Sunteți pe pagina 1din 3

Everest – Bușteni – Predeal – Brașov

Cea de-a cincea ediție a deja consacratului Alpin Film Festival (AFF) va avea loc
anul acesta în perioada 24 februarie – 1 martie. Trei locații – Brașov, Bușteni și
Predeal – zeci de filme și mii de participanți entuziaști.

Acesta este unicul eveniment de acest tip din România, iar prin intermediul său
se promovează cultura și educația montană. Evenimente sportive, expoziții de
fotografie și două secțiuni dedicate filmului – secțiunea națională și secțiunea
internațională, fiecare beneficiind de propria competiție și de propriul juriu
dedicat.

Numeroasele filme prezentate în acest an în competiția filmului românesc îi


vor purta pe spectatori din Bucovina până în Carpați, de la Sfinxul din Bucegi
până pe Ceahlău. Vor survola, prin intermediul unei filmări cu mijloacele
moderne oferite de tehnologia dronelor, cele mai importante 13 vârfuri din
România, vor trăi pe viu jaful din pădurile românești și vor învăța să facă
brânză. Brânză românească din lapte de oaie.

Secțiunea internațională va prilejui întâlnirea cu una dintre legendele


alpinismului mondial, polonezul Krysztof Wielicki, primul om din istorie care a
cucerit Everestul pe timp de iarnă, în anul 1980. Distins în anul 2019 cu premiul
pentru întreaga activitate, Piolet d’Or, acesta va prezenta în data de 26
februarie 2020, la Centrul Cultural Reduta din Brașov, filmul documentar
Ultimul munte (cel mai bun film de munte al anului 2019). Proiecția filmului,
organizată cu sprijinul Institutului Polonez din București, va fi urmată de o
discuție cu publicul în care alpinistul polonez va detalia amănunte necunoscute
din cadrul expedițiilor și va prezenta noile sale proiecte.

Tot la centrul Cultural Reduta și tot în aceeași zi, 26 februarie, de la ora 18:30,
va fi prezentat publicului documentarul Ascensiunea Everestului, istoria primei
cuceriri a celui mai înalt vârf muntos din lume, realizată pe 29 mai 1953 de Sir
Edmund Hillary și însoțitorul său nepalez, șerpașul Tenzing Norgay. O poveste
despre prietenie, devotament, ambiție și pericol.
Krzysztof Wielicki

Krzysztof Wielicki - invitat de onoare Alpin Film Festival


The Last Mountain - cel mai bun film de munte în 2019

S-ar putea să vă placă și