Sunteți pe pagina 1din 67

THE REVOLUTION PROJECT / PROIECTUL REVOLUȚIA

Work-in-Progress by/de Saviana Stanescu


www.saviana.com

PARTEA I – TEATRU DOCUMENTAR (realitatea)

A FOST SAU N-A FOST REVOLUȚIE?

IOANA PAVELESCU
Băi! Alo! Ce faceți?! Unde mama măsii vă duceți?! Ce, nu mai auziți?! Mai vreau o dublă!
Hei! Alo! Nu luați traveling 'ul! Veți avea nevoie de el ca să mă urmariți când mă târăsc
pe jos printre sticlele sparte de la geamurile împușcate! Cum să vedeți ceva dacă ați
stins 10.000?! Aprinde-l nenorocitule la loc! Și am nevoie și de inky-dinky pentru ochi. Să
vedeți spaima și lacrimile mele, și ura, și neputința, și ....ca să vă fac să și râdeți puțin, și
naivitatea mea apocaliptică într-un mai BINE! Tu nu vezi măi boule, că mi se zbate
copilul în mine, că nici nu mai pot sta pe burtă?! Că sângele de pe picioarele mele se
uneste cu cel al tâmpiților aștia care mor pe capete în jurul meu?!......Mai vreau o
DUBLĂ! Ce, nu se aude?!

Transcriere înregistrare TV:


04:25 Ion Caramitru: Oameni, nu mai beţi alcool! S-au văzut oameni care beau, nu beţi,
avem nevoie de minţi limpede! (rumoare în mulţime)
04:36 Glas: Unde, mă? De unde au venit?
04:40 Femeie: Au rezistat şi florile aici. Au rezistat şi florile.
04:46 Ion Caramitru: Taci Bobiţă (?), taci, taci acuma. Puterea e-n mîinile voastre,
oameni buni. Mă uit cît sînteţi, cîtă forţă are poporul nostru. Această piaţă a fost plină
cu oameni aduşi cu forţa, cu mintea blocată de frică, cu oameni îmbrăcaţi mereu în alte
costume, care nu făceau altceva decît să cînte dictatorului în strună. Astăzi, trebuie să
ne cîntăm nouă înşine! E momentul să cîntăm, să dansăm! Deşteaptă-te române!
05:25 Teodor Brateş (din studio, sonor suprapus pe imagini din piaţă): Stimaţi
telespectatori, stimaţi ascultători. Repetăm apelul adresat oamenilor cinstiţi, oamenilor
buni. Împiedicaţi elementele declasate, criminale, să-şi facă mendrele, să jefuiască, să
facă provocări. Fiţi vigilenţi! Ştiu, cuvîntul acesta s-a demonetizat, dar de data aceasta el
are întregul lui înţeles. Foarte important: Nu trebuie lăsate elementele declasate,
criminale să-şi facă jocul, să jefuiască, să provoace dezordine, acte de vandalism. Să fim
cu toţii gata să apărăm avutul obştesc, avutul naţiunii noastre, avutul cetăţenilor!
Elementele criminale trebuie împiedicate să-şi facă jocul, să-şi facă mendrele.
06:16 Femeie: Au spart muzeul (neînţelegibil) ceva acolo, strigă lumea de jos. Strigă
lumea de jos!
06:24 Ion Caramitru: Fraţilor, aveţi grijă de muzeul nostru!
06:32 Bărbaţi (discuţii): “Sînt ai noştri?” “Sînt ai noştri!” (împuşcături)

1
06:36 Ion Caramitru: Nu mai trageţi! (împuşcături) De ce trageţi, militari? Nu mai
trageţi! Aveţi oamenii voştri în palat, nu mai trageţi! (împuşcături)
06:55 Bărbat (din mulţime): Nu trag de nebuni acolo, acolo-i cineva!
07:21 Ion Caramitru: Nu mai trageţi! Nu mai trageţi, că nu trage nimeni înspre palat!
Sînt militarii acolo. Oameni buni! Opriţi focul! Oameni! Armată!
07:40 Bărbat: În numele generalului (neînţelegibil) să vină la bază cu armele!
07:46 Ion Caramitru: Veniţi la bază cu armele civilii care au arme!
07:49 Bărbat: Dar nu numai armele, dom’le (neînţelegibil) civili de pe tancuri, armata
(neînţelegibil) Îndreaptă acolo să meargă un ofiţer (neînţelegibil) Ia uite!
08:03 Ion Caramitru: De unde trag?
08:13 Ion Caramitru: Sus pe palat sînt oamenii noştri! Soldaţi, nu le periclitaţi viaţa! Sînt
cei care ne apără acum, nu mai trageţi!

IOANA BUGARIN
Eu nu știu cum s-a simțit revoluția că pe vremea aceea nu existam, eram încă materie
pierdută undeva prin univers. Dar tata era la Timișoara, încerca să scape de armată și
era internat ambulatoriu la Spitalul Militar. A fost acolo când se trăgea pe stradă sau în
piață sau în fața catedralei în revoluționari, dar privea și asculta totul din camera lui de
la Hotelul Intercontinental. Te rog nu ieși, te rog nu coborî. Mi-e frică. Îi rostea Buni Tia,
mama lui. A ajuns pe 17, iar în fiecare dimineață trebuia să meargă la ora opt fix pentru
un consult. Încerca să primească un aviz că nu este apt pentru armată. Pe 18 decembrie,
la 8 dimineață, după o seară și noapte tulbure toate instituțiile au devine niște fortărețe
păzite de militari. Un puști, cam tot de vârsta lui, sau cel puțin așa l-a perceput el și-a
armat Kalashnikovul și i l-a pus în piept. L-a întrebat ce caută caută acolo, părea la fel de
speriat ca tata de ce face, de el însuși, de arma care era în controlul lui. Tata nu a mai
putut rosti nimic, a simțit doar cum fiori reci îi cuprind tot corpul. A scos tremurând
biletul de internare ambulatorie, militarul l-a privit și a lăsat arma în jos. Spune râzând
amar că ar fi murit ca erou când el nici măcar nu era unul. Pe 19 a dormit cu patru
tancuri în fața hotelului. Te rog Horia, repeta bunica. În jur nici nu mai erau civili, doar
armată. Doar arme și oameni debusolați care urmau ordine. Când Ceaușescu s-a întors
din Iran a zis la televiziune că elemente huligane vor să răstoarne orânduirea socială, că
în Timișoara sunt elemente reacționare care au ca scop destabilizarea României. Atunci,
în ziua aceea tot bulevardul din centru s-a umplut de oameni, părinți cu copii, bătrâni,
tineri care strigau Noi suntem poporul, nu suntem golani. Și tot atunci, armata nu a
intervenit. În ziua următoare a plecat înapoi către Reșita. În mașină, la bariera de la
Bocșa s-a anunțat la radio că a fugit Ceausescu, s-au dat jos din masini și s-au îmbrațișat
toți care staționau acolo. A ieșit în fiecare zi în piața din centrul Reșiței, unde o vedea
mereu și pe mama. Își amintește cum s-au bucurat toți ca proștii când a fost împușcat în
ziua de Crăciun. Ăla a fost primul an însă în care n-au avut brad.

Transcriere înregistrare TV:


00:53 Ion Caramitru: La mansarda palatului, genişti, fiţi atenţi! Sînt butelii încărcate de
aragaz. Să nu se întîmple vreo explozie! Trebuie să avem grijă de acest palat al nostru. În
el este muzeul de artă! (focuri de armă) Nu mai trageţi! Opriţi focul, este inutil. (focurile

2
continuă) Nu. Nu mai trageţi! Este inutil. (scandări îndepărtate: “Sîntem liberi!”) Vă
rugăm, oameni buni. Români, în acest palat care a fost însemnul ornamentat al naţiei se
află muzeul de artă cu cele mai mari comori ale poporului nostru. Să avem grijă de el! Să
nu-l devastăm, să nu facem prostii! Să ne bucurăm şi noi, copiii noştri de ce avem acolo!
Lăsaţi armata să facă ordine!
02:07 Teodor Brateş (din studio, sonor suprapus pe imagini din piaţă): Oameni buni, la
apelurile care sînt adresate în piaţă adăugăm şi noi unul, foarte important: la grupurile
de cetăţeni paşnici, de oameni buni s-au alăturat elemente declasate, criminale, în stare
de orice. Fiţi vigilenţi, nu îi lăsaţi să-şi facă mendrele, să distrugă, să jefuiască, să facă…,
să provoace, să împiedice această victorie, s-o umbrească. Acţionaţi cu întreaga
responsabilitate civică! Izolaţi aceste elemente criminale! Este sub demnitatea noastră,
a oamenilor liberi, să admitem asemenea lucruri! Criminalii de drept comun trebuie să
fie împiedicaţi să-şi facă mendrele! Ei profită de această situaţie. Izolaţi-i, demascaţi-i,
daţi-i pe mîna organelor în drept! Nu trebuie admis nici un fel de act de vandalism.
03:01 Ion Caramitru: Ca să primiţi informaţii şi misiuni de luptă. Nu periclitaţi
integritatea celor care sînt neînarmaţi! Oamenii trebuie să fie liniştiţi jos şi să aştepte
dreptatea, nu să-şi pericliteze viaţa. Oameni buni, aveţi grijă de palatul nostru! Nu
trebuie să facem vandalisme.
03:32 Bărbat: Atenţiune! Postul naţional de radio ne-a mulţumit pentru apelul făcut
pentru cele cîteva blindate care ar putea să ajungă să apere studiourile centrale de
radio. Continuaţi, vă rog.
03:54 Ion Caramitru: Oameni buni! Armata trebuie să păzească palatul nostru! Să nu se
facă înăuntru devastări! Ofiţeri! Trimiteţi reprezentanţi să păzească muzeul nostru! Să
nu uităm că sîntem o ţară civilizată! Nu avem nevoie nici de crime, nici de devastări! E
însemnul vieţii noastre, moştenirea din străbuni! Palatul nostru, averea noastră!
04:20 Bărbat (glas îndepărtat): Să anunţe să lase sticlele cu vin că beau mulţi! Anunţă
asta!

FILIP A. CONDEESCU
De Revoluție eram la țară la Hulubești - cam la vreo oră în sud de București (lângă
Călugărenii lui Mihai Viteazu) - de unde e Ilie, tatăl meu adoptiv. Mama, Ilie, eu și Andu,
băiatul lui, cu 2 ani mai mic decât mine.
Aveam 12 ani în Decembrie ’89, eram în clasa a 6a.
S-a anulat brusc școala. Ni s-a dat vacanță cu câteva zile mai devreme decât sfârșitul
trimestrului. Ai noștri ne-au împachetat repede câteva lucrușoare și ne-au suit imediat
în Dacia 1300 roșie a lui Ilie.
Nu țin minte decât că voiau să ne scoată din București în regim de urgență.
Noi, copii fiind, nu știam încă ce se întâmplase în Timișoara. Doar că ceva grav și
amenințător se întâmpla sau urma să se întâmple, și îi vedeam pe părinții noștri
îngrijorați pe ascuns cum nu-i văzusem niciodată. Abia după ce am ajuns în siguranță la
Mamaia și Tataia la Hulubești, au început să ne explice ce se întâmpla în țară.
Andu și cu mine ne jucam prin curtea părinților lui Ilie, când din "casa bătrânilor", cum îi
spuneam, s-au auzit oamenii mari izbucnind zgomotos de …
Uimire? Bucurie? Teamă? Mânie ? Speranță ?

3
Am fugit amândoi prin bucătăria Mamaii în camera din spate, unde era
televizorul: mulțimea din fața CC al PCR tocmai aruncase pancardele și începuse să-l
huiduiască pe Ceaușescu.
Am trecut cu toții, adulți și copii, trei generații, printr-o avalanșă de trăiri…
Cei mari vorbeau cu toții precipitat în același timp.
Pentru prima oară îi auzeam pe ai noștri criticând deschis regimul, ba chiar vărsându-și
un foc pe care nu-l știusem acolo: ne protejaseră până atunci și nu eram obișnuiți cu nici
un fel de comentariu politic în casă. Era palpitant!
Adrenalina adulților se răsfrângea la puterea a țâșpea în noi, copiii…
Nu mai știu exact ce s-a întâmplat pas cu pas, cronologic. Știu doar că , deși copii,
înțelegeam instinctiv, din străfundul străfundurilor noastre, că ăsta era un moment
crucial.
Și acum când imi aduc aminte, SIMT senzația aia de delir, Andu și cu mine fugind afară,
rupând amândoi cu o furie primară primele pagini din manualele școlare cu fotografia lui
Ceaușescu și propagandă comunistă, sfâșiindu-le în bucățele, călcându-le în picioare în
noroi și în găinațul rațelor. Le-am dat foc şi am dansat ca sălbaticii în jurul lor. Încă mai
simt FIZIC exuberanța aia aproape fanatică, ca și cum exorcizam fără să știm și cu
siguranță fără să înțelegem toată furia și durerea părinților, bunicilor, a NEAMULUI
nostru, și acum manifestam o bucurie viscerală, atotmistuitoare, fiindcă știam, intuitiv,
la vârsta aia, cât de extraordinară era, pentru prima oară, șansa de a fi LIBERI – lucru pe
care, de altfel, nici nu l-am fi putut numi până atunci, darămite explica rațional , în
cuvinte…
Eu și Andu în curtea de la Hulubești am ars împreună fotografiile lui Ceaușescu cu cea
mai adâncă și autentică exuberanță și eliberare. Și nimeni, NIMENI nu poate nega sau
schimba această realitate. Pentru mine, pentru oamenii ăia tineri care au ieșit în străzi,
pentru cei care au murit, Revoluția A FOST și va RĂMÂNE, ÎNTOTDEAUNA , o Revoluție.

Transcriere înregistrare TV:


2:08 Ion Caramitru: Fraţilor! Fraţilor, mulţumită lui Dumnezeu, ne aflăm în studiourile
televiziunii. Am reuşit să ajungem aici în spatele tancurilor, cu armată şi cu studenţime şi
cu oamenii pe care-i vedeţi şi cu mii şi mii de români şi de alte naţionalităţi care ne-au
condus. În faţa dumneavoastră se află eroul nostru, Mircea Dinescu, poetul. Vă rog să-l
priviţi, el lucrează, vă va spune despre ce este vorba. Sîntem emoţionaţi, obosiţi, şi
dorim ca tot poporul român, de orice naţionalitate, care a luptat cu arma în mînă, în
sensul că au avut în suflet acea suflare divină a lui Dumnezeu şi a răbdării poporului
român, care în sfîrşit s-a rupt, să putem asculta cuvintele lui Mircea Dinescu care va fi,
vor fi purtătoarea geniului românesc peste timp. Noi lucrăm, iată-l pe Mircea Dinescu
care o să vă spună. Spune-i ce faci.
3:05 Mircea Dinescu: Peste 10 minute vom da un apel către populaţie. Vă rog să vă
păstraţi calmul. Sînt momente în care Dumnezeu şi-a întors faţa către români. Să ne
uităm către Dumezeu cîteva minute înainte de a vă vorbi. Înainte de asta apelăm la
toate forţele, ale armatei noastre. Armata în Bucureşti e cu noi! Dictatorul a fugit!
Apelăm, facem un apel către ministerul forţelor de interne să depună armele, să intre în
cazarme. Poporul e cu noi! Peste 5 minute vom face un apel către toată suflarea

4
română. Către eroicul popor român.
3:48 Bărbat: Victorios.
3:49 Mircea Dinescu: Victorios. Am învins!
3:51 Strigăte: Am învins!
3:54 Mircea Dinescu: Am învins!

IOANA FLORA
Aveam 15 ani când a început revoluția. Eram în Serbia, în Novi Sad. Tata stătea în
sufrageria mică și urmărea secundă cu secundă balconul bucureștean, mulțimea
huiduind. Stătea cumva, prea aproape de televizor. Cu fotoliul în buza marginii
televizorului, vizibil emoționat, cu pumnii strânși. Visul lui de a veni în România, de a
scrie versuri în română, de a fi acolo unde se naște limba, unde se transformă și schimbă
limba sa materna.
Eu străbăteam, în perioada aia, parcurile cartierului plin de copaci, prin ploaie. Citeam
Hesse, Dostoievski, Camus, realizam primele adevăruri esențiale, cum că omul e solitar
și singur, în fond, că e rotund și împlinit chiar și asa. Credeam în profunda legătură a
omului cu natura, panteism, îmi zicea proful de filosofie. Purtam o basca neagră pe cap,
visam la lucruri mari.
Tata a sărit în sus cu un urlet sugrumat. Ileanooooo, am învins!!! Plângea. Ileano, am
învins. Tată, am învins. Gata, s-a terminat, Ileano! Am învins!
(Ce-am învins, tată?)
Transmisiunea în direct de la București cu ceea ce avea să fie ultima revoluție in spațiul
est european, arăta mulțimile de oameni cu steaguri cu un gol rotund în mijloc. Tăiaseră,
sfâșiaseră, decupaseră esența răului care i-a urmarit timp de 25 de ani.
(Din păcate, aveau să afle, decenii mai târziu, șarpele l-au zdrobit, dar capul său o tăiase
în lume. Tot ceea ce înconjura golul cercului, răului, nu avea să piară cu una cu două.)
Ileana a venit dintr-un salt în sufragerie. Ne-am îmbrățișat. Plângeam toți trei, gata,
gata, s-a terminat. Iar tata, nu știu cum, mă emotiona cel mai tare. Un munte de om
plângând, emoționat, vulnerabil, sfâșiat. L-am mai văzut așa doar încă o dată. Când m-a
vazut prima oara pe un afiș mare, în centrul orașului, în primul meu film. Atât.
Și nu, nu m-au întrebat dacă vreau, dacă pot, dacă mă lasă tinerețea să plec din țara
mea…
După o lună, cutreieram prin Piața Universității… Era in continuare plin de oameni…
Încă mai am fotografia cu un profil cu basca mea neagră, privind undeva în zare, prin
oameni, peste clădiri, la ceea ce, pare se, avea să devină viitorul meu.
Am venit în Romania la 4 ani după aceea.
Războiul din Serbia secera oameni, colegi de-ai mei, făcând armata, alți copii refugiați
din Bosnia umpleau băncile claselor noastre… Se spune ca suntem o generație de
sacrificiu. Adevăr? Fatalitate? Habar n-am. Ce viață dulce.

Transcriere înregistrare TV:


00:00 Ion Iliescu: Stimaţi concetăţeni. Ne vom retrage acum pentru a constitui Consiliul
Frontului Eliberării Naţionale, Salvării Naţionale. Vom elabora, aşa cum v-am spus, un
program şi o proclamaţie către popor. Vom lua măsuri de organizare, deocamdată

5
provizorie, a organizării, a conducerii, a administrării publice, la nivel central şi la nivel
local în toate judeţele. Fac apel către toţi cetăţenii şi către organele administraţiei
locale, ca să asigure o bună funcţionare în sprijinul intereselor cetăţenilor. Fac apel şi la
dumneavoastră care aţi participat atît de activ, ca-n toate unităţile unde vă aflaţi să
asiguraţi buna desfăşurare a activităţii în zilele următoare. Scopul nostru este ca să
constituim o nouă structură a puterii politice. Practic, s-au lichidat structurile vechi,
partid, guvern şi aşa mai departe.
01:19 Mulţimea: Urale, apoi „fără comunişti!”
01:48 Ion Iliescu: Facem apel la sprijinul şi înţelegerea dumneavoastră pentru perioada
următoare de organizare. Vom crea nişte structuri provizorii care să asigure
funcţionarea noastră ca societate, să pregătim alegeri libere, să pregătim o viaţă în care
poporul realmente să fie factorul de decizie, factorul de conducere al vieţii publice.
02:20 Mulţimea: Libertate!
02:45 Bărbat (la un microfon): Sîntem în transmisie directă la televiziune. Sîntem în
transmisie directă la televiziune şi la radio.
02:52 Ion Iliescu: Stimaţi, stimaţi concetăţeni. Ceauşescu, precum ştiţi, a fugit cu un
helicopter din capitală. S-au dat, s-au dat, s-au dat dispoziţii forţelor armate să-l
aresteze. Avem ştiri că a fost prins în jurul Tîrgoviştelui. Va fi, cînd ştirea va fi confirmată,
o s-o facem publică, va fi arestat, supus judecăţii publice. (mulţimea: urale, „jos
comuniştii!”, „şi pe ea!”) Fraţilor! Ceea ce ne trebuie acum însă, ne trebuie ajutorul
dumneavoastră ca să ne organizăm. De aceea vă rugăm să sprijiniţi (mulţimea: „Şi pe
ea!”). Amîndoi! Şi nu numai ei doi, ci toată clica! Cu aceasta vă mulţumesc şi vă rog să ne
lăsaţi să ne organizăm. Vă rugăm să, vă rugăm (mulţimea: Nu plecăm!), vă rugăm să
sprijiniţi organele de ordine publică ca să păzim tot ceea ce este scump nouă, care
aparţine poporului!

IOANA BUGARIN
Mama era tot în Reșita. Lucra la spital, la secția de oftalmologie unde era asistentă.
Până nu a fugit Ceaușescu nu s-a tras în oraș. Își amintește frenezia când în piață s-a
spus că s-a liberalizat avortul și că sâmbăta nu se mai lucrează. Părinții ei au plecat la
rudele din Meziad, ea a hotărât să rămână, avea tură la spital și simțea că făcând asta
contribuie într-un fel. A mers din nou la spital, pentru o tură de 24 de ore de data asta.
Simțea că asta era lupta ei, să își facă datoria și să nu se ascundă în casă. Dar pacienții
erau puțin în secție. În rest ieșea în piață. Trăiau un fel de victorie, simțeau că au scăpat
de Ceaușeșcu. Nu-i prea interesa ce-o să se întâmple după, nu știau încotro se
îndreaptă, erau fericiți că au scăpat acum. Nu se gândeau la democrație sau capitalism,
credeau că totul va continua, doar cu o altă față. Dar în piață îl vedea pe tata în fiecare
zi, cu care tocmai începuse să vorbească. Singură acasă, își amintește o convorbire la
telefon în care el îi povestește de un glonț ricoșat în camera lui…
Când a murit dictatorul n-a fost nicicum. Totul era cenușiu și trist. Era mai multă
curiozitate, decât bucurie.
În revelionul ‘89, după primul Crăciun fără brad, mama și tata au devenit un cuplu.

6
Transcriere înregistrare TV:
0:01 Petre Popescu: Dragi telespectatori, aşa cum am anunţat, Ceauşescu Nicolae şi
Ceauşescu Elena au fost reţinuţi de grupe de cetăţeni şi armată în timp ce încercau să
fugă din ţară. Li s-a efectuat examinarea medicală, potrivit legii, în urma căreia concluzia
comisiei medicale a fost că sînt sănătoşi. S-a constituit un tribunal militar extraordinar.
Capetele de acuzare au fost:
1. Genocid. Pest 60000 de victime.
2. Subminarea puterii de stat prin organizarea de acţiuni armate împotriva poporului şi a
puterii de stat.
3. Infracţiunea de distrugere a bunurilor obşteşti prin distrugerea şi avarierea unor
clădiri, explozii în oraş, etcetera.
4. Subminarea economiei naţionale
1:43 Comentarii telespectatori: Arată bine, dom’le. Foarte bine. Pe bune (neînţelegibil)
1:49 Petre Popescu: 5. Încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste 1
miliard de dolari depuse la bănci străine.
Li s-a acordat dreptul la apărare. Constatîndu-se existenţa faptelor încriminate,
inculpaţii Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena au fost condamnaţi la moarte şi
confiscarea averii.
3:16 Imagini cu telespectatorii
4:09 Petre Popescu (pe fondul imaginilor cu Ceauşeştii): Sentinţa a rămas definitivă şi a
fost executată prin împuşcare.
5:28 Petre Popescu (în imagine): Cu aceasta, dragi telespectatori, am încheiat programul
televiziunii noastre libere. Vom reveni dimineaţă la ora 11.

IOANA PAVELESCU
Sunt Ioana Pavelescu și mă număr printre naivii care chiar am crezut că participam la o
revoluție, că se va schimba ceva....
Nu dormisem toata noaptea ascultând Europa Liberă. Când am dat drumul la televizor,
se arătau deja imagini cu oamenii care veneau spre televiziune. L-am văzut pe Caramitru
și Dinescu. Am plecat și eu acolo. Ajunsă în Studioul 4, m-am întâlnit cu Mariana
Buruiană. În jurul nostru erau tot felul de oameni. Cei mai mulți, ca și noi, cu
entuziasmul și determinarea să facem ce putem ca să ajutăm. Alții atenți, cu ochii pe
noi, căutând să ne memorize figurile, să facă o listă parcă a tuturor celor de acolo.
Eram însărcinată în luna 6-a. Nu ma gândeam de loc ca sunt în vreun pericol, bucuria era
prea mare. Ne-am întins mâinile să apărăm Studioul 4. Au venit Valeriu Moisescu și Ioan
Alexandru pe care l-am ajutat să intre în studioul de unde se transmitea. Noi, afară, nu
știam ce, dar era de bine dacă Caramitru și Dinescu erau acolo. Am stat acolo toată
noaptea. Începuse să se tragă. Geamurile săreau în toate parțile împușcate. Panica era
mare. Speranța și mai mare. Făceam exact ceea ce se dorea de la noi, pentru a valida
lovitura de stat.
În câteva zile am pierdut și copilul și speranța. Pe 30 decembrie încă se mai trăgea în
București. Cine trăgea? Nu cred ca vom ști ani buni, încă.

--------------------------------------------

7
Nicholas întreabă un spectator: ce credeți, a fost sau n-a fost revoluție?
Spectatorul răspunde.

IOANA FLORA
Am întrebat și noi câțiva cunoscuți. A fost sau n-a fost revoluție?

IOANA PAVELESCU
Ai fost în stradă în decembrie 1989?

IOANA BUGARIN
Dacă tu nu erai născut, ce ți-au zis părinții tăi de moartea lui Ceaușescu?

FILIP A. CONDEESCU
Fiecare are câte o poveste de la revoluție.

IOANA FLORA
Chiar dacă a văzut-o doar la televizor.

IOANA BUGARIN
Sau pe YouTube.

FILIP A. CONDEESCU
Asta e relatarea lui Iulian Comănescu, student la Politehnică în ‘89, apoi ziarist, blogger,
patron de firmă, soț, tată, și altele:
Pentru mine, Ceaușescu a căzut pe un concert al lui Phil Collins, pe care îl vedeam la
video cu niște prieteni, pe 22, la prânz, mai precis în momentul în care Coco a intrat pe
ușă fără să mai bată, cu două sticle de vin în mână, exultând: „Gata! S-a terminat! E lume
pe stradă, unii au scos un televizor pe geam...” Concertul nu l-am terminat nici în ziua de
azi, am dat pe TV, unde Dinescu și Caramitru erau cu „Fraților, am învins!”.
După ce am căscat ochii o vreme la televizor, am plecat să apărăm și noi Revoluția, prin
oraș, cu un autobuz plin, care circula fără număr din Drumul Taberii. Pe la Moghioroș am
coborât, nu mai știu exact de ce, dar cârciuma pieței, „la varice”, era plină de bețivi
fericiți. Mărșăluind alert, cum am presupus că fac revoluționarii, am început să facem
semnul victoriei și să strigăm:
- Revoluție, revoluție!
Bețivii au răspuns ca niște bețivi revoluționari ce erau, cu semne și cuvinte de încurajare.
- Haideți cu noi!
- Ăăă, mergeți voi, că venim și noi după aia...
Din centru îmi amintesc doar mirosul omniprezent de lumânări și bălțile de sânge în care
pluteau bani. Era o tristețe funerară. „Se terminase”, am conchis și ne-am întors în
cartier. La ușă, maică-mea ne-a întâmpinat cu o mutră îngrozită și, când i-am spus că s-a
terminat tot, ne-a arătat ce se întâmpla la televizor. Prin locurile în care făcusem noi
pelerinaj erau alte gloanțe și alți morți. Mulți...

8
Peste câteva zile, pe 29 decembrie, eram cu prietenul Chiriță, un lungan bubos,
ochelarist, care venise și el să lupte pentru Revoluție cu arma-n mână. Spre noi a venit
veste, nu știu de unde, că la CC e o întrunire a fostului CC, care e nemulțumit de situația
creată. Fostul CC? ne-am uitat lung unul la altul. Au potențial de restaurație.
Pentru copii, că nu știu pentru cine scriu toate prostiile astea, CC-ul e Ministerul de
Interne, clădirea cu balconul din care a dat din mână Ceaușescu ultima oară, pentru a
fugi ulterior cu elicopterul. Azi, e bine mascat de Țeapa-n Cartof, sculptura aia genială în
jurul căreia fac ture skaterii când treci pe lângă. Nu poți anula o oroare istorică decât cu
o oroare estetică...
În orice caz, pe seară ne prezentăm la intrarea în CC, la ușile alea pe care le deschisese
Iulian Vlad cu o săptămână înainte, ca să intre revoluționarii cam în același timp în care
Ceaușescu o tăia spre acoperiș și se îmbarca în elicopterul care avea să-l ducă spre
neant. Intrăm, în hol era o coadă lungă. Ne agață un maior.
- Pentru certificate de revoluționar? Acolo, băieți.
- Bine, da’ noi n-am fost. Am ieșit doar pe 22, ca toată lumea.
- Păi și ce? Tot revoluționari. Dacă ați intrat acuma în Ceceu...
- Să trăiți, noi n-am fost, am fost doar pe 22.
- Hai, măi, băieți, luați-le, o să vedeți că sunt bune! Oricine se așază la coada aia are
dreptul.
Ne-am întors în Politehnică, unde acțiunile de coordonare și șefie continuau.
Pe scurt, am reușit să dau vreo doi porci de profesori afară, a fost neplăcut și activitatea
sindical-studențească era destul de plicticoasă. Ca și studenția.
Am legat Politehnica de gard și m-am făcut ziarist. Porcii ăia doi s-au întors la catedră.

IOANA PAVELESCU
Mulți s-au întors în funcții de conducere ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat...

IOANA BUGARIN
Totuși, au murit oameni la revoluție pentru ca lucrurile să se schimbe...

IOANA FLORA
Măcar avem libertate de exprimare acum... Nu mai e cenzură.

IOANA PAVELESCU
E auto-cenzură...

IOANA BUGARIN
L-ați văzut pe tipul ăla care face greva foamei în Piața Victoriei, în fața guvernului?
Protestează că nu se respectă legea 341/2004, nu se dau compensațiile promise
revoluționarilor... (se uită pe iPhone)

IOANA PAVELESCU
S-au dat prea multe patalamale de revoluționari, nici nu se mai știe cine ce a făcut—

9
IOANA BUGARIN
Am intrat pe un grup pe Facebook numit “Revoluția din 1989”. Uite ce zice un tip:
În 30 de ani, nimeni nu a căutat soluții pentru cei care au fost în linia întâi, dar au plecat
din țară. Alexandru Ciotîrlă a fost primul român care în dimineața zilei de 22 decembrie,
în fața trupelor USLA, la Piața Romană, a tăiat stema RSR de pe steaguri și a avut curajul
să sară in fața unui tab, deși un soldat a deschis focul. Trăiește acum în Spania, și azi,
când vine să se informeze despre ceea ce se întâmplă cu mișcarea revoluționară, cei din
secretariat îi vorbesc despre un copil înfășurat în steag, numit Gavroche… Nu i s-a dat
nici o compensație. Nici măcar certificat de revoluționar.

IOANA FLORA
Acum, pe bune... N-ar trebui uitați cei care au fost acolo, în linia întâi…

IOANA BUGARIN
Pe Facebook toți se ceartă și se înjură... Că ăla e revoluționar de hârtie, că ăla a fost
securist, că ăsta care face greva foamei are probleme psihice... Nu știu ce să mai cred...

IOANA PAVELESCU
Nu suntem în stare să avem o unitate de opinie noi, românii...

IOANA FLORA
Țara cârcotașilor...

IOANA PAVELESCU
De aia am avut nevoie de regi germani. Dar să nu divagăm. Avem o piesă de jucat.

IOANA FLORA
Hai, la lucru!

IOANA BUGARIN
O pauză de țigară?

IOANA FLORA
Nici o pauză.

FILIP A. CONDEESCU
Stai să beau niște apă…

IOANA PAVELESCU
Hai măi copii să începem...

Actorii se pregătesc de piesă. Pun un detaliu de costum. Beau apă, se comportă natural,
așa cum se pregătesc actorii să iasă în scenă pentru un show.

10
Actorii se duc la music stands.

Pe ecran scrie:

THE REVOLUTION PROJECT / PROIECTUL REVOLUȚIA

PARTEA a II-a: O PIESĂ DE TEATRU (inspirată de realitate)

KILOMETRUL ZERO

-----------------------------------------------------------

Actorii vorbesc publicului de la music stands.

IOANA FLORA: My name is Ioana and I’m gonna play Bianca.

IOANA BUGARIN: My name is also Ioana and I’m gona play Ana.

IOANA PAVELESCU: My name is ... guess what – Ioana. I’m gonna play Casandra.

FILIP: My name is Ioana. Just kidding. Ioana is a very popular name in Romania.
I’m Filip and I’m gonna play Radu. Yea.

BUGARIN: Acum începe ficțiunea.

FLORA: O ficțiune bazată pe realitate.

PAVELESCU: Pe realități.

FLORA: Pe povestea mea.

BUGARIN: Și a mea.

FILIP: Și a mea.

PAVELESCU: Și a altora.

BUGARIN: Și a părinților mei.

FILIP: Și a Savianei.

FLORA: Și a Ioanei.

PAVELESCU: Și a Ioanei.

11
BUGARIN: Și a... Ioanei.

FILIP: Și a lui Horia, Andu, Ilie, Marian...

FLORA: Ileana, Irina, Raluca, Smaranda...

BUGARIN: Dan, Ovidiu, Anca, Betty

PAVELESCU: Răzvan, Mariana, Luc, Cristina

FLORA: Iulian, Oana, Adela, Veronica

BUGARIN: Ecaterina, Vasile, Gabi, Doru

FILIP: Și alții

FLORA: Mulți alții

BUGARIN: Okay. Deci a fost sau n-a fost Revoluție?

PAVELESCU: N-a fost

FILIP: A fost

FLORA: Revoluția mea

BUGARIN: A mea

PAVELESCU: Și a mea

FILIP: A noastră

FLORA: O sumă a revoluțiilor personale

BUGARIN: Un nou val

PAVELESCU: O ficțiune?

Nu Nu Da Da

FLORA: O realitate

BUGARIN: Așa cred

12
FILIP: Mai multe realități

PAVELESCU: Anyway

FILIP: Hai să spunem ceva oamenilor ăstora

FLORA: Sunt americani?

BUGARIN: Nu, români

PAVELESCU: Ce contează, sunt spectatori

FILIP: Globali, așa se zice-acum

FLORA: Trans-globali

PAVELESCU: Hai, hai să-ncepem

BUGARIN: O poveste

FLORA: O realitate

FILIP: Posibilă

BUGARIN: Imposibilă

PAVELESCU: Hai gata

TOȚI: Să începem

Începe înregistrarea cu ANA ARE MERE (song sau copil).

Începe piesa.

-----------------------------------------------------------------

13
KILOMETRUL ZERO

Personaje

ANA
20. Studentă la arte plastice. Trăiește în București. Participă la revoluție. Desenează
graffiti pe ziduri.

BIANCA
15 – 45. Scriitoare de origine română. Autoare de romane SF. A fost măritată cu un
African-American. Nu are copii. Locuiește în New York.

RADU
22 – 52. Hair Stylist de origine română. Gay. Locuiește în Madrid, Spania.

CASANDRA
28 – 58. Garderobieră la Teatrul Național din București.

Timpul Acțiunii: 2019 și 1989.

---------------------------------------------------

Un zid cu graffiti.
Ana pare că iese din zid și vorbește publicului.

ANA
Ana are mere. Ana are mere. Ana are mere...
Prima propoziție pe care am învățat să o scriu la școală.
Întâi am învățat să facem bastonașe.
N-am înțeles de ce facem bastonașe.
Bastonașele sunt rele, bat copii, am zis.
Nu, a zis tovarășa învățătoare.
Bastonașele noastre sunt bune, ajută bătrânii să meargă.
Așa am învățat să fac bastonașe bune.
Apoi n-ul dintr-un bastonaș. Și m-ul. Două bastonașe lipite.
Apoi a-ul. Fără bastonașe. Rotund, frumos, cu codiță.
Apoi r-ul. Nici-o legătură cu bastonașele.
E-ul are așa, o siluetă elegantă, e frumos.
Apoi minune – din a și m și n și e și r a ieșit ea.
Propoziția. Ana are mere.
Am scris-o pe zidul ăsta de 100 de ori.
Vă place?

14
Nu vă uitați așa nedumeriți.
Nu vă cer un efort de imaginație.
Sunt acolo.
Litere. Cuvinte. Fraze...
Degete. Picioare. Trupuri...
Chipuri. Cântece. Voci...
Sunt acolo, în zidul ăsta.
Nu le vedeți?
Vă rog. Vă rog.
Concentrați-vă.

-------------------------------------------------------------

2019, toamna. Manhattan, New York.


Biroul Biancăi. Munți de cărți. Măști africane.
Bianca lucrează pe laptop.

BIANCA
Proiectul Revoluția...
Nu pot. Nu pot să scriu despre asta.
Nu mai vreau să mă gândesc la trecut.
I’m over it. O.V.E.R.
Dar ce, puteam. Nu, nu puteam să le zic nu.
„30 de ani de la căderea Corinei de Fier,
Zidul Berlinului, Revoluția, Schimbarea” bla bla
„Sfârșitul Comunismului”
„Tu ești româncă, un autor respectat, scrie ceva.”
Nu ești invitat în fiecare zi să scrii pentru The New York Times.
Cum puteam să zic nu. Imposibil să zic nu.
Și totuși...
Romanele mele sunt Science Fiction.
Ficțiuni, extratereștri, vietăți hibride, ciudățenii IT, roboți, holograme, VR, cyborgs...
Evadări în viitor. Lumi care nu există.
Decât în imaginația mea.
The Revolution Project. Proiectul Revoluția.
Mai dificil decât pare.
Imposibil?
Hai gata, Bianca baby.
Destulă autocompătimire tipic românească.
Enough is enough.
La lucru.

---------------------------------------------------

15
2019, toamna. Madrid, Spania.
Radu coafează o perucă în fața unei oglinzi mari din salonul lui: „RADU - Hair Stylist”.

RADU
Hai că te fac ca în Todo Sobre Mi Madre, filmul lui Almodovar. Artistă te fac. Star. Cum
zicea maică-mea, Dumnezeu s-o odihnească: „Taică-tu nu e frizer, e artist capilar, așa să
zici acolo la universitate la București. Să nu zici unde, la Focșani, s-o lași așa, artist
capilar. Să nu te creadă ăia vreun provincial.” Asta e, mamă. Uite că și eu am ajuns artist
capilar. Am salonul meu. La Madrid. Cred că ți-ar plăcea aici, e mai tare ca Focșaniul,
Bucureștiul și toată România...
Okay, ce se întâmplă cu mine? Vorbesc cu peruca, mă conversez cu maică-mea care-i
moartă. Am înnebunit? Am fumat ceva? Nu, nimic. N-am mai fumat, n-am mai tras pe
nas de când m-am însurat cu Pedro și am adoptat-o pe aia mică. Suntem și noi părinți
acum, avem o responsabilitate. Ce să-i zic Gloriei când se face mai mare? Taică-tu a fost
un drogat, a renunțat la facultate, a fost căpșunar, a făcut și trotoarul o vreme... Nu, n-
am să-i zic așa ceva niciodată. O să-i spun lucruri care s-o facă mândră de mine. Taică-tu
a fost un artist, a făcut doi ani la arte plastice în București, a imigrat în Spania... Nu e
ușor să fii imigrant. O iei de la zero. Cazi, te ridici, cazi din nou, te ridici din nou.
Supraviețuiești. Taică-tu e un supraviețuitor. Asta o să-i zic.

--------------------------------------------------

2019, toamna. București.


Casandra e garderobieră la Teatrul Național, în timpul unui spectacol.

Vorbește singură, e învățată să facă asta.

CASANDRA
Ia uite câte jachete, pardesie, pălării, și e de-abia mijlocul lui octombrie... Festivalul
Național de Teatru. Lume bună. Lume nebună. Oameni, muritori... Îi văd pe dinăuntru și
pe dinafară... Le văd trecutul și viitorul... Îi văd vii și morți... Am eu darul ăsta. Ca-n
spectacolul ăla mare al lui Andrei Șerban. Tragedia antică. Sau Trilogia antică? Trebuie să
scrie p-aici pe vreun afiș. Sau la arhivă...
Casandra. Mă cheamă ca pe aia de la Troia. Blestemată să profețească viitorul, dar
nimeni să n-o creadă. Pentru că a refuzat un zeu care a vrut să i-o tragă...
Că așa era cu zeii, vedeau o muritoare și se transformau în bivoli sau cerbi sau mai știu
eu ce, că erau în călduri și li se punea pata pe câte una... Sau o puneau de un război doar
așa că-i apuca să se răzbune pe câte un om... Că nu i-a cinstit cum trebuie, că nu i-a
ridicat în slăvi, așa ceva...
Așa fac toți ăștia de la putere, cum ajunge unu mare șef, cum crede că poate face orice
cu oamenii, că e el mare și tare... Așa a fost și Ceaușescu, așa sunt și ăștia de-acum,
politicienii, nimic nu s-a schimbat...
Au murit oameni la revoluție, ne-am sacrificat copiii, pentru ce, ca să se ungă ei zei și
dumnezei... Sta-le-ar în gât toată puterea și bogăția...

16
Și ăștia care vin la teatru doar ca să se vadă pe sticlă, că poate-i prinde vreo cameră TV,
baroni de cartiere, miniștri și ministrese, primari și primărese, vedete și vedetuțe, curve
și curvari, botoxați și botoxate, dezaxați și dezaxate, artiști neînteleși, cronicari,
panglicari, căcănari, afaceriști care se dau mari că vin la teatru dar răspund la telefon în
mijlocul spectacolului...
Ce vă place să vă-mpodobiți, mă. De unde aveți mă bani, hai spuneți de unde?
Că pe vremea lui Ceașcă n-aveam nici-un palton, nici-o jachetă la garderobă, era un frig
de-ți îngheța saliva în gură și mintea în cap, da lumea venea la teatru pentru teatru,
pentru piesă, pentru actori, pentru o replică, o șopârliță care le ținea de cald la suflet o
săptămână...

-------------------------------------------------------

Ana vine la garderoba Casandrei.

ANA
Bună ziua.

CASANDRA
V-ați uitat ceva la garderobă?

ANA
Nu. Acum am ajuns.

CASANDRA
E târziu. Spectacolul a început de juma de oră.

ANA
Nu-i nimic.

CASANDRA
Cum nu-i nimic? N-ați venit pentru spectacol?

ANA
Nu.

CASANDRA
Da de ce-ați venit?

ANA
Așa. Ca să vorbim.

CASANDRA
Ești actriță?

17
ANA
Nu.

CASANDRA
Studentă?

ANA
Da.

CASANDRA
La actorie?

ANA
Nu.

CASANDRA
Ești frumoasă. Ai putea fi la actorie.

ANA
N-am talent de actriță.

CASANDRA
Ziceam și eu.
Parcă te-am mai văzut. De aia.

ANA
Sunt la arte plastice.

CASANDRA
Și? Ce vrei, să intri la spectacol pe gratis?

ANA
Nu vreau să intru la spectacol.

CASANDRA
Atunci cu ce pot să te ajut, domnișoară—?

ANA
Ana.

CASANDRA
Așa, și ce vrei?

18
ANA
O țigară.

CASANDRA
A, zi așa. (scoate pachetul de țigări). Ia două.

ANA
Una ajunge.

Ia o țigară. Ia una și Casandra și le aprinde pe amândouă.

CASANDRA
Să nu ne prindă ăștia, că n-avem voie să fumăm aici.

ANA
Nu?

CASANDRA
Nu mai e ca pe vremuri când fumam aici țigară de la țigară...

ANA
De ce?

CASANDRA
Pe ce lume trăiești? Legea. Nu mai e voie.

ANA
Legea?

CASANDRA
Da, e o lege.

ANA
Nu știam.

CASANDRA
Ești din străinătate?

ANA
Nu. De aici.

CASANDRA
Cu capul în nori. Așa sunt tinerii din ziua de azi.
Nimic nu știți din ce se petrece în jur.

19
ANA
Nu suntem așa. Ieșim în stradă când trebuie.

CASANDRA
Bine, bine. Da, știu. #Rezist și chestii din astea. Da ați reușit să schimbați ceva? Nimic.
Corupții tot corupți. Țara asta e incapabilă de schimbare adevărată. Tinerii noștri pleacă
în străinătate ca să facă ceva. Nu te poți realiza aici. Oricât ai fi de bun. Doar dacă te fuți
cu cine trebuie. Sau ești fata vreunui barosan. Doar așa mai ai o șansă... Eu zic mai bine
pleacă și tu. Acu cât ești tânără. Ca să nu trebuiască să faci compromisuri...

ANA
Am fost plecată. Da m-am întors...

CASANDRA
Acu văd... Ești murdară de vopsele.

ANA
Am făcut niște graffiti pe clădiri...

CASANDRA
Nu mai renovează ăștia clădirile vechi... O rușine!...
Noroc cu voi artiștii că mai puneți o culoare, un ceva frumos pe ele...

ANA
Eu prefer ceva urât. Ciudat. Sau manifeste. Politice.

-----------------------------------------

2019, toamna. Madrid, Spania. Salonul lui Radu.


Intră Ana.

RADU
Ola.

ANA
Bună.

RADU
Româncă?

ANA
Da.

20
RADU
În vizită în Spania sau la muncă?

ANA
Sunt studentă.

RADU
La ce?

ANA
Arte Plastice.

RADU
Pe bune?! Și eu am făcut doi ani la Arte Plastice.
Apoi a venit revoluția, schimbările, am plecat la muncă, la căpșunărit...
Unde studiezi, la Universitatea din Madrid?

ANA
Nu. La București.

RADU
Acolo am făcut și eu! Acum o sută de ani, în 1989.

ANA
O sută de ani?

RADU
Ei, na. Glumeam și eu. Cine mai e rector?

ANA
Spătaru.

RADU
Tot Spătaru?
Trebuie să aibă vreo două sute de ani acum...

ANA
Haha. Ce glumă bună.

RADU
Tu chiar semeni cu o colegă a mea. Nici nu mai știu pe unde e. Nu m-am dus la nici o
revedere. De ce să mă duc? N-am terminat facultatea. Mai apare unul sau altul din foștii
colegi cu o expoziție aici. Nu mă duc. N-are rost. M-am lăsat de artă.

21
ANA
Și asta e artă. Ce faci tu.

RADU
(râde) Da, artist capilar. Așa zicea mama.
Vrei o tunsoare, un permanent, ceva?

ANA
Prefer părul natural.

RADU
E okay părul natural. Dar nu strică să-ți schimbi look-ul din când în când.
Face bine și la psihic.

ANA
Crezi că am probleme psihice?

RADU
Nu te supăra pe mine că zic, dar pari așa cam... High...
Ai fumat ceva?

ANA
Un pachet. Încerc să mă las.

RADU
Aha. Și? Ai nevoie de ceva? Sper ca nu ești—
Te întreb direct – ești traficată?
Te-au adus aici cu forța, te-au silit să te prostituezi?

ANA
Doamne ferește...

RADU
Eu știu ce zic. Nu mi-a fost ușor să fiu gay în România când te arestau și te băteau de-ți
suna apa în cap sub Ceaușescu. Nu mi-a fost ușor nici aici, că n-aveam bani și a trebuit să
fac multe... Nu te jena de mine.

ANA
Nu mă jenez, dar nu, nu sunt prostituată. Nu sunt traficată.
Dar bătăi am luat și eu... Te-nțeleg.

RADU
Aici sunt acceptate și căsătoria gay și adopția încă din 95...

22
ANA
Eu nu sunt gay. Dar am avut colegi care au pățit multe pentru că sunt gay...

RADU
Aoleu, da! Parcă am citit că a fost și un referendum propus de Biserică, voiau să
definească iar familia ca aia tradițională, între un bărbat și o femeie, și să bage asta în
Constituție, nu? Anul trecut cred. N-am urmărit cu atenție. Să-ți spun cinstit, m-am cam
detașat de tot ce înseamnă România. Trebuie să uiți multe ca să poți merge înainte. Arta
uitatului e cea mai importantă pentru a rămâne sănătos la cap.

ANA
Eu cred în puterea memoriei. Nu trebuie să uiți nimic.
Oamenii sunt doar suma aminitirilor lor...
Fără memorie nu suntem nimic.

RADU
Interesantă teorie. La vârsta ta, sigur, asta trebuie să crezi. Că oamenii sunt o pânză albă
pe care viața așterne culori sub forma amintirilor. O carte de memorii care se umple
încet încet...

ANA
Exact!

RADU
Vezi că știu și eu să vorbesc ca tine... Câți ani ai? 18?

ANA
20.

RADU
O să-ți mai schimbi părerile... Vorbim peste vreo 20 de ani.
Dacă mai trăim până atunci.

------------------------------------------------------------

2019, toamna. Manhattan, New York. Biroul Biancăi.


Bianca lucrează pe laptop.

BIANCA
Noroc cu blogul tipului ăstuia... ia uite... are o grămadă de documente de la revoluție,
bine organizate... are și video... și transcrierea înregistrărilor... Yes! ... Thanks, Marius
Mioc! Mă salvezi de la lots of hours of research...
Uite Asociația Revoluționarilor... Pagina lor de Facebook...
Hmmm... Okay... Wow...

23
(nu se mai uită la laptop, ci la scaunul gol din față.)
Bianca Nkosi, fostă Ionescu, ce ai făcut la Revoluție?
Ce e ăsta, un interogatoriu? Pe care mi-l iau singură?
Asta ar fi tare, să fie o clonă a mea care vine să-mi ia un interviu.
Sau să mă interogheze despre revoluție.
Sau să-mi dea una-n cap ca să mă trezească. Să-mi amintească.
Nu, nu o clonă, o hologramă.
Sau o fantomă. Nu, cu fantome s-a mai făcut.
Okay, e un sâmbure de roman SF în asta.
Hai, back to work.
Trebuie să scrii despre ceva real: Revoluția din decembrie.
Ai fost acolo. Știi.
Concentrează-te. Adună materiale.
Poți s-o faci. Poți să scrii despre asta.
Poți să zici “pot” până când poți.
Pot... Pot... Pot... Pot... Pot...
Nu mai zi în română că te gândești la marijuana.
I can do it... I can... I can...
Și care e problema cu marijuana? E legal acum.
Ce le fumai, ex-ul meu cu nume frumos, Melokuhle Nkosi – Melo…
Mi-e dor de tine, Melo… Nu, nu mi-e dor.
Cum era replica aia din Caragiale – jună sunt, de nimeni nu depand...
Asta aș vrea să citesc acum în română - o farsă, o comedie.
N-am nici cel mai mic chef de tragedii...

Deschide un sertar, scoate niște marijuana, își face o țigară. Fumează.


Intră Ana.

ANA
Bună ziua.

BIANCA
Bună— Cum ai intrat aici?

ANA
Era ușa deschisă.

BIANCA
Și ce dacă era deschisă. Tot trebuia să bați la ușă.
Sau să suni înainte să vii.
Bine, sunt eu scriitoare de romane SF și în general apreciez o intrare spooky, dar—
Anyway. Ai venit pentru postul de personal assistant, da?
Trebuie să mă ajuți cu documentarea asta de la revoluția română.

24
ANA
Pot să vă ajut.

BIANCA
Citești și vorbești foarte bine românește?

ANA
Sigur.

BIANCA
Ești studentă la NYU?

ANA
Nu, în București. Am luat o pauză.

BIANCA
Ai venit să lucrezi aici un semestru?

ANA
Vreau să vă ajut.

BIANCA
Well, poți să începi în – două minute.
Mi-e foarte greu cu research-ul ăsta.
Nu suport să mai citesc despre asta, să văd imagini...
E prea mult.
Selectează tu ce e mai important și mă uit doar la alea.
Fă o listă cu ideile mai importante. Cronologia evenimentelor etc.
Vreau să am transcrierea înregistrărilor.
Imaginile video îmi dau anxietate.
Tu ești tânără, n-ai fost la revoluție, e bine și pentru tine să mai afli una alta...

ANA
Sunt curioasă ce s-a întâmplat pe 22 decembrie, da…

BIANCA
A început pe 21 decembrie. De fapt a început la Timișoara pe 16 decembrie, dar o să ne
focusăm pe București.

ANA
Da.

BIANCA
20 de dolari pe oră e okay? Și începi lucru imediat.

25
ANA
Bine. (se uită pe pereți) Astea sunt măști africane?

BIANCA
Îți plac?

ANA
Sunt— puternice.

BIANCA
Am fost măritată cu un tip din Africa de Sud. Făcea măști.

ANA
Ce s-a întâmplat. A murit?

BIANCA
Nuuu. Povestea clasică. M-a părăsit pentru una mai tânără…
Bărbații ăștia sunt atât de predictable… Pe toate continentele.
Dar nu te-am întrebat cum te cheamă...

ANA
Ana.

BIANCA
Ca-n legendă. Ana lui Manole.

ANA
Ziua ce zidea, noaptea se surpa...

BIANCA
Sper că aici la New York scăpăm de blestemul ăsta. Ce construim rămâne.
Please, nu cultiva mentalitatea asta tipic românescă...

ANA
Chiar am copilărit la Curtea-de-Argeș.
Mă ducea bunicul să mă joc în curtea mânăstirii, îmi arăta locul – era un fel de graffiti
roșu pe zid - și zicea:
“Uite, acolo au zidit-o pe Ana.
Ca să poată construi Manole biserica asta....
Sacrificiul necesar pentru a crea ceva măreț...
Dacă asculți cu atenție, poți auzi plânsetul Anei și acum...”
Îmi puneam capul cu codițe pe zid și ascultam...

26
BIANCA
Să-ți pun drept toată chestia asta cu jertfa pentru creație mă enervează foarte tare.
Ne înnebuniseră la școală cu legenda asta. Cum a trebuit Manole să-și sacrifice nevasta
iubită, și gravidă, să o zidească de vie ca să construiască el, artistul, o capodoperă
arhitectonică, bla, bla... De ce nu s-a zidit pe el?

ANA
Și cine ar fi construit atunci biserica?

BIANCA
Putea să— lase planuri detaliate meșterilor ca să construiască singuri mânăstirea.
Am vrut la un moment dat să scriu și un roman SF, cu o Ana care iese din ziduri și-l
bântuie pe Manole și pe toți arhitecții, constructorii de biserici, călugării, popii…
Așa ca să nu-și accepte soarta ca o proastă, să facă și ea ceva…

ANA
În varianta aromână și cea grecească, Puntea din Arta, sfârșitul e altul.
Ana îi blesteamă. Le zice – cum tremur eu acum, așa să tremure puntea o dată la șapte
ani, până un om cade în apă și moare...

BIANCA
Interesant.

ANA
Deci nu-și acceptă pasivă moartea. Dar devine un fel de criminală…

BIANCA
Ca Medea. De câte ori femeile se răzbună, sunt criminale. Când un bărbat se răzbună și
omoară, e bărbat, e luptător, e tare…
Femeile puternice nu plac bărbaților. Și nu le plac nici femeilor, asta e problema.
Nu ne ajutăm una pe alta.

ANA
Mie îmi plac femeile puternice. Ca dumneavoastră.

BIANCA
Ei na, am și eu momentele mele slabe, de anxietate…
Dar mă uit la cărțile astea. Romanele mele…

ANA
E important să lași o urmă a vieții tale…
Să nu uite lumea că ai existat.

BIANCA

27
Eu mă gândesc mereu la viitor, nu la trecut.
La următorul proiect.
Și aici începe rolul tău.
Dacă am documentarea necesară, o să pot să scriu articolul...

ANA
Nu e ușor să scrieți despre revoluție…

BIANCA
O să scriu.
În câteva zile mă apuc.
Hai, la lucru. Poți folosi laptopul meu.
Ai și paginile alea printate – declarații, transcrieri...
Nici o vorbă în următoarea oră.
Eu stau aici, fumez, și mă uit pe pereți.
Sau mă uit la tine.
Nu te stresa, nu mă dau la tine.
Ăsta e felul meu de a mă concentra.
De a gândi.
De a penetra o idee…

Bianca se așează pe un fotoliu/scaun.


Ana se așează în fața laptop-ului și se uită la el.
Nu știe să-l folosească.

BIANCA
Ce n-ai mai lucrat cu un Mac de ultimă oră?

ANA
Nu. Îmi pare rău.

BIANCA
Ahh, te angajez și tot eu fac treaba.
Păi merge așa?

Vine în spatele Anei și îi arată cum se folosește.


Apasă pe câteva linkuri etc.

Imaginile de la revoluție se amestecă și se suprapun. Video?

O polifonie/cacofonie de voci și imagini invadează scena.

---------------------------------------------------

28
Mai târziu.

ANA
Ce nebunie a fost în 22 decembrie. Doamne...
Nu înțeleg cine a tras în oameni.
21-22 Cine-a tras în noi?
Am văzut atâtea imagini, documente din 22 decembrie, din 23, din 24, din 25...
Nu sunt destule din 21 decembrie.
Nimeni nu știe ce s-a-ntâmplat cu adevărat în 21...

BIANCA
Pe 21 nu se știa încă dacă regimul va fi răsturnat...

ANA
Dar a fost sau n-a fost revoluție?
A fost lovitură de stat?

BIANCA
Nu știu.

ANA
Se știa deja ce o să se întâmple?
Revoluția a fost regizată?
De către cine?

BIANCA
Habar n-am. Rușii. Americanii.
Sau chiar Securitatea.
Orice e posibil.
Au trecut 30 de ani și totul e încă neclar.
Nu știu ce-o să scriu în articol.

ANA
Dar nu se poate! Nu se poate ca oamenii să fi murit pentru nimic.

BIANCA
Așa e la revoluții, unii mor, unii scapă...

ANA
Sunteți cinică...

BIANCA
Încerc să fiu realistă.
Văd că te-au marcat și pe tine imaginile alea.

29
Și te-am angajat ca să fii tu aia detașată...

ANA
Și de Crăciun. Să-i omoare de Crăciun...

BIANCA
A fost așa ca un fel de cadou pentru poporul român.
Moartea dictatorului...

ANA
Nu mai era numit tatăl poporului?

BIANCA
Suntem un popor care are o relație complicată cu tații lui...

ANA
Vă arde de glumă...

BIANCA
Nu glumesc deloc. Poporul nostru nu are încă nici un fel de closure după atâtea traume
istorice...

ANA
Closure? Ce înseamnă closure?

BIANCA
Un fel de— împăcare cu trecutul.

ANA
Și dumneavoastră aveți asta, closure? Aveți?

BIANCA
Domnișoară Ana... Cred că ziua dumitale de muncă aici s-a terminat.
E clar că nu ți se potrivește job-ul ăsta.

Ana începe să tremure.

ANA
Nu se poate așa... Nu se poate...
Să-i uităm pe cei morți în stradă...
Pe cei morți în pușcării...
Aud plânsetul lor în fiecare zid...
Dacă asculți cu adevărat, zidurile vorbesc...
Zidurile știu totul...

30
BIANCA
Vai de mine... Liniștește-te...
Nu mi-am închipuit că te va afecta în halul ăsta.
Tu ești din altă generație, n-ar trebui să—

Ana fuge din biroul Biancăi.


Bianca o urmărește cu privirea, derutată.

-----------------------------------------------------------------

2019, toamna. București.

Ana pare că face graffiti pe zidurile unor clădiri.

Nu se vede însă nimic din ce desenează ea.

ANA
Peștii înoată, dar nu dansează.
Culorile dansează, dar nu plutesc.
Norii plutesc, dar nu vorbesc.
Zidurile vorbesc, dar nu zboară.
Păsările zboară, dar nu socotesc.
Oamenii socotesc, dar nu-și amintesc.
Ana își amintește, dar n-are mere.
Ana n-are mere.
Ana n-are mere.
Ana n-are...
Ana...

------------------------------------------------------------------

2019, toamna. Madrid, Spania. Salonul lui Radu.


Intră Ana.

RADU
Hei. Pe unde ai umblat?
Ziceai că dai pe-aici mai des.

ANA
Am bântuit, pe ici pe colo.

RADU
Ai fost în România?

31
ANA
Și-n România.

RADU
Ai pictat, ai lucrat ceva?

ANA
Graffiti.

RADU
Doar n-o să trăiești din graffiti. Îți trebuie o slujbă.
Poți lucra aici, cu mine, dacă vrei.

ANA
Nu caut de lucru.

RADU
Oi fi vreo fată de bani gata...

ANA
N-am bani, dar nu contează... Am venit să-ți spun:
Să fii la București pe 21 Decembrie la miezul nopții.
Se comemorează eroii de la Revoluție.
30 de ani.

RADU
La miezul nopții?

ANA
Așa s-a decis.

RADU
Cine a decis?

ANA
O organizație de revoluționari.
Trebuie să vii. Ai fost și tu la revoluție.
Ai fost și la Arte Plastice.
Ai plecat din țară.
N-ai mai dat pe la școală...

RADU
E organizat de ăia de la Arte Plastice?

32
ANA
E organizat de mine.

RADU
Ia te uită. Marea activistă.
Te-ai băgat în politică?

ANA
Nu. Doar comemorăm eroii.
E important să vii.
Nu poți lipsi. E foarte important.
Vin și alții din diasporă.

RADU
Okay. O să mă gândesc.
Am auzit că a fost un miting mare al diasporei anul trecut pe 10 august...
Și au pus apă și gaze lacrimogene pe ei.

ANA
Ți-e frică să vii?

RADU
Ei na, cum o să-mi fie frică.

ANA
Să nu cumva să nu vii...
Că atunci să vezi sufocare cu gaze lacrimogene.

RADU
(râde) Mă ameninți?

ANA
Eu doar îți spun. Nu e bine să lipsești.
Ai nevoie de asta.

RADU
Fetiță frumoasă și cam nebună... N-am deloc nevoie de asta.

ANA
Ba da. Îți trebuie, cum zic americanii, closure.

RADU
Ce-mi trebuie? Nu-mi trebuie nimic din România.

33
ANA
Împăcarea cu trecutul.

RADU
Sunt împăcat cu prezentul. Asta e mai important.

ANA
O să-ți facă bine. Crede-mă.

RADU
Acum ești și psiholoagă.
Sau mai degrabă pisăloagă…
Uite cum îmi vin în minte noi cuvinte românești...
Fac și jocuri de cuvinte, sunt tare.
Gata. M-am împăcat și cu trecutul.

ANA
Trebuie să vii.
O să te conving.
O să te sun la telefon.
O să îți apar în vise.
O să-ți las graffiti pe pereți.
O să mă teleportez zi de zi aici până te conving.
Trebuie să fii pe 21 decembrie la București.

RADU
Ia uite poeta, ce frumos amestecă ea cuvintele.
Ca pe culori.
Mai vedem. Poate vin.
N-am mai fost de mult în România.
Îi zic și lui Pedro să vină cu aia mică să mergem la ai mei de Crăciun.
O să vedem.
Și asta cu eroii...
E frumos că organizezi ceva.
S-ar putea să vin.
Hai lasă-mă acum că am de lucru.

-----------------------------------------------------------

2019, toamna. București. Noaptea. Ana și Casandra fac graffiti pe ziduri.

CASANDRA
Am înnebunit de tot să mă iau după tine.

34
Să umblu noaptea ca strigoii…
Să fac graffiti pe ziduri…

ANA
Ești talentată.

CASANDRA
Eram eu talentată la multe. Da mi s-a dus totul.
Acu numai vorba și tutunul sunt de mine. Atât.

ANA
Te subestimezi.

CASANDRA
Ei caca, mă subestimez.
Știu eu ce știu.

ANA
Spune-mi și mie. Ca să știu și eu.

CASANDRA
Ce să-ți spun. Ai putea fi copilul meu.
Nu le spui totul copiilor. Mai ții niște secrete.

ANA
Eu cam bănuiesc ce secrete ai…

CASANDRA
I-auzi. Le știi tu pe toate. Habar n-ai…
Unde a ajuns țara asta?
Unii îl jelesc pe Tata Ceașcă la cimitir.
Ăia de ne conduc sunt hoți și corupți.
Tinerii de vârsta ta vor socialism.
Nu mai înțeleg nimic.
Mă uit în viitor ca o Casandră buimacă și ce văd:
Confuzie. Debusolare. Prost gust. Prostie.
Ce pot să fac. Nimic.
Nici măcar sex nu mai am chef să fac.

ANA
Da tocmai faci ceva. Graffiti.

CASANDRA
Ei, asta e o aiureală. Așa ca să nu stau singură acasă. Că m-ai rugat tu. Altfel...

35
ANA
Povestește-mi de la revoluție…

CASANDRA
Ce să-ți spun.
Am ieșit în stradă chiar aici aproape, la Piața Universității.
La Kilometrul Zero, cum i-au zis după aia.
Era plin. M-a împins mulțimea, m-am trezit pe jos la un moment dat.
M-au ajutat niște necunoscuți.
Nu mi-amintesc cum arătau. Nu cred că i-aș recunoaște.
Spiritul conta atunci. Atât.
Parcă ne știam de-o viață.
Și într-un fel chiar așa era... ne știam viețile pe dinafară.
Că erau toate la fel, uniforme...

ANA
Nu mi-a plăcut deloc să port uniformă la școală.
Făceam orice ca să arate altfel.
Coseam o floare de ață roșie. Pictam un fluture.
O dată i-am pus franjuri în culorile curcubeului...
Eram mereu mâzgălită pe mâini, adăugam ceva, cumva, la uniformă...

CASANDRA
Bine făceai.

ANA
Și după ce te-au arestat?

CASANDRA
De unde știi că m-au arestat?

ANA
Tu mi-ai spus.

CASANDRA
Nu mi-amintesc să-ți fi spus.
Mi-o fi scăpat... sau ai și tu ceva din darul ăsta al Casandrei...

ANA
Mie zidurile îmi spun povești...
Povești adevărate.
Știu că ai fost bătută...
Văd că încă te doare...

36
CASANDRA
Da, m-au bătut de mi-au sărit capacele la Jilava pe 21 Decembrie.
În burtă le plăcea să dea că nu lăsa urme...
După aia nu mi-amintesc prea bine ce a fost.
Ne-au dat drumul a doua zi dimineața.
Pe străzi lumea cânta:
Ole, ole, ole, ole...
Ceușescu nu mai e...
Am cântat și eu. Până când au început durerile.
Am ajuns la spital.
Eram gravidă în luna a cincea...

ANA
Ai pierdut copilul...

CASANDRA
Ce vorbești?
Nu l-am pierdut eu, așa, pe stradă.
Mi l-au omorât bandiții ăia care mi-au dat cu picioarele în burtă.
(Începe să cânte)
Mai bine haimana, decât trădător.
Mai bine huligan, decât dictator.
Mai bine golan, decât activist.
Mai bine mort, decât comunist!

ANA
Nu știu cântecul ăsta...

CASANDRA
Ăsta s-a cântat în iunie 1990, la mineriade.
Când au venit minerii să ne bată.
Eram tot acolo, în Piața Universității, că e chiar în fața teatrului...
N-am luat cafteală atunci că m-am dus repede în teatru.
M-am închis la garderobă.
(cântă) Mai bine haimana, decât trădător.
Mai bine huligan, decât dictator…
Da’ mai bine tac dracului din gură să nu scol pe cineva...

ANA
Nu-nțeleg. De ce să vă bată minerii?

CASANDRA
Păi așa că noi tinerii nu mai voiam deloc comuniști.

37
Nici măcar din ăia cu față umană, cum se zicea.
Vrei să-nveți cântecul? E și pe piatra de la Kilometrul 0.
(cântă) Mai bine mort decât comunist!

ANA
Nu știu ce să zic...
Nu cred că e mai bine mort...
Au murit atâția oameni degeaba...
Copilul tău a murit degeaba...

CASANDRA
Ei, gata, cu jalea.
Copilul meu nici n-a apucat să fie viu, așa că...
Ți-am zis eu... voi ăștia tineri o s-aduceți din nou comunismul...
Nimic nu învățați din istorie, nimic...

ANA
Depinde de cine scrie istoria…

CASANDRA
(se uită la graffiti) Ce-am făcut eu aici?
Am vrut să fac un mistreț.

ANA
Seamănă mai mult a taur.

CASANDRA
Atunci e Zeus. Mânios pe muritori că fac numai tâmpenii...

ANA
Mai fac și lucruri bune muritorii…

CASANDRA
Când mergea Ceaușescu la vânat…
Știi că îi organizau vânătoarea ca regizorii:
Acu trimiteți iepurii. Aici zboară prepelițele.
Băgați mistreții. Să intre mistreții!

ANA
Viața aia a fost ca un film nu prea bine regizat…

CASANDRA
Ce înțeleaptă ești tu, fetițo… Parc-ai fi baba Ana, nu o studentă...
Știi povestea cu Păunescu și Ceaușescu la vânătoare?

38
ANA
Poetul cu Cenaclul Flacăra?
Îmi amintesc un cântec de la cenaclu.
(cântă) Odată am ucis o vrabie
Am dat cu praștia-n ea și-am lovit-o…
Pe urmă o zi, și-o viață întreagă…
Am tot plâns-o și am tot jelit-o…

CASANDRA
Bine, unele cântece erau frumoase, dar omul—
Să-ți-o zic pe aia cu rațele.
Merge Păunescu, poetul casei, cu Ceaușescu la vânătoare.
Dau ăia drumul la rațe, drogate, ca să zboare încet și să le nimerească Tovarășu.
Ceaușescu trage dar nu nimerește nici una.
Atunci salvează Păunescu situația, zice:
Priviți aceste rațe
Și moarte ele zboară.
În aer le mai ține
Doar dragostea de țară!
(râde) E bună, nu?

ANA
Nu înțeleg.

CASANDRA
Unde ți-e umorul?

ANA
Sunt aici ca să fac ceva serios…

CASANDRA
Păi facem. Graffiti. Ideea ta.

ANA
Mai mult decât asta. Trebuie să-i aducem împreună pe cei care au uitat.
Memoria ca formă de justiție.

CASANDRA
Ce te-a apucat de vorbești ca din manuale?

ANA
Am văzut asta scris pe un zid. Mi-a plăcut.
Memoria ca formă de justiție.

39
E tare. E adevărat.

CASANDRA
Da, e de la memorialul durerii.
Cei arestați în timpul comunismului.
Care au murit în închisori…

Ana face un cerc roșu pe zid.

ANA
Asta trebuie să facem.
Pe 21 decembrie, la miezul nopții, în Piața Universității.
La Kilometrul Zero. Ne vedem acolo.

CASANDRA
Tu și cu mine?

ANA
Și alții…

CASANDRA
Mai e cât - o lună până atunci?
Trei săptămâni.
La miezul nopții zici?

ANA
Da, ca să fie între 21 și 22…

CASANDRA
Ce idei ai și tu…
Să ne vedem la miezul nopții, ca vrăjitoarele…

ANA
Fă asta pentru mine.
Desenează cercuri roșii pe ziduri.
Rotunde ca niște mere…
Ca niște ținte…

---------------------------------------------------------------------

Bianca, Radu și Casandra vin spre marginea scenei și se uită fix înainte.
Toți o visează simultan pe Ana.
Ana are desenat pe piept un cerc roșu ca o țintă.

40
ANA
Ana are mere…
Ana are mere…
Ana are un măr în piept.
În loc de inimă.
Pe locuri. Fiți gata. Trageți.
Cu arcul. Cu pistolul. Cu bastonașul.
21-22. 21-22. 21-22...
A fost sau n-a fost?
Ana.
Ana vine în fiecare noapte ca o ciocănitoare.
Ca un tren de cușete.
Cu cărămizi uriașe în loc de vagoane.
Ana vine ca un zid.
Care se ridică, se prăbușește, se ridică…
21-22. 21-22. 21-22...
Miezul Nopții. Kilometrul Zero.
Ana vă așteaptă.
Aduceți un măr.
Nemușcat. Roșu. Rotund.
Să ne-astâmpărăm foamea.
Să bem, să ne veselim…
Să trecem, să petrecem…
21-22. 21-22. 21-22...
Vine Ana…

-----------------------------------------------------

2019, decembrie. Manhattan, New York. Biroul Biancăi.


Bianca vorbește la telefon.

BIANCA
Nu pot să-l scriu, Roy. Pur și simplu nu pot să-l scriu…
Știu că vă bazați pe mine cu articolul ăsta, dar—
Sunt alți intelectuali români în SUA care pot scrie ceva rapid.
Cereți-i lui Tismăneanu. Sau Andrei Șerban…
Înțeleg… Sigur… Vreți o femeie care a fost la revoluție…
Corespund perfect portretului robot.
Nu, nu e sarcasm. Am vrut să zic că—
Am încercat, pe bune că am încercat…
Okay… Okay… Asta pot să fac…
Să merg acolo pe 21-22 decembrie și să scriu ceva personal…
Un fel de jurnal de re-întoarcere… după 30 de ani, bla, bla…
Nu bagatelizez… Okay… Okay…

41
Nu, nu mai am familie acolo… Aveam 15 ani… La liceu…
Okay, Roy… Mă duc.
Dar dacă nu-mi iese, nu-mi iese, bine?

----------------------------------------------------

2019, decembrie. Madrid, Spania. Salonul lui Radu.


Radu vorbește la telefon.

RADU
Pedro... Mi amor... Nu te agita...
Sunt planuri de ultimă oră, dar—
Am găsit biletele astea de avion super-ieftine, trebuie să le luăm în 10 minute că—
Bucureștiul nu e la capătul pământului...
Zburăm pe 21, ne întoarcem după Crăciun...
Okay, stăm la hotel, nu la părinții mei.
E un oraș de provincie, dar—
Hai să fim serioși, nu linșează nimeni gays în România în 2019...
Nici măcar într-un oraș mic de provincie.
Asta a fost mai demult...
Da, știu că biserica face presiuni să—
Una e să nu recunoască gay marriage, alta e violența...
Garantez că o să fim în siguranță.
Nici eu nu aș pune în pericol viața fetei noastre, cum poți—
Bine, Pedro, bine...
Nu vreau să ne certăm...
Mă duc singur.
Și mă întorc înainte de Crăciun.
Okay. Mai vorbim acasă...
O iau eu pe Gloria de la școală.
Querido?
Vezi că am gătit ardei umpluți, încălzește-ți tu...

----------------------------------------------------

21 decembrie, 2019. București. Kilometrul Zero. Miezul Nopții.


Casandra e deja acolo, fumând o țigară.

CASANDRA
Oamenii normali dorm în paturile lor.
Mai vezi așa câte-o pereche pipăindu-se în întuneric.
Am minte să vin aici.
Miezul Nopții.
Ora la care ies strigoii.

42
Hai, afară cu voi.
Hai, la masă, la hoinăreală, la dans.
La ciocnit un pahar de sânge.
Hai, să-i pomenim pe morți.
Hai, să le amintim viilor.
De lumea cealaltă.

Vine Radu.

RADU
Nu-mi dați și mie o țigară?

CASANDRA
Sigur. Luați.

Scoate pachetul și-i oferă o țigară. Fumează amândoi în tăcere.

RADU
M-așteptam să fie mai multă lume.
21 decembrie, 30 de ani de la revoluție...

CASANDRA
Mâine la prânz e organizată o manifestare mai mare.
22 decembrie e ziua în care revoluția a învins. Varianta oficială.

RADU
Da, dar pe 21 a fost mai complicat.
Nu se știa încă dacă va fi cu adevărat o revoluție.
Ceaușescu nu fugise. Cei de pe stradă erau arestați...

CASANDRA
Știu, am fost și eu arestată...

RADU
Și eu.

Se uită unul la altul.

RADU
Om fi fost pe aceleași baricade...
E cam întuneric să-mi dau seama…

CASANDRA
Vă amintiți energia din piață?

43
RADU
Sigur! Așa ceva nu se uită.
Totuși am impresia că ne cunoaștem…

CASANDRA
Poate mă știți de la Teatrul National…
Sunt garderobiera teatrului de vreo 40 de ani…
Și mama a lucrat la teatru.
Practic toată viața mea a fost în teatru…
Când tragedie… Când comedie…
Mai mult tragedie…

RADU
Eu nu prea ajung la teatru…
Locuiesc la Madrid.

CASANDRA
Căsătorit?

RADU
Da. Avem și o fetiță.

CASANDRA
Nu-mi arăți niște poze?

RADU
Cum să nu…
(scoate celularul, îi arată)
Ăsta e Pedro, asta mică e Gloria…

CASANDRA
Ce scumpă e…

RADU
Am adoptat-o când avea 2 ani.

CASANDRA
Acum te văd mai bine. Noi chiar ne cunoaștem…

Apare Bianca.

BIANCA
Trei oameni?! Am venit din America pentru un miting cu 3 oameni?!

44
RADU
Se pare că mâine e manifestarea oficială.
Și eu am venit din Spania.

BIANCA
Și unde e diaspora? Numai noi doi?

CASANDRA
Poate mâine...

BIANCA
Ce idioată sunt să vin ca bezmetica în piață la miezul nopții...
Da’ oricum la New York e 5 pm acum. Nu mi-e somn.

RADU
Dacă tot am venit în țară…

BIANCA
Ce ciudat e să fiu din nou aici după atâția ani…

CASANDRA
Dar ce v-a împiedicat să reveniți?

BIANCA
Treaba… Viața…

RADU
Nu e așa ușor să revii…

BIANCA
Uite chiar aici am fost eu la revoluție.
Era o fată, o studentă, care a desenat un cerc roșu pe zid și a zis—

CASANDRA
(o recunoaște pe Bianca) Te știu…

BIANCA
Aici e kilometrul zero al revoltei împotriva dictaturii.
Sau așa ceva... Cred că a și scris asta pe zid.

RADU
Da, da... Colega mea de la Arte Plastice...

45
BIANCA
Erai și tu acolo?

RADU
Da. Dar nu era aici, era un pic mai încolo, înspre Arhitectură…

BIANCA
Exact, nu aici unde-au pus ăștia borna cu Kilometrul Zero.

CASANDRA
Ăsta a fost pus după Mineriadă…

BIANCA
Hai să mergem acolo, unde-a făcut fata aia cercul roșu.

RADU
Hai.

CASANDRA
Toată piața asta e kilometrul zero…

Se duc spre Arhitectură.

Găsesc pe trotoar un cerc roșu cu o sticlă de șampanie în mijloc și câteva lumânări.

RADU
Aici era.

BIANCA
O fi pentru noi șampania aia?

CASANDRA
Ca să-i pomenim pe morți…

BIANCA
Parc-am fi într-un film SF cu sticla asta în mijlocul—

Casandra scoate brigheta și aprinde lumânările.

CASANDRA
Aici ne-au băgat în dubă...

BIANCA
Fata aia a strigat: Jos Ceaușescu! Pe 21 decembrie.

46
RADU
Eram cu colegii mei de clasă... Ea era cu doi ani mai mică.
Nu mai știu cum o chema…

BIANCA
Eu eram în clasa a zecea. Dar n-am vrut să merg acasă după ore.
Am ieșit în stradă.

CASANDRA
Eu eram la teatru, dar am ieșit în stradă. Gravidă în luna a cincea…

BIANCA
Gravidă? Să-mi spuneți mai mult despre asta.
Încerc să scriu un articol…

RADU
Trebuia să mergem la o petrecere, dar un băiat a venit și ne-a zis:
Băi, e groasă… Am auzit la Europa Liberă… A început.

BIANCA
Revoluția…

CASANDRA
Lovitura de stat…

RADU
A fost sau n-a fost revoluție? Nici acum nu știm, după 30 de ani…

BIANCA
Să vă întreb ceva practic. V-ați luat certificat de revoluționar?

CASANDRA
Și-au luat ăia care-au ieșit pe 22 decembrie… După ce Ceaușescu a fugit.
Eu nu m-am dus să le cer.

RADU
Mie nu mi-a zis nimeni de posibilitatea asta…

BIANCA
Eu am aflat făcând research pentru proiectul ăsta…

CASANDRA
(se uită cu atenție la Bianca) Asta suntem noi pentru tine, un proiect…

47
BIANCA
S-au dat compensații la revoluționari. Lunare.
Trebuia să cerem și noi.

CASANDRA
Trăiești în America.
Ce-ți trebuie ție bani de-aici, din pârlita noastră de țară?

BIANCA
E o chestie de principiu.
Și viața e mai scumpă în America. Eu am cheltuieli mult mai mari ca voi.

RADU
Mi se pare aiurea să ceri un certificat de revoluționar…
Toți avem nevoie de bani, dar—

CASANDRA
Acu’ se dau toți revoluționari… E cu șpagă, ca pe vremuri…

BIANCA
E complicat… Tot încerc să scriu despre asta, dar nu reușesc...

CASANDRA
Poți să faci un interviu cu taică-tu, securistu…

BIANCA
Poftim?!

CASANDRA
Nu te-ai schimbat prea mult. Te menții bine...

BIANCA
Ce vreți să spuneți?

CASANDRA
Acum nu ne mai tutuim? Nu-ți amintești de mine?
În stradă. În dubă. În celulă…

BIANCA
Vă rog frumos, eu—

CASANDRA
Ești fata aia de 15 ani. Pe care au scos-o din celulă.

48
BIANCA
Eu am fost aici, în stradă. La kilometrul zero.

CASANDRA
Da, ai fost. Și eu am fost. Ne-au luat în dubă pe-amândouă.
Și atunci aveai așa o energie de sigură pe tine…

BIANCA
Vă rog... Nu am venit aici ca să fiu insultată…

RADU
Hai nu vă certați. Nu e momentul.

CASANDRA
Taică-su a fost securist!
L-ai văzut și tu. Când a scos-o din celulă.

RADU
Ce rost are—

CASANDRA
Ea n-a mâncat nici o bătaie. A venit taică-su și a scăpat-o.
Și nici măcar nu mă recunoaște…

RADU
Au trecut 30 de ani…
Ce mai contează cine a mâncat salam cu soia, cine nu—

CASANDRA
Voi nu vreți să v-aduceți aminte de blestemata aia de celulă…

Tăcere.

BIANCA
Tata a murit acum 7 ani. Cancer la plămâni.
Ești mulțumită?
Fuma ca tine, țigară de la țigară.

CASANDRA
Nu mă bucur de moartea nimănui…
Dar niște lucruri trebuie spuse.
Măcar spuse…

49
RADU
Eu am venit aici ca să comemorăm eroii.
Pentru că m-a invitat o fată, o studentă.

BIANCA CASANDRA
Ana? Ana…

RADU
Da. O știți?

BIANCA
Și pe mine tot ea m-a chemat…

CASANDRA
Anuța a pus la cale toată chestia asta… Reuniunea…

BIANCA
Ne-am luat toți după o fată cu clare probleme mentale…

CASANDRA
Toți avem probleme…

RADU
Și acum ce facem?

CASANDRA
O așteptăm pe Ana.

RADU
Ce frig s-a făcut…

BIANCA
Aveți telefonul Anei? S-o sunăm să vedem care-i treaba. Am înghețat aici…

RADU
(Casandrei) Îmi mai dai o țigară?

CASANDRA
(scoate pachetul) Ia de-aici.
(Biancăi) Vrei și tu?

BIANCA
Nu mai fumez.

50
CASANDRA
(sarcasm) Bravo ție… O să trăiești o sută de ani.

Tăcere. Radu și Casandra fumează.

BIANCA
(izbucnește) Ce vreți de la mine? Nu înțeleg ce vreți de la mine!
Să mă simt vinovată că trăiesc, că respir, că am plecat?
Eram o fetiță de liceu. Habar n-aveam de viață…
Sunt și mioapă. Mi se spărseseră și ochelarii...
Acum am lentile de contact…

RADU
Nu e nevoie de justificări. Nu suntem la un proces aici…

BIANCA
Eram absorbită de mine însămi, de ce mi se-ntâmpla, de revolta mea personală
împotriva tatălui meu și a nevestelor lui mult mai tinere…

RADU
Dacă mă apuc și eu să mă psihanalizez— stăm aici până poimâine…

CASANDRA
Las-o să zică…

BIANCA
Ce vreți să fac acum?
Să plec? Să-mi fac autocritica? Să mă omor?

RADU
Doamne ferește… Hai să fim rezonabili.

BIANCA
I could use a little friendly support…

CASANDRA
Să ne suportăm, cum zic americanii…

Tăcere.

BIANCA
Okay. Am fost privilegiată de regim.
Tata a lucrat pentru Securitate.

51
CASANDRA
Bine că recunoști…

BIANCA
Dar el n-a bătut niciodată oameni, niciodată.
Tata n-ar fi făcut așa ceva.

CASANDRA
Sigur…

BIANCA
El lucra pe politică externă. Ca Pacepa.
Cartea lui Pacepa a fost foarte bine primită în America.

RADU
E o carte foarte tare… A citit-o și Pedro, soțul meu.

BIANCA
Da, s-a tradus într-o grămadă de limbi…

CASANDRA
Hai gata… Ai spus ce era de spus.
Uitați-vă la lumânările astea.
Pâlpâie ostenite…

BIANCA
Eu am printat o listă cu cei morți la revoluție în București.
Putem s-o citim aici, toți trei.
Le rostim numele ca să-i lăsăm liberi.

RADU
O idee bună…

BIANCA
Am fost măritată cu un tip din Africa de Sud.
E o legendă africană, un obicei –
Dacă spui numele morților cu voce tare, îi eliberezi.

RADU
Asta faceți voi acolo în America în fiecare an la 9/11.

CASANDRA
Veșnica pomenire...

52
Bianca scoate lista și începe să citească.

BIANCA
Adrian Radu Don (25 ani), Diana AIexandra Donea (18 ani), Andrei Eugen Radu (20 ani),
Călin Alexandru (37 ani), Călin Sandu (39 ani), Constantin Bucur (31 ani), Cornel Baldovin
(38 ani), Cristian Florea (23 ani), Dumitrel Mandru (29 ani), Emil Duhnea (29 ani), Emilian
Bendorfean (34 ani), Eugen Bîrluțiu (29 ani), Eugen Petre (25 ani), Florin Corneliu Baban
(22 ani), George Cristian Stanciu (28 ani), George Richard (25 ani), Gheorghe Constantin
(16 ani), Gheorghe Nichita (20 ani), Gheorghe Săvescu (18 ani), Ilie Vlad (20 ani), Ion
Rădulescu (43 ani), Liviu Iulian Marin (17 ani), Mihai Lucrețiu Gâtlan (19 ani), Luiza
Mioara Mirea (22 ani), Maria Munteanu (24 ani), Marian Ilie (36 ani), Necunoscut,
Necunoscut, Necunoscut...

Apare Ana. Are sânge pe față.

ANA
Ați venit… Ce mă bucur că ați venit…

CASANDRA
(știe că e Ana din trecut) Anuțo…

RADU
Ana… Ce te-ai murdărit așa? Graffiti?

BIANCA
Ce-i cu tine, Ana? Arăți ca un—

RADU
Nu se poate… (o recunoaște pe Ana din trecut)
Fata de la Kilometrul Zero…

------------------------------------------------------

FLASHBACK. 21 decembrie, 1989. Seara. Piața Universității.


Casandra, Bianca, Radu sunt în mulțime.

RADU
Jos Ceaușescu!

CASANDRA
Jos Comunismul!

CASANDRA/ANA/BIANCA/RADU
Noi suntem poporul!

53
Ana desenează un cerc roșu pe un zid și strigă.

ANA
Aici e Kilometrul Zero al revoluției!
Kilometrul Zero al revoltei împotriva dictaturii!
Jos Ceaușescu!!

Urale. Țipete. Ovații. Video?


Bianca, Radu, Casandra aplaudă și strigă.

CASANDRA/ANA/BIANCA/RADU
Jos Ceaușescu! Jos comunismul!! Libertate!...

ANA
Vom muri și vom fi liberi!

----------------------------------------------------------------

21-22 decembrie, 1989. Noaptea. O celulă la Jilava.

Bianca, Radu și Ana stau pe jos, în semi-întuneric.


Ana are sânge pe față.

RADU
Chestia aia cu vezi stele verzi…
Credeam că e doar vorbă…
E pe bune…
Chiar le văd…
Uite cum joacă ele hora în ochii mei…
Steluțe verzi și portocalii…
Uite și una mov…
Acum se fac ca niște puncte albăstrii…
Comete aurii cu coada de curcubeu…
Și iar steluțele verzi și maronii…

BIANCA
Taci odată… Nu pot să gândesc.
Mi s-au spart și ochelarii…

ANA
Mie-mi place. Lasă-l să vorbească.
Tăcerea n-o suport.
Atunci aud fiecare nerv care mă doare…

54
BIANCA
V-au bătut rău?

ANA
Pumni în față și-n burtă.
Bastonașe— peste tot…

RADU
Pumni și șuturi în cap.
Cureaua la talpă…

ANA
Unu care zicea întruna:
Păi se poate?
O fată drăguță ca tine să fie element reacționar?
Ce-i aia Kilometru Zero?
Cine te-a plătit?
Agenturile străine?
Hai zi, cine!
Nasoalo… Urâta dracului…
Asta vrei? Bine…
Ia de-aici de la băiatu.
Ia cu bastonașu…
Boom. În ochi.
Boom. În nas.
În gură. În gât. În burtă.
Între picioare…

BIANCA
Acu o să mă ia și pe mine…

ANA
Ăla cu bastonașele e rău rău…

RADU
Pregătește-te sufletește…

ANA
Fii tare…

RADU
Pe mine m-au mai luat de două ori…
Chiar aici la Jilava.

55
Atunci mi-a dat unu cu ranga la tălpi… Peste pantofi.
Ca să scoată pederastia din mine…
Au adus și-un popă să zică rugăciuni…

ANA
Păi și popa nu i-a oprit?
Nu știa că te-au bătut?

RADU
Bineînțeles că știa.

BIANCA
Nu vreau să mă mai gândesc la chestiile astea nasoale…
Mi-e foame…

RADU
Să ne imaginăm— o friptură cu cartofi prăjiți, puțină brânză peste ei, și doi mici, cu
muștar, și salată de vinete, și salată de roșii, cu ceapă, și—
Nu, ardei umpluți, cu smântână și usturoi…

BIANCA
Taci… Îmi chiorăie mațele…

ANA
Un măr. Un măr aș mânca… Atât.

Radu se face că-i aruncă un măr.

RADU
Uite un măr. Prinde-l! (mai aruncă o dată)

Ana ezită întâi, apoi intră în joc. Se face că-l prinde.

BIANCA
Vreau și eu.

Ana aruncă mărul imaginar Biancăi. Ea îl prinde și se face că mușcă din el.

BIANCA
Miam-miam. Bun…
Bine că e măr imaginar că altfel nu-l vedeam fără ochelari…

RADU
Nu-l mânca pe tot.

56
Bianca aruncă mărul imaginar lui Radu. El se face că mușcă din el cu poftă.

Se face că-i aruncă Anei câteva mere.

RADU
Ia-l și pe ăsta… Și pe ăsta.

Ana le prinde în poală. Ia cu degetul sânge de pe față și scrie pe zid.

ANA
Ana are mere…

Nu reușește să scrie decât Ana.

Casandra e împinsă în celulă. A fost bătută. Își freacă burta cu grijă.

CASANDRA
Mi l-au omorât…
Copilul…
Mi-au dat numai pumni în burtă…
Nu-l mai simt…
Doamne…
A plecat la tine, primește-l cu lapte, primește-l cu miere…

ANA
Stai liniștită…
O să trăiască, o să vezi…
Nu l-au omorât…
E acolo, ascuns în burtică…

CASANDRA
S-a dus… Simt eu asta…
A plecat din mine…

BIANCA
(strigă) Porcilor!
Niște frustrați, niște lingăi!
Vă știu eu. Servili cu șefii, sadici cu subalternii…
Nu pot să vă sufăr…
Hai mă să mă luați! Hai!
Aveți curajul?
Hai că vă dau și eu la gioale…
Lașilor!

57
Ana îi dă Casandrei un măr imaginar.

ANA
Ia mărul ăsta. Mănâncă. Ăla mic are nevoie de proteine.
Cum o să-l cheme, te-ai gândit?

CASANDRA
O să-l cheme— vânt.
O să-l cheme— aer.
O să-l cheme măr de aer.
L-a chemat Dumnezeu la el…

Tăcere.

RADU
Ia te uită…
Ceasul nu mi s-a spart, merge încă…

BIANCA
Cât e ceasul?

RADU
Miezul nopții. Fix.

BIANCA
Te iubește cineva.

RADU
Cine?

BIANCA
Te-ai uitat la ceas la fix.
Asta înseamnă că cineva te iubește.
Poate să fie un admirator secret.

CASANDRA
Te iubește Dumnezeu…

ANA
E 22 decembrie…

CASANDRA
Doar trei zile până vine Moș Crăciun…

58
Ce ne aduce oare? Haos…

BIANCA
Moș Gerilă. Nu se zice Moș Crăciun.

CASANDRA
Ei pe naiba, nu se zice…

BIANCA
V-ați luat brad? Tata n-a apucat să ia brad anul ăsta.
A fost foarte ocupat...

RADU
Brad? Zi mersi dacă mai prindem Crăciunul…

Tăcere.

ANA
Să vă zic ceva amuzant…
Nu râdeți… Nu plângeți…
Azi e ziua mea.

RADU
De naștere?

BIANCA
Pe bune?!

ANA
Da.

BIANCA
Câți ani faci?

ANA
20.

CASANDRA
Mulți înainte…

BIANCA
Ești mai mare cu 5 ani ca mine.
Poți să-mi fii mamă vitregă…

59
ANA
Nu, mersi.

RADU
Hai să ne imaginăm un tort mare de portocale…

ANA
Prefer de mere.

RADU
Văd un tort uriaș de mere. Agățat de tavan ca un candelabru..

BIANCA
Îl văd și eu… Îi cade frișca peste noi…
Și se transformă într-un… extraterestru.
Zice ziua bună, pământeni.
În limba lui.

RADU
Bună să-ți fie ziua și inima…

BIANCA
Nu are inimă, că-i extraterestru.

ANA
De ce n-ar avea și extratereștrii inimă?

BIANCA
Bine, are o inimă mare, imensă, fosforescentă.
Luminează prin corp.
Adică e așa ca un balon plin de lumină și—

CASANDRA
Mai taci și tu din gură că-i ziua ei nu a ta…

ANA
Las-o… E mai bine să călătorim în alte lumi…

BIANCA
Hai să cântăm La Mulți Ani!

ANA
Nu e nevoie…

60
RADU
Cui îi arde de cântat…

CASANDRA
Mai bine un bocet de la bunica din Gorj…

BIANCA
Nu vreau s-aud bocete…
O să ne-apuce plânsul pe toți…

RADU
Mai bine stăm în tăcere…

ANA
Nu, nu.
Orice, dar nu tăcere.

CASANDRA
(bocet) Bată-te focarea, moarte,
Că nu umbli în dreptate,
Nu mergi unde eşti rugată,
Ci mergi unde eşti ţâpată,
Nu mergi unde eşti dorită,
Ci unde nu eşti trebuită.
Dar eu nu te-oi sudi rău,
Că eşti de la Dumnezeu!

BIANCA
A fost chiar frumos… Ai voce.

Tăcere.

ANA
O să-mi amintesc de celula asta în fiecare an, de ziua mea…

BIANCA
Nasol…

RADU
Propun să-ți amintești numai peste alți 20 de ani. Când faci 40.

BIANCA
Nu, mai bine la 30. Când începi să îmbătrânești.

61
CASANDRA
Bătrână la 30?

BIANCA
Purie. Așa-i zice tata nevestei lui de-acum. Are 31 de ani.
O s-o lase și pe ea curând. Sper.

RADU
A câta nevastă e?

BIANCA
A patra. Mama a fost a doua.
Da’ a murit când m-am născut eu.

ANA
Îmi pare rău…

BIANCA
N-o știu decât din poze. Și alea proaste.
Că nu se făceau poze bune acum 15 ani…
(cântă ca să schimbe vorba)
Hai, mulți ani trăiască… Mulți ani trăiască…

ANA
Te rog, nu e cazul…

CASANDRA
La 50 de ani. Juma de secol.
Doar atunci să te mai gândești la celula asta…

RADU
(ironie) Să nu cumva să ne inviți la ziua ta.

ANA
Ba vă invit. Uite chiar acum vă invit.
În – 2019. Ne vedem în Piața Universității.
La Kilometrul Zero.
Cu mere și șampanie.

BIANCA
Veniți? Peste 30 de ani? La ziua ei?!
O să fim bătrâni.
Cred c-o să-mi stea bine cu părul alb.

62
RADU
Mai lăsați-mă cu zilele astea de naștere…

CASANDRA
Zile de naștere. Zile de moarte…
Sărbătoare să fie…

ANA
Glumim și noi. Ca să mai uităm de durere.

BIANCA
Eu promit să vin. Pe cuvânt de onoare.

RADU
Bine. Atunci vin și eu.
Ne vedem peste 30 de ani.
Dacă mai trăim…

CASANDRA
2019. La Kilometrul Zero…
Așa să ne-ajute Dumnezeu…

Un zgomot de pași pe coridor.

RADU
Ah, nu... Aud pași... Vin să ne ia la interogatoriu…

CASANDRA
(cu mâinile pe burtă) Nu, nu… nu mi-l mai omorâți… vă rog… vă rog…

BIANCA
Lașilor! Hai, veniți. Sunt gata!

ANA
Pe mine-o să mă ia… Tot pe mine.
O să vedeți…
Cadoul de ziua mea…

CASANDRA
Doamne apără-ne și păzește-ne…

-----------------------------------------------------------------

21 decembrie, 2019. București. Kilometrul Zero. După miezul nopții.

63
Ana își șterge sângele de pe față.

RADU/CASANDRA/BIANCA
Ana…

ANA
Hai să bem șampania aia…

Radu îi pasează sticla. Ana ia o înghițitură.

CASANDRA
La mulți ani, Anuțo…

RADU
Câți ani împlinești?

ANA
Nu ghiciți?

CASANDRA
20…

Ana dă din cap că nu.

RADU
30?

Ana dă din cap că nu.

BIANCA
Jumătate de secol…

Ana pasează sticla Biancăi.

ANA
Cine știe, știe…

BIANCA
(moment de recunoaștere a privilegiului de a trăi ) Iartă-mă, Ana…

ANA
Pentru ce?
Noroc.

64
BIANCA
(bea din sticlă) Noroc.

RADU
(cântă) Mulți ani trăiască, mulți ani trăiască… Laaaaa mulți ani…

Bianca îi pasează sticla lui Radu. Radu ia o înghițitură.

BIANCA
(cântă) Laaaaa mulți ani…

CASANDRA
(cântă) Cine să trăiască, cine să trăiască… Laaaa mulți ani…

Radu îi pasează sticla Casandrei. Casandra ia o înghițitură.

BIANCA/CASANDRA/RADU
Ana să trăiască… Laaaaa mulți ani…

Casandra îi pasează sticla Anei.


Ana ia o înghițitură și o pune jos, în mijlocul cercului.

Tăcere.

ANA
Am plecat din Jilava pe 22 decembrie...
De ziua mea de naștere…
Era aproape dimineață…
M-au lăsat într-o camera goală, cu ferestre mari…
Erau panicați, dădeau telefoane…
Îi auzeam așa ca prin vis…
Mă bătuseră cu bastonașele în cap…
Apoi m-au pus pe un scaun și m-au lăsat așa…
Cu ochii la fereastră…
Să pară c-am făcut infarct… (tăcere)
Am văzut răsăritul…
Cel mai frumos răsărit din viața mea…
Am închis ochii și—
Am plecat.
Habar n-am unde.
Undeva.
Unde nu simți nimic…

65
Bianca scoate un măr din poșetă. Casandra scoate și ea unul din geantă.
Radu scoate și el unul din buzunar.
Toți îi dau merele Anei.

ANA
Peștii înoată, dar nu dansează.
Culorile dansează, dar nu plutesc.
Norii plutesc, dar nu vorbesc.
Zidurile vorbesc, dar nu zboară.
Păsările zboară, dar nu socotesc.
Oamenii socotesc și își amintesc…
Ana are mere…
Ana are mere…
Ana are mere...
Ana are mere...
Ana are mere...
Ana are mere...
Ana are...
Ana...
A... A... A...

Merge în public, oferind merele, unul câte unul, unor spectatori.


(Înregistrarea cu ANA ARE MERE.)

După ce nu mai are mere, zâmbește, dă din umeri, și dispare pe intrarea publicului.

BIANCA reia lista cu cei morți.

BIANCA
Ana (20 ani) - nume de familie necunoscut...

RADU
Ana de la Kilometrul Zero...

CASANDRA
Odihnească-se-n pace...

Casandra și Radu se apropie de Bianca.

Toți citesc restul listei cu cei morți la revoluție în București:

BIANCA/RADU/CASANDRA
Nelu Mitu (33 ani), Nicolae Mateescu (26 ani), Nicolae Nicolae (18 ani), Nicolae Stegaru
(35 ani), Petre Poptean (24 ani), Radu Ionescu (27 ani), Radu Voiculescu (20 ani), Răzvan

66
Zamfirescu (21 ani), Robert Bacalu (26 ani), Roberto Sandu (22 ani), Ruslan Manea (26
ani), Ruxandra Mihaela Marcu (21 ani), Silviu Stan (19 ani), Martin Marius Reti (25 de
ani), Sorin Stermin (18 ani), Ștefan Achim (43 ani), Torino Nicolae Mateescu (52 ani),
Valentin Moraru (37 ani), Valentina Pandele (21 ani), Vasile Florea (21 ani), Vinerian
Bădoi (29 ani), Viorel Oprea (22 ani), Vasile Macsențian ( 37 ani)...

Lumina se diminuează.
Întuneric.
Actorii au dispărut de pe scenă.

END

67