Sunteți pe pagina 1din 9

SFÂNTUL VASILE CEL MARE

- DATE BIOGRAFICE GENRALE -

STUDENT: Pastramă V. Constantin

ANUL II MASTER
SEMESTRUL I

BUCUREŞTI

2019
I. Contextul istoric

Ereziile reprezintă cel mai straniu capitol nu numai din istoria Bisericii, ci și din cea de
manifestare spiritual umană în general. Rațiunea și sensibilitatea omului îmbracă în ele forme
atât de bizare, de absurde, de ridicole și de periculoase chiar, întizându-se de la marginea
adevărului și a bunul simț până în cel mai adânc fund al iraționalului și al fantasticului, de la
verosimil până la inconștiență, încât ele sunt uneori de domeniul psihopatiei1.
Deși erezia și schisma au fost un lucruri aparent rele pentru biserică, totuși acestea au
adus și un lucru pozitiv. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, nu a scris nimic, dar a transmis
ucenicilor învățătura Sa, prin viu grai. Sfinții Apostoli și evangheliștii au fost primii care au
aștenut în scris ceea ce au auzit și au văzut. Au urmat apoi ucenicii acestora și mulți oameni cu
viață aleasă, care în urma sfințeniei și a cuvintelor mântuitoare, au fost cinstiți de către biserică
drept sfinți, datorită slujirii neîncetate pe care au avut-o pentru Hristos. În acest fel, a prins
contur și într-o formă scrisă învățătura de credință, atât de necesară pentru combaterea
învățăturilor greșite (chiar eretice am putea spune), rezultând lucrări de o mare frumusețe cum
sunt cele ale Sfântului Ignatie, ale Sfântului Ciprian, Tertulian, Sfântului Atanasie, Grigorie de
Nazianz sau Vasile cel Mare2, despre care am ales să vorbesc în lucrarea de față.

II. Sfântul Vasile cel mare – date biografice generale

Încă de la început, primii creștini și-au apărat învățătura cu tărie, culminând cu perioadele
grele și tulburi, când persecuțiile s-au abătut asupra bisericii, pornite mai întâi de iudei, iar mai
apoi de împărații romani care au considerat ceștinismul o sectă periculoasă pentru integritatea
imperiului. Mulți dintre apărătorii ortodoxiei au murit ca martiri în această perioadă, fapt ce
demonstrează, încă odată, tăria credinței lor și mai mult de atât, faptul că pentru ei credința a fost
trăire.
Sfântul Vasile cel Mare a fost un neobosit apărător al dreptei credințe, al unității Bisericii
lui Hristos, amenițată de sfâșierile ariene, sabeliene și alte erezii anti-trinitare din a doua jumătate
a secolului al IV-lea, perioada numită „de aur”. Se numește așa deoarece atunci au strălucit unii
dintre cei mai însemnați predicatori ai Bisericii. Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei trei
mari Părinţi Capadocieni, care s-a învrednicit de cinstea de-a fi numit, încă fiind în viaţă „cel
Mare”, datorită darurilor sufleteşti speciale cu care a fost înzestrat. A fost o mare personalitate
1
Pr. Prof. Teodor. M. POPESCU, Privire istorică asupra schismelor, ereziilor și sectelor, în Studii Teologice, nr. 7-8,
1950, p. 347;
2
Pr. Vasile GORDON, Pr. Adrian IVAN, Pr. Nicușor BELDIMAN, Omiletica, Editura Basilica, București, 2015, p. 125;
bisericească, mare organizator, excelent exponent şi apărător al învăţăturii creştine ortodoxe,
părinte al monahismului răsăritean, autor al unei Sfinte Liturghii superbe şi mare „dascăl al lumii
şi ierarh”. În acest sens, Sfântul Grigorie Teologul spune că „era pentru toţi un fel de lege a
virtuţii”3, adică un model desăvârșit, un sfânt.
Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în anul 329 în Cezareea Capadociei dintr-o familie de
nobili, unde tatăl său, Vasile, era profesor de retorică și avocet, iar mama sa, Emilia, era fiică de
administratori politici și militari4. Mai presus de aceasta, este îmbucurător faptul că fiul lor a
moștenit din ambele rădăcini dragostea pentru spiritualitate, râvna față de Biserică și duhul
luptător al mucenicilor5. Ei înșiși mari, părinții au ajuns și mai mari prin măreția copiilor lor, zece
la număr, dintre care 4 sfinți: Sfânta Macrina cea tanară, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigore
al Nissei şi Sfântul Petru al Sebastiei.
Micul Vasile a venit pe lume datorită rugăciunii fierbinți a tatălui său, a fost izbăvit în
chip minunat de o boală din anii copilăriei și în scurt timp s-a făcut vas ales al lui Dumnezeu,
ajungând unul dintre casnicii Săi. Educaţia a primit-o în familie din partea bunicii sale Macrina şi
a mamei sale Emilia, apoi a urmat învaţătura tatălui său, care i-a predat întreg ciclul ştiinţelor.
După această bază a educaţiei primite în sânul familiei, Sfântul Vasile a urmat studiile la şcolile
din Cezareea, Constantinopol, şi Atena, unde îl întâlneşte pe Sfântul Grigore de Nazianz.
Este botezat în 357, iar după puțin timp intră în monahism şi face o primă împărţire a
averii sale, după care pleacă într-o lungă călătorie pentru cunoaşterea vieţii monahale, în Egipt,
Siria, Palestina şi Mesopotamia. În anul 364 este chemat de episcopul său, Eusebiu, pentru a fi
hirotonit preot, şi a i se încredinţa un rol important în pastoraţia eparhiei. Patru ani mai târziu, în
anul 368, când populaţia din Cezareea Capadociei se confruntă cu o foamete cumplită, face o a
doua împărţire a averii sale către săraci.
Înainte de a-l descrie din punct de vedere spiritual pe Marele Vasile, vom arăta câteva
descrieri fizice ca dovadă că personalitatea Sfântului a fost cu adevărat uriașă imprimându-se în
mentalul colectiv care l-a și păstrat, astfel : „Şi era Sfântul Vasile om foarte înalt la stat şi drept
ca o făclie; uscăţiv şi slăbit de ajunare şi de veghere, oacheş la faţă, dar obrazul îngălbenit, nasul
lunguieţ, sprâncenele arcuite, creţe şi plecate, asemenea omului gânditor; fruntea încreţită, umerii

3
Pr. prof. Alin Florin SONEA, Familia creştină în viziunea Sfântului Vasile cel Mare, în „Dascălul creștin” - revista
educatorilor creștini, Ed. Didactica militans, Casa Corpului Didactic Bihor, Oradea, 2011, p. 64;
4
Stellanos PAPADOPOULOS, Viața Sfântului Vasile cel Mare, traducerea Diacon Cornel Coman, Editura Bizantină,
2018, pp. 10-11;
5
Stelianos PAPADOPOULOS, Viața Sfântului Vasile cel Mare..., p. 16;
obrazului ieşiţi, tâmplele adâncite; cam pleşuv la păr, cu barba destul de lungă, căruntă pe
jumătate...”6.
Sfântul Vasile era pe drept numit „cel mare” chiar în rândul contemporanilor săi și își
binemerita titlul din numeroase motive. Era „cel mare” ca exponent al doctrinei creștine și ca
autor de omilii folositoare de suflet dar era „și mai mare” în viața practică, în rolul său de
episcop și de om al faptelor. Acesta nu a interzis cultura autorilor profani, ci dimpotrivă, a dat
sfaturi utile despre modul cum trebuies culese, apreciate și studiate frumusețile literare și
filosofice din opera autorilor profani, sfaturi care au valoare pentru toate timpurile.
Ştirile despre viaţa sfântului Vasile cel Mare provin în primul rând din propriile sale
scrieri şi mai ales din Scrisorile lui, 366 la număr, apoi, din : a) Cuvântul funebru în cinstea
sfântului Vasile rostit în 381 de Sfântul Grigore de Nazianz; b) Cuvântul funebru rostit de fratele
său, Sfântul Grigore al Nissei; c) Viaţa cuvioasei Macrina de Sfântul Grigore al Nissei; d)
Cuvântul Sfântului Efrem Sirul, după unii pseudo-Efrem; e) Viaţa Sfântului Vasile cel Mare,
atribuită prietenului său Sfântul Amfilohie al Iconiei - lucrare scrisă în secolul al VIII-lea; f) în
sfârşit, de la istoricii bisericeşti : Ieronim, Socrate, Sozomen, Teodoret, Filostorgiu, precum şi
Biblioteca lui Fotie7.
Dacă ar fi să descriem doar în câteva cuvinte viața Sfântului Vasile cel Mare, ilustrativă
în acest sens este mărturisirea făcută de Sfântul Grigorie de Nazianz, spunând despre Vasile că
nu cunoștea „decât două căi: cea dintâi de mare preţ, cea de a doua de o valoare mai mică; cea
dintâi ducea spre casele noastre sfinte (adică spre biserici) şi spre profesorii care propovăduiau în
ele, pe când cea de a doua ducea (spre școli) la profesorii de ştiinţe profane" 8. „Celelalte căi,
adică cele ce duceau la serbări, teatre, întruniri sau ospeţe, le lăsam pe seama altora, pentru că,
după părerea mea, nimic nu-i mai de preţ dacă nu duce la virtute şi nu face mai buni pe cei ce
apucă în acea direcţie”9.
Marele Vasile a luat decizia de a intra în monahism, iar prima formă de monahism pe
care a studiat-o a fost cea urmată de ucenicii episcopului Eustatiu de Sevasta, însă, nu s-a regăsit
în monahismul predicat de acesta. Astfel, călătorește pentru cunoașterea monahismului în Siria,
Palestina, Egipt și Mesopotamia. Planul de organizare a vieții monahale l-a alcătuit după anii
petrecuți alături de ucenicii Sfântului Pahomie cel Mare și de anahoreții care trăiau după regulile
6
Mineiul pe Ianuarie, Bucureşti, 1954, p. 10;
7
Părinţi și Scriitori Bisericeşti, vol. 17, Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri, Partea întâia, Omilii la Hexaemeron, Omilii
la Psalmi, Omilii şi Cuvîntări, traducere, introducere, note şi indici de Pr. D. FECIORU, Editura Institutului Biblic și
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , București, 1986, p. 7;
8
Sfântul Grigorie de Nazianz, Elogiul Sfântului Vasile, trad. în românește de Pr. M. Donos, Huşi, 1931, p. 139;
9
Sfântul Vasile cel Mare, PSB, vol. 17, p. 13;
Sfântului Antonie cel Mare. Acest plan a fost pus în practică la Annesi, un vechi domeniu al
familiei sale din vecinătatea râului Iris. Viața ascetică de la Annesi se schimbă după venirea în
acel loc a Sfântului Grigorie de Nazianz. Se construiesc noi chilii, iar munca este împletită cu
studiul și rugăciunea.
A scris Regulile vietii monahale și a pus bazele Filocaliei, alături de Sfântul Grigorie.
Regulile monahale au rămas în Biserica de Răsărit, temelia organizării vieții mănăstirești.
Regulile mari cuprind 55 de numere tratând despre marile principii ale vieţii monahale, pe baza
Sfintei Scripturi și au fost compuse între 358-362. Regulile mici cuprind 313 numere şi se
prezintă ca răspunsuri scurte la anumite întrebări. În Apus, ele au circulat în traducerea făcută de
Rufin de Aquileia și au fost cunoscute de Sfântul Cassian și Sfântul Benedict, legiuitori monahali
apuseni. Ocupaţia călugărilor consta în lucru manual, rugăciune şi studiu, ceea ce mai târziu a
devenit în apus cunoscutul dicton Ora et labora.
Eusebie, episcopal Cezareei l-a ales pe Vasie pentru a-i fi ajutor de bază în conducerea
treburilor episcopiei, lăsându-i în grijă cea mai mare parte a eparhiei sale și convingându-l să
primească harul preoției în anul 364. Deși era un remarcabil exeget al Sfintelor Scripturi, stâlp al
credinţei şi vrednic slujitor al Bisericii, nu s-a grăbit să devină preot, la fel cum nu s-a grăbit nici
să se boteze. Abia la vârsta de 29 de ani, la deplină maturitate, primeşte botezul de la Episcopul
Dianiu al Capadociei care îl hiroteseşte citeţ, iar după alţi biografi, şi diacon 10, iar preot a fost
hirotonit, așa cum am spueam, mai târziu, în anul 362 de episcopul Eusebiu al Cezareei 11. Noul
statut îi adduce și o nouă realitate, pentru că în afară de luptele duse cu schismaticii şi cu ereticii,
cu duşmanii şi invidioşii, Sfântul Vasile a fost silit să lupte — şi cu ajutorul lui Dumnezeu să
biruie — chiar cu împăratul Valens şi cu înalţii lui demnitari12.
Întâmplându-se o foamete mare, Vasile și-a împărţit averile sale şi i-a ajutat pe cei lipsiţi,
însă, pentru a răspunde în mod complet creștinesc problemelor sociale ale vremii, Sfântul Vasile
cel Mare a creat un complex de asistenţă socială lângă Cezareea Capadociei, dând dispoziţie și
horepiscopilor săi să înfiinţeze în eparhiile lor aşezăminte filantropice permanente 13, care
cuprindeau : biserică, spitale, leprozerii, azile pentru bătrîni, case pentru străini; la acestea se
adaugă clădirile cele de trebuinţă pentru satisfacerea nevoilor tuturor acestor aşezăminte:
bucătării, ateliere de tot felul şi alte dependinţe necesare ; nu lipseau nici şcolile în care copiii

10
Stellanos PAPADOPOULOS, Viața Sfântului Vasile cel Mare..., p. 99;
11
Stellanos PAPADOPOULOS, Viața Sfântului Vasile cel Mare..., p. 180;
12
Sfântul Vasile cel Mare, PSB, vol. 17, p. 21;
13
Sfântul Vasile cel Mare, PSB, vol. 17, p. 27.
învăţau carte şi nici şcolile pentru învăţarea meseriilor. Astfel, s-au pus bazele celui mai
important aşezământ filantropic pe care credincioşii l-au numit Vasiliada, după numele Sfântului
Vasile, acțiune care se va desăvârşi mai ales în anii de păstorire ai episcopului Vasile, Sfântul
Grigorie din Nazianz ajungând să vorbească de Vasiliada ca de un întreg nou oraş.
Sfântul Vasile a știut astfel să împletească iubirea și milostenia creștină, iar în foametea
care s-a abătut în anul 368 asupra Capadociei, Sfântul Vasile a arătat că era un om al cuvântului
dar mai ales al faptei. El nu numai că a pus întreaga sa avere la dispoziţia săracilor, dar a trecut și
la acţiuni organizate pentru combaterea lipsurilor şi prin autoritatea cuvântului său, i-a convins
pe bogaţi să predea grâul pe care-l păstrau ca să-l vândă la preţuri mari. Moartea lui Eusebiu a
adus în același timă și alegerea lui Vasile ca episcop al Cezareei Capadociei, care va avea loc în
septembrie 370. Dar Sfântul Vasile fiind bolnav din tinerețe, acum era și „slăbit din cauza
posturilor, supt din cauza vegherilor și aproape că nu mai avea trup, nici sânge" 14, după cum scria
în cuvântul funebru pe care l-a rostit la înmormântarea sa prietenul său de-o viaţă, Sfântul
Grigorie de Nazianz.
În scurta durată a episcopatului său, Sfântul Vasile a desfăşurat o rodnică activitate: a
dezvoltat organizaţia monahismului, a făcut aşezăminte de binefacere, a luptat contra ereziei, a
biruit în cuvânt pe prefectul Modestus şi pe Valens (care a vrut să-i micşoreze eparhia) 15, l-a
sfinţit pe fratele său Grigore ca Episcop de Nyssa, iar pe Grigore de Nazianz ca Episcop de
Sasima, însă acesta, nu va ocupa niciodată, de fapt, acel scaun episcopal datorită puternicei
influenţe de care se bucura în acel ţinut rivalul Sfântului Vasile, episcopul Antim. Va pleca la
Domnul, plâns de toţi, la 1 ianuarie 379, zi în care este cinstit ca sfânt şi în calendarul Bisericii
Ortodoxe. Este prăznuit de Biserica Ortodoxă în fiecare an la 1 ianuarie şi pe 30 ianuarie de
sărbătoarea Sfinților trei ierarhi.
Viaţa Sfântului Vasile cel Mare este o paradigmă pentru felul în care acesta a crescut în
familia sa, pentru felul în care e a studiat, formându-se intelectual şi duhovniceşte, pentru felul în
care a ştiut să trăiască învăţătura creştină, să o propovăduiască şi să o apere. Deşi adeseori s-a
accentuat doar latura sa de mare organizator, diplomat şi desăvârşit administrator bisericesc,
activitatea sa literară îi dezvăluie deosebitul talent cu care a elaborat lucrări de teologie de
maximă importanţă în domeniile: dogmatic, ascetic, omiletic, pedagogic, liturgic, canonic şi

14
Sfântul Grigorie Teologul, Panegiric la Sf. Vasile cel Mare, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 2009, p. 110;
15
Stelianos PAPADOPOULOS, Vulturul rănit – Viața Sfântului Grigorie Teologul, traducere Pr. Dr. Constantin Coman,
Diac. Cornel Coman, Editura Bizantină, București, 2002, p. 81;
epistolar. Deși a trăit foarte puțin, Sfântul Vasile cel Mare a desfăşurat o remarcabilă activitate
pastorală, socială, omiletică şi misionară greu de egalat în istoria Bisericii.
A lăsat Bisericii 92 de canoane atât de importante pentru dreptul bisericesc, dar normativă
este anaforaua liturgică pe care a conceput-o chiar în stare de extaz mistic, frumoasele rugăciuni
din Pravila Sfintei Împărtăşanii şi Molitvele ce se citesc în ziua numelui lui. În biografia
Sfântului Vasile, atribuită lui Amfilohie, episcop de Iconiu (403), ni se istoriseşte că, la hirotonia
sa de episcop, Sfântul Vasile s-a rugat lui Dumnezeu şase zile în şir să-l învrednicească a săvărşi
Jertfa cea nesângeroasă cu propriile sale cuvinte. În a şaptea zi Mântuitorul i s-ar fi arătat în vis,
împlinindu-i dorinţa. Sculându-se din somn, Sf. Vasile a început a vorbi şi a scrie, inspirat: „Să se
umple gura mea de laudă, ca să cânt mărirea Ta, Doamne...», şi celelalte rugăciuni din rânduiala
Liturghiei"16.
Chiar înainte de a lua sarcina grea a arhieriei, Sfântul Vasile cel Mare va lua atitudine
asupra rătăcirii ariene, fiind un înflăcărat apărător al dreptei credințe. Va scrie astfel lucrarea
Împotriva lui Eunomie, în care va arăta că Tatăl şi Fiul nu se pot deosebi cu nimic după esenţă, ci
doar după Ipostase.
Marele Vasile a scris 9 Omilii la Hexaemeron în care explică crearea lumii și toate
fenomenele legate de actul creației pe zile, punând la contribuție toată știința antichității și a
timpului său; a tratat creaţia lumii până în ziua a cincea, fratele său Grigorie de Nyssa
completându-l cu o lucrare Despre facerea omului, în ziua a şasea. De la Sfântul Vasile avem și
13 Omilii la Psalmi, o analiză verset cu verset, cu aplicații pentru edificarea credincioșilor și
mult-iubitele Cuvântări, 24 la număr, din diferite domenii: dogmatic (Despre credință), moral
(Contra bogaților), pedagogic (Către tineri). Nu trebuie uitate nici panegiricele sale alcătuite
mai multor martiri ai vremii (Cei 40 martiri din Sevasta)17.

Pentru întrega personalitate a Sfântului Vasile, Biserica Ortodoxă Română a dedicat anul
2009 în memoria Părinților Capadocieni. Conştient de măreţia misiunii sale, s-a ostenit să fie la
înălţimea răspunderilor care îi reveneau. A încercat să curme schismele şi ereziile din Răsăritul
creştin, prin cuvântări şi acţiuni specifice, prin tratate polemice, apărând popoarele, cetăţile și
ajutând pe cei săraci, pe bolnavi şi năpăstuiţi. Citind cele spuse până acum putem aprecia și noi
că pe drept Sfântul Vasile a fost numit „cel Mare", pentru inteligenţa, cuvântul şi caracterul său.
Prin viaţa sa, în care a îmbinat credinţa cu ştiinţa, slujirea preoţească cu slujirea socială, dar, mai

16
Pr. Prof. Dr. Ene BRANIŞTE, Sfinții Trei Ierarhi în cultul creştin, în „BOR”, nr. 12, 1958, p. 274;
17
Pr. Prof. Dr. Ioan G. COMAN, Patrologie, Editura Sfânta Mânăstire Dervent, 1999, pp. 112-123;
ales prin modul în care a ştiut să propovăduiască şi să apere credinţa Ortodoxă, Sfântul Vasile cel
Mare s-a arătat pe deplin un slujitor al adevăratului Dumnezeu. De aceea, „el rămâne până astăzi
un apărător al dreptei credinţe în Sfânta Treime, un dascăl al vieţii liturgice, al vieţii de familie,
al vieţii monahale şi al lucrării filantropice a Bisericii, precum şi un teolog al înţelepciunii
divine, exprimată în Scripturi şi în făpturi”18.
Prin scrierile lor, Sfinţii Părinţi au răspuns nevoilor Bisericii din timpul în care au trăit,
dar ele servesc şi ca sursă de inspiraţie pentru cuvintele şi faptele creştinilor de astăzi, dornici să
găsească în ele o influenţă binefăcătoare. Autoritatea Sfinţilor Părinţi în sânul Bisericii nu se
poate rezuma la importanţa literar-istorică a scrierilor patristice, ci se referă mai ales la învăţătura
lor bisericească, bazată pe Sfânta Scriptură şi pe Sfânta Tradiţie, izvoare ale credinţei. Printr-o
citire atentă şi smerită a operelor Sfinţilor Părinţi, omul contemporan poate afla soluţii la
problemele şi nedumeririle proprii, căci sfinţii sunt modele de trăire creştină, înţelepciune şi
simplitate, iar cunoştinţele lor teologice şi adevărurile propovăduite de ei au fost unanim
acceptate şi admirate de întreaga Biserică.

III. Bibliografie

 BRANIȘTE, Pr. Prof. Dr. Ene, Sfinții Trei Ierarhi în cultul creştin, în „BOR”, nr. 12, 1958;
 COMAN, Pr. Prof. Dr. Ioan G., Patrologie, Editura Sfânta Mânăstire Dervent, 1999;
 † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Cuvânt înainte la “Sfântul Vasile cel
Mare, închinare la 1630 de ani”, col. „Studia Basiliana” I, Ed. Basilica a Patriarhiei
Române, Bucureşti, 2009;
 GORDON, Pr. Vasile, Ivan, Pr. Adrian, BELDIMAN, PR. Nicușor, Omiletica, Editura
Basilica, București, 2015;
 Mineiul pe Ianuarie, Bucureşti, 1954;
 PAPADOPOULOS Stellanos, Viața Sfântului Vasile cel Mare, traducerea Diacon Cornel
Coman, Editura Bizantină, 2018;

18
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Cuvânt înainte la “Sfântul Vasile cel Mare, închinare la 1630 de
ani”, col. „Studia Basiliana” I, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2009, p. 5.
 PAPADOPOULOS Stelianos, Vulturul rănit – Viața Sfântului Grigorie Teologul, traducere
Pr. Dr. Constantin Coman, Diac. Cornel Coman, Editura Bizantină, București, 2002;
 PĂRINŢI ȘI SCRIITORI BISERICEŞTI, vol. 17, Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri, Partea întâia,
Omilii la Hexaemeron, Omilii la Psalmi, Omilii şi Cuvîntări, traducere, introducere, note
şi indici de Pr. D. FECIORU, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1986;
 POPESCU, PR. Prof. Teodor. M., Privire istorică asupra schismelor, ereziilor și sectelor, în
„Studii Teologice”, nr. 7-8, 1950;
 Sfântul Grigorie de Nazianz, Elogiul Sfântului Vasile, trad. în românește de Pr. M.
DONOS, Huşi, 1931, p. 139;
 Sfântul Grigorie Teologul, Panegiric la Sf. Vasile cel Mare, Ed. Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2009, p. 110;
 SONEA, Pr. Prof. Alin Florin, Familia creştină în viziunea Sfântului Vasile cel Mare, în
„Dascălul creștin” - revista educatorilor creștini, Ed. Didactica militans, Casa Corpului
Didactic Bihor, Oradea, 2011.