Management – ştiinţă sau artă ?

În general, ştiinţa reprezintă o cunoaştere sistematică a lumii. Această

sistematizare cumulativă de cunoştinţe şi experienţă a condus în toate domeniile la
apariţia, formularea şi consolidarea ştiinţei. Sistematizarea ştiinţifică induce
coerenţa, rigoarea şi structura, asigurând astfel o comunicare mai bună.

Există astăzi o serie de criterii care permit recunoaşterea unui ansamblu de

cunoştinţe ca fiind (definind) o ştiinţă. Un prim criteriu constă în posibilitatea
măsurării. Astfel, este suficient să ne gândim că obiectivele stabilite prin
exercitarea funcţiei de prevedere a managementului, pot şi trebuie să fie măsurate,
dimensionate, pentru a accepta introducerea coerenţei, rigorii şi structurii în
domeniul managementului. O colecţie de cifre nu este însă suficientă pentru a se
afirma că un anumit conducător desfăşoară o activitate ştiinţifică. Ştiinţa începe în
practică, prin observarea şi colectarea de date cu scopul fundamental de a
descoperi legi, principii, noi structuri ale faptelor şi proceselor.

Explicarea faptelor prin ipoteze, care în urma repetatelor testări, au rezistat în timp
căpătând statutul de legi, constituie un alt criteriu de recunoaştere a ansamblului
de cunoştinţe din domeniul managementului ca aparţinând unei ştiinţe.

Prin management ca ştiinţă se înţelege “studierea procesului de management în

vederea sistematizării şi generalizării unor concepte, legi, principii, reguli, a
conceperii de noi sisteme, metode şi tehnici care să contribuie la creşterea
eficienţei activităţilor desfăşurate pentru realizarea unor obiective”

Managementul este considerat în acelaşi timp şi o artă, întrucât pe lângă

cunoştinţele de specialitate, managerul are nevoie şi de talent pentru a pune în
practică cunoştinţele acumulate, pentru a adapta sistemele, metodele, tehnicile de
management la condiţiile concrete ale obiectivului condus.

O altă noţiune vehiculată este cea de management ştiinţific, diferită de ştiinţa

managementului.

Managementul ştiinţific constă în “aplicarea legităţilor, conceptelor, metodelor şi

tehnicilor puse la dispoziţie de ştiinţa managementului în practica socială”.

Desigur, nu tot ce fac managerii reprezintă management ştiinţific, ci numai acea

parte a muncii lor care se fundamentează pe cunoaşterea şi aplicarea elementelor
teoretico-metodologice puse la dispoziţie de ştiinţa managementului. Cealaltă
parte a muncii lor aparţine conducerii empirice, desfăşurate pe baza talentului,
flerului lor. Situaţiile diverse şi complexe cu care ei se confruntă impun din partea
managerilor şi un aport creativ, ceea ce face ca de multe ori ei să aducă inovaţii
importante, dezvoltând şi îmbogăţind ştiinţa managerială, fără a conştientiza acest
lucru.