Sunteți pe pagina 1din 7

John Dee şi Edward Kelley convorbind cu îngerii

(pictură de Sebastian Haines - sursa Shadowness.com)

Miturile Enochiene
La Început, Creatorul a format Lumea printr-o serie de cuvinte
divine. Aceste cuvinte au fost apoi scrise în litere de foc pe
niste tăbliţe cereşti numite Cartea discursurilor lui Dumnezeu.
Acea Carte conţine limba cerească a Creaţiei, cheile porţilor
Raiului şi toată cunoaşterea şi înţelepciunea Universului –
trecutul, prezentul şi viitorul. Apare în diferite forme în
religiile lumii – alte nume ale acesteia sunt Tăbliţele Cereşti,
Tăbliţele Destinului, Cartea Secretelor lui Dumnezeu, Cartea
Vieţii, Cartea lui Thoth, Cronicile/Înregistrările Akashice şi
chiar Cartea T.
În Grădina Edenului, Adam vorbea fluent limba cerească
scrisă în Carte. Cu aceasta, el purta conversaţii cu Dumnezeu
şi cu îngerii şi a dat de asemenea nume tuturor fiinţelor create.
Însă, când Adam şi-a pierdut locul din Paradis, el a pierdut şi
cunoaşterea acestei limbi sacre – el nu mai putea să vorbească
cu îngerii. Însă, pentru a putea comunica cu familia sa, Adam
a creat o limbă umană primordială bazată pe cele mai bune
(deşi imperfecte) amintiri ale limbii cereşti.
Şase generaţii mai târziu, profetul Enoh stabilea un nou dialog
cu îngerii. Fiinţele sfinte l-au considerat demn de a vizita
Cerurile, de a vedea corurile angelice, Tronul lui Dumnezeu şi
tăbliţele cereşti. Din acestea, Enoh a transcris 366 de cărţi ale
înţelepciunii, cu ajutorul cărora spera să restabilească
umanitatea la gloria sa anterioară. Însă înţelepciunea lui Enoh
a fost pierdută din pricina Potopului care a distrus lumea.
Limba lui Adam a dăinuit (prin linia lui Noe) pana la
Încurcarea Limbilor la Turnul Babel. Atunci, limba umană
primordială a fost divizată în mai multe limbi diferite astfel ca
oamenii şi constructorii Turnului să nu mai poată comunica
unul cu celălalt şi a completa proiectul. (Aceasta este
explicaţia Biblică pentru diversele limbi ale lumii). Dintre
toate limbile antice, cea care a rămas cel mai aproape de limba
lui Adam este cea pe care o cunoaştem azi sub denumirea de
Ebraică Biblică. Nicio cunoaştere sau amintire a limbii cereşti
a îngerilor nu a rezistat.
(Când studiem aceste mituri, trebuie să reţinem faptul ca se
bazează pe Vechiul Testament în care limba este subiectul
central. Mai important, aceste mituri scot în evidenţă acele
exemple în care limba joacă un rol major în abilitatea – sau
inabilitatea – Omului de a comunica cu Dumnezeu şi fiinţele
cereşti.)
Magia Enochiana a Doctorului John Dee –
Mitologia întâlneşte Istoria
Situaţia “Biblică” (adica, după Babel) a limbilor omeneşti a
dăinuit până în secolul 16. Între timp, mulţi savanţi au abordat
subiectul limbii cereşti şi chiar au existat câteva încercări de a
o reconstrui. Cu toate acestea, încercările erau de obicei
plagieri ale Ebraicii Biblice scrise cu anumite caractere
astrologice. Li s-au dat nume precum “Malachim” (care au
fost şi încă sunt folosite în magia talismanică) însă acestea
erau doar umbre neclare ale limbii Divine.
Apoi, pe la sfârşitul anilor 1500, o noua pereche de profeţi –
Dr. John Dee şi asistentul său medium Edward Kelley –
au dobândit un interes profund pentru îngeri şi limba lor
pierdută. Lucrând la început cu diverse grimoire-
uriSolomonice, aceşti domni au stabilit contact cu câţiva îngeri
cu care Enoh a vorbit. Aceştia le-au dezvăluit multe secrete
celor doi cercetători, precum metode de a invoca îngerii
planetelor şi astrelor, cum să observe secretele naţiunilor
străine, şi – precum Enoh – să viziteze tărâmurile cereşti.
Mai important decât atât, Dee le-a cerut îngerilor să îi
dezvăluie Cartea lui Enoh – prin care se referea la un text
Biblic apocrif care conţine povestea vieţii lui Enoh. (Astăzi,
acest text este numit 1 Enoh sau Cartea Etiopică a lui
Enoh. Deşi a fost pierdută în timpul lui Dee, a fost
redescoperită în secolul 17. O variantă tradusă în limba
Română se poate găsi la Editura Herald.) Îngerii au acceptat
cererea lui Dee; însă, ce i-au oferit nu era deloc textul
Biblic. În schimb, aceştia i-au dezvăluit tăbliţele cereşti –
Cartea discursurilor lui Dumnezeu – din care a copiat cândva
Enoh. Lui Edward Kelley cartea i-a apărut sub forma a 49 de
frunze, inscripţionate cu sânge (presupunem a fii sângele
Mielului, precum este menţionat în Apocalipsa lui Ioan) şi
conţinând 49 discursuri ale lui Dumnezeu folosite pentru a
crea Lumea. Îngerii le-au spus lui Dee şi lui Kelley cum să
folosească aceasta carte pentru a deschide porţile Raiului,
pentru a primi revelaţii directe de la Dumnezeu şi cum să
vorbească cu îngerii în limba lor.
Deşi Dee nu l-a numit niciodată astfel, istoricii au numit
materialul lui ca Magie Enochiană, datorită relaţiei acesteia
cu profetul biblic Enoh. Acest sistem complex de magie a
rămas în mare parte ascuns în jurnalele lui Dee timp de sute de
ani.
Magia Enochiană din Golden Dawn (sau Neo-Enochiana)
Când Ordinul Golden Dawn a fost format la sfârşitul anilor
1800, membrii acestuia doreau să includă materialul lui Dee în
sistemul lor avansat. Cu toate acestea, ei cunoşteau doar o
parte din jurnalele lui Dee, şi astfel numai o porţiune a
sistemului magic a lui Dee.
Aceştia au presupus greşit crezând că au găsit trăsăturile
esenţiale ale unui sistem incomplet de magie angelică, şi astfel
au aplicat ce au avut la sistemul lor in stil lojă Rosicruciană.
Rezultatul a fost un sistem Enochian care pare similar, însa
este foarte diferit de sistemul original al lui Dee. Am numit
acest tip “Neo-Enochian.”
Ordinul nu cunoştea magia planetară a lui Dee şi nici nu aveau
acces la cel mai important aspect al acestui sistem –Cartea
discursurilor lui Dumnezeu. Au sistemul de divinaţie pentru
găsirea diverselor locaţii în lume şi pentru a invoca îngerii
astrelor. Aceştia aveau de asemenea o serie de 48 de invocaţii
în limba Angelică (deseori numite Chei sau Chemări) care
ofereau acces la puterile acestei Cărţi, însă nu cunoşteau
adevăratul scop al celor 48 de Chei.
Între timp, a fost chiar sistemul de invocaţie a lui Dee care a
format structura Magiei Enochiene a ordinului Golden Dawn.
Acesta a fost derivat dintr-un set de patru pătrate
(numite “Watchtowers”) ce conţineau numele lui Dumnezeu şi
o mulţime de îngeri repartizaţi la cele patru emisfere ale
universului. Cu toate acestea, Golden Dawn au folosit un
aranjament diferit al pătratelor în cele patru direcţii cardinale
şi au creat o metodă diferită de a decripta numele din cele
patru pătrate – rezultând într-o ierarhie mult mai mare
de îngeri faţă de cea a lui Dee.
De asemenea, Golden Dawn au interpretat îngerii ca fiind
fiinţe ale celor patru elemente: Foc, Apă, Aer şi Pământ. (Dee
nu i-a asociat niciodata cu Elementele, în schimb i-a repartizat
la cele patru direcţii cardinale) Într-un final, deoarece
nu cunoşteau Cartea discursurilor lui Dumnezeu şi sistemul
magic al lui Dee, ordinul a presupus că aceste Chei Angelice
se folosesc pentru a invoca îngerii din aşa-numitele
Watchtowers. Astfel, au divizat Cheile şi le-au aplicat
diverselor grupuri de îngeri găsiţi în pătrate.
Aceste schimbări – aranjamentul diferit al pătratelor în
emisfere, noua metodă de decriptare a numelor, aplicarea celor
Patru Elemente la pătrate şi folosirea Cheilor Angelice pentru
invocarea îngerilor – sunt exact schimbările care fac Neo-
Enochiana ordinului o tradiţie complet diferită de originalul
lui Dee. Pe lângă asta, Ordinul a format un complex sistem
pentru a aplica propriile lor corespondeţe la fiecare
patrăt/Watchtower, împreună cu propriile lor ritualuri pentru a
lucra cu îngerii.
De-a lungul următoarei sute de ani, Golden Dawn au avut cel
mai mare impact asupra renaşterii moderne a ocultismului şi
astfel sistemul lor Neo-Enochian a devenit standard. Fiecare
parte a acestui sistem este propriu tradiţiei Golden Dawn, însă
mulţi studenţi moderni cred ca acesta a fost iniţiat de Dee.
Aceştia nu ştiu că există un sistem de magie mai larg – şi chiar
complet – găsit în restul colecţiei de jurnale spirituale ale lui
Dee.
Reînvierea Dee
La sfârşitul anilor 1990, sosirea Internetului a adus cu ea o
nouă eră a cercetării şi comunicării între studenţi. Până la acel
punct, materialul lui Dee era considerat foarte obscur şi greu
de găsit. Puţini au avut curajul să abordeze materialul. Acum
însă, studenţii care-l studiază pe Dee şi practicanţii magiei
Enochiene din toată lumea pot studia resursele. În decursul a
10 ani, jurnalele lui Dee si sistemul său magic au fost adunate
impreună din nou. În sfârşit, studiul magiei enochiene
originale a luat fiinţă după mai bine de o sută de ani dupa ce
varianta Golden Dawn a devenit standard.
În ziua de astăzi nu este neobişnuit să vedem magia enochiană
a lui Dee fiind discutată impreună cu sistemul Golden Dawn
ca şi cum ar fi acelaşi. De fapt, se produce o amestecare – în
special din partea adepţilor Golden Dawn care împrumută
elemente din jurnalele lui Dee (precum uneltele pentru
invocare) şi care le aplică la ritualurile lor Neo-Enochiene. Nu
prea vei întâlni astfel de adepti care să schimbe direcţiile sau
asocierile Elementale ale pătratelor înapoi la originalul lui
Dee. Astfel de schimbări ar îndepărta sistemul Enochian din
cosmologia Golden Dawn.
Puriştii sistemului însă, nu vor adopta aspectele materialului
din Golden Dawn în studiul sau practicile lor magice. Astfel,
prin adoptarea acestora ar îndepărta sistemul cosmologiei
Renascentiste pe care îl cunosc. Aceştia rămân la ce este oferit
în jurnalele lui Dee şi ce este descris în grimoire-urile pe care
Dee le-a consultat (precum Arbatel of Magic,Three Books of
Occult Philosophy ale lui Agrippa, Lemegeton-ul, etc).
Greşeala pe care puriştii o fac nu este neînţelegerea magiei
(sau întelegerea ei parţială) ci presupunerea că versiunea
Ordinului Golden Dawn este “greşită”. Deşi este adevărat că
Neo-Enochiana a fost creată dintr-un material incomplet,
asta nu înseamnă că este complet incorectă. Cel puţin, nu mai
incorectă decât ar fii materialul Egiptean din Golden Dawn,
sau Qabalah, sau Alchimia acestuia, etc. În toate aceste cazuri,
Ordinul a adoptat aspecte ale unor sisteme vechi în propria lor
metoda unică, formând astfel ceva nou. Niciuna din aceste
exemple nu este pur originală, însă toate se potrivesc în
contextul larg al tradiţiei Golden Dawn. Sistemul Neo-
Enochian este “corect” prin Golden Dawn (şi prin cei care le-
au urmat paşii, precum Thelema, Wicca, şi alţii).
În acelaşi timp, sistemul original al lui Dee este corect
deoarece este o reflexie exacta a ceea ce acel om a primit şi
studiat. În decursul ultimilor 20 de ani, foarte multă munca a
fost făcută pentru a descifra şi a reface sistemul lui Dee. S-a
făcut mult efort pentru a înţelege limba Angelică, Cartea
discursurilor lui Dumnezeu, diversele ierarhii de îngeri şi
metodele magice pe care le-a folosit Dee.
Acest nou material abia începe să ajungă în comunitatea ocultă
prin forumuri, bloguri şi cărţi publicate. Iar studenţii abia
acum încep să înţeleagă diferenţele dintre cele două tradiţii de
magie Enochiană. Pentru prima oară în mai bine de o sută de
ani, materialul Enochian devine disponibil. Fără îndoială,
acesta este un timp emoţionant şi important în studiul şi
practica magiei Enochiene.

S-ar putea să vă placă și