MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CONSULTANŢĂ AGRICOLĂ

Str. Doamnei nr.17-19

ANCA Bucureşti, sector 3
Tel: +40-21-312.46.20
Fax:+40-21- 312.46.43
a l C u n o a s te rii
E-mail:agentiaagricola@rdslink.ro
www.consultantaagricola.ro

PROIECT TIP

Pentru exploataţii agricole - creşterea melcilor

-2006-
 PROIECT TIP PENTRU EXPLOATAŢII AGRICOLE - CREŞTEREA MELCILOR
INTRODUCERE

Procesul de creştere a melcilor poartă denumirea de Helicicultură. Creşterea melcilor la

scară largă necesită o investiţie considerabilă. În perspectivă, crescătorii de melci ar trebui să ia în
considerare acest aspect, în special dacă scopul este să furnizeze cantităţi mari pentru afacerile
comerciale.
Dacă cineva doreşte să înceapă o activitate economică, înainte de aceasta el trebuie să
cerceteze cu atenţie toate aspectele, posibilităţile reale pentru realizarea venitului, precum şi să
găsească şi asigure capitalul pentru investiţii.
Dacă dorim o afacere serioasă noi nu ne putem baza doar pe calcule preliminare teoretice
bazate pe parametrii ideali de producţie.În practică, există o multime de factori care influenţează
reducerea raportului dintre numărul de indivizi finali apţi pentru vânzare şi fiecare individ introdus
la reproductie. Aceşti factori sunt:
 mortalitatea unor reproducători înainte de împerechere care se poate realiza în
perioada de acomodare cu noul habitat;
 împerecherea incompletă sau absentă, ceea ce are ca şi consecinţă sterilitatea
melcilor;
 o împerechere în loc de două-trei împerecheri pe grup de animale;
 depunerea unui număr mai mic de ouă;
 aparitia canibalismului, respectiv autodistrugerea ouălor;
 mortalitatea indivizilor abia născuţi si bolile parazitare ale acestora;;
 problemele mediului înconjurător si modificăriile climaterice necontrolabile, precum şi
poluarea bruscă, precipitaţii abundente cu grindină, inundaţii etc.
După mai bine de 30 ani de cercetări, se poate afirma ca numărul mediu de produşi pentru
vînzare obţinut de la un reproducător este 20-25 buc., iar cantitativ se obţin cca 1.000 / 1.200
grame melci pe un metru pătrat (se consideră întreaga suprafaţă a fermei).
Aceasta este producţia finală pe care trebuie să contăm în fiecare an începând de la sezonul al
doilea, când după soluţionarea tuturor problemelor iniţiale ferma atinge regimul de producţie
optim.
Rentabilitatea economică a creşterii melcilor, este evidentă din cauza unui factor important şi
anume, că melcul în comparaţie cu alte animale, foloseşte hrană foarte ieftină.

2
 Cheltuielile cu hrănirea constau în procurarea seminţelor precum şi în timpul necesar pentru
cultivarea plantelor care reprezintă hrana pentru melci şi nu influenţează calculul economic
preliminar al gestionării fondurilor anuale.

SĂ CUNOAŞTEM MELCUL

Melcul este o moluscă gasteropodă şi pulmonată. Din punct de vedere sexual melcul
este un hermafrodit de la fiecare pereche fecundată obţinându-se o dublă depunere de ouă.
Numărul împerecherilor care pot avea loc în decursul unui an poate varia de la minim 1
până la maxim 3, cu o depunere teoretică de circa 40-80 de ouă pentru fiecare melc la fiecare
împerechere.
În realitate, din anumite motive, numărul de melci care vor putea fi ingrăşaţi şi crescuţi este
mult mai mic. Factorii care pot determina scăderea producţiei sunt: sterilitatea momentană şi
împerecherea nereuşită; clima (în funcţie de altitudine, zona geografică) şi specia care se creşte.
Aceşti factori influenţează considerabil producţia totală de carne de melc.
Aşa cum am arătat perioada reproductivă cât şi cea de îngrăşare pot varia în mod
semnificativ în functie de climă şi de pozitia geografică.
În locurile cu climă temperat continentală, ciclul optim de reproducţie variază din luna martie
până in luna octombrie inclusiv, cu o perioadă de “hibernare” proprie şi indispensabilă din punct de
vedere fiziologic tuturor speciilor de melci în timpul lunilor mai friguroase.
În locurile cu clima temperată, ciclul optim de reproducţie variază din luna februarie până in
luna noiembrie inclusiv, fiind urmat de o perioada de hibernare în lunile mai friguroase.
În zonele în care predomină clima foarte caldă, care se caracterizază prin ierni scurte si
veri foarte lungi, ciclul optim de reproducţie va incepe in timpul iernii, primăvara si iarna. Perioada
de hibernare a melcilor se va întinde pe parcursul celor mai calduroase luni ale anului.

SPECIILE COMERCIALE

În ultimii ani s-a încercat creşterea a 3 specii principale de melci. Selectarea acestor 3
specii a presupus trecerea prin numeroase probe de adaptabilitate a melcilor de la viaţa din câmp
la viaţa în locuri special delimitate.
Primele crescătorii au dat faliment din cauza utilizării unor specii de melci care aveau o
anumită calitate, care, deşi apreciaţi pentru gustul cărnii, nu aveau caracteristicile biologice
necesare pentru a avea un ciclu lung de producţie în captivitate.
În ciuda tradiţiei anumitor zone de a consuma o anumită specie de melci, a fost necesar să
se crească specii de melci care pot să se adapteze factorilor naturali locali.

3
 Astfel au luat naştere noile “ferme” helicicole care se axau pe creşterea urmatoarelor specii
de melci:

1. HELIX ASPERSA

Helix Aspersa este specia cea mai răspândită pe coasta mediteraniană, unde se simte
influenţa marină. Ea poate avea mai multe denumiri cum ar fi: în Italia -Zigrinata sau Maruzza, in
Franta-Petit-gris sau Chagriné şi în Spania-Caracolas.
Melcul prezintă o cochilie sub forma de con, foarte bombată in partea de sus si alungită
oblic in partea de jos, cu 3-4 cute. Aceasta specie de melc reprezintă astăzi 70% din patrimoniul
elicicol al crescătoriilor italiene. Ea se creşte mai ales datorită precocităţii în cea ce priveşte
creşterea individuală, care face ca un exemplar din acestă specie să devina matur după 12 luni
de alimentaţie. O alta caracteristică importantă este rata de reproducere foarte ridicată (aproape
120 de ouă pe an divizate în două depuneri).

2. HELIX POMATIA

Această specie de melc este denumită în Italia-Vignaiola alba, iar in Franta este cunoscuta ca
Gros-blanc sau Escargot de Bourgogne, deoarece este caracteristică acestei regiuni. În natură
4
HELIX POMATIA poate fi găsit exclusiv în zonele geografice care nu sunt supuse înfluenţei mării
şi brizelor sale.
Specia poate fi aclimatizată la cerinţele climaterice locale prin obţinerea unor modificări
morfologice ale corpului, rezultând o serie de varietăţi.
Helix Pomatia, utilizată pentru un timp îndelungat în crescătorii, astăzi se creşte mai puţin,
din cauza timpului mai lung necesar cresterii. Totusi, carnea acestei specii este încă cea mai bună
şi mai rafinată dintre cele 3 specii care se cresc.

2. HELIX LUCORUM

În Italia această specie poartă denumirea Vignaiola închisă la culoare. Exemplarele din acestă
specie sunt moluşte de talie mare, apropiată de cea a Helix Pomatia, dar culoarea cărnii este
puţin mai inchisă la culoare.
Cochilia melcului are forma unui glob şi este rotunjită prezintând patru cute colorate viu
(maro cu numeroase linii inchise la culoare). Este un melc foarte rustic şi se adaptează bine pe
orice tip de teren, chiar şi pe cel foarte argilos si compact.
Acestă specie de melc poate fi crescută în toate regiunile ţării noastre.

SISTEMUL DE CRESTERE ÎN AER LIBER PE BAZA UNEI ALIMENTAŢII VEGETALE

Pe scară largă se pot folosi două sisteme de creştere: creşterea melcilor în spaţii deschise şi
creşterea în sere. Ambele metode de creştere au avantaje, dar mai frecvent se utilizează metoda
în care melcii sunt crescuţi în ”ţarcuri” care oferă suficient spaţiu pentru dezvoltare.
Numărul optim de melci pe o suprafaţă de un metru pătrat poate fi de 200 exemplare.
Creşterea melcilor în spaţii deschise are un grad ridicat de complexitate datorită faptului că
metodologia de creştere folosită este cea a ciclului biologic complet. Acest sistem de creştere a
melcilor este cel mai răspândit şi cel mai simplu de realizat datorită costurilor mici pentru
desfăşurarea activităţii de creştere şi rezultatelor obţinute în creşterea melcilor.
Acest sistem de creştere a melcilor se realizează exclusiv direct pe pământ, în aer liber,
fără ca să se utilizeze adăposturi acoperite şi fără să se asigure protecţie suplimentară. Acest

5
lucru determină costuri relativ mici, fapt care face ca activitatea de creştere a melcilor să fie
productivă şi economică.
Această metoda de creştere a melcilor constă în punerea în straturi specifice a melcilor
destinaţi să se împerecheze şi să se reproducă.
Produsul scos la vânzare nu este reprezentat de melcii imenşi cum se intâmplă în cazul
sistemului incomplet de creştere, ci de melcii care se nasc din reproducători şi care cresc în
perioda de “îngrăşare”.
Alegerea sistemului de creştere pe pământ şi în aer liber a fost determinantă în impunerea
şi dezvoltarea acestei activităţi pe plan mondial. Franţa si Spania au abordat în mod diferit
creşterea melcilor, adoptând alte sistem de creştere. În Italia, încă de la primele experimente, s-a
refuzat orice sistem de creştere a melcilor în alte condiţii decât cele naturale şi care nu sunt în
cocordanţă cu anatomia şi fiziologia moluştei precum şi cu ritmul lent al ciclului de viaţă.
Desigur şi melcul menţinut şi crescut în condiţii artificiale (sere, spatii inchise) se
împerechează, depune ouă şi poate deveni chiar adult, dar necesită o munca continuă pentru
curăţarea sa, pentru eliminarea dejecţiilor, pentru aducerea hranei din exterior. Mai mult, individul
care creşte în medii inchise, lipsit de lumina directă a soarelui, are o carne de o consistenţă mai
scazută,în timpul preparării pierzându-se un procent ridicat din greutatea corporală.
Întrucât melcii din România au devenit din ce în ce mai rari in natură, comerţul cu melci
cultivaţi în ferme a luat proporţii şi este singura posibilitate de a asigura cererea de pe piaţă.
În creşterea melcilor îngrăşarea este cel mai important aspect. Un alt aspect important în
creşterea melcilor îl reprezintă creşterea lor de mici. Ouăle sunt colectate din pământ, cu unelte
speciale, cât mai atent, şi sunt crescute separate. Clocirea ca şi creşterea puilor au loc în spaţii
inchise, care impiedică pierderile naturale determinate de variaţiile de temperatură sau alte condiţii
de vreme. Pentru a oferi cele mai bune condiţii pentru dezvoltarea puilor de melc trebuie asigurată
în incubatoare o temperatura de 20 grade Celsius. După acestă etapă, puii sunt plasaţi in “ţarcuri”
mici. Daca sunt crescuţi corespunzător, puii ajung la maturitate în 10 până la 12 săptămâni. După
3 sau 4 săptămâni melcii sunt suficient de mari pentru a fi puşi în “ţarcuri” amenajate în aer liber.
Doar melcii pentru reproducţie sunt păstraţi până la perioada de hibernare. Ceilalţi sunt
procesaţi sau vânduţi cu puţin timp inainte sau după ce şi-au format “capacul” pentru hibernare.

6
 METODOLOGIA DE CREŞTERE

Într-o crescătorie helicicolă în aer liber, straturile împrejmuite devin prin urmare structurile
cele mai importante şi necesare pentru desfăşurarea corectă şi economică a producţiei. Conceptul
după care se ghidează elicicultura actuală este de fapt acela de a avea la dispoziţie o crescătorie
structurată în aşa fel încât să ceară doar minimum necesar de muncă şi cât mai puţin timp acordat
de către crescător. Cum timpul de producţie este destul de lung (de la 12 la 18 luni, incluse fiind
perioadele de hibernare estive sau iernatice), nu este convenabil, pentru a obţine un rezultat
economic profitabil, să se muncească zilnic sau continuu pentru a ajunge la rezultatul dorit.
Straturile împrejmuite, cu tot ceea ce derivă din aceste sisteme, devin astfel structura cheie
pentru reuşita proiectului. Împrejmuirea trebuie să impiedice fuga moluştelor şi să protejeze
crescătoria de pătrunderea prădătorilor. Tot ea trebuie să facă distincţie între diferitele momente
de creştere ale ciclului melcilor (naşterea si îngrăşarea) şi să permită o respiraţie corespunzătoare
moluştei, care poate fi influenţată negativ de aciditatea terenului. Creşterea melcului poate fi
obstrucţionată de emanaţiile de dioxid de carbon din aer sau chiar din pământ. Despărţirea
în straturi a perimetrului izolează parcela de teren folosită pentru creşterea melcilor şi împiedică
intrarea numeroşilor si diferiţilor prădători ai moluştei.
Înălţimea dinafara terenului a acestei structuri în mod normal nu este mai mică de 60/70
cm, iar în pământ vine îngropată cel puţin 40 cm pentru a evita intrarea rozătoarelor (cârtiţa si
soarecele). În plus, materialul trebuie să fie neted pentru a împiedica urcarea şi intrarea unor
insecte dăunătoare mergătoare (care nu pot zbura) şi trebuie să fie rezistent la condiţiile
climaterice ostile pentru multi ani.
După mai multe încercări şi studii, şi mai ales în corelaţie cu experienţa acumulată in
administrarea practică, s-a ajuns astazi la ideea că interiorul unei crescătorii trebuie să fie
subdivizat in mai multe sectoare. Aceste sectoare sunt denumite straturi împrejmuite. Ele sunt
despartite de pasaje defrişate largi de 80-100 cm, care devin la rândul lor zone de serviciu
indispensabile pentru a se putea efectua toate operaţiunile necesare. De fapt,crescătorul,
mergând si lucrând in aceste zone, nu va calca peste moluste, va putea efectua un control rapid al
diferitelor situaţii si îi va fi facilitata operaţiunea de culegere a melcilor.
În ultimii ani, forma straturilor împrejmuite a fost uniformizată pentru diversele sectoare de
reproducere şi de finisaj. În general sectoarele nu depăsesc lungimea de 70/80 metri şi au o lăţime
de 3/4 metri. Aceste dimensiuni previn concentrarea periculoasă a melcilor de-a lungul “plasei”,
permit tăierea cu usurinţă a vegetatiei din interiorul straturilor şi facilitează administrarea hranei. In
Italia peste 90%, iar în alte ţări 100% din aceste imprejmuiri ale straturilor se fac cu plasa Helitex.

7
Aceasta este un produs fabricat in Italia, din polietilen 100%, de culoare neagră, proiectat in mod
special pentru a impiedica iesirea melcilor, pentru a uşura urcarea lor şi pentru a le proteja cu
ajutorul celor doua cute de păsările prădătoare. Înălţimea plasei este de 106 cm, cu două cute la
40 si la 75 cm de la sol, care sunt inclinate la 45° pentru a evita fuga melcilor. Plasa este susţinută
de piloni de lemn sau PVC foarte uşori, în timp ce pilonii de fier sau din ciment sunt excluşi,
deoarece sunt materiale care conduc căldura moluştelor.
Mai jos sunt prezentate schiţele originale ce contin modul de construire a microfermei :
gardul, sera şi cutiile pentru înmulţire şi hibernare.

8
9
 ALIMENTAŢIA MELCILOR

Melcii, atât în natură cât şi în crescătorie, utilizează în principal o alimentaţie de tip vegetal.
Totuşi, în afară de ierburile esenţiale, molusca are capacitatea de a se hrăni cu fructe, seminţe si
furaj de tip făinos. În crescătorie, alimentaţia îi este administrată melcului prin plantarea in
interiorul straturilor împrejmuite a unor ierburi deosebit de gustoase care asigură în acelaşi timp
suficientă umbră şi protecţie împotriva schimbărilor bruşte de temperatură.
Se preferă plantele care au un ciclu de minim doi ani, perioda necesară ca melcul să devină
adult si să poată fi vândut. Consumul de mâncare al fiecărui animal creşte o dată cu dezvoltarea
animalului.
Aşadar consumul zilnic de mâncare trebuie să fie raportat la mărimea, la greutatea sau la
vârsta melcului.

Cu cat animalul e mai mare, cu atât cantitatea de hrană va fi mai mare. În consecinţă,
în majoritatea crescătoriilor pentru carne, animalele crescute sunt sacrificate inainte de a ajunge la

10
marimea lor maximă. Acest lucru nu este posibil pentru multe specii de melci, care trebuie
neapărat să aiba marginea cochiliei ondulată înainte de a fi vânduti.

Plantele utilizate în hrănirea melcilor în crescătorii sunt:

 Plante alimentare: RAPIŢA, COLZA, VARZA CAVALIERE, PERKO, SFECLA,

FLOAREA SOARELUI, TOPINAMBOUR.

 Plante exclusiv utilizate pentru protecţia estivă şi în timpul iernii: TRIFOI REPENS
si UN AMESTEC DE DIFERITE SALATE REZISTENTE. Acest tip de vegetaţie este
prezent mai ales in straturile pregătite pentru reproducere.

Semanarea seminţelor acestor plante se face pe sectoare sau pe straturi, usurând astfel
munca manuală de taiere a ierbii si de curatire.

BOLILE CARE SE POT INTÂLNI ÎN

CREŞTEREA MELCILOR
Regulile comune de igienă pot preveni apariţia
bolilor şi îmbunătăţi sănătatea şi rata de
creştere la melci. De exemplu hrana se poate
indepărta şi înlocui zilnic pentru a se evita degradarea ei . Viermii de pământ adăugaţi în sol vor
păstra ţarcul în stare curată.
Paraziţii, ciupercile şi microartropodele pot ataca melcii, astfel de probleme putându-se
răspândi cu repeziciune când densitatea melcilor este ridicată. Bacteria Pseudomonas aeruginosa
cauzează infecţii intestinale care iau amploare intr-un ţarc cu un număr mare de melci.

11
 Pe langă atenţia acordată microrganismelor daunătoare amintite anterior, trebuie
supravegheaţi şi următorii prădători: şobolani, şoareci, cârtite, păsări, broaşte, şopârle, unele
varietăţi de greier şi cărăbuş, fluturi şi chiar anumite specii de melci canibali.

CULEGEREA MELCILOR

Culegerea melcilor de crescătorie se poate realiza în toate anotimpurile anului. Aşadar ea

poate fi efectuată incepând cu primavara şi până în toamnă, acţiunea desfasurându-se într-o
singură etapă (acest lucru este valabil pentru situaţia in care marginea cochiliei melcului are un
aspect brodat/ondulat) sau în mai multe etape. Acest lucru este în legatură directă cu tipul de
comercializare care se va face.
Înainte de a fi vânduţi, melicii culeşi trebuie lăsaţi să elimine fecalele în cutii de lemn sau
cuşti, pentru cel puţin 5 zile. După aceasta periodă se poate începe selecţionarea indivizilor care
corespund cerinţelor şi punerea lor în cutii sau în saci de rafie, destinaţi cumpărătorilor.

TRANSPORTUL MELCILOR

Pentru transport se selectează doar melcii activi pentru conservare, procesare. Melcii
inactivi pot fi bolnavi sau muribunzi. Este recomandat să se transporte melcii în stare vie
(legislaţia permite acest lucru) când hibernează, începând cu ultima lună din toamnă şi până la
începutul lui martie desi este dificil de ştiut dăcă sunt “activi”. Pentru aceasta se inspectează
fiecare melc pentru a verifica dacă este sănătos. Melcii se pun intr-un container plin cu gheaţa
pentru a se asigura o temperatură aproape de punctul de ingheţ dar nu sub zero grade pentru a
se putea menţine melcii în stare de hibernare. Când se încălzeşte vremea iar melcii sunt activi nu
se recomandă a fi plasaţi la distante mici în cutii. În stare vie melcii trebuie trataţi cu grijă. Unele
surse consideră că nu este recomandat să se transporte melcii vii (Helix pomatia) după începutul

12
lunii iunie deoarece işi pierd gustul. Helix aspersa are o cochilie fragilă până se maturizează;
aşadar melcii care nu s-au maturizat nu sunt ceruţi în comerţ.
Melcii nu consumă hrana în timpul transportului, de aceea nu se recomandă a fi hraniţi
întrucât hrana se va degrada iar melcii se vor imbolnăvi sau vor muri. Căile digestive ale melcilor
trebuie curăţate de orice urmă de hrană. Cu trei sau patru zile inainte de transport melcii se
plasează intr-un container separat care nu conţine pământ sau alte tipuri de hrană. Melcilor li se
administrează hrana pe baza de porumb timp de câteva zile. Aceasta va curaţa din tractul digestiv
orice urma de mâncare. Se sisteaza hrănirea dar nu şi apa. Se curăţă cutiile şi melcii de câteva ori
pe zi pentru a îndepărta mucusul şi materiile fecale.
Cutiile pentru melci trebuie să aibă găuri pentru aer care este bine să fie protejate pentru a
preveni evadarea sau rănirea melcilor. Melcii nu trebuie răniţi cu sârme sau capse când se inchide
cutia. Nu trebuie uitat faptul că melcii pot trece de o barieră împingând cu o forţa de câteva ori mai
mare decât greutatea lor. Un număr corespunzător de melci poate desface capacul unei cutii şi
evada.

PREŢURILE DE VÂNZARE ALE MELCILOR LA NIVEL MONDIAL

Cotaţiile melcilor în ultimii 10 ani au inregistrat creşteri anuale de 8-10% semnalându-se o

substanţială uniformizare a preturilor în diversele anotimpuri. Astfel nu mai există dezechilibre
majore între produsul cules vara sau toamna şi cel cules in starea de hibernare, iarna.
Menţinerea unui preţ stabil este semnul unei pieţi mai extinse, mai continue şi este legată
în principal de organizaţii cu structuri şi sisteme industriale. În plus a existat şi o mare schimbare in
direcţia tendinţei consumului diverselor specii. Cu şapte - opt ani în urmă, datele pieţei erau în
principal legate de Helix Pomatia, care era melcul cel mai cunoscut şi cu care se lucra cel mai
mult. O dată cu trecerea anilor, alte specii, considerate până atunci minore, au luat avânt,
răsturnând situaţia anterioară. Astfel a fost necesară o reevaluare a preţurilor din ce în ce mai
influenţate de melcii de talie mică fată de cei cu talie mai mare.
Preturile en-gros orientative întâlnite pe pieţele generale (în 1999) sunt următoarele
(oscilaţiile sunt datorate formei de prezentare si calităţii produsului):

Helix Pomatia: de la un minim de € 3,70 la un maxim de € 5,20/Kg.

Helix Lucorum: de la un minim de € 2,50 la un maxim de € 3,70/Kg.

Helix Aspersa: de la un minim de € 3,90 la un maxim de € 5,70/Kg. (în functie de
anotimp şi de gradul de uscare)

13
 Preţul pentru cantităţile mici vândute de către crescător restaurantelor are o valore cu
40 - 50% mai mare decât preţurile prezentate mai sus. Din acest motiv, şi mai ales din cauza
raportului cerere-ofertă, crescătorul care operează pe porţiuni mici de teren alege al doilea mod de
vânzare deoarece este mai profitabil.
Preţul produsului transformat este diferit şi dificil de cuantificat, deoarece produsul existent
în comerţ este de cele mai multe ori deja preparat în diferite moduri, iar molusca reprezintă doar o
parte din greutatea totală a felului de mâncare. În mod indicativ se consideră ca preţurile devin
de 4 ori mai mari decăt cele ale produsului viu, pentru aceeasi cantitate, datorită scăderii în
greutate a melcului pe parcursul prelucrării lui.

PRODUCTIE- COSTURI ÎN CREŞTEREA MELCILOR

Dacă in primii ani ai istoriei helicicole era foarte dificil să se reuşească obţinerea unei
producţii constante pe unitate de masură a unei crescătorii, o dată cu perfecţionarea tehnicilor şi
sistemelor putem avea acum date ale productiei nu foarte discordante şi destul de constante.
Câstigul mediu în cazul unei gestionări corecte este undeva in jurul a 15/20 subiecti
vandibili proveniţi de la fiecare reproducător selectionaţ introdus in crescătorie, ceea ce
corespunde aproximativ la 1000/1200 grame, pentru fiecare metru pătrat de pământ (măsură
considerată din mărimea totală a parcelei, incluse fiind spaţiile destinate serviciilor). La cotaţiile
en-gros actuale, câstigul brut anual de pe 5000 metri pătraţi de pamânt este aproximativ de
15.000-20.000 €uro.
Costurile de producţie sunt destul de joase, deoarece nu sunt costuri cu achiziţia hranei şi
in costuri figurează în principal mâna de lucru pentru gestiunea crescătoriei şi culegerea melcilor,
amortizarea costurilor “construirii” locaţiei şi a micilor achizitii anuale de seminţe precum şi
substanţele folosite împotriva rozătoarelor şi paraziţilor. Controale atente asupra bilanţurilor
firmelor, având in vedere toate cheltuielile, confirmă faptul că produsul obţinut nu ajunge niciodată
să coste mai mult de 40% decât preţul de vanzare en-gros.

COSTURI PENTRU PUNEREA IN FUNCTIUNE A FERMEI- (anul 2003)

Datele sunt aproximative şi se referă la parcele de pământ care nu sunt controaindicate din
punct de vedere fizico-structural.
Cotatiile indicative:
PENTRU O FERMA DE CIRCA 5000 METRI PATRATI BRUT
Material pentru imprejmuire perimetrală €1.700-2.150
Material pentru imprejmuirea internă €3.400-4.250

14
Materiale antiparaziţi-deratizanţi €1.100-1.250
Materiale pentru seminţe specializate €500-620
Melci pentru reproducere 25.000 bucăti €5.100-5.700
Forta de munca pentru construirea fermei aproximativ 400 ore de muncă
Pentru suprafete superioare ca mărime, costurile pe metru patrat structurat scad în
proporţie directă cu creşterea numărului metrilor pătrati alocaţi culturii.

LEGISLAŢIE

Deoarece colectarea fãrã discernãmânt poate fi dramatica pentru evolutia populatiilor

de melci, societãtile comerciale care nu vor respecta această legislaţie vor fi sancţionate.
De aceea pentru o bună funcţionare a unei crescătorii de melci trebuie cunoscute următoarele
acte normative :
-Directiva Consiliului nr.85/337/EEC, modificată prin Directiva Consiliului nr. 97/11/EC
privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice si private asupra mediului
-Ordonanta de Urgenta a Guvernului 91/2002 (M. Of. 465 din 28 iunie 2002 ) pentru
amendarea Legii protecţiei mediului nr. 137/1995, republicata
-Legea 22/2001 (M.Of. 105 din 01.martie 2001) de ratificare a Convenţiei privind evaluarea
impactului de mediu în context transfrontier (Convenţia Espoo)
-Hotararea de Guvern nr. 918/2002 privind stabilirea procedurii cadru de evaluare a
impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei
proceduri (care transpune Anexele I, II, III, IV ale Directivei nr. 85/337/EEC modificată prin
Directiva nr. 97/11/EC) – (M. Of. 686 din 17 septembrie 2002
-Ordinul MAPM nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra
mediului si de emitere a acordului de mediu – (M. Of. 52 din 31 ianuarie 2003)
-Ordinul MAPM nr. 863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor
procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului – (M. Of. 52 din 31 nuarie 2003)
-Ordinul MAPM nr. 864/26.09.2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului şi
de participare a publicului la luarea deciziei in cazul proiectelor cu impact transfrontiera

15
 -Regulamentul Consiliului (EEC) nr.1210/90, modificat prin Regulamentul Consiliului (EC)
nr.933/1999 privind infiintarea Agentiei Europene de Mediu si a Reţelei Europene de Informare si
Observare pentru Mediu ( EIONET)
-Legea nr. 622/2001 pentru ratificarea Acordului intre Comunitatea Europeana si Romania
privind participarea Romaniei la Agentia Europeana de Mediu si la Reteaua Europeana de
Informare şi Observare (EIONET) ( M. Of. 770 din 03 decembrie 2001)
-Regulamentul Consiliului (EEC) nr.1973/92, modificat prin Regulamentul (EC) nr.
1404/96 privind crearea unui instrument financiar pentru mediu (LIFE)
-HG nr. 643/2001 (M. Of. 388/16.07.2001). privind plata contributiei Romaniei, de
participare la programul LIFE, pentru 2001-2002 (M.Of. 388/16.07.2001). Romania a fost singura
ţară asociată, care a participat la programul comunitar LIFE. Au fost finantate 12 proiecte Life in
anul 1999 si 8 proiecte pentru anul 2001)

CONSTITUIREA DE ASOCIATII PROFESIONALE

În Italia, în anul 1978 a fost fondată de către un număr mare de membrii, Asociaţia Naţională a
Helicicultorilor.
Scopul asociaţiei după cum o spune statutul este de acela de a organiza şi îmbunătăţi productia
melcului prin următoarele activităţi:
 promovarea cu orice preţ a consumul de melci de gastronomie;
 coordonarea directă sau indirectă privind cea mai bună plasare economică a loturilor de
melci produşi în Italia de heliciculorii care fac parte din asociaţie;
 alegerea celor mai bune momente şi metode pentru a realiza piaţa şi desfacerea
produsului.
 crearea unei denumiri de origine şi valorificarea diferitelor specii de melci.
 promovarea şi informarea membrilor asociaţiei privind experimentele tehnico- ştiinţifice din
domeniu.

16
  reprezentarea membrilor asociaţiei în organizaţii sau organisme economice de drept public
care conduc pieţe de produse agricole.
 găsirea celei mai bune colaborări cu diferite organizaţii din sectorul alimentar.
Asociaţia a promovat în 1988 marca de origine « melci italieni » controlând folosirea acesteia de
către crescători precum şi scoaterea pe pieţe a unui produs pentru purgaţie, controlat din punct de vedere
igienico-sanitar, in comparaţie cu cele culese din natură şi importate de către ţările asociate.
În 20 de ani de activitate s-au urmărit de la nivelul regiunilor italiene şi al organismelor publice
extinderea şi aplicarea de legi şi regulamente economice din domeniu şi s-a obţinut din partea UE
susţinerea economică şi organizatorică a heliciculturii deoarece este în strânsă legătură cu un produs
considerat fără excedent pe piaţă.
În 1992, Asociaţia Natională a Helicicultorilor din Italia a format un serviciu naţional care garantea
ză cumpărarea şi preluarea producţiei de la membrii asociaţiei, a culturii şi depozitării produsului pe
parcursul anului agricol. Astfel s-a reuşit ca în toţi anii de activitate să se valorifice melcul italian în pofida
celor de provenienţă străină şi să ducă preţul de en-gros la un nivel cu 20% mai mare decât al altora.

Noi propunem înfiinţarea pe viitor a unei Asociaţii Naţionale a Helicicultorilor din România care sa
aibă o structură şi atribuţii asemănătoare cu Asociaţia Naţională a Helicicultorilor din Italia.

Bibliografie

 Giovanii Avagnina – Helicicultura – Institutul Internaţional de Helicicultură Din Cherasco –Italia,

Ediţia 2005

17