.

Personaje

Caragiale depașește cadrul comediei clasice, avand capacitatea de a individualiza personajele,

prin trăsături care înlesnesc încadrarea lor tipologică, deci apartenența la realism. Caragiale este
considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română. Pompiliu Constantinescu precizează
în articolul „Comediile lui Caragiale” nouă clase tipologice, dintre care următoarele sunt identificate
și în „O scrisoare pierdută”: tipul încornoratului sau a înșelatului(Trahanache), tipul primului-amorez
și al donjuanului (Tipătescu), tipul cochetei și al adulterinei (Zoe), tipul politic și al demagogului
(Tipătescu, Cațavencu, Farfuridi, Brânzovenescu, Trahanache, Dandanache), tipul cetățeanului
(Cetățeanul turmentat), tipul funcționarului (Pristanda), tipul confidentului (Pristanda, Tipătescu,
Brânzovenescu), tipul raisoneurului (Pristanda).

Ştefan Tipătescu: tipul junelui amorez, este prefectul judeţului pe care îl administrează având o
mentalitate de stăpân absolut: “moşia, moşie, foncţia, foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica, trai
neneacă pe banii lui Ţrahanache, babachii” (Pristanda). Tipătescu este impulsiv, nestăpânit în
momentul în care aude despre scrisoarea de dragoste dar și în momentul în care Farfuridi îl acuză de
trădare, aşa cum de altfel îl caracterizează unul dintre personaje, „venerabilul” Trahanache: “E iute!
n-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect.”

Fănică este component al triunghiului conjugal, venit în judeţ cu opt ani în urmă, devenind chiar de
atunci amantul Zoei, fără ca soțul acesteia să bănuiască: “De opt ani trăim împreună ca fraţii şi nici un
minut n-am găsit la omul ăsta atâtica rău” (Trahanache). Flerul său de amorez reiese şi din scena în
care Zoe foloseşte toate tertipurile feminine pentru a-1 convinge să-1 aleagă pe Caţavencu: “în
sfârşit, dacă vrei tu… fie! […] Domnule Caţavencu, eşti candidatul Zoii, eşti candidatul lui nenea
Zaharia… prin urmare şi al meu!”. Comicul de nume, Tipătescu, trimite la cuvântul “tip”, care
sernnifică june prim, om rafinat, amorez abil, aventurier.

6. Relația dintre două personaje

Zoe Trahanache: tipul cochetei adulterine este soţia lui Zaharia Trahanache şi amanta lui Tipătescu şi
singurul personaj feminin al lui Caragiale care reprezintă doamna distinsă din societatea burgheză
nefăcând parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalalelor. Este o luptătoare hotărâtă şi foloseşte tot
arsenalul de arme feminine ca să-şi salveze onoarea. Pentru a-1 convinge pe Tipătescu să accepte
candidatura lui Caţavencu, ea recurge la rugăminţi şi lamentaţii, trece la ameninţarea cu sinuciderea,
apoi, cu o energie impresionantă la o femeie ce părea sensibilă şi neajutorată, devine ameninţătoare
şi o luptătoare aprigă: “Am să lupt cu tine, om ingrat şi fără inimă”. Ea este inteligentă, autoritară,
ambiţioasă şi îşi impune voinţa în faţa oricui. Cetăţeanul turmentat închină şi el: “în cinstea coanii
Joiţichii că e damă bună!”.

Acţiunea, caracterizată de tensiune dramatică exemplar condusă pe parcursul celor patru acte,
particularizează concepţia autorului despre cutumele politice ale marii burghezii provinciale.
Scrisoarea este un suprapersonaj, în ciuda aparenţei de lipsă de însemnătate-folosirea articolului
nehotărât “o”-, ce capătă în viaţa lui Zoe, a lui Tipătescu şi a deciderii exprimării opiniei unui colegiu
importanţa majoră (ca în literatura americană- “Scrisoarea furată”- E. A. Poe). Dacă iniţial atmosfera
este de calm şi rutină, acţiunea se complică treptat odată cu semnalarea periplului scrisoricii de amor
a lui Tipătescu de la cetăţeanul turmentat la Caţavencu şi invers, culminând cu intrarea în scenă a
altei scrisori, al cărei traseu va continua şi “ aldată”. Strădaniile personajelor-ameninţările lui
Tipătescu, strategiile diplomatice ale Zoei, descoperirea poliţelor de către Trahanache, intervenţiile
poliţaiului Pristanda, sforţările lui Farfuridi şi Brânzovenescu de a înţelege ce se întâmplă, vor fi
anulate de modul cum hazardul serveşte interesele unora sau altora. Deşi subliniază ideea realităţii
politice, personajele nu ies din caricatural, aspect evident în finalul împăcării festiviste în care
satisfacţiile personale servesc binelui ţării.

Conflictul dramatic principal constă în confruntarea a două facţiuni: reprezentanţii partidului puterii (
Tipătescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu), şi gruparea independentă
constituită în jurul lui Nae Caţavencu, ambiţios avocat şi proprietar al ziarului “Răcnetul Carpaţilor”.
Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu care se teme de trădarea
prefectului. Amplificarea conflictului se realizează prin intrările repetate în scenă ale cetăţeanului
turmentat, care, neaducând scrisoarea, creează o stare de tensiune niciodată rezolvată, în final gestul
său devenind aproape superfluu. De fapt, intersectarea primei scrisori cu o a doua, de la centru,
plasează întreaga acţiune între două paradigme epistolare, suprarealităţi ale aleatoriului.