Animale bolnave este un roman fals politist, pe baza caruia se dezvolta

adevaratul roman, al conditiei umane, ducand la profunzimi disociative, cu

trimiteri pana la romanele dostoievskiene. Crima e un pretext de analiza, iar
reconstituirea, prilej de a fixa medii si psihologii variate. Romancierul, sparge
sistematic si cu buna stiinta oglinzile acestei scheme, neurmarind o unica actiune
si negrupand faptele intr-un singur plan de observatie. Breban nu-si cruta
cititorul comod, in momentul in care da senzatia ca satisface gustul pentru
senzational se foloseste de o inteligenta siretenie, intentia fiind aceea de a-l
castiga pentru un examen mai atent si mai profund, de pilda de a observa
psihologia monstrului, terifiantului in ordinea existentei curente.
Paul e intaiul animal bolnav al romanului lui Breban, si boala lui sta in
incapacitatea aproape patologica de a-si stapani imaginatia, ceea ce in limbajul
cartii, inseamna neputita de a avea vointa, de a judeca drept si de a actiona
barbateste. Acesta e un idealist, un martor neputincios al crimei si fara voia lui,
prin chiar psihologia lui sovaitoare, un complice tragic, provocand fara sa stie
cea de-a doua crima. El reprezinta ca si Krinitzki, Irina, Miloaia dezechilibrul
vietii comune. Acesta isi dovedeste curajul prin faptul ca sufera de o boala
necunoscuta, cand toti se tem de necunoscut. Curajul lui nu trece insa in
imperiul vointei si fiinta lui ramane vesnic in stare de nehotarare, de
ambiguitate, incapabil de a discerne, in neputinta de a gandi logic si de a trai in
adevar. Boala lui Paul depaseste patologicul si intra prin nuanta ei de authentic
tragic, intr-o zona mai rarefiata a spiritului.