Plan de intervenție individualizat

~ probleme sociale și de relaționare~

Profesor psihopedagog Mutaffof Melania

Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Sighetu-Marmației, Maramureș

I. Caracteristici ale dezvoltării sociale în copilărie

Dezvoltarea socială a copilului se realizează asemenea dezvoltării motorii sau cognitive,
subliniindu-se că unele deprinderi de comportament social apar atât de frecvent în perioada micii
copilării încât s-ar părea că ele nu se datorează doar influențelor contextului social, ci sunt
produsul normal al dezvoltării sale. Foarte devreme copilul este angrenat într-un proces de
asimilare a unor comportamente, reguli, norme, principii specifice unei comunități, proces
cunoscut sub denumirea de socializare.
A.Birch (2000) subliniază că acest concept este folosit tocmai pentru a descrie și explica
modul în care copiii dobândesc un comportament necesar adecvărilor la cultura și societatea din
care fac parte, comportament exprimat în reguli de conduită, sisteme de credințe și ritualuri.
În perioada de la 0 la 1 an au loc o serie de manifestări ale comportamentului social, care
sunt fundamentale pentru evoluția ulterioară a copilului. Această perioadă este importantă nu
numai pentru copil ci și pentru familie. În această perioadă unul din factorii sociali cei mai
influenți este considerat mama ca sursă de recompense primare: hrană, contact tactil, căldură,
ușurarea durerii etc.
În al doilea an de viață, copilul parcurge o etapă importantă, învață mersul, învață să
comunice, manipulează obiecte accesibile lui, începe să se conducă în mod constant după ceea
ce vede și aude de la adult, manifestă o anume inițiativă și independență.
În perioada care urmează, respectiv al treilea an de viață, achizițiile înregistrate îi vor
permite copilului să-și diversifice relațiile cu ceilalți, rămânând totuși încadrat în anumite
împrejurări obișnuite ale vieții fără a reuși să se desprindă de ele. Timpul petrecut în cadrul
comunicării sociale crește treptat, contactele devin mai lungi și mai complexe.
Înspre 5-6 ani copilul manifestă diferite tipuri de comportament social, se ceartă, se
împacă, colaborează, concurează, jocul solitar rămânând totuși un refugiu indispensabil pentru
emoțiile distruse după perioadele anevoioase de contact social (apund Dimitrovsky,1978). În

1
această perioadă reacțiile, răspunsurile sociale ale copilului sunt mai mult pozitive decât
negative, gesturile prietenești sunt mai numeroase decât cele de ostilitate, sunt mai degrabă
afectuoși decât agresivi, iar sentimentul de integrare și prietenie este mai accentuat decât cel de
dominare. Acest fapt nu înseamnă însă că manifestările negative de furie și agresivitate nu există,
ele apar nu de puține ori însă nu sunt dominante.
Creșterea conștiinței de grup atrage după sine diminuarea egocentrismului, sporirea
sensibilității față de altul, acestea fiind consecința dezvoltării structurilor cognitive care anunță
instalarea reversibilității și a raporturilor de reciprocitate. Un aspect important al
comportamentului social este apariția și manifestarea spiritului de competiție care cunoaște o
evoluție graduală de la 2 ani, când copilul este preocupat de ceea ce are la dispoziție, nefiind
influențat de prezența altora. La 3 ani începe să conștientizeze ce fac partenerii, la 4 ani
manifestă un sentiment de concurență, de a se întrece unul cu altul, la 6 ani crește spiritul
autocritic față de propria persoană. Perioada preșcolară înregistrează un ritm de dezvoltare și din
punct de vedere social.
În perioada 6-10 ani evoluția spre o autonomie progresivă continuă, mai preocupat de
asimilarea de cunoștințe din diverse domenii, copilul nu va neglija însă relațiile lui cu alții, care
vor căpăta caracteristici noi date de noul tip de activitate. Descreșterea perioadei de timp
petrecută în familie determină în mod direct creșterea celei petrecute în sânul comunității, unde
comportamentele devin din ce în ce mai diferențiate, activitățile mai organizate, iar contactele cu
colegii mai strânse. În cadrul grupului copilul poate deveni observat și observator, condus sau
conducător, dar mai conștient de motivele sentimentele altora, crescând în același timp
capacitatea de a exprima și identifica corect emoțiile, de a împărtăși ideile altora. Cu alte cuvinte,
copilul a achiziționat aproape tot ce-i trebuie pentru a continua drumul socializării, care în
perioadele următoare se va intensifica, adăugând noi caracteristici astfel încât să se transforme
într-un om adevărat, capabil de o integrare socială eficientă.
În privința dezvoltării sociale, numele lui E. Erikson este bine cunoscut, autorul
propunând „teoria psihosocială”, care relevă relația dintre dezvoltarea psihofizică a individului și
contextul său social.
Stadiile dezvoltării psihosociale (Erikson apund Hergenhahn și Olson, 1999 )
Vârsta Stadiul Criza Virtutea
0-1 an copilărie încredere vs. neîncredere speranță

2
 1-3 ani copilăria timpurie autonomie vs. rușine voință /hotărâre
4-5 ani preșcolar inițiativă vs. vină scopuri
6-11 ani școlar mic hărnicie vs. inferioritate competență
11-20 ani adolescență identitate vs. confuzia rolurilor fidelitate
20-24 ani adult tânăr intimitate vs. izolate dragoste
25-64 ani adult generozitate vs. stagnare grijă
Peste 65 ani bătrânețe integritatea eului vs. disperare înțelepciune

II. Rolul familiei în dezvoltarea socială a copilului

Încă de la naștere copilul este supus unui proces de socializare în cadrul căruia acesta
dobândește un comportament necesar adecvării lui la cultura și societatea din care face parte,
dobândește te reguli de conduită, sisteme de credințe și atitudini. (Birch, 2000). Acest proces de
socializare este influențat în copilărie, în cea mai mare parte de părinți care constituie primele
modele cu care copilul va dori să se identifice, care îi asigură suport material, dar și cel afectiv de
care are atâta nevoie.
Familia, în orice societate, joacă rolul cel mai important în formarea și socializarea
copilului deoarece ea reprezintă cadrul fundamental în interiorul căruia sunt satisfăcute nevoile
sale psihologice și sociale și împlinite etapele întregului său ciclu de creștere și dezvoltare fiind
astfel primul său intermediar în relațiile cu societatea și, de asemenea, constituie matricea care
îi imprimă primele și cele mai importante trăsături caracteriale și morale. Privită ca nucleu
social, familia este prima care influențează dezvoltarea copilului deoarece își pune amprenta
pe întreaga sa personalitate iar trăinicia edificiului depinde de calitatea temeliei.
Familia reprezintă pentru copil structura socio-afectivă securizantă, principala structură
protectoare, oricând și întotdeauna primitoare absolute necesară existenței lui. În familie
copilul are parte de primele lecții de viață, părinții sunt cei care îi oferă un prim model de
învățare.
Relația părinte-copil are o deosebită importanță atât în fixarea celor mai adecvate
deprinderi comportamentale, cât și în asigurarea unor condiții psihologice normale. Sentimentul
de siguranță pentru copil, se întemeiază pe sentimentul de a fi acceptat așa cum este și ceea ce
este de către anturajul său imediat, dar mai cu seamă de către părinți, iar pentru a se simți
acceptat înseamnă mai înainte de orice a se simți iubit. Sentimentul de iubire nu poate fi pentru

3
copil un sentiment abstract motiv pentru care dragostea trebuie să fie simțită de către copil, să fie
exprimată prin acordarea unor satisfacții concrete. De asemenea, în timp, copilul va simți
dragostea părinților și din bunăvoința ce i se arată, din bucuriile ce i se oferă, și, în special, din
interesul pe care părinții îl acordă faptelor lui și din timpul pe care i-l consacră.
În familie se dobândesc primele acte de socializare – relaţii, mai ales cu mama, obiecte,
persoane, conduite, care capătă trăsături specifice în funcţie de starea material-economică şi
cultural a cesteia. Influenţele realizate de părinţi, în contactul cu copiii lor, sunt încărcate de
socializare, se formează capacitatea evaluării faptelor admise social şi conştiinţa responsabilităţii
sociale. Funcţionarea familiei ca mediu afectiv, social şi cultural se bazează în mare parte pe
comunicare.
Plan de intervenţie- probleme sociale și de relaţionare

Argument

O primă caracteristică a afectivităţii şcolarului mic este evoluţia ei discretă, latentă, mai
intimă. Emoţiile, dispoziţiile, sentimentele copilului sunt mai puţin exteriorizate, atât cele
pozitive cât şi cele negative. De mare importanţă rămân legăturile afective cu părinţii, mai ales
acum când copiii se confruntă cu sarcini numeroase şi adesea dificile. Dragostea necondiţionată a
părinţilor este un important factor de securizare şi sprijin pentru a trece peste diferitele dificultăţi
şi unele insuccese şcolare. Relaţiile afectuoase dintre părinte şi copil, cât şi relaţiile dintre părinţi
duc la structurarea pozitivă a personalităţii. Relaţiile defectuoase dintre părinţi şi copii au efecte
negative (agresivitate, instabilitate, anxietate, timiditate, etc.). Toate acestea se resfrâng negativ
la nivelul întregii activităţi şcolare.
Armonizarea relaţiilor părinte-copil, o viaţă de familie echilibrată şi afectuoasă dezvoltă
trăsături de personalitate opuse celor enumerate mai sus: copilul are încredere în forţele proprii,
se adaptează uşor vieţii şcolare şi dobândeşte un real echilibru emoţional. În dezvoltarea socio-
emotională a şcolarului mic se observă modificări în înţelegerea şi exprimarea emoţiilor.

Tabloul clinic

T. D. are 10 ani, este elev în clasa a-III-a la CSEI. Este un băiat normal dezvoltat din punct
de vedere fizic, iar intelectual prezintă intelect de limită, încadrându-se în profilul psihologic al
unui elev de vârstă şcolară mică. Este un copil timid, introvertit, întâmpină dificultăţi în a-şi

4
explora potenţialul în momentul confruntării cu grupul. Este ambiţios în rezolvarea sarcinilor,
dar în ultimul timp este mai retras. Provine dintr-o familie dezorganizată, fiind al treilea copil şi
cel mai mic dintre fraţi. Relaţiile interfamiliale nu sunt favorabile creşterii şi dezvoltării
echilibrate a copilului, existând o atmosferă tensionată. În perioada vacanţei de vară, mama a
părăsit domiciliul, iar copilul a rămas în grija tatălui şi a fraţilor mai mari. Copilul locuieşte în
altă localitate decât cea în care se află şcoala şi este adus la şcoală de fratele mai mare.

Caracteristici ale vârstei

După Piaget, subiectul nostru se află în stadiul operaţiilor concrete 7/8-11/12 ani, stadiu
care se caracterizează prin apariţia grupărilor operaţionale care permit conceptualizări şi
coordonări de concepte. Mobilitatea structurilor mintale permite copilului să ia în considerare
diversitatea punctelor de vedere. Acest lucru se datorează cristalizării operaţiilor mintale, care au
la bază achiziţia reversibilităţii. Copilul poate de acum concepe că fiecărei acţiuni îi corespunde
o acţiune inversă care permite revenirea la starea anterioară. Capacitatea de conservare a
invarianţilor se extinde, fiind sesizat esenţialul. De la vârsta de 7/8 ani copiii admit conservarea
materiei, către 9 ani recunosc conservarea greutăţii şi abia la 11-12 ani conservarea volumului.
Se poate face saltul de la gândirea de tip funcţional, la cea de tip categorial. Operaţiile mintale
rămân dependente şi limitate de conţinutul pe care îl pot prelucra: materialul concret. De aici şi
caracterul doar categorial-concret (noţional) al gândirii şcolarului mic.

Dezvoltarea de sine și socială

După ce intră în şcoală şi încep să se compare cu alţii, copiii devin autocritici, se simt
inferiori şi s-ar putea ca stima de sine să scadă (Cole & Cole, 1996). Ei ar putea să fie mai
inhibaţi în legătură cu lucrurile noi, şi sunt mai sensibili când primesc un feedback de la colegi.
În timp ce devin conştienţi de domeniile lor specifice de competență şi mult mai conştienţi de
puterile şi slăbiciunile lor personale, s-ar putea să experimenteze sau o încredere de sine sau o
îndoială de sine.
Prieteniile au şi alte funcţii importante. Prin împrietenirea cu colegii, copiii învaţă să îşi
dezvolte o privire de ansamblu asupra lumii, să experimenteze anumite idei şi roluri, şi să înveţe
abilităţi importante de interacţiune. Participând în activităţi, ei învaţă să coopereze şi să se pună

5
de acord cu colegii, să dea şi să încalce reguli, să îşi asume roluri de lideri şi să înţeleagă
punctele de vedere ale altora.
Până la vârsta se 7 ani, copiii încep să-şi depăşească egocentrismul şi să adopte
comportamente prosociale. Potrivit lui Selman (1980) , copiii din această etapă de dezvoltare
realizează că ceilalţi oameni au gânduri şi sentimente diferite de a lor.
În timpul primilor ani de şcoală, socializarea cu colegii este o problemă majoră. Intrarea
într-un grup şi găsirea unui ,,cel mai bun prieten” contribuie la simţul de competenţă al copiilor.
În timp ce învaţă să se descurce cu presiunea, respingerea, acceptarea şi acordul colegilor, ei
încep să formuleze valori, comportamente şi credinţe care facilitează dezvoltarea socială. Ca
rezultat, ei devin mai capabili în rezolvarea conflictelor şi a problemelor sociale.

Identificarea problemelor

Din observaţiile doamnei învăţătoare reiese faptul că a apărut o schimbare a

comportamentului elevului de la începutul anului şcolar. Elevul este mai retras, nu mai comunică
cu colegii, este pasiv în timpul activităţilor şcolare, pare trist şi îngândurat. Doamna învăţătoare
a aflat că în timpul vacanţei de vară mama i-a părăsit, iar el a rămas cu tata şi cei doi fraţi mai
mari. Înainte, mama era persoana care îl însoţea la şcoală, iar de când a plecat locul ei este luat
de fratele mai mare.

Domeniul de intervenţie – probleme de relaționare

Pentru început a fost necesar să se stabilească un program de întâlnire cu D. Activitățile

de consiliere individuală permit intrarea în profunzimea problemelor cu care se confruntă
copilul.

Durata intervenţiei : 6 săptămâni, 1 oră/săpt.

Obiective

- identificarea cauzelor care favorizează starea de timiditate

- crearea unui climat afectiv pozitiv care să-i confere sentimentul de securitate şi confort

- dezvoltarea stimei de sine

6
Planul de intervenţie personalizat

Lipsa afectivităţii, încă din copilărie poate determina tulburări afective, concretizate in
comportamente deviante. Lipsa de susţinere a copilului aflat în dezvoltare atât intelectuală cât şi
psihică, poate avea consecinţe nefaste asupra întregii personalităţi.

I. Evaluare

Pentru a evalua problemele lui Dănuţ, vom realiza împreună mai multe activităţi:

Activitatea1. Pescuitul după sentimente

I se propune lui Dănuţ acest joc pentru a-l ajuta să îşi dezvolte conştiinţa de sine şi
exprimarea sentimentelor. Se vor decupa mai mulţi peşti din carton pe care sunt scrise
sentimente cum ar fi: supărat, fericit, furios, vesel, îngrijorat. Fiecare peşte trebuie să aibă o
gaură în nas pentru a putea fi pescuit. Se va confecţiona o undiţă . Dănuţ va pescui câte un peşte
şi vom discuta situaţia în care el a avut sau a simţit acel sentiment.

Activitatea 2. Cutia cu îngrijorări

Dănuţ va fi rugat să îşi scrie îngrijorările pe foi mici colorate de hârtie, după care să le
pună în cutia îngrijorărilor. El va extrage din cutie pe rând foile, după care împreună vom
discuta despre ceea ce a notat pe foile de hârtie, respectiv îngrijorările care îl frământă pentru a
determina dimensiunea lor şi unde trebuie intervenit.

II. Intervenție

Activitatea 3. Dezvoltarea stimei de sine

Pentru a stabili o relaţie terapeutică şi a-l cunoaşte mai bine pe Dănuţ, se vor folosi
propoziţiile neterminate în cadrul acestei activităţi numită : Sunt cineva care....
La aceste propoziţii va răspunde atât Dănuţ , cât şi terapeutul, pentru a-l ajuta să se deschidă
cu uşurinţă faţă de terapeut, deoarece copilul este foarte tăcut, nu comunică.
1. Mâncarea mea preferată este.......
2. Ceea ce mă îngrijorează este.......
3. Ceva ce n-am făcut niciodată, dar care mi-ar plăcea să fac este....

7
 4. Un lucru la care sunt bun este....
5. Un lucru pe care îl am în comun cu alti copii de vârsta mea este....
6. Unul din lucrurile mele cele mai valoroase este.....
7. O greşeală pe care am făcut-o este....
8. Un lucru pe care l-am făcut şi de care sunt foarte mândru este....
9. Un lucru care mi se pare greu este....
10. Culoarea mea preferată este.....
11. Ceva la care sunt bun la şcoală este...
12. Îmi place să fiu băiat pentru că....
13. Ceva care cred că mi-ar plăcea să fiu când voi creşte mare ar fi....
14. Una dintre modalităţile mele preferate de a petrece timpul este...
15. Ceva fără de care mi-ar fi greu să trăiesc ar fi....

I se propune lui Dănuț un joc numit „Spune cum eşti!”.

Procedură: terapeutul va citi câteva afirmaţii. Dănuț va alege un cartonaş care descrie cel mai
bine cum crede el că este în situaţia descrisă. Pot fi situaţii la care să aleagă două cartonaşe care
descriu comportamentul său. Se va discuta fiecare alegere în parte.

CUM SUNT?

Harnic leneş

Lăudat certat

Apreciat ocărât

Încrezător neîncrezător

Puternic slab

Acceptat neacceptat

Sociabil retras

Deştept prost

Vesel trist

8
Activitatea 4.

Utilizarea biblioterapiei, şi anume utilizarea concretă a unei poveşti similare problemei cu

care se confruntă Dănuţ pentru a reuşi să îşi dezvolte deprinderile sociale. Pentru că Dănuţ are 10
ani, vârstă la care copiii sunt atraşi de personajele din poveşti, se va realiza un rezumat şi se va
prezenta „Povestea lui Harap Alb”, utilă datorită faptului că acesta este o persoană deschisă,
sociabilă, a reuşit să-şi facă foarte mulţi prieteni, acest lucru având consecinţe pozitive asupra lui
Harap Alb, deoarece atunci când ,, se afla în pericol ,, prietenii săi l-au ajutat.
De asemenea îl voi întreba pe Dănuţ ce părere are despre modul în care Harap Alb a reuşit
să-şi facă prieteni, despre abilităţile sociale pe care acesta le deţine. Împreună vom evalua
comportamentele personajelor şi vom discuta despre modul în care el ar putea aplica
comportamente efieciente în situaţia sa.
Activitatea 5. Jocul de rol

Pentru a-l ajuta pe Dănuţ să-şi dezvolte deprinderile sociale, de comunicare, i se propune
un joc de rol. Se pune în faţa lui Dănuţ un scaun, pe care el va alege şi va aşeza o jucărie de pluş.
Îl voi ruga să-şi imagineze că discută cu un coleg/colegă, o persoană cu care doreşte el să
interacţioneze, ce ar dori să-i comunice, să-l întrebe cum reuşeşte să-şi facă prieteni. Jocul de rol
îl va ajuta să îşi exprime sentimentele, gândurile pe care le are despre el cât şi despre colegii săi.
Jocul de rol este important deoarece încurajează interactiunea socială, deprinderile de
comunicare şi abilităţile sociale.

Activitatea 6.

Pentru a-i diminua timiditatea și pentru a-l încuraja să-și exprime sentimentele i se
propune un joc. Pentru realizarea acestuia va fi nevoie de un carton sub formă de cerc, care va fi
împărțit în 3 părţi: pe o parte va fi desenată o casă, pe altă parte școala şi pe a treia parte grupul
de prieteni. Va fi nevoie şi de un pion. Clientul va muta pionul pe una din cele trei părţi desenate
şi va împărtăși informații despre un comportament pe care acesta îl are în una din cele 3 situații.
Pentru a-i fi mai ușor în numirea comportamentelor, va avea o listă de comportamente şi
sentimente din care aceasta va alege comportamentul care se potrivește până epuizează lista pe
cele 3 domenii. La fiecare comportament sau sentiment descris, Dănuț împreună cu terapeutul
vor găsi câte o soluţie.

9
 Lista de comportamente, sentimente cuprinde: stau în camera mea, stau în bancă, nu ies
în pauză, stau de vorbă cu colegii, povestesc cu părinții, mă joc cu frații mei, mi-e frică de...., nu
mă joc cu colegii, nu stau de vorbă cu părinții, îmi fac prieteni noi. Lista va fi utilizată ca un
suport, însă Dănuț are libertatea de a descrie și alte comportamente care nu au fost numite în
această listă.

Evaluarea planului de intervenţie

- ședințele s-au redus la interval de două săptămâni, apoi la o lună;

- obiectivele au fost atinse
- din discuțiile cu învățătoarea se observă progrese de relaționarea cu colegii
- participă la activitățile de grup

10
 Bibliografie:
Bonchiș, Elena, Bîrle Delia, Miklo Iuliana (2009), Cunoașterea psihologică a copilului –
premisă a adaptării școlare-ghid pentru profesorii de pedagogia învățământului prima și
preșcolar,Editura Universității din Oradea

Bonchiș Elena, (2007), Psihologia copilului, (2007), Editura Universității din Oradea

H. Rudolph Sshaffer, (2007), Introducere în psihologia copilului, Editura ASCR

11