O mie și una de nopți - o pledoarie pentru poveste

În istoria literaturii nu există o parabolă mai simplă și mai luminoasă decât aceea a Șeherezadei și
a lui Șahriar spre a explica rolul poveștii în viața oamenilor.

Mario Vargas Llosa

Argument
Nu știu dacă locul sau importanța pe care îl/o ocupă O mie și una de nopți printre poveștile lumii
mă face să mă opresc asupra acesteia, cât mai ales rolul povestitorului, așa cum îl asumă și explică
Llosa. Este povestitor din perspectiva celui care rescrie, aplicând o reducție celor O mie și una de
nopți, dar și povestitor din postura actorului, beneficiarul personajului radicalizat de poveștile
Șeherezadei.
A spune povești pentru Llosa (ca și pentru mulți dintre noi) e o expresie ambiguă. Publicul adult
poate da atât conotații pozitive, cât și conotații negative expresiei. A spune povești e o cale de a
provoca la visare, așa după cum e și un prilej de a pungăși, de a spune gogoși, de a șmecheri.
Diferența între cele două situații este o chestiune de etică. Llosa îl distinge pe turnătorul de gogoși
de povestitorul autentic nu prin farmec sau har, ci prin felul în care fiecare uzează sau abuzează de
ficțiune. Este ceva care, în ultimă instanță, ține de sfera binelui și a răului, a realității și a ficțiunii.
Este măsura de care Șahriar are nevoie pentru a înțelege că ceea ce l-a schimbat radical nu e
realitatea atroce (asupra căreia Llosa nu se oprește) căreia i-a găsit o soluție atroce cu efecte și mai
atroce, ci poveștile Șeherezadei ca suport perfect pentru procesul transformării sale. Înțelegerea lui
Llosa ajunge să domolească și să-mi ofere o soluție pe fondul întrebării esențiale care sondează…
Ce o motivează, ce o determină pe Șeherezada să intre de bunăvoie într-o situație atât de
periculoasă?! Desigur, nu răspunsul e important. Cât mai ales procesul, durata și consistența
demersului Șeherezadei. Care reușește să inverseze aportul realității cu suportul ficțiunii, fără a fi
niciodată în pericolul de a-l transforma pe Șahriar într-un Don Quijote care confundă cele două
planuri. Șahriar rămâne lucid în tot acest proces, fiindcă doar astfel poate primi, cântări, aprecia și
doar astfel se poate transforma. Iar dincolo de toate, la capătul celor O mie și una de nopți, nicio
poveste nu se sfârșește. Se poate doar naște o altă întrebare, care nu mai e de data asta la granița
dintre viață și moarte și părăsește curiozitatea binefăcătoare a lui Șahriar și ajunge pe buzele
publicului… Ce se întâmplă mai departe cu Șeherezada și Șahriar?!
Mai e apoi calitatea poveștii de a cuprinde un univers nelimitat într-o durată limitată, aceea în care
povestea e spusă, arătată, făcând totul lesne de înțeles, fără nicio convenție funcțională, fără
restricții ori obligouri.
O mie și una de nopți pentru că încinge curiozitatea unui public nelimitat de granițe lingvistice ori
geografice, aproape la fel cum face Biblia sau Shakespeare.
O mie și una de nopți fiindcă pentru a o înțelege nu e nevoie de apel la trăiri și momente identitare,
climaxuri definitorii comune. Pentru că vorbește despre dorință tămăduitoare și erotism în cuplu, în
căsnicie (dincolo de funcții economice sau de reproducere) cu mult inaintea lui Esther Perel și
nevoia actuală de psihanaliză în relațiile de cuplu. Pentru că e tot ce nu putem fi deși ne-am dori.
Pentru că e și o întoarcere la cuvântul scris, rostit care pentru Llosa e fundamentul culturii acum
dispărute (Civilizația spectacolului).

Cum?
În primul rând eliminându-l pe Llosa (actorul) din interiorul propriei opere. Începutul și finalul care
aparțin lui Mario și Aytanei, interpreții lui Șahriar și al Aytanei, dar și a celorlalte personaje, vor fi
eliminate, lesne de înțeles de ce. Și alte capitole vor fi eliminate.
Întrebarea care sondează fiind legată de determinarea Șeherezadei de a îmbrățișa această provocare
riscantă, dar mai ales pentru că dorința mea nu e aceea de a asuma o variant a Șeherezadei și nici de
a proiecta un eventual cadru de referință pentru cititorul poveștilor arabe, am concentrate focusul pe
problematica unui cuplu modern, care, prin poveste, ajunge sa-și resolve aparent problemele.
Probleme actuale ale unui cuplu care în contextul discriminărilor pozitive nu-și regăsește balansul,
echilibrul…
Mobilul acestor probleme este o tulburare bipolară pe care el o are.
Cu important aport tehnologic prin mapări dinamice și ecrane multiple, perspective false și conținut
video care confruntă personaje, dar folosește desigur doar cei doi actori.
Folosind nisipul kinetic preformatat drept suport pentru proiecții. Ideal ar fi ca sesiunile de
construcție și deconstrucție pentru nisipul kinetic să fie live (filmate… TBD).
Cu ilustrație sonoră live… dj sets & midi controller.

Spațiul
Inițial gândit pentru scena Teatrului Excelsior, spațiul trebuia să răspundă nevoilor de reprezentare
realistă ale unui cuplu, dar să transfere la nevoie și planul poveștii în care cei doi, cu timpul, se
confundă. De aceea m-am gândit la o execuție a decorului care să poată acomoda funcțional atât
planul realist cât și pe cel fantastic. Suprafețe multiple care să acomodeze proiecții multiplan ușor
de manipulat și cu o constituție modulară.
Spre deosebire de opera lui Llosa, unde timpul are doar coordonate nocturne, eu am introdus și
planul diurn, acela care servește planului realist și care ajută la transformarea personajelor. Așa se
face că spațiul sugerează funcțiile unei locuințe moderne – o bucătărie, un dormitor, un dressing, o
baie. Lucrul cu doi actori, dar cu mai multe personaje este sarcina cea mai complexă. Interacțiunea
personajelor din scenă cu personajele poveștii se va realiza după montarea materialului video filmat
la cromă. Personajele poveștii vor fi interpretate, firește, de aceiași doi actori. Reperele tehnice vor
fi minuțios adresate, fiind necesare elemente cromă de dimensiunea și purtând reperele decorului
real. Pentru simplificare voi apela la decupare în contur negru a personajelor filmate, urmând a le
integra în desene vectorizate realizate sumar.
Structura principal a decolrului are o desfășurare de 6m lungime, 4m înălțime și 2metri adâncime.
Posibil ca în față să fie montat un covor de scenă de 6X3m.
Unitatea de timp stabilită pentru desfășurarea acțiunilor este de 7 zile. 5 zile lucrătoare și două zile
weekend. Pe parcursul acestora personajele se transformă, și odată cu ele caracterul poveștii. Legat
de timp și iluzia trecerii lui, țin neapărat să opun trecerii reale a acestuia (aprox. 90 minute) un
element fizic, material care să sufere în scenă transformarea pe care, în mod normal, ar încasa-o
într-o săptămână. |Cel mai probabil flori… sunt încă în căutări.
Structura va fi formată din practicabile dispuse astfel încât să avem mai multe planuri, mai multe
înălțimi.