Ai mai mult umor decât crezi!

Şi totuşi, nu ezita să începi să-ţi amplifici simţul umorului... chiar de acum!

de Beatrice Atanasie, site-ul MISA – YOGAESOTERIC, 9 decembrie 2009

Motto: „Dacă înţelepţii ar fi trişti, ei nu ar fi înţelepţi, ci măgari...” – Sri Aurobindo

Dezvoltându-ne simţul umorului, putem descoperi taine ascunse

pentru unii, precum faptul că atât femeile, cât şi bărbaţii
apreciază la sexul opus prezenţa acestui spirit jucăuş care este
umorul. „Efectele secundare” pe care le veţi constata cu încântare
dacă vă amplificaţi simţul umorului includ printre altele, riscul
implicit de a fi foarte fericiţi, de a fi mult mai simpatizaţi de cei
din jurul vostru şi de a avea o excelentă relaţie de cuplu…
Umorul acoperă toate situaţiile umane posibile, exprimă
nenumărate aspecte ale vieţii pe pământ şi permite scoaterea la
lumină a diferitelor faţete ale bogatei personalităţi a fiecăruia.
Acesta ne permite să devenim mai puternici, să adoptăm o
atitudine de înfruntare a dificultăţilor întâlnite, în loc să începem
să ne regretăm soarta şi să adoptăm politica struţului – că doar e
la modă politica, nu?
Veţi descoperi de asemenea că umorul vă oferă o alternativă
ideală de abordare a întregii vieţii, cu toate conjuncturile ei
neprevăzute, cu problemele şi tensiunile ei inerente. Veţi avea astfel la dispoziţie oricând o soluţie
pentru înveselirea vieţii, reducerea conflictelor, ocrotirea sănătăţii şi pentru a putea petrece
momente destinse, agreabile, şi aceasta în loc de a adopta o atitudine agresivă sau nihilistă. Atunci
când ne confruntăm cu dificultăţi, umorul este o alternativă care merită luată în considerare, în
locul unui comportament tensionat, închis, adică disperat, presupus „inteligent” prin care abatem
atenţia celorlalţi de la noi – doar suntem bine, nu e aşa? În ciuda ideii preconcepute a unora că
râsul este stupid şi vulgar, ar trebui să ne gândim la faptul că doar o persoană cu adevărat
inteligentă ne poate face să râdem prin aerul său nătâng. Să nu uităm în acest sens proverbul
românesc care spune că „Prostul nu e prost destul până nu e şi fudul.”
Imaginaţi-vă numai cât bine poate aduce un plus de umor în cazul unui cuplu cu probleme! În loc
să continue să se certe, să divorţeze, să se consoleze în faţa televizorului, cei care se află într-o
astfel de situaţie ar trebui să urmărească să îşi dezvolte simţul umorului măcar pentru faptul că
atunci când râdem inspirăm de trei ori mai mult oxigen decât în mod normal… măcar pentru asta,
dacă nu vor neapărat să fie şi fericiţi!
Există mai mult de două sute de tipuri de râs şi cel puţin la fel de multe cuvinte pentru a vorbi
despre asta, fapt care amplifică mult riscul de a petrece clipe minunate! A alege între un bărbat
fermecător şi amuzant şi unul care nu ascultă nimic şi e morocănos, pe de o parte, sau între o
femeie drăguţă, simpatică, veselă şi una în faţa căreia trebuie să adaugi „da, dragă, ai dreptate!” –
toată lumea ştie că bărbatul are ultimul cuvânt de spus în casă prin aceste cuvinte – , nu e aşa de
greu, nu?! Ce poate fi mai încântător la o femeie şi mai atrăgător la un bărbat decât râsul spontan
şi plin de bucurie?
Ceea ce ne împiedică să ne regăsim simţul umorului nu este atât faptul că poate nu avem un corp
de atlet, o faţă de înger, un IQ de geniu sau un cont în bancă, ci mai degrabă faptul că ne-am
pierdut spontaneitatea. Veţi rămâne surprinşi de creativitatea de care dispuneţi fără să ştiţi dacă
veţi avea curajul de a vă manifesta liber, de a fi spontani în a vă lăsa imaginaţia să zburde.
Diferenţa între cei care au deja simţul umorului şi cei care nu îl au, nu este decât practica. Cine nu
a visat măcar odată să fie asemenea celor care, atunci când intră într-o cameră sunt întâmpinaţi cu
„ah”-uri şi „oh”-uri de încântare?! Acest model este la îndemâna tuturor. Priviţi-i pe tinerii care se
comportă de parcă ar fi stăpânii universului, şi asta nu prin puterea lor, ci purtaţi de jucăuşenia
umorului pe care l-au sădit pe pământ!
Toţi cunoaştem persoane care după ce au trecut printr-o
perioadă întunecată „s-au scufundat” în presupusa lor nefericire.
Totuşi, există fiinţe care nu ezită chiar şi în acest fel de
momente să se abandoneze serenităţii inerente a sufletului şi să
arate lumii zâmbetul beatific al inocenţei. Aceştia sunt oamenii
care s-au menţinut deasupra tuturor încercărilor, au rămas în
picioare, în postura magnifică a fiinţelor excepţionale care sunt!
Capacitatea de a vă îmbunătăţi viaţa de cuplu sau a fi acela care
armonizează şi stimulează ambianţa într-un grup face parte din
farmecul dvs. aparte. Cei din jur doresc să fie în preajma dvs.,
ba chiar le e dor de prezenţa dvs. şi poate uneori chiar îşi doresc
… să vă imite. În plus, vă puneţi în mişcare neuronii care vă
antrenează agilitatea, supleţea mentală. Vă păstraţi vii
curiozitatea, uimirea faţă de comportamentele umane şi, uneori,
inumane, şi deveniţi oarecum filosof, iar spiritul dvs. de
observaţie se va rafina foarte mult.
Ca o modalitate subtilă de evocare a anumitor lucruri, umorul ne poate ajuta să exprimăm ce
avem pe suflet fără a ne ofensa prea mult interlocutorul. Atunci când spunem ceva într-o manieră
serioasă cu greu mai putem să ne luăm cuvintele înapoi dacă l-am rănit pe celălalt, pe când dacă
privim situaţia dintr-un unghi plin de haz ne putem scuza şi încerca să salvăm situaţia. Intuitiv toţi
ne putem da seama că umorul este un ansamblu de mecanisme, atitudini şi interpretări care odată
stăpânite cu abilitate ne fac să apărem celorlalţi într-o lumină magică, precum un scamator care
trezeşte încântarea copiilor din noi.
Cercetătorii au constatat, în urma unui studiu realizat pe câteva mii de persoane declarate
excentrice, că acestea privesc viaţa cu mult umor şi merg la medic o dată la opt ani, faţă de media
vizitelor la doctor pentru persoanele „obişnuite”, care merg la medic o dată la trei luni. Aceste
persoane trăiesc cu 5-10 ani mai mult şi apreciază beneficiile momentelor de singurătate. Pentru a
înţelege şi mai bine, să zicem că râsul este expresia fizică a umorului, iar acesta poate fi
considerat în mod original ca un fel de fitness mental! Umorul este savoarea pierdută a vieţii: din
resturi de drame fără niciun farmec putem să facem un delicios desert. Umorul se află la graniţa
între suferinţă şi detaşare, iar toate detaliile existenţei pline de dificultăţi, rutină sau poate situaţii
traumatizante, alchimizate în „artificii” ne permit să reacţionăm cu mai multă demnitate în faţa
marilor probleme existenţiale.
Chiar dacă fiecare dintre noi suntem unici – la fel ca toate celelalte fiinţe umane! – ne confruntăm
cu toţii în mod regulat cu aceleaşi tipuri de situaţii. De fapt, se petrece adesea să trăim experienţe
comune tuturor... fiind perfect convinşi că suntem singurii care trecem prin ele. Spre marea
noastră uşurare, în aceste momente, există un colac de salvare prevăzut pe această barcă pe care
ne aflăm cu toţii îmbarcaţi: exact, umorul, care practicat are efecte benefice miraculoase. Toţi am
trecut la un moment dat în viaţă prin experienţa integrării într-un grup nou: e o situaţie inevitabilă
după o schimbare de clasă sau de şcoală, o mutare cu locuinţa, schimbarea locului de muncă...
Resimţim diferenţa, înstrăinarea, singurătatea în faţa unui grup care pare a fi omogen şi sudat. La
marginea grupului, în căutare de afirmare şi acceptare, simţim cu acuitate privirea celorlalţi şi
suntem foarte sensibili la cel mai mic semn de respingere. Mai devreme sau mai târziu, putem
ajunge să credem că e ceva în neregulă cu noi. De fapt, adoptarea autoironiei, şi anume a face haz
de propriul nostru comportament, de caracterul şi defectele noastre este cheia imensei surse de
umor care ne poate oferi o soluţie sănătoasă de a trece mai uşor peste aceste transformări şi nu
numai.
A te simţi prost cu tine însuţi reprezenta o „ocupaţie” apreciată de aşa-zişii filosofi mult înainte de
inventarea şi apariţia televizorului, dar trebuie să recunoaştem că ea nu reflectă o stare de
înţelepciune. În schimb, a face haz de propria persoană poate fi salutar de multe ori: provocând
râsul, orice situaţie poate fi transformată într-una umoristică. Umorul este la fel de divers ca şi
creativitatea umană, fără limite, şi deci mai multe stiluri pot coexista la o aceeaşi persoană. El se
măsoară mai ales după gradul de apropiere sau depărtare de principalele emoţii, de exemplu:
iubire, suferinţă, mânie, plăcere sau frică. Astfel vom descoperi orientarea generală a propriului
tip de umor, ca şi aspectele care trebuie dezvoltate, dar acesta nu este decât un indiciu minor, căci
graniţele emoţionale sunt foarte flexibile.
Astfel, mânia va provoca deseori supărarea, critica şi uneori
ironia. Iubirea se va apropia de tachinare, atât de utilă cu cei
apropiaţi şi de umorul convivial (umorul care nu răneşte pe
nimeni). Ironia este deseori utilizată pentru a denunţa sau a
sublinia o situaţie. Suferinţa conduce deseori la umorul negru
care are drept ţintă persoanele care au handicapuri, moartea,
boala, frica, violenţa… În cazurile în care ne simţim excluşi,
respinşi sau în cele de frici fizice şi mentale umorul se poate
dovedi a fi aliatul şi portiţa ideale de scăpare. De asemenea,
umorul este folosit atunci când vrem să ascundem, să
modificăm, să exprimăm o suferinţă. Umorul negru ne ajută să
facem faţă suferinţei şi dezorientării şi astfel să suportăm situaţii
foarte dificile, să complotăm împotriva ghinionului nostru sau
încearcă să reechilibreze raporturile de forţe, să exprime ceva
insuportabil. La nivel extins, umorul ar putea reduce problemele economice sau politice,
dificultăţile legate de delincvenţă, de subiectele care ne revoltă, de sentimentul de neputinţă etc.
Spre exemplu:
Vă asigur că aveţi toate şansele să câştigaţi la loto, dacă jucaţi timp de un milion de ani, iar
dacă, în circa şapte sute de ani, v-aţi dezvoltat simţul umorului, veţi descoperi o comoară
fabuloasă în urma acestei experienţe.
Regim: anul acesta o să revin la greutatea mea de 68 kg; anul viitor va trebui să revin la
greutatea mea de 75 kg. Peste doi ani va trebui să revin la cele 83 kg...
- Doctore, vorbesc singur.
- Mulţi oameni fac asta.
- Da, dar conversaţia mea este aşa de mediocră!
Eram căpitan pe o corabie când am văzut apărând la orizont un vapor de piraţi. Mi-am
ascuns frica şi am tras pe mine cămaşa multicoloră, pentru a ascunde oamenilor mei petele de
sânge ale rănilor. Din fericire am câştigat bătălia…O lună mai târziu, pluteam pe corabia mea
când am văzut la orizont două vapoare de piraţi. Mi-am mascat frica şi am tras pe mine cămaşa
roşie pentru a ascunde oamenilor mei şuvoiul de sânge de pe piept. Cum se cuvenea, am câştigat
bătălia… O lună mai târziu navigam, când am văzut la orizont trei vapoare de piraţi. Atunci mi-
am tras pe mine… pantalonii maro.
Pe o străduţă întunecată:
„Hei, aţi văzut poliţişti pe aici?
Nu.
-Mâinile sus!”
„Spune-mi, Doamne, de ce nu vor oamenii să trăiască
împreună ca o mare familie?
- Uită-te la familia ta!”
Ador să vorbesc pe Internet şi să aplic regula celor trei 20:
20 de ani mai puţin, 20 de kg mai
puţin, câştig 20.000 euro în plus…
Tinerii din suburbii sunt atât de drăguţi încât profesorii ţin
morţiş să-i ţină câte trei ani în fiecare an şcolar.
Locuitorii Lumii a Treia sunt atât de materialişti ei vor exact
acelaşi lucru ca şi noi!
Îmi place atunci când soţia mea vede lucrurile de sus… de
pe schelă, când revăruieşte tavanul...
Soţul meu este cel mai în măsură să ţină un secret: nimeni
nu îl ascultă.
Se spune că săracii vor moşteni pământul…ceea ce se va
petrece după ce bogaţii, după ce vor polua totul, vor găsi modalitatea de a pleca pe o altă
planetă…
Fiica mea, eşti destul de mare acum. Du-te să enervezi un alt bărbat!
De când sufăr de amnezie toată lumea mă găseşte mult mai simpatic!
Oamenii mormăie împotriva lenei, dar nimeni nu face nimic!
Societate de consum: m-am întâlnit cu lupul cel mare şi rău, e dezgustat: primul dintre
porcuşori trăieşte dintr-o pensie de ajutor social, celălalt şi-a construit casa cu subvenţii, iar al
treilea, un economist, are ca angajat un lup mic la negru!
Umorul convivial este mult mai adecvat decât umorul agresiv. Pentru a obţine ceva, utilizaţi
formula „Nu spun asta pentru că…”
Găteşti foarte bine, mamă. Şi nu spun asta pentru că este gol congelatorul meu.
Precum orice altă formă de comunicare, şi umorul poate trece de la iubire la frică, la ură, la
dispreţ, de la acceptare la respingere, cu toate nuanţele lor posibile şi de aceea vă prevenim încă
de la început că trebuie să fiţi foarte atenţi la a nu sări în extreme agresive, evitând sub orice
formă manifestări negative precum sarcasmul, cinismul, aciditatea, marile sau micile răutăţi prin
care îi putem răni pe ceilalţi.
Umorul negru, umorul de respingere este folosit pentru a ne revolta împotriva marilor angoase, în
timp ce sarcasmul exprimă frică sau mânie şi trebuie evitat cu orice preţ. Poate că uneori pare o
modalitate comodă de a spune lucrurilor pe nume, dar aveţi grijă, sarcasmul răneşte întotdeauna şi
provoacă la voi înşivă obişnuinţe emoţionale deloc de dorit.
Umorul caustic este un mecanism de apărare adoptat în faţa morţii, a bolilor şi a handicapurilor.
Uneori este indispensabil medicilor, pompierilor sau infirmierelor, dar ar fi tare bine ca el să fie
din ce în ce mai mult „îndulcit”.
Totuşi, putem, oare, să râdem de orice? Se pare că da, dar este necesar mult rafinament pentru
aceasta şi, desigur, nu puţină înţelepciune – adică, inteligenţă şi bun simţ. Trebuie să fim foarte
atenţi atunci când presiunea care apasă asupra noastră e prea mare, când suntem cuprinşi de
supărare, loviţi de destin, striviţi de nedreptate sau agresaţi cu violenţă.
Adus la măiestrie, putem spune că simţul umorului este o modalitate inedită de a ne dezvălui cu
jucăuşenie frumuseţea interioară, ca un fel de striptease care, la rândul său, dezvăluie provocator
şi incitant frumuseţea trupului (aceasta fiind şi ea, pentru cei care ştiu să vadă dincolo de
aparenţe, o expresie a frumuseţii sufleteşti). Cu fiecare pas către amplificarea deschiderii
sufletului, spre spontaneitate mai dăm la o parte câte un înveliş din cele care până atunci ne-au
împiedicat să ne vedem şi să ne contemplăm aşa cum suntem, fie corespundem tiparelor (inutile)
sau nu. În acest fel, printre altele, o să fim apreciaţi mai mult de ceilalţi – dar acesta este doar un
efect secundar. Important este că vom avea mult mai multă încredere în noi înşine!
yogaesoteric
9 decembrie 2009
Sursa: http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6092

«Yoga» râsului pentru începători şi avansaţi

de profesor yoga Gregorian Bivolaru, site-ul MISA – YOGAESOTERIC, aprilie 2008

Motto: „Râsul profund stenic este o tainică stare de REZONANŢĂ

binefăcătoare cu o anumită formă de energie subtilă din MACROCOSMOS”

Este binecunoscut faptul că un copil râde cam de 300 de ori

pe zi, iar un adult doar de 15 ori pe zi, în medie. Dar să nu
uităm că această adevărată maladie a vârstei mature poate fi
curarisită. A fost concepută în acest scop o nouă formă de
„yoga” – a râsului – care cuprinde unele exerciţii simple, care
vor declanşa râsul, meditaţii de bună dispoziţie şi unele
tehnici clasice de râs „nebun” generalizat.
Reţineţi însă că „YOGA” RÂSULUI este ceva serios, chiar
foarte serios. În cadrul acestui sistem perfect natural de terapie
ilariantă, nu sunt folosite clasicele glume (bancurile), iar
exerciţiile care sunt realizate în prealabil sunt foarte serioase.
Serioase vor fi, de asemenea, şi motivele care îi vor reuni pe
aderenţii plini de curiozitate şi deschişi: stresul, tensiunile,
frustrarea, închistarea, anxietatea şi insecuritatea ambiantă,
tristeţea, melancolia, singurătatea, necesitatea „reamorsării pompei de râs”. Pe de altă parte, cei
care urmăresc să provoace râsul stenic şi contaminant la alţii, şi vorbim aici de psihoterapeuţi şi
adepţii medicinii naturiste, pot învăţa astfel o modalitate simplă şi totodată extraordinară care îi
va ajuta să-şi însănătoşească pacienţii. Aceasta se va realiza fără ca ei să se ia prea în serios.
Vom râde de noi înşine şi vom râde cu ceilalţi, dar niciodată de ceilalţi
Chiar dacă şedinţele specifice ale acestei forme de „yoga” nu constituie în fond decât o
succesiune de hohote adeseori copleşitoare de râs, care pentru unii par a fi „nebune”, aici
glumiţele sunt totuşi realmente proscrise. Aceasta pentru că ele (glumiţele şi bancurile) fac în
ultimă instanţă apel la un simţ al umorului care este inegal împărtăşit şi greu transmisibil, ceea ce
este specific atât de la om la om, cât şi de la o ţară la alta. Drept dovadă, avem umorul francez,
care cel mai adesea nu îi amuză decât pe francezi, sau cel al actorului W.C. Fields, tipic american,
care recunoaşte sincer că „atunci când un umorist provoacă râsete neprevăzute, prima lui reacţie
este aceea de a verifica dacă nu şi-a uitat şliţul deschis”.
Atunci – ne putem întreba – oare de ce pot râde practicanţii acestui nou sistem? Ei râd de ei înşişi
şi mai ales de problemele vieţii. Ei râd „nebuneşte” cu ceilalţi, dar niciodată de ceilalţi. Şi, mai
ales, să reţinem că înainte de toate ei râd (ÎNTR-UN MOD DETAŞAT) fără motiv, asemenea
copiilor care sunt plini de spontaneitate şi foarte veseli. Aceasta nu-i deloc uşor, mai ales pentru
adulţi, pe care inhibiţiile, tensiunile de tot felul, seriozitatea exacerbată, exigenţa auto-controlului,
responsabilităţile şi grijile i-au privat puţin câte puţin de această uimitoare capacitate a copiilor,
care este adeseori considerată ca fiind un dat specific al omului. Nu numai că adulţii râd în medie
de 20 de ori mai puţin decât copii, dar (conform psihologului german Michael Titze) timpul
consacrat acestei activităţi complet benefice şi profund salutare a scăzut de la 18 la 6 minute pe
zi, în ultimii 50 de ani. După cum vă puteţi da seama, problema este gravă.
Convinşi fiind de binefacerile multiple şi profunde ale râsului
asupra sănătăţii – şi fiind chiar alarmaţi de această sinistroză
galopantă – să vedem în cele ce urmează care anume ar putea fi
mijloacele cele mai simple de remediere a situaţiei. „Cei care îi
caută râsului nişte cauze metafizice nu sunt prea veseli”, scria,
deloc întâmplător, gânditorul Voltaire.
Metoda aceasta poate fi înţeleasă mult mai bine privind cu
multă atenţie copiii care râd cu nonşalanţă în curtea şcolii,
în timpul recreaţiei
Prin urmare, dacă râsul este profund benefic, cum l-am putea
provoca într-un mod riguros şi eficace? Înainte de toate, să nu
uităm că RÂSUL poate fi indus prin declanşarea unor
PROCESE SPECIFICE DE REZONANŢĂ care apar la nivelul centrului secret de forţă
MANIPURA CHAKRA. Glumele obişnuite, pe lângă alte neajunsuri de care deja am amintit, au
dezavantajul că se mai şi termină la un moment dat. Atunci, ştiind aceasta, de ce nu am râde în
hohote, ore în şir, fără motiv? Plecându-se, ca exemplu, de la jocul spontan al copiilor în recreaţie
şi având totodată ca inspiraţie unele metode milenare yoghine de respiraţie, au fost structurate în
cele ce urmează o serie de exerciţii simple şi foarte eficiente de stimulare a ilarităţii, care sunt
agrementate de ho-ho! Şi ha-ha-ha!: râsul leului, râsul milk-shake, râsul de bună-ziua sau râsul
telefonului mobil, care sunt totodată tot atâtea forme de „masaj” antistres.
Reţineţi că, la modul ideal vorbind, şedinţa noastră zilnică de RÂS „NEBUN” are loc dimineaţa,
cu scopul de a ne începe ziua cât MAI BINE şi pentru a ne păstra veselia şi buna dispoziţie cât
mai mult timp posibil.
Participanţii se aşeză atunci în cerc (un bărbat şi o femeie), mai
mult sau mai puţin la întâmplare, fiecare cam la o lungime de
braţ unul de celălalt (pentru a se integra în felul acesta într-un
câmp subtil benefic de REZONANŢĂ COLECTIVĂ pe care
râsul îl declanşează la scurt timp după aceea ca prin farmec),
pentru a se putea privi în ochi şi pentru a-şi putea stimula astfel
râsul reciproc prin „CONTAMINARE” şi REZONANŢĂ.
În cursul exerciţiilor specifice pentru declanşarea RÂSULUI, al
căror program este riguros, dar beneficiază şi de unele variante,
fiecare va putea să se deplaseze, în funcţie de afinităţile sale
aurice, pentru a râde cu unul sau cu altul dintre colegi, păstrând
însă neîncetat contactul ocular cu mai mult de un vecin şi
luându-se spontan şi tandru de mâini de fiecare dată când este posibil, în funcţie de tipul de
exerciţiu care este realizat.
Şedinţa se încheie apoi pe două rânduri, aşezaţi faţă în faţă, pentru o meditaţie profund
euforizantă, în care, prin activarea armonioasă a lui MANIPURA CHAKRA, ajungi pur şi simplu
să te „prăpădeşti de râs”. Acesta este totodată un exerciţiu mental care necesită antrenament.
Esenţial este ca, în ansamblu, şedinţa de râs să fie totdeauna profund interactivă şi veselă, pentru
a facilita în felul acesta râsul spontan. Acesta trebuie să apară fără să se forţeze. Deoarece trebuie
să ştim că uneori râsul are şi contraindicaţii – cum ar fi hipertensiunea, hernia sau operaţiile
recente – dar, totuşi, să nu uităm că râsul are atâtea indicaţii!
Metoda expusă aici poate să facă miracole mai ales în cazul tulburărilor somnului, migrenei,
tensiunilor musculare, stresului, infecţiilor repetate, deprimării, frustrării, iritabilităţii, frigidităţii,
problemelor de concentrare, lipsei poftei de mâncare, devitalizării, închistării, proastei dispoziţii,
dar şi împotriva singurătăţii, tabagismului sau a alcoolismului.
Terapia prin râs este înainte de toate o „armă” împotriva singurătăţii şi lipsei de
comunicare
Scopul esenţial al acestei metode terapeutice este acela de a ne
ajuta să ne exprimăm spontan şi în mod firesc emoţiile. Ea ne
ajută totodată să luptăm împotriva închistărilor, a blocajelor de
tot felul şi a inhibiţiilor.
Mai ales în cazul începătorilor, este uneori posibil ca râsul să fie
blocat în zona gâtului. Dar, pe măsură ce ei avansează în această
practică, ei ajung să râdă spontan şi profund, deschizându-se la
nivel abdominal. La scurt timp după aceea, ei încep să se simtă
din ce în ce mai bine.
Foarte bună pentru sănătate şi mai ales pentru moral, această
minunată „terapie” are şi un alt avantaj, deloc minor: reuneşte
oameni de toate vârstele şi de toate categoriile pentru efectuarea
unor exerciţii profund naturale şi euforice, exerciţii care le dau
dreptul să râdă fără motiv şi fără jenă, „YOGA” RÂSULUI
suprimă în scurt timp toate falsele bariere şi luptă împotriva
prejudecăţilor prosteşti de tot felul şi a fanatismului, pentru că,
spre deosebire de umorul clasic, metoda sa este simplă şi
universală, constituind o „armă” absolută împotriva singurătăţii
şi a lipsei de comunicare.
În cazul acestei terapii a RÂSULUI, este esenţial să înţelegem că ea implică o practică plină de
bucurie comunicativă, care se realizează timp de o jumătate de oră zilnic şi este în acelaşi timp şi
o excelentă distracţie.
Cu toate acestea, putem fi siguri de pe acum că oamenii de ştiinţă vor opune o mare rezistenţă,
aşa cum au făcut şi în cazul celebrului dr. Patch – care a fost făcut celebru prin cinema de către
Robin Williams şi care, în Statele Unite, îşi îngrijea pacienţii făcând pe clovnul.
Mai ales în cazurile de durere cronică, insomnie, anxietate, veselia este cel mai bun
medicament natural
Studiile ştiinţifice în această direcţie sunt încă rare, dar deja se ştie că râsul ne întăreşte
considerabil sistemul imunitar şi combate pe o cale perfect naturală durerea.
S-a demonstrat într-adevăr că, la nivel celular şi chiar molecular, râsul constituie un tainic stres
pozitiv (sau altfel spus eustres) care întăreşte considerabil sistemul imunitar al organismului,
reducând în scurt timp nivelul hormonilor de stres şi, totodată,
are o mulţime de efecte preventive şi cicatrizante. În plus, nu
numai că râsul acţionează intens şi profund asupra moralului şi a
hormonilor stresului, dar în acelaşi timp el influenţează secreţia
masivă şi armonioasă de serotonină, de unde apare şi efectul său
profund benefic asupra durerilor cronice, a anxietăţii, a
deprimării şi a insomniei.
Nu este deloc întâmplător că metoda „Gesundheit!” (înseamnă
„sănătate” în limba germană) a doctorului Patch Adams este
foarte ambiţioasă. Atunci când colegii săi prescriu doar
medicamente alopate, acest medic vorbeşte mai ales despre râs,
veselie şi bună-dispoziţie. „Veselia intensă şi copleşitoare este
mai importantă decât orice alt medicament”, afirmă el. Care este cea mai bună terapie în viziunea
sa? Terapia prin care urmăreşti sistematic să fii cât mai FERICIT.
Iată ce spune în această direcţie celebrul doctor Patch: „Tot ceea ce medicii pot să ofere este, în
cel mai bun caz, un ajutor eficient. Atunci când un pacient vine să mă vadă, în cazul în care nu
este vorba de o urgenţă, prioritatea mea este de a stabili cu el o relaţie profundă de prietenie. În
acest scop, petrecem 3-4 ore la prima întâlnire. Şi, dacă uneori este necesar să mergem să ne
plimbăm sau să alergăm, o facem împreună fără nicio problemă.”
Pentru a-şi pune ideile în practică, dr. Patch vrea să creeze un spital în Virginia (SUA). Odată
terminat, acest stabiliment va fi în acelaşi timp loc de petrecere a timpului liber, fermă şi centru
naturist de sănătate. În acest spital se vor folosi toate mijloacele naturale pentru evitarea
plictiselii, a singurătăţii şi a fricii. „Vom construi un spital vesel şi recreativ” spune el.

Cincisprezece exerciţii simple şi eficiente pentru a realiza «yoga» râsului

de profesor yoga Gregorian Bivolaru, site-ul MISA – YOGAESOTERIC, aprilie 2008

Şedinţa de râs durează 20-30 de minute. După fiecare exerciţiu de râs (de 40-50 de secunde
fiecare), reluaţi exerciţiul 1 şi, la fiecare „grupaj” de râsete,
inspiraţi şi expiraţi profund.
1. Bateţi cu putere din palme în ritmul 1-2, 1-2-3, emiţând
simultan, cu voce tare, de la nivelul abdomenului, sunetele: ho-
ho! ha-ha-ha! Acesta este totodată un excelent exerciţiu pentru
diafragmă.
2. Cu braţele ridicate deasupra capului, fără să se atingă,
respiraţi profund, inspirând pe nas, apoi expiraţi pe gură.
3. Încălziţi-vă gradat umerii, întinzându-i, şi gâtul, efectuând
rotaţii ample ale capului (şapte spre stânga şi şapte spre
dreapta).
4. Râsul spontan al inimii: braţele sunt ridicate, palmele sunt
orientate către cer, capul este lăsat uşor pe spate; râdeţi atunci
profund şi spontan, ca şi cum râsul care apare ATUNCI ar veni
chiar din inimă. Râdeţi, simţindu-vă cât mai DETAŞAŢI de
voi înşivă, de greşelile voastre, râdeţi cu ceilalţi, dar niciodată
de ceilalţi.
5. Râsul de bună-ziua: uniţi palmele în dreptul pieptului pentru
a saluta astfel în maniera indiană (Namaste) sau veniţi şi
strângeţi într-un mod vesel şi călduros mâinile a 4 sau 5 persoane din grup, aşa cum se
obişnuieşte la noi atunci când „DAI MÂNA CU CINEVA”.
6. Râsul aprecierii sincere a celuilalt: fiind adunaţi mai mulţi în cerc (un bărbat va alterna atunci
cu o femeie), ridicaţi apoi degetul mare de la ambele mâini, ţinând celelalte degete strânse în
palmă, şi apoi faceţi gesturi jucăuşe şi sincere de apreciere faţă de persoanele din grup, râzând
uşor în acelaşi timp.
7. Râsul milk-shake: ţineţi acum în mână un pahar de pahar de lapte imaginar (un pahar plin de
râs) şi, la comanda instructorului YOGA, vărsaţi apoi tot laptele într-un alt pahar imaginar,
intonând cu voce tare sunetul Aeee!, apoi turnaţi laptele înapoi în primul pahar, intonând din nou
cu voce tare sunetul Aeee! Şi apoi râdeţi în hohote, prefăcându-vă că beţi laptele din paharul
imaginar.
8. Râsul tăcut: deschideţi gura mare, râdeţi apoi în hohote fără nici un zgomot şi priviţi-vă cu
mult curaj un coleg (sau o colegă) în ochi, în timp ce dumneavoastră cât şi el (sau ea) faceţi
gesturi amuzante sau grimase comice.
9. Râsul cu buzele strânse: în timp ce râdeţi cu gura închisă fredonând o melodie veselă, strângeţi
mâna colegilor manifestând multă simpatie şi bunăvoinţă.
10. Râsul stenic care echilibrează: fiind în picioare, în cerc (un bărbat va alterna atunci cu o
femeie), fiecare dintre participanţi se deplasează (vine) apoi către centru, pentru a strânge astfel
cercul, intonând atunci cu voce tare sunetul Aee! Reveniţi apoi din nou la locul de plecare şi
reîncepeţi să veniţi din nou către centru, intonând atunci cu voce tare sunetul Ooo! Din nou
reveniţi şi continuaţi în acelaşi mod cu sunetul Eee!, apoi cu Uuu! Terminaţi, evident, râzând în
hohote.
11. Râsul leului: scoateţi limba la maximum, intonând cu voce tare sunetul Aaaa!, având ochii
larg deschişi şi degetele de la mâini foarte îndepărtate, asemenea unor gheare, şi apoi râdeţi în
hohote, abdominal (acesta este un excelent exerciţiu pentru fumători).
12. Râsul telefonului mobil: ţineţi acum la ureche un telefon celular imaginar, râdeţi atunci în
hohote făcând felurite gesturi comice, ca şi cum aţi fi în plină conversaţie, şi deplasaţi-vă printre
colegi pentru a-i privi sincer şi cu mult curaj drept în ochi.
13. Râsul argumentului: râdeţi în hohote, arătând atunci cu degetul spre diferiţi membri ai
grupului ca şi cum aţi argumenta. Angrenaţi atunci, totodată, un duel jucăuş al râsului, căutând să
aveţi un râs mai convingător decât colegul sau colega din faţa dumneavoastră.
14. Râsul progresiv: începeţi prin a surâde uşor, apoi, gradat, începeţi să râdeţi ceva mai mult şi
creşteţi gradat intensitatea râsului. În cele din urmă, întregul grup izbucneşte în hohote, apoi,
puţin câte puţin, râsul încetineşte din nou şi se opreşte.
15. Râsul acoladei: apropiaţi-vă unii de ceilalţi, bărbaţii de femei şi femeile de bărbaţi, prindeţi-vă
apoi cu afecţiune de mâini şi îmbrăţişaţi-vă reciproc, râzând plini de bucurie unul în braţele
celuilalt.
ATENŢIE!
Pentru aceste exerciţii realizate în grup este necesar ca numărul bărbaţilor să fie egal cu numărul
femeilor!
ÎN ÎNCHEIERE:
Strigaţi toţi la unison, tare şi în mod ferm: „Existăm plini de fericire! Da!! Suntem perfect
sănătoşi! Da!! Ne place foarte mult să râdem! Da!! Facem
parte din grupul esoteric al râsului! Da!!!”
În funcţie de sugestiile inspirate ale participanţilor la o şedinţă
de râs, putem alege şi alte afirmaţii minunate.
Întâlnirea se termină cu meditaţia râsului: aşezaţi la sol în două
grupe, faţă în faţă (un bărbat şi o femeie), priviţi-vă intens,
veseli şi fericiţi în ochi, dar fără să vă provocaţi râsul, fără să
vorbiţi şi fără să gândiţi, fiind focalizaţi lăuntric la nivelul lui
MANIPURA CHAKRA. Mulţumiţi-vă doar să surâdeţi şi apoi,
fulgerător, abandonaţi-vă... râsului în hohote. De îndată râsul
„nebun” şi tainic „contaminant” al unuia sau uneia se propagă
inevitabil de la unul la ceilalţi printr-un tainic proces de
rezonanţă.
ÎN CAZUL PARTICIPANŢILOR YOGHINI: Înainte de a se despărţi, toţi participanţii încheie
şedinţa rămânând nemişcaţi în picioare timp de 5 minute, cu ochii închişi şi braţele ridicate către
cer, invocând la unison energia fericirii divine, care atunci se manifestă în fiinţa lor în valuri
venind de la DUMNEZEU şi radiind intens prin centrul secret de forţă ANAHATA CHAKRA.
Surse: http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=5173&lang=RO
http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5174

Puterea vindecătoare a stărilor benefice

Înţelepciunea milenară ne spune că întotdeauna o inimă

fericită are o mare putere vindecătoare. În prezent, nu au fost
încă studiate îndeajuns modificările benefice fiziologice ale
corpului şi energizările binefăcătoare ale minţii, care sunt
produse de stările binefăcătoare de veselie, bucurie şi umor,
dar ne putem da seama cu uşurinţă că efectele lor sunt în mod
evident opuse celor cauzate de frică, mânie sau frustrare.
Observaţii făcute de-a lungul timpului
Acum aproape 400 de ani, Robert Burton, în cartea sa
„Anatomia melancoliei”, observa că umorul purifică sângele,
întinereşte corpul şi îl pregăteşte pentru orice situaţie. Bucuria
este motorul principal al dărâmării pereţilor melancoliei şi
reprezintă o cură vindecătoare foarte eficientă.
Sigmund Freud afirma că veselia este o modalitate foarte utilă
pentru contracararea tensiunii nervoase şi de asemenea, el constata că umorul este o terapie
deosebit de eficientă în multe situaţii de boală fizică sau de tulburare emoţională.
Sir William Osler considera că râsul este ”muzica vieţii” şi că oamenii îşi pot păstra nealterată
starea de tinereţe râzând mai mereu şi fiind plini de bunădispoziţie.
Dr. Norman Cousins scria într-un articol din 1976, în revista „New England Journal of
Medicine”, că el s-a vindecat cu ajutorul râsului, vitaminei C şi totodată cu ajutorul unui medic
înţelegător. El a subliniat importanţa mobilizării puterilor terapeutice proprii, aflate în stare
latentă în fiecare fiinţă umană. Omul bolnav are responsabilitatea şi totodată puterea de a deveni
şi de a se menţine sănătos, iar terapeutul acţionează doar ca profesor şi ghid.
Studii şi concluzii
Un studiu interesant de chirurgie a vezicii biliare a fost publicat în revista Science (SUA) în 1984.
În acest studiu, 23 de pacienţi au fost ţinuţi în camere cu ferestre către un peisaj natural. Aceştia
au avut nevoie de o perioadă postoperatorie mai scurtă în spital, de mai puţine analgezice şi au
primit mai puţine evaluări negative în rapoartele asistentelor medicale, decât alţi 23 de bolnavi
care au fost spitalizaţi în camere cu vederea către un zid de cărămidă. S-a putut astfel constata, şi
pe această cale, că un peisaj natural induce în mod indubitabil sentimente şi stări pozitive, susţine
interesul şi preocuparea pentru vindecare, reduce frica de suferinţă, iar în cazul persoanelor
caracterizate de o stare accentuată de stres, un asemenea peisaj natural poate reduce sau chiar
stopa stările de anxietate.
În timp ce emoţiile negative (cum sunt frica, mânia, furia, gelozia, lăcomia, frustrarea) distrug
viaţa, trăirile pozitive (cum sunt iubirea, speranţa, încrederea în sine, creativitatea, bunăvoinţa şi
dorinţa de a trăi sau dorinţa de a-i ajuta în mod dezinteresat pe ceilalţi) vor contribui din plin la
menţinerea stării noastre de sănătate şi a bunăstării.
Un mesaj important al Ştiinţei milenare a vieţii (ayurveda) este că sănătatea, în loc să fie
„asigurată” sau „furnizată” de cineva, trebuie în realitate să fie realizată de fiecare fiinţă umană,
prin preocuparea sa benefică individuală zilnică (SvasthavritTa). Fiecare fiinţă umană are puterea
şi totodată responsabilitatea de a-şi menţine sănătoase corpul şi mintea, prin respectarea câtorva
reguli simple de acţiune şi conduită, cu privire la mâncare, exerciţiu fizic, somn, igienă personală,
viaţă sexuală, precum şi a unor reguli etice şi morale de comportament (YAMA şi NIYAMA).
O nouă perspectivă
În prezent, multe probleme de sănătate sunt cauzate de factori
socio-economici, care pot fi însă modificaţi printr-o preocupare
şi acţiune colectivă benefică. Ţelul educaţiei pentru sănătate este
de a face oamenii să înţeleagă modul în care comportamentul şi
mediul lor le poate afectea starea de sănătate. Educaţia pentru
sănătate nu are limită de vârstă. Scopul ei este acela de a
promova prin mijloace naturale „bunăstarea omului” şi de a
oferi mijloace practice de prevenire a bolilor, printr-o hrănire
adecvată şi printr-un mod de viaţă sănătos, care să permită
omului modern să depăşească cu succes stările de stres şi
feluritele situaţii care pot genera un posibil dezechilibru
corporal.
O parte integrantă a relaţiei medic-pacient este de a educa
pacientul cu privire la natura şi semnificaţia bolii şi cu privire la posibilităţile de modificare
benefică a stilului de viaţă. Aceasta este semnificaţia reală a termenului „doctor”, care provine din
latinescul „docere” („a învăţa”). În prezent, mulţi dintre noi am neglijat această semnificaţie a
ipostazei de doctor. Prin urmare, esenţa unei practici medicale corecte este educaţia pentru
sănătate, realizată în scopul promovării unei cât mai bune stări de sănătate, care să includă
modalităţi simple şi la îndemâna oricui de prevenire a bolilor şi de îngrijire a celor suferinzi.
yogaesoteric
Sursa: http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4439