ea!"... "Evra, este viața
Și acea inimă, inimă care nu se frânge niciodată... ei pusă pe hârtie, nu trebuie să fii atât de
"Sufletul vorbește aceași limbă în orice colț de crud!"..."Domnule. NU SUNT CRUD, îmi exprim
lume. Pentru Evra G. 21.02.2019 Haywards Heath" doar părerea mea!
și aceași inima încăpătoare cât pentru zece!... Fără prea mult "tam-tam" mi-a dat Block. Am
Poate într-un târziu învațăm ceva... zâmbit poznaș atunci, mulțumit în sinea mea de drac
Timp... timp... timp... Mereu căutăm ceva ce nu "împielițat, însă încăpățânat nu am vrut să mă" cațăr
prea există, mânați de zbuciumul pe care îl trăim în să pătrund dincolo de zid...
secolul vitezei, când nenorociți uităm să trăim, uităm A urmat o perioadă destul de tristă și totul merge
să vorbim cu prietenii apropiați, cu cei care merită și pe dos până într-o sâmbăta seara când am zis: "asta
pe care îi iubim... nu poate să continue așa!" În minutele următoare am
Fusesem invitat la Londra, la última lansare, scris un email:" Dragă Ana, mai ai de gând mult să
rezervasem totul când o problemă personală m-a ținut mă chinui!?... Când ai de gând să scoți blockul"
în loc, era pentru a treia sau a cincia oară când ne-am În zilele următoare m-a deblocat și am reînceput
jurat că o să ne vedem... În Sfârșit!.. Mi-am cerut și să văd printre păsări!
de data aceasta scuze și ca o "femeie înțeleaptă" a Dacă am ajuns la acest episod, mă opresc puțin să
zâmbit: "Lasă Evra, nu fii mâniat, încă nu ne-a sosit transmit celor care au "bârfit-o" și au pus umărul la
ceasul, nu o să mor eu curând!"... "Ah, care ceas!?". situația de față: "Domnilor care ați spus că de ce îi fac
"Ai să vii Evra odată!?"... "Pentru tine oricând!" traduceri sau că ar fi făcut treburi murdare.... Ana nu
Am cerut scuze și la postarea "maestrului" care a simțit nimic în afara literaturii. Atât și nimic alt-
anunțase "festinul" de Londra și mi-a răspuns serios: ceva!"
"Hei, copile, ți-am spus că te iert pentru că nu ai Of, Ana, dacă ai putea auzi acum, o prietenă mi-a
ajuns!" povestit odată că atunci când ai o relație nu se poate
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 109
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
să vorbești femeii doar despre literarura. Dar tu, când Acum mi-am propus să scriu altceva, de acolo de
vorbea omul cu tine, doar despre literarura vorbeai, departe din "steaua magilor" cred că vei vedea ceea
câți oare te-au înțeles!?... ce am scris:
Acum pot să confirm tuturor, cred că ai fost singu- e toamnă
rul om, aplecat asupra literaturii mult mai mult decât lupii își ascut colții
mine, dacă pentru mine "spiritul maeștrilor îmi nu-și schimbă blănurile
dictează volumul picături din perfuzie, pentru tine lit- și picură din nou frunze
eratura a fost hrana sufletului". sub pașii profetei.
Cred de asemenea că cei mai mulți care scriu liter- stai la o masă
atura, alături de copiii care îți cântă poeziile, să foarte departe
"capete" obiceiul tău de implicare, dacă vor să scrii
reușească. cuvintele vin "mănușă"
Cât celor care te-au bârfit, pace sufletelor lor, însă sonetul despre Eminescu
trebuie să le spun că nu vor avea niciodată un suflet și psalmii înaintea
atât de nobil precum ai avut tu... Pentru că îți cuvintelor
amintești "Anucă" când ți-am spus că '"Eu nu voi Manole te ține
putea fi niciodată ca tine, tu care ți-ai iertat tatăl după în dreapta sa
atâtea răutăți comise, tu care nu aveai un miligram de când va veni albul
"ură " împotriva nimănui, nici măcar nu te-a interesat zăpezilor
cine te bârfește, numele lor sau ce au spus despre tine. nimic nu se mai schimbă
Tu zâmbeai și mergeai înainte! în munți
Ce m-a deranjat cel mai mult în aceasta istorie, nu primăvara străbate
o să mă opresc la numele lor, nici măcar asta nu mer- umbra visurilor
ită, o să spun doar atât: "blestematilor, nu vă dor acum și se așterne tăcută
vorbele reproduse că: NU ARE CANCER!... SE în mugurii frunzelor tale...
PREFACE, SIMULEAZĂ, MINTE! Înghițiți-vă vor-
bele cu sughițuri!" Desigur cuvintele pier, se destramă, nu se ridică
Nu mai am cuvinte, sunt obosit, și ALI, care încă la înălțimea gândurilor tale pentru că iată:
îmi stă la căpătâi și-mi șterge "burboanele de sudoare,
după poveștile despre tine, a pictat un tablou Anucă, Călătoream pe-o stea
a scris o poezie (tu, nu o cunoști, este și pictorița, face fără pantofi de piele
tablouri minunate, a scris ceva destul de elocvent, cu tălpile crăpate
cum te cunosc, ai zâmbi acum și i-ai mulțumi, ai avut și reci
zâmbetul mereu așternut pe față! cămașa gândurilor
cu nasturi de vise
O plângeți azi? Dar ieri era hulită furate din cer
Câtă fățărnicie pe pământ, ușor dantelată de mâini de fecioară
Câtă lumină-n nori zădarnicită îmi flutură gene de țurțuri
Și ură proslăvită în cuvânt! sărată e ploaia ce cade
O plângeți azi când ieri era damnată din ochiul luminii
Azi a plecat în ceruri, e departe din cercul de foc
Și sigur, n-o să poată niciodată, cenușă
Să vă răspundă odioasei fapte! miroase a cenușă
Tăceți mai bine, luminații-i gândul, iar steaua îmi vine mănușă
Cu ultima bucată de tăcere!... nu știu cine a pus nopții stele pe drum
Atunci când ea vă dăruia cuvântul, vorbesc cu a mea limbă de scrum
Voi aruncați pe chipul ei cu fiere... și văd cum din colț îmi ciobeste
Ea v-a iertat... acum zâmbește-n ceruri un cioc uriaș
Tocmai a-nchis cuvântu-n calimară se spune că-i pasărea morții!
Va străluci în noapte, în eteruri
Precum o stea stingheră și ușoară (Ana Podaru, ultima poezie trimisă pentru a fi
supusă discuției în cenaclul Schenk, aproximativ cu o
Iubită prietenă, aș putea să îți dedic poezia scrisă lună înainte de deces.)
Paulei, însă nu cred că ar fi corect, de aceea voi păstra
doar finalul, de aceea zâmbește "vei fi încoronată cu Timpul nu mai este timp Ană, pentru că în ultimile
spice de grâu în locul cuvintelor!" trei luni nu am mai vorbit, deși îmi doream mult, am
înțeles că "nenorocitul" s-a întors, a recidivat și nu
110 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
voiam să te mai obosesc pentru că de fiecare dată când Fulgi de zăpadă
vorbeam cu tine, te certam să "nu mănânci" ceea ce
îți era interzis de medici! Ai spus că vine iarna peste noi
Deși, precum mă cunoști, nefiind unul care că ne vom pierde noaptea prin zăpadă
urmărește cine îi dă şi cine nu îi dă like la postări, am eu te-am rugat să ne desprindem goi
observat că m-ai urmărit îndeaproape cu drag până la de-acest pământ, dar nimeni să nu vadă.
final... De aceea meriți să rămâi iubită, mai ales acum,
pentru că ai fost unul din puținii prieteni, chiar și din Pierduți am fost prin fulgi ca doi condori
viața reală care merită aceasta titulatura de "prieten", ne-am îmbrăcat în straiele zăpezii
iar de pe Facebook nu mai vorbesc... puteam sculptand arcuşuri și viori
M-am gândit mult să scriu sau nu aceste rânduri, cântam zdrobind furtunile amiezii
până la urmă m-am decis, am așteptat în van să vină
cineva să mă zgâlțâie: "trezește-te, Ana este aici!" Purtam în iriși albe flori de gheață
Am scris toate acestea cu gândul că ai fost una din în trupul nostru rece viscolea:
primele persoane care mi-a citit teatrul pe care îl scriu "Adorm iubite, ninge sau e ceață!?"
și s-a aplecat cu profesionalism asupra lui, dealtfel
cum ai făcut și cu teatrul maestrului Velea. "Răspunde-mi peste gându-mi troienea
Acum poți pleca împăcată, ai avut mulți prieteni "Să nu adormi" mi-ai spus... „mai arde focul
care în aceste zile ți-au dedicat poezii, oameni la piept-ți cald mai e un singur loc!“
minunați care te-au iubit, mai ales femei, mult mai
mulți decât cei câțiva netoti care au bârfit și pe care P. S. Te-aș fi putut ruga în final să-mi păstrezi un
într-o zi i-aș ruga să scrie măcar un sonet, unul singur loc aproape de tine însă mă tem că acolo unde ești tu,
apropiat de valoarea celor scrise de tine, mă îndoiesc lângă sfinți, nu este loc și pentru unul ca mine!
că o vor face vreodată, mulți impotenți literar. IN MEMORIAM ANA PODARU: 1974-2019

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 111


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Mirela DUMA

CÂND MOARTEA ESTE UN CÂȘTIG


În memoria prietenei poete Ana Podaru

Scriu aceste rânduri, în urma celui mai dureros Acesta este adevăratul viitor, nu filozofările și încur-
eveniment prin care într-o zi vom trece cu toții. Cele cătura de idei emise de oamenii de "succes" ai zilelor
scrise aici vin dintr-o adâncă și dreaptă cunoaștere a noastre, pentru că nu există succes mai mare în viața
Cuvântului lui Dumnezeu – punte între moarte și vi- unui om, decât să trăiască în Hristos.
ață. Necunoașterea și neîncrederea în puterea (cuvân- Viața ne pune în fața unor responsabilităti (sociale,
tului) produce dureri care fac ravagii în viața omului. intelectuale, personale, materiale), dar singura care
Am cunoscut-o pe Ana în cercurile de poezie vir- afectează eternitatea, este ceea spirituală.
tuală, prietenia noastră fiind bazată pe încredere și De aceea ne punem întrebarea, prima întrebare din
respectul față de Divinitate și apoi pe tot ce decurge istoria lumii adresată de Dumnezeu: UNDE EȘTI?
din acestea. Mi-a plăcut poezia curată a Anei, cuvin- Unde îți este sufletul, mintea, pasul, dragostea, poe-
tele elegante și imaginile rafinate – așa cum îi stă bine zia? UNDE EȘTI? Ce poți răspunde la aceste între-
unei fiice de Împărat. bări? Sau cum poți răspunde în vremea asta de tristă
Binecuvântată cu harul de a scrie, Ana dăruiește și falsă independență în care noi am ridicat armamen-
tuturor prin poezie, atâta iubire, bunătate și frumu- tul împotriva adevăratei mântuiri, împotrivă învățătu-
sețe, încât la 45 de ani "resursele" ei se epuizează aici rilor de pe Munte?
pe pământ, reîntorcându-se la Sursa care i-a fost călă- Prin moartea Anei suntem expuși unui exemplu de
uză și inspirație, pentru o altă nobilă și veșnică misi- viață şi al unui sfârșit. Medicii au încercat tratamente,
une. operaţii, chimioterapii, radioterapii, hrăniri artificiale,
Lupta de peste doi ani și jumătate cu cancerul, eu dar au falimentat. Chemarea lui Dumnezeu a fost mai
o văd ca pe o biruință, deoarece Ana a îndraznit să puternică.
lupte, să mai iubească și să se încreadă în verdictul
Celui Veșnic, chiar și atunci când după ultimul RMN,
doctorul a spus: weeks. Iar dacă Dumnezeu, în data
de 7 octombrie la ora 3 dimineața, a chemat-o acasă,
Ana a mers cu siguranță în Împărăţia lui Dumnezeu.
Îndrăznind să iubească și să-l iubească pe Dumnezeu
și în această situație – al cărei sfârșit îl conștientiza –
Ana și-a creat un viitor. Unul în Împărăția Cerurilor.
Viața ei pe pământ a fost una de calitate, datorită
atitudinii pe care a avut-o față de Dumnezeu, iar tre-
cerea în neființă i-a fost un dar, datorită respectării
valorilor creştine pe care le-a urmat și trăit.
Moartea Anei, ne învață ceva? Plecarea ei prea de-
vreme dintre noi, ne pune pe gânduri? Lângă cine ar
trebui să ne petrecem viața și ai cui "slujitori" sun-
tem?
Locul de admin, de iubită și de asistentă în spitalul
unde lucra, o să fie ocupate de altcineva. Cel de
mamă, niciodată. Durerea este adâncă, mare. Putem
învăța ceva din aceasta? Poate – să ne identificăm cu
zona în care trebuie să ne corectăm. Să nu dăm prile-
jul morții să fie un dezastru pentru noi și cei care ră-
mân în urma noastră.
Să ne dăm șansa de a beneficia de speranța Învie-
rii! Să înțelegem că a trăii întru Hristos și că a murii
este un câștig. Cu această speranță și încredere să ne
trăim zilele pe pământ, în poezie și printre oameni.

112 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
Ar trebui să înțelegem atunci, care este adevărata nu ajută, nu contează! Dumnezeu este un Dumnezeu
"Poezie" pe care trebuie să o scriem, să o citim și să o al acțiunii, al ordinii și dreptății. Înlocuindu-l pe EL
recităm. Să ne ferim de bulimismul social, ideologic cu surogate, nu facem decât să ne semnăm singuri și
și chiar literar. Mulți dintre noi suntem cu un ceas, cu inconștienți sentința la moarte. O moarte veșnică, la
o zi, cu un an, tot mai aproape de momentul morții. fel precum Învierea.
Trebuie să fim responsabili față de ea, împăcându-ne Pe Ana nu trebuie să o plângem. Ea a ajuns în lo-
cu Dumnezeu. curile de adevărată bucurie, liniște, lumină și pace.
Viața este la dispoziția noastră. Ce facem cu ea? Vom duce lipsa ei, a zâmbetului cuceritor, a glasului
Singurele lucruri de care suntem atrași – în timp ce cald și al prieteniei ei. În rest trebuie să ne bucurăm
trăim – este concurența, dorința de a părea important, de privilegiul pe care îl are, acela de a sta în prezența
ambițiile, destrăbălarea, îmbuibarea. lui Dumnezeu o veșnicie. Ana a știut cine este!
Să nu uităm totuși că moartea ne pune în fața ju- Stând în fața sicriului ei, ar trebui să ne punem
decătii! această întrebare: cine sunt eu?
Ana a închis totul și a plecat! Este mai greu să negi ceea ce ești, decât să accepți.
Cuvintele mele sunt poate grele, fără sens pentru Eu știu, cred și declar că suntem pace, bucurie,
unii, dar este singurul adevăr asupra căruia aș vrea să dragoste și lumină. Suntem forță și curaj. Și biruință.
medităm. În unele momente ale vieții, ne-am recunoscut în
Doctorii nu au putut oprii planul lui Dumnezeu. Și acestea. Mai știu cum trebuie să se termine viața mea.
nimeni nu poate opri nici Învierea. Nu este un secret și de aceea am mărturisit toate aces-
Moartea Anei este reală, adevărată, precum şi tea. Să constuiesc o punte între Dumnezeu și voi. Se-
acest adevăr: va fi la sfârșit o judecată! Iar pentru cei cretele ridică ziduri.
găsiți în curăţenie, învierea va fi în slavă și glorie, sta- Dacă simplitatea și sinceritatea celor scrise de
tutul celui plecat fiind: să se odihnească de ostenelile mine devin punte, mă bucur. Dacă devin zid, voi con-
lui. Dar numai al celui plecat în Iisus. Iar plecarea în strui un tunel și tot voi ajunge la inimile voastre, pen-
Isus, presupune o viață trăită după învățăturile Lui. Și trucă va iubesc – în Numele Domnui Iisus Hristos,
ele sunt simple: bunătate și dragoste! pe care îl găsim în Adevăr, în Lumină și în Iubire.
Vremea noastră de plecare, sosește. Noi nu știm
când, de aceea trebuie să fim pregătiți în orice clipă. 12 noiembrie 2019
Credința rămasă doar la nivel de intenție nu salvează,

Loreta TOADER

In memoriam Ana Podaru!


Se-așterne timpul peste tine, Ană Îngerii pe aripile lor te-au luat
Cu frunze ruginii te-ai îmbrăcat Purtându-te ca pe o Regină
Grăbită,tu,în noaptea cea de toamnă Și în Paradisul cel de toți visat
Prin ploaia gri și rece ai plecat Ți-au dăruit liniștea divină

Zâmbind tu poezi-ai luat cu tine Zâmbind fugar în noaptea cea de toamnă


Nu te-ai uitat o clipă înapoi Te-ai avântat în zbor spre ceru-nalt
Și ai plecat spre zările străine Lăsându-ți sufletul s-adoarmă
Lăsându-ne cu ochii triști și goi Și-n frunze arămii l-ai îmbrăcat

Te-ai agățat în noapte de-un colț de stea Se-așterne toamna peste tine, Ană!
Cutreierând prin alte galaxii
Și-atunci luna mirată chiar și ea Omagiu pios pentru un suflet nobil
Glasul ți-a ascultat în poezii 13 octombrie 2019

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 113


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Eugenia MIHU

Mi-a fost foarte apropiată și foarte dragă, chatul este de Și cu mult mai fericită
kilometri. Imi povestea despre copilaria necăjită, despre Decât fosta-i chiar din zori.
parteneri, despre copii, proiecte, poezii. Despre începutu-
rile bolii și apoi despre evoluție. O certam mereu că mun- Of, Anuța noastră dragă,
cește prea mult, îmi punea continuu poze în care era exte-
Știu că ești un înger pur
nuată. I-am tehnoredactat "13 octombrie". "Jeni meu, ține-
mă de mână în timpul operației!". Se pare că nu am ținut- Ce, din cer, o să atragă
o... Nu am făcut nimic... Toți poeții buni în jur.
Un alt 13 octombrie rece...
Of, Aniță talentată,
DORMI, ANUCĂ, SOMN FRUMOS! Spune-mi, cine ți-a permis
Să îți lași prea dulcea fată
ANĂ, tu te-ai dus la stele, Și să fugi în paradis?
Sau sub lespezi de bazalt
Ce te-apasa, suri și grele? Ană dragă, poezia
Ești în lut sau în înalt ? Ți-era lacrimă și chin
Ce înfiora hârtia
Ană, este frig la tine, Și în față-ți mă înclin
Ți s-a pus o haină groasă?
Fiindcă mâinile ți-s fine Și te rog, Anucă, fată,
Și-ți plăcea mai călduroasă. Să mai vii să-mi povestești
Cum făceai, cândva, odată,
Ai căciulă și-o bluziță Ce mai faci și cum mai ești.
Mai de iarnă, mai de ger?
Căci habar n-avem, fetiță, Te întreb, dar de acuma
Cum e vremea, sus, în cer. Nu mai vrei să ne răspunzi,
Iar deasupra-ți cade bruma
Spune-mi, Ană, groapa-i neagră, Și de oameni te ascunzi.
Umezeala-ți intră-n vene,
Are cine să-ți mai dreagă Însă știu că peste lume,
Vreo perluță prin catrene? Dar din stele vei luci
Și prin poezii postume
Of, Anucă, prea iubită În vecii vei străluci.
Știu că ești în câmp cu flori Dormi, Anucă, somn frumos
De-a direapta lui Hristos!

Viorel-Daniel Pop
Omagiu Anei Podaru și poezii în multele volume.
Stă sufletul aproape să se-nece
Mi-e sufletul atât de trist cum tu scriai în urmă cu doi ani
și lacrimile-s numai sânge, Octombrie atât de rece...,
iar moartea știe că exist lăsând acum cei doi copii orfani.
și-mi cerne lacrima ce plânge. Ni-e sufletul îndurerat
Mi-e sufletul căzut, răpus dar ești atât de vie prezentă Ana, literat
de doliul trist ce macină timpanul poeta scrisă-n poezie.
lăsând copila, ai apus...,
tu, Ana poeziei și romanul. 07 Octombrie 2019.
Mi-e sufletul atât de disperat Un ultim omagiu Ana Podaru suflet special mie. Dormi în
să văd cum pleci în altă lume pace Ana! Și cum îți spuneam mereu Ana: "Nici moartea și
nici viața nu sunt așa cum par a fi, ci sunt așa cum sunt..."
lăsând copil îndurerat

114 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Titina NICA ŢENE


Deci Ana Podaru, cea căreia i-am citit, cu sufletul Nu ne-am cunoscut personal, dar am îndrăgit-o
la gură, relatările din "Punctul final", a ajuns la pentru dragostea ei vulcanică, pentru viaţă. Iubea
punctul final la care tot speram să nu se ajungă. Mi- oamenii, frunzele, copacii cu dăruire totală simțind,
a spus că mentorul ei este filozoful Dumitru Velea, a parcă, sfârșitul timpului ei. Ana vei rămâne veșnic în
fost fericită când i-am spus că e și al familiei Ţene. inimile noastre!

Al. Florin ȚENE

Fericirea de a fi contemporan cu Dumnezeu


Poetei Ana Podaru

Avea gust octombrie de vin în cană, Amurgul jelea cu nuanţe închise


Tăcerile alunecau pe nesimţite-n mers, Şi câmpul trimitea culorile la culcare
Nu ştiam că suferința măcina o Ană Pe când clipele albe cădeau ucise
Iar Poemul o înveșnicea ca Manole în vers. De nu se-ntorceau din nou în soare.

Cânta amiaza tristeţea-n flori De azi, o înveleşte cu noaptea infinită


Se uscase de tristețe şi mălinul, Pe Ana Poet ce doarme -n veșnicia ce vine
Iar cerul desena o cruce din cocori În miezul întunericului o aud cum recită:
Ridicând la rang de virtute chinul. Doamne, îţi mulţumesc, sunt contemporan cu tine!

Antonela STOICA

IM MEMORIAM, ANA PODARU


Vezi tu? Frigul ăla era doar un “You simply left everything behind”
“state of mind”. chiar și capătul de viață,
Zidul chiar îți șade, acea singură dată
dacă ai mai avea mâini, când cântai la harpă,
ca o mănușă. de un cor îngeresc acompaniată,
Tălpile nu te mai dor pentru Mama.
fiindcă de-acum
nu mai pășești pe spini, Aniușă. Erai incredibil de frumoasă.
Nu-ți mai trebuie nici măcar aripi Steaua care ai redevenit
sau vreo vestă de lână, A ajuns din nou
pe Timpul Tău ești de-acum în brațele Ei,
absolută stăpână. Acasă.
Incertitudinile s-au disipat
undeva în Univers, Drum lin in Lumina, draga mea! Atat ti-am putut dedica,
în acest vis pământesc, albastru, printre lacrimi. Dumnezeu sa te pastreze la dreapta Sa!
împreună cu poezia durerii și teama. Condoleante familiei.

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 115


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Mariana MOGA

Dragi colegi și prieteni, Mă tot gândesc c-odată vom fi iar împreună


Să dăruim cuvinte din noul adăpost
În urmă cu aproximativ 10 zile vorbeam cu scriitoarea
Ana Podaru. Atunci nu bănuiam că este pentru ultima Nu plângeți dragi prieteni, mai scrieți doar un vers
dată.Vestea primită de dimineață, că a plecat printre
În vama dintre lumi e rânduială veche
îngeri, mi-a rupt sufletul în două. A murit în jurul orei trei.
I-am dăruit un poem, pentru ultimul său drum. Vorbiți însă încet, ea, moartea, vă aude
Dumnezeu să te primească acolo lângă El, Aniță! Ai Mai joacă încă zaruri cu suflete pereche
fost un om minunat, un prieten adevărat și un scriitor
valoros. Te crezi stăpână moarte peste a lumii sorți?
Dar cei plecați de-acasă, nu sunt și n-or fi morți
NE MOR PRIETENII Luați din lumea asta, cu toții vor trăi
- In memoriam Ana Podaru – Dar după tine, moarte, ce-o fi când vei muri?

Aud iar voci pe-o scenă ce devora destine


Prietenii ne pleacă, prietenii ne mor
În treacăt pescăruși se spovedesc la valuri
Cu inimile triste vorbind de moartea lor

Și simt cum vertical se scurg parcă poeme


Prin timpul vlăguit de- atâta exigență
Dansând printre fantome în noaptea disperată
Mai trece câte-un suflet spre noua existență

Îngenunchind cuvinte sub tălpile de sănii


I-ai râs în față morții, Aniță, mai mereu
Dansează pentru mine, dansează tarantela
Prin noua nemurire, doar tu cu Dumnezeu

Ai strâns aici, în tine, puține anotimpuri


Și-un dor mă amăgește la modul singular
Recidivând cuvinte îți vor urma destinul
De-atâta disperare, câzând rectangular

Miroase-a brad afară și plouă liniștit 13 octombrie rece este titlul unui volum de versuri ce
Te-ndrepți spre noua casă cu vise de-mprumut poartă semnătura Anei Podaru, apărut la Editura „Inspi-
Iar ilegal pe stadă în pas de dans doi îngeri rescu” din Satu-Mare în 2017.
Valsează-n ritmul tău la modul absolute Premoniție sau nu, în 13 octombrie 2019, la ora 13.30,
ea pleca pentru totdeauna, de la Capela „Ultimul popas”
În ce bibliotecă de mâine să te caut? din Vulcan, str. Decebal nr.25, jud.Hunedoara.
Ce proastă-i simetria trăirii sus și jos Ne părăsește un om minunat, un prieten adevărat și un
scriitor valoros.
Dumnezeu să te primească lângă El, Aniță!

116 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Iulian CHIVU

ANA PODARU,
LA CEASUL AL TREILEA
Cu douăzeci de zile înainte de a împlini vârsta 45 I se publică, în timp, mai multe volume de poezii
de ani, poeta Ana Podaru a fost înfrântă de o boală și primește numeroase premii literare: Diplomă de ex-
necruțătoare și s-a stins la 7 noiembrie, la o oră de celenţă pentru talentul literar deosebit – Editura Inspi-
cumpănă a nopții, într-un spital din Anglia, după ce rescu, 2014; Premiul Ion D. Sîrbu pentru poezie acor-
în vara aceasta a suferit o a doua intervenție chirurgi- dat de Fundaţia Culturală Ion D. Sîrbu, Petroşani pen-
cală. Ana s-a născut la 27 octombrie 1974 în satul Ni- tru volumul Cad îngeri din icoane, 2017; Premiul
colae Bălcescu, județul Bacău, într-o familie cu posi- Editurii Contraste Culturale, 2017 la Concursul Inter-
bilități modeste și cu mai mulți copii (poeta era al tre- naţional de Poezie Sub zodia poeziei, 2017; Poetry
ilea copil din cei patru ai familiei Doboș). Cu nostal- Trophy – RCC Londra – 2018; Diplomă de excelenţă
gia locurilor natale în suflet, Ana părăsește plaiurile din partea Fundaţiei Ion Raţiu, 2018; Premiul al II-lea
moldave fiindcă familia va căuta să-și acopere lipsu- la Festivalul Internaţional de creaţie literară Grigore
rile plecând în zona minieră a Văii Jiului. Aici se va Vieru, Ediţia a VI-a, 2018 etc. De asemenea, se bu-
căsători curând și va avea doi copii (o fată, Larisa, și cură de aprecierile criticii în cronici semnate de Ge-
un băiat, Bogdan). Ana are aici posibilitatea să-și asi- orge Terziu. Liliana Terziu Boianu, Mirela Stângă,
gure o profesie și ajunge asistent medical la Vulcan, Dumitru Velea, Iulian Cătălui, Constantin Stancu,
iar mai apoi la Petroșani. Din 2014 pleacă în Marea Marin Iancu, Adrian Țion, Sonia Elvireanu, Monica
Britanie şi lucrează ca asistent medical la Spitalul din Grosu, Camelia Ardelean, Mariana Bendou, Elisabeta
Crawley – Sussex Community NHS Trust, Sf. Augus- Bogățan și alții.
tian Care, Maplehurts Nursing Home-Haywards Am văzut-o ultima oară pe Ana Podaru în toamna
Heath şi Woodlands Nursing Home-Burgess Hill. anului trecut la Mănăstirea Lainici, unde au loc întâl-
Ana se confruntă curând cu o serioasă încercare; des- nirile anuale ale revistei Banchetul. Era vizibil mar-
părțirea de soț și dorul de copii (ia cu sine fata, iar cată de suferință și totuși radia un optimism sănătos;
băiatul rămâne cu tatăl la Vulcan). Larisa urmează cu acesta, copiii ei, poezia și prietenii îi dădeau puterea
dăruire studiile în Marea Britanie, la St. Paul’s Cat- să lupte. Și Ana Podaru a luptat până la 7 octombrie,
holie College din Burgess Hill, iar din 2019 este stu- când la Ceasul al treilea se va fi însoțit cu îngerii ros-
dentă la University of Brighton. Băiatul (iubitor de tind cu psalmistul: Către Tine, Doamne, am ridicat
poezie și de artă plastică) vine și el în cele din urmă sufletul meu. Dumnezeul meu, spre Tine am nădăj-
tot în Anglia, dar la Leeds. Ana a fost receptivă încă duit...
din copilărie la toate neajunsurile din familie și era
alături sufletește de mama sa, a cărei figură îi va lu-
mina amintirile, îi va da candoare poeziilor și reazem
suferințelor îndelung tăcute.
Primii pași în poezie îi face în Ziarul Națiunea,
unde o publică Romeo Tarhon, cel care presimte harul
ei poetic și o va încuraja. Din 2014, Ana Podaru pu-
blică versuri în mai toate revistele din țară, însă poeta
se leagă profund de revista Banchetul din Petroșani,
al cărei mentor, poetul și eseistul Dumitru Velea, îi
publică la Editura Fundației Culturale I.D. Sîrbu mai
multe volume de versuri, ultimul volum apărut aici fi-
ind unul de proză (Zece povești) pe care am avut bu-
curia să-l citesc înainte de apariție și să-l prefațez.
Ana Podaru avea să-l primească pe patul de spital la
Fundeni, prima și, din păcate, ultima bucurie după o
dificilă intervenție chirurgicală.

Trofee pentru poezie ale Anei Podaru

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 117


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Ana PODARU
La mise en français: Elisabeta BOGĂŢAN

Umbra umbrei M-am străduit adesea


In pas cu ea sa fiu,
Sunt umbra umbrei mele uneori, Sfidăndu-i nemurirea
Pe drumuri, in pustiu,
mă simt de parcă-s construit din pietre, Dar ea-mi ţesea cămaşa
un pumn de humă-i viaţa Secundelor rămase
ochii-mi goi privesc... Si-mi împletea crăvaşa
cum ea se scurge-ntr-o firidă Din fire de mătase,
din care cresc azi florile de colţ.
Sunt umbra umbrei mele ce-a rămas
captivă-n drumul semănat cu trestii,
sunt umbra umbrei pentru voi prieteni
în labirintul sferei ce-o purtaţi...
îmi cresc din oase plante-agăţătoare
să mă prind petec chiar de umbra mea.
Sunt umbra umbrei mele, foc de paie,
strivit de minţi avide şi murdare,
călcat de mii de umbre şi picioare,
cenuşă sunt şi scânteiez iubire,
de n-aş fi umbră aş rămâne lut
sau ram de plop ce crengile-şi îndoaie.

L’ombre de l’ombre

Je suis l’ombre de mon ombre parfois,


je me sens comme construit de pierres,
une poignée de glaise c’est la vie
mes yeux vides regardent... Et comment avec toi lutter?
comment elle s’écoule dans une niche
Et comment avec toi lutter?
d’où aujourd’hui les edelweiss poussent. Toi, jeune belle,
Je suis l’ombre de mon ombre restée Moi... seulement une ombre vivante
captive dans le chemin parsemé avec des roseaux, Dans les souvenirs restée.
Je suis l’ombre de l’ombre pour vous mes amis Ma rivale... un instant...
dans le labyrinthe de la sphère que vous portez... Un grain de sable
de mes os poussent des plantes-accrocheuses Détaché de la clepsydre
afin que je m’attache lambeau même de mon ombre. Du temps impétueux,
Je me suis souvent efforcée
Je suis l’ombre de mon ombre, feu de paille, De garder son rythme,
étouffé par les esprits avides et sales, Défiant son immortalité
piétiné par milliers d’ombres et de pieds, Dans les chemins, dans le désert,
cendres je suis et je scintille amour, Mais lui, il tissait ma chemise
si je n’étais pas ombre je resterais glaise Des secondes restées
ou rameau de peuplier qui ses branches ploie. Et des fils de soie
Pour moi la cravache il tressait.
Şi cum să lupt cu tine? Tribut unei vieți
Şi cum să lupt cu tine? Doar a căzut...
Tu, tânară frumoasă, privind de la fereastră
Eu... doar o umbra vie doi ochi mirați adânc au suspinat.
In amintiri rămasă. Nu ştiu de-l doare frunza
Rivala mea... o clipa... n-a oftat,
O boaba de nisip nici crengile căzute la pământ
Desprinsa din clepsidra şi toate-acestea-n palma unui vânt.
Năvalnicului timp, Ce-a fost?
O viață smulsă-ntãmplător.
118 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
Cui i-o fi dor de murmurul din frunză? il ne s’est pas lamenté,
Acelor păsări ce-au venit să vază ni les branches tombées à la terre
cum două mâini s-au repezit c-o drujbă et tout cela dans la paume d’un vent.
să-l facă zob, Qu’est-ce qu’il a été?
în carnea lui să taie, Une vie arrachée fortuitement.
să-l facă într-o clipă şi uitat. Qui a la nostalgie du murmure de la feuille ?
Les deux oiseaux qui sont venus voir
O, dar ce trist e-acuma în odaie, comment deux mains se sont pressées avec une
ce trist să n-aud primăveri la rând tronçonneuse
cum cântă în platanul meu un sfânt, le mettre en pièces,
cum umbra lui pictează tremurând scier sa chair,
tabloul unui dans amețitor, dans un instant le faire oublié.
tabloul umbrelor făcute paie.
Ô, mais que c’est triste maintenant dans la chambre,
A evadat privirea din fereastră que c’est triste ne plus entendre durant les prin-
şi-n drumul ei nu stiu de-a numărat temps
inelele ce luceau sub lama drujbei, comment dans mon platane un saint chante,
doar a privit la dinții de oțel comment son ombre peint en tremblant
ce într-o clipă tot au sfârtecat. le tableau d’une danse enivrant,
Platanul meu părea acum de pluş le tableau des ombres transformées en paille.
cu trunchiul aninat pe verticală,
iar crengile facute rumeguş Mon regard par la fenêtre a évadé
nu mai purtau în scoarță nici o fală. et dans son chemin je ne sais pas s’il a compté
Platanul, lemn de foc şi rumeguş. les anneaux qui luisaient sous la lame de la tronçon-
neuse,
Creştea în lut puternic rădăcina il a regardé seulement les dents d’acier
acelui vânt nebun iertându-i vina. qui dans un instant ont tout déchiqueté.
Mon platane semblait en ce moment être en peluche
Din două cercuri lacrimi au căzut, avec son tronc acroché à la verticale,
acelei clipe-au devenit tribut. et les branches faites sciure
ne portaient plus dans leur écorce aucun orgueil.
Le platane, bois de feu et sciure.
La racine poussait dans la glaise fortement
pardonnant la faute de ce fou vent.
De deux cercles des larmes sont tombées,
elles sont devenues tribut à ce moment.

Primăvara
Rochii albe, de mătase
timpul peste lume coase,
firul verde-n ac îndeasă
după iarna nemiloasă.
O fecioară despletită,
fragedă, neprihănită,
duce-n poală viorele,
ghiocei şi brebenele.
Sub piciorul ei fierbinte
se topeşte-al iernii dinte.
Le printemps

Des blanches robes, en soie


le temps au-dessus du monde coud,
il enfonce dans l’aiguille le fil vert
après l’ impitoyable hiver.
Une vierge échevelée,
tendre, immaculée,
porte dans son tablier des violettes,
Tribut à une vie des perce-neiges et des corydales.
Sous son pied brûlant
Il est seulement tombé... le dent de l’hiver fond.
regardant par la fenêtre
deux yeux étonnés ont profondément soupiré.
Je ne sais pas si la feuille lui fait mal
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 119
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Ana PODARU
„Poezia este glasul interior al sufletului”-
Interviu consemnat de Ioan Popoiu
Ioan POPOIU: Să vorbim, mai întâi, despre ori- Broboane curg și-acuma, sudori ce se preling,
gini, familie, părinți... Pe rănile deschise ce-n minte nu se sting.
Ana PODARU: Vă mulțumesc pentru invitație.
Voi răspunde cu drag acestui interviu. Logos şi Agape Și-acum aud în noapte un nechezat de mânz,
este una dintre platformele culturale româneşti de Îngenuncheat pe leșuri din zori până la prânz,
prestigiu cu care colaborez cu plăcere. Aud și bocănitul ciocanului în cuie
Ioan POPOIU: V-ați născut într-o zi de toamnă, Și zgomot de potcoave galop la cer se suie,
într-un sat de lângă Bacău! Cum era locul natal?
Ana PODARU: Bacăul meu drag, Moldova ini- Privesc spre nori văd corbii cum se reped la cai,
mii mele. Da, m-am născut într-o zi de octombrie, Cum biciul se lovește de pielea lor și ...vai...
anul 1974, în oraşul Bacău, din păcate, am fost un co- Văd sângele cum curge, pe corpul lor, flămând,
pil nedorit de tatăl meu, fiind a treia fată, tatăl meu O siluetă care izbește-n ei râzând
dorindu-și un băiat, am fost ignorată mult timp lip-
sindu-mi dragostea unuia dintre părinţi. Am crescut Și retrăiesc momente de teamă și furie,
în comuna Nicolae Bălcescu, un sat de care-mi amin- Și nu pot uita caii și-a mea copilărie.
tesc cu drag, un loc în care m-aş întoarce definitiv, De-atunci iubesc toți caii, mă regăsesc în ei,
dacă aş putea, pe uliţele acestui sat mi-am petrecut Mă rog la cer... zic: - Caii ... sunt ocrotiți de zei!...
copilăria, bucurându-mă de natură. Era o comună în-
floritoare, aproape de oraș, evoluată, cu mijloace de Ioan POPOIU: Ce percepție aveți despre copilă-
transport, din care tradiţiile nu lipseau, se respectau rie? Cât a fost de fericită?
de sărbători, îmi amintesc de horele din sat, de bise- Ana PODARU: Din punct de vedere social şi
rica impunătoare, în stil gotic, cu o arhitectură ro- afectiv, nu am avut o copilărie fericită, locuiam într-
mano-catolică specifică. Uneori, îmi amintesc de clă- o căsuţă de chirpici de la marginea satului alături de
cile la care participam, împletind ciorapi de lână sau încă două surori, Iustina şi Cristina, eu fiind mezina,
torcând, mi-o amintesc pe mama ţesând la război sau și de fratele meu, Alexandru. Tatăl meu era iubitor al
cosând motive florale pe in, îmi amintesc baticul ei de licorilor lui Bachus, acest aspect al vieţii ne-a marcat
ţigaie înflorit cu care mergea la biserică. Nu pot uita existenţa şi ne-a încetinit evoluţia, am trăit în teroare,
caii, am iubit întotdeauna caii, alergam pe pajiște violenţă şi sărăcie. Mama noastră însă era o fiinţă no-
după mânji, chiar am primit o copită în abdomen în- bilă, ea ne-a educat în spirit românesc, ne-a însuflat
cercând să apuc coada unui mânz, eram furioasă când valorile umane şi ne-a format pentru viitor. Chiar
vecinul meu îşi bătea caii până la sânge. Îmi amintesc dacă am fost săraci, mama noastră făcea din puţin
de cireşii în care ne petreceam verile, de perii în care mâncare gustoasă şi ne îndestula, nu mânca ea, ca să
aruncam cu pietre, de gustul lor şi de zeama care ne ne săturăm noi, iar curăţenia era la un nivel ridicat,
curgea pe bărbie. Îmi amintesc de uliţele satului, de preșurile le spălam la râu, hainele. Mama ne cumpăra
câmpurile mănoase, de muncile câmpului de care nu de Paşti hăinuţe noi, uneori expadrilele sau teneşii se
am fost lipsiţi, îmi amintesc de muşcatele din fereas- rupeau în talpă, îmi amintesc că le vulcanizam cu pre-
tră, de fântâni, de izvoare. Aş putea scrie la nesfârşit nandez şi cauciuc, dar eram mereu curaţi.
despre satul meu natal. Ioan POPOIU: Cum a fost prima zi de școală?!
Ana PODARU: Prima zi de şcoală a fost emoţio-
Pe urmele cailor nantă, eram îmbrăcată în uniformă, aveam fundiţe
albe legate de coroniţă şi un ghiozdan cu câteva re-
Pe urmele cailor, într-un trecut adânc chizite noi. Am fost fericită când am primit abeceda-
M-am regăsit adesea de multe ori plângând, rul, l-am răsfoit pagină cu pagină fără întrerupere. Am
În gingașe ființe ducând povara grea, colegi de care-mi amintesc cu drag, Andreea Vacu-
Lovite cu cruzime chiar sub privirea mea. lick, Iulian Bucur, oameni dragi ai sufletului meu,
când amintirile ne copleșesc, schimbăm câteva vorbe,
Copil fiind în suflet simțeam durerea lor eu şi Andreea, care era fiica dirigintei Irene Vaculick,
Și cum arată teama în ochii cailor, profesoara de română pe care o iubeam ca pe o mamă.
120 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
A, să nu uităm de matricole, imediat ce ne-am instalat Ana PODARU: Nu am fost unul dintre cei mai
în clasă, am primit un număr fără de care, pe timpul buni elevi, eram undeva la mijloc, învăţam prin tre-
comunismului, nu ne puteam întoarce în clase. nuri, dar mă descurcam, nu aveam probleme cu pro-
Ioan POPOIU: Ați părăsit satul natal și ați mers fesorii, în general eram iubită de ei.
la un liceu din Bacău! Cum a fost acel moment? Ioan POPOIU: Ați absolvit liceul, ce s-a întâm-
Ana PODARU: Liceul de științe ale naturii din plat atunci?
Bacău, ,,Vasile Alecsandri”. A fost o alegere indepen- Ana PODARU: Am absolvit treapta întâi de liceu
dentă, tatăl meu nu agreea ideea ca noi, copiii lui, să şi atunci sora mea, cea mai bună prietenă a mea, su-
ajungem ,,profesoare”, ne zvârlea cărțile, ne stingea portul meu psihic, s-a căsătorit şi a plecat din locali-
lumina, uneori învăţam la lumina lumânării cu pătura tate la Petroşani. Am fost debusolată, nu mai aveam
în geam, noaptea, pentru a nu-l deranja cu lumina, parte de afecţiune, lângă ea mă simţeam iubită. Ve-
dormeam patru frați într-un singur pat, într-o cameră nise timpul ca cineva să-i ducă zestrea la Petroşani,
mică căruia i se spunea chiler. Învăţam cum puteam, nu era mare lucru, o plapumă, nişte perne, ce reușise
eram puşi să curăţăm la porci, să culegem buruieni mama să încropească din bănuţii strânşi cu greu. Am
pentru hrana lor, pliveam iarba din grădină, scoteam plecat cu fratele meu la Petroșani, unde am întâlnit un
apă din fântână şi udam grădina până mustea apa în băiat, aveam 16 ani, el s-a îndrăgostit de mine, locuia
pământ. Aceasta era dorinţa tatălui nostru, iar noi exe- în bloc cu sora mea. Am avut câteva discuţii cu el, îmi
cutam ordinele cu strictețe, de frică, nu ne bătea pe doream să fac treapta a doua de liceu la Petroșani, să
noi, dar o bătea pe mama noastră până la sânge, ve- fiu aproape de sora mea. Ajunsesem târziu şi nu mai
deam cum mama noastră, însărcinată, era bătută până erau locuri, m-am întors în satul meu dezamăgită.
avorta. În aceste condiții, mi-a fost teamă să-i spun Cumnatul meu a venit într-o zi acasă cu acel băiat,
tatălui meu că mă voi înscrie la liceu, am făcut acest care m-a cerut tatălui meu de soţie. Acesta a spus că
lucru în secret și, culmea, am intrat la liceu, vestea nu mă dă în schimbul unui litru de ţuică, am fost atât de
a fost bine primită acasă, cu toate că se citea mândria dezamăgită, am plâns şi am făcut cea mai mare
pe faţa lui, ştiam că va trebui să mă descurc cum voi greşeală din viaţa mea. M-am căsătorit.
putea. Am început liceul cu mari speranţe, mergeam Ioan POPOIU: În ce context a avut loc căsătoria
cu drag la cursuri, făceam naveta cu trenul, ca să nu și mutarea la Vulcan?
plătim uneori, mergeam cu naşul, sau fugeam de el Ana PODARU: Contextul a fost unul trist, do-
prin tren, mâncam batoane cu lapte şi mac, erau dulci ream să scap de dracul şi am dat de tac-su, cum spune
şi ieftine, uneori îmi mai cumpăram sana şi ştrudele proverbul. Îmi plăcea acel băiat, dar nu ştiam ce-i iu-
cu mere. birea, aveam nevoie de afecțiune, m-am căsătorit din
dorința de a fi iubită şi respectată. Totul a fost frumos
până am născut un băieţel, aveam 18 ani, apoi el s-a
schimbat, adevenit violent, juca toți banii la păcănele.
Eu nu suportam un beţiv lângă mine, ne certam, mă
bătea şi s-a produs ruptura. A fost o perioadă grea,
violentă, de care nu vreau să-mi amintesc, cert e că
acele clipe m-au marcat pe viaţă. Am divorţat cu greu,
lucram pe unde apucam, el îmi fura băiatul, sufeream,
eu nu aveam condiţii, era o luptă grea psiho-emoţio-
nală. Apoi l-am cunoscut pe Iulian, a fost o iubire cu-
rată, adevărată, un băiat bun, cu care m-am căsătorit
imediat şi m-am mutat la Vulcan. Mi-a acceptat copi-
lul şi am mai născut o fetiță, care este lumina ochilor
mei.
Lansare la Constanţa Ioan POPOIU: După absolvirea școlii sanitare
din Petroșani, ați fost multă vreme asistent medical
Ioan POPOIU: Cum percepeți acum acei ani? la spitalul din oraș! Cum au fost acești ani?
Ana PODARU: Acei ani au fost superbi, viaţa de Ana PODARU: Am reluat școala, după ce mi-am
navetist era frumoasă, uneori sora mea, care era la li- crescut copiii, în 2006, m-am înscris la Liceul indus-
ceul agricol din Hemeiuşi, fugea de la cursuri şi venea trial Vulcan, unde am studiat electrotehnica. Am pri-
la Bacău să-mi fure cărţile din bancă, să mergem la mit şi premiu la absolvire, eram un elev eminent, stu-
cinema. Aşa reuşea să mă înduplece să lipsesc de la dios, lucram deja la spital ca infirmieră. A fost o pe-
cursuri. rioadă grea, aveam copii, aveam serviciu, dar am avut
Ioan POPOIU: Ce ne puteți spune despre li- susţinere din partea familiei. Am luat bacalaureatul şi
ceanca Ana Podaru?! imediat m-am înscris la Școala postliceală sanitară

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 121


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
Carol Davila din Petroşani, dorinţa mea era să fac fa- Ioan POPOIU: Totusi, în 2014, a apărut o mare
cultatea de asistenţi la UMF Cluj. M-am înscris, am răscruce în viața dvs. Ce s-a întâmplat?!
intrat, dar s-a dizolvat clasa, pe motiv că eram doar Ana PODARU: Îmi doream evoluție, în profesia
şase pentru anul întâi! Aşa că singura variantă mi-a de asistent vezi multe, înghiţi, taci, plângi, te revolţi,
rămas postliceala. A fost extraordinar de frumos, am te simţi neputincios în faţa şefilor, a sistemului. Toţi
devorat fiecare clipă, anii de practică din spital, cărțile colegii eram nemulţumiţi, motive pe care nu le voi
de medicină generală, am cunoscut oameni noi, co- dezvălui acum. Doream să plec în Belgia, ne-am sfă-
legi, prieteni, profesori. M-am implicat foarte mult și tuit cu soţul meu ca eu să plec prima şi el să mă ur-
promovarea ca asistent debutant am primit-o încă din meze imediat ce iese la pensie, minerii se pensionează
anul 3 de şcoală, lucram sub supraveghere. Mi-am fă- de tineri. Am aplicat, se amânase cu un an plecarea
cut lucrarea pe Pneumoftiziologie-Tuberculoză şi am din cauza unei legi în Belgia, aşa că, la îndemnul unui
luat zece. Eram foarte bucuroasă, mă simţeam împli- prieten, am aplicat pentru un job în Anglia și, după
nită. Am lucrat în orașul Vulcan, în secția Pediatrie, câteva încercări, interviuri telefonice, am fost accep-
mai apoi m-am mutat pe TBC, îmi iubesc meseria, o tată. Am plecat, a fost foarte greu, nu prea ştiam
fac cu drag, cu pasiune şi vocaţie. A fost o perioadă limba, accentul britanic era diferit de cel american,
frumoasă din viaţa mea, îmi amintesc cu drag de co- am luat-o de jos ca infirmieră, am învăţat mult. A fost
legii mei şi de unii bolnavi de tuberculoză care m-au o perioadă de trei luni în care am lucrat până la 72 de
impresionat. Secţia noastră a fost mutată apoi la Pe- ore pe săptămână, locuiam într-o cameră de azil.
troşani prin ordin ministerial şi acolo am cunoscut oa- Ioan POPOIU: Ați plecat și în Anglia ați conti-
meni noi, medici noi, dar lucram pe acelaşi program nuat activitatea de asistent medical, ce ne puteți
naţional de tuberculoză şi mi-a fost foarte uşor. M-am spune?
ataşat de toţi, de colegi, de doctori, dar mai ales de Ana PODARU: După cum am spus, am ajuns în
bolnavi, nu-i pot uita, uneori mă gândesc la ei, mi-e Anglia, după trei luni, m-a urmat fiica mea, băiatul
dor de ei. era de un an în Anglia, în alt oraş. Am luptat mult să
Ioan POPOIU: A fost o perioadă lungă, aproape obţin o locuinţă, am locuit cu chirie, apoi am închiriat
20 de ani, în care cei doi copii ai dvs. au crescut mari! un apartament doar pentru noi şi am luptat să obţin
Ce satisfacții ați avut? PIN-ul, autorizaţia de a lucra ca asistent în Anglia. A
Ana PODARU: Doamne, cea mai mare realizare trebuit să aștept încă șase-opt luni până am primit avi-
a mea sunt copiii mei, Larisa şi Bogdan, i-am crescut zul, dar a fost o mare victorie, imediat am primit un
cu drag, mi-au adus numai bucurii, sunt copii buni, post de asistentă la noul azil unde lucram, renunţasem
sensibili şi iubitori. M-am bucurat de 20 de ani de la primul job din cauza exploatării fizice. Aici eram
viaţă de mamă, nu am simţit greutăţile vieţii, găteam, respectată, iubită şi mă simţeam împlinită din punct
coceam, făceam prăjituri, torturi, mergeam cu ei în de vedere profesional, făceam multe cursuri, scriam
drumeţii, pe munte, mergeam la grătare, la iarbă și vorbeam engleză, dar ținta mea era să lucrez într-
verde, călătoream. Nu eram bogaţi, tatăl lor lucra la un spital britanic de stat. Aşa că am aplicat imediat,
mină, eu eram asistentă, ne ajungeau banii pentru un interviul a fost un succes şi astfel am ajuns să lucrez
trai decent. Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a îngă- într-un spital de stat, la secţia de reabilitare medicală
duit să fiu mamă! din oraşul Crawley. Din păcate, viața mea privată s-a
deteriorat, soţul meu a luat hotărârea să nu ne urmeze,
s-a produs ruptura, fiica mea era la colegiul catolic şi
nu-şi dorea întoarcerea. Am acceptat şi eu şi soţul
meu să ne separăm, dar am rămas prieteni, între noi
nu existau motive reale de divorţ, cu toate acestea am
divorţat.
Ioan POPOIU: După ce-am vorbit de biografie,
să ne referim acum la opera dvs. care este impresio-
nantă. Când ați descoperit universul cărților?
Ana PODARU: Universul cărților l-am descoperit
în copilărie, din păcate, nu aveam prea multe cărţi în
casă, dar le împrumutam de la bibliotecă.
Ioan POPOIU: Primele versuri de când datează?
Ana PODARU: Primele versuri le-am scris la 20
de ani, eram deprimată, sufeream cumplit şi acele câ-
teva rânduri au fost ca o eliberare...
,,lumină e afară, întunecat mi-e chipul
tristeţea mă cuprinde înlănţuindu-mi gândul
aş vrea să plâng, dar oare la ce m-ajută plânsul
122 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
aş vrea să mor, dar moartea nu vine când vrea omul fost tradus în engleză, este bilingv, român-englez, de
şi-atunci mă zbat mai bine ca pasărea rănită aceea l-am lansat la Londra, în prezenţa şi cu ajutorul
sperând că poate-odată voi mai fi fericită,...”, cam celor de la My Romanian Community, peşedinte
aşa suna. Cristian Stâncanu şi o prietenă foarte dragă mie,
Ioan POPOIU: Surprinzător, debutul poetic a Adina Maglan, care a reușit să ne ofere spaţiu chiar în
avut loc târziu! De ce? Brent Library, o clădire impresionantă. Am avut peste
Ana PODARU: Nu m-am gândit niciodată că voi 50 de participanţi români şi englezi şi a fost un real
scrie poezie, apăruse acest facebook, eram şi eu pre- succes. Ulterior, acest volum a fost primit şi distribuit
zentă, aveam un grup de amici cu care ne amuzam pe în toate librăriile din Londra, am înţeles că este foarte
seama unei emisiuni TV. Eu, fiind mai glumeață, am bine primit de cititori, se împrumuta des pentru a fi
început să pamfletez concurenţii acelei emisiuni, pos- citit. A fost premiat de Editura Ispirescu acest volum
tam şi a prins la public, se amuzau copios. Într-o zi, şi a primit premiul întâi la Oneşti, în cadrul concursu-
am scris o poezie, apoi alta, aşa de amuzament, le-am lui „Expresia ideii”.
postat și, la un moment dat, am fost luată la rost de o
doamnă că de ce nu public o carte decât să postez pe
net, că ce vreau, să mi le fure cineva?... M-am amuzat,
nu ştiam ce-o să iasă, am continuat să postez, ea a
continuat să mă certe, apoi m-am hotărât să-mi fac
primul manuscris și așa s-a născut prima carte.
Ioan POPOIU: Să vorbim despre debut! Ce ne pu-
teți spune?
Ana PODARU: Debutul meu a fost neaşteptat de
bine primit în rândul tinerilor mai ales. M-am bucurat
de un succes enorm.
Ioan POPOIU: Primul volum are un titlu metafo-
ric! De ce Firimituri...?
Ana PODARU: Acest volum este foarte strâns le-
gat afectiv de timpul copilăriei mele, de durerea şi su-
ferinţa trăită, de plânsul fraţilor meu speriaţi, de icne- Fluturi în infern
tele de sub pătura trasă pe faţă de teama tatălui nostru,
copilăria noastră a fost o dramă! Dar, dincolo de acea Am colindat aseară poienile în vis
dramă, existau clipele de fericire, joaca, chicotitul, Eu... fluture o zi, dansam cu licurici
alergatul prin ploaie, iubirea care ne unea, bucata de Și mă-nălțăm la stele plutind în necuprins,
pâine caldă din mâinile noastre flămânde. Imi amin- Iar luna îmi zâmbea, cu toți erau complici
tesc cât de mult ne doream o prăjitură, o păpuşă, un Am coborât pe-o rază, m-am așezat pe flori,
suc sau o cutie cu bomboane. Toate acestea erau Fi- Iar ale mele aripi se contopeau cu ele
rimituri de fericire. Sălta prin luminiș magie de culori
Ioan POPOIU: Cum a fost receptat volumul? Iar vântul ne ghida fără să aibă vele
Ana PODARU: M-am întors la Vulcan să lansez M-am așezat în părul bălai al unei fete,
Firimituri de fericire, am fost susţinută de viceprima- Apoi cu gingășie, în palma călduroasă,
rul Cristian Merişanu şi de primarul Gheorghe Ile, A ochilor scânteie pe suflet mi-e pecete,
care au reușit împreună cu consiliul local să organi- Privirea ei candidă mă urmărea sfioasă...
zeze întreaga lansare în lipsa mea. Eu am venit doar Dar se-auzi un tunet și totul s-a schimbat,
cu cărţile, ca o invitată, în sală mă aşteptau peste 150 Iar licuricii-n corbi flămânzi s-au transformat
de persoane, elevi, studenţi, localnici, profesori, lo- Țipau în beznă stele cu glasul tremurat :
calnici, televiziunea locală, ziarişti... Am avut şi invi- - Nu ne luați lumina !...iar luna ... a oftat...
taţi speciali, pe scriitoarea Silvia Urlih, coordonatoa- Am încercat să zbor, captiv eram în palmă
rea unei antologii la care am participat, și scriitoarea Ca într-o colivie... iară frumoasa doamnă
Daria Dalin, care mi-au susținut lucrarea. Surpiza Nu mai avea nici păr, nici chip de pus în ramă,
mea a fost că elevii liceului, la care am învăţat, mi-au Doar frunza mirosea ca-ntr-o ploioasă toamnă
recitat din poezii. A fost un moment emoţionant. Pe floarea ce regină era pe timp de noapte
Ioan POPOIU: Ce-a urmat? S-a întâmplat ceva?! Am încercat să lunec, dar am căzut în gol,
Următorul volum se numește semnificativ Fluturi în Iar în tunelu'-ngust urlau cu mii de șoapte
infern! Și este lansat la Londra! Cum comentați?! Oameni cu chip de corb, ce îmi dădeau ocol...
Ana PODARU: Fluturi în infern este tot un titlu Eu fluture o noapte, ei... corbi să mă înghită,
metaforic, ce subliniază viața fragilă a fiecărui om ce Mi-au pus pe aripi plumb, pe vise gânduri triste,
se luptă cu greutăţile, bolile, suferinţa. Acest volum a
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 123
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
Nu pot să zbor la stele, să poposesc uimită nu-mi face cărări cu vântu-ți ostil
Pe razele ce plâng cu lacrimi contopite. pe frunte, pe mâini...mă plouă cu stele,

Ioan POPOIU: Poezia dvs. devine, treptat, tot mai Octombrie rece, genunchii mi-au stat
dramatică, următorul volum poartă titlul „13 Octom- la cruce de piatră plângând tremurat,
brie rece. Icarii timpului, 2016. Cum comentați? în brațe cu flori... călcând apăsat
Ana PODARU: 13 Octombrie rece este un volum mormântul, vorbind cu ecou... un oftat,
dedicat mamei mele, el reprezintă ziua naşterii mamei
mele şi luna morţii, dar luna reprezintă şi naşterea octombrie rece, pe lume-ai adus
mea, astfel a devenit titlul unei poezii, la fel ca Icarii o floare de mac... înflorind la apus,
timpului, strict cu referire la copiii ce tind spre înalt. un cer ca de foc pe suflet mi-ai pus,
A fost o alegere bună ca titlu, chiar dacă este un titlu sub el lac de lacrimi pe frunze s-a dus,
oarecum codat.
octombrie rece, cu teamă pășesc
Icarii timpului prin picuri de ploaie ce-mi biciuie trupul,
sub clopot ce bate mă adăpostesc,
Din pântec, dorința de zbor către soare în mine trăiește pădurea și... lupul.
Copilul o are... născându-se viu
Purtând moștenirea strămoșilor care Ioan POPOIU: Volumul ce urmează nu lasă loc
Rămași fără aripi, păcatul și-l știu, niciunui dubiu: Cad îngeri din icoane! Volumul a fost
Speranța mustește din fragede timpuri premiat, dealtfel! Ce ne puteți spune?
Când pasul devine mai ferm pe-al său drum,
Dar urma se pierde dormind sub nisipuri
Iar pasărea Pheonix renaște din scrum,
Din nou o privire spre caldele raze,
De pleoape căzute, se pierde-n ocean
Și gândul respiră-n iluzii și oaze
Când sufletul pare străin de alean,
Curtean fără rege în turn de castel
Cu mâinile-ntinse spre cerul cu stele,
Când vântu-n duet cu un vechi menestrel
Îi mângâie tâmpla cu versuri culese
din inimi de munte, povești de izvoare, Ana PODARU: Ca și celelalte volume, și Cad în-
din miez de mesteacăn, lăstar ce nu moare, geri din icoane a fost lansat în cadrul zilelor Revistei
din clopot ecou, scrie versul în zare Banchetul de la Lainici, la Liceul Carmen Silva din
lumina din lună căzând la picioare. Petroşani şi Mănăstirea Sf. Varvara din Petroşani,
Secunde se duc prin urlet de lup, unde am avut un public impresionant, cu scriitori con-
Magnolii presară covor de petale, temporani de renume, printre care nu pot să nu-l
Iar foi dintr-o carte ce iute se rup amintesc pe mentorul meu, scriitorul petroşănean Du-
Călcâiul demult nu mai poartă sandale, mitru Velea şi pe marele scriitor Mihail Diaconescu.
Covoare de stele și flori presărate Dumitru Velea a făcut posibilă apariţia acestui volum,
Ascund spini și cuie, iar blânda făptură scriindu-i și prefaţa, fără dumnealui, acest volum nu
În cursa de iederi cu lacrimi udate ar fi existat, am avut susţinerea dumnealui din toate
Dorința din cale-i agață și fură... punctele de vedere, a fost premiat de Fundaţia I. D.
Și rupe...și fură speranța din lume Sîrbu din Petroşani. Un volum care a primit foarte
Ajuns lângă visul născut din pruncie, multe lucrări critice.
Cu aripi de ceară nu-i vreme de glume
Când seceta arde cerând veșnicie.

Octombrie rece

Octombrie rece, ce poți să-mi aduci?


mi-ai pus la picioare sfârșit, început,
pe frunzele-ți moarte ades au căzut
din lacrima mea poveri mari de cruci,
ce poți să-mi mai dai?... dă-mi toamnele mele,
să sorb asfințit cu ochi de copil,
124 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
Cad îngeri din icoane coordonată de Profesorul, scriitor Victor Cobzac - 2017,
Antologia ,,Iubiri înrourate’’, coordonator Liliana Liciu
Cad îngeri din icoane pe trupul meu de gheață, - 2017, Antologia ,,Nomazii Speranței’’, - coordonator
Genunchii-mi sunt de piatră, nici nu mai pot a Elena Volcinschi - 2017, Antologia prieteniei, vol.II, co-
plânge, ordonator Mirela Minuța Alexa - 2017, Antologia ,,Sub
Cu fruntea aplecată mă rog în bălți de sânge, zodia poeziei”, coordonator Izabela Tănase - 2017, An-
S-a prins un drob de sare sub pleoapă-n dimineață. tologia pentru civilizația creștină - ASCIOR -2017 - co-
Cad îngeri din icoane și sfinții mă-nconjoară, ordonator Nicolae Mușat, Antologia Poetica -2018 (po-
Mă scaldă-n mir și leacuri, mă ung cu apă vie, ezii și prefață semnată Ana Podaru), condusă de Chris-
Din glasul lor psaltirea-i un dar de cununie, tian W. Schenk, Antologia ,,Clepsidra cu sentimente” -
Mireasă îmbrăcată-n lințolii-n plină vară. coordonator Mariana Moga - 2018, ,,Dicționarul de re-
Cad îngeri din icoane, se roagă Maica Sfântă, liefuri românești”- octombrie 2018, coordonator Mari-
Eu nu mai am putere să-mi pun pe cap coroana, ana Moga, Antologia „Rochii de zăpadă” - 2019, coor-
Din mine curge viața și-mi oblojește rana donator Daniela Toma, editura ArtCreativ - Bucureşti,
Un pustnic și un clopot ce pentru sfinți cuvântă. Antologia „Printre rânduri, printre gânduri, printre oa-
Cad îngeri din icoane, buchetul meu de cale meni” - 2018, coordonator Mioara Luana Hususan etc.
Înghite plin de sete din lacrimile-amare... Următorul volum apărut se numeşte Un ax infinit,
M-au parfumat toți crinii, tămâia urcă-n zare, lansat la Lainici, apărut în 2018, cu sprijinul redactorului
La gât nu port mărgele, e-un lanț cu șapte zale. şef al revistei Banchetul, revistă ce apare sub egida Uni-
Cad îngeri din icoane, se zguduie pământul, unii Scriitorilor din România, unde sunt şi eu redactor.
Pereții scot un murmur, suspină-n rând cu mine, Iar cel mai drag proiect al meu se numeşte Păpuşi din
Din lumânări lumina mă-nalță din ruine pănuşi, volum de poezii pentru copii, volum bilingv ro-
Când ceara se prelinge pecetluind cuvântul. mân-englez, apărut la Editura Art Creativ din Bucureşti,
Cad îngeri din icoane, la nunta mea se-adună cu sprijinul Redactorului şef Daniela Toma, realizat îm-
Ce-a plămădit din lut cu mâini curate, sfinte, preună cu un grup de copii care au lucrat la ilustrate, în
Mă rog la Demiurg să-mi fie, el, părinte, special Cătălina din Ungheni.
Când cerul și pământul cu mine se cunună.

Ioan POPOIU: Volumul este expresia lirică a lup-


tei cu boala, pe care a trebuit să o înfruntați?
Ana PODARU: Boala a apărut mai târziu, în
2017, exista cu siguranţă în corpul meu, spun asta
pentru că întorcându-mă în timp, la primele mele scri-
eri, toate sunt premonitorii, poezia este glasul interior
al sufletului.

În cadrul celei de-a doua ediţie a Taberei prieteniei lite-


rare „De amicitiae”, eveniment care s-a desfăşurat în pe-
rioada 25-29 iulie, la Pensiunea Faur, Alba

Ioan POPOIU: Ce planuri de viitor aveți ca po-


etă?
Ana PODARU: Momentan lucrez la un roman,
numit Punctul final, un roman autobiografic ce ţine
de perioada bolii şi de lupta cu maladia secolului. Mai
am o nuvelă la care am încetat să mai lucrez, nuvelă
numită Destinul Magdalenei, dar intenționez să reiau
Ioan POPOIU: Pe lângă aceste volume, sunteți lucrul şi să o termin.
prezentă într-o serie de Antologii! Ioan POPOIU: Vă mulțumesc mult pentru bunăvo-
Ana PODARU: Da, am participat la multe antologii ința acordată și vă doresc succes în continuare.
printre care: ,,Antologia Unghenenilor'' de peste Prut,

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 125


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Ana PODARU

POVESTE DE CRĂCIUN
Trăia odată într-un sătuc de la poalele munților să aibă cu ce încropi o oală de ciorbă sărăcăcioasă. Nu
Carpați o femeie cu 7 copii mici. Soțul ei murise într- mai avea de nici unele, toamna adunase ciuperci pe
o zi nefastă când un trăsnet lovise casa, focul spulbe- care le uscase la soare, fructele de pădure, tot uscate,
rându-le toată agoniseala, murise încercând cu dispe- le fierbea pentru copii. Ea abia că mai mânca câte o
rare să-și salveze mama țintuită la pat. Flăcările au coajă de pâine ce rămânea după ce-și îndestula copiii.
cuprins camera unde ea zăcea paralizată de mai bine Era slabă de abia se mai ținea pe picioare. Într-o seară
de zece ani și fiul pierise odată cu ea în acea încăpere. după ce aprinse lampa să citească scrisorile copiilor,
Din casă nu mai rămăsese nimic așa că sărmana la fereastră auzi un ciocănit, și-a șters lacrimile ce-i
mamă a trebuit să se mute într-o colibă de la marginea șuroiau pe obraji și s-a apropiat de fereastră. Era pre-
pădurii. Iernile erau grele și fiarele pădurii de multe otul satului ce venea din când în când să-i mai aducă
ori dădeau tărcoale colibei. Sărmana mamă aduna vești din sat și câte ceva de-ale gurii:
vreascuri tot anul și le căra în spinare pentru a-și apăra - Uite, am adunat din sat câteva hăinuțe pentru
copiii de frig la venirea iernii. Erau geruri aspre și ză- copii, bani nu am putut aduna că toți sătenii sunt să-
pada troienea căsuța de nu se mai vedeau ferestrele. raci și se apropie sărbătorile. Am tăiat porcul și ți-am
adus un pic din pomana porcului. Dacă poți să vii la
biserică la slujba de Crăciun, aș fi tare bucuros, dar
așa troienită mă îndoiesc că este posibil să ieși din
casă.
- Mulțumesc părinte, Măicuța Domnului fie cu
noi... Nu am de nici unele pentru sărbători și copiii
mi-au lăsat scrisori, tare mă doare să-i văd necăjiți...
Offf... de-ar trăi tatăl lor, sărmanul a pierit odată cu
cea bătrână și ne-a lăsat pe drumuri.
- Mare-i mila lui Dumnezeu, femeie! Mai am trei
bănuți pe care i-am găsit în cutia milei aseară, dacă te
ajută cu ceva, eu ți-i dau...
- Mulțumesc, părinte!... și femeia luă bănuții și-i
strânse în pumn.
Părintele binecuvântă coliba și copiii și se în-
toarse în sat, nu putea să șadă mult că la apusul soa-
relui lupii începeau să dea tărcoale pe poteca troienită.
Femeia stinse lampa și se ghemui într-un colț lângă
copiii ce dormeau pe patul de paie înveliți cu o cergă
ruptă. Dintr-o dată ușa se deschise larg și o lumină
mare pătrunse în casă, femeia-și puse mâna la ochi
orbită de lumina puternică, un înger se apropie de ea
și-i spuse:
- Nu te teme femeie, sunt doar un înger trimis de
Domnul, am venit să te rog să să-mi dai unul dintre
Diminețile și le petrecea dând zăpada la o parte, bănuții primiți să-i dau cerșetorului ce așteaptă afară,
din jurul casei, ostenindu-se. Copiii erau frumoși și mai rămân doi bănuți, pe unul din acei bănuți trebuie
ascultători. Anul s-a scurs și de această dată ca fulge- să-l arunci în fântâna părăsită, iar pe celălalt bănuț să-
rul, iar în coliba cea sărăcăcioasă copiii pregăteau l îngropi în cenușa din sobă în seara de Ajun!... După
scrisorile pentru Moș Crăciun. Dorințele lor erau mo- cele spuse îngerul se făcu nevăzut luând cu el și unul
deste, doreau doar o viață mai bună pentru mama lor. dintre bănuți. Femeia începu să plângă, uitându-se la
Fântâna secase de mai bine de un an și mama aducea copilași. Oare de ce trebuia să se întâmple așa?... cu
apă de la izvor cu două găleți legate de un par ce-l bănuții aceștia puteam să pregătesc masa de Cră-
așeza pe umeri, apa era puțină și când gerul era crunt ciun?... își spuse ea în gând. Nu a putut să pună geană
izvorul îngheța atât de tare încât sărmana femeie ră- pe geană, s-a tot învârtit în pat dintr-un colț în altul,
mânea fără apă, uneori topea zăpadă într-un ceaun ca
126 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
gândindu-se dacă să urmeze porunca îngerului. Dimi- de fericiți, țopăiau și cântau în jurul lui. Aveau pâine
neața a scuturat sacul în care mai era un pumn de făină caldă și carne de la pomana porcului. Erau bucuroși,
și a copt o pâine-n vatră. Apoi a ieșit să curețe cărarea s-au așezat în fața bradului și au început să cânte un
ce ducea spre izvor și s-a oprit aproape de fântână, era colind, mama lor cânta și ea. Dintr-o dată o stea a co-
troienită, abia că se mai zărea. A început să curețe ză- borât la fereastra lor, era magică, a întrat prin fereastră
pada din jurul ei, făcându-și cărare, apoi a ridicat ca- și s-a așezat în vârful bradului, toate ghirlandele au
pacul din lemn putred și s-a căutat în buzunare. A gă- început să strălucească, merele s-au transformat în
sit cei doi bănuți și cu lacrimi în ochi a aruncat unul globuri, și alte stele de multe culori s-au așezat pe bră-
dintre bănuți în fântână, ascultând cum se lovește de duț. Ușița vetrei s-a deschis și bănuțul s-a transformat
marginile ei. A oftat din greu și a pus capacul la loc, într-un cozonac mare și pufos în jurul căruia au apărut
apoi s-a întors la copilașii ei strângând în pumni ulti- 360 de bănuți de aur. Femeia văzând minunea alergă
mul bănuț. Cenușa se stinsese în vatră și aștepta bă- la fântână, fântâna era nouă, ciutura părea abia schim-
nuțul din mâna femeii. De obicei femeia curăța vatra bată, capacul de lemn era nou, a luat din mâna copi-
și arunca cenușa în fața casei ca să nu alunece pe ză- iilor ce o însoțeau unul dintre bănuții de aur și l-a
padă când pleca la izvor. Acum aruncă bănuțul în aruncat iar în fântână, s-a auzit zgomotul apei. Femeia
sobă și închise ușița de metal, apoi își puse ciorapii de a coborât ciutura și a scos apă din fântână, a băut din
lână și luând securea din coșul cu lemne se duse în coșul palmei o gură de apă și nu-i venea a crede ochi-
pădure. Nu mai ningea de aseară, așa că putea să caute lor. Toate aceste minuni se întâmplau în Ajunul Cră-
un mic brăduț pentru copiii ei. Tăie repede unul, cel ciunului. Cu apa abia scoasă din fântână, încălzită pe
mai frumos și-l târâii după ea până in fața casei. Nu sobă își îmbăie copiii, pregătindu-i pentru venirea
mai împodobise brazi de când murise soțul ei. Ura Moșului. Apoi a început să taie cozonacul ce mirosea
Crăciunul. Acum căută într-un cufăr vechi căteva zi- a sărbătoare. Așeză farfuriile pe masă și împărți copi-
are vechi, câteva conuri de brad cu care se jucau copiii ilor din carnea primită și din pâinea coaptă pe vatră.
și începu să pregătească ornamente pentru brăduț. Nici nu apucau copiii să ia o înghițitură din bucatele
Tăie ziarele cu grijă pregătind ghirlande și beteală, ce- pregătite că toată mâncarea se înmulțea. Apăreau pe
ruind foile mai întâi. Copiii priveau cu atenție ce face masă tot felul de bucate alese. Copiii mâncau și se ve-
mama lor și toate minunățiile ce ieșeau din mâna ei le seleau. La geam a bătut un moșneag cu părul alb și
așezau în pomul proptit într-o bucată de scândură. Câ- barbă deasă, era îmbrăcat cu o pelerină roșie, la fe-
țiva biscuiți găuriți cu un ac, legați cu ață, erau așezați reastră erau spiriduși și doi reni ce priveau în casă.
cu grijă în brăduț de copii, coșulețe umplute cu fructe Moșul a intrat și a împărțit daruri. Copiii au cântat co-
uscate și conuri de brad, ghirlande ceruite și steluțe lindele învățate de la bunica lor ce murise în incendiu.
din ziare urcau rând pe rând în brăduț. Copiii țopăiau Moșul era bucuros, dar a plecat grăbit spre alte case.
căutând să așeze mere și nuci în loc de globuri în bră- Mama a rămas în colibă cu copiii ei până a doua zi,
duț, mai aveau și un coș cu ghindă cu care se jucau ziua când și-a luat copiii de mână și a plecat la Sfânta
uneori. Le-au colorat cu acuarelă și le-au așezat în Biserică, ducând cu ea daruri pentru alți copii săraci.
pom. Nu aveau luminițe, abia că-și permitea gazul din Din acea seară de Crăciun viața lor a devenit bună, iar
lampă, nu aveau electricitate în colibă așa că s-au ei niciodată nu au uitat magia Crăciunului.
mulțumit cu podoabele făcute de mama lor. Erau așa

Diandra David, Ana Podaru, Dumitru Velea şi Dumitru Augustin Doman

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 127


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Camelia ARDELEAN

ANA PODARU – ZBOR DE FLUTURI ÎN INFERN


Poeta Ana Podaru, deja cunoscută din spaţiul virtual, Ideii, Oneşti, 2018, la secţiunea „Literatură plurilin-
atunci când ne-am întâlnit pentru prima oară la Deva, în gvă”. Este vorba de volumul Fluturi în infern (Butter-
luna august, 2018, cu ocazia popasului Caravanei Cul- flies in Inferno), apărut în ediţie bilingvă (româno-en-
turii în oraşul de la poalele Cetăţii, m-a surprins plăcut, gleză) la Editura Inspirescu din Satu-Mare, în 2015. M-
făcându-mă să descopăr o femeie cu alură de adoles- am cufundat între coperţi ca într-o apă cristalină, răco-
centă, pe chipul căreia necazurile (deloc puţine) au refu- roasă, şi am simţit o energie creatoare incredibilă
zat să-şi pună pecetea şi a cărei frumuseţe exterioară răz- ţâşnind dintre file, ca dintr-un gheizer al cuvântului.
bate din interior, cu o vigoare de nestăvilit. Iniţial, titlul m-a contrariat puţin, părând a fi construit
Entuziasmul molipsitor al Anei şi delicateţea sa evi- pe un paradox, dar lecturând poemul-pilot al cărţii, i-am
dentă m-au făcut curioasă şi dornică să-i răsfoiesc scrie- înţeles pe deplin sensul: „Am colindat aseară poienile în
rile, ştiind-o în plină ascensiune literară. Mi-am propus vis,/ Eu… fluture, o zi dansam cu licuricii/ Şi mă-nălţam
să mă aplec asupra uneia din cele trei cărţi primite în dar la stele, plutind în necuprins…”, afirmă ea autoportreti-
cu prilejul sus-menţionat, care poate a fost adusă mai zându-se, însă, aşa cum se întâmplă mai întotdeauna în
puţin în atenţia publicului, dar care merită să fie făcută, viaţă, fericirea este de scurtă durată: „Dar se-auzi un tu-
de asemenea, cunoscută, mai cu seamă că a obţinut Pre- net şi totul s-a schimbat,/ Iar licuricii-n corbi flămânzi
miul I la Concursul Internaţional de Publicaţii Expresia s-au transformat/…/ Mi-au pus pe aripi plumb, pe vise
gânduri triste...“ (Fluturi în infern).

Fluturele este un simbol al sufletului, al metamorfo- palmă fluturi/ răsăriţi din amintirea/ zorilor de zi cu sti-
zei, al învierii, speranţei şi, nu în ultimul rând, al vieţii, huri/ vântu-n plete cu iubirea”. Încărcată de semnificaţii
al unui nou început. El poate fi regăsit în multe poezii este şi poezia Am renăscut udată de lacrima fierbinte:
din volum, cum ar fi poemul Vă trimit din palmă… – o „M-am întrebat aseară, privindu-mă-n oglindă,/ De mai
declaraţie cu inflexiuni optimiste, ce vădeşte dragostea trăiesc aievea sau am murit de mult,/ Şi-am scormonit
de oameni, nedisimulată, a autoarei: „Vă trimit din cenuşa secundă cu secundă;/ Certat fiind cu timpul, nu
128 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
vreau să-l mai ascult“, în care se conchide pe un ton pro- nimic nu este întâmplător în imaginile poetice ţesute cu
fetic: „Nu m-am născut degeaba, acuma sigur ştiu“. La- migală de artist(ă), cu esenţe chiar din lumea sa interi-
crima, simbol al durerii şi al purificării, apare constant oară: „Din palma mea curgea nisipul/ se transforma-n
în conţinutul textelor, semn că existenţa autoarei nu a câmp de trifoi”. Despre înger, el vine ca ocrotitorul celor
fost una presărată cu petale de trandafiri, ci mai mult cu aleşi şi exprimă nevoia acerbă de sprijin din Înalt a poe-
spinii amărăciunii. tei: „Iar îngerii-mi citeau din file/ din glasul lor curgea
Conştientizarea misiunii sale terestre transpare şi din poruncă…” (Revelaţie).
poezia Un înger în vis m-a certat, în care ea ne mărtu- Adâncimea lăuntrică remarcabilă a poetei Ana Po-
riseşte credinţa că harul său este dăruit de Sus: „Un înger daru se face permanent simţită pe parcursul cărţii, ea co-
în vis m-a certat,/ Mi-a spus: - De ce dormi?/ Ştii a municându-ne fără reţineri trăirile sale ardente: „lăsaţi-
scrie.../ Mi-a pus într-o mână hârtie,/ Din aripi o pană mă să tac, dar vai…/ al sufletului glas se-aude/ un pas
mi-a dat,/…/ Steluţe pe gând mi-a vărsat,/ Cuvinte ve- în iad şi unu-n rai/ şi gândul meu pe nu ştiu unde” (Vor-
nite din ele/ Curgeau din tărâm depărtat”. beşte sufletul, eu… tac) sau: „tortură, chin şi nepu-
În altă ordine de idei, iubirea – supremul sentiment tinţă,/ sub clipa ceasului din urmă,/ un suflet plin de ne-
uman – nu este neglijată de poetă. Dragostea Anei este fiinţă/ nisipul din clepsidră curmă” (Trecut-am noapte
mai degrabă una cu final nefericit, cel puţin aşa reiese peste tine) etc. O poezie în care autoarea îşi etalează ca-
din poezia Mă lasă, unde regretul pentru clipele fru- pacitatea de metaforizare este Cerşetori suntem toţi,
moase petrecute împreună cu iubitul, rămase la stadiul unde eul liric se exprimă fără rezerve: „Cerşetori suntem
de amintire, se resimte acut: „De pleci nu-nchide uşa-n toţi, chiar de zdrenţe n-avem/ noi iubire mereu de la
urma ta,/ Cu talpa pasul să-ţi sărut, mă lasă,/ Să simt viaţă cerşim/ şi umili către cer, dezlegaţi de blestem/ la
fiori, adulmecând sfioasă/ Parfumul ce-a rămas în min- apus de dorinţi, ochii trişti îi golim”, încheind pe un ton
tea mea”. Nostalgia după iubirea cândva împărtăşită, fatidic: „resemnaţi, rătăciţi, cu genunchii juliţi,/ în
care s-a stins ca un amurg înghiţit de nori, o degajă mai adânc zdrenţuiţi şi iubind neiubiţi”. Şi ultima poezie din
multe poezii: Plecarea ta miroase a pustiu („Plecarea volum încheie, pe acelaşi ton meditativ, periplul repetat
ta miroase a pustiu/ cad clipele trecute-n nefiinţă/ neso- al poetei între ceruri şi pământ, ea conştientizând efeme-
cotit e timpu-acuma ştiu/ să cern secunda mi-e cu nepu- ritatea fiinţei umane şi incapacitatea acesteia de a-şi stă-
tinţă”), Sărutul tău de gheaţă („S-a zgribulit iubirea/ La pâni/controla trecerea prin timp: „Suntem stăpânitori ai
braţ cu amintirea”), Loveşte-mă de vrei cu flori („lo- timpului trecut/ dar nu deţinem cheia secundei ce ur-
veşte-mă să simt vraja iubirii,/ nu pune sare pe cărări mează/ în noi trăiesc iluzii ce fiarele asmut/ iar rănile
rănite”), Ce linişte-i în noi iubite („de-atâtea lacrimi şi deschise adesea sângerează” (Ne modelează timpul în
tristeţi/ plesnesc paharele golite”), Mă doare lipsa ta palma lui muncită).
(„sinapsele-mi sunt parcă nişte aţe/ pe-un ghem moto- Se cuvine spus că şi titlurile poeziilor constituie, ele
tolit când timpul trece”), Şi mă urăsc că te iubesc („şi însele, adevărate micropoeme pline de gingăşie şi pros-
mă urăsc că nu mai poţi să stai/ să-mi umpli iar izvoa- peţime, ce reliefează imaginaţia bogată a autoarei, du-
rele golite”) etc. Deşi din versurile sale răzbate o undă blată de o forţă de expresie mai rar întâlnită, izvorâtă
de tristeţe desprinsă din cenuşa sentimentelor, poeta (probabil) din dureri sufleteşti sau trupeşti, forţă prin
deţine secretul pentru a supravieţui unei asemenea ne- care atrage cititorul în torentul infernului său interior,
dorite stări: „Sădeşte-n calea ta o floare/…/ Şi nu uita să subjugându-l şi făcându-l să-i simtă suferinţa ca pe pro-
cerni apusul/…/ Păstrează ce-ai trăit în palmă/ şi pria Golgotă.
strânge pumnul cu putere/ şi dă-i destinului, de-ţi cere,/ Lirismul ce planează asupra poemelor sale denotă, în
un zâmbet, nu-l lăsa să doarmă” (Un început şi un ciuda dramatismului evident, un profil de învingătoare.
sfârşit). Există poeme prin care se divulgă o iubire idea- Ana poate zbura chiar cu aripi frânte, iar dacă nu, se tâ-
listă, născută (probabil) din nevoia lăuntrică a femeii- răşte pe genunchi, la graniţa dintre agonie şi extaz, până
poete de a-şi găsi sufletul-pereche, care să o înţeleagă şi la ţinta propusă, dar nu abandonează lupta. Asta nu în-
să o accepte aşa cum este: „De ani şi ani culeg iubirea/ seamnă că, uneori, dezamăgirile nu(-i) lasă urme greu
din palma ta şi-ţi mulţumesc”. Acestui iubit, imaginar sau sau imposibil de vindecat, spulberând(u-i), pentru o pe-
nu, Ana nu se sfieşte să-i declare cu sinceritate simţămin- rioadă, iluziile: „o lacrimă căzută trecător/ din cicatrici
tele: „mi-ai scris pe suflet cu penelul” (Îţi aminteşti iubi- parcă ar vrea să spele/ un ritm mai bate-n pas deşteptă-
rea mea). Sunt poeme ce debordează de romantism şi tor/ dar visul a plecat privind la stele” (Din renunţările
sensibilitate, încercând să convertească în realitate o iu- la vis).
bire (aparent) imposibilă, şi care se surprind chiar în spa- În ciuda vicisitudinilor, elanul creator al poetei este
tele unor titluri sugestive, ca: Ascultă cum respiră vântul, neştirbit, lucru de admirat, înăuntrul său clocotind un
Îţi aminteşti iubirea mea, Ţi-am vizitat în miez de noapte vulcan al poeziei, care-i erupe prin toţi porii. Setea ei de
sufletul, Rugăminte, S-au copt în noi cireşele de mai, viaţă poate fi stinsă numai cu nectarul cuvintelor, al ce-
Mai lasă-mă puţin, Eu oglindită-n irişi verzi, Tu şi eu, lor cu înţelesuri profunde, aşa cum se pot întâlni (şi) în
Şi pune-vom iubirii stindarde nelumeşti ş.a.m.d. cuprinsul acestui volum. Îi doresc doar ca magica fân-
Ca simboluri puternice, în multe poezii ale Anei tână de lumină să nu-i sece niciodată, iar timpul să-i în-
apare palma, în altele îngerul. Palma simbolizează în- găduie (dis)cernerea!...
drăzneala, francheţea, dăruirea. Iată că totul se leagă şi

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 129


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Andreea MAFTEI

Ana PODARU, ZECE POVEȘTI


„Luna le lumina cărarea încercând să-i ferească de micile cu trandafiri de toate culorile, am cules, înțepându-ne
obstacole apărute pe cărarea îngustă, brazii șușoteau în- în spinii groși, cele mai frumoase roze, alături de Prin-
groziți de curajul copiilor de a se avânta în pădure tot mai țesa Rozelor, apoi am vărsat lacrimi odată cu mama
mult.” – Aripile pajurei ei, regina Steaua Nopții. Am suferit când răutatea ve-
rișoarei cele rele a transformat-o pe prințesă în stană
de piatră, cu parfumul cel magic. De asemenea, am
purces în călătoria inițiatică a tânărului grădinar-erou,
spre găsirea căii de a-și salva prințesa mult iubită. Ci-
fra magică, șapte ne-a amintit de Timp, de trecerea lui
cu fiecare a șaptea zi și ciclicitatea acestuia. Am aflat
bucuria din deznodământ, odată cu învingerea Răului.
Speranța Binelui și a Dreptății ne-a luminat ochii și
inima, aflând despre ucenicul cu puteri supranaturale,
Roibul.
Ca și în basmele românești eroii sunt oameni din
popor, ghidați spre victorie doar de puterea curajului
și strălucirea istețimii lor. În ajutorul binelui, ele-
mente ale miraculosului - personaje fabuloase, obi-
ecte magice - dau speranță și pavează drumul iniția-
tului cu fapte bune. Căci, un lucru esențial, de aseme-
nea, pentru lumea poveștilor, este întocmai funcția
educativă, specifică. Ne lăsăm pradă subiectivității
trăirii emoției, vărsăm lacrimi sau suferim în tăcere
alături de necazurile celor ce dau viață poveștilor. Ne
aliniem ființelor de hârtie, cum le numea R. Barthes,
ca într-un joc al imaginației absolute, și ne facem, as-
tfel, prieteni noi: pe Will și pe Emilly, în căutarea pa-
jurei (Aripile pajurei, pg.25). Iată cum, prin prezența
simbolică a acvilei de munte și a stejarului, bifăm spa-
țiul românesc („Pajura zboară spre cuib privită de fa-
milia reunită... Pasărea devine protectoarea satului,
Asemenea definiției etimologice a basmului, năs-
iar satul primește numele – Pajura.”, pg. 37) Este
cocirile Anei Podaru, în proza sa scurtă din volumul
foarte interesantă complementaritatea aceasta ro-
Zece povești apărut la Editura Fundației Culturale Ion
mâno-engleză, pe care o regăsim și în biografia Anei
D. Sîrbu, din Petroșani, 2019, iau naștere ca urmare a
Podaru, cu un simț ascuțit al expresiei inovative, dar
numeroaselor lecturi ale copilăriei. Se recunosc ușor
susținută prin sugestia spațiului locuit fantasmatic,
elementele folcloristicii românești, în oralitatea spe-
prin etimologie, folclor și mitologie. Pădurile și cără-
cifică, dar țesute pe tiparul poveștilor engleze, mai
rile pe care traversează, prin joc, cei doi copii cu
ales, în spirala spontaneității, șoptite copiilor la cul-
nume tipic englezești, în căutarea misterului, sunt pă-
care. Frazele curg din scurt, se repetă adesea și crează
durile dese ale Carpaților românești. Copacii au posi-
zidurile magice ale lumii acesteia noi, paralelă celei
bilitatea de a participa la joc, pot vorbi și conduc jocul
în care autoarea s-a retras în ultimii ani, spațiul Marii
către un și mai mare mister. Cititorii cei mici sunt lu-
Britanii. Firea sensibilă și profund creatoare arde ca
ați prin surprindere, brusc, ceea ce, tehnic vorbind,
lumina unei lumânări, producând, în foarte scurt timp,
impun o cheie de lectură contemporană. Textele pot
cu o forță nimicitoare oboselii, texte fermecătoare
fi așezate pe benzi desenate, ori serializate. Ana Po-
care nu te lasă să scapi niciun cuvânt, nicio pagină
daru pare o Mother Goose care citește copiilor lumii
nedusă până la capăt. Am citit împreună cu copiii mei
întâmplări magice, în fapt de seară. Criticul Iulian
povestea Parfumul celor Șapte roze (pg. 11), de
Chivu, cel care i-a și prefațat volumul de proză,
exemplu, și ne-am imaginat la castel, în grădina plină

130 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
afirmă: „Povestitorii de basme erau, cum îi relevă ma- a muzicii. În proza Anei Podaru care, mă repet, poate
rii folcloriști, oameni generoși, îndrăgiți de copii și de fi literatură pentru animație sau, de ce nu, cinemato-
comunitatea lor. Ana Podaru povestește și ea copiilor grafie, apariția elementului suspicios (cheie) în con-
tocmai dintr-un prinos de bunătate contagioasă, din gruențialul textului ține loc de formarea interesului
noblețea ființei sale, din nevoia spiritului de a se pentru lectură; la fel cum ai desena o imagine fără a
odihni în sine și, nu în ultimul rând, fiindcă iubește ridica mâna de pe hârtie, ceea ce ar fi chiar obositor
copiii, copilăria în general, înțelegând aici că, retră- pentru cei mici, dar, în aceeași măsură, extrem de in-
iește câte ceva din farmecul propriei copilării.” teresant.
În Poveste de Crăciun (pg. 39) ne amintim cumva Nume precum: Astree, (fetița fluture, pg. 47 ), la
de Fetița cu chibrituri, deși ea este simbolizată aici o margine de pădure, oriunde, Ederra, de pe malul
prin imaginea Îngerului profet sau chiar a binefăcăto- Nilului, (pg. 57), Aiden, fiul soarelui (pg. 65), din
rului-preot. Răsplata binelui aduce cu sine bogăția și Scoția, Althea, într-un ținut îndepărtat, uitat de lume,
fericirea celor nevoiași și lipsiți de noroc. Credința (pg. 97) ș.a.m.d. confirmă ideea că măcar poveștile
puternică este una din funcțiile caracteristice basme- pot uni laolaltă copiii lumii și că prin acestea ei pot fi
lor autohtone, copii frumoși și ascultători, mame cre- fericiți așa cum își doresc, indiferent de realitatea lor
dincioase, devotate familiei, puternice si sigure, deși înconjurătoare. Ana Podaru speculează această idee și
extrem de sensibile, cu ochii mereu în lacrimi pentru ca un mesager al binelui, al frumosului și al dreptății
binele copiilor. Această poveste mi se pare una dintre adună în lumea poveștilor ei toți copiii pentru ca mă-
cele mai reușite stilistic, deși se resimt și aici influențe car lor să le fie astfel.
străine, desfac, utilitar, nodul originalității podariene. Cele zece povești: Parfumul celor șapte roze, Ari-
Sintactic, textul nu mulțumește întotdeauna nevoia de pile Pajurei, Poveste de Crăciun, Ducesa, Aiden, fiul
a fi simplu și coerent, cuvintele se repetă adesea inu- soarelui, Rege pentru o zi, Inorogul Ekor, Prințesa
til, dar peste toate astea, modul obiectiv de a privi lu- Althea și pasărea măiastră, Micul gigant, propun pe
crurile și sinceritatea expresiei conferă naratorului lângă personajele specifice basmelor - regi, regine,
credibilitatea apreciată de cititorul tânăr. Descrierile prințese, cu nume deosebite, copii speciali, cuminți și
au tonul sensibilității lirice de care dispune poeta Ana frumoși, copii care au vise pe care ajung să și le înde-
Podaru, am întâlnit-o în volumele sale de versuri: plinească, exploratori inteligenți, prietenoși, sensibili.
„Femeia era slabă de abia se mai ținea pe picioare... Ana Podaru recrează lumea în forma ei cea mai fru-
Fetița creștea și se făcea tot mai frumoasă, avea ochii moasă ca exemplu al celei ideale, unde copiii învață
albaștri ce-i străluceau ca stelele în noapte, părul era unii de la alții, se bucură unii de alții, așadar efectul
lung până la călcâie, de culoarea spicelor de grâu, poveștilor e taumaturgic și chiar terapeutic, dar și un
obrajii-i erau rumeni ca pâinea copată pe vatră, iar bu- bun exercițiu de imaginație într-o formă a deconstruc-
zele-i păreau două petale de trandafir... Rochița era de ției și a reașezării ordinii firești, într-o ordine nouă a
mătase roșie, cu flori mari, avea dantelă pe mâneci și lucrurilor, așa cum le văd cei mici. Ana Podaru
la poale. Nu o îmbrăcase niciodată, o ținea într-o ladă uzează și de funcția educativă a poveștilor sale, pentru
veche alături de pălăria de mătase și pantofiorii de lac. buna dezvoltare a copiilor, se simte datoare pentru
(...) fetița nu avea picioare”. (pg. 49) Ce observăm asta, căci este, întâi de toate, mamă. Nu este suficient
prin aducerea în mod instantaneu a unor idei noi care doar să citim, scriitoarea îndeamnă la înțelegere, la
încearcă să dezvolte și să explice configurația epicu- delimitarea binelui de rău, la fructificarea creativității
lui? Secvențialitatea specifică povestirii care, în proza și a imaginației. Un foarte bun exemplu aduce, astfel,
scurtă, nu e tocmai potrivită și blochează fluiditatea prin desenele atașate textelor, ilustrațiile făcute de o
epică. Dar ne putem aduce aminte de abordarea cine- elevă de 16 ani, Cătălina Tcaciuc, din Ungheni, Re-
matografică a benzilor desenate, din perioada clasică. publica Moldova.
Acestea dezvoltau imaginația, sporind vizual, prin ca- Iată, o scriitoare care nu se sfiește și are curaj, o
dre care se succedau până la căderea cortinei, simbo- scriitoare care într-un timp foarte scurt, cu debut po-
lizând deznodământul, aducând mereu ceva nou, sur- etic în 2014, a scris opt volume de versuri și unul de
prinzător, chiar dacă nu se lega de anterioarele epi- proză, toate având succes la public, Ana Podaru. Ne
soade narative. În arta secvențială a benzilor desenate bucurăm de cărțile ei și le dorim viaţă lungă printre
un element de noutate sau de suspans o aduce și im- cititori.
plicarea sunetului în animarea personajelor ori chiar

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 131


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

Mihai PETRE

ZECE POVEŞTI SAU DESPRE DRUMUL


CORECT ÎN VIAŢĂ

Ca poetă cunoscută și apreciată critic, Ana Po- prezentat ca poezii pentru copii. Prin cele Zece po-
daru se afirmă prin talentul și sensibilitatea care îi vești, Ana Podaru oferă texte-suport de lectură nu
permit să trăiască sincer în spațiul cuvântului devenit doar pentru uzul celor mici, așa cum s-ar putea înțe-
vers, suficient și necesar definirii ei ca ființă ce-și tră- lege din titlu și din desenul de pe coperta 1, ci și pen-
iește fragmentar fericirea, privind cu candoare fluturii tru uzul celor interesați, indiferent de vârstă...
al căror zbor se înscrie în timp, ori icoanele ce adă- Se știe că basmul, ca orice specie a genurilor lite-
postesc îngeri în căderea tulburată de spinii prinși în rare, a cunoscut o lungă evoluție, de la dimensiunea
aripă... La nivelul poeziei, a experimentat câteva ge- familială, cu simpla poveste însăilată pe un principiu
nuri, de la cea modernă la poezia pentru copii și cea etic – victoria binelui asupra răului, principiu de
cu formă fixă, toate exerciții poetice asumate de o au- inoculat celor mici, la cea cultă, cu mesaje direcțio-
tentică artistă a cuvântului căreia talentul îi permite să nate spre grupurile-țintă prin metafora drumului ce
interpreteze arii din opere atât de diverse. permite similitudini între erou și cititor.
Ultima carte, Zece povești, apărută la Editura Fun- Sub aspect teoretic, sunt acceptate trei tipuri de
dației Culturale “Ion D. Sîrbu”, în 2019, înseamnă de- basm: fantastic, legendar sau nuvelistic1. Indiferent
butul în proză al autoarei, plasat în continuitatea vo- de natura sa, basmul oferă cititorului/ascultătorului
lumului de versuri Păpuși din pănuși/Husky dolls, „oglindirea vieții în moduri fabuloase”, cu personaje

1Vezi și Ovidiu Bîrlea care, în Mică enciclopedie a poveștilor


românești, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976,
vorbește și de basmul despre animale,
132 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
care „nu sunt numai oameni, ci și anumite ființe hi- alterarea formulelor inițiale ale basmului clasic pen-
merice”, absența acestora fiind esențială pentru apar- tru cinci dintre povești: Trăia odată un rege.../
tenența la specie2. Cândva, mai demult.../ Trăia odată într-un sătuc.../
Aventura speciei a început din momentul în care Într-un ținut îndepărtat.../ Undeva, într-un ținut înde-
aceasta a atins nivelul de basm cult, căci acum se tran- părtat..., celelalte cinci având refuzate complet apar-
sferă accentul de pe curajul eroului exemplar pe cali- teneța la familia basmului, prin formule, apropiindu-
tățile lui umane: cinste, corectitudine, adevăr, curaj se de alte specii epice (vezi, de exemplu, Rege pentru
etc. Înțelegându-i valoarea educativă, oameni de cul- o zi, Inorogul Ekor, Ducesa ș.a.). O inovație intere-
tură, de la simpli culegători la analiști ai acestui feno- santă, subliniind meritul deplin al autoarei, este aceea
men epic, s-au oprit asupra speciei fie din perspectiva a onomasticii poveștilor. Prin aceasta se depășește
realizării unor culegeri de basme (frații Jacob și Wil- spațiul toponimic și antroponimic românesc, înscri-
helm Grimm, Charles Perrault, Hans Cr. Andersen, indu-se într-o realitate universală, căci copii și adulți
Petre Ispirescu, Ion Pop Reteganul ș.a.), fie din cea a români se pot opri să-i citească poveștile, posibil fiind
abordărilor teoretice, cu studii de referință (Lazăr Șe- în Scoția, în Carpați, ori pe malul Nilului... Făt-Fru-
ineanu, George Călinescu, V. I. Propp, L. Rörich mos și Ileana Cosânseana, actanții principali ai bas-
etc.). mului popular românesc, au lăsat liberă scena acțiu-
De obicei, basmul cult se construiește pe structura nilor pentru Will și Emilly, pentru Ederra și Astree,
narativă a celui popular, respectându-i elementele ori pentru Arthur, Aiden și Lily, în ciuda unor necon-
constitutive, de la formulele inițiale, mediane și fi- cordanțe între antroponimie și toponimie (contele Ge-
nale, la inserția elementului perturbator și refacerea orge, nu Georges?... și contesa Lisette sunt personaje
echilibrului și a ordinii inițiale. Expresie a unui talent unei acțiuni plasate pe malul Nilului!?...). Consecin-
literar autentic, basmul cult poartă amprenta viziunii țele modernizării onomastice se observă imediat și
despre lume și viață a autorului, fapt ce explică ino- autoarea evită cu eleganță posibilele discordanțe între
vațiile aduse structurii narative clasice a basmului po- numele personajelor și modul de a gândi, vorbi și a
pular. De asemenea, orice basm cult este tributar sti- acționa. Lupta dreaptă de pe tărâmul zmeilor, sabia și
lului artistic al autorului, fiind cunoscute deschiderile calul care mânca jăratic... au fost înlocuite cu flori,
spre romantism, prin amplele descrieri de peisaj, la pâine, parfum etc., cu dragostea pentru păsări (Pa-
Eminescu, ori spre realism, cu personaje implicate în jura) și animale (Ducesa), cu generozitatea (Poveste
acțiunile pline de dinamism și umor, la Creangă... de Crăciun) și, în toate, cu victoria binelui asupra ră-
Azi, a scrie povești este o acțiune cel puțin teme- ului, atât de particular sfârșit al oricărui basm.
rară, având de depășit mai multe obstacole, începând Prin cele Zece povești, autoarea demostrează că
cu ritmul vieții contemporane care afectează auditorul basmul, ca specie a epicului cult, nu e depășit, având
modern, familiarizat mai degrabă cu tehnologia digi- multiple posibilități de reinventare. Depinde doar de
tală de ultimă generație și terminând cu foarte des în- talentul și disponibilitaea unui autor dispus să aloce
tâlnita inapetență pentru lectură a bunicilor, vector timp copilăriei, plecând de la a sa, pentru a o reda și
principal în educarea și dezvoltarea estetică și morală celorlalți... Cartea Anei Podaru subliniază ideea că
a celor mici. toate basmele, indiferent de nuanță, ar trebui (re)va-
Lectura celor Zece povești relevă măsura în care lorificate fie și pentru una din cele mai frumoase me-
Ana Podaru a reușit să surmonteze dificultățile, ino- tafore, aceea a drumului corect în viață. Copii, ado-
vând la mai multe niveluri ale construcției epice, su- lescenți ori tineri, toți au de învățat câte ceva din tra-
bordonată poeziei care o definește pe autoare, fie pen- seul inițiatic al eroilor din cele Zece povești. Se pro-
tru a da culoare descrierii unui drum: Diii căluț la pune o călătorie „în lumea de dincolo”, nu cu zmeii,
roza albă care șade pe colină, fata n-are nicio vină..., strigoaicele ori Mumele-Pădurii trecute, ci cu invidia,
sau Roibule cu coama deasă, vino și mă ia de-acasă, dorința de putere, lăcomia și răutatea..., caracteristici
pe colină tu mă lasă să salvez fata frumoasă..., fie ale realității contemporane. Și, moralizator, acestea
pentru a implica forțele naturii împotriva unor eroi își atenuează dimensiunea malefică, dovedindu-și
prea temerari: Vino ploaie, nori veniți și copiii mi-i vulnerabilitățile în fața unor tineri ori copii, simpli
opriți!.../ Păsări, veniți, din peșteri sau grote, copiii- eroi ai unor aventuri existențiale...
mi opriți! Dincolo de inserțiile poetice, sunt de reținut

2George Călinescu, Estetica basmului, Editura pentru literatură,


București, 1965.
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 133
EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII

POEZII
comunicate de sora sa, Iustina Doboş
Testament Că nu de moarte mi-a fost a mă teme.

Copila mea, în lăzi cu zestre Atunci când ţi-este dor


Ţi-am aşezat frumos înţelepciunea,
O s-o găseşti, am pus-o peste Atunci când ţi-este dor, respiră-mă uşor
O pânză albă ce-am cusut-o lunea. Din roua dimineţii ce-ţi răcoreşte buza
Ce s-a uscat de-amarul privitului în gol,
Şi tot acolo, peste acea mătase Suflând din pumni iubire, dorind s-aţâţe spuza.
Am presărat un praf de bunătate,
E magic, să-l aşezi pe inimi roase, De nu mă vezi la umbra copacului în floare,
Să le transformi în stele luminate. Mă caută în raza ce-ţi mângâie obrazul,
De mă zăreşti de mână cu steaua căzătoare,
Să îţi croieşti, copila mea, din ea Mă caută pe-un ţărm... ascult doinind talazul.
Cămaşa pură sufletului blând
Şi s-o îmbraci când vântul o bătea, Atunci când vântul geme şi risipeşte briza,
Să-ţi ţină vie flacăra arzând! Eu te zăresc în toate şi ochii perle-mi scapără,
Te-apleacă dimineaţa, că te-am pictat pe pânza
Să nu arunci bucăţile rămase, Nisipului udat, condei la gene-n pleoapă.
Când flori primeşti petale să usuci
Si-nvie-le cu lacrimile stoarse, De mă zăreşti prin crinul grădinilor de vară,
Să le presari când treci pe la răscruci! Sunt fluture, mireasmă, sau numai amintire...
Când stelele şi luna stau la taclale seară,
(„Şi-ţi dăruiesc din lac de lacrimi nuferi”) Mă caută în vise prin gânduri efemere.

De-ar trebui să te mai nasc o dată, („Stau lângă foc”)


Mi-aş da şi viaţa să te pot avea,
În ochii tăi e-o lume minunată, Stau lângă foc
Un câmp de flori şi străluciri de stea. cu lacrima îngheţată pe obraz
palmele-mi ard,
Rămâi a mea fetiţă pe vecie... iar buza-mi tremură
Chiar dacă eşti acum o domnişoară şi tac...
Eu am rămas cu a ta copilărie trimit un gând spre alt tărâm
Şi gândul meu spre-acele clipe zboară. îndepărtat
pe undele netrebnicului vânt
Ştiu, sunt povară, uneori mi-e frică ce mi-a luat
Să nu te las cu-o simplă amintire tot ce-am avut mai sfânt...
Un văl de neguri pleoapele-mi ridică, din buzele uscate picuri vii
Iar vindecarea mi-e a ta iubire... cad pe pământ,
e sânge diluat de-atât amar
Of, cât mă doare când te văd cum suferi, pe floarea ce-a căzut
M-agăţ de viaţă cu aripi ciuntite rămâne jar
Şi-ţi dăruiesc din lac de lacrimi nuferi apoi cenuşa risipită iar
Şi-o mie de poeme născocite... şi iar mă doare...
tărâm cicatrizat
Să te-nvelesc cu trupul meu când iarna dar neuitat
Îngheaţă-n tine visele... când tremuri, acolo demoni sapă
N-aş vrea s-auzi când sună iarăşi goarna ne-necetat
Şi talpa-mi geme pe-umbra altor drumuri. timp blestemat,
prezent, trecut,
Aceasta-mi este vrerea, fată dragă... frântură de geneză
Şi de-oi muri prea trist sau prea devreme te-am uitat...
Aş vrea ca inima-ţi să înţeleagă dar încotro mă-ndrept?

134 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


EVOCĂRI, ANIVERSĂRI, EVENIMENTE, PREMII
Rugă pentru Ana
Ana PODARU de Licuţa Pântia
(în memoria poetei Ana Podaru,
Sunt puf de păpădie plecată dintre noi la numai 45 de ani...)

Deschide Doamne cerul să intre Ana noastră,


Sunt puf de păpădie Să odihnească-n pace la Tine-n veşnicii,
şi zbor, când vântu-ncet adie Şi-aşeaz-o de se poate cumva lâng-o fereastră
Să-şi potolească dorul de dragii ei copii!
cândva... am fost frumoasă floare
împodobită de culoare... Îmbrac-o-n bucuria din cele locuri sfinte
Mă vizitau albinele în zori Şi şterge-i orice urmă de răni sau suferinţi,
Şi dă-i condei şi foaie spre a picta cuvinte
să-mi soarbă seva, iar printre bujori Să mângâie cu versu-i pe îngeri şi pe sfinţi!
îmi străluceau petalele în soare,
Hrăneşte-o cu frumosul, iertarea şi iubirea,
zâmbeam la stele dulce, visătoare... Ce doar la Tine-n Eden sunt pure şi fireşti,
Acum sunt doar... puf de păpădie Şi-ajut-o să cunoască eternă fericirea,
suflat din palmă, briza mă mângâie Ce nu-i amăgitoare ca toate ce-s lumeşti!
şi-ades mă las purtată printre nori O du să regăsească pe cea ce i-a dat viaţă,
iar uneori mai poposesc pe flori, Să strige iarăşi mamă şi să-ngenunche’ dor
plutesc pe luciul apei, salcia m-agaţă Să simtă braţe calde ce dulce o răsfaţă,
sunt numai puf... plecat spre altă viaţă. Apoi cu toţi poeţii să stea-n altarul lor!
Aprinde Doamne Sfinte pe cerul nopţii stele
Şi-aşeaz-o şi pe Ana o candelă-ntre ele...

Ana Podarua fost adusă din Anglia şi depusă la capela Ultimul popas, Vulcan, în 11 nov. 2019. În 13 noiembrie, de
la ora 13, 30, a început slujba de înmormântare, ţinută de un sobor de preoţi: Stareţul Mânăstirii Lainici, Ioachim Pâr-
vulescu însoţit de alţi patru preoţi, Stareţul Ştefan Mateş şi preotul Mugurel de la Mânăstirea Sf. Mihail şi Gavril Pie-
troasa din Banat, Stareţul Protosinghelul Rafael de la Mânăstirea Sf. Nectarie de la Feneş, din Caras-Severin, şi preotul
din Vulcan. Lângă copiii săi, Larisa şi Bogdan, surorile Cristina şi Iustina din Italia şi fratele Alexandru Doboş de la
Bacău, au fost alături rude, scriitori, oameni din Vulcan, îndeosebi copii, cu toţii au urmat-o pe poeta Ana Podaru, pe
ultimul drum, la cimitirul privat al capelei Ultimul popas, din Vulcan.

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 135


CONVORBIRI, JURNALE, ÎNSEMNĂRI

Adina CÎRJAN

CUVINTE VII (III)


Mic jurnal de trăiri esențiale
Lecția nr. 2 Pe-o Cale de Lumină
Presărată cu pulberi de stea –
Starea, Respirul și Viitorul
Ești copilul de-Acasă
Contactul cu Mine, susținut conștient de tine, în Ce m-așteaptă
Postura corectă, te va aduce într-o stare de A FI, de- Și vrea
plină și autentică, așa cum nu te-ai cunoscut vreo- Să-mi dea Globul de Soare?
dată: unic, valoros, fericit, împlinit, pătruns de Viața În palmele-mi întinse... Lumina Aurie...
din tot ce există. Și să rămân cu ea?
Pentru marea Unificare cu tot ceea ce există, de
acum respiră conștient și voit împreuna cu Mine… Să mă spăl pe față,
Așa... Inspir... expir... inspir...expir… Pe păru-mi de nea,
Privește-te! Te poți vedea? Poți vedea în tine stră- Să-mi curăț Pământul,
moșii?… Le vezi surâsul de fericire pentru că tu ești Să-mi îndulcesc Cuvântul,
tot ceea ce ei și-au dorit să fie vreodată? Toate visele Să pot trăi MINUNEA...
lor sunt împlinite în această clipă prin ceea ce ești tu! Metamorfoza mea!!!
În starea ta de bine de acum se odihnesc o dată cu tine
toți străbunii tăi… Copilul zămislit din Iubirea Creatorului sau este izvo-
Respiră… Privește mai departe… te poți vedea? rul tău de Apă Vie. Lasă Viața să curgă prin tine…
Te simți pe tine? Celulele tale sclipesc fericite într-o
respirație sacră, unită cu Viața.
Poți vedea în tine bucuria Creatorului din momen-
tul Creatiei? Poți simți Iubirea cu care ai fost zămislit?
Poți să simți dragul Meu de tine? Poți savura Starea
copilului dorit de părintele lui, iubit și binecuvântat?
Da?
Învață să rămâi în această stare de copil liber și iu-
bit.
Este starea pură și autentică de bucurie… este poten-
țialul pur.

Copilul de Lumină

Mi-e bine cu tine


Copil de Lumină!

Pe-o geană fină


La Pragul dintre lumi,
Îmi dăruiești Iubire
Și-o stare de bine
Sorbind amândoi
Nectarul de viață
Curgând prin Potirul Inimii

Ce-mi spui?...
Urechea inimii te-aude…
Tu vrei să vin la tine
136 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
CONVORBIRI, JURNALE, ÎNSEMNĂRI
Încolțirea
Cine, cine, cine poate
Un suflet pustiit dar cald așteaptă Încolțirea, Cu sabia inimii să-mi taie
Din Mugurul smerit și alb ce poarta nemurirea... Pornirea cea rea și mintea de jos?
Descoperă ce Tu i-ai dat și crede că nu poate
Să poarte Foc imaculat fără ca El să-l ardă Cine, cine, cine poate
Desface-al inimii Fir auriu?
“Vreau Aur lămurit în Foc” Cuvântul tău îmi spune Și-așa... în liniște și-n VIU să dăruiesc fără să știu?
Și mintea fuge într-un loc unde Izvoru-ți curge,
Izvorul limpede îmi dă sclipiri de viață lungă
Încurajând și șiroind spre Focul ce abundă Răspunsul Vieții

Izvor și Foc, Cuvânt și Cânt descântă și mă poartă Când te iubesc


Spre lumea de Aur curat cu Frații mei cei minunați
Care pe-al rugăciunii braț mă dezvrăjesc și-mi amin- Eu te iubesc... cum tu nu crezi
tesc Cu inima-ți de vină
Drumul cel vechi spre Casă. Și te iubesc cum tu nu știi
cu Inima-mi Divină,
Eu te iubesc cum tu nu poți
Întrebare către Viață Cu Inima-mi de Soare
Iar spinii necredinței mă rănesc…
Cine, cine, cine poate Durerea ta mă doare…
Adâncul inimii să-mi joace
Pe degete de carne? Nu te lovi! Nu te lovi!
Ascultă-ți glasul Inimii!
Cine, cine, cine poate Iubește-mă în tine tare căci vine vremea-n care,
Să-mi fure Cântul cu vântul O floare de soare, în Mare,
Și spectrul colorat și Nimbul?
Va străluci
Cine, cine, cine poate Și tu vei ști
În trupu-mi de carne să scrie
Cuvântul cel viu și Copilul? Că EU SUNT TOT…
Aer și Cer și Stele și Noapte
Cine, cine, cine poate Și-a tale fapte!
Să asculte glasul ce vine din mine
Cea adevărată? (va urma)

Evelyne Maria Croitoru,


Diandra David, Ana Podaru
şi Doina Rizea Georgescu

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 137


CONVORBIRI, JURNALE, ÎNSEMNĂRI

Dumitru ICHIM

JURNAL DE CĂLĂTORIE (I)


NORTHUMBERLAND SHORE, Nova Scotia
Poetul I.V. Spiridon, care a fost secretar, sau ceva prin Cuvântul-Întrupat, ca în poemul liturgic și filo-
foarte apropiat de Blaga, autorul ''Trilogiilor'', fluent sofia ioanină: ''Unule născut, Fiule și Cuvântul lui
în mai multe limbi de circulație mondială, povestea Dumnezeu''. Cum este Împărăția lui Dumnezeu, ra-
că ar fi fost întrebat de ce nu-și scrie filosofia în una iul?, dumnezeirea?, teologii nu știu să precizeze, dar
din aceste limbi. Blaga ar fi răspuns că va veni vre- românul care-l îmbrățișează pe Tatăl nostru cu toate
mea, așa cum latina a fost limba Renașterii, la fel brațele deltei, cu toată vâltoarea, cu tot noianul și
limba română va deveni limba de circulația a filoso- adâncul căutărilor îi găsește numele pe malul acestui
filor, pentru că nici una din limbile pământului nu are ''shore'' pe care engleza nu-l are. Întâlnirea omului cu
mai mare finețe a curcubeile de nuanțe ale gândului, scopul vieții lui are loc la ''liman'' care este ajungerea
sau inimii precum limba ''Mioriței''. La ''taica Spiri- omului la ''frumsețea cea dintâi''. Câte adâncimi, câte
don'', cum îl numeam noi ''mânjii'' de la cenaclul ''Ba- cufere de perle și giuvaiere are limba română și noi
covia'', l-am descoperit pe Blaga de pe vremea când suntem niște măcelari, și aceia destul de proști în me-
la modă erau A.Toma și Dan Deșliu, cel care proslă- seria lor! Nu contează de unde au luat cuvântul: din
vea pe un idiot de la Rusca, acel care a vrut să pună turcă, rusă, ucraineană, patagoneză, etc. dar ce au fă-
piedică la compresorul ce se prăvălea. Avea în imensa cut cu el, câte străluciri au zidit în el, câte potențe și
lui bibliotecă toate cărțile lui Blaga care apăruseră la orizonturi de suflet în fiecare cuvânt românesc!
''Fundațiile Regale'' și o mulțime din marii noștri scri- Omul, the shore, se întâlnește cu marile ecuații exis-
itori dintre cele două războaie mondiale care erau in- tențiale și ispita de a cădea din ontologicul ''on'' în ''în-
terziși ca fiind ''dușmani ai poporului''. Dar ce nu știa volburare'', volburarea amețitoare când mintea își
I.V. Spiridon? Pe Rilke și pe poeții germani mi-i citea pierde busola și cârma inimii scârțâie, gata să se rupă.
în original, ca și pe Omar Khayyam, din acele cărți Auzi ce e ''limanul'': ''Marea vieții văzându-o înăl-
frumoase de pe timpuri, legate în piele și scrise cu țându-se de viforul ispitelor, la LIMANUL Tău cel lin
bronz. Dar să nu mă risipesc, că deși Blaga spunea că alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viața
''timpul este o dimensiune a întineririi pentru spirit'' te mea, mult Milostive!'' Este PORTUL din care ai ple-
poți pierde în timp ca într-o pădure în care te pot cat, Grădina, și este, în același timp, portul la care te
mânca potecile pierdute ale lui Proust mai rău decât întorci, prin moarte: ''scoate din stricăciune viața
lupii. mea''. Dacă nu ar fi acest înțeles de port metafizic nu
L-am rugat pe Matei să mergem din nou la ocean, am putea găsi ''rațiunile lucrurilor'' de care vorbește
la Northumberland Shore. Deci să analizăm puțin atât de filosofic Maxim Mărturisitorul, profunzime pe
subțirimea de lumină ( lumen, lume, lumină) a limbii care românul o sintetizează atât de limpede: ''a duce
române. Englezul zice ''shore'' și a terminat, dar româ- un lucru la limanul cel bun'' înseamnă o săvârșire -
nii au o mulțime de cuvinte pentru această logodnă a ''săvârșitu-s-a'' salutul împăratului biruitor în război
pământului cu apa, întâlnirea pământescului cu veș- când intra pe porțile cetății. ''Sfârșitul'' morții ca înce-
nicul, al cenușăresei nisipului imperial cu imperialul put nou al nesfârșitului mântuitor al Învierii - al ''li-
albastrului marin, bleumarinul tristeților de munte. manului cel lin''. Având destinația ''limanului'' ca port
Românii au: ''țărm'', ''mal'', ''faleză'', ''litoral''. Ai uma- ontologic corabia ta nu este doar un marfar, iar tu o
nizarea peninsulară a ''capului'', dar și atât de metafo- singurătate. Nu întâmplător ''basilica = Casa Împăra-
ric spus ''coasta'' mării din care s-a născut, după un tului'' este simbolul templului creștin. Pentru a intra
somn greu, Eva diafanului negrăit și încercat de scă- bine în port, de tine depind și ceilalți oameni, și natura
părarea primului luceafăr al serii, Afrodita, în altă înconjurătoare și chiar întregul cosmos pentru că totul
ipostază, frumusețea carnală, eroticul, născută din și toate sunt aproapele tău. Oare când cineva este în
zbuciumul înspumat al mării. Dar românul are și tran- încurcătură și tu îl scoți din ea oare nu zicem că l-ai
sfigurarea frumosului erotic, prin metafizicul lui, scos ''la liman''? Și aproapele tău nu e cel mai aproape
ajungerea la ''liman''. Cuvântul încărcat cu o imensă cu care să te cerți, nu e cel căruia aplicându-i ''dinte
comoară de profunzimi filologice în vechea limbă ro- pentru dinte'' , din greșeală îi mai rupi și falca pentru
mână era ajungerea omului la contemporaneitatea ca să-ți scoți dintele tău. Aproapele e cel pe care îl
Omul, cuvântul ca persoană care se ''binecuvintează'' îmbrățișezi, aproapele este cel/cea de care trebuie să
ai grijă ''râul, ramul'' și întreaga natură înconjurătoare
138 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
CONVORBIRI, JURNALE, ÎNSEMNĂRI
și, repet, întregul cosmos cu miriadele și miriadele lui Ați văzut vreodată umbre de nori deasupra oceanului?
de constelații. Limanul este identificarea omului cu Valurile le fură axionul și îl cântă îndantelând în alb
sursa lui de viață, limanul este nu numai ''pâinea noas- limanul sufletului. Știați că oceanul știe să vorbească
tră cea de toate zilele, ci încărcătura lui ontologică în șapte limbi? O să vă povestesc ceea ce am încercat
este acela de Pâine. ''Eu sunt Pâinea care s-a pogorât să descifrez. Mâine, dacă nu plouă, o să vă spun ome-
din cer'' ca prin pâine să ne în-TRUP-ăm în Trupului nește prima lui destăinuire unui pământean. Să nu
lui: ''Acesta este trupul Meu'' - limanul cel al soterio- cumva să mă spuneți lui Matei. Deal?
logiei noastre, pâinea ca port al corabiei noastre, de
plecare prin acceptarea lui thanatos ca fiind condiția ***
noastră umană și port de întoarcere prin biruința asu- Încă mă gândesc la titlul viitoarei cărți. ''Călătorie
pra morții și, în plus, debarcarea noastră ca ființă re- la capătul lumii?'' , sau ''Călătorie la capătul lumilor?
constituită ca chip și asemănare al Omului înviat din '' Vikingii numeau partea aceasta a Atlanticului ca fi-
morți. ind capătul lumii. E interesant de știut că ei au desco-
E o zi minunată pentru a merge la Northumberland perit America înaintea lui Columb ,1492, cu cinci se-
Shore să ne întâlnim cu oceanul. Senin, cald și doar cole înainte și i-au dat numele de Winland. Săpăturile
câțiva nori albi în și pe imensitățile albastre ale Ne- arheologice la L'Anse aux Meadows din 1960 au des-
grăitului. E un joc al imaginației, de ce credeți că norii coperit mult senzaționalele mărturii despre vikingii
nu au imaginație? Problema nu e a lor, ci a noastră că de care cronicile lui Adam of Bremen prin 1075 vor-
vedem, dar nu observăm. Uite acolo o mamă-nor cu beau despre Erik the Red și mai ales, de fiul acestuia
puișorii lui. Bebelușului din brațele ei i s-a făcut Leif Eiriksson care a debarcat în Newfoundland
foame și mama-nor, cu un gest firesc s-a așezat pe (Țara-Nou-Găsită) și cum au ajuns la ''sfârșitul lu-
marginea unui colț de cer, și-a scos sânul și îl alăp- mii''.)
tează. O scenă ca aceasta, mama-nor hrănindu-și
pruncul, e mult mai magnifică decât frumusețea ceru- Kitchener, Ontario
lui și adâncimile genunilor de ape, o icoană pictată pe (va urma)
nor pentru Mama care este mai cinstită decât heruvi-
mii și mai mărită, fără de asemănare decât serafimii.

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 139


ESEU

Alexander ALDYN

Dispărut în AMERICA: O analiză a primului


roman kafkian
„[…] această călătorie în America este, ca toate o oarecare măsură șeful tuturor, deoarece sub ordinele
călătoriile, o călătorie în timp ca și în spațiu1. […] America mele se află această poartă principală, cele trei porți
este o idee care eliberează”2. mijlocii și cele zece porți secundare, ca să nu mai po-
(Bernard-Henri Lévy în „American Vertigo”) menesc și nenumăratele portițe și ieșiri fără poartă. Ca
atare, toate categoriile de serviciu despre care poate fi
„America” este singurul roman în care personajul vorba, mie trebuie să-mi dea necondiționat ascultare.
misterios al tuturor scrierilor kafkiene, purtând iniți- […] am datoria față de direcțiunea hotelului de a nu
ala K., un fel de travestire a autorului, se extinde și se lăsa să părăsească hotelul nici o persoană care mi s-ar
conturează într-un nume de sine-stătător. Astfel, enig- părea cât de cât suspectă. Or, tu îmi pari chiar foarte
maticul K., devine pentru prima oară Karl Rossmann, suspect, cel puțin așa îmi place mie să cred”3.
numele unui adolescent de șaisprezece ani sosit în
America pentru a-și face un rost și a începe o nouă
viață. Plecat de la Hamburg, din Germania el străbate
oceanul la bordul unui vapor cu destinația New-York,
orașul zgârie-norilor cu o arhitectură preponderent re-
petitivă.
O precizare care se impune, atunci când discutăm
despre acest prim roman neterminat al lui Kafka, tri-
mite chiar la titlul operei care, conform variantei din
manuscris se numea „Dispărutul” („Der Verschol-
lene”) în opoziție complementară cu denumirea con-
sacrată de America. Opoziție complementară pentru
că Dispărutul își va afla noua condiție (de dispărut
sau aievea! – sic) chiar în America. Cu toate acestea,
America rămâne însă un titlu mult prea general pentru
acest dintâi roman kafkian. El nu reușește, și poate că
nici nu își propune, să acopere toate posibilitățile
existențiale ale Americii: de la peisaj la arhitectură și
de la social la tehnologic, trecând prin viteza automo-
bilistică și colajul hiperreal al Mass-Media. Doar tri-
logia „S.U.A” a lui John Dos Passos poate să aspire
spre asemenea năzuințe.
„America” lui Kafka se focalizează pe o situație
tipic absurdă și paradoxală, în care un protagonist
purtător de inițială K. (ce se va consacra mai târziu
prin celelalte două romane: „Procesul” și „Caste-
lul”) este supus tragediei existențiale „eliberatoare”,
dar eliberatoare doar în măsura în care Existența, prin
felul ei de a fi, îl va captiva și claustra mai târziu. Un
cerc vicios al căutării labirintice, spre consolidarea și
afirmarea propriei identități, trecând mai înainte, Paznicul Porții devine la Kafka un laitmotiv acapara-
aproape inițiatic prin deschizătura încărcată a Porta- tor și modelator cu iz de metamorfoză. În „Procesul”
lului, străjuită de Portarul-Șef, sau de acel ancestral scena Paznicului-Porții e mult mai complexă și se în-
Paznic al Porții ușor recognoscibil în „Vrăjitorul din tinde pe mult mai multe pagini, având o cu totul altă
Oz”: „În definitiv, în calitate de portar-șef, sunt într-

1Bernard-Henri Lévy – American Vertigo, Ed. Nemira, Bucureşti, 2 Ibidem, p. 298.


2007, p. 254. 3 Franz Kafka – America, Ed. Rao, Bucureşti, 1995, p. 182.
140 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
ESEU
semnificație, iar „Castelului” ce-i poate fi mai speci- York nu-s polițiști – în alte părți polițiștii sunt pre-
fic decât Ușile și Porțile nesfârșite, în spatele cărora zenți”6. Afirmația vine cumva în contradicție cu posi-
se ascund fel și fel de funcționari; Klamm fiind întru- bilitățile supravegherii și pedepsirii, după o formulă
chiparea supremă a individului depersonalizat, ce-și a lui Foucault, instituite de Kafka. Kafka vine parcă
recapătă chipul și înfățișarea chiar prin prisma Ușii, a să ne spună, aproape să ne strige exasperant în gura
Portalului ca atare? Visage în preajma Portalului: mare: „La New-York, și pretutindeni în America, sunt
esență specifică a dezvăluirii! polițiști ce își exercită cu pasiune meseria! De contro-
America de la un capăt la altul, fără specificitatea lul lor nu poți scăpa!”
tipic repetitivă a orașului New-York, evocat în roman. Apoi, urmează dispariția supremă din paginile kaf-
Nimic din America hiperreală a lui Jean Baudrillard. kiene, atunci când Delamarche plasează pecetea pe
Probabil că nu întâmplător Baudrillard săvârșește o fruntea lui Karl, ca pentru a-l disculpa de controlul și
repetiție a subcapitolului New-York, expus în mod socoteala polițistului: „[…] într-o noapte, ne-am po-
consecutiv de două ori, tocmai pentru a scoate în evi- menit că a dispărut, și încă în împrejurări de care pre-
dență o stare de fapt intrinsecă. Vorbind despre fer să nu mai vorbesc. Poți să spui că n-a fost așa?
„America siderală”, Baudrillard notează, iar pasajul încheie Delamarche, trăgându-l pe Karl de mânecă”7.
ales aici nu este unul pur-întâmplător (el vizează în Cuvinte care certifică și consolidează dispariția pro-
mod specific o dispariție): „America îmi face întot- tagonistului din sânul Americii ce pare a nu-l accepta
deauna impresia unei adevărate asceze. Cultura, poli- sub niciun chip. Finalmente, pentru a se sustrage în-
tica dar și sexualitatea sunt supuse aici viziunii exclu- colțirii polițienești, Karl o rupe la fugă, înscriindu-se
sive a deșertului, care constituie aici scena primitivă. pe străzile șerpuitoare și ungherele ferite ale orașului
Totul dispare în fața acesteia: chiar și trupul, printr- american, lăsându-l în urmă pe polițistul sâcâitor, por-
un efect secundar de denutriție, capătă o formă, stră- nit a-i strica planurile, spre a se reîntâlni mai apoi, la
vezie, de o ușurință vecină cu dispariția. Tot ce mă modul salvator, cu vicleanul Delamarche. O salvare
înconjoară este parte a acestei deșertificări. Însă, nu- aparentă, căci Delamarche are alte planuri pentru
mai această experimentare radicală permite străbate- Karl; planuri ce delimitează o existență a supunerii,
rea sa și-i dă această sideralitate pe care n-o voi mai sclaviei și întemnițării. Eliberat din strânsoarea poli-
întâlni nicăieri altundeva”4. țistului, Karl cade în mâinile și strânsoarea lui Dela-
Kafka nu putea ține cont de aceste considerații fi- marche. Dispărut din incinta Hotelului Occidental,
lozofice ale lui Baudrillard care își publică pentru unde a lucrat o vreme ca liftier, împărtășind cel mai
prima dată cartea în anul 1986, dar scriitorul praghez bine condiția verticalității sus-jos, jos-sus a zgârie-no-
știe să creioneze cel mai bine această dispariție tipic rilor newyorkezi; dispărut din colțul de stradă în care
americană, acolo unde „America” se contopește și în- se aciuase polițistul interogator, dispărut din casa un-
trepătrunde cu „Dispărutul” din poveste. Ecuația ti- chiului aparent binevoitor; dispărut din paginile ro-
pic complementară de care vorbeam la început. Dacă manului ca atare; dispărut în / din America! (sic) Dis-
ar fi să catalogăm toate momentele în care Karl dis- pariție la puterea K.
pare în „America” lui Kafka, am avea nevoie de un Totul se învălmășește aici și se decantează existen-
studiu separat dedicat acestei problematici, așa că ne ței, ca un Vertij. Nu trebuie să uităm nici de „Ameri-
vom rezuma doar să punctăm momentele mai impor- can Vertigo” a lui Bernard-Henri Lévy, aflată în plin
tante (de cotitură) în care protagonistul dispare. O raport de contiguitate cu „America” lui Baudrillard,
scenă memorabilă este cea a polițistului care-i cere ambele analize raportându-se și inspirându-se din
actele: „Democrația în America” a lui Alexis de Tocqu-
„ - Actele tale, zise polițistul. Era o formalitate fără eville. Lévy ne vorbește despre un „vertij al semne-
nicio noimă, pentru că ce fel de acte putea să aibă un lor”8 și despre o „memorie a locurilor”9, fiind de pă-
om care n-are haina pe el?” […] rere că: „America este o idee care eliberează”10, acolo
- Da, chiar așa, spuse Karl; așadar și aici, în Ame- unde: „Ai senzația unor oameni în același timp foarte
rica, autoritățile obișnuiesc să întrebe oamenii despre departe și foarte aproape de noi – monștri, desigur,
lucruri pe care le pot constata cu ochii lor, se gândi el. barbari, dar care ne seamănă, care ne sunt dubluri,
[…] Tot ceea ce Karl își dorea în clipa de față era să care se alimentează din ce avem noi mai rău și toto-
poată fugi undeva, să se poată ascunde undeva, ori- dată mai rușinos intim”11. O afirmație aproape exactă
unde, numai să nu mai audă niciun fel de întrebare”5. ce se potrivește de minune „Americii” lui Kafka,
Într-un moment poate mai puțin inspirat al analizei acolo unde domnește monstruozitatea, iar dublurile
sale, Baudrillard declară în „America” sa: „La New- nu încetează să se oglindească în calvarul existenței:

4 Jean Baudrillard – America, Ed. Albatros, Bucureşti, 1994, p. 32. 8 Bernard-Henri Lévy – American Vertigo, Ed. Nemira, Bucu-
5 Franz Kafka – America, Ed. Rao, Bucureşti, 1995, pp. 192-193. reşti, 2007, p. 64.
6 Jean Baudrillard – America, Ed. Albatros, Bucureşti, 1994, p. 9 Ibidem.
10 Ibidem, p. 298.
28.
7 Franz Kafka – America, Ed. Rao, Bucureşti, 1995, p. 194. 11 Ibidem, p. 313.

BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 141


ESEU
Karl dublat de toate personajele ce-i sar benevol în mul de la non-identitate la identitate, însă numai par-
ajutor, pentru ca mai apoi să se dezică de el; perechea țial, întrucât Karl își va pierde numele de multe alte
dublă: Robinson-Delamarche, dar și dublura-andro- ori pe parcursul periplului său prin America. Rostirea
gină: Karl-Klara (fetidă anagramă a sexualității irea- inițială a numelui, echivalează aici cu o recunoaștere
lizabile!). și nu cu o afirmare a identității „inculpatului” în sen-
sul asimilării și acceptării sale: „Căpitanul, casierul-
Reminiscență a unei puneri sub acuzare, America
șef, ofițerul și chiar omul de serviciu tresăriră mirați
începe chiar cu un Proces. Ecourile nesoluționatului
auzind numele tânărului. […] Cum ai zis?! repetă
proces din „Procesul” revin în primul capitol din
domnul Jakob, apropiindu-se țanțoș de Karl Ros-
America, intitulat „Fochistul”. Fochistul este la rân-
smann. Înseamnă că eu sunt unchiul tău, iar tu ești iu-
dul său o non-identitate, asemenea majorității perso-
bitul meu nepot!”14
najelor kafkiene, excepție făcând în cazul de față pro-
Numele va juca aici rolul de mască a identității,
tagonistul romanului despre care am văzut deja că de-
deoarece în fața unchiului său ce pare a-l recunoaște,
ține un nume. Prin însăși numele și funcția sa, el se
el nu întruchipează decât un chip de pe care a fost co-
află deja în contradicție cu spațiul în care trăiește și
borâtă o mască sau, mai mult, și poate chiar mai grav,
își exercită meseria. Fochist la bordul unui vapor: Foc
pe care a fost așezată o mască. În momentul flagrant
vs. Apă! Mereu în contrast și opoziție cu apa de fundal
în care Karl părăsește domiciliul unchiului pentru a
pe care plutește și înaintează vaporul: deșertificare
petrece o noapte la vila domnului Pollunder, unchiul
vălurită (aproape virtuală), ondulată labirinticelor po-
se dezice de el, ca și cum s-ar dezice de un câine tur-
sibilități ale vieții, înaintând până la estomparea unei
bat, abandonat definitiv într-o pădure pustie. Nimic
dispariții în Vertijul intransigentului Vanishing Po-
mai absurd și neașteptat în această situație șocant-pa-
int12, după o idee a lui Baudrillard, pornit în căutarea
radoxală. Aflat la vila domnului Pollunder, de unde
și literaturizarea vestigiilor americane.
încearcă din răsputeri să scape, din pricina apăsării
Precum începe călătoria lui Baudrillard prin Ame-
anihilante a spațiului arhitectonic (întuneric intermi-
rica, așa debutează și călătoria lui Karl spre America. În
nabil în care se rătăcește), dar și din pricina răsfățatei
primă instanță, Baudrillard materializează o dispariție,
Klara, fiica proprietarului și logodnica lui Mack, ală-
dar America lui Kafka se află la rândul ei sub semnul e-
turi de care Karl luase cândva lecții de călărie; prota-
vapor-ării (nevinovată și banală călătorie cu Vaporul
gonistul primește la miezul nopții, aproape elucu-
spre o evaporare! – sic); evaporarea ca o dispariție, după
brant, o scrisoare misterioasă purtând semnătura un-
cum originea ca un titlu al romanului ne-o mărturisește:
chiul său Edward Jakob, pe care i-o înmânează un
„Der Verschollene” („Dispărutul”). Dispărut unde? În
anume Green și în care Karl citește: „Dragul meu ne-
America! Dar, mai înainte, în Vaporul-evaporării! Pe-
pot! […] după incidentul de astăzi, te rog insistent nu
semne că nu întâmplător, Kafka optează de la bun-înce-
mai căuta să intri în legătură cu mine, nici personal,
put pentru o rătăcire, punându-și protagonistul într-o si-
nici prin scrisori ori cu ajutorul intermediarilor. Pen-
tuație îndoielnic-constrângătoare.
tru că ai hotărât să mă părăsești astă-seară contrar vo-
Dispărut în primă instanță din orașul existențial
inței mele, rămâi la această hotărâre toată viața. […]
prin îmbarcarea pe Vapor, apoi dispărut în însăși an-
Drept mesager l-am ales pe domnul Green, prietenul
grenajele Vaporului; în inima sa alimentată și pusă în
meu cel mai bun”15.
funcțiune de Fochist. Cea din urmă dispariție, va cul-
O altă ruptură în relațiile interumane, soldată indu-
mina însă cu un Proces. Procesul în cauză e mai cu-
bitabil cu o dispariție. Karl va dispărea de această dată
rând o simulare; o încercare stângace și disperată de
nu doar din vila domnului Pollunder pe care o pără-
a-i face dreptate celui nedreptățit; de a-i lua apărarea:
sește imediat:
„Trebuie să te aperi, să spui da sau nu, altminteri oa-
„- Voi părăsi de îndată această casă, unde am fost
menii nu au de unde să cunoască adevărul adevă-
primit în calitate de nepot al unchiului meu; ca străin
rat”13.
nu mai am ce căuta aici”16; ci și din viața unchiului,
Scena se schimbă iarăși, aproape cinematografic,
singura sa rudă și persoană de sprijin din întreaga
în clipa în care protagonistul își rostește numele în
Americă. După cum el însuși o declară, Karl devine
fața celor prezenți. Intensă dezvăluire, luminând dru-
un străin în fața tuturor celor care-l cunosc și cu care
intră în contact. Pustietate a înstrăinării! Metamorfic

12 Privind o linie de cale ferată, din prezentul apropierii ei, acolo punct fragil de dispariţie (Vanishing Point). Din această perspec-
unde liniile se distanţează şi se îngroaşă, percepută ca materiali- tivă, Vanishing Point e un punct inexistent, iar ceea ce-i oferă
tate, până spre viitorul îndepărtării ei, al stingerii insesizabile, identitate şi-l face fantasmatic să existe, e însăşi privirea şi înşe-
acolo unde cele două linii paralele ale structurii metalice par a se larea ei, spaţiului spre care ea se deschide, spre a cuprinde şi în-
apropia, convergând într-un singur punct iluzoriu (o privire înşe- chide un Punct infinit. (n.a.).
lată chiar de actul privirii; – Ochiul formulând o apariţie inexis- 13 Ibidem, p. 38.

tentă şi reformulând perspectiva peisajului din ceea ce este spre 14 Ibidem, pp. 29-30.
15 Ibidem, pp. 88-89.
ceea ce nu este!), spre a percepe acum totul ca imaterialitate; ca
16 Ibidem, p. 90.

142 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


ESEU
Vanishing Point! Dar dacă vorbim de o înstrăinare în asemenea Zero-ului estompării existențiale), nu dis-
fața celor cunoscuți, cum va fi să se identifice Karl în pune de niciun act de identitate (în fapt tot o non-iden-
fața celor necunoscuți? O întrebare-cheie la care nu se titate!) și apelează la o travestire: se dă ceea ce nu
va putea răspunde și care întruchipează chiar miza este, tocmai pentru a fi acceptat mai ușor de grupul în
acestui roman al eliberării iluzorii, al pustietății și în- care încearcă în ultimă instanță să se integreze.
străinării.
Dispărut din casa părinților săi din pricina acelei
servitoare în vârstă de treizeci și cinci de ani, pe nume
Johanna Brummer, o bucătăreasă (fapt deloc întâmplă-
tor), care l-a sedus și i-a făcut un copil, botezat cu nu-
mele de Jakob, după numele unchiului din America,
Karl este expediat numaidecât pe marele continent
pentru a porni de la Zero. Un act de mușamalizare și
re-formulare a identității. Faptul că devine tată la o vâr-
stă minoră, dă naștere unei situații paradoxale și stân-
jenitoare. Trebuie să dispară din peisajul familial și să
se înscrie decorului sumbru, necunoscut și acaparator
al Americii. Repetiția pe verticală a New-Yorkului,
conturează deja repetiția identității sale spulberate și
reluate ad infinitum, cu noi și noi forțe. Este sortit me-
reu să reînceapă; să dispară dintr-un decor spre a se re-
înscrie în altul! Dar, atâta vreme cât împărtășește con-
diția Dispărutului, Karl săvârșește iluzoriul mers în
cerc: „Karl avu impresia că străbate unul și același co-
ridor umblând în cerc”17. Nu doar la vila domnului Pol-
lunder va întreprinde el acest teribil mers în cerc, ci
efectiv prin toată America. Probabil că nu întâmplător,
în fragmentele finale ale romanului, ce cuprind o des-
criere a ungherelor teatrului din Oklahoma, el este sor-
tit să-l întâlnească iarăși pe liftierul Giacomo, căruia-i
luase mai-nainte locul la „Hotelul Occidental”, și care
aici nu fusese angajat ca actor, după cum pesemne că
sperase, ci tot ca liftier. Giacomo de două ori liftier: ca Petru-Ilie Birău, Leonard Voicu şi George Filip
o repetiție! Karl în locul lui Giacomo, iar acum Gia-
como în locul lui Karl. Nu o suprapunere ci mai de- Karl Rossmann e o identitate demult apusă. Actele
grabă o intersectare, ca spre a închide definitiv cercul certificării sale s-au pierdut cine știe unde, iar el nici
repetiției, al alergării deșarte. nu mai vrea să audă de ele, așa că noul său nume se
Alungat printr-o scrisoare din casa primitoare a va modela după chipul și asemănarea Negrului ances-
unchiului, care-l înscrie la lecții de călărie, pian și tral: „Negro, tehnician” este afișat pe panoul publici-
limbi străine (engleza cu precădere), Karl se abando- tar al teatrului; semn distinct al împlinirii și acceptării
nează, sau mai bine zis, este abandonat peisajului tacite. Karl s-a integrat, dar nu prin prisma identității
american ca într-un labirint de posibilități necunos- lui Karl, ci prin travesti-ul măștii lui Negro. O schim-
cute. bare a identității? Adică un Alb ce contrastează și bate
Sosit în America pentru a-și face un rost, pentru a agasant spre Negru? Cel mai probabil! America! Țara
lua viața de la capăt, dar viața îi joacă feste, așa încât tuturor posibilităților…
este sortit a se reîntoarce în punctul zero al existenței,
Bibliografie:
însă Zero-ul non-identitar persistă, el nu converge că- BAUDRILLARD, JEAN [1994] – America, Editura
tre un Unu salvator, ci se multiplică triumfalist pe sine Albatros, București.
însuși, în sine însuși, spre cea din urmă anihilare, KAFKA, FRANZ [1995] – America, Editura Rao, Bu-
atunci când Karl, ajuns pe hipodromul de la Clayton curești.
cu dorința expresă de a se angaja la teatrul din Okla- LÉVY, BERNARD-HENRI [2007] – American Ver-
homa, despre care se spune că este cel mai mare teatru tigo, Editura Nemira, București.
din lume (atât de mare încât aproape că nu are limite,

17 Ibidem, p. 72.
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 143
ESEU

Maria-Daniela PĂNĂZAN

NICHIFOR CRAINIC – POET CREŞTIN


PRIN EXCELENŢĂ
Despre Nichifor Crainic s-a spus că „este poetul nos- Cunoscut mai ales ca ideolog al revistei „Gândirea” a
tru creştin prin excelenţă, cum este Paul Claudel, poetul cărei conducere a preluat-o în 1926, precum şi ca
creştin francez prin excelenţă sau Rainer Maria Rilke, po- semnatar al unor articole-program care au impus o
etul creştin german prin excelenţă.”1. El s-a născut la 22 direcţie estetică derivată din tradiţionalism, Nichifor
decembrie 1889, în localitatea Bulbucata, judeţul Giurgiu Crainic a fost un luptător înverşunat pentru credinţa
(fost Vlaşca), numele său adevărat fiind Ion Dobre. A fost ortodoxă, „aceasta fiind expresia cea mai înaltă şi mai
teolog renumit, poet de valoare, editor, publicist, secretar pură a autohtonismului naţional. După Nichifor Crainic,
general al Ministerului Cultelor, Ministru al propagandei duhul naţional nu poate fi separat de ortodoxie. Teza e
fundamentată nu numai pe datele istorice ale unui popor
în perioada dictaturii militare a lui Ion Antonescu. Între
care s-a născut creştin ortodox, ci şi pe concepţia estetică
anii 1947-1962 a fost deţinut politic, întemniţat în
a frumosului văzut teologic, acesta din urmă cu rădăcinile
închisorile comuniste. A obţinut, în anul 1930, Premiul în gândirea abatelui Bremond.”3 Adept al unei poezii ca
Naţional pentru poezie iar în anul 1940 a devenit membru formă de rugăciune, multe din poeziile religioase ale lui
titular al Academiei Române. Autor a numeroase volume Nichifor Crainic au tonalitatea psalmilor biblici: Terţine
de poezii, eseuri, memorii, ideolog devotat, Nichifor patriarhale, Colind, Iisus prin grâu, Cântecul potirului,
Crainic s-a stins din viaţă la 20 august 1972 la Bucureşti, Rugăciune, Cuvântul tău, Prinos, Desmărginire,
lăsând în urmă-i numeroase manuscrise sau texte Lumânările, Milogul, Excelsior, Rugăciune pentru pace,
interzise în timpul regimului comunist, tipărite însă după Mănăstirea, În Ţara de peste veac, Noaptea Învierii,
1989. Şi peste hotare opera lui Nichifor Crainic (mai ales Duminica şi multe altele.
poezia din închisoare) a avut ecou: „Mi se pare „Condiţia creaţiei e libertatea şi dragostea” spune
extraordinară ideea publicării poeziilor lui Nichifor Nichifor Crainic în incipitul expunerii sale despre Modul
Crainic. Abia aştept Memoriile sale. Nichifor Crainic a teandric. Ideea fundamentală pe care o exprimă autorul
fost un geniu, atât ca poet cât şi ca prozator, gânditor şi în opera sa „Nostalgia paradisului” este aceea că
gândirist în acelaşi timp”2. „întreaga creaţie omenească se naşte din nostalgia
paradisului. În nostalgia paradisului noi vedem
sentimentul adânc şi universal omenesc, din a cărui
substanţă îşi trag vigoarea toate operele de cultură şi de
civilizaţie ale spiritului (...) Nostalgia paradisului e
sentimentul că suntem din această lume şi totuşi nu-i
aparţinem; că lumea din spiritul nostru nu e identică cu
lumea care ne înconjoară, că suntem în mijlocul ei ca nişte
rămaşi pe dinafară dintr-o ordine înaltă de existenţă ce ni
se refuză, că din această pricină nu putem adera întru totul
condiţiei mizeriei terestre, în care ne simţim ca exilaţi; şi
că, în sfârşit, tot ceea ce în fiinţa noastră rimează în chip
tainic cu veşnicia ne împinge la depăşirea modului actual
de existenţă şi la cucerirea unui mod superior şi
desăvârşit, conceput în antinomie cu cel de acum şi de
aici. Nostalgia paradisului este astfel sentimentul
antinomiei noastre existenţiale, de făpturi sfâşiate de chin,
dar care concepem o linişte cerească; de făpturi menite
morţii, dar care ne cugetăm în nemurire; de făpturi
nefericite, dar care ardem de setea fericirii absolute.”4
Paradisul, pământesc şi ceresc, este legat de civilizaţia
şi cultura umană, iar omul, artistul, geniul, toţi suntem

1 Dumitru Stăniloae, Poezia creştină a lui Nichifor Crainic, Prefaţă 3 Bartolomeu Anania, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului,
la volumul Şoim peste prăpastie, Versuri inedite create în temniţele Poezia religioasă română modernă. Mari poeţi de inspiraţie creştină,
Aiudului, Ed. Roza Vânturilor, Bucureşti, 1990, p. 7 în „Studii teologice”, Revista Facultăţilor de Teologie din Patriarhia
2 Vintilă Horia, Apud Nichifor Crainic, Şoim peste prăpastie, Versuri Română, Seria a II-a, Anul XLVI, Nr. 1-3, ianuarie-iunie 1994. p.12
inedite create în temniţele Aiudului, Editura Roza Vânturilor, Bucu- 4 Nichifor Crainic, Nostalgia paradisului, Ediţie cu un studiu intro-

reşti, 1990, p. 6 ductiv de Dumitru Stăniloae. Postfaţă şi note de Magda Ursache şi


144 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
ESEU
chemaţi la căutarea paradisului, a acelei stări originare, cultură”: rezistenţă la bestialitate, teroare şi ură, provocate
opuse răului şi iadului pe care Dostoievski îl definea de dezlănţuirea în secolul nostru al lui „zoon politikon” în
simplu: „iadul este durerea de-a nu mai putea iubi.” ce are acesta mai agresiv – extremismul totalitar.”7
Pentru autorul român, paradisul este un spaţiu posibil O capodoperă a poeziilor scrise în temniţele Aiudului
datorat Iubirii divine. Analizând câteva aspecte mistice şi este Unde sînt cei care nu mai sînt? – o poezie a Luminii,
teologice din opera lui Dostoievski, a lui Mihai Eminescu deoarece „poetul cugetă din nou pe Dumnezeu în sens
sau V. Voiculescu, Nichifor Crainic ajunge la concluzia ortodox, ca lumina supremă, nu ca întuneric, dar ca
că Paradisul se manifestă prin geniu. Acesta, având lumina care întrece puterea noastră de-a vedea, odată ce
puterea creaţiei, ajunge să imagineze „halucinaţia” unui suntem obişnuiţi numai cu lumina care, de fapt, e un
paradis de o frumuseţe supremă în arta modernă. întuneric ce nu explică prin sine nimic.”8: „Întrebat-am
Paradisul este comparabil cu starea copilăriei, ca stare de luminata ciocârlie,/ Candela ce leagănă-n tărie/
nevinovăţie şi iubire absolute, este primăvara Untdelemnul cântecului sfânt:/ Unde sînt cei care nu mai
duhovnicească a frumuseţii, este ...tinereţe fără bătrâneţe. sînt?/ Unde sînt cei care nu mai sunt?/ Zis-a ciocârlia:/
Aşadar, paradisul este expresie a creaţiei geniului care S-au ascuns/ În lumina celui nepătruns./ Întrebat-am
primeşte inspiraţia divină spre a hrăni mereu ...nostalgia bufniţa cu ochiul sferic,/ Oarba care vede-n întuneric/
după un topos sacru, fixat în civilizaţie, deci pământesc, Tainele necuprinse de cuvânt:/ Unde sînt cei care nu mai
sau în cultură, deci, ceresc. sînt?/ Unde sînt cei care nu mai sînt?/ Zis-a bufniţa:/
Poezia lui Nichifor Crainic aparţine spaţiului sacru al Când va cădea/ Marele-ntuneric, vei vedea.” Ne-am
literaturii române. Autorul crede că arta este un simbol al putea întreba de ce este o poezie despre lumină? În mod
veşniciei şi „în orice artist de rasă se reproduce ceva din cert, Părintele Stăniloae se referă la „lumina neînserată”
lupta lui Iacob cu îngerul; e lupta pentru cucerirea despre care vorbeşte Sfântul Simeon Noul Teolog în
frumuseţii divine”5. El pledează pentru rugăciune ca Imnele sale. Dar şi la Lumina râvnită în temniţele
unică posibilitate de întâlnire a omului cu Dumnezeu iar Aiudului, lumina cea adevărată, divină, care nu se
lipsa acesteia face ca întâlnirea să nu se producă datorită întrevede, nu e vizibilă, nici în închisoare, nici în afara ei.
păcatului „cu glas de uragan” care, o dată săvârşit pune Este Lumina lui Hristos, Lumina izbăvitoare de suferinţă
bariere între ei. Prin poezia-rugăciune însă barierele şi şi mântuitoare. Pan M. Vizirescu vede în acest poem
limitele pot fi depăşite. De aici, setea de absolut şi dorul „tristeţea însingurării sale [a poetului]. O zbatere tragică
de Dumnezeu: „În Ţara lui Lerui-Ler/ Năzuiesc un colţ a propriului suflet, cu zboruri între genune şi slavă, între
de cer/ De-oi găsi de n-oi găsi,/ Nimenea nu poate şti/ vis şi otravă, de care se leagă destinul uman, creşte cu
Singur Lerui-Ler.” înfiorare în necurmatul frământ de balans între fiinţă şi
O calitate esenţială a poeticii lui Nichifor Crainic nefiinţă, în care se întrevede a fi el însuşi”.9 Simbol al
rămâne însă viziunea tradiţionalistă. Poetul impune o zborului şi al cântecului de bucurie, ciocârlia apare în
lume a credinţei văzută ca o uriaşă ecclesia, în care zboară antiteză cu un simbol al întunericului şi al tristeţii, bufniţa.
porumbei „ca nişte duhuri sfinte” iar Mântuitorul Iisus Marele întuneric la care face trimitere acest simbol poate
Hristos trece pe vremea ceea „gustând în mers prietenia/ fi şi o metaforă a perioadei istorice a întemniţărilor
pescarilor din Galileea.” Văzându-i pe apostoli, poetul comuniste. În aproape toate credinţele şi miturile
trăieşte clipa de revelaţie a marii întâlniri cu Cel ce este străvechi, bufniţa este un simbol feroce şi nefast, vestitor
Iubire: „Trecură veacuri, şi cu ele/ Că treci din nou mi al morţii, al sfârşitului continuu, la N. Crainic, simbol al
s-a părut/ Şi-ţi caut urma luminoasă/ În lutul moale s-o întunericului, al lipsei de raţiune şi de umanitate. Mai
sărut”. „În esenţă, la autorul Ţării de peste veac nota de mult de-atât, putem spune că poezia este „o prelucrare din
autenticitate ţine de certitudinea univocă, netulburată, punct de vedere creştin a motivului poetic ubi sînt, cu
refractară interogaţiilor, lumea contemplată de el rădăcini în literatura ebraică a Vechiului Testament, cu
reprezentând ordinea theurgică; e o lume de duminică, ecouri în cunoscutele balade ale lui François Villon, şi
gata zidită, nu una care se face sub ochii privitorului; o într-o întreagă poezie romantică pe tema fortuna labilis.
arhitectură încheiată, căreia omul modern, însingurat în […] Titlul interogativ devine refrenul poeziei şi, rând pe
aşezări de beton şi fier, subordonat maşinismului, îi rând, răspunsurile sunt adresate vântului, ciocârliei,
ignoră dimensiunile.”6, aşa apreciază opera lui N. Crainic bufniţei. Toate acestea au semnificaţii simbolice creştine
criticul Constantin Ciopraga. Iar Alexandru Condeescu, şi răspunsurile lor pregătesc, în mod gradat, răspunsul din
vorbind despre perioada petrecută în temniţele final al bufniţei: „Când va cădea marele-ntuneric vei
comuniste, precum „un Iov cărturar şi rătăcitor”, afirmă vedea”. Adică, atunci când marele întuneric al
că „Nichifor Crainic este mai mult decât un precursor, el necredinţei va dispărea, vei înţelege că acei care nu mai
este chiar un întemeietor la noi al „rezistenţei prin sunt aici pe pământ, s-au înălţat la viaţa veşnică.”10

Petru Ursache. Fişă bibliografică de Alexandru Cojan, Editura Mol- 8 Dumitru Stăniloae, art.cit., p. 15
dova, Iaşi, 1994, p. 243 9 Pan M. Vizirescu, Poetul vieţii noastre unanime, în volumul Şoim
5 Ibidem, p. 289 peste prăpastie, Versuri inedite create în temniţele Aiudului, Editura
6 Constantin Ciopraga, Personalitatea literaturii române, Ed. Institu- Roza Vânturilor, Bucureşti, 1990, p. 20
tul European, Iaşi, 1997, p. 97 10 Ion Buzaşi, Despre poezia carcerală [Poezia închisorilor comu-
7 Al. Condeescu, Nichifor Crainic sau speranţa în Dumnezeu, Prefaţă niste], în revista citată, p. 223
la Spiritualitatea poeziei româneşti, Editura Muzeului Literaturii Ro-
mâne, Bucureşti, 1998, p. 7
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 145
ESEU
Tema luminii apare şi în alte poeme, conotaţiile fiind încarcerat, cere pace: « Slavă, Ţie, Doamne,
aceleaşi. Metaforele revelează lumina « cea neînserată » pentru-această noapte ! [...] Tu, răcoarea celui ars pe
întrezărită fie ca un „Hohot de lumină” în care „Sus, pe rug, Iisuse,/ Şi dulceaţa celui sfâşiat de leu,/ În arena
deal cu trandafiri,/ S-a vărsat o ciutură,/ Hohote de morţii, Dumnezeul meu,/ Fii şi răsăritul vieţii
străluciri / Din văzduh se scutură.” Tot lumină neînserată mele-apuse,/ Tu, răcoarea celui ars pe rug, Iisuse ! »
este Renaştere, poem al sufletului metamorfozat, reînviat. „Rugăciune sub cruce” este o poezie inedită apărută
Zborul lui este către înălţimi, căutând parcă răspuns la postum în revista „Manuscriptum” din 1995. Eul liric
întrebarea Unde sunt cei care nu mai sunt? Fericirea conştientizează importanţa rugăciunii ca formă de
sufletului aspirând spre eternitate este îmbrăcată în lumina comunicare cu divinitatea dar şi ca ardere lăuntrică, foc
divină ”Iar cerul ţării, rotunjit în jur,/ Îl înfăşoară-n divin, îndumnezeire a sufletului uman în contradicţie cu
marele azur/ Ca-ntr-o corolă paradisiacă”. Metafora înţelegerea stării de păcătoşenie, dar şi a condamnării sale
luminii se regăseşte aşadar în această corolă divină, ce nedrepte: „Sunt ca o vatră unde mai arde un tăciune,/ Mi-a
îmbrăţişează întreaga creaţie. Simbolistica centrului, mai rămas din viaţă doar sfânta rugăciune./ Nădejdea
reliefată în aceste versuri, aminteşte de ideea fundamentală cearcă cerul în mohorâri de horn/ Când, fum bătut de
a operei lui N. Crainic legată de nostalgia paradisului vânturi, spre mila ta mă-ntorn./ Căci ţării mele dacă m-am
pierdut. Drumul spre centru este drumul spre corola mistuit prinos/ Sunt osândit pieirii ca fur şi ticălos.”
paradisiacă, axis mundi, lumină neînserată, divinitate Nichifor Crainic şi Radu Gyr, „ca şi cu alţii aflaţi în situaţie
regăsită în zborul diafan, tot Mai sus, deoarece ”Pe culmea identică, au transformat puşcăriile în Academii de creaţie,
muntelui m-am ridicat/ Şi, mândru, de pe ţancul unei altare de rugăciune şi temple ale spiritualităţii româneşti.
creste/ Ca de pe tronul unui împărat/ Văd lumea şi mai Prin duhul lor, se reînvigorează poezia noastră”.12 Acesta
mică decât este”. Motivul vetero-testamentar al lui omnia este unul dintre argumentele (care poate nici nu mai erau
vanitas însoţeşte şi acest mic poem despre deşertăciunea necesare) care dovedesc că „destinul lui Crainic şi al celor
lumii acesteia, chiar şi a-nţelepciunii (cunoscutul motiv din categoria lui s-a împletit cu destinul neamului, căzut
ecclesiastic). Si totuşi, pentru Nichifor Crainic există o sub teroarea comunistă”.13
Moartea-nţeleaptă pe care ”N-o căuta în slove pătimaş” La Nichifor Crainic, poezia este Cântec de după gratii,
pentru că ”Cea mai frumoasă moarte de pe lume/ E să autoportret liric (al lui Nichifor Crainic) în care se poate
trăieşti de-a pururi în urmaşi!” regăsi nu numai orice deţinut politic, ci orice poet care-şi
Prin asemenea versuri, Nichifor Crainic metaforizează înţelege misiunea lui în această lume că bogăţia cea mai de
o imagine creştină cu valenţe hristice: Cântecul Potirului preţ este poemul însuşi, nimic altceva: „La geam, grilajul
nu este numai un simbol poetic. El este însăşi esenţa des/ Rânjeşte guri de fier/ În semn că pot să ies/ Cu sufletul
Vieţii în Hristos, este trăirea autentică, vie a credinţei, este spre cer/ C-am fost făcut să n-am nimic,/ Ca pasărea pe
singura modalitate de mântuire prin împărtăşirea cu ram/ Cobor şi mă ridic.” De aceea, putem spune, fără a
Pâinea şi Vinul Vieţii. Mai mult de-atât, prin aceste greşi, că „în contextul tradiţionalismului gândirist, poezia
versuri, Nichifor Crainic recunoaşte atotputernicia Fiului religioasă a lui Nichifor Crainic a marcat, fără îndoială, un
lui Dumnezeu care este totul şi este prezent în toate. Iar moment inovator, cu adânci reverberaţii în sensibilitatea
pământul românesc în care a copilărit şi a învăţat tainele cititorilor. Gânditorul ortodoxiei a exprimat poetic viaţa
creştine este unul paradisiac, este « raiul în care ne-a vrut spirituală a poporului său, sacralizându-i existenţa după
Dumnezeu ». Altfel, Cântecul potirului aminteşte de o dimensiunile tiparului creştin.”14
altă capodoperă a lui Nichifor Crainic, Iisus prin grâu sau În concluzie, apreciem că „poezia lui Nichifor Crainic
de capodopera religioasă a lui V. Voiculescu, Iisus din e o poezie a misterului supraluminos, o poezie a misticii
copilărie. În aceste poezii, „spaţiul românesc împrumută ortodoxe, mistică a luminii, care le explică pe toate, dar
dimensiunile sacrului prin identificarea marilor simboluri care e mai presus de înţelegerea tuturor celor ce se
ale creştinătăţii ortodoxe în concretul roadelor dăruite de împărtăşesc în mod umbrit de lumina Lui. [...] Aceste
bogăţia pământului românesc.”11 poezii sunt opera unui poet martir, create în lunga
Rugăciune pentru pace este poezia în care poetul perioadă a martirajului său, suportat fără nici o vină de-a
Nichifor Crainic, aflat în temniţa Aiudului, îşi acceptă fi aparţinut vreunui partid politic, ci pentru simplul fapt că
destinul tragic şi se roagă pentru pacea lumii aducând s-a manifestat ca ziarist şi ca poet român creştin. El n-a
divinităţii un imn de slavă şi de mulţumire pentru această pierdut în zadar timpul în închisoare, şi suferinţa
« noapte ». Nichifor Crainic ştie că perioada întemniţării prelungită i-a fost un prilej de aprofundare în meditaţie la
poate fi o şansă pentru mântuire şi pentru sfinţire/ tainele adevărate ale existenţei. Putem spune că poezia de
îndumnezeire a sufletului celui care suferă în mod cea mai profundă spiritualitate românească s-a născut în
nedrept abuzuri şi monstruozităţi carcerale ; el are puterea închisoare şi credem că şi alte opere importante au fost
de a mulţumi dar, în acelaşi timp, ruga fierbinte cere fructul meditaţiei din această perioadă de grele suferinţe
îndurare, cere milă, cere izbăvire, salvare din universul a multor spirite alese ale poporului român.”15

11 Ileana Ghemeş, Poezia religioasă a lui Nichifor Crainic, în vol. 13 Ibidem, p. 174
Sacrul în poezia românească. Studii şi articole, Coord. Aurel Pantea, 14 Ileana Ghemeş, art.cit., p. 106
Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007, p. 98 15 Dumitru Stăniloae, art.cit., pp.15-16
12 Pan M. Vizirescu, Nichifor Crainic la Academia Română, revista

„Manuscriptum”, nr. 1-4 (98-101), Anul XXVI, 1995, Număr special


„100 de Manuscrise arestate – Nichifor Crainic”, p. 174
146 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019
ESEU

Dan PETRUȘCĂ

IARĂȘI DESPRE EROS


1. Câte ceva despre simptomatologia prezentului contemporan totul este marfă, inclusiv corpul uman,
și este expus. Și dacă nu este expus, dacă individul nu
Cum mi se întâmplă adesea când cumpăr o carte este luat în seamă, se expune el însuși pe rețele de so-
(librăriile fiind întristător de goale, de altfel), o des- cializare. E aici un narcisism greu de tratat...
chid uneori la întâmplare și citesc vreo câteva rânduri, Hiperactiv, trăind sub semnul lui „dacă vreau, pot”
așteptând să mă provoace. Așa s-au petrecut lucrurile care i s-a indus, individul a devenit „o mașină autistă
și cu una dintre cărțile sud-coreeanului Byung-Chul de performanță”, care nu-și poate permite să spună
Han, Agonia Erosului și alte eseuri, Editura Huma- Nu, care este incapabil să se oprească, s-o lase mai
nitas, Buc., 2014. Tot atunci am aflat că Byung-Chul moale; să mediteze, să fie visător, să fie boem (cum
Han a studiat, cu vreo trei decenii în urmă, în Germa- să fii boem, se întreabă retoric sud-coreeanul, când
nia, filozofia și teologia catolică, faptul că e doctor în stai toată ziua în fața computerului) sau să iubească,
filozofie și că, printre multe altele, este cunoscător la propriu. Și asta pentru că iubirea (nu sexul!) presu-
profund al gândirii lui Martin Heidegger. Când îi răs- pune generozitate, simțire și chiar suferință. Pe omul
foiam cartea acolo, în librărie, s-a întâmplat să întâl- contemporan, care este hiperactiv, un om care „se au-
nesc sintagma „vechiul Eros”, care presupunea pentru toexploatează”, iubirea îl încurcă. Din complexa bi-
mine, atunci, că există și un „nou Eros”, o raportare bliografie pe care se întemeiază cartea lui Byung-
aparte a omului contemporan la acest sentiment. Ci- Chul Han, simptomatică este aserțiunea lui Alain Ba-
tind cartea, aveam să aflu că autorul realizează o ra- diou, „Éloge de l’Amour”, din care aflăm că „E foarte
diografie nemiloasă a societății contemporane de tip ușor să fii îndrăgostit fără să suferi”. La aceasta, aș
occidental, adică acea societate care a adoptat ceea ce adăuga comentariul eseistului din același context și
numim astăzi democrație liberală. Este vorba despre anume că, astăzi, „Iubirea este domesticită și poziti-
o societate „deschisă”, „transparentă”, o societate a vată într-o formulă de consum și confort”... Deși
„performanței”, a „informației”, în care se simte agre- mulți constată pe drept, în urma observațiilor atente și
siunea mass-mediei. Se vorbește acolo despre „socie- a cercetărilor temeinice, degradarea interiorului indi-
tatea disciplinară”, mai veche, în raport cu foarte noua vidului, cât și a raporturilor sale cu lumea și divinita-
societate a „performanței”, întemeiate, prima, pe ver- tea, nu voi fi în corul celor care cântă prohodul iubirii
bul „trebuie”, restrictiv, iar a doua pe „dacă vreau, sau văd semnele apropiatei apocalipse. De-a lungul
pot”, trecându-se astfel de la o coerciție exterioară la timpului, omenirea a trecut uneori prin cumpene
una interioară, autoimpusă, a unui om contemporan parcă mai mari decât cea de astăzi.
care a ajuns în situația de-a nu-și permite să nu mai Atunci când am deschis la întâmplare cartea lui
poată. Iar această ultimă realitate va genera „depre- Byung-Chul Han, am tradus „mecanic” ideea că ve-
sia”, din care omul și societatea în care trăiește nu pot chiul Eros avea legătură cu atitudinea romantică, iar
ieși, nu se pot salva, susține sud-coreeanul, decât prin noul Eros nu. Trebuie să fi făcut atunci legătura cu un
„redescoperirea Erosului”, a Celuilalt. Și asta pentru comentariu al celebrului Marchall McLuhan, din
că omul hiperactiv de astăzi, care ingurgitează frene- „Mass-media și mediul invizibil”, care afirma acolo
tic informații din toate domeniile, este pragmatic, in- că romantismul de astăzi nu mai poate avea conotația
dividualist și, în genere, „autist”, confundând știința, balconului Julietei, pentru Romeo, ci aceea a clubului
pe de o parte, cu acumularea de informații, pe de alta. sau pub-ului. Lungile plimbări sub lună ale îndrăgos-
Omul acesta este mai tot timpul incapabil să interpre- tiților de ieri, însoțite de dulci atingeri și poezii, au
teze informația, să o transforme în „narație”, conchide fost înlocuite cu cine la restaurant, cu întâlniri la ci-
eseistul, adică în „teorie”. Este adică incapabil să nema (unde se consumă popcorn) sau, mult mai ciu-
transforme informația într-un discurs coerent, care să dat, cu întâlniri pe rețele de socializare... Cititorul de
ducă de la premise către consecințe. Paradoxal, aș cărți a cam dispărut, la modă fiind hoinăreala pe in-
spune, într-o astfel de lume vorbim mult, dar comuni- ternet. Omul nu mai citește, nu mai învață, ci se infor-
căm puțin. Omul contemporan ar fi „o mașină pozi- mează. Această goană după informații nu duce la cu-
tivă”, trăitor într-o „societate a transparenței”, în care noaștere, afirmă sud-coreeanul. Astfel, informația și
viața lui este „la vedere” prin mass-media. În fapt, so- știința (ultima presupunând selectarea, înțelegerea,
cietatea occidentală este una „pornografică”, din care disocierea, cercetarea, organizarea tuturor informații-
misterul Celuilalt a dispărut, deoarece în capitalismul
BANCHETUL, 46-47-48 / 2019 147
ESEU
lor într-un discurs coerent, într-o teorie) nu sunt to- 2.Din prezent spre trecut. Și invers
tuna. Societatea „transparenței”, în care toate sunt la
vedere, este foarte îndepărtată de „adevăr”. Pentru că Citind cartea sud-coreeanului, cât și atâtea altele
adevărul se naște sub semnul discernământului indi- care au ca temă Erosul, a trebuit să constat că omul,
vidului, prin raportare la ce este „fals”: „Transparența dintotdeauna, are cam aceleași raporturi cu iubirea.
și adevărul nu sunt identice”, afirmă Byung-Chul Unele aspecte ale existenței sunt mereu la fel, iar
Han. Dacă ai adresă de e-mail, ai cont pe rețele de „noul” Eros este vechi de când lumea, dacă mă gân-
socializare, ai smartphone și folosești card bancar, se desc la „cea mai veche meserie din lume”, la slăbiciu-
știe aproape totul despre tine. Mai puțin adevărul... nile noastre sau la raporturile de putere. Mi-au revenit
brusc în minte câteva detalii, cunoscute probabil de
mulți, din Epopeea lui Ghilgameș, cea mai veche
epopee a lumii, creată cu vreo cinci mii de ani în urmă
în spațiul dintre Tigru și Eufrat. Ea a fost descoperită
de europeni cu mai bine de un secol în urmă în bibli-
oteca regelui Asurbanipal, care a domnit prin secolul
al VII-lea (î.H.). Conține vreo 3600 de versuri, redac-
tate în scriere cuneiformă pe douăsprezece „tăblițe”
de lut ars. Aceste tăblițe sunt sparte, există lacune pe
care cercetătorii le-au completat cu întâmplări con-
semnate pe alte tăblițe, mult mai vechi, identificate în
situri arheologice din zonă. Am avut la îndemână o
ediție mai nouă a epopeii, din 1996, apărută la Editura
Mondera, în traducerea Virginiei Șerbănescu și a re-
gretatului comparatist ieșean Al. Dima, cu o prefață,
un adevărat studiu, a celui din urmă. Această ediție
pare a fi o reeditare a ediției mai vechi pe care am
citit-o în adolescență, fiindcă am recunoscut sintagme
din vechea ediție. Ceea ce înseamnă că m-au marcat
și atunci la lectură.
Voi rememora acum doar începutul pentru a ob-
Au fost multe schimbări de paradigmă în istoria serva că, în ce privește viața și raporturile dintre oa-
lumii. Comentam pe larg aceste schimbări într-un meni, foarte multe aspecte nu s-au schimbat. Așadar,
eseu intitulat De la Gutemberg la Bill Gates, publicat aflăm mai întâi că regele Ghilgameș domnește peste
mai demult în „Convorbiri literare”. Amintesc acum cetatea Uruk și că el se comportă discreționar cu su-
doar de „spaima de scris” pe care au avut-o oamenii pușii. Aceștia din urmă se revoltă împotriva monar-
în zorii civilizației, trăitori într-o lume mitică, într-o hului absolut plângându-se zeilor. Zeița Aruru, rugată
civilizație „orală”, atunci când s-a descoperit scrierea. de zeul suprem Anu, va plămădi din lut un om, un
Platon, în Phaedru (275a) și Iulius Caesar, în Războ- tovarăș, cum precizează naratorul antic necunoscut,
iul galic. Războiul civil, Editura Științifică, Buc., pe măsura regelui. Dar Enkidu, omul făcut din lut, tră-
1964, p. 219, sunt, cred, primii care sesizează acest iește laolaltă cu animalele sălbatice, paște și se adapă
aspect... Citind cartea sud-coreeanului, aveam să în- împreună cu ele, dar le și apără scăpându-le din cap-
țeleg faptul că, dincolo de atrofierea drastică a com- canele vânătorilor. Unul dintre vânători, care l-a în-
portamentului romantic și de augmentarea individua- tâlnit pe Enkidu la adăpătoare și a fost înspăimântat
lismului, narcisismului și chiar a autismului individu- de puterea pe care o inspira aspectul fizic al acestuia,
lui contemporan, Byung-Chul Han este un profund este sfătuit de tatăl său să meargă la rege și să-i po-
observator și cunoscător al simptomelor unor „boli” vestească întâmplarea. Monarhul îi va oferi vânătoru-
care se manifestă astăzi în societatea de tip occidental, lui o curtezană cu ajutorul căreia să-l ademenească pe
aceea care se folosește de noile tehnologii, pe care ea Enkidu. După ce „fiara cu chip de om” a stăpânit-o pe
le-a inventat și pe care le exportă la pachet cu o „men- curtezană „șase nopți și șapte zile”, a vrut să se în-
talitate” incompatibilă cu aceea a unor popoare din toarcă la vechiul mod de viață, dar animalele cu care
Orientul Mijlociu, aflate în zona islamică, de exem- se însoțise până atunci fug acum de el. Curtezana pro-
plu. Au apărut manifestări ale unui război neconven- fită de această situație și-i propune lui Enkidu să
țional care tocmai se acutizează, iar Samuel Huntin- meargă împreună în cetatea Urukului, unde îi așteaptă
gton vorbește deja despre „Ciocnirea civilizațiilor și regele. Ajungând în cetate, cei doi eroi își vor măsura
refacerea ordinii mondiale”. Dar asta e o altă po- puterile, iar Ghilgameș, care era semizeu, îl învinge
veste... pe Enkidu, poate și pentru că, după cum aflăm din

148 BANCHETUL, 46-47-48 / 2019


ESEU
epopee, vigoarea lui scăzuse în urma relației cu fe- Orice bărbat sau femeie, contractând o căsătorie
meia. Confruntarea celor doi are însă demnitatea ero- sau, pur și simplu, o relație din „interes” cu altcineva,
ică de odinioară, e mai de grabă o întrecere „spor- nu are în vedere faptul că iubirea este o „scenă pentru
tivă”, fiindcă nu duce la anihilarea fizică a adversaru- doi”. Celălalt nu mai este important în acest context,
lui. Mai mult, după confruntare, ei vor rămâne prie- fiindcă întreaga energie a celui care o contractează
teni nedespărțiți. Dar zeița Iștar, un fel de Venus în este îndreptată spre sine, către binele propriu. Astăzi,
mitologia sumero-asiro-babiloniană, îndrăgostită de când psihologii, psihiatrii și sexologii recomandă
Ghilgameș, îl vrea de soț, însă eroul o refuză. Înfuri- omului occidental, ca să scape de pericolul „depre-
ată, zeița trimite pe pământ un Taur Ceresc, pe care siei”, terapia prin sex, făcând apologia orgasmului,
Enkidu îl va ucide, luând-o în râs pe zeiță. Fiind făcut iubirea a fost împinsă în planul secund. Sau chiar mai
din lut, adică om, atitudinea lui Enkidu reprezintă un departe. Pascal Bruckner și Alain Finkielkraut, în
hybris și va trebui să moară. Suferind profund din pri- Noua dezordine amoroasă, dezbat pe larg această
cina morții prietenului său și îngrozit de perspectiva realitate, ocupându-se într-un capitol, un adevărat stu-
propriei morți, Ghilgameș va pleca în căutarea nemu- diu de caz, și de statutul social al curvelor (n-am cum
ririi... să le numesc altfel), în fond, zic, același dintotdeauna:
Nimic nou sub soare, fiindcă omul are aceleași un corp care nu-și permite să aibă sentimente, expus
probleme de când lumea, cum ar fi prietenia și spaima ca marfă, folosit prin cumpărare pentru un timp limi-
de moarte, care au devenit de atunci teme literare. Dar tat. Iar în țările unde prostituția este legalizată, statul
tema iubirii există aici? În sensul disocierii iubirii de însuși este „peștele” suprem, fiindcă încasează impo-
practica sexuală, nu. După ce vânătorul l-a întâlnit pe zit de pe urma acestei industrii. De aici pragmatismul,
Enkidu la adăpătoare, i-a povestit mai întâi întâmpla- individualismul, care nu sunt realități de azi, ci din-
rea tatălui său, care l-a sfătuit: „Du-te să-l întâlnești totdeauna. Byung-Chul Han, de la a cărui carte am
pe el (pe Ghilgameș, subl. noastră), care este regele pornit, dar și alți cercetători ai lumii contemporane,
nostru. Vorbește-i despre puterea acestui om. El îți va precum Tom Nichols (Sfârșitul competenței, Editura
încredința o curtezană; ia-o cu tine în pustiu, și ea îl Polirom, Iași, 2019, p. 11), vorbesc despre „narcisis-
va birui mai degrabă decât omul cel mai puternic. mul” omului contemporan și, prin extensie, de cel al
Când se va apropia, cu turma de animale sălbatice, de lumii contemporane. Interesele individului, susține
adăpătoare, curtezana își va lepăda veșmintele, pentru sud-coreeanul, cum aminteam deja, se întemeiază pe
a-și dezvălui farmecele. Și turma de animale sălba- dezideratele societății actuale, bântuite de nevoia de
tice, cu care a crescut în pustiu, de el se va înstrăina”. performanță a acestei lumi informatizate, sub semnul
Metoda va funcționa: după ce această „fiică a plăce- lui „dacă vreau, pot”. Acest îndemn, devenit „autoîn-
rii”, curtezana, a fost posedată de „fiara cu chip de demn”, a generat un om care nu-și permite să nu
om”, aflăm că eroul făcut din lut își simte trupul vlă- poată. Astfel, individul a devenit propriul antrepre-
guit, genunchii înțepeniți, mersul nu-i mai era ca altă- nor, pune pe primul plan cariera, amână sine die pro-
dată; în schimb, aflăm tot din epopee, mintea i s-a deș- pria împlinire spirituală (sau nici nu-și pune problema
teptat. Ce ar face astăzi un politician, dacă ar avea la unei astfel de împliniri), stă peste programul de lucru
îndemână posibilitatea de a-l compromite pe contra- de bună voie, nu iese la pensie, fiindcă nu știe ce să
candi