PROPRIETATE INDUSTRIALA

C8

III. MODELELE DE UTILITATE

L 350/2007 privind modelele de utilitate este prima lege in materie de modele de utilitate
din Romania, care se subscrie astfel (alaturi de Germania si Austria) putinelor state care au ales
sa reglementeze aceasta materie. Exista si un Regulament 1457/2008 de aplicare a legii privind
modelele de utilitate.
L 64/1991 privind inventiile si L83/2014 privind inventiile de serviciu sunt si ele aplicabile
modelelor de utilitate.

1. Notiune

Modelele de utilitate reprezinta o varietate de creatie intelectuala industriala. Potrivit art.

1 alin. (1) L 350/2007, desi formularea este absurda (o creatie intelectuala nu poate proteja o
alta creatie intelectuala), modelul de utilitate beneficiaza de protectie juridica daca este vorba de
o inventie noua, care depaseste nivelul simplei indemanari profesionale si care este
susceptibila de aplicare industriala. Este vorba, asadar, de aproape toate conditiile de fond ale
obiectului protectiei din materia inventiei (art. 6 L 64/1991).

2. Conditiile de fond privind protectia juridica a modelelor de utilitate

a. Conditii de fond ale obiectului protectiei

Conditiile de fond pozitive sunt aceleasi ca la inventii.

La fel ca in cazul inventiilor, exista si conditii de fond negative, enumerate la art. 1 alin.
(4) L 350/2007.

De fapt, modelele de utilitate sunt adesea o forma de inventie. In doctrina, in legatura cu

modelele de utilitate se foloseste expresia “mici inventii”. Exista insa 4 deosebiri esentiale intre
inventia propriu-zisa (brevetabila) si inventia care poate fi calificata ca model de utilitate:
1. pentru modelul de utilitate, din p.d.v.d al conditiilor de fond, nu exista cerinta privind
caracterul inventiv al creatiei industriale (activitatea inventiva - situatia in care creatia
realizata depaseste nivelul la care are acces un simplu profesionist in domeniul
respectiv)
● caracterul inventiv este inlocuit cu conditia “sa depaseasca nivelul simplei
indemanari profesionale” - Regulamentul 1457/2008 prevede ca o inventie
depaseste acest nivel daca, prin comparatie cu stadiul actual al tehnicii, aceasta
prezinta un avantaj (tehnic sau practic), care este rezolvarea unei probleme
● cererea de inregistrare ca model de utilitate poate fi facuta inclusiv pentru creatia
care indeplineste toate conditiile spre a fi brevetata ca inventie - cerinta depasirii
nivelului simplei indemanari profesionale este minimala (iar cel ce a creat o
 inventie brevetabila poate decide sa nu aplice regimul juridic al inventiei
prevetabile, daca este multumit cu regimul juridic aplicabil modelului de utilitate)
2. nu sunt considerate inventii ce pot fi calificate si protejate ca model de utilitate creatiile
avand ca obiect un material biologic (art. 1 alin. (4) lit. c L 350/2007) - in ce priveste
inventiile, sunt brevetabile inventiile din domeniul biotehnologiei care se refera la
materiale biologice, in anumite conditii (art. 6 alin. (2) lit. a L 64/1991)
● ratiunea este ca domeniul biotehnologiei este unul foarte delicat - verificarea
trebuie sa fie una mai minutioasa, specifica acordarii de brevet
3. nu sunt considerate inventii ce pot fi calificate si protejate ca model de utilitate creatiile
avand ca obiect un procedeu sau o metoda (art. 1 alin. (4) lit. e L 350/2007) - in ce
priveste inventiile, este brevetabila inventia avand ca obiect un produs sau un procedeu
(art. 6 L 64/1991)
● ratiunea este ca e mai usor sa compari un produs nou cu unul vechi decat un
procedeu vechi cu unul nou
4. nu sunt considerate inventii ce pot fi calificate si protejate ca model de utilitate creatiile
avand ca obiect o substanta chimica sau farmaceutica (art. 1 alin. (4) lit. d L 350/2007) -
acestea pot fi brevetate ca inventii

In concluzie, protectia juridica specifica pentru modelul de utilitate se poate acorda

numai pentru acea creatie intelectuala care:
- indeplineste cel putin conditia de depasire a nivelului simplei indemanari profesionale,
chiar si daca aceasta creatie nu implica activitate inventiva
- constituie inventie brevetabila, dar care nu este un procedeu sau o metoda si nici un
produs constand intr-un material biologic sau intr-o substanta chimica ori farmaceutica

Modelul industrial poate fi considerat uneori ca fiind o forma de inventie care, pentru
motive de oportunitate, este protejata in alte modalitati decat cele reglementate prin L 64/1991.

b. Conditii de fond privind subiectele protectiei

Art. 28 L 350/2007 - se aplica prin analogie modelelor de utilitate prevederile L 64/1991

privind definitiile, dreptul la brevet (conditiile de fond ale subiectelor protectiei), procedura de
brevetare, drepturile conferite de brevet si obligatiile corelative, transmiterea drepturilor,
apararea drepturilor.
Asadar, cea mai mare parte din L 64/1991 se aplica mutatis mutandis si in materia
modelelor de utilitate.

3. Conditiile de forma pentru obtinerea protectiei juridice a modelelor de utilitate

Exista dispozitii speciale in ce priveste conditiile de forma ale modelelor de utilitate (nu
se mai aplica dispozitiile de la inventie) - art. 10-21 L 350/2007.
In cazul modelelor de utilitate nu se elibereaza un brevet de inventie, ci un titlu de
protectie, tot de OSIM, in baza unei cereri de eliberare a unui certificat de inregistrare de model
de utilitate. Acest certificat de inregistrare se elibereaza cu examinarea numai a identitatii
autorului, a modului de completare a cererii, a conditiilor privind depunerea cererii (existenta
schitelor, descrierii, dovezii achitarii taxei de inregistrare) si a conditiilor privind prioritatile.
Cel mai important este ca, in vederea cererii de elib de model de utilitate, OSIM nu
verifica indeplinirea conditiilor de fond privind obiectul protectiei - nici noutatea absoluta in timp
si spatiu, nici aplicabilitatea industriala a inventiei, nici macar depasirea nivelului simplei
indemanari profesionale. OSIM realizeaza doar verificarea unora din conditiile de forma.

ATENTIE! Art. 23 L 350/2007 - modelul de utilitate poate fi anulat oricand (formularea

“pe toata durata” e neclara), daca se constata ca modelul de utilitate nu indeplineste conditiile
de fond ale obiectului protectiei (si inclusiv conditiile de fond privind subiectele protectiei).
Asadar, competitorii autorului modelului de utilitate devin cei care verifica indeplinirea conditiilor
de fond (pozitive si negative).
Aceasta actiune in anulare nu se introduce direct la instanta judecatoreasca, ci la
comisia de reexaminare din cadrul OSIM. Exista o cale de atac impotriva deciziei comisiei de
reexaminare - apelul la Tribunalul Bucuresti (este unul specializat) si recursul la Curtea de Apel.

4. Drepturile nascute din certificatul de model de utilitate

Certificatul de model de utilitate aduce aceleasi drepturi ca un brevet de inventie -

dreptul de exploatare exclusiva a inventiei in decursul unei perioade limitate in timp.
Cu toate acestea, perioada de exclusivitate a certificatului de model de utilitate este de 6
ani, putand fi prelungit cu plata unei taxe cu 2 ani, de 2 ori (in total maximum 4 ani).

Rapiditatea procedurii si costurile mai reduse sunt motivele pentru care autorul unei
creatii ce indeplineste toate conditiile de brevetare ar dori sa dobandeasca un certificat de
model de utilitate.

C8

IV. SECRETUL COMERCIAL

In prezent, exista in principal 2 acte normative. In primul rand, OUG 25/2019 privind
protectia know-how-ului si a informatiilor de afaceri nedivulgate ce constituie secrete comerciale
impotriva dobandirii, utilizarii si divulgarii ilegale, precum si pentru modificarea si completarea
unor acte normative - intereseaza cu precadere art. 2-6, 8-10, 12, 14, 17, 19.
In al doilea rand, L 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, cu ultima
modificare (prin OUG mentionat anterior) - in special art. 1 lit. d) si e).

Exista Directiva UE 2016/943 a Parlamentului UE si a Consiliului European din 8 iulie

2016 (a carei denumire a preluat-o si OUG 25/2019). Pentru ca Romania a intarziat cu
implementarea acesteia, Comisia Europeana a notificat autoritatile cu privire la declansarea
procedurii de infringement, in consecinta fiind emisa aceasta OUG.
OUG 25/2019 modifica defapt nu doar L 11/1991, ci si Legea concurentei (foarte
interesant cum s-a profitat de urgenta pentru implementarea unor masuri prin art. 20).
 Secretul comercial a fost introdus in legislatia romana inca din 1994, prin art. 39 alin. (2)
din asa-numitul Tratat privind aspecte ale drepturilor de proprietate intelectuala legate de
comert (anexa la Conventia de la Marrakech privind Organizatia Mondiala a Comertului din
1991) - cunoscut si ca TRIPS (ratificata prin L 133/1994).
Dupa Conventia de la Paris din 1883 pentru proprietate industriala si Conventia de la
Geneva 1886 pentru drepturile de autor, TRIPS a actualizat reglementarile de proprietate
intelectuala in general. TRIPS are la baza legislatia in materie din SUA de la acea vreme.

Art. 19 OUG 25/2019 aduce modificari in ce priveste definitiile de la art. 1 lit. d) si e) din
L 11/1991.
Astfel, pentru a fi vorba de secret comercial, informatiile trebuie sa indeplineasca 3
cerinte cumulative:
- sa nu fie cunoscute la nivel general sau sa nu fie usor accesibile persoanelor din
cercurile/ grupurile/ mediile care se ocupa in mod curent de tipul de informatie in cauza
- sa aiba valoare comerciala prin faptul ca sunt secrete
- sa fi facut obiectul unor masuri rezonabile din partea persoanei care detine legal
controlul asupra informatiei in cauza, spre a fi pastrata secreta

In privinta detinatorului secretului comercial, OUG elimina notiunea de “legitim” din

termenul definit (dat fiind ca exista si detinatori nelegitimi ai secretului comercial).

1. Notiune

Secretul comercial este o specie, o forma a informatiei. Legiuitorul nu defineste notiunea

de informatie - acest concept este cel curent (clarificare, stire). Informatia are o substanta, fiind
in acelasi timp destinata comunicarii.
Sfera de cuprindere a informatiei este foarte larga - orice obiect al cunoasterii umane,
respectiv cunostintele, solutiile, metodele sau procedeele, inclusiv lista de clientela.

Informatia care este secret comercial (indeplinind cele 3 conditii) constituie o valoare
incorporala, imateriala. Este o valoare pentru ca poate sa constituie izvorul obtinerii unor
venituri.
Informatia nu trebuie confundata cu suportul material in care este incorporata.

Asadar, informatia nu este doar ceea ce este cognoscibil, ci si si ceea ce este

comunicabil. Din acest punct de vedere, in conceptul de know-how important este caracterul
sau transmisibil - informatia e detinuta cu scopul de a fi transmisa mai departe pentru obtinerea
de venituri.
Pe de alta parte, in conceptul mai larg de secret comercial exista si informatiile
nedivulgate, informatii destinate pastrarii de detinatorul lor.
 Informatia poate fi pozitiva sau negativa. Informatia pozitiva - are elemente pe care
detinatorul le cunoaste. Informatia negativa - detinatorul stie ca nu trebuie sa faca ceva anume
(ca nu este buna o anumita cale).

2. Conditiile secretului comercial

Pentru secretul comercial, caracterul secret este evident esential. Secretul comercial
este o componenta a notiunii mai largi de informatie confidentiala. Caracterul confidential al unei
informatii ii determina o valoare economica.

Secretul nu trebuie sa fie cunoscut la nivel general. Pentru a se bucura de protectie,

secretul nu trebuie sa fie neaparat absolut - este si ramane informatie cu caracter de secret
comercial acea informatie care nu se afla neaparat in detinerea si controlul unei singure
persoane, ci este detinuta independent de 2 sau mai multe persoane diferite.
Daca o alta persoana decat detinatorul informatiei respective ajunge la aceeasi
informatie prin cai legale (ex. prin activitati de cercetare independente, profitand de ubicuitate),
caracteristica de secret comercial se mentine. Totusi, cu cat mai multe persoane folosesc
avantajul acestor informatii, cu atat valoarea secretului comercial este mai mica.

Uneori, aprecierea unei informatii ca secrete se face subiectiv - ex. cand intre 2
persoane se incheie un contract de transmitere a unor informatii care pana in acel moment nu
au fost divulgate, iar in cuprinsul contractului sunt stabilite niste clauze care obliga beneficiarul
sa pastreze secretul, este vorba de o informatie care prezinta noutate in raport cu celelalte
informatii pe care le detine in acel moment dobanditorul informatiilor respective.

Art. 3 OUG 25/2019 enumera modalitatile legale de obtinere a secretului comercial:

● descoperirea sau crearea independenta;
● ingineria inversa;
● exercitarea dreptului lucratorilor la informare - daca se ajunge la cunoasterea unui secret
comercial
● orice alta practica conforma cu practicile comerciale loiale, cu uzantele cinstite si cu
principiul bunei-credinte

Dispozitiile OUG 25/2019 nu aduc atingere altor drepturi recunoscute prin legislatia UE -
daca alte dispozitii de DUE permit obtinerea secretului comercial in alte moduri, acestea sunt
considerate legale.
C9

V. TOPOGRAFIA PRODUSELOR SEMICONDUCTOARE

Este cunoscuta si ca “Protectia topografiei circuitelor integrate”. Aceste topografii pot fi

considerate o varietate a inventiei, cu cateva elemente caracteristice.

1. Sediul materiei

Actele normative relevante sunt in primul rand L 16/1995 privind protectia topografiilor
produselor semiconductoare. La data adoptarii, se numea “Legea privind protectia topografiilor
circuitelor integrate”. Legea fost modificata prin OM 6/2006 pentru aprobarea normelor de
aplicare a L 16/1995 - spre deosebire de inventii si marci, regulamentul de aplicare nu mai este
asadar adoptat prin HG (ratiunea fiind ca nu are o aplicare practica semnificativa).
Mai exista Tratatul de proprietate intelectuala cu privire la circuitele integrate de la
Washington din 26.05.1989. Este un tratat diplomatic, incheiat de state sub auspiciile OMPI
(Organizatia Mondiala de Propietate Intelectuala), ce functioneaza in reteaua de organizatii ale
ONU. Tratatul nu a fost ratificat decat de un numar restrans de state (China, Egipt, Santa Lucia,
India, Serbia, Liberia, Zambia, etc.), dat fiind continutului favorabil statelor mai putin dezvoltate.
TRIPS (anexa 1 C la Conventia de la Marrakech 1995) are de asemenea cateva articole
dedicate acestui domeniu, in sectiunea denumita (in traducerea publicata in MOf bis) “scheme
de configuratie (topografii) de circuite integrate”.
Directiva Consiliului European 87/54 din 16.12.1986 dedicata topografiilor produselor din
materiale semiconductoare este de asemenea de interes.

Atat Tratatul OMPI de la Washington, cat si TRIPS folosesc denumirea de circuite

integrate, in timp ce Directva CE foloseste denumirea de produse semiconductoare. Romania
nu a ratificat Tratatul OMPI, dar a ratificat TRIPS si, ulterior, a transpus dispozitiile Directivei CE
in vederea accesului la UE (prin L 16/1995) - de aici tranzitia de la o denumire la alta.
Nu exista insa diferente substantiale intre reglementari (prin urmare nici intre denumiri).

2. Notiune

In primul rand, trebuie lamurit sensul notiunii de produs semiconductor in acceptiunea

legii. Art. 2 lit. b L 16/1995 - forma finala/ intermediara a oricarui produs ce indep 3 cond
cumulative:
1. este compus dintr-un substrat ce comporta un strat de material semiconductor -
2. este constituit dintr-unul sau mai multe straturi de materiale conductoare/ izolante/
semiconductoare dispuse conform unei configuratii tridimensionale prestabilite
3. este destinat sa indeplineasca, exclusiv sau nu, o functie electronica

Materialele semiconductoare permit circulatia energiei, dar nu la fel de optim ca cele

conductoare, nefiind pe de alta parte nici izolante.
 Important este ca legislatia nu protejeaza produsul semiconductor, ci topografia
acestora. Art. 2 lit. c vorbeste despre topografia produsului semiconductor - o serie de
imagini legate intre ele, indiferent de modalitatea in care ele sunt fixate sau codate,
reprezentand configuratia tridimensionala a straturilor ce compun produsul semiconductor si in
care fiecare imagine reproduce desenul/ o parte din desenul unei suprafete a produsului
semiconductor, in orice stadiu al fabricatiei sale.
Cu alte cuvinte, este vorba de imaginea asezarii in spatiu a diverselor componente ale
produsului semiconductor.

Asadar, in functie de cum sunt dispuse si infatisate pe stratul de silicon, componentele

semiconductoare dau efecte tehnice electronice diferite (ex. sunet mai bun, imagine mai buna).
O noua topografie este o noua creatie (inventie) - produce un efect tehnic nou. Se
urmareste obtinerea unui rezultat tehnic nou prin crearea unei alte topografii a produsului
semiconductor, prin urmare presupune o investitie in munca unor specialisti care stiu cu
exactitate ce doresc sa creeze.

La fel ca in cazul inventiilor, legea instituie o protectie juridica cu privire la acea

topografie de circuit integrat creata in principiu pentru prima data de o persoana care a indeplinit
procedura de inregistrare si a primit de la stat un drept de exploatare exclusiva pentru o anumita
perioada. In acest fel, investitorul va putea continua sa investeasca spre realizarea altor
topografii/ perfectarea celor existente, etc..

3. Conditiile de fond privind obiectul protectiei

Art. 3-5 L 16/1995 - sunt protejate doar topografiile:

● originale - rezultatul efortului intelectual al creatorilor lor + care la data la care au fost
create nu erau uzuale pentru creatorii de topografii si pentru fabricantii de produse
semiconductoare
○ nu este necesar sa se faca dovada noutatii absolute in timp si spatiu
○ se apreciaza prin raportare la data crearii, nu a depunerii cererii de acordare a
protectiei juridice (diferenta fata de inventii) - in acest domeniu exista mai putina
preocupare pentru birocratie, dat fiind ca autorii de topografii de cele mai multe
ori le si aplica imediat
○ daca se utilizeaza totusi o combinatie de topografii deja existente (care nu mai
sunt originale), ea poate fi protejata daca luata in ansamblul ei este originala
● apartiand unui produs semiconductor - indiferent daca a fost sau nu incorporat intr-un
produs (ex. indiferent daca chip-ul este sau nu utilizat intr-un incarcator pentru a creste
viteza de incarcare)
● propriu-zise - sunt excluse: conceptele, procedeele, sistemele, tehnicile sau informatiile
codate incorporate in respectiva topografie (protectia nu se extinde asupra acestora)
4. Conditiile de fond privind subiectele protectiei

Art. 8 L 16/1995 - dreptul la protectie apartine creatorului topografiei sau succesorului

sau. Asadar, dreptul de a obtine protectia are caracter patrimonial. In cazul in care sunt mai
multe creatori, dreptul apartine acestora in comun.

Topografia de serviciu. Art. 9 L 16/1995 - daca topografia a fost creata de salariat in

cazul sarcinilor de serviciu, dreptul la protectie apartine unitatii al carei salariat este aceasta
persoana.
Daca a fost creata la comanda (in baza unui contract de proiectare), dreptul la protectie
apartine persoanei care a comandat-o.
Daca exista prevederi contractuale ce prevad alta situatie, se va proceda conform
contractului.

Inregistrarea topografiei ulterior exploatarii. Pentru topografiile exploatate comercial

inainte de inregistrarea lor la OSIM, art. 10 L 16/1995 prevede ca protectia este oferita doar
daca cererea este depusa in termen de 2 ani de la data primei exploatari comerciale. Asadar,
topografiile sunt liber exploatabile chiar si inainte de inregistrare, in aceste conditii.

Neexploatarea toporafiei timp de 15 ani de la data crearii/ codarii pentru prima oara duce
la incetarea dreptului la protectie (decadere). In consecinta:
- daca topografia nu a fost inregistrata, nu mai poate face obiectul unei cereri de
inregistrare
- daca topografia a fost inregistrata, drepturile conferite prin inregistrare se sting

C10

5. Conditiile de forma

Trebuie parcursa o procedura in fata Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci, in cadrul
caruia exista o sectiune dedicata topografiilor. Se depune o cerere si se realizeaza undepozit
reglementar.
Important este ca trebuie depuse de asemenea 2 exemplare ale produsului
semiconductor - art. 13 alin. (1) lit. c L 16/1995 (diferenta fata de inventii).

Daca se constituie depozitul reglementar, OSIM examineaza cererea de inregistrare a

topografiei din punct de vedere al indeplinirii cerintelor legale pentru constituirea depozitului
reglementar (daca s-a depus cererea in forma ceruta de lege, respectiv la art. 13), verificand
daca s-au depus exemplarele, daca s-aachitat taxa.
Nu se verifica indeplinirea conditiilor de fond ale obiectului si subiectului protectiei - cata
vreme exista o cerere semnata de solicitant (sau de reprezentantul acestuia in temeiul unei
imputerniciri), indeplinirea conditiilor de fond se prezuma relativ.
 Daca aceste conditii de forma sunt indeplinite, topografia se inregistreaza in Registrul
National al Topografiilor. Aceasta inregistrare a topografiei (iar nu topografia ca atare) se
publica in BOPI.
Dupa 3 luni (termen dedicat contestatiilor din partea tertilor) se elibereaza certificatul
de inregistrare a topografiei. Procedura este asadar una foarte rapida.
Termenul protectiei incepe sa curga de la data depunerii cererii (nu a publicarii, nici a
eliberarii certificatului de inregistrare).

Daca pe parcursul verificarii conditiilor de forma se constata lipsuri, se solicita

complinirea lor. Daca nu sunt complinite, nu se da curs procedurii de verificare (nici nu se
publica cererea).

Hotararile de inregistrare a topografiilor eliberate de OSIM pot fi contestate pe cale

administrativa, in scris si motivat la OSIM, in 3 luni de la comunicare. Rezulta ca dispozitia
priveste solicitantul inregistrarii topografice - doar lui i se comunica eventual hotararea (in speta
de respingere). OSIM emite o hotarare motivata ce se comunica celui ce a formulat contestatia.
Legea reglementeaza in continuare o cale de atac - contestatia la Tribunalul Bucuresti,
cu apel la Curtea de Apel Bucuresti.

Hotararea definitiva si irevocabila se publica in BOPI (pentru ca acolo fusese publicata si

cererea).
Orice persoana interesata poate formula in scris si motivat la OSIM o cerere de
revocare a hotararii privind cererea de inregistrare, in termen de 3 luni de la publicarea acestei
hotarari, pe motivul nerespectarii conditiilor de forma in luarea hotararii. Aceste cereri se judeca
de o comisie de reevaluare ce emite o decizie (publicata de asemenea in BOPI).

6. Drepturile nascute dupa eliberarea certificatului de inregistrare

Titularul topografiei inregistrate are pe toata durata protectiei dreptul de exploatare

exclusivaa acelei topografii (un drept de proprietate intelectuala). Certificatul de inregistrare se
elibereaza fara multe verificari, dar confera aceleasi drepturi caun certificat de brevet (unde
verificarile sunt numeroase).

Autorizarea pentru utilizarea topografiei se poate da prin licenta - permisiunea ca tertul

sa poata exploata acea topografie in schimbul unui pret (la fel ca la inventie).
Art. 21 (2) - si in aceasta materie tertii au asa-numitele licente legale, putand folosi
topograf cu fara permisiunea anterioara a autorului si fara plata unei sume de bani, in anumite
cazuri.

Art. 21 (3) - dreptul exclusiv nu e aplicabil actelor savarsite de catre terti dupace
topografia a fost pusa pe piata de titular sau cu consimtamantul acestuia. Este vorba de teoria
epuizarii dreptului de proprietate industriala.
 Art. 22 face precizari importante cu privire la data nasterii dreptului de exploatare
exclusiva - acesta se naste la data depozitului reglementar sau la data la care topografia a facut
pentru prima data obiectul unei exploatari comerciale oriunde in lume, daca aceasta data este
anterioara celei a depozitului reglementar (pentru ca legea permite inregistrarea topografiei
ulterior exploatarii).

La fel cum titularul marcii poate afisa ™ sau R alaturi de nume, titularul topografiei poate
marca produsul semiconductor cu T.

Durata. Dreptul exclusiv exista pe o perioada de 10 ani, calculat de la prima din

urmatoarele date (art. 20 L 16/1995):
- sfarsitul anului in care s-a constituit depozitul reglementar (regula);
- sfarsitul anului de la care topografia a facut pentru prima data obiectul exploatarii
comerciale oriunde in lume (situatie atipica)

La fel ca in cazul marcilor, nici in materie de topografii nu se nasc drepturi

nepatrimoniale (morale), precum dreptul la calitatea de autor. Poate intra eventual in
reglementarea dreptului penal savarsirea unui fals in momentul constituirii depozitului
reglementar.

7. Transmisiunea drepturilor cu privire la topografii

Ca orice drepturi patrimoniale, ele se pot transmite inter vivos sau mortis causa.
Este traditional ca in materia drepturilor de autor transmisiunea inter vivossa se
numeasca cesiune. Acest act juridic poate fi unilateral sau bilateral.
Transmisiunea mortis causa poate fi testamentara sau legala.
Se aplica regulile de la inventie.

Transmisiunea produce efecte fata de terti doar incepand cu data inregistrarii actului de
transmisiune la OSIM si publicarea acelei transmisiuni in BOPI.
Si in aceste materii se pot acorda licente obligatoii pentru neutilizarea topografiei o
perioada de timp.

8. Incetarea drepturilor privind topografiile

Art. 36 L 16/1995 - orice persoana interesata poate cere anularea in tot sau in parte a
inregistrarii unei topografii daca se constata ca nu au fost indeplinite conditiile legale pentru
acordarea protectiei. Aceasta cerere poate fi promovata pe intreaga perioada de protectie a
topografiei.
Obiectul actiunii in anulare este asadar verificarea de instanta a indeplinirii conditiilor
legale - atat cele de forma ce au fost verif de OSIM, cat si cele de fond ale obiectului si ale
subiectelor protectiei.
 O alta cauza de incetare este decaderea (art. 11 lit. b L 16/1995) - in situatia in care o
topografie nu a fost exploatata comercial 15 ani de la data crearii sale. La implinirea acestui
termen, dreptul la protectie inceteaza. Astfel:
● daca topografia nu a fost inregistrata, nu mai poate face obiectul unei cereri de
inregistrare
● daca topografia a fost inregistrata, drepturile conferite prin inregistrare se sting

C11

VI. NOILE SOIURI DE PLANTE

1. Sediul materiei

Sediul materiei pe plan intern este constituit de L 255/1998 privind protectia noilor soiuri
de plante. In aplicarea acestei legi a fost emis un Regulament de aplicare, aprobat prin Ordinul
Ministrului Agriculturii si Dezvoltarii rurale nr. 150/2012.
Pe plan intern mai exista si dispozitiile art. 8 alin. (1) lit. b din L 64/1991 privind brevetele
de inventie, conform caruia nu se acorda brevet de inventie, printre altele, pentru soiurile de
plante. Are asadar loc o recunoastere implicita a calitatii de inventie a realizarii noilor soiuri de
plante, pentru care insa legiuitorul opteaza pentru o protectie juridica particulara (distincta de
cea oferita inventiilor).

Pe plan international exista Conventia internationala pentru protectia noilor soiuri de

plante din 2.12.1961, ratificata de Romania prin L 186/2000. De asemenea, este de interes art.
127 alin. (3) din TRIPS.

2. Notiune

In aceasta materie sunt utilizate concepte specifice, proprii. De aceea, se impune o

analiza a acestora.
Art. 2 L 255/1998 cuprinde o serie de definitii aplicabile in materie. Astfel, apare in primul
rand conceptul de soi - grupul de plante apartinand unui taxon1 botanic de cel mai jos rang
cunoscut, care poate fi:
1. definit prin expresia caracterelor rezultand dintr-un anume genotip/ anumita combinatie
de genotipuri2 (grupuri sau microorganisme)
2. distinct fata de orice alt grup de plante, prin expresia a cel putin unuia din caracterele
prevazute la punctul 1
3. considerat ca o entitate cu privire la capacitatea sa de a fi reprodus ca atare

Soiul de plante este asadar un grup de plante cu caracteristici proprii, distincte fata de
caracteristicile altui genotip si care poate fi considerat ca o entitate in ce priveste posibilitatea de
a fi ulterior reprodusa ca atare.

1 unitate sistematica in clasificarea regnului animal si vegetal

2 totalitatea proprietatilor ereditare ale unui organism
 In al doilea rand, intalnim expresia de material de inmultire - seminte/ plante intregi/
diferite parti de plante care au capacitatea sa reproduca plante intregi.

O alta expresie este cea de ameliorator, care are mai multe sensuri:
- persoana care a creat/ descoperit si dezvoltat un nou soi (un fel de inventator)
- angajatorul persoanei care poate fi considerata ameliorator/ cel care a comandat
realizarea activitatii de ameliorare (in ambele cazuri e vorba de un contract)
- succesorul in drepturi al oricareia din aceste persoane

3. Conditiile de fond privind obiectul protectiei

Art. 1 L 255/1998 - drepturile amelioratorului asupra noilor soiuri de plante sunt

protejate, recunoscute si aparate pe teritoriul Romaniei prin acordarea unui brevet pentru soi de
catre Institutul de Stat pentru Testarea si Inregistrarea Soiurilor (ISTIS), care functioneaza in
subordinea Ministerului Agriculturii.
ISTIS indeplineste atributii similare celor ale OSIM.

Art. 5 L 255/1998 enumera conditiile de fond pentru acordarea protectiei. Alin. (1) arata
ca ISTIS acorda protectie pentru un nou soi de planta si elibereaza brevetul, daca soiul este
(cumulativ):
1. nou
2. distinct
3. uniform
4. stabil

In plus, ca o particularitate a domeniului, se considera ca, pentru acordarea protectiei

juridice, este necesar ca noul soi sa poarte o denumire proprie.
Art. 15 L 255/1998 reglementeaza modul in care se acorda denumirea si conditiile pe
care aceasta trebuie sa le indeplineasca. Prin urmare, si aceasta este o conditie pentru
eliberarea brevetului de soi.

Noutatea. Aceasta conditie exista si in materie de inventie brevetabila, dar e vorba de

particularitati speciale. In aceasta conditie a noutatii se cantoneaza toate imprejurarile ce fac
necesara reglementarea distincta a noilor soiuri de plante.
Art. 6 arata ca soiul este nou daca la data inregistrarii cererii de brevet/ a invocarii
prioritatii speciale materialul de inmultire sau cel recoltat din noul soinu a fost inca vandut sau
nici nu a fost pus intr-un alt mod la dispozitia tertilor de catre ameliorator (sau cel putin cu
acordul acestuia) in scopul exploatarii sale comerciale, in 2 situatii distincte:
● (nu a fost pus in vanzare) pe teritoriul Romaniei cu 1 an inaintea inregistrarii cererii de
brevet pentru soi
● (nu a fost pus in vanzare) pe teritoriul altor state cu mai mult de 4 ani de la inregistrarea
cererii de brevet, iar pentru pomi, arbori si arbusti ornamentali si vita-de-vie, cu mai mult
de 6 ani de la inregistrarea cererii de brevet
 Asadar, daca se depune cerere in Romania pentru obtinerea protectiei prin brevet cu
referire la un nou soi de plante din strainatate, atunci interdictia de 1 an se schimba cu una pe
termen de mai mult de 4 ani, ori 6 ani in cazul unor categorii speciale de plante.

De asemenea, soiul nu isi pierde noutatea in 7 situatii, dintre care:

- soiul care face obiectul unui contract de transmitere de drepturi, daca anterior
transmiterii nu a avut loc exploatarea comerciala a noului soi (ex. se incheie o licenta
prin care se acorda dreptul de a utiliza noul soi de plante, daca acesta nu fusese inca
exploatat)
● este o siguranta pentru creator in ce priveste propietatea sa asupra propriei
creatii + o modalitate de realizare a unei disipari cat mai rapide a noutatilor din
domeniul respectiv
- soiul care face obiectul unui acord intre ameliorator si un tert, prin care amelioratorul
autorizeaza productia materialelor de inmultire sub controlul sau
- soiul care face obiectul unui acord intre ameliorator si un tert privind efectuarea unui
studiu/ experiment in plin camp sau laborator/ experiment pe un esantion mic de plante
pentru evaluarea noului soi

Asadar, se constata ca daca s-ar fi aplicattale quale dispozitiile din materia inventiei, in
niciuna din aceste situatii nu s-ar fi indeplinit conditia noutatii - este unul din motivele ce justifica
existenta unei reglementari speciale pentru noile soiuri de plante.

Distinctivitatea. Art. 7 L 255/1998 - soiul este distinct daca se deosebeste clar prin unul
sau mai multe caractere relevante ce rezulta dintr-un anumit genotip sau dintr-o combinatie de
genotipuri, fata de orice alt soi a carui existenta este notoriu cunoscuta la data depunerii cererii
de brevet/ la data de prioritate.
Este vorba de deosebirea clara in ceea ce priveste caracterele relevante - ex. un nou soi
de tomate s-ar caracteriza printr-un volum mai mare, printr-un numar mai mare de fructe pe
tulpina, printr-un gust/ miros diferit si placut, printr-o realizare mai usoara a procesului de
stoarcere etc. (caractere preferabile pentru consumator sau mai avantajoase pentru industria
alimentara).
Important este ca noul soi trebuie sa prezinte deosebiri fata de orice alt soi notoriu
cunoscut, si nu fata de orice alt soi existent.
Distinctivitatea soiului e definita prin caractere ce pot fi recunoscute, descrise si
identificate precis.
Conceptul de notoriu cunoscut este lamurit de alin. (3), care enumera o serie de sisteme
de evidenta a soiurilor de plante, bine puse la punct.

Uniformitatea. Art. 8 L 255/1998 - soiul este uniform daca, atunci cand plantele sunt
supuse variatiilor previzibile pe parcursul ciclului de inmultire, acestea raman suficient de
uniforme in caracterele relevante (inclusiv cele folosite in examinarea distinctivitatii)/ in alte
caractere folosite pentru descrierea soiului. Cu alte cuvinte, facand abstractie de variatiile
previzibile, normale cand vorbim de plante vii, si care difera pe parcursul ciclului de inmultire,
plantele trebuie sa ramana suficient de uniforme in caracterele relevante ce le deosebesc de
celelalte plante cu care sunt comparate.
Fiindca in natura se poate intampla sa apara o planta/ un numar de plante care sa
prezinte distinctivitate, dar pe parcursul dezvoltarii lor sa se constate ca nu mai prezinta
uniformitate, este necesara si o a patra conditie.

Stabilitatea. Art. 9 L 255/1998 - soiul este stabil daca, dupa inmultiri repetate sau in
cazuri speciale, la sfarsitul fiecarui ciclu de inmultire, caracterele relevante pentru stabilirea
distinctivitatii/ orice alte caractere folosite pentru descrierea soiului raman neschimbate. Astfel,
caracterele distinctive trebuie sa existe nu doar la recolta din acest an, ci si la recolta de anul
urmator.

Denumirea soiului. Art. 15 L 255/1998 - soiul va purta o denumire generica pentru a

putea fi identificat. Alin. (4), (6), (10), (11) stabilesc niste reguli pentru alcatuirea denumirii.

4. Conditiile de fond privind subiectele protectiei

Art. 10 L 255/1998 - dreptul la brevetul pentru soi apartine amelioratorului si poate fi

transmis prin cesiune. Este asadar vorba de creator sau de angajatorul sau ori institutul care ii
coorodneaza cercetarea.
Daca mai multi amelioratori au creat, descop si dezvoltat in comun un nou soi de plante,
dreptul la brevet apartine in comun acestora. Alin. (3) este important - aceste dispozitii se aplica
si cand 2 sau mai multe persoane au descoperit soiul, in timp ce alte persoane l-au dezvoltat.
Alin. (5) - pentru noul soi (de serviciu), amelioratorul are drept la protectie chiar si daca
realizeaza noul soi in timpul serviciului, daca nu s-a prevazut altfel in contract. Daca s-a
prevazut altfel, are dreptul la o remuneratie echitabila.

5. Conditiile de forma

Procedura de examinare. Trebuie depusa o cerere de bevet la ISTIS (se poate folosi si
forma electronica). Cererea trebuie facuta in limba romana, pe un formular tip, cu toate
indicatiile necesare (ex. denumirea speciei in limba latina si denumirea comuna in limba
romana).
Data constituirii depozitului reglementar e data depunerii cererii - de la aceasta data se
naste dreptul de proprietate industriala. Indiferent de faptul ca cineva a realizat mai devreme
acel nou soi de plante, prioritate are cel care a depus primul cererea la ISTIS.

Exista in continuare o examinare formala a cererii. Dupa ce se verifica si constata

indeplinirea acestor conditii de forma, cererile se publica in Buletinul Oficial al ISTIS.

Dupa 6 luni de la data inregistrarii cererii, seexamineaza pe fond documentatia, insa

numai cu privire la noutate si denumire.
Daca in urma examinarii pe fond comisia de examinare ISTIS constata indeplinirea
conditiilor, trece la examinarea tehnica a noului soi. Examinarea tehnica se face in centrele de
examinare ale ISTIS, ori, daca centrele nu sunt suficient dotate, de un institut de specialitate din
tara cu care ISTIS colaboreaza. Acolo se verifica conditiile privind distinctivitatea, uniformitatea
si stabilitatea.
Se realizeaza un raport de examinare tehnica si, ulterior, ISTIS decide daca admite/
respinge cerera.

Si in aceasta materie exista protectie provizorie, din momentul constituirii depozitului

reglementar.

Durata de protectie a soiului nou de planteeste de 25 de ani, calculata de la data

acordarii brevetului pentru soi. In acest timp, titularul brevetului are drept de exploatare
exclusiva. Pe baza de licenta, soiul poate fi exploatat si de terti. Dreptul la brevet poate fi
transmis si prin cesiune.
Pentru soiurile de pomi, arbori si arbusti, vita-de-vie, cartorfi si hamei, durata este de 30
de ani - ratiunea este ca aceste specii intra pe rod la un anumit timp de la plantare.

6. Privilegiul fermierului

Art. 32 L 255/1998 - pentru stimularea productiei agricole pentru speciile de plante din
Anexa, fermierii pot utiliza/ cultiva soiul pentru a obtine recolte pentru folosul propriu, fara a
detine o licenta de la titular, cu exceptia soiurilor protejate (hibrizi sau sintetice).
In Anexa sunt enumerate anumite plante furajere, cereale, cartofi, plante tehnice si
oleaginoase - este vorba de plante esentiale pentru civilizatia umana.

Cu toate acestea, fermierii trebuie sa ii informeze pe titularii de brevete cu privire la

faptul ca realizeaza o asemenea productie. Acesti fermieri sunt obligati sa plateasca titularului
de brevet o remuneratie echitabila pentru folosinta semintei din soiul protejat - o remuneratie
mai scazuta decat pretul ce ar fi fost platit pentru o licenta ce incheiata in termeni comerciali.
In plus, fermierul are obligatia ca, la cerere, sa furnizeze in scris titularului de brevet
informatii despre cantitatea de seminte utilizata in productie.

C12

VII. INDICATIILE GEOGRAFICE

 Indicatiile geografice sunt semne distinctive ale activitatii industriale - ele constituie un
obiect al proprietatii industriale, nu al drepturilor de autor.

1. Sediul materiei

Sediul principal al materiei este L 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, unde
exista un capitol special privind indicatiile geografie. Alaturi de aceasta lege, trebuie mentionat
Regulamentul de aplicare a acesteia, HG 1134/2010, art. 42-47 vizand indicatiile geografice.
De asemenea, exista HG 276/2014 privind infiintarea sistemului pentru protectia
indicatiilor geografice ale bauturilor spirtoase.

Pe plan international, avem in vedere Conventia de la Paris din 1983 si art. 22-24 din
TRIPS. In afara de acestea, trebuie mentionata conventia denumita Aranjamentul de la
Lisabona din 1958 pentru protectia denumirilor de origine si inregistrarea lor internationala.
In DUE, trebuie avute in vedere Regulamentul CE 2081/1992 privind protectia indicatiilor
geografice si denumirilor de origine pentru produsele agricole si alimentare, precum si
Regulamentul CE 2082/92 privind atestarea specificitatilor produselor agricole si alimentare.
Regulamentul CE 110/2008 privind indicatiile geografice ale bauturilor spirtoase este de
asemenea relevant.

2. Notiune

Definitia conceptului de indicatie geografica e cuprinsa in art. 3 lit. g L 84/1998. Astfel,

indicatia geografica este denumirea ce serveste la identificarea unui produs originar dintr-o
tara/ regiune/ localitate a unui stat, in cazul in care o calitate, reputatie sau alte caracteristici
determinatepot fi in mod esential atribuite acestei origini geografice.
In aplicarea acestui text legal, este necesar sa avem in vedere art. 42 alin. (1) din
Regulamentul 1134/2010 - protectia se acorda numai daca exista o legatura stransa intre
produsul la care se refera indicatia geografica si locul de origine al acestuia in ceea ce priveste
calitatea, reputatia ori alte caracteristici determinate. Textul continua, spunand ca o indicatie
geografica nu poate fi protejata pentru simplul fapt ca produsul la care se refera este originar
dintr-o anumita regiune.

Indicatia geografica este asadar o denumire, continand numele unui loc geografic
(localitate/ regiune/ tara) - ex. galbena de Odobesti (vin), tuica de Valcea, otel suedez. Acel loc
geografic este locul de origine al produsului care este insotit de aceasta indicatie.
Indeplinirea acestei conditii nu este insa suficienta - trebuie sa existe o legatura stransa
intre locul de origine si anumite caracteristici ale produsului (calitatea, reputatia, prestigiul
produsului respectiv, ori alte caracteristici), nefiind suficient ca produsul sa fie originar din acel
loc, ci existand necesitatea ca aceasta origine sa fie aceea care determina existenta
caracteristicilor proprii ale produsului ce poarta aceasta denumire.
Ex. Galbena de Odobesti este o indicatie geografica, intrucat este o categorie de vin ce
are anumite caracteristici ce il disting de alte categorii de vinuri cu care poate fi comparat (in
speta vinurile albe), iar acele caracteristici sunt generate de provenienta acelui produs din acel
loc geografic. Astfel, nu orice vin alb din Odobesti poate sa fie protejat prin indicatia geografica
in sensul de galbena de Odobesti.
Indicatia geografica esteo garantie pentru consumator cu privire la caracterul constant al
caracteristicilor speciale ale produsului caruia ii este atasata aceasta indicatie. Ex. Apa minerala
Borsec si apa minerala Dorna sunt 2 indicatii geografice. Ele au gust diferit, generat de locul de
provenienta (continutul minereurilor, proportii, etc.). Indicatia geografica Borsec ofera garantia
ca in recipient se afla lichidul cu acele caracteristici. Este vorba de posibilitatea consumatorului
de a alege produsul preferat utilizand criteriul indicatiei geografice.
Produsele trebuie sa prezinte caracteristici in stransa legatura cu zona geografica - daca
aceasta conditie nu este indeplinita, nu se poate acorda protectie juridica (nu e vorba de o
denumire care indeplineste toate caracteristicile definitorii pentru a se incadra juridic in
conceptul de indicatie geografica).

Art. 3 lit. l L 84/1998 defineste Registrul indicatiilor geografice - o colectie de date

administrate de OSIM si care cuprinde indicatiile geografice inregistrate in Romania, precum si
datele inscrise referitoare la aceste inregistrari, indiferent de suportul pe care acestea sunt
pastrate (la fel cum exista si registrul inventiilor, marcilor, modelelor si desenelor).

3. Conditiile de fond privind obiectul protectiei

Art. 76 L 84/1998 priveste conditiile negative privind obiectul prot. Desi se exprima prin
“sunt excluse de la inregistrare indicatiile geografice”, enumerarea denumiri care nu pot fi
indicatii geografice:
● denumiri care nu corespund definitiei indicatiei geografice
● denumiri generice ale produselor (chiar daca indeplinesc conditiile definitiei) - art. 42
alin. (3) din Regulamentul 1134/2010 prevede ca este generic numele produsului care a
devenit nume comun pentru un anumit tip de produse (ex. champagne); daca o indicatie
geografica este deja inregistrata (si este o indicatie geografica a unui produs de succes),
aceasta nu va putea fi considerata ca a devenit generica sau ca a intrat in domeniul
public
● denumiri susceptibile de a induce publicul in eroare privind natura/ originea/ modului de
obtinere/ calitatii produselor - este ceea ce in domeniul marcilor se numeste marca
deceptiva (inselatoare)
● denumiri contrare bunelor moravuri sau ordinii publice

Conditiile pozitive sunt in defintitia de la art. 3 lit. g L 84/1998, iar conditiile negative sunt
la acest art. 76 L 84/1998.

4. Conditiile privind subiectele protectiei juridice

Art. 73 L 84/1998 - au calitatea de a solicita inregistrarea indicatiilor geografice

asociatiile de producatori ce desfasoara activitate de productie in zona geografica respectiva
pentru acele produse care sunt indicate in cererea adresata OSIM (la departamentul de marci si
indicatii geografice). Asadar, nu oricine poate introduce o cerere pentru inregistrarea indicatiilor
geografice.
Producatorii pot fi persoane fizice sau persoane juridice, dar este necesar ca acestia sa
se asocieze - asociatia este cea care poate depune cererea. Asociatia de producatori poate sa
aiba sau sa nu aiba personalitate juridica.
Inregistrarea unei indicatii geografice poate fi ceruta de asociatie direct sau prin
mandatar.

Art. 79 L 84/1998 - inregistrarea unei indicatii geografice pe numele unei asociatii de

producatori nu constituie obstacol la inregistrarea aceleiasi indicatii de catre orice alta asociatie
ce are calitatea ceruta la art. 73. Astfel, pot exista intr-o zona mai multe asociatii, fiecare
compusa din producatori care desfasoara activitate de productie in respectiva zona geografica
si cu privire la produsele indicate in cerere. Daca s-ar permite doar unei singure asociatii de
producatori sa inregistreze, s-ar incalca dreptul fundamental la asociere - se poate intampla ca
mai multi producatori sa nu doreasca sa se asocieze.

5. Conditiile de forma privind obiectul protectiei

Art. 73 alin. (3) L 84/1998 trimite la art. 43 din Regulamentul 1134/2010 in ce priveste
continutul cererii de inregistrare. Impotant este ca trebuie indicate si limitele ariei geografice de
productie.
Cererera de inregistrare trebuie insotita de mai multe documente, printre care si un caiet
de sarcini, care arata denumirea produsului, descrierea acestuia, delimitarea ariei geografice de
productie, elementele ce dovedesc ca produsul este originar din aria geografica de productie.
Caracterele considerate ca sunt generate de locul respectiv trebuie sa ramana
constante - de aceea, este necesar ca la anumite perioade de timp sa se poata face controlul.

In 3 luni de la depunerea cererii, OSIM analizeaza cererea si indeplinirea conditiilor art.

75 si art. 76 L 84/1998. Cererea de inregistrare a indicatiei geografice se publica in BOPI, la
sectiunea marci si indicatii geografice.
In termen de 2 luni de la public cererii, orice persoana interesanta poate face opozitie.
Opozitia este reglementata de art. 44 alin. (3)-(6) din Regulamentul 1134/2010. Daca se face
opozitie, o copie se comunica solicitantului, care va raspunde. OSIM va analiza situatia si va
putea admite ori respinge opozitia - daca o respinge, cel interesant are mai departe cale de atac
in justitie (ca la marci).

Art. 78 L 84/1998 - in 2 luni de la data deciziei de inregistrare a indicatiei geografice,

aceasta este inscrisa in Registrul indicatiilor geografice.

6. Drepturile nascute ca urmare a inregistrarii indicatiei geografice

Art. 75 L 84/1998 arata ca OSIM acorda solicitantului (asociatiei de producatori) dreptul

de utilizare a indicatiei geografice respective, insa numai dupa ce autoritatea publica centrala
de specialitate (Ministerul Agriculturii) certifica mai multe aspecte: existenta si corectitudinea
denumirii locului de origine; produsele ce pot fi comercializate sub aceasta indicatie (mentiunile
din caietul de sarcini); aria geografica de productie; conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca
produsele pentru a fi comercializate sub aceasta indicatie.
Asadar, nu OSIM verifica indeplinirea acestor conditii - in fapt, verificarea se face de
catre specialisti, respectiv de catre angajati ai Ministerul Agriculturii, care transmit avizul catre
OSIM.

Art. 77 alin. (1) L 84/1998 - daca cererea indeplineste conditiile prevazute de lege, OSIM
decide inregistrarea indicatiei geografice si decide acordarea dreptului de utilizare in beneficiul
asociatiei de producatori.
Alin. (2) se refera la dreptul de folosire a indicatiei geografice, care apartine
membrilor asociatiei de producatori inscrisi in lista comunicata catre OSIM (rezulta ca asociatia
este menita sa desfasoare doar demersurile birocratice). Acesta este dreptul de proprietate
industriala (dreptul de folosinta exclusiva).

Art. 80 L 84/1998 - durata de protectie a indicatiei geografice curge de la data depunerii

cererii la OSIM si estenelimitata. Asadar, odata ce s-a constatat ca denumirea corespunde
cerintelor legale pentru a cosntitui indicatie geografica, asa ramane.
Dreptul de utilizare a indicatiei geografice se acorda asociatiei pe o perioada de 10 ani,
cu posibilitatea de reinnoire nelimitata - nu este o contradictie. Dreptul de reinnoire exista,
deoarece este bine sa se verifice din 10 in 10 ani daca sunt mentinute conditiile initiale (daca s-
a pastrat metoda, daca metoda este in continuare specifica locului, etc.).
Art. 46 din Regulamentul 1134/2010 reglementeaza cererea de reinnoire a dreptului de
utilizare.

Art. 81 L 84/1998 - persoanele autorizate sa foloseasca indicatia geografica pentru

anumite produse au dreptul sa fol acea indicatie geografica in circuitul comercial, aplicand-o
insa doar pe aceste produse, putand sa aplice mentiunea “indicatie geografica inregistrata”
(pentru a arata tertilor ca este vorba de o indicatie geografica protejata).

Art. 82 alin. (1) L 84/1998 - este interzisa folosirea unei indicatii geografice sau imitarea
ei de catre persoane neautorizate. Aceasta interdictie subzista chiar daca se indica originea
reala a produselor, ori daca adauga mentiuni ca “gen”, “imitatie”, etc. (ex. distilat gen cognac,
sau vin spumant gen champagne).
Alin. (2) se refera doar la vinuri si produse spirtoase, un domeniu predilect pentru
indicatiile geografice. Persoanele cu drept de a utiliza indicatiile geografice cu privire la aceste
produse pot interzice folosirea lor de orice alta persoana ce nu are acest drept.

Transmiterea drepturilor asupra indicatiei geografice. Art. 84 L 84/1998 - dreptul de

folosire a unei indicatii geografice nu poate face obiectul niciunei transmiteri. Interdictia nu
exista pentru dreptul de utilizare, care face parte din fondul de comert.
Dreptul de folosire nu poate fi transmis, pentru ca este vorba de producatori dintr-o
zona, iar alti prod care ar dori sa foloseasca indicatia geografica pot sa se asocieze.
 Incetarea drepturilor asupra indicatiei geografice. Art. 85 L 84/1998 reglementeaza
anularea inregistrarii (la alin. (1)), si decaderea din dreptul de folosinta (la alin. (2)).

Apararea drepturilor asupra indicatiei geografice. Art. 86 L 84/1998 reglementeaza

contestarea. Exista competenta speciala pentru Tribunalul Bucuresti.
Art. 90 L 84/1998 da exemplu de infractiuni cu privire la indicatiile geografice.

C13-C14

VIII. SISTEME DE PROTECTIE SUPRANATIONALA

1. Protectia internationala a marcilor in baza Conventiei de la Paris din 1883

In sistemul Conventiei de la Paris privind protectia proprietatii industriale, persoanele

care au cetatenia statelor membre ale acestei Conventii, sau domiciliul/ sediul intr-o astfel de
tara, se numesc resortisanti.
Resortisantii beneficiaza, in ceea ce priveste marcile, de un asa-numit tratament
national, respectiv de tratamentul unionist - statele care au ratificat Conventia de la Paris se
considera ca facand parte dintr-o uniune, respectiv Uniunea de la Paris.
Tratamentul national permite asimilarea intr-un stat membru al Conventiei de la Paris a
strainului care este un resortisant al Uniunii de la Paris. Astfel, va fi asimilat cu cetateanul
roman in ce priveste regimul juridic al marcilor orice cetatean dintr-un alt stat membru al
Conventiei de la Paris, fara vreo conditie de reciprocitate. La fel, cetatenii romani se vor bucura
in celelalte tari ale Uniunii de la Paris de avantajele pe care legile respective le acorda propriilor
nationali.

Pe de alta parte, tratamentul unionist asigura resortisantilor un minimum de protectie,

prin recunoasterea unor drepturi speciale, acordate direct de Conventie (nu se impune
ratificarea acesteia). In principal, este vorba de dreptul de prioritate conventionala si despre
independenta marcilor.
Potriv Conventiei de la Paris, resortisantul care a depus in conditii regulamentare intr-
una din tarile Uniunii de la Paris o cerere de inregistrare de marca va putea beneficia, pentru a
efectua depozitul aceleiasi marci si in celelalte tari membre ale Uniunii de la Paris, de un drept
de prioritate unionista (conventionala) de 6 luni din ziua efectuarii depozitului reglementar.
Spre exemplu, cetateanul francez care depune in propria tara o cerere cu privire la
inregistrarea unei anumite marci are dreptul sa solicite ulterior, dar nu mai tarziu de 6 luni,
inregistrarea aceleiasi marci in oricare din tarile Uniunii de la Paris, cum ar fi la OSIM din
Bucuresti sau la autoritatea similara din Germania ori Grecia, fara ca in privinta acestor cereri
ulterioare de inregstrare sa i se poata opune anterioritatea celei dintai (anterioritatea nu va
constitui un factor de inadmisibilitate a inregistrarii). In absenta acestei prevederi in Conventia
de la Paris, s-ar putea intampla ca, dupa ce s-a depus cererea in Franta de cetateanul francez,
sa se depuna, cu privire la aceeasi marca, dar de catre o alta persoana, o cerere de inregistrare
in Germania si o alta cerere in Romania, iar abia dupa aceea cetateanul francez sa ajunga sa
depuna cererea cu privire la aceasta marca in Germania, respectiv in Romania.
 Tratamentul unionist permite asadar sa se faca abstractie de anterioritatea existenta in
Germania si Romania. Aceasta prioritate rezista insa doar 6 luni.

In afara prioritatii unioniste, Conventia de la Paris a recunoscut si prioritatea de

expozitie, prin care se acorda un drept de prioritate pentru produsele care participa la
expozitiile internationale oficiale, sau care sunt oficial recunoscute si organizate pe teritoriul
uneia dintre tarile membre ale Conventiei. Aceasta prioritate este tot de 6 luni.
Exista targuri internationale, evenimente organizate pe domenii de activitate, care
creeaza pentru intreprinderile din acel domeniu oportunitatea de a-si prezenta noutatile (la
aceste evenimente participa si reprezentantii altor intreprinderi, potentiali clienti). Spre exemplu,
daca se prezinta ca produs o semanatoare, insotita de o marca aplicata pe produs, se poate
intampla, intrucat exista graba de a nu se pierde oportunitatea prezentarii, ca procedurile de
inregistrare a marcii respective sa nu fi fost inca demarate la momentul desfasurarii targului,
astfel ca acea marca nu este inca protejata - aceasta ar putea sa constituie un impediment la
inregistrarea ulterioara a acestei marci.
Mecanismul prioritatii de expozitie presupune ca, in termen de 6 luni de la prezentare
produsului in expozitie, aceasta poate fi inregistrat ca marca fara a i se opune un eventual
impediment.

Conventia de la Paris mai reglementeaza si principiul independentei marcilor - o

marca, dupa inregistrarea intr-o tara a Uniunii de la Paris, nu depinde de marca de origine sau
de marcile inregistrate in alte tari ale Uniunii.
Conditiile de depunere si de inregistrare a marcilor sunt stabilite in fiecare tara a Uniunii
de legislatia nationala. Astfel, daca s-a inregistrat valabil o marca intr-una din tarile Uniunii, iar
aceeasi marca a fost inregistrata ulterior valabil si in alte tari ale Uniunii de la Paris, fiecare din
aceste marci inregistrate independent in tarile respective are o existenta proprie, iar eventuala
neregularitate de inregistrare intr-una din tari nu va putea fi folosita la inlaturarea inregistrarii
intr-o alta tara a Uniunii de la Paris.
Durata protectiei unei marci este de 10 ani. Daca intr-una din tarile membre ale Uniunii
de la Paris marca atinge termenul de 10 ani, ea poate fi reinnoita pentru inca 10 ani, cu plata
unei taxe. Daca marca nu este insa reinnoita, aceasta nu impiedica reinnoirea ei in alta tara
unde a fost inregistrata independent. Este vorba, deci, de o alta forma de protectie reglementata
direct de Conventia de la Paris.

Conventia de la Paris prevede posibilitatea pentru statele membre de a incheia acte

internationale in diverse domenii ale proprietatii industriale. Un astfel de act normativ
international s-a incheiat inca din 1891, la Madrid - Aranjamentul de la Madrid privind protectia
internationala a marcilor.

2. Protectia internationala a marcilor in baza Aranjamentului de la Madrid

Denumirea de “aranjament” nu inlatura caracterul de conventie internationala al

acestuia.
 Conventia a fost revizuita la Stockholm in 1967, iar Romania a ratificat Aranjamentul de
la Madrid prin Decretul 1176/1968. De asemenea, mai exista un asa-numit Protocol la
Aranjamentul de la Madrid, in realitate un regulament de aplicare adoptat in 1969 si ratificat de
Romania prin L 5/1998.
Aranjamentul de la Madrid, insotit de Protocol, instituie un sistem de inregistrare
internationala a marcilor, sistem care aduce avantaje importante pentru utilizatorii de marci.

Inregistrarea internationala in baza Aranjamentului este deschisa pentru cetatenii tarilor

care fac parte din Uniunea Speciala a membrilor Aranjamentului de la Madrid (resortisanti),
precum si persoanelor asimilate lor. Sunt asimilate resortisantilor persoanele care nu fac parte
din Uniunea Speciala, dar au domiciliul/ intreprinderi industriale sau comerciale pe teritoriul
uneia din tarile contractante.
Inregistrarea internationala a marcilor se efectueaza la asa-numitul Birou International
pentru Protectia Proprietatii Intelectuale. Acest Birou functioneaza in cadrul Organizatiei
Mondiale a Proprietatii Intelectuale (1967), OMPI, cu sediul la Geneva, care functioneaza in
cadrul structurii ONU.

Aranjamentul de la Madrid utilizeaza conceptul de tara de origine - tara din Uniunea

Speciala in care deponentul, adica solicitantul inregistrarii unei marci, detine o intreprindere
industriala sau comerciala care sa fie reala si serioasa. Ratiunea este impiedicarea pervertirii
acestui sistem prin infiintarea unor intreprinderi cu unicul scop de a constitui vehiculul juridic
pentru utilizarea acestei inregistrari.
Daca deponentul nu detine o asemenea intreprindere, va fi considerata ca tara de
origine tara Uniunii Speciale in care acesta isi are domiciliul.
Cand nu isi are nici macar domiciliul in vreuna din tarile Uniunii Speciale, tara de origine
va fi tara sa de origine, daca e vorba de o tara a Uniunii Speciale. Toate persoanele care au o
astfel de tara de origine au deschisa calea utilizarii inregistrarii nationale.

Pentru a se recurge la functionarea sistemului inregistrarii internationale, trebuie sa

existe mai intai o inregistrare nationala - inregistrarea nationala constituie o conditie de baza a
inregistrarii internationale a marcii.
Se considera ca exista o legatura juridica intre inregistrarea internationala, pe de o
parte, si marca nationala inregistrata in tara de origine, pe de alta parte, timp de 5 ani. In
aceasta perioada, inregistrarea de baza, in raport cu care a fost posibila si inregistrarea
internationala, trebuie sa ramana nemodificata (netransferata, in detinerea aceleiasi persoane
care a realizat inregistrarea de baza, etc.). Daca se doreste realizarea unui transfer prin
contract de cesiune a inregistrarii internationale a respectivei marci, este necesar ca mai inainte
sa se efectueze transferul inregistrarii nationale catre aceeasi persoana care va primi transferul
inregistrarii internationale. Dupa 5 ani, se considera ca marca internationala devine
independenta de marca inregistrata in prealabil.

Procedura inregistrarii internationale a marcii

 Cererea de inregistrare internatioanala se adreseaza autoritatii din tara de origine a
solicitantului (stabilita in functie de domiciliu/ intreprinderea reala si serioasa/ cetatenie) si care
este membra a Uniunii Speciale. Cererea se depune in forma prevazuta de legislatia nationala
(in Romania, de L 84/1998).
Autoritatea nationala (in Romania, OSIM) prezinta mai departe Biroului International
pentru Protectia Proprietatii Intelectuale o cerere in dublu exemplar, care trebuie sa fie
redactata in limba franceza (OSIM se ocupa inclusiv de traducere). OSIM completeaza aceasta
cerere pe un formular aprobat de OMPI, prin care se atesta ca mentiunile corespund celor din
registrul national. Cererea trebuie insotita de alte documente, printre care si dovada de plata a
taxelor.
Daca cererea este incompleta, Biroul Internat o returneaza, dand un termen de 6 luni
pentru completare.
Aceasta cerere se inregistreaza in Registrul international tinut de OMPI si va purta data
cererii de inregistrare in tara de origine, cu conditia sa fi ajuns la OMPI in 2 luni de la
inregistrare.

OMPI elibereaza un certificat de inregistrare internationala, care se transmite autoritatii

nationale si, mai departe, titularului cererii. Inregistrarea internationala se transmite si tarilor
desemnate (interesate) indicate de solicitant (alte tari in care acesta vrea protectie).
Publicarea se face intr-o revista lunara a OMPI.

Potrivit Aranjamentului de la Madrid, protectia acelei marci in fiecare din tarile membre
ale Uniunii Speciale va fi aceeasi ca in cazul in care marca ar fi fost depusa direct in tara
respectiva. Efectele inregistrarii internationale, in functie de reglementarea aplicabila in
fiecare tara contractanta, se pot produce in diferite momente. Astfel, exista 2 categorii de tari.
In sistemele de drept in care protectia marcilor se asigura prin simpla efectuare a unui
depozit, efectele se produc de la data inregistrarii nationale - aceasta este data depunerii cererii
de inregistrare internationala la autoritatea nationala (si nu data la care cererea ajunge la
OMPI), cu conditia ca autoritatea nationala sa nu se depaseasca termenul de 2 luni pentru
transmiterea catre OMPI (in caz contrar, OMPI va face inregistrare pentru data la care a primit
cererea). Autoritatea nationala nu mai face nicio verificare in aceste cazuri - cei deranjati de
inregistrarea marcii au cai juridice sa conteste, ocazie cu care se vor face si verificarile
necesare.
In sistemele de drept in care protectia marcilor implica o procedura de inregistrare ce se
desfasoara ulterior depunerii cererii, protectia internationala isi produce efecte de la data
finalizarii examenului de fond. Asadar, exista unele tari din lume, printre care si Romania pana
recent, unde se depune cererea de marca si inregistrarea se face numai dupa ce
departamentele interne ale oficiului verifica daca ea poate fi sau nu inregistrata din punct de
vedere al conditiilor de fond. Oficiul are dreptul sa respinga cererea pentru ca nu corespunde
conditiilor de forma. In Romania, initial, OSIM trebuia sa verifice toate motivele posibile de refuz,
inclusiv daca marca propusa seamana cu o alta marca inregistrata. In prezent, dupa
modificarea legii, OSIM nu mai verifica decat motivele absolute de refuz (ex. daca marca
respectiva imita steagul unei tari), nu si similitudini cu alte marci.
 Acolo unde este cazul, respectiv unde este nevoie de o examinare de fond, aceasta se
efectueaza de catre autoritatea nationala a fiecareia din tarile desemnate (interesate). Dupa ce
cererea ajuns la OMPI si a fost publicata, OMPI se ingrijeste sa transmita documentatia de
inregistrare si in tarile respective.
Efectul este acelasi daca s-ar fi depus cererea de inregistrare la autoritatile din aceste
tari. In acest scop, fiecare oficiu are la dispozitie 1 an pentru examinarea cererii in fond, daca nu
s-a stabilit un alt termen prin legile nationale. In cursul acestei examinari nationale de fond, se
poate ajunge la concluzia ca in tara respectiva acea marca nu poate sa fie inregistrata (exista
impedimente legale - ex. o anterioritate in acea tara).
Hotararea oficiului national se comunica la Biroul Internat, deciziile de respingere a
cererii trebuind motivate. Hotararea de refuz poate fi atacata de persoana interesata cu calea
de atac prevazuta in legislatia nationala pentru cererile depuse pe cale nationala. Hotararea de
admitere a cererii consemneaza faptul ca in privinta acelei marci se va aplica legislatia
nationala - marca va fi protejata pe teritoriul acelui stat la fel ca o marca inregistrata pe cale
nationala.
Exista posibilitatea reinnoirii inregistrarii internationale pentru o perioada de 20 de ani,
socotita de la expirarea perioadei precedente. Reinnoirea se realizeaza prin depunerea taxei de
inregistrare de baza, fara alte formalitati. Reinnoirea se publica si ea in revista de specialitate a
OMPI.

Inregistrarea internationala a unei marci se poate cesiona, la fel ca o marca cesionata in

Romania, cu tot ansamblul de beneficii ce rezulta din protectia internationala.

Protectia va fi diferita in fiecare din statele respective, intrucat se aplica legea nationala,
cu regimurile juridice variate. De aceea, Europa isi coordoneaza reglementarile in aceasta
materie, la nivel general.

3. Protectia marcilor in cadrul UE

Exista 2 acte de DUE importante:

● Regulamentul 2017/1001 al Parlamentului si Consiliului European privind marca UE;
● Regulamentul delegat 2018/625 al Comisiei UE de completare a Regulamentului
2017/1001 si de abrogare a Regulamentului delegat 2017/1430

Sistemul marcii UE de protectie juridica este unul independent, pentru intregul teritoriu al
UE. Acest sistem nu se substituie nici sistemului de protectie nationala din fiecare stat membru
al UE, nici sistemului de protectie internationala ce functioneaza in baza Aranjamentului de la
Madrid.
Prin inregistrarea marcii UE, se obtine un titlu unic de protectie, ce asigura o protectie
unitara pentru intregul teritoriu al UE. Protectia prin marca UE nu are un caracter obligatoriu,
nici exclusiv, astfel incat intreprinderile care nu sunt interesate sa isi protejeze marcile pe
intregul teritoriu al UE, sau care vor protectie doar intr-o parte a acestui teritoriu, pot sa isi
protejeze acele marci pe cale nationala, prin inregistrarea in tara de origine sau in fiecare din
tarile unde ar exista acest interes, ori pe cale internationala, in baza Aranjamentului de la
Madrid.
Marca UE se inregistreaza la o autoritate europeana competenta in acest scop - Oficiul
de Proprietate Intelectuala al UE (EUIPO), cu sediul la Alicante - in baza celor 2 regulamente
amintite.

Conform art. 1 alin. (2) R 2017/1001, marca UE are uncaracter unitar - aceasta produce
aceleasi efecte in intreaga UE, neputand sa fie transferata, nici sa faca obiectul unei renuntari/
decizii de decadere din drept/ nulitati, iar utilizarea sa nu poate fi interzisa decat cu efect in
intreaga UE. Exceptie de la acest principiu fac cazurile in care se prevede altfel prin R
2017/1001.
Exista o definitie a marcii UE in art. 4 - poate constitui o marca a UE orice semn, in
special cuvinte, inclusiv numele de persoane sau desene, litere, cifre, culori, forma produsului
sau ambalajului, sunete, cu conditia ca astfel de semne sa fie in masura sa:
a. distinga produsele sau serviciile unor intreprinderi de cele ale altor intreprinderi
b. fie reprezentate in Registrul marcilor UE (tinut la EUIPO) intr-un mod care sa permita
autoritatii competente si publicului sa stabileasca cu claritate si precizie obiectul
protectiei conferite titularului respectivei marci

Pot fi recunoscute in aceasta reglementare a UE dispozitii de drept national. Exista in

fiecare tara o lista de produse si servicii pentru marci. Cum marca trebuie sa indeplineasca
conditiile de inregistrare din fiecare tara membra a UE, pot sa existe diferente mici de la tara la
tara cu privire la lista de produse si servicii in legatura cu care se poate efectua inregistrarea
unei marci.
Daca printre produsele ori serviciile pentru care se solicita ca o marca sa fie inregistrata
ca marca UE se regasesc anumite produse ori servicii care nu sunt permise in macar una din
tarile UE, acea cerere de marca va fi respinsa de la inregistrarea sa ca marca UE - este un
dezavantaj al caracterului unitar al protectiei ca marca europeana. Singura solutie este sa se
renunte la respectivul produs sau serviciu (pentru ca marca UE nu poate face abstractie de
reglementarile interne ale respectivei tari membre).
Atunci cand se face transmiterea marcii, acest transfer isi produce efecte in mod
automat in toate tarile membre ale UE. La fel, abandonarea/ decaderea marcii nu se poate face
doar pentru o anumita tara. Ideea caracterului unitar se reflecta in toate aceste institutii.

Coexistenta marcii UE cu drepturile nationale de marca

Protectia prin marca UE nu are un caracter obligatoriu - titularul poate prefera sa

inregistreze mai multe marci nationale. Protectia prin marca UE nu are nici caracter exclusiv si
nu se substituie niciunei forme de inregistrare.
Marca UE poate coexista cu toate aceste marci. De aceea, pentru una si aceeaisi marca
poate sa existe, intr-un caz extrem, o inregistrare facuta inainte de aderarea Romaniei la UE si
o inregistrare ca marca UE dupa aderare, precum si o inregistrare internationala.
 Se pune problema posibilei coliziuni dintre o inregistrare nationala a marcii intr-o alta
tara decat Romania si inregistrarea de un subiect de drept din Romania a respectivei marci ca
marca a UE. Solutia este ca titularul unei marci a UE care detine o marca identica pe cale
nationala/ internationala va putea sa revendice vechimea marcii nationale/ internationale
respective.
Spre exemplu, titularul unei marci, cetatean polonez, o inregistreaza pe cale nationala in
Polonia, iar un cetatean roman vrea sa inregistreze acelasi semn ca marca UE - consecinta va
fi ca aceasta din urma inregistrare isi va produce efectele si in Romania. Se pune intrebarea
daca titularul polonez se poate opune inregistrarii ulterioare a marcii UE. Art. 68 L 84/1998
lamureste aceasta problema - titluarul unei marci anterioare inregistrate in Romania/ care a
facut obiectul unei inregistrari internationale avand efecte in Romania, care depune o marca
identica destinata a fi inregistrata ca marca a UE pentru produse si servicii identice cu cele
pentrut care marca anterioara a fost inregistrata, sau care sunt incluse in lista acestei marci
anterioare, se poate prevala de vechimea marcii anterioare in ce priveste inregistrarea marcii
UE in Romania. La fel si in situatia inversa - titularul unei marci a UE, care este si titularul unei
marci anteriore identice inegistrate in Romania/ care a facut obiectul unei inregistrari
internationale avand efecte in Romania, se poate prevala de vechimea marcii anterioare in
Romania.
Astfel, acest titular poate exercita toate prerogativele ce rezulta din inregistrarea marcii
respective - asta inseamna inclusiv ca se poate opune la inregistrarea ulterioara a cererii de
inregistrare a unei marci a UE. Rezultatul este ca, intr-o coliziune dintre o marca nationala/
internationala inregistrata si o marca a UE, va prevala titularul marcii cu o vechime mai mare
(cel cu senioritate de inregistrare). Aceasta concluzie rezulta din combinarea art. 1 si art. 2 R
2017/1001. Acela care are o marca a UE se poate opune la inregistrarea ulterioara a acelei
marci intr-una din tarile membre UE, si invers.

Coexistenta celor 2 sisteme permite si transformarea marcii UE in marca nationala - art.

108-110 R 2017/1001, dispozitiile fiind preluate si de art. 67 L 84/1998. Astfel, o cerere de
marca a UE/ o marca a UE deja inregistrata poate fi transformata intr-o marca nationala, in
anumite conditii si cu plata taxelor pentru procedura de examinare a unei cereri nationale.
Pentru titularul unei marci care vrea sa o inregistreze pentru produse si servicii care nu
se afla pe lista unei tari membre, prima optiune este sa-si reduca lista de produse si servicii
astfel incat sa isi poata inregistra marca UE. Totusi, s-ar putea intampla ca acesta sa aiba
interesul ca marca sa fie neapart protejata pe teritoriul Romaniei pentru respectivele produse si
servicii. Astfel, are o a doua varianta, respectiv sa renunte la cererea de marca a UE, in
conditiile art. 67 L 84/1998, adica prin transformarea cererii de marca a UE intr-o cerere de
marca nationala, cu data de prioritate corespunzatoare.
Transformarea, atunci cand solicitantul are acest interes, prezinta avantajul ca acesta isi
mentine prioritatea adusa de cererea timpurie de inregistrare a marcii UE.

Sfera de protectie a marcii UE

Durata protectiei. Intinderea in timp a protectiei consta intr-o durata initiala de 10 ani.
Aceasta durata poate sa fie prelungita, la fel ca in dreptul national, de un numar nelimitat de ori,
cu alte perioade de 10 ani. Cererea de reinnoire trebuie depusa intr-o perioada nu mai mare de
6 luni inainte de data la care protectia ar trebui sa inceteze. Taxele de reinnoire trebuie platite in
aceeasi perioada.
Lista de produse si servicii nu poate sa fie extinsa fata de lista initiala acceptata la
inregistrare - pe aceasta cale s-ar ajunge la un avantaj la care in mod normal nu s-ar oferi acces
decat prin initierea unei noi proceduri de inregistrare a marcii, cu o lista diferita.
Este posibil ca prin cererea de reinnoire sa se reduca taxele aferente, cu consecinta ca,
intrucat prin suma platita nu se acopera toate produsele, se va reduce lista de produse si
servicii (bineinteles, prin vointa titularului marcii).

Intinderea in spatiu a protectiei. Marca UE va avea aceeasi intindere a protectiei pe

tot teritoriul UE, conform principiului caracterului unitar.
Exista anumite probleme ca urmare a aderarii de noi state la UE in ce priveste
respectarea caracterului unitar. S-a pus problema care va fi situatia marcilor UE inregistrate
anterior aderarii la UE a unui nou stat - daca efectele unei astfel de marci deja inregistrate se
vor extinde sau nu si asupra noului stat UE. Raspunsul este ca e absolut necesar ca noul stat
sa accepte efectele inregistrarii deja efectuate, efecte care se vor extinde si pe teritoriul sau.
Prin urmare, o astfel de marca a UE va trebui sa coexiste cu toate marcile nationale din noua
tara membra.

Exista conflicte intre marcile UE si marcile nationale. Daca titularul unei marci UE
constata ca exista o marca identica sau similara deja inregistrata anterior anului 2007 in
Romania (anterior accederii la UE), R 2017/1001 ia in considerare posibilitatea coexistentei
celor 2 marci (acestea pot functiona independent daca niciunul din titularii marcilor nu face
vreun demers). Cu toate acestea, coexistenta acestor marci este exceptie.
Pentru situatiile de conflict, art. 137-138 R 2017/1001 creeaza regula senioritatii marcii -
prevaleaza marca mai intai inregistrata. Cunoscand insa aceasta regula, cel cu marca mai noua
va avea interesul sa-l determine pe senior sa nu-si exercite dreptul - o poate face prin intelegere
comerciala, convenabila ambelor parti.

Avantajele inregistrarii marcii UE

Primul avantaj este ca o marca a UE acopera intreaga piata a UE, cea mai importanta
piata din lume.
Un alt avantaj este ca pentru inregistrare se recurge la o singura cerere, care se depune
la un singur oficiu, prin modalitati foarte facile - se realizeaza o singura procedura de
inregistrare, se utilizeaza o singura limba, procedura este reglementata cu inlaturarea birocratiei
in mare masura, costurile sunt mai mici comparativ cu inregistrarea marcii in toate statele UE/ in
sistemul international in baza Aranjamentului de la Madrid.
Inregistrarea marcii UE nu este conditionata de inregistrarea prealabila a marcii in
sistemul national (spre deosebire de inregistrarea internationala, care este posibila numai cu
indeplinirea conditiilor de efectuare a inregistrarii in tara de origine). Se poate intampla ca in tara
de origine titularul sa nu isi poata inregistra marca - de aceea marca UE e mai avanatjoasa.
 Cererea de inregistrare a marcii UE poate fi completata si depusa in oricare din limbile
tarilor UE. Astfel, este facilitata cea mai urgenta etapa a procedurii, respectiv depunerea cererii.
Operatiunile privind marca UE vor determina aceleasi efecte in toate tarile membre UE -
cesiunea marcii UE va prod efecte in fiecare din tarile membre UE, ceea ce nu se intampla in
cazul inregistrarii nationale/ internationale (unde procedurile sunt disipate).
In general, daca marca nu este utilizata serios timp de 5 ani, titularul poate fi decazut din
dreptul la marca, la cererea unui competitor. Utilizarea marcii UE, chiar si intr-unul din statele
membre UE, mentine validitatea marcii pe intregul teritoriu al UE, neputandsa se produca
decaderea marcii in celelalte tari ale UE.
Un alt avantaj este posibilitatea transformarii cererii de marca UE in cerere de marca
nationala.
Prin aderarea de noi state membre, marcile UE anterior inregistrate isi extind efectele si
pe teritoriul noilor state care au aderat.

Dezavantajele inregistrarii marcii UE

Un prim dezavanaj rezida in faptul ca in lume exista 2 sisteme de obtinere a protectiei

unei marci. Primul este sistemul continental, care presupune ca se poate dobandi dreptul de
exploatare exlcusiva a unei marci doar daca se constituie un depozit reglementar cu privire la
acea marca.
In opozitie se afla sistemul anglo-saxon, in care dreptul de proprietate industriala (de
exploatare exclusiva) asupra marcii se naste din momentul in care marca respectiva incepe sa
fie utilizata. In acest caz, este suficient ca o persoana sa faca dovada ca este cea dintai care a
folosit in comert acea marca pentru a dobandi dreptul de proprietate industriala. Astfel,
certificatul de marca inregistrata obtinut prin depunerea cererii si taxei la oficiul de brevete este
inutil, in contextul in care un tert face dovada ca a folosit acea marca inainte ca cererea sa fi
fost depusa/ ca marca sa fi fost folosita anterior comert.
Dezavantajul sistemului anglo-saxon este incertitudinea - castiga acela care reuseste sa
faca probe ca a folosit primul marca. Avantajul este posibilitatea dobandirii protectiei fara
intreprinderea vreunei proceduri.

Sistemul marcii UE nu permite beneficiul avantajelor sistemului anglo-saxon - cel care

vrea sa inregistreze marca in SUA trebuie sa se grabeasca si sa o foloseasca mai intai in SUA,
apoi sa depuna cererea de inregistrare de marca a UE.
Dezavantajul major este ca un semn sa nu poate fi inregistrat ca marca a UE daca una
sau mai multe tari membre ale UE refuza inregistrarea acelui semn pe teritoriul sau, din diferite
motive (cel mai des din cauza existentei unei marci anterioare identice, inregistrate pe cale
nationala/ internationala). Daca si numai una din tarile membre refuza inregistrarea marcii UE,
aceasta nu mai este posibila nicaieri.

Procedura cu privire la inregistrarea marcii UE

Orice persoana fizica sau juridica poate depune o cerere de marca a UE, daca
indeplineste urmatoarele conditii:
 ● sa aiba nationalitatea (cetatenia) unui stat mebru al UE, al Conventiei de la Paris, sau al
Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC);
○ toate statele UE sunt membre si ale Conventiei de la Paris si OMC
● daca nu are aceasta nationalitate - sa aiba domiciliul/ sediul/ o intreprindere industriala
sau comerciala efectiva sau serioasa fie pe teritoriul UE, fie pe teritoriul unui stat
membru al Conventiei de la Paris sau al OMC
● daca niciuna din conditii nu e indeplinita - sa se fi incheiat un acord de recirpocitate intre
tara titularului si UE (ex. Taiwan se afla in aceasta situatie).

Dupa ce Romania a aderat la UE, a dobandit posibilitatea ca persoanele fizice sau

juridice romane sa poata depune cererea de marca UE in mod direct, nu printr-un mandatar
avocat sau consilier in proprietate industriala (cum era anterior). Cererea a inceput sa poata fi
depusa si in limba romana.
Exista un formular de cerere, adoptat de Oficiul European pentru Proprietate Intelectuala
(anterior Oficiul pentru Armonizare in Piata Interna, sau OHIM). Totul poate fi accesat online, iar
cererea poate fi completata si depusa online.

Dupa depunerea cererii, se trece la desfasurarea procedurii propriu-zise. Procedura

cuprinde mai multe etape (care nu sunt toate obligatorii):
- etapa examinarii preliminare - verificarea conditiilor de forma, a formularului, etc.
- examinarea de fond pe baza motivelor absolute de refuz
- publicarea cererii de inregistrare a marcii
- eventualele observatii ale tertilor
- eventaulele opozitii ale tertilor
- respingerea/ admiterea cererii de inregistrare
- caile de atac

Pentru examinrea de fond, trebuie avuta in vedere definitia marcii UE din art. 4 R
2017/1001, dar mai ales art. 7-8 R 2017/1001. Art. 7 cuprinde asa-numitele motive absolute de
refuz, iar art. 8 motivele relative de refuz. Nu exista deosebiri intre legislatia Romaniei privind
marcile (L 84/1998) si aceste dispozitii din R 2017/1001.
Motive absolute de refuz sunt neindeplinirea dispozitiilor art. 4 ce defineste marca UE,
lipsa caracterului distinctiv, etc.. E vorba de conditii importante ce trebuie indeplinite de orice fel
de marca. Motivele relative de refuz nu sunt de interes general, ci exista in legatura cu
anumite persoane - ex. identitate cu o marca anterioara a unui competitor. OSIM va efectua
doar examinarea motivelor absolute de refuz.

Cererea depusa se publica pe site-ul Oficiului de Proprietate Intelectuala al UE.

Exista posibilitatea ca, dupa ce aceasta cerere s-a publicat, sa se depuna de tertii
interesati observatii (nu contestatii sau opozitii). Observatiile se pot opune de catre terti doar in
privinta motivelor absolute de refuz. Cei care au facut obsevatii nu devin parte in procedura din
fata oficiului. Daca nu rezulta motive de refuz absolut, se ia decizia de publicare a marcii.
De la data publicarii marcii, tertii pot sa introduca opozitii atat pe motivele absolute de
refuz, cat si pe motivele relative. Tertii care au introdus opozitie devin parte in procedurile de
opozitie - opozitia este comunicata de catre Oficiul de PI al UE, catre solicitantul marcii si ceilalti
participanti. Toata aceasta procedura se poate efectua online, intr-una din limbile oficiale ale
UE.

Se ia decizia de inregistrare a marcii si se transmite decizia. In cazul in care cineva este

nemultumit fie de respingerea cererii, fie de admiterea acesteia, exista posibilitatea introd unei
cai de atac, denumita chiar “cale de atac”, care se judeca de un departament specializat.
Impotriva acesteia exista cale de atac la Tribunalul de prima instanta al UE.

4. Posibilitatea de protectie internationala in materie de inventie

Dupa cum am aratat, Conventia de la Paris din 1883 permite incheierea de conventii
internationle in diverse domenii.
In 1970 a fost semnat la Washington Tratatul privind protectia brevetelor (cunoscut si ca
Patent Cooperation Treaty, sau PCT). In esenta, se poate depune o cerere pentru un brevet
international la oficiul national al solicitantului - este vorba de o cerere de protectie nationala in
baza Tratatului de la Washington, nu a legii din Romania. Cererea este transmisa apoi la OMPI
in Geneva, unde exista un departament care se ocupa cu aceasta. Se plateste si o taxa, mai
mare decat cea nationala.

Prin cerere se indica de solicitant statele in care isi doreste ca acest brevet international
sa isi produca efectele. Cererea se publica intr-o publicatie oficiala a OMPI si se transmite la
oficiile nationale din fiecare stat desemnat, care efectueaza o verificare in baza propriei
legislatii, putand sa admita sau nu cererea respectiva. Nu este insa vorba de acordarea unui
brevet national, ci de admiterea cererii cu privire la un brevet international, care produce efecte
si in statul care face verificarea.
Solicitantul are deschisa calea de atac reglementata de legea nationala din respectivul
loc.

Statele comunica rezultatul verificarii la OMPI, care corespondeaza cu oficiile nationale.

Eliberarea brevetului international se publica in publicatia OMPI, indicandu-se statele unde isi
produce efectele.
Brevetul international este valabil cel mult 20 de ani.
Avantajul este evident - o singura procedura, in relatie cu un singur oficiu, care este cel
al tarii de origine, si cu dobandirea de protectie in mai multe state (conform regimului lor intern).

5. Brevetul european de inventie

 Brevetul europeande inventie este reglementat prin Conventia de la Munchen din 1972.
Brevetul european nu este insa de drept european, Conventia de la Munchen fiind o conventie
diplomatica, deschisa tuturor statelor din Europa.
Brevetul european are un sistem asemanator. In schimb, titularul poate depune cererea
direct la oficiul de brevete din Munchen, iar toata procedura se face direct cu acesta.
Se spune ca acest brevet este un fascicul de brevete - dintr-un singur document rezulta
mai multe subbrevete ce functioneaza in fiecare din tarile respective, cu regimul juridic al
acestora.

Exista un sistem de protectie internationala si pentru desene si modele, competenta

apartinand Oficiului de Proprietate Intelectuala al UE.