Sunteți pe pagina 1din 19

Curgerile gravitaționale de sedimente II

Modele depoziționale cu referire specială la depozitele curenților de turbiditate


cu densitate ridicată
de DONALD R. LOWE (1979)

INTRODUCERE

A apărut o imagine destul de clară în ultimii ani a proceselor de gravitaționale care distribuie
și redistribuie sedimentele grosiere în adâncul mării. Cele mai importante dintre aceste procese au
fost denumite curgeri gravitaționale de sedimente sau curgeri de sedimente (Middleton și Hampton,
1973). Middleton și Hampton (1973, 1976) recunosc patru tipuri de membrii finali principali ai
curgerilor bazându-se pe mecanismele prin care granule mari transportate sunt susținute deasupra
substratului. Mai aproape de noi Lowe (1979b) și Nardin et al. (1979) au sugerat o clasificare și
nomenclatură bazată atât pe reologia curgerii (comportament fluid vs. comportament plastic), cât și
pe mecanismul de susținere al particulelor (Fig. 1 și 2).
În dezvoltarea modelelor depozitului curgerii de sedimente, Middleton și Hampton (1973,
1976) se bazează în mare măsură pe rezultatele studiilor experimentale și pe observațiile de teren
ale texturilor și structurilor din depozitele naturale. Cu toate că rezultatele lor sunt adecvate pentru
curenți turbiditici cu densitate scăzută și debris-flow-uri coezive, care au făcut subiectul unor
experimentări considerabile și investigații în teren, multe dovezi noi sugerează că modificările sunt
necesare pentru modelele lor de curgeri granulare, lichefiate și fluidizate. Modelul depozițional
grain-flow a lui Middleton și Hampton (1973, 1976) derivă în principal din studii ale depozitelor de
grain-flow determinate de Stauffer (1967) și din rezultatele teoretice și experimentale ale lui
Bagnold (1954, 1956). Examinarea ulterioară a stratelor studiate de Stauffer (van der Kamp et al.,
1973; Link, 1975) sugerează că ele erau turbidite și din rațiuni teoretice se arată că grain-flow-urile
nisipoase vor fi în general cu grosimi mai mici de 5 cm (Lowe, 1976a). Curgerile lichefiate
(=curgerile fluidizate ale lui Middleton și Hampton, 1973, 1976) rămân în mare măsură nestudiate,
dar unele evidențe sugerează că depozitele lor pot prezenta o gamă de texturi și structuri distincte
(Lowe, 1976b). De asemenea, Middleton și Hampton (1973, 1976) nu au luat în considerare
curgerile turbulente cu densitate ridicată deși mulți cercetători au sugerat importanța lor în
depunerea așa-numitelor nisipuri proximale de apă adâncă (Kuenen, 1950; Fisher și Mattison, 1968;
Middleton, 1967, 1970; Chipping, 1972; Corbett, 1972; Hiscott și Middleton, 1979).
Proprietățile unui depozit sedimentar reflectă în mare măsură procesele prin care acesta a
fost depus și nu pot fi legate de istoria transportului sedimentelor. În consecință, curgerile
gravitaționale de sedimente au fost evaluate în termenii membrilor finali ai proceselor
depoziționale. Din această evaluare, implicând atât considerații teoretice cât și empirice, modelele
conceptuale a unităților sedimentare majore sunt dezvoltate și comparate cu depozitele naturale.

TIPURILE DE CURGERE ȘI MECANISMELE DEPOZIȚIONALE

Tipurile de membrii finali ai curgerilor gravitaționale de sedimente sunt prezentate în


Figurile 1 și 2. Bazate pe reologia lor, mixturile de sediment-fluid manifestă fie comportamentul
fluid sau fie cel plastic, și corespund curgerilor care sunt denumite fluidale și respectiv debris-flow-
uri. Aceste două mari grupuri reologice pot fi împărțite în viitor în tipuri individuale de curgere
bazate pe mecanismul primar prin care granule mari de sedimente sunt menținute aproape de
substrat (Fig. 1): curenții de turbiditate în care sedimentul este susținut prin turbulența curgerii;
curgerile fluidizate în care sedimentul este susținut integral prin mișcarea ascendentă a fluidelor din
pori; curgerile lichefiate în care sedimentul nu este susținut integral dar este depus prin intermediul
fluidului din pori care este deplasat ascendent; grain-flow-urile în care sedimentul este susținut prin
1
MECANISMUL DE
COMPORTAMENTUL
TIPUL DE CURGERE SUSȚINERE A
CURGERII
SEDIMENTELOR
CURENT DE TURBULENȚA
TURBIDITATE FLUIDULUI
EXPULZAREA
CURGERE CURGERE FLUIDULUI DIN
FLUID
FLUIDALĂ FLUIDIZATĂ PORI (SUSȚINERE
TOTALĂ)
EXPULZAREA
CURGERE FLUIDULUI DIN
LICHEFIATĂ PORI (SUSȚINERE
PARȚIALĂ)
PRESIUNE
GRAIN-FLOW
DISPERSIVĂ
PLASTIC (BINGHAM) DEBRIS-FLOW
REZISTENȚA
MUD-FLOW sau
MATRICEI
DEBRIS-FLOW
DENSITATEA
COEZIV
MATRICEI
Fig. 1. – Nomenclatura curgerilor gravitaționale de sedimente bazată pe reologia curgerii și mecanismul de susținere a
particulelor (Lowe, 1979b)

CARACTERUL CURGERII

LAMINAR TURBULENT

CURENT DE TURBIDITATE CU DENSITATE SCĂZUTĂ

← (RESEDIMENTARE) →
TIPUL CURGERII

CURGERE FLUIDIZATĂ

CURGERE LICHEFIATĂ CURENT DE TURBIDITATE


(RESEDIMENTARE) CU DENSITATE MARE
GRAIN-FLOW

MUD-FLOW

Fig. 2. – Nomenclatura ambelor curgeri gravitaționale de sedimente laminare și turbulente (Lowe, 1979b)

presiunea dispersantă produsă din coliziunea particulelor; și curgeri coezive în care sedimentul este
susținut print-o matrice coezivă.
Mecanica curgerii de sedimente a fost revizuită de către Middleton (1966, 1967, 1969,
1970), Middleton și Hampton (1973, 1976), Nardin et al. (1979) și Lowe (1979b) și nu va fi
discutată aici.
Sedimentul transportat în curgerile de sedimente în decelerație este depus prin două
mecanisme de bază diferite. Din curgerile fluidale, particulele tind să se acumuleze individual, fie
din nivelele sarcinii de fund (sedimentarea prin tracțiune) sau fie direct din sarcina în suspensie
(sedimentarea din suspensie). Depozitele (Fig. 3A și 3B) sunt formate progresiv în bază în sus.
Sedimentarea depozitului de debris-flow deoarece stresul de forfecare scade sub puterea
randamentului materialului aflat în mișcare. Curgerile îngheață spre interior fie în masă sau fie din
2
suprafețe neregulate și libere, respectiv spre interior și descendent (Johnson, 1970), ca și o
consecință a rezistenței fricționale a granulelor (înghețare fricțională) și/sau interacțiunii granulelor
coezive (înghețare coezivă). Caracteristicile de bază ale depozitelor ale fiecărui dintre aceste
mecanisme sunt sintetizate în Figura 3. Figura 4 prezintă relațiile deduse dintre tipurile de curgeri
gravitaționale de sedimente și mecanismele depoziționale.

MODELE DEPOZIȚIONALE

Curenți de turbiditate

Curenții de turbiditate sunt curgeri de sedimente în care granulele sunt susținute de către
turbulență. Observațiile asupra depozitelor curgerilor de sedimente, în special cele ale lui Walker
(1975, 1977, 1978), studiile experimentale ale transportului sedimentelor și depunerii (Bagnold,
1954; Middleton, 1967; Shook et al., 1968; Gouvier și Aziz, 1972) și considerațiile asupra
mecanicii generale a mișcării sedimentelor indică faptul că depunerea sedimentelor din curenții de
turbiditate trebuie tratată în termenii câtorva populații granulometrice. Aceasta este necesar
deoarece grupurile dimensionale de particule individuale în aceeași curgere sunt de obicei susținute
deasupra substratului prin câteva mecanisme de susținere diferite și pot fi depuse în timpul unor
valuri de sedimentare discrete așa că eficacitatea relativă a acestor mecanisme se schimbă odată cu
decelerarea curgerii.
Trei populații granulometrice principale pot fi identificate. 1) Argilă, silt și particule cu
dimensiuni arenitice având granulometria de la fina până la medie pot fi menținute în suspensie
numai prin turbulența fluidului, în mare măsură independent față de concentrarea sa; prin urmare,
sunt posibile curgerile cu densitate scăzută diluate (Pantin, 1979). 2) Nisipul grosier până la
prundișul fin nu sunt în totalitate în suspensie în cantități mari în curgerile diluate (Pantin, 1979). În
suspensiile concentrate având o gamă largă de dimensiuni ale particulelor, aceste granule grosiere
pot fi susținute prin efectele combinate ale i) turbulenței, ii) împiedicând sedimentarea rezultată din
concentrarea lor ridicată, și iii) flotabilitatea ascensională asigurată de amestecul interstițial al apei
și sedimentului fin-granular. 3) Clastele de mărimea prundișului și bolovănișului având concentrații
mai mari de 10 până la 15 % pot fi susținute prin efectele combinate a turbulenței fluidului,
împiedicarea sedimentării, flotabilitatea ascensională a matricei și presiune dispersă rezultată din
coliziunea granulelor. Așa au rezultat populațiile granulare 2 și 3 care sunt probabil transportate în
cantități mari numai în curgeri relativ concentrate și vor avea tendința să fie depuse rapid odată ce
începe sedimentarea și concentrația de particule descrește.
În discuția următoare, prin urmare, două tipuri principale de curenți de turbiditate vor fi
luate în considerare: curgeri cu densitate scăzută compuse în cea mai mare parte din granule ale
populației 1 și în care susținerea sedimentelor este în mare parte independentă față de concentrația
particulelor; curgeri cu densitate ridicată, care pot include populații 1, 2 și 3, și în care susținerea
particulelor este dependentă de efectele legate de concentrare. Deși documentația empirică a
diferențelor dintre curenții de turbiditate cu densitate scăzută și cei cu densitate ridicată nu este
disponibilă, rezultatele lui Middleton (1966, 1967), Bagnold (1954), Wallis (1969) și a multor alți
sugerează că efectele împiedicării sedimentării și presiunea dispersă devin eficiente în susținerea
particulelor în principal la concentrații ale granulelor peste 20 % până la 30 %. Prin urmare,
curgerile cu densitate ridicată a populațiilor granulare 2 și 3 probabil implică concentrații peste
aceste valori. Curgerile acestor populații grosiere având concentrații mai mici de 20 % sunt probabil
instabile și, dacă se formează, ar avea tendința să se prăbușească în masă dacă turbulența nu este
extremă. Curgerile formate din populația granulară 1, unde susținerea este în mare parte
independentă față de concentrații, pot fi stabilă pe întreaga gamă concentrări granulare posibile.
Distincția dintre curgerile cu densitate scăzută și cele cu densitate ridicată ale sedimentelor fin-
granulare necoezive poate fi astfel arbitrară.

3
Fig. 3. – Sinteza caracteristicilor depozitelor formate prin patru mecanisme sedimentare de bază. A) Laminație plană
tubiditică (Bouma Tb) și laminație încrucișată (Tc) formată prin sedimentare prin tracțiune. Scala în mm. B) Gresii
grosiere prezentând structuri dish, crescând cu concavitatea în sus, și structuri pillar crescând în abundență ascensional,
depuse prin sedimentarea directă a suspensiilor grosiere cu densitate ridicată. C) Conglomerate invers granoclasate
depuse prin înghețare fricțională. Scala este de 1 picior lungime. D) Prundiș argilos matrix-supported format prin
înghețare coezivă.

Curenți de turbiditate cu densitate scăzută – Depunerea din curenți de turbiditate și


structurile ale depozitelor rezultate au fost discutate pe larg și nu vor fi reluate în detaliu aici
(Bouma, 1962; Walker, 1965; Sanders, 1965; Middleton, 1967, 1969, 1970; Walton, 1967; Allen,
1970; Middleton și Hampton, 1973, 1976). Decelerația este marcată prin trecerea sedimentelor din
sarcina în suspensie la sarcina de fund și depunerea ulterioară prin sedimentare prin tracțiune pentru
a forma diviziunile Bouma Tb și Tc (Fig. 3A). Suprapunerea Td reflectă mai direct sedimentarea
4
din suspensie dar cu unele efecte de tracțiune sau aproape de substrat înainte sau în timpul depunerii
pentru a produce laminații fine și textură sortată caracteristică acestei diviziuni (Walker, 1965;
Hesse și Chough, 1981). Te este format prin sedimentarea directă din suspensie a sedimentelor fine.
Stabilitatea laminațiilor de valuri, stratificația încrucișată a antidunelor, și structurile de
tracțiune la viteză ridicată sunt cu frecvență mai mică în turbidite, dar prezența lor locală indică
faptul că, atunci când corespund formelor de fund sunt dezvoltate în timpul depunerii, ele produc
laminații distincte conservate (Skipper, 1971; Skipper și Middleton, 1975). Altele decât ocurența
obișnuită a diviziunii Ta sub Tb, nu există nicio dovadă experimentală sau teoretică, care să indice
că formarea Ta prin sedimentare prin tracțiune la viteză ridicată, și rezultatele experimentale
sugerând că este depus direct din suspensie din curgeri cu densitate ridicată (Middleton, 1967). Prin
urmare, diviziunea Ta nu este considerată aici ca aparținând secvenței de structuri depuse prin
curenți de turbiditate cu densitate scăzută.

Fig. 4. – Sinteza principalelor mecanisme de sedimentare ale curgerilor gravitaționale de sedimente. Sedimentarea
covorul de tracțiune, discutată în text, reprezintă o formă specială de înghețare fricțională.

Curenți de turbiditate cu densitate ridicată – Curenții de turbiditate cu densitate ridicată au


făcut obiectul discuțiilor și speculațiilor de la propunerea lui Kuenen (1950, 1951). Deși
mecanismele lor rămân în mare parte nesigure, o mare mulțime de dovezi a evidențelor indirecte
sugerează că curgerile turbulente cu densitate ridicată ale granulelor în principal necoezive sunt
efectiv transportate și depuse ca sedimente în zona adâncă a mării. Aceste dovezi includ marea
asemănare dintre multe depozite vechi de mare adâncă, în special cele denumite turbidite
„proximale” și depozitele formate la scară mică din curgeri cu densitate ridicată experimentale
(Middleton, 1967); observațiile că multe structuri și texturi sedimentare în depozitele vechi de mare
adâncă se pare că s-au format prin depunerea din suspensii turbulente concentrate (Walker, 1978);
și concluziile că turbulențele se pot dezvolta în mod obișnuit după încetarea de slump-uri, slide-uri
și curgeri lichefiate (van der Knaap și Eijpe, 1968; Bjerrum, 1971; Lowe, 1979b).
Curenții de turbiditate cu densitate ridicată du fost împărțiți în două în curgeri arenitice,
dominate de populația granulară 2 susținută în principal prin turbulență și reținerea depunerii, și
curgeri gravitaționale conținând populația granulară 3 susținută în cea mai parte prin presiunea
dispersă a flotabilității ascensionale a matricei.
Depunerea sedimentelor din curenți turbiditici arenitici cu densitate ridicată – În curgerile
turbiditice cu densitate ridicate simple cea mai mare parte a sarcinii în suspensie constă din
populații 1 și 2 de material cu dimensiuni lutitice, siltice și arenitice și cu sediment grosier puțin sau
deloc și numai granular sau mici prundișuri. Presiunea dispersă poate fi probabil neglijată ca un
5
Fig. 5. – Turbidite „proximale” cu stratificație groasă în Thunderhead Sand Stone din Ocoee Supergroup, Great Smoky
Mountains Park, prezentând depozite de covor de tracțiune bine dezvoltate. Diviziunile stadiilor depoziționale cu
densitate ridicată (S1-3) și a celor cu densitate scăzută (T) sunt indicate la dreapta fiecărei coloane. A) Unitățile
sedimentare includ diviziuni depoziționale atât din curenți turbiditici cu densitate ridicată (S) cât și cu densitate scăzută
(T). Diviziunea bazală (S1), compusă din gresii foarte grosiere până la conglomerate cu elemente mici, prezintă
structuri de tracțiune și eroziuni interne. Sunt acoperite de gresii grosiere până la conglomerate fine alcătuite din nivele
alternante de covor de tracțiune invers granoclasate (S2) și masive sau depozite sedimentare din suspensie cu structuri
dish (S3). Diviziunile cele mai de sus, compuse din gresii medii până la fin-granulare, prezintă laminații planare
deformate și stratificații încrucișate la scară mare, probabil depuse din curenți turbiditici reziduali rămași după
sedimentarea sarcinii grosiere cu densitate ridicată. Aceste diviziuni de deasupra lui S 3, aici denumit informal Tt, pare
să indice prezența structurilor de tracțiune, în mod obișnuit include Tb laminații plane și stratificații încrucișate la scară
mare care nu fac parte din secvența normală Bouma. B) Unități de sedimentare groase depuse prin mari covoare de
tracțiune. Topul a fost reprelucrat de curenți turbiditici reziduali pentru a forma stratificații încrucișate la scară mare.

mecanism în astfel de curgeri, exceptând posibilitatea ca baza lor unde rata de forfecare este înaltă
(Middleton, 1967; Lowe, 1976b).
Depunerea sedimentelor dintr-un curent de turbiditate cu densitate ridicată poate fi urmărit
de-a lungul a trei stadii principale: I) un stadiu al sedimentării prin tracțiune; II) un stadiu al
covorului de tracțiune; și III) un stadiu al sedimentării din suspensie. Această secvență reflectă
creșterea instabilității curgerii și colapsul norului de sedimente în suspensie cu densitate ridicată.
I) Un curent turbiditic arenitic cu densitate ridicată cu instabilitate mică dar foarte
turbulent va depozita o parte din sarcina sa sub formă unui strat de nisip. Curgerea interacționând cu
substratul său poate produce forme de fund ca cele dezvoltate dedesubtul curgerilor cu densitate
scăzută, incluzând atât strate plane cât și caracteristici asemănătoare dunelor (Smith, 1955; Newitt
et al., 1955; Sinclair, 1962; Govier și Aziz, 1972), deși instabilitatea curgerii poate împiedica
evoluția dunelor foarte bine organizate. Sedimentul depus în aceste condiții va prezenta structuri de
sedimentare prin tracțiune corespunzătoare, în special laminație planară și oblică sau încrucișată.

6
Primul este în mod obișnuit în multe gresii „proximale” groase și unități de gresii ruditice în
secvențele de mare adâncă (Mutti și Ricci-Lucchi, 1972, 1975; Middleton și Hampton, 1976; Aalto,
1976; Walker, 1978), deși este clar că nu toate laminațiile plane din aceste secvențe s-au format prin
sedimentare prin tracțiune (Hiscott și Middleton, 1979). Stratificația încrucișată, nu aceea dezvoltată
în topul unităților sedimentologice „proximale” (Allen, 1970; Cas, 1979), este raportată din bazele
unor unități (Walker, 1978) (Fig. 5A) și din interiorul altora (Mutti și Ricci Lucchi, 1972; Aalto,
1976). La acest stadiu curentul poate de asemenea să fie local eroziv și depozitele să prezinte forme
lenticulare, amalgamate și erozionale (Walker, 1978) (Fig. 5A).
II) Deoarece instabilitatea curgerii crește, sarcina sedimentară în suspensie devine
progresiv concentrată spre substrat. Eterogenitatea verticală în sarcina în suspensie este în particular
vizibilă în clasele dimensionale grosiere (Smith, 1955; Spells, 1955; Newitt, Richardson și Shook,
1962). Deoarece concentrația particulelor grosiere în nivelele sarcinii de fund devine dominantă
prin creșterea coliziunii granulelor (Bagnold, 1956; Shook și Daniel, 1965; Shook et al., 1968)
conducând la formarea unui nivel bazal de particule menținut prin presiune dispersă și alimentat
prin curgerea materialului grosier de deasupra. Dacă turbulența este oprită în acest nivel, așa cum
apare probabil în dispersiile menținute în cea mai mare parte prin presiune dispersă (Bagnold,
1956), ea este un covor de tracțiune în sensul dat de Dzulynski și Sanders (1962, p.88). Ocurența
nisipurilor grosiere invers granoclasate până la nivele granulare în părțile inferioare ale unor
turbidite proximale (Hiscott și Middleton, 1979) (Fig. 5 și 6) sugerează că atunci când „se forțează”
sedimentarea continuă prin precipitare din curgerea în suspensie, cum ar fi covoarele de tracțiune
care se prăbușesc și îngheață, și noile covoare reformate în succesiune la creșterea suprafeței
stratului.
Unitățile sedimentare depuse prin covoare de tracțiune se dezvoltă dedesubtul curenților de
turbiditate și sunt în mod obișnuit în turbiditele „proximale” și diviziunile Ta ale turbiditelor
normale. Exemplele includ acelea descrise și interpretate de Hiscott și Middleton (1979) și altele
observate de Lowe (1982) în fliș grosier și conglomeratic în Thunderhead Sandstone precambriană
în Munții Apalași de Sud (King, 964) (Fig. 5 și 6A) și în multe diviziuni grosiere Ta din Annot
Sandstone terțiară în realul Peira-Cava din sudul Franței (Fig. 6B). În Thunderhead Sandstone,
depozitele covorului de tracțiune apar în turbiditele „proximale” cu grosimea de 1-10 m. Dacă nu
sunt prezente în baza unităților sedimentare individuale, ele sunt în general la baza unor zone de
laminație plană sau de stratificație încrucișată grosolane depuse în timpul stadiile precedente ale
tracțiunii sedimentare (Fig. 5A). Unitățile sedimentare individuale ale covorului de tracțiune au
grosimi de 5 până la 15 cm (Fig. 6A). Fiecare include una sau mai multe laminații întunecate,
micacee, trunchiate, aproape de bază, o zonă mediană prezentând bine dezvoltată dar discontinuă o
granoclasare inversă de la gresii mediu-granulare până la microconglomerate și o zonă superioară
masivă cu microconglomerate negranoclasate. S-a tras concluzia că originea acestor unități prin
înghețarea covorului de tracțiune este sintetizată în Figura 7.
Există o relație generală directă între dimensiunea granulelor și grosimea nivelelor covorului
de tracțiune indicând că grosimea covoarelor de tracțiune, cum ar fi cele ale grain-flow-urilor
adevărate, este direct proporțională cu diametrul particulelor (Bagnold, 1954; Lowe, 1976a).
III) La rate ridicate ale sarcinii în suspensie precipitate, nu există timp suficient dezvoltarea
fie a unui nivel al sarcinii de fund sau fie a unui covor de tracțiune organizat, și depunerea este
direct din suspensia sedimentară (Walker, 1978). Depunerea unei suspensii necoezive poate fi
descrisă în termenii a unui strat lichefiat (Wallis, 1969). Sedimentarea granulelor acumulate direct
până la suprafața de creștere a stratelor statice coincide cu topul norului de cădere. Depozitele
rezultate sunt grain-supported și lipsite de structuri de tracțiune. Pot fi masive sau prezintă
granoclasare dimensională și/sau structuri primare de expulzare a apei dezvoltate în timpul
sedimentării în masă. Granoclasarea dacă este prezentă, poate fi dezvoltată pe întregul strat, sau
numai fie la baza sau în top, și poate varia de la distribuția granoclasării (Middleton, 1967), dacă
turbulența stadiului final a întârziat depunerea claselor dimensionale fine, până la clasele grosiere,
dacă norul de sedimente a fost sedimentat ca o suspensie neturbulentă. Cele mai obișnuite structuri
de expulzare a apei în astfel de strate sunt structurile dish-and-pillar (Fig. 3B și 9A). Depozitele

7
Fig. 6. – Depozitele covorului de tracțiune. A) Nivele conglomeratice bine dezvoltate ale covorului de tracțiune în
Thunderhead Sandstone din Precambrianul superior, Great Smoky Mountains Park, Tennessee. Laminații multiple
forfecate bazal sunt succedate de zone subțiri de gresii invers granoclasate fine până la grosiere conținând pe scară largă
granule disperse. Topul zonei inverse granoclasate trece în sus la microconglomerate nisipoase masive, fără structură,
slab sortate depuse prin sedimentare directă din suspensie. Prezența mai multor lamine forfecate și acoperite de zone
subțiri invers granoclasate sugerează că, pe măsură ce granulele mai fine migrează spre baza covorului de tracțiune, ele
devin incapabile să genereze suficientă presiune dispersă să susțină coloana de sedimente acoperitoare. În loc de
întregul covor de tracțiune înghețat, nivelul bazal fin-granular a fost depus iar zona de bază forfecată s-a deplasat la un
nivel ușor ridicat în cadrul covorului. B) Nivelele covorului de tracțiune într-o diviziune Bouma Ta în Annot Sandstone
din aria Peira-Cava în sudul Franței (Bouma, 1962). Laminațiile slab forfecate (săgețile) sunt acoperite de zone de covor
de tracțiune subțiri, invers granoclasate, fine până la grosiere, care sunt acoperite, la rândul lor, de nivele masive groase,
de gresii slab sortate, de la grosiere până la foarte grosiere, depuse prin sedimentare din suspensie. Nivelele succesive
de sedimentare din suspensie sunt fine la partea superioară.

formate prin sedimentare directă a suspensiilor dense sunt printre cele mai compacte sedimente
naturale (Kolbuszewski, 1950; Allen, 1972). Dacă astfel de depozite fără coeziune sunt foarte
susceptibile să fie deranjate post-depozițional, lichefiate și să formeze structuri secundare de
expulzare a apei, în special dish-and-pillar (Lowe și LoPiccolo, 1974; Lowe, 1975). Din cauza
volumele mari de fluid spală cea mai mare parte a stratelor, concavitățile tind să fie înguste și mai
puternic concave și columnele mai des întâlnite la partea superioară (Lowe, 1975) (Fig. 3B și 8A).
Acest stadiu al sedimentării din suspensie probabil evidențiată pentru cea mai mare parte a sarcinii
în suspensie cu densitate ridicată și poate forma aproape instantaneu strate de nisip sau prundiș cu
grosimi de mai mulți metri care sunt lipsite de structuri sedimentare de tracțiune.
Secvența ideală a diviziunilor depozitate printr-un curent de turbiditate nisipos cu densitate

8
Fig. 7. – Originea nivelelor de covor de tracțiune. A) Partea bazală a curgerii cu densitate ridicată prezentând
dezvoltarea unei zone granoclasate invers datorată presiunii disperse. Notă profilul general al vitezei este pe dreapta. B)
Precipitarea din suspensie crește concentrarea clastelor în nivelul bazal și rezultă formarea covoarelor de tracțiune în
care granulele sunt în totalitate susținute prin presiunea dispersă. C) Continuă precipitarea din suspensie a sarcinilor
covorului de tracțiune și cauzează înghețarea și tampoane particulare la partea superioară a covorului de tracțiune. D)
Înghețarea finală a covorului de tracțiune rezultată în formarea a noii granoclasări inverse a nivelului bazal al curgerii
de deasupra depozitului. Procesul se repetă.

ridicată prezintă trecerea de la stadiu de tracțiune la cel de covor de tracțiune și la sedimentare din
suspensie, în Figura 8. Acestea sunt denumite aici diviziunile turbiditice „S”. Diviziunea S1
prezintă structuri de tracțiune, în general laminație plană și stratificație încrucișată reflectând strate
plane și respectiv forme de fund asemănătoare dunelor. Diviziunea S2 acoperitoare conține nivele
subțiri orizontale care în mod obișnuit prezintă granoclasare inversă și laminație bazală forfecată.
Cea mai de sus diviziune S3, depusă prin sedimentare din suspensie, poate fi fără structură, normal
granoclasată și în mod obișnuit conține expulzări ale apei caracteristice. Secvența S1-3 reflectă un
model al evoluției curgerii care este mecanic similar cu cel urmat de curenții cu densitate scăzută în
depunerea secvențelor diviziunilor Tbc (structuri de tracțiune), Td (laminație din
suspensie/tracțiune) și Te (depozite din suspensie masive).
Depunerea sarcinii sedimentare în suspensie grosieră cu densitate ridicată determină apariția
unui curent rezidual conținând suspensie fină turbulentă din populația granulară 1 care nu s-a depus
cu detritusul mai grosier. Acești curenți reziduali pot să varieze de la curgeri cu densitate scăzută
adevărate până la acelea cu o concentrație relativ ridicată de sedimente în suspensie fine și care se
9
Fig. 8. – Depozit ideal a unui curent turbiditic nisipos cu densitate ridicată prezintă atât diviziunile cu densitate ridicată
(S1-3) cât și diviziunile din stadiul final cu densitate scăzută (Tt, Td-e). Tt în mod obișnuit include Te în top, nivele
subadiacente ale laminației plane (Tb) și stratificație încrucișată la scară mare care nu face parte din secvența normală
Bouma.

pot deplasa și posibil accelera descendent ca curenți de turbiditate discreți similari cu cei dezvoltați
deasupra curgerilor coezive (Hampton, 1972). Aceasta poate reprezenta unul din mecanismele
principale prin care se formează curenții de turbiditate denși. Deși aceste curgeri reziduale care pot
separa complet zone ale curenților de turbiditate cu densitate ridicată, pot avea efecte importante
locale. Ele pot fi depozitele din suspensii cu densitate ridicată aglomerate liber, forfecate, lichefiate
și omogenizate (Middleton, 1967) (Fig. 9A). Ele pot eroda și reprelucra partea superioară a
unităților S3, lăsând învelișuri relativ subțiri ale laminației plane de mare viteză sau stratificații
încrucișate la scară largă care nu fac parte din secvența Bouma normală (Fig. 5B și 9A) (Hiscott și
Middleton, 1979). Dacă sunt instabili, curenții reziduali pot depune sedimente în timpul stadiul
depozițional cu densitate ridicată peste care este sedimentat (Fig. 8 și 9B). Depozitele curentului de
turbiditate cu densitate scăzută rezultate includ în mod obișnuit într-o proporție ridicată nisip grosier
până la foarte grosier, alternând cu unități subțiri S3 cu densitate ridicată și unități laminate Tb,
structuri deformaționale ale sedimentelor moi (Fig. 9B), caracteristici care sugerează că curenții
reziduali în mod obișnuit rețin unele sedimente grosiere în suspensie și că schimbarea de la
curgerile cu densitate ridicată la cele cu densitate scăzută este tranzitorie. Spre topul lor, aceste
depozite includ de multe ori laminații încrucișate cu ondulații ascendente, indicând continua

10
Fig. 9. – A) Depozit sedimentat din suspensii cu densitate ridicată (S3) prezentând structuri dish cu concavitatea
crescută în sus. Pe întreaga lățime a aflorimentului, suprafața superioară a lui S3, nivelele prezintă creste asemănătoare
valurilor repetate cu regularitate, una dintre acestea apare în partea central stângă din fotografie. Crestele par să
reprezinte valuri Helmholtz dezvoltate în topul diviziunii lichefiate S3 sau dune formate pe un strat mai coerent cauzate
de curentul care curge peste depozit. Forma valurilor prezintă deformații ale sedimentelor moi și faptul că este
răsturnată reflectă curgerea de la stânga spre dreapta, și concentrarea de granule pe fața abruptă. De notat omogenizarea
sedimentului și distrugerea structurilor dish în porțiunea cea mai de sus a depozitului din suspensie, probabil ca un
rezultat al forfecării sedimentului lichefiat asemănător cu un lichid de către un curent ulterior. B) Diviziunile curentului
de turbiditate cu densitate scăzută acoperă un depozit gros al unui curent cu densitate ridicată. Alternanța texturilor și
structurilor diviziunilor sugerează că curgerea a fost torențială în timpul diminuării. Nivele grezoase de la baza
fotografiei reprezintă topul unității (S3) de sedimentare din suspensie cu densitate ridicată. Nivelele suprapuse prezintă
laminație convolută, formată prin afundarea unei diviziuni S3 grosiere subțiri într-o unitate fin-granulară; zone cu
laminație plană (Tb); și laminații încrucișate cu ondulații ascendente (Tc). Peste laminațiile încrucișate sunt două
diviziuni granoclasate subțiri S3, succedate de baza următorului depozit gros grosier-granular al curentului turbiditic cu
densitate ridicată. Diviziunile Td și Te sunt absente.

depunere rapidă a sedimentelor din suspensie, și în general prezintă o dezvoltare slabă a diviziunilor
Td și Te, reflectând separarea celui mai fin material (Fig. 9B). În multe cazuri, din cauza vitezelor
lor ridicate, grosimea și sarcina grosieră a unităților bazale a depozitelor curenților cu densitate
scăzută reziduali prezintă stratificații încrucișate la scară mare (Hubert, 1966; Allen, 1970; Cas,
1979; Hiscott și Middleton, 1979).
Unitatea ideală completă depusă în timpul stadiilor repoziționare succesive cu densitate
ridicată și scăzută este prezentată în Figura 8. Multe variații în secvența diviziunilor sunt posibile.
11
Rapida decelerare a curgerilor pot începe depunerea fie din covorul de tracțiune, fie din suspensie
sedimentară. Modificarea secvenței Bouma propusă de Hubert (1966), Allen (1970) și Cas (1979,
Fig. 9) și modelul curgerii gravitaționale de sedimente proximale a lui Aalto (1976) reprezintă
variații specifice în această secvență depozițională specifică. Fluctuațiile ratei de depunere a sarcinii
în suspensie poate rezulta din sedimentarea din tracțiune, din sedimentarea covorului de tracțiune
sau sedimentarea din suspensie în aproape orice stadiu de la curenți turbiditici cu densitate mare
până la curgeri cu densitate scăzută.
O variabilitate considerabilă a structurilor depozitelor nisipoase ale curenților turbiditici cu
densitate ridicată pot rezulta de asemenea din variația dimensiunilor medii ale sarcinii în suspensie.
Curgerile sunt compuse în mare parte din nisipuri fine și foarte fine care nu sunt depuse din nivelele
covoarelor de tracțiune din cauza presiunii dispersante neglijabile între astfel de granule fine. De
asemenea, viteza scăzută de depunere a sedimentelor fine, ar putea avea tendința de a prevenii
sedimentarea în masă a sarcinii în suspensie și de a prelungii intervalul de sedimentare din tracțiune.
Un control al dimensiunilor granulare din mecanica depozițională a curgerilor cu densitate ridicată
este sugerat prin observațiile lui Mutti și Ricci-Lucchi (1975) că, în faciesurile de canal ale conului
intern și median, gresiile medii până la foarte grosiere (faciesul A) în general lipsite de laminație
internă, exceptând cele din apropierea topurilor, în timp ce stratele compuse din „nisip mediu până
la fin” caracteristic prezintă laminații groase, larg ondulate sau plate și uneori stratificații încrucișate
(faciesul B) (Fig. 5A, diviziunea T din topul unităților).
Depunerea sedimentelor din curenți turbiditici ruditici cu densitate ridicată – Istoria
sedimentării curenților turbiditici poate fi tratată atât ipotetic cât și cu referire la observarea naturii
depozitelor conglomeratice, în special cele ale lui Walker (1975, 1977) și Aalto (1976). Din cauza
prezenței populațiilor granulare 1, 2 și 3 de mai sus, astfel de curgeri variază de la dispersii bogate
în rudite, dense, dominante de presiunea dispersantă intra-granulară și foarte asemănătoare cu grain-
flow-uri cu densitate modificată (Lowe, 1976a) până la curgeri nisipoase, mai diluate în care
turbulențele contribuie semnificativ la susținerea clastelor. Deși organizarea formelor de fund de
tracțiune-sedimentare ar putea teoretic să fie formate și păstrate dedesubtul curgerilor ruditice
stabile și cvasi-stabile, dezvoltarea inevitabilă a presiunii dispersante în curgeri care conțin claste
mari concentrate (Walker, 1965, 1975; Fisher, 1971), tendința clastelor mari de a se concentra în
apropierea de baza curgerii (Govier și Aziz, 1972) și observațiile lui Walker (1975, 1977) că
structurile de tracțiune nu caracterizează conglomeratele grosiere mai proximale din conurile
submarine indică faptul că astfel de forme de fund sunt rar dezvoltate și păstrate. Poate stratificația
la scară mare încrucișată și planară în conglomeratele grosiere de apă adâncă din Chile (Winn și
Dott, 1977) ar putea reflecta sedimentarea prin tracțiune dedesubtul curgerilor ruditice cu densitate
ridicată.
Pietrișul foarte grosier este probabil transportat aproape de fund într-un covor de tracțiune
foarte concentrat (Walker, 1975, 1977; Aalto, 1976) și în suspensie în partea inferioară a curgerii
turbulente. Sedimentarea pietrișului ar apărea aproape instantaneu odată cu scăderea vitezei curgerii
sub cea necesară pentru menținerea presiunii dispersante în covorul de tracțiune și implică
înghețarea covorului de tracțiune și sedimentarea directă din suspensie a pietrișului grosier în
suspensie (Walker, 1975, 1977). Prin urmare, depozitul în general cuprinde un nivel al covorului de
tracțiune bazal invers granoclasat (Fig. 3C) acoperit de o unitate sedimentată din suspensie normal
granoclasată. Această secvență coincide cu faciesul conglomeratic cu granoclasare inversă și
normală a lui Walker (1975, 1977) și cu nivelele bazale conglomeratice I, II și III a lui Aalto
(1976). Ulterior pe panta descendentă spre partea distală finală a sedimentării pietrișului în reprize,
din curgerea extrem de instabilă rezultă depunerea directă din suspensie a pietrișului fără covor de
tracțiune dezvoltat. Depozitul constă dintr-un nivel ruditic normal granoclasat reprezentând faciesul
conglomeratic granoclasat a lui Walker (1977). Depunerea celei mai mari părți a materialului cu
dimensiuni ruditice lasă un curent turbiditic nisipos relativ stabil cu densitate ridicată care pot să
reprelucreze nivelele superioare ale depozitului de bază sedimentat din suspensie, formând faciesul
conglomeratic cu stratificație granoclasată a lui Walker (1975, 1977) sau nivelul IV a lui Aalto
(1976).

12
Fig. 10. − Diagrama generală prezentând schimbările ulterioare în organizarea turbiditelor. Linia orizontală reprezintă
baza turbiditelor. O linie verticală trasată prin fiecare punct pe o linie orizontală prezintă aranjamentul și grosimile
schematice extreme în relație cu diviziunile cu densitate ridicată și scăzută depuse în acest punct de curentul turbiditic.

Curentul turbiditic nisipos rezidual cu densitate ridicată, transportând debrisuri cu


dimensiuni de la prundiș fin până la argile, pot continua panta descendentă ca o curgere relativ
constantă sau încep depunerea imediat datorită decelerării continue. Este important de remarcat,
totuși, că depunerea populației 2 granulară apare adesea independent față de populația 3 deoarece
granulele de dimensiuni arenitice sunt susținute de turbulența curgerii și împiedicarea sedimentării,
nu de presiunea dispersantă. Mult nisip ocolește complet arealele de depunere a pietrișului. În
consecință, turbiditele individuale incluzând atât stadiile de pietriș grosier cât și stadiile de nisip ale
depunerilor cu densitate ridicată sunt mai puțin frecvente, cele mai multe depozite prezentând
schimbări majore ale faciesurilor de pante descendente și o puternică separare laterală a nisipului de
pietriș (Fig. 10). După depunerea pietrișului grosier, sedimentarea se va face dintr-un curent
turbiditic nisipos cu densitate ridicată. Un depozit ideal format prin separarea etapelor de depunere
a pietrișului și nisipului cu densitate ridicată este prezentat în Fig. 11A și este foarte asemănător cu
modelul „curgerii gravitaționale de sedimente grosiere, proximal-exotice” a lui Aalto (1976, Fig. 2,
p. 916).
Diviziunile structurale individuale sunt formate din nivelele de pietriș ale depunerilor sunt
denumite R1 (pietriș grosier prezentând structuri de tracțiune), R2 (nivel ruditic invers granoclasat)
și R3 (nivel ruditic normal granoclasat).
Curgeri torențiale – Torențial fără îndoială caracterizează multe curgeri de sedimente. În
loc de prezentarea unei continue scăderi a vitezei, competenței și capacității, curgerile torențiale
prezintă un declin oscilant, fiecare torent fiind caracterizat printr-o scădere abruptă a vitezei urmată
de decelerare gradată. În general, fiecare torent prezintă viteze minime și maxime mai scăzute decât
cele de dinainte. Depozitele rezultate sunt asemănătoare cu cele care conțin corespondenți repetitivi
precum a diviziunilor granoclasate și structurale (Fig. 9B și 11B).
Schimbări pe pante descendente – Deducerea schimbărilor pe pante descendente în
secvența diviziunilor din depozitele curenților turbiditici cu densitate ridicată reflectă evoluția
curgerii pe aceste pante și tendința de a se paraleliza cu cele din depozitele curgerii cu densitate
scăzută (Fig. 10 și 12). În mediile „proximale” din canioanele submarine și canalele conurilor
interne, depozitele curenților turbiditici cu densitate ridicată vor consta fie din pietriș grosier
prezentând diviziunile R2 și R3 sau fie din nisip și pietriș fin aranjate în cicluri complexe S1-3.
Diviziunile individuale pot să lipsească dintr-un singur turbidit, cele mai comune S1 și S3 din cauza
unor curgeri extrem de variabile. În punctul distal extrem, într-un curent cu densitate ridicată se
depune numai o diviziune subțire S3. Atunci când sunt acoperite direct de către diviziunile
structurilor de tracțiune depuse prin decelerarea curgerii reziduale cu densitate scăzută, această
diviziune S3 este la fel cu Ta (Fig. 10 și 12). Rezultă că S3 = Ta, Tb-c succesiunea reprezentând
secvența clasică turbiditică (Bouma, 1962).

13
Fig. 11. − A) Secvența ideală a diviziunilor depuse dintr-un singur curent turbiditic cu densitate ridicată care se
micșorează datorită nivelelor sedimentare discrete de pietriș și nisip. Din cauza separațiilor pe pante descendente a
etapelor depoziționale ruditice și arenitice, unitățile sedimentare cu densitate ridicată complete, cum ar fi aceasta, se
formează rar. B) Unități sedimentare complexe depuse din curenți turbiditici cu densitate ridicată nisipoși torențiali.

Curgeri lichefiate și fluidizate

Curgerile lichefiate pot fi inițiate fie printr-o alunecare plastică (slump) urmată de
lichefierea sedimentului căzut sau fie printr-o lichefiere spontană (Terzaghi, 1947) pe pante mai
mari de 3° sau 4° (Lowe, 1976b). Mișcându-se descendent, se pot depune sedimentele fie direct ca
suspensii laminare sau fie accelerat, devenind turbulent și evoluând într-un curent turbiditic cu
densitate ridicată (Inman, 1963; Chamberlain, 1964; van der Knaap și Eijpe, 1968; Lowe, 1976b).
Depunerea simplă directă dintr-o curgere lichefiată poate produce un depozit asemănător
celui format prin depunerea dintr-o suspensie laminară cu densitate ridicată (Fig. 3B și 9A).
Depozitul va fi grain-supported, constituit în mare parte din nisip fin și silt grosier (Lowe, 1976b) și
poate fi masiv sau să prezinte structuri de expulzare a apei (Fig. 12, modelele 12 și 13). El mai
poate fi negranoclasat sau granoclasat parțial sau normal granoclasat pe întreaga lui grosime. Unde
este prezentă, granoclasarea poate fi pe întreaga structură.

14
Fig. 12. – Sinteza principalelor tipuri de depozite formate în timpul depunerilor din curgerile gravitaționale de
sedimente. Liniile fără săgeți (i.e. 1-2 și 1-3) leagă membrii între care probabil să existe un spectru continuu de tipuri de
curgeri și depozite, dar care nu sunt părți ale unui trend evolutiv al unei singure curgeri. Săgețile leagă membrii care pot
fi părți ale unui continuum evolutiv pentru curgeri individuale. Tranziția de la curgeri coezive dezorganizate (1 și 3) la
grain-flow-uri cu densitate modificată groase invers granoclasate și covoare de tracțiune (5) și la curenți turbiditici
ruditici denși turbulenți (6) este speculativă, dar pot apărea.

15
Căderile succesive de-a lungul unui singur povârniș în mod normal produce curgeri
regresive și rezultă depozite care pot să prezinte o serie de momente de expulzare a apei reflectând
câteva torente depoziționale (Lowe, 1976b). Ambianța hidraulică a curgerii lichefiată poate fi într-o
serie de mișcări de forfecare la suprafața de curgere. Acești curenți acvatici pot persista după
depunerea debrisului lichefiat și reprelucrează topurile depozitelor de curgere lichefiată, formând
învelișuri nisipoase cu structuri de tracțiune.
Din cauza caracterului laminar și densității ridicate a curgerilor, depozitele acestora vor avea
tendința să fie plane, cu bazele neerodate.
Curgerile fluidizate fie decelerează și devin curgeri lichefiate sau fie accelerează și devin
curenți turbiditici și depunerea lor nu poate fi tratată separat.

Grain-flow-uri

Adevăratele grain-flow-uri au dispersia particulelor rigide menținută de gravitație numai


prin presiunea dispersantă rezultată din coliziunea granulelor. Midlleton și Hampton (1973, 1976) și
Lowe (1976a) au argumentat că grain-flow-urile stabile ale particulelor cu dimensiuni arenitice pot
exista numai pe pante apropiate de unghiul static de repaus, în general între 18° și 28° pentru
nisipurile subacvatice. Lowe (1976a) a sugerat în continuare că grain-flow-urile individuale de
nisip, în absența influențelor modificatoare cum ar fi o mișcare mai rapidă a curentului superior sau
a unei matrice interstițiale cu densitate ridicată, va fi în general mai mică de 5 cm grosime din cauza
incapacității granulelor de la baza curgerii pentru a produce o presiune dispersantă suficient să
susțină opusă gravitației o coloană groasă superioare a sedimentelor disperse.
Depunerea din grain-flow-uri este prin înghețare fricțională. Depozitele curgerilor nisipoase
constau din nisip grain-supported în unități de curgere individuale care sunt subțiri, în mod frecvent
invers granoclasate și înclinate la unghiul de repaus (Fig. 12, modelul 4). Astfel că unitățile de
sedimentare sunt cel mai frecvent dezvoltate ca forseturi depoziționale individuale de avalanșă pe
fețe de alunecare ale dunelor subaeriene și subacvatice.
Două alte tipuri de dispersare a granulelor sunt importante în formarea depozitelor naturale:
cele care implică amestecuri de sedimente și covoarele de tracțiune formate dedesubtul și
determinate de curgerile superioare. Acestea din urmă au fost descrise în detaliu. În primul,
discutate de Middleton (1970), Middleton și Hampton (1976), Rodine și Johnson (1976), Hampton
(1979), Mullins și Van Buren (1979) și Lowe (1976a, 1979b), o mare parte a excesului de masă a
particulelor mari este susținut prin forța ascensională a unei matrici dense sediment-apă.
Amestecurile matriceale pot varia în esență de la suspensii silt-nisip fără coeziune între clastele cu
dimensiuni ruditice (Lowe, 1976a) până la amestecuri coezive de argilă-silt-nisip-pietriș (vezi e.g.
Rodine și Johnson, 1976).
Curgerile fără coeziune de acest tip au fost denumite grain-flow-uri cu densitate modificată
(Lowe, 1976a) și depozitele care probabil reprezintă astfel de curgeri au fost descrise din Mesozoic
Great Valley Sequence din vestul Californiei (Mansfield, 1972; Lowe, 1976a) și din alte areale
(Fisher și Mattinson, 1968; Walker, 1975, 1977). Unitățile sedimentare individuale în general peste
0,4 m grosime sunt constituite din seturi de prundiș și bolovăniș clast-supported într-o matrice slab
sortată de nisip, silt și argilă (Fig. 3C și 12, modelul 5). Granoclasarea inversă este comună în
stratele de bolovani, reflectând presiunea dispersantă relativ mare între clastele mari, dar stratele de
prundiș tind să fie negranoclaste sau să prezinte o granoclasare inversă slab dezvoltată, sugerând
presiunea dispersantă relativ scăzută și capacitatea mică de sortare (Lowe, 1976a). Ar trebui ca
astfel de curgeri să devină turbulente, tinzând să evolueze spre curenții turbiditici cu densitate
ridicată turbulenți, unele granoclasări normale putând fi prezente.

Debris-flow-uri coezive

Debris-flow-urile coezive (Lowe, 1979b) sau mud-flow-urile, denumite de asemenea


„debris-flow-uri adevărate” (Middleton și Hampton, 1973, 1976), se disting de grain-flow-urile în

16
care particulele mari sunt susținute prin coeziunea unei matrice apă-sediment decât prin presiunea
dispersantă dintre granulele rigide. Debris-flow-urile coezive s-au dovedit a fi agenți de transport
atât în ambianțe subaeriene cât și subacvatice. Proprietățile și evoluția curgerilor coezive au fost
studiate de Johnson (1965, 1970), Johnson și Hampton (1969), Rodine și Johnson (1976) și
Hampton (1972, 1975, 1979).
Curgerile din care se depun sedimente prin înghețare coezivă cuprind un spectru larg al
comportamentului reologic și amestecurilor sediment-fluid. Debris-flow-urile coezive sau
„adevăratele debris-flow-uri” reprezintă un membru final în care clastele mari sunt susținute de fapt
prin flotabilitatea și coeziunea matricei apă-argilă. Depozitele lor, care includ multe așa numitele
argilite ruditice, argile cu blocuri, tilloide și diamictite, constituite din claste cu dimensiuni ruditice
medii și mari și uneori blocuri suspendate într-o matrice argilă-silt-nisip (Fig. 3D și 13A). Multe
astfel de depozite prezintă o limită superioară a particulelor matrix-supported sugerând că blocurile
mari, dacă au fost inițial prezente, au fost așezate prin intermediul matricei în timpul curgerii.
(Sharp și Nobles, 1953; Lowe, 1979b). Clastele remanente sunt de obicei uniform dispersate în
matrice reflectând existența unei slabe presiuni dispersante (Lowe, 1976a, 1979b) sau a curgerii
turbulente (Enos, 1977) (Fig. 13A).
În multe curgeri coezive, clastele largi nu sunt de fapt suspendate în matricea mâl-apă dar
rămân mai mult sau mai puțin în contact cu un altul care se rostogolește, alunecă și activează o
coborâre descendentă intermitentă. Curgerile descrise de Bagnold (1964), Curry (1966), Lowe
(1979b), Sharp și Nobles (1953) și de mulți alții par să fie de acest tip. Matricea argilă-apă, deși
constituie mai puțin de 5 % din volumul curgerii, asigură forța ascensională, reducând greutatea
efectivă a clastelor și lubrifiază granulele, prevenind blocarea prin fricțiune (Rodine și Johnson,
1976). Depozitele unor astfel de curgeri prezintă fabric-uri mari clast-supported și include o variată,
dar în același timp mică, proporție de argilă (Fig. 13B) (Curry, 1966; Lewis, 1976; Rodine și
Johnson, 1976; Winn și Dott, 1977).
Enos (1977) a sugerat că multe curgeri coezive sunt turbulente în unele stadii ale evoluției
lor. Curgerile în totalitate turbulente ar putea susține claste mai mari decât cele susținute numai prin
coeziunea matricei și flotabilitate. În timpul decelerării, depunerea inițială apare prin atenuarea
turbulenței și sedimentării directe din suspensie a părții celei mai grosiere din sarcinii în suspensie.
Faza finală a depunerii implică înghețarea curgerii laminare remanente. Rezultă depozite constituite
dintr-un nivel bazal, posibil granoclasat, al sedimentelor grain-supported fără structură depuse prin
sedimentarea din suspensie acoperite de o unitate matrix-supported înghețată. Depozitele acestui tip
au fost identificate de către autorul articolului din stratele Precambrian superioare în Munții Apalași
de Sud (Fig. 13C) și au fost descrise de Marschalko (1970) și Winn și Dott (1977). Deoarece
depunerea apare în principal în timpul stadiilor finale ale mișcării, aceasta are loc în mare măsură în
condițiile curgerii laminare. Depozitele se pot asemăna cu acelea ale curgerilor lichefiate (Lowe,
1976b, Fig. 4) și pare probabil existența unui spectru al curgerii continue între debris-flow-urile
lichefiate necoezive și cele coezive.

CONCLUZII

Figura 12 sintetizează modelele propuse ale depozitelor curgerii gravitaționale de sedimente.


Este deosebit de important în înțelegerea observării complexității canioanelor submarine
„proximale” și faciesurilor de canal conglomeratice și grezoase ale conului că este spectrul evolutiv
al tipurilor de curgere de la curenți turbiditici cu densitate ridicată până la cei cu densitate scăzută
(modelul 5 până la 11, Fig. 12). Distingerea sedimentologică dintre aceste tipuri de curgere a fost
discutată în termenii influenței concentrației de particule în susținerea granulelor și în depunere. În
curgerile cu densitate ridicată a sedimentelor grosiere mai mari decât nisipul mediu, particulele în
suspensie sunt dependente de efectele concentrării, în timp ce în curgerile cu densitate scăzută
granulele sunt susținute individual numai de turbulență. Deși discrete curgerile cu densitate ridicată
și scăzută pot exista, fiind deduse ca curgeri individuale de obicei evoluând de la formare spre final

17
prin depunerea norilor foarte concentrați de sedimente grosiere în suspensie. De asemenea, multe
suspensii turbulente, care în particular transportă sedimente grosiere, prezintă concentrații granulare
mai mari către bazele lor decât în apropierea topurilor lor (Smith, 1955; Sinclair, 1962; Newitt,
Richardson și Shook, 1962). Părțile inferioare ale unor astfel de curgeri se pot comporta ca niște
suspensii cu densitate ridicată în timp ce topurile au un caracter de curgere cu densitate scăzută
(Walker, 1965, 1978).

Fig. 13. – Depozitele curgerii coezive. A) Prundiș argilitic matrix-supported, masiv, fără coeziune, depus din curgere
coezivă în care clastele au fost în suspensie în și susținute de matrice. B) Conglomerate siltice clast-supported, masive,
fără structură, depuse dintr-o curgere în care clastele au fost lubrifiate dar nu în totalitate susținute de sau în suspensie
prin matrice. C) Depozit stratificat format prin sedimentarea din suspensie a pietrișului și nisipului grosier cu densitatea
cuarțului din partea inferioară a unei curgeri turbulente coezive urmată de înghețarea coezivă a părții superioare. Topul
depozitului curgerii, din care granulele mari cu densitatea cuarțului nu sunt stabile, pot să fi fost deja ca un acoperiș
rigid în timpul acumulării nivelului bazal din suspensie. Mount Rogers Formation (Precambrian superior), Virginia.

Structurarea depozitelor curgerilor de sedimente naturale și mecanica depozițională


presupusă a suspensiilor concentrate sugerează că curenții turbiditici cu densitate ridicată transportă
detritus cu o gamă largă de dimensiuni putând depune sedimente printr-o serie de etape discrete.
Prima etapă de obicei implică depunerea pietrișului foarte grosier din covoare de tracțiune și
sedimentarea din suspensie pentru a forma diviziunile de pietriș cu granoclasare inversă (R2) și
respectiv cele masive și cu granoclasare normală (R3). Depunerea pietrișului fin și nisipului din
curentul turbiditic nisipos cu densitate ridicată rezidual apare în a doua etapă prin sedimentarea prin
tracțiune dedesubtul curgerii aproape de densitatea ridicată constantă (S1) urmată, așa ca
instabilitate și scădere a precipitării sarcinii în suspensie, prin intervale ale covorului de tracțiune
(S2) și sedimentare din suspensii (S3). Curentul rezidual cu densitate scăzută continuă panta
descendentă, eventual depunând sarcina sa în suspensie în timpul celei de a treia etape de
sedimentare pentru a forma diviziunile Bouma, Tb-e.
Depozitele curgerii lichefiate (modelele 12 și 13, Fig. 12) se pot asemăna foarte mult cu
diviziunile S3 ale turbiditelor, dar, din cauza curgerilor lichefiate nu pot să transporte ușor
sedimente grosiere pe distanțe lungi, vor fi constituite în general din nisip fin până la silt grosier.
Ele de asemenea nu vor face parte dintr-o secvență regulată de structuri incluzând alte diviziuni
cum ar fi S1 și S2.
Depozitele de nisip de grain-flow sunt restricționate la unități de avalanșă subțiri pe unghiul
de repaus al feței de alunecare (modelul 4, Fig. 12), dar curgerile ruditice și grain-flow-urile cu
densitate modificată pot depunere nivele groase (modelul 5, Fig. 12). Aceste curgeri granulare
grosiere pot efectiv să transporte sedimente în canioanele submarine și canale în special când ele
apar ca covoare de tracțiune controlate în parte de curgerile turbulente acoperitoare.

18
Debris-flow-urile dominate de prezența a unei matrici interstițiale coezive dense se împart
de la cele în care blocuri mari sunt în totalitate suspendate în matrice până la cele cu bogate varietăți
de claste în care matricea servește ca un lubrifiant de umplere slab. Depozitele pot astfel varia de la
total matrix-supported (modelul 1, Fig. 12) până la total clast-supported (modelul 3, Fig.12) și de la
masive, unde nu există tendința pentru claste de a se separa dimensional, până la stratificate sau
normal granoclasate (modelul 2, Fig.12), unde rezistența matricei este insuficientă pentru susținerea
totală a clastelor în contrast cu gravitația care permite sedimentarea diferențiată în timpul depunerii.

19