I.

ELEMENTE DE LIMBAJ PLASTIC - ASPECTE

TEORETICE

Arta lumii va fi patrimoniul tuturor în momentul în care orice om ştie să o

preţuiască. Arta are o mare valoare educativă mai întâi pentru că solicită,
antrenează şi fructifică însuşirile pozitive a unei laturi din structura noastră
sufletească. Ea provoacă pe cel educat la creaţie. Trebuie doar îndeplinite condiţiile de bază ale
creativităţii artistice ale elevilor: dobândirea unor cunoştinţe despre tehnicile plastice de lucru,
cunoaşterea unei multitudini de materiale şi instrumente de lucru. Participarea nemijlocită a copiilor
la activitatea artistico-plastică contribuie la dezvoltarea fanteziei. Implicată în întreg procesul de
formare şi autoformare a personalităţii, educaţia estetică urmăreşte, în esenţă, dezvoltarea capacităţii
de percepere şi înţelegere corectă a frumosului din realitate (din natură, muncă, relaţii sociale şi din
artă), formarea conştiinţei estetice, a gustului şi simţului estetic, a necesităţii şi posibilităţii de a
participa la crearea frumosului în artă şi în viaţă. Sau, mai concis, educaţia estetică urmăreşte
pregătirea copilului (şi nu numai a acestuia) pentru actul de valorizare-receptare-asimilare şi cel de
creare a valorilor estetice.
Importanţa sarcinilor din grădiniţă şi şcoală în educaţia estetică şi artistico-plastică nu poate fi
neglijată. Ea dă o educaţie şi o instrucţie de bază tuturor copiilor. Copilăria este etapa în care fiecare
poate să-şi dezvolte în cea mai mare măsură imaginaţia creatoare sau deprinderile de a picta.
Limbajul plastic oferă copiilor posibilitatea de a se exprima mai repede decât prin comunicarea
verbală, încărcătura estetică a activităţilor de expresie plastică determină stări afective tonice,
induce o stare de linişte, reduce tensiunea şi agresivitatea, iar atmosfera de lucru, climatul creat,
permit fiecăruia să-şi dezvăluie propriul „eu". Cu ajutorul culorilor, copiii exprimă o mare cantitate
de relaţii pe care sunt incapabili să le descrie sau să le formuleze prin alte modalităţi. Jocul cu
creioanele şi pensula le permite să exprime ceea ce văd, simt, doresc şi trăiesc, activitatea lor. În
faţa colii de hârtie se ascunde o lume complexă, cu trăiri multiple, intense, adevărate şi toate aceste
oportunităţi oferite de activităţile artistico-plastice recomandă folosirea lor pentru realizarea
obiectivelor educaţiei estetice.
Limbajul artistico-plastic este un limbaj metaforic ce introduce valori în viaţa spirituală a
fiecăruia şi dezvoltă entuziasmul pentru cultura artistică, dar este totodată şi un sistem de relaţii
stabilite convenţional între anumite semne. Elementele plastice: punctul, linia, forma plană,
volumul, culoarea, devin semne de limbaj plastic numai în perspectiva unei semnificaţii şi atunci
când sunt structurate expresiv. Relaţiile dintre semnele plastice prin limbajul lor specific definesc
expresivitatea compoziţiei. Într-o pânză totul e semn. Câteva pete colorate, nişte simple trăsături pot
include în ele o forţă expresivă egală cu a celei mai complicate şi mai reprezentative figuri. Tot ce
ne înconjoară are o formă. Culoarea şi forma reprezintă principalele mijloace de expresie şi de
comunicare artistică. Ele formează un tot unitar deşi sunt relativ solitare şi constituie elemente
comune ale tuturor obiectelor lumii materiale. Ca semne şi stimuli, culoarea şi forma au nu numai o
funcţie impresivă ci şi o funcţie expresivă. Culoarea determină efecte subiective în legătură cu
specificitatea configuraţiei şi a semanticii fiecărui obiect; forma contribuie la transmiterea unor
gânduri şi stări psihologice atât în artă cât şi în afara ei. Dacă petele de culoare provoacă pe plan
subiectiv reacţii afective, forma implică participarea intelectului. Punctul şi linia definesc forma şi
sunt elementele care fac obiectul studiului şi exerciţiului în învăţământul preşcolar şi primar, sunt
temelia înţelegerii artei şi completarea adusă problemelor de culoare/valoraţie şi formă/volum.

I.1 . PUNCTUL

Punctul este singurul element fără dimensiuni geometrice, infinit de mic. Este cunoscut sub
diferite ipostaze: semn grafic, semn de punctuaţie, semn muzical, punct cardinal, punct tipografic,
punct de pornire, punct medical. Din punct de vedere plastic, el este un simbol. Este elementul
generator din care evoluează întreaga creaţie: din el se naşte linia, prin simpla deplasare într-o
anumită direcţie, apoi suprafaţa prin deplasarea liniei pe grosimea ei. Orice compoziţie începe cu
simpla aşezare a punctului pe suport, prin care se creează spaţiul plastic. În creaţiile plastice
punctele au o gamă largă de manifestare, putând reprezenta orice formă plană sau spaţială, cu
condiţia să fie reduse dimensional şi să respecte principiile compoziţionale. Când capătă forma unei
suprafeţe plane punctul are două dimensiuni: lungime şi lăţime aproximativ egale. Dacă se măreşte
una din dimensiuni, respectând-o pe cealaltă se obţine o linie.
Punctul poate fi mic, mediu, mare, foarte mare. Forma poate căpăta un infinit de configuraţii.
Pot fi considerate puncte figurile geometrice de bază (triunghi, pătrat, romb, cerc, etc.) atunci când
au dimensiuni foarte mici. Pentru a fi punct suprafaţa colorată trebuie să fie minusculă, în raport cu
celelalte elemente plastice şi cu suprafaţa, pentru a nu deveni el însuşi suprafaţă. Mărimea punctului
se corelează cu efectul de distanţă, de sugerare a spaţiului prin modificarea dimensiunilor. Astfel
punctele mici sugerează depărtarea, spaţiul, distanţa şi impune profunzime, iar cele mari sugerează
apropierea, greutatea. De exemplu, când sunt departe, devin puncte păsările de pe cer, frunzele
copacilor, fluturii, florile de pe câmp, picăturile de ploaie.
Efectul spaţial poate fi mărit prin aplicarea contrastului cald-rece, deoarece nu putem despărţi
forma de culoare, ele fiind legate prin semnificaţii şi expresivităţi. Compoziţional, punctul poate fi
structurat într-o infinitate de localizări, poziţionate în câteva zone importante: sus, jos, central, pe
diagonala ascendentă, pe diagonala descendentă.
Punctele pot fi:
- statice (puncte pătrate)
- dinamice (puncte rotunde sau triunghiulare)
- grupate
- distanţate
- ordonate
- haotice
După modul de aşezare, punctele pot avea diverse semnificaţii:
- dispuse orizontal creează un efect static
- dispuse vertical produc senzaţia de urcare
- ordonate radial dau senzaţia de mişcare continuă sau de rotaţie.
Punctul plastic aşezat pe o suprafaţă poate să radieze în toate direcţiile ordinea cu care începe
viaţa compoziţiei. Astfel face ca suprafaţa hârtiei să devină spaţiu plastic. El are o valoare de centru
de interes şi poate reprezenta: o explozie, iradiaţiuni, mişcarea de rotaţie. Când este aşezat în centrul
de simetrie el apare ferm, cu mişcare zero ( plastic-pasiv). Aşezat însă uşor depărtat de centrul de
simetrie, este neutru (fixează, stabilizează). Devine activ când este aşezat pe diagonala hârtiei, iar
prin multiplicare capătă forţă expresivă.
Punctul - element decorativ
Folosit ca element de decor, punctul reprezintă un semn mic ce poate avea contur poligonal cu
dimensiuni foarte reduse. Decorarea presupune repetarea după anumite reguli, dinainte stabilite, a
punctului în grupări şi culori variate. El apare adesea întâlnit cu alte elemente, în special linii, cu un
mare efect ornamental. Punctul ornamental poate avea formă de cerc foarte mic, pătrat, triunghi,
romb. Cel mai des utilizat este punctul în formă de cerc pentru că sugerează senzaţia de mişcare, de
rostogolire, veselie. În unele forme compoziţionale, punctul este însoţit de grupări de linii simple
sau duble, de alte suprafeţe. Valoroase aranjamente decorative se pot obţine cu ajutorul punctului
într-o aşezare cu efect de iluzie optică. Pe o suprafaţă de culoare închisă, punctele albe par mai mici,
iar pe o suprafaţă deschisă ele par mai mari; de asemenea concentrarea lor pe o anumită porţiune
produce impresia de greutate în partea suprafeţei decorate. Punctele înşirate în anumite sensuri
produc stări sau tendinţe: înşiruirea punctelor pe orizontală produce efect de fugă, pe verticală
urcuş, pe rotund fugă la infinit, fantezie, rostogolire.

TEST DE AUTOEVALUARE

Clasificaţi tipurile punctului plastic

Clasificaţi categoriile punctului plastic
Concepeţi modele vizuale cu reprezentarea punctului

I.2. LINIA

Din punct de vedere semantic, linia ca şi punctul, se prezintă în diverse ipostaze: linia de
orizont, linie de ochire, linie de tramvai, linie de cale ferată, linie aeriană etc. În scriere, în
geometrie, în desen tehnic sau alte reprezentări grafice, linia are aspect diferit, specific fiecărui
domeniu şi rol de semn grafic cu înţeles clar, precis, delimitat. Mişcarea unui punct sub acţiunea
unei forţe generează o linie. Dreaptă sau curbă, plană sau spaţială, linia dispune de un arsenal extins
de elemente de expresivitate plastică, stând la baza unei gramatici fundamentale a imaginii plastice.
În desenul artistic, alături de punct, formă şi culoare, se foloseşte ca element de limbaj plastic.
Tratată în acest mod, linia ia naştere dintr-un punct. Este deci un punct în deplasare şi devine mijloc
de comunicare a afectivităţii şi gândirii umane. Ea sugerează ideea de formă şi spaţiu prin valoare
(intensitatea culorii sau a liniei de la intens la transparent), modulare (de la subţire la gros) şi
mişcare. Redarea volumului şi a masei se poate realiza prin valoraţie alb-negru, prin modulare
cromatică sau prin haşurare. Sugerarea volumului prin linii imaginare, trasate de formă.
Dimensiunea spaţiului, direcţiile liniare şi mişcările de direcţie diferă datorită faptului că obiectele
şi formele sunt diferite. Linia capătă înţeles şi grai atunci când o privim din toate punctele de
vedere: formă, orientare, grosime şi chiar culoare. Numai discutată din toate aceste aspecte capătă
expresivitate şi sensuri.
După forma lor, liniile pot fi drepte, curbe şi frânte.
 Liniile drepte nu există direct în natură, dar ele pot fi extrase din structuri cristaline, amorfe, care
dau senzaţia de rigid, drept, distant. Sunt folosite ca elemente de construcţie sau decorative,
sugerând liniştea, împlinirea şi descătuşarea, creează impresia de spaţiu deschis, rece.
Liniile curbe oarecare sau arc de cerc, exprimă căutarea, neliniştea, tensiunea. Când curbele
sunt închise dau naştere formei, volumului, spaţiului tridimensional. Linia curbă are un caracter
feminin, cald, lipsit de asprime. Ea creează sensibilitate şi emotivitate, redă ritmul regnului viu,
fiindcă sugerează creşterea, dezvoltarea, formele de relief care au luat naştere prin mişcare.
Liniile frânte sunt atât de dinamice încât uneori devin agresive exprimând caractere dure,
puternice dar şi neliniştea, zbucium sufletesc.
După orientare, liniile pot fi : orizontale, verticale, oblice.
Liniile orizontale sugerează indiferent de formă liniştea, siguranţa, cu cât sunt mai apropiate
de linia dreaptă cu atât sunt mai liniştite. îmbogăţite cu expresivităţi de culoare şi formă, construiesc
suprafeţe de odihnă.
Liniile verticale ascendente caută înălţimile către care tind să se înalţe. Exprimă ideea de
aspiraţie spre înalt.
Liniile oblice exprimă dezorientarea şi nesiguranţa, agitaţia şi confruntarea de forţe. Ele rup
echilibrul, care poate fi restabilit prin folosirea altor linii oblice în sens opus.
După grosime liniile pot subţiri şi groase. Expresivitatea sporeşte atunci când nu este
uniformă, adică este modulată, cu diferite îngroşări. Aceasta în raport cu porţiunile subţiri dă volum
şi umbre. Folosirea liniilor de un singur tip sau de mai multe tipuri dă un anume ritm compoziţiei.
Oricare ar fi forma, orientarea sau lungimea lor, fiecare capătă expresivitate când este în raport cu
altele pe aceeaşi suprafaţă, într-un ansamblu de linii.
Linia - element decorativ
Într-o compoziţie decorativă două sau mai multe linii drepte pot avea poziţiile: orizontale,
verticale, oblice; pot avea lungimi şi grosimi egale sau să se afle în diferite contraste : subţire -
groasă, lungă - scurtă, sus - jos. Gruparea şi multiplicarea liniilor, raporturile de poziţie ale dreptelor
între ele sunt procedee ce se folosesc în rezolvarea problemelor de ornamentaţie în care linia este
element de bază. Linia are un rol important în obţinerea chenarelor, ea putând uni, separa, susţine
două elemente decorative. Poate fi folosită în paralelism, cu repetare, simetrie, alternanţă sau
îmbinări cu elemente geometrice diferite.
Linia frântă este formată din întâlnirea a două drepte oblice ; sau una verticală alta oblică; una
orizontală alta verticală cu balansuri regulate, neregulate, alungite sau restrânse. Prin diverse
combinaţii ale liniei frânte, dublată, triplată, multiplicată, cu suprapuneri, contraste şi îmbinări cu
alte forme geometrice se pot obţine frumoase compoziţii decorative.
Linia curbă poate fi convexă, concavă, compusă. Poate fi restrânsă sau alungită, şerpuită sau
arcuită, poate produce la una din extremităţi o spirală. Pentru a obţine diverse efecte, linia curbă
trebuie supusă diferitelor procedee de grupare, multiplicare şi armonizare. Este folosită conform
principiilor de bază ale compoziţiei decorative: repetiţia, alternanţa, simetria, asimetria, contrastul,
suprapunerea, conjugarea. Spirala este folosită în compoziţia decorativă într-o construcţie liberă,
fără rigurozitate geometrică, dând un aspect foarte plăcut, plin de mişcare.
 TEST DE AUTOEVALUARE

Clasificaţi tipurile de linii

Clasificaţi categoriile de linii 3.Concepeţi
modele vizuale cu reprezentarea liniei

I.3. CULOAREA ŞI VALORAŢIA

Culoarea este o însuşire a luminii determinată de compoziţia sa spectrală, care face ca ochiul
să perceapă diferit radiaţiile de pe retină, având aceeaşi intensitate, dar lungimi de undă diferite.
Culoarea este viaţa, fiindcă o lume fără culoare se înfăţişează moartă. Culorile sunt energii radiante
care ne influenţează în mod pozitiv sau negativ, indiferent dacă ne dăm seama de acest lucru sau nu.
Culoarea are influenţă asupra omului, provocându-i impresii, sentimente sau stări psihice diferite.
Noţiunea de culoare apare numai atunci când există lumină.
Culorile pot fi clasificate în:
- culori primare (de bază) : roşu (R ), galben (G), albastru (A);
- culori binare de gradul I (rezultate din amestecul culorilor primare, două câte două): R+G=
oranj (O), G+A= verde (V), R+A= violet (Vi);
- culori binare de gradul II: amestecul unei culori primare cu una din culorile vecine binare de
gradul I (ex: R+O=roşu aprins);
- culori terţiare: se obţin prin amestecul culorilor binare de gradul I, două câte două (ex.
V+O=ocru, O+Vi=maro-roşcat)
- culori complementare: sunt culori aşezate pe cercul cromatic pe acelaşi diametru.
Galben este complementar cu violet. Roşu este complementar cu verde. Albastru este complementar
cu oranj.
- culori calde: roşu, oranj, galben;
- culori reci: verde, albastru, violet;
- culoarea cea mai deschisă: galben;
- culoarea cea mai închisă: violet.
Contraste cromatice
1. Contrastul complementar. Rezultă din alăturarea culorilor complementare, care se cer reciproc.
Juxtapuse, îşi măresc puterea de strălucire până la maximum.
2. Contrastul închis-deschis (clarobscur) se obţine prin alăturarea unor culori cu valori tonale
diferite. Acest contrast mai este cunoscut şi sub denumirea de perspectivă tonală.
3. Contrastul de calitate rezultă din alăturarea unor culori strălucitoare cu unele stinse. Calitatea
unei culori este dată de gradul ei de puritate. Culorile se pot tulbura cu alb, negru, gri.
4. Contrastul de cantitate rezultă din alăturarea unor culori ce acoperă suprafeţe de mărimi
diferite.
5. Contrastul simultan şi succesiv are la bază legea complementarităţii şi se manifestă atunci când
o culoare pură cere fiziologic culoarea ei complementară.
6. Contrastul culorii în sine apare prin alăturarea unor culori pure, curate.
7. Contrastul cald-rece apare în situaţia în care culorile calde sunt alăturate celor reci.
Semnificaţia culorilor
În decursul timpului, culorile au dobândit diverse semnificaţii care pot trezi anumite sentimente,
gânduri, reacţii etc.
Galben - semnifică lumină, măreţie, inteligenţă, gelozie, invidie, stimulează gândirea creatoare,
stimulează nervul optic, influenţează funcţionarea normală a sistemului cardiovascular. Este
culoarea cea mai veselă, exprimă spontaneitate şi predispune la comunicativitate.
Oranj - simbolizează căldura, dogoarea soarelui, energia, bucuria, încordarea. Accelerează
pulsaţiile inimii, favorizează secreţia gastrică. Degajă optimism, veselie, este o culoare sociabilă, dă
impresia de sănătate.
Roşu - simbolizează iubirea, focul, lupta, puterea, pasiunea, exaltă, încurajează. Creşte presiunea
sangvină, activează respiraţia, dă senzaţia de căldură. Culoare caldă, stimulator general, irită,
mobilizează. Este specifică tipului activ, ofensiv-agresiv, competitiv.
Violet - înseamnă tristeţe, durere, sfiiciune, sinceritate. Intensifică activitatea cardiovasculară,
accelerează respiraţia. Culoare rece, descurajatoare. Exprimă tristeţe, melancolie, penitenţă. Dă
senzaţia de gravitate.
Albastru - semnifică puritatea spirituală, delicateţe, răceală, credinţă, predispune la reflecţie.
Scade presiunea sangvină şi frecvenţa pulsului, calmează respiraţia. Culoare rece, odihnitoare,
îndeamnă la calm, concentrare şi linişte interioară, nostalgie şi dor. Exprimă linişte, satisfacţie,
iubire şi afecţiune.
Verde - semnifică mulţumire, linişte, tinereţe, speranţă. Scade presiunea sangvină, dilată vasele
capilare. Sugerează relaxare, meditaţie, bună dispoziţie. Culoare rece, odihnitoare, calmantă.
Exprimă concentrare, siguranţă, persistenţă, îndrăzneală. Caracterizează tipul pasiv.
Alb - simbolizează lumina, curăţenia, nevinovăţia, puritatea, pacea. Dă contracţia pupilei şi a
muşchilor globilor oculari.
Negru - înseamnă moarte, doliu, mister, întuneric, solemnitate, sobrietate. Reduce activităţile
metabolice, produce nelinişte, depresie, înduioşare, exprimă tristeţe, singurătate, despărţire.
O particularitate o reprezintă valoraţia prin folosirea tehnicii de creion/cărbune, utilizându-se
grade diferite de intensitate pentru redarea imaginii în alb/negru şi nuanţele de gri (lumină-umbră).
Operele de artă, în măsura în care sunt accesibile copiilor, literatura, în mod special, pot furniza
apariţia unor imagini artistice, care vor constitui materialul concret pentru prelucrările şi
combinaţiile creatoare ale acestora în diferite lucrări. Cu cât este mai valoroasă şi mai accesibilă,
arta influenţează mai puternic dezvoltarea posibilităţilor creatoare ale copilului.

TEST DE AUTOEVALUARE

Clasificaţi tipurile de culori

Clasificaţi contrastele de culori 3.Concepeţi
modele vizuale cu reprezentarea culorilor
 I.4. FORMA ŞI VOLUMUL

Această componentă a limbajului plastic se referă la raporturile complementare: gol-plin,

mare-mic, concav-convex, la contrastul de factură: zgrunţuros-neted, aspru-lustruit şi la tipuri
principale de modelare a suprafeţei: vibrată şi plată, aplatizarea-modalitate şi simptom de
expresie decorativă (topologică), precum şi la posibilităţile constructive ale masei (volumului).
Efectele psiho-fiziologice ale volumului: uşor-greu, aproape-departe, mare-mic, cald-rece duc la
expresii (semnificaţii) ale masei (plinului) şi ale golului (aerului încorporat, construit). De asemenea
forma este definită ca fiind un element primordial în reprezentările plastice cu ajutorul unor
materiale (lut, plastilină, lemn, cretă) şi instrumente (eboşoar, crater, dăltiţe).
Calităţi şi modalităţi de utilizare:
- decupaje şi asamblări de forme negativ-pozitive;
- relief plat (figurativ, ornamental);
- relief adânc;
- relief înalt;
- relief rotund;
- modelare de forme simple fără eliminări (prin amprentă);
- modelare prin eliminări-adăugiri;
- secţionarea, fragmentarea şi reasamblarea unor forme tridimensionale de bază (cub, prismă,
cilindru);
- structuri serializate (pe bază de algoritm).
Relieful este domeniul de trecere de la artele bidimensionale (după o clasificare clasică: pictură,
grafică, desen) la cele spaţiale (sculptură în primul rând, ceramică, modelaj); în funcţie de înălţimea
(adâncimea) şi procedeul de modelaj aplicat volumului (plinului), relieful este de mai multe feluri:
- relief plat: scobit, zgâriat, liniar prin excelenţă (ca în gravură, cu muchiile tăioase);
- relief adânc („basso-rilievo”) tot prin eliminare, dar cu modelarea trecerilor (muchiilor) de la
fond la conturul volumului uşor evidenţiat;
- relief înalt („alto-rilievo”) numai prin adăugare, profilul volumului depăşind suprafaţa de la
care s-a pornit, fără a se „atinge” de ea, dar nedesprinzându-se decât parţial.
Raporturile (contrastele) tridimensionale sunt specifice artelor tridimensionale (sculptura,
inclusiv arta modelajului în lut, arhitectura, ceramica) şi se bazează pe raporturi sau contraste
similare celor cromatice sau valorice. Acestea sunt: gol (interval între volume sau mase, similar
umbrei) sau concav şi plin (volum sau masă, similar luminii) sau convex. Predominanţa unuia sau
altuia dintre termenii raportului determină stilul unui anumit curent în arhitectură, sculptură şi în
artele complementare lor. În modelajul lutului (plastilinei) amprentele sau concavităţile lăsate de
degete sau de diferite instrumente trebuie înţelese ca gol, iar proeminenţele, ca plin; de altfel,
lumina care cade oblic pe suprafeţele modelate evidenţiază toate adânciturile prin neluminare, prin
umbrire, proeminenţele (convexităţile) fiind puternic luminate. Prelucrarea (tratarea) suprafeţelor
volumului poate fi cu sau fără urmele instrumentelor utilizate; se creează astfel (şi cu rol expresiv
sau de sugerare a unei anumite structuri sau materialităţi) şi un contrast de factură. Modelul "lins",
fără urme, plat, decorativ - în contrast cu un modelul „vibrat", cu urme ale degetelor sau
eboşoarului, pictural.
 În privinţa noţiunii de formă vor fi incluse elementele de geometrie plană (cerc, oval,
pătrat, triunghi, dreptunghi, hexagon) şi de geometrie spaţială (cub, sferă, paralelipiped
dreptunghic, con, cilindru, piramidă) ce vor fi reprezentate şi realizate cu ajutorul diferitelor
TEME DE LUCRU

Concepeţi o lucrare pentru educaţie plastică cu utilizarea punctului şi liniei pentru a reda
TEST DE AUTOEVALUARE
senzatia de greu-ușor și aproape-departe.
Concepeţi două lucrări diferite, fără aporni de la forme concrete, în care să evidențiați
culorile calde și culorile reci.
Clasificaţi tipurile de modelare
Concepeţi o lucrare în care să experimentați forma în volum folosind următoarea
Clasificaţi tipurile de volum
rețetă: jumătate de cană de făină, jumătate de cană de apă colorată, un sfert de cană de sare
Concepeţi modele vizuale cu reprezentarea formelor şi volumului
fină, o jumătate de lingură de sare de lămâie, o jumătate de lingură de ulei. Le puneţi pe
toate într-o oală pe care o daţi la foc mic, amestecând să se omogenizeze. În câteva secunde
se strânge totul în mijloc ca o bilă. Luaţi de pe foc, lăsaţi la răcit până suportaţi mâna, apoi
frământaţi bine pe o suprafaţă presărată cu făină. Este o plastilină moale, maleabilă, nu se
usucă repede, nu pătează şi nu e periculoasă dacă e ingerată, din greşeală. Oala se curăţă
uşor dacă o lăsaţi la înmuiat. Dacă se pătează, cumva, o lăsaţi câteva ore cu apă în care aţi
picurat puţin clor. E bine, totuşi, să aveţi o oală dedicată pentru astfel de activităţi.

materiale.

Referințe bibliografice:

1. Culea Laurenția, Sesovici Angela, Grama Filofteia, Pletea Mioara, Ionescu Daniela, Anghel
Nicoleta, Activitatea integrată din grădiniță, București: Editura Didactica Publishing House,

2. Șușală Ion N., Curs de desen; culoare; modelaj; compozi ție și didactică, București: Editura
Fundației România de Mâine, 1999

Important !

Materiale didactice:

1. xxx 2008 Programa pentru învăţământul preşcolar, MEN, Bucureşti

2.xxx - 2004, 2005, 2013, Programele pentru învăţământul primar clasele pregătitoare -II şi III-IV,
MEN, Bucuresti,